te fac de rahat

Vezi, citeodata e prea dificil sa intervii. Cred ca urmatorul principiu din punct de vedere al binelui ar fi sa ii tu insati un exemplu pentru ceilalti romani, si sa nu-ti apleci fruntea. Am o prietena care e mai in contact decit mine cu comunitatea romana. De fapt si sora-mea e. Si ea cind se afla in compania unor romani ca si aceia pe care i-am descris, cu toate ca e de acord cu atitudinea lor, ea doar tace cind ii aude ce spun. Eu, in schimb, ii iau la intrebari: de ce cred ei ca lucrurile sint asa proaste? Si, sub deghizarea unuia care nu a auzit asa timpenii inainte, le cer referinte exacte, si apoi, dupa ce m-am hotarit ca mi-au dat indeajuns material, le spun parerea mea, in acord cu ceea ce mi-au spus ei. De exemplu, cind aud: 'Canada nu are nici o istorie, arhitectura e stupida, si muzeurile sint de rahat' eu zic: 'Te inteleg; cind erai in Austria, ai fost la muzeul cutare? E fain de tot si intradevar nu se compara cu cel din Toronto' 99% din cazuri nu au fost la nici un muzeu. Dar se pling ca, daca le pica fisa sa mearga, muzeul e acolo.

Cam asta poti face, cu unii. Dar daca intr-adevar ajungi in compania cea mai de jos (hoti, tilhari), atunci poate e timpul sa te intrebi cum ai ajuns in asa companie. Cind am ajuns in Austria am fost intr-un lagar de emigranti (pensiune) in Linz. Erau doua echipe de hoti: albanezi si romani. Hoti profesionali; furau si vindeau la 1/2 de pret. Fiind acolo la inceput fara drept de lucru, n-am putut sa ma mut, si i-am observat. Pe aia nu poti sa-i schimbi, e parerea mea. Dar dupa ce am gasit de lucru, m-am mutat in oras, departe de anturajul acela. Inchipuieti, un roman de-al nostru, cind eram in pensiune, mi-a furat un aparat de foto pe care il adusesem sa il vind pentru un coleg de lucru (austriac). Sub pretextul ca vrea sa se uite la el, la luat in camera la el. A doua zi a disparut cu citiva altii, si cu aparatul care nici nu era al meu. A trebuit sa platesc colegul pentru un aparat care nici macar n-a ramas cu mine. Da, un compatriot drag de-al nostru.
-R

Este ingrozitor sa vezi atita lipsa de informatie la oameni care vor sa comenteze istorie sau politica.

Tolanici, superficial ca intodeauna, face afirmatii riscante, si fara acoperire in realitate. Schroeder comunist! Asta da afirmatie!

SUA nu au aparat Europa pe banii americanilor ci pe banii aparatilor, adica ai Europei de vest.

Cash and carry a fost o inventie americana din al doilea razboi mondial. Britanicii, lasati singuri de izolationismul american, fara resurse, au trebuit sa cumpere de la americani tot ce aveau nevoie. Dar nu pe datorie, ci pe bani gheata, cash. Daca plateau cash, atunci puteau si sa carry (ia marfa)!

Si pot sa iti spun ca au platit scump toate ciurucurile si marfurile second hand.
Americanii au intrat in razboi doar dupa Pearl Harbour si atunci doar in Pacific.
Desi aveau o intelegere cu sovieticii, au aminat deschiderea celui de al doilea front sperind ca rusii vor fi slabiti. Doar avansul rapid spre Berlin al sovieticilor i-a obligat pe americani sa lupte.
Reconstruirea Europei pe bani americani este iar o mica pacaleala. De fapt SUA si-a asigurat o piata de desfacere pentru industria ei care atunci cind a incetat sa mai produca arme risca sa intre in colaps. Asa s-au restructurat si au produs in continuare pentru a vinde Europei de vest devastate.

Dupa WW2, cam peste tot pe unde au luptat, americanii au luat-o pe coaja. Sigur au invins doar in Grenada, R. Dominicana, Haiti, Panama si cam atit. Vietnam este DEZASTRUL lor scris cu majuscule. Cuba. Nicaragua. Liban. Somalia. Iran. Irak 1.

Franta a invatat bine din lectia Vietnam unde si ei fost batuti de vitnamezi, inainte de americani. Germanii nu au vrut sa participe la initierea unui alt razboi mondial. Si nu s-au mai amestecat.

Plecarea la razboi a fost justificata (una din minciunile imense si gogonate ale ultimelor 3 milenii), de armele de distrugere in masa, nucleare si chimice ale lui Saddam. Nu a existat nici o arma. Nici un pui. Sau ou.

S-a vorbit apoi de eliberarea irakienilor. Dar Saddam este tot liber. Ca si Ben Laden. Si nu stim daca irakienii au vrut sa fie eliberati.

Scopul "eliberarii" era si este petrolul. Irakul este a doua tara dupa Rusia ca marime a rezervelor de petrol. Cine controleaza Irakul, are la dispozitie petrol ieftin si poate dirija OPEC.
De asta SUA si GB au pornit la razboi singure, pentru a prelua tot singure petrolul irakian.
Si sa nu uitam ca Saddam a fost aliatul americanilor impotriva Iranului. Irakienii au ajuns la cutite cu americanii abia atunci cind au aflat ca acestia i-au inarmat tot pe bani si in aceeasi masura si pe iranieni. De fapt a fost la fel ca in Afganistan unde mujahedinii si talibanii au fost initial aliatii americii pina au fost tradati de acesta. Nu este nimic nou sub soare. Doar un lung sir de tradari.

Dar ca realitatea de acolo din Irak este diferita de realitatea din planurile initiale de cabinet. Masca a cazut, arme de distrugere pe ncaieri, canci, credibilitate zero, iar irakienii “eliberati” sint tot mai putin dispusi sa accepte ocupatia.

ONU se va retrage cit de curind din Irak, si atunci chiar ca nu stiu care va fi rezultatul final.

Cineva voia o definitie mai buna a rahatului. O asemenea definitie este in Iran sau Coreea.

Sint o multime de informatii disponibile, trebuie doar puse cap la cap.
Daca nu sint arme de distrugere, daca razboiul a costat 87 de miliarde, daca pentru reconstructie trebuie inca 30, asta inseamna 117 miliarde.

La acest cost nu era mai simplu si mai ieftin sa i se dea lui Saddam 10 miliarde ca sa plece unde vrea el, Irakului alte 20 miliarde ca sa dezvolte ceea ce inca nu era distrus, Romaniei 2 miliarde ca ni le datoreaza Irakul.

Si uite asa se obtinea o pace la un pret mai mic, de numai 32 miliarde. Ramineau bani si de o coruptie de tip Enron!!
Pacea este mai ieftina decit razboiul.

Imaginea Romaniei in Italia
Incursiune in Salasul Negru al tiganilor care au speriat Milano

De patru luni, imaginea Romaniei inseamna, la Milano, 600 de laieti. Instalata in zona zero a metropolei italiene, tigania a inconjurat cu munti de gunoaie si rahat cladiri-simbol ale orasului, ambasade si luxoase sedii de banci. La cateva strazi de Domul lui Michelangelo, "ai nostri" cersesc, fura si talharesc in amiaza mare. La periferie, invazia altor 400 de tigani din Romania a scazut preturile. Un BMW praduit peste noapte se vinde cu 500 de euro."Grande Centrale" este un loc in care milanezii calca cu frica. In fata
garii, laietii si spoitorii din Oltenia stau cu zecile, in asteptarea grupurilor de turisti, pe care ii fura pe fata. De aici, nimeresti tigania dupa miros. Pe o distanta de 500 de metri, tiganii si-au insemnat drumul spre casa: pete de urina pe trotuare si zidurile cladirilor, cabinele telefonice transformate in latrine. Brusc, dai peste salasul negru. Este un bloc cu trei etaje, ridicat in marginea selectului cartier Mellchiore Gioia. Curtea interioara e pavata cu piese din motoare ciordite, iar potecile spre intrari sunt flancate cu televizoare si aparatura video stivuita precum caramizile. Pe trepte, talpile
se lipesc de o clisa maronie. Puradei in pielea goala mananca de pe jos. Duhneste a hoit si dejectii. In fiecare odaie, sapte-opt insi dorm in paturi pline de paduchi, cu DVD-ul la cap si camera Sony la picioare. Peretii sparti sunt capitonati cu mormane de blugi noi si piramide de Panasoanice in tipla. O zi normala din viata satrei In fiecare dimineata, salasul negru se pregateste de munca. In coltul blocului, cersetorii isi sucesc mainile si isi impart carjele. Femeile isi palmuiesc copiii, ca sa dea bine la americanii milosi
de pe Via Galvani. Manglitorii ies in gasca cu ochii dupa turisti sau masini fara antifurtul pe volan. In fata blocului raman patronii si limuzinele lor. Stabul este unul, Dorel Spoitoru din Craiova, care face legea impreuna cu locotenentii. La doua nopti, Mannix – mana dreapta a laietului - intrerupe lumina, iar fiecare familie trebuie sa plateasca 10 euro. Sefii coordoneaza prin statii ciordelile de masini. Joi seara au ratat o manevra cu un Fiat Punto. Cei doi spoitori care o furasera n-au mai nimerit sediul salasului, au derapat si au facut praf alte patru masini. Ciorditorii au disparut in tiganie, acolo unde politia nu a avut curajul sa intre. Salasul negru a scapat de multe ori de raziile politiei. Cand au vrut sa intre in forta, carabinierii s-au trezit cu laietii
pe acoperisul ruinei, amenintand ca isi vor da foc la copii. Numai ca puradeii stropiti cu benzina erau de fapt papusi sau scutece umplute cu carpe. Ca sa scape definitiv de "burgheji" (politisti in civil care fileaza salasul negru), tigania a blocat acum doua luni o strada din apropiere. Asa au fentat expulzarea si zecile de laieti ajunsi in tigania romaneasca din Milano fara nici un act. Cu "Mihai Viteazul" si "Amza Pellea", la furat "Aici, fiecare e cu neamul si satul lui. La Grande Centrale sunt laietii din Constanta, la Rho sunt aia din Olt, iar aici suntem noi - din Dolj si Valcea. Traim ca-n rai". Tabinel, unul dintre liderii tiganiei care a ocupat groapa de gunoi de langa Cimitiro Maggiore, este acum in concediu. Asta fiindca italienii sunt si ei in concediu, iar productia nu mai merge. Locul in care traiesc mai bine de 500 de spoitori si rudari "a fost luat cu japca. Atunci cand vin carabinierii si burghejii sa ne sparga casile, scot butelia ii dau drumul si zic ca imi dau
foc. Fraierii pleaca si noi scapam", povesteste Tabinel. Liderul are 31 de ani, din care 4 de puscarie in Romania. Zice ca a ajuns in Italia de doi ani, dupa
ce a trecut pe blat prin Nadlac, cu o duba plina cu tigani fara acte. In Italia a inceput cu smenuri la magazine - "schimbam 500 de euro, da' rupeam o hartie de 100. Ziceam sa-mi dea alti bani, dar ramaneam cu suta la mine". Pe urma, ca si altii, s-a apucat de masini. Langa Cimitiro Maggiore, dorm cu sobolanii pe ei, dar toti au o masina in batatura. "Traim asa ca sa o ducem bine in Romania, cand o sa ne intoarcem. Dupa cinci ani de Italia, fiecare tigan din Cimitiro Maggiore are stransi 2-3 miliarde de lei. D'asta suportam conditiile". Tabinel spune ca acum a trecut pe motorina: "o dam ieftin si avem de unde sa o luam, ca sunt santiere destule. Politia nu zice nimic daca
ne vede pe langa vreun excavator sau vreun buldozer". Cand n-au comenzi ("masina bengoasa, aleasa de client nu face mai mult de 500 de euro, iar un pickhammer a scazut la 75 de euro"), gastile din Cimitiro Maggiore dau iama in zecile de travestiti care impanzesc periferia: "Travestitii scot cam 700 de euro pe noapte. Unul de-al nostru se imbraca in costum, iar altul se baga in portbagaj. Costumatu' cumpara bulangiu', iar ala din portbagaj iese ii da in cap cu ciocanul si salta banu'". Cei care n-au curaj sa dea in cap sau sa fure masini, ies la cerseala. Asa au ajuns toate stopurile si intersectiile "proprietati" ale unor tigani bine facuti, care implora mila la geamul italienilor. La Biserica Ortodoxa Romana din Milano, comunitatea vorbeste ca tiganii veniti la cersit au copii clandestini. "Unii dintre cei mici sunt bruneti, ca si cei care cersesc, altii sunt albi. Cand autoritatile italiene s-au interesat de copiii cersetorilor, micutii cu tenul mai alb au disparut din
intersectii", spune un preot roman. Dar tiganii din Milano nu terfelesc doar imaginea Romaniei, ci si istoria ei. Ca sa poata sa se intoarca in Italia, laietii prinsi la furat isi dau nume de voievozi: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran. Altii prefera sa se dea Amza Pellea sau Iancu Jianu.
Cativa au cerut permise de munca pe motive politice spunand ca sunt discriminati. Culmea, le-au si obtinut.

Chestia cu talentul e o intrebare capcana.
Pentru un fotograf comercial, talent inseamna sa convingi clientul ca orice rahat e de calitate si se potriveste scopului urmarit; sa faci cit mai mult cit mai ieftin si sa ai abilitati de comunicatie si de marketing, sa scoti banul din piatra seaca. Din pacate, conteaza mai mult sa stii sa vinzi sau cum sa vinzi, decit ce stii sa faci in imagine sau sa arati cit de bun fotograf esti - asta e valabil deseori si in fotografia artistica, faci o bauta sau o discutie cointeresata cu cineva care sa-ti faca niste prefetze si gata albumul, gata expozitia.
De prea putine ori simpla calitate a artei sau a imaginii unui fotograf se pune in balanta cind se discuta de talentul lui; mai trebuie si noroc si abilitati financiare si sociale si tot asa.
Si de obicei daca ai tras niste expozitii si niste albume lumea zice ca esti talentat, nimeni nu se intreaba daca esti si bun... asta e treaba cu talentul.

Trei calitati indispensabile unui artist fotograf... nu stiu care ar fi, dar ca sa reusesti pe bune in bransa trebuie sa ai noroc, sa faci bani sau sa ai bani ca sa fai fata tuturor imenselor cheltuieli, si sa cunosti bine arta vizuala in general si sa te preocupe cultura plastica, ce s-a facut, ce se face, care e trendul, sa stii unde esti in ce se face, dar mai ales sa ai puterea sa creezi si facind abstractie de orice, inclusiv de cele amintite aici. Cam asa stau lucrurile cu cele trei calitati care sunt poate citeva zeci sau numai una, cea din final...

Sublim, vulgar, desuet, granite. Si aici ar fi de discutat.
Exista cam 3 categorii mari de arta fotografica; exista fotografia clasica, de sorginte editoriala poate, cu compozitie, stil, istorie, (poate si viitor), cea promovata de marile scoli ale secolului 20 - americana, frantuzeasca, ruseasca .
Exista apoi fotografia academica, salonarda, practicata de milioane de amatori si profesionisti care participa la saloanele de fotografie si incearca sa se exprime dupa alte reguli decit imaginea de sorginte editoriala anterioara.
Si in final, exista fotografia grafica, instalationista, modernista; faci o poza, o rupi, o mizgalesti, o refotografiezi, si iacata marea opera; sau faci poze rupinduti-se de compozitie, sau de reguli de perspectiva, sau cu subiecte considerate de obicei tabu, sau fara naratiune in cadru, care e pentru babalici, si gata expozitia.
BIneinteles ca adeptii acestor scoli se ciomagesc si se scandalizeaza cind se aduce vorba de celelalte curente; e ca treaba cu insula lui Guliver si ele doua popoare care se razboiau de generatii pe motiv ca oul fiert trebuie spart ba la capatul ascutit, ba la capatul rotund.
Asa e si in fotografie.
Cunoscind aceste notiuni sumare, e simplu de dedus ca ce e vulgar si desuet pentru unii e sfint pentru altii, si ce e de bun simt pentru altii e scandalos pentru cealalta tabara. Arta e arta... ce ziceau ziarele cind au aparut Impresionistii, acel grup vulgar de inculti care nu stiu culoare? Nimic nu-i nou sub soare.

Ce se intimpla... nu exista fotografie artistica.
Asa cum exista regnul vegetal si cel animal, exista fotografie, balet, sculptura... etc.
Dar nu exista sculptura artistica sau muzica artistica.
Exista fotografie pur si simplu.
In cadrul genului, exista desigur nenumarate subspecii, ramuri, canale infundate, animale disparute si evolutii ciudate.
Cum am mai spus pe undeva pe aici, sunt mai multe curente dominante in fotografie si cei din fiecare barca se lupta continuu cu ceilalti, asa a fost si asa va fi mereu, asa e in fiecare arta.

Problema esentiala e a limbajului. Si la modernisti, si la impresionisti, si la clasici, si in fotografia de toate soiurile, un artist pentru a se exprima trebuie sa foloseasca cit de cit parti din limbajul plastic; dar a folosi compozitie, perspectiva, a sti regulile culorilor sau numarul de aur, nu inseamna si a avea vreo tangentza cu clasicul.

Cum ziceam, ar exista azi fotografia editorialista de factura clasica, gen Brassai sau Bresson sau Capa, apoi ar fi fotografia academica de salon, unde gasim si genul promovat de AFIAP, pe muchie de cutzit de multe ori cu kitsch-ul, si ar mai fi fotografia grafica,
experimentala, insalationista...

Fiecare adept al acestor curente crede ca ce fac ceilalti e rahat si se lupta sa demonstreze si sa arate viabilitatea drumului sau. E normal.

Deci nu putem asimila clasicul modernului pentru ca aparent nimic nu e clasic si, pe de alta parte, ce e modern e neclar mereu...

de unde bani

daca nu muncim?

de unde salarii compensatorii
cand nu mai producem nimic?

Nu ne vindem tara!
Lozinca de rahati comunisti.