comentarii

teiul in ce poezi de Eminescu apare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
poezie... - de rahoulle sapte la: 21/04/2005 20:56:16
(la: Sarmanul om! E nebun de legat!)
" VIATA NU VALOREAZA NIMIC, dar nimic nu valoreaza cat o viata"
nu sunt un mare cititor de poezie...dar citesc poezie...poezie nu inseamna eminescu nici cartrescu...n-a inceput lumea cu X( se spune c-a inceput cu adam sau ma rog) si nu se termina cu postmodernismu...acu ce sa zic...am citit poezia pentru ca aparea pe pagina cand deschideam ...ce-am inteles din ea? pai daca ai explicat tu ce-ai vrut sa zici ce farmec mai are sa-mi imaginez eu? si daca explicatia ta e completa si limiteaza poezia( sper ca nu e cazu) nu pot sa zic decat ca sunt multe cuvinte in plus
am vazut si un comment ce cauta rima? se gaseste cu precadere in cartile de istorie ... sau rima ( rama ) o gasesti pe sub pamant...pe acolo pe prin straturi si substraturi se gasesc de obicei si sensurile
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
Lucian Boia despre Eminescu - de Filip Antonio la: 27/02/2004 07:26:20
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
"In ceea ce-l priveste pe Eminescu, aici sunt doua aspecte. Este poetul Eminescu si Eminescu-ideologul. Multi dintre cei care se revolta de "atacurile" impotriva lui Eminescu nu sunt admiratori ai poeziei, ci ai ideologiei sale. O ideologie autohtonista si xenofoba. De fapt, Eminescu nu are nici o vina. El nu a fost propriu-zis un ideolog. Avea dreptul sa aiba orice idei, care trebuie raportate oricum la contextul cultural si politic al epocii sale, nu glorificate sau condamnate din perspectiva sfarsitului nostru de secol. Ca ideolog, Eminescu a fost "descoperit" de valul nationalist de dupa 1900. Iar acum este promovat de tot de nationalisti. Este o manipulare: asa a spus poetul national, inseamna ca acesta este adevarul absolut, trebuie sa ne inchinam cu totii.

Pe de alta parte este poezia lui Eminescu, care nu are nevoie de ideologie pentru a fi admirata. Ramane insa de vazut ce va aduce viitorul. Eu sunt un mare admirator al lui Eminescu-poetul, nu ideologul. Cred ca ii simt poezia, ii stiu o multime de versuri pe dinafara. Ma intreb insa uneori daca nu reprezint ultima generatie care il mai gusta intr-adevar pe Eminescu. Gusturile evolueaza. In ziua cand tinerii nu-l vor mai recita sub clar de luna (poate ca deja nu-l mai recita), Eminescu va ramane un mare nume in istoria literaturii romane, dar nu va mai fi printre noi. E stupid sa spunem ca are voie sa mai fie asa. Va fi cum va fi. In mod paradoxal, s-ar putea ca Eminescu-ideologul sa reziste mai bine in timp decat Eminescu-poetul; se vor gasi mereu nationalisti care sa-l foloseasca drept stindard".

Interviu acordat de Lucian Boia revistei Sud-Est (nr.1-2/1999), Chisinau.
#10771 (raspuns la: #10759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"nu-mi permit, ca e eminescu. ce-nseamna evolutia in arta si cultura! " - de Intruder la: 24/11/2007 00:43:31
(la: Poetii ca un puzzle )
LOL!
pai putem oricare din noi sa punem poezii de Eminescu pe forum (stiu eu cateva) si-apoi radem de ele...au mai fost precedente.
daca nu vedem numele autorului, nu ne inhibam.
#259227 (raspuns la: #259202) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hop si eu - de (anonim) la: 30/10/2003 16:07:54
(la: In strainatate, vorbesti romaneste stricat;unii te ataca;e OK?)
da domnule!

intraductibila este poezia (citeste Eminescu in Engleza si te iei cu miinile de cap - cel putin eu ma iau)

ce frumos si complet ar fi sa stim cit mai multe limbi sa cunoastem adevarata simtire a cuvintului vorbit in vers oriunde in Lume!
Nu conteaza cit de bine stii;conteaza cit de bine simti inca Romanieste


de ce nu ma intorc maine acasa - de (anonim) la: 30/01/2004 19:51:37
(la: Romani in strainatate)
La ceva timp dupa ce am ajuns pe meleaguri indepartate de "ACASA" mi-a cazut in mana "Umbre in paradis" a lui Erich Maria Remarque. Plangeam si citeam pentru ca regaseam descrise exact sentimentele pe care le traiam: Vreau acasa! Ce-mi trebuie mie America? Cine m-a pus sa vin aici? Si in acelasi timp stiam ca amintirile mele despre tara, prieteni si toti cei dragi sunt deformate si infrumusetate de dor. Ce stiam ca exista nu mai e... Fiecare are acum alte preocupari, alti prieteni, alte griji... Cand m-am dus in vizita abia daca m-am vazut cu ei (si am stat 2 luni!).
Daca nu as avea acolo familia toata pentru ce m-as mai intoarce?
Tot ce-mi ramane e sa caut site-uri ca acesta si carti si sa incerc sa reconstitui in suflet si minte adevarata spiritualitate romaneasca, cea cu care ma mandresc si pe care o "cant" de fiecare data cand am ocazia.

M-am tot intrebat ce s-ar intampla daca fiecare dintre romanii plecati "dincolo" ar povesti unui singur prieten strain despre Eminescu (sau Enescu sau Brancusi sau Blaga sau...), daca de Craciun am da cadou (si) un CD cu muzica romaneasca sau o traducere a poeziilor lui Eminescu ori un album cu reproduceri dupa Grigorescu
#8656 (raspuns la: #8651) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anonimul care nu se intoarce acasa - de (anonim) la: 06/02/2004 14:24:30
(la: Romani in strainatate)
Eu stau de 3 ani In Italia si in tot ceea ce ai scris tu m-am regasit.
Cind am venit am purtat cu mine 2 carti: o colectie de poezii de Eminescu si 'Moulin Rouge'-biografia romantata a lui Touluse Lautrec.
Prietenului meu care este italian i-am citit, facut o traducere aproximativa a citorva poezii. ?Luceafarul' i-a placut intra-adevar foarte mult, despre 'Simfonia Romana' spune ca a fost scrisa de un geniu, iar de colinde este indragostit. Dar in acelasi timp cind vede tiganci pe strada care cersesc ma intreaba daca vorbesc romaneste....toti tiganii pe care ii vede. El zice ca ma tachineaza...dar...

Mihaela
#9053 (raspuns la: #8656) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A Dacian's Prayer - de DESTIN la: 18/09/2004 20:34:15
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Am incercat sa traduc in limba engleza poezia lui Eminescu,"Rugaciunea unui dac" la solicitarea unor amici si prieteni americani.

Rog a se interveni in ajutor daca traducerea este greoaie sau poate fi imbunatatita.

A Dacian's Prayer

When death did not exist, nor yet eternity,
Before the seed of life had first set living free,
When yesterday was nothing, and time had not begun,
And one included all things, and all was less than one,
When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth
Were still part of the things that had not come to birth,
And You quite lonely stood... I ask myself with awe,
Who is this mighty God we bow ourselves before.

Ere yet the Gods existed already He was God
And out of endless water with fire the lightning shed;
He gave the Gods their reason, and joy to earth did bring,
He brought to man forgiveness, and set salvation's spring
Lift up your hearts in worship, a song of praise enfreeing,
He is the death of dying, the primal birth of being.

To him I owe my eyes that I can see the dawn,
To him I owe my heart wherein is pity born;
Whene'er I hear the tempest, I hear him pass along
Midst multitude of voices raised in a holy song;
And yet of his great mercy I beg still one behest:
That I at last be taken to his eternal rest.

Be curses on the fellow who would my praise acclaim,
But blessings upon him who does my soul defame;
Believe no matter whom who slanders my renown,
Give power to the arm that lifts to strike me down;
Let him upon the earth above all others loom
Who steals away the stone that lies upon my tomb.

Hunted by humanity, let me my whole life fly
Until I feel from weeping my very eyes are dry;
Let everyone detest me no matter where I go,
Until from persecution myself I do not know;
Let misery and horror my heart transform to stone,
That I may hate my mother, in whose love I have grown;
Till hating and deceiving for me with love will vie,
And I forget my suffering, and learn at last to die.

Dishonoured let me perish, an outcast among men;
My body less than worthy to block the gutter then,
And may, o God of mercy, a crown of diamonds wear
The one who gives my heart the hungry dogs to tear,
While for the one who in my face does callous fling a clod
In your eternal kingdom reserve a place, o God.

Thus only, gracious Father, can I requitance give
That you from your great bounty vouched me the joy to live;
To gain eternal blessings my head I do not bow,
But rather ask that you in hating compassion show.
Till comes at last the evening, your breath will mine efface,
And into endless nothing I go, and leave no trace.

PS Thanks! Denysa, tie iti apartine ideea de a veni cu aceasta poezie pe aceasta tema.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22810 (raspuns la: #22434) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cosmacpan - de carapiscum la: 28/09/2004 04:35:37
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Am citit cu interes mesajul tau si cu oarece satisfactie. Si dupa toate cele citite singurul meu gand a cazut asupra unei poezii de Eminescu, nu stiu de ce. Redau poezia mai jos in totalitatea ei.

JUNII CORUPTI

"La voi cobor acuma, voi suflete-amagite,
Si ca sa va arat fierea, o spirite-ametite,
Blestemul il invoc;
Blestemul mizantropic cu vanata lui gheara,
Ca sa va scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiara
Cu fierul ars in foc.

Desi stiu c-a mea lira de-a surda o sa bata
In preajma mintii voastre de patimi imbatata,
De-al patimilor dor;
In preajma mintii voastre ucisa de orgie
Si putreda de spasmuri, si arsa de betie,
Si seaca de amor.

O, fiarba-va mania in vinele stocite,
In ochii stinsi de moarte, pe frunti invinetite
De sange putrezit;
Ca-n veci nu se va teme Profetul vre odata
De bratele slabite, puterea lesinata
A junelui canit.

Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta?
Ce loc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,
O, oameni morti de vii!
Sa va admir curajul in vinure varsate,
In sticle sfaramate, hurii nerusinate
Ce chiuie-n orgii?

Va vad lungiti pe patul junetii ce-ati spurcat-o,
Sufland din gura boala vietii ce-ati urmat-o,
Si arsi pin-in rarunchi;
Sau bestiilor care pe AZI il tin in fiara,
Cum lingusiti privirea cea stearpa si amara,
Cum cadeti in genunchi!

Sculati-va!... caci anii trecutului se-nsira,
In siruri triumfale stindardul il resfira,
Caci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calca cu fata inzeita,
Cu faclele nestinse, puterea-i impietrita,
POPORUL IMPARAT.

Sculati-va!... caci tromba de moarte purtatoare
Cu glasul ei lugubru racneste la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.

Incingeti-va spada la dantul cel de moarte,
Aci va poarte vantul, cum stie sa va poarte
A topai in joc!
Aci va duceti valuri in mii batalioane,
Cum in paduri aprinse, manat in uragane,
Diluviul de foc.

Vedeti cum urna crapa, cenusa reinvie,
Cum murmura trecutul cu glas de batalie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbraca in zale ferecate,
Si fruntile carunte le nalta de departe
Un Cesar, un Traian.

Cad putredele tronuri in marea de urgie,
Se sfarma de odata cu lantul de sclavie
Si sceptrele de fier;
In doua parti infernul portalele-si deschide,
Spre-a incapea cu mia rasufletele hade
Tiranilor ce pier!

In darn rasuna vocea-mi de eco repetita,
Va zguduie arama urechea amortita
Si simtul lesinat;
Virtutea despletita si patria-ne zeie
Nu pot ca sa aprinza o singura scanteie
In sufletu-nghetat.

Si singur stau si caut ca uliul care cata
In inima junimii de viata-i dezbracata
Un starv spre-a-l sfasia;
Ca pasarea de zboru-i din ceruri dismetita,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri incretita
Un trasnet ar purta.

Dar cel putin nu spuneti ca aveti simtiminte,
Ca-n veci nu se imbraca in vestede vestminte
Misteriul cel sint;
Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,
Ca cobea ce ingana un cant de veselie,
Ca rasul la mormant."

Nu mai fac nici un comentariu fiindca e de prisos. Atat doar mai intreb: stia (avea premonitia) ceva despre zilele noastre?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23537 (raspuns la: #23514) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fata urata - de Adrian Marchidann la: 18/11/2004 08:16:22
(la: Imaginea Romaniei: un nou scandal in Franta.)
Cand faceam o fotografie a unui cersetor dormind pe niste ziare la gura de metrou de la Universitate, s-a gasit un individ inalt, bronzat, in camasa alba sa-mi atraga atentia.

"Ce faci domnule, nu ai altceva de pozat? Vrei sa ne denigrezi?"

Fie ca ne place sau nu, Romania nu este reprezentata de o expozitie de ceramica, de poezia lui Eminescu, de premiantii la matematica, de sediul Bancii Societe Generale ori de Casa Poporului. Astea sunt anomalii in Romania.

Cine a trait la tara, in Romania lui Dinescu, stie cum arata taranul si tiganul in papuci de plastic. Cu ei vrem sa intram in Europa. Si cu pungi de plastic in copaci, caiini vagabonzi, copii traind printre deseuri ori la intersectii, cimitire invadate de buruieni, functionari artagosi, etc. Lista poate fi continuata de fiecare dintre voi.
dorul - de (anonim) la: 13/01/2005 18:07:48
(la: De ce nu vrem inapoi, desi ne e dor?)
Sunt tanara, am doar 22 de ani si ma socheaza anumite opinii pe care le pot gasi pe acest site. Probabil eram si eu mai idealista inainte, dar acum ... Cum poate sa spuna cineva ca nu ii este dor de casa? Fiecare natiune a avut momentele ei dificile , a pornit de undeva, ce s-ar fi intamplat de exemplu daca in timpul unui razboi toata populatia unei tari si-ar fi luat talpasita? Da... Avem un trecut... dificil ( se spune ca o tara fara trecut nu are nici viitor) iar acum plecam toti?
Pt cei care au uitat total de tara, si au ramas cu impresia ca inca exista coada la paine, pot sa le spun ca exista acum o generatie de tineri ambitiosi care au idealuri mari si poata poate noi vom face ceva.
Momentan sunt si eu in Anglia si sincer...o urasc.
Romanul stie sa se distreze, sa iubeasca, sa traiasca chiar daca cu posibilitati financiare reduse si ROMANUL STIE CE E DORUL, ca daca nu nu ar fi existat acest cuvant in poeziile lui Eminescu. Sa nu uitam ca acest cuvant exista doar in limba noastra.
Cu toate ca mi-ar fi usor sa ma acomodez aici, nici prin gand nu imi trece asa ceva. Daca noi nu ne respectam originea cum asteptam ca altii sa ne respecte?
Majoritatea plecam din motive financiare, sa inteleg ca e ceol mai important lucru in viata? Pt mine cel putin nu... Astept sa fiu acasa cu nerabdare.
hihihiiiiiii... - de Jimmy_Cecilia la: 23/05/2005 21:43:44
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
hihihiiiiii si hohohooooooo
ce multzumita-s eu de mine.....
aproape c-as putea sa-i dediez si poezia lui eminescu
paienjenutzului...:))
#50801 (raspuns la: #50799) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
perfectiunea nu e intotdeauna relativa... - de secretfayth la: 31/07/2005 18:52:36
(la: M.EMINESCU)
Cel putin asa cred eu. Sunt de acord cu cine a spus odata ca doar simpla imperfectiune e perfecta, pentru purul echilibriu care i-l da vietii si Universului in general. Dar totusi cred ca si lucrul lui Mihai Eminescu se apropie destul de mult. Tot ce citesti despre el e atat de complet, atat de plin de sentimente... Orice strofa si orice vers te umple de emotii si ma ajuta sa continui in viata cu mai multa forta si mai multa energie. E o forta inexplicabila si unica. Citesc de atat de mult timp aceleasi versuri si de fiecare data ma emtionez si nu pot lasa cartea din mana.
In mare parte, eu cred ca oricat de mult am incerca sa descriem poeziile lui Eminescu, ne-ar lipsi cuvinte. E imposibil sa descrii in cuvinte perfectiunea...
shibipot - de donquijote la: 15/01/2006 17:24:46
(la: Sa-i demascam pe cei ce batjocoresc LIMBA ROMANA)
limba e un organism viu si evolueaza odata cu dezvoltarea societatii si mai ales a tehnologiei si interactiunilor dintre popoare (cultura, comert, turism). regulile gramaticii trebuie respectate, dar pana aici amestecul academiei. un cuvant nou, sau un sens nou, daca e folosit si intra in limba de zi cu zi, nici un dictionar sau academie nu-l pot oprii sau intrerzice.
rolul dictionarelor e de a consemna un anumit stadiu de dezvoltare a limbii si a academiei sa defineasca regulile de ortografie, in cazul de fata cum se scrie corect un cuvant de origine straina (cum ar fi 'weekend') - adica se scrie in ortografia originala sau se 'romanizeaza'.
in perioada dintre editarea si tiparirea unui dictionar, poate deveni 'invechit' pentru ca s-au mai introdus cativa termeni noi sau intelesuri noi unor cuvinte deja existente.
sa nu uitam ca dinozaurii au pierit pentru ca erau inadaptabili. :)
si apropo care-i legatura cu poezia lui eminescu?
#100427 (raspuns la: #100191) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de doctors la: 11/02/2006 16:44:52
(la: Povestea unei zdrente)
Apropo,ai citit cumva poezia lui Eminescu,"Criticilor mei"?Cum ti se pare "doamna critic"?
P.S.Eu nu spun ca nu ai avea voie sa critici,dar macar tine cont si de experienta autorului si raporteaza-ti pretentiile la aceasta.Si poate reusesti sa-i urmaresti evolutia in timp.
#105224 (raspuns la: #105223) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
stultus - de donquijote la: 10/03/2006 09:29:32
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
faptul ca unii erau credicciosi n-are legatura cu subiectul. descoperirile le-au facut in numele omenirii, pentru progresul si bunastarea semenilor si nu pentru gloria bisericii, asa ca incercarea ta sa legi realizarile lor de vreun creator imaginar n-are nici un sens. e la nivel de propaganda ieftina de scoala de duminica.
poti sa-mi citezi o singura descoperire stiintifica facuta in numele divinitatii sau bazata pe ipoteza existentei diviniti sau adevarului scripturilor? nu ce au declarat respectivii privind divinitatea. e ca si cum eu as lega experientele de laborator pe care le fac de poezia lui eminescu.
si daca tot citezi pe voltaire citeaza si din cele spuese impotriva bisericii si religiei. ca au fost mai multe. asta ca sa fim obiectivi. cineva care n-a auzit de voltaire ar putea sa creada ca era un mare bigot, pe cand toata viata lui n-a facut decat sa lupte impotriva nedreptatilor si imoralitatii bisericii si reprezentantilor ei.
chiar ca nu inteleg incotro bati.
ai dreptate. stiinta nu ignora religia. ignora doar credinta. :)
zaraza sc - de rast la: 23/06/2006 01:38:00
(la: "Norocul")
> Banuiesc ca nu vroiai sa spui ca Eminescu a avut noroc datorita
> unei puteri personale
As putea aminti, in acelasi context al oamenilor de geniu, al oamenilor care creeaza ceva deosebit fata de oamenii de rand, vorbele unui alt mare om (de data asta de stiinta), Einstein.
"Succesul este 1% inspiratie si 99% transpiratie"
Ceea ce pentru Einstein este "succes" noi numim "geniu".
E un lucru dovedit: atunci cand iti concentrezi atentia, ani si ani de zile, asupra unei anumite probleme, incepi sa ai "strafulgerari" sau "revelatii" asupra unor laturi alei acele probleme. Einstein le-a avut in fizica, Eminescu in "arta exprimarii".
Daca sunt lingvisti pe cafenea si accepta o provocare profesionala :-) haideti sa "punem fata in fata" niste poezii de Eminescu si niste poezii de Pavel Corut. Duapa parerea mea, au acelasi ritm...
Exista o "arta a exprimarii" o arta "a ritmului".

rast
#129254 (raspuns la: #129136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Informare - de white la: 21/10/2006 21:06:50
(la: Recviem (3))
Te informez ca 2 sau chiar 3 din poeziile tale au aparut candva si in site-ul www.jurnale.ro !
C.I. - de picky la: 03/04/2007 10:24:20
(la: 11)
1. Mai susul confirma votul aproape in alb pe care ti l-am dat la sosire.
2. Lipsa de modestie nu ma deranjeaza cu conditia ca ea sa fie fondata. Este.
Dar risca sa devina exhibitie.
3. Un pacat ar fi inegalitatea valorica a poeziilor. Dar este inerent. Si nu e un pacat ... originar.

Acum despre mezina.
Secventialitatea, ca tehnica, este reusita. Aduce, in acest caz, un ansamblu de planuri care se ingemaneaza.
Imi pare un amestec de vis cu traire reala. O succesiune in care, insa, suprapunerea imaginarului cu palpabilul iti scapa de sub control, in sensul ca le aduci din dorinta in posesie, pentru ca apoi sa le etalezi dezinvolt. Pana la confuzie.
Astfel apare marsharea pe exhibitionism si bravuristica. De aici si impresia (mea) de artificiu. Culorile ideii explodeaza, dar nu de la sine ci datorita punerii scanteii de catre o mana ... poetica.
Practic aproape ca fiecare strofa are o independenta a ei. Asamblarea intr-o poezie singulara imi apare drept o insailare cu ajutorul unui firicel subtire, plapand si nevazut. Extrem de labil. Asta confera o mare fragilitate si o nesiguranta a totului. Riscul mare este sa se produca o remelanjare a acestor strofe, la bunul plac al cititorului, in procesarea textului. In acest caz proba de foc este pastrarea sensului.
Explicatia mea : poezia ta nu izvoraste firesc. Nu are (inca) puterea asta. Sau poate ca nu a atins inca parametri de presiune care sa o "erupa". Dar tu reusesti, cu ajutorul unor pompe incapatanate si laborioase, sa o scoti la suprafata. De aici si acuza de "artificial".


Imi pare... - de gheorghe_cnstntn la: 03/04/2007 22:22:42
(la: examen)
Imi pare ca seamana cu o poezie de Eminescu-"Adio"-ca si esenta,nu ca versificatie.Oricum ,e foarte frumoasa.Felicitari.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...