comentarii

tema daruri pentru colegi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"semenii nostri sunt diferiti...are dreptul lui la opinie"anisia - de DESTIN la: 03/11/2004 01:45:08
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Deara anisia,
tu precizezi in finalul comentariului tau:

"semenii nostri sunt diferiti. si fiecare are dreptul lui la opinie."

Un fapt cunoscut si acceptat de cei deschisi la dialog.

In comentariul pe care l-a scris Paianjenul, gasesti un raspuns in intregul sau,nu am sa mai insist asupra celor spuse de tine.

Citeste te rog aceasta tema si comentariile colegilor de cafenea, ce au participat la discutii astfel vei retine numai ce tu consideri ...doar suntem prin creatie liberi,nu?

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#27443 (raspuns la: #27299) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de Honey in the Sunshine la: 11/03/2011 08:39:55
(la: Propun o lume cu pereţi de sticlă)
nu-nteleg de ce emiti judecati absolute. tie ti-e inutil. mie nu-mi e.

directorul facultatii mele e pe FB si ne invita la evenimente, e reteaua de alumni, sunt cei de la Corriere della Sera care isi promoveaza conferintele pe teme economice, sunt colegii care incearca sa se organizeze ca sa-si gaseasca un apartament pentru la vara, sunt schimburi de experiente din stagii si perioade de exchange...
#601690 (raspuns la: #601644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniel - de zaraza sc la: 24/10/2012 13:19:17
(la: Am si eu nevoie de ajutor)
Poate chiar le-a spus in linii mari la ora, mai mult de atat ce sa ii spuna? Nici eu nu prindeam ceva din zbor totdeauna si asa a fost si fiica-mea. Unii se dezgheata mai tarziu... :D Clasa a noua, noi emotii, sunt si parintii ca sa te ajute, dar nu totdeauna... Data viitoare sa fie mai atent la ore, sa intrebe profesorul la sfarsitul orei, ca pe urma e greu sa il prinda. Sa faca temele cu alt coleg... Sa citeasca, sa mai lase televizorul (daca e cazul). :)

#635905 (raspuns la: #635904) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
temele pt. acasa - de enigmescu la: 18/06/2004 06:52:32
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
am emigrat de la inceputul acestui an in Australia si-am luat-o de la capat!!! din toate pdv si in mod special in ce priveste invatamantul. dupa cum stiti probabil cei mai multi dintre voi, atunci cand emigrezi ti se ofera sansa de a studia limba noii tari gratuit, cel putin pt. o vreme. asa ca eu n-am facut exceptie. dar sa fiu la subiect.
am invatat in scoala limba engleza, cea pe care multi o invata inca in Romania, insa au trecut atat de multi ani de atunci incat am ramas doar cu cateva chestiuni generale in memorie. motivele: 1. la ore vorbea mai mult profesoara(poate-i placea sa se auda singura sau nu putea sa auda greselile noastre fara sa puna mana pe bat si sa ne loveasca la palma si peste brate...- n-o sa va vina sa credeti dar am reintalnit-o pe acea profesoara intr-o alta scoala, de data aceasta la randul meu profesor, si s-a facut ca nu ma mai cunoaste desi s-a uitat lung la mine); 2. realitatea e ca n-am fost un elev stralucit sau, asa cum zicea diriginta din gimnaziu, eram "branza buna in burduf de caine"; 3. teoria n-a fost niciodata acoperita in realitate de practica necesara in scoala, adica de conversatie, iar eu eram bun la practica! asa ca am fost obligat in timp sa ma auto-instruiesc prin programe tv si internet- cand a venit vremea...
aici, in Au, simt o oarecare frustrare si un fel de rusine parca, desi stiu ca e normal pt. cineva care emigreaza sa se simta asa pt. ca ia totul de la ZERO. e ca si cum te-ai naste din nou si trebuie sa inveti limba materna. numai ca problema ramane varsta, apoi sistemul de invatamant la care v-ati referit si care e extrem de diferit fata de cel de aici. si e frustrant pt. ca te simti ca un copil iar lucrurile pe care le inveti iti par atat de stupide uneori(sa recunoastem, unele dintre ele chiar sunt) dar SISTEMUL DE VALORI in care ai intrat spune despre ele ca sunt importante. putem admite ca emigrantii resimt un fel de soc atunci cand incep cursurile intr-o oarecare scoala straina, indiferent cat de buna sau rea este. ce mi se pare f. f. important e ca aici nu te impinge nimeni de la spate cu de-a sila sa inveti din tone de manuale inutile si..."alternative", nimeni nu te cearta sau te desconsidera pt. felul tau de a fi iar de bataie nici pomeneala. inveti ce-ti place mai mult si te pregatesti sa faci bine ceea ce-ti place. nu esti constrans prin nimic si asta face mult fiindca iti creaza un climat decent si de siguranta. e optiunea ta, tu alegi ce vrei sa faci si cand sa faci. nu trebuie sa inveti matematica daca asta iti da dureri de cap, nu te pune nimeni sa scrii comentarii daca nu esti in stare sa te exprimi nici macar fata de tine insuti samd. stiti ceva, am fost si am ramas cred intre cei mai buni dintre colegii mei la literatura romana, insa n-am avut loc niciodata in panoplia celor buni fiindca erau altii/altele care aveau nevoie acuta de a se simti in top si pt. a obtine asta se foloseau de tot felul de tertipuri. in fine, anii au trecut..., sistemul a ramas!
dar sa nu ma departez prea mult de la tema. nu ma mira ca invatamantul romanesc sufera la propriu fiindca, asa cum bunastarea depinde de economie(si stiti in ce hal arata asta), sistemul de gandire si apoi cel de programe scolare e anacronic. prea multi au incercat sa faca ceva, asa cum imi spunea o batrana profesoara, stand in scaunele alea elegante din ministere dar necautand vreodata la bancile mizere si la conditiile improprii de studiu din clase si laboratoare. in acelasi timp nu ma mira ca chiar in astfel de conditii elevii romani obtin medalii importante la cele mai prestigioase competitii. intrebarea e DE CE? poate din spirit de competitie, din dragoste(de ce nu?)/placere pt. acel obiect ales, din mandria de a fi roman, sau poate pt. ca vor sa vada o alta fata a lumii in care traiesc!!! important e ca oricat de rau ar fi sistemul exista destui profesori gata sa dea totul pt. elevii si studentii lor. si o fac asa de bine incat rezultatele sunt remarcabile. stiu sigur ca sunt o multime de profesori care tin si nu prea tin cont de programe fiindca experienta lor de o viata nu le permite sa fie in pas cu schimbarile de ministri si ministere! in opinia mea invatamantul continua sa fie intr-o mai mica sau mai mare masura politizat cu buna stiinta. despre "cornul si laptele"...ce sa zic? mai mare gogomanie ca asta nu putea sa iasa decat din capetele patrate sau octogonale ale unor cheliosi care se scobesc in nas, dorm, citesc ziare, vorbesc la 'celulite', mananca sau pur si simplu se uita la poponetele celorlalti in timpul asa-numitelor sedinte parlamentare. in loc sa le dea romanilor posibilitatea de a-si creste copiii in bune conditii de alimentatie, absolut necesare in procesul de invatamant, 'patronii' de partide, uzurpatorii vechi deveniti mai nou profanatori de ramasite omenesti, le dau copiilor la scoli cornuri si lapte. mai mare rasul, domnilor, pt. o tara care se vrea europeana si in plus in mileniul trei! ce fac ei se traduce cam asa: n-aveti nevoie de bani fiindca oricum va hranim noi copiii!!! dar aici se mai vede o slabiciune si anume aceea a copiilor proveniti din familii fara viitor. prin urmare sistemul de invatamant se disociaza de cel de protectie sociala si de cel de sanatate in tara noastra. la noi copiii cu nevoi speciale sau cu probleme familiale sunt tratati diferit, dar nu in sensul bun, adica mai cu atentie, ci in sensul ca sunt priviti cu suspiciune, retinere, uneori ca 'paria' ai societatii. toata lumea judeca, nimeni nu face nimic pt. ei ca sa nu cada prada acelorasi nisipuri miscatoare. e scandalos, e mizerabil ce se intampla! dar poate ca tocmai de aceea exista in Romania atat de multe cazuri de pedofilie si, asa cum am vazut intr-un film facut cu mari riscuri la noi in tara, reteaua se intinde pana departe in toata lumea- va vina sa credeti ca exista parinti care-si dau copiii, propriii copii, pe dolari sau euro celor care-i vor??? filmul despre care v-am spus a aratat clar precum cristalul ca sunt extrem de multi interesati in a mentine reteaua, inclusiv sau mai ales romani. de aceea strainii gasesc aici un climat f. favorabil pt. intretinerea acestui soi de relatii.
ca sa ma opresc totusi undeva trebuie sa concluzionez. asadar am sa repet ce-au mai spus altii inaintea mea: TREBUIE SCHIMBATA MENTALITATEA! calitatea trebuie sa ia locul cantitatii odata pt. totdeauna. dragi profesori si educatori, nu mai hraniti mintile deja abrutizate ale copiilor cu prostii de tot felul si nu-i obligati sa invete ceva ce nu le place doar de dragul de a va sti obiectul in topul preferintelor!!! si mai explicati-le din cand in cand care e diferenta dintre Andreea Esca si Stefan cel Mare, Gica Hagi si Hagi Tudose, Dracula si Vlad Tepes, Hollywood si "real life"! in lumea din afara tv-ului e inimaginabil de greu pt. cine inca viseaza!...
just me
timpurile se schimba dragi colegi forumisti - de Pantagos la: 06/06/2006 08:37:37
(la: Ati emigrat? Multumesc.)
@motana
este un mare adevar in ceea ce scri referitor la pozitia actuala pe care o "imbraca" majoritatea celor cu studii superioare in momentul actual in Europa de Vest. Si ca sa nu existe ceva dubii referitor la afirmatiile mele, precizez ca am trait aproape jumate/jumate din viata in Ro si in europa de vest si ca totusi calatoresc cel putin de 2 ori pe an in Ro.
insa unele afirmatii facute de unii colegi forumisti m-au "obligat" sa-mi exprim si eu parerea referitor la tema de mai sus:
@Rob Zombie
datorita comentariului d-voastra banuiesc ca nu suntei un tinerel zburdalnic de 20 ani ce a plecat de curand "afara" insa trebuie sa va contrazic din pacate - de ce generalizati parerea d-voastra si o "certati" pe motanita? aveti dreptate - si la fel are Domnul Racovitan, referitor la 90% din emigranti cu studii superioare sunt angajati la un post similar cu studiile- insa cu o mica corectie-- cei ce au plecat inainte de revolutie- adica pe vremea lui Ceausescu sau putin dupa aceea... insa cifrele de azi -- si nu de "atunci" spun cu totul altceva---numai 10% au posturi pe masura studiilor absolvite iar 90% categoric NU AU!!! Personal cunosc multe fatete ale sistemului vestic - si multe (nu toate) clase sociale aici in vest - unele trepte le-am absolvit cu mai multa sau putina "amaraciune" la fel ca si unii din noi din vest... insa nu e prea fairplay sa ne etalam cu un salariu de ca. 10.000 pounds fara sa-i spunem motanitei cat costa apartament bun cu chirie in North London..... sa nu mai vorbim ca exemplu ca un metru patrat in Londra costa uneori vreo £4375 etc. etc. Am impresia - nu stiu daca gresita sa nu- va rog sa ma corectati daca crede-ti de cuviinta- ca o data ajunsi la un anumit nivel social- foarte multi romani si nu numai- uita ca exista si alti oameni saraci cu studii care nu au reusit si fac munci de jos "necalificata" in continuare - si dintre cei tineri sunt peste 90%... trebuie vazut ansamblul - nu trebuie limitat la grupul nostru de prieteni si intelectuali bine pus social, oare ce ziceti?
@Daniel Racovitan
si inca o ultima remarca pentru dumneavoastra - ca aici in vest exista diferente uriase comparativ cu Ro- nu a negat nimeni- insa - nu fiti prea dur in comentarii cand judecati pe cineva "scuze" naiv din Ro. Asa cum motanita crede ca 3000 € ar fi un salariu de manager asa si d-voastra credeti ca 90% din emigranti lucreaza pe posturi echivalente - din pacate statistica dumneavoastra e "usor" invechita....(vezi mai sus)...
rezumat: fiecare sa se simta bine acolo unde e - si sa aibe respect reciproc pentru eforturile uriase pe care le face fiecare in Ro si in afara- ca fara munca cinstita e totul in zadar...
picky - tema pentru acasa - de Sancho Panza la: 01/12/2006 06:50:08
(la: DOMNULE, CU TOT RESPECTU' : ESTI UN BOU !)
"Cine nu crede in minuni, nu e realist."

Care-i tema ce trebuie rumegata astazi?
Paralelismul ochilor la bovidee si interrelationarea acestora cu coarnele.

Colega,aici ma aflu in fata unei grave dileme.Nu pot sesiza paralelismul de care vorbeai.Fiindca, de-a lungul vremii,incercand sa ma obisnuiesc cu prezenta coarnelor mai sus mentionate si tot privind in sus,spre ele,privirea mi-a devenit incrucisata...:(

Propun sa transferi aceasta tema unui coleg de echipa care sa poata aborda problema in mod echidistant.
#160772 (raspuns la: #160117) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mao - despre ştiinţă ca şi credinţă - de wp la: 07/11/2008 16:38:27
(la: Apa)
Încerc să subliniez anumite aspecte ale demersului ştiinţific, care reflectă diferite forme de credinţă. Subiectul este destul de vast, dar încerc să sintetizez din cea ce au studiat alţii. Diferitele forme ale credinţei ar fi;
1. Demersul ştiinţific are la bază anumite caracteristici, care le putem considera chiar etape cum ar fi; îndoiala permanentă, claritatea exprimării, critica riguroasă. Ca şi rezultate, sunt acceptate doar acelea care, se pot demonstra prin logică fie ea formală sau experimentală.
Ştiinţa înainte de toate are o preocupare majoră, care, constituie pentru mulţi un argument de neatins şi anume, verificabilitatea. Critica riguroasă, venită din partea unei comunităţi de oameni de ştiinţă (de obicei) pune la îndoială orice rezultat, iar acesta trebuie verificat, demonstrat.
Pentru mine acesta este un prim aspect al manifestării credinţei. O comunitate crede în faptul că, acest demers cu aspectele care le propune şi le utilizează, este în regulă, doar în baza faptului că în general, el a funcţionat.
2. Încrederea în rezultatele obţinute de colegi sau predecesori; deşi este un gest firesc, totuşi nu are un temei mai solid decât credinţa în ceea ce au făcut alţii şi utilizarea rezultatelor muncii acestora, fără o verificare prealabilă.
3. Credinţa în inteligibilitatea şi raţionalitatea lumii în care trăim; Albert Einstein afirma;
"ceea ce va ramâne veşnic neinteligibil în privinţa lumii este inteligibilitatea ei". Experienţele noastre senzoriale pot fi ordonate prin gândire, ceea ce l-a determinat pe Einstein să afirme că acest lucru nu va fi înţeles niciodată. Charles Townes care a obţinut premiul Nobel pentru fizică în 1964 şi căruia îi datorăm laserul afirma; "Omul de ştiintă are nevoie de credinţă atunci când se pune pe lucru, şi de o credinţă încă şi mai mare pentru a duce la bun sfârşit muncile cele mai dificile. De ce? Pentru că trebuie să se angajeze personal în a crede că exista o ordine în univers şi că spiritul uman, şi în fapt propriul său spirit, este capabil să înţeleagă aceasta ordine. Fără această credinţă nu ar fi existat nici un interes să încerci să înţelegi o lume presupus dezordonată şi incomprehensibilă. O astfel de lume ne-ar fi dus la epoca superstiţiilor, când omul gândea că forţe capricioase manipulează universul său".
Pe tema aceasta au mai vorbit şi alţi oameni de ştiinţă, dar nu dezvolt mai mult.Unii chiar au găsit de cuviinţă, să împartă acest tip de credinţă pe categorii.
4. Iluminarea; fenomen prin care subectul ştie, fără a folosi demersul ştiinţific şi chiar logica.
Ulterior, prin verificare se confirmă rezultatul. Exemple pot fi găsite la diverşi oameni de ştiinţă.

Nu doresc să demonstrez prin cele de mai sus superioritatea demersul duhovnicesc sau inferioritatea demersului ştiinţific, ci doar faptul că amândouă conţin elemente de credinţă.
Dealtfel creştinismul răsăritean nu a văzut niciodată în ştiinţă un adversar, considerând facultăţiile intelectuale ca daruri date omului de Creatorul lui.
Dacă suntem sinceri, în primul rând faţă de noi, trebuie să admitem că există două tipuri de cunoaştere; cea intelectuală şi cea duhovnicească. Prima este câmpul unde operează ştiinţa, a doua este cea în care operează religia. Cea intelectuală gravitează în jurul omului, iar cea de a doua în jurul lui Dumnezeu. Între cele două nu există conflict şi nici nu poate fi o stare de conflict. Conflictul este generat de patimile omeneşti dintre care cea dintâi este mândria.
#359907 (raspuns la: #359613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TEMA: Prostii harnici - de latu la: 18/05/2010 01:28:10 Modificat la: 18/05/2010 01:31:23
(la: Puzzle - cafenea )
----------------------------------

Deci:
Tema data de Intruder - Prostii harnici
---
Nu harnicii sunt prosti, ci unii prosti harnici, devin o pacoste.

Andrei Plesu spune cu privire la acest soi de oameni:
De pilda, harnicia e un lucru bun. Dar daca devine – ceea ce se intampla des in lumea de azi – febrilitate oarba, activitate neintrerupta, obsesie a eficientei, harnicia devine un viciu. Neinsotita de ragazuri inteligente, de reflexivitate, de umor, harnicia ajunge o pacoste. Nu cunosc nimic mai exasperant decat harnicia cate unui prost.
[Intregul interviu se gaseste la:
http://www.cariereonline.ro/articol/interviu-cu-andrei-plesu-partea-ii-nu-cunosc-nimic-mai-exasperant-decat-harnicia-unui-prost
O discutie pe marginea partii I a initiat-o Monte_oro, la:
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/24591/despre-romani/1]


Sunt - si nu sunt - de acord cu acest punct de vedere. Mai exact cu o parte a celor citate, nu sunt de acord si anume, cu fraza a doua din citat, in care e vorba de "...febrilitate oarba, activitate neintrerupta, obsesie a eficientei...". Ea nu tine cont de necesitatea de a te adapta unui mediu in care colegii exact asta fac si sefii exact asta asteapta. Nu ma astept sa inteleaga fiecare cum se poate sa lucrezi 16-20 de ore pe zi, fara a incasa ore suplimentare pe masura, insa va asigur ca exista - si nu putini - oameni, care sunt nevoiti sa faca asta de dragul carierei, uneori pentru a nu-si pierde serviciul si uneori pentru a supravietui.

Insa in fraza imediat urmatoare, acolo unde e vorba de "ragazuri inteligente", ma regasesc din nou: Fara umor si acele pauze, nu merge.

Cat priveste "harnicia cate unui prost", ea poate fi intr-adevar o pacoste, indiferent daca e vorba de un coleg, un subaltern sau un cadru de conducere.

Voi ce credeti?
#542461 (raspuns la: #542458) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragi colegi de forum, Sfatu - de mafalda la: 05/11/2003 13:37:34
(la: De ale doamnelor si nu numai!)
Dragi colegi de forum,
Sfatul primit dela o persoana cu experienta il voi pune in aplicare, asa ca scuze, dar voi sterge toate postarile care nu sunt legatede subiect.
Buna intrebare... Colegul are - de Daniel Racovitan la: 08/12/2003 02:56:34
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
Buna intrebare... Colegul are ascendentza daneza, deci incepe sa se explice.... :)))
#6131 (raspuns la: #6114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Radu Campeanu - politica romaneasca din JN - de Catalina Bader la: 20/01/2004 08:06:05
(la: Regele Mihai de PSD)
Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic. MONICA IORDACHE

“Cu Stolojan la Cotroceni, PNL poate intra in criza”

Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic.

Jurnalul Na]ional: Ce faceti la Paris acum, cand incepe sa trepideze scena politica romaneasca?
Radu Campeanu: Ma intorc in casa in care am stat intotdeauna in timpul exilului. Am prieteni, am rude aici, ma simt foarte bine.
- Nu va e dor de viata politica romaneasca?
- Am auzit ca a aparut o candidata. O doamna din America. Nu stiu ce poate sa stie ea despre realitatea romaneasca, vine dintr-o data dintr-o lume care este foarte diferita de lumea romaneasca. Nu stiu daca este o manevra a actualului partid de la putere, ca sa ia din voturile lui Stolojan sau ale altuia. Dar mi se pare foarte surprinza toare aceasta candidatura. De opereta a politicii romanesti.
- O cunoasteti pe dna Lia Roberts? Ati vazut-o vreodata?
- N-am cunoscut-o si trebuie sa recunosc ca nici nu am auzit de ea cat am fost in exil. Probabil ca ea nu avea nici un fel de activitate de ordin politic romanesc, pentru ca altfel as fi auzit de ea. Asa cum am auzit de atatia si am lucrat cu atatia dintre romanii din America, in timpul exilului, pe chestiuni politice romanesti, ar fi trebuit sa aud si de ea.
- Nici alti romani din strainatate nu o cunosteau?
- Nu. Cred ca foarte multi nu o cunosteau.
- Aparitia ei o sa produca vreo schimbare in raportul de forte dintre candidati?
- Nu cred ca in raportul de forte. Cred ca poate, si asta ar putea sa fie ideea domnului Nastase sau a unui om care vrea sa fie abil cu orice pret, cred ca ar putea sa traga unele voturi de dreapta.
- Asta ar fi manevra?
- Daca este o manevra, asta trebuie sa fie.
- Este deci impinsa sa candideze de catre PSD si Nastase?
- Presupun. Este numai o supozitie pe care o fac.
- Reprezinta un pericol pentru candidatul Stolojan?
- Eu cred ca reprezinta un oarecare pericol.
- Stiti de intrarea lui Becali in politica?
- Asta nu mai este opereta politicii romanesti. Este tragi-comedia politicii romanesti.
- Pot fi comparate cele doua personaje: Lia Roberts si Becali?
- Nu exista nici un fel de comparat ie intre unul si altul. Cred ca dl Becali face o mare greseala, dar e treaba lui, crezand ca, daca are o foarte mare avere, trebuie neaparat sa faca si politica. Este una dintre parerile foarte eronate ale lumii romanesti si chiar ale unor ziaristi din Romania. Asemenea lucruri nu se petrec in Occident.
- Dar credeti ca si Becali este impins in fata de anumite parea rau pentru el. PSD face tot ce poate, tot ce ii este la indemana, are destule mijloace la indemana, pentru a se mentine la putere si pentru a nu avea in fata o pozitie reala. Am fost surprins sa aflu ca dl Becali vrea sa faca politica, nu era treaba lui asta. Acum vreo 6-7 ani, domnul Tuca, la una dintre emisiunile sale, a avut o convorbire cu unul dintre marii oameni de afaceri romani si i-a pus urmatoarea intrebare: “Aveti o avere mare. De ce nu va faceti un partid politic?”. Omul a dat un raspuns pentru care il stimez si acum: “Sunt obisnuit sa fac ceea ce stiu. Stiu sa fac afaceri si fac afaceri. Nu stiu sa fac politica si de aceea nu intru in politica”. A fost raspunsul unui om inteligent si intelept.

“Romanii din Franta au o parere mizerabila despre politica din Romania”

- Va intalniti des cu romanii care s-au stabilit in Franta?
- Ma intalnesc destul de des. Duminica ma duc la biserica ortodoxa, acolo am intalnire cu ei. M-am gandit la un moment dat chiar sa fac un comitet de sustinere a lui Stolojan.
- Ce parere au romanii din Franta despre politica romaneasca?
- Mizerabila parere. Si din pacate, la mai toti cei stabiliti aici am vazut un soi de dezinteres pentru ceea ce se intampla in Romania din punct de vedere politic. Am constatat lucrul acesta spre marea mea intristare, pentru ca exilul romanesc de la Paris era punctul central al opozitiei fata de regimul comunist. Era centrul actiunii politice. Nu Germania, nu America, ci Parisul.
- Cum rezistati sa nu cititi in fiecare zi ziarele roma- nesti?
- Uite ca rezist. Citesc foarte multe ziare si reviste frantuzesti, niste reviste internationale, care imi dau o informatie asupra planetei, extraordinar de completa.
- Pe Internet nu va uitati pe ziarele romanesti sau nu va descurcati cu Internetul?
- (rade) Nu, cu Internetul nu, ca nu am acum posibilitate. Numai fiul meu are Internet, dar nu pot sa ma duc mereu peste el, ca are si el treaba.

“In ‘90 era sa fiu asasinat”

-In 1990 ati candidat la presedintie. Mai tineti minte acea campanie electorala?
- A fost o campanie extrem de dura. S-au spus tot felul de lucruri, s-au facut tot felul de actiuni care au culminat cu o tentativa de asasinat, un atentat la Braila. S-au spus minciuni, s-au spus calomnii multe. Retin insa si un lucru care mi-a ramas in suflet: adeziunea unor categorii intregi de romani la actiunea mea politica si a PNL de atunci. Nu pot sa uit masele intregi de oameni, 10.000 - 12.000 - 16.000, la Timisoara, la Cluj, la Sibiu, care ma ascultau vorbind si care veneau fara sa fie obligati de nimeni.
- Cine v-a condus campania atunci, cine v-a fost director de campanie?
- Am condus-o singur. De fapt impreuna cu prietenii mei. Erau oameni de valoare. Nu pot sa ma plang, au fost oameni de mana intai.
- Ce mijloace de publicitate electorala foloseati atunci?
- Nu se foloseau mijloacele de acum. Erau, in schimb, foarte multi ziaristi care imi luau interviu, romani si straini, in fiecare zi aveam, cred, 2-3 ziaristi. Pana si din Japonia veneau si ma interogau. Cred ca erau curiosi sa vada parerea unui om care trecuse prin ce trecuse in Romania, traise in Occident si acum se reintorcea in tara ca sa puna umarul la democratia romaneasca. Erau foarte curiosi sa vada cum gandeste un asemenea specimen. Am putut sa ma manifest atunci in deplina libertate. Asta pana ajungeam pe teren, acolo veneau tot felul de forte urate ale vechiului sistem, care au mers pana la un atentat direct asupra mea la Braila.

“Regele Mihai nu mai are nimic de spus in politica”

- In 1992 l-ati propus pe Regele Mihai candidat la presedintie. Regretati acest gest, catalogat atunci drept absurd si de monarhisti, si de antimonarhisti?
- Monarhistii nu au inteles mai nimic atunci. De altfel, nu au inteles multi mai nimic, imi pare rau ca bulgarii l-au inteles mai propunere prea devreme. Poate ca nu mi-am dat seama ca fostul rege nu are temperamentul necesar unei asemenea batalii.
- L-ati fi vrut mai implicat in politica, cel putin acum, de cand s-a intors in tara?
- In nici un caz. Acum cred ca nu mai trebuie sa se implice in nici un fel in politica.
- Care sunt acum relatiile dvs. cu Regele Mihai?
- Cu fostul rege? Nici una. Am socotit atunci ca fostul rege trebuia sa imi dea mie mai intai explicat ia acestui refuz. Daca a considerat ca nu e cazul sa o faca, nu vad de ce m-as fi dus eu sa ii cer explicatii.
- Sunteti suparat pe Regele Mihai?
- Nu sunt suparat in nici un fel. Isi traieste existenta foarte bine, dar in politica romaneasca nu vad ce poate sa mai faca.
- Cum vi se pare cererea familiei regale de a primi 35 de milioane de dolari pentru domeniul Sinaia?
- Daca e vorba sa cerem despagubiri si sa cerem paduri si mosii si diverse drepturi, va spun ca in tara romaneasca au fost zeci de mii de oameni care aveau dreptul sa ceara despagubiri pentru mosii si pentru paduri. Eu unul fac parte dintr-o familie care putea sa ceara si despagubiri pentru petrol. Familia mea era una de mari petrolisti din Romania si nu mi-a venit in gand sa cer asa ceva. Nimanui dintre noi nu i-a venit in gand sa cerem asa ceva. E o idee originala si ma opresc aici cu aprecierile.
- Sa inteleg ca nu e normal ca familia regala sa ceara acest lucru?
- Nu stiu exact care sunt conditiile. Pelesul si Pelisorul sunt discutabile. Stiam si cred ca proprietarul lor este statul roman.
- Cum vi se pare faptul ca Regele Mihai l-a premiat pe Adrian Nastase cu distinct ia “Omul anului” in cadrul Premiilor de excelenta VIP?
- Mi-a venit sa rad cand am vazut asa ceva. Am avut si impresia negativa a unor monarhisti adevarati.
- Cum comentati reconcilierea dintre Iliescu si Regele Mihai?
- Aici imi permiteti sa nu va raspund.
- “Nu ar fi bine ca Stoica sa conduca iar PNL”
- Cum ati fost primit in PNL, avand in vedere ca nu a existat o buna intelegere intre dvs. si unii membri PNL?
- Am fost foarte bine primit. Pentru mine ca persoana nu am intampinat nici o problema, dar pentru prietenii mei din judete au fost dificultati in privinta acestei fuziuni. Acolo am vazut unde erau orgolii personale, ambitii personale. Sper ca lucrurile se vor rezolva si sper ca voi avea o convorbire cu Stolojan, pentru a face ce trebuie ca actiunea sa se produca in conditii civilizate.
- In 1993 ati fost exclus din PNL. Printre liberali se spune ca Viorel Catarama a instrumentat acest lucru.
- E o chestiune pe care nu as vrea sa o pun pe tapet acum, pentru ca, daca ne-am unit cu liberalii, nu e cazul sa redeschidem procese mai vechi. Eu am plecat din PNL, nu am fost exclus. Rolul lui Catarama a fost unul negativ in organizarea Congresului extraordinar de la Brasov, in 1993, care a produs o ruptura a PNL. Si acel congres, ca sa folosesc o expresie edulcorata, a fost traficat. Atata tot.
- Ati avut vreo discutie cu Viorel Catarama pana acum, de cand v-ati intors in PNL?
- Nu. Aceasta chestiune s-a incheiat.
- Tot in 1993 l-ati dat afara pe Stoica din partid. De ce?
- Da, l-am dat afara pentru ca incepuse sa faca declaratii, facuse un grup acolo... Tot ce s-a intamplat atunci s-a intamplat organizat din afara partidului. Multi dintre acei domni au actionat influentati din afara.
- Si Valeriu Stoica a fost influentat din afara?
- Nu spun nimic.
- Aceasta influenta se mai pastreaza sau nu asupra lui?
- Nu stiu asta. Cred ca s-au schimbat lucrurile.
- Credeti ca mandatul sau la conducerea PNL a fost benefic sau nu pentru partid?
- Cred ca nu a fost benefic. - Mai are vreo sansa sa revina? Exista scenariul ca, daca Stolojan se va duce la Cotroceni, Stoica ar dori sa-i ia locul in fruntea PNL.
- Si mie mi s-a spus ca ar face niste incercari ca sa revina. Cred ca n-o sa reuseasca si nici n-ar fi bine pentru partid.
- “Nu exista in PNL nimeni care sa il inlocuiasca pe Stolojan”
- Despre Stolojan ce puteti spune? Stiti ca are o imagine de “contabil” care nu are nici o legatura cu liberalismul.
- (rade) Dumneata ma pui pe un vulcan pe mine! Cred ca Stolojan a evoluat in bine. Eu il cunosc pe Stolojan pentru ca guvernul pe care l-a condus s-a facut cu aprobarea mea. Am dorit sa existe acel guvern, i-am invitat si pe taranisti, ca sa putem rezolva crizele produse de Guvernul Roman. Manifestatiile si grevele se tineau lant, era o atmosfera semi-insurectionala. Atunci am crezut ca e bine sa facem acel guvern, la propunerea lui Iliescu, sub conducerea lui Stolojan, pe care il consideram un om onest. Si astazi, atuul lui mare este ca este mai cinstit decat altii.
- Atunci ati fost de acord cu nationalizarea valutei?
- A revenit asupra deciziei dupa doua luni, cand i-am spus ca plecam din guvern daca se mentine aceasta masura.
- Ce sanse are acum sa il invinga pe Nastase in cursa pentru Cotroceni?
- Cand mergi la o lupta, te gandesti si la ce sanse ai, dar lupta trebuie dusa, si eu sunt de acord sa duc lupta alaturi de el. Nu e usor, pentru ca dl Nastase are la dispozit ie un aparat politic si financiar foarte puternic. Acelasi aparat nu este de partea liberala, dar asta nu inseamna ca lupta nu trebuie dusa.
- La sfarsitul anului e posibil ca Stolojan sa para- seasca conducerea PNL. Isi da demisia fie ca se va duce la Cotroceni, fie ca PNL nu va obtine un scor onorabil. Credeti ca in PNL exista vreo personalitate care ar putea sa il inlocuiasca?
- Deocamdata nu, n-a aparut nici o personalitate. Teoretic, rolul ii revine lui Melescanu, ca prim-vicepres edinte, dar Melescanu va fi foarte contestat.
- Sa inteleg ca PNL ar intra in criza daca Stolojan ar castiga sefia statului.
- Daca Stolojan pleaca, ar putea sa fie o criza in PNL, dar eu nu ii cunosc inca foarte bine pe cei care sunt in partid. Unii sunt oameni mai noi, pe care nu i-am cunoscut acum 10-12 ani. Vom vedea.

“Alianta cu PD trebuia facuta in toamna”

- Despre alianta cu PD ce credeti?
- Decizia de formare a aliantei s-a luat inainte de fuziunea cu PNL-C. Nu mai era cazul sa zic da sau nu. Era insa cazul sa se faca spre toamna. Daca s-a facut acum, nu mai e cazul s-o punem in discutie. Vor exista insa subiecte negative, care trebuie micsorate ca importanta. Spre exemplu, la alcatuirea listelor electorale in judete probabil ca vor fi dificultati. Trebuie sa depasim dificultatile acestea. In schimb, candidatura lui Stolojan trebuie sprijinita cu tot sufletul de toate fortele politice implicate in alianta.
- Alianta cu PD ar trebui sa prefateze o relatie pe termen lung sau e doar o chestiune de conjunctura?
- E o chestiune de conjunctura. Aceasta treaba trebuie facuta pentru alegeri si, eventual, daca nu se ajunge la putere, pentru o actiune de opozitie unitara, inteligenta, care sa influenteze actul politic romanesc, chiar daca PSD ramane la putere.
- V-ati imaginat vreodata ca PNL va face alianta cu niste fosti membri FSN?
- Nu mi-am imaginat, dar in politica romaneasca totul este posibil.
- Dar in 1992 v-ati imaginat ca Stolojan va deveni presedinte PNL si o sa va readuca in partid?
- Nu, nici asta nu mi-am imaginat. Nu el m-a readus in partid, ci evolutia lucrurilor si hotararea mea. E drept ca si hotararea lui.

“Basescu e un om simpatic”

- Ce parere aveti despre intrarea lui Cozmin Gusa in PD? E spionul PSD?
- Mi se pare un lucru corect pentru ca dl Gusa ramasese complet singur. E logic. Se afla in situatie de inamicitie cu fostii lui colegi politici. Deci se situeaza de aceeasi parte a baricadei cu dl Basescu. Personal, nu cred ca este un spion al PSD, dar nu este nimic imposibil in lumea romaneasca.
- Va place stilul lui Basescu de a face politica?
- Dl Basescu este um om foarte simpatic. Cred ca o sa devina un viitor primar, din nou. Nu-l vedeam presedintele republicii in nici un caz, dar are acest limbaj direct, care cateodata este de apreciat, cateodata nu, dar este totusi mai aproape de oameni.
- Care este cel mai mare defect al lui?
- Nu pot sa spun asta.
- Dar cea mai mare calitate?
- Aceasta apropiere de oameni.
- Ati auzit ca Roman doreste sa-si faca un partid. Credeti ca are vreo sansa?
- Nu stiu daca are vreo sansa. Nu am fost insa deloc surprins cand am auzit, pentru ca el nu se mai intelege deloc cu Basescu. Miscarea lui este logica. Am auzit ca e in discutii cu dl Marian Enache. Daca se intelege cu el, Roman face o afacere buna.
#8223 (raspuns la: #7173) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La Ratzushca cea urita - de Dinu Lazar la: 22/01/2004 17:14:14
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
adica la www.fotografu.ro/ratzushca a mai aparut un text, extrem de interesant, insotit de o fotografie, a lui Vasile Dorolti; citam :

Nu stiu altii cum sunt, dar stiu insa ca Ratzushca cea urita poate fi numai o tema, un proiect si nu o fotografie anume.

Cind am pus, usor reticent, prima oara pe masa (sa tot fie vreo doi ani de atunci) primele mele fotografii cu troitze, m-au intimpinat mirari politicoase si delicate ridicari indiferente din umeri. "Ce-o fi si cu crucile astea!?!Nu spun nimic! Dar ce-o fi cu Vasile asta!?!"…Nu eram nici eu pe un teren prea sigur, nici fotografiile nu erau "cine-stie-ce", dar sigur aveam un gind, aveam o intuitie, ma macina ceva difuz, ca un fel de ceatza…simteam ca in spatele acestor chipuri cu Fiul, unele comice, altele tragice, insa nici unul trist, se iteste chipul Lui, al omului simplu din Maramuresul Meu, Omul credincios, naiv, violent.

Astfel, "crucile lui Vasile" au ajuns sa fie cunoscute si r e-cunoscute! Colegi ma consulta si cer respectuos dreptul de a fotografia uneori si ei subiectul (altfel …..monopol!?!…nu-i asa?) dar mai ales ma sperie groaznic cind eu sunt la volan si ei urla de pe bancheta din spate a masinii: "Vasileeee!!!!! Uite o Cruce pe dreaptaaaaa…"

Sigur ca sceptici au mai ramas…si vor mai fi…dar intre timp am si eu entuziastii mei…..pentru care "crucile lui Vasile" sunt deja repere sentimentale, entuziasti care ma rasfata si-mi organizeaza expozitii….Evident, in timp, amusinind tot mai aproape subiectul, si stilul si abordarea carevasazica mi s-au mai rafinat : "In fata Troitzelor te simti ca Pestele in apa…"spune Pinxit (asta e porecla lui Oleg Tishkovets n.n.), frunzarind citeva din ultimele imagini…."Mda…"mormai eu,…frunzarind la fel printre cele vreo doua sute de probe…."Mda,Mda!"…..si o tristete cu marginile rupte ma cuprinde, vazind cum "crucile lui Vasile" dispar lent ,o data cu sufletele celor care le-au zugravit.

…..Si cum, din urma, o minte frenetica le inlocuieste cu Cristoshi de Plastic prinsi in Shuruburi….

#8355 (raspuns la: #8354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bogdanovka - un Auschwitz antonescian - de Filip Antonio la: 09/02/2004 18:28:44
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416
Ma tem ca suntem inca in fata - de (anonim) la: 15/02/2004 21:24:53
(la: Intelectualitatea romana)
Ma tem ca suntem inca in fata unei opinii cu largi origini prm-iste, sau mai exact in forma nostalgiilor disipate, dezimformarilor si resentimentelor foarte speciale pe care o anumita categorie de public, iata, le manifesta cu nonsalanta. Ma sperie si intristeaza aceste lucru, semn ca asezarile morale in Romania postcomunista inca sunt departe de a fi fost implinite. Resentimentele legate de Plesu si Dinescu sunt notorii, ca ar fi stat in "vile din cartiere rezidentiale", daca nu e lipsa de dezinformare stupefianta , atunci ma tem ca este pur si simplu o minciuna patenta, altminteri pesemne plina de invidie. In legatura cu literatura de sertar sunt dispus sa accept ca ponderea ei a dezamagit si ca discutia asupra-i nu merita dimensiunea care i s-a dat.
#9675 (raspuns la: #2700) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fiecare are destinul lui - de Diana1978 la: 20/02/2004 20:42:19
(la: Romani in strainatate)
Ce pot sa zic este ca nu sunt de condamnat cei care pleaca, si eu sunt de parere ca la putere sunt niste pseudo-comunisti dar sunt 80% sigura ca acesta va fi ultimul lor an, daca ati fi la curent cu presa zilnica din Romania poate ati sesiza cum le scapa de sub picioare puterea.

Am lucrat ca studenta pentru IMAS si Mercury care sunt Institutii de cercetare a pietii foarte cunoscute si folosite aici, stiu foarte bine cum se fac sondajele, mergeam la toti prietenii, cunoscutii, rudele etc. ii rugam sa-mi completeze acolo ce le spuneam eu, tin minte la unul din sondaje 8 colegi din grupa mea am decis ca PDSR-ul (atunci el era :)) ar fi plauzibil sa iasa in sondaje asa ca sute de hartii au iesit cu PDSR. Bineinteles ca puneam in tema personajele despre o posibila convorbire telefonica dintre firma si ei. Asa ca nu mai cred demult minciunile lor din sondaje.

Ce vroiam eu sa spun aici este ca fiecare om are destinul lui, eu am urmat cursuri post-universitare dupa facultate, ASE, REI, m-am gandit apoi sa plec in SUA, la o universitate intai pentru cursuri, in schimb auzisem atat despre romani plecati care regretau sufleteste si aveau nostalgia Romaniei incat mi-am zis sa incerc intai sa ma angajez in tara sa vad ce se intampla si daca nu voi reusi sa ma realizez aici ma voi gandi din nou la plecare. Eu sunt si o fire romantica, nostalgica si foarte atasata de familie, prieteni si de o viata sanatoasa.

M-am angajat prin BestJobs la o companie multinationala de telecomunicatii pe postul de Consultant pe probleme economice, eram inca la cursurile post-universitare si mi s-a parut o sansa deosebita, am inceput cu 250 USD pe luna net, in 6 luni nu numai ca le-am crescut cifra de afaceri de aici dar administram tot biroul din Bucuresti, din studiile mele de fezabilitate au reusit sa renunte la niste posibile idei de investitii cu pierderi sigure (in Security Services). Salariul mi s-a dublat, treptat bineinteles dar am ajuns la 500 USD net lunar si pe postul de Office Manager, am lucrat foarte mult intr-adevar, cate 11 ore pe zi dar s-a meritat, acum 8 luni m-am angajat la KPMG, Consultant pe Management General, sunt un fel de Junior Consultant dar eu sunt o persoana deosebit de ambitioasa si in curand voi depasi faza asta, salariul de inceput a fost de 700 Euro net lunar dupa care cand voi depasi faza de Junior voi fi platita si pe comision din proiectele realizate, un alt fost coleg de facultate a absolvit Finante si Banci in acelasi an cu mine, a avut bafta sa se angajeze la ei imediat dupa absolvire, acum are in jur de 1700 Euro pe luna, oscileaza si in functie de valoarea proiectelor. In timpul facultatii am stat in caminul Electronicii, am pastrat inca legatura cu unii prieteni din camin si lucreaza acum ca programatori la firme de outsourcing, nici unul nu are mai putin de 1000 USD pe luna, am un coleg caruia i-am dat si eu un proiect pentru firma de telecomunicatii iar compania i-a platit 800 USD pentru el, mi-a zis ca nici nu se gandeste sa lucreze la un proiect pentru mai putin de 500 USD, proiectele astea sunt pe langa salariul lui fix, a lucrat inclusiv la creearea website-ului IFriends un website pentru adult chat dar a fost platit deosebit de generos!!

Ce vroiam eu sa spun este ca fiecare are destinul sau, eu am ales sa raman si sa incerc, mi-a fost si mie greu la inceput, parintii mei sunt profesori, acum eu le trimit bani acasa, sora mea e acum la un Masterat recunoscut si in UE dar il face la Institultul Bancar Roman, intre timp a aplicat la peste 150 de firme mari din Romania si a fost cam dezamagita pana a dat de banca Romexterra care a angajat-o initial ca economist cu un salariu modest, 150 USD net, acum e Ofiter de Credite, are 400 Euro pe luna, e multumita si a spus ca nu se lasa pana nu ajunge Director Adjunct in Sucursala ei, eu o cred capabila, tata si mama nu numai ca sunt fericiti dar nici nu le vine sa creada ca am reusit amandoua fara pile si fara nimic, e intr-adevar greu dar nu imposibil. Stiti ce salariu are un Director de Banca din Romania? Tineti-va bine si verificati informatiile (SUNT 100% REALE): aproximativ 20.000 USD plus masina serviciu, telefon, mese si alte facilitati, si exista oamani (sute chiar am aflat la o conferinta recent) care si refuza acest salariu pe motiv ca-i prea mic pentru responsabilitatile postului. Un Director de Resurse Umane intr-o firma buna are 5.000 USD, Director Vanzari la o firma buna 7.000 USD, Director IT 3.000 USD (pentru firme bune, nu mici), o firma mica da in jur de 700 USD sau Euro depinde (ca Director). A fost o conferinta acum cateva zile la care am participat si eu HR Salaries in Romania, toate salariile din Romania, in functie de pozitie, firma, avantaje etc., si oferte de munca. E multa munca pana sa ajungi Director dar nu e imposibil, nici macar in Romania de azi, eu imi cunosc drumul de pana acum si nu m-as mira peste cativa ani buni sa fiu Director intr-o companie (mare sper :)).

Asa ca oameni buni se poate si aici, am muncit intr-adevar enorm as putea spune pana acum dar pot spune ca personal acum traiesc foarte bine cu salariul pe care il am, mi-am luat apartament cu 2 camere in rate si sper ca in curand imi voi lua si masina. Eu cunosc si romani fericiti ca sa spun asa, prin munca proprie, eu stiu ca se poate, dar depinde de destin, de vointa si gandire pozitiva, eu Il pun inainte de toate pe Dumnezeu si stiu ca norocul asta a venit si de la El.

Nu spun ca n-o fi greu pentru clasa cu studii medii sau care a facut o facultate doar pentru diploma, dar chiar si-asa cred ca batalia nu-i pierduta, n-am fost in situatia asta deci nu stiu ce-as fi facut daca n-as fi invatat, probabil ca as fi incercat sa ma descurc intr-un fel, nu stiu exact cum acum.

Ce sa va spun, sa fiti fericiti romani de pretutindeni, eu ma bucur ca am ramas, nu stiu cum ar fi fost bine sau rau daca as fi plecat dar se pare ca destinul meu este aici, si este inca unul foarte bun :).

Succes! :)
"Dar eu nu ma tem / Iisus e d - de Daniel Racovitan la: 25/02/2004 09:09:57
(la: Neocrestinii)
"Dar eu nu ma tem / Iisus e de partea mea/ Dar eu nu ma tem/ Dar eu nu ma tem,/ Chiar daca norii cei grei/ Deasupra se vor aduna/ Eu nu ma tem/ Eu nu ma tem.
citat aproximativ"

Aici care e problema? Cu ce contrazice textul de mai sus perceptele evanghelice?

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare" (sic)
In '83 nici nu puteai avea o "colega romanca" din RSSM - de (anonim) la: 29/02/2004 08:18:54
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
"prin anii '83 am avut o colega "moldoveanca" ( in RO) care n-a vrut sa accepte sub nici-o forma ca e romanca desi vorbeam aceeasi limba. Se pare deci ca limba nu e totul ptr. apartenentza. Mai e si vointza/ credintza"

Nu oricine avea dreptul sa calatoreasca peste hotare in URSS. Dosarele erau "puricate" de KGB (eu, desi eram copil, nu am putut pleca in turneu in Franta impreuna cu formatia din care faceam parte, de exemplu, pentru ca proveneam dintr-o familie "antisovietica" si dosarul meu a fost respins la "Planetariu" - sediul KGB-ului se afla langa Planetariul din Chisinau). Asa incat, nu trebuie sa te mire ca "colega" era ata de anti-romanca (sau doar foarte speriata)...
#10942 (raspuns la: #10933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lia Roberts presedinte nu - de stanescoo la: 01/03/2004 01:00:05
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
...sunt impotriva Liei Roberts presedinte nu pentru ca mi-e bine in acest context politic, ba din contra, ci pentru ca ma tem ca va fi si mai rau intr-un context politic ce-o va include si pe dansa...

multumesc colegului de cafenea care a preluat articolul din Academia Catavencu, sper ca prietenii de la ziar sa nu ni se supere; imi pare rau pentru cei care inca pot ramane insensibili la cele formulate acolo.

sa auzim de bine
#10978 (raspuns la: #10741) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
da, am aici un coleg care a t - de SB_one la: 01/03/2004 10:53:20
(la: Articolele despre Nicu Ceausescu)
da, am aici un coleg care a trebuit sa lucreze "disciplinar" la Sibiu. Zice ca era un tip de treaba. Asta nu schimba insa datele problemei. Se zice si ca nu era prevazut ca "inlocuitor".


SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: