tema umanist al textului moartea caprioarei de nicolae labis

Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pamant.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.

Ma iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii ma zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei in muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Cand va scapata soarele, cand va licari luna,
Aici vor veni sa s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind in jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea in ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta in genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Cand lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb cand tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Cand viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Cand soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fara vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind in maini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

Nicolae Labis

stii 'moartea caprioarei' a lui labis?
asa se termina: "mananc si plang/ mananc".

asta se termina identic: "mi-o sugi şi plângi,
mi-o sugi"

Limbajul vulgar nu ii submineaza forta trairii.

cine-a pomenit de vulgar?

io am zis doar si-o bagat pula-n ea, ca sa-i arat fix 'intensitatea trairii'.
a mea, tura asta.
c-o ratat finalu.
final de neputincios.


daca-i pe gusturi, nu, forta limbajului nu-i data de cuvintele alea.
is pe-aici fodoua bucati de urlet strajnic in care se-aude mai mult de-un baga-mi-as pula-n ea de soarta.
si nicio vorba de-asta.
aia-i FORTA.
cand te crapa, far' s-o vezi.

nu stiu ce-ai sa crezi dupa ce vei citi acestea dar trebuie sa ti le fac cunoscute: Sf. Nicolae, un mare invatator si binefacator al bisericii crestine, desi era f. bland din fire, cand a venit in fata lui Arie, vestit pt. tendinta lui sectara (dealtfel curentul caruia i-a dat nastere si-a luat numele tot de la el- arianismul), asadar Sf. Nicolae vazand ca nu vrea sa se lepede de erezie si ca atrage pe altii dupa el sfasiind biserica, i-a tras o palma de a rasunat intreaga incapere sinodala in care se adunasera episcopii intregii lumi. si asta nu din rautate sau din invidie (sau mai stiu eu ce), ci din parerea de rau pt. crestinii care se lasau ademeniti de invataturile ariene si nu mai ascultau de biserica. iar Nicolae e unul dintre cei mai mari sfinti praznuiti de ortodoxie. daca el a facut asta intru apararea credintei, iar Petru a taiat urechea slujitorului in apararea lui Hristos, atunci eu de ce sa nu ma revolt si sa nu iau atitudine? nu ma aseman pe mine cu ei si nici nu vreau sa creada cineva ca am tendinte inchizitorii, dar adevarul de credinta se pastreaza si prin lupta.
daca vrei exemple de oameni sfinti care au trait dupa modelul lui Hristos, atunci trebuie sa iei un calendar crestin si sa citesti numele celor inscrisi acolo. ei sunt doar un infim procent din totalul celor care si-au dat viata martiric sau si-au inchinat-o prin infranare caii crestine. multi dintre acestia ne amintesc pana in ziua de azi de viata lor desavarsita prin trupurile lor care au fost daruite de la Dumnezeu cu: neputrezire, savarsire de minuni, curgere de mir s.a. spre deosebire de alte credinte care se inchina la zei de tot felul si-si aroga legaturi cu divinitatea, crestinismul autentic practica pana in ziua de azi cultul sfintilor, exact asa cum l-au practicat primii crestini. dar aceasta credinta se bizuie in primul rand pe un fapt fara precedent in istoria omenirii: HRISTOS A INVIAT DIN MORTI! acesta este temeiul credintei crestine si tot acesta e temeiul pt. care nu ne inchinam lui Budha, Zoroastru, Mahomed... Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu intrupat iar trupul Sau, ca o pilda despre ce va fi la sfarsitul veacurilor cu trupurile oamenilor, s-a aratat inviat la f. multi dintre ucenicii Sai. asta spre deosebire de ceilalti fauritori de sisteme filosofice sau de asa-zise credinte care zac cu trupurile in aceleasi morminte in care au fost pusi.
un Sf. Parinte zicea ca "nu ma tem de moarte, ci de vesnicia ei". tot asa si eu, ma tem mai mult de moartea sufletului decat de moartea trupului- ca in fond la asta se refera. moartea sufletului inseamna trecerea intr-o stare de vesnica neodihna, unde "viermele cel neadormit" (constiinta proprie) nu inceteaza sa te mustre pt. faptele rele savarsite in viata si unde te chinuie gandul trairii departe de comuniunea cu Dumnezeu si Sfintii Sai. si fiindca atunci (in rai, dupa judecata universala) vom fi "ca ingerii in ceruri", deci fara placeri trecatoare si "nevoi pamantesti" (cum ar fi de pilda sexul), faptul ca multi din cei dragi ai nostri vor fi in iad nu va avea de ce sa ne mustre, fiindca la fel ca si noi au avut putinta de a savarsi preceptele Scripturii si libertatea de alegere intre bine si rau. iar "rai" inseamna starea de deplina pace si bucurie alaturi de ceata sfintilor, bucurie manifestata in mod obiectiv prin savarsirea Liturghiei Ceresti.
sa citim pilda bogatului si a saracului Lazar... cata profunzime, cata dreptate si acuratete in exprimarea celor ce vor fi!... un lucru e cert: odata trecut dincolo nu mai poti face nimic, atat pt. salvarea sufletului tau cat si pt. a celor ramasi in viata. aici e pilda. trebuie sa te ostenesti sa faci totul ca sa-ti castigi o inviere buna la venirea lui Hristos. altfel trupul tau va invia doar pt. a merge la chinuri. cam cum zice romanul: dupa fapta, si rasplata! si apropo de trup, spune cineva dintre Sfinti ca "trupul e o buna sluga dar un rau stapan"... asta este in totala concordanta cu ce scrie in Biblie: trupul slujeste acum pt. desavarsirea sufletului, nimic mai mult. iar daca va reusi aceasta, atunci amandoua, si trupul si sufletul, se vor indumnezei (atentie ca nu am spus "vor fi dumnezei" sau "ca Dumnezeu"- asta a fost greseala primordiala!). fara trup, dealtfel, sufletul nici nu s-ar putea manifesta intr-o lume fizica cum e pamantul. de aceea zice ca "va fi un cer nou si un pamant nou", ca toate vor corespunde noilor cerinte ale trupurilor spirituaizate. prin trup spiritualizat intelegem "patruns de spirit", asa cum a fost trupul lui Hristos care putea trece prin usile incuiate.
si ca un ultim aspect, cine pacatuieste in trup acela pacatuieste si in sufletul sau, dupa cum cine pacatuieste in sufletul sau nu poate pacatui in afara trupului. pt. ca in asa fel sunt alcatuite toate acestea ca nimeni sa nu aiba motiv de impotrivire la judecata zicand ca ori numai sufletul, ori numai trupul e pacatos.
multam pt. rabdare.
ca o paranteza, mesajul este adresat si celorlalti.
just me

ff> Credeti ca, in linii generale, culturile se pot auto-izola, sau este macar asa ceva posibil in secolul 21?

Bineinteles ca nu se pot autoizola, dar putem sa incercam totusi, nu? ;-)



core> De unde se ajunge la concluzia ca teistii sunt demonii, iar umanistii post-moderni, un fel de clone laice ale sfintului gheorghe in razboi cu modernistii si europa la gramada.

Ai perfecta dreptate: no toti teistii sunt demoni. Iar pe tema umanistilor postmoderni, as prefera o comparatie cu Lucifer mai degraba 8-]

core> tot ce e vechi, este cu necesitate subred si prafuit, va sa zica, lipsit de valoare- se subintelege din ditirambele dvs.

Referitor la arta, cu putine exceptii, DA! Daca insinuezi ca m-am referit la toate cele vechi, nu numai la arta, exceptiile sunt mai multe.

core> De partea cealalata, a post-modernilor ("umanistii" new age? :))) ), singura valoare intrinseca pe care le-o point-ati pare a fi doar vederea buna pe timp de noapte, caci ei sunt in stare sa vada nudul imparatului (macar ala era un imparat, nu o paiata, model in serie )

N-am nevoie de ochelari infrared sa vad goliciunea imparatului (Iulian sau Boschete Jr)...

core> Din start ii grupati pe post-moderni in simpli observatori ai predecesorilor, nihilisti numai pe argumentul timpului, nobili strict prin alianta cu arta pentru ca oricum nu pot fi aristocrati din nastere (aristocratii sunt goi, sa nu uitam), laici pentru ca trebuia sa voluntarieze cineva si ca adversari ai teistilor :))

Generalizezi cam multe din putinele mele cuvinte. Nihilisti? Pentru pacea sufletesca a teistilor, modernistilor si structuralistilor, da. Nobili? Nu exista nobili. Aristocratii sunt goi? Imparat este cuvant peiorativ pentru mine. Imparatul este mai degraba un parvenit cu aere manierate, decat un aristocrat (un idol fals si gaunos de altfel). Laicii, adversari ai teistilor? Cam drastic, nu?

core> Curios cum un judecator al teismului da sentinte absolut nemuritoare (in sensul ca sunt bune de inscriptionat in piatra, ca Tablele Legii) la adresa a 240 de milioane de oameni!

Te rog, nu-mi pune vorbe-n gura. "Sentinta" mea a fost limitata specific la arta si la felul cum arta inaintasilor trebuie vazuta in prezent, nicidecum un fel de sentinta inscrisa-n piatra la adresa tuturor europenilor. Mai citeste inca o data paragraful cu pricina. Iar pe chestia cu inscriptia in piatra, nu te-ncrunta asa de tare ca apa trece si pietrele se macina si se sfarama in timp oricum.

core> Reteta de varza a la bruxelles mai lipseste la masa imparatului si ecce post-modernismul cu fatza umana! :))

Reteta de varza? De ce o reteta, si nu doar varza ori salata? Sau o coroana de spini in contrapoint cu ghiulurile si lanturile de 'spe carate si dintii incrustati cu diamante?

Daca ar consola pe cineva parerea mea as fi foarte incantat.
Nu sunt consumator de poezie, dar cand am citit "La steaua" nu am inchis cartea pana nu am invatat poezia, cand am citit "Trei fetze" am zabovit cu acesta poezie in fata cam o jumatate de noapte.
Dar am putut sa plang copios citind "Moartea caprioarei si "Ël zorab".
Am citit un volum de poezie scrisa de un poet sarb, cu studii in Romania si care traieste in Norvegia (am dat aceste detalii ca sa se stie despre cine este vorba ca eu am uitat numele)
Dar nimic nu ma putea supara la fel de tare ca intrebarea tampita (Ce avrut sa spuna poetul?) Acum stiu ce vor sa spuna poetii.

Pe acest site si implicit in cafenea sunt cateva sute de pagini cu sute de teme reprezentate de texte personale sau conferinte. Vrei sa spui dumneata ca din toate acestea, subiectul de fatza fiind atat de perimat pentru experianta vasta de care dispui, nu puteai alege o conferintza la nivelul dumitale de cultura?

Hm, sunt curioasa sa o cunosc si eu pe doamna sau domnisoara care "pune masa" de cate ori ai dumneata necesitati fiziologice!

Nu astept replica,
pa si pu pe alte forumuri!
gigi

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sîngeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gîndurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Cită deznădejde paşii noştri mînă !
Ca un vînt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vînt ce-nvîrte uşa din ţîţînă...

Mîine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mîine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Cînd mi-am plîns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vîntului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe cînd eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
în nisip, scrîşnită, laşă remuşcare...

Ma tem ca celelalte texte, desi citite, nu invita la a fi comentate, neraspunzand corespunzator foamei coelhiene de "telenovelism".

Poate o sa va surprinda ceea ce va voi spune acum dar mie inca imi place sa citesc Povesti nemuritoare. Si stiti de ce? Pentru ca asa am descoperit placerea de a citi.
O carte buna e pentru mine un prilej de inaltare, de incantare sublima si de cele mai multe ori e ca un balsam, ma calmeaza, ma linisteste. Sunt carti care ma emotioneaza pana la lacrimi, carti care ma fac sa tresar, carti care ma fac sa rad in hohote.
Carti de capatai ar fi multe si fiecare din ele mi-a marcat existenta mai mult sau mai putin. As enumera doar cativa autori: Mircea Eliade cu "Maitreyi" si "Nunta in cer" sau cu proza fantastica "La curtea lui Dionis", "Sarpele", "Intoarcerea din rai" si nuvela "La tiganci", Camil Petrescu cu-a sa drama "Jocul ielelor", Ionel Teodoreanu cu ciclul "La Medeleni", Mateiu Caragiale cu-al sau "Crai de curte veche",H.R. Patapievici cu al sau "Zbor in bataia sagetii", Gabriel Liceeanu cu "Jurnalul de la Paltinis", Surorile Bronte cu "La rascruce de vanturi", "Jean Eyre", John Fowles cu "Iubita locontenului francez", Paulo Coelho cu "Alchimistul", "Veronica se hotaraste sa moara" si multi altii...
Ca poeti imi plac Eminescu cu "Epigonii", "Luceafarul", "Floare Albastra", "Memmento mori" etc si etc..., Alecsandri cel "vesnic tanar si ferice" cu ale sale "Pasteluri", George Cosbuc, Octavian Goga cu poeziile din volumul "Ne cheama pamantul", Tudor Arghezi cu poezia "Testament", George Bacovia: "Plumb, "Lacustra" ...Vasile Voiculescu :"In gradina Ghetsemani", Ion Barbu: "Oul dogmatic", Labis cu "Moartea caprioarei", Nichita Stanescu cu "Leoaica tanara, iubirea"", "Elegia a opta, Hiperboreeana"...
Imi place Caragiale care e mereu actual si "la moda". Si da, mai imi plac unele proverbe si zicale romanesti.
Deja am spus prea multe si poate ar trebui sa las loc si pentru altii. :)

Filozofia opereaza cu notiuni abstracte, cu concepte. Explica-mi tu cum pui pe note conceptul de om, de exemplu, sau conceptul de existenta. Poti sa sugerezi ceva, cum face Beethoven in Simfonia V, dar daca nu s-ar numi a Destinului, ai putea asocia acel ta ta ta ta / ta ta ta ta cu o gramada de alte lucruri. Deci chestia asta e pur subiectiva. In mod obiectiv nimic nu exprima in acele note ideea de destin. (Si aici ne apropiem oarecum de arbitrarul semnului lingvistic: nimic din suntele care alcatuiesc un cuvant nu "cheama" un anume continut. Ca dovada, aceeasi notiune are alt invelis sonor in limbi diferite: carte=livre= book etc.)
Cu alte cuvinte, in mod obiectiv muzica nu exprima idei. N-are cum. In sine, sunetul "la" e o suma de trasaturi fizice, nu ? - inaltime, durata, frecventa, timbru - si nu purtator de idei, de concepte. O fraza muzicala e mai complexa si poate sugera mult mai mult decat un sunet, de acord. O piesa intreaga si mai mult. Incontestabil. Dar ceea ce percepem sunt senzatii: armonic - dizarmonic, rapid - lent, tare - incet etc. Senzatiile sunt capabile sa suscite stari si sentimente: placere, tristete, veselie etc. Un bemol face sa vibreze in noi coarda melancoliei si ne predispune astfel, in mod mediat, la o anume filozofie.
O sa te plictisesc repetand: filozofia e in noi, nu in sunetul mi bemol.
Eu, compozitor vreau sa exprim ideea x si vehiculul meu este fraza muzicala, adica incerc sa transpun ideea in sunete, asociindu-le intr-un anume fel. Asa imi vine mie. Dar ascultatorului meu pot sa-i transmit cel mult o stare. Va simti ca am vrut sa exprim ceva maret sau ceva jucaus, ceva sprintar sau ceva dureros etc. Daca a mea compozitie va avea un titlul altul decat Concert pt pian si orchestra in la minor si se va numi, de exemplu, Moartea caprioarei , voi orienta mult mai precis interpretarea ascultatorului. Si el va avea sentimentul ca a descoperit filozofia sau povestea din piesa mea muzicala. Si-si va zice - uite cat sufera bietul animal, uite cata duiosie, uite acum plange - si tot asa. Sau va zice - nu-mi place, nu-mi sugereaza moartea caprioarei, n-are nici o legatura cu asta, e o aiureala. Evident ca simplific lucrurile la extrem. Nu "naivul" meu este etalonul in "intelegerea" unei piese muzicale. De fapt nu de intelegere e vorba. Si revenim de unde am pornit. Muzica nu se adreseaza intelegerii, ratiunii, decat in subsidiar.

Sa mai zic ? Ma opresc, ca oricum nu te pot scoate din ale tale:))
Dar tocmai aici e farmecul:)

Lost without music in a world of noises

"Daca a mea compozitie va avea un titlul altul decat Concert pt pian si orchestra in la minor si se va numi, de exemplu, Moartea caprioarei , voi orienta mult mai precis interpretarea ascultatorului."

De acord cu tine.Leonard Berstein,prin anii 68-70,la emisiunea sa de educatie muzicala,a explicat simfonia VI(Pastorala) a lui Beethoven ca pe o durere de masele.....:))

Spune-mi, cine se teme mai mult de moarte?
Un ateu ori un credincios?

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Depinde ce iei drept gothic.
Ce-i vehiculat prin medii, baietii si fetele care se duc noaptea sa omoare pisici sau gaini prin cimitire sau in padure, Bauhaus, Rammstein, etc... sunt mai degraba consecinte ale comercializarii a ceea ce reprezinta asa numitul spirit gothic.
Cred ca adevaratii gothics se caracterizeaza in principal prin refuzul de a se supune regulilor si conventiilor acceptate de societate, refuzand pe cat se poate sa se lase tarati de mainstream-uri nascute si dictate comercializare, conventionalizare sau uniformizare.
In fapt am avut senzatia cand am cautat - ca si pe mine m-a interesat - ca nu-i decat nazuintza spiritului spre independenta. Nici mai mult, dar nici mai putin.
Si ce-i drept, am gasit pe cateva forumuri oameni, a caror astfel de nazuinta am inteles-o pe deplin avand in vedere ca in viata de zi cu zi trebuie sa fi suferit mult, fiind neintelesi, in adevaratul sens al cuvantului.

In wikipedia scrie despre cultura gothic, ca e o subcultura ce-si afla originea in miscarile New-Wave si Punk-rock, de pe la sfarsitul anilor 70, miscarea Gothic luand nastere in anii 82-83 din ingemanarea stilului muzical Gothic Rock, cristalizat intre timp din curentele amintite plus Post-Punk-Rock pe de o parte si cu fascinatia pentru (sau cel putin ne-tabuizarea) unor teme ca vremelnicie sau moarte pe de alta parte, intr-o filozofie de viata unde individul joaca un rol central la antipodul societatii din ce in ce mai axata pe consum si de aceea din ce in ce mai usor de controlat, supus, uniformizat.

In ce priveste denumirea de gothics/goths, pare consens ca ea a fost preluata de la un anumit stil de muzica - originar tot in muzica Rock - aparut in Anglia, care infiora datorita unei sonoritati aparte, date de timbrul surd si o profunzime intunecata, sugerand sumbrul si abordand teme dincolo de ceea ce oferise muzica Rock in toate variatiunile si curentele de pana atunci. "Cantece de/din grota" le zic criticii.

Cultura gothic este parte din ceea ce este denumit in ansamblu Scena Neagra (Ger. "Schwarze Sezene"), avand insa multi simpatizanti printre membrii altor grupari ale scenei, dar si in randurile societatii "normale".

Bine-i sa ai copii, care asculta o muzica de care esti surprins ca si tie-ti place, ceea ce te face curios, ajutandu-te sa descoperi lucruri de care habar n-aveai: Uneori poti sa-ti ajuti un pic semenii:-)

Cred ca macar capodoperele ar trebui traduse in engleza. Si slava Domnului avem destule. Sunt trist sa constat ca "Moartea Caprioarei" -spre exemplu- nu s-a tradus inca.
Mai potrivita si probabil mai binevenita ar fi o antologie cu cei mai reprezentativ in poezia romaneasca; cate putin si bun de la cei mai buni. Sa extragi un poet dintr-atatia e un fel de loterie paguboasa.

Doi ani , la toate serbarile scolare a trebuit sa recit"Moartea caprioarei"
Tin minte ca zburdam odata prin casa
şi cîntam" manînc şi pling, ...maninc"iar tatal meu a zis ca
sint complet insensibila si nu întelege cum atunci cind eram la acele serbari(imposibile)reuseam sa fiu serioasa, chiar sa pling.
"Visul "tau ca intotdeauna spune mult mai mult decit ai vrea să se inteleaga.
Sau poate nu si de data aceasta?
Ce nu pricep, scara, este pentru urcat sau pentru coborît;)

chiar daca-i personala poezia, tot nu-mi place expresia "vanator de iubire" asa cum nu-mi place nici "hot de inimi".
vanator imi sugereaza mai degraba haita de ogari, o armata de barbati sanatosi si voinici si o biata jivina speriata, incoltita din toate partile.
"moartea caprioarei" e o poveste desueta si nu ma mai atinge.

astept jurnalul tau...:)

toate aceste "texte" nu reprezinta degradarea artistului ci puterea malefica de constrangere, ingenunchere si reeducare. Poate parea greu de crezut ca Arghezi a lipit pungi de hartie pentru a trai, o persoana incomoda poate avea un accident (Nicolae Labis), inainte de 47, Panait Istrati a fost "balacarit" pentru ca el, un soacialist convins, a demascat sistemul sovietic cu toate grazaviile lui. Daca s-ar da publicitatii toate "Operele" semnate la securitate cred ca am iesi dezgustati din viata. NU spun ca este imposibil sa-ti pastrezi verticalitatea dar de cele mai multe ori ea era orizontala 6 ft under. POate ca ar fi interesant sa frunzarim, citim literatura anilor 50 - 65 cand tumultul noii vieti scotea la mal poeti si prozatori scosi pe banda rulanta in acelasi timp cu operele complete obtinute sub tortura.
<"Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea"... Isus S-a ridicat şi, privind la femeie, a zis: "Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?" "Nimeni, Doamne", I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: "Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti" (Ioan 8:10.11).
u siguranta ca voi citi cartea dar acest lucru este deja istorie...
E greu sa ierti dar e mai mare pacatul sa uiti!

In principiu ai dreptate. Nu-i frumos ca suntem atat de obisnuiti sa avem Dc++ sau torrente ca si cum ar fi ceva normal.
Acuma...la mine problema este putin mai delicata. Ca daca mi se fura "operele" inainte de a-mi face sa zicem un nume, e moartea caprioarei pentru cariera mea de "artist"-si aici zic de orice creatie, domeniu, arta.
Pe cand daca sunt furata dupa lansare...vorba lui Armani...(adaptata,nu citez) - Poa' sa scrie pe orice haina "Armani" si cu carioca...important e ca scrie .
Pastrandu-mi totusi capul intre umeri, sprijint frumos in gat...ideea de la care a plecat intrebarea cu drepturile de autor a fost putin cam prea-prevazatoare. Daca eu scriu azi un articol - "Cum sa nu plangi cand tai ceapa" - si maine sau poimaine mi-l vad publicat intr-o revista sub numele unui hot...cand voi dori eu insami sa cresc mare,sa ma fac revista, o sa am probleme.

sincer, e sinistru insa nu pot sa nu -mi amintesc de "Moartea caprioarei" plangeam si mancam ori invers, dupa ce doamne-doamne nu imi ascultase rugaciunea ca pusca tati sa nu i-a foc.mancam si lacramam nu mai stiu exact.
Intelegi ca si eu am mancat friptura de pui construita cu ajutorul unui cuptor din generatia viitoare.

avem ideea, ori subiectul, in cazul de fata este unul si acelasi lucru, poetul, visator, neinteles, da, in anumite acceptiuni inca mai prinde, distrat si dupa cum aflam in urma unei previzibile inversiuni pe final, abisal, preocupat de una dintre temele majore ale filosofiei, moartea, adica profund, se stie doar, poezia trebuie sa zica ceva si chiar zice in cazul asta, zice ca un rezumat sanatos de teme clasice poate fi prezentat cu usurinta drept poezie
avem apoi forma, naiva tentativa si cabotina, de a distorsiona ideea sau macar de a i da o alta infatisare, una mai putin uzata
astfel versificatia este atent controlata si nscrisa, pole position, pe culoarul, deja subred si atins de artificial, al modernismului - in viziunea poetului - umplut totusi peste masura inca de la whitman ncoace
apoi figurile de stil, ne limitam a le prezenta doar, este evidenta secatuirea si incapacitatea lor de a mai transmite ceva, pana care sondeaza raiul, mintea desfacuta, vai cit de sugestiv, intr un frumos evantai multicolor, capul, unde altundeva decit in nori si intilnirea poetului cu, atit de inspirat si original, moartea
rezultatul, cum este si firesc, o alaturare neinspirata de cuvinte mari si frumoase care definesc inca o data si inca o data si iar si din nou, poetul, vai de soarta cliseului dumisale, dar care dovedesc pina la urma ca, cel putin in cazul de fata, poezia este un mestesug, are norma care trebuie indeplinita, ca simtul masurii trebuie sacrificat de cite ori se iveste ocazia, marketingului si nu in cele din urma, ca jongleriile ieftine si neispirate trebuie sa ajunga musai pe foaie