comentarii

ter ca telul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
cornu lumii - de AlexM la: 02/07/2004 14:38:40
(la: Iubirea, un "natural"? Care dragoste?)
Cezarul scrisã:
----------------------------------------------------------------------
Physis nu are legătură directă cu Isis, zeiţa egipteană, protectoarea dragostei conjugale, reprezentată cu o pereche de coarne (de ce infidelitatea în căsnicie se traduce prin “încornorare”?); dar şi o zeiţă a naturii fecunde, procreative. Coarnele atunci, ar însemna o ieşire în natură, o revenire la o condiţie natural animală depăşită prin cunoaştere.
----------------------------------------------------------------------

adecãtelea? pren ãl culcatu cu unã mul'iere au bãrbatu carele nu'i cu cununie cãpãtãm revelatiunea ?Depãsim pren istã trebã conditiunea dã fiarã si ne adpropriemu dã ãl dã susu?
Altfel spus, este cumva o incercare de a justifica infidelitatea? Daca da, ash spune ca-i cam complicat. E mai simplu sa spun " am facut-o ca asa am vrut. Am avut placerea asta si am facut-o".

Hmmmm.. nu am inteles niciodata de ce atata tragedie pentru infidelitatea sexuala. Cumperi partenerei o ighetata, o masina, o casa, o rochie , etc stii ca se bucura si ca-i faci o bucurie. Dar valeu muica daca e vorba de altceva care ar putea sa-i faca o bucurie si acel altceva e tocmai de natura sexuala si nu apartine impricinatului in cauza. Atunci e vai si amar de parca cine stie ce ar fi. Toata treaba se termina cand se ajunge la faza cu chilotii. In mod normal & cu exceptiile de rigoare:-)

Burse - de Dinu Lazar la: 12/05/2004 14:22:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
BURSE „GE-NEC”
PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2004-2005

„New Europe College” anunţă concursul pentru 4 burse de cercetare pe durata unui an universitar (1.10.2004 - 31.07.2005) pentru tineri cercetători/universitari români din domeniile: istoria şi teoria artei, istoria şi teoria arhitecturii, arheologie, studii culturale şi vizuale, studii în domeniul fotografiei, filmului şi noilor media.

CONDIŢII DE PARTICIPARE:
1. candidatul trebuie să fie înscris la doctorat sau să aibă titlul de doctor;
2. se va acorda prioritate candidaţilor sub 40 ani;
3. o foarte bună cunoaştere a cel puţin două din limbile străine de circulaţie internaţională.

Prin profilul său, NEC pune accentul asupra dezbaterilor inter- şi trans-disciplinare. Se încurajează proiectele care permit această deschidere, fără a pierde din rigoarea disciplinară.

CONDIŢII ALE BURSEI:
Programul bursierilor presupune prezenţa obligatorie în Bucureşti cel puţin o dată pe săptămână. În timpul bursei, bursierii vor beneficia de un stagiu de cercetare de o lună într-unul din marile centre universitare/de cercetare din străinătate. Valoarea bursei este echivalentul în lei a 400 USD lunar (plus 2.800 USD pentru stagiul de cercetare).

MODALITĂŢI DE ÎNSCRIERE ŞI TERMENE PRIVIND CONCURSUL:
Formularul de participare la concurs poate fi ridicat de la sediul Colegiului în zilele de luni - vineri, orele 10-17, sau poate fi primit prin poştă (în cazul candidaţilor din provincie). De asemenea, formularul poate fi solicitat prin e-mail (de la Alexandru Suter: asuter@nec.ro) sau accesat la adresa web http://library.nec.ro/formulare/ge-nec

Termenul limită de depunere a dosarului completat
este 7 iunie 2004 (inclusiv).

Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. (021) 307 99 10, fax (021) 327 07 74
- între orele 10-17 ale fiecărei zile lucrătoare -
sau prin e-mail: asuter@nec.ro

Adresa: New Europe College, str. Plantelor 21, 023971 Bucureşti
#15301 (raspuns la: #15293) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare VII) - de DESTIN la: 18/09/2004 06:27:34
(la: Cum gandim?)

-Veniamin Kostaki (1768-1846), strănepotul lui Constantin Costache. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (între 1803 şi 1808; apoi, din 1812 până în 1842),“cel mai înalt prelat al bisericei noastre”, în secolul al XIX-lea.

Om de cultură, el a înfiinţat, în 1805, tipografia de la Mănăstirea Neamţului (unde şi-a tipărit şi propriile traduceri; acolo există un tablou al său de tinereţe, dinainte de a se călugări), Seminarul de la Socola (în 1803) şi multe alte şcoli.

Ctitoriile sale se regăsesc, desigur, şi în domeniul bisericesc: la Mănăstirea Secu a construit, în anul 1823, pe latura de NE, biserica Sfântul Nicolae, ridicată de călugării mănăstirii, având o turlă înaltă pe naos şi fiind zidită pe temelia vechii biserici de lemn de la 1785, care fusese mistuită de foc.

A mai construit aici, pe locul vechii sihăstrii a lui Zosim, biserica Bogoslovul, cu hramul Naşterea lui Ioan Botezătorul, sfinţită în 1832, care este ridicată din zid de piatră şi cărămidă, cu pridvor deschis, spre deosebire de vechea biserică.

În anul 1824, reface Mănăstirea Sihăstria, după ce fusese arsă de turci, în 1821.

La Mănăstirea Agapia ctitoreşte, pe latura sudică, Paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

Un tablou votiv al său se află în pridvorul Bisericii Trei Ierarhi, din Iaşi, alături de cele ale mitropoliţilor Varlaam, Dosoftei şi Iosif Nanicescu.

Tot Mitropolitul Veniamin Kostaki este cel care a fost iniţiatorul construcţiei Catedralei Mitropolitane din capitala Moldovei unde îşi are, de altfel, şi mormântul, lângă Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La bătrâneţe, Veniamin a demisionat din funcţia de Mitropolit şi s-a retras în pustnicie la Mănăstirea Slatina, unde s-a şi stins.

Veniamin Kostaki nu a fost numai un înalt cleric, ci şi un om preocupat de frământările politice ale vremii.

Între 1 ianuarie 1807 şi 26 iulie 1812 a fost caimacam al Moldovei, împreună cu mai mulţi boieri (aceasta este cea mai lungă căimăcămie din istoria Moldovei !).

Cea de-a doua sa căimăcămie s-a desfăşurat între 29 martie 1821 şi mai 1821.
Mitropolitul Moldovei a fost şi un adept fervent al Eteriei.

El a sfinţit, la biserica Trei Ierarhi, steagul organizaţiei greceşti şi l-a binecuvântat pe prinţul Alexandru Ipsilanti, pe care îl vedea, la 1821, ca pe un eliberator.

Această atitudine l-a ajutat pe Mitropolit să obţină anularea anatemei aruncate de Ţarul Petru cel Mare asupra familiei lui Lupu Costache.

Iată ce scria istoricul francez Edgar Quinet la moartea fostului mitropolit al Moldovei:

“Suflet de o castitate îngerească, frumos şi plin de maiestate, cum n’ am văzut alt bătrân în viaţa mea. Când mitropolitul Veniamin, îmbrăcat în splendoarea bisericei sale orientale, se înfăţişa îmbrăcat cu vestmintele cele aurite, cu pletele-i de zăpadă şi în valuri pe umeri, poporul vedea într’ânsul pe însuşi sfântul patron al Moldovei”.

În încheiere, un fragment din testamentul lui Veniamin Kostaki; vorbe care exprimă un crez de o viaţă:

“Toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit, le-am întrebuinţat spre ridicarea naţiei…”.

Ramura Boldur-Lăţescu:
-Iordache Kostaki Lăţescu-Boldur, stră-stră-stră-nepotul lui Lupu Costache.

S-a născut în 1798, la moşia Hudeştii Mari, din ţinutul Dorohoi, ca fiu al armaşului Ioniţă Costache şi al Zoiţei Crupenski, descendentă a Movileştilor şi rudă cu familia Cuza.

A urmat Şcoala de cadeţi din Petersburg şi Theresianum-ul, şcoli militare unde aveau acces numai vlăstarele aristocraţiei.

A fost agă, vornic de Ţara de Sus, polcovnic, comandant al Divizionului de cavalerie de la Iaşi (în 1830), mare-hatman, mare-vornic, inspector general al miliţiei Moldovei şi s-a ocupat de educarea corespunzătoare şi de bunăstarea militarilor.

La iniţiativa sa ia fiinţă, în decembrie 1856, Şcoala Militară din Iaşi.

A fost căsătorit cu o Rosetti, apoi cu o Balş.

Numele de Lăţescu provine de la una dintre moşiile familiei, Lăţeştii (numele ar putea fi denaturat din Lănţeşti; iar moşia ar putea fi cea primită, de către Sima Boldur, de la Ştefan cel Mare, după ce acesta îi învinsese acolo pe polonezi, în 1497; actualmente moşia se află pe teritoriul Republicii Moldova).

Testamentul hatmanului Iordache, care a murit la 9 februarie 1857, este foarte interesant, atât ca sursă genealogică (prin enumerarea copiilor care îl moştenesc), cât şi pentru faptul că oferă informaţii în legătură cu averea imensă deţinută de el la momentul respectiv (avere care, de altfel, s-a risipit foarte repede, în decurs de numai o generaţie: după 40-50 de ani, moşia de cca 30000 ha a ajuns în proprietatea unui fost arendaş, de origine armenească).

Iordache Kostaki Boldur-Lăţescu a înfiinţat la Hudeşti o Şcoală Costăchească, care a funcţionat iniţial ca şcoală de dascăli, şi a fost autorul a numeroase acte de caritate faţă de ţăranii de pe moşiile sale. Ion Ionescu de la Brad scrie, despre el, în Agricultura română în judeţul Dorohoi: “Proprietarul de la Hudeşti este considerat omul cel mai drept şi mai binevoitor către ţărani”.

Din această linie descind, astăzi, doamna Manuela Cernat, critic de film şi domnul Gheorghe (Iordache) Boldur-Lăţescu, fost deţinut politic, profesor universitar la A.S.E., doctor inginer, specialist în teoria deciziilor economice (întemeietor de şcoală) şi autor al unor importante cărţi cu profil memorialistic, dedicate crimelor regimului comunist (“Genocidul comunist în România”, în trei volume).

D-l Gheorghe Boldur-Lăţescu este fiul colonelului de cavalerie, Ioan Boldur-Lăţescu şi al Marinei Stroici, descendenta marelui cărturar Luca Stroici, membru al Dietei poloneze, rudă apropiată a Movileştilor şi traducătorul în limba română a Rugăciunii Domneşti, Tatăl nostru (traducerea lui este foarte aproape de forma în care se rosteşte rugăciunea la ora actuală).

Multe alte personalităţi de prim rang au ascendenţă Costache.

Printre acestea, Grigore Gafencu (mama sa, Raluca Costachi, era o Costache atât după mamă, din ramura Pătrăşcan, cât şi după tată, din ramura Talpan) şi Nicolae Iorga (înrudit cu neamul Costăcheştilor prin bunicul său matern, un Arghiropol).

Un fapt inedit este, conform mărturiilor de familie, acela că, prin intermediul rudeniei cu Simeon Movilă, Costăcheştii se înrudesc cu familii nobiliare poloneze şi, de departe, cu familia de Bourbon şi cu toate marile familii domnitoare ale Europei.

Stema familiei Costache, întocmită conform tradiţiei de familie pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul celui de-al XIX-lea136 , arată astfel: un scut spintecat, pe care se află, în partea superioară, pe fondul smaltului jumătate roşu, jumătate azur, un vultur căruia nu i se văd ghearele şi care are, deasupra capului, o coroană.

În partea inferioară, pe fondul smaltului de aur, se găseşte o mână cuirasată, ţinând în pumn o ramură verde, o spadă şi o cruce. Deasupra scutului se află o coroană contală, totul fiind acoperit de o mantie princiară.

Preocupat fiind de istoria familiei Boldur-Costache, am cules informaţii din diferite surse.

În timp, am simţit nevoia unei reorganizări a datelor şi a unei comparaţii între diferitele unghiuri de receptare. Astfel, lucrarea încearcă să atragă atenţia asupra unor elemente prea puţin folosite, până acum, în aria demersului istoriografic.

Studiul genealogic, oricât de pasionant, nu poate avea finalitate în sine.

El este cu adevărat roditor doar atunci când contribuie în mod semnificativ la îmbogăţirea cunoaşterii istorice.

Filiaţiile şi înrudirile pot rezolva multe necunoscute şi pot clarifica multe dintre abordările istoriografice insuficient fundamentate.

Finalitatea ideală a spiţelor genealogice este realizarea unui portret cât mai puţin trunchiat al societăţii din epoca la care ele fac referire.

Genealogia are şansa şi datoria de a îmbina viziunea sincronică, cu cea diacronică.

Lucrarea de faţă se doreşte o încercare în acest sens.

Am urmărit rădăcinile şi traseul istoric al uneia dintre cele mai interesante familii ale boierimii moldovene, la studiul căreia îmi propun să revin.

Probleme precum continuitatea dintre Boldureşti şi Costăcheşti vor provoca şi în continuare vii polemici în rândul specialiştilor.

Alte elemente, precum rolul jucat de Lupu Costache în 1711, merită o mult mai concentrată atenţie. Ceea ce se desprinde cu deosebită claritate este rolul esenţial pe care marile familii boiereşti, prin personalităţile lor de marcă, l-au avut în istoria Moldovei şi a Munteniei.

Studiul aprofundat şi imparţial al istoriei lor, în cadrul căruia genealogia poate avea un aport de primă importanţă, va avea ca efect tocmai acea mult căutată facilitare a realizării unui portret cât mai fidel al epocii şi societăţii în care elitele boiereşti deţineau rolul conducător şi, în plus, va înlesni înţelegerea structurilor şi factorilor determinanţi ai regimului boieresc de la noi.

Bibliography(continuare):

Informaţii obţinute prin bunăvoinţa domnului prof. univ. dr. Gheorghe Boldur-Lăţescu, descendent direct din Gavriliţă şi Lupu Costachi.

Adeptul tradiţiei este şi colonelul Ilie Culişniuc Olaru, un pasionat cercetător al Costăcheştilor.

Spiţă considerată de Ion T. Sion, în studiul citat, drept o exagerare a lui Iordache Mălinescu, din 1842, spre slăvirea Mitropolitului Veniamin Kostaki (opinie în linia lui Gheorghe Ghibănescu)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22776 (raspuns la: #22589) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Consulatul roman din Tel Aviv - de yana la: 30/09/2004 12:22:41
(la: Apel la marturii: "Aventuri la ambasade? Povestiti aici!")
YANA
Cred ca cine doreste sa-si economiseasca o zi de nervi,oboseala(nu toata lumea care apeleaza la serviciile consulare traieste in Tel Aviv) si o mare pierdere de timp,nu trebuie sa faca alyceva decat sa ridice un telefon la Consulat,va primi un raspuns grabit,analfabet si impertinent pe un ton de total nejustificata superioritate,incat va renunta si sa ajunga la ''respectabila'' reprezentanta si mai mult,va renunta la serviciile pe care ,in naivitate si buna credinta urma sa le solicite(pasaport romanesc,cetatenia romana,etc).
#23783 (raspuns la: #19278) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romani, vi se pregateste ceva!!!!!!! - de Dinu Lazar la: 21/01/2005 20:17:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Asociatia Fotografilor de Presa din Romania Si Clubul Roman de Presa

Premiul pentru Fotografia Anului 2004 - Regulament de participare

1. Concursul este deschis oricarui fotograf de cetatenie romana si nu se percepe nici o taxa de participare.
2. Se pot inscrie in concurs un numar maxim de 3 fotografii, publicate in perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2004, conform datelor din formularul de inscriere pentru aceasta sectiune. Fotografiile se vor trimite pe suport electronic, in format .jpg cu latura mare de 45 cm si rezolutia de 300dpi, inscriptionate pe CD-ROM. Numele autorului va fi mentionat pe CD-ROM.
3. Este obligatoriu ca imaginile sa fie insotite de un text informativ care sa contina explicatii despre imaginea sau seria respectiva si care vor fi trecute pe formularul de inscriere. Fotografiile neinsotite de text explicativ nu vor fi luate in considerare.
4. Fotograful va inscrie imagini in concurs numai cu acceptul scris al societatii de presa (publicatie sau agentie de stiri) care a finantat realizarea produsului. Acest acord va fi prezentat in forma unui acord de difuzare si retiparire a materialului prezentat la concurs. Dreptul de redifuzare sau retiparire este acordat pentru o perioada de un an exclusiv AFPR, in vederea promovarii premiului.
5. Imaginile vor purta un indicativ format astfel: primele doua litere ale numelui si prenumelui autorului si numarul de ordine dat de autor fiecarei imagini. Cu acest indicativ vor fi denumite fisierele .jpg aflate pe CD-ROM.
6. Dosarul de inscriere va contine, alaturi de imagini, fisa de inscriere individuala completata si semnata in original, un CV complet al autorului, impreuna cu o fotografie tip pasaport, pe suport de hartie fotografica sau in format electronic, acordul de difuzare si retiparire emise de societatea de presa.
Data limita de inscriere este 31 ianuarie 2005, orele 17:00.
Pentru detalii: contactati pe dna Ramona Suteu (tel: 0723 785 785).
Dosarele de inscriere se transmit la: Redactia ziarului Adevarul, Pta Presei Libere nr.1, sector 1 Bucuresti, in atentia dnei Ramona Suteu.
Nota:Fotografiile trimise pentru concurs nu se returneaza.Nu se admit fotografii modificate electronic.
==============================================
Asociatia Fotografilor de Presa din Romania
Premiul Fotografia Anului 2004

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE

DATE PERSONALE

Numele ___ Prenumele ___
Data naşterii ____ Localitatea _____
Adresa: str.____
nr.____
Localitatea ____
Telefon ______ Mobil _____
Profesia/funcţia: ______________
Locul de muncă: __________________
Adresa serviciu: str._______
nr.____
Localitatea________Telefon _ Fax __

FOTOGRAFII ÎNSCRISE

Indicativ imagine Data publicării şi publicaţia Explicatia
1.______
____ ________

2.______
____ _______

3. _____ ______ _________

Subsemnatul _____________ declar pe propria răspundere că sunt autorul imaginilor înscrise, nu am modificat electronic conţinutul lor şi accept condiţiile regulamentului de participare la concursul Fotografia Anului 2004.


Semnătura ___________________ Data _____________
#34106 (raspuns la: #34102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si cand ter gandesti ca alege - de cosmacpan la: 05/11/2005 16:30:36
(la: zece motive de a fi fericit ca esti......OM.)
si cand ter gandesti ca alegerea ar trebui sa fie motiv de fericire si nu vive-versa
#85109 (raspuns la: #85087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lipsa de cunoaştere - de Simeon Dascalul la: 07/02/2006 10:54:49
(la: Un maidanez ucide un om)
„E si normal sa nu intelegi ceva daca nu esti documentat”

Pricep că pentru iubitorii lor câinii au toate motivele din lume să muşte. Să-i muşte pe ceilalţi, pe neiubitori, bineînţeles. Ori sunt flămânzi, ori prost dispuşi, ori le-ai încălcat teritoriul care se întâmplă a fi trotuarul, ori ai luat-o la goană, ori, vorba lui thebrightside, nu te-ai uitat frumos la ei.
Sursa de mai jos
http://www.gandul.info/2006-02-07/maidanezii_continua
dă peste optzeci de bucureşteni muşcaţi pe zi, cifră care nu-i deranjează pe iubitorii de câini, fiindcă ăia muşcaţii sigur aveau un suflet rău sau dădeau dovadă de o lipsă de cunoaştere a infinităţii vieţii şi de o educaţie regretabilă în relaţiile dintre specii, neştiind cum să parlamenteze cu Lăbuş care-şi arată colţii. Fără îndoială că dinţii cu care-au avut de-a face i-au luminat şi se vor lămuri că nu-i vorba decât de o chestie de protocol. În speţă dacă nu se soldează cu sânge şi oase zdrobite muşcătura e doar un fel de bună ziua canin. Dacă se soldează cu moartea prin sângerare în stradă sau un copil se alege cu faţa sfâşiată, e regretabil, dar e desigur vina victimelor, nu a sufletelor nobile din haite.

Nu ştiu de ce numai Bucureştiul s-a ales cu o asemenea plagă. Nu că la noi, în provincie n-ai da pe stradă de asemenea caractere alese. Dar sunt infinit mai puţini şi absolut neagresivi. N-am auzit să fie nevoie de cunoaştere adâncă sau de duioşie în faţa unei guri cu colţi ca să te poţi plimba fără frică prin oraş. E suficient că-s puţini.

„Oricum, nu ajungem la nici un rezultat”. Din fericire a apărut o victimă dintr-o ţară serioasă care ar putea să pună în mişcare lucrurile. Poate că se va ajunge la o situaţie normală, adică fără câini pe stradă. Fie că în paradisul canin, fie în curte la madam Bardot, fie câte douăzeci de bucăţi în apartamentele iubitorilor de câini. Sau poate se va ajunge ca deplasarea în Bucureşti să se facă numai cu maşina, iar în faţa Guvernului să se bată haitele în legătură cu cine a marcat primul teritoriul numit de bipezi Piaţa Victoriei.





peştele cel mare... - de dan potwich la: 08/05/2006 11:30:55
(la: Cum scapam de infractori?)
Din păcate, peştele cel mare înghite pe cel mic. Şi la phiraniile astea dacă nu le vi de hac pe loc, te ronţăie ele.
Nu consider că armele ar fii o soluţie, din contră. Ar putea deţine şi ei. Şi atunci ce-ai făcut? Rişti să te împuşte el pe tine pt. nişte bani?
În acest gen de situaţie nu te poţi ajuta decât singur, pe loc: îl "răpui" sau, dacă nu poţi, te împaci cu ideea că nu ai putut (sau nu ai ştiut) decât să fii victimă. Acum cauţi şi aştepţi rezolvarea din altă parte. Iar agresorul tău a simţit şi el asta, când te-a ales să-i fii victimă: anume că nu vei reacţiona (ci te vei supune voinţei lui, care a fost mai puternică decât a ta), aşteptând rezolvarea şi ajutorul din alta parte: trecători, poliţie, lege. Cineva care să te apere.
Tertipul victimei.
Te-ai gândit că poate şi trecătorului sau poliţaiului (care e tot om, ca şi tine) le-ar putea fii frică, cel puţin la fel de mare ca şi ţie? E dreptul lor...
Sau te-ai mai gândit ca şi hoţului i se poate face frică dacă-l iei tare? Şi el e tot om, şi el are sentimente, şi el poate fi dominat, poate fii speriat. Şi învins. Pus pe fugă. De ce tu şi nu el? Crezi că e mai cu moţ ca tine pt. că face pe durul şi ataca el primul? Dacă îl atacai tu pe el crezi că l-ai fii putut fura? Eu cred că te-ar fii bătut.
Pentru că el a fost peştele cel mare.
Iar faptul că te-ai lăsat dominată de frică te-a transformat în peştele cel mic.
Infracţionalitatea este într-adevăr o problemă, dar reducerea ei ţine şi de răspunsul nostru la ea. Şi e şi de responsabilitatea noastră, a fiecăruia, să o reducem.
Eradicare nu există. Răutea face parte din natura umană. Este o realitate.
Am mai spus-o :Ştie cineva să "NU!"?
"Novelas da Rede Globo - Realidade Distorcida do Brasil" - de Wagner Leite la: 05/07/2006 08:36:16
(la: telenovela - indicator cultural)
As novelas da Rede Globo, são um produto "top de linha" da citada
emissora brasileira e não existe, até o presente momento, produto
similar, feito por emissoras de TV de outros países, que consigam se
igualar ao padrão "Globo" de produção desses folhetins eletrônicos.
Como bom brasileiro, admiro e aplaudo certas produções da Rede Globo.
Nos princípios dos anos 90, a Globo produziu uma minissérie muito ro-
mântica e passional intitulada "Desejo"...
Contava a história de Saninha (Vera Fischer), de Dilermando (Guilherme
Fontes) e de Euclides da Cunha (Tarcísio Meira).
Mas contava uma história inverídica sobre Euclides da Cunha.
Euclides da Cunha, foi um militar e desbravador das terras inóspitas do
Brasil de fins do século 19 e começo do 20.
Na minissérie, ele é retratado como marido de uma mulher adúltera e
geniosa. Saninha, não foi santa quando era viva, mas a minissérie a
retrata como uma mulher promíscua e de caráter péssimo.
As produções da Globo, apesar da altíssima qualidade, distorcem fatos
e pessoas, e transformam fatos e pessoas em coisas antinaturais.
A Rede Globo, dita os modismos e os comportamentos das pessoas via
suas novelas e, por mais sujo e ordinário que seja o personagem da no-
vela "X" ou "Y", o povo ignorante e deseducado do Brasil, acha bonito
imitá-lo e adulá-lo.
Novelas da Globo, já conseguiram até ajudar a depor presidente da Re-
pública em 1992 e a promover políticos oportunistas e corruptos.
Roberto Marinho, que fundou as Organizações Globo, sempre teve uma
tendência governista e apoiou a Ditadura Militar desde o seu início no
ano de 1964 até seu término em 1985.
O resultado da Ditadura, foi mais de 20 mil mortos e milhares de pessoas desaparecidas em seus porões. Acredito que em seus anos de chumbo,
de 1968 a 1973, o governo militar brasileiro pode muito bem ser compa-
rado ao sanguinário governo de Nicolau Ceausescu.
E tudo isso com o apoio incondicional do sr. Roberto Marinho e a sua
hipnótica REDE GLOBO.
Roberto Marinho faleceu em 2003, aos 98 anos; mas a sua rede de tele-
visão se consolidou como a mais poderosa e a que mais tem audiência e "rating" no IBOPE.
Gostaria que a senhorita Loredana Ghidarcea assistisse ao documentá-
rio "Brasil - Além do Cidadão Kane", produzido por uma rede de TV da
Inglaterra e, no qual, é desnudado o verdadeiro papel da REDE GLOBO
na vida do povo brasileiro e as consequências do poder "Global" em
todas as esferas da sociedade brasileira.
,,moaştele din cripta de la - de RSI la: 23/08/2006 10:49:01
(la: Intrebari pentru atei)
,,moaştele din cripta de la Halmyris aparţin cu siguranţă martirilor Epictet şi Astion".
Ramasite pamantesti inteleg, dar de ce "moaste"? Sunt usoare, bine-mirositoare, joviale si fac minuni (in afara "minunilor" de pe acest subiect adica)?
==================================================
"Beer is proof that God loves us and wants us to be happy."

~ Benjamin Franklin
#140976 (raspuns la: #140970) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alta - N.Stroe scrie: - de Muresh la: 05/06/2007 18:12:04
(la: Cum a fost cucerita Romania - fragmente)
N. Stroe:
"A fost odată un cuplu comic de o extraordinară valoare muzicală, teatrală, artistică, un cuplu cum nici înainte, nici după n-am mai întâlnit – Stroe şi Vasilache. Mi-ar fi plăcut să le fac portretul ambilor, pentru că i-am iubit deopotrivă, i-am văzut jucând şi i-am aplaudat cu entuziasm, dar soarta a fost nedreaptă cu Vasilache, el a murit la primul bombardament din 4 aprilie 1944 în Cotroceni (eu stiam ca a murit in 1940 la cutremur - ben). N-am avut norocul să-l cunosc şi personal, am apreciat în schimb devotamentul lui Stroe de a-l face prezent în tot ce-a urmat, căci fără bunul lui prieten s-a considerat numai o jumătate din ce putea să fie, împreună cu Vasilache. N-am cunoscut o prietenie mai profundă, mai sinceră, mai entuziastă, dintre doi colegi, doi artişti şi două caractere la fel de puternice, dintre un evreu şi un român.
Îi sunt recunoscător lui Stroe pentru stima şi preţuirea cu care m-a onorat în timpul colaborării noastre.
Mă simt la rândul meu dator să-i dedic acest portret, acum când ar fi împlinit un secol de la naştere. Există în judeţul Bacău o comună mai răsărită, cu gară mare, numită Răcăciuni şi, lângă ea, un mic sătuleţ Găşteni. Aici, pe malul unei ape unde se scăldau gâştele satului, a venit pe lume Stroiţă, cel de-al doilea copil al familiei Benjamin Buium. Fratele cel mare, care va deveni ziarist şi scriitor, îşi va lua ca pseudonim chiar numele comunei Răcăciuni Isaiia. Familia se mută la Bucureşti şi micuţul Stroe urmează clasele primare la Şcoala Evanghelică. După terminarea liceului încearcă la Conservator şi chiar de două ori şi numai a treia oară are norocul să intre printre primii, iar când comisia l-a întrebat cum se numeşte, Maestrul Soreanu a sărit şi a răspuns în locul lui: ca pe mine Nicolae. Prin această stratagemă a vrut să ocolească spinoasa problemă a originii numelui Nacht Stroe. Aşa a devenit elevul marelui actor N. Soreanu, care mai şcolise, cu mult succes, pe George Vraca, Ion Finteşteanu, Alexandru Finţi şi alţii.
A fost un elev silitor, Maestrul Soreanu era încântat de el, studia repertoriul clasic, în special Burghezul gentilom de Moliére. Dintre colegii cei mai apropiaţi îi amintim pe Jean Victor Vojen, Haig Arterian, N.Gărdescu şi Mircea Eliade, acesta din urmă nu urma Conservatorul, dar venea la cursurile ţinute de Alice Voinescu „cu toţi aceştia formasem un fel de gaşcă de prieteni”, parcă îl aud pe Gărdescu cu vocea lui comică şi plină de ironie: „Mă! Voi vă bălăciţi în două bălţi. Fascişti şi comunişti! Unde-o fi ciubucul mai bun?” Haig Arterian zicea: „Cred că la noi vin mai repede fasciştii”. „Ba comuniştii!” zicea Mircea Eliade. Dar Gărdescu: „Păi nu vă spuneam eu că vă bălăciţi ca românii!”

După absolvire a fost angajat la Teatrul Mic – „Compania Elvira Popescu – Ion Iancovescu” unde joacă tot felul de roluri mute: picoli, servitori unde aveam ca parteneri o tavă şi o carte de vizită, anunţând pe mulţi conţi. Dar am prins şi un rol mare „Vicontele Langeais” din „Azais” de Louis Verneuil, piesă care s-a jucat de o sută de ori cu excelenta Leni Caler şi Ion Iancovescu. Vara însă jucam şi noi mici rolişoare la Parcul Oteteleşteanu, unde era locul marilor succese ale celor doi creatori de operetă Leonard şi V.Maximilian.
La un moment dat este nevoie de un pianist care să acompanieze din culise câteva acorduri. Fory Etterle a adus un băiat care s-a recomandat V. Bazil. Apoi am aflat că (de fapt) se numea Vasilache, dar îşi luase nume de scenă Bazil.
V. urmare I
cätelul meu - de rhea la: 31/12/2007 17:11:20 Modificat la: 31/12/2007 17:36:20
(la: catelul meu:(()
Imi pare foarte räu pentru micutul täu.
Si eu am un cätel (13 ani) si imi dau seama ce simti.
Acestia sint persoane bolnave färä stäpinire de sine, oameni slabi de caracter, care vor sä se simtä tari, chinuind fiinze ce nu se pot apära.

Nu stiu unde locuiesti dar in locul täu eu as anunta la politie. Cine stie poate se descoperä cine a fost.

Micutul täu nu-l mai poate ajuta, dar poate asa ajuti alte animale.





thorn bird cätelul meu - de rhea la: 01/01/2008 12:56:49
(la: catelul meu:(()
Hallo thorn

in primul rind

UN AN NOU PLIN DE IMPLINIRI

atit tie cit si familiei tale
Sper cä micutului täu ii merge mai bine.Cum il chiamä?
Atit eu, dar mai alles "Nero" (cätelul meu)ii dorim insänätosire grabnicä
Dau tel(c) la tot cartieru... - de cosmacpan la: 31/01/2008 13:39:23
(la: poveste cu tel ( I - pct.a))
Mama ce te bat Tuxe, te bat pana te-nverzesti...auzi ma? io te fac verde...
sa bagi tu zazanie in famelie pe movit da tel...pai tele e pe toate drumurili...stai sa-ti povestesc...
Minunea Naşterii Domnului - de Areal la: 16/07/2008 10:33:34
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
În seara de Crăciun, un tânăr 1-a întrebat pe tatăl său:
- Tală, nu înţeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitor fără stricăciune, fără durere? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului â rămas neatins de păcat, în mod miraculos, atât înainte de Naştere, cât şi în timpul Naşterii şi după aceea.
- Băiete - i-a răspuns tatăl - pentru Dumnezeu totul este cu putinţă. Naşterea Mântuitorului este ceva miraculos, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva? Tot aşa, Domnul Iisus, Lumina Vieţii, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuţimea minţii noastre nu este nici ea infinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

"Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă."
(părintele Kailistos Ware)
"creştere negativă" - de 1brasovean la: 12/03/2009 07:55:30
(la: PIB)
Aşa!
Am auzit asta pe la radio cred (sau am cetit pe undeva?) - "creştere negativă".
Mi se pare o perfectă ipocrizie, poate cu scopul imbecil de a nu ne afecta la optimism. Un fel de minte-mă, dar minte-mă frumos?
Ori e doar noul limbaj de lemn?
yuki - de cuminte la: 07/07/2009 15:24:53
(la: Neexistentiale - simtul umorului)
Nu ţin să mă citez, dar eu am spus atât:

"Pruncu' acela de unde învaţă abecedarul-râsetului? Cine-i arată că fălcuţele pot servi la surâs? Gânguritu' nu-i va fi vesel, joaca îi va fi monotonă, tăcută, netransformată-n hohot de râs, nevalorificată.
În cel mai bun caz, odată cu grădiniţa, privindu-i pe ceilalţi, interacţionând cu ei, va învăţa ce fain e să râzi, să-ţi gâlgâie sunetul în gâtlej, să-ţi pocnească bucuria, să fie ca o explozie."

Adicătelea dacă nu învaţă de la părinţi ce e râsetul, măcar prin interacţiunea cu alţi copii sau cu nişte adulţi mai destupaţi la minte, îşi va forma surâsul.

Dar care-i supărarea? Zâmbetul meu a fost un şcolar cuminte care a învăţat mai întâi să-şi destindă comisurile, să-şi bucleze obrajii, să tragă cu praştia înspre urechi, iar al dumneavoastră e luat din naştere.
Bine şi aşa, şi aşa, numai să fie.
#459129 (raspuns la: #459120) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un tel - de Raizen la: 20/12/2010 13:18:13
(la: Magnus Magnificentia)
foarte ambitios ti-ai propus baby...dar acuma esti in aceeasi oala cu telul lui edison.
#588387 (raspuns la: #588342) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
6 - de Tot Areal la: 26/12/2011 08:55:09
(la: Adâncul rece al nopţii )
-Îţi baţi joc de noi, ai...? Vrei să te răzbuni acum? îi zice Radu atintând spre ea, în glumă, pumnul încleştat.
Un val măricel, urmat de altul, şi altul scutură şi ridică barca apropiind-o uşurel de mal. Amândoi se prinseră de bordaj luaţi prin surprindere.
-Ce naiba a fost asta? se sperie Radu.
-Ce să fie?! Valuri!mormăie Mihnea.
-Valuri, repetă el mecanic continuând să privească la oglinda liniştită a apei. De unde valuri, că nu bate vântul?
Mihnea îl priveşte cu reproş.
-Tu chiar cazi la gluma ei? îi spune el încet ca nu cumva Ramona să-l audă. Nu vezi că încearcă să ne sperie. Şi-a şi găsit cu cine.
-Aţi văzut mă?! Aţi văzut ce a fost acolo? Ce a fost? Aşa peşte mare să fie aici?spune ea făcând câţiva paşi înapoi.
-Ce vrei măi păcălici?! Crezi că ţine să ne sperii acum? Haha...Nu ţi-ai găsit bine muşterii!
Ramona se strâmbă din nas şi nu-i vine să creadă că nu e luată în seamă.
-Ce zici măi Mihneo?! Crezi că am chef de glume? A ieşit ceva acolo în spate, din apă, ceva mare, aşa ca un spate de peşte dar mare cât barca asta. A ieşit şi a intrat înapoi. N-ai văzut ce valuri a făcut?! Nu fi prost, doar nu crezi că am chef de bancuri acum!
-Ce a ieşit?! se impacientează Radu care nu era deloc un admirator al peştilor mari. Mereu avea o teamă ciudată de peştii mari. O frică aproape patologică.
-Nu vă mint mă! A ieşit ceva acolo, ceva mare de tot. A ieşit aşa, ca o spinare de peşte, da’ uriaş şi a coborât înapoi.
Mihnea se lasă lângă Radu apropiindu-şi gura de urechea acestuia.
-Asta-şi bate joc de noi. Ascultă ce-ţi spun. Nu îi place că am prins-o cu minciuna şi acum plusează.
Radu nu zice nimic, doar că se mai uită odată peste umăr la intinderea de apă liniştită a lacului.
-Şi zici că a fost ceva imens? reia Mihnea pe un ton ironic. Stai să vezi că acuşi îl prindem dacă a fost un peşte.
-Nu fi prost mă! Să şti că nu am chef de glume proaste. Mai bine veniţi înapoi.
-Unde înapoi? Păi aici şi suntem, nu. Dintr-un salt suntem pe mal, dar stai să prindem peştele ăsta imens pe care l-ai văzut.
-Eşti un bou, Mihneo!
-Mulţumesc de compliment...hihihi... Să şti că orice vei zice, nu mă pot supăra, căci sunt în toane bune, aşa că...
-Atunci...descurcaţi-vă! se dă ea bătută retrăgându-se înapoi aruncând câteva vreascuri pe focul ce pâlpâia vesel.
Radu nu-şi mai lua ochii de la apă. Rămase aşa privind cu un fel de teamă în suflet. Mihnea, liniştit îşi pregăti undiţa şi-l lovi cu vârful bocancului pe Radu ce pare dus departe pe gânduri.
-Ce drac’ faci mă? La ce te uiţi? Ce aştepţi să vezi? Nu fi prost mă. Mai bine fă-ţi undiţa şi hai să dăm.
Radu îşi ridică ochii spre Mihnea, apoi se ridică fără să zică nimic. Zâmbeşte ca şi cum s-ar fi împăcat cu el însuşi şi se pune de-şi pregăteşte băţul. Minutele treceau usor şi repede. Luna ajunse aproape deasupra lor şi părea a fi un bec imens. Ramona se ridică, face câteva mişcări de învioarare şi începu să ronţăie un biscuit, apoi îşi toarnă cafea, aroma împânzind aerul imediat.
-Mai avem cafea? se miră Mihnea în timp ce-i fremătau nările în vânt. Îmi pui şi mie un pic. Tu vrei, Radule?
-Mda...
-Şi cum să v-o trimit?e nedumerită Ramona.
-Bag-o într-o sticlă. Vezi că este acolo, lângă intrare, o sticlă de jumate’. Goleşte-o de mai e ceva în ea, apoi pune în ea şi arunc-o aici.
-Cum s-o arunc mă?!
-Arunc-o măi în barcă. Hai c-o prindem noi, ce nu poţi s-o arunci patru metri?!
-Da sigur, că numai asta fac mereu... Poate o arunc în apă?
-Aruncă numai c-o prindem noi!
Ramona umplu sticla pe jumătate, apoi ţinti comic, fără experienţă, îşi luă avânt şi o azvârli. Noroc cu reflexul lui Radu ce-şi feri capul la timp, doar că sticla trece dincolo de barcă şi cade plescăind în apă.
-Mă omori fatoo!
-Aoleu, da ştiu că şti să arunci! o ceartă Mihnea. Era să spargi capul omului.
-Ţi-am spus că nu ştiu să arunc!
-Tăceţi mă, intervine Radu. Uite că a rămas la suprafaţă, hai că putem s-o luăm. Dă-mi un băţ...îi cere lui Mihnea.
#626445 (raspuns la: #626444) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza sc la: 11/02/2014 11:58:04
(la: Un medic nigerian care lucreaza in Romania)
- Ce am putea face, pentru a ne reconecta la sur­să?

- Cel mai bun sfat pe care l-aş putea da este rugă­ciunea, pe care o putem face oriunde, când avem un moment de linişte. Dar să nu fie o rugăciune for­ma­lă, ci una făcută din inimă. Foarte puţină lume înţelege că adevărata şi singura rugăciune este doar de mulţu­mire. Să mulţumeşti pentru orice, şi pentru o palmă pe care ai primit-o, pentru că ai învăţat ceva din ea. Noi nu putem să-i dăruim lui Dumnezeu în semn de mul­ţu­mire nimic, fiindcă toate sunt ale lui, toate sunt cre­ate de El. Nu putem decât să ne dăruim pe noi. Asta e credinţa adevărată, e trăirea unui adevăr cu inima, nu cu­noaşterea lui cu mintea. Astăzi, voinţa lui Dum­ne­zeu e mai vizibilă ca oricând. Dumnezeu vrea schim­bare. Dezordinea climatică, turbulenţele politice, criza economică sunt ca nişte bube care au copt şi au ieşit la vedere, pentru ca noi să vedem exact ceea ce sun­tem şi încotro trebuie să o luăm. Suntem în faţa unei alegeri fundamentale: ori ne schimbăm, ori vom fi eliminaţi.

Cu domnişoara muncă

- Domnule Nwabudike, acasă, în Nigeria, v-aţi mai întors în toţi anii ăştia?

- În Nigeria nu m-am mai întors de 20 de ani. Mi-e foarte dor de părinţi, care au îmbătrânit, mai am şi o soră avocat acolo, dar vorbesc cu ei la telefon în mod constant sau ne vedem şi povestim pe internet. Multă vreme nu am avut nici timpul, nici banii pentru a mă întoarce. Acum plănuiesc însă o călătorie, dar vreau să fac în aşa fel încât să nu fiu pentru ei o povară, ci o bucurie. Românii nu cred că înţeleg exact ce vreau să spun, dar în Nigeria când o rudă te vizitează, tradiţia te obligă să faci totul pentru ca ea să se simtă bine. I te pui total la dispoziţie. Or, exact asta încerc să evit, nu vreau să fiu o grijă în plus pentru ei. Mai am un frate medic la Londra, pe care l-am revăzut de curând, o soră care se ocupă de afaceri în Franţa, care e mai aproape. Şi încă un frate inginer petrolist în Texas, pe care nu l-am mai văzut de mult. Dar m-am obişnuit ca, atunci când ceva îmi este peste mână, să nu mă gândesc prea mult, că îmi fac rău. Acum, acasă pentru mine înseamnă România. Mi-ar fi şi greu să mă mai întorc să trăiesc în Africa, ar trebui să mă readaptez nu doar la climă, ci şi la altă mentalitate. Dacă m-aş întoarce, tradiţia m-ar obliga la mai multe lucruri. Şi nu ştiu dacă e ceea ce vreau să fac.

- Aveţi familie, aici, în România?

- Nu am.

- Nu vă simţiţi singur?

- Ba da, uneori mi se mai întâmplă, mai ales pri­măvara, când mă plimb şi văd ceva frumos, descopăr o floare nouă, mă bucură şi aş vrea să po­ves­tesc cuiva apropiat, dar nu am cui. Dar dincolo de asta, eu sunt foarte îndrăgostit de muncă, iar domnişoara muncă e foarte posesivă, nu-mi dă timp pentru altci­neva. Ce aş putea eu să ofer unei femei? Asta e viaţă, să stai toată ziua în spital şi la cabinet? (râde) Sunt un om destul de introvertit, nimeni nu m-ar crede după cât de mult vorbesc despre lucrurile care mă pasio­nea­ză. Dar odată ce ajung acasă, nu mai simt nevoia să vor­besc cu nimeni, nu-mi mai vine să dau niciun tele­fon. Îmi iau o bere Guinness din frigider şi stau, pur şi simplu, şi mă încarc de linişte.

- Sunteţi singur, departe de rude, ce vă mai mo­tivează să vă treziţi în fiecare dimineaţă, să mergeţi la muncă?

- Ceea ce mă motivează este credinţa pe care o am şi convingerea că, dacă aceşti pacienţi au ajuns la mine, este pentru că eu trebuie să-i ajut, nu altcineva. De multe ori m-am întrebat "dar ce pot eu să le dau de la mine?" Şi mi-am dat seama că nu pot să le dau ni­mic, "îţi este dat să trans­miţi, transmite şi atât". Vocea aceea pe care am au­zit-o în copilărie îndem­nân­du-mă să fac Medicina a fost printre cele mai mari daruri ale vieţii mele. Mi-a deschis multe porţi şi m-a făcut să înţeleg foarte multe despre viaţă. Mulţi pa­cienţi îmi spun: "Domnule doctor, dar dvs. sun­teţi altfel". Nu doar pentru că sunt de altă rasă, ci pentru că le-am transmis încredere şi bucuria de a trăi. Indiferent ce meserie ai, dacă nu ai iubire pentru semenul tău, nu ai cum să dăruieşti şi nu ai cum să realizezi nimic.

- Mai visaţi şi acum să schimbaţi lumea, ca în copilărie?

- Am înţeles că nu poţi schimba lumea decât schim­bându-te pe tine însuţi. De aceea am hotărât să fiu cât se poate de bun pentru pacienţii mei. Nu ştiu dacă am descoperit lucruri noi în meseria mea, dar scopul meu a fost şi rămâne acela de a găsi mereu acel plus de valoare în oameni care să-i motiveze în viaţă şi să-i ajute să-şi găsească forţa de a se vindeca singuri.

sfarsit :)




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...