comentarii

text Toate familiile fericite se aseamn ntre ele Fiecare familie nefericit ns este nefericit n felul ei"


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru LMC si Monica Draga L - de (anonim) la: 09/11/2004 00:55:31
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Pentru LMC si Monica
Draga LMC!
Se pare, ca ai avut noroc sa intalneasti o exceptie. Norocul tau, draga! Viata ta de familie e o idila! Dar nu generaliza, caci tu, se pare, cunosti doar o mica parte din realitate - cea care ti-a revenit tie personal. Fericirea este egoista si incapabila sa inteleaga nefericirea. Crezi tu, ca din orice barbat poti face ceea ce ai facut tu din Fat Frumos al tau? Te inseli, draga mea. Tu doar l-ai ales de barbat, precum zici, datorita calitatilor lui, iar acum te lauzi, ca ai putea face din orice barbat acelasi lucru? Daca e totuna, puteai sa-ti iei altul, la intamplare. Dar n-ai facut-o. De ce oare? Orice barbat, draga mea este o personalitate formata, cu defectele si calitatile lui. Mare lucru nui se poate de schimbat, asta o afirma psihologii. Unicul lucru, pe care poti sa-l faci, este sa te adaptezi si sa-l determini si pe el sa se adapteze. Ai ales o tactica corecta, poate, dar sa stii ca nu se potriveste tuturor femeilor. Unele femei sunt mai sirete, altele nu sunt, unele - mai "papusele", altele - mai serioase. Si barbatii nu sunt la fel. De aia las-o mai moale. Fericirea nu se invata, din pacate. E nevoie si de un pic noroc, si de o "configuratie" anumita a celor doi si de multe altele.
Cele bune! Adela
P.S. Imi cer scuze, ca ii rasund si Monicai in acelasi mesaj, dar nu ii puteam gasi mesajul la care vreau sa-i raspund. Sper ca nu te superi

Dragă Monica! Sunt tot o moldoveancă, dar din cealaltă parte de Prut. Pe la noi ăn Basarabia mentalitatea bărbaţilor e cam tot aceeaşi, ca în zona Satu Mare, dar totuşi ceva mai “europeană” – asemenea scene, când toţi bărbaţii stau la masă, iar femeile îi servesc doar, nu cred să întâlneşti. Se mai aşează şi ele, din când în când. Dar mulţi bărbaţi, chiar dacă nu o spun, tot una consideră, că femeia nu-i om, ci muiere.
Tu eşti o femeie cu caracter puternic şi ai avut noroc să întâlneşti un bărbat cu un caracter un pic mai puţin “al dracului”, decât tine. Dar dacă era el puţin mai “al dracului”? Cine ar fi câştigat această luptă inegală? Şi cât ar fi durat? Cu ce se putea termina?
Vreau să te întreb: ai stat vreodată faţă în faţă cu un bărbat înfuriat, cu faţa crispată, cu ochii injectaţi de sânge, cu pumnii încleştaţi şi dinţii scrâşnind, urlând ca o fiară, fără să-i pese de copiii, vecini şi oricine altcineva? Şi aceasta doar pentru că n-ai dovedit să-i pregăteşti cina, sau nu i-a plăcut borşul, sau ai avut altă opinie într-o problemă. Nu te-ai gândit, că e în stare să te lovească, să te sugrume, să te ucidă? Nu crede, că exagerez. Nu pot să numesc nici măcar aproximativ procentul familiilor, în care au loc asemenea scene, dar ştiu că e suficient de mare, ca să ne îngrijoreze. În SUA şi alte ţări există statistici, care vorbesc despre gravitatea situaţiei, la noi nu s-au făcut încă asemenea cercetări.
Deoarece nu am statistici pentru Basarabia, voi aduci unele cifre despre Rusia, doar ceea ce ţin minte exact, fiindcă nu am materialul respectiv sub mână. În Rusia, în anul 2003 au murit, ucise de soţii lor, 14 mii de femei, tot atâtea, câţi soldaţi ruşi au fost ucişi în războiul din Afganistan pe parcursul a 3 ani de zile.
Acuma te rog să-mi spui, cum ar putea lupta acele femei, singure în faţa unei brute cu asemenea apucături, şi care e vina lor? Povestea asta cu “noi singure suntem vinovate” am mai auzit-o, dar nu toate femeile sunt la fel de curajoase, şi aproape toate sunt mai slabe şi mai mici decât soţii lor. Cred că toate femeile trebuie să lupte pentru schmbarea mentalităţii bărbaţilor, dar şi a mentalităţii femeilor, care s-au format sub influenţa tradiţiilor şi cutumelor patriarhale, dar trebuie să ne susţinem între noi şi să solicităm susţinerea legii şi a instituţiilor statului, care trebuie să vegheze la respectarea drepturilor omului în egală măsură pentru femei şi bărbaţi.
Sunt de acord, femeia dispune de multe resurse, pentru a se ajuta singură, dar nu întotdeauna ele sunt suficiente. Şi nu întotdeauna, într-o familie, şansele sunt egale, mai des ele sunt în favoarea bărbatului, pentru care forţa fizică, ca regulă, este cea mai sigură cale pentru a obţine ce doreşte şi argumentul forte în orice dispută.
Adevărat, există şi excepţii, poate chiar destul de multe, dar situaţia e destul de gravă.


Cu urări de bine, Adela
#28134 (raspuns la: #26559) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza la: 25/05/2007 21:14:52
(la: ziua 4.)
citind textul asta, realizez ca e inutil sa scrii despre oameni fericiti. pur si simplu nu e interesant. trebuie sa scrii despre drame, angoase, sfasieri. bine zicea tolstoi " toate famiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericita e nefericita in felul ei". cred ca se poate extrapola la cupluri nemaritale :).

zaraza
Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draga Ivy... - de Intruder la: 16/11/2005 09:38:07
(la: SA MORI RANIT DIN DRAGOSTE DE VIATA)
banuiesc ca fiecare cuvintel imi va fi analizat de useri precum maan, intruder..rodica si asa mai departe..so, fie!!!

in ceea ce ma priveste, ai banuit corect. dar, pentru ca esti oarecum de acord ("so, fie") mi-am luat inima-n dinti.

ma uimeste atitudinea userului maan, care de fiecare data are impresia ca are atita desteptaciune incit numai el (userul) ar trebui sa scrie la cafenea..De fiecare data isi gaseste pe cineva de care sa-si bata joc, pe care sa-l ia in balon si sa mai scrie 7 fraze intortocheate (ca deh..da bine).

nu sunt avocatul ''userului maan''...pe mine ma uimeste cum de-ncap atatea erori (asta, sa nu fiu mitocan!) in 4 randuri si jumatate de text...ca sa stau acum si sa demolez fiecare ''eroare'' ar insemna sa-l jignesc pe ''userul maan'', pe bune!...Ivy, nu te-am vazut niciodata sa iei apararea vreunui user nou, atunci cand Jimmy Cecilia l-a "scuturat"...dar, nici pe Cecilia n-am vazut-o sa se sifoneze ca o mimoza sau sa se supere ca i s-a atras atentia (tot chestie de toleranta este, nu toti stiu cu ce se mananca)...unde erai cand ''userul maan'' a mustrat-o?...aud???...stii ce-as putea sa fac? sa-ti dau un link, doua ca sa te lamuresti, dar chiar mi-e lene...asa ca, trebuie sa ma crezi sau sa cauti tu, n-ai alta solutie.

m-a mirat atitudinea ta rodica..dar ce sa zic..de multe ori ne inselam..

de ce?...Rodica nu are si ea voie sa aiba alta atitudine?...doar nu-ti chemi ''rebelii'' sub steag!...sa fim seriosi, Rodica este unul din cei mai cu bun simt useri din cafenea!

de ce conferintele scoase de maan, intruder, irma..etc, etc sunt intodeauna bune de comentat iar cele scoase de noi veniti sunt analizate si aproape toti pornesc un misto nebun..in asa fel incit noul venit sa dispara cit mai repede...??

de ce nu sesizezi ca sunt si useri care ''arunca'' asaaaaa, cate o conferinta, numai de dragul de-a ne vedea cum reactionam...?
cum ar fi site-ul asta daca cineva s-ar plange ca iubeste doi vecini odata si noi, pe rand, ca la moara am da cateva raspunsuri stereotipe, de doru' lelii...?
Ivy, poti face ''misto'' de mine, pe orice conferinta, text sau poezie semnata "Intruder" si vezi, ma supar?

ce-ar fi daca o sa incercati a nu intra acolo unde nu va face placere? ce ar fi daca ati incerca sa nu comentati in cadrul conferintelor care vi se par nu tocmai la nivelul vostru intelectual? ce ar fi daca ati tolera un pic?

eu unul, nu postez unde nu-mi face placere, nu ma intereseaza sau nu pricep!...termenul asta de "nivelul vostru intelectual" este o ironie gratuita...pot intra si-ntr-o casuta joasa de chirpici, aplecandu-ma...nu mor daca nu stau drept un timp cum nici n-am s-alunec pe spate daca intru la Buckingham.

Intru pe nenumarate subiecte si nu-mi vine a scrie pentru ca nu am chef sa citesc mai apoi mesajele sarcastice ale diferitilor useri ce doresc cu orice pret a iesi in evidentza...

este o ''scuza'' prea transparenta...nenumarate???!...la sarcasm poti raspunde cu sarcasm pe principiul ''ochi pentru ochi si dinte pentru dinte''...:D

Poate chiar sunt oameni care intra la cafenea si cauta un sfat..
Poate nu toti isi bat joc...


''poate''...perhaps so, perhaps not...

oh..si sincer nu vreau un raspuns de la voi...dar..am mai spus undeva, daca fericirea cuiva consta in a analiza literar, gramatical..frazele scrise de mine sau de alti useri....atunci fie..simtiti-va bine!!

hmm...daca s-ar rezuma fericirea numai la atat!









































#87914 (raspuns la: #87885) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
guinevere - de zaraza la: 19/06/2006 19:55:36
(la: Urasc)
cred ca avem perceptii si impresii foarte diferite in legatura cu acest text. sincer, nu mi se pare injurios, dar asta e poate din cauza ca nu l-am prins cu acel "mori" din final? mi se pare un text din care razbate in fiecare cuvant nefericirea si ura pe cei fericiti si nepasatori. ciudat, inteleg foarte bine starea in care tu suferi ca un caine si totul in jur e stralucitor, voios, insorit. mai ca-ti vine sa pui o bomba atomica. in textele cu pretentii de literatura nici eu nu apreciez exhibarile, dar citind comentariile am avut senzatia ca nu se vrea literatura ci jelanie. de-asta nu intelegeam de ce insistati sa-i spuneti fetei ca scrie prost si ca-i penibila, cand de fapt ea va spunea in mod repetat ca doar are nevoie sa se descarce, sa tipe, sa fie auzita. iar moartea apare in primul mesaj explicativ al lui star. poate sunt eu acum intr-o faza mai sensibila, dar mi se pare atat de ingrozitor sa treci prin ce trece ea, ca pot scuza patetismul (si sincer, am vazut texte cu mult mai patetice ca asta, care au avut mare succes la public. au fost chiar ingropate in aplauze :) )

zaraza


budism - de cattallin2002 la: 09/10/2006 16:00:10
(la: Budism, forme de meditatie)
S-a facut referire la subiectul acesta la o carte scrisa de Heinrich Harrer. Cum se stie nazismul s-a inspirat si din ideile orientale.
Probabil link-ul nu va fi citit, fac un rezumat.
" Germanul Heinrich Harrer a plecat în Tibet însotit de un prieten în jurul anului 1940. După multe peripetii, au ajuns în Lhassa, capitala statului teocratic buddhist, unde au fost bine primiti de membrii clasei conducătoare si au trăit sapte ani întregi. Harrer a devenit chiar profesor al lui Dalai Lama, care este socotit încarnarea lui Buddha si este liderul religios si politic absolut al statului buddhist. Textul de mai jos este un fragment extras din cartea lui Harrer intitulată Sapte ani în Tibet."
"Oracolul statului

„Precum poporul de rând le cere lamaitilor sfat si ajutor pentru problemele zilnice, tot astfel si conducătorii se sfătuiesc cu oracolul statului înainte de marile hotărâri. L-am rugat la un moment dat pe prietenul meu Vandghila să mă ia împreună cu el la o ceremonie oficială de consultare a oracolului. Asa se face că, în dimineata următoare, porneam în mare viteză spre mănăstirea Netsung. Vrednicia de oracol al statului era detinută de un monah în vârstă de 19 ani. Provenea dintr-o familie simplă, însă produsese deja o vie impresie prin capacitătile sale spirituale. Desi experienta sa nu era atât de vastă ca a predecesorului său (care contribuise la descoperirea lui Dalai Lama), totusi se investiseră în el multe asteptări.

Pentru ca acest monah să-si manifeste calitatea de oracol, trebuie să-si despartă spiritul de corp, astfel încât zeul templului să-1 ia în stăpânire si să vorbească prin gura lui. Aceasta este convingerea tuturor tibetanilor, precum mi-a explicat Vandghila pe parcursul celor 8 kilometri pe care i-am străbătut până la mănăstirea Netsung. O dată ajunsi, ne atrag atentia acordurile unei muzici răsunând stins din interiorul templului. Intrăm înăuntru. Privelistea este lugubră! De pe pereti se strâmbă la noi măsti fioroase si capete de mort; aerul greu, impregnat de fumul de tămâie, ne apasă pieptul. Chiar în clipa aceea, monahul este adus din camera sa în sumbra sală a templului. La pieptul său atârnă o oglindă metalică rotundă; slujitorii îl înfăsoară în mantii colorate de mătase si îl conduc pe tronul său, apoi se îndepărtează cu totii. în afară de muzica înăbusită, nu se mai aude nimic altceva. Mediumul îsi începe autoconcentrarea. îl urmăresc cu atentie, fără a-mi dezlipi ochii de pe el. Nu-mi scapă nici cea mai fină modificare a trăsăturilor sale. Putin câte putin, viata pare că îl părăseste. Acum rămâne împietrit, chipul lui devine o mască inexpresivă. Brusc, corpul îi este zgâltâit ca de un trăsnet. Un murmur străbate locul: zeul 1-a luat în stăpânire. Mediumul tremură din ce în ce mai tare, sudoarea îi picură de pe frunte. Slujitorii se apropie de el si îi pun o diademă imensă. Este atât de grea încât trebuie să i-o aseze pe cap doi bărbati, iar trupul descărnat al monahului se afundă si mai adânc în tron sub greutatea coroanei.

Spasmele cresc în intensitate, capul se clatină încoace si încolo, ochii sar din orbite. Fata i se umflă si devine de un rosu nefiresc. Suierături stranii îi ies printre dinti. Deodată, mediumul se ridică; slujitorii aleargă să-1 ajute, dar el le scapă din mâini si începe un dans extatic în acordurile oboiului. Suspinele si scrâsnetele tânărului monah sunt singurele sunete umane din templu. Acum începe să izbească plăcuta lucioasă de la pieptul său cu un inel mare; zgomotul acoperă sunetul înăbusit al instrumentelor de percutie. In această clipă se învârte într-un picior, sub povara coroanei pe care mai devreme o căraseră cu mare greutate doi bărbati. Slujitorii îi umplu mâinile cu boabe de orz pe care el le aruncă multimii înfiorate a privitorilor. Toti se pleacă cu smerenie.

Acum se linisteste întrucâtva. Slujitorii îl tin zdravăn si un ministru se postează în fata lui. Aruncă o cordelută de mătase în jurul capului încovoiat de greutate si începe să pună întrebările. încheierea unui portofoliu ministerial, identificarea unei încarnări superioare, iminenta războiului sau prelungirea stării de pace - pe toate acestea le va hotărî oracolul. Deseori este nevoie ca o întrebare să fie repetată insistent, până când oracolul începe să vorbească. Mă străduiesc să extrag un sens din acele succesiuni de murmure. Cu neputintă! în vreme ce reprezentantul guvernului se pleacă smerit, încercând să înteleagă ceva, un monah bătrân transcrie rapid răspunsurile. Este o sarcină care i-a revenit de sute de ori în viata sa, fiind si secretar al oracolului precedent. Răspunsurile transcrise sunt întotdeauna orientative si ambigue, dar suficiente pentru a absolvi consiliul de ministri de responsabilitatea decizională. Dacă un medium furniza numai răspunsuri gresite, procedura era simplă: îl destituiau din această calitate. Niciodată n-am putut întelege logica unei asemenea măsuri. Nu era zeul cel care vorbea prin medium?

Cu toate acestea, pozitia oracolului statului este extrem de invidiată, întrucât el posedă rangul de Dalama si se bucură de statutul cel mai privilegiat din mănăstire."


cattallin2002@yahoo.com
#150441 (raspuns la: #150365) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nici nu ştiu ce să zic... - de Lady Allia la: 02/07/2007 10:36:25
(la: Dati-va cu parerea: bloguri?)

drept e că mulţi avem deja bloguri...

dacă e să privesc blogul strict din unghiul unui jurnal...neahhh...nu vreau, dar, dacă e să faci din el un fel de "revistă" de gânduri, de texte în care să existe interactivitate între autor şi cititori... de ce nu?

întreb şi eu însă: asta nu ar dăuna forumului?

adică:
pe de o parte unii ar da buzna pe Cafeneau din pricină de blog - e bine pt. creşterea numărului de useri, e rău pentru calitatea forumului!
epilog fericit - de valentinindezirabilul la: 18/01/2010 11:48:55
(la: 5.728.123 de deceuri )
pentru că orice poveste este datoare cu un sfârşit, îmi asum eu riscul de-a face onorurile.

Când v-am spus că sunteţi absolut delicioşi, aţi luat-o ca pe-o ironie oarecum răutăcioasă. Dar se pare că asta e soarta oricărei declaraţii de dragoste, să fie subminată de-o veşnică suspiciune.

Între timp mi-am revizuit puţin declaraţia cu pricina, şi nu mă pot abţine să nu vă fac o maximă declaraţie de admiraţie (desigur, în decor duhneşte şi invidia de rigoare).

Voi sunteţi infinit mai fideli umanităţii care ne locuieşte. Pur şi simplu o frecaţi în gol, fără nici o jenă. Este, fatalmente, gestul primordial al omului. Pe când, unii ca mine, care deşi o freacă şi ei în acelaşi gol, dau impresia că au totuşi la îndemână un Ceva, musai într-un loc plin de profunzimi metafizice. Zbuciumaţii ca mine dau impresia că golul nu-i chiar atât de gol şi că omul ar avea totuşi ceva de spus Lumii. Cumplită infidelitate. Şi cumplită oftică, căci e prea târziu să mai pot face ceva pentru a tăcea precum o faceţi voi. Nu-mi rămâne decât o consolare: că măcar mi-am trădat umanitatea.

Chiar sunteţi frumoşi, însă spre nefericirea mea nu pot decât să vă iubesc.

#517201 (raspuns la: #517162) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(11/7) - de Tot Areal la: 15/03/2010 05:54:50
(la: Pensia de moarte ( 11 ))
- Va trebui să vă internaţi...Nenea doctorul o să facă tot ce ştie să crească frumoasă spuse el cu gesturi jucăuşe către fetiţă.
Căuta pe net articole despre rahitism. Află că procentul copiilor cu sechele de rahitism din primul an de viaţă, e foarte mare.
Se întreba ce fac medicii de familie? Cum se poate una ca asta?
Părinţii s-au scandalizat când au aflat de cererea de plasament. Au început să o batjocorească în fel şi chip pe calculator şi la telefon şi să conteste că fetiţa ar fi bolnavă. Cu chiu cu vai în după-amiaza zilei de Înviere primi 150 de euro. Plăti datoriile şi cu o jumătate din bani se duse la spital. Era destul de îngrozită de situaţie. Dacă ar fi fost ceva mai sănătoasă, ceva mai puternică. Moşneagul dăduse şi el o sută de lei şi îşi luă medicamente să poată rezista. A retras cererea.
În spital Măriuca se împrieteni repede cu o fetiţă de seama ei ce se născuse cu mâinile răsucite, cu un păr blond şi buclat. Amândouă cam răsfăţate, cum sunt mulţi dintre copii făceau mult tărăboi. Au făcut schimb cu periuţele de dinţi. Mona reuşi să o convingă pe Măriuca să renunţe la periuţa fetiţei, dar partenera ei nu ceda. După ce o exasperă pe mama cu tânguieli şi lacrimi adevărate, într-un târziu s-au culcat. După vreun sfert de oră de şoapte între copii şi mămici, se auzi un suspin îndurerat, înecat de plâns.
- Mami, mâine îi spui lu Măriuca să-mi dea periuţa ei?
Mămicile pufniră în râs. Mona o ţinea ca de obicei pe braţ şi acum îi spunea povestea în şoaptă, apoi cânta încet să o poată adormi. În cameră erau cinci femei cu copii. Spre dimineaţă atmosfera devenea sufocantă.
Fiecare copil era o poveste nefericită.
Două dintre fetiţe erau nedeplasabile. Una fusese forţată la naştere. Cealaltă primise un tratament greşit când avea un an. Aveau şapte şi opt ani şi mamele le purtau în braţe să le spele la chiuvetă şi pe la cabinetele de tratament. O alta venise cu o fetiţă de câteva luni deformată. Născuse la zece luni. Medicul a apreciat după ecograf vârsta mai mică şi i s-a făcut tratament pentru menţinerea sarcinii.
Aproape toate mamele nu aveau soţi. Au plecat la muncă pentru bani de nuntă şi au uitat să se întoarcă. Nu primeau pensie alimentară pentru că preferau să nu deschidă procese decât să mai aibă de-a face cu ei. Primeau salariu de însoţitor.
Dimineaţa, la baie era coadă. Mămicile cu băieţi veneau să se schimbe. Era un singur WC la care veneau şi internaţii de la ORL, cam o sută de persoane în total. Femeile îşi făceau şi toaleta, se schimbau. Întreba de duş şi i s-a spus că nu este. Avea să descopere la a doua internare că totuşi exista un duş. Fiind şi obeză se îngrijea greu şi se molipsi de un microb. S-a tratat cu ovule intravaginale şi avea să se molipsească iar peste câteva luni la spitalul judeţean. Îi era teamă şi pentru fetiţă. Unele din infirmiere şi asistente se purtau aspru. O făceau pe jandarmii. Măriuca era cuceritoare. Când voia să fie băgată în seamă, cânta.
La sala de kinetoterapie, asistenta observă cum trece în revistă tot ce se întâmplă acolo.
- Măriuca! Îţi umblă căpuşorul în toate părţile. Să nu-ţi scape nimic.
La început a fost greu. Nu se concentra să facă exerciţiile. După câteva zile începu să mănânce mai bine. După două săptămâni făcea binişor exerciţiile.
Într-una din zile a început a cânta la masaj şi bineînţeles îşi culegea laurii. Mona i-a zis de câteva ori să-i cânte şi la doamna de la kinetoterapie. Nu voia. Stăteau pe un scaun în hol.
- De ce nu vrei să-i cânţi şi la doamna de la gimnastică?
- Nu vreau, nu-mi place doamna Ela.
#531030 (raspuns la: #531029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nyx - de zaraza la: 13/09/2010 21:20:46
(la: K2)
si de-aia-i victor fericit.

reiese din text ca-i fericit? mie-mi reiese plictisit. da´exista fericire si-n plictiseala, de-acord.
#568118 (raspuns la: #568098) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un articol despre carte - de zaraza sc la: 20/12/2011 12:32:31
(la: Lansare de carte)
"Casa de Editură Max Bleker continuă să publice cărţi de poezie în seria proprie (redactor coordonator: Claudiu Komartin), susţinută de poeţi contemporani remarcabili. Sorin Catarig se înscrie în acest şir cu a treia s-a carte, „Frigul ca remediu pentru bărbaţii singuri”. Cum practica poeziei în proză nu este nouă, nici inventată de cineva anume (Iliada şi Odiseea sunt poeme în proză, N. Gogol considera romanul său, „Suflete moartea”, un poem), în acest volum interesează cum reuşeşte autorul să propună texte lirice care să reziste. Culmea este că reuşeşte, însă în mod invers decât alţi autori, aici Sorin Catarig dispunând performanţa de a aşeza aproape tot ceea ce nu foloseşte, adică nimicul, la rang tutelar şi atoatestăpânitor. S-au mai scris cărţi despre nimic (chiar în anii precedenţi, tot în versuri), însă în această carte toate invocările bine conturate şi structurate în mod controlat, până la urmă, chiar nu folosesc la ceva anume. E vorba aici de un mare nimic. Spaţialitatea în care e aşezată fiecare structurare lirică peste care cad văluri de timp virgin, mereu însoţite de-o imaculare dureroasă, este pilonul pe care se construieşte fiecare poem. Citez la întâmplare:

„Câinii tăcură deodată, şi ochii motanului/ se lipiră ca nişte ventuze de faţa ta obosită/ (e acelaşi model plictisitor, pe care prietenii l-au învăţat mai mult din amuzament, din cauza cuvintelor prea lungi,/ cu tot mai multe litere lipsă)./ Între timp, nişte oameni, îmbrăcaţi în impecabile halate albe/ privesc printre degete spre faţa micuţei vânzătoare/ (care, între noi fie vorba, nu e deloc urâtă)./ Avem de stat atât de mult la rând, spuseră,/ încât nici nu mai are importanţă dacă ea/ se scobeşte cu unghia între dinţi,/ ori îşi ascunde faţa după tejghea,/ mai mult din motive de siguranţă personală, pentru ca muzica foarte ritmată/ să o ocolească, la o distanţă suficient de sigură./ Important însă este să găsim/ ceva de făcut”... (Depozitul de senzaţii – pag. 35)

O astfel de aglomerare de imagini este mereu pe punctul să explodeze, şi totuşi boom-ul nu are loc, ci în mod vădit, aproape în fiecare lucrare în versuri, deşi acesta pare pregătit, bine pregătit şi pus la punct, declanşarea e mereu amânată, mai corect spus, amânată cu program, deoarece de fiecare dată altceva urmează. Îmi plac la Sorin Catarig titlurile unor poeme: „Scurtă conversaţie cu un prieten sau despre descrierea unui obiect imaginar”, „Locuinţă pentru toate comodităţile sau despre folosirea prea insistenţă a telefonului”, „Manual de tehnici fabulatorii sau despre cum am învăţat să merg cu bicicleta”. Acest ultim titlu citat exprimă chiar programul autorului care practică anumite tehnici de fabulare şi le aplică în fiecare lucrare. Poate tocmai de aceea şi monumentul pe care-l ridică derizoriului, utilizând imagini căutat nefolositoare, se impune cu pregnanţă şi prestanţă, reclamând o luptă acerbă în a-i descoperi structurile. Poemele lui Sorin Catarig pot fi asemuite cu creaţiile lirice ale mai multor autori, dar nu acest aspect mi se pare relevant. Relevantă este starea lirică pe care o induce cu fiecare lucrare, anume aceea că încă nu s-a spus totul şi vor urma alte valuri care trebuie descifrate şi parcurse.

Sorin Catarig s-a născut la Năsăud, a debutat cu un volum colectiv coordonat de O. Nimigean şi a mai publicat: „Unele consideraţii asupra tehnicii salvării aparenţelor” (2003) şi „Moarte printre stabilopozi” (2006)."

http://www.mesagerul.ro/2011/12/19/poeme-proza-de-sorin-catarig
PABLO NERUDA - de Ingrid la: 19/11/2003 10:54:55
(la: Cele mai frumoase poezii)
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...

Sunt invăţatoare la 4 c - de (anonim) la: 22/04/2004 15:23:25
(la: Invatatoarea pentru mine)
Sunt invăţatoare la 4 clase simultan .Fac naveta la 23 km de un important oraş al ţării, sunt studentă la zi la o facultate de stat, sunt orfană de mamă de aproape 2 ani dar sunt fericită să văd în fiecare dimineaţă feţele ingeraşilor mei.Copiii nu au nici o vină că s-au născut în-tr-un sat izolat .Au nevoie de mine. Chiar dacă jumătate din salariu îl cheltuiesc pe transport nici măcar asta nu mă împiedică să renunţ.După ce voi termina facultatea, adică anul acesta , voi fi institutor.
Aş mai vrea să ştie lumea că nu numai necalificaţi predau la ţară ori la simultan .Eu am am absolvit liceul cu profil pedagogic cu media 9.40.Anul viitor voi susţine lucrarea pentru obţinerea gradului I.
Îmi doresc să trăiesc atât cât să aud despre copiii mei că au ajuns oameni .
#14355 (raspuns la: #2164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre invăţământul simultan - de (anonim) la: 22/04/2004 15:29:22
(la: Invatatoarea pentru mine)
Sunt invăţatoare la 4 clase simultan .Fac naveta la 23 km de un important oraş al ţării, sunt studentă la zi la o facultate de stat, sunt orfană de mamă de aproape 2 ani dar sunt fericită să văd în fiecare dimineaţă feţele ingeraşilor mei.Copiii nu au nici o vină că s-au născut într-un sat izolat .Au nevoie de mine. Chiar dacă jumătate din salariu îl cheltuiesc pe transport nici măcar asta nu mă împiedică să renunţ.După ce voi termina facultatea, adică anul acesta , voi fi institutor.
Aş mai vrea să ştie lumea că nu numai necalificaţi predau la ţară ori la simultan .Eu am am absolvit liceul cu profil pedagogic cu media 9.40.Anul viitor voi susţine lucrarea pentru obţinerea gradului I.
Îmi doresc să trăiesc atât cât să aud despre copiii mei că au ajuns oameni .
#14356 (raspuns la: #2164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un alt fel de lamurire - de dinisor la: 27/08/2004 22:55:06
(la: Barbatul roman din diaspora)
Imi cer scuze daca nu am fost prea directa in textul meu "barbatul roman in diaspora", dar acest lucru a fost facut cu intentie. Asta pentru ca cel ce se stie cu musca pe caciula, va intelege. Iar el este un barbat roman in diaspora. Restul, adica cei ce nu se regasesc in descrierea mea, pot ignora textul cu pricina si zambi mai departe in fiecare zi.Caci nu am avut in intentie a generaliza nimic, ci a spune cuiva ceea ce a creat prin felul sau de a fi. Cuvintele pot fi albe sau negre (vezi intrebarea daca am vrut sa infatises in negru sau alb). Nu culoarea conteaza, ci esenta lor!

Sper ca acesta precizare sa tina loc de explicatie. Pentru ca nu intotdeauna se poate pune punctul pe i. Sunt momente cand cuvintele absconse sunt binevenite.
Cu aceeasi stima,OM
#20523 (raspuns la: #20506) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sugestie - de Paianjenul la: 30/09/2004 14:15:45
(la: Reorganizare)
"stimatilor, topicul asta e pentru sugestii de imbunatatire a cafenelei, nu pentru rafuieli personale. multumesc pentru intelegere."

- Intrucit se pare ca, unora dintre cafegii nu le intra in cap de nici o culoare ca (,)

Cafeneaua.com e doar o cafenea/forum (unde oamenii vin "sa-si dea cu parerea"), si nu congresul nu stiu carui stat (unde votul majoritatii poate sa afecteze negativ calitatea vietii cetatenilor respectivului stat)

si ca

participarea activa sau pasiva la dezbaterea unui subiect nu este obligatorie...

si

intrucit se mai pare ca aceiasi cafegii sufera de o forma patologica de obsesie pentru cenzura, avind permanent tendinta de a sesiza administratia si a-i "sugera" criterii de moderare a subiectelor/comentariilor propuse spre publicare,

ce-ar fi ca avizul:

"Atentionam pe utilizatorii site-ului ca participarea la dezbaterea subiectelor nu este obligatorie ci facultativa. Intrucit textele/comentariile publicate nu reprezinta neaparat si in fiecare caz si opinia administratiei, recomandam utilizatorilor sa evite revizitarea subiectelor/comentariilor pe care - dintr-un motiv sau altul - le gasesc dezagreabile!"

sa apara in momentul intrarii pe site?...

Eu as numi asta imbunatatire.
#23789 (raspuns la: #23613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Câteva impresii - de Daniel Stuparu la: 09/11/2004 20:29:42
(la: Fulgere-n noapte (fragment de roman))
Deocamdată nu pot distinge foarte clar tema "romanului" din care textul de mai sus nu se vrea decât un fragment, însă ceea ce pot afirma în urma lecturii rândurilor de mai sus este că, în opinia mea, ai cu siguranţă "condei", ba mai mult, o anume voluptate a naraţiunii, precum şi o propensiune către reflexiunea de tip eseistic, lucru ce reiese şi din celelalte texte ale tale din "cafenea".

Cele bune,

D. S.
fiecare are un DESTIN - de Tudor-Cristian la: 28/03/2005 18:53:26
(la: Cata importanta are diferenta mare de varsta intre parteneri?)
E clar ca mosii aia libidinosi si fata aia pura fac parte dintr-un moment de usoara nervozitate, draga DESTIN. Imi asum acest moment.

Numai ca exista in anumite situatii, pe acest site, tendinte clare de descalificare a celuilalt, asta nu mi se pare in regula. Unele persoane posteaza aici fructe ale rabufnirii lor (inclusiv eu, recunosc), izvorate din falsa impresie ce li se creaza ca autorul unei pareri face pe desteptul. Stii, uneori poate chiar e "destept" cel ce e pus la zid ulterior. Eu am invatat ca in viata e frumos sa discuti, sa pui probleme, sa analizezi. Nu-mi place atitudinea plata, lipsita de elementul interesant, lipsita de vioiciune, de sclipire.

Eu am crezut ca la adresa www.cafeneaua.com pot intalni o atmosfera lipsita de incrancenare, unde ideile, parerile, se pot "duela", in sensul bun al cuvantului, ca se pot naste discutii interesante, constructive, din care fiecare sa aiba ceva de invatat, sau care macar sa poata pune la gimnastica "muschiul" creierului...

Probabil m-am inselat.

N-am sustinut ca detin adevarul absolut - nici aici, nici in alta parte. Dar, am invitat la iesirea din decor, am facut mici provocari, care sa va scoata, si sa ma scoata inclusiv pe mine din stresul cotidian.

Probabil eu am gresit.

Sau, probabil sunteti organizati in grupuri, in "gasti" (nu vreau sa folosesc un cuvant mai dur), in care eu nu am ce cauta.
Nu inteleg indarjirea cu care sunt pus la colt. Sunt doar discutii virtuale, e... o distractie, de fapt.

Ce e cu voi, oameni buni ?
Cu ce v-am deranjat asa ?

Ce importanta aveau acum argumentele aduse (culmea !) in favoarea relatiilor intre parteneri de varste sensibil diferite ? De fapt, e vorba despre altceva, iar aceste argumente reprezinta, de fapt pareri.

Fratilor, nu exista reguli. Stiati asta, nu ? Fiecare om e un univers.

Nu am negat posibilitatea existentei dragostei in diferite situatii, nu am conditionat niciodata nimic, in raport cu dragostea.
Din contra, am scris un roman (am si aici cateva fragmente din el, publicate), in care sustin ideea importantei si consistentei acestui sentiment, fara conditionare de varsta, distanta in spatiu si timp, educatie, NIMIC.

Cum adica ? Eu, care sustin aceste lucruri (cei interesati pot primi prin mail de la mine, gratis, acest roman, SINCER), eu care promovez ideea de romantic, de iubire, in care nu exista limite, de nici un fel, ...deci, eu sa fiu suspectat ca as putea avea o gandire restrictiva in aceasta directie ?

Trebuie sa luati totul in ansamblu.

Puteati sa treceti pe la textele mele inainte de a avea o "parere".

Fiecare are un destin : probabil al meu e sa pierd.
Dar, n-am sa incetez sa surprind, chiar in curand...
Nu toti merita sa fie iubiti, - de romina la: 09/05/2005 23:06:49
(la: iubire? acum serios vorbind...)
Paperea mea personala este ca iubirea nu este pentru toti sau mai bine zis nu toti merita sa fie iubiti,sau si mai bine zis, sint persoane care nu stiu sa demonstreze iubirea,chiar daca iubesc cu adevarat.
Exista persoane care nu stiu sa iubeasca (sau sa demonstreze dragostea) si in felul asta fac nefericirea femeilor/barbatilor.
Decit sa-si construiasca familii nefericite mai bine sa ramina "single convinsi".
Apreciez pe cei care isi dau seama de asta si nu "distrug" viata altor persoane.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...