comentarii

text argumentativ despre relatia dintre om si divinitate ioana parvulescu


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de donquijote la: 03/04/2008 15:47:13 Modificat la: 03/04/2008 15:51:36
(la: Iarasi despre Dumnezeu vs ateism)
Invataturile lui isus Hristos, pe care le cunosc mult mai bine decat ale celorlalti luminati, aduce cu ele surpriza, dragostea, arunca o noua lumina asupra relatiilor intre om si divinitate si aduce cu el un fel de revolutie. De unde pana la el filozofii incercau sa micsoreze lumea si deci sa micsoreze framantarea si problemele umane, Isus arata calea catre "departe" catre "acolo", catre ceva infinit, de neatins, fortand pe cel ce il asculta sa se refere la o entitate abstracta, intangibila, de neinteles.

hai sa facem putin ordine: filozofii pana la el nu au micsorat lumea, reciproca e valabila.
nu isus a inventat dumnezeul abstract, era mai dinainte, din vechiul testament.
el doar l-a facut mai putin abstract, ca sa poata prinde la masele largi.
dumnezeul vechiului testament e mai complex si mai greu de inteles. la fel modul in care era (si este inca) slujit de crediciosii lui. parte din complexitate era legata de nevoia de a sti sa citesti, care nu se potrivea cu viziunea de religie populara, universala pe care a dorit-o paul din tarsus.
si partea cu morala e relativa.
cele 10 porunci in afara de primele 4 care sunt legate de credinta, sunt norme sau legi legate de proprietate.
nevasta era pusa alaturi de vite si obiecte...
Relatia caine/om - de Catalina Bader la: 04/11/2003 08:51:20
(la: Ce face un caine)
In relatia asta totul este relativ.
Cine este om-ul si cine este cainele?!
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
''Codul...'', ''Codul Spart'' & ''Conspiratia'' - de qwerq la: 28/02/2006 20:41:03
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Codul SPART al lui Da Vinci nu face altceva decat sa aduca argumente lipsite de sens si de importanta, aratand de fapt contrariul prin incompetenta unor teologi de a-si sustine punctul de vedere intr-o problema atat de majora pt ei si pt intreaga lume. O carte ce ar trebui luata mai in serios este CONSPIRATIA Da Vinci, de M. Sinclair, care propune o varianta mult mai plauzibila si diminueaza cu mult importanta relatiei lui Iisus cu Maria Magdalena(rel pe care nici macar nu o aminteste concret), prezentandu-L astfel pe D-zeu dintr-o noua perspectiva(pt marea maj). Se pune accent pe relatia inevitabila dintre om si divinitate, care devine parte componenta a fiecarei fiinte umane, diferenta dintre oameni fiind practic determinata de capacitatea fiecaruia de a-si manifesta latura sa divina. Ca un exemplu, pt crestini acest superlativ il reprezinta Iisus, pt musulmani Mahomed, pt budisti Budha, pt bahai Bahaullah, etc.
Se considera ca aceasta este si adevarata invatatura a lui Iisus, continuata de ap. Ioan. Biserica lui Ioan nu este o institutie oficiala tocmai pt a nu permite existenta unei ierarhii in structura acesteia. Astfel, se accentueaza un principiu de baza al crestinismului: fraternitatea oamenilor si incontestabila egalitate a acestora in fata divinitatii, acesta fiind idealul catre care umanitatea se va indrepta la un moment dat.
Nu cred ca pt crestini trebuie sa conteze faptul ca Iisus a fost casatorit sau a avut urmasi. E practic o problema de perceptie si de mentalitate, faptul in sine nu schimba prea multe si asa istoria in mare parte e prezentata eronat si cu multe secvente lipsa care nu fac decat sa ne induca in eroare. Acelasi lucru se intampla si aici: lumea asociaza istoria unei religii cu principiile ei, o confuzie destul de grava. Sunt atatea alte lucruri carora biserica ar trebui sa se opuna(chiar in interiorul ei) si nu numai ca nu exista nici o reactie, acestea fiind chiar sustinute “pe fata” de clerici. Este chiar jenant sa respingi niste afirmatii neacceptate pana acum, in timp ce maj preotilor nici macar nu-si respecta propria dogma (pe care o sustin atunci cand le convine si la fel de simplu o si ignora intr-o sit favorabila lor).
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ondinndem (universuri virtuale) - de telepathy la: 03/08/2006 20:58:10
(la: Ce credeti despre yoga)
fiecare cade in capcana potrivita lui: credinciosul in cea a indoielii, ateul in cea a mandriei (slava desarta) iar omul cu inclinatii spirituale in cea e lumilor virtuale. Si cu totii la un loc in capcana senzualitatii, poarta cea mai larga a iadului. E dureros sa afli ca o persoana abia intrata la liceu s-a se apucat de studiat Evola si dupa ce a parcurs un sir de autori New Age a trecut la practica pranayama. Am avut si eu anumite experiente (dar dupa liceu) insa cel putin credeam in Dumnezeu si nu citisem nimic ocult (multumesc Celui de Sus ca ma ferise)... la mine problema a fost mai tarziu, cand am intrat direct in Yoga Sutras a lui Patanjali (adusa din India) si mi se parea ca tot ce mi se intamplase capata un sens; cunoscusem persoane si locuri care de la prima vedere mi-au dat senzatia teribila de deja-vu, apoi mi-a cazut in maini o carte despre Edgar Cayce si alti vizionari; asta a pus gaz pe foc: tot ce simtisem ani si ani era confirmat si explicat acolo (prin doctrina reincarnarii). Se incuraja o evadare din lumea asta - care oricum pare atat de mizerabila si nedreapta de parca-i facuta anume sa fugi de ea prin auto-distrugere. Privind in urma realizez ca ce m-a tinut in viata a fost faptul ca aveam botezul ortodox - ingerul pazitor incredintat atunci te insoteste toata viata, mai de aproape sau la distanta, in functie de cum te porti si cat de des te rogi sau mergi la biserica. Daca ne-ar lasa, a doua zi am fi morti la prima trecere neatenta a strazii sau accidentati grav la coborarea scarilor, taiatul feliei de paine, etc. In plus acest inger ii tine la distanta pe eventuali agresori de care nu stim si care-s pe cale (cu sau fara voia lor) sa ne faca un rau. Ideea ca Iisus a fost un maestru este o manipulare abila facuta pt. cei destul de lucizi sa inteleaga faptul ca invataturile din Evanghelii sunt corecte, ca acel om a iubit adevarul si cuvintele sale sunt adanci. Daca cineva ar veni precum comunistii rudimentari cu afirmatii de genul: "a fost un nebun care vorbea numai prostii" n-ar convinge multi - omenirea a mai evoluat intelectual, asa ca se vine cu ideea: "da, Hristos a spus lucruri interesante si profunde, dar le-a invatat de la maestrii Egiptului si Indiei; el e doar om (care se mai si insela uneori, involuntar desigur)". Negarea divinitatii lui Iisus, care duce la posibilitatea ca el sa se fi inselat, nu e asa grava (dupa cum ne zice chiar Iisus) ca negarea Cuvantului sau (despre care ne spune ca vine prin el de la Tatal nostru si este insasi Viata- Duhul Sfant - vezi Geneza: "La inceput a fost Cuvantul..."), deci respingerea Cuvantului (transmis in forma pura de o fiinta de lumina, fara pacate, sub forma Evangheliei) nu se va mai ierta nimanui. Initial Judecata divina trebuia sa urmeze imediat dupa propovaduirea Evangheliei de catre apostoli in cetatile Iudeii si "la neamuri" (nu si in Samaria, de unde Iisus impreuna cu apostolii a fost izgonit) si caderea Ierusalimului; dar prin sacrificiul apostolilor primit de bunavoie de ei din dragoste pentru semeni s-a obtinut un ragaz pentru a se mantui si altii. Fara jertfa continua a marturisitorilor, preotilor si monahilor de atunci pana azi, omenirea s-ar fi prapadit demult iar universurile virtuale sau carnale in care se delecteaza ocultistii, desfranatii- pagani sau "crestini", yoghinii, New Age-rii, etc. ar fi ars de mii de ani. Au aparut carti ale unor fizicieni de top si o emisiune pe Discovery despre Universuri paralele; noi traim in acest spatiu tridimensional, dar cu deschideri spre alte 7 sau 8 dimensiuni. Ei bine, prin deschiderea (incompleta) a unor chakre in tehnici yoga, reiki, etc. dar si prin droguri, se creeaza ferestre spre un Univers 4-dimensional mai amplu insa ermetic, un fel de paradis virtual fabulos care depaseste cele mai bogate asteptari... Practicantul intra acolo extaziat ca Alice in lumea fermecata si nici macar nu are grija sa pastreze legatura cu lumea asta si cu prietenul sau devotat- ingerul pazitor (se leapada intai de Hristos, de poruncile lui, de biserica si de oamenii ei- bagati toti in aceeasi oala si dispretuiti, de iubire si de cei care ii arata afectiune sincera, se scufunda in mocirla senzualitatii sau a astralului inferior- alcool, tutun, muzica abrutizanta, magie sau practici oculte) si in final se trezeste din betie in temnita cea mai adanca la care ar fi visat vreodata. Durata "vizitei" acolo depinde de cat s-a indepartat de calea la cea dreapta, de faptele sale de pana atunci, de cat de mult il iubeste cineva din afara (iubirea e singura putere care poate patrunde in orice temnita sau dimensiune) cat si de harul sau rugaciunile pe care acea persoana le face pentru captiv. Eliminand afectivitatea din om (chiar si ura!) prin tehnicile de meditatie din yoga, etc, dispar in primul rand memoria si mecanismul de aparare al creierului in fata "rafalei" de sugestii si ganduri din eter, creierul e invadat de imagini, cuvinte, senzatii pana la limita lui de rezistenta cand colapseaza. Nu doar in yoga se produce asta, ci in orice exercitiu de concentrare in care omul nu participa si cu inima (afectivitatea), cat si in cazul atacului psihic (practicat si in cercuri yoga, secte sau organizatii secrete asupra celui care ar incerca sa iasa din grup). E bine de stiut ca tot ce acumulam: cunostinte, informatii, senzatii, emotii, toate acestea sunt exterioare sufletului si pot fi luate (furate) sau date (proiectate), de ex. practicanti de magie de la noi care iau cunostintele unui student eminent si le dau altuia, care devine peste noapte stralucit, cu note maxime la examene (in schimb celalalt ajunge la nevrotici). Ce-i drept insa, una e informatia si alta intelegerea ei (profunda)- ceea ce e apanajul sufletului pur, asa ca desi Bivolaru epateaza prin eruditie, intelegerea lui ramane de suprafata- si cum se zice, yoghinii sau practicantii ocultisti din India nu se pot lauda cu prea multe premii Nobel obtinute prin tehnicile lor. Ma tem ca Pr.Cleopa a subapreciat impactul invataturilor orientale ale serpilor Nagas, si al atacului psihic in Romania (si Europa); se stie bine ca baza inselarii omului de catre diavol este crearea impresiei ca acesta nu exista, chipurile totul se intampla de la sine, omul simte nevoia spontana sa bea sau sa-si insele iubita, sa faca un rau cuiva chiar daca pierde si el, sa-si iroseasca viata palavragind cu amicii, jucandu-se la calculator sau privind la tv- adica fuga in universuri virtuale (confortabile momentan), in loc sa mai treaca pe la biserica unde preotul isi raceste gura de pomana si risipeste binecuvantarile pe cateva babe prezente (care nici alea nu vor mai fi). Deci pana si Pr.Cleopa care a intalnit diavoli in sihastrie si era un adevarat clasic in materie de teologie putea fi "adormit" cu sugestii ca fenomenul yoga (sau tantra) nu-i asa grav, acolo ajung numai cei slabi de inger, ratacitii, si se face o selectie benefica a uscaturilor din padure. Ar merita de aflat cati din actualii tineri monahi (si-s multi) din manastirile Romaniei sunt fosti practicanti yoga intorsi la calea cea dreapta dupa experiente traumatizante. In al doilea rand, senzualitatea a facut tot atatea victime in randul preotimii (mai ales in Occident) cat in cel al yoghinilor, pana si Milarepa (cel mai mare budist tibetan) a spus: "Cine nu ia aminte la greselile delasarii senzuale, Si tanjeste launtric catre ea, Nu se va elibera din temnita samsarei (incarnarii). Cultiva asadar mintea ce vede totul ca pe o iluzie si aplica un antidot originii suferintei". Dar trebuie sa lupti contra senzualitatii fara sa a-ti inchide inima, dimpotriva, sporind iubirea; iar iubire inseamna sa ma ajut cu cel drag sa scapam din lanturi, nu sa-l duc dupa mine in adancul temnitei. Pr.Paisie era mult mai ingrijorat in ce priveste situatia actuala din lume (si asta inca inainte de anii '90) - el fiind si inainte-vazator, stia ce se intampla si ca religia viitorului (de fapt a prezentului in lumea occidentala) e ocultismul- New Age e neopaganism redenumit, iar ocultismul e periferia satanismului, modernizat sau mascat - www.razboiulnevazut.org/articol/51
Lista autorilor, lucrarilor si ideilor New Age e interminabila, ei ocupand total mass-media; e suficient sa citez din subiectele listate alaturi (la Topul zilei, Conferinte noi sau Texte publicate): DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI, Vrajitoare si ghicitoare in sec.XXI, HORROR MOVIES, PUNK, Voodoo, Cicciolina- actrita porno, o meserie ca oricare alta, Codul lui Da Vinci, KALOKRIPTES- un nou tip de horoscop, etc. Cativa autori New Age, mentori (unii inconstienti) ai tranzitiei de la ateismul rationalist la ezoterismul (ocultismul) neopagan: Castaneda, Arguelles (cu teoria socului planetar in 2012 - sfarsitul erei Maya), Nostradamus (si apologetii lui: Vlaicu Ionescu, Fontbrune, Orson Wells, etc), Samael Aun Weor, James Redfield, Tolkien, pleiada hinduso-tibetana cu Osho Rajnesh, Sri Yukteshwar, Yogananda, Dalai Lama, Sri Mataji, Sundar Singh (si confratii vestici: H.P.Blavatski, Steiner, Eliade, curentul hippie & flower-power, "mesianicii" Romaniei: P.Corut - Cinamar, N.Savescu cu dacismul, Valentina Garlea, Bivolaru & co). Triunghiul Gnozei pagane primite de la nagas (zeii serpi): India - Egipt - Grecia, avea ca focare Babilon, Roma si Alexandria (de unde au iesit de curand "dezvaluiri" pe banda, de la Evanghelia lui Toma la cea a lui Iuda sau "viziuni" gen Copilaria lui Iisus, Codul lui da Vinci, etc). Gnoza a fost resuscitata in Renastere si mai nou prin Soc. Teosofica a lui Blavatski & Steiner (cu ramura sa germana Thule) care alaturi de cabala Babiloniana si Rozacruce a pus bazele oculte ale nazismului si satanismului modern anglo-saxon (Crowley, Lovecraft- cu discipoli Beatles, Rolling Stones, Ozzy Osbourne, etc.) si sectelor sau org. secrete actuale. In general, sunt lucruri in care e usor sa intri dar din care e infinit mai greu sa iesi, iar increderea in sine si orgoliul fac ca cel in cauza sa subaprecieze pericolul si sa creada ca oricand poate sa se intoarca de unde a plecat. Asta se intampla cu orice dependenta, de ex. un indragostit nu va recunoaste cat de dependent e de celalalt pana nu se desparte- atunci multi isi pierd complet autocontrolul si devine vizibil ca erau de fapt "preluati" (sau stapaniti) de anumite entitati. De fapt, entitatile benefice nu vin decat chemate si-s f.sensibile (adica nu vin la cineva "murdar"), pe cand cele malefice dau navala si au o mare inclinatie spre impostura (de a se substitui celor benefice chemate); zona terestra "colcaie" de asemenea entitati, generate in masa si de practicantii tantra in timpul ritualurilor lor (se cedeaza din vitalitate acestor "paraziti" energetici: in momentul actului sexual se deschid centrii si se conecteaza intre cei doi, iar persoana posedata proiecteaza in cealalta entitatile care o parazitau, care pot fi in numar de sute sau mii- numiti "legiune" in Evanghelii). Nu degeaba Iisus spune ca intr-o casatorie cei doi sa nu se desparta decat in caz de desfranare - e obligatoriu sa intrerupa rel.intime (si chiar apropierea fizica) pt. ca cel in cauza a ajuns posedat (chiar fara a-si dea seama sau fara a fi vizibila vreo schimbare) si l-ar incarca pe partener (nu mai zic de copii) cu entitati de nu le duc 10 sau 100 de calugari. Am cunoscut doua cazuri din astea, persoane apropiate la care am si vazut evolutia (pe atunci nu intelegeam fenomenul, credeam ca e doar problema hormonala), ambii au avut relatii cu prostituate; unul a ajuns la psihiatrie (diagnostic: inceput de schizo), celalalt in pragul sinuciderii. Probabil posedatii ajung in general sa comita violuri sau perversiuni extreme pentru ca simt o presiune mare din partea entitatilor care deja i-au umplut pana la saturatie si pe care le proiecteaza (pe moment) intr-o fiinta curata (fara aparare pe plan fizic si astral)- astfel pe moment simt o usurare, dar din cauza ca nu si-au purificat gandurile, emotiile si sufletul (prin post, rugaciune si mai ales spovada si impartasanie) ajung din nou prada altor demoni, mai rai decat primii. Fenomenul e descris in amanunt in Evanghelia lui Matei care trebuie citita cu mare atentie www.patriarhia.ro/biblia/index.php
Despre confruntarea Pr.Paisie cu demonii stapani pe un yoghin, vezi http://razboiulnevazut.org/articole/33/Yoga
Numai bine! paralela90@yahoo.com
#137255 (raspuns la: #120823) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Kroko, - de wp la: 11/11/2006 15:11:27
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Desi ai pus multe intrebari, incerc sa raspund cat se poate de scurt la ele, fara insa a putea epuiza subiectele.

„Ce anume te determina pe tine sa crezi ca o forta supranaturala care a creat lumea (Dumnezeul tau) este interesat de soarta ta si te-a creat cu un scop ? „

La prima parte a intrebari si anume; de ce cred eu ca Dumnezeu este unul personal, se poate raspunde din mai multe perspective si anume:
• luand latura scripturala, biblica, vedem ca Dumnezeu este personal. El se adreseaza de exemplu lui Moise, Avram, intervine in unele evenimente la cererea unor oameni care au bineplacut Lui. Prin acestea si nu numai, vedem ca Dumnezeu are atributele unei persoane. O persoana care se intereseaza de creatia ei, care intervine in creatie si care se intrupeaza in forma creatiei Lui cu un scop, iar acest scop are la baza iubirea. Aceste argumente au la baza insa certitudinea ca Biblia, Sf. Traditie este de inspiratie divina.

• Din perspectiva ascezei si a mistici ortodoxe. Acest argument insa pentru un om care nu are credinta nu reprezinta nimic, deci nu are rost sa intram in detalii.

• Din perpsectiva rationala; ratiunea si experienta noastra ne conduc la o concluzie si anume ca, tot ceea ce se prezinta in jurul nostru este o inlantuire de cauze si efecte. Un lucru este efectul unei cauze care l-a produs, dar poate fi si cauza unuia pe care il produce.Cauza precede intotdeauna efectul sau lucrul, deci nu este posibil ca un lucru sau efect sa fie propria lui cauza. Daca totusi admitem ca, un lucru sau efect este propria lui cauza, atunci trebuie sa admitem ca un efect sau un lucru exista inante de a exista. Insa aceasta este o imposibilitate atat logica cat si faptica. Totusi , nu putem merge nici din cauza in cauza si din cauza in efect la infinit, ci trebuie sa ne oprim undeva, la o prima cauza, care nu mai presupune alta si a carei existenta apare ca o necesitate. Aceasta cauza primordiala o numim Dumnezeu.
Acest Dumnezeu insa trebuie sa fie liber suveran si sa aiba o vointa pentru a crea ceva din nimic si nu printr-o emanatie involuntara din fiinta Sa. Libertatea, vointa sunt caracteristici ale unei persoane.
Un alt argument in favoarea unui Dumnezeu personal este ca, El s-a facut si se face cunoscut oamenilor. Pentru exemplificare putem lua semeni nostri. Noi nu ne putem cunoaste semeni nostri , doar printr-o initiativa a noastra sau printr-o incursiune agresiva a noastra asupra lor. Pentru a ne cunoaste semeni, trebuie ca, ei, sa ni se descopere noua printr-o initiativa proprie. Deci vedem ca Dumnezeu are atribute specifice unei persoane, pentru ca El s-a descoperit de-alungul vremurilor creatiei Sale.
Daca El nu ar fi o fiinta personala, atunci noi nu am puta sta in legatura cu El, nu l-ar fi descoperit nimeni, deci religia nu ar putea sa existe, decat ca iluzie. Asta insa,ar face ca Dumnezeu sa fie inferior omului, El nemaiputand fii cea ce este, adica Dumnezeu.

Oarecum similar am putea vorbi si despre scop. Toate au in jurul nostru un scop si rost, chiar daca noua de multe ori ne scapa acestea, insa remarcam asta atat rational cat si faptic. Deci in mod automat si eu , si noi toti suntem creati cu un scop.
__________________________________________________________________________

„Din moment ce spui ca esti un adept al crestinismului (un crestin) , inseamna ca il consideri pe Isus Hristos ca fiind un om deasupra celorlalti , de natura divina (corecteaza-ma daca gresesc). De ce crezi ca a fost superior tuturor oamenilor si ca nu a fost nimeni mai presus de el in intelepciune si altele(restul)?”

Raspunsul se afla in insasi intrebarea ta. Daca Iisus Hristos este de natura divina, mai concret Fiul lui Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeu este o persoana a Sfintei Treimi, participand la viata Sfintei Treimi, iar noi crestinii avem la baza credinta in Sfanta Treime, in Dumnezeu care ne-a creat pe noi si tot ceea ce exista, nu este oare firesc sa credem si ca, Iisus Hristos avand o dubla natura, aceea de Dumnezeu si om , este superior tuturor oamenilor?

__________________________________________________________________________

“De unde ai certitudinea ca Biblia , Sf. Traditie etc. sunt carti scrise sub inspiratie divina neraportandu-te la credinta oarba(pot sa o numesc asa)”

Mai intai imi permit o mica corectura. Sf. Traditie de care se tine seama in ortodoxie, nu este o carte. Ea este o invatatura data prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat in scris de-alungul vremurilor, in diferite carti, iar o parte este si astazi nescrisa. Biblia este considerata in ortodoxie, parte a Sfintei Traditii.

O explicatie la aceasta intrebarea a ta, pe care sa o si accepti din punctul tau de vedere, recunosc ca este greu de dat. Noi, ca si crestini credem ca Biblia este prin excelenta un exemplu de teandrie; o lucrare dumnezeiasca dar in acelasi timp si omeneasca. Pentru a se face accesibil oamenilor Cuvantul nu se reveleaza sau nu s-a revelat oricum, ci respectand normele firii omenesti.
Hermeneutica este ştiinţa şi arta interpretării textelor vechi, în special biblice; ştiinţa exegezei.Există o mare varietate de lucrări pe această temă, a căror conţinut eu nu pot să le redau, nici măcar pe scurt. Poate unele din acestet lucrari, ar putea sa-ti ofere un raspuns mai apropiat exigentelor tale.
Ceea ce pot eu insa sa spun este ca, daca scrierea acestor texte a fost teandrica, tot teandrica trebuie sa fie si intelegerea lor. Astfel hermeneutica trebuie sa fie completata si cu alte principii care nu tin de aceasta stiinta sau arta, numeste-o cum doresti. Acele “alte principii” pentru tine inseamna insa un cerc vicios, de accea tinand seama de cele scrise de tine ma opresc, chiar
daca vei considera raspunsul neacceptabil.
__________________________________________________________________________

„Crezi ca un zeu , mai ales cel al crestinismului , ar putea sa il scape pe om de fatalitatea umana ?”

Pentru a putea da un raspuns, as dori sa clarifici ce inseamna fatalitatea umana, pentru tine.Doresc sa fiu sigur ca am inteles intrebarea ta.
__________________________________________________________________________

„Ce crezi ca pe langa nevoia psihologica si vointa de a vrea sa crezi , determina credinta ta ca Dumnezeu vrea ce e mai bun pentru tine , unde valorile de bun si rau sunt randuite de oameni(conventional)?„

Problematica raului este una de sorginte crestina. Pentru atei raul poate fi un aspect al absurdului sau este rezultatul unei organizari deocamdata imperfecte a societatii si/sau chiar a universului.
Astfel prinde contur si afirmatia ta precum ca, raul si binele este randuit de oameni conventional. Oameni nu pot randui si nu randuiesc raul si binele. Ei pot randui ce este moral/imoral, etic si neetic.
In conceptia crestina, raul nu este o natura, ci o stare a naturii. Originea lui se afla in libertatea fapturilor create. Omul a facut loc raului in vointa sa, introducandu-l in lume. Coruperea omului nu poate fi pusa in practica decat prin consimtamantul liber al vointei lui.
Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau si la chemat la asemanare. „Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra”. Voia lui Dumnezeu in acceptiunea crestina a fost si este ca fapturile Sale sa participe la viata launtrica a Sf. Treimi, insa doreste ca aceasta participare sa aiba loc din vointa libera a omului. Omenirea a „picat” la acest examen al exersarii vointei libere prin persoana lui Adam .Din acest motiv El s-a intrupat, a venit printre oameni, a petrecut cu ei, a vorbit cu ei si oamenii cu El. A luat parte la viata omenirii facand si omenirea sa ia parte la viata Lui. Fiul lui Dumnezeu s-a facut om pentru noi, pentru a intra in contact personal cu creaturile Sale, cu scopul de a ne arata calea „prieteniei” cu Dumnezeu, pentru a restabili natura stricacioasa a omului si a o aduce din nou la nestricaciune, adica la viata vesnica, prin participarea libera a omului la viata Sfintei Treimi.
Pentru aceasta El spune „ Nu vreau moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu.” Astfel El ingaduie sau randuieste anumite evenimente in viata omului, ca acesta din urma, sa realizeze ca maretia lui nu consta in ceea ce este, ci in ceea ce este chemat sa devina.
Astfel, crestini cred ca, Dumnezeu vrea ceea ce este mai bun pentru creaturile Sale.
Aceasta tema este foarte complexa si merita un raspuns mai amplu. Am incercat sa ma fac inteles pe scurt.
Daca intrebarea ta de mai inainte, referitor la fatalitatea umana, se referea la faptul daca omul poate invinge moartea - din perspectiva crestina – atunci, considera ca am raspuns in randurile de mai sus.

__________________________________________________________________________

Paul
#156428 (raspuns la: #156080) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
are dreptate Coralie... - de sanjuro la: 04/11/2003 07:19:42
(la: Preoti homosexuali?)
N-are decat sa fie episcop sexualilor si lesbienelor. Dar nu poate fi un exemplu de urmat pentru "oile" pe care le pastoreste. Eu de foarte mult timp am ajuns la concluzia ca fiecare om are o relatie strict personala cu divinitatea, si ca nu avem nevoie de intermediari pentru a ne ierta pacatele, sau a ne face auziti.
Isus propovaduia iubirea intre oameni imbracat in straie simple de pastor, iar la ceea ce s-a ajuns astazi din partea celor care "ne reprezinta" sa spunem asa in fatza divinitatii este cu totul aberant.
Am respect pentru adevaratii oameni ai biserici, dar sunt prea putin printre ceilalti. Sa ne amintim doar de Maica Tereza, care si-a dedicat viatza ocrotirii celor saraci si bolnavi...Cam asa ar trebui sa se comporte TOTI cei care slujesc biserica. Nu umbland in odajdii de aur, si traind in desfrau. Sau jupuindu-te pentru fiecare slujba de inmormantare, botez, cununie, sfintind bordeluri, carciumi si alte locante, cum se intampla prin spatiul mioritic...
Si-atat cu ei.

sanjuro
#3131 (raspuns la: #3119) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poate ca ceea ce voi spune nu - de sugary la: 27/12/2003 01:54:36
(la: Preoti homosexuali?)
poate ca ceea ce voi spune nu e nici original si nici prea logic, dar asta fiind una din putinele dati cand chem la inaintare inima si nu mintea, bear with me. dupa mine, problema nu se poate discuta doar la nivel ideatic, caci bisericile de azi, prin rolul (auto-)atribuit in comunitate, extind din start orice disputa religioasa la nivel social. sa fim, deci, pragmatici! EU NU MA SIMT IN STARE SA DEZAPROB O ANUME CONDUITA SAU UN STIL DE VIATA ADOPTAT DE BUNAVOIE DE CATRE DIN CE IN CE MAI MULTI OAMENI.insa, profunzimile problemei sunt mult ramificate: nu este oare vorba aici (si) despre relatia credinciosi-biserica(eu una as fi exclus "si"-ul)? iar cand spun "credinciosi", ma refer la intreaga "turma", nu la diferitele "minoritati comportamentale"(daca imi permiteti termenul).iar, daca vrem sa fim sinceri cu noi insine--ca oi mai mult sau mai putin ratacite--trebuie sa recunoastem ca situatia de azi nu isi poate permite o noua schisma, in contextul actual in care conotatia ecleziastica a termenului e devansata de una sociala, nationala, economica etc.. o diviziune intr-un taram ale carui radacini isi trag vigoarea din seva constantei si traditiei ar introduce o batalie feroce dar si o confuzie dezarmanta in randul spectatorilor. o NOUA reforma, chiar daca ar avea acelasi catalizator--adaptarea invataturilor sfinte la cerintele prezentului--nu ar avea acelasi rezultat. o disputa incadrata in si facand uz de posibilitatile nemarginite ale fluxului informational de azi ar devasta, cred eu, ireparabil fundamentul credintei in sufletele congregatiei--in conditiile in care bruma de speranta religioasa se topeste cu fiecare noua lovitura a sortei sau cu fiecare miliard castigat la bursa. daca intr-o lume bombardata (si ad literam!) de nesiguranta, evolutie necontrolata, lacomie, coruptie s.a. pana si slujitorii, mesagerii Atotputernicului sunt tarati in noroiul mundan si se improasca unii pe altii cu...argumente spirituale, DIN SCRIPTURA, omul de rand unde sa mai gaseasca mantuirea? iata si unul din motivele rarefierii comunitatii mergatoare la biserica--canalul deteriorandu-se rapid, a face-to-face approach devine preferabila.
imi pare intr-adevar rau ca nu pot sa vorbesc decat "a la blanc-bec", de vreme ca cunostintele mele biblice sunt reduse la sertarase microscopice--nu pot sa ma pronunt cu privire la dezbatuta si re-dezbatuta intrebare de sus. poate ca Dumnezeu a articulat iubirea dintre sexe opuse ca singura cale spre procreere, insa nu exista indoiala cu privire la existenta homosexualitatii in timpurile Scripturilor (ea exista inca in timpul lui Cezar)--deci, daca ultima nu a fost desfiintata (caz probabil, avand in vedere nesfarsitele discutii de azi) poate nu a fost neaparat exclusa...
atei/credinciosi =morti/vii -pt destin - de desdemona la: 20/07/2004 12:06:26
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cred ca aceasta clasificare e prea radicala. Nu uita ca un ateu are potentialul de-a deveni credincios pe cand un mort nu mai poate invia (nici usa nu poate dobandi urechi). Exista diferite grade si intre atei si intre credinciosi. Exista credinciosi de complezanta (care merg la biseirca pentru ca asa se face - sau ca asa zice mama) si exista ipocriti, care vorbesc de religie dar se gandesc la bani. La fel, si printre atei, exista oameni care au un comportament aproape perfect (sunt buni, generosi, nu mint, nu fura, sunt modesti si cu temperament angelic) la fel cum exista cei care nu tin cont de nici o regula si fac exact ce le vine. De fapt, suntem toti oameni (unii mai puternici altii mai slabi) si e gresit sa faci o distinctie de acest fel intre credinciosi si atei (dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel). In orice moment, unul dintre cei catalogati de tine ca 'morti' poate sa 'invie' avand un suflet pur si o revelatie a divinului. Religia e o chestiune individuala, e o relatie strict personala intre om si divin. De multe ori ateii sunt mai onesti cu ei insisi, si respecta mai bine esenta scripturilor. Un preot intelept va aprecia astfel de oameni si isi va dori sa ii vada 'realizati' (adica realizand legatura cu divinul) eventual se va ruga pentru ca aceasta sa li se intample. Un om cu adevarat religios va fi plin de iubire pentru semenii lui, cu atat mai mult pentru cei care sunt lipsiti de binecuvantarea legaturii cu divinul.
___________
nu Trecutul, nici Viitorul, ci Prezentul
#18111 (raspuns la: #18093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am citit cu greu mesajul, dar - de mya la: 01/10/2004 22:54:25
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Am citit cu greu mesajul, dar a doua oara nu l-as mai citi. Nu din lipsa de respect, ci din lipsa de "noutati" pe care le aduce. Nu stiu de ce am senzatia ca Spirit "Intelept" a chemat in ajutor spirite si mai intelepte ca sa ma lumineze. E perfect posibil insa ca eu sa ma insel, si oricum nu conteaza...

As spune ca rezumatul mesajului este, pe scurt: "Sexualitatea nu e un pacat, ci e divina, iar anumiti indivizi afirma/pretind ca ating iluminarea spiritula prin ea".

Sunt perfect de acord. Sexualitatea vine de la Dumnezeu, nu exista nimic in Creatie care sa nu vina de la Dumnezeu. Sexualitatea in sine nu e un "pacat", doar abuzul sexualitatii (ideea cu abuzul se aplica de fapt la multe altele). Sunt de acord si cu faptul ca au existat si exista indivizi care afirma ca au ajuns... nu stiu unde... undeva departe prin sexualitate. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu afirmatiile lor. Nu, nu sunt.

Dupa cum am spus mai inainte, pentru mine un avatar este Alpha si Omega. Avatarul reprezentativ, Krishna, eroul "Bibliei" yogine, a trait inconjurat de femei (gopis) si nu a avut nici un fel de relatii "inaltatoare" cu ele. Daca un alt avatar, Yogananda, spune clar ca Tantra sexuala nu e deloc buna, eu il cred pe el. Toti sfintii din biserica catolica (si nu numai) pornind de la Sf. Augustin din Desert la Sf. Francisc, Sf. Tereza si pana la Padre Pio au trait in abstinenta sexuala. Pentru ei drumul spre Divinitate nu a trecut prin organele sexuale.

Sunt perfect constienta ca drumul ales de cei enumerati mai sus este infinit mai greu decat apeland la instinctele sexuale. Nu cred ca exista doua drumuri: al celor amintiti mai sus si al tantrei sexuale. Exista un singur drum prin care Omul devine Divin, cel al daruirii totale, fara nici un fel de practici legate de simturile grosiere.

Dar, dupa cum am mai spus, pe Pamant e loc pentru toti. Daca unii cred cu convingere ca sexualitatea tantrica e o chestie chiar atat de inaltatoare, foarte bine... Mie da-mi insa voie sa fiu de alta parere.
#23950 (raspuns la: #23898) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu e pacat sa gindesti ... - de hgrancea la: 31/03/2005 17:11:37
(la: Este religia un element pozitiv sau negativ in societate?)
dragul meu sceptic...
am sa intercalez comentariile mele cu liniuta printre textul tau incercind sa simulez un dialog...

Nu cred in D-zeu. Cred ca este foarte improbabil ca D-zeu sa existe, si chair daca ar exista cred ca religia nu are nimic de-a face cu El.

-inca de la inceput trebuie sa spun ca asa cum tu crezi ca este putin probabil ca dumnezeu sa existe... eu cred exact invers ca este putin probabil sa nu existe ... important este sa ai ambele ipoteze in vedere si din experientele vietii sa vezi care se potriveste mai bine cu realitatea
nu crezi ?

Haideti sa presupunem ca as avea puterea sa conving foarte multi oameni ca religia si D-zeu sunt o pacaleala, sa ii convertesc de la credinta la ateism.
Ar trebui sa o fac?

- nu ... nu ar avea rost ... asta au incercat regimurile comuniste 50 de ani si degeaba ... tocmai ele s-au dezintegrat ca structuri iar religia a iesit intarita din aceasta interdictie si persecutie ... nu crezi ?
-tu unde traiesti in tara sau afara ?

Ar trebui sa incerc sa conving cati mai multi, sa apar la televizor, sa lansez campanii, sa intervin in sistemul de educatie? Daca as reusi, am trai intr-o lume mai buna? S-ar produce mai putine nenorociri in lume?
-eu unu nu cred ca toate relele lumii ar porni de la credinta in dumnezeu oricare ar fi acea credinta... dar ...
fii atent la un aspect ... atunci cind oamenii vor sa distruga ceva
nu o fac direct ... mai intii murdaresc acel lucru .... sau il denatureaza si apoi critica tocmai murdariile si denaturarile odata cu intregul ...
lafel au procedat materialistii cu religiile ...le-au manipulat ...denaturat
si apoi le-au discreditat si criticat .... de desfiintat insa nu au reusit...
de ce oare ?

Sau dinpotriva, daca nu ar mai exista religie principiile sociale s-ar dezintegra si am ajunge la haos? Am evoluat suficient ca societate ca sa putem in sfarsit sa nu mai avem nevoie de D-zeu pentru a ne putea controla?
- toate relele din lume nu pleaca de la credinta in dumnezeu ci pelaca de la faptul ca omul nu este o fiinta deplin evoluata si tocmai principiile religioase sint cele care il fac sa evolueze .. sa fie mai bun ...
subliniez ..principiile ...

Ca sa fie interesant puteti sa puneti intrebarea asta in trecut (ar fi trebuit facuta in sec 18, 16, 14, etc?).

E o intrebare grea! Nici nu stiu de unde s-ar putea incepe. Poate de la extremismul religios care duce la ura, atentate, asuprirea demnitatii femeilor, etc? Poate ne-am putea uita in trecut la faimoasele cruciade?
- toate extremismele religioase...inchizitia... fundamentalismul... cruciadele... se abat grosolan de la principiile de baza ale oricarei religii si asta datorita caracterului materialist al oamenilor care au creat institutii ierarhice religioase si le-au folosit in cu totul alte scopuri decit cele religiose
- uite cuvintul religie vine din latina si inseamna a reface legatura
(intre om si divinitate ) si nu intre om si biserica
- cuvintul yoga vine din sanscrita unde inseamna acelasi lucru...
apropierea de dumnezeu este o nevioe fireasca a sufletului omului altfel orice ar face se simte gol pe dinauntru ... neimplinit ...
si aceasta apropiere se face doar inlauntrul nostru nu avem nevoie de instututii ierarhizate ... dar pina una alta ... nu avem altele ...
-stii ... chiar isus a fost in conflict cu institutiile bisericii din vremea sa ... de asta ce spui ?

Sau in prezent, la interzicerea avorturilor sau la incetinirea cercetarii medicale; sau la atitudinea bisericii si a enoriasilor fata de homosexuali?

- despre interzicerea avorturilor ... asta ar trebui luat ca un sfat si nu ca o lege ... adevarul e ca nu ar trebui sa se ajunga la avort nu foloseste nimanui... dar sint cazuri si cazuri si o lege este absurd de dat aici ...

- despre atitudinea enoriasilor fata de homosexuali ... iar e ceva discutabil ... si asta tine si de atitudinea homosexualilor fata de enoriasi ... despre aspectul asta ce ai de spus ?
ti se pare normala propaganda pt homosexualitate ? festivaluri ? marsuri ?manifeste ? cluburi ? crezi ca asta face bine celor aflati la virsta frageda a inceputurilor ?

Sau ar trebui sa scapam in sfarsit de trantorii de preoti si pre-fericitele fete bisericesti. Sau poate ar trebui sa redam oamenilor demnitatea de a alege ei insisi ce e bine si ce e rau;
- ok ... si pe ce baza ? ce anume te determina sa te comporti moral
cind nu te vede nimeni ...
spunea marin preda undeva ... ca daca moartea ar fi sfirsitul a toate ...cei mai cistigati ar fi ticalosii ...

personal cred ca daca nu faci rau cu gandul la "judecata de apoi," nu esti un om bun, ci doar un fricos.

- deci daca esti suficient de curajos curajos poti face rau ? :))
- dar lasinnd gluma ... uite ca aici ne potrivim ...
totusi care este motivatia de a fi moral ... care este dupa tine sensul vietii.. si al lumii ... de unde venim si unde ne ducem ?
-tare as fi curios ce raspunsuri te-au multumit pe tine ?


Doar o insiruire de ganduri in dezordine in ultimul paragraf. Promit ca in zilele urmatoare bazat pe postingurile voastre o sa ma documentez si sa organizez mai bine mesajul intial.


Si VA ROG: fara declaratii religioase extremiste pe subiectul acesta! Nu, nu este un pacat sa gandesti!

-sper ca nu m-am incadrat prin cele spuse la extremisti :)
-si inca odata ... nu e pacat sa gindesti ... dar sa o faci pina la capat.

--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
actul de casatorie - de Intruder la: 11/12/2005 23:20:21
(la: Mediocritatea actului de casatorie)
nu-i chiar o hartzoaga...cred ca daca un cuplu se hotaraste sa aiba un copil, actul de casatorie are o motivatie puternica
normal, daca acea relatie e sa dureze, dureaza si cu certificat si fara...dar (repet!) in momentul cand doi oameni se gandesc la un copil, atunci eu - intruder - sunt conservator.

Si unde ajungem noi? La originarul interes pentru bani si bunuri materiale si la apelarea cercetarii in instanta a cazului respectiv, unde ambele parti lupta pentru a capata cit mai mult posibil unul pe seama celuilalt. Si astfel ajungem la profanarea dragostei lor, a sentimentului lor cel mai sfint si frumos, la urmarirea unor interese meschine si urite in astfel de conditii; cei doi "fosti" indragostiti lupta pentru obtinerea unei compensatii materiale, prin asta ponegrindu-si iubirea lor cindva atit de curata si de vie, in loc sa lupte pentru renasterea si readucerea la viata a dragostei lor, firul careia s-a rupt dintr-o prostie, ca de cele mai multe ori...
Ce s-a intimplat oare cu acel curat si divin, poate intr-o oarecare privinta chiar dumnezeesc sentiment care-l ridica pe om la nivelul Domnului Dumnezeu? Ce a ramas din dragostea noastra? Nici nu vreau sa mai vorbesc...


este o harababura ce spui tu...daca eu, X sau Y - iubesc o femeie, intr-atat incat sa-mi doresc un copil cu ea, atunci nu-mi pun problema ca ce o sa fie dupa si ce-am sa ma fac daca o sa-mi cada drobul de sare in cap...nu-nteleg cu ce impiedica un act de casatorie la ''profanarea dragostei''...vad ca tu pui din start accentul pe bani si avere; mi se pare foarte cinic...
YZ, intr-o iubire (pura sau "profana" - ia-o cum vrei...) n-o sa primeze niciodata situatia materiala...bineinteles ca traim intr-o lume asa cum este, dar omenirea inca nu-i asa de pervertita...asa zic eu, posibil sa gresesc!
e corect ca doi soti sa aiba acelasi acces la buget, indiferent cu ce ''bagaj'' vine fiecare in caminul conjugal...atat timp cand chiar problema baneasca e gandita, nu mai spun analizata si pusa pe tapet, inseamna ca e ceva putred in Danemarca...
divort?...e ca si cum mi-as cumpara o masina noua si ma gandesc la un accident rutier...:D

ahhh, ca veni vorba de divin si Dumnezeu...stiam ca-n Biblie, concubinajul este blamat!...cred ca Dumnezeu ne judeca cu mult mai multa ingaduinta decat cei ce dau din gura despre morala, dar in conceptia Lui, o relatie legalizata e mai divina, nu crezi?
___________________________________
semper idem...
Donquijote, nu cred ca biogra - de gabriel.serbescu la: 30/01/2006 19:20:21
(la: Va fi sau nu va fi)
Donquijote, nu cred ca biografia lui Malraux i-ar interzice o astfel de afirmatie, e o exagerare, tind sa accept insa corectia Cassandrei.

Pana una alta expresia enuntata e inca valorata, independent de alte lucruri, si pana la o rectificare mai larg acceptata, am sa continui, cu permisiunea domniilor voastre, in a bate darabana noului secol, ce va fi religios sau nu va fi deloc.

Si in definitiv ¨relatia omului cu divinitatea este ciclica¨

#103020 (raspuns la: #102880) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lui gabi.boldis - de newmann la: 31/01/2006 12:18:13
(la: Va fi sau nu va fi)
"relatia omului cu divinitatea este ciclica¨"
adica vine si pleaca si iara vine si iara pleaca?se poate.unii oameni se desprind de divinitate,urmare întîmplarilor pamîntesti.tot ele îi aduc înapoi în apropierea ei.daca la asta v-ati referit numind-o ciclica.

oameni de genul acesta îi consider instabili în crezul lor.frunze în vînt.religiosul îl considerati sinonim cu crezul?va referiti,prin întrebarea adusa în discutie la "va fi un an în care omul îsi va descoperi crezul sau nu?".sau pur si simplu daca "va fi un an în care omul îsi va manifesta religiozitatea prin multitudine de actiuni cu diverse consecvente".este religiosul împrejurul bisericii adus în discutie sau cel din rîndul maselor,care are usor posibilitatea de a cade pe latura fanatismului?

astept cu interes continuarea dialogului.multumesc.

*****
"În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. " - Petre Tutea, Cugetari
#103156 (raspuns la: #103020) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
newmann - de gabriel.serbescu la: 01/02/2006 13:46:12
(la: Va fi sau nu va fi)
¨relatia omului cu divinitatea este ciclica¨ a. malraux

Daca esti familiarizat cu comte, probabil ca sti ca una dintre marile sale contributii a fost pozitivismul. In acelasi timp a reusit sa ofere o clasificare istorica, o interpretare care nu a fost infirmata ulterior, a istoriei si evolutiei pe care lumea a avut-o de-alungul timpului.

Astfel lumea a trecut prin doua etape: cunoasterea mistica, care coincide cu perioada marilor religii, de la cele orientale pana la cele crestine; i-a urmat o a doua, respectiv cunoasterea metafizica, iar acum ne aflam intr-o a treia care este cea obiectiva, sau stiintifica.

In aceasta periada cunoasterea stiintifica incepe odata cu Darwin, trece prin ¨Dumnezeu a murit¨ si industrializare, si se sfarseste invariabil cu era informatiei si cea de consum.
(Informatie inseamna inclusiv informatia genetica ce este pasibila modificarii)

Malraux ajunge sa afirme intr-o forma sau alta ca ¨relatia cu divinitatea este ciclica¨. Nu sint biograful sau nu stiu ce l-a determinat sa vehiculeze o astfel de afirmatie, intr-adevar pare putin probabila din partea unui ministru de cultura a unui stat laic, insa! a spus-o.

Pe de alta parte exista o tot mai mare inclinatie catre o asa numita ¨revansa a lui Dumnezeu¨, desi la nivel politic nu se inregistreaza decat o tot mai pregnanta fanatizare islamica si puritan-crestina
#103330 (raspuns la: #103156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sunt foarte putine lucruri pe - de tweet la: 04/03/2006 19:54:49
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Sunt foarte putine lucruri pe care le cunoastem despre Dumnezeu..Religia ne-a educat in asa maniera incat sa credem orbeste,fara sa intrebam,fara sa ne indoim.Exista o frica pe care eu,de exemplu,o simt,in momentul in care prin minte imi trece ideea de a cauta un argument la existenta Sa.Religia a ales ca intermediar intre om si divin Biserica.Este unul din putinele lucruri cu care nu sunt in totalitate de acord.`Discipolii` lui Dumnezeu ar putea fi la randul lor,cei mai pacatosi oameni,de ce sa ii aleg pe acestia ca sa comunic cu El cand se spune ca toti suntem creatia Lui.Cu ce poate face un preot mai mult decat un om cu adevarat credincios.ce nu se straduieste sa creada in Dumnezeu doar la nevoie ,sau de nevoie,de frica;pentru ca Dumnezeu nu ar trebui sa inspire frica ,ci pur si simplu respect.Marea majoritate a oamenilor cred in El din cauza fricii ,altii din cauza nevoii..exista foarte putini ce cred neconditionat...

Eu cred intr-o fiinta superioara mie,pentru ca imi este imposibil sa gandesc cum s-a creeat cu adevarat lumea,omul,pentru ca vreau sa cred si am nevoie de El ...societatea ne educa cu aceste principii.De ce sa le contestam daca pentru asta traim?
Stiinta si Religie sau Stiinta versus Religie? - de rational rose la: 16/07/2006 20:59:19
(la: Ce este chestia aia numita stiinta?)
Foarte interesant ca in loc sa se raspunda la intrebarea initiala s-a ajuns la un "tir" deloc stiintific contra religiei (care "religie"??) si la apararea stiintei (care "stiinta"??) fara s-o fi atacat cineva. Asta spune ceva... Se pare ca cele doua se influenteaza reciproc.

Intre religie si stiinta apare un conflict atunci cand nu intelegem corect ori religia, ori stiinta, ori cel mai adesea pe amandoua. Conflictul rezida asadar in modul in care definim cele doua "discipline", si in modul in care punem problema.

Exista stiinta adevarata si stiinta falsa la fel dupa cum exista o religie adevarata si o religie falsa. O sa-ncerc sa amintesc mai jos ce inteleg prin fiecare.

Stiinta adevarata se imbina armonios cu religia adevarata, fiind subordonata ei (stiu ca multora n-o sa le placa, o sa explic mai jos de ce). Asta se intampla destul de rar, la oameni precum Albert Schweizer, (muzician, pastor, medic, misionar, teolog - toate la un nivel inalt) si atunci vedem ce inseamna un om echilibrat si o viata traita cu folos.

Stiinta se ocupa de ACEA PARTE a realitatii care poate fi perceputa,
observata, masurata si repetata. Cand trecem de aceste limite intram in domeniul presupunerilor si al filozofiei. Nimic nu poate fi definit "ex nihilo", din nimic, totdeauna trebuie sa presupunem anumite lucruri ca fiind adevarate, si sa neglijam influenta unor factori pentru a simplifica fenomenul studiat. Chiar existenta stiintei se bazeaza pe premiza ca lumea in care traim este ordonata, consecventa, rationala etc. Prin urmare, acceptarea acestor premize ca fiind adevarate necesita o anumita CREDINTA, ele neputand fi demonstrate. Unele premize (cum sunt cele ale metodei de datare a
fosilelor cu Carbon 14) sunt destul de greu de acceptat.

Aceste premize le credem sau nu in functie de conceptia pe care o avem despre lume, conceptie care nu vine din domeniul stiintei. Observarea si interpretarea fenomenelor naturale este de asemenea influentata de "ideologia" existentiala a omului de stiinta. Asadar la baza stiintei sta tot o "religie" pe care ALEGEM sa o adoptam. Religia unora este ca exista Dumnezeu, iar a altora - ca nu exista. Cei care aleg sa nu creada in existenta unui Dumnezeu, de cate ori gasesc dovezi in favoarea existentei Lui, incearca sa le explice "stiintific" pornind de la premiza ca Dumnezeu nu exista. Eliminand din start
o posibila explicatie ei "schilodesc" stiinta, dupa cum se exprima si
Einstein.

Prin urmare, stiinta este subordonata "crezului" omului de stiinta, si de cele mai multe ori gasim ceea ce cautam, pentru ca asta vrem.

De exemplu un producator de tigari renumit se lauda cu cat de sofisticat este filtrul de la tigarile sale. In timp ce pentru un fumator e o "minune a stiintei", pentru mine e o prostie, pentru ca incurajeaza dependenta si distrugerea sanatatii. Depinde din ce perspectiva privim si apreciem lucrurile.

Stiinta adevarata isi recunoaste limitele si accepta ca atare ceea ce ii este inaccesibil, fara a incerca explicatii fortate doar ca sa-si apere orgoliul.

S-a afirmat ca stiinta este singura metoda valabila de cunoastere, atat pentru ca se autocorecteaza cat si pentru ca odata cu evolutia tehnologiei evolueaza si cunoasterea. Oricat ar progresa tehnologia, stiinta ramane limitata de factorul uman - "veriga slaba" a cercetarii stiintifice. Ori obiectivitatea omului mi se pare ca scade; tocmai din cauza indepartari de Legea universului revelata prin Biblie, ne-am pierdut reperele, si am ajuns dezorientati, si condusi tot mai mult de instincte, de orgoliu si de placeri. Avem mai multe razboaie, crime, perversiuni si alte lucruri "contra naturii".
Pe de alta parte afirmatia "stiinta este singura metoda valabila de
cunoastere" seamana cu afirmatia "am dreptate pentru ca vad ca am dreptate, si nu vad altfel" :-)

Religia este o ideologie despre lume si viata care porneste de la premiza ca exista o Fiinta supranaturala (care nu face parte din "natural", din lumea noastra), care a creat universul, il controleaza si il sustine. Aceastei Fiinta, Dumnezeu, ii datoram ascultare si respect. Premiza religiei crestine este adevarul revelat de catre Dumnezeu si transmis prin Biblie. Cand spun "religie" nu sunt dogmatic, nici nu ma refer la toate religiile.

Biblia nu este o carte de stiinta, ea este o carte care ne spune cum am aparut, de ce existam, care este (care ar trebui sa fie) scopul existentei noastre, cum trebuie sa traim, incotro ne indreptam, cum este Dumnezeu, care sunt legile care guverneaza Universul etc. In functie de raspunsul la aceste intrebari ar trebui sa evaluam/filtram toate celelalte domenii ale existentei.

Sunt suficiente argumente pentru care sa credem in Biblie si in Dumnezeu, argumente stiintifice, arheologice, filozofice, profetice (s-au implinit cu precizie uimitoare sute de evenimente prezise cu mii de ani in urma, mai "stiintific" de asa...). Religia nu presupune o credinta chiar atat de "oarba" cum insinueaza unii, oricine este suficient de obiectiv poate ajunge pe cale RATIONALA la concluzia ca Biblia ofera cele mai credibile raspunsuri existentiale. Tot pe cale rationala ajungi la concluzia ca unele lucruri pur si simplu ne depasesc, nu avem capacitatea de a le descoperi si intelege, trebuie sa le acceptam sa le primim pe calea revelatiei, care este O ALTA
CALE DE CUNOASTERE. Asta este CREDINTA. Nu putem ajunge la ADEVARUL ABSOLUT decat prin credinta.

Adevarul absolut presupune obiectivitate absoluta. Dumnezeu este absolut obiectiv, El nu este relativ ca omul, care este influentat de orgoliu, de patimi si vicii, de dorinte egoiste,de placeri, de alti oameni, de starea de sanatate, etc. Tocmai asta vrea Dumnezeu de la noi, sa devenim cat mai obiectivi, ca sa putem cunoaste Adevarul. Asta inseamna" lepadarea de sine" despre care vorbeste Biblia, renuntarea la tot ceea ne "jeneaza" in cautarea si intelegerea Adevarului. Mie mi se pare destul de logic si de stiintific ce ne cere Dumnezeu, nu? Fara aceasta obiectivizare nu vom putea ajunge la
adevar, nici in stiinta, nici in religie. Trebuie Poate nu e doar o
coincidenta faptul ca majoritatea fondatorilor stiintei moderne au fost crestini. Dumnezeu incurajeaza cunoasterea binelui (stiinta adevarata), dar in acelasi timp ne avertizeaza asupra consecintelor cunoasterii raului.

La fel de stiintific este si ca acest Adevar il cunoastem progresiv, pe
masura ce il experimentam. Experimentul sta si la baza religiei, ca si a stiintei.

Spre deosebire de ce s-a afirmat in aceasta discutie, stiinta adevarata nu exclude posibilitatea existentei unui Dumnezeu.

Inchei citandu-l pe Albert Einstein:

Albert Einstein:

"Nu pot concepe un om de stiinta veritabil fara o credinta profunda. Aceasta situatie poate fi exprimata printr-o ilustratie: stiinta fara religie este schiloada, religia fara stiinta este oarba."

"Religia este impulsul cel mai nobil pentru cercetarea stiintifica. Cel ce nu l-a cunoscut mi se pare mort sau cel putin orb. Recunoasterea existentei a ceea ce este de nepatruns pentru noi; recunoasterea manifestarii Ratiunii mai inalte, fata de care mintea noastra e cu totul primitiva, acesta este adevaratul sentiment religios... Religia consta intr-o admiratie umila a Spiritului infinit superior, ce se reveleaza pe Sine in putinul pe care-l putem cunoaste din realitate, folosindu-ne de ratiunea noastra slaba si trecatoare... Convingerea aceasta sta la baza oricarei lucrari stiintifice superioare.
Cunoasterea obiectiva ne ofera instrumente puternice pentru realizarea unor scopuri. Dar scopul ultim al existentei, si dorinta de a-l atinge, trebuie sa vina din alta sursa."

casandra - de dan carlea la: 31/08/2006 19:57:37
(la: perversiunea)
am o vaga pronuntata :) impresie ca pe aici lumea nu prea stie poezie.
Mai cititi domne si poezie actuala, ca multi din cei ce ma cometeaza nu au criterii elementare de apreciere a unei poezii.
Si problematica "frumosului" in arta are adancimi de-a dreptul filozofice.
O poezie se judeca prin prisma figurilor de stil pe care le contine, a adancimii ideilor, si, e adevarat, si prin prinsma senzatiilor pe care ti le genereaza, dar asta e de la cititor la cititor.
Oricum, a inceput sa mi se contureze imaginea ca pe cafeneaua media de varsta e pe la 18 de ani, cel mult.

deci, sugerez trecerea de anii 1990 in poezie, poezia nu inseamna numai lapte si miere, panselute, tei, ghiocei exista o poezie subtila, in care cotidianul de impleteste cu temele eterne ale literaturii (iubirea,
moartea, relatia omului cu divinitatea


deci, mesaj pentru toti cei 4 comentatori, nu va asteptati din partea mea la pasteluri, la rondeluri, ganditi bine ce scriu si atentie la substraturi, analogii si la figurile de stil pe care le creez
(asta daca nu vreti sa ramanem la poezia de pension, demna de niste fete batrane si de puberi cu cosuri si cas la gura)

Eu scriu poezie care imbina post modernismul cu fracturismul
( partea buna din el, care consta in prezentarea cotidianului necosmetizat si crearea unei atmosfere in care omul zilelor noastre sa se regasesca(mai ales cel din mediul rural)

Sincer, ma pot lipsi de comentarii de genul "tembelisme"sau nu stiu cum a zis cineva.
Pe alt site acest gen de comentarii ar intra imediat la offtopic.

multumesc si daca nu cer prea mult as vrea ca fiecare om care ma comenteaza sa isi spuna varsta, fiindca datele mele sunt reale, ma numesc Dan Carlea si am 34 de ani

Nu de alta, dar nu vreau sa imi pierd timpul sustinandu-mi poeziile in fata unor copii de 14 ani.

cu drag, dan

PS sper ca am fost clar in exprimare si nu se interpreteaza atac la cineva anume.

este un raspuns pentru cei 4 comentatori de pana acum
#142306 (raspuns la: #142117) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de jeniffer la: 21/12/2006 20:20:04
(la: Isus + Maria Magdalena)
bine ca viata este aceeasi -opusul exprimarii jenifferiene ;).
Ce vrei sa spui? Pentru mine, sloganele in relatie cu zeul erau o forma de invatamint care nu se potriveste celei de astazi iar cele in relatie cu omul ca fiind creat de zeu pot fi eronate sau au nevoie de completari.
#164534 (raspuns la: #164532) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: