text poetic lauda ploii

...aceşti patru poeţi contemporani propun patru atitudini diverse în funcţie de raportul realitate – limbaj (text). Nichita Stănescu afirmă că realitatea înseamnă mai mult decât limbajul, cuprinzând potenţele preverbale. Ion Gheorghe crede ferm că realitatea nu e decât limbaj şi de aceea tot ce nu e limbaj, nu există. Marin Sorescu şi Mircea Ivănescu preţuiesc realitatea double-face, în care lumea şi limbajul coexistă, dar pot fi abordate doar la modul ironic (Sorescu) ori grav, experimentalist (Mircea Ivănescu).

Obsesia critică a lui Marin Mincu constă în înţelegerea majorităţii poeţilor propuşi în raport cu procesul de textualizare. Ce presupune aceasta am încercat să desprind fie din sumarele indicaţii din prefaţa antologiei, fie din notele introductive dedicate fiecărui poet şi unde firele textualiste ori textualizante (oscilaţie terminologică care nu a fost nuanţată) sunt de obicei marcate cu litere îngroşate. Aflăm astfel că prin procesul de textualizare, scriitura a luat locul a ceea ce se numea altădată emoţie sau sentiment. Transferul poetic obişnuit realitate – suflet a fost deturnat în opoziţia realitate – text.

Poetul actual a devenit acel „de-scriptor” care transferă în text tot ce „atinge”. Poetul post–textualist nu vizează Textul, ci „textele”, problema lui nu mai constă în scrierea poeziei, ci în de-scrierea mecanismelor acesteia (cum se face, se amână, se ocultează poemul). Are senzaţia că se află la interstiţiul dintre realitate şi text (după cum Platon lăsa să se întrevadă ideile în vacuumul realităţii)

„Obiectul se face hârtie mototolită, îşi reduce tridimensionalitatea la unidimensionalitatea semnului scris”. Poezia este motivată doar de mecanismul textual ce devine singurul reper acceptat. Textualizarea devine singurul conţinut de comunicat în poezie. Realitatea şi eul poetic devin elemente nesemnificative şi contestabile ca surse de creaţie.

Printre conceptele specifice textualiste Marin Mincu numeşte dicteul textualist, un act poetic care ar consta în producerea de text şi metatext în acelaşi timp. Problema metatextului ne plasează însă din nou dincolo de instanţele textuale fiindcă generează sau reia forme de retorică condamnate de textualişti. Un alt concept, împrumutat probabil din fizica spaţială ori din psihologie, este cel al pulsiunii poetice. Textul poetic este organizat în funcţie de accesele pulsatorii ale actantului liric care nu mai este interesat decât să comunice autenticitatea trăirii sale şi evită, cel puţin conform sensibilităţii promoţiei lui Gheorghe Iova, de a comunica o anumită idee ca în retoricile anterioare.

mie porunca asta mi-i mai clara decat toate: a nu depune marturie mincinoasa, inseamna a spune adevarul si bag mana-n foc ca nu se refera doar la ce zici in tribunal, ci la totalitatea frazelor pe care esti chemat (sau te simti chemat) sa le rostesti.

Biblia este, pe langa manual, carte de invataturi si un admirabil text poetic.
de acord ca porunca 9 nu-i exemplul cel mai nimerit de metafora.:)

Tot ce se poate:)) Uneori textul poetic ne joaca farse, in capacitate lui de a se autogenera, de a ne conduce nu acolo unde vrem noi, ci unde vrea el, Maria Sa:)

HS:)A scos o serie de texte poetice despre taceri.

alex

Si eu sunt de parere ca poezia e intraductibila. Nu ca nu s-ar traduce ! Si e bine ca se traduce, pentru ca altfel n-am putea avea contact cu o buna parte din poezia lumii. Pierderile prin traducere sunt insa imense, la toate nivelurile. Nu e vorba doar de cele de natura formala, care sunt cele mai evidente, ci si de cele de la nivelul continutului, pornind, de exemplu, de la polisemantismul unor termeni, care nu e echivalent de la o limba la alta. (Ce face bietul traducator atunci cand in limba sursa un cuvant are doua sau mai multe sensuri, iar in limba tzinta nu exista un echivalent polisemantic, ci doi-trei termeni diferiti ? Pe care il va alege ? Este evident ca oricare ar fi alegerea, pierderea exista. Sa nu-mi spuneti ca doar unul din sensuri se potriveste. Nimic mai fals. Dar asta e o cu totul alta problema). Nu vreau sa intru in probleme "tehnice", ideea e ca dificultatile de traducere sunt uriase, iar pierderile pe masura.
De aceea nici eu nu prea citesc poezie in traducere, pentru ca ma simt "frustrata":)
Cel mai bine se poate intelege ce inseamna pierdere prin punerea fata in fata a unui text poetic si a mai multor variante de traducere.
Poate mai revin asupra problemei:)
Revin !
Nu poate, ci sigur. O sa pun fata in fata un poem de-a lui Verlaine si o excelenta traducere romaneasca. Cand zic excelenta vreau sa spun ca nu cred ca s-ar putea scoate mai mult decat a facut traducatorul. Si totusi...

1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ureche. 2 puncte

floare la ureche
a se culca pe-o ureche


2. Motivează folosirea virgulei în versurile „Şi pentru duioşie, ochi/
Şi pentru alergare, picioare?”. 2 puncte

Separa doua complemente??!!! (habar n-am)

3. Transcrie doi termeni din câmpul semantic al sentimentelor. 2 puncte

Duiosie, tristetea

4. Precizează măsura primului vers al poeziei. 4 puncte

18 ?

5. Comentează semnificaţia uneia dintre interogaţiile din poezie. 4 puncte

In cea dintai interogaţie « De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz? » Nichita Stanescu face referire la conditia limitată a fiintei umane (neoficial ma buseste un ras de nu mai pot, is constienta ca bat elizeele aberatiei cu gratie), constransa sa fiinteze si sa ia parte la procesul de comunicare printr-un numar finit de mijloace in contrapunere cu divinitatea ale carei putinte si valente sunt infinite, divinitate la care trimite adjectivul « pacatosi » din versul urmator.

(neoficial – cred că poetul habar n-avea la ce dracu’ facea referire.)

6. Prezintă antiteza pe baza căreia este structurat textul poetic dat. 4 puncte

NA

7. Motivează, prin evidenţierea a două caracteristici prezente în text, încadrarea poeziei
în lirismul subiectiv. 4 puncte

Folosirea pronumelui personal de persoana a doua « noi »
Prezentarea sentimentelor autorului.

(neoficial rog comisia sa notez efaptul ac habar n-am ce-i lirismu’ subiectiv)

8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, versurile 7 - 13, prin evidenţierea relaţiei
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte

Is just me and my puppy, together we’re so very happy…

9. Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul dat. 4 puncte

Titlul poeziei « nedreptate » exprimă sentimentul de frustrare pe care autorul il nutreste (neoficial - bah, asta-i cel mai naspa cuvant din limba romana) fata de conditia de fiinta umana limitata, raportata la cea la care el nazuieste, respectiv o stare de fi in care individul nu mai este conditionat de natura sa. Folosirea interogatiilor contribuie si ea, prin retorica, la sublinierea sentimentului de injustete pe care scriitorul il evidentiaza prin discursul liric.

cel putin 7, din cele 9 puncte, sunt despre limba romana si caracteristicile textului poetic in general!

in rest, nu-i nici macar vorba sa-l inteleaga pe nichita, ci sa-si argumenteze o opinie ... sa dovedeasca doar ca stiu ce-i aia 'idee poetica' si 'mijloace artistice' si sa poata construi o argumentatie.

credeam ca ai un ars poetica si nu o terapie prin versificatie in care musai este sa fii aplaudata/incurajata ;)
Cu toate ca si eu te-am incurajat aici si am incercat sa-ti arat ca si din rahat se face bici cu o interpretare mai diferita a unor imagini nereusite.
Mea culpa, credeam ca in ars poetica lauda nu-i pe acelasi picior cu creatia spre mai bine, m-am inselat:(

Te inteleg ca ai unele presiuni si nu vreau sa te pun intre ciocan si nicovala, nici nu vreau sa-mi multumesti asa cum ai facut cu toti ceilalti care ti-au inteles mai de mult aceasta terapie prin versificatie, dar eu vreau doar sa-ti atrag atentia ca ai patru la purtare :))

NU'i bai, ca nu ramai repetenta si o sa ai parte destul de incurajari directe sau indirecte ;)

Ascetismul retoric tine de modernismul primei jumatati a secolului trecut.
Da nu asta era problema. Literalitatea poate fi uneori mai ambigua si, deci, mai creatoare de semnificatii decat discursul metaforic. Eu iti reprosam, daca repros se poate numi asta, discursul prea explicit, nesolicitant pentru cititor. Textul poetic isi pierde in felul acesta una din ratiunile de a fi.
Nu stiu daca am fost suficient de explicita:)))))))

aaa, nu-sh de ce, imi imaginam ca ora sexului tre´sa fie dimineata. atunci ar fi si matele mai active si s-ar explica intruziunea lor si pana la urma, conflictul de la care a pornit textul poetic.

in fine,

merci.

bre, cine e paul polidor?
scuzata-mi fie neştiinta ...
cetii sau auzii pe net si mi se facu maciuca parul.

"in momentul in care vad un text poetic prima reactie nu e sa-l citesc sau sa-l recit, ci sa-l despic si sa-l...cant."

"copil fiind, eram convins ca trebuie sa devin la un moment dat personalitate culturala."

well... vezi ca s-a putut?..;) Dar, lasand la o parte ce zicea Valery...si-s de acord cu asta... se intampla uneori...apropo de suneta...ca insotirea unei poezii de o muzica adecvata...sa potenteze insasi poezia. (jaja... stiu ca "sunetul" ei nu se refera numai la "portativul" perceptibil direct al unui text). Dar... oare... e asta o forma de "masluire" a valorii in sine a textului poetic... o asa insotire... au e ceva ce intra in firescul insotirii si n-ar trebui sa ne mire ori sa ne "ciuleasca" vreun simt critic la adresa acelei poezii in sine?

n-am zis niciodata limonda in poezie
nici sorbitor

ci numa-n textele poetice unde ea are "ochii mirati, frumosi, tristi si plini de lumina".
:D

ci-asta fiindca-s inuman pe locul 4, cand eram cu treiul obisnuita.

Nici nu ma gandeam c-ar fi altfel...si nici motive spre a fi altfel..n-as putea gasi... Ideea e, insa alta... daca imi strig iubita-n poezie...si chiar in gand... "Incapruiato!"...comit un sacrilegiu DOOM-istic pentru partea din umanitate ce functioneaza pe baza de grebla nivelatoare a cuvantului... poetic... Pentru simplu motiv ca acel cuvant nici nu exista.:))... Pffffffffff.... Mijto moravuri...;) Maine-poimaine...te pomenesti ca trec si la tigara electronica...:))Apropo...uitasem...si de cand is virgulele un "must" in textele poetice? Sau numa unii au acces la Iphone-ul asta?...;)

Draga anonimule M,
Ai dreptate cand spui ca articolul meu e poetic. Ai dreptate si in ceea ce priveste mandria de a fi roman. Si cu faptul ca orice ai face tot roman vei fi. Ai dreptate in tot cele ce zici, mai putin in revolta impotriva mea si a eselui meu.

Si tocmai de aceea mesajul tau nu are logica. Imi da de inteles ca ai citit din cele scrise de mine doar ultimul rand. Ca nu ai citit in viata ta un eseu, ci doar "instructiuni de utilizare" (ceea ce ma indoiesc, desigur). Pentru ca esti revoltat complet nejustificat impotriva scrierii mele. Pentru ca ma insulti in mod pueril.
Scrierea mea a atins multe corzi sensibile; e de inteles ca oamenii o apreciaza sau o detesta. Insa afirmatii de genul "te rog nu generaliza" sau "vorbeste pentru tine" tin de mentalitatea de mahala; daca ar fi dupa cei ca tine, nu s-ar mai scrie nimic pe lumea asta, nici articole stiintifice, nici editoriale, nici romane; nu ai cum sa scrii nimic fara a generaliza. Nu iti convin cele scrise? Argumenteaza; da exemple; scrie un "contra articol"; fa-ma sa inteleg care e problema ta si de ce nu poti intelege esenta mesajului meu.


Citind printre comentariile textului am vazut opinii variate, identificand trei categorii distincte de "plecati":
1. oameni care lauda textul, le reflecta solitudinea si inadaptarea
2. oameni care il renega pe motivul ca ei s-au adaptat vietii duale "de afara", desi duc dorul ocazional al tarii;
3. oameni care il renega pe motivul ca ei s-au integrat si nici macar nu le mai e dor.

Bag de seama ca tu si "ai tai" apartineti categoriei 2. Nu imi insulta mie dreptul de a ma plasa in categoria 1.

Nu esti capabil oare, (tu si "colonia" ta) sa intelegi ca sentimentul care reiese din text este cel al unui dor teribil de casa, cel al singuratatii printre straini, cel al nostalgiei si regretului pentru pierderea inocentei copilariei, a "Romaniei din suflet" ? Romania cea disparuta e Romania copilariei mele; cu obiceiuri de iarna, colinde, mancare traditionala. Totul se schimba in jur, iar Romania e cea care se schimba si mai repede; fiind plecati, ne vom intoarce in tara regasind-o transformata; altceva, desigur, poate mai bun, poate mai rau; oricum... ceva schimbat; o alta Romanie, schimbata atat datorita progresului, cat si al alterarii perspectivei noastre: am cunoscut alternativa, nimic nu va mai fi la fel.

scriu aici un articol al lui andrei plesu, apropo de imaginea noastra, a tuturor, ca romani...sper sa va placa daca nu-l stiati deja..:)
"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela
Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase,Constantinescu
si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat. Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori,
postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor - reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

Andrei Plesu in "Jurnalul national"

Stimata dshoara,

studiind cu plictisita acribie activitatea dumitale de pe acest forum -
prodigioasa cantitativ (un psiholog ar depista in ea indiciile unei intruvabile vieti sociale), dubitativa calitativ, m-a izbit un fapt: e adevarat ce se spune; "criticul e un autor ratat".

D-ta incropeshti, cand comentezi textul lui Nonverba, o salata in care
se imbina otzios triplul salt elefantin cu agresivitatea de arici a
hip-hoperului care crede ca daca se face ghem, toata lumea il strange
in palma. 1-0 pentru arici.

Din fericire, lucrurile stau diferit shi, dincolo de contorsionismele
tale "poetice" de vocatie suburbana (e vorba de cultura de ghetou, "frate"!) , nimic nu ramane dupa citirea nastrushnicei elucubratii.

Judecand dupa cateva mostre din conferintele pe care, atat de
omniprezent-competenta le-ai tinut celor cu timp shi cu Internet de uzura, dumneata nu ai nici macar capacitatea critica asupra cremei de ghete pe care o folosesti. (pentru eventuale - si plictisitoare, in fond- exemplificari, alt post)

Un ultim amanunt: cand vei avea shi tu o viata , vei da cu nasul fix in
intamplarile care se prezinta, melodramatic shi cabotin, in telenovele
si/sau in sitcomuri. Truism, viata bate filmul. Pana atunci, vizionare
placuta!

Tu asculti Beethoven? Parca ziceai ceva de manele... Si sa nu zici acuma ceva de paleta larga a gusturilor...:-)

Cand ploua e noapte si sunt singur nu pot asculta Ramstein :)) pentru-ca ar profana frumusetea ploii.

ca n-ai cum sa iesi decat al doilea la concurs...

:) Nu concurez cu orice poezie. Si oricum conceptul de concurs poetic imi pare o ingratitudine.(esti sau nu! cel mai bun.. sau printre cei mai buni)

Concluzia nu se potriveste cu premisa.

concluzia este desprinsa din segmentul originalitatii mele. Iar premisa din segmetul acela care poate fi numit :) (da... ai dreptate.. suna mai bine)"imprumut de stil" Totusi este cam direct/dur... pt ca nu este in intregime stilul cuiva. Ex: arhitectura versurilor ar putea fi asemuita cu cea Bacoviana dar si oamenii mai seamana intre ei.. asta nu inseamna ca sunt si rude. Tematica textului la fel... totusi.. eu zic ca se simte diferenta. Aduce a Bacovia.. dar intr-un procentaj destul de scazut. Eu zic ca: se simte Brunismul :) ca sa-i zic asa.

Se pare că tendinţa poeziei române în secolul XX ar fi fost să instituie eul poetic ca instanţă absolută, respectiv s-a încercat prin utilizarea sau eliminarea formelor de retorică să se ajungă la eul real, la Voce. În acest sens, constată criticul Mincu, „puţini sunt poeţii care-şi pun întrebarea cine vorbeşte în textul lor, abandonându-se instinctiv unei scriituri impersonale”, dar fără să numească cine sunt aceşti poeţi şi dacă au putut atinge starea de idealitatea a Vocii autentice.

metode poetice....Metoda argheziană ar consta în explorarea impurităţilor limbii, în încercări şi tatonări ale realităţii de dincolo de text cu un eu semănând unei voci impersonale, transcendente. Metodă blagiană – expresionistă oscilează între un eu exterior, amplificat cosmic şi astfel dispersat şi un eu interior problematizant care optează ca soluţie finală tot pentru impersonalizare. A treia metodă, a lui Ion Barbu, de textualizare a discursului, înlocuieşte eul poetic cu o instanţă textuală suverană difuzată în oglinzile textului care se reflectă doar pe sine, în ceea ce se cheamă „realitate textuală”. Metoda bacoviană, cea de-a patra propusă în clasificare, constă într-o formă de existenţialism al eului poetic care se constituie pentru prima dată şi se contemplă pe sine, deşi într-o formă degradată, agonală. Ultima metodă, cea stănesciană este dată de postmodernismul necuvintelor. Eul poetic este situat în „interstiţiile spaţiului metalingvistic”.