comentarii

textul delfinul de george maniuc


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Precizari: "Petiu George Cio - de winniepooh la: 19/09/2003 14:49:12
(la: Fapta de curaj extraordinara a unui roman din Canada)
Precizari:
"Petiu George Ciorau" - Petru...
"muncitor necalificat la o firma din Toronto" - shop assistant la un mare magazin alimentar din lantul "Loblaws"...
"a alunecat si a cazut de pe peron intre sine, chiar in momentul in care o garnitura intra in statie" - de fapt, trenul, aflat inca in tunel, a oprit la citiva metri de cei doi...

Comentarii:

Toata admiratia pentru d-l Ciorau ! Gestul dinsului m-a facut sa ma simt mindru ca roman. Si mi-a umplut sufletul de bucurie pentru ca am simtit, in spatele acestui gest, acea educatie pe care am primit-o cu totii, de a ne intrajutora, de a ne ajuta semenii aflati la nevoie, din tot sufletul, cu tot ce putem...

Presa torontoniana a dat, din pacate, o tenta psihanalitica acestui act de mare noblete, incercind nu a atit sa explice indiferenta sutelor de "spectatori" (lucru de care fusese, pe buna dreptate, profund contrariat salvatorul), cit sa explice prin varii tertipuri gazetaresti "motivatia" gestului romanului - un gest, pe cit de uman, pe atit de simplu d explicat prin acea "cultura a comunitatii", care reglementeaza, oarecum, prin niste reguli nescrise, raporturile sociale ce se stabilesc intre membrii comunitatii: tineri si batrini, parinti si copii, vecini sau prieteni...

E dificil de inteles, pentru cineva crescut si educat intr-o societate bazata pe concurenta, acerba, extrema si eliminatorie, intre indivizi, care se lupta intre ei, cu totii, pentru a reusi in viata, ca mai pot exista si alte tipuri de culturi, care pun pret pe relatiile de colaborare interumane... Colaborarea si concurenta sint disjuncte, oricit ar incerca unii teoreticieni sa le impace. Iar cultura comunitara se bazeaza pe colaborare.

Intr-un final cu iz de mare senzatie, presa torontoniana "pune punctul pe i", afirmind ca romanul, de fapt, isi doreste mult sa devina pompier (pentru a salva vieti) si ca va primi nustiuce diploma de onoare... In acest fel, valoarea educativa a gestului romanului a fost anulata si totul a revenit "la normal"...

Toata admiratia mea - inca o data ! - pentru un om adevarat, care a stiut sa-si arate omenia si sa afirme in public ca gestul sau nu are nimic extraordinar, si ca acei multi altii (care s-au rezumat la calitatea de "privitori"...) ar fi trebuit sa-i fi dat macar o mina de ajutor...

Tot respectul meu si intreaga mea admiratie, d-le Ciorau !
Florin George, iti doresc si eu.. - de Coralie la: 23/10/2003 14:05:08
(la: Traiasca vacantele!)
Draga Florin George, promis, am sa ma gandesc la tine.
Nu vreau sa repet pe ceilalti dinaintea mea, dar cred ca ai mult merit si curaj si sunt convinsa ca mai repede sau mai târziu Dumnezeu si viata o sa te rasplateasca pentru sacrificiile pe care le faci pentru copiii tai
Iti urez din suflet numai bine si toate satisfactiile din lume.
#1999 (raspuns la: #1626) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cine seamana vint ... - de Zamolxe la: 31/10/2003 22:46:59
(la: ZIDUL RUSINII)
Macabeule hai sa o luam mai de la inceput.
In 15 mai 1948, 1.500.000 (un milion si jumatate) de palestinieni au ramas fara tara.
Tara lor, unde traiau ei, le-a fost furata.
In aceeasi zi a inceput razboiul. Ia cartea de istorie si vezi ce a insemnat acest razboi.
Restul a fost represalie. Represalie la represalie. Represalie la represalie la represalie. Represalie la represalie la represalie la represalie. Si asa mai departe. Fara sfirsit.

Si palestinienii au dreptul la o tara. In 1947 aveau una intreaga. Dupa rezolutia ONU le-a ramas o jumatate. Dupa proclamarea Israelului nu le-a ramas nimic.

Aveau dreptul evreii sa ia tot teritoriul cind acceptasera impartirea?
Actiunea din 1948 a fost una corecta, legala si morala?
Astept sa dezvolti acest subiect cu argumente, documente si fapte.


Ai scris de orori, de terorism arab. A fost si este. Dar ai uitat sa pui imediat linga el terorismul israelian: tabere de refugiati bombardate, case distruse cu tancul sau rachete cu oameni cu tot, copii impuscati pe strada pentru ca voiau sa aiba si ei drepturi si copilarie. Ai uitat de asasinarea lui Rabin de catre evrei.

Care din aceste actiuni violente este justificata si de ce? Care este cauza violentei?


In ce priveste premiile Nobel vreau sa cred ca exprimarea ta a fost nefericita. Sper ca nu voiai sa imi demonstrezi superioritatea intelectuala a rasei iudaice (!!), a evreilor fata de români, prin numarul mare de premii Nobel?

Citi evrei din Israel au luat premiul Nobel? Sa vedem:

Shmuel Yosef Agnon Winner of the 1966 Nobel Prize in Literature
Menachem Begin Winner of the 1978 Nobel Prize in Peace
Shimon Peres Winner of the 1994 Nobel Prize in Peace
Yitzhak Rabin Winner of the 1994 Nobel Prize in Peace
Daniel Kahneman Winner of the 2002 Nobel Prize in Economics

Citi români din România au luat premiul Nobel?

George E. Palade Winner of the 1974 Nobel Prize in Medicine
Elie Wiesel Winner of the 1986 Nobel Prize in Peace

Cele mai multe premii Nobel s-au dat pentru pace, adica pentru pauza dintre razboaie ([alien]). Adica pentru nimic fiind tot razboi pe acolo.

S-a dat un premiu pentru literatura, adica pentru texte minunate, dar tot texte in final.
Un premiu pentru economie, dar economia este o “stiinta inexacta”.

Pentru stiinta si cercetare, adica pentru progresul real al omenirii, a fost un singur premiu Nobel: românul Palade.

Am tinut cont evident doar de tara de origine sau de domiciliu.

Astept comentariile complete.
UN text foarte interesant pen - de SB_one la: 06/11/2003 14:10:05
(la: Romania si Comisia Europeana)
UN text foarte interesant pentru strategia internationala a lobby-ului
Romaniei!

>
> Wally Olins: "Nimeni nu stie cine e Iliescu"
Olins, creatorul sloganului Orange: "the future is bright"
>
> Miercuri, 05 Noiembrie 2003
>
>
> Guru mondial al branding-ului, la Bucuresti
> Guru mondial al branding-ului, Wally Olins, este prezent timp de
doua zile la Bucuresti, fiind invitat de revista Biz si de compania de
consultanta Brandient. El este printre cei mai mari creatori de marci din
lume. Numele sau este legat de Orange, a carei identitate a redefinit o
intreaga industrie, de Renault, British Telecom, Unilever. La aproape 70 de
ani, se dedica unui domeniu neobisnuit: branding-ului de tara. In
portofoliul sau se afla Polonia, Anglia, Portugalia, Spania. Sloganul pe
care l-a construit pentru promovarea lusitanilor este extrem de expresiv
"tara unde Atlanticul atinge Europa". Este totodata conferentiar la Said
Business School-Oxford si are propria firma de consultanta.
>
> Inainte de a sosi in Romania, si-a organizat un panel (un grup de
intervievati). I-a intrebat ce stiu despre tara noastra. Nimeni nu a stiut
mai mult decit: Ceausescu si Bucuresti. La reuniunea de ieri a participat si
Mircea Geaona, ministrul de externe care a anuntat ca trebuie sa regindim
programul "Made in Romania".
> Iliescu este un regim, un om de stat, un lider post-comunist? Cum e
el perceput in strainatate?
> Ceausescu?
> Iliescu, actualul presedinte.
> Nimeni nu stie cine e Iliescu, in afara Romaniei. Nu este perceput
nicicum. Stii cine e presedintele Elvetiei? Oamenilor nu le pasa de
politicieni. Cine sint ei.
> Daca miine v-ar angaja guvernul Romaniei, care ar fi primele
recomandari?
> Sa stringa la un loc toate personalitatile reprezentative din
politica, business, sport, cultura, publicitate. Apoi, sa-si fixeze clar
tintele, pentru ca nu te poti adresa tuturor. Tarile din NATO, UE si cele
invecinate sint "target"-uri suficiente. Toti trebuie sa gaseasca "Ideea",
pentru ca in planul urmator sa identifice oportunitati, punctele tari.
> Puterea de la Bucuresti cheltuie aproape 6 milioane de dolari pentru
"promovarea" lui Stefan cel Mare, un fost conducator de principate. Merita
asa o investitie?
> Toate statele investesc sume mari in promovare. Problema este nu
citi bani se pun in joc, ci cum stii sa coordonezi mai eficient
cheltuielile. Daca lucrurile sint corecte, poti sa obtii un impact maxim.
> E bine sau rau?
> Cu un singur individ sau personalitate nu se poate face un proiect
coerent. Asta, in opinia mea.
> Ati fost intrebat la seminar daca includerea Casei Poporului in
programul de vizita al strainilor e eficient din punct de vedere al
schimbarii imaginii Romaniei.
> Da. Ar trebui vinduta lui Disneyland. Poate va fii interesanta ca o
curiozitate, asemeni piramidelor, peste vreo 200-300 de ani.
> Cum ati construit brand-ul Polonia?
> Am pornit de la ideea ca Polonia este un stat extrem de puternic,
situat in Europa Centrala si de Rasarit, care joaca in nord-est-ul Europei
rolul Spaniei in sud.
> Cum suna sloganul "Romania, mereu surprinzatoare"?
> Nicicum. Surprinzatoare poate fi si Anglia, Spania, Portugalia.
Folosirea acestuia e o pierdere de vreme.
> Cit dureaza un program de branding de tara?
> 20 de ani. Nu este un lucru usor. Toate fortele tarii trebuie
implicate intr-un astfel de proiect.
> Si cum pornim?
> Gasiti ideea. Crearea unei identitati de natiune este o munca extrem
de complicata. Nu poti vinde tara ca pe un produs. Aceasta are un trecut, o
traditie, o cultura. Cautati oameni reprezentativi, idei geniale, sportivi
de marca, muzicieni, scriitori de prestigiu. Gasiti simboluri care sa va
reprezinte.
> Alteceva decit Dracula?
> Asta e o idee proasta. Nu o mai folositi. Strainii va vor ironiza.
Cautati sa personalizati lucruri, mincaruri, obiceiuri. Aduceti ceva
diferit. Veniti cu particularitati care sa va reprezinte. Ce e Romania fata
de Venezuela? Trebuie sa va recunoasca lumea si dupa altceva decit Dracula
si Ceausescu. Ati facut progrese remarcabile, astea trebuie promovate. Cind
realitatea se schimba si imaginea trebuie sa se schimbe.
>
> Programul "Made in Romania" trebuie reconsiderat. De ce sa nu mergem
pe brand-ul Transilvania? Are o muzica mai buna, un sunet de finete.
Asocierea cu Moldova este un brand negativ, facind trimiteri la
Transnistria, lupte etc.
> MIRCEA GEOANA, ministru de externe
>
>
#3406 (raspuns la: #3353) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Antisemitism - Lucian Sarbu - Revista Electra - de talusa la: 11/11/2003 02:47:40
(la: Israelul, dupa Codrin)
=====================================================================
Trebuie sa recunoastem ca o abordare a temei antisemitismului ii sperie pe multi, si asta pentru ca avem de-a face cu un subject care e de natura sa sperie pe unii
Ii sperie deoarece in sinea lor se stiu antisemiti, dar conventiile
sociale ii obliga sa-si doseasca optiunile.
A scrie pe tema antisemitismului e foarte periculos pentru
acestia, deoarece exista permanent pericolul sa spuna, involuntar, ceea ce cred cu adevarat.
Pe unii ii sperie din principiu, fiindca o singura virgula pusa gresit te poate transforma, in ochii diversilor vanatori de vrajitoare care bantuie si pe la noi, in "antisemit".
Alcatuirea unui intreg numar al unei publicatii - fie ea si electronica - pe tema antisemitismului poate da frisoane fiindca e foarte probabil sa se gaseasca unele minti incete care sa te acuze fie ca esti "vandut" fie ca, dimpotriva - daca numarul respectiv nu
dovedeste suficienta "vigilenta" - ca esti tu insuti... antisemit.
Antisemitismul pare a fi, la ora actuala, o tema de care au voie sa se atinga numai intelectualii verificati si para-verificati, cu cariera deja pusa la punct.
Pe noi tema antisemitismului ne intereseaza pur si simplu deoarece e paradigmatica pentru un anumit tip de gandire a(supra) excluderii celuilalt.
Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.
Dupa ce devine Celalalt, evreul nu va mai fi scos din evreitatea sa. 0 gandire antisemita e obsedata de scoaterea la iveala a evreitatii, indiferent de pret. Cineva care gandeste antisemit ar spune despre o Ana Pauker ca a fost mai intai evreica, si abia apoi o
persoana nefasta. 0 gandire non-ansemita va pastra amanunte cu evreitatea deoparte, ca unul din multe altele (Inaltime... varsta... greutate...) retinand principalul: Ana Pauker
a fost, pur si simplu, una din persoanele nefaste pentru istoria Romaniei.
0 gandire antisemita va emite o propozitie de tipul: "Evreii au batjocorit soldatii romani care se retrageau din Basarabia." Cineva care nu gandeste antisemit va spune doar: "Anumiti cetateni romani de origine evreiasca s-au dedat la acte de batjocura impotriva armatei
romane aflata in retragere." In acest fel, responsabilitatea acelor acte revine, cum e si firesc, statului roman care nu a stiut sa si-i faca pe anumiti evrei din Basarabia cetateni de buna credinta. Cu ce sunt acestia vinovati?!
Pentru antisemit, evreul poate fi doar acuzat, nu si disculpat. Spre deosebire de antisemit. AntisemituI este justificat, i se gasesc scuze. Bunaoara, Eminescu era antisemit pentru ca evreii impanzisera tara cu carciumi. Fara indoiala, citind textele poetului national suntem de acord ca acesta era unul dintre motivele principale pentru
care era Eminescu antisemit. De altfel, toata lumea, in epoca, il zugraveste cat mai grotesc pe evreul-carciumar (cine nu-si aduce aminte de nuvela lui Caragiale). In schimb, evreului nu i se da voie sa spuna ce l-a impins sa fie carciumar, nu are voie sa se disculpe. Pentru antisemit, e de la sine inteles ca evreul nu putea
decat sa paraziteze cu alcool blanda si taraneasca natie romana, pentru ca asa era el: parazitar.
Antisemitul se considera in permanenta in devenire, zicand cu tarie despre sine ca, daca e antisemit, atunci a devenit antisemit, fiind impins la asta chiar de catre evreu; si ca va inceta sa mai fie, cand evreul va inceta sa-l mai supere. Cu alte cuvinte,
antisemitui isi aroga un fond bun, uman, calduros, pe care numai confruntarea cu evreui l-a preschimbat, vremelnic, in ceva violent. In schimb, evreului nu i se concede onoarea devenirii: evreul-suparator nu este suparator fiindca va fi devenit asa, ci fiindca asa e el,profund rau de la natura. Chiar si daca ar fi sa traiasca izolat pe o insula.
Relatia cu Celalaltul-evreu e vazuta de antisemit ca una pur chirurgicala: evreui trebuie
extirpat. Fie ca extirparea va insemna transportarea evreului cu trenurile mortii sau scoaterea sa de pe piata de munca. Evreul trebuie exclus din raza noastra vizuala.
In acest fel, problema violenta a antisemitismului devine de fapt parte integranta din problema, mult mai vasta, si de imensa actualitate, a excluderi. Si cum majoritatea modurilor de excludere sunt atat de subtile si de perverse, problema antisemitismului isi
sporeste importanta deoarece, asemeni proceselor dintr-un laborator, ne poate avertiza asupra pericolelor pe care le aduce cu sine orice gandire care exclude.
Caci primul pas pe drumul gandirii care exclude il facem atunci cand vecinul de langa noi devine Celalalt. Bunaoara, cand noi devenim elita, iar el simplu vecin.
Exista patru feluri de antisemitism.
-Cel fatis.
-Cel inconstient
-Cel institutionalizat
-Cel inventat
=====================================

P.S.Recomand celor interesati sa consulte si lucrarea Prof.Universitar GEORGE VOICU despre "Teme antisemite in discursul public"(n.a.)
#3943 (raspuns la: #3941) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lipseste ceva din text... - de Zamolxe la: 16/11/2003 09:10:10
(la: Theodorakis)
Omul a exprimat o parere. Radicala, dura, dar parere. Asta nu inseamna antisemitism, ci doar un mod de a vedea lumea.
Prea mult se tot aplica principul “cine nu este cu noi este impotriva noastra”!
Prea mult se tot cere iertare istorica. Mie asta imi suna a ipocrizie.
Eu nu ma simt vinovat de istoria mea si nici nu ii cred pe altii (de azi) vinovati de istoria mea.
Dar ma scot din sarite pomanagii, sanatosi tun altfel, care in loc sa munceasca stau pe la colturi cerind pomana sau iertare doar doar o sa primeasca inca o subventie de undeva.
Nu le pot cere urmasilor lui Churchill sa ma despagubeasca pentru Yalta. Lui Churchill personal da. Urmasilor nu.

Nu am citit decit articolul din Ziua. Textul parca incepe prea abrupt, fara nici o introducere. Poate contextul ar evidentia altceva decit ceea ce se vede acum. Poate. Parca totusi textul nu are nici o noima asa ca extras.

Z
De Lucian Sarbu, revista Electra - de anita47 la: 18/11/2003 05:41:42
(la: Ce este antisemitismul?)
Trebuie sa recunoastem ca o abordare a temei antisemitismului ii sperie pe multi, si asta pentru ca avem de-a face cu un subject care e de natura sa sperie pe unii
Ii sperie deoarece in sinea lor se stiu antisemiti, dar conventiile
sociale ii obliga sa-si doseasca optiunile.
A scrie pe tema antisemitismului e foarte periculos pentru
acestia, deoarece exista permanent pericolul sa spuna, involuntar, ceea ce cred cu adevarat.
Pe unii ii sperie din principiu, fiindca o singura virgula pusa gresit te poate transforma, in ochii diversilor vanatori de vrajitoare care bantuie si pe la noi, in "antisemit".
Alcatuirea unui intreg numar al unei publicatii - fie ea si electronica - pe tema antisemitismului poate da frisoane fiindca e foarte probabil sa se gaseasca unele minti incete care sa te acuze fie ca esti "vandut" fie ca, dimpotriva - daca numarul respectiv nu
dovedeste suficienta "vigilenta" - ca esti tu insuti... antisemit.
Antisemitismul pare a fi, la ora actuala, o tema de care au voie sa se atinga numai intelectualii verificati si para-verificati, cu cariera deja pusa la punct.
Pe noi tema antisemitismului ne intereseaza pur si simplu deoarece e paradigmatica pentru un anumit tip de gandire a(supra) excluderii celuilalt.
Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.
Dupa ce devine Celalalt, evreul nu va mai fi scos din evreitatea sa. 0 gandire antisemita e obsedata de scoaterea la iveala a evreitatii, indiferent de pret. Cineva care gandeste antisemit ar spune despre o Ana Pauker ca a fost mai intai evreica, si abia apoi o
persoana nefasta. 0 gandire non-ansemita va pastra amanunte cu evreitatea deoparte, ca unul din multe altele (Inaltime... varsta... greutate...) retinand principalul: Ana Pauker
a fost, pur si simplu, una din persoanele nefaste pentru istoria Romaniei.
0 gandire antisemita va emite o propozitie de tipul: "Evreii au batjocorit soldatii romani care se retrageau din Basarabia." Cineva care nu gandeste antisemit va spune doar: "Anumiti cetateni romani de origine evreiasca s-au dedat la acte de batjocura impotriva armatei
romane aflata in retragere." In acest fel, responsabilitatea acelor acte revine, cum e si firesc, statului roman care nu a stiut sa si-i faca pe anumiti evrei din Basarabia cetateni de buna credinta. Cu ce sunt acestia vinovati?!
Pentru antisemit, evreul poate fi doar acuzat, nu si disculpat. Spre deosebire de antisemit. AntisemituI este justificat, i se gasesc scuze. Bunaoara, Eminescu era antisemit pentru ca evreii impanzisera tara cu carciumi. Fara indoiala, citind textele poetului national suntem de acord ca acesta era unul dintre motivele principale pentru
care era Eminescu antisemit. De altfel, toata lumea, in epoca, il zugraveste cat mai grotesc pe evreul-carciumar (cine nu-si aduce aminte de nuvela lui Caragiale). In schimb, evreului nu i se da voie sa spuna ce l-a impins sa fie carciumar, nu are voie sa se disculpe. Pentru antisemit, e de la sine inteles ca evreul nu putea
decat sa paraziteze cu alcool blanda si taraneasca natie romana, pentru ca asa era el: parazitar.
Antisemitul se considera in permanenta in devenire, zicand cu tarie despre sine ca, daca e antisemit, atunci a devenit antisemit, fiind impins la asta chiar de catre evreu; si ca va inceta sa mai fie, cand evreul va inceta sa-l mai supere. Cu alte cuvinte,
antisemitui isi aroga un fond bun, uman, calduros, pe care numai confruntarea cu evreui l-a preschimbat, vremelnic, in ceva violent. In schimb, evreului nu i se concede onoarea devenirii: evreul-suparator nu este suparator fiindca va fi devenit asa, ci fiindca asa e el,profund rau de la natura. Chiar si daca ar fi sa traiasca izolat pe o insula.
Relatia cu Celalaltul-evreu e vazuta de antisemit ca una pur chirurgicala: evreui trebuie
extirpat. Fie ca extirparea va insemna transportarea evreului cu trenurile mortii sau scoaterea sa de pe piata de munca. Evreul trebuie exclus din raza noastra vizuala.
In acest fel, problema violenta a antisemitismului devine de fapt parte integranta din problema, mult mai vasta, si de imensa actualitate, a excluderi. Si cum majoritatea modurilor de excludere sunt atat de subtile si de perverse, problema antisemitismului isi
sporeste importanta deoarece, asemeni proceselor dintr-un laborator, ne poate avertiza asupra pericolelor pe care le aduce cu sine orice gandire care exclude.
Caci primul pas pe drumul gandirii care exclude il facem atunci cand vecinul de langa noi devine Celalalt. Bunaoara, cand noi devenim elita, iar el simplu vecin.
Exista patru feluri de antisemitism.
-Cel fatis.
-Cel inconstient
-Cel institutionalizat
-Cel inventat
=====================================

P.S.Recomand celor interesati sa consulte si lucrarea Prof.Universitar GEORGE VOICU despre "Teme antisemite in discursul public"(n.a.-Nanu)

=================

"Din "Cotidianul" - de anita47 la: 26/11/2003 03:46:39
(la: EvZ: Revolutie in Georgia)
Opozitia de la Chisinau compara, in aceste zile, capitala Moldovei cu Tbilisi, capitala Georgiei, desi demonstratiile sunt departe de a avea amploarea celor din Georgia. Ieri, reprezentantii Comitetului pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova (CAICRM) - creat pe 24 noiembrie -, deputatii Vlad Cubreacov (PPCD), Dumitru Braghis (AMN) si deputatul independent Mihai Petrache au avut o intrevedere cu presedintele Vladimir Voronin. Initial, presedintele nu a vrut sa se intalneasca cu liderii Opozitiei, dar, in urma pichetarii sediului Presedintiei de reprezentanti ai partidelor parlamentare si extraparlamentare din Opozitie, a admis o discutie cu o delegatie a acestora. Pichetarea sediului Presedintiei a avut un dublu scop, ieri dimineata fiind asteptat la Chisinau presedintele Rusiei, Vladimir Putin.
La ora 9.45, Iurie Rosca (PPCD), Oazu Nantoi (PSD), Mihai Ghimpu (PR), Dumitru Braghis (AMN) si alti lideri ai formatiunilor politice de opozitie au intrat in sediul Presedintiei. Peste putin timp, Rosca a iesit pentru a-i anunta pe protestatari ca presedintele nu ii primeste. „Totusi, noi vom insista asupra respingerii Memorandumului Kozak-Voronin pana la reuniunea OSCE de la Maastricht. In caz contrar, vom cere demisia presedintelui Voronin si anuntarea unor alegeri parlamentare anticipate“, a declarat Rosca. In paralel, alte grupuri ale Opozitiei continuau protestele antifederalizare si antimilitariste in fata Ambasadei Rusiei, manifestantii dand foc portretelor lui Putin si scandand „Putin – ocupant!“.
Cum, in acelasi timp, pe canale oficiale s-a anuntat ca vizita lui Putin s-a amanat „fara termen“, Voronin a acceptat sa discute cu o delegatie restransa a Opozitiei. Dupa intrevedere, deputatul PPCD Vlad Cubreacov a anuntat in fata manifestantilor ca, „cel putin in aceasta saptamana, pana la reuniunea de la Maastricht a OSCE, memorandumul propus de Dmitri Kozak nu va fi semnat. Acest lucru a devenit posibil datorita interventiilor mai multor organizatii internationale, NATO, OSCE, Consiliul Europei, mai multor cancelarii, in special a Administratiei SUA“. Initial, toate agentiile de presa dadusera drept sigura semnarea planului Kozak de federalizare a Moldovei pana in cursul serii de ieri. De altfel, Kozak fusese, luni seara, la Kiev, unde si-a asigurat sprijinul Ucrainei pentru planul sau. Adjunctul sefului Administratiei prezidentiale ruse, sosit, luni, la Chisinau, a acuzat autoritatile locale de iresponsabilitate, dupa refuzul presedintelui Vladimir Voronin de a semna planul rus de solutionare a conflictului transnistrean, mai ales ca acesta fusese deja parafat.
Kozak a confirmat ca, in timpul vizitei pe care presedintele rus, Vladimir Putin, urma sa o intreprinda, marti, la Chisinau, Voronin si liderul transnistrean, Igor Smirnov, ar fi trebuit sa semneze memorandumul rus.
„Cele intamplate reprezinta o mica victorie pe care am obtinut-o pentru moment, dar manifestatiile noastre vor continua in fiecare zi, culminand cu un miting de protest in Piata Marii Adunari Nationale, duminica, 30 noiembrie“, a mai declarat Cubreacov.
Ieri dupa-amiaza, liderii Opozitiei, intruniti intr-o sedinta de urgenta, au decis ca manifestarile de protest sa continue non-stop in centrul Chisinaului, dupa modelul Pietei Universitatii de la Bucuresti.
Referitor la situatia din Republica Moldova, solicitat recent de postul de Radio Romania Actualitati sa se pronunte asupra memorandumului de federalizare, Ion Iliescu a spus ca ii este greu sa aprecieze acest document, deoarece nu a luat cunostinta inca de textul lui, dispunand doar de informatii generale. Iliescu a spus ca planul propus de Moscova „nu este tocmai unul potrivit, deoarece nu a fost coordonat impreuna cu organismele europene si internationale“. Totusi, presedintele a declarat, luni noapte, la Antena 1, ca el crede „intr-o reunificare, in perspectiva, a Romaniei cu Republica Moldova“, dar a afirmat ca in acest moment „chestiunea nu este una principala“.

#5243 (raspuns la: #5180) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... "exceptie fac textele lit - de Daniel Racovitan la: 29/11/2003 17:36:58
(la: Poezii !!)
... "exceptie fac textele literare care in original sunt intr-o limba straina"
#5529 (raspuns la: #5528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Interpretarea unui text e foa - de Daniel Racovitan la: 12/12/2003 07:44:26
(la: Din tata in fiu, de zece generatii...)
Interpretarea unui text e foarte subiectiva, evident, si depinde de experientele personale, de frustrarile si complexele cititorului.
Asadar, fiecare sa traga concluzii pentru el. ;)

Romanii de acasa nu sunt ignoranti.
#6469 (raspuns la: #6447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
KGB si revolutiile din Europa de Est - de anita47 la: 14/01/2004 12:15:05
(la: La multi ani Romania !)
Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)
SUA cer retragerea Armatei ruse din Georgia si Moldova - de SB_one la: 27/01/2004 13:44:42
(la: Protestul international impotriva intentiei rusilor de a ocupa)
SUA cer retragerea Armatei ruse din Georgia si Moldova
Colin Powell s-a deplasat ieri la Moscova pentru a discuta cu Igor Ivanov situatia militarilor rusi din Georgia

Presedintele ales al Georgiei, Mihail Saakasvili, a fost investit ieri la Tbilisi in functia de sef al statului, transmit agentiile internationale de presa. Printre numerosii invitati din strainatate care au participat la ceremonie s-a numarat si secretarul de Stat american, Colin Powell, ca si omologul sau rus, Igor Ivanov. Inainte de a ajunge la Tbilisi, seful diplomatiei americane a reluat declaratiile privind opozitia americana fata de prezenta Armatei ruse in Georgia si Moldova. "Prezenta trupelor ruse nu se conformeaza angajamentelor asumate la Istanbul", a afirmat Colin Powell. Oficialul american a precizat ca intentiona sa discute ieri la Tbilisi aceasta problema, cu omologul sau rus, Igor Ivanov. Colin Powell a asigurat ca va aborda acest subiect cu liderii de la Kremlin si la Moscova, unde era asteptat in cursul serii de ieri. "Doresc sa le spun rusilor inca o data ca, in opinia noastra, trebuie sa depuna mai multe eforturi pentru aplicarea obligatiilor pe care si le-au asumat la Istanbul. Rusia nu a respectat calendarul retragerii" sale din Georgia, a declarat ministrul american.

In cadrul discursului sau de investitura, noul presedinte georgian, Mihail Saakasvili, a afirmat ca pastrarea stabilitatii Georgiei este prioritatea mandatului sau. "Sarcina noastra principala este sa mentinem si sa consolidam stabilitatea in tara, iar fortelor noastre armate le va reveni un rol important in aceasta misiune", a declarat Mihail Saakasvili.

La ceremoniile oficiale de investitura de la Tbilisi a participat si consilierul prezidential Corina Cretu, purtator de cuvant al Presedintiei Romaniei.

http://www.presa.tv/index.php?show=stiri&act=show&id=502



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
Hypatia #9025 - de RSI la: 06/02/2004 09:37:08
(la: A existat holocaust in Romania?)
"Am citit azi noapte despre holocaustul armean din Turcia. A fost intr-adevar, ingrozitor. N-am gasit nicaieri vreun text oficial prin care armenii sa ceara scuze turcilor si nici scuze oferite de turci armenilor."
Deoarece pretinzi ca genocidul armean nu starneste atitea dezbateri o sa-ti dau adresa sitului Institutului National Armean de Studii ale Holocaustului pe care vei gasi acest mesaj de protest a mai multor intelectuali armeni si ne-armeni, inclusiv israelieni si evrei care protesteaza impotriva incercarilor guvernului turc de a nega Holocaustul Armean.
http://www.armenian-genocide.org/Affirmation.22/current_category.3/affirmation_detail.html

In alt document pe aceiast tema si din acelasi sit semnat de 126 de oameni de stiinta (scholars) ai sa gasesti si semnatura lui Elie Wiesel. Deci si in acest caz exista incercari de nega genocidul pe de o parte si pe de alta efortul de a face cunoscut generatiilor viitoare adevarul tocmai pentru a nu se repeta aceste tragedii.
======================================================
"Cred ca nu exprim suficient de clar ceea ce vreau sa spun: n-am nimic cu comisia in sine. Eu cred ca e formata numai din evrei, indiferent cum s-ar numi ei. Persoanele in cauza sunt chemate sa faca o treaba, si si-o vor face cum stiu ei mai bine, caci interesele lor sunt aceleasi cu cele ale comunitatii internationale din care provin. E simplu. Insasi constituirea comisiei si toata conjunctura e dictata din afara."
Din cate stiu eu propunerea a venit de la presedintele Iliescu, iar din comisie fac parte si istorici romani, dupa cum se poate vedea din componenta ei pe care o dau in continuare:
Prof. Elie WIESEL, Presedinte
- Radu IOANID, Vicepresedinte
- Tuvia FRILING, Vicepresedinte
- Mihai IONESCU, Vicepresedinte
- Ioan SCURTU, Institutul N. Iorga, Consilier de Stat, Administratia Prezidentiala, Coordonator Secretariat
- Victor OPASCHI, Consilier de Stat, reprezentant al Presedintelui Romaniei in Comisie
- Viorel ACHIM, Institutul "N. Iorga"
- Lia BENJAMIN, Centrul pentru Istoria Evreilor din Romania
- Liviu BERIS, Reprezentant al Asociatiei Evreilor din Romania, Victime ale Holocaustului
- Irina CAJAL MARIN, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania
- Adrian CIOFLANCA, Institutul "A.D. Xenopol", Iasi
- Ioan CIUPERCA, Universitatea "Al.I. Cuza", Iasi
- Alexandru ELIAS, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania
- Alexandru FLORIAN, Institutul pentru Studii Social-Democrate
- Vasile IONESCU, Organizatia Rromilor
- Corneliu Mihai LUNGU, Arhivele Nationale
- Andrei PIPPIDI, Universitatea Bucuresti
- George VOICU, Universitatea Bucuresti
- Jean ANCEL, Israel, Institutul "Yad Vashem"
- Colette AVITAL, deputat (Knesset)
- Andy BAKER, American Jewish Committee
- Randolph BRAHAM, CUNY, US
- Mihai Dinu GHEORGHIU, Universitatea Paris II, Franta
- Hildrun GLASS, Germania
- Dan MARIASCHIN, Vicepresedinte B'Nai B'Rith
- Paul SHAPIRO, US, USHMM
- Michael SHAFIR, RFE/RL, Israel
- William TOTOK, Germania
- Leon VOLOVICI, Israel
- Raphael VAGO, Israel
Te las sa decizi tu cine e evreu si cine nu.
Si daca vrei, poate o sa ne dai si noua o definitie a antisemitismului, in viziunea ta.

#9034 (raspuns la: #9025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din ziarul ZIUA - de anita47 la: 16/02/2004 10:56:45
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Monument la Ierusalim pentru patriotul roman George Beza
=====
O stanca de patru tone a fost taiata din Muntii Ierusalimului pentru a deveni un monument "In memoriam" romanului George Beza La inaugurare, pe 24 martie, vor participa presedintele Romaniei, Ion Iliescu, si ministrul Culturii si Cultelor, acad. Razvan Theodorescu
Emotia incercata in urma cu vreo patru ani pe cand umblam prin Ierusalim si cautam in arhive urmele lasate de romanul George Beza in anii traiti in Palestina, era aproape uitata. Scrisesem despre Beza cateva articole in publicatiile israeliene si in ZIUA bucuresteana, ii inchinasem un capitol in cartea "Romania Iudaica", si in cateva intalniri cu ministri romani si personalitati israeliene sugerasem ca romanului Beza i se cuvine un "Exeggi monumentum" la Ierusalim. In lumea grabita si agitata in care traim, pierdusem nadejdea ca se va gasi energia sa i se acorde lui Beza, post-mortem, dramul de suflet. Samanta aruncata de mine avea sa dea totusi roade.


Un patriot roman, anti-nazist la Ierusalim
Nascut la Constanta, in 1907, George Beza a studiat filologia, apoi s-a dedicat ziaristicii. Membru al Partidului National Taranesc, el si-a exprimat oroarea fata de hitlerism, si a fost silit sa se expatrieze, mai intai la Istanbul, apoi la Ierusalim. Aici, impreuna cu un grup de tineri intelectuali evrei si romani a tiparit un ziar antifascist si a infiintat postul de radio "Independenta Romaniei". La sfarsitul razboiului, i s-a acordat statutul de ofiter englez si a fost decorat de Comandantul sef al Fortelor Aliate din Orientul Mijlociu pentru contributia adusa la infrangerea nazismului. O diploma atesta ca "George Beza a servit cu credinta si loialitate cauza aliata si prin actiunea sa a contribuit la eliberarea Europei". Centrul Cultural Israeliano-Roman din Tel Aviv, al carui presedinte sunt, a avut initiativa de a aseza la Ierusalim, acolo unde a trait si a activat George Beza o placa de marmura "In memoriam". Totul s-a realizat abia dupa ce la conducerea Departamentului Romanii de pretutindeni al Ministerului de Externe a fost instalat Eugen Uricaru, un scriitor de valoare, care stie si sa actioneze repede. Diplomatul Gheorghe Popescu a batut insistent la diferite usi de la Ministerul de Externe. El i-a vorbit lui Eugen Uricaru de romanul uitat de la Ierusalim si lucrurile au inceput sa se miste. Ieri, o stanca de patru tone a fost instalata in gradina Bisericii Romanesti din Ierusalim. Conceptia arhitecturala apartine profesorului arhitect Vasilescu, care construieste si Asezamantul Religios romanesc de la Ierihon. De problemele ingineresti s-a ocupat Israel Bar, un israelian cu o inima mare, si darnic. Pe stanca memoriala vor fi fixate o placa in numele Romaniei, si inca una, a Centrului Cultural Israeliano-Roman, care a avut initiativa si a asigurat mijloacele financiare pentru realizarea proiectului. Textul, scris in ebraica si romaneste, omagiaza un patriot si luptator antifascist roman. Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, va dezveli monumentul la 24 martie, cu prilejul vizitei sale in Israel. La ceremonie va participa si ministrul Culturii si Cultelor, acad. Razvan Theodorescu. Vor mai fi prezenti fiul lui George Beza, Paul, cu sotia si copiii sai. Paul Beza avea cinci ani cand tatal sau l-a adus din Bucuresti la Ierusalim. "Sunt groaznic de emotionat, mi-a declarat prin telefon Paul Beza care traieste la Londra. Voi sosi la Ierusalim cu toata familia si cu multi prieteni englezi. N-am cuvinte destule ca sa pot multumi Guvernului de la Bucuresti si Centrului Cultural Israeliano-Roman din Tel Aviv pentru tot ce-au facut intru eternizarea memoriei tatalui meu".


Un mesaj de la Paul Mihai Beza catre ziarul ZIUA
Fiul lui George Beza ne-a trimis la redactie urmatoarea scrisoare: "Multumesc pe aceasta cale domnului Sorin Rosca Stanescu si intregului colectiv al ziarului pentru interesul ziaristic acordat istoriei contributiei aduse de tatal meu, George Beza, la victoria cauzei aliate in timpul celui de al doilea Razboi Mondial. Familia mea si cu mine suntem adanc miscati de recunoasterea dupa atatia ani de catre conducerea Romaniei, a eroismului de care au dat dovada George Beza si de echipa sa, intr-un moment cand se credea ca Germania nazista era invincibila si ca oricine i se opune va regreta indrazneala de a-i fi rezistat. Nu trebuie uitat ca la vremea respectiva trupele germane atinsesera Marea Manecii, ca Europa Centrala si Rasariteana era impartita intre Germania lui Hitler si Uniunea Sovietica a lui Stalin, si ca singura natiune majora care mai era in razboi cu puterile Axei era Marea Britanie. In acel an, situatia parea disperata. In pofida acestei situatii, cei care s-au raliat SOE (Executivul Operatiunilor Speciale britanice), cu totii voluntari, erau de alta parere, iar cursul pe care l-a luat ulterior razboiul le-a dat in cele din urma dreptate. Doresc sa aduc multumiri initiatorilor acestui proiect, Centrului Cultural Israeliano-Roman, si presedintelui acestuia, dl Tesu Solomovici, ca si tuturor celor care au contribuit la inaltarea la Ierusalim a unui monument in memoria tatalui meu, George Beza. M-ar bucura sa vad cat mai multi prieteni, vechi si noi, la ceremonia inaugurarii monumentului."

Ziua

Caniro, care e miza textului? - de core la: 24/02/2004 19:50:38
(la: Misterele de langa noi)
Caniro, care e miza textului? si de ce scrii la persoana a doua singular cand e clar ca naratiunea de deruleaza la pers.I sg?
mie textul mi se pare plin de locuri comune. Nimic original, nici macar o idee cat de cat de final care sa anuleze plictiseala discursului.
#10501 (raspuns la: #10435) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un text cenzurat (de altii)... - de anonimul la: 08/03/2004 10:17:55
(la: Comunismul: o idee buna prost aplicata?)
comentariu la: #11570 - Comentariu adaugat de belazur la lun 8 Mar 2004 - 01:45 h

Subiectul este altul, nu analiza literar artistica. Ceea ce faci, seamana a trolismulet, decit a discutie pe un subiect. fiecare pricepe ce poate si cit poate si mai ales cit vrea sa poata!

Ca totusi sa te luminez putin: ceea ce eu scriu aici este bine argumentat si sutinut de realitate. Pentru mine ideile mele personale sint bine cimentate, au o baza solida de fapte, concepte, cunostiinte, rationamente, etc. Cit timp nu eu conduc lumea judecatile mele nu sint insa absolute. Inca!!!

Personal am certitudinea absoluta ca "Lipsa de cunostiinte reale in domeniu, tratarea superficiala a problematicii face ca unii sa poata sa exprime asemenea aberatii"; vezi contextul in care am scris fraza!

Daca ai avea intelegerea sistemlor de referinta si le-ai si aplica, atunci ai vedea cind o afirmatie este absoluta si cind relativa si de ce ea, afirmatia, poate fi simultan si absoluta si relativa.

Subiectul este altul, hai sa vorbim despre subiectul forumului! Bine?

Daca ai informatii, argumente, discutam, daca nu ce rost are sa batem apa in piua, sa ne esapam in texte formale.

Ai vreun argument care sa infirme situatia de SCLAVAGISM LUMINAT a lumii de azi?

(Pentru o buna intelegere, azi nu inseamna fix luni si miine fix marti!) Azi si miine au aici valor relative si nu absolute.

Inchei aici "luminarea personala a relativului absolut"!

Mai vorbim...
„Pozitia (...) prin care es - de (anonim) la: 16/03/2004 06:13:10
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
„Pozitia (...) prin care este incurajata federalizarea Republicii Moldova, va avea drept efect crearea unui protectorat rusesc in teritoriu. Prin urmare, unica parghie de a influenta modificarea acestei pozitii este formarea unei opinii publice puternice, care s-ar face auzita. Numai in aceste conditii, actuala administratie a SUA, care utilizeaza destul de frecvent notiuni de genul ‘democratie’ sau ‘societate deschisa’, va fi nevoita sa tina cont de toate parerile existente in societatea moldoveneasca.”
George Soros, Conferinta de presa la Chisinau, 21 octombrie 2002


„Since Putin was elected president in 2000, every major figure exiled or arrested for financial crimes has been Jewish. In dollars terms, we are witnessing the largest illegal expropriation of Jewish property in Europe since the Nazi seizures during the 1930s... These arrests must be seen in the contex of increasingly aggresive, military and extrajudicial actions in Ukraine, Moldova, the South Caucasus and Chechya”.
Bruce Jackson, The Washington Post, noiembrie, 2003


„The Bush administration has taken a significant step toward adjusting its policy to fit the reality of Russia’s recent anti-democratic and imperialistic behaviour. (...) Mr. Putin must see that his attacks on democracy in his own country and on the independence o his neighbors will ve resisted. If he pays no price, he will surely step them up”.
„A Stand on Russia”, The Washington Post, 4 decembrie, 2003


„Solutionarea conflictului transnistrean este importanta pentru viitorul cetatenilor Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului. Modelul de solutionare a acestui conflict trebuie neaparat sa intareasca independenta si integritatea teritoriala a Moldovei”.
Heather M. Hodges, Ambasador SUA in Republica Moldova, 2003


„Doctrina Putin” aduce Chisinaul pe harta geopolitica a lumii
Scena geopolitica a istmului Ponto-Baltic – spatiu teoretizat stralucit in perioada interbelica de un Simion Mehedinti - sau a Caucazului au trecut in umbra odata cu concentrarea privirilor lumii spre Afganistan, Irak sau criza israeliano-palestiniana. America este ocupata pana peste cap, prinsa in capcana unui razboi care readuce in memorie, periculos, Vietnamul, somata sa raspunda cu solutii conflictelor din Orientul Mijlociu sau sa reconstruiasca, din temelii, Afganistanul.
Spatii geopolitice cruciale – cum sunt Istmul Ponto-baltic sau Caucazul - pareau uitate de imperiul ghidonat de la Washington sau date spre gestiune altcuiva. Si unii s-au grabit sa profite. Putini au sesizat, in acest context, semnalele pe care Moscova le transmitea tarilor din zona si presiunile la care acestea erau supuse. La 19 septembrie, la Yalta, Moscova impune semnarea tratatului economic dintre Rusia, Ucraina, Belarus si Kazahstan in vederea creari „unui spatiu economic unic” – net favorabil Rusiei si in pofida dorintei celorlalti „parteneri”. La 29 septembrie, fortele maritime ruse au inceput construirea unui canal in stramtoarea Kerch din partea de nord a Marii Negre, aceasta insemnand, practic, o tentativa de preluare a controlului de la Ucraina a unei insule si a unui canal adiacent. Supus presiunilor Moscovei, presedintele Kucima accepta „negocierile” legate de canalul strategic de navigatie din apropierea Marii Azov unde se estimeaza ca exista importante resurse de titei. La 5 octombrie, in Cecenia, cu ocazia unei farse electorale evidente, Rusia instaleaza un guvern marioneta si isi asigura astfel controlul. La 9 octombrie, Presedintele Putin si Serghei Ivanov, Ministrul Apararii, au exprimat intr-o conferinta de presa comuna ceea ce este cunoscut sub numele de „Doctrina Putin”: Moscova isi rezerva dreptul de a interveni militar in solutionarea oricarui diferend din statele vecine si dreptul de a-si mentine conductele de petrol ce se intind din Asia Centrala si de la Munti Caucaz pana in Occident, chiar si – afirma Presedintele Putin – „acele segmente ale sistemului de conducte ce se afla dupa hotarele Rusiei”. Trebuie adaugata la aceasta prezenta in continuare a trupelor ruse si bazelor militare in Georgia, in ciuda acordurilor internationale: conform deciziilor summit-urilor OSCE de la Istambul si Porto, Rusia trebuia sa inchida bazele de la Vaziani si Gudauta in 2001 si sa negocieze cu Georgia inchiderea bazelor de la Batumi si Akhalkalaki. Patru ani mai tarziu, Rusia a inchis numai baza de la Vaziani si a refuzat, practic, sa negocieze altceva. In ceea ce priveste Republica Moldova, Rusia nu a respectat nici o decizie internationala privind retragerea trupelor si armamentului din Transnistria, mai mult, a facut si face toate eforturile diplomatice pentru „legalizarea” prezentei sale militare in Moldova si perpetuarea controlului asupra unui stat independent si recunoscut international prin sustinerea fatisa a Transnistriei, „o enclava de tip mafiot, sustinuta de armata rusa”, cu a denumit-o celebrul comentator american Z. Brzezinski. Daca adaugam aici implicarea serviciilor secrete rusesti in alegerile din Georgia si Azerbaijan, deci fraudarea acestora, sau presiunile din Abhazia pentru prezervarea intereselor rusesti vom avea un tablou aproximativ al actiunilor concertate ale „Noii Rusii” pentru impunerea dominatiei in Istmul Ponto-Baltic si Eurasia.
Toate acestea succesele diplomatice sistematice ale Rusiei lui Putin, veritabil „Petru cel Mare” al secolului XXI, s-au constituit in semnale de alarma pentru populatia (ne-rusa) a zonei, si nu numai, oripilata de ceea ce poate deveni „doctrina Putin” impinsa pana la ultime consecinte pe plan extern. In plus, expresia „doctrinei Putin” pe plan intern, respectiv ofensiva masiva si concertata a echipei lui Putin impotriva magnatilor rusi de origine evreiasca a alertat cercurile politice, economice si opinia publica din UE si, mai ales, Statele Unite. Cazul magnatului Mihail Hodorkovski (arestat la 25 octombrie de agenti mascati ai securitatii ruse din cadrul FSB, succesoarea KGB, care au luat cu asalt avionul personal al omului de afaceri), este cel mai faimos dintre ele.
Reactia nu a intarziat. Cand nimeni nu parea ca pune la indoiala marsul triumfal al Rusiei, iar unii comentatori se grabeau sa acrediteze un nou pact Rusia-America pentru a explica cumva timiditatea Administratiei Bush fata cu „doctrina Putin”, o serie de evenimente de proportii masive si consecinte majore incep sa se deruleze ca un mecanism bine pus la punct. Georgia, Ucraina, Lituania, Republica Moldova – si cine stie cine va mai urma! – au intrat, perfect sincronizat, in clocot politic si geopolitic. Cazul Republicii Moldova este doar unul dintre ele pe aceasta „mare tabla de sah” in care piesele se muta cu repeziciune de un jucator abil, consecvent si tenace. Grabita si fascinata, poate, de omul de otel de la Kremlin, presa a catalogat initial miscarile drept „manevre ale lui Putin” sau jocuri geopolitice ale Rusiei. S-au inselat. Cazul Republicii Moldova developeaza in mic filmul evenimentelor si dezvaluie, in spatele haosului aparent, o succesiune ferma si bine gandita de decizii si evenimente. In final, Rusia nu este regizorul sau papusarul din spatele scenei, ci, deocamdata, perdantul unui joc in care a crezut ca are toate cartile castigatoare.
Din pricina „doctrine Putin” si cu mana americana, Chisinaul revine, precum la cumpana anilor 90, pe scena geopolitica a lumii... Sa vedem cum.

Filmul evenimentelor. Uite Putin, nu e Putin...
La 17 noiembrie 2003, prin persoana lui Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, Moscova propune Chisinaului un Memorandum pentru solutionarea conflictului transnistrean. Textul, in esenta un proiect de Constitutie federala care facea intreaga Republica Moldova dependenta de Tiraspol, deci de Moscova, vine in continuarea unui sir de initiative pe aceiasi directie. Daca documentul ar fi fost semnat, s-ar fi petrecut acceptare de jure a dominatiei de facto a Rusiei in Republica Moldova. Parafarea documentului era dorita intempestiv de Moscova care vroia sa puna pe masa la Reuniunea OSCE de la Maastricht (1-2 decembrie) cel putin o „realizare” de politica externa, respectiv chestiunea transnistreana. Gestul grabit al rusilor a lasat prezumtivii parteneri – SUA si OSCE – perplecsi... Rusia isi aroga controlul exclusiv al unui spatiu pe care convenise, teoretic, sa-l discute si cu altcineva.
Federalizarea ca solutie a conflictului din Transnistria este o poveste mai veche in Republica Moldova, iar punctul de plecare este tot Rusia. Batalia a inceput, practic, in 1997, cu asa numitul Plan Primakov, dupa care Rusia a pus pe masa, cu mana OSCE, un „Acord” care a facut sa curga multa cerneala (textul s-a tiparit la 9 iulie in Moldova Suverana cu titlul „Proiectul de Acord dintre Republica Moldova, document elaborat de OSCE, Federatia Rusa si Ucraina”). Pentru a garanta succesul operatiunii, Moscova a trimis anul acesta un nou ambasador la Chisinau, nici mai mult nici mai putin decat amiralul Zubacov Iurii Antonovici, mana dreapta a lui Serghei Primakov in toate posturile in care acesta s-a perindat: sef al FSB-ului, Ministru de Externe, Prim-ministru etc. Un „greu” a carui numire indica limpede interesul major al Rusiei in zona. Ripostele la proiectul din 2002 au fost rapide si concertate. Societatea civila – ONG-uri, Uniuni de creatie, publicatii etc. - s-a mobilizat exemplar, discreditand proiectul, chiar institutia care l-a propus.
Ultimul episod in acest serial regizat de Moscova si perdant, deocamdata, este Memorandumul Kozak. Trimisul lui Putin vine la Chisinau cu o misiune precisa: sa aduca pe cei doi lideri, Vladimir Voronin si Igor Smirnov, la aceiasi masa, dispusi sa semneze documentul. Daca acest acord s-ar fi realizat, Presedintele Putin insusi s-ar fi deplasat la Chisinau pentru a asista la semnare...
Primele reactii par de bun augur pentru diplomatia rusa: Igor Smirnov anunta rapid acordul fata de Memorandum si accepta ziua de 25 noiembrie pentru vizita presedintelui Putin la Chisinau (data a fost confirmata oficial pe 23 noiembrie). Pe 21 noiembrie, Ministrul rus al Apararii Sergei Ivanov anunta la Moscova ca trupele rusesti vor sta in Moldova ca „garanti ai acordului federal pentru o perioada de tranzitie de pana la 20 de ani”. Desi Memorandumul nu fusese inca semnat...
Reactia societatii civile si a partidelor din Opozitie este insa prompta, coerenta si eficace. Manifestatiile din fata Ambasadei Ruse continua, in ciuda hartuielilor repetate, la fel ca si mitingurile de protest. Pe 19 noiembrie, liderii grupurilor parlamentare, Iurie Rosca (PPCD), Victor Stepaniuc („Partidul Comunistilor”) si Dumitru Braghis („Moldova Noastra”) au avut o intalnire cu Dmitri Kozak, in care reprezentantii Opozitiei si-au exprimat dezacordul fata de proiect; chiar si Stepaniuc, liderul fractiunii comuniste din Parlament, a declarat ca nu sustine toate prevederile Memoradumului. Pentru a da o alura europeana Memorandumului, Kozac a afirmat: „memorandumul si planul propus in format tripartit, elaborat in comun cu OSCE si Ucraina, sunt foarte asemanatoare, acesta fiind doar mai concret”. Ceva adevar exista aici, cu „nuanta” ca proiectul anterior din 2002 tot de Moscova fusese construit... Pe 20 noiembrie, Igor Smirnov adreseaza un apel populatiei din stanga Nistrului prin care sustine documentul si sugereaza, totusi, o imbunatatire: „In conditiile in care viitorul stat va fi unul demilitarizat, rolul dominant in oferirea garantiilor militare si a securitatii de stat ar trebui sa revina Rusiei, fapt ce ar merita consfintit in constitutia viitorului stat federal”. Luni, 24 noiembrie, Opozitia din Republica Moldova se reuneste intr-o sedinta a Mesei rotunde cu Statul Permanent, un mecanism infiintat la sugestia Consiliului Europei si menit sa reuneasca pentru dezbateri principalii actori politici de la Chisinau (treptat, initiativa a cazut in derizoriu pentru ca era sistematic ignorata de Partidul Comunistilor sau de alte formatiuni din Opozitie; sistemul intalnirilor a fost resuscitat cu aceasta ocazie). In absenta reprezentantilor Partidului Comunistilor, s-a infiintat Comitetul pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova (CAIC) la care au aderat toate formatiunile de opozitie si toate ONG-urile, asociatiile sau uniunile semnificative de peste Prut si care s-a pronuntat, explicit, impotriva semnarii Memorandumului. CAIC a cerut o intalnire cu Presedintele Voronin caruia i-a solicitat sa ceara implicarea UE, a Americii, a Romaniei si Ucrainei in procesul de reglementare a crizei. Iurie Rosca (PPCD) a propus demararea unor actiuni ample si hotarate de protest incepand cu ziua de 25 noiembrie, ziua sosirii Presedintelui Putin la Chisinau.
In contrapartida, Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, a utilizat toate argumentele pentru a-l convinge pe presedintele Voronin sa semneze. Kozak a afirmat, ulterior, ca Voronin ar fi acceptat, ca ar fi promis ca va semna, dupa care si-a schimbat radical opinia. Voronin declara in timpul negocierilor cu emisarul rus ca: „Acceptarea proiectului de catre toate partile interesate va semnifica un inceput real de solutionare a conflictului transnistrean fara invingatori si invinsi, iar finalizarea cu succes a acestui proiect va putea fi comparata cu caderea zidului Berlinului”. In plus, Dmitru Kozak dadea garantii ca OSCE va sustine orice plan care va fi acceptat de partile implicate in conflict. In acest timp, Jaap de Hoop Scheffer, presedintele OSCE, nu avea nici o pozitie. Pentru a grabi decizia, Kozak a lansat urmatoarele promisiuni: retragerea rapida a munitiilor de pe teritoriu Transnistriei, anularea unei parti a datoriilor Republici Moldova catre Rusia (in valoare de 100 milioane de dolari), precum si alocarea altor 105 milioane de dolari, ajutor nerambursabil, destinat pentru stabilizarea economica, sociala si ecologica din regiunea transnistreana. In plus, ca o consecinta a vizitelor lui Kozak la Tiraspol, se manifesta primele gesturi de deschidere. Dupa ce Chisinaul a schimbat frecventa de testare a televiziunii digitale, lichidand inferentele operatorului de telefonie mobila din Tiraspol, Tiraspolul a inlocuit, la randu-i, bruierea frecventelor de telefonie mobila utilizate de Voxtel si Moldcell. De asemenea, Tiraspolul a anuntat ridicarea, cu incepere de la 21 noiembrie, a interdictiei de acces pe teritoriul Transnistriei, impusa anterior lui Vladimir Voronin si altor oficiali moldoveni. Voronin si-a exprimat satisfactia: „este un semn bun, un semn ca vom reusi sa realizam compromisul necesar”. In plus, a afirmat in fata corpului diplomatic de la Chisinau, ca daca Tiraspolul continua sa se manifeste in acelasi fel, Republica Moldova va propune ridicarea sanctiunilor de circulatie impuse conducatorilor transnistreni de UE.
Totul indica semnarea Memorandului, mai cu seama pasii concreti care s-au facut dupa 10 ani de stagnare. Din acest moment, insa, incepe, probabil, ceea ce ministrul de externe rus, Igor Ivanov, avea sa numeasca „implicarea unor tari in afacerile interne ale CSI, ca si in Georgia” (afirmatie emfatica si ridicola, caci Ivanov nu este ministru de Externe nici al CSI nici al Georgiei!).

(Fragment din articolul AMERICA FACE SAH-MAT RUSIA LA CHISINAU
- SAU CEA MAI MARE INFRANGERE DIPLOMATICA A MOSCOVEI IN RAZBOIUL PENTRU CONTROLUL REPUBLICII MOLDOVA , la:

http://www.studiidesecuritate.ro/stiri/news12.html).
#12157 (raspuns la: #12148) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania si provocarile regionale ale integrarii euro-atlantice - de belazur la: 24/03/2004 18:54:40
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
Moldova, Romania si provocarile regionale ale integrarii euro-atlantice

Romania si provocarile regionale ale integrarii euro-atlantice

- relatia cu Republica Moldova si posibile consecinte pe termen scurt si mediu -

DAN DUNGACIU

"Anumite actiuni si evenimente recente din viata politica a Rusiei si din politica externa a Rusiei ne-au pus pe ganduri... Prezenta trupelor ruse [in Georgia si Moldova] nu se conformeaza angajamentelor asumate la Istanbul. Doresc sa le spun rusilor inca o data ca, in opinia noastra, trebuie sa depuna mai multe eforturi pentru aplicarea obligatiilor pe care si le-au asumat la Istanbul. Rusia nu a respectat calendarul retragerii".(Colin Powell, ianuarie 2004, Moscova)

"Pentru prima data in istorie, interesele Romaniei coincid cu cele ale Occidentului in ceea ce priveste Republica Moldova... O data la doua generatii (1918, 1940, 1991), Moldova este cap de lista a prioritatilor agendei diplomatice internationale si aproape de fiecare data Occidentul este prins pe picior gresit, pentru ca nu a existat o analiza profunda a acestui spatiu. Acum ne aflam intr-un astfel de moment. Si, pentru prima oara, Romania are posibilitatea de a influenta deciziile internationale". (Vladimir Socor, 28.01.2004, Bucuresti)

"Replica pe care urmeaza sa o dea Occidentul politicii externe agresive, promovate de Moscova in spatiul post-sovietic, o poate constitui extinderea treptata a Aliantei Nord-Atlantice si a Uniunii Europene, pana cand acestor organizatii li se vor alatura, intr-o forma sau alta, tarile din imediata lor apropiere, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Georgia si Azerbaidjanul". (The Wall Street Journal, ianuarie, 2003)

Republica Moldova - o prezenta absenta

Republica Moldova are un statul paradoxal pe agenda publica a dezbaterilor din Romania. Este invocata, dar nu discutata, este pomenita (rar!), dar nu analizata. Este o prezenta, dar o prezenta discontinua, fara substanta, fara efect. O prezenta... absenta.

Acest text apare nu doar din dorinta de a inventaria un an de evolutii politice si geopolitice din Republica Moldova, ci de a evidentia, prin recul, o realitate care devine evidenta pentru orice observator de la Bucuresti sau aiurea. In anul 2004, una dintre mizele cele mai insemnate de pe agenda de politica externa a Romaniei va fi chestiunea Republicii Moldova, respectiv prestatia Chisinaului fata de Bucuresti si reactia pe care Romania va trebui sa o aiba fata de sfidarile puterii politice comuniste de peste Prut. Caruselul provocarilor la adresa Romaniei a inceput deja, si exista toate motivele sa credem ca el va continua. In plus, evolutia evenimentelor din Republica Moldova sugereaza ca dosarele geopolitice deschise in 2003 sunt departe de a fi solutionate, iar efectele acestei stari vor afecta, pe termen scurt si mediu, conditia Romaniei de membru NATO si aspirant la un loc in Uniunea Europeana. Faptul ca 2004 este an electoral pentru ambele tari (in primavara lui 2005 vor avea loc in Republica Moldova alegeri parlamentare) nu face decat sa complice ecuatia.

O conferinta si mai multe semne de intrebare

Pozitia Romaniei fata de Republica Moldova nu va fi de aici inainte benevola si nu o va implica numai pe ea, caci Romania este plasata acum la granita celei mai mari aliante militare pe care a cunoscut-o omenirea si care are interese geo-strategice in Istmul Ponto-Baltic si Caucaz. De aici sarcinile ce-i incumba. Toate evolutiile indica o crestere treptata - teoretica, cel putin! - a importantei Romaniei pe aceasta axa, si pozitia ei in viitoarea arhitectura de securitate regionala va depinde, in buna masura, de competenta si hotararea ei de a gestiona adecvat aceasta somatie iminenta. Dincolo de adeziunile fervente si retorica integrarii in NATO, urmeaza, in 2004, testul implicarii si evolutiei efective in aceasta regiune.

Poate Bucurestiul sa isi asume un asemenea rol? - este pana la urma interogatia majora pentru 2004. Din nefericire, semne de intrebare relativ la putinta sau abilitatea Bucurestiului au aparut prea repede. Intre 19-22 ianuarie 2004, la Niederpöcking, Lacul Starnberg, Germania, sub egida Pactului de Stabilitate in Europa de Sud Est, in cooperare cu Ministerul de Externe German (si organizata de Asociatia pentru Europa de Sud Est) s-a desfasurat conferinta "Perspectivele europene ale Republici Moldova". Este prima conferinta de asemenea anvergura dedicata explicit Republicii Moldova, iar participarea a fost numeroasa - aproape o suta de reprezentanti ai asociatiilor sau institutiilor politice sau nepolitice cu interese in Republica Moldova sau regiune - si de inalt nivel: Erhard Busel, Coordonator special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud Est, William Hill, Seful Misiunii OSCE la Chisinau, Vladimir Filipov, reprezentantul Consiliului Europei la Chisinau, reprezentanti ai Ministerelor Afacerilor Externe ale unor tari europene, experti internationali, liderii politici de la Chisinau (Nicolae Dudau - Ministru de Externe - Iurie Rosca, Dumitru Braghis, Oleg Serebrian, Oazu Nantoi etc.).

In cadrul conferintei, trei grupuri de lucru au discutat strategii europene, politici economice si sociale, precum si aspecte de securitate referitoare la Republica Moldova. Aceste comisii vor pregati terenul pentru intrunirile viitoare si pentru elaborarea unor proiecte sau strategii care sa includa si recomandari concrete pentru factorii de decizie d la Bruxelles sau Chisinau. O conferinta, asadar, de o importanta strategica indiscutabila. Din partea Romaniei a fost invitat, intr-o prima instanta, doar Gabriel Andreescu, Centrul de Studii Internationale, Comitetul Helsinki ("expertul favorit" al liderilor politici sau de opinie ai Partidului Comunistilor aflat acum la putere la Chisinau). Textul preferat al echipei istoricilor oficiali ai regimului comunist este, de departe, Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu, "Relatia Romaniei cu Republica Moldova", text tiparit in 22 Plus la 25 ianuarie 1995, in care autorii acreditau ideea unei "minoritati romanesti" in Republica Moldova. Pentru o valorificare recenta a lui Gabriel Andreescu in presa oficiala de la Chisinau, se poate vedea Haralambie Corbu, "Culegem ceea ce semanam", serial tiparit pe prima pagina a Moldovei Suverane, ianuarie 2004. Al doilea favorit al istoriografiei comuniste si revizioniste de la Chisinau este Lucian Boia, considerat de Vasile Stati, autorul penibilului Dictionar moldovenesc-romanesc, drept "cel mai obiectiv istoric roman". In principala lucrare revizionista a lui Vasile Stati, Istoria Moldovei, "Vivar-Editor", Chisinau 2002 - pe a carei coperta troneaza fara jena imaginea "Moldovei Mari" - Lucian Boia este gratulat cu atributele cele mai inalte: "prestigiosul istoric roman" etc. Invocarea lui Lucian Boia este, totusi, inepta si frauduloasa: istoricul oficial al revizionismului "moldovenesc" utilizeaza demersul lui Lucian Boia in litera, nu in spiritul lui. Stati utilizeaza deconstructia (de-mitizarea) istoricului de la Bucuresti doar pentru istoria Romaniei, niciodata pentru ceea ce el considera a fi "istoria Moldovei").

Revenind acum la invitati, nu poti sa-ti reprimi perplexitatea (pe care unii au exprimat-o public acolo!): vecina Moldovei, Romania, reusea "performanta" diplomatica de a avea un invitat din cei aproape o suta! In ultima clipa, s-a reusit introducerea pe lista invitatilor, ca observator, a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe. Cam putin pentru o tara care are ca sarcina gestionarea viitoarei frontiere estice a NATO si UE si care nazuieste sa devina locomotiva Republicii Moldova in demersurile acesteia - cate sunt! - de integrare europeana. Iar aceasta prezenta debila spune ceva despre strategia (existenta sau nu) a Bucuresti-ului in raport cu Republica Moldova sau despre institutiile care sunt puse in miscare (sau nu) pentru aplicarea acesteia. Cu atat mai mult cu cat la Niederpöcking, reprezentatii altor doua tari, Polonia si Lituania, au declarat explicit intentia de a deveni ele locomotiva Republicii Moldova in eforturile acesteia de integrare in structurile europene! Cuplata cu refuzul obstinat al Chisinaului de a colabora cu Bucurestiul - de aici, firesc, disponibilitatea institutiilor occidentale de a gasi un inlocuitor -, propunerea pare amenintator de plauzibila, iar consecintele geopolitice pentru Romania sunt incomensurabile: in esenta, este vorba despre a doua deposedare a Romaniei - dupa "pierderea" flotei din Marea Neagra - in ceea ce priveste capacitatea Bucurestiului de a actiona pe frontul de Est (Marea Neagra si Caucaz). O Romanie care pierde initiativa spre Est devine un actor figurant si nesemnificativ in orice initiativa a Washingtonului sau a UE in Caucaz sau Istmul Ponto-Baltic. Aceasta este, geopolitic vorbind, miza confruntarilor Chisinau - Bucuresti si aici sta, se pare, explicatia razboiului declansat de puterea comunista la adresa Romaniei.

Inainte de a detalia, sa urmarim, rapid, cateva repere ale acestei campanii.

"Aria calomniei". Chisinaul ataca Romania la institutiile europene

Doar cateva mostre: "In timpul celor 1213 zile cat Moldova s-a aflat sub ocupatia Romaniei, un evreu era ucis la aproape fiecare doua minute" (din "Plangerea 435" depusa de Andrei Neguta, deputat comunist, la Consiliul Europei, 2003); "Romania a ramas unicul imperiu in Europa, constituit din Moldova, Dobrogea si Transilvania" (Presedintele Vladimir Voronin, Postul de televiziune NIT, decembrie, 2003); "Scopul lui Rosca [liderul PPCD] este crearea provinciei romanesti si invadarea acesteia cu sute de mii de romi" (Moldova Suverana, publicatie oficiala a guvernului Republicii Moldova, 14 ianuarie 2004)... Sunt doar cateva exemple dintre zecile care invadeaza astazi spatiul public sau politic de la Chisinau sau aiurea. Razboiul declansat de Chisinau - flancat, probabil, de alti "prieteni" traditionali ai Romaniei - au adus relatiile dintre cele doua state in faza cea mai delicata din 1990 incoace. Dupa o perioada de relativ inghet de dupa 2001, a doua jumatate a anului 2003 a marcat apogeul acestei confruntari. Iata cateva momente ilustrative ale acestui dosar care nu pare ca se va inchide curand.

In 2002, relatiile bilaterale romano-moldovene fusesera, practic, suspendate o data cu anularea vizitei la Chisinau a primului-ministru Adrian Nastase in urma unor neinspirate declaratii belicoase ale unor oficiali moldoveni. In aprilie 2003, Ministrul roman de Externe, Mircea Geoana, si omologul sau moldovean, Nicolae Dudau, declara la Chisinau ca Tratatul de baza dintre Republica Moldova si Romania ar putea fi incheiat pana la finele anului curent. Ministrul romana prognoza chiar ca posibila o vizita a Presedintelui Iliescu, in toamna, in Republica Moldova. (Ca gest de bunavointa, Mircea Geoana anunta re-esalonarea datoriilor din importul de curent electric ale Republicii Moldova.) Chisinaul astepta de la aceasta vizita semnarea Tratatului de baza moldo-roman - vizita nu va mai avea loc.

Declaratiile belicoase ale comunistilor nu se opresc; dimpotriva. La 25 iulie 2003, la Chisinau, apare Dictionarul moldovenesc-romanesc, semnat de Vasile Stati, care afirma ca aceasta carte "demonstreaza existenta obiectiva a celor aproximativ 19.000 de dovezi de netagaduit ale individualitatii si dainuirii seculare a limbii pe care moldovenii o numesc moldoveneasca". Institutul de Lingvistica al Republicii Moldova anunta ca il va actiona in judecata pe Vasile Stati, pentru compilatie si furt intelectual. In acelasi zi, ziarul guvernamental Moldova Suverana publica celebra "Conceptie nationala de stat a R. Moldova" a Presedintelui Voronin. Unul dintre scopurile acestor gesticulatii politice era provocarea autoritatilor romane inaintea intalnirii dintre cei doi presedinti. La inceputul lunii august, Presedintele Ion Iliescu se intalneste, la Costesti-Stanca, cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin. Cei doi sefi de stat nu fac referinte la "Tratatul politic de baza moldo-roman", despre care Voronin afirma cateva zile inainte ca ar trebui discutat in mod obligatoriu.

Odata cu preluarea presedintiei Consiliului de Ministrii al Consiliului Europei, Moldova incepe o campanie sistematica de denigrare a Romaniei. Alexei Tulbure, reprezentantul permanent al Moldovei la Consiliul Europei acuza Romania de opozitie fata de planurile de "federalizare" ale Republicii Moldova si de implicare in manifestatiile anti-rusificare si anti-comuniste din anul 2002. (Prestatia oficialului de la Chisinau a fost uluitoare. Nu doar ca nu a adus vreo proba in sprijinul celor afirmate, dar a incheiat emfatic: "Noi vom considera astfel pana nu ne vom convinge de contrariul in baza intregii acelei informatii pe care trebuie sa ne-o prezinte Guvernul roman"). Urmeaza apoi acuzele de "anti-semitism" si "xenofobie". Seful Comisiei pentru Relatii Externe din Parlamentul moldovean, Andrei Neguta, reia argumentele de "anti-semitism", depunand o cerere catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei pe aceasta tema. (In reuniunea din 21 ianuarie 2004, Comitetul de Ministrii a dat un raspuns negativ interpelarii lui Neguta, infirmand acuzele parlamentarului moldovean.) Actorii acestei campanii sunt insa mult mai numerosi decat cei invocati. Victor Stepaniuc, Seful grupului parlamentar al comunistilor, a adresat o interpelare - Interpelarea Nr. 434 - referitoare la situatiei Bisericii Ortodoxa de Stil Vechi din Romania, acuzand Guvernul Romaniei de incalcare a drepturilor omului. Si exemplele pot continua.

In septembrie, premierul roman Adrian Nastase anunta ca Romania nu este interesata sa incheie un "Tratat politic de baza cu Republica Moldova", pentru ca Bucurestiul a recunoscut independenta R. Moldova si "respecta principiile dreptului international in relatiile bilaterale". In noiembrie 2003, Ministrul roman de Externe Mircea Geoana declara la Chisinau ca Romania va sprijini in continuare Republica Moldova pe calea integrarii in structurile europene, fara a tine cont de declaratiile care "au incercat sa puna o umbra in relatiile bilaterale", lansate de oficiali moldoveni. La finele lunii decembrie, Presedintele Voronin completeaza aceasta campanie anti-romaneasca declarand, printre altele, ca "Romania este azi unicul imperiu din Europa, constituit din Moldova, Dobrogea si Transilvania..." (Presedintele Voronin nu si-a ascuns niciodata anti-romanismul, "doctrina" preferata, in fapt, al Partidului Comunistilor al carui lider este. In 2000, de pilda, actualul presedinte al republicii solicita inlocuirea denumirii "limba romana" cu "limba materna" in proiectul de nomenclator al specialitatilor pentru predarea in institutiile de invatamant superior si caracteriza drapelul de stat al Republicii Moldova drept "fascist", datorita identitatii sale cu cel romanesc.) Urmeaza cateva atacuri la persoana Presedintelui Romaniei. Presedintele Iliescu riposteaza: declara ca partidul de guvernamant din Republica Moldova este un partid comunist cu "naravuri staliniste" si condamna "campania antiromaneasca" promovata de partidul comunistilor condus de Vladimir Voronin. In cadrul ceremoniei de inaugurare a Anului Stefan cel Mare si Sfant de la Vaslui (10 ianuarie 2004), presedintele roman respinge conceptul de "Moldova Mare" lansat de autoritatile Republica Moldova. Relatiile nu sunt inghetate, insa, cel putin din partea Bucurestiului: "Relatia Romaniei cu Republica Moldova va ramane o relatie prioritara si extrem de importanta pentru tara noastra in pofida recentelor declaratii ale presedintelui tarii vecine", a declarat la 12 ianuarie 2004 intr-o conferinta de presa, ministrul roman de Externe, Mircea Geoana. Zece zile mai tarziu, in cadrul unei intalniri cu membrii corpului diplomatic acreditat in Republica Moldova, Presedintele Voronin declara ca relatiile cu Romania poarta un caracter "destul de destructiv".

Romania "cade" de pe harta?

Avem acum tabloul intreg. Fie si rapid conturata, campania declansata de Chisinau nu are nimic intamplator, nimic din atitudinea conjuncturala si reactiva sau din lipsa de fermitate a Bucurestiului. La Chisinau exista strategii, la Bucuresti - nu suntem siguri; la Chisinau este o campanie concertata, la Bucuresti sunt riposte sporadice si fara coerenta. Acuza care a deschis seria, cea de "interventie" a Romaniei in treburile interne ale Republicii Moldova este ridicola, cel putin pentru motivul ca in momentul in care Chisinaul arunca pe piata aceasta poveste Romania era cel mai putin implicata in Republica Moldova de la declararea independentei acestei republici incoace.

Constatarea sugereaza ca scopurile campaniei sunt altele, cu atat mai mult cu cat atacurile impotriva Romaniei cresc direct proportional cu apropierea Romaniei de structurile euro-atlantice. Credem ca tinta acestei campanii este discreditarea Romaniei pe plan international si scoaterea ei din joc de pe spatiul geo-politic in care este destinata sa evolueze. Daca Romania nu mai lucreaza cu Republica Moldova, nu (mai) are motive substantiale sa se implice pe axa Istmul Ponto-Baltic - Caucaz. Va deveni dintr-o pozitie geopolitica un simplu amplasament - eventual, pentru diverse baze militare.

In pofida isteriei insuportabile si a retoricii neghioabe, Chisinaul are un proiect infinit mai coerent decat al Bucurestiului in zona. La 15 ianuarie 2004, Vasile Sturza, ambasadorul Republicii Moldova in Bulgaria, a inmanat la Tirana scrisorile de acreditare presedintelui albanez, devenind astfel si ambasador al Republicii Moldova in Albania, cu sediul la Sofia. In ziarul oficial Moldova Suverana aparuse cu o zi inainte un amplu material a lui Vasile Sturza: "Pentru Republica Moldova cooperarea si parteneriatul cu tarile din Balcani reprezinta unul dintre obiectivele sale strategice in regiunea Europei de Sud-Est" - veritabil plan de actiune in viitorul apropiat. Pe relatia Chisinau - Sofia, evenimentul cel mai important l-a constituit vizita de stat a presedintelui Republicii Bulgare in Republica Moldova: 17-19 ianuarie 2003. De atunci relatiile au luat o turnura ascendenta, fiind semne ca anul acesta relatiile se vor intensifica. Reamintim ca Bulgaria exercita in 2004 presedintia OSCE, institutie cu atributii decisive in solutionarea problemei transnistrene. Insa nu doar relatia cu Bulgaria este vizata. (In prima jumatate a anului 2004, de pilda, presedintele Republicii Macedonia va vizita Chisinaul.) In sectiunea "Prioritatile politicii externe ale Moldovei in Balcani" din textul citat se precizeaza ca dezinteresul fata de regiune "ar distanta Republica Moldova de spatiul european". De aceea, "pentru Republica Moldova valorificarea potentialului de cooperare si parteneriat cu tarile din Balcani reprezinta unul din obiectivele sale strategice in regiunea Europei de Sud-Est". Una dintre actiunile strategice ale Chisinaului decurge firesc: "Semnarea acordurilor inter-guvernamentale, in special a Acordului cu privire la liber schimb, ceea ce va permite Republicii Moldova sa se incadreze in regiunea de liber schimb a Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est".

Daca adaugam relatiile bune ale Chisinaului cu Budapesta, intelegem ca integrarea Republicii Moldova in UE are legatura cu oricare alt stat, cu exceptia Romaniei. Fie Polonia, fie Lituania, fie Bulgaria, fie - poate - Ungaria sunt candidatele Chisinau-lui la parteneriat pe coordonatele UE, Sud-Estului Europei sau Caucazului. Romania risca sa "cada" de pe harta strategica a zonei.

Relatia Bucuresti-Chisinau are dimensiuni politice si geopolitice care vizeaza pozitia geopolitica a Romaniei in viitoarea configuratie strategica pe una dintre directiile cruciale de inaintare a frontierei NATO, respectiv Eurasia. Este fundamental ca realitatile de peste Prut sa intre, competent, pe agenda civica sau politica a dezbaterilor de la Bucuresti. Anul 2004 va fi, din acest punct de vedere, un test crucial atat pentru diplomatia romaneasca cat si pentru societatea civila.

http://www.yam.ro/articles/2004/martie/23/1.html
#12770 (raspuns la: #12769) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inaintarea frontierei NATO si UE si criza din Republica Moldova - de belazur la: 24/03/2004 19:01:54
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter
#12771 (raspuns la: #12770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...