tia si

Veni şi ziua cînd în faţa lui îi puseseră, nici mai mult, nici mai puţin, pe Campionul Lumii la Categoria Semi-grea.
Din colţul lui pe ring Ionel se uită bine la campion. Bătrîn era Campionul. Bătrîn pentru meseria lor. Pe puţin 35 de ani. Mîna stîngă îi cam tremura şi Ionel pricepu că de un început a bolii lui Parkinson e vorba. Boala de care suferă pugiliştii care au "încasat" prea mulţi pumni în cap. Mai văzu Ionel teamă. Campionul ştia că Ionel este un adversar redutabil. Era lucru cunoscut că Campionul se va retrage bogat imediat după acest ultim meci. Miza era de 500.000$, care la acea vreme era o sumă de neauzit. În caz că Campionul ieşea învingator, el urma să primească 250.000$. În caz invers, 150.000$, Ionel primind doar 80.000$. Dacă meciul era indecis, Campionul nu-şi pierdea titul şi primea tot 250.000$, iar Ionel 65.000$.
Ionel ştia ce avea de făcut. După 15 reprize meciul fu declarat indecis şi Campionul ieşi la pensie cu bani şi titlu.
A doua zi Ionel primi o vizită neaşteptată, ghiciţi de la cine şi un cec în valoare de 250.000$.
Acum puteau pleca la doctorul din America.
La o lună după operaţie o auzi pe Dina spunînd: "Ionele, ce mai faci, Ionele?"
Erau astea primele ei vorbe din toată viaţa ei.

Arămăneştia a mea muşată
'N cali nu ti am aflată
di văr ţi ti ari arucată
ti am di pap ,dadă şi tată
cu tini gri: vint,păni,apă
cu tini dzăşi:arăcori şi cărori
cu tini dzăşi :lună şi sori
Arămăneşti gri frati şi soră
ti aţa cu năsă voi s-mor
ma ma'njinti s-alas un zbor
Arămăne şi arămănji
limba griţi fără arşănji
dzua albă dăc cu s'vină
cănd a mia limbă u s'viadă lunjină
ta s'chiară esti crimă
că e di mari rădzătină
e di la limba latină.
Nu e pai ţi foc nu ţăni
e di cupaci tuciăni.
Ni alăvdăm ni ştim cu minti
nu ştim că alţ ni trec ninti.
Prăvdzili iu va si ducă
a lor limbă nu u arucă
Uomu cănd limba a lui nu ţăni
cadi ma hima di un căni.
Mintuesc că e buneaţă
s'ştii a ta limbă altă-'nveaţă
căţe feti şi ficiori
s-nu u ştibă limba a lor.
Ţi dzăşi s-mi aduchiţ
nu dzăş bun s-mi hărdziţ.


De Thoma Thasho(Lali Cioma) din Boboştiţa -Albania,

În orăşelul acesta,
Toată lumea vorbeşte despre iubire.
La colţuri de străzi, sub streşini crăpate,
Se vorbeşte intens, se vorbeşte voluptuos, se vorbeşte apăsat
Despre iubire.
Ninge aiurea, degeaba mai plouă,
Anotimpurile mor nebăgate în seamă.
Drumurile mustesc de praf,
Oamenii nu mai ies de mult la plimbare,
Copacii şi-au găsit alte slujbe,
În oraşe în care oamenii,
Banali şi insipizi,
Nu discută atât de frumos despre iubire.
Câte cuvinte se nasc
Meşteşugite, aurii, zemoase,
Din gurile muritorilor aceştia binecuvântaţi
Cu darul vorbirii.
Câte imagini se trec din ochi în ochi
Ca o marfă de contrabandă nepedepsită.
Nu există copii mai înţelepţi decât ai lor,
Cresc de mici ştiind totul despre iubire.
Animalele au emigrat cu toatele,
Pentru că ele nu ştiu să vorbească,
Dumnezeul lor n-a fost aşa de darnic.
Dar oamenii au suprimat foamea şi frigul,
Printr-o permanentă fericire
Pentru că pot vorbi atât de liberi, atât de netulburaţi,
Atât de cursiv, atât de poetic,
Atât de uman, atât de real,
Atât de profund, atât de permanent
Despre iubire.
Până şi cerul a coborât într-o zi,
Curios să-i asculte.
S-a aşezat lângă vânt
La stânga mării,
Şi-a uitat să mai plece,
Albastru şi fermecat.

Un străin a trecut prin oraş.
Stupid, barbar,
Bietul de el,
Ca un accident al naturii.

Acum, la colţuri de străzi, sub streşini nereparate,
Oamenii vorbesc intens, vorbesc cu voluptate, vorbesc apăsat
Despre hainele nepotrivit de fistichii ale străinului acela
Care habar n-avea de iubire.
Doamne,
Şi câte cuvinte noi, rotunde, se nasc
Meşteşugite, aurii, zemoase,
Din gurile muritorilor aceştia binecuvântaţi
Cu darul vorbirii.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/10999/binecuv%C3%A2nta%C5%A3i-fie-vorbitorii-ace%C5%9Ftia/1

da ce nu ştia?
nu ştia El că ăilalţi ştiau toţi...numa lui nu-i spuneau
ei? şi ce spune povestea?

Paiuşteilea cicolentra a fostropelică odatinestoarcă...da demultiscus...pe cândului iereatrea feţele ciumpicloreste de nu se spăimântoşcerea nimerea uitându-li-se-n grohotişuri, da, pe vremuriles acelea...
aşa, aşa şi?
şi ce? te-ai găsinturilos tu ca să mă-nvântureşti tu pă mine...
nu bre...da aşa ierea vorbiscumul
pă minen să nu mă-vârtelniceşti pă fusculină că cu mine nu-ţi mergeluieşte
cam înghiotorit pe-o-stea şi-mi iau valea uite-aşa...

Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:

Pãpusari, eroi si câstigãtori (23.12.2003)



Marcarea evenimentelor din decembrie ’89 aduce în fiecare an aceleasi întrebãri, cele mai multe rãmase fãrã rãspuns. Cu trecerea timpului, si actorii principali ies unul câte unul din scenã.
Cãderea regimului Ceausescu, devenitã certitudine în doar câteva ore ale zilei de 22 decembrie 1989, devine din punct de vedere istoric tot mai mult o poveste nebuloasã. Nu vreau sã mã alãtur vocilor care sustin cu vehementã partizanã teza loviturii de stat. Nu pot însã nici accepta, ca o fatalitate, lipsa oficialã de interes pentru lãmurirea aspectelor neclare ale faptelor din acele zile încrâncenate si udate de sânge.
Paginile editiei de astãzi a „Jurnalului National” aduc în atentie o serie de personaje aflate în prim-planul evenimentelor din decembrie ’89. Procesul sotilor Ceausescu, asa cum s-a desfãsurat, rãmâne încã plin de enigme si gãunos din punctul de vedere al Justitiei. Presedintele în exercitiu, dl Ion Iliescu, spunea recent cã împuscarea sotilor Ceausescu a fost un act revolutionar, ceea ce ar da, astfel catalogat, o justificare sentintei neargumentate si procedurii sumare. Este însã de neînteles cã la atâtia ani de la Revolutie – sã acceptãm termenul – în loc sã lãmurim ceea ce s-a întâmplat, apar noi semne de întrebare, fãcute sã adânceascã misterul. Disparitia dosarului procesului Ceausescu este în acest sens ultimul dintr-o lungã serie de fapte care întãresc convingerea cã sunt multi interesati în stergerea urmelor. Sã nu ne mire când vom auzi cã de la Televiziunea Românã au dispãrut casetele procesului de la Târgoviste. Oricum, multi dintre cei care au vãzut ceea ce s-a întâmplat la acel proces, fie din interiorul tribunalului special, fie din unitatea militarã condusã de generalul (r) Kemenici, nu sunt dispusi sã vorbeascã, au cãutat sã intre în anonimat sau au fost trimisi departe de tarã.
Nu cred însã cã intrarea în negurã si uitare a faptelor sunt o fatalitate si ar fi imposibilã gãsirea cât mai multor rãspunsuri la întrebãrile despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie ’89. Pierderi de documente din institutii ale statului si pierderi de memorie ale martorilor la evenimente fac sã te gândesti cã operatiunea de ascundere a adevãrului ar fi programatã si condusã de un Saddam bine ascuns. El a manevrat atunci si pãpusile care au iesit în prim-planul câtorva zile de foc, fiind scoase din scenã cu discretie. Eroii au fãcut si ei parte din joc, iar câstigãtorii programati.
Nu cred într-o asemenea teorie a conspiratiei din simplul motiv cã în România nu poate sã dãinuie o organizatie de o asemenea eficientã si duratã. La noi, totul se bazeazã pe improvizatie, inspiratie si efortul nu are suflu lung. Multe din întâmplãrile de acum 14 ani sunt necercetate pentru cã nu s-a înfiintat nici o institutie care sã aibã acest obiectiv. Ele sunt prea apropiate în timp pentru a cãdea în sarcina istoricilor, iar Justitiei pentru a fi pusã în miscare îi trebuie pricini. Dosarele Revolutiei ajunse în instante au fost mai mult esecuri rãsunãtoare decât aducãtoare de dreptate. Presa are capacitate limitatã de investigare, iar Muzeul Militar nu poate acoperi decât o micã parte a subiectului.
Pentru a putea ajunge la adevãrurile Revolutiei cred cã ar trebui sã vorbim deschis despre Minciunile Revolutiei. Cine a declansat isteria cu cei 60.000 de morti de la Timisoara, din ordinul cui s-au deshumat cadavrele din cimitirul sãracilor, care a fost rolul fostului prim-secretar al Capitalei, Barbu Petrescu, în dezorganizarea mitingului din 21 decembrie, cine a „periat” stenograma sedintelor CPEx s.a.m.d? Dând deoparte zgura câtorva falsuri vom descoperi poate, mai repede decât credem, adevãruri.
Mã întreb cine îi ascunde chiar presedintelui Iliescu numele pilotilor din elicopterul fãrã însemne care a mitraliat turnul televiziunii la etajul unde se afla nucleul de conducere al Revolutiei. Ancheta ar fi simplã, cred. Nici un aparat, din cele putine aflate în dotarea armatei, nu decola fãrã un ordin de zbor. Asta ar fi doar o sugestie. Dar cine sã facã ancheta, dacã nu-i o plângere, iar pilotii au, se stie, o meserie de risc.


Dan Constantin / Jurnalul National



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Voi probabil percepeti un mediu în functie doar de experienta personala imediata. Unii ar putea fi fericiti si în Coreea de Nord, daca nu au probleme cu stapânirea. Asta înseamna ca sistemul coreean de nord e ceva la care sa te uiti cu gânduri pozitive ?

Trebuie sa mi se ceara MIE spaga la primul contact uman ca sa ma revolt ? Fauna care misca si actioneaza în jurul meu nu îmi provoaca nici o reactie ? Mentalitatea pe care o vad, chiar daca de multe ori nu atinge un turist în trecere de o saptamâna, trebuie sa ma lase indiferent ?

Vilele pe lânga care trec, mizeria din orase, programele tv, spitalele, pensiile, capra vecinului, politia, functionarii publici, toate astea îmi provoaca o scârba imensa. Prefer sa stau departe.

Daca am timp si bani ma duc în excursie în alte tari, de ce sa dau bani doar ca sa mi se reaminteasca activ cosmarul pe care l-am trait atâtia ani ?

Banii sunt corect directionati?
Adica vi se pare normal ca un om care isi plateste impozitul la stat sa nu primeasca nici macar o aspirina gratis in spital iar oamenii strazilor sa primeasca totul?

Vi se pare ca exista un control al banilor cheltuiti pentru acestia sau asta e doar o noua forma de a dispare banii din spitale?!

Spitalul de urgenta este primul si cam singurul adapost la indemana „oamenilor strazilor“. Pentru aceste cazuri, autoritatile locale ar fi trebuit sa puna la punct unitati medico-sociale. MAGDA MARINCOVICI

Ministrul Sanatatii, Ovidiu Branzan, facea zilele trecute un apel catre directorii de spitale si unitati medicale sa nu refuze, mai ales in perioada rece, sa ingrijeasca si sa acorde asistenta medicala persoanelor care traiesc pe strazi.
DIFICULTATI. In spatele apelului facut public de catre ministrul Sanatatii sunt doua probleme majore. Una, de ordin financiar, spitalelor nefiindu- le alocate fonduri suplimentare pentru tratarea acestor cazuri. Si a doua, de ordin organizatoric: neinfiintarea unitatilor medico-sociale, care au ca destinatie ingrijirea acestei categorii de persoane. Cu sau fara acest apel, directorii spitalelor au dat si, probabil, vor mai da ajutor acestor oameni. Diferenta este ca acum, comparativ cu anii anteriori, directorii sunt controlati si pusi in situatia de a da socoteala pentru fiecare ban cheltuit. Iar „cazurile sociale“ inseamna hrana, haine, medicamente – bani care nu sunt prevazuti in nici un contract- cadru dintre spital si casele de asigurari de sanatate.
PREOCUPARE. Seful Departamentului de garda al SUUB, medicul Andrei Georgescu, spune ca in salonul tampon de la parter si pe culoarele altor sectii sunt gazduit i aproximativ 30 de oameni ai strazilor. Rulajul e mare. Majoritatea sunt necunoscut i. In fisele de internare n-au nume, au insa precizate diagnostice. Invariabil apar: Necunoscut. Hipotermie. Directorul Matilda Constantinescu tine aproape cu comandantii Merliu, de la Sec- tia de Politie a Sectorului 5, si Eftimie de la Sectia de Politie a Sectorului 6, incercand sa descopere vreo portita de intrare pe un fagas cat de cat normal al acestor oameni. Nu-i deloc treaba de spital si chiar e dificila.
CHELTUIELI. O zi de spitalizare la SUUB costa intre 300.000 de lei partea „hoteliera, la care se adauga banii pentru analize, investigatii, medicamente in functie de diagnostic“, precizeaza Matilda Constantinescu. Medicul Bogdan Oprita, coordonatorul Departamentului de Garda al Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca, ne spune ca aici medicatia si cazarea zilnica pentru un pacient sunt intre 700.000 si 1.000.000 de lei, costurile crescand daca pacientului i se recomanda investigatii mai complexe, internare in Sectia de terapie intensiva

Salutari!

Aveam nevoie sa ma uit prin niste reviste "Fotografia"
asa ca hai sa le caut la biblioteca.

M-am dus mai intii la o fosta colega, la biblioteca universita-
tii din Bacau. Fara prea mare speranta.
Evident, n-am gasit colectia revistei "Fotografia".
Da' am remarcat ca aveau colectia revistei "Fotbal si mai nu
stiu cum" de prin anii '70, inca.

Bun... Hai acum intins la biblioteca judeteana.
Are si site, http://www.bjbc.ro, da' io fusei la fatza locului.

Unde, sa vezi si sa nu crezi (da' numa' dac-am fi suedezi),
n-aveau colectia revistei "Fotografia"...
Da' ghiciti ce aveau in schimb...
Da, ati ghicit, revista "Fotbal si mai nu stiu cum" cu colec-
tia incepind tot de prin anii '70...

Cum naiba, ca revista "Fotografia" era ieftina, aparea rar si
... tot n-o au... ... ... :-(

Cam asa se fotografiaza istoria...
;-(
db

"atata timp cat nici un tribunal international n-a judecat ca România este responsabila de Holocaust, cred ca sunt premature si rau plasate orice afirmatie ca ar fi fost.
a fost in alta parte, sunt de acord"

Şi când ar trebui acest tribunal internaţional să se pronunţe pentru ce s-a petrecut în 1941 - 1944? Poate în 2041?


"au fost victime evreiesti in România, dar sunt victime de razboi
deportati au fost toti comunistii : evrei, români si ce mai erau ca natie..."

A fost deportată ÎNTREAGA populaţie evreiască a Basarabiei şi aproape întreaga populaţie evreiască a Bucovinei (inclusiv a sudului Bucovinei, neocupat de Stalin). Dintre aceştia jumătate au pierit în transnistria. Dacă asta nu e sistematic, nu ştiu ce e sistematic. În plus regimul Antonescu se face vinovat de uciderea a numeroşi evrei transnistreni, de masacrul de la Dalnic-Odesa (22-24 octombrie 1941) şi de deportarea în masă a tuturor evreilor din Odesa.

"dar sa spui ca a fost organizata in România o exterminare sistematica, in masa...
deportarile facute in Romania n-au fost in campuri de exterminare, comunistii romani sau legionarii au fost si ei închisi sau deportati de catre Antonescu, la acelasi titlu ca si evreii.."

Se pare că n-ai auzit de lagărele de exterminare de la Bogdanovka, Ahmecetka şi Domanievka, de pe malul Bugului. Am pus informaţie în limba engleză pe acest forum despre aceste lagăre ale morţii, dar o persoană nevricoasă a făcut o cvasi criză de isterie.

"legionarii care au fugit din România spre Germania, au fost si ei internati in lagare in Germania...de catre fascisti.. o stiati?"

Da, un lagăr care i-a salvat de la moarte, că i-ar fi băgat la zdup Antonescu sau i-ar fi trimis pe front. Altfel au fost folosiţi ca armă de şantaj şi după 23 august 1944 au fost declaraţi guvern în exil la Viena.

Da. Nemţilor le-au dat alţii ce au acum. Pensiile li le plătesc franţujii. Şi n-ai să auzi de corupţie în veci, spre exemplu în Portugalia.
Cât despre engleji, ăia au într-adevăr criterii valide de promovare profesională. Atâta timp căt eşti de culoarea potrivită, şi te afli într-o rază de mai puţin de 5 kilometri de la locul crimei.
Da' ăştia au o scuză, n-au stat sub călcâi de cizmă rusească 50 de ani. Ia uite-te în schimb la cehi, sau la unguri, sau la croaţi, ce proşti îs, că stau la ei acasă şi muncesc întru creştere de PIB (hai să zic GDP, să mă pricepi).
Românii e mai deştepţi nene decât ăştia, ei aşteaptă răbdători, să vină cineva să le dea, să-i promoveze, să le plătească pensii... Şi dacă se satură să tot aştepte, pleacă să-şi realizeze idealurile de obţinere de pensii de la nemţi.

Iata un fragment dintr-o scrisoare trimisa la rdactia Timpul cand se discuta asa-zisul proiect al "Politicii nationale a RM" in Parlament:

"În timpul dezbaterilor parlamentarilor comunişti pe marginea programului antinaţional adoptat de ei la sfârşitul anului trecut din iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin, liderul comuniştilor din legislativ, Victor Stepaniuk, a spus, zâmbind veninos, că ne face dreptate şi nouă, românilor din R. Moldova, considerându-ne ca minoritate naţională.

În ce constă viclenia lui Stepaniuk? Potrivit lui, se corectează o nedreptate istorică, atribuindu-se un loc şi românilor în statul nostru polietnic şi policultural. Adică, dacă insistaţi, la noi, constituie şi românii o minoritate de vreo 9%, şi mulţumească-se cu ceea ce le dăm. Chiar îi mulţumim. Şi nu numai lui Stepaniuk, dar şi celorlalţi demnitari care îşi bat joc de noi.

Totuşi, aş vrea ca adevărul să-l scoatem la iveală şi să-l cunoască şi ei. Alde Stepaniuk folosesc o matematică simplă: în stânga Prutului există atâţia români câte procente de voturi a acumulat PPCD în alegerile parlamentare. E o aiureală. Eu, bunăoară, nu am votat pentru PPCD, deşi susţin toate acţiunile patriotice. Vreţi să ştiţi pentru cine? Vă spun: votul meu, ca şi al multor altor alegători români, a nimerit la Partidul Comunist, fiind adăugat la cele circa 50% de voturi date pentru comunişti de rusofili şi de pensionarii nostalgici după trecut.

Aşadar, vă rog să mai adăugaţi încă circa 20% la minoritatea română, plus majoritatea celor care au susţinut partidul de Opoziţie (Braghiş). E o matematică simplă, dar logică, prin care se vede că daţi cu oiştea în gard atunci când vorbiţi de relaţii naţionale în statul moldovenesc polietnic.

Orice om sănătos de cap are dreptul să-l întrebe pe Victor Stepaniuk: "Ce ne facem cu moldovenii care locuiesc în stânga Prutului şi sunt născuţi până la anul 1940 inclusiv, pentru că aceştia, de jure şi de facto, sunt români?". Îi îndemn pe autorii noii politici naţionale să ridice din biserici actele celor născuţi până la 1940 sau să intre în arhive şi o să se convingă că toţi au indicată naţionalitatea român.

Sunt născut în 1940 şi sunt român. Am copii şi nepoţi: cum mă sfătuiţi să-i numesc, stimaţi parlamentari, la care minoritate etnică îi aruncaţi?

În legătură cu cele expuse, consider că, la recensământul apropiat, toţi băştinaşii născuţi până la 1940 trebuie să fie înregistraţi români, iar urmaşii lor direcţi nu pot fi numiţi de altă naţionalitate decât tot români.

Ion Cârlig,
or.Orhei

http://www.timpul.mdl.net/Article.asp?idIssue=17&idRubric=326&idArticle=701

Dar poate greseste.

Guvernul României a declarat ziua de 14 martie zi de doliu naţional

13.3.2004 17:30 Ora României

Guvernul a declarat ziua de 14 martie zi de doliu naţional, în amintirea românilor ucişi în atentatele teroriste de la Madrid. Totodată, luni, la ora 14, pe întreg teritoriul ţării va fi organizat un moment de reculegere, în semn de solidaritate cu poporul spaniol. Potrivit premierului Adrian Năstase, în atentatele care au avut loc pe 11 martie ar fi decedat 8 cetăţeni români, iar alţi 8 români sunt daţi dispăruţi de familiile lor, care le-au confirmat însă prezenţa în trenurile în care au avut loc exploziile. De asemenea, 29 de cetăţeni români se află sub îngrijire medicală în spitalele din capitala Spaniei. "Acolo, în Spania, a curs sânge românesc nevinovat. Nici un gest şi nici o vorbă nu pot înlocui sau alina durerea celor care au pierdut pe cineva la Madrid. Dar cred că, în aceste momente, fiecare dintre români simte durerea, iar această durere trebuie să ne solidarizeze", a declarat Adrian Năstase.

La Bucureşti, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că are pregătite două aeronave pentru repatrierea răniţilor, dacă aceştia vor dori să se întoarcă în România pentru continuarea tratamentelor. De asemenea, Compania TAROM a anunţat că va transporta gratuit, în Spania, câte două persoane din fiecare familie afectată de atentate.

În ceea ce priveşte măsurile de prevenire şi combatere a terorismului în urma atentatelor din Spania, Guvernul a anunţat înfiinţarea, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a unei celule de criză pentru românii aflaţi în străinătate, dar şi alertarea centrului de coordonare operativă antiteroristă din SRI, respectiv intensificarea controalelor la punctele de trecere a frontierei.

DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.

Şi cine mă rog îi pune pe aceştia acolo? Nu oamenii de rând ca tine prin votul lor? Şi cine îi ţine acolo, nu oameni de rând ca tine prin impozitele şi taxele pe care le plătesc?

Există mulţi duhovnici care au nobleţea sufletească necesară...

dintr-o discutie cu un preot duhovnic
("Intapminari"-interviuri realizate de Sabin Voda cu parintele Teofil Paraian)

"– Pãrinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumãtor în viatã?
– E bine sã avem duhovnic, pentru cã e bine sã ne verificãm cu o constiintã strãinã de constiinta noastrã si cu o constiintã superioarã constiintei noastre. Avem nevoie de un om strãvãzãtor, un om care poate sã-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, pãrtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care sã ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care sã asculte mãrturisirile noastre, care pentru noi înseamnã si o usurare sufleteascã. Avem nevoie de un om care sã stie mai bine decât noi ce trebuie sã facem ca sã înlãturãm din viata noastrã cele rele si sã ne întãrim în cele bune. Asta însã nu înseamnã totdeauna cã cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacã se spovedesc la un preot duhovnic. Adicã nu au un om de care sã atârne cumva, un om pe care sã-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singurã datã pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti sã zici cã are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o datã pe an sau chiar dacã se spovedesc de douã, de trei ori pe an, nu poti sã zici cã au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta cã ai un duhovnic, când esti doritor sã-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si cãlugãri fãrã hirotonie si fãrã hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismã a duhovniciei si care erau duhovnici fãrã sã fie si dezlegãtori de pãcate, dar aveau darul strãvederii si puteau sã îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viatã moralã, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivitãti fatã de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici sã aibã strãvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul cã cei care aveau darul acesta erau vãzãtori cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioarã situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui sã fie sau ceea ce a fost odinioarã. Credinciosii trebuie, totusi, sã aibã un preot în care sã se încreadã si prin constiinta cãruia sã aibã încredintarea cã îi vorbeste Dumnezeu Însusi.
[…]
– Pãrinte Teofil, de ce trebuie sã ne mãrturisim gândurile cu voce unui duhovnic si nu direct lui Dumnezeu?
– Dacã putem sã ne mãrturisim gândurile si direct lui Dumnezeu, si le mãrturisim de fapt, de vreme ce avem trebuintã si de iertarea pãcatelor, care se dã prin mijlocitor, asezat de Dumnezeu pentru iertarea pãcatelor, e nevoie sã ne si mãrturisim gândurile. Toate negativele câte le avem, e nevoie sã le mãrturisim, pentru ca cel care dezleagã pãcatele sã stie dacã situatia este aceea pe care o prezintã credinciosul si ca sã ierte pãcatele, trebuie sã stie ce anume trebuie sã ierte. Mãrturisirea pãcatelor este un mijloc prin care omul contestã pãcatul, adicã nu doreste sã fie sub puterea pãcatului. E o mãrturisire, nu numai în sensul cã spui ceva, ci este o mãrturisire despre faptul cã nu doresti sã fii sub asuprirea pãcatului. Sunt unii credinciosi care nu au puterea sã-si mãrturiseascã pãcatele, se spovedesc adeseori si totusi tãinuiesc anumite pãcate. Si acesta este un semn cã ei nu sunt de acord cu pãcatul. Iar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusesc sã îsi mãrturiseascã toate pãcatele, atunci a biruit asupra pãcatului si atunci are cu adevãrat usurare.
– Pãrinte Teofil, cum ne alegem duhovnicul? Ce trebuie sã cãutãm la un duhovnic?
– Mai întâi de toate se considerã cã orice preot fiind duhovnic, orice preot care-ti vine-n fatã, si mai ales un preot care conduce comunitatea din care faci parte, este duhovnicul tãu sau poate fi duhovnicul tãu. Deci, cei mai multi dintre credinciosi nu fac deosebire între preot duhovnic si preot care nu-i duhovnic si nu stiu cei mai multi dintre credinciosi deosebirea aceasta, pentru cã în majoritatea parohiilor din tara noastrã în special, preotii sunt si duhovnici. Si mai ales în Ardeal. Preotii sunt duhovnici, primesc duhovnicia îndatã dupã hirotonie si în cazul acesta credinciosii se pot spovedi la orice preot duhovnic si sunt îndemnati sã se spovedeascã la duhovnicul care conduce parohia din care fac parte. Numai cã existã si niste ezitãri si anume, oamenii în vârstã de obicei ezitã sã se spovedeascã la un preot tânãr, desi un preot tânãr este mai mare decât un om în vârstã de ani si care nu e preot si nu are duhovnicie. Dar existã o ezitare, am putea zice, într-un fel fireascã. Un om în vârstã se simte cumva împiedicat sã spunã unui preot tânãr chestiuni care sunt de-o viatã întreagã, asa cã fiind astfel de situatii sau apãrând astfel de situatii, care sunt situatii firesti si care nu pot fi trecute adeseori, omul trebuie sã-si gãseascã un preot la care sã aibã deschiderea de suflet si sã-i spunã ceea ce simte el cã-l apasã pe suflet sau ceea ce în mod firesc n-ar spune la nimeni. Si atunci ceea ce ar duce la o relatie de felul acesta între duhovnic si credincios ar fi deschiderea de suflet, omul cãruia pot eu sã-i spun ceva ce n-as spune la nimeni si ceva ce ezit sã-mi spun si mie însumi. Pentru cã sunt fel de fel de pãcate, sunt fel de fel de situatii, pe care oamenii le poartã în suflet si pe care unii le poartã în suflet o viatã întreagã si abia la moarte dacã le pot spune. În cazul acesta, motivul de apropiere ar fi deschiderea de suflet. În fata unuia nu ai deschidere de suflet, deci nu poate sã-ti fie duhovnic în mod firesc si fatã de altul ai deschidere de suflet si acela îti poate fi duhovnic si îti este duhovnic în momentul în care l-ai ales. Apoi, sigur cã trebuie sã fii încredintat de viata lui moralã, sã fii încredintat de capacitatea lui de a nu face caz de chestiunile care te privesc pe tine, capacitatea de a tine secretul spovedaniei si poate cã e pânã la urmã si o chestiune de simpatie.
– Pãrinte, credeti cã existã sau trebuie sã existe o pedagogie a duhovniciei, în sensul cã duhovnicul sã se raporteze la fiecare în functie de statutul sãu?
– Da, neapãrat. Omul nefiind o fiintã stas, trebuie sã îl iei pe fiecare dupã ceea ce poti întelege despre el, dupã ceea ce stii despre el. Pe unii îi folosesti cu asprimea, pe altii cu bunãtatea. Pe cei mai multi îi folosesti cu bunãtatea. Un credincios, de obicei, când merge la un duhovnic, se duce la un pãrinte, nu se duce la judecãtor, nu se duce la asupritor, nu se duce la cineva care sã dispunã cumva de el dinafarã, ci se duce la un pãrinte, care are inimã de pãrinte. Un duhovnic trebuie neapãrat sã aibã sau inimã de pãrinte, si asta e cel mai bine, sau inimã de frate sau inimã de prieten, sau sã aibã si inimã de pãrinte si inimã de frate si inimã de prieten. Un duhovnic trebuie sã aibã inimã. Dacã n-are inimã, nu-i duhovnic. Si sã-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însusi sau cum si-ar trata propriii lui copii, dacã are copii.
– Pãrinte, duhovnicul poate fi consultat sau cãutat si în afara spovedaniei?
– Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru cã pãcatele nu se spun, ci se spovedesc – e o vorbã care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afarã de spovedanie. Pentru cã nu trebuie neapãrat sã creãm un cadru de spovedanie ca sã rezolvãm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapãrat în spovedanie.
– Pãrinte Teofil, ce înseamnã sã fii ucenic?
– Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: „Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã. "

citez (evident, poezia "Studiu" de M.S.):

"Aveam de mult o bănuială împotriva mea
şi astăzi m-am ţinut toată ziua după mine
La o distanţă care să nu bată la ochi.

Aflaţi că sunt mai periculos decât credeam.
Când ies pe stradă mă uit în dreapta şi-n stânga
Ca şi când aş fotografia în continuu
Casele, oamenii, stâlpii de telegraf
Şi toate bogăţiile.

Apoi din te miri ce
(Pentru a nu fi recunoscut)
Îmi schimb expresia sufletului
Faţa mea e un adevărat alfabet Morse
Care transmite tot timpul cine ştie ce secrete
Oamenilor din Lună care stau cu urechea pe noi.

Când şed la masă
Rup dintr-o foaie de hârtie
Bucăţele mici, care, făcute cocoloş
Sunt aruncate imediat uitării
Ceea ce e foarte ciudat.

Deseară voi coborâ şi în somnul meu
Pe o funie pe care o port special în buzunar
Să văd ce mărturiseşte acolo individul
Ce-şi aduce aminte în mod spontan
Şi - mai important - cine anume
Îi furnizează relaţiile dintre lucruri

După care voi proceda
La întocmirea fişei."

Bănuiesc că această poezie "acuzatoare", demonstrează că Marin Sorescu însuşi recunoaşte: era un şpion al propriei sale existenţe, raportând periodic Oamenilor din Lună (pe care ruşii doriseră să o vopsească în roşu, iar după ce terminau, americanii aveau să scrie Coca Cola) :).
Să terminăm aşa dar cu prostiile. Nu cred că acel amic al tău ştia ce vorbeşte!

Serviciul era sigur, dar conditiile de munca erau mizerabile: vestiare murdare, întreruperi de curent, trimiteri acasa cu salar micsorat pe timpul iernii, etc. Astea le-ati uitat?
Puteai sa platesti o casa? Da, daca îi zici casa la mizeria de apartament rece ca o pestera, fara finisari (trebuia sa ti le faci pe alti bani), etc. Si astea le-ati uitat?
Puteai sai cresti un copil? Cum, pe întuneric si cu ratii la alimente? Invatând la lumina lumânarii? Fara carti si programe TV din strainatate, numai cu ce dadea sistemul de propaganda? Ce educatie primea copilul în asemenea conditii?
Lumea era oare asa de disciplinata? Credeti ca daca nu se spunea nimic la TV, nu existau furturi, crime, tâlharii? Eu tin minte foarte bine ca tiganii se bateau si atunci, doar ca militienii erau si ei tigani.
Nu cred ca tinerii de azi nu mai au drag de munca, altfel nu s-ar afirma atâtia în strainatate. Aici la noi nu se pot afirma datorita sistemului de valori cretin pus la punct de urmasii PCR-ului aflati azi la conducere.
Eu m-am îmbolnavit atunci pentru toata viata datorita frigului de la servici, iar de tratat nu m-a tratat nimeni fara pesches. In plus, medicamentele pe care le gaseai erau niste mizerii, iar cele straine se gaseau numai cu relatii.
Dispret pentru omul care traieste din salariu? de unde pâna unde? Si eu fac parte din categoria asta si nu am observat asa ceva. Totul este sa muncesti bine si corect pentru salariul respectiv, nu sa astepti ziua de salar odihnindu-te la servici dupa muncile agricole.
Iarasi se confunda apartamentul prapadit din prefabricate cu o casa... are confuzie!