comentarii

tinuta alba de ucenic


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Ucenici - de Daniel Racovitan la: 22/11/2003 08:26:53
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Cine sunt "ucenicii" tai? :)
Ucenici - de Dinu Lazar la: 22/11/2003 12:40:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema e mai complexa.
Nu am asitenti, ucenici, studenti sau elevi.
Acum vreo 10 ani am incercat sa predau fotografie la Academia de Arte din Bucuresti, pe linga sectia de Grafica Publicitara, dar pe urma s-a infiintat sectia foto si nu am mai intrat in "jocuri" asa ca mi s-a spus "valea".
Am mai incercat sa imi dau cu parerea pe ici pe colo, pe listele de discutii si forumurile foto romanesti, chiar am fondat cindva cu un prieten un sit de educatie fotografica, www.fotomagazin.ro , dar reactiile stirnite au fost de natura sa imi dau seama ca e mai bine sa stau la locul meu, si fac fotografie cind pot, cum pot, cind imi place, cum imi place, fara sa ma raportez la nimic si fara a incerca sa stirnesc valuri si virtejuri care ma fac sa pierd timp si atita tot.
Ca demonstratie a celor spuse as da doua linkuri:
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=127
si mai ales
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=126
unde citim diverse printre care si:
=================================================
Dinu Lazar este un manunchi de inconsistente si reactii contradictorii si mojicii care totusi sunt acceptate acolo unde altii sunt admonestati pe loc. El se poarta ca reprezentarea in piatra a imaginii unei zeitati indiene atunci cand ceva i se pare prea marunt ca unul ca el sa se oboseasca sa cerceteze si ca manifestarea acelei creaturi supranormale in inchipuirile bietilor adulatori atunci cand i se aduce vreo critica fie direct fie indirect.
=====================================================
Ar mai fi interesant linkul
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=118
unde spun ca:
======================
Eu am peste 500 de pareri si sfaturi postate. Dar numarul imaginilor proaste puse mi se pare mult mai mare. In fiecare zi apar alte si alte productii subculturale, care arata o incultura si o redusa sau inexistenta capacitate a autorului de a intelege ca fotografia nu e un sport, nu e o minuire a unui obiectiv sau aparat, ci un mijloc de comunicare. Cum pune unul mina pe un aparat se bucura si ne omoara cu o productie, fara sa comunice nimic, fara a avea nimic de spus. E jignitor totusi. Si de facut, nu stiu ce s-ar putea face. Poate ar trebui pus degetul pe rana si aratat celui ce e redus ca e redus, celui ce e incult ca e incult, celui ce nu stie ca nu stie. Ce nu stie, nu are decit sa invete singur, Internetul ofera atitea posibilitati.
Oricum, asistam la o tiranica avalansa a prostiei in limbajul fotografilor romani, cu atit mai de neinteles cu cit e asa de usor de citit si de invatat ce trebuie facut ca sa faci o imagine buna. Revin: fotografia e un mijloc de comunicare. Mie multi imi comunica un gol spiritual si intelectual uluitor si nu pot sa ma opresc din mirare. Fotografia inseamna si munca si autoevaluare si dorinta de a invata. Aici nu se vede asta, din pacate.
=================================
Deci nu am ucenici, parerea de mai sus nu mi s-a schimbat in anul care a trecut, pe masura ce trece timpul nici nu vreau sa am ucenici, si ca sa fiu sincer nici nu si-a manifestat nimeni dorinta; acum ar fi oricum tirziu, nu mai vreau sa am de a face cu nimic din ce ma inconjoara si care ar putea sa ma fac sa nu acord toata energia si atentia fotografiei mele.
Apoi, la atitia profesori si specialisti in fotografie, ce sa spun, eu lipseam... conform celor citite mai sus.

Dinu Lazar
#4941 (raspuns la: #4918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Avea o batista alba de care e - de Daniel Racovitan la: 25/11/2003 03:02:11
(la: "Calauza" de Andrei Tarkovsky)
Avea o batista alba de care era legat un bulon, asa cum il sfatuise "Porcupin", stalkerul-maestru, pentru a testa calea...
In timpul visului Stalkerului (ce scena superba), prin balta cu apa limpede se vad diferite lucruri: o siringa, o farfurie sparta, o mitraliera, o icoana, niste monezi, un ceas, niste pesti, toate obiectele au o semnificatie... Iar muzica ce acompaniaza scena e fascinanta... Pe fundal se aude un copil recitand pasaje din Apocalipsa lui Ioan, care rimeaza perfect cu haosul in care sunt aruncate obiectele...
#5149 (raspuns la: #5146) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alba iulia - de (anonim) la: 01/12/2003 03:38:39
(la: La multi ani Romania !)
veniti ROMANI,
veniti la MECCA VOASTRA
veniti la ALBA IULIA
in ARDEAL!
ALBA iulia - de (anonim) la: 01/12/2003 04:09:57
(la: La multi ani Romania !)
izvor de istorie
si spiritualitate romaneasca.

locul in care inaintasii nostri
au gandit
ROMANIA.

La multi ani,
ALBA IULIA!
#5582 (raspuns la: #5572) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Republica Moldova = Bastardostan - de Filip Antonio la: 03/03/2004 16:39:44
(la: Ce sunt românofonii din Republica Moldova?)
Sa ne intoarcem putin in istorie si anume in 1775 cand din trupul Moldovei voivodale a fost rupta o portiune numita Bucovina de catre austriaci. Nu peste mult timp, la 1812, Rusia avea sa taie in doua Moldova ramasa, anexand partea de est si numind-o "Basarabia", termen pana atunci folosit pentru sudul provinciei, numit si tinutul Bugeacului.

In 1854 Rusia declara razboi Turciei si fara interventia Frantei si Marii Britanii ar fi invins fara doar si poate cu rezultat probabil anexarea intregii Moldove pana la Carpati. Cum insa Rusia a fost invinsa, ea a fost nevoita sa cedeze in 1856 Principatului Moldovei cele trei judete ale Bugeacului - Izmail, Cahul si Cetatea Alba. Nu pentru mult timp insa. In 1878 ca multumire pentru ca Regatul Romaniei participase ca aliat la ultimul razboi ruso-turc de partea Rusiei, Tarul a reanexat cele trei judete.

In 1917 la 2 decembrie pe teritoriul vechii provincii rusesti Basarabia se declara Republica Democratica Moldoveneasca care la 27 martie/9 aprilie 1918 se uneste cu Romania. In 1924, Stalin infiinteaza pe malul stang al Nistrului, Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca, initial cu capitala la Balta, iar mai apoi la Tiraspol. Este primul pas pe calea confectionarii "poporului moldovenesc de pe ambele maluri ale Nistrului". La 28 iunie 1940, in urma notei ultimative date de Stalin cu 2 zile inainte, Basarabia este reanexata de Imperiul Rus sub forma sa bolsevica.

La 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS (citeste Stalin) proclama noua Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca. De la provincia Basarabia sunt amputate nordul (judetul Hotin) si sudul (judetele Izmail si Cetatea Alba) si date Ucrainei si in schimb este alipita asa numita RASSM de pe malul stang al Nistrului.

Cu alte cuvinte, in locul provinciei Basarabia, delimitata de doua rauri (Prut si Nistru) si de Marea Neagra, ia fiinta un bastard stalinist, pe ale carei frontiere serpuiesc sosele si cai ferate, culmea aberatiei fiind Palanca. Cata vreme RSS Ucraineana si RSSM erau parte ale aceleiasi URSS, lucrul asta n-a contat prea mult.

Iata insa ca la 24 august 1991 Ucraina, iar la 27 august 1991 Moldova isi declara independenta. Noul stat numit Republica Moldova era deja confruntat cu o puternica miscare separatista in Transnistria. In paranteza trebuie sa spunem ca Transnistria nu a fost numai rezervorul de cadre al Moldovei socialiste dar si industria era concentrata in proportie covarsitoare acolo.

Noua RM avea granitele predecesoarei sale RSSM. Iar Stalin n-a trasat degeaba aceste "granite". Ca si Abhazia sau Osetia pentru Georgia si Karabahul pentru Azerbaigean, Transnistria era polita de asigurare, "dupa noi potopul" imaginata de Stalin. Si polita de asigurare a functionat perfect. "Statul" Republica Moldova e o fictiune, care nu-si controleaza teritoriul, care are o armata straina stationata acolo, care nu are iesire la mare, nu are surse de energie, santajata oricand de la Tiraspol cu complicitatea Moscovei si cu neutralitatea binevoitoare (pentru Transnistria) a Ucrainei.

Un astfel de stat succesor al bastardului stalinist RSSM este un stat neviabil, "the failed state" cum ii zice The Economist, "the shitty state" cum i se zice pe la State Department, campion la exportul de prostituate si rinichi umani, un astfel de stat se poate numi doar BASTARDOSTAN.
#11256 (raspuns la: #11165) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In trecut am tinut regimul At - de (anonim) la: 09/03/2004 21:12:42
(la: Cu ce regim ati reusit sa slabiti?)
In trecut am tinut regimul Atkins cu succes. DAR, nu l-as mai recomanda. In primul rand, daca nu il urmezi constant te ingrasi la loc, motiv pentru care acum va si intreb de altceva. Si in mod cert si mai important, e criminal pentru cei care eu au probleme cu colesterolul. Cand am inceput Atkins eram OK cu colesterolul, si cand am terminat, dupa 1 luna jumate eram peste limita. Si observam si eu: desi slabisem cat imi propusesem, cand dormeam imi amorteau mainile si trebuia sa ma tot foiesc ca poata circula sangele. La mine asta e cel mai clar semn ca mi-a crescut colesterolul. Deci daca nu aveti probleme de genul asta, Atkins functioneaza bine-mersi - eu slabeam in fiecare zi 1/2kg.

Am mai incercat si ciorba de varza. Criminala ciorba aia! Incepusem sa cred ca slabesc pentru ca mi-era asa de sila de ciorba incat mai mult de o portie pe zi nu puteam sa mananc. De asemenea, m-am ingrasat.

Concluzia mea e ca nu exista regimuri dupa care sa nu te mai ingrasi. Imediat ce incepi sa mananci si restul alimentelor "interzise" pui pe tine. Ideal este sa iti schimbi stilul de alimentatie si implicit de viata: sa mananci sanatos, cum zice Ozzy, daca se poate sa te faci vegetarian cu atat mai bine, sa faci exercitii fizice si in general sa nu te lipesti de scaun toata ziua. Dar sa fim seriosi. Cati dintre noi pot sa faca asa ceva. Nu neaparat ca n-am avea vointa, ca la un moment dat ti se acreste sa te tot stresezi ba ca nu-ti vine nu-stiu-ce de imbracat, ba ca X arata mai bine, ba de cate calorii are mancarea si ajungi sa te incapatanezi si iti gasesti motivatia. Dar cea mai grea chestie e sa rezisti, iar cel mai puternic adversar e familia. Acasa se gaseste gustos si toxic, adica cu ulei si prajeli si alte chestii, se mananca dulce, se beau sucuri... Plus ca nu face nimeni sport din proprie initiativa, ba chiar devin dependenti de masini pentru deplasari. Apoi la facultate iar se mananca pe apucate, se beau iarasi sucuri, se merge iarasi cu masina peste tot. Si exemplele pot continua, ca doar le stim toti.

Si chiar daca te decizi tu ca vrei sa schimbi deea ce nu-ti convine in viata ta, prea mult nu razbati. In cel mai fericit caz pana reusesc sa slabesc cat mi-am propus. Apoi ma mentin o perioada, si apoi incet incet ma ingras la loc. Asa ca peste 1an - 2 iar trebuie sa ma apuc de slabit.
Ironic e ca it mintea mea stiu ca vreau o viata sanatoasa. Bine macar ca nu beau si n fumez. Mai imi stricam sanatatea si cu asta.

Acum mi-am cumparat o lada de portocale, una de grepfruit si una de mere de la Metro si o sa incerc sa mananc in principiu fructe. Asta fiind un fel de partea a 2-a a regimului. Am observat ca in cazul meu daca ma apuc de o dieta fixa, sansele sa o tin pana la sfarsitul saptamanii la fel de stric sunt reduse. Asa ca in primele 2 saptamani fac un fel de dieta mai lejera, ca sa ma obisnuiesc cu noul tip de mancat, si apoi trec pe cruditati ca sa imi detoxifiez organismul. Avantajul e ca dupa asta slabesc mai usor.

Va urez succes celor care va mai chinuiti cu asa probleme si multumesc tutror celor care si-au exprimat parerea. Astept in continuare sugestii si alte idei :)

Si daca n-om reusi sa slabim, macar toti prietenii nostrii sa se ingrase!
(Cat adevar in zicala asta!)

Emi

P.S. Nu numai ca le-as trage o palma peste ochi celor care imi spun ca m-am mai ingrasat, dar si vreo 30 de Kg in plus ca sa aiba si ei cu ce sa-si omoare timpul si neuronii. Rautaciosii!
Si noi, odata cu ei... - de AR la: 08/04/2004 03:54:40
(la: Irakul un al doilea Vietnam?)
S-ar putea sa fie mai rau in Irak decat in Vietnam, dar nu (numai) pentru americani, ci si pentru amaratii care au tinut mortis sa intre in NATO, crezand ca e rost numai sa-si plimbe muschii si uniformele pe la Washington si Bruxelles...
O sa vada ei (si noi, odata cu ei) ce inseamna sa faci parte dintr-o forta de ocupatie.
Desigur, motivele invadarii Irakului sunt altele - si mai putine - decat cele pompate oficial de la Casa Alba inspre prostime, si anume unul: petrolul. Problema e ca, data fiind ostilitatea irakienilor, e mai greu sa-l ia...
Singurul castig ar fi sa mai apara un Woodstock, ceva, ca m-am saturat de manele!
#13485 (raspuns la: #13461) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Irak Nam - de Little Eagle la: 08/04/2004 13:41:57
(la: Irakul un al doilea Vietnam?)
Cu 2 zile in urma,un reporter-prezentator al statiei TV FoxNews(cunoscuta a fi f. f.de dreapta republicana,sub control republican desigur)pe nume Britt Hume a spus la TV o enorma timpenie si va las sa judecati personal cu tot simtul ratiunii posibile cuvintele lui,le redau indirect,dar sint cit de cit aproape de realitatea traducerii:
"...in fapt nu exista o mare diferenta intre americanii omoriti in California si soldatii americani omoriti in Irak.Luind in consideratie faptul ca statul California este ca marime si populatie similar cu Irak-ul,deci in jur de 34-36 milioane locuitori,in California se petrec mai multe crime pe zi decit ar fi soldati americani ucisi zilnic in Irak.
In fapt,in California sint 2.6%de omoruri pe zi in contrast cu Irak unde sint1.2% pe zi...."
Oare acest individ isi da seama ce enormitati poate gindi si spune?CE legatura are una cu alta?
Soldatii americani sint trimisi acolo si mor pt."tara",moartea lor este total inutila si nu ar trebui sa existe.La fel nu-i normal sa moara nevinovati nici in CA.dar nu numai eu dar f. multi consideram ca astfel de judecata si exemplu analitic in % din partea lui(mare republican!)sint total deplasate.

la ora actuala,sint in jur de 600 americani morti in acest razboi inutil si in jur de 10,000 irakieni civili.Cu zile in urma 4 americani(asa zisi...civili lucratori pt. firme americane de reconstructie)au fost omoriti si taiati in bucati si pusi pe un pod.Desigur asta a stirnit reactii la Casa Alba si dorinta de razbunare,dar cum se face ca aceasta administratie NU spune adevarul cum ca acesti 4...civili erau de fapt mercenari angajati de CIA?
La ora actuala sint in jur de 15,000 mercenari din diverse tari prezenti in Irak.
Ceea ce acest razboi va face in continuare va fi de a crea si mai multe atacuri impotriva americanilor in Irak pt. ca nici o formatie religioasa ori etnica irakiana NU-i mai vrea acolo!!!
Ar trebui sa fie retrase toate trupele,dar acum cei ce trebuiau sa vina in tara...
trebuie sa stea inca pe timp nedeterminat,in plus...in jur de 300,000 noi trupe sint pe cale de a fi trimise din tara acolo!!!
Mari efective de trupe pleaca si tara ramine cu putine...nu m-as mira sa nu introduca Bush recrutarea obligatorie!Deci realmente ESTE Viet Nam-ul lui!!!
Si istoric vorbind...se va repeta acelasi lucru ca si in 1969-1972,ar fi bine sa fie BUsh in aceiasi situatie cu Nixon...in sensul de a demisiona!
Doamne fereste-ne sa fie reales presedinte....

Circula niste zvonuri ciudate cum ca deja il au pe Bin Laden si il vor readuce la lumina inainte de alegeri...dar personal nu cred.
Este cunoscut insa faptul ca fam. Bush a avut relatii f.f.f. strinse cu fam.Bin Laden inca din 1976,o fam f. bogata(averea ridicindu-se la 800 MILIARDE $)
si ca Bin Laden si 2 frati ai lui au avut multe convorbiri particulare cu Bush Sr.si au investit milioane si miliarde $ in firme si org. din USA,....f. ciudat ca NU au investit in marile co. de petrol ci in cele f. mici care apartin si azi...fam Bush!!!
Nu stiu daca stiati dar firma SNAPPLE este una din marile firme in care fam.Bin Laden are 78% din afaceri!!!Imi placea bautura asta dar de cind s-a spus cine e in spatele ei,nu am mai cumparat deloc in semn de boicot.

Un alt fapt CIUDAT este ca la 2 zile de la Sep.11 2001,cind prin ordine directe de la Casa Alba,nici un avion oarecare NU avea voie sa decoleze din afar si dinspre USA,aeropoartele inchise etc........1 avion cu 140 pasageri,toti ARABI
a putut decola din USA spre Saudi Arabia si ca 14 din ei erau membri ai fam...Bin Laden!!!
Oare DE CE acest tratament special?

Cindva curind Bush va fi chestionat de comisia Sep.11 dar el vrea sa fie impreuna cu Cheney si totul va fi cu usile inchise!Faceam ieri o gluma cu sotia
si i-am zis ca pare a fi un spectacol ventriloquist,Cheney va tine pe genunchi marioneta de Bush si il va face sa vorbeasca ce vrea el.

Un alt lucru total deplasat si mincinos ar fi faptul ca dreapta republicana il condamna pe John Kerry drept...criminal de razboi!!!!Cum ca in anii70 el a criticat politica din Viet Nam in fata comisiei senatoriale in legatura cu ororile facute de soldatii americani atunci si ca de fapt el insusi ar fi participat la ele!!
Kerry a fost acolo si a vazut cu ochii lui si nu a putut sa taca.
Oare daca Kerry ar fi "criminal de razboi" atunci...IN CE FEL ar trebui gindit Bush???Cred ca Bush are cele mai mari sanse de a fi un real criminal de razboi si de fapt guvernul Japonez recent il considera ca atare si vrea sa-l vada in fata unui tribunal international.

Nu mai aduc vorba aici despre atitea intrigi si minciuni bine planuite si conspiratiile de dinainte de Sep.11,razboiul din Irak a fost pus la cale de mult
si a STI cu luni inainte ca va fi un atac terorist in USA(NY),dar sa NU faci NIMIC
pt. a-l preveni face din Bush Jr.un real criminal de razboi!!!
Razboiul din Viet Nam a fost inutil,si la vremea respectiva din motive strategice...anticomuniste,au murit zeci de mii de americani degeaba si azi se repeta istoria in numele ...petrolului,si multi americani vor mai muri!Tot degeaba!!!Doar pt. o mina de "oameni"ce au interese de putere si personale si de a se imbogati!

Stiati voi ca de cind Bush a venit la putere 60%din mari companii ce-l sprijina si cu care are afaceri...NU au platit 1CENT in taxe si impozite guvernului???
Razboiul acesta este tinut pe banii poporului!!!
Bush are peste 130 milioane$ doar pt.cheltuieli pt. alegerile din Nov.Bani donati desigur de prietenii lui republicani si patroni de mari corporatii care vor sa-si mentina statutul de a face si mai multi bani fara a plati taxe!
Chiar recent Bush a folosit 10 milioane $ pt. reclame personale pt. alegeri ...din FONDURILE de ajutor social si medical pt. pensionari!!!!
Deja cu acest razboi a intrat in fondurile de social security adica fonduri de pensii adica BANII POPORULUI strinsi pt. zilele de dupa serviciu!!!
Un imbecilism(apropo de un text scris de Daniel)CRAS a fost mai cu 3 zile in urma cind Bush cu gurita lui a spus ca " in aceste zile grele prin care trece natia cei ramasi fara servicii nu ar trebui sa se plinga deloc".
Adica ...un sacrificiu este..firesc pt. ca luptam impotriva terorismului,nu se gindeste ca acesti oameni au familii si nu stiu cum sa faca acum sa puna o piine pe masa!!!
Mai deunazi la TV era sucarit(pt. ca-i scade%la popularitate)si a dat o scurta conferinta cu raspunsuri la intrebarile reporterilor si unul l-a intrebat ceva,dar Bush s-a suparat si pina sa termine reporterul intrebarea I-a zis"Cu cine crezi ca vorbesti tu?" pe un ton urit,Nu-mi venea sa cred sa fi vazut ce mutra acra avea.Si de ce? Pt. ca reporterul in loc sa-si inceapa intrebarea prin:"Mr.President..." azis:"Sir.."!!!!Bush a raspuns la repezeala dar nici o clipa NU s-a uitat la acel reporter ci in sala!!!Trageti concluziile.

Un alt lucru ar fi si ma intreb eu ignorant cum sint,DE CE ar considera Romania ca candidat(cacofonia este in mod expres)pe Lia Roberts?
Se stie ca e republicana feroce si desigur e de partea lui Bush?

As putea scrie inca destule,speram,majoritatea acestei tari cu capetele pe umeri ca in Nov.Kerry va arunca gunoiul din Casa Alba.
Veti vedea ca trupele se vor intoarce acasa!

Voi mai reveni.
REMEBER:LOVE&PEACE,
Ozzy
Ucenicul Diavolului de G.B.Sh - de overcast la: 17/04/2004 15:14:35
(la: Ultima carte)
Ucenicul Diavolului de G.B.Shaw.

Contrastul intre judecata societatii si adevarata fata a personajului,Richard,m-a frapat.Ingratul de care fugeau toti este o persoana aparte prin stapinirea de sine,cinismul si echilibrul emotional.Superioritatea si originalitatea,inteligenta si vorbirea caustica m-a impresionat.Pornisem cu ideea ca este un paria dar ma inselam.Inca o dovada ca aparentele si etichetele inseala...
Carnea de peste-un aliment care face minuni - de Charisma la: 20/04/2004 11:23:41
(la: GRASIME? Da, dar grasime buna!)
E deja cunoscut efectul benefic asupra sanatatii al alimentelor mediteraneene,dintre care face parte si uleiul de masline.
Se stie si despre mecanismul prin care,uleiul de masline,de exemplu,are un efect protector asupra cordului si scade incidenta bolilor coronariene:efectele sunt datorate continutului sau in grasimi nesaturate.
Dar cercetarile nu s-au oprit aici si astfel s-au descoperit mai multe tipuri de grasimi nesaturate:unele sunt mononesaturate,altele sunt polinesaturate iar cele polinesaturate sunt grasimile omega-3 si omega-6.
Aceste grasimi nesaturate nu pot fi fabricate de catre organism,ci ele pot fi preluate numai din alimente.Toate sunt raspunzatoare pentru sanatate,dar studii recente au aratat ca exista diferente intrte proprietatile lor si efectele sanogene produse.
V-ati intrebat,de exemplu,de ce incidenta cancerului la eschimosi este net scazuta comparativ cu alte populatii?Sau de ce aceeasi eschimosi sufera mai putin de hipertensiune arteriala sau de procese aterogene?
Raspunsul pe care l-au gasit cercetatorii este strans legat de consumul mare de peste,specific acestui grup populational.
Carnea de peste are un continut remarcabil de grasimi nesaturate omega-3 care se pare ca fac adevarate minuni.Important de retinut este si faptul ca pestii cu carne grasa (ca de exemplu, macroul, somonul, pastravul, tuna, sardinele, heringii) contin mai multi acizi grasi omega-3 decit pestii cu carnea alba.

Care este legatura intre acizii grasi omega-3 si diferitele afectiuni?

In primul rand,aceste grasimi reduc nivelul colesterolului circulant,despre care se stie ca reprezinta unul din factorii de risc majori in aparitia afectiunilor cardiovasculare.Mai mult,acizilor grasi omega-3 li se atribuie un rol in scaderea nivelului sangvin al colesterolului asa-zis "rau" (fractiunea LDL),care,in cantitati mari,se depune pe peretii arterelor,blocandu-le,procese cuniscute ca aterogeneza si ateroscleroza.De asemenea,acizii grasi omega-3 se pare ca au si capacitatea de a creste nivelul colesterolului asa-zis "bun" (fractiunea HDL),cu rol protector asupra peretilor vaselor,controland depozitarea colesterolului in peretii acestora.
Deci,prin aceste mecanisme,grasimile omega-3 scad riscul de aterogeneza si de boli coronariene.

Un alt efect este cel de reducere a vascozitatii sangelui,contribuind,pe de o parte la scaderea tensiunii arteriale iar pe de alta parte la scaderea riscului formarii cheagurilor de sange(a trombilor),si,deci,a accidedntelor vasculare trombotice.

Tot grasimile omega-3 sunt acelea care reduc aparitia afectiunilor inflamatorii(artrita reumatoida,psoriazis,colita ulceroasa)prin formarea unor compusi antiinflamatori.

Cercetarile recente au relevat faptul ca organismul foloseste acizii grasi Omega-3 pentru generarea membranelor celulare. In lipsa unei cantitati suficiente de acizi grasi Omega-3 insa, organismul foloseste grasimi saturate pentru acest proces, rezultind membrane celulare mai putin elastice, situatie ce poate duce la boli coronariene din cauza lipsei de elasticitate a vaselor sanguine.

Efectul anticancerigen,pe care-l sugeram cu privire la eschimosi,a fost dovedit,mai ales in ceea ce priveste cancerul mamar si cel colonic.
De altfel,multe informatii despre grasimile omega-3 s-au aflat in urma unui studiu facut pe eschimosi in anul 1970,cand s-a pus intrebarea de ce acestia sufereau mai putin de boli cardiovasculare,artrite reumatoide,diabet sau psoriazis decat europenii,aratandu-se ca acest lucru era legat de consumul de carne de peste.

In concluzie,consumul regulat de acizi grasi omega-3 reduce riscul hipertensiunii, combate artritele reumatoide, lupusul si alte boli autoimune, previne starile de depresie si alte boli mintale precum si cancerul, in special cel mamar si de colon.

La noi in tara consumul de peste este,din pacate,destul de redus,din cauza pretului ridicat,dar si a educatiei,a obiceiurilor,care nu promoveaza suficient consumul acestui aliment.

Tocmai de aceea am tinut sa va dau cateva informatii care sa va puna in garda si poate ca data viitoare cand veti avea ocazia,veti privi cu alti ochi un preparat din carnea acestui animal devenit brusc nobil si veti inghiti cu mai multa pofta lingurita de untura de peste.

In incheiere-cateva sfaturi utile:

- Consumati unul sau doi pesti sau fructe de mare saptaminal. Sint de preferat pestii cu carne grasa

- Nu prajiti pestele in grasimi vegetale hidrogenate sau animale. Prajitul in tigaie sau in profunzime poate duce la scaderea continutului de acizi omega-3 din peste

din ziare si de pe net - de desdemona la: 30/09/2004 16:07:10
(la: Tablitele de la Tartaria)
"Tablitele de la Tartaria, judetul Alba, descoperite in 1961 de arheologii Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, au o vechime de peste 7.000 de ani.

Tablitele, din argila, sint incrustate cu simboluri care in opinia specialistilor reprezinta "pomul vietii", figuri de animale si de oameni. Ele au fost incluse si in prima sectiune a unei vaste lucrari stiintifice - destinate analizei principalelor incercari referitoare la aparitia scrisului - care tine loc si de catalog al expozitiei "Turnul Babel" din Graz. Profesorul Gheorghe Lazarovici, seful departamentului preistorie din Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, spune ca tablitele de la Tartaria reprezinta un inceput de scriere care nu a fost dus niciodata la bun sfirsit. "Tablitele de la Tartaria apartin patrimoniului romanesc si au o valoare inestimabila. Din acest motiv, originalele nu sint expuse si nu pot parasi muzeul clujean", a tinut sa explice prof. dr. Gheorghe Lazarovici de ce la Graz sint prezente doar niste copii fidele ale tablitelor. "
(http://arhiva.monitorulcluj.ro/2003/2003.05.16/mozaic.html)

http://www.geocities.com/symbolscom/Lazarovici.html
Interpretari? - de Axel la: 01/10/2004 11:44:45
(la: Coincidenta sau altceva???)
Totul poate fi intrepretat intr-un sens sau altul.

Se pare ca, in 2001, din 11 septembrie mai ramineau exact 111 zile pina la sfirsitul anului; alta interpretare bizara.

Pe de alta parte, intr-un site a carui adresa am publicat-o in alt comentariu, se spune ca numarul 11 ( iar numarul 11! ) are o semnificatie aparte pentru organizatiile francmasonice, din care ar face parte si G.W.Bush.

Desigur, orice poate fi interpretat...cele doua turnuri semnificau numarul 11, 911 e numarul de urgenta in State ( dar de ce ar fi tinut arabii cont de asta? )...simbolurile masonice de pe bancnota de 1 dolar...ba chiar am gasit pe internet o chestie care m-a facut sa explodez in ris: indoisera unii o bancnota ( nu mai stiu de citi dolari ) intr-un anume fel si figura care rezulta prin alaturarea elementelor grafice putea fi interpretata ( ziceau ei ) ca fiind cele doua turnuri in flacari; pe o fotografie a turnurilor invaluite in fum negru, altii au gasit figura diavolului ( era intr-adevar o chestie care, cu oarece imaginatie, putea fi interpretata ca fiind o mecla cu barbuta ascutita si doua coarne )...insa pentru Dumnezeu! dincolo de toate interpretarile astea perfect dicutabile, ce s-a intimplat, de fapt, acolo?


Hai sa ne gindim putin:

1. De ce WTC?

Puteau sa loveasca altceva: Casa Alba, de exemplu ( asa cum au lovit Pentagonul... ). Cica ar fi fost simbolul capitalismului ( am auzit-o undeva ). Gogosi. Pe aia nu-i interesa asta, ci ii interesa sa trozneasca SUA, or asta o putea face pravalind avioanele pe Casa Alba, sau in centrul Pentagonului ( ar fi decapitat astfel Armata; birourile JCO erau de fapt pe latura opusa celei in care s-a infipt zborul 77 ) sau chiar niste centrale nucleare, si ar fi iesit un dezastru...


2. De ce la orele alea? ( 8.47 respectiv 9.02 AM )

Daca ar mai fi asteptat 2 ore, ar fi prins WTC plin de oameni, nu asa...de pe aeroport, avioanele decolau din 15 in 15 minute, si la fel cum le-au deturnat pe alea puteau s-o faca si cu altele care decolau mai tirziu.


Brrr...sper sa nu ma ia in colimator vreunii ( ati auzit de "Echelon"? )...oricum, e limpede ca daca o sa cer vreodata viza pentru State, chestia asta de acum o sa fie parte a verificarii...oameni buni, sint doar ipoteze, zau... )
intrebare generalã - de AlexM la: 07/10/2004 20:49:47
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Pãrinte Nistea, cum sint de fapt de vãzut acei oameni care considerã ca de cautat calea catre Dumnezeu o sa o faca la batranetse, ca atare, la tineretse fac ce cred ei de cuvintsa far a se gandi la mântuirea lor?
Biblia ne invata cu pilde ca orice om, neavand importantsa varsta, daca vrea sa-l gaseasca pe Dumnezeu are shansa sa-l gaseasca. Dar nu e oarecum un joc incorect aici? Lasa-ma sa-mi fac de cap cum vreau eu si candva o sa ma pocaiesc si o sa devin din oaia cea negra o oaie alba ca celelate. Aparent, shansa aceasta nu e luata nimanui, ba chiar ni se spune ca oricand oaia ratacita se poate intoarce la turma. Si atunci? Care este diferenta intre o persoana care toata viata a tinut numai cuvantul Domnului si nu a incalcat nici o porunca si una care undeva, pe la 70 de ani, se apuca si in ultimii 10 ani de viata sa caute drumul catre Dumnezeu?
Undeva e o problema aici , o problema cu a da raspunsul. Dar inainte de a continua rationamentul meu, as aprecia foarte mult si v-as multumi daca m-ati lasa sa intrevad cum vedeti Dv. aceasta problema a celui care toata viata traieste intr-un Dumnezeu si a celui care dupa ce si-a trait traiul, incepe sa traiasca intr-un Dumnezeu. Fara a fi preot, ci numai ca om al logicii, spun de pe acum ca raspunsul meu ar fi dificil de dat pentru ca e greu sa impaci si capra si varza si e greu sa trasezi linii categorice, linii care sa ia sau sa dea sperantsa.Dar probabil ca un preot vede lucrurile altfel decat un om care pune prea mare pret pe logica, de aceea , raspunsul Dv. cred ca trebuie sa fie foarte interesant....

AlexM
"Cartea alba" de care vorbest - de Daniel Racovitan la: 09/10/2004 20:52:22
(la: Propunere)
"Cartea alba" de care vorbesti este numita in general "guestbook" sau "carte de oaspeti". La colegi.ro a existat aum cativa ani o astfel de carte de oaspeti dat din pacate a fost deturnata de la scopul ei, devenind un camp de bataie si insulte pe teme politice intre diversi anonimi. O solutie ar fi filtrarea continutului, dar mai apoi pot aparea acuzatii ca sunt lasate doar mesajele apreciative.

___________________________________________________
"Hey, where' the magic?" - "The magic? The magic is gone."
(Bagdad Cafe)
Pentru Mary - de ueit la: 20/10/2004 21:45:29
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Chiar asa de simplu sa fie cum ne propui tu sa credem ? Nu poate fi.
Sa credem deci in stiinta cind e vorba de Suflet ???"

Creierul este extrem de complex, numai simplu nu e. In spatele acestei simple concluzii se afla munca multor oameni, timp de sute de ani.

"Ce este stiinta !? Doar un produs, (tot) al creierului nostru ! Doar un cuvint, in final, pe care l-am ales tot noi pentru a ne putea defini cumva nivelul la care am ajuns, noi oamenii, sau el, creierul uman la un moment dat... Putem sa o numim si altfel, in loc de stiinta, ""progresul omenirii, la un moment dat""….de exemplu."

Stiintza nu este numai un produs al creierului nostru. Cercetatorii nu stau pur si simplu si imagineaza teorii. Stiintza se construieste prin acumularea experientzei multor oameni urmata de trecerea prin filtrul logicii. Este modul prin care oamenii pot sa dea un sens universului in care traiesc.

"Nu putem crede orbeste in acest "moment" la care a ajuns stiinta."

Spre deosebire de religie, stiintza nu predinde a "crede orbeste". Oricine, cu rabdare, poate verifica modul in care rezultatele au fost obtinute. De altfel o noua teorie este atent studiata de intreaga comunitate din domeniu, astfel ca shansele de eroare, desi exista sunt pe cat posibil reduse.

"Pentru ca ea nu este o garantie ca reprezinta adevarul universal."

Un exemplu de garantie a adevarului universal?

"Deci sa ne limitam mintile la stadiul la care am ajuns la un moment dat, nu inseamna ca ii sintem de ajutor stiintei, inseamna ca o boicotem."

Corect. De asta am shi propus sa abandonam o teorie elaborata cu mii de ani in urma (religia) in favoarea uneia care ne poate duce mai departe. Spune-mi te rog, care au fost progresele facute de teologie in ultimii 1500 de ani? Ce contributie a adus ea la evolutzia umanitatzii? Cum ne-a ajutat ea in lupta cu bolile? Scoaterea dracilor din bolnavii de epilepsie, tratarea ciumei prin rugaciune sau arderea de vii a evreilor si "vrajitoarelor", indemnul la prostie in schimbul unei vietzi eterne in paradis? Un medicament nou care ucide cativa oameni poate trimite dupa gratii pe cei ce l-au facut. Stiintza isi permite arareori erori. Cand o teorie este demonstrata falsa, este abandonata. Religia a tinut oamenii in ignorantza shi asta a costat milioane de vietzi. Rasunatoarele eshecuri sunt insa dosite cu lashitate.

"Dar hai sa ne gindim la suflet prin prisma calculatorului cu monitor, cum propui ."

Am precizat anterior ca nu am intentionat o analogie perfecta creier - calculator. Imi asum gresheala.

"In primul rind imaginea este mai degraba rezultatul computerului si nu al monitorului..."

Nu mi s-a parut necesar a intra in detalii. Modul cum un sir de biti e trimis din placa grafica nu mi se pare relevant pentru discutie. Oricum, pot fi de acord cu tine.

"Imaginea exista si fara monitor, in calculator, monitorul o face numai disponibila vederii noastre."

Shi memoria noastra exista in creier, iar mintea o interpreteaza.

Deci, dupa ce inchizi calculatorul, imaginea dispare de pe monitor dar nu si din calculator, daca ai avut grija si ai salvat-o ….:))

Ea este insa in calculator, nu pluteshte intr-un univers paralel. Am zis eu ca memoria se shterge instantaneu? De altfel, in cazul unor leziuni cerebrale se intampla intocmai asha. Bolnavul nu retzine nimic mai mult decat cateva minute. Creierul devine RAM. Unde e sufletul? Shi daca n-are cine sa o salveze?

"Deci, daca imaginea dispare este numai vis-a-vis de ceea ce percepem visual, pentru ca nu mai este valabila vederii."

Ce imagine e aia pe care nu o potzi vedea? Ce relevantza are asta inproblema sufletului?

"Oare ce se intimpla dupa ce murim?? Nu stim….. daca am stii am revolutiona stiinta, de care vorbesti….."

Eu stiu. Shtiu shi altzii. Cred ca stii shi tu acum. Ia ia tu calculatorul ala cu imaginea shi tranteshte-l vartos de cateva ori. Sa-mi spui dupa aia ce ai mai recuperat.

"Dar daca murind fizic nu mai e nimic pe urma, numai gindind ca o posibilitate si mi se pare o jignire adusa omenirii, a tot ceea ce sintem, si ne straduim sa fim."

Asha ne invatza biserica. Viatza asta nu ne foloseshte la nimic, nu are nici un scop. Eu am un scop, poate mai multe. Eu mi le-am propus si ma simt fericit daca le indeplinesc. A contribui cu ceva la avansul societatzii poate fi un scop. Vrei sa spui ca tu nu faci nimic altceva decat sa te gandeshti la viatza de apoi, iar daca faci un bine il faci nu din empatie ci pentru o bila alba acolo sus? Shi care este de fapt acest scop ultim pe care biserica ni-l ofera?

Dupa ce murim raman amintirile shi lucrurile pe care le-am facut. Inainte de a ne nashte nu existam. Asta nu ne deranjeaza. Shi nici pe altzii.

"Pur si simplu nu simt ca face rost sa ne nastem ca sa murim si toate urmele sa ne fie sterse. De peste tot.
Nu pot crede ca Dumnezeu si-ar fi pierdut timpul sa faca doar niste jucarii care dupa ce li se consuma bateriile sa le arunci la gunoi.
Am spus Dumnezeu fara sa ma gindesc de fapt...Vocea subconstientului a fost mai tare..."

Am spus-o shi mai devreme. O teorie falsa nu devine adevarata doar pentru ca asha am vrea noi. Putem sa ne autosugestionam ca e adevarata, dar tot falsa ramane.

Un comentariu la incheierea ta:

In mod evident materia nu dispare, se transforma. Dar ea persista tot ca materie, nu ca o entitate fantomatica in transcedent. In sensul asta suntem nemuritori.
In prezent unii oameni se congeleaza. Sunt sceptic in ceea ce priveshte shansele lor de inviere, da' mai shti?

Este de asemeni teoretic posibil sa mentii un om in viatza indefinit. Poate chiar sa-i salvezi creierul pe un calculator shi sa-i incarci constiintza intr-un corp clonat.

Toate astea sunt posibil de imaginat shi poate in viitor vor deveni realitate. Sa incercam sa facem nemurirea FIZICA o realitate. Dar se pare ca oamenii inca aleg cioara din par.

As remarca in concluzie ca exemplele pe care le-ai dat sunt toate din universul material. Este de intzeles. Este ushor sa vorbim despre suflet, cum o sa zburde el de colo colo, dar adevarul e ca habar nu avem despre ce vorbim. O inteligentza lipsita de suport material este de neimaginat, o abstractiune. Ce ne spune teologia?- Misterioase sunt caile Domnului!

Cu tot respectul,
Ionutz
#25729 (raspuns la: #25706) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Regele, tinut in sah de senat - de SB_one la: 04/11/2004 18:43:59
(la: 30.000.000 euro despagubiri pentru rege. No comment.)
Regele, tinut in sah de senatori




Adriana Istodor
Joi, 04 Noiembrie 2004


Senatorii au respins ieri cererea guvernului pentru dezbaterea in procedura de urgenta a proiectului de lege privind reglementarea situatiei juridice a bunurilor fostului suveran al Romaniei Mihai I si despagubirile de 30 de milioane de euro care urmeaza sa-i fie acordate

http://www.expres.ro/politica/?news_id=170743
#27644 (raspuns la: #27629) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Prajitura "Alba ca zapada" - de Belle la: 14/12/2004 18:13:47
(la: Retete aristocrate)
preferata mea... as putea manca non-stop dimineata, la pranz si seara

Prajitura "Alba ca zapada"

Trimisa de: LIDIA.P
Durata
50 min

Ingrediente:
Pentru crema: 1/2 lapte, 3 linguri faina, 1 pachet margarina (Unirea), 300 gr. zahar pudra, o lamiie mare. Pentru foi: 3 oua, 5 linguri zahar pudra (100 gr.), 5 linguri ulei, 2 linguri lapte, 1 lingurita amoniac nestins, un praf de sare, faina pentru o coca nu prea tare (cca.400 g.)
Complexitate: Ridicata
Nota:
Numar voturi: 4
Comentarii: 2 Vezi..


Mod de preparare
Crema: 1/2 lapte si 3 linguri de faina se amesteca si se pun intr-un vas pe foc, amestecindu-se cu telul pina se obtinem o pasta care se desprinde de pe tel, dupa care se lasa la racit. In acest timp se freaca un pachet de margarina cu 300 gr. zahar pudra peste care se adauga pasta rece. Se rade o lamiie pe razatoarea cu ochiuri mici, se stoarce de zeama si se adauga coaja si zeama in pasta de mai sus.
Folie: Se freaca bine 3 oua cu 5 linguri de zahar pudra (100 g), se adauga 5 linguri de ulei, 2 linguri lapte si o lingurita amoniac nestins, un praf de sare si faina cat sa formeze o coca nu prea tare. Aceasta coca se imparte in trei, fiecare parte se intinde in foaie care se coace pe spatele tavii unse, la foc potrivit. Foile se inteapa cu furculita, din loc in loc, pentru a impiedica umflarea acestora. Durata de coacere este de 2-3 minute pentru fiecare foaie. Asambalrea: Se asaza o foaie pe un suport de marimea foii, se pune o jumatate din cantitatea de crema, apoi alta foaie si cealalta parte de crema dupa care urmeaza a treia foaie pe care o pudram bine cu zahar pudra. Se pune peste prajitura o coala alba de hirtie si o greutate (nu prea mare). Se tine la rece pina a doua zi.

Mod de servire
A doua zi, se taie prajitura in patratele sau romburi si se serveste pe platou. Dupa preferinta, se pune cacao intr-una dintre foi (cea din mijloc).

culeasa de pe www.culinar.ro
#31637 (raspuns la: #31636) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...