comentarii

tiui


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
RSI - dacă mă laşi - de Simeon Dascalul la: 13/06/2005 13:59:23
(la: rasismul, xenofobia, intoleranta... cuvinte straine romanilor?)
o să profit.

> Un potop de cuvinte si tot n-ai ajuns la "plebicist"!

Dacă de la toleranţă s-a ajuns la Iugoslavia şi de acolo la muscali ...

> Da-l in judecata pe Ionel I.C. Bratianu ca a "tradat" pe fratii de dincolo de Dunare

Artizanul României Mari e categoric responsabil pentru felul în care ne-am pregătit de război cu rezultatele ce s-au văzut. În vreme ce negocia graniţele cu aliaţii, „fraţii” de partid îşi vedeau liniştiţi de toate afacerile posibile cu furnituri pentru armată. Nu spun că şuturile ce le-am încasat la Conferinţa de la Paris ar fi putut fi complet evitate dacă prestaţia noastră militară n-ar fi fost aşa de jalnică. Dar a avut şi asta partea ei.
Iar de treaba murdară din câte ştiu s-a ocupat Take Ionescu, că gândea mai „realpolitik”. Cel puţin el a discutat cu Nicola Pasic.

Dacă te uiţi prin apropiere poţi găsi o ţară care se consideră foarte lezată de „ansamblul conditiilor istorice” care i-au lăsat etnicii prin afara graniţelor. Dar nu se împacă cu situaţia şi nu procedează ca şi cum ăia n-ar exista. Chiar încearcă să le dea cetăţenie, deşi ideea nu rezistă la vot.
#54620 (raspuns la: #54324) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pare-se - de Simeon Dascalul la: 15/06/2005 12:55:06
(la: Romania in Uniune ( Europeana sau alta ))
că-s totuşi interese puternice să nu ne ducem spre Ucraina. Uitaţi cu ce texte vine Verheugen

„Aş vrea să ştiu de ce germanii, francezii sau olandezii sunt de parere că este de la sine înţeles că ei aparţin Europei, dar polonezii sau românii, nu. Sunt polonezii mai puţin europeni decât noi, germanii? ... Responsabilitatea pentru situarea ţărilor estice de partea "greşită" a Cortinei de Fier apartine Germaniei ... Răspunderea istorică pentru toate aceste probleme pe care le dezbatem este a Germaniei. Având în vedere aceste lucruri, avem toate motivele să ne dedicăm Uniunii şi extinderii sale.”
Ion Minulescu - de andleia la: 15/06/2005 21:23:50
(la: Cele mai frumoase poezii)
Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

cattalin 2002 - de Simeon Dascalul la: 30/06/2005 11:55:43
(la: biblia satanica)
nu ştiu, n-am reuşit să dau de-un motor de căutare pe discovery
dar cartea în cauză, nu-mi explic de ce, a generat atâtea discuţii că s-au tradus şi la noi două „exegeze”

Adevar si fictiune in "Codul lui Da Vinci"
Ehrman, Bart D.

Codul spart al lui Da Vinci
Garlow, James L. ; Jones, Peter

a fost şi un subiect cu titlul ăsta aici pe cafeneaua
#57491 (raspuns la: #56997) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
filozofie fotografica - de big_ipaq la: 06/07/2005 15:17:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domnule Dinu Lazar. Sunt unul din cei care au participat pe acea discuţie de pe Softpedia.

Mă mir ca ajung sa-mi dau si eu cu părerea relativ la un subiect cu aşa multe implicaţii, filozofic, având în vedere că statutul meu e şi va rămâne probabil, unul de amator, cât de cât, cunoscător al tehnicii fotografice şi probabil un diletant în ceea ce priveşte mesajul artistic, numai bun sa ţin reflectoare şi să încarc bateriile aparatelor celor care se pricep.

Departe de mine sa încerc să vă contrazic, dar având in vedere nenumăratele discuţii cu un bun prieten, pe marginea acestui subiect, prieten care intamplator sau nu, împarte aceleaşi opinii cu dvs., am şi eu câteva nelămuriri, sau mai bine spus opinii personale. Nu neapărat in antiteză cu ceea ce spuneţi dvs. mai sus.

Din ce înţeleg eu, şi nu mă refer neapărat la ceea ce spuneţi dvs. ci la ansamblul de idei ca şi cea expusă mai sus (în cazul în care înţeleg eu bine), un fotograf consacrat nu poate să aibă poze bune şi proaste, ci doar consumatorul operei acelui fotograf, poate la un moment dat să nu pătrundă în interiorul sentimentelor care au generat acea operă.

Prin această prismă, un fotograf, odată confirmat, poate să facă aproape orice, să treacă orice barieră, responsabilitatea pentru recepţionarea mesajului o poartă doar consumatorul.

Sigur, am să repet, sunt doar un începător, un diletant, nu am studii în domeniul artistic şi probabil nici înclinaţii. Deşi port numele unui bunic care a fost pictor, nu înseamnă ca am moştenit şi altceva de la dânsul. Aş fi chiar mirat dacă ar fi aşa, deoarece eu nu cred şi nu simt să fie aşa. Şi nici nu am confirmat. Dar îmi place şi voi continua să shutterizez atâta timp cât îmi va face plăcere.

Dar, aici am câteva probleme care îmi chiuie mintea şi nu în ultimul rând existenţa.

În primul rând, îmi sunt clare câteva lucruri. Mi-e clar că nu există bun sau rău în artă, ci mai degrabă există „a plăcea” sau „a nu plăcea”. Cine e în măsură să judece opera altuia? Mulţi vor spune, cei care au un nivel de înţelegere adecvat pentru a judeca. Păi şi asta nu se bazează tot pe ceea ce societatea a pus la dispoziţia acelor critici şi pe educaţia lor? Pe experienţa lor de viaţă? Deci experienţa unui critic (prin critic înţeleg cel care judecă o operă, poate fi şi consumatorul care decide subconştient dacă îi place sau nu acea operă) este esenţială. Dar având în vedere subiectivismul regulilor de estetică precum şi volatilitatea tendinţelor artistice, mai ales într-o artă cum este fotografia, nu este prea mult să cerem ca toţi să înţeleagă actul artistic? Nu, şi nici nu se va întâmpla asta. Consumatorii vor alege, vor eticheta…

Întotdeauna am fost de părere că estetica joacă un rol important în orice fel de act artistic. Nu toţi au aceeaşi părere cu mine.

Când vom pune o fotografie pe perete? Atunci când acea fotografie ne va trezi un anume sentiment, o anume trăire, de fiecare dată când o privim. Că e un sentiment bun, unul rău, că e o frică, că e o plăcere sau o lacrimă, prea puţin contează. Adică când fotografia ne spune ceva, ne transmite un mesaj, vizual sau nu.

Când un tată, va fotografia fiica lui şi va pune fotografia pe perete, va fi această fotografie un act artistic? Eu spun ca da. Pentru acel tată, acea fotografie trezeşte probabil mai multe sentimente decât un Rembrandt sau un Ansel Adams. E o artă destinată unui public restrâns. Foarte restrâns. Probabil acea poză are acelaşi efect asupra tatălui ca şi pentru un cunoscător, un tablou de Dali. Deci până la urmă, din ceea ce înţeleg eu, succesul unui artist, confirmarea lui, depinde doar de audienţa care consideră opera sa ca fiind reuşită. Va pune acel tată un titlu fotografiei sale? De ce ar face-o?

Oare o simplă diagonală, desenată cu un creion pe o foaie de hârtie şi semnată de Van Gogh, se va vinde bine? Cu siguranţă, s-au văzut multe cazuri, poate nu aşa extreme. Este acea linie un act artistic? Poate. Ceea ce e sigur, este ca mulţi vor admira acea linie, şi vor încerca să o înţeleagă. Poate daca linia va fi intitulată de însuşi autor, „infinit”, şi mai mulţi vor încerca să o înţeleagă. E mai bună opera dacă are un titlu? Depinde.

Acum nu mă refer deloc la tehnică. Regulile tehnice sunt mai uşor de înţeles pentru majoritate în fotografie şi uşor de încălcat ulterior. Este un high-key un eşec tehnic? Probabil, dar dacă e intenţionat, atunci acel eşec e permis. Dacă nu, nu ştim, depinde de fotograf.

Sunt fotografii bune. Fotografii care nu au nevoie de titlu sau explicaţii. Artă pur vizuală. Care transmit mesajul foarte direct şi explicit. Fără a fi nevoie de nici o completare. Criticii vor spune că sunt prea facile sau că sunt prea comerciale.

Alele au nevoie de o serie ca să fie întregi. Ba chiar unele au nevoie de explicaţiile autorului. Altele se simt suficient de bine dacă consumatorul operei cunoaşte autorul şi operele sale anterioare. Vor trezi interesul doar pentru acest simplu fapt. Unde tragem linia? Poate pentru altele, trebuie să fim mama autorului pentru a înţelege cu adevărat, poate pentru altele e nevoie de aprobarea comitetului artistic pentru a înţelege. Unde ne oprim? Avem nevoie de o facultate de arte pentru a înţelege arta vizuală destinată publicului larg?

Mă întorc de unde am plecat. Cât trebuie să fie într-o fotografie, artă pur vizuală şi cat trebuie să fie elemente care să ne ajute să o înţelegem? Nu e foarte simplu să spunem că de vină este consumatorul, că el nu o pricepe?

Să pun problema altfel. Dacă sunt un fotograf renumit şi fac o remarcă negativă la adresa unei fotografii a unui fotograf mai puţin renumit atunci probabil comentariul este binevenit şi îndreptăţit. Dar dacă fac ca şi diletant, acelaşi comentariu este foarte probabil să fiu hulit. O sa spună mulţi nu e aşa uşor, nu se fac delimitări aşa de precise. Probabil, mai mult sunt convins ca nici un fotograf nu va admite că e mai slab ca un altul, decât dacă diferenţa e foarte mare, vizibilă. Şi atunci de ce e aşa greu de pătruns în punctum? De ce trebuie să fi admis? Pentru că este un grup care menţine un nivel artistic ridicat printre membrii săi? Şi ce înseamnă acest nivel? Cultură vizuală? Experienţă? Talent? Nume? Confirmare anterioară? Sau pur şi simplu imagini bune? Artă pură vizuală. De ce comentariile sunt făcute la poze pe punctum fără ca autorul să fie cunoscut?

Frumuseţea este, că pe punctum sunt foarte puţine fotografii care nu-mi plac. Aproape toate fotografiile lui Cosmin Bumbuţ îmi spun ceva. Ce înseamnă asta în condiţiile în care „Portrete ale curajului” nu a vibrat pentru mine… Sunt incult? Nu cunosc curajul acelor oameni? Aproape toţi zâmbeau. Erau curajoşi? Nu ştim, dar bănuim ca este aşa. E în titlul expoziţiei mesajul. Poate nu-l cunosc pe Cosmin Bumbuţ şi din cauza asta nu înţeleg. De fapt, mint. Mi-au plăcut portretele, aproape toate. Expoziţia ca un întreg, nu a vibrat pentru mine. Nu m-a făcut să simt curajul. Nu m-a adus mai aproape de refugiaţii aceia şi probabil viaţa lor, sentimentele prin care trec. Ce înseamnă asta?

Discuţia aprinsă cu acel prieten de care vorbeam, venea în urma pozelor Mirelei Bratu, pe care de altfel o respect şi o stimez mult, prin operele ei care am avut plăcerea să le văd. Mă refer la pozele Mirelei Bratu de pe blog-ul de pe fotomagazin.

Şi ca să explic… Eu nu reuşesc să înţeleg de ce a face din defectele tehnice, aduse de un Holga, un mod de exprimare artistică este o virtute care este căutată cu tot dinadinsul. Cu toate astea, asta e partea care îmi place, nu mă fascinează, dar îmi place. E o exprimare artistică cu siguranţă. Nu putem căuta perfecţiunea tehnică şi nici nu este importantă. Dar dacă publici undeva o poza cu un cer ars, marii critici vor sări ca arşi că nu se face asta. Deducem de aici că cei care greşesc sunt acei critici, nu autorul acelui cer ars.

Dar trecând peste tehnică, care nu este subiectul aici, de ce aş vibra la un căţel într-o fotografie care nu-mi spune nimic? Răspunsurile ar putea fi găsite în următoarele rânduri. Pentru că nu înţeleg. Ce anume nu înţeleg? Poate pentru că nu am un căţel? Aşadar lipsa unui animal de companie mă face să nu vibrez? Am poze cu fiica mea care nu le consider artistice. Şi atunci ce face ca acea poză, cu un căţel, să o fotografie artistică şi nu una de familie, de care să se bucure nepoţeii la bătrâneţe ca şi cea de mai sus făcută de tatăl respectiv? Ah, da… Un blog, nu este artă pur vizuală, este însoţită de un text, care ne ajută să vibrăm. Textul ne face ca fotografia aceleiaşi autoare, în care apare Cosmin Bumbuţ, să nu fie o fotografie de familie ci un act artistic destinat publicului larg.

Ah, tot prietenul meu spunea că arta nu este destinată publicului, ci e un catarsis, o eliberare… De acord, dar atunci de ce o publicăm? Pentru a ne îmbată succesul. Pentru a ne satisface minunatul sentiment de a fi apreciat. Pentru a putea continua actul artistic, doar ne hrănim din succesele noastre. Pentru că însoţită de un text, într-un blog, o fotografie de familie devine un act artistic. O exprimare, o eliberare. Şi atunci de ce nu vibrez la acest act artistic oare? Ştiu! Pentru că nu cunosc autorul, pentru că nu cunosc starea în care era, când a eliberat prin shutter – adică a sutterizat – acel act artistic, conştient de altfel. Şi atunci care e diferenţa între acest act artistic şi un căţel fotografiat de un diletant cu un aparat digital de câteva milioane? Textul? Numele autorului? Creaţia sa anterioară? Ca vizual, nu prea văd niciuna. E adevărat, eu nu înţeleg arta şi nu îmi e destinată mie, ci eliberării autorului… De ce o poza chiar şi cu Cosmin Bumbuţ, făcută în ceea ce pare să fie o gară, puţin neclară, ne-ar face să vibrăm să credem că reprezintă ceva şi pentru cei care nu sunt în cercul de prieteni sau familia autorului? Să încercăm să înţelegem.

Îmi cer scuze daca am trecut anumite linii care nu se trec de obicei, dar tocmai acea neînţelegere a artei, incultura despre care dvs. vorbiţi printre liniile, îmi permite să scriu ce am scris mai sus. Eu nu am prejudecăţi, poate datorită inculturii. Mă uit la o fotografie şi decid dacă-mi place, fără să trebuiască să cunosc autorul sau alte detalii. Probabil sunt prea conservator, purist, deşi mă îndoiesc. Probabil doar incult şi cu siguranţă un diletant… Prietenul meu spunea ca sunt intolerant, dar chiar el făcea acelaşi lucru cu câteva opere ale lui Nicu Ilfoveanu. A trecut foarte uşor peste acele fotografii pentru ca nu ştia acel autor, nu auzise de el. Pentru că nu-i cunoştea opera anterioară. Pentru că avea în faţa doar opera vizuală, nu şi celelalte elemente.

Rog pe Mirela Bratu şi Cosmin Bumbuţ să-mi ierte îndrăzneala de a le menţiona numele şi opera public. Am făcut-o doar în calitatea mea de consumator de artă vizuală, de artă fotografică şi le mulţumesc pe această cale pentru toate îmbăierile vizuale oferite de acele fotografii care m-au făcut să rezonez la actul artistic.
„Asa frumos vorbim despre munca” - de Simeon Dascalul la: 08/07/2005 13:33:27
(la: Munca)
Halucinant de-a dreptul. Entuziasm şi profesionalism – eu n-aş reuşi să scot expresii din astea nici la un chef la care-aş fi amestecat berea cu vin şi ţuică până mi s-ar fi rupt filmul.
În fine, frazele citate probabil sunt de la cei căraţi dincolo care au cunoscut alte condiţii.
Aici nici măcar nu se presupune că munca ar fi ceva bun, vreo menire, mai degrabă e ca plata pentru păcatul originar. Dacă eşti deştept şi te descurci – norocul tău, dacă nu - la muncă cu tine. Ce concluzie putem trage eu şi surorile mele comparându-i pe părinţii noştri care au muncit în comparaţie cu alţii care s-au orientat? Că munca e hărăzită ne-deştepţilor, bineînţeles, numai dacă au chef de subzistenţă. Uneori n-o garantează nici măcar pe aia.
Partea cu pasiunea mi s-a părut cea mai haioasă. Aici se cugetă multă vreme la alegerea unei meserii cu care să fii sigur că poţi plăti măcar cheltuielile de bloc. În primii mei ani de liceu părinţii se frământau mult ce facultate să aleagă. Pe baza experienţelor altora au picat dreptul şi economicele – nu prea utile dacă n-ai pe cineva. La fel şi medicina. Băiatul, mult mai mare decât mine al unei cunoştinţe a absolvit ceva pe la agronomie şi acuma se pare că are salariu destul de bun în ţara cangurilor. Dar mi-am dat şi eu cu părerea şi am zis că prefer să mă stresez cu limbajul Java decât cu bolile vitelor, aşa că am rămas pe partea tehnică. Totuşi Australia e departe şi noi sperăm încă, destul de ilogic, că în timp o să ajungă ţara asta un loc în care să se poată trăi acceptabil.
Mai particip din când în când la nişte proiecte, dar singura perioadă de muncă-muncă am avut-o două luni întregi în vacanţă, la negru bineînţeles. Pe de o parte era distractiv –am luat parte şi la şedinţe – destul de dese, partea proastă-i că erau după program. Am mers şi în delegaţie cu ordinul de deplasare făcut pe numele unui coleg „alb” şi mă gândeam câtă şpagă o să trebuiască să dea patronul şi la poliţie şi la inspectorii de muncă dacă buşesc maşina firmei pe-acolo.
Nu mă enervau comentariile de genul „ce nerecunoscători sunt studenţii ăştia pe care-i las să câştige experienţă în firmă, ba le mai dau şi un ban”. Era să las însă experienţa şi banul baltă când m-a trimis patronul la el acasă că-l sunase pruncul lui că nu-i mai merge duelmasters şi să-i trimită pe cineva de la firmă să vadă ce-i cu calculatorul.
Există şi munci mai simpatice – când avem timp merem să lucrăm grădina neamurilor din care o parte-i a noastră. Ne place la toţi, dar nu ştiu dacă am gândi la fel dacă ar trebui să trăim din asta. Parcă totuşi cei ajunşi la oraş au nimerit un pic mai bine.
Ar mai fi ceva exemple încurajatoare, dar mă gândesc la etimologie. Muncă vine dintr-un cuvânt slav care însemna tortură, schingiuire.
„Practici obscurantiste care duc la tragedie” - de Simeon Dascalul la: 11/07/2005 12:12:21
(la: Nu e decit un pas de la fanatism la barbarie!)
Aicea-i diferenţa. Te enervau practicile obscurantiste prin ele însele, înainte de a bănui că pot apărea morţi la sfârşit. Şi de la o moarte foarte stupidă, la care au concurat mai multe circumstanţe, se face extrapolarea – cum că toate practicile ortodoxo-păgâne sunt periculoase, de-a dreptul letale.
Cum în zona noastră avem o tradiţie serioasă de practici din astea, absolut inofensive, se pot tolera fără probleme, în măsura în care nu-s costisitoare. Nu-s ceva venit din afară, să zici că le adoptăm pentru pitorescul lor. Se poate zice că ne-am născut şi am crescut cu ele. Şi nu numai nişte ţărani recurg la ele, ci o categorie mult mai largă.
Poţi să te declari exasperat de genul ăsta de oameni. Pot să te distreze sau te poţi uita la ei de sus, dar au ceva ce noi n-avem – un sprijin, o ultimă instanţă şi de aici un plus de confort psihic. Mie-mi par mai degrabă de invidiat.
Înţeleg ce vrei să spui, dar nu ştiu în ce măsură e valabilă paralela jeg – obscurantism. Mai întâi că în condiţiile în care nu există bani pentru detergenţi şi nici măcar apă curentă, nu văd ce rost are să predici despre foloasele curăţeniei. Mult mai chinuiţi ar fi nişte oameni doritori să spele şi trăind într-un asemenea loc decât alţii care nu simt nevoia Apoi că obscurantismul pe care îl deteşti nu-i aşa nociv cum vrei să-l vezi, are şi părţi bune cum am scris mai sus. Plus, am mai zis-o, că există oricum nevoia de transcendenţă chiar la un nivel de trai mai bun şi, dacă s-ar eradica superstiţiile autohtone, pe terenul rămas ar înflori tot soiul de importuri gen yoghini şi iehovişti.
gigi - de Simeon Dascalul la: 18/07/2005 17:45:42
(la: Munca)
Uite că de la subiectul iniţial care trata calitatea muncii în general de a fi nasoală am ajuns iar la lupta de clasă.

Revenind la mesajul tău, de unde naiba să ştiu ce-o să fac cu viitorii prunci dacă nu ştiu încă ce o să fac eu – fie rămân aici, fie mă car la canguri sau sub cercul polar. În primul caz tră să tocesc mai serios pentru medie, să mă agit să găsesc o variantă de a mă căra – cel mai preferabil cu masterat, dar nu-i singura. În al doilea caz media nu-i cine ştie ce relevantă, e preferabil să-ţi faci experienţă. Sincer să fiu aş prefera să rămân şi poate că în patru ani lucrurile or să stea mai bine şi la noi.

Mesajele plecaţilor sunt contradictorii, depinde în ce condiţii a plecat fiecare, dacă avea sau nu pe cineva acolo, în ce ţară a picat şi mai ales de capacitatea de adaptarea a fiecăruia.

Dacă activezi ca întreprinzător atunci trebuie să-ţi fi dat seama că valoarea nu-i absolută, ci relativă. Problema nu-i de natură morală, cât de mult şi de frumos se lucrează, ci care-i cererea şi oferta pe piaţă. Deocamdată absolvenţi sunt o groază, locuri mai puţine, „dacă-ţi convine bine, dacă nu dau anunţ la ziar şi-mi vin treizeci”. Asta nu se rezolvă de pe-o zi pe alta. În timp vor creşte investiţiile, va apărea mult-aşteptata clasă de mijloc şi vor fi şi salarii mai de doamne-ajută. Întrebarea e în cât timp. Nu mi-i totuna dacă-s zece ani sau treizeci.
Ar fi preferabil să vorbim în cifre – salariile sunt de la două la cinci sute – la negru sau nu. În Timişoara se zice că ajung până la mie, dar mă îndoiesc că asta-i media. La Bucureşti sunt poate şi mai mult. Sigur că pentru cineva care sare cu puţin din minimul pe economie par foarte frumoase.

Am scris toată polologhia de mai sus nu că mi-ar face plăcere să-mi recapitulez variantele, dar am vrut să-ţi ilustrez ce schimbător şi lipsit de repere e mediul în care ne mişcăm. Frumos ar fi să fie ca pe vremea părinţilor noştri – dacă te ţineai de şcoală îţi era asigurat un standard mai bun, locurile erau limitate, posturile se primeau oarecum în funcţie de note. Acum locurile la facultăţi depăşesc numărul celor ieşiţi din bac, iar ce-o să faci cu facultatea gătată seamănă cu un joc de alba-neagra.
#60121 (raspuns la: #59686) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din categoria "Care m-ai facut, mah?" - de cico la: 10/08/2005 22:02:57
(la: "Academia Cafeavencu")
Extrase dintr-un schimb nostim de mesaje de la conferinta http://www.cafeneaua.com/node/view/4661 (in care, cu cit se-ncurca mai mult borcanele, cu-atit pretentiile devin mai mari :)) :

#52153, de donquijote la Sun, 29/05/2005 - 17:06

se pare ca multi au ramas cu mentalitatea de pe vremea regimului comunist, unde legile si pedepsele nu erau 'logice' ...

#52181, de gigi2005 la Sun, 29/05/2005 - 18:19

donq, Vrei sa spui ca noi avem mentalitati "comuniste"! Bravos! Uite, chiar daca m-ai facut indirect "comunista", recunosc ca nu stiu cum as reactiona daca problema ar fi reala.

#52182, de popix la Sun, 29/05/2005 - 18:23

gigi, ... era asa greu sa intelegi?poate ca nu m-am explicat din prima.

#52187, de gigi2005 la Sun, 29/05/2005 - 18:30

popix, Eu sunt oleaca mai grea de cap! Am vrut sa fiu sigura. ...

#52191, de donquijote la Sun, 29/05/2005 - 18:38

gigi, nu te-am facut comunista. am vorbit de mentalitate, care nu s-a schimbat prea mult.

#52193, de popix la Sun, 29/05/2005 - 18:40

gigi, nu cred ca esti grea de cap.

#52313, de Simeon Dascalul la Mon, 30/05/2005 - 13:58

anisia, cred că avem altă ordine a loialităţilor. o cetăţeancă atâta de exigentă ar trebui evitată

#52323, de gigi2005 la Mon, 30/05/2005 - 15:47

Simeoane, Nu sunt "periculoasa" cum spui tu.
Ce mai, tu m-ai facut "periculoasa", donquijote m-a facut "comunista", maine - poimaine nici nu mai deschid gura si sar toti pe mine:huo, tradatoarea! E treaba voastra cum priviti lucrurile! Eu cedez ca sunt in minoritate!

#52482, de Simeon Dascalul la Tue, 31/05/2005 - 09:09

gigi, hai, nu te supăra :)
dacă te-am făcut periculoasă, retractez
comunistă ai ajuns că era ceva exemplu – nu ştiu dacă realitate sau beletristică - cu un pionier care-l denunţase pe taică-său şi astfel ajunsese să fie dat model; l-aş fi menţionat, dar nu-mi aminteam nici nume, nici unde-l citisem

#52675, de gigi2005 la Wed, 01/06/2005 - 21:11

Mutumesc Simeoane ca retractezi, ca m-ai facut periculoasa. Dar vad ca nu retractezi ca m-ai facut comunista. Multzam fain de onoare...

#52771, de Simeon Dascalul la Thu, 02/06/2005 - 08:37

gigi, protestez!, nu eu. de periculoasa nu-mi amintesc dar la "comunistă" sigur n-am ajuns, că nu-mi aduceam aminte bibliografia

#52872, de gigi2005 la Thu, 02/06/2005 - 21:19

Simeoane, protesteaza! O sa citesc cu atentie, poate ai dreptate. Oricum ai facut ceva referire la faptul ca o asa femeie nu este acceptata in societatea voastra selecta.
calypso ciao ! la ce te refer - de RSI la: 11/08/2005 17:20:35
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
calypso ciao ! la ce te refereai belle ? ştiu că practici un sport dar nu mai reţin care...
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#64835 (raspuns la: #64832) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Salut popor ! Vad că s-a aju - de RSI la: 16/08/2005 21:59:50
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Salut popor ! Vad că s-a ajuns la un subiect profesional : saponificarea ;)). Nu ştiu daca se folosea grăsimea de câine i pentru saponificare, dar ţin minte că in Buc. ecarisajul era foarte aproape )gard în gard) cu fabrica Sin unde se fabricau acizii graşi folosiţi în săpunuri şi alte produse de toaletă. Am făcut acolo o practică, îmi puţeau hainele de a trebuit să le arunc.
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#65684 (raspuns la: #65676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
servus, servus. Jimmy un veni - de RSI la: 16/08/2005 22:08:31
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
servus, servus. Jimmy bun venit înapoi la cafenea.
Ai dreptate, în timpul liber nu amestecăm profesia ;)).
Gigi, nu ştiu sigur, dar bănuiesc că răspunsul era da, mai ales că economia comunistă nu se încurca în considerente de calitate, ecologie etc.
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#65691 (raspuns la: #65687) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt cosul de gunoi - de cico la: 18/08/2005 23:39:10
(la: "Academia Cafeavencu")
Citez doar unicul comentariu aparut pina acum, ce spune totul:

permite-mi sa rad :)
Nu vreau sa ma gandesc in ce categorie ti-ai plasa tu textul, insa mie da-mi voie sa rad. :))))))))))))))))))))))))))))))).
Alaturarea folosita e ilara.


Si acum textul:

Coşul de Gunoi

Ştiu că ai uitat…de asta-ţi spuneam şi-ţi respuneam că-n dupamiaza aceea mă legănam în braţele tale lângă coşul de gunoi.
Şi erai atât de tare că mi-a rămas drag coşul de gunoi. Şi erai tare, de asta-ţi spun că era dupamiază. Şi soarele era tare. Şi coşul de gunoi, că atunci când am căzut peste el m-a durut.
Dacă aş fi căzut peste tine nu m-ar fi durut. Atunci o fi coşul de gunoi mai tare ca tine?Nu! E mai dispreţuitor. M-a-mpins! De-asta m-a durut!
E, las’ că-ţi spun, eu îl iert pe el dacă m-a lovit cu dispreţ. Îl iert pentru că-mi aduce aminte de braţele tale mai moi. Mai moi decât dispreţul, mai moi decât coţul de gunoi.

----------------
http://www.cafeneaua.com/node/view/5622
foaie verde rozmarin/ nu sunt doamna misogin! - de Intruder la: 21/08/2005 14:27:59
(la: "Academia Cafeavencu")
cico...am mai gasit ceva...tot despre cat poate fi barbatul de ''câh''...
ia aminte si baga la cap!

De ce nu ne iubesc barbatii
Publicat de Didia la 25/01/2005 - 18:36 la Eseuri

Pentru că suntem femei.

Pentru că, de obicei, nu suntem una şi să aleagă este foarte greu. Dacă se hotărăsc să ia o decizie, vor alege – invariabil – varianta cea mai proastă. Netezimea scoarţei cerebrale nu-i lasă să vadă mai departe de suprafaţa netedă a pielii.

Pentru că vremea matriarhatului a trecut, dar le este teamă de ciclicitatea istoriei. Şi a menstruaţiei. Pentru că ne răsfăţăm chiar în momentul în care ei n-au chef. Pentru că vrem să le dăruim, ca semn al iubirii noaste absolute, copii. Pentru că ne iubim copii şi cred că nu mai avem loc şi pentru ei.

Pentru că îl iubesc pe Florin?

Pentru că ne place mirosul de transpiraţie numai atunci când este atât de discret încât să ne excite. Pentru că avem puterea să spălam - cu propriile mâini - rufele lor murdare, fără să ni se facă silă. Pentru că mergem la servici, facem cumpărături, gătim, verificăm temele copiilor, facem ordine.

Toate în aceeaşi zi în care ei nu reuşesc să termine de citit „Sportul”. Pentru că devenim isterice când sunt mitocani. Pentru că îşi ascund frica de andropauză în spatele unor teribilisme greţoase.

Pentru că avem puterea să devenim independente când ne dăm seama că nu le pasă de noi. Pentru că ştiu că suntem puternice dar nu o vor recunoaşte niciodată. Pentru că suntem deştepte, iar asta le ucide orgoliul.

Pentru că nu pot trăi fără noi.

Pentru că au impresia că sunt bărbaţi.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/3395
__________________________________________________________
deci, sa recapitulam:
nu le putem iubi fiindca sunt femei...nu ma intrebati cine le iubeste pe ele, ca nu stiu...
ne este teama sa nu vina ele la putere, sa taie si sa spanzure; ne e teama de ciclul lor menstrual si asteptam cu nerabdare sa ajunga la menopauza...
ne e teama ca pe copii ii iubesc mai mult ca pe noi...(chiar ca suntem caini!!!)
s-a bagat in text si cineva cu numele ''Florin'' (daca e barbat, sa-i fie si lui rusine!)
mirosul discret de transpiratie excita femeile (ce tampit am fost pana acuma de n-am stiut!!! de aia era ceva in neregula la mine!)
inca mai sunt femei care spala cu mainile in secolul 21!!!...la ''flanco'' cica se dau masini de spalat in rate fara girant si fara avans!!! (asa am vazut la TV la reclama...)
abia putem sa citim un amarat de ziar intr-o zi...suntem mitocani, de aceea devin ele isterice...
ne e frica de andropauza, sa fugim de ea...scapa cine poate!...relaaaaax, s-a descoperit si varianta pentru femei la ''viagra'', nu mai fiti invidioase!
ele, biensur ca sunt TOATE destepte, frumoase, independente, puternice, barbate, republicane, fidele, etc.
noi nu putem trai fara ele (deh, ele pot!)
avem doar impresia ca suntem barbati, dar nu! este doar o iluzie, v-ati bucurat degeaba!!!

ma rog, autoarea textului vine cu precizarea ca este o varianta la ''de ce iubim femeile'' de M. Cartarescu...nu eram de acord cu M. Cartarescu, dar acum nu mai sunt sigur...:)



#66900 (raspuns la: #66891) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intrusule - de anisia la: 23/08/2005 00:34:40
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
baiatule, dragutz baiat
ce dupa fete mi-ai umblat...
unde fusesi cand greierasul
facea la tumbe el, poznasul
la leneveala ma-mbia
si trancaneala-mi oferea?
la papanasi nu chem pe nimeni
ca papanasii-s pentru mine
de nenea cico copti demult
ori poate tu crezusi plapand
ca am uitat? ca nu tiu minte
cine venii cu floarea-n dinte
si cu retzeta minunata
de papanasi pentru o fata?
o serenada de-mi faceai
la geam poate ma aduceai
dar galagie si tam-tam
nu e de mine draga, neam :))
spune-mi frumos, e balerina
draguta de îi zici... Didina?


#67161 (raspuns la: #67158) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspunsuri......de adormit mitzura (pentru cine mai stie) - de cosmacpan la: 26/08/2005 10:53:21
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
ca esti cool si ca esti bun
n-are rost ca sa-ti mai spun
ca esti bogat nu se spune,
ca esti frumos nu se pune,
dar te-ntreb intruder, oare,
ce faci cand invidia-i mare?
daca toti dusmani-ti crapa
sau se duc la fund de apa
oare cine-o sa mai spuna
c-ai mertanul cat o sura
si ghiul pe dest, rulment
mai bengos si mai destept,
cin’ s-o rupe in masele
scrasnind vorbe tot mai grele?
Coamna mare sa traiasca
si de “sus” sa te-ocrotesca
si-alta fata sa-ti gaseasca
ciorba sa ti-o incropesca,
camasa sa-ti netezeasca
si din pat sa nu-ti lipseasca.
Ciorba? Fata? Coana Mare?
na, ca-apare scoala-n zare…..


printre manele am trecut
adesea, fara rost
dar Cico, cu maneaua ta
mai c-as iesi pe post.
rinichii I-am vandut pe rand
acuma-s cu perfuzii
iar maica mea su uita bland
pierduta in confuzii.
in ibitze sunt fetite
fara fitze sau fustite
dar pe-acolo n-au gratare
n-au nici fleici in galantare
au doar bere, hai si-un gin
n-au tambal, n-au cla….(vecin)….rinet
n-au nici vafa, nici cornet
n-au solisti si n-au pam, pam
tot mai bine-n net ca spam
si daca e s-o gandesti
munca-i buna s-o privesti
de ea sa nu-ti fie frica
sa te culci la o adica
langa ea sau chiar cu ea
si-o sa vezi ce s-o intampla
pa, pa,


si doar ne zise autorul
laundu-ne cu binisoru’
de vrei sa-ti faci vreo pravalie
ai grija, scara n-o sa tzie…..
cat despre coana ambulanta
pleca-n viteza cu speranta
iara camasa-ntoarsa sui
cu cataramele la spate,
cu nasturei si sforicele
sa crape matzele si ele
jucandu-se de zor cu ele.
ca fara rima am ramas
legat in pat,
cam tras,
pe nas.

iara rima, iar folclor
de-or sa strige toti in cor:
“pe noi vai nu ne-ati chemat,
sa stam la versificat”
Doina doina, cantec dulce,
ca mierea, ca fierea,
dulce ca otelu’ si tare ca fieru’
pe limba vulgara
vox populi-ntr-o doara
ca-i limba populara.
eu invidia mi-o stiu
si incerc in frau s-o tiu
dar nu pot ca da pe-afara
si o tai seara de seara
o tai scurt si o cosesc
dar ca iarba o-ndesesc
si-ncurand eu ma trezec
cu un gazon englezesc.
punct si de la capat.

PS:
cand chinul nostru s-o sfarsi
si-n top cu toti ne-om trezi
ne-or sti atunci vecini toti
care cu creasta sau cu motz
si-atunci vor sti cu totzi pe net
ca tot romanu’ s-a nascut poet



#68120 (raspuns la: #68110) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia - de gaga la: 06/09/2005 13:57:59
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
am creieraşul ocupat
cu ceea ce alţii au stricat
pe aici
pe la servici!
unuia-i dispare săgeţica*
altuia-i pleacă mămica,
unul se tot vaită
că suntem ca-n haită.
iar la vârsta lor
n-au pic de umor.
rar mai întâlneşti persoane
care sunt fără fasoane.
văd c-aici în cafenea
băutorii de cafea
sunt isteţi
glumeţi.
pe cico îl văzui
pus în cui
şi la alte conferinţe
cu alte cerinţe.
şi pe tine te-am zărit în zbor,
ce-i drept, mi-a fost uşor.
cosmacpanul dispărut
nu ştiu ce a vrut.
poate să ne fiarbă,
să ne dea prin iarbă,
şi să ne doboare
cu a lui candoare.
face pe tăcutul
ca să-l creadă mutul!
să vedem când o apare
motivaţia ce o are.






ps: săgeţică = mous-ul (am un coleg, care în momentul în care nu-l mai vede pe ecran, îmi dă telefon şi îmi spune: iar mi-a dispărut săgeţica).


#69929 (raspuns la: #69924) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Busuioaca de Bohotin - de Simeon Dascalul la: 07/09/2005 09:56:42
(la: La o cana cu vin !)
a fost cel mai bun vin ce l-am băut.

Vorbesc de cea adevărată, care nici măcar nu ştiu dacă se mai găseşte, nu de miile de sticle din comerţ cu licori dubioase şi etichetă pe care scrie „busuioacă”.
anisia - de Simeon Dascalul la: 08/09/2005 10:25:14
(la: La o cana cu vin !)
E greşită concepţia – destul de răspândită – că vinul e cu atât mai bun cu cât e mai vechi. Sunt vinuri care trebuiesc consumate într-un an, altele care rezistă între trei şi cinci, în schimb unele-s indicate a fi ţinute până la cincisprezece.
De obicei roşiile se pretează mai bine la învechire ca albele, dar regula asta nu-i bătută în cuie. Cele mai bune roşii ştiu că nu rezistă peste cincizeci de ani, în schimb marile licoroase albe pot fi păstrate mai mult.
Nu pot să-ţi spun care ar fi durata optimă pentru diferite vinuri. Depinde de soi, de producător şi de cât de bun a fost anul.
anisia - atât de vechi? - de Simeon Dascalul la: 09/09/2005 11:42:28
(la: La o cana cu vin !)
nu ştiu vreun vin roşu care să ajungă la aşa o vârstă venerabilă, cel puţin nu în ţară

singurul pe care l-am văzut în comerţ - din '73 mi se pare - e o Grasă de Cotnari - alb, dulce, fix invers de cum ai vrea tu



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...