comentarii

tiui


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
un om bun... - de Lady Allia la: 11/11/2005 18:01:05
(la: ce inseamna pentru voi un om... bun?)
Cred că acest subiect este un subiect foarte adânc, care de cele mai multe ori este trecut cu vederea pentru că ritmul în care existăm este prea alert ca să ştim să îl şi trăim.
Eu despre mine ştiu că nu sunt perfectă, nu am fost şi nu voi fi. Nici nu cred că tind spre perfecţiune, dar îmi place să ştiu că ceea ce simt este bine, este folositor celor din jur, că inima mă ghidează, că sufletul îmi şopteşte, iar raţiunea zice "da" doar atunci când totul este impecabil.
Ce mai pot să spun este că iubesc oamenii...îmi place să mă agăţ de câte un zâmbet când sunt tristă, dar îl găsesc foarte greu, din ce în ce mai greu. Oamenii sunt prea grăbiţi ca să ştie să se oprească pentru o clipă să ofere un gest atât de la îndemână, oamenii sunt prea grăbiţi să viseze, oamenii sunt grăbiţi să stea lângă cei iubiţi, oamenii sunt prea grăbiţi să vadă bătrâni şi copii căutând prin tomberoane, sunt prea grăbiţi să vadă când cade primul fulg de nea, sunt grăbiţi să stea, sunt grăbiţi să plece, sunt grăbiţi pentru tot. Au uitat să mai simtă, au uitat să mai plângă, au uitat să mai râdă, au uitat să îşi exprime sentimentele...le e teamă de tot, le e teamă de iubire, le e teamă de suferinţă.
Toate acestea ne spun că sunt oameni măcar o dată în viaţă, iar dacă suntem oameni măcar o dată, înseamnă că suntem buni măcar o dată.
Un om bun...este acela care atunci când te vede trist ştie să îţi zâmbească, un om bun este acela care te aude şi fără să spui ceva, un om bun este acela care dacă nu te poate ajuta cu ceva nici rău nu îţi face, un om bun este acela care ştie să aprecieze un fulg, un ghiocel, o rază de soare, un om bun este acela care ştie iubi şi se ştie face iubit, un om bun este acela care atunci când te prinde de mână îi poţi simţi sufletul, un om bun este acela care atunci când simte că e trist să nu îi fie ruşine să plângă...un om bun...găsim rar şi găsim în acelaşi timp în fiecare zi.
Dar, oare de câte ori am trecut pe lângă un astfel de om şi nu am ştiut să îi stângem cu putere mâna ca să-i simţim sufletul?
Şi...cred că aş putea continua la nesfârşit...pentru că mie îmi plac oamenii şi îmi place să vorbesc despre oameni.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
"Cita vreme hotii vor avea av - de mircea bezergheanu la: 12/11/2005 02:41:12
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Cita vreme hotii vor avea avocati sinceri, perfizi si puternici chiar in publicul martor, ne putem astepta la orice."

Este chestia care ma intristeaza foarte tare, oameni care nu realizeaza ca partizanatul lor ma poate face pe mine sau pe dumneavoastra sau pe Narcis, de exemplu, sa renuntam sau sa cedam. Ce se va intampla daca cei care muncesc pe bune, se zbat, sacrifica viata personala, timp liber, concedii, nopti de studiu pe web, zile si luni de incercari in fata calculatorului, SE OPRESC. Probabil ca le vor tiui urechile iar ochii li se vor bulbuca in orbite incercand sa distinga ceva in bezna creata. Nu vreau sa spun ca eu as fi Luceafarul fotografiei Romanesti, in locul numelui meu poate fi pus un alt fotograf care corespunde profilului creat inainte.

Este o abordare paguboasa, care poate fi pusa pe seama invidiei dar eu cred ca este cu mult mai mult.

Anul trecut pe vremea asta am visat ca ne putem unii, ca putem inchega un nucleu...



Mircea BEZERGHEANU
#86909 (raspuns la: #86908) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Crenguta... - de Lady Allia la: 14/11/2005 14:31:52
(la: Iubire interzisa?)
in primul dă-mi voie să încep prin a-ţi spune că nu am crezut nici o clipă că tu vorbeşti cu ură...dimpotrivă. Eu am spus doar că tu îi condamni pe acei oameni şi acest lucru nu ţine de noi de oamenii.Iar când am spus acei oameni nu m-am gândit la Flory. Să ştii că în aceste momente regret că există doar internet şi cuvinte pe hârtie care nu sunt înţelese aşa cum le este mesajul. Am chiar scris acolo să nu o iei ca şi un afront personal că nu este aşa ceva...te rog frumos să te mai uiţi o dată. Am vorbit ca şi tine...la general, doar că atunci când vorbeşti cu cineva şi i te adresezi...vorbeşti din politeţe la persoana a doua...adică te referi ei, dar îmi pare rău Crenguţa dacă te-am necăjit...crede-mă...că nu asta era intenţia.
Despre situaţia ta...îmi pare rău că ai trecut prin aşa ceva...şi sincer, să ştii că am bănuit că ai avut o problemă de acest gen, însă ... regret nespus că ai fost un copil care a trebuit să treacă prin aşa ceva.
Draga mea...pe acest subiect putem să vorbim tare mult, dar la cât este de frumos sufletul tău eu cred că ai fi avut grijă de tatăl tău oricum, oriunde ar fi fost şi cu oricine ar fi fost.
Eu am vorbit de asemenea dintr-un caz pe care îl cunosc, caz în care el a plecat de lângă familie, s-a recăsătorit cu cealaltă femeie, iar cu fosta lui soţie a rămas bun prieten. Au realizat amândoi că a fost un lucru bun pentru ei că s-u despărţit (deşi atunci a durut) pentru că ar fi ajuns să se urască şi să fie doi străini. Ea nu ar mai fi avut încredere în el niciodată, iar el nu o mai iubea...nu o mai iubea aşa şi atatâ cât trebuie să se iubească doi oameni ca să poată trece împreună prin viaţă.
Mă bucur însă că mama ta a avut acea putere şi dragoste ca să îi arate tatălui tău calea înapoi către inima sa, că a luptat pentru ea, pentru voi..., dar gândeşte-te că tatăl tău a avut ce să mai găsescă în sufletul ei...iubirea ei şi devotamentul dânsei!
Nu vreau să înţelegi draga mea că eu le aprob pe aceste femei, sau pe aceşti bărbaţi de moravuri uşoare...deloc..., dacă ar fi după mine...ooofff, dar asta este. Eu nu apreciez "iubirea de o oră" draga mea Crenguţa...eu o apreciez pe cea adevărată.
Şi să ştii că nici viaţa mea nu a fost frumoasă...nu am avut parte de căldură decât din partea bunicilor...am tânjit ani de zile după căldura părinţilor, după o vorbă dulce, după un "te iubesc draga mea"...iar D-zeu a fost cel care m-a ajutat mereu să ies din impasuri, EL mi-a dat mâna să ies din prăpăstii, EL îmi ştergea lacrimile cu câte un sărut părintesc în fiecare seară...mi-a fost tată şi mamă...mult timp să ştii. Am crescut la bunici, apoi am fost adusă acasă unde la 10 ani ai mei s-a născut primul meu frate, la 13 al doilea...ştii ce înseamnă să te trezeşti peste noapte "mămică" la anii ăia? E un şoc! Nici nu mi s-au uscat bine lacrimile că am fost smulsă de lângă bunici că m-am trezit schimbând scutece, făcând mâncare, mergând la şcoală, ducând copii la gradiniţă...făcând lecţii mai apoi cu ei, ... da..., dar nici eu nu regret pentru că sunt mândră de ei. Sunt politicoşi, nu sunt răi, nu sunt huligani, sunt mereu premianţi, unul din ei dă anul viitor la facultate şi mă iubesc pentru ceea ce sunt eu, iar eu îi ador.
Bunicii mi i-am pierdut amândoi ...erau centru universului meu...erau coloşii mei...erau Atlaşii care ţineau pe umeri sufleţelul meu...şi nu am putut face nimic, decât să fiu lângă ei în timp ce unul murea de cancer la ficat (deşi nu a băut, nu a fumat)...şi zicea.."puiul meu de om,...în viaţa asta vei trece prin multe, dar pe D-zeu să nu îl abandonezi niciodată...,iar dacă bine nu vei putea face, rău să nu faci draga bunicului"...şi nu am făcut nimănui pentru că îl am pe D-zeu lângă mine, iar EL ştie mai bine ca oricine ce culoare are sufletul meu şi din ce "aluat" este. Celălalt bunic mi-a murit în urma unor complicaţii...aprindere de plămâni netratată..., a ajuns că nu putea să mai bea apă decât cu linguriţa, iar într-o zi când îi citeam poveşti ţinându-i capul în poala mea...m-a rugat să îi dau măcar pentru ultima dată să bea apă din cană...şi i-am dat, dar s-a înnecat puţin şi a tuşit...şi acuma mă urmăreşte asta, deşi ştiu că a fost un gest frumos..., dar eu nu suportam ca bunicul meu să sufere nici atins de o "aripă de fluture". Am fost lângă amândoi...aşa a fost să fie..apoi mi-am ţinut bunica în braţe în timp ce a paralizat...mi-a dat D-zeu putere să ştiu ce să fac, dar bunica mea este aşa de 8 ani de zile...şi uneori când o văd slabă ca o nuia, bătrână şi obosită de viaţă şi durere, când ştiu că trebuie să merg să îi dau să mănânce şi să îi schimb pampersul ca unui copil mic, iar ea de jenă începe să plângă încetişor...crede-mă Crenguţa că îmi vine să iau până şi eu Cerul de guler să îl trântesc...ştii de ce???? Pentru că...iremediabil sunt...om!
Am limite, am trăiri, am bun şi rău, am mii de sentimente ca un amalgam, dar...de ură sau rău intenţionat nu am fost niciodată capabilă.
De aceea...îţi mai cer încă o dată scuze dacă ai considerat că te acuz, sau te condamn pentru ceva...nu...nici gând draga mea...doar că uneori în viaţă cuvintele scrise nu spun ceea ce trebuie să spună...
Cât despre faptul că scriu poetic...crede-mă că nu ştiu să scriu altfel..nu pot..am încercat...iar eu de obicei pun pe hârtie exact ceea ce simt, cum simt!


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
#87383 (raspuns la: #87314) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragă Intruder... - de Lady Allia la: 14/11/2005 14:31:52
(la: Asa n-am să pot)
"n-am murit niciodata din dragoste de viata, am murit putin, demult, dintr-o slabiciune omeneasca si un pas gresit care era sa m-arunce in prapastie...totusi, n-am cazut! am avut un colac de salvare aparut din senin, ca o minune si cateva maini prietenesti care m-au tras in sus..."


Mă bucur că a existat colacul de salvare şi "mânuţele magice" (cum le zic eu) dragul meu...chiar mă bucur, pentru că aşa poţi să ne oferi şi nouă puţin din scepticismul şi pragmatismul tău şi multă dragoste de viaţă şi frumos. Este tare plăcută viaţa privită prin ochii sufletului tău! Hiii..., mă alint şi zâmbesc singură...că, iarăşi încep să fiu melancolică şi romantică...:).
Deşi nu am început demult să scriu "prin conferinţe"...v-am urmărit cu mare interes de multă vreme, iar pe tine Intruder...câteodată când eşti rece şi acru îmi vine să-ţi fac o cafea cu sare, iar când eşti melancolic şi îţi deschizi sufletul nu ştiu...ţi-aş spune că eşti un om minunat şi te-aş ruga să nu te schimbi indiferent de câte margini de prăpastii ai pipăi cu piciorul sufletului. Nu pot să ţi-o spun, dar ţi-o scriu...rămâi aşa ca să ne putem bucura de sinceritate şi frumuseţe.
Îţi mulţumesc pentru aprecierea poeziei mele şi...sper să mai existe şi altele care să placă, iar dacă nu... :)...zâmbesc pentru că ştiu că eu oricum voi scrie...iubesc să scriu şi aş muri un pic câte un pic să nu o pot face...


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
#87392 (raspuns la: #81815) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:)) - de Lady Allia la: 14/11/2005 14:31:52
(la: De ce iubim barbatii (feedback mircea cartarescu ))
Eu am adorat mereu să fiu în preajma prietenilor mei. Nu spun asta pentru că nu mi-aş iubi prietenele ci pentru că acuma este vorba de...bărbaţi.
În excursiile pe care le făceam la munte, unde ne adunam seara la foc, spre mirarea mea, de cele mai multe ori eram doar vreo 2 fete cu 15 băieţi...restul mergeau să doarmă sub pretextul că "ăştia iară vorbesc numa de-a lor", sau " precis iară se îmbată" :))). Zâmbesc şi acuma, cum zâmbeam şi atunci...şi mă tot întreb: "dacă sunt aşa de plictisite de bărbaţii de lângă ele, ce caută defapt lângă ei, ce le-a făcut să rămână lângă ei?"..., pentru că atunci când rămâi lângă cineva îl iubeşti pentru ceea ce este mereu, nu doar în anumite situaţii..nu? Dar mă rog...asta este altă discuţie, iar eu m-am abătut de la subiect.
Deci...rămâneam la foc, îmi luam o cană cu vin cald, mă aşezam într-un loc mai retras şi...îi admiram. Hahaa...bărbaţii sunt minunaţi să ştiţi...sunt nişte copii în aproape toate situaţiile, iar asta este deosebit! Înseamnă că ştiu să rămână mereu tineri. Râd şi glumesc din orice, dar nu mereu trebuie să o iei ca un afront...faptul că tocmai "tu" le-ai căzut pe moment în bătaia cuvintelor nu înseamnă că ei te urăsc sau au ceva cu tine...nuuu...înseamnă că vor DOAR să glumească. Ei nu sunt subtili ca şi femeile ei spun de obicei în faţă, dacă nu o spun în prima jumătate de oră, tot nu se abţin să te întrebe apoi ce au de întrebat, iar asta pentru că nu le place să fie cu două feţe (nu spun că nu sunt excepţii). De obicei femeile cred că atunci când bărbaţii se întâlnesc vorbesc despre alte femei...
:)))...hihiii, aţi fi uimite dragele mele ce subiecte haioase pot găsi să discute..."să vedeţi ce undiţă am eu", "să vedeţi ce maşină mişto am văzut", "oauuu aparatul meu foto", "mai ţineţi minte când a dat ăla cu capul de bara din faţa blocului şi a căzut pe spate?", mai ştiţi când ne jucam cu tubermanele în faţa blocului sau aruncam cu ceapă din balcon?"...şi din astfel de subiecte bogat dezvoltate de obicei se ajunge la mult râs, voie bună, amintiri care mai de care mai fanteziste şi pline de umor.
Eu îi iubesc în primul rând pentru că există şi pentru că eu consider că ar fi o mare pierdere să nu-i avem printre noi. Îi iubec pentru că ştiu să fie corecţi de mult mai multe ori decât o femeie, pentru că nu sunt obişnuiţi să ţese tot felul de poveşti ca să afle de la tine ce au de aflat, pentru că nu le este ruşine să iasă pe stradă cu părul ciufulit sau cu o băscuţă ciudată şi să fie complexaţi, pentru că nu le este teamă să fie naturali, pentru că nu le e jenă să se joace cu un aeroplan de jucărie în parc nici dacă au 50 de ani, pentru că...explodează de viaţă şi voie bună aproape mereu. De cele mai multe ori ... noi....femeile îi schimbăm şi îi transformăm în nişte posaci şi nu e bine. E mai bine şi mai frumos să îi vezi jucându-se cu copii pe jos, rupându-şi blugii de covor şi bosumflându-se că i-a bătut ăla mic sau vreun alt prieten la nu ştiu ce joc pe calculator, decât să îi vezi străduindu-se să fie cât mai "normali", mai "perfecţi" şi mai chinuiţi cu nu ştiu ce fraze pompoase pentru noi femeile.
Mie îmi place să fiu lângă ei...pentru că este cu adevărat frumos să fii un copil mare pus mereu pe şotii şi nebunii.
Şi...aş putea să dezbat multttt..., dar mi-e teamă că o să fie un răspuns kilometric care ar plictisi.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
Eu cred că până şi Bogdan merită să i se facă dreptate - de Lady Allia la: 14/11/2005 17:50:03
(la: Romanitza Iovan...legitima aparare ?!)
Da...uite că până la urmă nu m-am putut abţine să nu scriu, deşi mi-am promis să nu o fac pentru că ştiu că o să-mi ridic "iovaniştii" în cap, dar asta este. Consider că atunci când lupţi pentru o idee în care crezi nu stai să te ascunzi de teama de reproşuri ci ţi-o asumi şi pledezi pentru ea.
Înainte de a da argumente vreau să spun ceva din punctul de vedere al unei surori. Sunt soră a doi băieţi minunaţi şi dacă unul dintre ei ar fi păţit aşa ceva...vă asigur că eu în locul Mihaelei aş fi fost un monstru pentru acest Iovan, pe care eu nu îl voi numi "domn" niciodată. Cred că nu ar mai fi putut în viaţa lui să pună mâna pe o armă, iar dacă ar fi facut-o nu ar mai fi avut cu ce trage că i-aş fi tăiat mâinile. Vă pare inuman ce scriu...probabil, dar este uşor să comentezi scuzele lamentabile a familie Iovan fără să priveşti măcar o dată în sufletul acelei femei care aşa cum a putut şi-a crescut fratele.
Ştiţi ce greu este să creşti un om şi să îşi ia altcineva dreptul să îl omoare? Fratele meu mijlociu la vârta de 8 ani a fost lovit la şcoală în cap cu o minge de baschet şi a făcut comoţie cerebrală. A stat 4 luni în spital şi a învăţat să umble din nou...nu mai avea echilibru, nu mai aude bine de atunci. are migrene foarte des,..., iar eu eram neputincioasă. Nu puteam decât să îl ajut alături de familia noastră să înveţe din nou să umble, să înveţe din nou să aibă încredere în copii, să înveţe să nu mai spună mereu: "nu merg jos că dacă merg poate acuma o să chiar mor". Şi să vă mai spun ceva...când am mers la şcoală să ne interesăm cine a fost am aflat că nu ni se spune pentru că este persoană influentă şi şcoala nu dorea probleme. Nici măcar bunul simţ să dea un telefon să vadă dacă fratele meu nu a murit (a fost la 5 minute de moarte) nu au avut părinţii acelui viitor Iovan! Nu i-am dat în judecată pentru că ne-a interesat mai mult ca fratele meu să îşi revină, iar pentru asta trebuia ca toată afecţiunea, atenţia şi timpul liber să i se acorde lui.
Apoi...ştiţi cum este să trăieşti într-o familie unde din cauza serviciului părinţii sunt mereu plecaţi, mereu prea ocupaţi să facă rost de bani, iar fraţii rămân să se crească şi să se educe unul pe altul? Ştiti ce înseamnă să te trezeşti noaptea urlând că ai visat că frăţiorul mai mic s-a suit pe balustrada de la balcon şi a căzut şi a murit??? Şi era doar un vis domnilor !!!
Să ştiţi că sunt o persoană realizată aproape pe toate planurile, am firma mea pentru că m-am săturat să lucrez pentru alţii care nu ştiu decât să exploateze şi să te trateze ca pe o cârpă în loc să îţi vadă valoarea intelectuală, valoarea ca persoană, valoarea ca şi angajat. Am intrat imediat după liceu fără nici o pregătire suplimentară la facultatea de drept şi am intrat la fără plată, iar în anul 3 am renunţat pentru că m-am săturat de ipocrizie, minciună, furt pe faţă şi oameni jegmăniţi pentru că vor dreptate. Momentan fac o facultate unde nu am lipsit la nici un curs, la nici un seminar, am obţinut o bursă de studii în Paris...într-un cuvânt îmi place ce fac.
Am scris toate acestea pentru că vreau să se ştie că nu sunt o persoană care scrie în necunoştinţă de cauză şi care ştie ce înseamnă să munceşti pentru banii şi pâinea ta.
Până în prezent am semnat zeci de petiţii pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bună, pentru ca mamele să aibă anumite drepturi, pentru ca bătrânii să nu mai ajungă să doarmă şi să mănânce prin tomberoane, pentru ca acei copii care nu ştiu ce îi aşteaptă după ce se nasc să se nască cu nişte drepturi. Toate acestea le fac pentru că îmi place să lupt pentru cauzele în care cred, pentru că m-am săturat de atâta "indolenţă sufletească" şi lipsă de acţiune a oamenilor şi pentru că vreau ca viitorii mei copii să trăiască mai bine, vreau să ştie că mama lor chiar dacă poate nu a reuşit să schimbe ceva, MĂCAR a încercat.
Am scris acestea deoarece vreau să spun că eu nu vreau ca copii mei să trăiască într-o societate care pune în mână arme oamenilor, înainte de a da legi sociale pentru ca hoţia să se reducă, pentru ca unii copii să aibă măcar şansa să aleagă între şcoală şi o viaţă ştearsă, pentru ca să nu mai existe atâţia copii fără nici o şansă, care să fie stigmaţi înainte de a se naşte.
Toată lumea condamnă hoţia...este foarte simplu. cel mai simplu este să tragi concluzia înainte de a cerceta cauzele.
Probabil mulţi spun că sunt utopică.., nu, nu sunt! Cum aş putea fi utopică într-o lume unde copii sunt aruncaţi fără regrete în tomberoane ca şi nişte pachete goale care nu au nimic de dat sau spus, ca şi când nu ar fi nişte suflete care să merite o şansă!?
Cum aş putea fi utopică într-o ţară unde oamenii preferă să ia şuturi în fund mereu de la cei care ne reprezintă...fără să tragă semnalul de alarmă, fără să ia atitudine...din contră...suntem serviţi cu "rahat" (scuzaţi expresia) pe tăvi de aur, iar noi după ce îl mâncăm mai zicem şi "mulţumesc"!!!
Cum să fiu utopică când românii sunt obişnuiţi mereu să arunce în faţă cuvinte grele şi doar apoi ajung să cugete la ceea ce au zis?s
Cum să fiu utopică când în ţara asta mereu se caută ţapi ispaşitori, iar oamenii sunt hăituiţi de taxe şi impozite fără să aibă drepturi reale pentru a supravieţui!?
Cum să fiu utopică când există atâţia copii abandonaţi care ne cerşesc măcar o privire, iar noi cântam melodii cu "iubiţi şi câinii vagabonţi" şi în ochii lor nici măcar nu ne uităm să le ştergem lacrimile!?
Cum să fiu utopică când sute, mii de bătrani sunt daţi afară din case pentru că nu îşi mai pot plăti cheltuielile după ce majoritatea din ei au muncit o viaţă întreaga pentru o pensie de nimic!?
Cum să fiu utopică când bogaţia şi luxul ne zâmbeşte pe la televizoare, când pentru ei legea nu există, când pentru ei crima este o normalitate, iar ţara moare de molima sărăciei, injustiţiei, a lipsei de cultură şi educaţie ... să nu mai vorbim de cea a nedreptăţii!?
Cum să fiu utopică când dacă vrei să rămâi în ţara asta pentru că o iubeşti şi chiar vrei să faci ceva pentru ea, pentru tine...statul român nu te ajută cu nimic, ba mai mult, iţi râde în faţă şi îţi dă la poveri de nu le poţi duce!?
Cum să fiu utopică când... am citit şi am auzit atâtea persoane care au spus despre Bogdan Iancu că e "hoţ", "tâlhar", etc...că şi ei dacă ar fi fost in locul lui Iovan l-ar fi omorât!?
Cum să fiu utopică când mi-e deja silă de cei care vorbesc de crimă ca şi de ceva normal...ca şi când noi oamenii am fi cu pedeapsa supremă, ca şi când noi am fi cu judecatul sufletelor, ca şi când noi am fi cei care sa hotărâm dacă cineva MERITĂ sau NU MERITĂ să trăiască !!!!
...Eu sunt de-a dreptul mâhnită şi tristă că într-o zi voi avea copii care să trăiască printre astfel de oameni, care uită regulile de bază: nu judeca, nu dori moartea altuia, nu fi rău, nu fura, nu ucide...da...ce vor avea de învăţat copii mei dintr-o astfel de societate???? CE???
Oameni buni înainte de a judeca pe cineva de ce fură...mai bine puneţi-vă în locul a zeci de mii de români care din cauză că îşi văd copii murind de foame sunt nevoiţi să înşele, să mintă, să fure...gândiţi-vă ce aţi face voi dacă copii voştri v-ar spune că nu au mâncare, iar angajatorul v-ar ţine pe posturi de probă cu săptămânile, cu lunile şi nu v-ar plăti, nu v-ar face o carte de muncă sau mai rău...nici nu s-ar osteni cineva să vă dea această şansă măcar.
Acuma imi veţi da replica...că încurajez hoţia...ce patetic ar suna şi îmi vine să şi zâmbesc..., nu o încurajez ci am luciditatea de a vedea cauzele nu efectele.
Câţi oare dintre cei care condamnă ştiu câţi oameni nu au nici măcar şansa unui loc de muncă, ce să mai vorbim de reabilitarea la locul de muncă sau în societate a unui fost condamnat?!
De obicei oamenii judecă, clasează şi uită să dea şanse, dar ştiu să se bucure ca şi copii când spun: "Vezi, am avut dreptate! Ăla iarăşi a juns după gratii!"...cum să nu ajungă când în afara altor persoane de teapa lor ceilalţi nu le dau şanse???
Oamenii au impresia că ei le ştiu pe toate, iar ceilalţi sunt doar.."restul", da..si astfel acest "restul" care poate din diverse motive au facut o greşeală în viaţă nu mai au nici măcar şansa unei reabilitări umane, ce să mai vorbim de altfel de reabilitări? Parcă am fi D-zeu şi îi judecăm şi îi stigmăm pe veci cu neâncredere şi lipsă de respect.
Înainte de a judeca atât de aspru pe alţii eu spun ca fiecare să se gândească ce au făcut pentru ca această societate să fie mai bună? Câţi copii părăsiţi au ajutat, câţi cerşetori au luat acasă măcar o dată sa le dea o ciorbă caldă, de câte ori au cerut o viaţă mai bună, legi sociale pentru cei care oricum nu beneficiază de nimic?
Avem o ţară care deja este bolnavă de sărăcie, de cerşetori, de copii abandonaţi, de bătrâni fără case, de tineri fără şanse, de legi neaplicate obiectiv, de corupţie...oare nici măcar bunul simţ, valorile primordiale din Biblie şi spiritul curat nu ne-a mai rămas?
Oare chiar atât de răi să fim, încât să ne proclamăm popor creştin, dar defapt majoritatea sunt nişte criminali în haine de "pioşi"?

Sunt de părere ca hoţii, tâlharii,infractorii în general...să fie prinşi, să fie pedepsiţi prin metodele legale care stau la dispoziţia oricărui stat de drept, dar sunt total împotriva CRIMEI.
Sunt de acord să ne fie teama şi să fim suspiciosi cu un recidivist, dar nu sunt de acord să nu i se dea şansa unei reabilitari şi să fie tratat tot restul vieţii ca un infractor. Asta ne face la fel de vinovaţi de viitoarele lui acţiuni imorale ca şi pe el !!!
Sunt de acord că se întamplă ca atunci când dă cineva buzna peste noi în casă să încercăm să ne apăram fiinţele dragi, dar nu sunt de acord ca prima chestie care îmi trece prin minte să fie..."îl omor", asta mă transformă într-un criminal care premeditează.
Nu ştiu ce să mai spun...pentru că sunt plină de dezgust şi am obosit să văd atâta răutate în oameni, dar ceea ce i s-a întamplat lui Bogdan este regretabil şi sunt în totalitate de acord cu poziţia surorii sale Mihaela, pe care eu o imbratisez cu mare drag şi respect,îi doresc să aibă în viitor parte de multă fericire şi îî doresc ca D-zeu să îi dea puterea să treacă peste toate acestea şi să poată să îşi plângă fratele în linişte
Acuma oameni buni...dacă Bogdan hoţ, tâlhar, şi ce ştiu eu cum a mai fost numit...eu cred că D-zeu l-a judecat deja şi a hotărât dacă a fost un om bun sau rău, dacă meritat iertat sau nu , dar pentru acest Iovan ... mie personal mi-e milă şi chiar dacă într-un fel îi port pică în sufletul meu, m-am rugat pentru el, m-am rugat să îi dea D+zeu tăria să se uite în sufletul lui şi să ia decizia corectă.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
Bere vs Femeie - de Lady Allia la: 14/11/2005 23:27:52
(la: De ce o bere e mai buna decat o femeie:))
Am intrat pe această conferinţă deoarece mi s-a părut nostimă denumirea ... :))), dar am văzut chiar cu uimire că pe aici s-au cam încis spiritele şi nu ştiu de ce, deoarece cu siguranţă berea nu va pune jos femeia decât dacă conţine mai mult alcool decât s-ar fi aşteptat ea :))))))).
Şi m-am gândit să mai vă dau un prilej de voie bună...dacă, dacă se vor mai potoli spiritele şi se va înţelege că la urma urmei nu suntem pe un "câmp de luptă" ci doar în faţa unei glume haioase. :))))

Bere vs Femeie

O bere este mereu umedã. Femeia trebuie încurajatã.
1 punct pt. bere.

O bere nu-i placută atunci cînd este caldã.
1 punct pt. femeie.

O bere foarte rece te satisface.
1 punct pt. bere.

Dacã gãsesti un fir de pãr între dinţi, în timp ce bei bere, poate sã ţi se facă rău.
1 punct pt. femeie.

Dacã te întorci acasã şi puţi a bere, nevastã-ta te ceartã.
1 punct pt. bere

10 beri pe noapte şi nu mai poţi sã conduci.
10 femei pe noapte şi nu mai este nevoie sã conduci.
1 punct pt. femeie.

Berea mai veche este mai bunã.
1 punct pt. bere.

Dacã un poliţai te simte cã miroşi a bere, ar putea sã te aresteze.
Dacã un poliţai te simte cã miroşi a femeie, ar putea sã-ţi ofere o bere.
1 punct pt. femeie.

Dacã bei încã o bere, prima nu se supãrã.
1 punct pt. bere.

Multã bere te poate face sã vezi farfurii zburătoare.
1 punct pt. femeie.

Dacă intri în bar direct de la servici berea nu te întreabă unde ai fost până la ora aia?!
1 punct pt. bere.

Dacã te întrebi mereu cum va fi urmãtoarea femeie, este normal.
Dacã te întrebi mereu cum va fi urmãtoarea bere, eşti alcoolic.
1 punct pt. femeie.

Sã rupi eticheta de pe o sticã de bere este semn de plictiseală.
Sã rupi hainele unei femei este mult mai distractiv.
1 punct pt. femeie.

Eşti întotdeauna sigur că eşti primul care deschide sticla de bere.
1 punct pt. bere.

Statul taxeazã berea.
1 punct pt. femeie.

Dacã agiţi o bere, dupã puţin timp, se calmeazã singurã.
1 punct pt. bere.

Blondã sau brunã. Poţi alege berea pe care o vrei.
1 punct pt. bere.

Despre o bere se ştie exact pânã la ultima centimă cât o sã coste.
1 punct pt. bere.

Berea nu are o mamã care să emită ca un radio non-stop.
1 punct pt. bere.

Punctaj final: ......

Dacã eşti femeie şi în momentul ãsta te superi pentru că nu ştii de glumă, sã ştii cã berea nu ar fi avut nimic de zis, iar asta ar fi...un alt punct pentru bere. :))))


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
Intruder - de rac la: 17/11/2005 09:53:47
(la: Despre complexul de inferioritate si grandomanie)
Zici că "am vrut sa fie o conferinta despre noi (cei din cafenea) dar, ca de obicei, nu mi-a iesit, decat partial...:)))"

Păi, hai să ne apucăm de treabă, să vedem unde se încadrează fiecare...

Legat de faptul că aş fi fost "aproape cu ghicitul zilele trecute", nu ştiu la ce te referi.
Sau tu erai cel căruia i-am ghicit în cărţi săptămâna trecută, în colţ la Piaţa Romană?

"Câte capete, atâtea judecăţi."
#88214 (raspuns la: #88146) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
grec? - de Simeon Dascalul la: 17/11/2005 11:57:15
(la: Lupta de clasa)
habar n-aveam
are un nume tare neaoş
idioţenia asta de "corectitudine politică" blochează orice lămuriri etnice
dar aş fi curios să ştiu dacă
- Băsescu are într-adevăr ascendenţă tătară, cum a fost acuzat?
- bunica lui Năstase chiar a fost ţigancă?

revenind la textul tău nu neg că Iacobov&comp. ar merita în cel mai bun caz costum vărgat
dar Patriciu e imaculat?
eu îi văd pe toţi o apă şi-un pământ
om - de rac la: 18/11/2005 14:33:49
(la: Întâlnirea cafegiilor - pe 26 noiembrie 2005)
Melancolic sunt şi eu... iar de întâlnit..., vedem noi cum o ieşi - acum, ori altă dată.
Şi de câştigat..., nu ştiu dacă ne vom putea alege măcar cu gândul ăsta.
Dar, speranţa moare ultima, nu?

"Câte capete, atâtea judecăţi."
#88626 (raspuns la: #88431) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia - de rac la: 18/11/2005 20:17:29
(la: Spectacolul televiziunii)
Judecata ta are o hibă. Câştigai pariul, dar... trebuia să spui că NU am întrebat despre unde lucrează Intruder, pentru că dacă mâine poimâine acesta ar susţine cauza câinilor vagabonzi, NU aş întreba dacă lucrează ca hingher. Aşa îmi pare mie logic.
Sau invers: dacă acum DA, întrebam dacă Intruder lucrează în televiziune, DA aş întreba şi dacă ar fi hingher.
Prin urmare, explicaţia ta despre misterul reprezentat de bruscul meu vid de curiozitate arată o intenţie oarecare de a mă lua la mişto, fiind ruptă de raţiune. Să-ţi fie de bine. Nu eşti prima, nici ultima persoană (aici m-aş încadra foarte bine la "complexul de inferioritate" sau la "mania persecuţiei", vorba cuiva, nu-i aşa?).

Pe de altă parte, n-am spus că ar fi relevant locul unde lucrează cei care sunt pe acest site, sau - eventual - care le este pregătirea, aşa că observaţia ta că este irelevant acest lucru mi se pare un răspuns la o întrebare nepusă.
Însă o spun acum, dacă tot ai adus vorba.
Da, cred că este relevant acest lucru. Uite, am aflat că zaraza are trei diplome universitare, asta înseamnă că nu vorbeşte de pe poziţia vreunui fraier, nu bate câmpii... Respect, zaraza.
Daniel, gazda noastră lucrează în informatică, bravo lui. Eu sunt inginer constructor... Radu Herjeu lucrează la televiziune şi ar avea ce să ne spună la acest subiect... Mai sunt şi alţii despre care ştiu.
Cum să nu fie relevant unde lucrăm? Locul de muncă ne influenţează modul de gândire, părerile. De ce să ne ferim cu asta?

Dar, mă rog, subiectul conferinţei e altul.

Sigur, un posibil răspuns al tău ar fi "Hai mă, racule, nu ştii de glumă?" Acum, că ţi l-am sugerat, nu va fi. Nu va fi deloc.
Mă miră din partea ta o asemenea atitudine.



"Câte capete, atâtea judecăţi."
#88728 (raspuns la: #88653) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casyana - de rac la: 19/11/2005 14:01:00
(la: Spectacolul televiziunii)
Nu ştiu de ce ai văzut vreo înţepătură în cele ce am scris. Ai fost, probabil, influenţată de postările anterioare, în care eu am primit, de fapt, înţepături. Nu văd ce legătură are invocarea jignirii aici. Tu ai spus că te uiţi la anumite canale, spunând că nu ştii dacă sunt şi în România, eu ţi-am spus că sunt, chiar în limba română, adică sunt subtitrate, putem înţelege, ceea ce e un lucru bun. Apoi, am precizat că eu întrebasem în conferinţă altceva, nu la ce posturi TV vă uitaţi, căci şsta e alt subiect.

După care, legat de experienţa ta la "Surprize-Surprize", în care am înţeles că ai fost doar în sală, am întrebat dacă ai fi văzut lucrurile altfel, în cazul în care ai fi participat direct la emisiune.

Ce anume este în tot acest scenariu în neregulă?

"Câte capete, atâtea judecăţi."
#88927 (raspuns la: #88853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
popix - de rac la: 19/11/2005 14:06:51
(la: Spectacolul televiziunii)
Ştiu că este aşa. De câte ori mi-am permis să glumesc cu el, a pus "tunurile" pe mine, ca să ţin minte.

Probabil ar fi mai uşor să o dau pe glumă când sunt înţepat, să schimb subiectul, să mă fac că plouă.

"Câte capete, atâtea pre-judecăţi."
#88929 (raspuns la: #88799) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Corupţía - de Joho la: 19/11/2005 21:43:22
(la: " INCORUPTIBILII ")
La apariţia primelor legi ce tratau cu "paşi modeşti" proprietatea privată, cu maximele şi minimele sale, în funcţie de părerea liderilor politici tocmai la putere, am început să mă adâncesc mai mult în această temă, proprietatea privată, cu toate aspectele pe care un proprietar le are în viaţa cotidiană.

"Anii lumină", au cam şters valoarea acestui termen, din limbajul, din conştiinţa celor mai mulţi cetăţeni ai acestei ţări, ce au avut "onoarea" de a trăi câteva decenii în lumina, întunecatului regim comunist.

Cuvântul de proprietate, era ceva negativ, urât non conformist, împotriva timpului, totul era al statului, tu erai numai sclavul acelui stat, pe care trebuia să-l slujeşti, vrei nu vrei. Asta a fost norocul românului, pus în situaţia de nu mai trebui să gândească, gândea partidul pentru el, el avea obligaţia de a lucra pentru partid, sclavul partidului.

Dogma, bine împachetată de activiştii regimului, nu-ţi dadea loc la comentarii, ce-i puţini care s-au încumetat, au tras consecinţele. Dar despre asta atât, toţi ştim ce a fost..., sau poate numai credem că ştim ?

Este de notorietate că foarte mulţi, dintre cei convinşi, deplâng şi azi, anii frumoşi când, partidul gândea pentru tine şi mai şi împărţea porţia de carne şi de pâine, că doar toţi eram infantili, sau sclavi?

Şi pentru că excepţia întăreşte regula, am văzut că o serie de cetăţeni nu se împăcau cu gândul de a fi sclavii regimului, a partidului, a conducătorului iubit. Această masă de cetăţeni, după cum am văzut deloc neglijabilă, în mare s-a împărţit în cei ce au plecat, au părăsit ţara, ajungând prin lumea mare şi cei ce au rămas, ori s-au supus aparent dar, n-au încetat să cugete, să gândească, să uneltească, în felul acesta folosindu-se un trend ce se arăta la orizont, anume că regimurilor totalitatare, în Europa le-a cam expirat timpul, s-a reuşit şi în România, să se ajungă la o aşa numită revoluţie, mai mult sau mai puţin reuşită.

Nereuşita, se datoreaza poate faptului că pe plan internaţional, iară a rămas singură ţara. Toţi erau ocupaţi cu propriile revoluţii. În felul acesta, fostei nomenclaturi, i-a fost mult mai uşor să "fure" revoluţia pe care ei au mocnit-o, dar era cât pe ce să le scape din mână.

Cu mică sacrificare, a câtorva mii de vieţi tinere, o nimica toată, dacă luăm în considerare miza ce era în joc, PUTEREA, posibilitatea de a ţine în mână hăţurile ţării. Pentru asta aveam şi avem instituţii ale statului, specializate, care asigură siguranţa unei ţări, a unui guvern, sau a unui grup ce încearcă să o conducă.

Pentru reuşită, nimic nu e scump, cel mai ieftin este viaţa cetăţenilor, care dacă sunt pierdute, în interesul unei idei, la care nu pot unii să renunţe, că li s-ar goli altfel mintea, ei nu au învăţat altceva, de la Moscova, până la băncile de laŞtefan Gheorghiu, iar "cozile de topor" erau la îndemână, că securişti erau peste tot şi parcă erau la un moment dat fără de muncă, aşa că s-a inventat rapid teoria "teroriştilor", o idee bombastică, originară, apărută numai în România, (pentru ce-i ce nu ştiu, în nici o ţară europeană, care a răsturnat guvernele totalitariste în aceşti ani 90, nu au existat "terorişti").

Ideea e originală, este o idee românească, a politicului românesc, ce-i ce au tras sforile în revoluţia din 89, fără "terorişti", ar fi ajuns probabil în faţa unui pluton de execuţie, similar cu cel organizat în cinstea lui Ceauşescu.

Rezultatul a fost uciderea a zeci de vieţi omeneşti, care cică se luptau cu teroriştii, culmea este numai că nu s-a găsit nici un terorist...!? Între timp ştim cine sunt ei, unde a ajuns ţara asta, în ultimii "15 ani post lumină", de ce a involuat şi s-a creat o societate în mijlocul Europei, o societate care n-are nimic comun cu o lume normală, unde în mod paradoxal, tot ce este normal în Europa, ei bine, în România este anormal şi invers.

De aceea au ajuns expresii cum , corupţia , miciuna, hoţia, ş.a.m.d. cuvite şi expresii, care se asociază cu ţara asta. Este trist, dar şi foarte adevărat.

Faptul că se întâlneşte corupţie, hoţie ... şi în alte ţări, chiar membre UE, nu desculpă gradul masiv în care este infectată ţara românească.

Revin la o idee pe care am început-o, mai sus, prin anul 1998 am întâlnit un vechi prieten al familiei, care m-a impresionat prin profunzimea analitică pe carea făcut-o, apropo de justiţia din România. Eram nedumerit cu blocajele la nivele instanţelor româneşti a unor cazrui de revendicări imobiliare, unde magistraţii dădeau nişte sentinţe de te durea capulşi nu mai înţelegeai lumea. Într-o asemenea situaţie, l-am întrebat pe bătrânul prieten, ce ar trebui să fac, să mituiesc un judecător ? sau pe cine ?, răspunsul genial al bătrânului nu-l pot uita. Foarte clar şi fără echivoc mi-a spus, că sunt pe din afară şi că trebuie să reţin că în acestă ţară nu se mituieşte un judecător, - aici judecătorul trebuie "corupt" ! ca să obţii dreptatea ta.

Aşa cum spune şi gluma despre culmea justiţiei ? - este să crezi că ţi se face dreptate.

Raţionamentul bătrânului domn era foarte simplu. Dacă justiţiarul are un salar de mizerie şi vede că prin sentinţa pe care ar trebui s-o dea, te face pe tine un "om bogat" (auzi, el te face bogat !?) poate cu o casă două, sau mai mult, nu-l lasă inima s-o facă, că aşa-i românul. La acea vreme pentru o casă în valoare de 100.000 DM, a trebuit să-l corupă pe justiţiar, cu un garaj ultracentral în valoare de peste 10.000 DM. Dar asta e istorie şi dacă nu ştiţi a devenit ceva normal.

Da corupţia, a devenit o stare normală, unde românul nici numai poate concepe viaţa cotidiană, fără corupţie, fără să dea mită, de la funcţionarii publici care au o cât de mică putere de decizie, la portarul de spital care e platit în post ca să aibă şi el un salar, care fiind de mizetrie şi-o mai completează dându-se important, la poartă, până la medicul care nu se uită la tine dacă nu-i bagi plicul în buzunar, ceva să fie, la chirulgul care te lasă pe masă dacă ajuns în comă sub cuţitul lui, nu ai avut diligenţa, (nesimţitule ), să-i dai "Cezerului ce-i a Cezarului".

Cu toate că la tema proprietate, după anii 90, instanţele au început să soluţioneze, încet, dar totu-şi au început să se câştige procesele de revendicare, situaţie care a enervat anumite fosile vii, a vechiului regim, care l-a un moment dat a avut o ieşiere clasică şi după un "rânjet larg", a declarat că "proprietatea este un moft", instruind instanţele s-o lase mai moale cu restituirile. "Cozile de topor" au reacţionat promt, şi prin recursul în anulare, (delicateţe juridică, made in Romania), procurorul general a anulat o serie de sentinţe definitive şi irevocabile.

Nota de plată soseşte acum în cascade, returul vine de la Strassburg, care a condamnat România la plata unor daune de milioane de euro şi asta e numai începutul.

Tot o vorbă din bătrâni, spune că "o rândunică nu aduce primăvara", mă întreb cât de convinşi sunt guvernanţii de azi, când afirmă cu atâta convingere că vor eradica corupţia din ţară. Mă întreb, la o corupţie generalizată, instituţionalizată, nu ştiu dacă nu ar fi mai uşor de schimbat ţara !?

Şi ca să rămân la vorbe bătrâneşti, se zice că la 18 ani e normal să fii comunist, (să gândeşti roşu), dar dacă la 40 tot comunist eşti înseamnă că-i bai, că baţi pasul pe loc, că involuezi. Generalizând şi după anii pe care i-a petrecut România în comunism, apare evidentă involuţia ţării, ce să mai zic de cei ce azi la vârsta de 70 de ani nu se pot debarasa de această gândire, mă gândesc la nivelul lor de evoluţie, păcat numai că a tras cu el o naţie întreagă şi s-au mai pierdut încă 15 ani preţioşi, vedeţi să nu revină ?! că nu se lasă, altceva nu ştie....aşa-i şcoala de la Moscova.

Dar atunci, corupţia nu mai are nici o importanţă....
Mi se pare mult spus "prieten - de rac la: 20/11/2005 16:45:30
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
Mi se pare mult spus "prietenia-cel mai de pret lucru al omului", dar consider că prietenia, ca valoare, este foarte importantă în viaţa unui om. Ca orice lucru bun, este rar.

Cum să nu apreciezi această valoare? E cineva care poate să spună că nu are nevoie de prieteni? Care poate critica asta?
Ce ne oferă un prieten, faţă de relaţiile obişnuite din viaţa de zi cu zi? Sau ce ar trebui să ne ofere, mă refer la existenţa unui prieten veritabil, cum spune la DEX... :)
Reciproc:
Sinceritate, fidelitate, sprijin, înţelegere, toleranţă, prezenţă agreabilă, răbdare, complementaritate... Cam astea le-am inventariat eu aşa, în grabă.

O prietenie adevărată începe în copilărie şi durează până la capăt, aş zice eu. Rar întâlneşti aşa ceva. Un prieten care te-a dezamăgit nu ţi-a fost prieten.
Ca să-ţi faci un prieten la vârsta maturităţii e greu. De regulă, ce este durabil începe devreme şi este mereu la fel, aşa mi-a zis mie mama, care are o prietenă de mic copil şi sunt la fel şi azi, când sunt septuagenare. Tata, la fel, a avut un prieten şi numai moartea le-a întrerupt relaţia.
Am crezut şi eu că am un prieten adevărat, colegul meu de bancă din clasa a întâi până în clasa a XII-a. Am mai ţinut legătura până după facultate, apoi... Azi vorbim rar, foarte rar, noroc cu messengerul ăsta!

Mi-ar plăcea să cred că aş mai putea avea un prieten aşa cum am visat, chiar dacă ştiu că asta este aproape imposibil. Până una alta, mă mulţumesc cu relaţii de amiciţie întâmplătoare, cele mai multe născute din interes...

gigi, alex boldea, RSI - de Simeon Dascalul la: 21/11/2005 12:08:33
(la: Chiar vrem sa intram in UE? Cum?)
La început vreau să precizez că nu-s hotărât împotriva aderării. Tendinţa de agregare statală e firească pe termen lung. Mă gândesc la exemplul Franţei şi Germaniei – dacă două ţări mari şi ghiftuite au decis să uite ce-a fost şi s-au mai şi pupat prin reprezentanţi pe fostul câmp de bătaie, înseamnă că România flămândă şi redusă teritorial cu atât mai puţin va putea să mai trăiască mult timp de capul ei. Şi probabil e mai bine să fim înglobaţi în UE decât în altceva.

Dar mi se par mai realiste comentariile #88710 de alex boldea şi #89180, de gigi2005. Aderarea va fi un mariaj de interes, nu o căsătorie din dragoste şi de asta e de preferat să ne uităm bine la contractul prenupţial.

RSI, nu ştiu dacă o comparaţie medicală-i cea mai potrivită, dar nu-mi vine alta-n minte. Susţii că aderarea ar acţiona ca un antibiotic, limitând serios corupţia. Dar dacă va fi invers – viruşii „europeni” care la locul lor de origine aveau de-a face cu un sistem imunitar puternic, vor înflori de minune în mediul prielnic microbian românesc? Vezi exemplul cu 60% - 40 % dat de gigi, mie nu-mi pare cine ştie ce progres dacă voi fi furat de nişte spălaţi funcţionari europeni în loc de Oprişan.

Se spune că vom deveni o piaţă de desfacere serioasă – asta-i bine. Ne plac produsele europene, iar dacă Europa ne vrea consumatori poate or să ne crească şi veniturile ca să avem cu ce cumpăra.
Totuşi nu mi se pare liniştitor scenariul în care românii vor fi reduşi la a furniza forţă de muncă, iar proprietăţile industriale şi agricole vor fi deţinute de europenii „vechi”. Miile de hectare cumpărate de care scria gigi mă fac să mă gândesc la situaţia din 1907 când Stere caracteriza România ca devenind un „Fischerland”.
Poate că aderarea ar fi mai utilă unei ţări sănătoase, cât de cât pe picioarele ei.

RSI, susţii că bunăstarea post-aderare va fi un proces treptat care va dura ani, dar fără aderare va dura şi mai mult sau poate nu va avea loc. Cu ultima afirmaţie nu pot fi de acord – de la Războiul de Independenţă şi până la Yalta, România a progresat totuşi fără să fie sub tutelă.
În legătură cu prima afirmaţie - ştiinţele sociale nu intră la ştiinţe exacte. Frumos ar fi să avem la dispoziţie un sistem matematic în care să introducem variabilele „cu aderare”, „fără aderare” şi x care să reprezinte numărul de ani, iar la rezultate să avem venitul mediu pe cap de locuitor şi gradul de repartizare al bunăstării. Din păcate nu există astfel de sistem şi în lipsa lui atât partizanii, cât şi duşmanii aderării pot trage concluziile care le vor.

Sentimentele majoritar pro-aderare de azi ale românilor au la bază speranţa unui blid mai plin. Dar dacă vor trece un an, doi, trei de la aderare fără să se vadă vreun progres semnificativ şi fără ca măcar să se poată invada uniunea în căutare de salarii mai bune, atunci sentimentele noastre europene or să se schimbe cu 180 de grade.

Deunăzi Băse declara vitejeşte „Avertizez poporul român că şi după intrarea în UE vor urma ani de efort şi chiar de sacrificii". Dar asta într-un interviu pentru francezi, pe românii care nu urmăresc curent TV5 i-a mai lăsat să se legene un pic în iluzia belşugului european.

Deşi fără legătură cu subiectul vreau să răspund la #88671. Presupun că era vorba de NATO pe post de apărător. Dar care-s agresorii ăia nasoi de care am fi apăraţi? Khomeini, invazia lăcustelor, gripa aviară, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina sau Rusia? Mă gândesc că ultima, dar bine-ar fi fost dacă eram apăraţi de ea în ’45, nu acuma. O ipoteză mai drăguţă ar fi că suntem apăraţi chiar de NATO însuşi, dacă-i aparţinem nu-şi mai poate slobozi în capul nostru bombele aproape de expirare.
Care-s pretenţiile noastre teritoriale pe care le consideri injuste? Vrei să spui probabil că jumate de Banat a fost pe drept dată sârbilor, iar Basarabia şi Bucovina ar aparţine Ucrainei din vremuri imemoriale?
Nu că spun că n-ar fi trebuit să semnăm. Menţinerea împărţirii teritoriale prezente se bazează pe un echilibru de forţe, nu pe angajamente juridice. Oricum nu există ideea de justiţie în raporturile internaţionale, iar un teritoriu aparţine cui e în stare să-l păstreze. Dacă am avea puterea să ne recuperăm ce ni s-a luat atunci cincizeci de semnături nu ne-ar împiedica. Dar nu-i cazul, aşa că sigur vom sta în banca noastră cu sau fără tratate.

Ca să revin la subiectul conferinţei, adică ce va fi cu România în UE - poate că exagerez un pic, dar am impresia că situaţia noastră de azi e comparabilă cu cea din ’38. Se vedea că vor urma mari schimbări , totuşi nimeni nu a estimat cu precizie ce va veni.


Şi, gigi, aştept continuarea comentariilor.
RSI - de Simeon Dascalul la: 22/11/2005 15:01:30
(la: Chiar vrem sa intram in UE? Cum?)
>de fapt concluzia intregii dezbateri
dar e interesant să auzi mai multe argumente şi contra-argumente; nici opinia mea nu-i bătută-n cuie, are la bază informaţiile disponibile

> Nu exista dragoste in politica
Păi, în mass-media e aderarea e majoritar tratată ca şi un eveniment fericit şi mult dorit. Nu se argumentează de ce, aderarea e bună în esenţa ei. Nu există umbre şi genul ăsta de abordare mi se pare enervant. Aici suntem de acord, fluturarea mirajului cu belşugul european face extrem de digerabilă aderarea acum, dar efectele viitoare se vor dovedi nasoale.

Referitor la extremism, eu consider invers, că o cumulare a proprietăţii la străini duce la dezvoltarea extremei drepte. Nu dispun de statistici din epocă referitor la ponderea străinilor şi la voturile pentru extrema dreaptă, dar ştiu că, de exemplu, cuziştii au avut succes în nordul şi nord-estul Moldovei – zone foarte „multiculturale” la acea dată. Ceea ce a fost perceput ca o acaparare a industriei şi comerţului de către neromâni a dus la apariţia partidelor extremiste. Străini d.p.d.v. etnic, figura cu cetăţenia noi românii n-am putut-o lua în serios niciodată. Chiar şi în zi de azi ce recensământ ar tulbura mai mult opinia publică? Unul conform căruia 80% din suprafaţa arabilă e deţinută de un individ pe nume Patriciu ori Oprişan sau altul în care proprietarul poartă numele de Hayssam ori Fischer, fie el cetăţean şi răs-cetăţean? Chiar dacă d.p.d.v. moral sunt absolut la fel.
Exemplul dat de tine cu statele fost-comuniste ar fi liniştitor dacă România nu s-ar prezenta la aderare mult mai prost ca respectivele ţări.

Nevoia de modele e mare, totuşi nu-i văd chiar aşa de bine pe politicienii interbelici. În acelaşi interval de timp şi acelaşi partid au coexistat Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu – cred că el era cu deviza „prin noi înşine” – cu o gaşcă de afacerişti veroşi şi incompetenţi catastrofali (se pare ultimele grupuri sunt generate automat la fiecare generaţie). De aici a rezultat prestaţia noastră jalnică din primul război, care ar fi putut avea efecte mult mai rele.

Scuze pentru interpretarea cu just/injust. În felul în care ai explicat lucrurile sunt pe deplin acceptabile.

N-am dat la întâmplare exemplul cu’38. Mi s-a părut că am găsit câteva asemănări distractive, dar care probabil ar fi expuse mai degrabă de un istoric din secolul 25, decât de analiştii contemporani nouă.
Unu - România nu poate sta deoparte. Că hotărârea e luată văzând cum se scurg soldaţii invadatori pe ceea ce erai obişnuit să consideri teritoriul propriu sau că decizia s-a adoptat preventiv, luând în calcul combinaţii de factori economici sau geo-strategici, rezultatul e acelaşi – România trebuie neapărat să fie înglobată în ceva şi direcţia în care tră să meargă îi destul de clară.
Doi – trebuie acceptate nişte pierderi teritoriale. Sigur, nu pierderi de acelaşi fel. Îi relativ lejer să semnezi azi pentru teritorii de ceva timp duse şi mult deznaţionalizate. În epocă amputarea nordului Transilvaniei era încă dureroasă şi mult mai greu de înghiţit. În schimb nemţii erau generoşi cu alte teritorii „compensatoare”: restul Banatului, văile Timocului şi Vardarului, împingerea graniţei spre est.
Trei - nu e atât o alegere pro-, cât anti- Rusia (am explicat înainte că nu cred în mitul zânei Europa). O Rusie temută, de care se leapădă şi ceilalţi slavi şi preferabil a se evita, după cum reiese din experienţa celor ce au avut de-a face cu ea.
Patru – chestia la care se aderă. D.pd.v. economic, al eficienţei administrative, al curăţeniei străzilor, superioritatea Germaniei poate fi comparată cu superioritatea Schengen de astăzi. Nu la acelaşi nivel, îmi pare rău că nu pot da sursa, dar sigur am citit că, înainte de război, venitul pe locuitor în România era cam 1/3 din cel occidental, însă azi ne prezentăm mult mai prost şi nu numai strict la venit.

În fine, cred că noi doi am alunecat spre confruntări de idei, îndepărtându-ne de partea cea mai dureroasă şi mai interesantă – consecinţele materiale ale aderării pe termen scurt, pe care le-ai atins într-un comentariu. Mi se pare că au picat deja firmele ce stăteau să pice, iar fiscalitatea crescută o vom evita ca întotdeauna prin muncă la negru. Dar viitorul apropiat tot stresant îmi pare
Cerna - de rac la: 22/11/2005 18:53:29
(la: Întâlnirea cafegiilor - pe 26 noiembrie 2005)
Nu ştiu de ce spui "am sa fiu o ruina a cafenelei". Tu ştii mai bine, oricum, vom fi acolo.

#89666 (raspuns la: #89587) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
popix – explicarea eurosceptimismului - de Simeon Dascalul la: 23/11/2005 10:20:25
(la: Chiar vrem sa intram in UE? Cum?)

> de ce sa nu CREDEM?
pentru că dispunem de o doză serioasă de scepticism; eu cel puţin am acumulat o cantitate ţapănă prin moşteniri, prin experienţa proprie şi din ce-am citit;

nu m-aş băga în exemple la care-i imposibilă o disociere clară; dacă Grecia care a avut o groază de timp la dispoziţie să se „europenizeze” a fost rapid ajunsă şi chiar depăşită de aderantele proaspete, s-ar putea trage concluzia că şederea în uniune nu-i foarte bună; sau cel puţin nu la fel de bună pentru toată lumea; realitatea e că sunt mulţi factori de luat în calcul şi fiecare atribuie cauzele benefice după cum are chef; cum spunea ondine „cand lucrurile merg bine, e meritul guvernului, cand lucrurile merg prost, e vina UE”

ce poziţie va avea România în noua Europă? un spaţiu pentru manevre financiare?
când şi dacă vom ajunge un nivel de trai asemănător cu al europenilor „vechi”?
mă gândesc la arăbeţii ăia incendiatori din Paris; probabil că în sens absolut o duc mai bine decât neamurile lor rămase în nordul Africii; dar au alt termen de comparaţie şi de aici alte frustrări

sacrificiile pe care le anunţa Băse cu patos nu vor fi primite cu entuziasm de nişte oameni care s-au sacrificat în veselie de când se ştiu şi care aşteptau de la aderare scăparea de mizerie, nu strângerea curelei

eu o să supravieţuiesc căderii traficului la graniţa de vest, dar ce scrie gigi mi se pare mai serios şi afectând pe mulţi
mă tem că vom vedea efecte mai naşpa decât creşterea preţurilor într-o ţară vecină

Rusia, SUA sau mai rău, asiaticii, îndreptăţesc suficient crearea Uniunii şi aderarea noastră;

dar vai, majoritatea oamenilor se gândesc doar la interesul propriu şi încă pe termen scurt; gândul că după cincizeci de ani aici va fi un organism statal puternic nu ne consolează că acum suntem storşi de impozite

tare sunt curios ce vom vedea în viitorul apropiat şi când se vor simţi efectele „bune”
L0r3 - de rac la: 23/11/2005 12:57:33
(la: Intelepciunea - o virtute demodata?)
Nu generalizez, dar cred că şi dacă există puţini din această generaţie care gândesc aşa cum spuneam eu, tot există motive de mirare, dacă nu de îngrijorare. Aceşti puţini există, mie mi-au trecut pe la urechi unele aprecieri de genul acesta...
Ştiu, puteau fi vorbe spuse "a grozăvire", nu pot să ştiu, însă sunt lucruri care nu ar trebui spuse nici în glumă.

Nu am înţeles ce era cu acel tânăr de care povesteşti tu... E o întâmplare reală?

"Câte capete, atâtea judecăţi."
#89919 (raspuns la: #89898) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: