comentarii

toata educatia depinde de mama la toata educatia depinde de mama


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
multumesc, - de INSULA ALTUIA la: 23/01/2019 19:50:54
(la: aceasta zi miroase a lacrimi)
stiu Rodica dar mi-e foarte greu,iti dai seama ca mama lui traieste adica Omi si Mami .
#656006 (raspuns la: #656005) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
educatie... - de belazur la: 03/03/2004 12:02:31
(la: Da sau nu pentru avort?)
Cred ca Alice are dreptate in sens ca avortul este o metoda brutala de a scapa de sarcina si o crima, avand in vedere ca, in fond, asta e: mama consimte la uciderea propriul copil. Oricat de bine ar fi facut, cred ca avortul nu poate decat sa afecteze negativ starea psihica si generala a femeii.

Sigur ca e treaba fiecarei femei ce face cu propriul corp, si avortul ar trebui sa fie legal, cu conditia ca sa existe si acea educatie de care vorbeste Alice, si o buna asistenta din partea centrelor de planificare familiala...
#11237 (raspuns la: #11221) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Educatie / Obligativitatea religiei in scoli - de anib la: 21/04/2005 17:10:08
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
o ruda apropiata are un baietel de 8 ani pe care cica nu-l duce la biserica ptr ca vrea sa-l lase pe el sa aleaga cind s-o face mare, aiurea complect

ce sa aleaga daca nu stie nimic de Dumnezeu?

si pina cind se face mare o sa aibe o legiune de draci in el de n-o sa mai poata face nimic

asta e ca si cum vad eu ca vin parinti cu copii mici la restaurant si ei isi comanda toate bunatatile iar pe copii ai intreaba 1/2 de ora ce vor sa manince(de ochii lumii) ca pina la urma sa le dea niste cartofi prajiti chiori

de unde sa stie copilul sa aleaga? ce el se naste cu cunostinte culinare?

mie mama imi dadea ce era mai bun si asa incet incet m-i s-a dezvoltat gustul si cunostintele de mincare buna (toti dintii.n gura, o roaba de par in cap si nu-mi da nimeni citi aani am ci jumatate)

e adevarat ca e libertate de alegere si trebuie sa fie dar datoria noastra e sa le dam copiilor toate cunostintele din care sa aiba de unde sa aleaga nu frectii ca ne tragem din maimute si ca putem face ce vrem daca nu afectam pe altii (lucru care nu exista, absolut tot ce facem afecteaza pe cineva)

aici platesc parintii $5000 pe an la scoli crestine ptr ca sa dea educatie copiilor ca daca-i dau la stat nu mai termina scoala, o dau pe droguri si ramin analfabeti

daca ne condideram tara crestina (cu toate ca guvernul a umplut-o de turci, stefan cel mare taia la ei si astia i-au chemat si i-au lasat sa fac si paine, parca painea romaneasca, cea mai buna din lume, ce cusur avea?) atunci hai sa invatam copii despre Dumnezeu ca sa traiasca cu el nu sa-si aduca aminte de el doar la revolutii
educatie - de Cassandra la: 30/04/2005 15:08:27
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Exista un obicei pe care il admir – acela potrivit caruia cind avem un oaspete in propria noastra casa, pe o perioada mai mult sau mai putin indelungata, il familiarizam din primul moment nu numai cu camera de oaspeti dar cu casa intreaga indiferent de extinderea ei. Le dezvaluim tot ce formeaza caminul, lasindu-i sa inteleaga care sint partile bune si le atragem atentia asupra celor mai putin bune – ai grija, scaunul asta e cam subred mai bine te asezi pe celalalt, e bine sa inchizi fereasta in timpul noptii sint tintari etc. Cu alte cuvinte ii transmitem ideea de libertate, este o forma de respect pentru invitatul nostru si de a-l face sa se simta cit mai bine in casa noastra, pentru ca avind o imagine globala, invitatul nostru se va simti mai confortabil, mai linistit. Dar mai ales, va putea sa decida singur ceea ce este bine pentru EL, nu pentru noi.

Similar, cind educam o persoana recent sosita in lumea pe care toti o impartim, daca o facem cu dragoste si bunavointa, vrem sa ii prezentam cit mai multe aspecte ale vietii, vrem sa stie ca exista lucruri pozitive dar si mai putin pozitive. Este gresit sa ii aratam numai ceea ce noi consideram ca fiind pozitiv sau adevarat pentru ca e logic ca intr-o buna zi sa vina in contact si cu restul, si atunci va fi pregatit sa-l infrunte? In plus, traim intr-o lume in care adevarul este relativ, si fiecare are dreptul sa-si construiasca propriul adevar. Asa incit educatia ar trebui sa fie bazata in primul rind pe dorinta de a crea o minte deschisa si nu una inchistata pe o singura idee pur si simplu pentru ca noi credem ca aceea este singura adevarata sau ca este mai bine sa creada in ea respingind restul. Binele si raul sint notiuni relative, binele se intelege numai in contrast cu ceea ce reprezinta raul. Ca sa intelegem ca ceea ce mincam este delicios si rafinat, trebuie sa fi gustat si din mincarea proasta; ca sa stim ce este literatura buna trebuie sa citim si carti proaste, ca sa stim ce este adevarul trebuie sa fi experimentat minciuna.

Ce poate fi mai nobil decit sa ne crestem copiii in spirit deschis, sa dorim ca ei sa ajunga dicolo de punctul pe care l-am atins noi. Este perfect posibil ca educatia in scoli sa se bazeze pe acest spirit, doar trebuie ca toti sa ne dorim acest lucru. Sa vrem sa limitam pe cit posibil prejudecatile copiilor nostri. Chiar daca eu sint adepta unei religii concrete, copiii mei au dreptul sa stie care sint toate religiile si credintele pe care le imbratiseaza sau le-a imbratisat de-alungul istoriei umanitatea, si are mai ales dreptul sa aleaga propria sa credinta. Evolutionismul poate sa fie stiinta sau religie, dar copiii nostri au dreptul si trebuie sa stie ca exista si aceasta teorie pe linga teoria creationista. Si este decizia lor daca se vor inclina sper evolutionism sau creationism intr-o buna zi.Sau ambele pentru ca exista religiosi care afirma ca nu se exclud reciproc.

Din punct de vedere etic, copiii nostri trebuie sa inteleaga ca traiesc intr-o societate in care este necesar sa cunoastem si sa respectam necesitatile celorlalti pentru a putea cere acelasi lucru in schimb, ca societatea umana exista numai pe aceasta baza. Nu este nevoie de nici o baza religioasa pentru asta, morala laica exista si este independenta de cea religioasa. Mai mult, ce trista este conditia umana atunci cind trebuie sa se modereze numai din frica pedepsei si numai din speranta unei recompense dupa moarte!
Iar daca in scoala copiii nu primesc educatia adecvata nu inseamna ca e din cauza ca ea nu se bazeaza pe morala religioasa, ci trebuie sa cautam alte motive.

Depinde de fiecare din noi ca “oaspetii” nostri sa fie liberi sau prizonieri in propriul nostru camin. Eu as alege sa fiu o buna gazda, fara nici un dubiu. :)
Educatie !!! - de elita la: 23/01/2006 15:17:12
(la: educatia intre extreme)
Parerea mea este ca educatia pleaca de acasa, continua la scoala, si chiar cat existam.
Dar, punctul 0 este cu ceea ce plecam de acasa, ceea ce-i invatam pe cei care pleaca de langa noi.
Mi se pare total gresita ideea ca trebuie sa dam vina parintii pe scoala si scoala pe parinti pt lipsa de educatie, scoala primeste ceea ce trimitem noi, si este deja format caracterul copilului cand ajunge la scoala.
Si totusi, mai exista un factor care are f mare influenta in educatie, mass-media, in principal TV-ul, care, din motive comerciale, promoveaza o anumita linie, care devine model de viata.
Referitor la chestia cu barza, mi s-a parut intodeauna o aberatie aceasta idee de origine a copilului, mai ales ca, in afara de faptul ca era un raspuns scurt, nu puteai da nici o explicatie.
Copiilor mei, la prima intrebare despre originea lor, le-am explicat, desigur, fara amanunte anatomice profunde, cam cum au aparut ei, iar in timp, am dezvoltat subiectul.
Iar, Mos Craciun chiar exista, nu-l aduce sania cu reni, asta e o varianta, dar exista spiritul craciunului, bucuria cu care impodobesti bradul, momentele unice, pe care nu le uiti niciodata cand iti gasesti cadourile la brad.
Da, copiilor mei le-am spus, si le tot voi spune, ca exista Mos Craciun, nu neaparat ca persoana fizica, ci, ca o entitate care ne inconjoara in prag de sarbatori. Fata mea, spre exemplu, are 12 ani si jumatate, tot incerca sa ma faca sa spun ca nu exista Mos Craciun, si, am reusit sa o fac sa inteleaga ca de fapt, exista in fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin, depinde de bagajul afectiv cu care venim din propria noastra copilarie.
Educatia chiar este o problema, caci nu mai poti hotari cum sa-ti educi copilul, dar liniile esentiale sunt totusi in mana ta.
Cu deosebita placere descopar - de dogmatic la: 20/10/2003 05:57:20
(la: Viata gay...romaneasca!)
Cu deosebita placere descopar, pentru prima oara in viata, ca nu sunt singurul care am adoptat increderea in oameni 100%, de la bun inceput! Eram tentat sa-i judec la o prima azvarlire a privirii ... si rau faceam! In fine...ce nu inteleg este de ce particularizam discutia intr-o directie strict masculina?! Nu este deloc corect! De ce unei femei iar sta mai bine cu una-n pat decat unui barbat cu altul?! Oare patriarhatul de care femeile doresc atat de mult sa scape nu se mai supune admiratiei si nevoilor lor? Culmea este ca, transexualii despre care pomenesti, au un rating al dracului de mare in randul ambelor sexe! Statisticile confirma asta. Hmmm daca este sa disecam "indatoririle conjugale", multi vor fi surprinsi sa afle ca si barbatii sunt suflete ce au nevoie de un pic de tandrete si uneori supunere. Educatia ambelor sexe mioritice nelasand loc de tagada in ceea ce priveste fantezia. Iata asadar, prin opozitia dintre "sacru" si "profan" al acestui subiect, am înteles mai ales saracirea adusa "institutiei" numita familie, realizata de secularizarea unui comportament religios sau al unei doze de bun simt prost intelese. Scopul nostru este insa sa definim trasaturile specifice ale acestui tip de comportament, chiar si prin prisma experientei religioase, si nu sa ne oprim asupra numeroaselor ei variatii si diferente determinate de nevroze si idei preconcepute. Mi se pare absolut normal sa ajut pe cei care ajung la demersuri deseori disperate, datorate acestei vanatori homofobice. Chiar si datorita unor proaste "obiceiuri" dobandite in timp, guralivi ce reclama ar trebui sa se gandesca de doua ori inainte. De ce? Aici voi face apel la o, deja, celebra replica " Esecul tau in viata este datorat, esecului meu ... ca tata!" Responsabilitatea ii este pusa in carca numai individului...dar ceea ce acesta ascunde in trecutul sau nimeni nu se intreaba! Asta ar trebui sa "stupefieze" intai, nicidecum procentele de nefericiti. In micimea noastra judecam si condamnam efectul dar de cauza toti se fac ca ploua! Adolescentii...hmmm ei bine, nu de putine ori acestia reprimand instincte ce ii bantuie, ajung mai tarziu sa cada in crunte depresii ratandu-si viata. Reprimand creezi o forta ce izbucneste mai tarziu cu putere mai mare . Suicidul fiind insusi un efect! In cazuri ceva mai fericite, acestia creaza o familie si in cele din urma o desfac lasand in urma alte 2-3 vieti distruse, practic. Ce preferi? Fericirea ta ca mama vazandu-ti progenitura inhamat la o sharada ce dureaza cativa ani sau implinirea sufleteasca si lipsa de remuscari? Cat priveste de "baietii rai"...asta nu depinde de sexualitate, cherry! ESte un naiv acela ce crede ca romanii sunt mai rai decat francezii sau nemtzii. "Oameni intre oameni" este de capatai in acest caz.
#1704 (raspuns la: #1695) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mirelaavram, educatie, catesism sau ce?? - de Jimmy_Cecilia la: 12/12/2003 12:31:11
(la: Cine si cum ne creste copiii?...)
Cred ca nu este nevoie sa fi nici iluminat in spiritualitate si nici preot, ca sa faci educatie si sa intelegi psihologia unui copil.

Am mai citit pe aici pe Luneta, discuti ceva laic, si da-i hodoronc tronc cu religia..
Fiecare lucru la locul lui si nu trebuie amestecat totul, ca devine integrism si extremism!

Educatia este laica, LAICA..
daca se vrea religioasa, sunt scolile private religioase.
Catesismul este facut prin grija familiei in contact cu biserica

Intr-o scoala publica ai impreuna : evrei, turci, unguri, arabi, vietnamezi, tigani, etc cu romanii ortodocsi
A impune religia sau mai bine zis a lega o religie, a o incuraja, de o educatie, inseamna excluderea celor care nu au aceiasi origine sau religie.

Calitatile unui dascal, educator sau profesor, nu au nimic de a face cu ortodoxia sau ineptiile scrise in mesajul de mai sus..

Auzi numai? Sa impui la toti copiii biserica ortodoxa, sa zici "Amen" la manifestarile unei persoane care se zice "educator" in loc sa-si puna eticheta de "tortionar de copii" -derajat mintal, tortura psihica inclusa.
Alta solutie nu gasisi? Doar sa spui rugaciuni ca sa fie dascalul bun??
Adica pardon total? Ii întinzi si celalalt obraz?
Ii trimiti un alt copil in plus, ca sa ti-l traumatizeze pentru viata intreaga, o mai si feliciti?? (pe educatoare?)

Spune, Mirelaavram, acolo unde ti-ai gasit solutiile "inteligente", n-ai citit cumva "ca-i mare gradina lui Dumnezeu" ??

Pe asa zisi "educatori", i-as numi mai bine "bestii" care urasc speta umana, copiii si meseria pe care o fac,
i-as da afara din invatamant, cu interzicere absoluta de a exersa o profesie in relatie cu copiii sau adolescentii.
i-as condamna chiar in tribunal cu inchisoare de cateva luni...

Educatoarea asta ma revolta, maine o sa reinceapa, o sa traumatizeze alti copii..

AR TREBUI sa fie facuta o petitie sa fie data afara din cadrul educatiei,
Revoltator atitudinea celor care o mentin in post, revoltator, incalifiabil...
#6486 (raspuns la: #6422) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
anonim, cu educatia "gratis" - de nadia la: 30/01/2004 13:45:08
(la: Romani in strainatate)
anonim, cu educatia "gratis" in Ro, wake up! Care educatie gratis? Ai uitat de tonele de hartie, de borcane, de macese si papadie??? Ai uitat de spalatul de jos in clase dupa ore??? Eu n-am uitat! Spune-mi in care tara civilizata din lumea asta copiii spala pe jos in clase, dupa ore... Spune-mi unde altundeva trebuie sa mearga in padure la cules de fructe de padure sau papadie, sau Dumnezeu mai stie ce...Ai uitat de cartile pe care le platim pentru ca sa aiba copii nostri carti la scoala, cand de fapt scoala ar trebui sa le puna la dispozitie cartile de care au nevoie? Asa ca, te rog!
#8642 (raspuns la: #2768) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu m-am gandit intai sa inc - de Diana1978 la: 20/02/2004 22:07:01
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Eu m-am gandit intai sa incerc sa vad daca chiar nu pot sa ma realizez si aici si daca n-as fi putut as fi plecat. Indiferent daca plecam sau ramaneam gandul meu era sa ajut intr-un fel tara cu putinul cu care puteam. Bunicii mei au murit pe front, unchii mei la fel, bunicele mele m-au crescut in istorie iar parintii mei sunt legati de pamantul romanesc foarte mult, asa ca am crescut nu intr-un fals patriotism, si acum am amintire decoratii de razboi, Steaua Romaniei si alte cateva de la bunici, simt ceva in mine care se cutremura numai cand ma gandesc la sangele care imi curge prin vine, si la istoria zbuciumata a acestei tari, as fi ajutat-o oricum chiar de-as fi plecat.

Nu cred ca as fi rezistat prea mult afara, mie imi dau lacrimile numai cand intru in biserica sau cand citesc despre Stefan Cel Mare care a ridicat nu stiu cate Manastiri sau despre Brancoveanu care s-a jertfit turcilor impreuna cu cei 4 fii ai sai doar pentru tara asta si credinta noastra, pentru ce s-au luptat ei daca nu ramane si aici cineva care sa le continue lupta? Nici pe vremea lor n-a fost usor, razboaie peste razboaie si totusi au iesit cu fruntea sus si pentru asta existam noi ca tara si popor astazi, altfel am fi fost turci sau rusi sau cine stie ce altceva.

Imi pare rau cand citesc despre romani plecati care isi denigreaza radacinile, e ca si cum ai spune despre mama ta ca e o "parasuta", sa inteleg atunci ca si tu ai in vine "parasutismul"? Fiecare natie are greutatile sale, SUA are cea mai mare rata a divorturilor din lume (cercetati statisticile), in afara de divorturi peste 50% din populatie e celibatara, numai spun de statisticile pe care personal le-am gasit depre SUA, in special New York si California in legatura cu incidenta bolilor mintale grave, m-au socat numarul imens de oameni bolnavi mintal grav, numai in New York in jur de 2 mil. era statistica. Cat despre rata criminalitatii nu mai pot vorbi aici pentru ca New York-ul bate orice stat din SUA, Romania nu se compara cu nici un stat american inca, si sper nici sa nu ajungem. Am studiat mult statisticile SUA pentru ca vroiam sa plec in New York si dupa am zis sa incerc intai in Romania, macar noi avem problema saraciei si a mentalitatii, inca nu ne-am imbolnavit spiritul de tot.

Cat despre mine si drumul meu in viata aici as putea spune ca e unul fericit, am avut sansa sa ma realizez cat de cat, inca nu sunt in punctul in care vreau sa ajung, mai am mult sa cresc dar sunt ambitioasa si voi reusi. Sper intr-o zi sa schimb ceva si in tara, sa ajut cumva copiii strazii, sa-i integrez, asta ar fi visul meu de caritate ca sa spun asa.

Am urmat cursuri post-universitare dupa facultate, ASE, REI, m-am gandit apoi sa plec in SUA, la o universitate intai pentru cursuri, in schimb auzisem atat despre romani plecati care regretau sufleteste si aveau nostalgia Romaniei incat mi-am zis sa incerc intai sa ma angajez in tara sa vad ce se intampla si daca nu voi reusi sa ma realizez aici ma voi gandi din nou la plecare. Eu sunt si o fire romantica, nostalgica si foarte atasata de familie, prieteni si de o viata sanatoasa.

M-am angajat prin BestJobs la o companie multinationala de telecomunicatii pe postul de Consultant pe probleme economice, eram inca la cursurile post-universitare si mi s-a parut o sansa deosebita, am inceput cu 250 USD pe luna net, in 6 luni nu numai ca le-am crescut cifra de afaceri de aici dar administram tot biroul din Bucuresti, din studiile mele de fezabilitate au reusit sa renunte la niste posibile idei de investitii cu pierderi sigure (in Security Services). Salariul mi s-a dublat, treptat bineinteles dar am ajuns la 500 USD net lunar si pe postul de Office Manager, am lucrat foarte mult intr-adevar, cate 11 ore pe zi dar s-a meritat, acum 8 luni m-am angajat la KPMG, Consultant pe Management General, sunt un fel de Junior Consultant dar eu sunt o persoana deosebit de ambitioasa si in curand voi depasi faza asta, salariul de inceput a fost de 700 Euro net lunar dupa care cand voi depasi faza de Junior voi fi platita si pe comision din proiectele realizate, un alt fost coleg de facultate a absolvit Finante si Banci in acelasi an cu mine, a avut bafta sa se angajeze la ei imediat dupa absolvire, acum are in jur de 1700 Euro pe luna, oscileaza si in functie de valoarea proiectelor. In timpul facultatii am stat in caminul Electronicii, am pastrat inca legatura cu unii prieteni din camin si lucreaza acum ca programatori la firme de outsourcing, nici unul nu are mai putin de 1000 USD pe luna, am un coleg caruia i-am dat si eu un proiect pentru firma de telecomunicatii iar compania i-a platit 800 USD pentru el, mi-a zis ca nici nu se gandeste sa lucreze la un proiect pentru mai putin de 500 USD, proiectele astea sunt pe langa salariul lui fix, a lucrat inclusiv la creearea website-ului IFriends un website pentru adult chat dar a fost platit deosebit de generos!!

Ce vroiam eu sa spun este ca fiecare are destinul sau, eu am ales sa raman si sa incerc, mi-a fost si mie greu la inceput, parintii mei sunt profesori, acum eu le trimit bani acasa, sora mea e acum la un Masterat recunoscut si in UE dar il face la Institultul Bancar Roman, intre timp a aplicat la peste 150 de firme mari din Romania si a fost cam dezamagita pana a dat de banca Romexterra care a angajat-o initial ca economist cu un salariu modest, 150 USD net, acum e Ofiter de Credite, are 400 Euro pe luna, e multumita si a spus ca nu se lasa pana nu ajunge Director Adjunct in Sucursala ei, eu o cred capabila, tata si mama nu numai ca sunt fericiti dar nici nu le vine sa creada ca am reusit amandoua fara pile si fara nimic, e intr-adevar greu dar nu imposibil. Stiti ce salariu are un Director de Banca din Romania? Tineti-va bine si verificati informatiile (SUNT 100% REALE): aproximativ 20.000 USD plus masina serviciu, telefon, mese si alte facilitati. Un Director de Resurse Umane intr-o firma buna are 5.000 USD, Director Vanzari la o firma buna 7.000 USD, Director IT 3.000 USD (pentru firme bune, nu mici), o firma mica da in jur de 700 USD sau Euro depinde (ca Director). A fost o conferinta acum cateva zile la care am participat si eu HR Salaries in Romania, toate salariile din Romania, in functie de pozitie, firma, avantaje etc., si oferte de munca. E multa munca pana sa ajungi Director dar nu e imposibil, nici macar in Romania de azi, eu imi cunosc drumul de pana acum si nu m-as mira peste cativa ani buni sa fiu Director intr-o companie (mare sper :)). Majoritatea companiilor mari din Romania au salarii foarte mari, numai ca telefonist la Connex primesti 300 Euro net pe luna salariu de inceput, daca avansezi ca Team Leader primesti 700 Euro net, nu mai spun de posturile de conducere, si asta e doar la Connex, dar in Romania sunt sute de firme mutinationale.

Asa ca oameni buni se poate si aici, am muncit intr-adevar enorm as putea spune pana acum dar pot spune ca personal acum traiesc foarte bine cu salariul pe care il am, mi-am luat apartament cu 2 camere in rate si sper ca in curand imi voi lua si masina. Eu cunosc si romani fericiti ca sa spun asa, prin munca proprie, eu stiu ca se poate, dar depinde de destin, de vointa si gandire pozitiva, eu Il pun inainte de toate pe Dumnezeu si stiu ca norocul asta a venit si de la El.

Concluzia este sa muncesti, sa inveti, sa te specializezi cat mai mult, sa ai curaj, multa ambitie! si putin noroc :).

Ce sa spun mai mult, simt ca sunt inundata de fericire asta este cuvantul, si sper ca intr-o zi sa-i pot ajuta si pe alti romani care au ales sa ramana aici ca si mine, iubesc atat de mult tara asta incat acum sa mi se ofere oricat n-as mai pleca, cat despre mentalitate sau educatia romanului am devenit intr-un fel imuna, eu sunt o persoana educata, am fost si in vacante afara, dar parintii mei profesori au avut cea mai mare contributie, cu cei din jur sunt toleranta, stiu ca intr-o zi se vor schimba si ei, sau va veni o noua generatie, le zambesc indiferent de situatie, asta face mult mai mult, pot sa zambesc pentru ca eu sunt intr-adevar inundata de fericire, nu indrazneam sa sper poate la viata mea de acum, si inca de-abia a inceput.

Ce sa va spun, sa fiti fericiti romani de pretutindeni, eu ma bucur ca am ramas, nu stiu cum ar fi fost bine sau rau daca as fi plecat dar se pare ca destinul meu este aici, si este inca unul foarte bun :).

Succes! :)


Revin din nou pt. AlexM - de LMC la: 19/06/2004 01:48:14
(la: Da sau nu pentru avort?)
Spune-ai:

________________
un embrion nu poate trai singur sau cu ajutorul altcuiva in afara de fiinta in interiorul caruia se dezvolta. Prin aceasta, aceasta fiinta are controlul asupra acestui embrion , control voit sau nevoit.
________________

Atunci hai sa te intreb, daca un copil nou nascut nu este ingrijit, hranit, imbracat, TRAIESTE???? Viata lui nu tot de mama depinde?

Mai jos cineva dadea exemplu cu cozile de la clinicile pentru avort. Ce inseamna lucru acesta? Inseamna ca viata umana nu mai este pretuita. Faci cum iti convine ca doar e corpul tau. De ce atunci este impotriva legii sa te droghezi? De ce atunci cind o femeie insarcinata se drogheaza, fumeaza, sau bea este condamnata din nou de lege? Sau daca e corpul ei atunci cind se drogheaza, de ce copilul se naste cu deformatii sau mort sau adict drogurilor? Oh, si era sa uit, de ce atunci un om care omoara o femeie gravida este acuzat de omorul a doua persoane?

Cit priveste "the morning after pill" vreau sa va anunt fetelor ca luati un risc de a muri, sau intimplat extrem de multe cazuri (singerare fara oprire).

Cred ca educatia sexuala este cea mai importanta. Si pentru ca nu toate metodele de prevenire sint 100%, sugerez cea mai buna metoda care este singura 100%: abstinenta. Iar cit priveste violul: cititi mai jos articolul citat, oricum cazurile de a ramine insarcinata in urma unui viol sint extrem de putine, dar asta nu inseamna ca viata acelui copil nu are pret.

Inainte sa inchei as vrea sa va spun ca Romania, de cind s-au deschis clinicile de avort, are un declin in populatie. In anul 2001 pentru fiecare 220,368 sarcini duse pina la termen au fost 198,086 avorturi, si lucrul acesta nu a incetat. Rata de infertilitate in Romania de asemenea este cauzata in cea mai mare parte de nenumaratele avorturi facute in Romania. Romania la ora actuala este pe primul loc din lume cu numarul de avorturi facute.

Ma intreb atunci: oare toate 198,086 de femei au fost violate, nu au avut cum sa-si creasca copilul, erau in primejdie de stiu eu ce reputatie proasta, s.a.m.d? Ma indoiesc.

http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/ab-romania.html
#16406 (raspuns la: #16379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da, asa este in Romania, Ital - de mya la: 09/10/2004 16:41:10
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Da, asa este in Romania, Italia, Spania si alte tari latine...barbatul e stapanul in casa, el ia deciziile, el dicteaza, el e seful, sigur... in proportie mai mica sau mai mare. Iau marea masa, nu ma uit la extreme. Chestia asta e valabila mai mult in mediul rural decat in cel urban si mai mult in mediul sarac decat in cel mai instarit (mai educat eventual). Asa cred, nu stiu.

Eu cred ca treaba vine totusi din educatie. Mamele de baieti gandesc altfel decat mamele de fete - vorbesc acum de Romania. Am un exemplu bun: fosta colega de servicu - cu baiat si fata. Baiatul putea sa-si aduca acasa iubita (dormea cu ea in pat) fata insa nu (puteti sa va imaginati o mama romanca (sau tata!!!) care sa accepte ca fica-sa sa doarma cu un vlajgan in casa noaptea?). Pentru baiat era in regula asta, pentru fata nu.

Daca iubita baiatului se plangea ca tipul nu misca un deget...viitoarea mama soacra sarea cu fundul in sus ca nu e gospodina, ca e lenesa, etc. Fata - si nu baiatul ei drag, odorul scump (de 1,85 !). Daca insa fata ei zicea de prietenul ei ca nu misca un deget (nu-i tinea haina cand se imbraca, nu-i deschide usa, nu-si spala cana de cafea...etc.) mama zicea ca e un mitocan si ca tre´sa-si caute altul mai bun. "Ce...sa-mi dau fata dupa toti handicapatii?!" Chiar daca fiul ei facea la fel cu a lui iubita (aia obraznica si lenesa!). Si multe altele, nu intru in amanunte.

Mentalitati de ev mediu, zic eu...Cunosc cazuri cand ambii parteneri sunt oameni cu studii, ambii foarte buni, talentati si el...o mai pocneste pe ea asa...din dragoste stiti...ca sa-si stie locul deh! Dupa formula "Femeile si negrii nu e oameni"! Ridicol nu e faptul ca el o pocneste si faptul ca ea se lasa pocnita si nu are nimic impotriva, ba chiar vede aici dovada dragostei lui nemarginite. Asa dragoste...Eu insa zic ca se potrivesc perfect. Sunt cuplul "ideal" ;-).

In societatile occidentale, femeile sunt mai egale cu barbatii. Lucreaza ambii, cand ele fac copii lucreaza doar el pentru un timp (sau pentru totdeauna), ele nu stau la coada cratitei cu orele (cumpara potol gata preparat - e foarte diversificat si ieftin). Apoi amandoi fac treaba in casa (de regula), el da cu aspiratorul, ea sterge praful. El duce gunoiul, ea spala geamurile. El gadila masina, ea gadila copiii (daca e mama). Le da mana sa manance in oras serile (des!), pot trai normal dintr-un singur salariu in casa (al lui sau al ei, depinde) fara mari dificultati. Cand doar el lucreaza, ea o sa fac mai multa treaba in casa, normal. Si cand divorteza, el trebuie sa plateasca fostei neveste un fel de pensie lunara (daca ea nu munceste) sau reciproca.

Totusi, barbatii (din cauza hormonilor diferiti) au tendinta sa domine. Mi se pare firesc. De aici problemele daca ei sunt mai agresivi si ele mai infipte. Cel mai simplu e sa formeze ambii un cuplu in adevaratul sens al cuvantului, sa discute mereu, sa fie prieteni, sa invete unul de la altul, intr-un cuvant sa se completeze. Avantajul ar fi de ambele parti! Ar castiga cuplul, "ambii doi" de fapt. Dar ego-ul isi tot baga coada, deh.






educatia - de (anonim) la: 29/10/2004 10:39:55
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Ai perfecta dreptate. Lucuiesc in bucuresti si pe zi ce trece ma uimeste nesimtirea si lipsa de educatie care ne inconjoara. Totul este o nepasare si o nesimtire care intrece orice limite. Problema noastra, a romanilor, este nepasarea vis-a-vis de ceea ce avem in comun: locrurile publice (scoli, trotuare, scara blocului, strada,etc), banul public (care este facut ferfenita si de aici taxele impovaratoare pe care le platim luna de luna), lipsa de lege ( de fapt nerespecatarea sau neaplicarea ei corecta) , lipsa de respect a valorilor (putine, care au reusit sa razbeasca printre kitsch-urile care ne inconjoara). Nu regret deloc vremurile ceausiste (am prin destul din acele vremuri pentru ca aveam 22 de ani la momentul revolutiei), dar oamenii erau altfel.
Si nu numai saracia este cea care provoaca nesimtirea si proasta educatie (!), pentru ca din pacate am vazut foarte multi oameni care nu aveau nici un fel de probleme materiale si care se purtau absolut oribil.
Nu mai exista te rog sau multumesc, sau buna-ziua asa cum bine a remarcat si anonimul din Torino.
Ar fi in van sa comparam Italia cu tara noastra.
Acolo munca se repecta,oamenii sunt respectati,chiar daca sunt si gunoieri sau orice altceva, se spune multumesc sau te rog oricarei persoane, ori la noi fie este cu totul altceva.
Nu ma plang de situatia materiala, nici atunci nici acum, dar imi pare rau ( ca sa nu zic lehamite) de tot ceea ce vad zi de zi.
Pacat de tara asta si mare pacat de viitorul copiilor nostri.
Ca o concluzie, o tara ca sa prospere are nevoie bani, de educatie, de constiinta.


#26753 (raspuns la: #25827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Crede ca se subevalueaza rolul educatiei care nu e doar o suma de cunostinte (bazice, generale sau superioare) ci care contin un ethos etic, un cod comportamental, care conditioneaza un popor sa actioneze/miste/dezvolte in functie de niste parametrii, niste standarde sociale: ex-sa fi un bun japonez presupune sa..., sau sa fi un bun german presupune sa....
Parte a conditionarilor nipone se pot gasi in chiar Constitutia lor, un amestec de lirica, fatalism si sacrificiu, in care individul se afla raportat la stindard si la colectiv.
Cat despre germanici ei sunt un popor vital si expansionist. Hitler in primii ani de activism era un caporal austriac patetic, si doar cu suportul unei clase politice deja existente s-a putut desfasura si convinge massele. In general se admite ca nu exista razboi fara ideologie, fie ea democratie misionara fie antiterotrim, si astfel ideologia ariana, cu corolarul mitologic si transcendental a dat bine, si cum istoria a dovedit-o a dat bine si la italieni, si la spanioli, si la japonezi etc.

Educatia e primordiala si la schimburile de guverne sau ideologii s-a aplicat instantaneu pentru ca ceea ce asigura continuitatea nu e individul ci generatia de indivizi, si pentru ca daca pentru un om 10 ani sunt o buna bucata de vreme, pentru o tara sau o natiune, perioada asta de timp nu semnifica mai nimic.
Guv lui Iliescu, imediat dupa 89, nu a investit in educatie, ci in mineri/mineriade. Orice reforma a sistemului de invatamant este sistata sau schimburile se produc la suprafata.
Iar cand se vorbeste despre un sistem de invatamant nu se vorbeste despre stiinte exacte, pentru ca matematica, fizica, chimia, biologia sunt universale, ci despre istorie, literatura si soiopsihologie.
Prima ajuta la o constiinta de sine, de altfel popoarele cele mai vitale si mai efervescente (englezii, nord americanii, germanii, francezii si chiar arabii) sunt popoarele care au o continuitate (reala) istorica, sau daca vreti, e comparabil cu identitatea unui individ, caci o biografie solida, fara ezitari sau nebuloase, conduc la o siguranta de sine si la o autostima solida.
La randul ei literatura inceteaza de a fi o simpla caracteritica lyrica, pentru a deveni si ea un conditionant, pentru ca pe niste eroi epici ii vor caracteriza intodeauna un anumit tip de valori. Astfel acestia vor deveni modele, si ca atare, vor fi in general urmate. Amintind doar cativa eroi se pot vedea trasaturile, sau ingredientele care-i impulsioneaza: Ioana D´Arc, Robin Hood, Don Quijote, Ciobanul din Miorita etc.

Educatia este TOTUL, si se aplica atat in sedintele de trainig unde se urmareste coezionarea unui colectiv, solidificarea acestuia intr-o piesa de productie cat mai eficienta, cat se aplica in programele antidroguri.
Educatia se aplica atat ca sistem de norme, de legi, si de forme de interactionare intr-o societate, cat se aplica inclusiv in colectivele primare animale, unde individul isi invata ierarhia, conduita fata de membrii haitei, isi cunoaste drepturile si restrictile.

Educatia este primordiala pentru ca o generatie primeneste pe o alta, si in afara educatiei foarte important este CUM educi, adica in ce spirit, pentru ca exista o educatie laica, o alta protestanta, o alta islamica etc, iar astea se pot vedea transpuse atat in coeficiente economice cat si in caracteristici psohosomatice.
La noi, din pacate, informatia a fost mult timp trunchiata sau mentinuta in sfera privatului. Cele mai bune scoli nu erau cele ¨care produceau olimpici¨ xci cele care antrnau ofiteri de securitate, aceiasi care acum se afla in partide politice si care actuioneza sub acelasi impuls sovietic al cenzurarii (vezi cumpararea in masa a Catavencu)

In fine, nu ma mai intind, numai bine
Despre educatie... - de anib la: 20/04/2005 04:11:52
(la: Despre educatie...)
destin,
nu poti generaliza, sunt situatii si situatii, are dreptate cine zice ca mai intai trebuiesc educati parintii ptr ca sa fim onesti, nimeni nu te invata sa fii parinte

ce trebuie sa facem?

indiferent de mediul in care am crescut, sa nu mai judecam, si sa creem un mediu asemanator cu acela in care a crscut anisia, cu orice pret

asta inseamna sa avem mare grije cind ne alegem partenerul de viata, tot de la Dumnezeu trebuie sa-l cerem si pe acela ptr ca daca-l luam din alte considerente suferim si noi si copii o viata

iubire, intelegere, comunicare si zic eu, sa-ti cresti copii cu Dumnezeu, educatie crestina, scoala crestina

si atunci vor fi probleme dar daca creiem o baza solida copiilor si standard de viata, de la un moment dat Dumnezeu ai ajuta sa devina fii si fiice de Dumnezeu nu judecatori ai parintilor, drogomani si viciosi
Lipsa de educatie in mediul rural - de AGC la: 11/07/2005 17:35:00
(la: Nu e decit un pas de la fanatism la barbarie!)
Lipsa de educatie coroborata cu fanatismul poate duce la barbarie.
Ce m-a ingrozit cel mai mult a fost reactia satenilor de la Tanacu. Acei oameni erau ferm convinsi ca ceea ce s-a intamplat este corect.
Tragedia este ca pe terotoriul Romaniei se gasesc sute de locuri ca Tanacu. Saracia si lipsa de reactie a autoritatiilor si a BOR poate duce oricand la evenimente similare.

In viziunea mea exista doua solutii daca dorim sa scapam de astfel de cazuri:

1. Scoala ca institutie trebuie sa se implice la sate pentru a "eradica" astfel de idei din gandirea oamenilor (demoni, strigoi, etc.) In fond Romania este un stat laic.

2. BOR trebuie sa ia masuri concrete pe linga dezicerea de astfel de practici. Sa aplice pedepse drastice preotilor care mai practica astfel de "slujbe", sa nu tolereze practici ca cele din oltenia cu dezgropatul mortilor (excomunicarea enoriasilor care mai practica astfel de lucruri)

In privinta Bor am fost dezamagit cum a reactionat. As fi asteptat o reactie mai hotarata dar ma tem ca se vor mai intampla multe "cazuri Tanacu".

Fanatici putem fi toti indiferent de pregatirea pe care o avem. Dar riscurile "ca sa facem pasul spre o barbarie" sunt direct proportionale cu lipsa de educatie.




educatia este o notiune la fe - de RSI la: 14/10/2005 20:11:40
(la: Violenta: un "modus vivendi"?)
educatia este o notiune la fel de vaga precum cultura. Crezi ca un individ, numai pentru ca l-a citit pe Cioran de exemplu, nu-i capabil de violenta?
Educatie nu inseamna neaparat educatie formala, ci si "cei 7 ani de-acasa" , si atmosfera familiala, si/sau comunitara etc.

Un exemplu extrem: secta Amish. Nu cred ca-s culti, necitind decat Biblia , dar educatia lor ii face opusi violentei. La asta ma refeream.

=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#78728 (raspuns la: #78725) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"educatia este o notiune la f - de Daniel Racovitan la: 14/10/2005 20:59:28
(la: Violenta: un "modus vivendi"?)
"educatia este o notiune la fel de vaga precum cultura."

Intre "educatie" si "cultivare" exista deosebiri fundamentale, si anume modul de abordare a chestiunii precum si mijloacele utilizate. De aceea si efectul sau eficientza sunt complet diferite.

"Crezi ca un individ, numai pentru ca l-a citit pe Cioran de exemplu, nu-i capabil de violenta?"

Ciran gasesc ca nu e cel mai indicat exemplu de "cultura", fiindca este un scriitor cu accente nihiliste. Iar nihilismul duce mai repede sau mai tarziu la violenta (inclusiv impotriva siesi).

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#78744 (raspuns la: #78728) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ok , vad ca termenul educatie - de RSI la: 14/10/2005 21:25:47
(la: Violenta: un "modus vivendi"?)
ok , vad ca termenul educatie nu-ti place. hai sa facem un compromis : cultura vs. civilizatie. :) acceptabil?

=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#78760 (raspuns la: #78757) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"abordarea ideii de "educatie - de RSI la: 15/10/2005 15:17:38
(la: Violenta: un "modus vivendi"?)
"abordarea ideii de "educatie" e alta." Din ce scrii nu rezulta ca abordarea este alta ci ca fondurile sunt altele. Intr-o scoala particulara, sprijinita de bani privati ( biserica, fundatie, nea filantropu' etc.) sunt 10-15 elevi in clasa, cu profesori buni, platiti ca lumea, dispun de facilitati etc. In timp ce scolile finantate din bugetul public au 30-40 de elevi in clasa, cu profesori pe care si-i au putut permite, nemultumiti de salariu si mult mai putine facilitati. Asa da, asa-nteleg si eu. ;)

P.S. "Educatia umanista" nu se bazeaza pe ateism si materialism ci pe pluralism si toleranta ! pt. informarea d-voastra.


=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes

#78949 (raspuns la: #78945) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...