comentarii

toate-s vechi si noua toate eminescu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
maan - de juli la: 30/08/2008 14:24:00
(la: Cel mai frumos vers...)
n-am de gand sa polemizez.Imi cer scuze, omu' se mai si inseala intradevar.Io' s destul de limitata si chiar recunosc...

nu-i nevoie sa promiti nimic...
o zi buna!
p.s.

"Toate-s vechi si noua toate " Eminescu, Glossa

rolia
#337466 (raspuns la: #337462) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scrierile vechi despre Creatie, - de DESTIN la: 08/08/2004 07:33:39
(la: CREATIE,EVOLUTIE REZULTAT AL...)

Scrierile vechi indiene arătau că, înaintea Creaţiei, Dumnezeu era nemanifestat şi nediferenţiat (Parabrahman).

Momentul manifestării reprezintă actul Creaţiei universului, când El S-a scindat în Tatăl Ceresc (Sada-Shiva),

Puterea Sa (Adi Shakti), sau Mama Divină, echivalent al Duhului Sfânt, concomitent cu manifestarea principiului de Fiu Divin (Ganesha, sau Silaba Sacră OM/AUM).

Cititorul poate regăsi această concepţie despre actul Creaţiei, în minunatele versuri ale lui Mihai Eminescu, un bun cunoscător al indianisticii:

"Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi cu sine împăcată stăpânea eterna pace !...

Dar deodat-un punct se mişcă...cel dintâi şi singur...
Iată-L Cum din chaos face Mumă, iară el devine Tatăl !...

Punctu-acesta de mişcare, mult mai slab, ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii..." (Scrisoarea întâia)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Scrierile vechi despre Creatie, - de DESTIN la: 19/12/2010 15:07:59
(la: A fost Eva prima sotie a lui Adam?)

Scrierile vechi indiene arătau că, înaintea Creaţiei, Dumnezeu era nemanifestat şi nediferenţiat (Parabrahman).

Momentul manifestării reprezintă actul Creaţiei universului, când El S-a scindat în Tatăl Ceresc (Sada-Shiva),

Puterea Sa (Adi Shakti), sau Mama Divină, echivalent al Duhului Sfânt, concomitent cu manifestarea principiului de Fiu Divin (Ganesha, sau Silaba Sacră OM/AUM).

Cititorul poate regăsi această concepţie despre actul Creaţiei, în minunatele versuri ale lui Mihai Eminescu, un bun cunoscător al indianisticii:

"Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi cu sine împăcată stăpânea eterna pace !...

Dar deodat-un punct se mişcă...cel dintâi şi singur...
Iată-L Cum din chaos face Mumă, iară el devine Tatăl !...

Punctu-acesta de mişcare, mult mai slab, ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii..." (Scrisoarea întâia)

Avem capacitatea de a gandi sanatos in acest secol XXI,sa diferentiem mesajele vechi astfel in cat sa putem intelege rostul nostru pe pamant si de ce nu in Univers.
Cu bine,
#588162 (raspuns la: #588153) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GLOSSA : ce e val, ca valul trece.. - de JCC la: 15/10/2003 11:09:44
(la: Cele mai frumoase poezii)
de Eminescu : Glossa

Vreme trece, vreme vine,
Toate 's vechi si nouã toate;
Ce e rãu si ce e bine
Tu te'ntreabã si socoate;
Nu spera si nu ai teamã,
Ce e val ca valul trece;
De te'ndeamnã, de te cheamã
Tu rãmîi la toate rece.

Multe trec pe dinainte.
In auz ne sunã multe.
Cine tine toate minte
Si ar sta sã le asculte?
Tu aseazã-te deoparte.
Regãsindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbã
Recea cumpãn-a gândirii
Inspre clipa ce se schimbã
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipã tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si nouã toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sã te-nchipui;
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se ceartã,
Tu în colt petreci în tine
Si'ntelegi din a lor artã
Ce e rãu si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei douã fete,
Vede'n capãt începutul
Cine stie sã le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sã fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreabã si socoate.

Cãci acelorasi mijloace
Se supun câte existã.
Si de mii de ani încoace
Lumea-i veselã si tristã;
Alte mãsti, aceeasi piesã,
Alte guri, aceeasi gamã,
Amãgit atât de-adese
Nu spera si nu ai teamã.

Nu spera când vezi miseii
La izbândã fãcând punte,
Te-or întrece nãtãrãii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamã n'ai, cãta-vor iarãsi
Intre dânsii sã se plece,
Nu te prinde lor tovarãs;
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenã
Lumea'ntinde lucii mreje
Ca sã schimbe actorii'n scenã.
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alãturi te strecoarã,
Nu bãga nici chiar de seamã,
Din cãrarea ta afarã
De te'ndeamnã, de te chiamã.

De te-ating, sã feri în laturi,
De hulesc, sã taci din gurã;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacã stii a lor masurã;
Zicã toti ce vor sã zicã.
Treacã'n lume cine-o trece;
Ca sã nu'ndrãgesti nimica,
Tu rãmâi la toate rece.

Tu rãmâi la toate rece,
De te'ndeamnã, de te cheamã;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teamã;
Tu întreabã si socoate
Ce e rãu si ce e bine;
Toate-s vechi si nouã toate;
Vreme trece, vreme vine.



DOINA de Eminescu - de JCC la: 15/10/2003 13:42:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
D O I N A
de Eminescu

De la Nistru pân' la Tissa
Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Cã nu mai poate strãbate
De-atâta strãinãtate.
Din Hotin si pân' la Mare
Vin Muscalii de-a cãlare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Si strãinul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos pe vale
Si-au fãcut dusmanii cale,
Din Sãtmar pânã 'n Sãcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român sãracul!
Indãrãt tot dã ca racul,
Nici îi merge, nici se'ndeamnã,
Nici îi este toamna, toamnã,
Nici e vara vara lui,
Si-i strãin în tara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s'aseazã pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strãinãtate;
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbracã tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacã
Si isvoarele îi seacã -
Sãrac în tarã sãracã!
Cine-au îndrãgit strãinii,
Mânca-i'ar inima câinii,
Mânca-i'ar casa pustia,
Si neamul nemernicia!


Stefane Mãria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toatã grija schitului,
Lasã grija Sfintilor
In seama pãrintilor,
Clopotele sã le tragã
Ziua'ntreagã, noaptea'ntreagã,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu,
Ca sã 'ti mântui neamul tãu!

Tu te 'naltã din mormânt,



Sã te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odatã,
Ai s'aduni Moldova toatã,
De-i suna de douã ori,
Iti vin codrii 'n ajutor,
Toti dusmanii or sã piarã
Din hotarã în hotarã -

Indrãgi-i'ar ciorile
Si spânzurãtorile!


Izraelul dupa Ostrov !! - de Leon la: 09/11/2003 11:30:08
(la: Israelul, dupa Codrin)
Imi permit sa introduc inca un mesaj scris de unu Ostrov in acelasi thread de pe FanClub, unde a scris si Codrin.

Na-m avut timp sa parcurg toate mesajele . . . . insa vreau sa-mi spun si eu punctul de vedere.
Mai inainte vreau sa spun ca pentru orice individ cu o sofisticare mentala mai mare de cinzeci de carti citite (din care nici una sa nu fie de suruburi, adica inginerie, sau cu liniute de dialog, adica beletristica, “argumentele” preluate de pe site-uri “subterane”, fac exact zero. Pe probate . . . .
Mai vreau sa-mi exprim dezgustul pentru unele pozitii copilaresti, pentru care daca unu’ ii aduce un contra-argument, atunci acesta e naiv ca ar crede in acel contra-argument, in schimb da dovada de o incetineala in rationament extreeeema, caracteristica, cand face o astfel de afirmatie:

<>


Pai de ce sa nu fie acelasi lucru, mosule!??
Principial, e acelasi lucru. NU cantitatea face diferenta . . . . Apoi stii de ce sunt atat de putini evrei (dar si alte minoritati religioase in pamantul islamului? O sa-ti zic eu:

Tu uiti ca imediat dupa evenimentul din ’48, cand 7 armate arabe au atacat de-abia mosita entitate statala evreiasca, leaderii natiunilor acestor armate, au lansat o chemare populatiei arabe locale, palestinienilor adica, de ‘a se tine de-o parte’, de “a se refugia” mai exact, pe teritoriile statelor lor, ‘temporar doar’ ziceau ei, pana cand ei, cei multi, cei viteji, cei “'cu Dumnezeu de partea lor”, au sa-i arunce pe “fii porcilor si maimutelor” - asa numeste “cartea sfanta” Coranul, pe evrei - in mare. N-a fost sa fie insa . . . . . iar “vitejii”, s-au ales cu un “cartof fierbinte’, pe care de atunci insa, au stiut sa-l transforme, cinic, in arma politica, in pion intru fermentarea urii pentru Israel si Occident. Pentru ca refugiatii, in ciuda miilor de miliarde venite din petrol in visteriile tarilor arabe, in ciuda imensului teritoriu de vreo 17 milioane de km patrati (Mai mult de ‘o Europa de la Urali la Atlantic’ si inca o jumatate) de care lumea araba dispune, au ramas ‘cantonati’, inchisi adica, in tabere mizere de refugiati, lipsiti fiind de drepturi umane, ce sa mai vorbim de cele cetatenesti, eventual, discriminati de autoritati, urati de populatiatia acestor tari (vezi cazul Iordaniei sau Libanului anilor ‘70). Daca arabilor din jur nu le trecea prin cap neinspirata idee de ‘ai arunca in Mediterana pe porci si maimute’, refugiati ioc azi. O belea in minus, adica. Minoritatea dintre arabii palestinieni care au ramas in ciuda incitarilor tampe ale leaderilor statelor arabe, au primit drepturi depline de cetateni ai noului constituit stat evreu, avand partide politice, reprezentare in Kneset, drepturi culturale si de educatie superioara, cum in alte locuri, nu zic care, nici macar prin anii 2000 nu se poarta . . . . . E bizar, caracteristic, dar ridicul sa vezi, ca singurii arabi din lumea Orientului care au drepturi civile si traiesc practic intr-o democratie, sunt palestinieni de pe teritoriul statului evreu. Risul piticului . . . . . . MAI INTERESANT INSA ESTE CE S-A INTAMPLAT CU MINORITATILE EVREIESTI - destul de numeroase - DE PE TERITORIUL STATELOR ARABE, DUPA MOMENTUL-SOC 1948.
Acum, pentru un est-european citit, care stie soarta tragica a minoritailor crestine ortodoxe de pe teritoriul “califatului”, nu cred ca poate fi vreo surpriza. Sa nu uitam, palestinieni, maroniti, vechii siriaci, fenicieni, copti, sarbi, rusi, armeni, greci, romani, toti au disparut sau au suferit pierderi imense de pe urma statutului de dimitudine - sau “doar” vasalitate, dupa caz - impus de statul islamic in perioada sa araba sau turca.
Pai evreii din statele arabe imediat dupa 1948, au fost ‘ciuca bataii’, tapul ‘ispasitor’, persecutatii, tinta facila a fanatismului impotent si prostiei moaienajoaze a arabilor si regimurilor lor arhaice. Un imens val de refugiati, adevaratul val de refugiati in sensul propriu in Orient, au fost evreii. Matematica e cruda: In doar cativa ani, intre 600 si 800 de mii de evrei, se refugiaza, plecand din tarile in care existau de sute de ani, doar cu ce aveau pe ei. In ciuda lipsei de mijloace, in ciuda inerentelor dificultati ale inceputurilor unui stat, acestia sunt integrati si absorbit, cu costuri imense insa. 140 000 evrei in Algeria in 1948, mai putin de 100 azi. 75 000 de evrei in Egipt in 1948, doar 200 azi. 265 000 de evrei in Marocul anilor ’48, mai putin de 4000 azi. Evident, e insa o greseala sa afirmi ca doar evreii sunt sau au fost victimele persecutiilor in statele arabe. Sa fim sinceri, toate minoritatile sunt discriminate acolo, majoritatea insesi ‘auto-discriminandu-se’ si ca.ca.ndu-se efectiv, in continuu, in propriul ei viitor. Islamul nu poate rabda altceva decat musulmani, iar lumea in viziunea musulmanilor neputand sa fie, finalmente (binecunoscutul principiu al ‘dar-el-islam’ si ‘dar-el-harb’), decat musulmana, pana atunci la fel, dar ‘fara sa stie’ saraca asa cum ne explica Coranul . . . . . iar datoria fiecarui credincios fiind, sa aduca constiinta pe . . . . "inconstienti"; cu centura de trotil prin cafenea, sau avionul prin zgarie-nori, inshalah!

Istoric deci, discriminarea facuta de arabi contra minoritatilor lor evreiesti, precede "discriminarea" minoritatilor arabe din statul Israel, discriminare care in fapt nici nu exista: arabii din statul Israel, sunt populatia araba cu cele mai multe drepturi cetatenesti si politice (de ex. primarul celui mai mare oras evreiesc este un arab), din zona, lumea araba fiind recunoscuta pentru caracterul ei retrograd si primitiv in materie de drepturi; da o tura cand te mai manca degetul sa citesti mizerii de pe site-uri underground si pe site-ul Natiunilor Unite, Agentia numita PNUD (programul natiunilor unite pentru dezvoltare), si citeste ultimul raport asupra lumii arabe, intocmit de intelectuali arabi: indici de libertate cetateneasca mai mici decat in africa neagra . . . . femei oprimate, religie care interzice traducerea cartilor, 300 de milioane traduc annual cat Grecia, si au trades in ultima mie de ani cat Spania intr-un an, etc.
Nu face confuzia intre populatia araba din teritoriile ocupate sau din taberele de refugiati, cu arabii din Israel. In privinta ocuparii teritoriilor, ei bine, si Romania ar ocupa un teritoriu de pe care se fac atacuri impotriva cetatenilor lui, si inca IMPOTRIVA POPULATIEI CIVILE. Simti nuanta, sau iti fac desen? Nu il ocupa ca sa-l cotropeasca, ci ca sa aresteze sau omoare niste teroristi, nu ucid nediscriminat si intentionat populatie civila!!!
Apoi refugiatii, trebuie sa le stii istoria: cum au aparut ei?

Dar sa-mi zic parerea despre anti-semitism: el exista, si bizar, azi el este apanajul stangii europene. El este insa si traditional calul de bataie al dreptei extreme.
Daca e “pui al inculturii”? Raspunsul poate fi “Da!”, insa se impun oarece bemoluri. El a aparut si din cauze care nu tin de incultura, ca de exemplu lupta pentru un loc mai in fata in societate: secole la rand, populatia autohtona s-a batut sa dizloce evreii din meserii si functii considerate “traditioanle”, asta ducand datorita nerabdarii unora la nationalism excesiv si anti-semitism. E greu sa-i judeci pana nu le intelegi lumea si situatia Romaniei, de ex. pe un Alecsandri, Goga, Hasdeu, Eminescu, Helliade-Radulescu sau Nicolae Iorga. E mai putin greu sa-i judeci si acuzi pe un Nae Ionescu sau Paulescu (ala cu insulina). Ideea este ca meseriile asa-zis traditional-evreiesti, medic, bancher, carciumar, inalt-functionar, camatar, etc. isi au explicatii istorice pentru care nu evreii sunt responsabili, ci insasi dogma crestina si biserica, care i-a alungat candva, la inceput, undeva la marginea societatii medievale, fiind singurii, de ex., carora nu li se interzicea practicarea camatei, nefiind crestini, camata care insa devenise necesara etapei de evolutie a societatii (forma istorica incipienta a sist. bancar, azi recunoscuta ca responsabila progresului Europei).


Ultima data editat de Evgheni Ostrov pe 09-11-2003 la 02:56

...asta-i veche! Este leac? - de papadie67 la: 16/11/2003 04:30:48
(la: Clima si natura este complect dereglata)
...asta-i veche!
Este leac?
#4379 (raspuns la: #4374) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tara lui Eminescu - de Daniel Racovitan la: 08/12/2003 04:06:43
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fotografiile de la
http://www.thebans.com/eminescu/dinu2.html
http://www.thebans.com/eminescu/dinu1.html
sunt pur si simplu superbe... Niciuna nu-i in top 16? :)
Unele peisaje din pagina au ceva de tablou impresionist...
Suntem vechi, domnule! - de mapopescu la: 16/01/2004 02:00:30
(la: "dileme" vechi si noi)
Un articol in Ziua despre lansarea revistei "Dilema veche"

http://www.ziua.net/display.php?id=985&data=2004-01-16

Pe site-ul dilemei - http://www.algoritma.ro/dilema - se anunta publicarea incepind cu 19 ianuarie a primului nr al acestei reviste.

Va fi interesant de urmarit evolutia ulterioara a revistei. Si de vazut cit va rezista :(
#8121 (raspuns la: #7723) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dilema veche - urare pentru 2004 - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:08:16
(la: La multi ani Romania !)
Alegerile bat la uşă şi se anunţă un an tulbure. Indiferent de cîştigători, sînt patru mari întrebări care contează: cum va afecta anul electoral integrarea europeană? Se va echilibra spectrul politic prin ridicarea Alianţei D.A.? Va mai fi PRM un pericol? Va rămîne UDMR în Parlament, asigurînd pacea româno-maghiară? În rest va fi multă gălăgie.

Cu gîndul la urne, guvernului îi va fi imposibil să încheie toate capitolele de negociere în acest an. Dosarele uşoare au fost deja tranşate şi greul a rămas la urmă. Ar trebui să existe un aparat birocratic capabil să ducă de unul singur această povară, dar el nu funcţionează. Reformele au încă nevoie de presiune constantă de sus, de foarte sus. S-a văzut limpede cînd Adrian Năstase a trebuit să se angajeze personal pentru un set de măsuri cu doar o lună înaintea raportului de ţară. Cei 500 de euroconsilieri şcoliţi afară abia un început să înţeleagă despre ce este vorba şi vor începe probabil să dea rezultate abia în mandatul următor. Dacă nu cumva o schimbare de guvern îi va mătura din funcţii, aşa cum schimbarea din 2000 a dat peste cap administraţia. Partea bună este că integrarea europeană nu depinde de rezultatul alegerilor în sine. Problema aici este anul electoral ca atare, nu rezultatul urnelor. Şi PSD şi Alianţa D.A. vor continua procesul de integrare. Într-un ritm mediocru şi dînd mai multă importanţă angajamentelor decît implementării acestora, dar vor continua.

Rezultatul urnelor va fi însă determinant pentru reechilibrarea spectrului politic. Marea schimbare adusă în 2003 în politica internă a fost tocmai relansarea jocului democratic normal. Cum Alianţa a depăşit PRM în opţiunile de vot, s-a ivit şansa ca puterea să fie disputată între forţele democratice. Însă a pornit bine şi a continuat prost. Deocamdată, pare a se fi blocat în orgolii. Cea mai tristă imagine a lui 2003 a fost cea în care liberalii deschideau sticle de şampanie, după ce sondajul CURS - CSOP a arătat că au o pondere mai mare decît PD. Nu e clar ce sărbătoreau şi pe cine au învins. Dincolo de ineleganţa faţă de parteneri, liberalii demonstrau şi o mentalitate de jucător de mîna a doua: par mulţumiţi că sînt liderii opoziţiei. În timp ce PSD pregăteşte serios campania, antrenînd toate resursele politice şi administrative, Alianţa s-a blocat în problema candidaturii lui Traian Băsescu la primărie.

. PRM reprezintă încă un pericol. Nu se va pune problema ajungerii la guvernare, cu toate sondajele rocamboleşti prezentate săptămînal în revista România Mare (ultimul dintre ele, secret bineînţeles, era realizat nici mai mult, nici mai puţin decît de experţi ONU de la Geneva). PRM se poate întoarce la 10% sau poate rămîne acolo unde este astăzi, făcînd imposibilă ieşirea PSD din calcule. Nu este clar ce efecte vor avea mişcările aiuritoare ale lui Corneliu Vadim Tudor asupra electoratului său. Vechea reţetă bazată pe scandal, noroi şi populism ieftin a funcţionat şi a făcut din PRM al doilea partid al ţării. Moderarea atitudinii îi poate deruta electoratul.

Ultimele sondaje au adus veşti proaste pentru UDMR, care a ajuns sub pragul electoral. Va fi nevoie de mobilizarea întregii comunităţi pentru a rămîne în Parlament. Practic, moderaţii şi radicalii vor trebui să coopereze, altfel vor pierde toţi. Inclusiv România. Pacea româno-maghiară rămîne principalul merit al coaliţiei din 1996 şi unul dintre principalele merite ale lui Adrian Năstase după 2000 (este un domeniu în care s-a descurcat excelent; paradoxal este că nu se prea laudă cu asta). Dar această pace s-a menţinut tocmai pentru că maghiarii aveau ceva de oferit guvernelor româneşti: voturile în Parlament. Dilema comunităţii maghiare e clară: rămîne cu ce a obţinut sau plusează? Aceasta este şi linia de demarcaţie între cele două tabere. Dacă disputa se va tranşa în afara Parlamentului, spiritele radicale vor avea de cîştigat. De obicei, moderaţii înving cînd disputa rămîne într-un cadru instituţional stabil. Nu există pericolul unui Kosovo în Transilvania, dar odată ce maghiarii şi-ar pierde avantajul negocierii, tonul se va inflama din nou şi se va reveni la probleme ţinute sub control prin cooperare în ultimii şapte ani, ceea ce ar fi un regres. Ar fi prea de tot ca 2004, în loc să rezolve problemele la zi, să le reactiveze pe cele vechi.

Toate aceste spaime vor fi sau nu confirmate la urne. Acest an zbuciumat poate avea şansa sa: să elimine emoţiile pe viitor. Poate după 2004 vom ajunge să trăim într-o ţară plicticoasă. Genul acela de ţară care merge bine indiferent cine vine la putere, unde marile probleme ale cetatenilor sint stresul profesional si trecerea vesela prin criza virstei mijlocii. Cam asta ar trebui sa ne uram pentru 2004.

Cristian GHINEA

baiete, o salata pentru I. ! - de core la: 30/01/2004 10:45:43
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
din categoria La Un Post-Modern ( dupa La O Artista-Eminescu)

Ionel dixit: "Referitor la arta, cu putine exceptii, DA! Daca insinuezi ca m-am referit la toate cele vechi, nu numai la arta, exceptiile sunt mai multe."

wow! sunteti sigur? puteti da cateva exemple din conceptele post-moderniste care sa fie si altceva decat simple forme fara fond, copii sinistre ale trecutului dezmostenit de glamoare? Sa fiu rautacioasa pana la capat, sloganul care ilustreaza cel mai bine curentul pe care il adorati se poate rezuma la "noi muncim, nu gandim" :))

"N-am nevoie de ochelari infrared sa vad goliciunea imparatului (Iulian sau Boschete Jr)..."

nu v-am recomandat nici macar lentile de contact,mai ieftine totusi, chiar va laudam ca puteti vedea ca pisica mitica( de la myth), pe timp de noapte. acum, sa lasam totusi in culise faptul ca aveti placeri boschetare, nu intereseaza pe nimeni cum va pierdeti timpul urmarind imparatii prin tufisuri, poate-poate raman in pielea goala ca sa va satisfaca sentintele artistice :))

"Reteta de varza? De ce o reteta, si nu doar varza ori salata? Sau o coroana de spini in contrapoint cu ghiulurile si lanturile de 'spe carate si dintii incrustati cu diamante?"

teistii fiind reprezentati de coroana de spini, rezulta foarte frumos ca ghiulurile si dintii diamantosi sunt podoabele imparatului post-modernilor si anume Cioaba. am zis.

gata, ca deturnam subiectul, si oricum mi-e din ce in ce mai greu sa va urmaresc discursul, nu ca nu m-as putea concentra corespunzator la idei eventuale, ci ca ma plictiseste teribil sa bat apa in piua aiurea in tramvai.

In semn de curtoazie, v-am comandat o salata, drept pentru care indraznesc sa sper ca va parasesc satisfacut complet din punct de vedere artistic :))
#8634 (raspuns la: #8632) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e veche :) tineti apasat - de Daniel Racovitan la: 15/02/2004 05:38:11
(la: ...baliverne !)

e veche :)

tineti apasata tasta enter pana se satura...

..................................................................................
"Nobody is perfect; I'm nobody."
Un articol mai vechi, pe acee - de Daniel Racovitan la: 20/02/2004 05:28:19
(la: Poporul roman si furtul.)
Un articol mai vechi, pe aceeasi tema: http://www.cafeneaua.com/node/view/234

..................................................................................
"nobody is perfect; I'm nobody"
traditie si inovatie - de pr Iulian Nistea la: 26/02/2004 07:09:21
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, frate anonim.

Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere, obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:


  • problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
  • national si universal
  • traditie si inovatie în arta si literatura
  • traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa

Pentru partea neteologica a problemei dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:

  • Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Ed.Minerva, 1981
  • National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Bucuresti, Ed. Eminescu
  • Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Ed. Eminescu, Bucuresti, 1975

Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.

Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste si împlineste în timp.

Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".

Eu cred ca principiul cel mai sanatos e sa faca fiecare ceea ce poate la locul lui si cu rabdare lucrurile se fac si se schimba.

Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep miscari pe care noi nu le vedem si stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox schimbari pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.

Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.

Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori.

Forma cererii pentru conducători a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:

"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,

pentru cârmuitorii ţării noastre,

pentru mai marii oraşelor şi ai satelor

şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,

Domnului să ne rugăm".

Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul ) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:

"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică;
pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc,
pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N)
şi Ţie ne rugăm, şi cerem:
dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire,
şi pace lumii Tale,
ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."

Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi –, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim [noi], în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc....).

Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!

Toate cele bune.

pr_iulian

#10670 (raspuns la: #9719) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Obsolescenţa" Vechiului Testament - de Filip Antonio la: 26/02/2004 09:49:36
(la: Preoti homosexuali?)
Mă ierţi că te întreb, ai citit vreodată Vechiul Testament a.k.a. Biblia Ebraică?
#10691 (raspuns la: #10688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
Lucian Boia despre Eminescu - de Filip Antonio la: 27/02/2004 07:26:20
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
"In ceea ce-l priveste pe Eminescu, aici sunt doua aspecte. Este poetul Eminescu si Eminescu-ideologul. Multi dintre cei care se revolta de "atacurile" impotriva lui Eminescu nu sunt admiratori ai poeziei, ci ai ideologiei sale. O ideologie autohtonista si xenofoba. De fapt, Eminescu nu are nici o vina. El nu a fost propriu-zis un ideolog. Avea dreptul sa aiba orice idei, care trebuie raportate oricum la contextul cultural si politic al epocii sale, nu glorificate sau condamnate din perspectiva sfarsitului nostru de secol. Ca ideolog, Eminescu a fost "descoperit" de valul nationalist de dupa 1900. Iar acum este promovat de tot de nationalisti. Este o manipulare: asa a spus poetul national, inseamna ca acesta este adevarul absolut, trebuie sa ne inchinam cu totii.

Pe de alta parte este poezia lui Eminescu, care nu are nevoie de ideologie pentru a fi admirata. Ramane insa de vazut ce va aduce viitorul. Eu sunt un mare admirator al lui Eminescu-poetul, nu ideologul. Cred ca ii simt poezia, ii stiu o multime de versuri pe dinafara. Ma intreb insa uneori daca nu reprezint ultima generatie care il mai gusta intr-adevar pe Eminescu. Gusturile evolueaza. In ziua cand tinerii nu-l vor mai recita sub clar de luna (poate ca deja nu-l mai recita), Eminescu va ramane un mare nume in istoria literaturii romane, dar nu va mai fi printre noi. E stupid sa spunem ca are voie sa mai fie asa. Va fi cum va fi. In mod paradoxal, s-ar putea ca Eminescu-ideologul sa reziste mai bine in timp decat Eminescu-poetul; se vor gasi mereu nationalisti care sa-l foloseasca drept stindard".

Interviu acordat de Lucian Boia revistei Sud-Est (nr.1-2/1999), Chisinau.
#10771 (raspuns la: #10759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cati romani sunt in RM - de belazur la: 29/02/2004 06:26:31
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Cat priveste numarul celor care s-ar declara romani in RM, diverse sondaje dau cifre dintre cele mai diferite, incepand 2-3 % si terminand cu 19-20%. Cunosc ca s-au facut sondaje in care cifra era chiar mai mare, rezultalele carora nu au fost publicate. Si nu e de mirare, avand in vedere romanofobia ridicata la rang de politica de stat in RM... Iata un interviu publicat in ziarul Timpul cu Victor Stepaniuc (luderul comunist caruia ii apartine celebra fraza "In tara asta sunt prea multi romani"):

"Întrebare: Credeţi că minoritatea românească are dreptul să aibă nişte şcoli în Chişinău? Ce aţi face dacă majoritatea şcolilor s-ar declara româneşti?

V. S.: Acuma, jumătate din şcoli în republică sînt declarate româneşti. Deşi părinţii vin la şcoală şi întreabă cum liceul ista se numeşte româno-englez sau româno-turc dacă pe copii îi trimitem la şcoală ca moldoveni. Ce ar însemna asta? Şi apare problema elementară. Iaca asta se numeşte asimilare.

Întrebare: Aţi avut o iniţiativă ca securitatea să verifice loturile de carte românească adusă în RM. Aveţi de gând să lichidaţi bibliotecile de carte românească din RM, despre care aţi putea spune că prezintă un pericol pentru societate, statalitate?

V. S.: Eu am spus foarte clar, deci, literatura subverisvă. Ian închipuiţi-vă că noi azi începem a aborda foarte tranşant problema Moldovei istorice. Asemenea literatură dacă ar nimeri pe teritoriul României, statul român are dreptul şi el aşa şi face statul român, face bine, că el ştie a-şi apăra securitatea naţională. Asemenea literatură nu nimereşte în bibliotecile şcolare. Ea nimereşte la index. Da, aţi înţeles? În RM un asemenea mecanism nu există şi el nu există special. Special nu există. Nu a fost făcut. Când am anunţat acea adresare către organele respective, eu am vorbit despre literatura subversivă, antistatală. Acolo când nu se recunoaşte statalitatea RM, nu se recunoaşte nici populaţia majoritară moldovenească, când este atacată însăşi bazele statului moldovenesc, statul e numit stat artificial, creatură a Rusiei, a şovinismului rus ş.a., iată asemenea literatură nu trebuie să nimerească. Dacă vine literatura ştiinţifică pentru obiecte ca fizica, chimia, biologia atunci e o altă întrebare. Dar atuncea când e vine la tema aşa foarte jângaşă dacă spunem aşa pentru RM, pentru mentalitatea noastră, spiritualitatea noastră, aicea apar întrebări.

Întrebare: Totuşi, n-am înţeles ce ar putea presupune la modul concret "neutralizarea juridică".

V. S.: Şi ce dacă e scris "neutralizare juridică"? Ce noi acum nu încercăm să neutralizăm juridic româno-unionismul din această concepţie? Iată aceasta se numeşte neutralizare juridică. Încetişor, adică, am scos-o, am făcut dintr-însa lege. Dar dacă o să facem un referendum şi în baza acestuia o să adoptăm o lege, nu o să fie asta neutralizare juridică? Facem lege, dacă legea nu se respectă, după aceea încep să lucreze organele de drept.


Întrebare: Admit că sunteţi moldovean de etnie. Dar cu ce drept vă consideraţi majoritar dacă nici un studiu în acest domeniu nu s-a făcut, dacă nu puteţi numi nici un procent, confirmat ştiinţific sau sociologic, şi dacă cele trei instituţii de specialitate de la AŞM combat concepţia. De unde aţi luat că moldovenii nu-s români şi-s majoritari?

V. S.: Da de unde aţi luat dvs. că sunteţi majoritari? Dvs. aţi monopolizat absolut viaţa spirituală în RM. Dvs. nu vă convine că sunteţi minoritate? Bine, consideraţi-vă ce doriţi. Dar vă spun că aţi monopolizat absolut viaţa spirituală în ţara noastră. Iacat-aşa. Noi spunem aşa: fraţilor, nici românii, nici ucrainenii, nici leşii şi nici ruşii n-au creat aicea stat. Aicea au creat stat moldovenii din cele mai vechi timpuri şi ei s-au delimitat foarte clar de ucraineni, de români, de munteni ş.a.m.d. de la 1359 şi ei îs delimitaţi până astăzi. Dacă dvs. aveţi alte formule statale, dovediţi. Eu vă arăt cinci documente istorice, care nici un istoric din acei care se socoate că ei sunt cu adevărul ştiinţific în mână şi nu ştiu de unde îl au, care afirmă că este popor moldovenesc şi limbă moldovenească. Numai după 1990 absolut voluntar, fără drepturi, fără a primi acceptul populaţiei s-a întrodus în mentalitatea şi în spiritualitatea din RM două lucruri: Istoria românilor şi limba română. Pe teritoriul Moldovei lucrul ista n-o fost. El o fost numai când ne-am aflat în ocupaţie de la 1918 până în 1940. Şi punctum, cum spunea Eminescu la tema asta."

http://www.timpul.mdl.net/Article.asp?idIssue=12&idRubric=192&idArticle=384
#10924 (raspuns la: #10902) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presa din Romania/ Dilema veche - de BRATU la: 18/03/2004 11:51:40
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
< Dragos Bora wrote: Exista si publicatii cu credit line-ul in regula. "Dilema veche", de exemplu. >

Hmmm.... Cu "Dilema veche" se schimba putin discutia. Cred ca respectul acordat fotografului se traduce si in termeni cantitativo-financiari (divagand putin, imi cer scuze ca va intrerup din nou cu modul meu simplist de a gandi, dar tocmai despre asta vorbea si DL mai devreme). In concluzie, Dragos, vreun un pic ai idee cat platesc cei de la "Dilema veche" aceste aparitii?
#12358 (raspuns la: #12354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presa din Romania/ Dilema veche - de Dinu Lazar la: 18/03/2004 16:07:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
<>

Da.

Dureroasa problema.

Din pacate, exista mereu fotografi doritori sa ilustreze pe de-a moaca si sa aiba imagini in publicatii in care se vobeste de Cohello, Caraion, Liiceanu, si alte multe nume sonore, in ideea ca e o vecinatate onoranta care se va rasfringe si asupra lor cumva.
De fapt mie mi se pare o hotie de la a la z, se profita de niste amariti si treaba merge inainte.
Exista publicatii culturale care platesc mii de dolari pe luna chirie la sediu si citeva sute de dolari iau numele "sonore" pentru un articolas de o mie de cuvinte, si care nu platesc fotografia sau o platesc mizerabil, pentru ca asa e cutuma, fotografu` sa fie mindru ca publica ceva cite o data si il mai ia cineva in seama.
Exista fundatii culturale cu bugete de multe milioane de dolai pe an care nu dau un sfantz pe imaginea pe care o folosesc; exista trusturi de presa cu venituri tot de multe milioane de dolari, care nu vor sa plateasca, si care se bazeaza pe barteru` clasic "te mai publicam si noi, tu nu ceri bani, noi iti mai facem un lobby ceva, mai te vede lumea, facem o simbioza, hai ca e bine, bate palma"

In tarile civilizate sunt calculate sumele care trebuie platite pentru o coperta, pentru o optime de pagina, pentru orice imagine, pentru orice tiraj; stii ca pentru o coperta de carte ar trebui sa iei intre atit si atit si pentru un editorial de 6 pagini care apare intr-o revista de tirajul x, atitia bani.
Nu se spune nicaieri pe acolo ca o revista de cultura si arta ar trebui sa plateasca mai putin sau de loc.

Eu as avea multe de spus pe tema asta, dar din pacate subiectul nu intereseaza pe nimeni, reactiile sunt cu 2-3 exceptii ca si nule, asa ca asta e, fotografii din Ro nu au decit sa se lase furati si sa se intrebe pe tacute rar, din an in pasti, cum devine cazu`.

Nu este adevarat ca in Ro nu exista bani in presa ori aiurea; exista, dar pentru fotografie nu se da nimic, pen`ca merge si asa si pentru ca perceptia generala e ca fotografu` e un bou care mindru este sa se vada tiparit, sau e un artist, el zboara si se hraneste numai cu lumini si umbre, sau e un gindac ce cu sfioshenie trebuie sa se strecoare pe la colturi, mindru ca il baga cineva in seama.

Dragos e intr-un oras moldovean, nu cred ca stie el cit se plateste pe aici fotografia in presa ori in Dilema Veche.
Ii spun eu; prafu` de pe toba se plateste, si nici ala.
Dar ar fi interesant sa fie intrebati pe mail cit se plateste o poza tiparita, cred ca ne-am distra in hohote.

Vorbeam zilele trecute cu o doamna care se invirte in cercurile artistice americane din LA; imi spunea ca acolo treaba e simpla, daca esti bun ai bani si daca esti prost nu ai bani; nu te intreaba lumea ce artist esti, ci citi bani faci; daca vinzi sau nu. Acolo o Dilema Veche ar alerga innebunita sa aiba ilustratii produse de un fotograf cu renume si scump, ca asa i-ar creste si ei actiunile; aici e invers, ca multe altele.
#12375 (raspuns la: #12358) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...