comentarii

torturi de nunta


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
crucificarea+ intrebare - de AlexM la: 13/08/2004 21:24:06
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
OmuletsulGoma scrise:
"De asemenea, este interesant faptul ca Tacitus spune ca Pilat l-a condamnat pe Christus la supplicio (tortura), dar nu mentioneaza nimic despre crucificare."

Acelasi lucru-l face si Coranul. Coranul nu ne spune nimic despre crucificare. Mai spuneti ca Tacitus a facut uz de arhivele imperiale. A facut uz? Din cate stiam era foarte greu de a avea acces la arhivele imperiale, chiar si senatorii cereau acesta ingaduinta in senat pentru a li se da voie sa cerceteze arhivele. Ma rog, asta e un fapt secundar important ramane altceva. Pentru simpla existenta a unui om, o astfel de mentiune este in mod normal suficienta. Dar vreau sa ajung altundeva. In mod normal , cand o teorie este deja incetatsenita , neavand importantsa prin ce mijloace s-a incetatsenit ea, cel care o neaga este obligat sa aduca argumente care sa arate ca aceasta teorie/idee este falsa.
De aceea, acum intreb eu:
-care este/sânt argumentul/ele care vorbesc despre neexistentsa lui Isus ca persoana fizica?

AlexM
#19739 (raspuns la: #19736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nelamurire - de Petre Buzoianu la: 20/08/2004 05:25:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Dragos ce se vede in fotografia aia nu are nici o legatura cu ce se intimpla in realitate. Intr-adevar "fotograful" este prea aproape, ca sa poata sa focuseze la distanta aia ar trebui sa aiba un obiectiv de 35mm care ne este exact ceea ce trebuie pentru portrete, ( cu toate ca am vazut portrete senzationale facute chiar cu 28 de mm ) . Sigur insa nu in cazul de fata. Aparatul pare a fi un Nikon ieftin cu un obiectiv de 50mm. Intrebarea mea este, stroburile alea cum se declaseaza ? caci nu vad nici un PS cord care sa lege aparatul de stroburi, nici vre un transimtator radio sau infrared montat pe aparat, sau macar vre un mic flash care sa activeze un slave pentru stroburi. Aparatul medium format care zace alaturi pare a fi un Mamya 645 cu un obiectiv de 80mm si care acum vre-o 20 de ani se folosea la nunti .
Dupa cum e pusa lumina, juna se umbreste pe ea insasi iar maestrul fotograf umbreste juna.
Ar mai fi de spus dar ma opresc aici ca sa nu supar lumea .
#20001 (raspuns la: #19985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
panou assos - de stanescoo la: 20/08/2004 12:26:54
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
...dupa cum indreapta aparatul spre ea din pozitia aceea, nici nu vreau sa ma gandesc ce/cum/cat va incadra/taia de fapt... si e la bustul gol dragul de el, hahaaa...

and then again, intrebarile acestea ni le punem noi, si poate inca 1-2% din cei care isi arunca ochii pe panou. mi-e imi pare grotesc, dar eu nici nu fumez, deci nu sunt target-ul lor :)

pe astia-i avem, cu astia defilam...stiti cumva daca poza e facuta in/pentru romania?


cu bine,
lucian


Dragos ce se vede in fotografia aia nu are nici o legatura cu ce se intimpla in realitate. Intr-adevar "fotograful" este prea aproape, ca sa poata sa focuseze la distanta aia ar trebui sa aiba un obiectiv de 35mm care ne este exact ceea ce trebuie pentru portrete, ( cu toate ca am vazut portrete senzationale facute chiar cu 28 de mm ) . Sigur insa nu in cazul de fata. Aparatul pare a fi un Nikon ieftin cu un obiectiv de 50mm. Intrebarea mea este, stroburile alea cum se declaseaza ? caci nu vad nici un PS cord care sa lege aparatul de stroburi, nici vre un transimtator radio sau infrared montat pe aparat, sau macar vre un mic flash care sa activeze un slave pentru stroburi. Aparatul medium format care zace alaturi pare a fi un Mamya 645 cu un obiectiv de 80mm si care acum vre-o 20 de ani se folosea la nunti .
Dupa cum e pusa lumina, juna se umbreste pe ea insasi iar maestrul fotograf umbreste juna.
Ar mai fi de spus dar ma opresc aici ca sa nu supar lumea .
#20010 (raspuns la: #20001) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vocatie - de mya la: 23/08/2004 15:07:53
(la: Practici profesia visata?)
Eu voiam sa ma fac creatoare de modele (de moda adica). Va imaginati ce radeau toti cand vedeau o galma care striga sus si tare treaba asta. Si eram mereu imbracata asortat (inclusiv la posete si bijuterii!!! ...atentie la detalii oameni buni!).

Culmea e ca am ajuns sa fac chestia asta da' numai pentru mine, sotul meu si cei apropiati. E drept ca mai scot si bani din cand in cand...asa...in "particoler" da' rar de tot fiindca hainele facute de mine costa! Sunt unice si muncesc la ele de-mi sar ochii din cap! De regula prefer sa le port eu decat sa la vand si sa le vad dupa aia purtate in combinatii ca nuca in perete (genul ... nasa la nunta ;-) cu paiete, pene, piele si eventual manusi pana peste cot cu strasuri si ciucuri multi si desi! ). Mi se rupe inima. Si pe urma hainele mele sunt originale, nu-mi arat chilotii...as putea zice asadar ca nu sunt la moda :-).

A trebuit sa ma reorientez pe parcurs si sa-mi aleg ceva oarecum conex. Mai trebuie omul sa si manance...asta este. Era si nasol sa faci arte plastice pe vremea mea (deh!), stia Ozzy ce zice cand zicea ca nu a putut sa intre la institut ca nu avea pile. Erau doar 5 locuri pe an si se stia ca sunt toate ocupate de dinainte (de examen).

Nu-mi pare rau insa, e mai bine sa faci ce-ti place in timpul liber si ca meserie ceva mai practic (sa iasa banu' totusi!). Pana la urma iti place orice daca esti pe faza.

Am si eu un nepotel in Romania care vrea sa se faca ... pensionar! Sta toata ziua cu bunicii acasa si...a bagat la cap ca e comoda chestia asta. Da' o sa-i treaca repede cand o sa descopere pensia lunara (de mizerie).

digital vs. analog - de (anonim) la: 23/08/2004 16:44:45
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
sigur ca da, am mai citit si eu pareri de genul: in fotografie nu conteaza aparatul, conteaza ideea, poza, ce transmite ea. Am inteles. Am vazut in magazine niste aparate frumusele de unica folosinta. Nu inteleg de ce nu folosesc asa ceva fotografii profesionisti in loc sa umble dupa Hasselblad sau "nikoane", ca doar, repet, ideea conteaza, nu calitatea tehnica a pozei, o poza buna se poate face cu orice aparat.

Am terminat cu ironia, si as vrea sa traduc putin altfel ideea: eu am afirmat ca digitalul este mai ieftin si mai rapid decit analogul (exceptind pe cei care "musca" la marketing si simt nevoia sa-si cumpere de fiecare data cel mai bun procesor aparut pe piata, si aici trebuie sa recunosc, industria IT se pricepe de minune sa-i faca pe oameni sa creada ca softul sau PC-ul care funtiona bine anul trecut trebuie inlocuit), ciclul de invatare a meseriei este mai scurt, sansele de afirmare mai bune fiindca investitia in scolarizare este mai mica. Si am mai afirmat ca multi dintre cei care ridica fotografia clasica in slavi o fac fiindca fac parte din categoria "dinozaurilor batrini" (si nu e vorba de virsta, ci de mentalitate) care se simt frustrati in fata unui calculator. Aici am gresit, e vorba si de frustrarea in fata tehnologiei dar mai mult e vorba de factori economici, generatia digitala, chiar daca nu scoate artistic poze atit de bune ca un fotograf profesionist care face asta de citeva decenii, reuseste sa vinda mai mult, pe bani mai putini la o calitate care este deja acceptata de cumparator. Puteti spune ca asta nu e arta, nu e fotografie. Poate nu e, dar
"arde" la venituri, pina si piata fotografului de nunti e cam terminata.

cititi din nou postarea dl. Buzoianu, din care am sa extrag citeva fragmente,
nu este singurul care se confrunta cu aceleasi probleme:

"Inainte aveai un assistant sau mai multi care stateau pe linga tine si aveau si ce invata iar salariul lor reflecta acest lucru. Acum tu ca fotograf stai pe linga assistant, care stie despre computere cam de 10 ori mai mult decit tine , iar salariul lui reflecta acest lucru."

"Imaginile odata editate trebuiesc transmise. Nu le mai poti trimite prin curier sau FedEx." - nu am inteles de imaginile scrise pe DVD-writerul laptopului nu
pot fi trimise prin FedEx, nu accepta astia medii digitale la transport?

"Problema este insa cu hotelurile. Un hotel 3 stele la Paris sau Milano costa cam 130 de Euro pe noapte. Dar nu poti transmite nimic din el.
Acum esti constrins sa stai intr un hotel de 4 sau 5 stele, ca se te poti folosii de conectiile rapide de internet pe care le au.
Beleaua ca aici o camera costa 300-500 de Euro pe noapte." - da' care-i problema cu internetul mobil de mare viteza ? e clar mai ieftin.


Mihai
#20168 (raspuns la: #20121) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Siguranta zilei de maine - de ampop la: 24/08/2004 08:25:22
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Draga anonimule,
esti tanar, ai 24 de ani, in '89 erai copil...amintirile sunt poate ale unei copilarii in care orice parinte isi lua poate de la gura sa dea de mancare copilasului. Nu zic ca acum este bine, tot aia sunt la putere care erau si inainte de '89, acum avem insa "panem et circensis", televizor, talk-showuri, filme... Acea siguranta a zilei de maine, repartitia dupa facultate, totul era ingemanat cu o stare de imbecilizare in masa a populatiei cu "ode conducatorului iubit", toti stiau ca nu e bine dar...frica pazeste bostanaria. Vecinul, colegul de serviciu, de facultate te putea turna la Secu'. Faceai puscarie pentru o bucata de carne de vitel din congelator, "mai draga"...:). Baietii albastrii te puteau salta in miezul noptii sau te puteau tortura dupa bunul lor plac. Asa erai sigur pe ziua de maine. De erai "mirositor de cur" (copyright Teohar Mihadas) o duceai binisor sau chiar foarte bine. Acum macar tovarasii nu te obliga la asemenea orgii olfactive, poti fi si distantat de "sistem"...ca de, "in Romania e democratie"...
Shalom brother!
Mario
#20225 (raspuns la: #20159) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
snobismul - sad but true - de desdemona la: 24/08/2004 15:45:06
(la: Snobismul ieftin in Romania - din punctul de vedere unui Polonez)
Dupa un timp trait in afara tarii am constatat si eu ca prin Romania se cam 'poarta' snobismul - insa de cele mai multe ori cei ce traiesc acolo nici nu sunt constienti de el, asa au crescut sau asa s-au obisnuit. Fiecare se uita: ce face celalalt, si fiecare incearca sa apara intr-o lumina mai buna in ochii celorlalti. 'Ce spune lumea' e foarte important in unele locuri din Romania. (poate peste tot, nu stiu ca n-am vazut chiar toata Romania).
Cateva exemple:
1. Intre tineri e absolut necesar ca (pentru a isi mentine pozitia in ierarhia 'cetei') prietena cuiva sa fie 'la moda' ingrijita si decorativa, persoanele cu un 'look' mai natural fiind considerate inapoiate sau necompetitive. Traditia e sa te uiti la 'cum arata' mai mult decat la 'ce fel de om este' si la eticheta hainelor inainte de in ochii ei.
Superficialitatea e un fel de cod tacit unanim acceptat.
Alt exemplu
2. Cum arata casa e mai important decat cum se simt oamenii care locuiesc in ea. Sunt femei care se omoara cu munca in casa pentru a nu risca sa 'zica lumea' ceva rau despre casa ei. La ce serveste sa intri intr-un palat in care stapana e moarta de oboseala?
3. O nunta nu e facuta spre bucuria mirilor ci spre a barfitorilor care trebuie sa evalueze si sa comenteze toate detaliile si intamplarile.
4. Cineva care manifesta alte gusturi si preferinte decat 'majoritatea' trebuie neaparat readus la 'normal', sa gadeasca si prefere ceea ce prefera toti.
5. Folosirea unor calificative de genul 'kitsch', 'prost gust', 'tiganisme' pentru anumite genuri estetice (de-obicei fiindca sunt neintelese).
E greu ca, traind in mediul romanesc sa iti dai seama de aceste aspecte. Dar, revenind de pe meleaguri straine, aceste lucruri te izbesc. As vrea ca fiecare din cei ce pot s-o faca, sa plece macar un timp sa vada alte societati, si sa revina spalati de obsesia lui 'ce zice lumea'. Dar cred ca pentru a fi complet eliberat de acest aspect trebuie mai intai sa te respecti pe tine insuti.

Desdemonissima
Sfaturi Iepuresti - de LMC la: 24/08/2004 19:59:50
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
AlexM-ule, acuma mi-am dat seama de ce te-am intrebat de unde ai atita timp sa te ocupi de orataniile tale. Faptul ca eu imi dedic timp si inima pentru Gamalie al meu ma face sa cred ca si altii fac la fel ca mine. Hai sa-ti spun o poata buna. Anul trecut am avut o oportunitate colosala sa mergem intr-o vacanta in Europa pentru o suma de bani extraordinar de mica. Ne-ar fi costat mai mult benzina sa ne plimbam cu masina prin Austria si Italia decit biletele de avion. Dar din cauza lui Gamalie nu ne-am dus. N-am avut cu cine sa-l lasam si cine sa se ingrijeasca de el. Deci am renuntat.

O sugestie pentru binele tau si-al iepurasilor. Nu-i mai prinde de urechi cind ii ridici in sus. Gindeste-te cum ar fi sa te ia pe tine cineva de urechi si sa te ridice in sus. Iepurii sint foarte sensibili la urechi, si ii doare atunci cind ii tragi de urechi. Plus de asta daca incep sa dea din picioare si sa incerce sa scape din miinile tale poti sa le pui viata in pericol prin fracturare de coloana sau alte oase, ei avind niste oase foarte fragile. Cind ii ridici sus trebuie sa folosesti amindoua miinile, una i-o pui sub minutele din fata si una sub fund. Altfel risti si tu sa te zgirie cum te-a mai zgiriat inainte.

Despre spalatul iepurilor. Unii spun sa ii speli altii sa nu-i speli, probabil cum am zis si inainte, depinde de personalitatea iepurelui. Eu ma inteleg foarte bine cu Gamalie la capitolul asta, dar nu stiu despre relatia ta cu Coco si Sisi. Din moment ce i-ai urecheat s-ar putea sa aiba oroare impotriva ta. Iepurii sint niste animale foarte sensibile si le place compania oamenilor care ii indragesc. Le place sa fie mingiiati in spatele urechilor, pe cap, pe spate, si daca reusesti sa-i pui pe spate, pe burtica. Tot la fel le place sa se zbenguie si sa alerge, dar numai dis de dimineata si seara. In rest n-au chef decit numai sa doarma. Sint foarte pretentiosi la curatenie. Daca nu le faci curat zilnic atunci devin foarte crispati, si nu le prea convine.

Gamaliuta mea bubica de cuculeana ce e el, cum se vede i sa dus vestea in lung si-n lat. Toata lumea asteapta acuma sa-l vada cind mergem la nunta la fratele meu. Cumnata mea ma intreaba de el de fiecare data cind vorbesc cu ea. M-a intrebat daca i-am luat tuxedo pentru la nunta. Poate ii pun un papion sii fac poze cu mireasa. O sa fie mai faimos printre nuntasi decit mirele si mireasa. Acuma ca ma gindesc, as putea face niste bani frumosi pentru toate paiele si mincarea care o maninca. $5 poza cu Gamalie, si Gamalie poate sa-si deschida cont la Bank of America. Note to myself: Tre' sa-i fac baie sa miroase frumos pentru la nunta.

Daca o sa am timp, poate ma ocup sa-i fac mai multe poze sa va arat si voua. Dar ramine sa vedem.
suflet ratacitor - de cireasa la: 27/08/2004 13:14:01
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Asta e doar o parte a problemei. Bun, si eu cred ca sufletul e nemuritor dar asta nu ma linisteste cu nimic. Ceea ce ma sperie este unde anume ratacesc dupa aceea. Ce se intampla cu mine? Sunt o mie si una de teorii iar unele m-au consolat o perioada. Acum nu ma mai consoleaza nimic. Tortura fizica din aceasta lume ar putea avea un echivalent si dincolo, cine stie? E un lucru care nu-mi iese din cap. Manipularea si dominarea noastra poate continua si acolo! Ar fi frumos sa fie totul asemenea povestilor celor iesiti din coma. Dar poate ce-au vazut ei a fost una din multele iluzii in care noi(sub toate formele) suntem invaluiti. Sper din toata inima ca, credinta sa fie intradevar salvarea noastra.


R.B.
AAF - de Dinu Lazar la: 31/08/2004 09:58:31
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Domnule Lazar, credeti ca ar fi vreo sansa ca cele cateva cluburi foto din tara sa puna mana de la mana sa infiinteze o alta asociatie ?"

Sigur, mai exista citeva cluburi in tara, care functioneaza, unele cu bune rezultate.
Problema este ca aceste cluburi sunt duse inainte de niste inimosi, care nu cred ca sunt capabili, din cite ii cunosc, sa faca mai mult, pentru ca azi, pentru a face o asociatie nationala viabila, o uniune de creatie, nu iti trebuie niste visatori care au avut tot felul de meserii, ci cunostinte exacte de management al culturii, marketing, pile, relatii, si o renta sanatoasa ca sa nu bagi mina in borcanul cu gem.
Ori asa ceva printre fotografi eu nu cunosc.
Asa cum de fapt nu exista o asociatie sau o uniune a profesionistilor fotografi din Ro, asa cum si afepereul s-a inecat de facto la mal, tot asa ma indoiesc serios ca numai amatorii ar mai putea face ceva.

AAF din Ro nu era o asociatie de amatori si pentru amatori; desi acestia erau cei mai numerosi, si desi saloanele de amatori ramin cele mai cunoscute, AAF era o intreprindere extrem de profitabila unde fotografii profesionisti aveau numai de cistigat; si munceau dar si cistigau niste mere de pe craca. Nu intru acum in detalii.

Deci sunt extrem de sceptic cind spun ca niste idealisti ar putea crea o asociatie nationala de fotografie - si de creat e simplu, dar de functionat citiva ani si de dezvoltat ideea si de avut multe succese - asta chiar ca m-ar mira ca ar fi posibil.

Si daca un fotoclub national sau o asociatie serioasa de amatori fotografi inca ar mai putea fi, chiar prin absurd, luata in calcul, o chestie a profesionistilor fotografi, stiind dinauntru cum devine cazul, m-ar umple de mirare absoluta.

Momentan fotografii profesionisti romani sunt incapabili sa isi dea seama ca sunt profesionisti si ca din asta ar trebui de fapt sa traiasca; pe acest motiv tarifele sunt de obicei in afara oricarui calcul economic si plata imaginii este foarte jos, iar clientii platesc ca la nunta si se gindesc ca daca un film e o suta de mii ce are asta, s-a timpit de cere shapte milioane pe o poza?

Asa ca nu vad deocamdata nici o speranta pentru o structura in fotografia romaneasca.

Economic la pamint, cu pasiunea la limita, ce sa faci...

Am cautat cu asiduitate pe net-ul romanesc sa vad si eu ceva fotografi profesionisti romani, ce fac, mai ales ce gindesc, unde si ce mai discuta - dar nu am dat de nici un murmur de discutie.

Daca nu e discutie nu e nici murmur, si atunci ce sa ne gindim la cor...
#20680 (raspuns la: #20628) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
My dear Muresh, - de ampop la: 31/08/2004 11:58:16
(la: Asa a vrut Dumnezeu...)
Pana la urma este o chestiune de liber arbitru a fiecarei fiinte umane. G-d este bun, de o bunatate nemarginita, dar el nu il obliga pe om sa-L asculte. Spuneai de ucigasul care poate alege sa ucida sau nu si ridicai problema victimelor. Holocaustul a dus la moartea a milioane de oameni. O fi fost G-d raspunzator de crimele lui Himmler, Heidrich? Torturile lui Dr.Mengele? Nu, in nici un caz. Incearca sa nu privesti doar local in timp si spati ci global. Lumea nu se rezuma la viata noastra, finita. A fost liberul arbitru a lui Hitler si Stalin sau Pol Pot, Mao, Ceausescu sa faca ce au facut.Locul fiecaruia va fi stabilit la Judgement Day. Citeste Apocalipsa. G-d este nu numai bun dar este si DREPT. A te baza pe tine insuti nu este un lucru rau, dar gandeste-te...oare suntem noi chiar asa de siguri ca suntem doar noi si numai noi in Universul asta, aparuti spontan? Eu ma rog si nu imi este rusine de asta. Stiu ca Tatal ma asculta. Si imi este rusine cand gresesc si Il supar.Asta-i scris in codul genetic...:). Nu-i asa? Si nu uita ca lumea asta nu este inca sub "stapanirea" lui G-d ci a celuilalt. Altfel am fi in paradis, unde toti l-ar asculta pe Tatal, nu ar mai fi crime, razboaie, boli...ai rabdare pana la final cand "va fi un cer nou si un pamant nou".
Shalom brother!
Mario
#20690 (raspuns la: #20689) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alo, aici Gamalie... - de LMC la: 31/08/2004 21:46:25
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Lemecica, cum ii spuneti mai nou pe-aici prin Cafenea, a fost plecata de Vineri pentru nunta fratelui ei. Pe mine nu m-a luat cu ea. M-a lasat acasa pentru ca le-am spus ca eu sint baiat mare acuma si ma pot descurca si singur. Mie nu-mi prea place sa ma duc cu masina atitea ore, pentru ca nu am unde sa ma duc la WC, asa ca imi place mai mult sa stau acasuca mea unde ma pot duce la WC cind vreau eu, nu cind vreau altii. Lemecica mi-a lasat multa mincare si apa pentru cele trei zile jumate cit a fost plecata cu sotul ei, si mi-a lasat si usa de la casuta mea putin deschisa sa pot eu iesi afara in gradina cind am vrut eu. Vreau sa va spun ca am fost baiat cuminte. Nu am facut ravagii cum fac alti iepurasi, dar pentru ca ieri mi-a fost tare dor de Lemecica am facut un pic de diaree. M-am bucurat insa cind ieri pe la 2:35 a venit Lemecica acasa. Cind am vazut-o m-am ridicat repede si m-am dus la ea sa ma mingiie. Ea cind m-a vazut ca eram un pic murdarel la fundic, m-a dus si m-a spalat sa fiu curatel. Ea stie totdeauna ca mie imi place sa fiu curatel. Dupa ce m-a spalat eu m-am dus si m-am intins un pic la soare sa ma usuc si ea s-a dus si mi-a facut curat la mine in casuta. M-am bucurat sa-mi vad casuta curata, asa de mult ca mi-a trecut diareea imediat. De fapt diareea mi-a trecut si pentru ca Lemecica m-a luat in brate si m-a mingiiat. Nu a putut sa stea prea mult cu mine pentru ca era si ea obosita dupa atitea ore de mers cu masina. Asa ca s-a dus si ea sa se odihneasca pentru citeva ore. Mai tirziu a venit din nou la mine, si-a intins patura pe iarba chiar linga mine si m-a mai mingiiat pina am adormit si eu. Ce fain e cind are cineva grija de mine! Sint cel mai fericit iepuras, si-acuma sint mindru ca am dovedit ca sint baiat mare si pot sta si singurel dar nu mai mult de trei zile.
#20729 (raspuns la: #20706) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In Sfirsit, am ajuns acasa - de LMC la: 31/08/2004 22:17:52
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Dupa atita vreme de stres si pregateala, in sfirsit, s-a terminat balamucul si am revenit din nou la normal. S-a insurat frate-meu, astfel facindu-mi cel mai mare cadou de ziua mea: mi-a luat o grija dupa cap, nu mai trebuie sa ma ingrijorez de el. Mai am un frate mai mic, 23 de ani, care a ramas sa se insoare, dar el mai poate astepta citiva ani.

A fost o nunta superba, pot zice, comparabila cu a mea, si toata lumea a fost incintata de ceremonie, receptie, si local. Mincarea a fost foarte buna, decorul a fost fantastic, si programul deosebit de romantic. Singura personalitate care a lipsit a fost Gamalie, el cred ca ar fi fost atractia numarul unu daca venea, dar l-am lasat acasa. In schimb au fost doi porumbei albi care au luat parte din ceremonie.

Deci nunta a fost Duminica seara, asa ca nu ne-am intors acasa decit Luni dimineata. Am ajuns foarte obositi dar satisfacuti ca totul a decurs cu bine si nu am avut nici o problema. Gamalie ne-a asteptat cu sufletul la gura. Statea in casuta lui intis ca o placinta si cind m-a vazut s-a ridicat repede, a venit la mine si si-a pus capsorul lui jos sa-l mingii. Eu am crezut ca o sa fie speriat din moment ce trei zile a fost singur, dar nu a fost speriat de loc. Dupa ce l-am spalat pe fundulet, ca era un pic murdar, i-am facut curat in casuta. Apoi l-am luat citeva minute in brate si l-am mingiat. A stat nemiscat asa de mult s-a bucurat ca am venit acasa. Oboseala insa a fost prea mare asa ca m-am dus in casa sa ma intind.

Am motait citeva ore, apoi m-am trezit si am mincat din sarmalele si prajitura care ni le-a dat mamica sa luam acasa. Super gustoase. Nimeni nu face sarmale mai bune ca si mamica. Seara am adormit intre 9:30 si 10:00. Acuma abea astept sa ajung acasa si sa ma culc din nou. Deja imi vad patul, perina de puf si cearceafurile moi si fine. Daca nu ma palmuiesc o sa adorm pe tastatura.
"...credinta sa fie intradevar salvarea noastra."pentru cireasa - de DESTIN la: 01/09/2004 03:44:14
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Apreciez comentariul tau,putin cam pesimist...acolo unde vorbesti de "tortura fizica din aceasta lume..."

Probabil ca ai unit in cuvantul "tortura" toate "forte ale raului"ale acestei lumi.

Eu asa le numesc,forte ale raului...

"credinta sa fie intradevar salvarea noastra" frumos gand ce trebuie sa-l avem fiecare din noi si cu intelepciune sa ne raportam la valori ale umanitatii.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20745 (raspuns la: #20486) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
citita acum 15 ani - de giocondel la: 01/09/2004 05:54:13
(la: povesti nemuritoare)
tinand cont ca am citit povestea respectiva acum vreo 15 ani....ori mi
se pare ca imi amintesc, ori am inebunit de-a binelea si amestec toate povestile nemuritoare la un loc..dar cred ca el era cam sucarit si nu stiu prin ce intamplare ajunge intr-o pestera unde nu trebuia sa fie martor la ceva si acolo este transformat in tap...si pe urma cred ca amandoi traiesc fericiti pana la adanci batraneti,tap si capra ziua si noaptea sot si sotie...sau...dupa ce vede si el cum e sa fii alt animal decat om,ii transforma o zana buna in oameni inapoi si fac o nunta mare???Na' ca acum am prins virusul si o sa ma obsedeze povestea...poate isi aminteste altcineva adevaratul final!

A thousand half-loves must be forsaken to take one whole heart home.
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Gamalie si Lemecica - de Belle la: 01/09/2004 17:54:09
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
scuze ca va raspund la amandoi da' sunt convinsa ca cititi impreuna ;)

In primul rand felicitari fratelui tau, casa de piatra, fericire, iubire, sanatate si bani, ca restul le mai descurca si singuri ;)

In al doilea rand (sau primul rand B) La Multi Ani lemecico, multa fericire, sanatate, tot ceea ce vrei tu din adancul sufletului sa se implineasca, sa fii iubita si sa te bucuri de cei pe care-i iubesti.

Si-acum inapoi la sujet....

Gama, sa stii ca-i spun lemecica lui maica-ta fiindca lemece suna prea dur asa ca prefer sa folosesc diminutive ...sa stii ca uitasem de nunta, poate si pentru ca nu m-a invitat si mai ales ca nici pe mine n-a vrut sa ma ia cu ea (bine ca macar nu m-a bagat in cusca ca pe tine). oricum, se vede ca acum esti baiat mare de-ai stat tu singurel in casa atatea zile, pisicile mele n-ar fi rezistat, si mai ales si-ar fi mancat toata mancarea in prima zi.

Lemecico, acum ca-mi facusi pofta cu sarmalele am inceput sa-mi fac lista cu ce sa mai gatesc cand am mai mult timp. Prima ar fi mancarea norvegiana propusa de dinisor si dup-aia sarmalele, desi cred ca mut sarmalele pe locul trei sa nu fie tot ceva cu varza si poate fac o ciorba de burta... ma mai gandesc, pe caldurile astea nu-mi prea vine sa gatesc, noroc cu sotul care una-doua face grill si salata ca sa avem la dinner. Si ca veni vorba de potol, da detalii si despre prajitura ca deja imaginatia imi joaca feste (am un sweet tooth si nu rezist la nimic pe baza de zahar).

And last but not least, scarpina-l pe finutul meu de gama dupa uerchi din partea mea :)
#20787 (raspuns la: #20729) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nanashei - de LMC la: 01/09/2004 21:43:50
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Draga Belle, ce sa-ti spun, se pare ca nu te intrece nimeni la bucatarie. Le stii pe toate. Eu nu ma prea laud cu prajituri si alte dulciuri ca de cind m-am maritat al meu nu m-a pus sa-i fac prajituri. Nu-i plac dulciurile, sau cel putin nu se da in vint dupa ele. Deci m-am profilat mai mult pe mincaruri italienesti, sau stil romanesc. Dar cind eram acasa la maicamea faceam tot felul de prajituri si torturi. Drept sa-ti spun la mine acasa nu am nici o reteta din cele care le faceam si le-am cam uitat. Chiar acuma cind am fost la ai mei acasa vroiam sa-mi iau cartile de bucate si caietele de retete sa fac copii dupa ele si pur si simplu am uitat. Ce sa fac? Dupa atita agitare si oboseala este de inteles. In orice caz, prajitura care mi-ai spus ca o faci din albus de ou cu nuca trebuie sa-mi dai si mie reteta. Si eu faceam ceva similar dar cum ti-am spus de sapte ani nu am mai facut prajitura de nici un fel si am uitat.

Cit priveste frica de al lasa pe Gamalie singur acasa sa stii ca nu mi-a lipsit. De cite ori il las acasa singur de grija ma apuca cosmarele noaptea. Visez urit si ma stresez de numai, dar tot timpul il gasesc bine si nevatamat. Are unde sa se ascunda daca se simte in pericol si de asta ma bucur. Si m-ai nou pisicile vecinilor nu mai vin prin curte. Nu stiu cum s-au decis sa nu mai treaca pe la noi, ori le-am speriat noi ori le-au speriat Gamalie. Stiu sigur ca Gamalie cind le-a vazut prima data a fugit de ele ca un glont, si s-a ascuns in casuta lui. Mi-a trebuit o zi jumate sa-l calmez. Oricum s-a descurcat baiatul, poti fi mindra de finutul tau.
#20810 (raspuns la: #20803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adevarat ! - de desdemona la: 02/09/2004 13:05:42
(la: Va plac focurile de artificii ?)
Corect ce ai spus, dar ce sa-i faci ? Cum sa-i convingi pe cei ce le organizeaza ca mai bine ar fi sa dea banii saracilor ? Hai sa luam un exemplu de focuri de artificii mai modeste: la nunta unui cuplu, cumpara si ei ceva artificii, si le aprind, pentru ca ziua aceea sa fie de neuitat ! Daca ar oferi banii aceia unei caritati, intr-adevar ar fi mai corect, si pe termen lung satisfactia ar fi mai mare, dar bucuria actului poate nu va fi perceputa la fel de cei prezenti. Uneori avem nevoie si de ceva concret.
Cat despre focurile de artificii la scara mare (exceptionale ca spectacol) intr-adevar costa foarte mult, si nu se justifica totdeauna efectul asupra audientei (care a vazut si anul trecut la fel si va vedea si la anul). Daca ar fi posibil, ar trebui organizate focuri de artifcii pentru a bucura in ultimele clipe de viata pe cei bolnavi de boli fatale, sau pe cei care n-au vazut in viata lor un mare display. Ceilalti ar trebui sa plateasca bilet ... fondurile fiind donate unor societati caritabile.

Desdemonovici
#20847 (raspuns la: #20835) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pe bune! - de mya la: 02/09/2004 16:53:56
(la: Homeopatia)
Intru si eu pe subiect dupa aproape un an desi vad ca a murit in fasa. Mi se pare foarte interesant asa ca-l relansez...ca sa zic asa. E drept ca nu stiu mare lucru despre termenul in cauza (desi am o mama biolog obsedata de tratamente cu plante dar si de homeopatie). Sa-mi fie rusine...stiu :-(.

Ei bine, cu ceva ani in urma, am fost cu mama la un cabinet special de homeopatie destul de modest (in Bucuresti, pe dreapta). Nu dau nume ca oricum nu mai tin minte. Medicul (tipa) care m-a tratat facuse medicina si studiase in paralel o gramada despre homeopatie. Fusese si in strainatate, facute "X" cursuri, etc. Tipa era si inca mai este extrem de pasionata de treaba asta, era evidenta chestia inca de atunci. Cabinetul mai nou merge bine de tot si tipa are succes.

Nici eu nu prea credeam in asta...aveam asa un cui...da' m-am dus cu inima deschisa si marturisesc ca mi-a ajutat tratamentul. E drept ca nu aveam o afectiune prea grava, problema era ca nu-mi era foame mai niciodata. O sa radeti...toti radeau cand auzeau...si se mirau ca o consider o problema (vezi fostele colege de birou in nesfarsite cure de slabire...o tortura ce sa mai vorbim).

Nu eram foarte slaba sau uscata sa ma dea vantul jos, insa eram anemica. Apoi nu aveam nimic la cap (stiti...precum anorexicele) ci pur si simplu numai cand vedeam mancare multa in fata...parca mi se facea rau si preferam sa o tai brusc. Pana si mirosul ma deranja. Cel mai greu era la mese in familie (sau vizite) fiindca era imposibil sa mananc doua feluri la aceeasi masa. Exclus! Toti imi faceau reprosuri ca fac pe nebuna si ca nu vreau sa ma ingras (o tampenie!). NU ma credea nimeni domne'!

Pana la urma tipa respectiva (dupa ce a stat o gramada de vorba cu mine...muuult si s-a lamurit ce si cum) mi-a recomandat niste pastilute (da' nu mai tin minte cum se numeau) homeopatice, vreo trei feluri - pe care le-am cumparat apoi de la o farmacie homeopatica din Bucuresti (pe vremea aia era unica, undeva pe la marginea Bucurestilor, unde incepe porumbul).

Am inceput tratamentul si - a dat intr-adevar rezultate. Nu m-am ingrasat dar am inceput sa mananc mai omeneste (adica putin mai mult si mai des, dar tot aia) si m-am intremat. Nu mai ameteam si nici nu mi se mai facea rau de la mirosul de mancare, ala mai greoi (vezi sarmale, "friptane", prajeli sau rantasuri ...:-(...). Si astazi manac extrem de putin (sunt vegetariana...dar si atunci eram!) insa des si mestec foarte bine si incet (foooooarte incet). Imi extrag cum s-ar zice vitaminele si mineralele in proportiile necesare organismului.

In orice caz tratamentul homeopatic m-a ajutat si apoi l-am reprobat (si cu alte ocazii si pentru cu totul alte afectiuni). E "pe bune"!






Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...