comentarii

tot veninul cat l-am adunat in inima mea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Chiar daca distantza e enorma... - de Jimmy_Cecilia la: 21/12/2005 09:05:13
(la: "Copiii tai unde sunt?")
ei sunt cu mine, alaturi de mine, in inima mea... tot timpul...
iubirea puternica este cea care aproprie...chiar daca viatza te duce
pe alte coclauri mai departate...

in suflet si in inima suntem intotdeauna impreuna...
#96347 (raspuns la: #96337) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Anisia - de celdesubdush la: 11/01/2006 14:47:12
(la: Cristina...)
din cate stiu...inima mea nu este un tort aniversar pe care sa-l impart,felie cu felie, femeilor care au insemnat ceva in viata mea...
unde sunt eu...e inima mea toata...nu patrimi sau saisprezecimi...
#99559 (raspuns la: #99544) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Parisul - de cristelino la: 17/01/2006 10:23:49
(la: Paris)
are pentru mine un farmec aparte.Si e greu de explicat.Dintotdeauna mi-a placut un oras nou.Spre deosebire de alti colegi sau prieteni ma simt extraordinar de bine intr -un loc unde nu am mai fost niciodata.
Simt o placere deosebita sa sa ma duc intr-un oras nou si sa am timp macar un weekend sa-l savurez.Doar cu o harta in mina si timp la dispozitie. Altceva este sa ajungi in Paris si sa vrei sa vezi cit mai multe in citeva zile.Asa nu te poti bucura .
Asa am descoperit,Amsterdam,Antwerpewn,Bruxelles,Roma,Florenta,Budapesta,,,,etc
Intilnirea mea cu Parisul s-a produs intr-o zi de septembrie cu cer clar si vizibilitate perfecta, pe la ora 8 seara.
Am simtit o emotie deosebita ,mai ales ca din avion panorama e pur si simplu naucitoare.

As vrea sa vad toata lumea daca s-ar putea.Desi nu stiu daca Parisul este cel mai frumos oras,el are cel mai special loc in inima mea


eu sunt noua p-aici...insa po - de ana dobranici la: 28/01/2006 19:40:54
(la: Marea Iubire / Marele Esec?)
eu sunt noua p-aici...insa pot spune cu toata convingerea ca inteleg perfect prin ce ai trecut..am trait si eu o poveste de dragoste la distanta..oarecum..3luni impreuna si 9 luni reuseam sa mentinem acel `ceva` treaz prin telefon...la urma am simtit golul de care vorbeai simtindu-l ca renunta...eram atat de debusolata si de indurerata incat credeam ca daca el pleaca,pleaca cu tot cu inima mea,cu tot ce insemn eu...Simteam ca fiecare clipa de durere ma stinge incetul cu incetul..si nu stiam unde o sa se sfarseasca...acum stiu,acum am inteles ca de fapt se stingea speranta ca vom mai fi impreuna,pentru ca dragostea nu s-a stins nici acum,il iubesc...il iubesc inca...dar...nu cu aceeasi intensitate..."avem drumuri diferite"...Marea dragoste?poate doar prima,as spune eu...nu e vina nimanui ca nu a fost sa fie...nu e vine nimanui ca l-am iubit atat de mult....Merita sa iubesti si sa fii iubit chiar daca suferinta de dupa ne sfasie sufletele...
doctors - de clody la: 17/02/2006 22:43:23
(la: Aspect fizic sau trasaturi psihice?)
Pai e normal sa ai preferinte, dar nu inseamna ca suntem atrasi de orice persoana care indeplineste anumite criterii de ordin fizic, la fel cum putem fi suprinsi ca ne atrage cineva care se afla foarte departe de aceste preferinte.
E cam greu de cuantificat, dar conteaza ansamblul. Un barbat trebuie sa fie prezentabil, zic eu, nu frumos.
La un moment dat eu parca urmaream un tipar: blonzi cu ochi verzi sau albastri, dar cel care s-a apropiat cel mai mult de inima mea era complet diferit de tipar.

De l'amour le mieux
#106769 (raspuns la: #106657) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alexandra, fata! - de tatiku la: 22/02/2006 20:32:41
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Nu fi fata suparata ca tatiku n-o murit
S-o ascuns un pic la soare si un pic s-o hodinit
Ii era si lui, mai fata, dor sa iasa dezbracat
Si sa se lase de computer, de vorbit si butonat
A dorit si el, ca omu', sa se-usuce p-aripioare
Sa se-mbete de frumos, de caldura si de soare
Sa isi dea la-oxigenare trupul suplu, sculptural
De amant indubitabil, peremptoriu, virginal
Cu luciri incandescente de pe fesele-mi rotunde
Si cu muschi masivi, de fonta, si cu taplele-mi carunte.
Cu profilu-mi cel grecesc
Soarele sa-l umilesc
Ochii mei verde smarald
Glasul meu puternic, cald
Inima mea de haiduc
Pieptul meu de cauciuc
Nasul meu cel colosal
Creierul filozofal
Toate mi-au cerut afara!
CE era sa fac, fecioara?

Cosma, daca te amageste
Spune-i doar prieteneste
Ca ma dau eu jos la el...

Nu ii spun ce am sa-i fac
Dar sa-ti fiu un pic pe plac
Am sa iti filmez eu scena
Si-am sa scriu si la Dilema

Cosmacpane, dragule
Cat te tin curelele???

Dar sa nu inchei ideea,
Vreau s-o pup si pe Andreea!
Anisiei, fata de treaba
Am sa o invit la o tabla!





Eternul feminin exista. Pe cu - de batranu la: 23/02/2006 20:03:46
(la: Eternul feminin ?)
Eternul feminin exista. Pe cuvantul meu. Si stiu ce vorbesc pentru ca urmeaza sa ma insor in curand.
Daca l-as incadra intr-o definitie ar fi cam sec.
Nu stiu daca il vad atunci cand mi-e drag de femeia care citeste lenesa langa mine sau doar se plimba prin casa, dar il vad sigur atunci cand ma cearta ca nu imi pun ciorapii in perechi sau ca mai am doua scame pe haina si sunt un dezordonat si un imprastiat si nu am grija de nimic si tre sa fie mai grijuliu.......bla bla.............bla...............bla.
Vorbesc aproape serios acum, ca in momentele alea mi-e cel mai drag de eternul feminin.
Mint daca spun ca imi bate inima cu putere de fiecare data cand ne vedem. De ce? Doar ne petrecem tot timpul impreuna, ar fi chiar naspa pentru inima mea sa bata tare asa de mult timp.
E insa o treaba, asa o chestie, ca eu spre exemplu, nu stiu cum sunteti voi, ca nu ma mai gandesc la voi pentru ca sunt egoist- asta e cusurul meu- eu sunt cel mai fericit individ in raport cu mine. imi ajunge.
Si sa stiti ca si eternul masculin exista. Sunt eu. Nu credeti?
Guinevere oooooof - de Andre29 la: 27/02/2006 21:23:55
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Inima-mi albastra

Pavarota cea maiastra

Este un poco necajita

Il messenger non va functionare :((

Oh, oh, oh

Dar pentru tine special

Voi fredona refrenul de renume mondial:

Ooooooof, viata mea

Oooof, inima mea

Oooof, degeaba plang

Tare necajit mai sunt!



#108528 (raspuns la: #108526) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dedicatie speciala pentru Oana! - de Andre29 la: 28/02/2006 22:57:46
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
De la Pif29 pentru Oana Codana



Babe, esti in sufletul meu, esti in inima mea

Vreau sa fii doar al meu, vreau sa fiu doar a ta

Babe, gandul imi zboara la tine

Simt ca o parte din mine

Va fi mereu doar a ta, doar a ta...

Spune-mi ca nu visez

Esti acum langa mine

;;) Dansezi?




____________
'de frica sa nu scadem incetam sa crestem, de frica sa nu plangem incetam sa radem '
#108770 (raspuns la: #108765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gerovitala - de cactus la: 04/03/2006 19:54:49
(la: moment cu palmele la tâmple)
am sa merg tacuta-n urma ta
si am sa te culeg
bucata cu bucata
refacandu-te
dupa chipul
din inima mea


...non bis in idem...
Uneori.... - de Angel_of_love la: 17/03/2006 10:21:25
(la: Teama)
Uneori sunt zile in viata mea in care ii multumesc destinului pentru tot ceea ce imi ofera....nu stiu daca tu ai avut parte de dezamagiriile mele dar poate ai dreptate ........ai vrea sa stai fata in fata cu destinul avand lacrimi in ochii si sa vezi cu el iti rade in fata ?
Nu tie teama ca de fiecare data cand esti fericita sa te gandesti ca in urmatoare clipa totul s-ar transforma in praf ? Eu traiesc cu aceasta teama in suflet de cand sunt fericita ....as vrea sa scap de aceasta teama care uneori nu-si are rostul in inima mea .....Iti multumesc pentru raspuns Rayro !
#111881 (raspuns la: #111525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ramai - de gabi2377 la: 23/03/2006 00:13:09
(la: pădurea din tine)
ruguri mari de foc se aprind
mistuie cerul
intunericul ascunde orice urma acum
o, timpul care s-a oprit
intre ce ar fi putut fi si infinit
inima mea azi poate simti
dar s-a sfirsit totul
sufletul meu poate dori
si nu mai e vreme
cri cri - nedumerire - de zaraza la: 30/03/2006 20:50:10
(la: Ce faci cand afli ca omul iubit te inseala?)
O singura data in viatza, si nu prea demult, am renuntzat la cineva fiindca-l iubeam prea mult, fiindca nu ma consideram destul de buna pentru el si n-as fi vrut ca toata frumusetzea iubirii sa degenereze in dezgustul lui ulterior fatza de caracterul meu infect...

am mai auzit/citit de cateva ori pana acum atare argumentatie si de fiecare data reactia mea spontana a fost: "ma lasi?", sau "hai, lasa-ma".
deci nu-ti ascund ca sunt foarte sceptica. totusi, hai sa incerc sa reconsider. poti sa-mi explici mai pe larg cum vine treaba? caci eu, cu mintea mea ingusta si cu inima mea mica si neagra nu pot pricepe cum se intampla atare intamplare. serios, chiar sunt foarte curioasa care e mecanismul interior care-ti dicteaza sa faci asa ceva.

zaraza
#114463 (raspuns la: #114251) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubire ciudata,iubire imposibila... - de Scherezada la: 31/03/2006 21:04:34
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Stiu ce simti,am trait si inca se mai aud ecourile acestei iubiri in inima mea.Pur si simplu l-am parasit fizic,dar sunt mereu in preajma lui vreau sa-l vad,cand nu-l vad sau nu aud nimic...intru in panica fac imposibilul sa aflu ceva,orice:daca traieste e sanatos?Am incercat sa-l inlocuiesc,dar nu a ajutat si nu vreau sa fac si eu la radul meu victime.... incerc sa uit,dar imaginea lui este in mine!! Cred ca ma urmareste blestemul unui roman citit in adolescenta:Fiul risipitor de Radu Tudoran,de cand l-am citit parca l-as fi trait!
Dorul... - de cosmiK la: 02/04/2006 10:53:27
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
Mi-e dor de "UN OM" de care ma desparte, poate, asa cum spunea Lorelei din romanul cu acelasi nume al lui Ionel Teodoreanu "totul...:distanta, oamenii, viata si poate si destinul", de "UN OM" care ma intelege si ma accepta asa cum sunt cu elanurile si caderile mele , cu temerile, neincrederea si ezitarile de care dau dovada uneori. Traim amandoi cu acest sentiment care ne ajuta sa mergem mai departe si sa trecem peste toate obstacolele pe care viata, destinul si oamenii, le-au ridicat in calea noastra. Nu stiu daca peste 10 ani vom mai fi impreuna, dar stiu ca acest om va ramane mereu in inima mea asa cum de altfel au ramas si alti oameni pe care i-am iubit cu adevarat dar care nu mai sunt fie pentru ca au murit fie pentru ca au disparut pur si simplu din viata mea.
Si mi-e dor de acei oameni speciali carora nu am reusit sa le spun cat de mult tin la ei si nici nu o mai pot face acum decat poate in gand sau in fata unei pietre reci de mormant.
pentru zaraza sc - de cosmiK la: 14/04/2006 19:23:18
(la: SOMETIMES I JUST FEEL LIKE SHIT)
Si eu am fost si sunt alaturi de familia mea pe cat imi permit puterile. De fiecare data cand familia era la nevoie, si nu numai, am raspuns promt si chiar mai mult de-atat am incercat sa o accept asa cum e ea. Numai ca unii membrii ai familiei mele m-au ranit teribil iar acum mi-e din ce in ce mai greu sa ii accept pentru ca nici ei nu ma accepta. Pentru ei nu sunt decat un ratat, un om care nu a realizat nimic, un fel de paria, de "oaie neagra" a familiei.
M-au tratat ca pe un obiect nu ca pe o fiinta cu sentimente si trairi intense. Si-au disputat mereu dragostea mea de parca ar fi fost intr-o continuua competitie pentru a ma castiga de partea lor fara sa se gandeasca ca eu ii iubesc pe fiecare pentru ceea ce au fost si sunt si intr-o masura oarecum egala, pentru ca toti fac parte din familia mea spirituala, familie pe care de altfel imi place sa cred ca eu am ales-o.
Nu am reusit inca sa inteleg de ce aceasta lupta incrancenata pentru suprematie. In definitiv toti au un loc special in inima mea. Iar eu nu sunt un premiu pe care sa si-l dispute.
Mereu am fost pus in situatia sa aleg pe care il iubesc mai mult, toti vroiau sa aiba certitudinea ca sunt centrul universului meu.
Unii au incercat chiar sa-mi creze dependenta de ei si mi-au inoculat treptat ideea ca nu pot supravietui in absenta lor. Nu stiu daca ai citit si alte comentarii ale mele publicate pe alte conferinte. Probabil ca nu. Dar eu am crescut intr-un "coplot de sticla", ferit de orice intemperii exterioare. Iar cand am ajuns in "societate", mi-a fost teribil de greu sa ma adaptez. Traiam intr-o lume a mea, insingurat, si evitand contactul cu ceilalti, pe cat posibil, desi in realitate sunt o fire prietenoasa si am reusit sa-mi fac cativa prieteni buni chiar daca acestia nu se afla in orasul in care locuiesc acum ci sunt imprastiati in diverse colturi ale tarii ori ale lumii.
Nici macar personalitate n-am avut o buna bucata de vreme, altii obisnuiau sa ia decizii in locul meu si sa hotarasac ce e bine si ce nu e bine pentru mine.
Vezi tu, datorita acestui fapt multa vreme n-am avut incredere in mine si am fost o presoana complexata. Acum mi-am mai revenit, dar tare greu si cu eforturi mult mai mari. Am avut posibilitatea de "a deschide ochii" cam tarziu cand altii deja stiau exact ce vor si care le sunt obiectivele.
Nu am fost educat in spiritul cunosterii propriei naturi, iar cand am inceput singur sa fac asta, am fost acuzat pe nedrept de nerecunostiinta si de imposibilitatea de a iubi. Ceea ce nu e catusi de putin adevarat.
#117283 (raspuns la: #117210) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cri cri - de the_song la: 26/04/2006 19:41:32
(la: .)
"Spuneam sa ne scrii noua o poveste..." ...
ce ne-am face noi fara povesti?...ce ar mai da frumusete si sens vietii pline de superficialitate?...din noi se naste mereu o poveste, poate o naste simplul fapt ca tinem in mana un buchet din frunzele cazute asta-toamna..
chiar aseara am iesit cu o prietena in parc si ne-am retras intr-o poienita (erau prea multi oameni si mie mi-e frica de oameni )...ea statea pe niste pietre, probabil isi cauta vechiul cantec invizibil de la fereastra inimii ei pe care se pare ca l-a pierdut...eu culegeam frunze, frunze de asta-toamna...mi-au cazut lacrimi, fara sa vreau (nu mai vreau sa plang). am plans mult pe frunze si ea a vazut. a zis sa nu le plang, ca povestea lor e gata..s-a dus, odata cu toamna...a zis sa ma bucur de primavara si de florile mele de cires...plangeam. ca eu cream din nou o poveste. o poveste cu frunze care nu au avut curaj sa moara in toamna, si si-au prelungit trairea pana in primavara...si mai contribuia la noua mea poveste si amintirea unui inger, cri...un inger care nu demult rupea frunze si-mi baga bucati din ele in buzunare, fara sa imi dau seama...ajungeam acasa si le gaseam...le dusesem cu mine in buzunare frante, ca inima mea...bineinteles, ingerul a plecat...chiar daca doare, cri...e frumos sa spui povesti..de fapt nu sa spui, ca uneori e atat de greu sa le spui, dar...sa le traiesti..sa le compui...
si uite ca ti-am zis o poveste..sau franturi din ea....
zahir inca nu poate spune povesti....el trebuie descoperit...nu sa se descopere el..caci asta e esenta lui, zahir....
#118982 (raspuns la: #118957) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletel, - de cosmiK la: 26/04/2006 19:41:32
(la: Despre arta de a fi si despre succes)
Spuneai la un moment dat in raspunsul tau ca nu iti pot da seama cine sunt eu. Ei bine, nici eu, nu prea cunosc raspunsul la aceasta intrebare. Dar cred ca vreme indelungata am fost o randunica mica si vulnerabila, inocenta si lipsita de aparare, de prieteni adevarati si de o motivatie pentru a fi fericita, ratacita intr-o lume plina de fiinte perfide si profitoare, in care cu greu isi putea gasi un loc fara a deveni asemeni lor.
O randunica care a vazut multe lucruri rele si a trecut prin nenumarate incercari dureroase dar care "cu timpul" a invatat ca in viata trebuie sa dea dovada de multa rabdare si intelepciune daca vrea sa ajunga la "liman".(..).
Dar intr-o buna zi mica randunica a gasit ceea ce cauta de mult: PRIETENI! Nu erau prea multi, dar erau atat de draguti cu totii, sau cel putin asa pareau. Micuta randunica era in sfarsit multumita, iesea cu prietenii si se bucura de viata simtind ca traieste din nou. In sfarsit rasarea si pentru ea o mica speranta de a iesi din rutina plictisitoare si amara. Si a fost atat de bine o perioada, totul era atat de minunat , in sfarsit nu se mai simtea singura si abandonata. Insa dupa vreun an, au aparut probleme in paradisul ei, prietenii pe care ii admira, ii respecta si ii iubea s-au dovedit a fi extrem de parsivi, ba unii din ei chiar rautaciosi si plini de ura si invidie...Si din nou a fost dezamagita biata randunica, fatal si teribil de viata asta nedreapta...Si singurul lucru care ii venea in minte mereu era o singura intrebare: de ce?
De cele mai multe ori in viata suntem dezamagiti de oamenii la care tinem cel mai mult, si asta doare cel mai tare, pentru ca de restul nu ne pasa chiar atat; dar de ce oare trebuie sa fie asa? De ce atata suferinta? Si mai ales de ce oare ii ranim tocmai pe cei la care pretindem ca tinem mult?
Sunt atatea intrebari la care cu greu putem gasi un raspuns tinanind cont de rautatea de care dam dovada zilnic si de ura care pune stapanire pe intreaga lume...Este oare mai usor sa faci rau decat bine? Avem o satisfactie mai mare? Ce fel de satisfactie poate fi sa il vezi pe cel de langa tine nefericit si sa sti ca TU esti cauza amarei lui suferinte? Te mai poti numi oare om?
Iar acum, ranita si total dezamagita de cei pe care ii respecta, ii admira si ii iubea atat de mult, mica randunica va cauta sa ii uite, consolandu-se cu gandul ca poate a gresit pentru ca si-a deschis prea mult sufletul fata de ei. Dar tot sufera in tacere deorece nu poate intelege de ce daca ea a investit in acele relatii timp, intelegere, sentimente si chiar a pus mult suflet, binele pe care a incercat sa il faca, a fost recompensat cu atat de mult rau.
Dupa aceasta experienta in care a vazut cum prietenii cu care se intelegea atat de bine si carora le-a fost alaturi ori de cate ori i se solicita ajutorul s-au indepartat rand pe rand din cauza unor prostii pentru ca altfel nu pot sa le numesc, mica randunica a ramas cu multe sechele si nici chiar OMUL pe care il iubeste si care o iubeste nu le poate intelege, pentru ca el e o altfel de fire, pentru care tradarea unor prieteni nu are o insemnatate atat de mare ca pentru micuta randunica care e o natura dezlantuita intr-un suflet sensibil si care poate fi ucisa atat de usor.
Odata cu acea experienta ceva in mica randunica s-a sfaramat, as putea spune chiar ca randunica a murit , acum e doar " un cadavru viu". Iar pentru a reveni din nou pe linia de plutire va avea nevoie de ceva timp pentru a invata sa aiba din nou incredere in oameni, deoarece cu toate ca nu si-a pierdut increderea in prietenie si in valorile ei, si-a pierdut increderea ia ea insasi.
Si cand te gandesti ca tot ce si-a dorit a fost doar sa aduca putina lumina si cantec in viata prietenilor, ca a incercat sa le arate un alt fel de a trai si a simti lucrurile si viata. Dar ei nu au inteles nimic din toate acestea, au trecut ca niste ignoranti pe langa o sansa de a se inalta spre ceruri. Dar pana la urma a fost alegerea lor. Totul are un pret. Iar deobicei fericirea cladita pe suferinta altora se naruie. Desi eu nu le doresc asta, pentru ca inca mai tin la ei si fiindca vor avea mereu un loc in inima mea chiar daca m-au ranit si mi-au produs atat de multa suferinta. Au fost si momente de viata minunate pe care mica randunica le-a trait alaturi de prietenii ei, momente pe care nu le va uita pentru ca i-au adus multa bucurie in suflet. Iar atunci cand o napadeste tristetea si nostalgia isi aminteste doar de ceea ce a fost frumos si curat in acele relatii.
Deci, Cri cri, nu cred ca sunt un spirit mai "ascutit", care poate patrunde dincolo de aparente, pentru ca m-am inselat de foarte multe ori in privinta oamenilor, cred ca mai degraba sunt un suflet "sensibil" care crede inca in bunatatea semenilor sai, desi odata cu trecerea timpului incepe sa aiba oarecare indoieli ca ar mai fi prea multe astfel de fiinte, dar care nu vrea totusi sa renunte la ideea ca la baza oamenii sunt buni si generosi, si care va cauta toata viata ei astfel de oameni. Si numai unul de va gasi si tot va fi fericita. Dar poate sunt chiar mai multi, doar ca ea nu a stiut sa ii vada ori sa ii cunoasca.
O astfel de fiinta a gasit in persoana Omului care ii sta acum alaturi desi la o distanta de mii de kilometri.
Cam asta ar fi o parte din povestea mea, dar mai sunt si alte capitole, unle scrise, altele nu, pe care le-ai putea descoperi daca vrei sa le cauti. Unele se afla chiar aici, pe alte pagini din site.
Nu stiu daca fac bine deschinzindu-mi sufletul inca odata fata de oameni, dar nu pot trai fara speranta ca intr-o buna zi o parte din ei vor intelege ceea ce e de inteles si ca poate vor invata ceva din toate aceste experiente ale mele, desi din cate mi-am dat seama prea putini sunt dispusi sa faca asta si atunci "dau singuri cu capul de pereti" si se trezesc sau continua sa "doarma". Acum, depinde de fiecare ce alege.
In ceea ce priveste ultima parte a mesajului tau. Nu-i nimic daca nu ai raspuns urarii mele, de altfel nu asteptam nici un raspuns la ea, am facut aceea urare doar pentru ca asa am simtit in acel moment.
Am fost fericita de Pasti alaturi de cei dragi si vroiam sa iti doresc si tie acelasi lucru. Sper ca ai petrecut bine si ca te-ai simti excelent acolo unde ai fost.
#118994 (raspuns la: #118721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
copilarie - de Cri Cri la: 27/04/2006 10:00:55
(la: Suntem oare "fabricati" dupa acelasi STAS?)
E, poate, greu... e, poate, lux... e, poate, doar o copilarie sa pastrez copilul din mine... sa intreb "de ce?" pana la exasperare. Dar mie imi "vine" natural :P si nu e normal (spune lumea).
Si se intampla... din pacate se intampla atat de des sa strivesc gandacei in pumni! Nu ca sa-i doara, nici ca sa-i vad cum plang, ci din prea stangacie, poate. Si ma regasesc si eu prea des cu urme de lacrimi brazdandu-mi praful de pe fatza... Sunt tare usor de dezamagit in naivitatea mea, dar si usor de impacat... da-mi zmeura din pumnul tau si promite-mi ca suntem "prietenii cei mai buni din lume care-au existat vreodata" si ai toata inima mea. :)
Poate e trist, poate e bine, poate ca de fapt e grav...
#119144 (raspuns la: #119079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu m-am vindecat - de Maria Ionescu la: 03/05/2006 19:42:43
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
mi_cardio Da,am avut şi eu parte de o astfel de iubire, nu cu porniri sadice, dar mistuitoare," terminator"... şi azi , m-am vindecat. Cum? Păi am făcut un gest...nu vă voi spune care, dar m-am eliberat.Am sentimentul sigur , că am făcut tot ce am putut pentru iubirea mea... şi lucrul ăsta îl ştiu , după pacea ce s-a instalat în inima mea, deşi răspunsul lui a fost unul negativ. Am avut însă, un "Partener" de nădejde care m-a susţinut întotdeauna şi care nici acum nu S-a dezminţit... Da, aţi ghicit...Îl iubim cu MAJUSCULE...aşa trebuie....Deci, nu vă lăsaţi, faceţi totul pentru iubirea voastră....



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: