traduceri

nu vorbim de traducerile legalizate

astea nu sunt eliberate de catre autoritati ci ce catre traducatorii autorizati, eventual autentificate la notariat

in State certificatele de nastere in ce limba sunt eliberate? pasaportul, legile, documentele emise de securitatea sociala, in ce limba sunt?

Uneori traducerile nu sunt tocmai usor de realizat.Daca aveti o propunere mai buna in afara de ca, cultura-
fac modificarea imdeiat.
Chiar ca ar fi folositor.
Mersi.

un anume presedinte de consiliu judetean, care si-a dat examenul de stat inaintea bacului, dupa ce o vreme se indeletnicise cu operatul buzunarelor cetatenilor veniti sa-si cumpere cartofi? "Nebuniile tineretii" a comentat, se pare, dom’ Nastase cand a aflat!
E cam acelasi lucru! Si nu ma deranjeaza atat furtul, cat semnificatia pe care societatea civila o da gestului! Ma deranjeaza, in egala masura si faptul ca acuzatorii lui Beuran, ca au fost ei insisi acuzati de subnumitul de aceeasi frauda. Cu alte cuvinte: polite vulgare pe care si le platesc hotii intre ei, prieteni buni de altfel, pan-atunci.
Te-ai mira daca ti-as spune ca la sesiunile de comunicari "stiintifice" o fac pe surzii si se aplauda intre ei? Ca asistentii care cunosc ceva limbi straine sunt obligati sa execute, la comanda (si gratuit), traduceri din reviste de specialitate, pe care anumiti profesori univ. nu le pot consulta ca nu stiu limba? Te-ai mira, daca ti-as mai spune ca apoi, traducerile mot-à-mot se prezinta la respectivele sesiuni cu titlul de inedit? Si ca tocmai asistentii in cauza sunt trimisi sa le sustina (desi numele profului figureaza primul pe lista de autori) ei urmand sa raspunda comentariilor celor ce si-au dat seama de goanga si cer explicatii?
Cazul Beuran e varful unui aiceberg, daca-mi permiteti o comparatie desueta. Pute, ca si-n cazul Bradisteanu. Necazul e ca gangrena se extinde...si ca eu n-am solutii.

Din site-ul http://www.masonicforum.ro/ro/nr10/sion.html
.... Protocoalele Inteleptilor Sionului, lucrare cunoscuta uneori si sub numele Protocoalele Batranilor din Sion.
Ea constituie unul din cele mai notorii falsuri literare din istorie si s-a bazat pe plagiat si frauda inca din cele mai fragede inceputuri. Cu toate acestea, acest fals a captat imaginatia multor oameni, altfel foarte rationali, si s-a transformat intr-o sursa indispensabila de informatie pentru toti antisemitii si antimasonii. Acest articol isi propune sa examineze istoria unei farse compromitatoare si consecintele ei lamentabile in istoria moderna, din punctul de vedere al evreilor si al masonilor din intreaga lume.
Protocoalele au aparut in 1905 la Tarskoe Selo, o statiune de vara langa Sankt Petersburg, in Rusia Imperiala, aflata sub conducerea tarului Nicolae al II-lea. Autorul, indicat in primele editii, era un fost avocat, judecator si apoi calugar
greco- ortodox, ce se numea Serghei Alexandrovici Nilus (1862-1930).
Initial, Protocoalele au aparut ca appendix in editia a doua a unei lucrari a lui Nilus, intitulata Velikoe v Malom (Lucrul cel Mare din Lucrul cel Mic). n cele cateva editii care au urmat (1911, 1912, 1917 si 1919, toate in limba rusa), Nilus oferea diferite explicatii despre cum au ajuns manuscrisele Protocoalelor in mainile sale, subliniind ca el le-a tradus numai in rusa. Diferite editii si traduceri, publicate de altii, relatau insa versiuni deosebite asupra originii documentului.
Una din cele mai frecvente explicatii este cea conform careia Protocoalele ar fi formate din inregistrarile secrete ale Primului Congres Sionist tinut la Basel in 1897, sub conducerea Dr. Theodor Herzl. Ideea pe care documentul o sustine este ca evreii conspira pentru a controla toate guvernele, pentru a distruge civilizatia crestina, si pentru a deveni stapanii lumii. Protocoalele descriu detalii asupra metodelor ce vor fi folosite pentru a se atinge aceste obiective. Masoneria Libera ar fi astfel principala unealta a Inteleptilor Sionului pentru supunerea si dominarea umanitatii.
As vrea sa incep prin a spune raspicat ca o organizatie ca "Oamenii Intelepti ai Sionului" sau "Batranii Sionului" nu a existat niciodata. Cu toate acestea, fara a detine nici cea mai mica dovada, s-a sustinut totusi cu incapatanare ca Protocoalele erau rapoarte ale acestei organizatii fictive.
Vom examina forma acestor Protocoale. Primul lucru care atrage atentia cititorului obiectiv este ca textul nu seamana in nici un fel cu un protocol. Protocoalele sunt relatari, adica detalieri a ceea ce se intampla intr-o intalnire. Ele mentioneaza locul
intalnirii, data, ora la care incepe intalnirea, cine o conduce, in general numele celor prezenti si a celor care si-au anuntat absenta, si descrierea pe scurt a dezbaterilor, cine a intervenit si - uneori intr -o forma sumara - ce s-a spus si ce rezolutii au fost aprobate. In sfarsit, se inregistreaza momentul incheierii intalnirii si semnaturile celor care garanteaza veridicitatea relatarilor.
Nimic din toate astea nu se regaseste in asa-zisele Protocoale. Singura "semnatura" este o propozitie in care se spune - "Semnat de reprezentantii Sionului de Grad 33". Mai mult,in Protocol nu poate fi distinsa decat o singura voce. Acestea sunt de fapt monologuri sau dizertatii, peroratii am putea spune, care nu demonstreaza constructia ceruta unei dezbateri sau interventii a mai multor oameni. Este un semn trist pentru credulitatea sau reaua-vointa a celor care, citindu-le, au fost gata sa accepte un asemenea text ca pe un protocol adevarat, ca pe o relatare a unei intalniri..
In ceea ce priveste continutul, absurditatea unui presupus plan criminal, pregatit de un grup care pretinde ca ar controla mass media de pe Glob - dar se dovedeste incapabil sa opreasca publicarea repetata a planurilor sale - este de-a dreptul evidenta. Scopul imediat al Protocoalelor era sa submineze influenta politica si statutul Contelui Witte, cel mai important ministru in guvernul tarist din acel moment. Witte era un om foarte cult si cu opinii deschise, confident al tarului, care planuia introducerea unei politici imperiale moderne si novatoare. Pentru ca sotia lui Witte era evreica, toata lumea era de parere ca el ii sprijinea pe evreii din Rusia, cei care trecusera prin multe persecutii si discriminari de-a lungul secolelor.
Oponentii politici ai lui Witte, sub conducerea Marii Ducese Elisabeta, faceau tot ce era posibil pentru a-l discredita in fata clasei conducatoare si a familiei regale. Ducesa si grupul condus de ea au luptat cu incapatanare impotriva incercarii Contelui Witte de a introduce in Rusia standardul aurului, de a atrage investitiile straine si de a forma o alianta cu Franta. De asemenea, era cunoscuta dorinta Contelui Witte de a imbunatati conditiile de viata ale evreilor din Rusia si de a aboli anumite legi represive. Publicarea Protocoalelor era menita sa ii submineze influenta in fata tarului si a familiei regale.
Pentru ca unii scriitori insista sa atribuie Protocoalele primului Congres Sionist, prezidat de Dr. Theodor Herzl, se cuvine sa dam cateva explicatii despre acest congres, scopul sau adevarat si rezolutiile sale, toate amplu documentate. Miscarea Sionista, fondata de Herzl si sustinatorii lui, era pur si simplu o chemare adresata poporului evreu de a se intoarce in tara natala, Iudeea, aflata inca, la sfarsitul secolului al XIX-lea, sub dominatie otomana.
Principalul obiectiv al Congresului era sa rezolve "problema evreiasca" a tarilor europene, in special prin emigrarea evreilor. In patria lor istorica, evreii s-ar fi putut intoarce la agricultura, constructii si la alte activitati, ce le fusesera interzise timp de sute de ani, in locurile in care se stabilisera.
Primul Congres Sionist International a avut loc la Basel, Elvetia, intre 29-31 August 1897. Adevarata rezolutie a Congresului Sionist a constat in crearea Organizatiei Sioniste Internationale, ce urma sa implementeze programul sionist, sa creeze un Fond National pentru achizitionarea pamantului, asanarea mlastinilor, construirea de drumuri si impaduriri.
Adevarul despre aceste Protocoale a fost dezvaluit in 1921 de catre un jurnalist de la ziarul londonez Times, Philip Graves. In Istanbul, pe atunci Constantinopole, el a gasit o copie uzata a unei carti frantuzesti intitulata Dialoguri din Iad intre Machiavelli si Montesquieu, sau Politica lui Machiavelli in secolul al XIX-lea. Publicata la Bruxelles in 1864 de cate un autor anonim, ea fost de fapt scrisa in 1858 de Maurice Joly, un avocat francez antisemit si monarhist, provenind dintr-o veche familie catolica. In romanul sau, scris sub forma unui dialog dincolo de mormant intre Montesquieu si Machiavelli, Joly il ataca pe Napoleon al III-lea al Frantei. Astfel ca, foarte rapid, a primit o pedeapsa cu inchisoarea de 15 luni.
Graves a sesizat imediat extraordinara asemanare intre Dialoguri si Protocoalele lui Nilus. Paragrafe intregi fusesera copiate intocmai. In trei lungi articole, publicate in ziarul Times din 16,17 si 18 August 1921, Graves a demonstrat ca Nilus pur si simplu a plagiat Dialogurile lui Joly, deturnand originalul si adaugandu-i-i materialul antisemit ce-i servea scopurile. Studiile de mai tarziu au confirmat aceasta argumentare.
Desi Biserica Catolica nu s-a caracterizat in general printr-o vadita afectiune pentru masoni sau pentru evrei, este remarcabil faptul ca una din probele asupra falsitatii certe a Protocoalelor a fost scrisa de parintele reverend Pierre Charles - Societatea lui Isus -, publicata in Nouvelle Revue Theologique din Belgia, in ianuarie 1938. Remarcati data: Europa se afla in pragul celui de al Doilea Razboi Mondial. Regimurile totalitare ale lui Hitler, Franco sau Mussolini dezvoltau ample campanii antisemite si antimasonice. Toti cei care urmareau evolutia acestor evenimente intelegeau ca razboiul era iminent si ca puterea militara germana avea sa isi zdrobeasca vecinii, inclusiv Belgia.
Parintele Charles trebuie sa fi fost un om de mare curaj, dovedind integritate si dragoste pentru oameni, daca a indraznit sa publice o astfel de dovada compromitatoare asupra Protocoalelor. In acel moment, inclusiv superiorii sai, care au autorizat publicarea, au dat dovada de un simt al dreptatii si umanitatii de care Europa ducea mare lipsa in acei ani.
Cu totul, sunt 160 de pagini in Protocoale, circa 40% din text, bazate pe pasaje din Joly. In noua dintre capitole, mai mult de jumatate din text se dovedeste a fi copiat.
Protocolul nr. 15 este poate cel mai interesant din punct de vedere masonic. Gasim aici fraze de genul: "vom crea si multiplica loji masonice libere in toate tarile lumii... Vom pune toate aceste loji sub o administratie unica, cunoscuta numai de noi... Intre membrii acestor loji se vor afla aproape toti agentii politiei nationale si internationale". Regasim aici toate elementele teoriilor conspirationiste si nu merita efortul de a incerca o discutie asupra acestor afirmatii cu cineva care poate crede asemenea ineptii. Sunt oameni care nu au si nu vor sa aiba cunostinta despre independenta puternica a Marilor Loji din toata lumea, sau depre faptul ca politia regimurilor totalitare se considera printre cei mai mari inamici ai Masoneriei Libere.
Protocoalele, traduse in multe limbi, s-au raspandit extrem de rapid. Patruzeci si trei de editii diferite sunt conservate in Muzeul Britanic din Londra. Mai ales in anii 1930, cind se produce expansiunea fascismului si nazismului, gasim nu mai putin de 28 de editii si traduceri, publicate in cele patru colturi ale lumii. Protocoalele au devenit "Biblia" antisemitilor si antimasonilor. Adolf Hitler le-a folosit ca justificare pentru politica lui de persecutie rasiala care a culminat cu "Solutia Finala", masacrarea in masa a milioane de barbati, femei si copii, pentru singura "crima" de a fi evrei. Holocaustul insusi a demonstrat, in cel mai tragic si mai concret mod cu putinta, nonsensul presupuselor planuri de dominatie mondiala descrise de Protocoale. In mod evident, ura antisemita si anti-masonica nu are nici o legatura cu logica, dar are legatura cu psihopatologia.
Din pacate, propaganda antisemita si anti-masonica continua sa apara si azi fara nici o restrictie. Noi editii ale Protocoalelor au aparut recent in Statele Unite, Estonia, Slovacia, Ucraina, Iran si Danemarca. O traducere in greaca a fost publicata pana si in Australia. Sentimentele anti-masonice au inflorit din nou si ating nivele ale unei activitati fanatice de necrezut, in tari cu o lunga traditie democratica, precum Anglia si Statele Unite. Antisemitii si antimasonii au invatat repede sa profite de oportunitatile oferite de tehnologia electronica - in special de Internet.
.......
PS.Nu ma intrebati ce este masoneria, ca nu stiu si nu pricep.

Asi dori sa traduc tot!Pentru ca e foarte interesant ca discutiile noastre sa fie citite de toata lume,nu numei de romani,dar daca nu se poate,fac apel la cei ce cunosc traduceri ale unor poezii romanesti in fr. sau eng.Merci!

Aduci toate actele pe care le ai, traduse si legalizate:
act de nastere, diplome, cred ca ai alaturi de diploma si o foaie cu materiile invatate la studii..
Certificate de lucru, chiar si dovezi pt punctele acumulate pt pensie,
Daca ai carnet de conducere a masinii, la fel

traducerile costa mult mai scump in Franta
Bafta si fericire, tie si viitoarei sotii, Rco!

Citatul dat de Anita, despre ce scria Sârbu in Electra,
Electra sit francez..
mi se pare ca traducerea la origine este diformata si sunt adaugate unele interpretari personale, de aceia am dat scrierile originale ale lui Sarbu (erau in franceza)

Anita poti sa reproduci linkul original al citatului tau? de unde l-ai luat? ca nu cred ca tu ai facut traducerea la origine..

Iata un risc sa utilizezi traduceri,sau info de a 2-a, a 3-a mana
Prefer sa iau informatiile la sursa, la sursa tarii unde traiesc, suntem pe un forum , schimbam opinii, le complectam, celui ce nu-i convine un link in 4 limbi sau 3 diferite, este liber sa aduca alte linkuri, sa le caute, in romana..
si pentru informatiile auzite la radio sau la TV, sau citite in reviste, ziare.. ce linkuri aducem?

O intrebare ramane fara raspuns, un raspuns este incomplect, aduci opinia ta, informatia ta, complectarea ta...

Un forum, unde scriem si comentam in limba romana (oh, Daniel, sursele in Slasdot nu sunt in Romana!),

nu este o LECTIE PREDATA LA SCOALA, dar si pentru scoala mai cauti alta documentare, sa complectezi.

Deci... se poate ignora un subiect, se poate ignora un utilizator,
poti aduce alte surse in limba romana

dar mi se pare un pic neserios sa cauti nod in papura, sa tai firul in 4, sa joci la "elevul de la scoala, care incearca sa-si puna profesorul cu intrebari..... (ma abtin sa le calific) in incurcatura,

Cu ce scop? sa-si discretiteze proful? sa arate ca-i mai destept ca el?
sau...?

Si cua asta am incheiat definitiv acest subiect, care de altfel nu-si are locul aici si deviaza subiectul, dar este pt moment imposibil sa pui teme sau subiecte noi, chiar la forum gazdelore, ori acesta nu-l consider blog.

Un bun sfarsit de saptamana la toti...

P.S.
Anita47, poti sa-mi spui, sa-mi dai linkul si sursa, unde ai gasit legea ca este o crima sa nu stai tot timpul pe net,sa ai alte ocupatii:
sa lucrezi?
sa ai o familie si prieteni carora sa le consacri timpul?
sa ai alte ocupatii si pasiuni inafara de net, in timpul liber?

Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."

Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Buna ziua!

Am citit cu interes explicatiile privitoare la invataturile si practicile Bisericii Ortodoxe in legatura cu cei care au murit. Totusi, am cateva nedumeriri la care m-as bucura sa primesc raspuns din partea pr. Iulian.

Eu sunt inginer de profesie si, daca totul merge bine, spre sfarsitul anului imi voi termina teza de doctorat in inginerie electrica. Pe langa aceasta, sunt foarte pasionat de citit. Printre altele, am citit si Biblia, deoarece cred ca orice om, care se respecta si vrea sa aiba o buna cultura generala, trebuie sa o citeasca. Orice s-ar spune despre ea, Biblia a fost si este cea mai raspandita si citita carte din lume, a influentat cel mai mult omenirea si doar un ignorant in materie de cultura poate sa spuna ca nu este interesat sa o citeasca.

Dar, sa revin la subiect. Mi se parea normal ca explicatiile pe care le-ati dat sa fi fost sprijinite de niste texte din Biblie. Prin urmare, as dori sa aflu ce argumente biblice aveti cand faceti urmatoarele afirmatii:
- sufletul trece in lumea duhurilor (...) si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa. (...) Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente
- Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" (...) ajuta sufletul pe acest drum
- omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
- referitor la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg)

Invatatura Bibliei este ca "orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori" (Deu 17:6, Mat 18:16, 2Co 13:1, etc). Biserica Ortodoxa spune ca invatatura si practicile ei se bazeaza pe Biblie si pe Sfanta Traditie. Cum se procedeaza, insa, atunci cand Biblia si Traditia (sau traditiile, asa cum ati mentionat) nu converg, ba chiar exprima opinii contrare?

Cum raspunde Biserica Ortodoxa la acuzatiile protestantilor si neoprotestantilor, care spun ca ritualurile pentru cei morti sunt de origine pagana si au fost imprumutate din religiile orientale?

Cand este vorba de deosebirile dintre Biblie si Sfanta Traditie, cum se aplica invatatura apostolului Pavel din Galateni 1:8-12?

Cata greutate au principiile biblice in invatatura Bisericii Ortodoxe? Exista principii biblice care astazi sunt depasite, sau Biblia continua sa ramana autoritatea suprema, cand este vorba de credinta crestina?

V-am scris din punctul de vedere al cuiva care este in cautare sa se documenteze atat cu privire la invataturile bisericilor traditionale (ortodoxa si catolica), cat si cu privire la invataturile bisericilor protestante si neoprotestante.

Am acasa mai multe traduceri ale Bibliei: romana, franceza, engleza si spaniola. Pentru varianta romana, prefer traducerea facuta de Cornilescu. Chiar daca nu este populara printre clericii ortodocsi, consider ca limbajul este mult mai apropiat de limba romana moderna, care se vorbeste astazi in Romania, decat cel al traducerilor care poarta sigla Sfantului Sinod de la Bucuresti. Mai mult, aceasta traducere se poate gasi si in format electronic, devenind astfel si mai interesanta cand se doreste gasirea rapida a locurilor in care Biblia trateaza un anumit subiect.

As dori sa stiu, de ce Biserica Ortodoxa se incapataneaza sa accepte traducerea lui Cornilescu, care a fost un student si absolvent eminent al Facultatii de Teologie ortodoxa din Bucuresti, si continua sa puna in vanzare traducerea lui Gala Galaction si alte traduceri de acest gen, care utilizeaza o limba romaneasca arhaica, plina de exprimari slavone, pe care nici acum 150 de ani nu le mai gaseai in limba romana vorbita in popor si care fac lectura Bibliei deosebit de plicticoasa si neatragatoare. Este oare o strategie a Bisericii Ortodoxe Romane prin care urmareste sa-i tina pe oameni departe de Biblie, astfel incat preotii sa poata da orice fel de invataturi, fara ca cei care-i asculta sa-i poata verifica? Daca nu ai o traducere a Bibliei in limba pe care o vorbesti zilnic, cum se pot implini cuvintele din Ps 119, care spun "Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău. (...) Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!" ?

M-as bucura daca as primi raspunsuri la aceste intrebari.

Cu respect,
Tavi

cand ma gandeam ca in romaneste o sa sune ca-n butoi.
E greu de tradus, artizanul, trebuie sa ai "je ne sais quoi" ca sa-l pricepi, nu-i de-ajuns sa stii englezeasca.

Din cate cunosc, traducerile in franceza au avut aprobarea autorului ... nu cred ca si la noi!:)))
Candva am citit in paralel (engleza-franceza) cateva poezii - am avut sentimentul ca l-au "imputinat".

Cred ca asa stau lucrurile cu orice mare poet, pana la urma!
Trebuie gustat in original.

Merci, Daniel, parolistule!:)
Cohen - motiv real sa trec p-aici!

Legalitate si bani multi

Anul trecut, peste 46.000 de romani au plecat la munca in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM) si prin Patronatul ACORD. Alte zeci de mii de persoane au plecat pe cont propriu. Salariile pe care romanii le castiga in strainatate sunt mult mai mari decat cele pe care le-ar primi in tara. Numai cei care au plecat prin intermediul OMFM au castigat, in total, in 2003, aproximativ 101 milioane de euro. Banii, care in majoritate se intorc in tara, au doua tinte: familia si diverse investitii. Lipsa locurilor de munca din tara si salariile mici i-au determinat pe zeci de mii de romani sa isi caute norocul in strainatate. Daca la inceputul anilor ‘90 oamenii plecau “la risc”, ajutati de cunostinte sau in baza unor promisiuni, aparitia firmelor care intermediaza gasirea unui loc de munca in straina tate a modificat piata. Roma nii, care isi gasesc un job in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca sau prin firmele private, au asigurari medicale, contracte si venituri sigure. Diferenta dintre salariile primite in tara si cele din strainatate este foarte mare. Astfel, in tara, salariul mediu lunar este de aproximativ 5 milioane de lei, echivalentul a 120 de euro, in timp ce in strainatate, salariul mediu pe care il primeste un roman este de aproape 1.000 de euro.

Germania si Spania sunt in top

Ofertele de locuri de munca in strainatate sunt foarte variate, in functie de firma care intermediaza plecarea. Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, institutie aflata in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, a intermediat anul trecut locuri de munca atat in industrie, agricultura, gastronomie, cat si in domeniile hotelier, sanitar si construct ii de masini. Germ a n i a , S p a n i a , Elvetia, I t a l i a , Q a t a r , Ungaria si SUA sunt tarile in care au plecat roma nii anul trecut prin OMFM. Suma totala pe care au castigat-o in 2003 cei peste 40.000 de romani care au plecat prin Oficiu este de 101 milioane de euro. La preselectiile organizate de OMFM, romanii care isi doresc sa plece la munca in strainatate formeaza cozi uriase, ajungand uneori sa doarma in strada, doar pentru a nu pierde randul. Pentru 2004, in perioada 27-30 ianuarie, OMFM organizeaza preselectie pentru locuri de munca in agricultura spaniola. Potrivit ofertei angajatorilor iberici, vor fi selectate 600 de persoane.

Peste 6.000 de medieri ale ACORD

“Lucram cu persoane calificate, cu oameni pentru care putem negocia salarii bune”, sustine Roxana Prodan, presedintele Patronatului Agentilor Economici Acreditati p e n t r u Ocuparea si Plasarea Fortei de M u n c a (ACORD). Anul trecut, prin Patronat au plecat la munca in strainatate peste 6.000 de persoane.

Cu sau fara comision

Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca nu percepe nici un comision pentru inscrierea in baza de date sau pentru medierea unui loc de munca in strainatate. Comisionul perceput de firmele care fac parte din Patronatul ACORD pentru inscrierea in baza de date este de aproximativ 600.000 de lei. “Dupa ce este platita taxa pentru procesarea datelor, omul nu mai trebuie sa dea nici un ban pana nu este semnat contractul, adica pana nu ii gasim un loc de munca. Noi ne ocupam de traduceri si de legalizarea actelor, iar comisionul platit de roman in momentul in care pleaca este de 300-400 de euro, in functie de fiecare tara si domeniul in care urmeaza sa munceasca”, spune Roxana Prodan. Cel mai greu de obtinut este primul contract. Dupa aceea este mult mai usor. Perioada pentru care sunt semnate contractele variaza in functie de tara, de domeniul si de firma care intermediaza. Perioada minima este de trei luni, iar cea maxima este de doi sau trei ani.

Venituri inzecite fata de cele din tara

Salariile romanilor care pleaca in strainatate sunt, in medie, de 1.000 de euro. Acestea depind insa de domeniul si tara in care lucreaza fiecare. Cele mai mici salarii sunt cele pentru muncile necalificate in agricultura si in industrie, adica in jur de 1.000 de euro lunar. Persoanele calificate, care lucreaza in domeniul sanitar, petrolier sau industrie, pot castiga lunar sume de pana la 3.500 de dolari. Saptamana aceasta, peste 5.000 de persoane s-au adunat in fata Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca pentru a se inregistra in baza de date a institutiei. Chiar daca miercuri OMFM trebuia sa inregistreze doar femei care doreau un loc de munca la cules de capsuni, la preselectie s-au prezentat femei si barbati care indeplineau doar partial cerintele.

Conditii de munca si cheltuieli

Conditiile de munca si de cazare difera in functie de domeniu si de tara. Daca unii sunt multumiti de ceea ce gasesc in tara in care urmeaza sa lucreze, unii dintre capsunari, dezamagiti de Spania, spuneau ca locuiau in baraci din tabla .n care ploaia intra prin zeci de gauri, cu gratii la usi si la ferestre. In Spania, romanii cheltuiesc lunar, in medie, 50 de euro pe mancare si telefoane. Costurile cazarii sunt fie suportate de firmele straine, fie sunt platite de catre lucratori. Daca romanii nu isi respecta obligatiile contractuale, angajatorii au dreptul sa ceara incetarea contractului; daca nu se intorc in Romania dupa incetarea contractului, lucratorii primesc interdictie intre un an si cinci ani pentru spatiul Schengen.

Documente obligatorii

Acte necesare pentru inscrierea in baza de date a OMFM si a Patronatului ACORD:
- copie legalizata dupa cartea de munca si/sau contractul de munca in original si copia acestuia;
- copie legalizata dupa certificatul de calificare profesionala;
- copie dupa buletinul sau cartea de identitate
(cu o valabilitate de cel putin 6 luni);
- copie dupa pasaport (cu o valabilitate de cel putin 6 luni);
- adeverinta de la medicul de familie care atesta ca cel in cauza este apt de munca din punct de vedere medical;
- cazier judiciar valabil;
- curriculum vitae;
- fotografii tip pasaport;
pentru inscrierea in baza de date a Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca mai este nevoie de recomandare de la ultimul loc de munca si fisa individuala (dupa modelul aflat la Oficiu).

daca "cucoana" a ajuns functionar public, in occident, inseamna ca era casatorita cu un bastinas -francez si avea cel putin 15 ani in tara respectiva..
asta-i legea pe aici...
daca vorbea toata ziua in familie alta limba, nu e de mirare ca poate uita romana,
in plus, intr-o administratie publica, daca nu esti traducator oficial si chemat pt traduceri, esti obligat sa vorbesti franceza..
in afara de serviciu, face ce vrea.
faptul de a vorbi romaneste in serviciul public poate fi un motiv de reprimare grava...
si nu uita giorgiana, te-ai dus la o administratie publica franceza, nu la cucoana acasa si nici intr-o administratie româna...
in plus

Titlurile academice nu sunt decat niste... titluri. :)

Daca este vorba despre aceeasi Academie care s-a facut de pomina refuzand premierea operei lui Caragiale in timpul vietii acestuia, atunci m-am lamurit.

O nedumerire am in legatura cu afirmatiile doamnei Ehanciuc: unde e CHEIA traducerii?

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"

In regula, explicatiile in legatura cu titlurile si Academia mi se par valabile.

Cum ramane cu lipsa CHEII traducerii codului? In absenta ei, oricine poate pretinde orice.

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"

Daca are si cetatenie RO va puteti casatori "acasa", daca nu ai nevoie sa aduci in FR certificatul de nastere si... sa ai bani de traduceri...

Motive pentru care am fugit:
apa calda de ziua lui, de ziua ei si de 23 august;
cerneala pescarus vs pelikan;
pufarine;
fru-cola la sticla de juma';
bomboane "cubaneze";
sugative la caiete in coperta de plastik;
cantarea romaniei;
comandantul de unitate cu snur albastru (cel mai tare);
traducerile la video ale Irinei Nistor;
ceremonia devenirii pionier;
brigazile artistice;
tenishi chinezesti;
casetofonul "spatial"
tv-urile venus,diamant si sport;
pepsi la sticle la 2 lei
curmale si ciocolate mici chinezesti
"pe sub mana";
carticica cu congresul al XII-lea;
alune in glazura alba dulce,vietnameze;
tix-ul;
tabloul "lui" deasupra catedrei:
poezii de oda inramate:
defilarile de 1 mai si 23 aug;
cravatele din piele de la "fondu' plastic";
gumela....de-ti crapa smaltu' dintilor;
dacia de 70.000 lei si video-ul de aceeasi valoare;
gala desenului animat cu mihaela;
mihai constantinescu, marius teicu, olimpia panciu, eva kiss:
gil dobrica, grupul "5T", middle of the road;
radio europa libera si vocea americii in surdina;
fondu clasei cate 5 lei;
alexandru andriesh si cascavalul la telejurnal;
planu' de maculatura, fier, castane, papadie si borcane;
panoul de onoare;
"elevu de serviciu", pe clasa si pe scoala;
munca patriotica;
soimii patriei;
orele de rusa;
ceasurile de masa "slava" si cele de mana "raketa";
biscutii voinicel;
apa minerala aurora si hebe;
studio x de sambata seara pe bulgari;
telefon ocupat la casa de comenzi;
el in vizita in mina cu casca da protectie;
el plantand un pom la telejurnal sau taind inca o panglica;
"adidasi" de export de la pionierul;
aparatele foto smena;
borcanul de iaurt in care inmuiam pensulele la ora de desen;
maieurile "sita" chinezesti;
semicursiera turist;
pungile de 1 leu;
Chaplin la televizor;
serialul foileton de luni seara Liniile maritime Onedin;
filmele americane furate,
uleiul de peste;
trilogia povestirii istorice: incepea cu dacii si se incheia cu...dracii;
pixurile din tabla cromata cu 3-4 culori;
lanternele cu baterie patrata de 4.5 v;
caciulile rusesti din blana de iepure;
caciula de dama tip "burlan";
cipicii crosetati ......
Si mai presus de toate, commies peste tot!!

Ma numesc Savulescu Maria si o perioada am fost colegi la IPA. Pe atunci ma chema Moldovan Maria. Am lucrat pana in din 1981 pana in 1991 la IPA, C5 aprope de mama ta( adica pe acelasi coridor despartit prin dulapuri), doamna Betty Niculescu.
Nu stiu daca iti mai mai aduci aminte, dar de cateva ori am stat de vorba pe drumul spre serviciu.
Am urmarit activitatea ta la Romania Libera, dar dupa o vreme am aflat ca ai plecat din tara.
As dori sa te rog sa-mi trimiti daca poti la adresa de e-mail s_airam@k.ro traducerea pe care ai facut-o pe vremea cand erai la IPA poeziei IF de Rudyard Kipling. Desi am mai citit si alte traduceri aceea mi-a placut cel mai mult. Iti multumesc .

am citit "portretul .." de cel putzin 6 ori...shi in engleza shi in romaneshte! ar trebui sa incerci varianta in engleza, pentru ca multe dintre semnificatzii se pierd u traducerile!
"that, which doesn't kill us, only makes us stronger"

Cu 2 zile in urma,un reporter-prezentator al statiei TV FoxNews(cunoscuta a fi f. f.de dreapta republicana,sub control republican desigur)pe nume Britt Hume a spus la TV o enorma timpenie si va las sa judecati personal cu tot simtul ratiunii posibile cuvintele lui,le redau indirect,dar sint cit de cit aproape de realitatea traducerii:
"...in fapt nu exista o mare diferenta intre americanii omoriti in California si soldatii americani omoriti in Irak.Luind in consideratie faptul ca statul California este ca marime si populatie similar cu Irak-ul,deci in jur de 34-36 milioane locuitori,in California se petrec mai multe crime pe zi decit ar fi soldati americani ucisi zilnic in Irak.
In fapt,in California sint 2.6%de omoruri pe zi in contrast cu Irak unde sint1.2% pe zi...."
Oare acest individ isi da seama ce enormitati poate gindi si spune?CE legatura are una cu alta?
Soldatii americani sint trimisi acolo si mor pt."tara",moartea lor este total inutila si nu ar trebui sa existe.La fel nu-i normal sa moara nevinovati nici in CA.dar nu numai eu dar f. multi consideram ca astfel de judecata si exemplu analitic in % din partea lui(mare republican!)sint total deplasate.

la ora actuala,sint in jur de 600 americani morti in acest razboi inutil si in jur de 10,000 irakieni civili.Cu zile in urma 4 americani(asa zisi...civili lucratori pt. firme americane de reconstructie)au fost omoriti si taiati in bucati si pusi pe un pod.Desigur asta a stirnit reactii la Casa Alba si dorinta de razbunare,dar cum se face ca aceasta administratie NU spune adevarul cum ca acesti 4...civili erau de fapt mercenari angajati de CIA?
La ora actuala sint in jur de 15,000 mercenari din diverse tari prezenti in Irak.
Ceea ce acest razboi va face in continuare va fi de a crea si mai multe atacuri impotriva americanilor in Irak pt. ca nici o formatie religioasa ori etnica irakiana NU-i mai vrea acolo!!!
Ar trebui sa fie retrase toate trupele,dar acum cei ce trebuiau sa vina in tara...
trebuie sa stea inca pe timp nedeterminat,in plus...in jur de 300,000 noi trupe sint pe cale de a fi trimise din tara acolo!!!
Mari efective de trupe pleaca si tara ramine cu putine...nu m-as mira sa nu introduca Bush recrutarea obligatorie!Deci realmente ESTE Viet Nam-ul lui!!!
Si istoric vorbind...se va repeta acelasi lucru ca si in 1969-1972,ar fi bine sa fie BUsh in aceiasi situatie cu Nixon...in sensul de a demisiona!
Doamne fereste-ne sa fie reales presedinte....

Circula niste zvonuri ciudate cum ca deja il au pe Bin Laden si il vor readuce la lumina inainte de alegeri...dar personal nu cred.
Este cunoscut insa faptul ca fam. Bush a avut relatii f.f.f. strinse cu fam.Bin Laden inca din 1976,o fam f. bogata(averea ridicindu-se la 800 MILIARDE $)
si ca Bin Laden si 2 frati ai lui au avut multe convorbiri particulare cu Bush Sr.si au investit milioane si miliarde $ in firme si org. din USA,....f. ciudat ca NU au investit in marile co. de petrol ci in cele f. mici care apartin si azi...fam Bush!!!
Nu stiu daca stiati dar firma SNAPPLE este una din marile firme in care fam.Bin Laden are 78% din afaceri!!!Imi placea bautura asta dar de cind s-a spus cine e in spatele ei,nu am mai cumparat deloc in semn de boicot.

Un alt fapt CIUDAT este ca la 2 zile de la Sep.11 2001,cind prin ordine directe de la Casa Alba,nici un avion oarecare NU avea voie sa decoleze din afar si dinspre USA,aeropoartele inchise etc........1 avion cu 140 pasageri,toti ARABI
a putut decola din USA spre Saudi Arabia si ca 14 din ei erau membri ai fam...Bin Laden!!!
Oare DE CE acest tratament special?

Cindva curind Bush va fi chestionat de comisia Sep.11 dar el vrea sa fie impreuna cu Cheney si totul va fi cu usile inchise!Faceam ieri o gluma cu sotia
si i-am zis ca pare a fi un spectacol ventriloquist,Cheney va tine pe genunchi marioneta de Bush si il va face sa vorbeasca ce vrea el.

Un alt lucru total deplasat si mincinos ar fi faptul ca dreapta republicana il condamna pe John Kerry drept...criminal de razboi!!!!Cum ca in anii70 el a criticat politica din Viet Nam in fata comisiei senatoriale in legatura cu ororile facute de soldatii americani atunci si ca de fapt el insusi ar fi participat la ele!!
Kerry a fost acolo si a vazut cu ochii lui si nu a putut sa taca.
Oare daca Kerry ar fi "criminal de razboi" atunci...IN CE FEL ar trebui gindit Bush???Cred ca Bush are cele mai mari sanse de a fi un real criminal de razboi si de fapt guvernul Japonez recent il considera ca atare si vrea sa-l vada in fata unui tribunal international.

Nu mai aduc vorba aici despre atitea intrigi si minciuni bine planuite si conspiratiile de dinainte de Sep.11,razboiul din Irak a fost pus la cale de mult
si a STI cu luni inainte ca va fi un atac terorist in USA(NY),dar sa NU faci NIMIC
pt. a-l preveni face din Bush Jr.un real criminal de razboi!!!
Razboiul din Viet Nam a fost inutil,si la vremea respectiva din motive strategice...anticomuniste,au murit zeci de mii de americani degeaba si azi se repeta istoria in numele ...petrolului,si multi americani vor mai muri!Tot degeaba!!!Doar pt. o mina de "oameni"ce au interese de putere si personale si de a se imbogati!

Stiati voi ca de cind Bush a venit la putere 60%din mari companii ce-l sprijina si cu care are afaceri...NU au platit 1CENT in taxe si impozite guvernului???
Razboiul acesta este tinut pe banii poporului!!!
Bush are peste 130 milioane$ doar pt.cheltuieli pt. alegerile din Nov.Bani donati desigur de prietenii lui republicani si patroni de mari corporatii care vor sa-si mentina statutul de a face si mai multi bani fara a plati taxe!
Chiar recent Bush a folosit 10 milioane $ pt. reclame personale pt. alegeri ...din FONDURILE de ajutor social si medical pt. pensionari!!!!
Deja cu acest razboi a intrat in fondurile de social security adica fonduri de pensii adica BANII POPORULUI strinsi pt. zilele de dupa serviciu!!!
Un imbecilism(apropo de un text scris de Daniel)CRAS a fost mai cu 3 zile in urma cind Bush cu gurita lui a spus ca " in aceste zile grele prin care trece natia cei ramasi fara servicii nu ar trebui sa se plinga deloc".
Adica ...un sacrificiu este..firesc pt. ca luptam impotriva terorismului,nu se gindeste ca acesti oameni au familii si nu stiu cum sa faca acum sa puna o piine pe masa!!!
Mai deunazi la TV era sucarit(pt. ca-i scade%la popularitate)si a dat o scurta conferinta cu raspunsuri la intrebarile reporterilor si unul l-a intrebat ceva,dar Bush s-a suparat si pina sa termine reporterul intrebarea I-a zis"Cu cine crezi ca vorbesti tu?" pe un ton urit,Nu-mi venea sa cred sa fi vazut ce mutra acra avea.Si de ce? Pt. ca reporterul in loc sa-si inceapa intrebarea prin:"Mr.President..." azis:"Sir.."!!!!Bush a raspuns la repezeala dar nici o clipa NU s-a uitat la acel reporter ci in sala!!!Trageti concluziile.

Un alt lucru ar fi si ma intreb eu ignorant cum sint,DE CE ar considera Romania ca candidat(cacofonia este in mod expres)pe Lia Roberts?
Se stie ca e republicana feroce si desigur e de partea lui Bush?

As putea scrie inca destule,speram,majoritatea acestei tari cu capetele pe umeri ca in Nov.Kerry va arunca gunoiul din Casa Alba.
Veti vedea ca trupele se vor intoarce acasa!

Voi mai reveni.
REMEBER:LOVE&PEACE,
Ozzy