comentarii

trandafirii sa fie sub forma de adjectiv


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
si cu slana ardeleneasca, ce facem? - de sanjuro la: 23/10/2003 06:07:49
(la: GRASIME? Da, dar grasime buna!)
JCC, am urmarit cu interes materialele prezentate de tine, cel cu 120 de ani de viata, si acum cu grasimile...Ce sa-ti spun?
Am stat in SUA o luna de zile, la un training, si am avut ocazia sa mananc atat la ei acasa, cat si prin restaurante. Portiile sunt uriase, (n-am reusit niciodata sa mananc tot din farfurie), carnea fada, sosuri grele, tot felul de dressinguri, salate foarte condimentate, maioneze, apa cu gheatza, Jack Daniels, bere slab alcolizata. Stil american. Multi barbati sunt puhavi, iar femeile matahaloase.

Apoi am fost in Olanda in vacanta, timp de cateva saptamani. Peste, scoici, legume proaspete, (cam fara gust si ele, ce-i drept), branzeturi de tot felul, bere exceptionala, de la fara alcool pana la bere Trapist de 17grade!. Si un Genever, (gin olandez) deosebit de bun. Stil olandez. Barbatii inalti si svelti, femeile cam voinice.

Revenim in Romania: sarmale, carnati, slana, branza de oaie, saramura de peste, tochitura, fasole cu costita afumata, ciorba de burta, si cate si mai cate. Rosiile au gust, vinetele asisderea, vinul este bun, iar tuica o incantare. Facem excese de sarbatori, iar in rest mancam ce apucam, din ceea ce ne permitem sa cumparam. Asta-i stilul nostru de viata: dezordonat.

Nu vreau sa apuc 120 de ani, pentru ca deja de la 60...65 de ani te simti obosit, uzat. Vreau doar sa mai apuc inca vreo 10...15 ani dupa pensionare, ca sa pescuiesc cat vreau si sa altoiesc trandafiri. Si n-as vrea sa traiesc in senectute inca 50 de ani dupa aceea!

Care este meniul meu obisnuit?
Dimineata la ora 6.30: un pahar de iaurt sau sana, si un colt de paine, plus o ceasca de cafea fara cofeina, (Douwe Egberts sau Lavazza)
La ora 11 un sandwich compus din doua felii subtiri de paine, si o bucatica de cascaval sau salam uscat + o rosie mica si un mar
La ora 18.30 cinez: un paharel de tuica de pruna, sau votca cu lamaie, o farfurie de supa sau ciorba, (fara paine) + ceva mai consistent, (o portie mica de friptura cu garnitura, peste la cuptor, etc) + un pahar-doua de vin bun. Desert: o inghetata sau struguri.
La ora 21-22 un mar.
In weekend imi permit sa gatesc lucruri mai deosebite: Pui manastiresc, Musaca, Medalion vanatoresc, Ficaciori pe canapele, si alte minunatii culinare...
Mananc mult peste, (in special macrou si cand imi permit, somon, pentru ca enzima sau acidul Q15 iti protejeaza inima), petrec cat mai mult timp in aer liber, nu fac gimnastica de forta, decat exercitii de respiratie si miscari de incalzire Aikido.
La petreceri mananc cate putin si mai tot timpul, si beau moderat.
Cand pescuiesc la copca imi iau la mine sunca si ceapa, plus vin rosu, din care mananc si beau zdravan, ca sa mentin caloriile necesare in lupta cu frigul.
N-am mai pus o tigara in gura de 10 ani, si nici nu simt nevoia...
Nu mananc margarina, nici unt, si in nici un caz nu voi bea ulei de masline!

Si cu toate acestea numarul kilogramelor mele este egal cu inaltimea in centimetri pe care o am, scazand 100. Curios, nu?

Cred ca sunt 3 factori care concura la o forma fizica si psihica excelente:
- zestrea genetica;
- stilul de viata;
- starea materiala.
In rest doar un dram de noroc de la Dumnezeu, si totul e OK.


sanjuro
altoit - de sanjuro la: 24/10/2003 02:04:39
(la: Pt Sanjuro)
Pentru altoit trandafiri:
Portaltoiul, (maces, trandafir urcator) trebuie sa fie tanar, si sa aiba ramura portaltoi din anul precedent, (verde). Se altoieste in lunile iunie-iulie, cand deja prima generatie de flori s-a scuturat, (altoire in verde).
Pregatirea portaltoiului:
Pe ramura, (diametrul de 10...15mm)la mijlocul intervalului dintre doua frunze, cu ajutorului briceagului de altoit se practica o incizie sub forma de cruce, pe adancime cat sa ajunga la partea alba, (coaja este verde). Dimensiuni: longitudinal 15mm, si transversal 10mm. In paralel se pregateste mugurele pe care vrem sa-l altoim, (altoiul) astfel:
Se decupeaza mugurele cu o parte din coaja, inclusiv cu partea alba, (baza arata ca un varf de lance). Apoi se desprinde usor partea alba FARA A ATINGE PARTEA VERDE pe dedesupt, se departeaza usor marginile taiate in cruce ale portaltoiului, dupa care se aseaza la loc, peste altoiul introdus. Se leaga strans, spira usor petrecuta pe spira precedenta, fasia de rafie, (lata de 3...4mm)incepand cu 1cm sub baza "crucii", se ocoleste usor mugurele altoi, si se continua pana la 1cm peste "cruce", si se face nod. Pentru etansare se foloseste un amestec de ceara de albine, (in lipsa merge si parafina) si colofoniu, (saciz), care se amesteca in parti egale intr-un mic vas, (cutie de conserva goala)deasupra flacarii de aragaz. Se aplica peste legatura de rafie cand este usor caldut, NU FIERBINTE! Dupa o saptamana-doua de la altoire, se observa daca altoiul s-a prins, (se dezvolta). Daca s-a prins, dupa ce apare prima frunza, care trebuie sa aiba cam 2...3cm, se reteaza ramura la 1cm deasupra rafiei. Dupa inca o saptamana-doua, se indeparteaza toti ceilalti muguri de pe portaltoi, lasand doar altoiul.

In cazul lamaiului este ceva mai complicat. Se reteaza de la inceput portaltoiul, (obtinut din sambure pus in pamant), si se cresteaza in profunzime, la mijlocul sectiunii. Altoiul trebuie prelucrat sub forma de "pana". Se rascracara portaltoiul, si se introduce pana cu altoiul. Se leaga strans cu rafie, si se etanseaza cu acelasi tip de amestec.

Conditia de baza pentru ca o altoire sa fie reusita este ca sa recoltam altoiul cat mai proaspat, (seva sa nu se usuce).

Vitza de vie nu am altoit, si sincer, m-ar interesa cum se face.

Succes!

sanjuro
Forma si fond - de ionel la: 06/01/2004 11:28:27
(la: Gramatica si butélia)
Intotdeauna va exista o tensiune intre academie si bobor in ceea ce priveste teoria si practica: adica limba definita de academie si limba vorbita la piata. Multi nu vad padurea din pricina copacilor cand declara ca "e bune" nu-i corect si nu trebuie folosit. Boborului putin ii pasa, si eu ii dau dreptate. Pai, cel mai important este fondul si mai putin forma. Adica "sunt bune" este corect din amandoua punctele de vedere, iar "e bune" este corect doar din punct de vedere al continutului, ceea ce io cred (sic) ca-i suficient.

Atat timp cat intelesul este clar, dupa parerea mea, forma poate fi neglijata in foarte multe cazuri.
forma si fond - de (anonim) la: 08/01/2004 07:35:31
(la: Gramatica si butélia)
Nu cred ca solutia este neglijarea formei si acceptarea utilizarii ei in mod gresit, chiar si in cazurile in care forma incorecta e folosita de un grup mare de persoane si continutul este receptat corect. Eu prefer sa fiu corectata atunci cand recurg la forme incorecte, desigur, intr-o maniera politicoasa...
#7791 (raspuns la: #7676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Oirati, razboaie de imagine, imaginar - de Ovidiu Bufnila la: 15/03/2004 04:08:23
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Noi, scriitorii, am aprins revolta mizerieerilor, războiul conductei de petrol, lovitura de stat din insulele sudicelor, crahul financiar, furtul diamantelor de lumină veche, criza marelui baraj al occidentalelor, falimentul băncilor, asasinatele acvatice, orgasmul din penumbra lunii, sabotajele, apariţiile îngerilor, extazul popoarelor acvatice, măcelul din inima orientalelor, dimineaţa matrozilor din, exodul rechinilor, războaiele mecanice, dispariţiile misterioase, frământările meduzelor reformate, ivirea cometei, luptele de stradă, grevele, insurecţiile, migraţiile de seară, revelaţiile, luminile de pe cerul nordicelor, dansul norilor trandafirii, carnavalul broaştelor, furtunile oceanice au fost, toate, instrumentate de noi.
Să fie plăcerea experimentului la mijloc? Să fie bucuria perversă a umplerii formelor în mişcarea noastră aparentă? Sau sunt tehnicile subtile de manipulare a piraţilor de dincolo de orizontul vizibil? Admitem că sunt încercări periculoase.
Turbulenţele scăpate de sub control produc bifurcaţii fatale. Încercăm însă să intuim strategicele furtunilor oceanice. Bănuim că presiunea lor orizontalizează universul acvatic pentru a-i mări suprafaţa şi pentru a-l pregăti pentru o nouă sarcină informaţională. Ideea aceasta e atât de nebunească încât producem nenumărate turbulenţe în structurile noastre narative căutând o ascunzătoare unde s-o dosim şi să uităm de ea. Dar stăpânim turbulenţele? Iar uniformitatea noastră acvatică nu e un construct fals? Nu s-a produs cumva o rupere de echilibru şi structurile narative au scăpat de sub control?
E atât de uşor atunci când încerci să induci în eroare piraţii vrând să-i faci să creadă că eşti în măsură să decodezi întreaga informaţie conţinută în turbulenţe şi în evenimente mici!
#12058 (raspuns la: #12057) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Satan?Demons+Hell?666?lake of fire? - de Little Eagle la: 24/03/2004 15:21:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
Draga medina,
ma asteptam ca cineva sa vina cu astfel de raspuns,era inevitabil!Este ceva natural sa gindesti asa cind viata o traiesti in total dualism....bine-rau,urit-frumos,curat-murdar,onest-mincinos,cald-rece etc etc.
Marele intelept Dalai Lama a spus cindva:"Problema cea mare prin care trece omenirea este ca vede totul ori in alb ori in negru,nu realizeaza ca exista si un gri la mijloc."Poate ai dori sa-l critici si pe el?Eu cred ca are dreptate.
De ce am spus ca doar Dumnezeu exista?De ce nu am spus ca implicit ar trebui sa fie si ...opusul Lui?
Omenirea si religiile au trebuit sa inventeze un opus al binelui pt. a justifica ororile lumii in orice forme ale ei si atunci a aparut Mr. Satan,ori Lucifer ori Dracul ori Schamael,si mitul raului s-a creat,vinovatul a fost gasit si f. usor acum s-au "descoperit" vinovati eretici si vrajitoare in Salem buni de pus la prajeala ori torturi,si preoti exorcisti etc. etc.
In dualismul vietii trebuie,nu sa existe si Necuratu",dar am o surpriza pt. tine:
Ce-ai zice de faptul ca imi mentin teoria mea si spun ca Satan NU exista nici ca ...forma si nici ca spirit?
Ca de fapt doar Dumnezeu exista si am sa vin si cu argumente pt. a-mi apara teoria,desigur ca din nou vor stirni discutii si iar voi fi pus la zid dar sint obisnuit cu astea,numai sa nu ma luati la pietre.
In primul rind,esti de acord ca toata creatia apartine Lui Dumnezeu pt. ca El insusi este creatia toata?
Daca da atunci NU IL limita si-l plasa doar de o parte a ei adica ceea ce consideri tu ca este virtuos si moral si etic este Dumnezeu si ce-i urit si meschin si vulgar este...Diavolul!Dintr-o data Il minimalizezi ca existenta pt. ca in adevar Dumnezeu este dincolo de dualismul vietii.
Vezi totul subiectiv si ca tine din pacate marea majoritate.Daca admiri un trandafir si te incinta culoarea petalelor si parfumul lui,afla ca Dumnezeu NU e doar in acele petale dar si in spinii lui.
Ori indragesti un animal si ai grija de el esti atasata de el,de ce te uiti atunci cu scirba la un sobolan?si el este parte din aceiasi creatie si chiar si in el exista un suflet si este expresia vietii Lui Dumnezeu prin el.
De ce spun ca doar Dumnezeu exista?Pt. ca exista NUMAI BINE in creatie dar in diverse GRADE.Aici este problema din care se nasc contradictiile umane!
Cel mai mic grad de BINE(daca am gindi intre1-10)este ceea ce am numi "RAUL''.,si STIU CA ESTE EXTREM DE GREU DE ACCEPTAT ca de ex. si un mare
criminal in fapt nu este rau ci are in el si un % de bine care de fapt e la baza existentei lui....parca vad deja o piatra aruncata spre mine acum!
E greu de acceptat ca oameni ca Hitler,Stalin,Ceausescu,Mao,Bush,in esenta sufletului lor au fost sau sint buni,dar in cel mai mic grad posibil.
Am mai scris ca nu poti intelege creatia si pe Dumnezeu fara a nu crede in conceptul de reincarnare si Karma,stau la baza ei,Buddha a numit-o "roata vietii eterne"de unde si simbolul Buddhist ca religie si credinta.
Oare chiar crezi ca Buddha a nascocit adevarul din senin? Ori hai sa fim si mai ortodocsi,crezi ca Jesus a rostit invataturile Lui aiurea ca si cum le-ar fi visat si apoi spus discipolilor Lui basme sa-i puna la culcare?
Acesti avatari au avut in ei ADEVARUL si l-au si rostit pina in ultima clipa.
"Iarta-i Domne caci nu stiu ce fac",Jesus a iertat in stinga si dreapta chiar pe proprii LUi ucigasi,pt. ca a stiut ca NU sint RAI si nici posedati de vreun Satan!
Chiar si pe Judas stiind ca el l-a tradat!Oare nu am invatat inca nimic de la Dumnezeu nici pina in ziua de azi?Daca INSUSI DUMNEZEU(Caci Jesus a fost Dumnezeu in carne si oase nu fiul Lui!)iarta si vede in jurul Lui numai BINELE
ce te face sa reinventezi un personaj ca Lucifer ce nu exista de fel?
Pt. ca vezi TOTUL ori in ALB ori in NEGRU!!!!Dalai Lama are dreptate.
A te purifica in suflet si ajunge treptat de la gradul de 1 ca bine la 10 iti trebuie sute de mii de vieti prin care ai trecut deja si in functie de nivelul la care ai ajuns in cea prezenta de rafinare spirituala depinde prin cite vei mai avea de trecut.NU uita ca si Jesus a vorbit la vremea LUi despre reincarnare!
Si clericul din pacate(pt. ei si ...eforturile lor de a ascunde acest adevar,din punctul lor de vedere!)a incercat sa schimbe ici si colo pasaje din noul testament,dar ar fi insemnat sa fi ramas doar citeva pagini despre Jesus daca cenzurau totul!
Biserica trebuia sa scoata din Biblie reincarnarea,ceva politic si de putere.
Ce-ar fi insemnat daca lumea crestina ar fi crezut ca exista?Ar fi zis cam asa:
"Ce nevoie am de biserica?daca am gresit cu ceva in viata asta ma repar eu in cealalta."NU,credinciosii trebuiau sa STIE ca au de trait doar o singura viata si
au de ales intre...rai si iad,si aici au venit cu tot felul de pedepse in iad si suflete pierdute etc.etc.Mai tirziu,catolicii au trebuit sa inventeze si purgatoriul,ceva de mijloc,adica ai putea avea o sansa DACA vei dona bani bisericii pt. absolvirea pacatelor,deci iti poti rascumpara greselile si vei ajunge in rai....apoi contrar bisericii au aparut asa zisii"soul eaters",un fel de mercenari care spuneau ca au darul de a lua asupra lor pacatele altora(de obicei ...f.bogati!)si le pot asigura intrarea in rai fara acordul...bisericii.Evident,biserica s-a pus pe urmarirea lor pt. a-i extermina.
In fapt biserica mai ales cea catolica a facut o gramada de acte ilegale pina la crime.In rest,bigotrie,minciuna si diverse politici ce n-au de-a face cu credinta in Dumnezeu.
Eu zic ca inainte de a trage o concluzie ar fi bine sa cauti raspunsuri sa te intrebi de unde vii si unde te duci,sint primii pasi spre o adevarata spiritualitate,decit sa crezi mecanic in ceva ce inca nu cunosti decit in mod papagalic.Nu te limita doar la ortodocsism sau catolicism etc. sint multe alte credinte de la care poti invata f. multe ,sufletul tau vrea sa stie,nu-l incarcera
lasa-l sa exploreze sa se cunoasca pe sine prin tine.
Toate au acelasi numitor comun in esenta,dar fereste-te de dogma,este un drum incuiat si fara sa vrei devii cu ochelari de cal si ar fi pacat.
Dar fiecare cu karma lui-ei,si cu destinul lui-ei,nu poti schimba peste noapte o ideologie.Daca asa crezi e dreptul tau,in alta viata urmatore vei gindi total altfel,dar nu-ti vei mai aminti de cea de azi.Vei fi o alta persoana,dar in tine va fi mereu acelasi suflet de milenii.
Imi dau seama ca ce am scris e greu de acceptat de multi,dar nu pot decit sa -mi expun si eu parerile mele personale si credinta mea,si nu vad nimic rau in asta.
Nu sintem nimeni real perfecti,cei care sint in lumea toata ii numeri pe degete si de fapt nici nu stii ca exista,pt. ca duc o viata de total anonimat si cu toate astea EI sint cei care conduc universul tot in lipsa avatarului.
Vor fi mereu 5 la numar si cind se vor reincarna la vremea avatarica(ciclul avataric este de 700-1400 ani),ei vor aduce spiritul Lui Dumnezeu intr-o forma umana aleasa de ei.Apoi rolul lor va fi preluat de Avatar in intregime.
Despre astea poate altadata.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Ps: Daca esti interesata,iti recomand sa citesti cartile despre mituri si religii scrise de un f. mare erudit si cel mai mare expert in istoria religiilor si miturilor din lume,de necontestat cel mai mare!JOSEPH CAMPBELL.Vei descoperi totul in ele si la fel vei invata f. multe,raspunsuri la orice fel de intrebari ai avea.
La fel citeste autobiografia lui Dalai Lama.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
" Viata omului este ca o mare oglinda sparta in milioane de cioburi.Se vede in fiecare din ele drept altcineva,de fapt se vede pe sine insusi fiind acelasi suflet etern".

Dalai Lama
#12761 (raspuns la: #12742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Parul mirosind a trandafiri" - de alexbrie la: 05/04/2004 06:59:31
(la: Ultimul sarut)
"Parul mirosind a trandafiri" sau alte parfumuri era nu numai in neconcordanta cu amintirile :) ci si prea clasic ca exprimare. Poate ca "samponat" e putin strident, dar mi s-a parut suficient de poetic.
"Ne tineam de maini incercand sa nu alunecam pe gheata proaspata" suna intr-adevar mai bine, dar e o fraza prea lunga pentru continutul sau. Cautam ceva destul de concentrat.

Alex
#13305 (raspuns la: #13296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sir Lawrence Alma-Tadema Vs. Thomas Kinkade - de LMC la: 13/04/2004 13:00:49
(la: Fratia pre-rafaelita)
Domnul Firimita spunea:

"Comparatia dintre Alma-Tadema si Kinkade....Desi nu pot spune ca prefer kitsch-ul englezesc celui american, cel putin pictorul englez a avut ceva urme de talent, in timp ce Kinkade este ceea ce in Romania am fi definit drept "pictor de bilci." Alma-Tadema, de care nimeni n-a auzit astazi, a fost foarte popular in timpul vietii. A fost fascinat de Egiptul antic, si in general, de viata grecilor si romanilor antici. Prin 1850, englezii cultivau acesta sentimentalitate dulceaga, teatrala, reprezentata prin fecioare cu obrajii roz pe fundalul unor tufisuri de trandafiri, figuri androgine cintind la harpa, etc, un alfabet visual conceput pentru a le justifica tendintele decadente mai mult sau mai putin latente. Una dintre caracteristicile kitsch-ului este tendinta de a cenzura originalul, de a inlocui originalul cu o copie daca se poate mult mai “draguta,” mai populara. Kinkade si Alma-Tadema se intilnesc pe planul acesta, pentru ca ambii trivializeaza trecutul, natura, etc. Ambii au fost propulsati de avaritie...."

Comparatia intre Kinkade si Alma-Tadema mi se pare o exagerare a analizei critice. Eu cred ca Kinkade face parte dintr-o grupa de "artisti" complect diferita decit cea a lui Alma-Tadema. Kinkade si-a gasit o sursa de venit de care se tine cu dintii pina cind inca mai poate si pina cind acest "bubble" ii va exploda in fata. Omul este destul de destept in marketingul lui pentru ca se pare ca a gasit un drum paralel care il urmeaza mai agale fara a se strofoca prea mult.

Vezi:
http://www.thomaskinkade.com/magi/servlet/com.asucon.ebiz.catalog.web.tk.CatalogServlet?catalogAction=Product&categoryId=640&productId=62304

Aceste Plen-Airs sint probabil mult mai demne de un respect artistic, desi in multe cazuri ramin sub un nivel de fircaleala inutila.

Despre Alma-Tadema, nu pot sa-i gasesc nici un element negativ in lucrarile lui. Precizia, compozitia, studiul, culoarea, toate sint extrem de frumos imbinate si controlate. Nu uitati ca in acelasi timp Ingres, Delacroix, Gerome si multi alti pictori erau fascinati de aceeasi "genre" al Orientalismului. Aceasta fereastra inspre o fantezie Orientala, inspirata de colonizarile Orientului Mijlociu, era o moda al societatii inalte, rivnita de la cel mai mic la cel mai mare. Din ea sa nascut Simbolismul care la rindul lui a dat nastere la alte curente in arta. Comparatia intre cei doi artisti mi se pare asa cum am zis exagerata, pentru ca nu pot sa imi imaginez arta lui Kinkade intr-un muzeu de arta, sau o carte care sa-l mentioneze ca fiind un artist important dintr-o miscare artistica care a revolutionat arta.

Deci "with all due respect" domnule Firimita va contrazic punctul de vedere bazata pe faptul ca contextul in care pictorul Alma-Tadema a pictat era altul decit cel care il traim astazi. Sintem asa de obisnuiti cu imaginile Post-Modernismului si Avant-Gardismului care ne inconjoara incint atunci cind ne izbim de calmul si frumusetea acestui "vechi" curent il explicam a fi kitchism. Alma-Tadema nu a copiat ceea ce alti pictori au facut asa cum Kinkade il copie pe Thomas Moran, Albert Bierstadt, si altii ca ei. Temele lui erau inspirate din poezie, mitologie si imaginatie dar erau compuse cu o precizie maxima. Studioul lui nu era plin cu imaginile altor artisti ca sursa de inspiratie, era plin de flori, plante exotice, obiecte aduse din Orient etc etc. El nu compunea trupul uman dintr-o revista de desen ci isi platea modele vii pe care le studia intr-un mod academic si precis. Aratati-mi unde este evidentiat acest lucru in arta lui Kinkade?!

In incheiere vreau sa precizez ca miscarea aceasta al Orientalismului si-a Pre-Raphaelismului a fost o ridicare impotriva Academiei si-a Neo-Classicismului, era asa cum intr-un mod paralel Mininalismul a fost o forta impotriva Abstractului Expresionist. Deci pe vremea aceea era tot la fel de scandaloasa asa cum astazi sintem scandalizati de imaginea Madonei pictata in excrement de animal. Nicidecum nu era privita ca o forma de kitch.
#13782 (raspuns la: #13753) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Credinta. - de Little Eagle la: 13/05/2004 17:57:19
(la: Existenta divinului?!)
Dear AndreiS,
Desdemona ti-a raspuns f. bine la intrebare.As adauga citeva opinii personale in plus.
Nu trebuie sa avem Nevoie de a crede in o fiinta divina superioara,ea deja exista in fiecare din noi,trebuie doar sa o descoperim in noi si atunci o vom vedea in tot ce ne inconjoara.O poti numi cum vrei,Mare Spirit sau God.
Ceea ce trebuie sa ne ferim a gindi si face este sa nu fim ipocriti cind gindim la EL,sa fim sinceri.Meher Baba,in care cred si este avatarul epocii(1894-1969)a spus odata ca apreciaza mai mult un ateu care nu crede in Dumnezeu,dar are o conduita morala si etica de exemplu celor din jur decit un religios zelos si ipocrit,pt. ca Dumnezeu iarta orice greseli ce facem(unii le numesc...pacate)dar nu va ierta niciodata pe cei ipocriti .

eu ma gindesc zilnic la Dumnezeu,si nu ma rog pt. mine lui ci pt. toata lumea de oriunde ce nu cunosc de fapt,pt. natura,pt. Creatia toata la un loc sa aiba grija de ea si sa ne trezeasca sa nu fim egoisti,sa uitam sa urim,sa traim in pace si dragoste unii cu altii.
Sunt slab si de aceea ma rog pt. ca nu doresc rautate in lume si egoism,dezinteres fata de cel apropiat,de la piatra la pasare si om.Imi este rusine sa ma rog pt. mine insumi,nu consider ca am acest drept.
Dragostea te poate schimba mult si asta stiu din experienta proprie.Nu merg la biserica,nu am nici o relgie dar cred in Dumnezeu si pt. asta nu e nevoie sa faci parte din o congregatie sau sa citesti Biblia in nestire,ori Coranul.
Cum am mai scris deja,Biserica o duci in tine si ea este tot ceea ce te inconjoara.
Mi se pare ca oamenii ce apartin unei anume credinte si religii sint slabi in suflet si spirit,nu sunt real Warriors pt. ca au nevoie de cineva sa le spuna ce sa creada si in cine sa creada si asta duce la brainwashing!

De aici in trecut erau sacrificii umane pt. zei,vezi ce s-a intimplat cu aztecii si inasii,s-au omorit in sacrificii pina au disparut cu miile!Si pt. ce?Crezi ca Dumnezeu le-a facut vreo favoare?Unele triburi africane (Papua Noua Guinee)
erau canibali si s-au mincat intre ei pina azi au ramas putini(acel trib de head hunters).
Crestinii au initiat cruciade in ...numele lui Dumnezeu impotriva lumii musulmane si azi inca continua prin Bush care se crede salvatorul...crestinismului....!!!!Musulmanii nici ei n-au fost mai prejos si au pornit "cruciadele"lor pt. a pedepsi pe...infideli,azi...uite ce a facut Ben Laden.
Este totul pornit din ipocrizie si o falsa intelegere despre Dumnezeu=religie pina la fanaticism,si asta o spun gindind si la crestini,asa zisi.Ei traiesc in alta lume,de iluzie ce nu are nici o legatura cu Dumnezeu ori Allah!

Si crestinismul n-a fost deloc bland si nu este,a creat genocid peste tot in lume,protestanti vs. catolici,fortarea indienilor americani sa citeasca Biblia,
conquistadori in cautare de aur si in treacat de a...crestiniza pe indigeni....
DE CE e necesar sa-ti impui credinta ta altor popoare?Ei NU si-au impus-o tie niciodata.CINE ti-a dat acest...drept de a persecuta religios pe altul care si el crede in Dumnezeu,ACELASI in care crezi si tu,poate el crede mai mult ca tine si nu e ipocrit!!!!Dumnezeu e mai aproape de el decit de tine chiar de traiesti la Vatican si te ...numesti reprezentantul lui Dumnezeu pe pamint...?
Asta as numi reala blasfemie!

Crezi ca e nevoie sa te spovedesti unui preot?Eu nu cred.Inseamna ca esti un suflet slab care nu vrea sa faca fata cu sine insusi.Esti un las!
NU esti deloc un real warrior!Nu esti brav si ti-e frica de moarte indiferent in ce forma va veni ea la tine.
Ai nevoie de un preot sa-ti spuna ce sa faci?Cind el insusi NU este deloc perfect in spirit si suflet?

Asa s-a nascut credinta,din dorinta omului de a fi diferit de vecinul lui,din egoism.Dumnezeu NU ARE RELIGIE!Etern a fost si va ramine acelasi si se manifesteaza in toata creatia in orice pt. ca e si in firul ierbii si acolo dai de sufletul lui si al tau,nu uita ca este nu doar in trandafir dar si in spinii lui si daca te intepi in ei nu injura ci fi fericit ca ai contact cu el si prin singele tau si al lui.
Sacrificiile au fost inutile,sint impotriva acelui trecut singeros de ritualuri si ceremonii.Mai exista si azi in alte forme.
Da,a ramas doar un Dumnezeu azi ,pt. ca de la inceputul Creatiei a fost doar unul singur.Oricum l-ai numi,el este acelasi unic si etern.Daca nu ar exista creatia lui,el nu ar exista!Traieste prin ea.Iubeste creatia lui si de aceea va fi la infinit.Odata la 700 ani revine in mijlocul ei in forma umana,si este numit avatarul acelui ciclu universal.
Zoroastru,Rama,Krishna,Buddha,Jesus,Mohamed,Meher Baba.Putini cred in asta,nu e inca timpul lor,in alta viata vor realiza asta si este normal sa fie asa pt. ca nu toti avem acelasi destin,a merge in grup la biserica nu inseamna ca toti vor ajunge in...rai.

Tine minte ca pe Dumnezeu NU il gasesti acolo unde-l pui,si crezi ca va fi pt. ca ai cladit un templu sau biserica lui.....
Chiar asa crede lumea ca il poate pune pe Dumnezeu sa zaca prizonier intr-o cladire?
Si ca doar acolo il poate...afla prin rugaciuni personale si de multe ori egotistice?..."ajuta-ma Doamne,ca sunt sarac,sunt bolnav,vreau bani si sa traiesc 1000 de ani,sa fiu fericit,sa am femei,sa fiu asa si altfel etc..."
Crezi ca Dumnezeu te aude in egoismul tau?
Du-te in fata unui copac si roaga-te lui pt. ca vei da peste Dumnezeu in acel copac,ia-l in brate si plinge-i suferintele,roaga-te pt. Creatia toata si Dumnezeu iti va vorbi .il vei auzi in vint si ploaie,in tunete si fulgere,in inima ta.

Asa cred eu despre Dumnezeu si asta imi e religia.

Love&peace,
Ozzy
..........................................................................................................................
"Eu personal nu am nici o putere.Poporul meu este puterea noastra si curge
in acelasi singe in fiecare din noi.Puterea Adevarata vine numai de la Creator,
De la Marele Spirit.Este numai in miinile lui.Daca insa ma intrebi despre tarie de spirit,ce pot spune e ca ea exista numai in iubire."

Chief Lame Deer(lakota tribe)












































































Muresh - de AlexM la: 21/05/2004 23:37:37
(la: Gramatica si butélia)
Muresh
Care sa fie problema ?
1. Se spune , intr-adevar , "conform afirmatiei facutA anterior"
si nu "conform afirmatiei facutE anterior" ("facutE" se potriveste cu "conform afirmatiilor facutE anterior") . Nu stiu , dar n-am nici o problema "pe chestia asta" . Vorbesc natural , fara sa fiu nevoit sa ma outocontrolez gindindu-ma tot timpul la legile gramaticale .

corect este intradevar "conform afirmatiei facutã anterior (ce afirmatie? aia "facutã") Mai frumos este cu "anterior" care, ar trebui sa fie "afirmatie anterioarã" dar care printr-un necunoscut mecanism de hiper-correctie involuntara este folosit ca "afirmatiei anterioare":-)Desigur ca acest exemplu nu a pornit de la "afirmatia facuta anterior" unde anterior este folosit corect ci numai de la observatia despre cum se foloseste cuvantul "anterior" in anumite contexturi cand acest cuvant joaca rolul de adjectiv si trebuie acordat cu substantivul ce'l insoteste.
2. "Sunt" si "sint" :
In primele clase primare si , dealtfel , prin romaneasca vorbita acasa , fusesem instruit a spune si scrie "sunt" . Mai tarziu s-a schimbat macazul si ni s-a spus ca trebuiese trecut la "sint" . Motivul nu-l stiu . Sa fie nevoia de a fi asemanatori cu rusii , sau cu latinii ?

hai sa tinem politica departe de lingvistica. Forma româneasca este "sânt" cu "â" ; ca acest sunet este redat grafic prin "â", sau "î", asta nu este numai o chestiune minora de "gust" al celor ce decid. Aparent numai "a" si "e" devin "â" in limba româna si nu si "i". Din punctul meu de vedere, justificat ar fi deci scrierea cu "a" ->"sânt"

Adica , de ce n-am incerca sa fim noi insine si sa vedem ce se intampla .
Au mai fost si alte schimbari : de exemplu "intr'o" a devenit "intr-o" --s-a eliminat apostroful . Schimbarea a fost motivata de nevoia de simplificare a ortografiei , in special in folosul stradaniilor de a micsora numarul analfabetilor . Am salutat aceasta schimbare desi de atunci simt c-am pierdut din autenticitatea limbii .

o schimbare minora dar totusi apostroful joaca rolul sau si cratima rolul ei.

3. Ma folosesc de "se datoreste" si nu de expresia "se datoreaza" (prea e caraghios) , "cafeina" si nu "cofeina" , , s.a.m.d .
(Apropo , cum trebuieste spus :
"Doi oi moi " sau "doua oua moua" ?) .

Doua oua moi; Neutrul este caracterizat prin sg = terminatie masculina, pl= terminatie feminina. Asa invataram la shcoala. Pentru cazul in discutie, discrepanta vine de la cuvantul "ou" care are forma de plural in "ã" si de toate numeralale care sint compuse cu "2" care cer si ele acordarea lor la substantivul langa care sint. Deci:
-doua oua moi (moi pentru ca-i pluralul lui moale unde vedem ca transformarea li > i via li > l'i ( prezent inca in Aromâna ) > i
(doua, dozecisidoua,treizecisidoua -douajdoua, treijdoua etc:-)


4. Termeni in englezese au intrat in limba noastra . De exemplu chiar la "Cafenea" sintem indrumati sa "afiseaza ultimele mesaje din sit" (mare atentie , "sit" nu "shit") . Probabil ca e in regula . Procesul de globalizare impune . Chestia e ca limba noastra , fiind o limba fonetica , ajungem la contradictii . Sit e si "sit (down)" , etc .


"sit" nu este prezent nici in DEX 1998; neologisme care intra in limba in mare parte cu circulatie redusã in ciuda incercarilor (snobiste?) de a le impune. Un utilizator normal foloseste mai mereu " am vazut pe o pagina de web" in loc de "pe un sit de web".
De fapt este foarte interesant aceste gen neutru in lb. româna care cere o terminatie feminia aiurea. De ce spun "aiurea"? Pentru ca inca nu stiu de o explicatie acceptabila a pluralului românesc in "-uri".
Nu se explica prin Latina si nici prin slava si este un sufix care a jucat un rol de sufix "colectiv" in IndoEuropeana; acest sufix aparent vine din substrat unde avem si formele sale de feminin singular "-urã" si masculin singular "-ure"; pentru unele cuvinte intalnim o reducere a sufixului masculin "-ure" in "-ur" ( veizure/viezur, strugure/strugur, mugure/mugur) iar pentru unele cuvinte intalnim aceasi forma de -ure/urã numai pentru feminin ( buturã/buture).
Un sufix foarte, foarte interesant dat fiind ca multe cuvinte Latine fac plural in "-uri"; asta ar arata o "adaptare" a cuvintelor din Latina la "modul de a vorbi" al unei anumite populatii. Dar ma opresc aici pentru ca urmarirea unei astfel de idei ar ridica un mare semn de intrebare asupra sintagmei "cuvinte mostenite din Latina" si ar arata ca de fapt nu sint cuvinte mostenite ci "imprumutate". Iar sa sustii ca limba româna a imprumutat cuvinte din Latina si nu ca a mostenit, ar insemna sa negi ca limba româna ar fi o limba NeoLatina precum "surorile" ei. Or, asa cea, este pentru multa lume intelectuala au ba asemanator unei crime a la les majeste:-))

Alex


#15730 (raspuns la: #15424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Comentariu pt. Ozzy despre Razboi - de LMC la: 28/05/2004 10:58:14
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Am sa incerc sa fiu cit mai “to the point”.

”””Razboaiele nu sunt singura metoda de a supravietui....cine a pornit vreun razboi l-a facut din interese de expansiune,de la romani pina in ziua de azi.
Acele popoare invadate nu au dorit razboi ci s-au...aparat si este o mare diferenta!Remember,politicians start the wars,ori vreun dictator si se ascund in spatele cuvintelor si sloganelor ca o fac pt. a ...elibera lumea.
Cine o face pt. a supravietui sunt cei cotropiti.”””


Hai atunci sa ne intrebam o alta intrebare mai interesanta: A fost nevoie de o intrarea in Razboiul Mondial II? Ce se intimpla daca nu faceam nimic? Ce s-ar fi intimplat daca am fi cunoscut mai multe despre intentiile lui Hitler? Poate tu s-au vreun pacifist ca tine poate sa ne lumineze mintile, sint sigura ca ve-ti primi premiul Nobel pentru o solutie.


“””Indienii americani nu au vrut razboi cu Wasitchu,omul alb.Tara asta in care si tu traiesti a fost a lor si inca este si sa nu uiti asta niciodata,esti un guest pe pamantul lor!!!!!!”””

Sint de acord ca indienii au avut de suferit mult. Dar din pacate timpul nu se poate intoarce, nu putem schimba nimic din ce a fost. Dar nici nu cred ca ar trebui sa ne impachetam jucariile si sa plecam la noi acasa, wherever that is, si sa-i lasam pe ei sa-si ieie pamintul inapoi, whatever that means.

“””Ar trebui sa-i respecti.Sa-i iubesti,dar timpul tau de wisdom nu a venit inca,este un nor negru deasupra ta. Nu uita asta. Iti spun pt. ca vad ura in tine dar candva vei intelege,cand va veni timpul tau. Vad invidie si gelozie,o suparare psihica ,o salamander in inima ta.
Am sa incerc sa te ajut,dar inca rezisti,este greu si asta nu e bine sufletului tau frumos.
dar nu e niciodata prea tarziu.”””

Aici ai intrecut masura. Din pacate nu ma cunosti (poate din fericire, depinde din ce punct de vedere te uiti). Ma acuzi de ura, disrespect, gelozie, invidie, incapatinare??? Cine esti tu sa-mi analizezi persoana? Cit stii tu despre mine ca sa ajungi la concluzia asta? Deocamdata am scris prea putin despre viata mea si ideiile mele ca sa-mi faci analiza sufletului si-a inimii mele. Cit despre nori negrii, poate concluzia la care ai ajuns este pentru ca te-ai uitat din spatele norului negru care te inconjoara pe tine (no offense please).

”””Daca cineva mi-ar trage o palma pe strada,as intoarce obrazul celalalt.NU as raspunde atacului. Daca cineva ar trage o palma sotiei mele,l-as bate sau as muri pt. ea.
daca cineva ti-ar trage tie o palma pe strada si eu as fi martor,as bate persoana ori as muri pt. tine.”””

Cineva si-a pus in minte sa vina sa-ti omoare sotia, pe tine, familia ta, vecinii tai, compatriotii tai, pe mine. Din pacate n-ai fost treaz sa vezi pericolul care te-a inconjurat. Multumim lui Dumnezeu ca au fost altii.

”””Ai face asa ceva pt. mine? Nu! Pt. ca inca nu esti pregatita spiritual.”””

Da fac! Suport o decizie luata de cineva care stie mai mult decit ne-a fost dat noua sa stim.

“””Dar nu accept razboaie inutile si false din interese personale de a cuceri tari,petrol,pamant si a omora oameni nevinovati.”””

Cred ca ideia asta nu voi putea sa ti-o scot din cap, pina nu vei mai trai si vei mai vedea.


“””O solutie mai buna decat razboiul? Apoi este intelegerea intre noi si pacea,este chiar atat de greu de imaginat? Vino in pace la mine si vei pleca in pace,eu imi apar pamantul doar.”””

Asa cum ai zis: intelegerea intre noi si pacea. Din pacate, daca numai tu intelegi lucru acesta si cel care te uraste pe tine si tot ce esti tu nu-i pasa, ce vei face atunci???

“””Nu ma gandesc la razboi,dar tu ai ganduri ascunse si vrei sa-mi iei pamantul si tu vei ataca primul. Desigur ca trebuie sa ma apar si sa-mi apar familia si poporul si atunci nu am incotro,imi pun culorile de razboi pe fata si NU pt. a ma apara pe mine sau viata mea,ci a poporului meu! dar nu vreau sa te omor,nu este in gandul si sufletul meu sa iau viata unui frate sau sora,si n-o fac din razbunare.”””

Te referi la mine personal sau la altcineva???

”””Be wise dear sister. Tu ce ai face daca cineva ti-ar da o palma pe strada?Vei lua pistolul si vei trage in acea persoana?Pt. o palma?”””

Nu voi lua pistolul binenteles. Exemplu a fost figurativ. Am vrut sa-ti arat ca nimeni nu este 100% pacifist. Dar daca cineva ar intra la tine in casa, si te-ar ataca pe tine si familia ta, si daca ai crede ca viata iti este in pericol, nu ti-ai scoate pistolul??? Binenteles ca da! Razboiul este pe o alta platforma, razboiul te apara de acela care vrea si are in plan sa te atace in dormitorul tau, in casa ta, in biroul tau, pe strada ta, in orasul tau, in tara ta.

“””Multi mi-au facut cate un rau here and there,de ex. in Romania am avut o vecina care invidia iedera noastra si trandafirii nostri,a turnat pisatul ei la radacini si s-au uscat.Nu m-am dus la ea sau la sotul ei sa-i iau la bataie.Am tacut,am suferit dar nu am zis nimic.
La cateva luni,el a fost calcat de un troleibuz si ea mai tarziu a murit de inima subit.
In viata nu faci un rau fara a plati candva,si e soarta omului rau.Nu eu trebuie sa trag o palma,ci Dumnezeu si destinul o va face pt. ca nu este ceva drept. Pornesti razboi se intoarce impotriva oricui cu varf si indesat.Istoria lumii o arata.”””

Ce ai facut (sau mai bine zis, ce n-ai facut) este exemplu unui bun Crestin, dar este un exemplu diferit. Sint de acord ca Dumnezeu nu vrea sa intoarcem rau pentru rau, sau sa ne razbunam impotriva celui care ne-a facut un rau oarecare. Din contra, trebuie sa ne rugam pentru ei, trebuie sa-i iubim, si sa le aratam iubire. Dar daca in cugetul nostru ne gindim: Lasa ca o sa se razbune Dumnezeu pe vecina mea, sau ii dorim ca raul sa nu se lase de casa ei, atunci iti spun clar, era mai bine sa te duci si sa faci la fel cum a facut ea. Dumnezeul care il slujesc eu ma indeamna sa ma rog si sa-mi iubesc vecinii, dar asta este pe plan individual, in relatiile noastre de zi cu zi. Poate daca am fi cu totii exemple pentru cei din jurul nostru, daca am urma invataturile Bibliei, pacea va domni intre noi si nu ar mai fi nevoie de razboi pe plan international.

”””Nu cei ce se apara platesc ci cei care pornesc razboiul din egoism,perfidie,lasitate,megalomanie,interese proprii si trimit la moarte soldati...ei se ascund bine merci!”””

Din nou, nu inteleg adjectivele folosite, si fundatia pe care te bazezi. Egoism? Perfidie? Lasitate? Megalomanie? Hmm, ma indoiesc ca cineva si-ar pune in joc viata, viitorul si banii pentru asemenea lucruri.

”””Astea am avut de spus acum.Poate nu crezi in lumea de spirit indiana,te rog din suflet insa sa ai grija de tine,acel nor este f. negru deasupra ta.
Crezi ce vrei eu te voi iubi mereu .Si te voi apara.
Voi canta pt. tine.”””

Eu inteleg mult mai multe decit imi dai tu credit. Nu simt nevoia sa fiu descintata, si nici nu doresc descintarea nimanui. Relatia intre mine si Dumnezeu este si ramine ca un otel care nu poate fi fisurat, dar apreciez dorinta ta pentru a fi in spirit linga mine.

Numai bine.
LMC
#15987 (raspuns la: #15954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
amintiri din copilarie/Ozzy/06.04.04 - de (anonim) la: 04/06/2004 03:16:54
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Dragi frati si surori,

Cei din generatia mea pot cunoaste ceea ce scriu acum.Cei mai tinerei nu stiu.
Cand m-am nascut la conducerea tarii era Gheorghe Gheorghiu Dej,a murit cand eram in clasa a 2 a primara.Am facut scoala in Mandravela nici nu stiu daca mai exista.Tataie(tatal tatalui meu)ma ducea zilnic la scoala si ma lua inapoi.Toti baietii purtam un fel de uniforma ca o fustita pepita cu patratele mici alb-negru,guler alb si funda mare rosie la guler.Cam ciudat obicei,nu?

Prin clasa a2 a dupa ce Dej a murit,a fost plans de popor atunci,a venit la
conducere Chivu Stoica,un tip cu capul chel(se radea)care emula pe bossul lui rus,Hrusciov.Un var apropiat al tatalui meu a fost atunci adjunctul lui Stoica.
Cand erau petreceri in famile,nunti,sarbatori etc,venea adus cu masina si sofer personal care statea pana pleca el acasa.
Era una neagra cu...perdele la geamuri,marca Zil(mai tarziu a avut o Volga),era un lux pe atunci.Cand a cazut Stoica,a cazut si el.

Dar a apucat sa aiba o casa vila mare pe Aleea Trandafirilor data de partidul comunist pe gratis.Acest var al tatalui meu era un mocofan mare.Cand venea la mese,se indopa la refuz si apoi se ducea la WC si isi baga degetul pe gat,voma sa poata manca si mai mult!
Avea un baiat de-o varsta cu mine,sotia lui mereu se dadea mare cucoana,dar tot taranca era.
Cu varul meu,de cate ori ne vedeam ne luam la bataie,il cafteam bine.Alteori,pana la batai eram prieteni si la petreceri ne bagam sub masa sa ne uitam sub fustele rudelor,chiar si a mamelor noastre.De mic am luat-o aiurea in viata!
Cand noi ne duceam la ei,isi acopereau cu ziare picioarele mesei,nu cumva sa le zgariem ...din greseala.Aveau si mobilierul ,sifonier,etc,...imbracat in ziare.
Odata am furat un pistol cu capse jucarie de la varul meu si mama mia ce scandal a iesit!L-am dat inapoi dar ai mei m-au batut in prostie.

Imi placea sa stau la bunici(din partea tatalui)si in vacante,mai ales cea de vara,ai mei ma expediau la ei,eram fericit si aveam si prieteni de joca,unul pe nume George altul Gabi,dar noi ne numeam intre noi"Domne".
Tataie a fost locotenent de cavalerie in primul razboi si decorat pt. rani si bravuri.Avea pe un perete pe hol poze in sepia cu el ca soldat.
Un om admirabil,f. bun si mereu interesat in politica,citea ziarele zilnic si multe.
Se culca la 7 seara si se scula la 4 dim.Cu gainile.Aveau in curte un prun si un cais,o magazie si un loc unde crestea in fiecare an un porc pt. Craciun.Avea o capra,gaini,rate si o gasca pe nume Maritza,care era ca un caine,doar familia o stia,in rest ataca pe orice strain,postasului ii era frica sa vina la gard.Maritza a murit de batranete,asa o indrageam toti de mult.

Mamaie n-a muncit in tinerete deloc,s-a maritat cand avea 18 ani cu Tataie care era cu 15 ani mai in varsta,era un fel de traditie.
Au avut 2 copii,o fata,a murit la 17 ani de TBC si pe tatal meu.
Pe aceiasi strada locuiau multe din rudele lor,2 surori ale lui mamaie si veri ai tatalui.Bunicii pe atunci nu aveau inca televizor si cu mamaie mergeam in fiecare seara la una din sorele ei sa vedem filme.
Multi de pe strada nu aveau TV-uri,cand era un film f. bun si american sau francez ori italian(rareori,in rest erau rusesti in prostie numai despre razboi si comunism),ne adunam cate 15-20 persoane fie la un vecin fie la sora lui mamaie,sa-l vedem.

Mai tarziu,ai mei au cumparat si lor un TV,ca al nostru,rusesc si desigur cu lampi,daca se ardea una erai in pom pt. ca se gaseau f. greu de schimb,trebuia sa ai...relatii.Nu-mi aduc aminte marca TV ului,stiu ca era desigur in alb-negru si ecranul oval, cutia din lemn si in fata jos avea 2 butoane mari in stanga si dreapta,pt. sonor si altceva,avea 6 clape mici la mijloc pe care apasai sa-i dai drumul,sa-l inchizi,etc.

Multi din voi poate nu ati auzit de anume emisiuni din vremea mea,poate altii stiu,ma uitam duminicile dim. la un serial pt. copii numit"Aschiuta si Daniela".
Aschiuta era o papusa din lemn cu o palarie ascutita pe cap.El o numea pe Daniela,Danielutza si vorbeu despre copii si scoala si raspundeau la scrisori trimise de copii.
Danielutza era tare frumoasa cu gropite in obraji si cred ca aveam 6 ani atunci si eram indragostit de ea la nebunie.Ea avea vreo 25 ani...apoi m-am indragostit nebuneste de alta actrita din alt serial ce-l urmaream cu sufletul la gura"Capitanul Val-Vartej",pe nume Irina Bora,bruneta si frumoasa la culme.
Danielutza era blonda.Uneori a jucat si ea in episoade cu Irina,era o placere pt. mine sa le vad pe amandoua deodata.
Mai tarziu Irina Bora s-a maritat cu un tenor de opera,Dan Iordachescu.
Ca veni vorba de muzica,pe atunci se asculta Gica Petrescu,Mia Braia,Dorina Draghici,Angela Moldovan,Ioana Radu,mai tarziu a aparut Margareta Paslaru,
Marina Voica,Aurelian Andreescu(pe asta am ajuns sa-l cunosc cand eram la liceu),Cornel Fugaru si in special italieni,ca Gianni Morandi(erau si filme pe ecrane cu el,muzicale),Adriano Celentano,Domenico Cutugnio Rita Pavonne,francezi ca Eddy Mitchell,Joe Dasin,Johnny Halliday,Yves Montand,Gilbert Becauld ,Sylvie Vartan(era casatorita cu Halliday),Juliette Grecco si multi altii.

Mergeam cu mamaie la filme serile,ori alteori stateam pe o bancuta in fata gardului casei si alte femei se adunau la taclale,ma fascinau barfele lor.Aveam un costumas vara din catifea albastra cu pantaloni scurti,de vizite.Si un fes pe cap cu alb si albastru.Am apucat s-o vad si pe strabunica,mama ei, avea 105 ani si eu aveam 5.Mereu eram pus pe prostii(inca de atunci!),ii placeau dulciurile si ii dadeam o bomboana de ciocolata(Se numeau Lebada),dar ii spuneam:"Inchide ochii si deschide gura".Apoi dupa sa zic 30 min.ii spuneam acelasi lucru si ea facea.De data asta ii puneam in gura un gainatz de gaina....
Si radeam da cadeam pe jos de cum se stramba,si incerca sa ma loveasca cu o nuia,dar nu putea,atunci venea mamaie si ma alerga prin curte si eu ma cataram pe magazie si radeam mereu.

Cu prietenii mei ne dezbracam goi sa ne uitam la putzele noastre,Goergica avea o sora ,tot de 5-6 ani Mihaela(o numeam Ela) si se dezbraca si ea si-si arate pasarica.Cred ca de pe atunci mi s-au tras treptat pornirile mele sexuale de mai tarziu....

Mamaie si Tataie,aveau ce se numea atunci,closet in fundul curtii,sau cacastor,sau altii il numeau vatra.Eu aveam sub pat insa olitza si imi faceam nevoile in ea,mamaie ducea apoi olita la closet.Nu aveau baie(cada sau dus),ci se spalau intr-un lighean mare,la fel mamaie ma spala in lighean.
Nu aveau nici apa in casa,pe strada era o cismea(asa se numea)comuna si toti de pe strada se duceau cu galeti sa ia apa pt. gatit si spalat.

Bunicii nu aveau aragaz,ci o soba mare din fier in care puneau lemne si ca ochiuri erau cercuri de diferite dimensiuni din fier si daca doreai foc mic scoteai cercul mic,sa intre foc mic.
Avea un burlan ce iesea la acoperisul bucatariei.Vara gatea in magazie.Aveau soba si foloseau lemne sau carbuni sa fie cald.Tataie avea un lighenas mic in care facea spuma din sapun sa se barbiereasca,si vara,mereu afara in curte.

Noptile,la culcare dormeam cu mamaie,tataie era in sufragerie.Mamaie ma punea sa ne rugam la Dumnezeu,spuneam impreuna"Tatal Nostru"si apoi imi citea cate un basm din Fratii Grimm,pana adormeam.
Tataie a avut 2 frati,el s-a nascut in Bacau.Mamaie s-a nascut in satul Greci nu departe de orasul Gaesti.Ea a avut 3 surori si 3 frati.Acum toti au plecat din lumea asta,ultima a fost mamaie,la 95 ani.A plecat cu 2 ani in urma.
Sorele ei de pe strada,au murit cu 2-3 ani inaintea ei,mamaie se senilizase saraca....mergea la casele lor si statea cu orele pe bancutze asteptandu-le sa iasa din curte...Tataie a murit cu mult inaintea ei,in 1985.

Eram deja in USA,i-am iubit si iubesc inca.
Tataie dupa razboi a muncit ca postar,cu bicicleta,au tras de bani cu dintii sa-si puna copii la scoli(erau cu plata),sora tatlui meu a fost o f. buna in matematica,tatal meu a facut liceul la Gh. Sincai si apoi a vrut sa devina chirurg insa si-a dat seama ca e prea sensibil si a urmat in schimb facultatea de biologie.A fost cel mai bun!La 25 ani un savant roman(Traian Savulescu)
l-a ales sa-i fie asistent.Mai tarziu a devenit directorul Institutului de biologie din Bucuresti.Avea masina la scara.
A fost demis si mutat la Baneasa,la Institutul de protecia plantelor pt. ca eu devenisem dizident politic....Are 74 ani azi.

Familia mamei mele a fost mai instarita si au avut pamanturi...inainte de comunism.Ea a avut 6 frati si surori dar toti au murit de mici copii de TBC,inca din timpul razboiului(al 2lea mondial),ea a fost cea mai mica,doar unul din fratele ei a trait pana la 33 ani dar a murit tot de TBC.Ea avea 7 ani pe atunci.
Mama ei a fost casatorita de 3 ori,n-a avut noroc de soti buni....toti 3 betivi
o bateau mereu,al treilea cel mai rau si era in Garda de Fier,mare scula de nazist imputit atat sub Zelea Codreanu cat si Horia Sima.Era mandru cand isi punea uniforma cu diagonala si pistol la centura si avea un bici,venea acasa
beat si o batea pe bunica cu biciul din senin!!!A murit in munti impuscat de comunisti.

Bunica pe care eu o numeam"Cuscra"pt. ca asa o numea mamaie,a murit la 82 ani de cancer la stomac,in 1972.Mamaie a ingrijit-o mult.
Cand lua pensia, mereu imi dadea pe furis 20 lei.I-am facut si ei destule poante proaste de copil mic...o scuipam si imi spunea:"pe lumea ailalta ai sa ma lingi",puneam in mancarea ei sare cu nemiluita,ii faceam sicane de ex. legam 1 leu cu ata si il puneam pe holul casei si ma ascundeam dupa perete,ea il vedea si eu il trageam incet,ea dupa el,odata a cazut pe jos.
Altadata aveam un prieten pe care ea nu-l agrea,si venea acasa sa ne jucam de-a indienii si cowboyy,eu eram mereu ....indian si ma vopseam cu culori pe fata si eram la pielea goala.
Odata a vrut sa-l dea afara din casa si m-am suparat,am imbrancit-o de a cazut si lovit la cap de frigider....am crezut ca murise si am plans si l-am luat la bataie pe prieten.
Din fericire n-a avut nimic...!

Mamaie si tataie nu aveau frigider ci racitor,el la 2 zile mergea si cumpara blocuri de gheata,le punea in el pe o usa deasupra.

Bunica"cuscra"a avut 3 surori,una din ele o numeam in familie"Cucoana"pt. ca era bogata si sotul ei mare businessman in flori si mai ales lalele,le importa direct din Olanda.
De cate ori venea in vizita la Cuscra la barfe si cafea,ma supara pt. ca mereu de cum ma vedea imi zicea:"Ce mai faci bai putza?".
Alta sora a fost castorita cu marele inginer si pilot de raliuri din anii interbelici,Jean Calcianu.
Alta a fost casatorita cu un colonel din garda personala a regelui Carol.

Mama mea la fel a urmat liceul Sincai(cu tatal meu s-au castorit la 25 ani,amandoi nascuti in 1930)si apoi facultatea de economie si a fost contabil sef la Fabrica de Ciocolata si Produse Zaharoase Bucuresti,pe Sos. Viilor.
Urma sa devina directoare cand a fost si ea data jos din pozitii ca si tata cand eram pe lista..neagra a securitatii.

Am fost singurul lor copil,dar inaintea mea urmau sa aiba altul,insa a murit prematur...ma gandesc si azi la soarta....ce ar fi fost s fi fost eu ...primul?
Azi nu mai scriam aceste randuri!

Mi-am stricat dintii de copil....prea multe dulciuri ce aducea mama acasa.
Ei traiesc azi in Buc.in apt. de bloc,comunistii au luat casa dupa ce am intrat eu impotriva lui Ceausescu si a lor.
N-au vrut sa vina aici in USA,dar ii ajut lunar cu dolari,pensia lor e mica.E randul meu sa-i ajut.

Eu?Eu trebuia sa fi fost mort de 5 ori pana acum.
Cand aveam 2 luni,tataie avea un cantar si asa ma cantareau,unul vechi cu balanta si o greutate de bronz in forma de para,grea.Odata m-a pus pe cantar si din greseala a facut para sa cada pe capul meu....mi-am pierdut cunostinta si au trebuit sa ma duca la reanimare imediat.Ai mei au fost tare suparati pe el o vreme,caci puteam sa mor.

A 2 a oara,aveam 9 luni si am facut pneumonie cronica.La reanimare din nou si apoi zilnic niste injectii.I cheated death again!

A 3 a oara aveam 4 ani si eram la poarta,ma uitam la baieti mai mari jucand fotbal pe strada.Un altul care nu juca m-a ochit cu prastia si m-a lovit in cap de mi-am pierdut pe loc cunostinta si sangeram de nu se oprea deloc.La spital din nou...si azi am o scobitura mica in craniu,dar pacalisem iar moartea.

A 4 a oara era sa mor in batai la securisti,Dumnezeu exista!Am pacalit iar moartea.

A 5a oara,in USA de O.D.(overdose)prea multe droguri si bautura combinate deodata.La spital dus de gagici.
Am pacalit iar pe Mr. Death.

Nasa mea mare care mereu mergea la sora ei in Franta,fie la Nice ori Paris,aducea reviste multe si chiar si sora ei ii trimitea apoi postal in R. reviste.Unele se numeau CineVerite,si la mijloc aveau poza dubla(gen Playboy) cu diverse starlete in pielea goala.Aveam 10 ani si mergeam la ea in pod unde la tinea pe cele vechi si furam acele pagini.Acasa ,in camera mea,le puneam pe perete la pat,si tin minte ca atunci eram indragostit lulea de Raquel Welch,aveam si poze cu ea pe perete.Desigur ca incepusem sa ma masturbez deja cu gandul la ea mereu.
Odata a venit un preot cu dascal de paste sa sfinteasca casa si in camera mea...popa dadea cu busuiocul si apa sfintita aiurea peste tot,caci ochii lui esra pironiti pe pozele mele!Ha!Tin mint ca repata mereu:"...Minunat,minunat..."

Mai la 7 ani aveam o papusa,in chip de fata si nu stiu de ce(nici azi)o numisem ...Magdalena?Dar dormeam cu ea in fiecare noapte,ai mei faceau misto de mine.
Prima mea iubire a fost la 6 ani(nicidecum sex!) si toti baietii o iubeau,se numea Renata,o alergam peste tot si odata am prins-o si sarutat-o pe gura(nicidecum french kiss),m-a strans in brate si m-a sarutat inapoi....am fost
cel mai fericit pt. ca ceilalti baieti nu au avut sansa asta,m-au urat chiar.O vreme am fost prieteni si mereu ne ascundeam si ne sarutam copilareste pe gura.

Apoi ne-am mutat si am schimbat scoala,nu ne-am mai vazut.Dar au venit alte fetite in viata mea,cu gramada,mai tarziu cand am dat de gustul pasaricii....
nu ma mai opream,desigur ca primul sex ce am avut a fost lamentabil,dar la 14 ani ce stii?Nici fata nu stia deloc,fiind de-o seama cu mine si amindoi la virginitate,desigur ca nu a avut orgasm.
Dar cu timpul ne-am educat si expertizat,apoi am trecut ca un fluturas de la una la alta.
Am mai scris astea.

Cand aveam 14 ani eram deja cu o gasca de copii de-o varsta si mai mari cu 5 ani ca noi.
Ne duceam pe terasa unui bloc al unora si ne masturbam toti ,care se scapa primul trebuia sa dea 25 lei ....era Tudor Vladimirescu pe hartie.
Furam din magazine zilnic bautura si conserve,alteori spargeam masini noaptea sa furam,de multe ori ne bateam cu alte gasti din alte cartiere,era unul numit Ferentari(plin de tzigani),altul Pajura,altul Chibrit,altul Damaroaia de ex.Batai cu bate si cutite,am fost taiat de cateva ori,as putea zice ca as fi putut muri a 7a oara.
Aveam un lant cu mine mereu,cu asta loveam la sange.Ionel,un tip din gasca avea de ex o bara de fier,asta a fost mereu prin puscarie,ca si Virgil,Faraonul,Gica cutit lung,Broscoiul.Pe mine ma numeau Montzi.
Broscoiul era un tzigan mic dar f. rapid cu pumnul,nici nu-l miroseai!Odata m-am batut cu el si mi-a spart nasul,n-am vazut pumnul deloc!
Erau niste frati pe nume Carligel(3)si erau spaima cartierelor,mai era si Gelu Pandelica,asta doar se arata si fugeu toti,mai era Virgil Vlajganul,si asta batea de speria lumea.

Odata eram si jucam barbut afara in dosul blocului si o femeie a cazut(s-a sinucis)chiar langa noi,blocul avea 9 etaje.Tin minte si acum,ne uitam la ea cum ii curgea sange din nas si urechi si gura.Am plecat si chemat militia.
Altadata omoram niste broaste si popandai cu latzul de sarma si vedem o gramada de oameni,femei,copii ,barbati alergand dupa un tip la 23 ani urland :Puneti mana pe el ca si-a omorat tatal cu toporul."
Atata am asteptat,eram cred ca doar eu Ion si Valerica,ca ne-am si luat dupa el,l-am prins si luat la cafteala de l-am umplut de sange.O patrula de militari trecea pe acolo si l-au luat ei in primire pana a venit militia.

Mergeam la scoala si acolo iar batai cu alte gasti.Fumam deja si beam ,jucam poker pe bani si haine(aveam cativa legaturi la Shop-uri pe valuta),uneori aveam noroc de o pereche de jeans,de multe ori insa pierdeam.Trebuia sa fur bani de la parinti ori din casele altora.Intram pe geamul de la baie,stiam cand nu e nimeni acasa.
Uneori cu Valerica ne uitam la femei cum fac baie,odata era una f. frumoasa si cada era chiar sub geam.Geamul deschis,si ea in cada.Ne bagam efectiv capetele pe geam ,ea se spala si noi eram la 1 metru de ea!!!!N-am fost prinsi niciodata.

Cand aveam 10 ani alergam cu Georgica dupa fetite si le prindeam si apoi le bulaneam si frecam la pasarica.Odata am vazut o fata de 14 ani masturbandu-se cu un creion in WC,tot pe geamul de la baie.
Ca sa te uiti la bloc pe geam se facea in curtea interioara si era un culoar de trecere de la o scara la alta pt. a duce gunoiul la tobogan.Ei bine trebuie ca eram inconstienti!!!!Geamurile la 2 apt. erau la perete pe acest hol care avea
o balustrada de fier....Ne urcam pe balustrada si ne sprijineam de perete si apoi ne uitam pe geam.
Ganditi-va ca uneori eram la etajul 3,6,8,9 si o miscare gresita...moarte,te faceai praf in curtea interioara.
Oare de cate ori am sfidat moartea???

Dar acum inchei aici cu alta amintire de cand aveam 5 ani.Parintii de Craciun cumparau jucarii cu 1 sapt. inainte si le ascundeau in sifonier.Eu stiam unde-i cheia si ziua deschideam sifonierul ,le luam si ma jucam cu ele,apoi le puneam la loc in aceleasi pozitii,cand venea ziua Craciunului ma prefaceam ca sunt uimit de ele....

Pt. mine aceste randuri ma ajuta la scrierea memoriilor,la copiez pe printer si apoi le traduc si rescriu in detalii in engleza,dar sper ca si pe voi din Cerc va intereseaza sa cititi.Poate multi din voi nu ati avut astfel de copilarie ca a mea.Sper sa fie candva publicat acest text.

Desigur si repet sunt alta persoana azi si de 14 ani total opusa,dar de ce sa fug de trecut?E parte din viata mea,o experienta prin care am trecut odata.

Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries).














































































































































































































































































































Kitsch,Kitsc,Kits,Kit,Ki,K - de Little Eagle la: 24/06/2004 01:29:57
(la: Cum ati defini kitsch-ul?)
Dear brothers&sisters,

Lumea e plina de asa ceva,pe scurt inseamna prost gust,in Texas coarne de bouri la radiatorul Cadillacului,imbracaminte socanta in culori vibrante,cumva personal mie mi-au placut f. mult punkers,fete si tipi,nu era nimic kitsch in ei,ci doar rebeliune si cu asta sunt de acord.
Vorbesc de mode aiurite ce se vor sofisticate.
Alt ex.: John Travolta in ...Saturday night fever si de fapt toti acei ani de chin disco care ma adusesera in cel mai mare hal de disperare,si ca raspuns mereu puneam vol. la maxim cu Black Sabbath,Led Zeppelin,Deep Purple,Jethro Tull Pink Floyd,Genesis,Yes,Motorhead,Judas Priest,Iron Maiden.....to blast away the shit of disco and that crap from those stupid 80's years!.

In muzica deci a fost si e kitsch si azi,in artele plastice....pe vremea cand eram eu la Tonitza,prin 1973,noi studentii aveam alta denumire in lo de kitsch:arta de gang!Pt. ca de obicei arta asta era prin ganguri pe Lipscani ori in cartiere vreun magazin....vecin cu vreo ..cizmarie!

dar desigur ca astfel de arta comes with the teritory(in expresie),adica,la astfel de arte si gusturi neaparat vor exista si oameni pe masura si simbioza e creata.Pe aici pe la noi ii numim fie white trash,sau red necks,sau pur si simplu,morons!Adica oameni fara educatie ,si o anume market trebuie sa existe si pt. ei...

Culmea e ca acestia cred ca un Van Gogh sau Monet e o porcarie in comparatie cu ...superbul tablou ce-l au pe perete in casa ori in mobil home ce reprezinta un raulet in padure cu pietroaie si undeva pe o stanca e un lup ce urla la luna....
Chestia e ca in esenta nu conteaza subiectul ci CUM este realizat in compozitie si culori....Cezanne,ori Gauguin ar face o capodopera din acelasi subiect!
Si NU ar fi deloc kitsch!

Dar da imi aduc aminte cat am trait jumate din viata mea in Ro.acele picturici real nasoale si ca subiect si ca executie,clasicul cos cu piersici,prune,mere,pere etc,clasicul cu trandafiri si desigur,la piece de resistance: PEPENELE verde cu dungi si o felie taiata pusa"artistic" langa el,poate ca diversificare,un ciorchine de struguri intr-un colt,dar mai la intuneric,nu cumva sa ia rolul principal al actorului,felia de pepene.

Dar totusi parca si mai tare era portretul tzigancii cu trandafiri la ureche.

Asa ca eu definesc kitsch-ul drept expresia de prost gust creata anume pt. oameni de prost gust.

Prostul gust vine in multe forme si feluri,este greu sa schimbi gustul omului cand se naste si traieste din prost gust,eu cred ca e vorba si de ceva ereditar la mijloc.
Daca toti cei care existam in acest cerc(cafeneaua) ne analizam,vedem ca suntem o lume aparte,altfel nu am mai discuta unii cu altii,suntem iesiti din ramele tablourilor cu pepeni si tziganci.Intelectul isi gaseste un numitor comun,indiferent de :"certuri" pe subiecte(nu cred in ele,dar to be free spirited helps us a lot to find ourselves better and I beleieve we love one with another very much,we are brothers and sisters!)

dar simultan cu lumea noastra e o alta,mai simpla,a kitsch-ului.Alti oameni,alte idei si o lene in a gandi,dar trebuie sa-i ajutam ori voi ce credeti? Sa-i lasam sa zaca in ignoranta?Sa facem misto de gusturile lor?Ei fac misto de ale noastre,undeva nu exista o conexiune de mii de ani chiar.
Inca nu stiu un real raspuns,astept ajutor de la voi,de aceea suntem un cerc si ne spunem parerile,sa nu fim egoisti.

In final si cei cu gusturi kitsch,sunt fratii si surorile mele.As fi un ipocrit daca le-as critica gusturile.
Critic pe cei ce creaza kitsch-ul,pt ca nu sunt sinceri.E foarte usor sa te cobori la mintea unui copil si sa vada in tine pe egalul lui,mai greu e sa-l aduci la mintea ta si sa vada in tine intelepciune dar si copilarie in acelasi timp.

Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)

"Knowledge was inherent in all things.The world was a library..."

Chief Luther Standing Bear(Oglala Sioux-Lakota/1840-1904)



















































Vinovatia sub forma intentiei sau culpei... - de ampop la: 03/08/2004 09:08:23
(la: Scandal medical in RO)
Problema ce se pune pur si simplu juridic este care este forma vinovatiei doctorului Ciomu. A culpei sau a intentiei. Daca este vorba de intentie, oare medicul avea discernamantul atenuat datorita unei maladii psihice, intoxicatii cu alcool sau stupefiante? Este cat se poate de simplu. Doar sa existe intr-adevar vointa pentru a se dori elucidarea cazului. Culpa medicala, zic eu, este putin probabil, deoarece se spune ca a sectionat penisul bietului om in trei. Daca ar fi taiat mai adanc la radacina, poate, poate...dar sa si cauterizeze? Cat despre intentie, directa sau indirecta, asta-i treaba procurorilor caci de aceea iau salariu de la Ministerul Public. Dementa momentana? Consum de stupefiante? ( nu ar fi singurul medic morfinoman, erau din astia si in vremea lui Ceausescu). Care este raspunderea echipei care a asistat operatia? Sa fi fost toti cu gandul aiurea cand opera Domnul Profesor? I-a facut oare cineva un test toxicologic medicului Ciomu? Stupefiantele sunt oricum remanante si se pot decela si la un timp de la consum. Alcoolemie? Din nefericire se pune probabil in miscare mentalitatea de "casta" iar legistul este probabil inainte de cel chemat sa sprijine justitia, coleg cu faptuitorul...asta-i Romania!
Mario
#18849 (raspuns la: #18824) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
scormonitul - de AlexM la: 02/09/2004 19:23:16
(la: Cum se manipuleaza istoria in scoli: Herodot despre traci)
Desede, eu sint un pasionat al limbii noastre si a istoriei noastre.
Daca pentru limba nu exista o limita in timp, pentru Istorie, istoria
noastra se opreste pentru mine la anii 1330 . Numai pana acolo este
interesanta. Ca atare, avand un astfel de hobby am inceput sa caut sa
aflu cat mai multe despre noi si altii care au trecut prin zona
geografica unde sintem noi astazi ca popor. Desigur ca am vizitat Sarmi
( e prescurtarea noastra celor d'aci pentru numele Grecesc "Sarmisegetusa" care nu este numele ei Dacic ci un compus cu numele Dacic si un adjectiv grecesc.. Numele ei Dacic este simplu "Sarmis" si Grecii au tradus-o ca "Sarmis Regala" deci in greaka Sarmis-egetusa (
egetos= conducator, lider, rege, egetusos=apartianand conducatorilor,
apartinand liderului, regelui) deci Sarmis cea Regala, care aparent se
si leaga cu numele de Sarmisegetusa Regia cum mai este cunoscuta.(BTW inca nu am reushit sa aflu cine a denumit prima data vechea ceteate si nu pe cea facuta de Traian, cine i-a dat deci numele de Regia)
Am vizitat siteul si l-am pipait cu mina mea, am comparat cu colectia
de poze care o am cu materialul care l-am adunat in timpul anilor de
unde am putut. Exista intradevar o comunitate foarte puternica impartita in toata lumea, comunitate a celor care sint interesati de daci, comunitate care chiar daca impartita in grupuri mici si care uneori chiar se combat reciproc (spirit tracic, hu?) intre ele, totusi pe toti ii leaga aceasi mare idee: noi sintem d'aci.
Este o sintagma care face un sens in limba româna si nu ne intereseaza
daca are vreo legatura cu dacii au ba desi cand am "scos" expresia chiar
asa am si fundamentat-o. Cand au fost intrebati anumiti locuitori de
unde sint, din ce loc, ei au spus "d'acia" adica de aici, bastinasi. Iar
cei care au auzit au crezut ca aud numele unei tsari, deci a tsarii
Dacia. Iar cei care o locuiau erau "daci" pentru ca simplu erau "d'aci".
Ma rog, asta este o simpla speculatie, poate fara nici o baza reala( desi cine ar putea sti cu adevarat?), dar una frumoasa care pe
noi, cei care ne consideram d'aci, ne leaga aci...

Toate informatiile astea, sint adunate pe cateva centre in forma
electronica. Este rodul muncii acestor pasionati de istoria noastra si
implicit a dacilor. A fost un tsel sa adunam tot ce se stie despre daci,
toate sursele istorice care se cunosc pentru a le pune pe net, pentru
toti, pentru toti cei carora le e foame si care aud in ei acel glas
ciudat care ne spune ca noi nu ne tragem deloc din Roma dar si pentru
simpli neutri care au astfel o baza stiintifica solida .
Si o sa semnez cu numele meu de acasa, asa cum e inca folosit de cei care au facut limba noastra, limba asta a vechilor cazanii pe care si azi o plang si o canta ( o da, plagiez aici !!!), o plang si o canta pe la vatra lor tsaranii........

Lisandru
#20880 (raspuns la: #20851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aumatism? o politetze...mai degraba - de Jimmy_Cecilia la: 10/09/2004 13:18:17
(la: Buna dimineatza!)
mai de graba o politetze, o urare pentru cei care-i întâlnesti...

cu toate ca urarea noastra de buna dimineata este destul de limitata...
sunt popoare, care au mai multe urari dimineata, citez :

"o dimineata de jasmin", "o dimineata de lumina", "o dimineata de trandafir", care complecteaza simpla urare de o "buna dimineatza" ("saba al her"),
în scriere simpla fonetica, ca nu pot reproduce scrierea araba:
"saba al full", "saba al-nur", "saba al-oarda"...

de forme echivalente exista si la popoarele asiatice : China, Taiwan, Hong-Kong, sama..

noi, cei "civilizati", nu prea ne pierdem vremea cu prea multe urari sau politetzuri.. :)
asta-i progresul...unii se cred chiar dispensati chiar de a zice simplul "buna dimineatza" sau "buna ziua"...

nu, nu este un automatism, este mai de graba o forma de politetze, de educatie, o urare facuta celor pe care îi întâlnesti...
sa zicem ca sa nu treci ca boul, cum zicea bunica mea... :))
#21624 (raspuns la: #21021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Numele trandafirului - pt. daniela - de camyb1981 la: 23/09/2004 16:55:54
(la: Ultima carte)
camyb1981

M-am mai linistit putin, credeam ca numai eu patesc cchestia asta, mi s-a intimplat de doua ori sa nu pot sa citesc o carte, dar m-am incapatinat de fiecare dat si intr-un final am izbindit...Una a fost "Numele trandafirului" a lui Eco si a doua "Conditia umana" a lui Malraux. Important e sa-ti faci curaj si sa treci de prima parte.
#23164 (raspuns la: #14010) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bell, e clar..forma asta de a - de Ivy la: 23/09/2004 20:28:57
(la: Faceti sport? Ce si cat?)
Bell, e clar..forma asta de antrenament modeleaza exact ce trebuie la aspectul fizic..si anume..:ochii iesiti din orbite...de atita privit monitorul, dejte puternice, fara unghii ca deh se rup de la atita butonat, nu mai vreau sa ma gindesc la fund..sau cum zise mya..mai da ce-am uitat cum a spus ea la partea posterioara....:-)..ia de vezi modelare a fizicului..:-))

#23210 (raspuns la: #23205) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: