comentarii

trducere an franceza


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
un an de voiaj in jurul lumii.. cu vaporul... - de Jimmy_Cecilia la: 16/12/2003 11:36:36
(la: Ce sa-mi aduca Mosul?)
asta-i visul, dar cred ca il las sa doarma un an.. sa mai creasca putin.. proiectul, ziceam..

Cred ca, cand o sa pot, in 2 luni poate.. o luna in Polinezia Franceza, si apoi o alta in Madagascar..

O vacanta sabatica de 2-3-4 luni...ah, ce bine ar fi..!
#6714 (raspuns la: #6634) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"dupa nici un an de gradinita - de Daniel Racovitan la: 14/11/2005 23:18:57
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
"dupa nici un an de gradinita, s-au trezit ca dracusorul li se adresa-n nemteste amicilor nemti si-n romaneste romanilor, chiar daca acestia ii vorbeau in germana.:)))"

Exact. Copiii bilingvi fac perfect diferenta intre limbi si stiu cu cine s-o foloseasca pe fiecare. Capacitatea de invatare este fenomenala.
Sigur ca da, pe la 14 ani se prea poate sa "decida" ca ar fi cazul sa invete singur ce nu l-ai invatat tu. Dar cu ce efort si cat timp pierdut, mai ales ca stie ca nu va ajunge niciodata perfect bilingv. Statistic vorbind, pusi in fata efortului, cei mai multi vor abandona.

Realitatea "cruda" e urmatoarea: daca nu iti inveti copilul de mic, atunci n-o va invata niciodata sau o va vorbi cel mult mediocru. Motivele de tipul "trebuie sa invete mai intai limba tarii de adoptie" mi se par subtiri: limba tarii o va invata oricum, natural, prin contactul cu societatea. Eu n-am facut nici cel mai mic efort sa-mi invat copilul franceza, si cu toate astea o vorbeste perfect.

Am intalnit mult prea multi francezi cu parinti de origini straine care se plangeau ca nu i-au invatat limba lor.

Si sa am iertare, mi se pare tare trist ca un copil sa nu fie capabil sa vorbeasca cu bunicii in aceeasi limba.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#87655 (raspuns la: #87525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
postul s-o trecut mai an l-o - de cosmacpan la: 09/02/2006 21:46:26
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
postul s-o trecut mai an
l-o gatat badea TRaian
mai sunt zile ca sa stii
pana-n postul Pastelui.
zici ceva de-o lumanare
parfumuri ametzitoare
cartzi luate dintr-un raft
taft, taft, taft
nu sunt io prea bun la limbi
taft-ul cu cine il schimbi?
e cumva limba germana?
ca nu pui geana pe geoana
in engleza cautai
si nimica nu aflai
la franceza chiar sunt cuc
si la dictionat ma duc
poate vine din chineza?
sau poate din vieneza?
oricum eu mai bag viteza.
pe tatiku l-am pierdut,
omul nou a disparut
latu a uitat de noi
noroc cu voi fetele,
fetele atletele
ca la Creanga-mi zboara-un gand,
unde-i lupul cel flamand?
nu mai zic, ma mai opresc
ca sa nu va ispitesc
La placinte inainte
la razboi nu-i de noi
la rahat si baclavale
se aude o suspinare
cate kile-s pe cantare
si aud si-un pitzigoi, care striga:
catzi ca noi? catzi ca noi?




#104909 (raspuns la: #104897) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zici: "Bucataria franceza e c - de Daniel Racovitan la: 24/09/2003 11:43:16
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
Zici: "Bucataria franceza e cea mai buna din lume"

De curiozitate, ai avut ocazia sa incerci bucataria chinezeasca?
Ma refer la cea autentica, din China, nu la fast-food-urile "resto chinois" din Franta...
#408 (raspuns la: #406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Continuare "pentru ca usa se - de relu la: 28/10/2003 22:02:25
(la: o poveste...)
Continuare "pentru ca usa se deschide si in prag apare un ciine ciobanesc. Se ridica pe labele din spate si ma intreaba in franceza: 'Citi ani ai?' Ma uit nedumerita si ma gindesc ca acest membru al familiei canine nu arata rau. Dar limba aia e tare lunga, si au inceput sa-i curga balele. '23' -- raspund incet si nu pot sa-mi explic de ce nu ma intorc si-o iau la fuga. 'Ah, un numar prim.' 'Cum te numesti?' 'Griveille. Dar prietenii-mi zic GV. Am iesit sa urlu la luna, scuza deranjul, in ultimul timp am fost ocupat cu tot felul de...' si se opri brusc. 'Nu e important. E o seara teribil de romantica, nu?' spune Griveille si se misca catre mine, biped, balanganinduse ca ciclopul din filmul ala vechi cu Ulise. Se opreste linga mine, isi intoarce capul mare si latos si-si linge flegma cu o miscare experta de limba. 'Ce ochi frumosi ai', zice, si apoi continua sa priveasca luna argintoasa. Hmmm. A trecut mult timp de cind cineva m-a complimentat de fel, si, cit de penibil s-ar parea, sint incintata; dar numai un pic. Ma simt ca intr-o poveste... poate ca daca il sarut se schimba intr-un printz. Dar gindul disparu ca umbra sub fulger cind mi-am amintit de problema bucala a dinsului. Fara sa-mi dea de stire, Griveille incepu sa urle la luna: 'Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,...'

Dintr-o data incep sa percep ca lumina monitorului Viewsonic imi straluceste in ochi. Atipisem cu capul pe birou. Incetul cu incetul imi revin si-mi amintesc visul cu Griveille, care-mi aminteste in mod tangentzial ca n-am terminat compunerea pentru cursul 'Istoria Tumultuoasa a Frantei'. E prea tirziu acum, sint prea obosita. O termin miine. Dar inca am un simtamint placut si sint incapabila sa nu recunosc ca e datorita complimentului facut de Griveille. De ce nu e Fanel un pic mai mult ca Griveille? -- bineinteles, fara bale, par peste tot, si cu o limba mai scurta. Mai galant. Sa-mi spuna ca am ochi frumosi, si ca ma adora. Vezi sa nu! -- student tipic de informatica 'ai auzit ce-a facut SCO? I-a dat in judecata pe IBM. Vor sa declare licenta GPL nula! Le e frica de Linux, pentru ca e bazat pe o ideologie comunista de cel mai mare nivel. Pur si simplu, GPL este complet anti-capitalista, pentru ca desfiinteaza proprietatea privata. Vezi, Linux nu e proprietatea nimanui. Fundatia capitalismului este proprietatea privata! Guvernul, care oricum este in mare proportie o papusa a marilor companii, e speriat. Acum, in sfirsit, a iesit la iveala ca pazirea proprietatii intelectuale prin licentze este cel mai mare dusman propriu.'... Nici macar n-a observat ca m-am tuns si mi-am facut parul in special pentru ca azi e un an de cind ne-am plimbat pe strazi prima data pina noaptea tirziu, mina-n-mina, si de cind mi-a spus ultima data ca am ochi frumosi. Imi vine sa pling si inima mi se stringe intr-un ghem. Griveille, dragule de tine, sper sa ne mai vedem in tara lui Ene.
o prezentare in franceza si cateva fotografii - de Daniel Racovitan la: 13/11/2003 01:03:12
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Tot despre Dinu Lazar, o prezentare in franceza si cateva fotografii:
http://www.onlinero.com/dinu_lazar/

Citez: Absolvent de l'Institut de théâtre et cinématographie de Bucarest - section Image, Dinu Lazar a débuté dans la cinématographie et a collaboré à une trentaine de films. Son palmarès est aussi impressionnant que l'étendue de ses domaines d'intérêt. Moniteur de plongée, spécialiste des images sous-aquatiques mais aussi aériennes, depuis 1985 il s'est dédié exclusivement à la photographie d'art.
Membre de la FIAP et de l'Association des Artistes Photographes Roumains, son travail est reconnu et apprécié au niveau international. Dinu Lazar est également le fondateur et le directeur du magazine roumain dédié à la photographie FOTOMAGAZIN.
Son credo artistique se retrouve dans une citation de Proust : "La photographie est l'art qui montre de combien d'instants éphémères la vie est faite".


Adevarul>>25/11/03 - de anita47 la: 25/11/2003 03:38:12
(la: S-a schimbat ceva in relatiile romano-franceze?)
Franta - nerabdatoare sa primeasca Romania in familia europeana
articol in exclusivitate pentru Adevarul, semnat de ministrul francez al afacerilor europene, d-na Noelle Lenoir
===========================================

Dupa vizita in Franta a primului-ministru Adrian Nastase, in septembrie 2003, a fost randul presedintelui Romaniei, dl. Ion Iliescu, sa efectueze, in luna noiembrie, o vizita foarte reusita in tara noastra. Am avut placerea sa particip alaturi de domnia sa la intalnirea organizata de Camera de Comert franco-romana, putand astfel sa imi dau seama de extraordinara apropiere dintre francezi si romani. Este adevarat ca legaturile noastre sunt ancestrale: Romania latina si francofona isi aduce aminte de sprijinul acordat atat de adesea de catre francezi in trecut: Quinet, Lamartine si Michelet, aparatori ai poporului roman in timpul ocupatiei otomane, Napoleon al III-lea, care s-a angajat in Unirea principatelor romane si armata franceza care a luptat alaturi de romani in timpul primului razboi mondial. La randul sau, Romania a dat Frantei creatori extraordinari precum Tristan Tzara, Eugen Ionesco sau actrita Elvira Popescu. Actualitatea ne apropie inca si mai mult, pe masura ce procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana avanseaza. In acest sens, raportul publicat recent de catre Comisia Europeana recunoaste eforturile importante desfasurate de Romania pe calea aderarii sale. In special, Comisia considera ca Romania poate fi considerata o tara cu o economie de piata functionala daca progresele constatate in prezent sunt continuate cu perseverenta. In acelasi timp, raportul Comisiei subliniaza capacitatea inca nesatisfacatoare a administratiei si a justitiei romane, in ciuda reformelor care au fost deja realizate sau demarate, precum si necesitatea absoluta de a lupta cu mai multa eficienta impotriva coruptiei. Daca raspunde acestui apel, asa cum autoritatile si ansamblul fortelor sale democratice sunt hotarate sa o faca, Romania va reusi. Eu sunt convinsa ca ea va putea, in aceste conditii, sa finalizeze negocierile sale de aderare asa cum doreste in vederea semnarii tratatului de aderare in 2005 si a aderarii efective la Uniunea Europeana la inceputul anului 2007. Franta doreste respectarea acestui calendar, cu atat mai mult cu cat Romania este o tara cu care Franta intretine legaturi de prietenie, si chiar mai mult decat atat, legaturi afective. Sustinerea acordata de catre Franta integrarii europene a Romaniei se materializeaza in cinci directii importante: in plan politic, prin numeroase contacte bilaterale si prin luarile de pozitie in cadrul reuniunilor europene; in plan financiar, prin efortul de solidaritate in crestere realizat de catre Uniunea Europeana - la bugetul careia Franta este cel de-al doilea contribuitor - si prin programele sale bilaterale; in plan tehnic, prin zecile de experti francezi angajati pe principalele santiere ale reformei - si sunt numerosi - in Romania; in plan economic, caci societatile franceze care au investit deja 1,5 miliarde de euro in economia romaneasca contribuie de o maniera semnificativa la modernizarea sa; in planul societatilor noastre civile, in fine, gratie miilor de parteneriate dintre ONG-urile si colectivitatile teritoriale din cele doua tari. As dori sa subliniez, in special, importanta cooperarii noastre in patru domenii: administratie publica, justitie si afaceri interne, agricultura - domeniu in care, din diverse motive, Franta si Romania au multa experienta de impartasit - si cooperare descentralizata. Formarea unei noi generatii de inalti functionari, munca guvernului si coordonarea interministeriala, descentralizarea, dezvoltarea unui corp prefectoral format din profesionisti sunt cateva dintre provocarile decisive ale reformei administratiei publice romanesti la care expertii francezi sunt asociati indeaproape. Primul-ministru are, de altfel, in cadrul cabinetului sau, o consiliera franceza pentru pregatirea tarii in vederea aderarii la UE. Aproximativ 30 de tineri romani urmeaza in prezent cursuri de lunga durata in cadrul Scolii Nationale de Administratie, angajata si ea in proiectul de dezvoltare a Institutului de administratie din Romania. Numirea domnului Pierre Truche, un eminent magistrat francez, fost prim-presedinte al Curtii de Casatie, in functia de consilier al primului-ministru roman, evoca proximitatea traditionala intre dreptul roman si francez. Dar aceasta numire de mare calitate semnifica, in primul rand, angajarea magistratilor francezi in reforma justitiei romane, precum si in lupta impotriva coruptiei si impotriva criminalitatii transfrontaliere. Formarea si recrutarea magistratilor, precum si crearea jurisdictiilor specializate, in special pentru minori, reprezinta exemple importante in aceasta privinta. O comisie mixta de cooperare judecatoreasca si juridica a fost creata in acest an, precum si un grup de legatura operational pentru problematica minorilor romani in dificultate pe pamant francez. Pe de alta parte, politistii francezi si romani au creat la Oradea un centru de coordonare si de control al frontierelor, deschis si altor politisti europeni. Recenta vizita a colegului meu Herve Gaymard si semnarea, cu aceasta ocazie, a unei declaratii politice si a unui protocol de cooperare au confirmat faptul ca Franta si Romania, doua dintre principalele tari agricole din Europa, impartasesc aceeasi conceptie despre Politica Agricola Comuna (PAC). Ele acorda aceeasi importanta dezvoltarii rurale si se arata decise sa-si multiplice actiunile de cooperare in acest domeniu, inclusiv in sectorul securitatii alimentare, care este atat de important pentru consumatorii europeni. Inca si mai fundamentala este cooperarea in domeniul politicii externe si de aparare. Prezenta, in curand, a Romaniei in Consiliul de Securitate a Natiunilor Unite, pentru o perioada de doi ani, va oferi celor doua tari ale noastre ocazia de a-si intari colaborarea in domeniul marilor dosare si de a contribui impreuna la afirmarea identitatii europene in lume, in deplina coerenta cu relatiile transatlantice puternice si de incredere. In fine, vizita in Franta, in septembrie 2003, a primului-ministru Adrian Nastase, care a participat alaturi de mine la incheierea "intalnirilor franco-romane privind colectivitatile locale" in departamentul Aveyron, a permis o noua impulsionare a cooperarii descentralizate, deja foarte dezvoltate, si a intalnirilor dintre cetatenii celor doua tari ale noastre. Francofonia, care este atat de vie in Romania, nu poate decat sa fie si mai favorizata. Ceea ce ma bucura, cu atat mai mult cu cat este important sa consolidam legaturile noastre culturale. Franta a fost alaturi de Romania in momentele dificile ale istoriei ei. Ea doreste sa mentina si sa-si intareasca sprijinul in cursul lunilor si anilor urmatori, pentru a primi in sanul familiei europene, in 2007, o Romanie moderna, care sa poarte o parte importanta a patrimoniului si a devenirii Europei. Un fost prim-ministru al unei tari din Europa centrala a afirmat ca tarile candidate nu doresc un colac de salvare; ele doresc sa urce la bord. Ei bine, Romania aproape a urcat, iar Franta ramane pe pozitii pentru a-i da mana, asteptand sa intre definitiv in familia Uniunii Europene.
======================================================================








Cum te-ai impacat cu cenzura - de Dinu Lazar la: 07/12/2003 10:55:25
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?
#6095 (raspuns la: #6089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu, nu este acelasi.. - de Jimmy_Cecilia la: 12/12/2003 13:12:37
(la: Lucrul la stat. Statul francez.)
nu este acelasi peste tot, la functionarii din Franta nu dai mita la ghiseu, nu-ti cere, poti avea informatiile dorite si daca te prezinti politicos, amabil, cu o galanterie sau gluma bine plasata (ca sa interesezi sau amuzi) esti bine si rapid tratat.
Politetea, amabilitatea si iarasi politetea...
Ma prezint la un ghiseu : "Bonjour madame, va rog frumos, puteti fi amabila sa-mi spuneti.... bla-bla-bla..."
la sfarsit, daca trebuie sa revin : "v-as fi recunoscatoare daca ati binevoi sa-l faceti repede, m-ar aranja teribil, va multumesc anticipat, La revedere doamna si petreceti o seara placuta (agreabila)"

Asta-i metoda sa reduci termenii lungi birocratici... sa faci demi-zeul de functionar sa coboare la nivelul tau, sau sa te urce el la nivelul lui... :))
Asta-i politetea franceza, toti francezii cu bun simt o aplica, de aceia sunt serviti in prioritate sau informati cu zambetul pe buze..

Va dau un exemplu : anul trecut la Milan, ma intreaba un cuplu de turisti intr-o italiana pocita, unde este o strada , le raspund in italiana ca sunt franceza si nu cunosc numele strazilor mai mici, vedem un carabinieri (politai) , le propun sa-l intrebam, ne apropiem de el, eu incep sa dau "buna ziua domnule agent," sa spun "va rog frumos..",
când cuplul meu zice " unde este strada..?" asa direct, ca boii, nici salut, nici va rog.. nimic
urmarea? mi-a raspuns politicos mie, i-a ignorat pe cuplu
am mai bavardat politicos, a plecat politaiul, dar inainte s-a intors spre cuplu si le-a spus intr-o engleza perfecta la revedere, urandu-le o dupa masa placuta..

cand aud doamna indignata zicand sotului in romaneste: "ce magari si politistii astia italieni!"

ce credeti c-am facut?
Am plecat, dupa cateva urari si explicatii in italiana-engleza-franceza (ca nu cunosteau nici una corect) ca mi-a fost rusine ca romani pot fi asa lipsiti de politete elementara..sa nu spuna nici "buna ziua" sau "va rog"...
si apoi se intorc la ei acasa si spun ca italienii sunt rasisti..si xenofobi...
Din Ziua - de anita47 la: 19/12/2003 04:16:07
(la: Interzicerea portului insemnelor religioase in scoli (Franta))
Chirac este pentru scoaterea crucii din scoli
Presedintele francez, Jacques Chirac, s-a pronuntat, ieri, in favoarea unei propuneri de lege ce interzice simbolurile religioase in scolile de stat, in cadrul unui discurs transmis in direct si de canalul CNN. Pe lista simbolurilor interzise figureaza, nu numai voalul islamic si kippa evreiasca, dar si crucea, simbolul crestinismului. Acest proiect de lege este rezultatul mai multor luni de dezbateri asupra rolului religiei in societatea franceza.

Presedintele Chirac a cerut Parlamentului sa urgenteze votarea legii, pentru ca aceasta sa paota fi aprobata pana la inceputul viitorului an scolar, in septembrie 2004. Totusi, presedintele francez a precizat ca li se va permite elevilor sa poarte simboluri discrete, spre exemplu pandantive islamice, steaua lui David sau cruciulite crestinesti, de dimensiuni mici.

Acordul prezidential fata de acest proiect de lege a declansat o gama larga de reactii, de la satisfctie, la reticenta, mergand pana la ostilitate. Multi au apreciat legea ca discriminatorie fata de islam, altii au exprimat dubii in privinta oportunitatii textului si a capacitatii acestuia de a stopa "deriva comunitarista". Legea, care vizeaza, acum, numai scolile, ar urma sa fie extinsa asupra spitalelor ar urma sa fie extinsa in domeniul spitalelor publice si reafirmata in privinta functiilor publice, in momentul in care va fi creata o autoritate de lupta impotriva discriminarilor, un "Observator al laicitatii".

Jacques Chirac a respins o propunere vehiculata in ultima perioada, de a introduce in scoli sarbatoarea evreiasca de Yom Kippur si cea musulmana de Aid el-Kebir, precizand ca elevii sunt liberi sa observe aceste festivitati religioase.
*****

In Israel exista un partid LAIC care a obtinut la ultimele alegeri 17 mandate(si face parte din coalitia guvernamentala!).
La alegerile anterioare obtinuse numai 6 mandate.
Acest lucru arata o directie......binecuvantata!!
anita47
*****


Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Ion Iliescu, CV. Cred ca este falsificat... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:11:35
(la: Oamenii politici...)
PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...
Petre Roman, CV. Cred ca este fals... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:12:39
(la: Oamenii politici...)
PD
Partidul Democrat



Petre Roman
Presedinte PD



Curriculum Vitae


Petre Roman s-a nascut la 22 iulie 1946, in Bucuresti.Tatal - inginer, profesor - a luptat in Brigazile Internationale din Spania, iar mama a fost profesoara.
In 1963, a absolvit Liceul de Informatica – Bucuresti iar in 1968, Facultatea de Energetica (Sectia Hidroenergetica) din cadrul Institutului Politehnic – Bucuresti, ca sef de promotie.

In perioada 1971 – 1974 a urmat studiile de doctorat in Franta unde, prin concurs, a obtinut si dreptul de a fi cadru didactic. In 1971, a obtinut masterul „Diplomes d'Etudes Approfondies". In martie 1974, si-a sustinut teza de doctorat la Institutul de Mecanica Fluidelor, din Toulouse, din cadrul Universitatii „Paul Sabatier", cu tema „Aerarea naturala a curgerilor cu suprafata libera".

In 1976, devine sef de lucrari, in 1982 – conferentiar, in 1985 – seful catedrei de hidraulica si masini hidraulice, iar in 1990 – profesor universitar la Facultatea de Energetica a Institutului Politehnic – Bucuresti.

Activitatea stiintifica este ilustrata de numar mare de lucrari publicate: 6 monografii, carti de memorialistica, peste 50 de articole si studii publicate in reviste de specialitate. Dintre volumele aparute: „Mecanica fluidelor", „Hidrologie si protectia calitatii apelor", „Introducere in fizica poluarii fluidelor", „Miscarea fluidelor compresibile cu transfer de caldura" si in colaborare: „Dosarul Energiei nucleare, risc si securitate", „Apa si poluarea", „Probleme speciale de hidromecanica". In 1989, Academia Romana i-a decernat Premiul „Aurel Vlaicu".

In noiembrie 1992, la Toulouse, a fost lansat volumul „Le devoir de la liberte", iar in anul 1994, volumele „Libertatea ca datorie" si „Reintegrarea Romaniei in lumea libera". Au urmat lucrarile "Romania - incotro?" - 1995 si "Caiet politic: Viziune politica asupra strategiei de dezvoltare a Romaniei in intampinarea secolului XXI" - 1999.

La 22 decembrie 1999, Petre Roman a fost desemnat ministru de stat, ministru al afacerilor externe, insarcinat si cu coordonarea problemelor integrarii europene. Pana la aceasta data a fost presedinte al Senatului Romaniei (1996-1999), membru al Parlamentului si presedinte al Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor (1992-1996) si, anterior, prim-ministru al primelor doua guverne democratice ale Romaniei (1990-1991).


--------------------------------------------------------------------------------

Incepand cu 1992, Petre Roman este presedintele Partidului Democrat, al doilea partid ca pondere in actuala coalitie guvernamentala.

La alegerile prezidentiale din 1996, Petre Roman a obtinut 22% din voturile exprimate. Sprijinul sau pentru candidatul Aliantei Civice - actualul Presedinte - in al doilea tur de scrutin al acelorasi alegeri prezidentiale, a fost hotarator pentru victoria lui Emil Constantinescu.

La 22 decembrie 1989, Petre Roman a fost primul care a pronuntat o declaratie publica impotriva dictaturii comuniste, in momentul fugii lui Ceausescu din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist.

Pe langa demnitatile parlamentare si guvernamentale detinute dupa 1989, domnul Roman a ocupat si ocupa pozitii de frunte in prestigioase organizatii si foruri internationale precum: raportor special al Adunarii Atlanticului de Nord (1993-1996), presedinte in exercitiu al Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagra (1997-1998), membru al Comitetului Pregatitor al Conferintei Uniunii Interparlamentare a Presedintilor de Parlamente Nationale (1998-2000).

Petre Roman a fost distins cu numeroase titluri si distinctii internationale, printre care: "La Alta Orden" al Republicii Columbia in 1990, "Grand Croix de l'Ordre National du Merite" a Republicii Franceze in 1991 si "La Orden Nacional en el Grado de Gran Cruz" al Republicii Ecuador.

Este casatorit cu Mioara Iulia Roman, profesor de civilizatie, limba si literatura araba la Universitatea din Bucuresti, si are doua fiice: Catinca si Oana

Vorbeste fluent limbile engleza, franceza, spaniola, italiana si rusa.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~



Crede si nu cerceta!...
Craciunul la poalele Carpatil - de SB_one la: 24/12/2003 02:59:18
(la: Sunt crestine obiceiurile de Craciun?)
Craciunul la poalele Carpatilor

Partea de vest Ucraina, Slovacia, Ungaria si România sunt tarile care se afla la poalele Carpatilor.. Aici traiesc mai multe natiuni (ucraineni, rusi, maghiari, romani, slovaci, sasi) si religii (reformata, catolica, ortodoxa, baptista, evanghelica, greco-catolica) laolalta.

Obiceiurile reformate sunt si cele practicate pe teritoriul Ungariei. La fel de bogate sunt si cele greco-catolice. Multe traditii se leaga de fertilitatea pamantului. De Craciun pe podea si sub fata de masa se aseaza seminte de grau, iar de ziua lui Luca semnite de porumb. Un obicei greco-catolic interesant este si umblatul cu steaua: in Ungaria in multe locuri copii umbla cu steaua de Boboteaza, la ortodocsi insa se umbla de Craciun. Trei copii mai mici umbla din casa in casa imbracati ca cei trei crai de la rasarit cu o stea si duc in casa oamenilor mesajul ingerilor. Sarbatoarea oficiala este în data de 25 si 26 decembrie, însa fiecare isi sarbatoreste Craciunul dupa propria religie, dar respecta si Craciunul celorlalte religii. La tara este un obicei strabun faptul ca nu se lucreaza de sarbatoarea fiecarei religii. Bucataresele invata una de la cealalta retetele mancarurilor fiecarei natiuni si religii.



Craciunul in Statele Unite ale Americii

In America pregatirile de Craciun incep foarte devreme. Prima zi importanta este penultima zi de joi a lunii noiembrie, Thanksgiving Day, Ziua Recunostintei. De la sfarsitul lunii noiembrie deja se simte spiritul festiv de Craciun. In binecunoscutul Rockefeller Center, langa patinoar se impodobesc deja brazi de zeci de metrii înaltime.

In centrele comerciale apar zilnic ornamentele de sarbatori, alaturi de Mos Craciun pe sania sa cu reni si de ingerasii antici. De peste tot se simte mirosul de brad, si se aude "Santa Claus is coming to town..." Un magazin apartinand lantului Hallmark pe durata intregului an vinde ornamente de Craciun. Inainte de Craciun copii il asteapta pe Sfantul Nicolae, pe Santa Claus, la fel ca si in tarile europene. Fiecare membru al familiei primeste cate un bat din zahar, insa datoria mosului nu se termina aici. Tot el raspunde si de cadourile de Craciun.



Nasterea lui Iisus, Craciunul (25 decembrie) este cea mai mare sarbatoare a crestinilor. Dupa afirmatiile papei Iuliu I. Craciunul s-a sarbatorit pentru prima data in Roma in jurul anului 337, si de aici s-a raspandit obiceiul in Siria, la Costantinopol si in doar cateva zeci de ani s-a extins asupra intregii lumi crestinesti.

In ajunul Craciunului, crestinii respectau cateva traditii. In aceasta zi era interzisa munca in paduri, pe pasuni, se lucra doar in jurul casei. Era interzis cererea sau darea de imprumuturi. Nu era bine nici ca femeile sa coase, sa tese sau sa spele vase, pentru ca astfel le pastea nenorocirea. In ajunul Craciunului rufle spalate si puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Daca animalele se culcau pe partea stanga, insemna ca iarna va fi lunga si geroasa. Fetele tinere la baterea clopotelor seara se uitau in fantana pentru a-si vedea viitorul sot. Tinerii nu aveau voie sa manance mancaruri unsuroase, pentru ca nu cumva sotiile sa le fie urate. Daca de post cocosul canta in amiaza mare se spunea ca cineva va muri din casa. Daca murea de Craciun, era consierat norocos, pentru ca i se iertau pacatele. Masa festiva de Craciun era completa doar daca continea traditionala carne de porc prajita, curcanul copt la cuptor, maiosul si cozonacul cu nuci. Pomul de Craciun era impodobit cu fructe, prajituri, dulciuri si luminari. Cadourile erau aduse de Iisus, si de atunci aceste obiceiuri reprezinta caldura si dragostea din sufletul oamenilor.




Craciun fericit pe mapamond:

Africana - "Een Plesierige Kerfees"
Arabica - "I'd Miilad Said Oua Sana Saida"
Argentina - "Felices Pasquas Y felices ano Nuevo"
Armeniana - "Shenoraavor Nor Dari yev Pari Gaghand"
Braziliana - "Boas Festas e Feliz Ano Novo"
Bulgara - "Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo"
Chineza - [Mandarina] - "Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan"
Chineza - [Catoneza] - "Saint Dan Fai Lok"
Croata - "Sretan Bozic i Nova Godina"
Ceha - "Prejeme Vam Vesele Vanoce a stastny Novy Rok"
Daneza - "Glædelig Jul"
Olandeza - "Vrolijk Kerstfeest en een Gelukkig Nieuwjaar"
Engleza - "Merry Christmas"
Finlandeza - "Hyvaa joulua"
Franceza - "Joyeux Noel"
Germana - "Froehliche Weihnachten"
Greaca - "Kala Christouyenna"
Maghiara - "Kellemes Karacsonyi unnepeket"
Indoneza - "Selamat Hari Natal"
Irlandeza - "Nollaig Shona Dhuit"
Italiana - "Buone Feste Natalizie"
Japoneza - "Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto"
Coreana - "Sung Tan Chuk Ha"
Lituaniana - "Linksmu Kaledu"
Norvegiana - "God Jul"
Poloneza - "Wesolych Swiat Bozego Narodzenia"
Portugheza - "Boas Festas"
Rusa - "Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom"
Sarba - "Hristos se rodi"
Slovaca - "Sretan Bozic or Vesele vianoce"
Galeza - "Nollaig chridheil huibh"
Sarbo-Croata - "Sretam Bozic. Vesela Nova Godina"
Slovaca - "Vesele Vianoce. A stastlivy Novy Rok"
Slovena - "Vesele Bozicne. Screcno Novo Leto"
Spaniola - "Feliz Navidad"
Suedeza - "God Jul and (Och) Ett Gott Nytt År"
Turca - "Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun"
Ukrainiana - "Srozhdestvom Kristovym"
Vietnameza - "Chung Mung Giang Sinh"
Iugoslava - "Cestitamo Bozic"


http://www.moscraciun.ro/totul_despre_MC/moscraciun.html






Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7201 (raspuns la: #7139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
12 milioane de romani traiesc in afara granitelor tarii - de anita47 la: 27/12/2003 02:28:12
(la: imaginea romanilor peste granite)
Adevarati soldati ai lobby-ului romanesc, romanii de aiurea
sunt marginalizati sistematic de politicienii de la Bucuresti
=============================================================

Despre romanii de aiurea, romanii din tara nu stiu prea multe lucruri, iar aceasta lacuna nu este altceva decat o consecinta a politicii paguboase dusa de Romania ultimilor 50 de ani. De la incheierea celui de-al doilea razboi mondial in tara nu numai ca a fost interzis sa vorbesti de Basarabia sau Nordul Bucovinei, dar si despre cei plecati prin cele strainataturi. Revolutia din decembrie 1989 ar fi fost indreptatita sa readuca lucrurile in starea lor fireasca, insa, asa cum au decurs lucrurile in Romania post-revolutionara, aceasta revenire nu a avut loc. Primul organism guvernamental insarcinat cu gestionarea relatiilor cu romanii de pretutindeni, si vorbim aici de circa 13 milioane, a fost Consiliul pentru Romanii de pretutindeni - birou ce nu si-a propus foarte multe. In februarie 1998, la conducerea nou-infiintatului subsecretariat de stat pentru romanii de pretutindeni a fost numit Mugur Vasiliu. In pofida evidentei ca la nivel national, guvernamental, problema romanilor din intreaga lume nu reprezinta nici cel mai mic interes, subsecretariatul a inceput sa lucreze de-adevarat. Mugur Vasiliu si-a asumat sarcina de a restabili relatiile cu toti romanii, indiferent de locul in care s-ar afla ei sau de convingerile lor politice, intelegand ca Romania are si obligatia morala de a-si tine conationalii aproape, de a-i cointeresa in viata patriei-mama. Primul pas a fost elaborarea unui proiect prin care subsecretariatul sa devina departament de stat - un statut egal cu cel al minoritatilor din Romania - insa, deocamdata, demersul sau nu a beneficiat de interesul guvernului roman. Dupa zece luni de gestionare a subsecretariatului iata ca Mugur Vasiliu ofera politicienilor romani un document de capatai care trebuie sa fie cunoscut de factorii de decizie din Romania: Memoriu "Intru apararea romanilor de pretutindeni" cu privire la starea de fapt si de drept a legaturilor statului roman cu persoane si comunitati romanesti din lume. Din pura precautie, la sfarsitul cartii se gaseste un capitol in care sunt prezentate organismele similare din alte state. Si din acest punct de vedere Romania se pacaleste singura. Avand milioane de conationali in afara hotarelor, ea nu stie sa comunice cu acestia chiar cand plange ca este marginalizata, ca Occidentul ii intoarce spatele. Prima mana de ajutor ar putea veni de la ei, romanii de pretutindeni, insa pentru ca acest lucru sa se poata petrece firesc, Romania trebuie sa intinda si ea mana. O relatie in doua sensuri.

Italia

Diaspora romaneasca din Italia numara in prezent, dupa unele estimari, circa 25.000 de persoane, caracterizandu-se prin structuri destul de eterogene. In ultimii 20 de ani s-au constituit comunitati romane in zonele oraselor Roma, Milano, Torino, Bari, Verona, Florenta, cu precadere in jurul bisericilor ortodoxe romanesti. In Italia functioneaza mai multe asociatii culturale, centre de studii, fundatii cu caracter romanesc, dintre care unele editeaza si publicatii in limba romana.

Franta

Primii emigranti romani la Paris au fost intelectualii atrasi de ideile Revolutiei franceze din 1789. In 1939, romanii din Paris s-au organizat intr-o Societate Romaneasca, avand biblioteca proprie, constituindu-se colonia romana. In contextul istorico-politic interbelic si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, numarul emigrantilor romani din Franta a sporit semnificativ. In prezent, diaspora romana din Franta numara aproximativ 60.000 de persoane. Caracteristica principala a emigratiei romane din Franta o constituie faptul ca majoritatea acesteia, mai veche sau mai noua, are o pozitie pozitiva fata de patria de origine. O parte importanta a intelectualitatii de origine romana a fost si este unanim apreciata in viata culturala franceza. Emigratia romana din Franta este concentrata in marea ei majoritate la Paris si in unele orase, intre care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Valance, etc.

Germania

Emigratia din Germania s-a constituit in valuri succesive, indeosebi dupa 1940. Se estimeaza ca numarul sasilor si al svabilor din Romania este de circa 550.000 de persoane, iar cel al azilantilor proveniti din Romania de circa 150.000. Avand in vedere particularitatile emigratiei romanesti din Germania, Biserica Ortodoxa Romana, ca singura forma institutionala acceptabila, ar putea juca un anumit rol, prin Mitropolia Ortodoxa pentru Germania si Europa Centrala si prin parohiile sale din Hamburg, Munchen, Offenbach, Salzgitter, Baden-Baden si Nurenberg, in cultivarea traditiilor romanesti si pastrarea identitatii lingvistice si religioase.

Austria

Comunitatea romana din Austria numara peste 23.000 de persoane, organizati initial in doua asociatii. In prezent, aceste asociatii si-au pierdut rolul si nu mai au capacitatea de a polariza activitatea comunitatii romane. Un liant al comunitatii il constituie Comunitatea Ortodoxa si Parohia Romana din Viena, precum si cea din Salzburg.

Elvetia

Numarul romanilor stabiliti in Elvetia se ridica la cateva mii, fiind concentrati in jurul celor doua mari orase Geneva si Lausanne, precum si in Elvetia germana sau in Ticino. Etnicii romani din Elvetia au constituit comunitatea romana care grupeaza aproximativ 10% din umarul acestora. Din 1991 la Geneva functioneaza biserica "Sfantul Ioan Botezatorul", la care serviciul religios este oficiat de un preot roman. Tot la Geneva functioneaza bisericile ortodoxe "Invierea Domnului" si "Nasterea Maicii Domnului", iar la Lausanne, biserica "Sfantul Gheorghe".

Spania

In Spania traiesc aproximativ 2.500 de romani in zone ca Madrid, Barcelona, Bilbao, avand o puternica parohie in capitala tarii, scoli si sectii in limba romana la Madrid si Salamanca. Au fost create unele asociatii romanesti, cum sunt "Comunitatea romanilor din Spania", cu sediul la Barcelona, "Fundatia culturala romana", la Madrid.

Belgia

Se apreciaza ca diaspora romana din Belgia numara, inainte de 1990, circa 700 de persoane. Imigranti romani mai vechi sau mai noi, in general cu un nivel de pregatire universitara, s-au integrat in mod firesc in societatea belgiana, fara a ocupa, insa, pozitii importante in plan politic sau economic. Din 1990 s-au mai stabilit in Belgia circa 2.500 de cetateni romani, din care 2.400 au cerut azil politic. Din punct de vedere juridic, o parte insemnata a acestora a renuntat la cetatenia romana.

SUA

Statisticile oficiale nord-americane au inregistrat pentru prima data in 1881, 11 emigranti din teritoriile romanesti. In prezent, se estimeaza ca in SUA traiesc peste un milion de americani de origine romana. Cea mai mare concentrare a originarilor din Romania se afla in orasele din nord-estul SUA - in statele Ohio, Indiana, Michigan, Ilinois, Pennsylvania si la New York.
Comunitatea romana din Statele Unite reprezinta, dupa standardele americane, un grup etnic de marime mijlocie. Conform recensamintelor, aproape 400.000 de cetateni americani se declara de origine romana, plasand comunitatea romana pe locul al 20-lea ca marime in randul celor 71 de grupuri etnice de origine europeana recunoscute oficial.
Ca o nota generala, adevarata viata a comunitatilor romanesti se desfasoara cu preponderenta in jurul bisericilor, unde se manifesta autoritatea morala si spirituala a preotului.Sunt remarcabile eforturile unor comunitati care, pe masura ce se incheaga si se constituie in noi parohii romanesti, se mobilizeaza pentru construirea unei biserici, sau eforturile comunitatilor mai vechi care, la un moment dat, simt nevoia construirii unei noi biserici. Nu lipsesc nici aici, insa, disensiunile si sciziunile. Nu e lipsita de relevanta, din acest punct de vedere, existenta in SUA a doua episcopate ortodoxe romanesti.

Fosta URSS

Potrivit recensamantului din 1989, in fosta uniune romanii erau raspanditi aproape in toate republicile unionale, dupa cum urmeaza : Rusia - 172.671, Republica Kazaha - 33.098, Republica Uzbeca - 5.593, Republica Bielorusa - 4.964, Republica Lituaniana - 3.223, Republica Gruzina - 2.842, Republica Turkmena - 2.466, Republica Azerbaidjana - 1.415, Republica Kirghiza - 1.875, Republica Letona - 1.215, Republica Tadjica - 859, Republica Armeana - 525.
Din surse neoficiale, rezulta ca numarul romanilor din fosta URSS este mult mai mare, aproape dublu fata de cel din statisticile oficiale.

Canada

Primii emigranti romani si-au facut aparitia in Canada intre 1882 si 1918. Al doilea val poate fi considerat cel de dupa primul razboi mondial, pana in 1929, nefiind foarte consistent. Al treilea val este consemnat la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, iar al patrulea poate fi apreciat ca fiind in perioada anilor 1970 si 1980. Conform statisticilor, in 1986 erau inregistrati peste 60.000 de romani-canadieni. Dupa 1990, circa 3.000 de romani s-au stabilit anual in Canada (tara care incurajeaza multiculturalismul etnic/emigratia).
In prezent, in Canada traiesc aproximativ 100.000 de romani si originari din Romania. Cei mai multi se afla in Ontario, Quebec, Alberta, Montreal, Vancouver, Edmonton si Hamilton.

Australia

In Australia se afla, in prezent aproximativ 50.000 de persoane originare din Romania, cifra care include, in afara de romani si etnici maghiari, greci, evrei, germani, sarbi, croati proveniti din tara noastra. De la inceputul aparitiei fenomenului de imigrare, dupa constituirea statului federal, autoritatile nu i-au definit pe nou-venitii drept "minoritari", ci "grupuri etnice". Ignorand ca fiecare dintre aceste etnii au adus in Australia traditiile proprii poporului din care provine, autoritatile au incercat, initial, sa practice o politica dura, de asimilare fortata a noilor veniti - care nu a dat rezultatele scontate.

Argentina

In Argentina sunt stabilite circa 10.000 de persoane de origine romana, majoritatea fiind concentrati in Buenos-Aires, iar in grupuri mai mici in Mendoza, La Plata, Cordoba si Rosario. Emigratia romana se poate imparti in doua categorii: emigratia economica (stabilita inaintea primului razboi mondial si in perioada interbelica) si emigratia politica (venita la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial).

Brazilia

Primele concentrari de romani au aparut in perioada interbelica, in zonele Rio de Janeiro si Sao Paulo, alcatuind emigratia economica. Incepand cu 1960, in Brazilia s-au stabilit, prin casatorie, reintregiri de familie etc., un numar relativ mare de persoane, in special tineri cu pregatire superioara in diverse domenii.

Columbia

In Columbia traiesc circa 40 de persoane de origine romana.

Mexic

Emigratia romana din Mexic este alcatuita din circa 50 de familii, majoritatea locuind in capitala. 80% dintre acestia sunt etnici evrei, unguri si germani plecati din Romania.

Peru

Diaspora romana din Peru s-a constituit prin emigrari, dintre care majoritatea au avut loc pana in 1970, sau prin casatorii mixte. In 1987, in Peru traiau aproximativ 100 de romani.

Venezuela

Diaspora romana de aici este formata din 10.000-12.000 de persoane, prezente in cercurile financiare si comerciale ale statului.



Cifre exotice

Turcia

In Turcia traiesc mai multi romani decat cei 800 atestati statistic. Adica 30.000.

Africa de Sud

Manati de mirajul prosperitatii, circa 3.000 de originari romani au emigrat aici.

Israel

Din datele oficiale reiese ca in Israel ar trai 450.000 de evrei originari din Romania.

Suedia

In Suedia traiesc circa 13.000 de originari din Romania, in cea mai mare parte de origine romana.

Danemarca

In Danemarca traiesc aproximativ 2.000 de romani, fata de 800 in Norvegia si alte cateva sute in Finlanda.

Marea Britanie

Circa 1.500-2.000 de romani s-au stabilit in Marea Britanie, concentrati in special la Londra, Birmingham si Nottingham.

Luxemburg

Aproximativ 300 de romani traiesc in Marele Ducat de Luxemburg.

Statele maghrebiene

Pentru aceste state, cifrele releva prezenta a 1.400 de persoane originare din Romania.

Maroc

In Maroc sunt astazi circa 150 de originari romani, iar in alte state arabe 2.000.



Romanii din jurul Romaniei

Comunitatea ortodoxa a romanilor din Ungaria, foarte puternica la sfarsitul secolului trecut, avea biserica proprie in Budapesta. Prin asimilare si schimbarea raportului intre etnii, actualmente, Biserica Ortodoxa a Romanilor a fost transformata in Biserica Ortodoxa maghiara. Maghiarii explica fenomenul prin sintagma "asimilare naturala". Problema restituirii patrimoniului comunitar si ecleziastic al minoritatii romane din Ungaria cade sub incidenta legii privind retrocedarea sau despagubirile cuvenite pentru bunurile confiscate de regimul comunist ungar. In schimb, patrimoniul imobiliar si mobiliar nu face obiectul cadrului legislativ deoarece acesta nu apartine in totalitate Bisericii Ortodoxe a romanilor din Ungaria sau minoritatilor romanesti din aceasta tara. Numai o mica parte revine comunitatii romanilor.
In sensul repunerii in discutie la nivel interguvernamentul a intregului patrimoniu al Fundatiei Gojdu, subsecretarul de stat Vasiliu a initiat cuprinderea acestei probleme atat in protocol, cat si in propunerile comitetului de specialitate pentru colaborare in problemele minoritatilor. Romanii din Ungaria nu pot accede in Parlament. Desi legal a fost prevazut dreptul minoritatilor de a folosi numele traditionale care sa fie inregistrate ca atare in actele de identitate, autoritatile ungare practica sistematic inscrierea numelor romanilor cu grafie maghiara in absolut toate documentele de identitate. Singurele nume scrise pana de curand in limba romana erau cele de pe crucile din cimitire.

Grecia

Procesul de constituire a diasporei romane din Grecia a inceput in contextul istorico-politic din perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Acesteia i s-a adaugat ulterior o emigratie formata in marea ei majoritate din persoane care s-au stabilit in Grecia ca urmare a casatoriilor mixte si intregirilor de familie. Se apreciaza ca diaspora romana numara 2.500 de persoane. Tot in Grecia se afla si cea mai importanta comunitate de aromani, denumiti "cutovlahi" sau "vlahofoni". Diferite surse estimeaza ca in prezent in Grecia traiesc intre 700.000 si 1.200.000 de cetateni de origine aromana. Potrivit prevederilor constitutionale, in Grecia nu sunt, insa, recunoscute minoritatile nationale. Astfel, aromanii sunt considerati greci romanizati, iar autoritatile manifesta o ostilitate fatisa fata de orice manifestare a apartenentei acestora la romanism.

Iugoslavia

Documentele iugoslave post-belice referitoare la componenta etnica a federatiei fac distinctie intre romani si vlahi, autoritatile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine romana din Banatul Iugoslav (Voivodina), iar cea de-a doua pentru cei care locuiesc in restul teritoriului si, mai ales, in Serbia de rasarit (Valea Timocului). Potrivit rezultatelor ultimului recensamant, din martie 1991, in Iugoslavia traiesc 38.832 de romani, aproape 2% din populatia Voivodinei, si 17.000 de vlahi, cifra mult inferioara numarului real al apartenentilor etniei romane din tara vecina. Potrivit reprezentantilor autorizati ai minoritatii romane de aici, numai pe Valea Timocului exista cel putin 600.000-700.000 de romani/vlahi. Situatia in cadrul comunitatii romano/vlahe din Serbia de rasarit, de pe Valea Timocului, ramane in continuare dificila, acestia nefiind recunoscuti ca minoritate nationala si, implicit, nebeneficiind de drepturile si libertatile aferente. Pornind de la ideea ca poate fi minoritate doar comunitatea etnica ce are o tara de origine, romanii/vlahii sunt considerati un grup etnic de origine necunoscuta.

Bulgaria

Porivit primului recensamant realizat in 1905, in Bulgaria fusesera recunoscuti aproximativ 80.000 de romani, cifra care apare si in statisticile din 1910. Dupa fixarea frontierelor, in 1920, recensamanturile arata ca in Bulgaria traiesc 57.312 romani de limba daco-romana si 1794 de limba macedo-romana. In 1926, statul bulgar recunostea prezenta a 83.746 de romani.
Desi in documentele datand din anul 1965 (ulterior nu s-au mai publicat date oficiale), in Bulgaria traiau 6.000 de romani, unii istorici si specialisti bulgari apreciaza ca, in prezent, pe teritoriul bulgar traiesc aproximativ 125.000-150.000 de romani, concentrati in partea de nord. Minoritatea romana este astfel a doua minoritate ca importanta si numar din Bulgaria, dupa cea turca.
Intrucat Constitutia bulgara nu recunoaste existenta minoritatilor etnice, nu exista structuri oficiale specializate care sa aiba in preocupare sprijinirea si monitorizarea activitatilor desfasurate de aceste grupuri.

Ucraina

Dupa semnarea si ratificarea Tratatului bilateral romano-ucrainean, la nivel local nu au fost materializate masuri si actiuni concrete care sa duca la indeplinirea prevederilor acestuia referitoare la comunitatile romanesti din Ucraina. Prin intermediul mass-media si in contactele directe la diverse intruniri cu reprezentantii localitatilor cu pondere romaneasca, autoritatile ucrainene acrediteaza ideea ca, in virtutea Constitutiei Ucrainei, statul a acordat in permanenta o atentie deosebita respectarii tuturor drepturilor comunitatilor romanesti, tratament care nu aplica etnicilor ucraineni din Romania, acuzand deschis statul roman de neadaptare la conceptiile moderne ale politicii fata de minoritati. In mod cert, in Ucraina exista si se manifesta activ cercuri antiromanesti care, incurajate sau sprijinite de autoritati, pun in practica politica de revigorare a sentimentului nationalist-extremist, caracterizat prin intoleranta etnica si anihilare a constiintei nationale a celorlalte comunitati. Este cert faptul ca, speculand anumite animozitati interne, autoritatile ucrainene controleaza activitatea unora dintre aceste societati prin elementele infiltrate in conducerea lor, organizand in acelasi timp, actiuni de discreditare a liderilor romani cunoscuti cu pozitii nationale si unioniste. Conform ultimului recensamant, din 1989, in Ucraina locuiesc 459.000 de romani, a treia comunitate numerica dupa ucraineni si rusi, impartiti in mod arbitrar de autoritati in 324.000 "moldoveni" si 135.000 romani.

Macedonia

Populatia aromana de pe teritoriul actual al Fostei Republici Iugoslave Macedonia, cunoscuta mai mult sub numele de vlahi, insumeaza intre 150.000-180.000 persoane, traind in grupuri compacte in Bitolia, Ohrid, Prilep precum si pe Valea Vardarului. Potrivit datelor oficiale, in Macedonia traiesc doar 7.764 de vlahi (aromani). Majoritatea aromanilor din Macedonia se considera un popor inrudit cu poporul roman, dar cu trasaturi proprii in ceea ce priveste evolutia, limba si cultura sa. In ultimii doi ani, conducerea de la Skopje, constienta de importanta elementului aromanesc in viata politica si social-economica a inceput sa manifeste intelegere fata de solicitarile liderilor aromani. Incepand cu anul scolar 1995-1995, aromanilor li s-a permis organizarea de cursuri facultative in limba materna la scolile cu populatie vlaha.

Republica Moldova

In Basarabia traiesc 2.794.749 de moldoveni/romani reprezentand 64,5% din populatie. Urmeaza ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, tiganii, bielorusii etc. Minoritatea ucraineana, cea mai numeroasa, este concentrata indeosebi in raioanele de sud ale Republicii, respectiv la Basarabasca, Ciadir-Lunga, Comrat, Taraclia si Vulcanesti. Comunitatea rusilor este dominanta in zonele urbane, in Chisinau, Balti, Tighina si Tiraspol.

Albania

Ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, prin interpunerea populatiilor migratoare slave este cunoscuta, in general, sub numele de aromani. Aromanii au alcatuit in Albania comunitati compacte, grupate in jurul principalului centru de civilizatie aromaneasca din Balcani, Moscopole, in apropiere de orasul albanez de astazi Korcea. La inceputul secolului al XVIII-lea, in Moscopole erau inregistrati 50.000 de locuitori si peste 12.000 de case, 14 bresle de mestesugari, o tipografie, o biblioteca, o academie, o casa a saracilor, un orfelinat, 24 de biserici si zeci de alte edificii. In anii 1760-1790 orasul a fost ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele albaneze, determinand emigrarea populatiei. Moscopole mai numara astazi 1.000 de locuitori. Trebuie mentionat ca aromanii din Albania au fost supusi unui tratament brutal de deznationalizare in perioada comunista. Totusi, la 13 martie 1913, Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un "Pro-memoria" trimis Foreign Office-ului, crearea unui stat albanez independent care avea sa cuprinda cat mai multe teritorii locuite de aromani. Autoritatile de azi de la Tirana nu au raspuns solicitarilor aromanilor pentru sprijinirea renasterii lor lingvistice, culturale si spirituale si, in general, nu agreeaza un tratament diferentiat pentru populatia aromana.
(moldova.go.ro)





Emil Cioran.. scriitor in franceza - de Jimmy_Cecilia la: 28/12/2003 05:54:30
(la: Emil Cioran - viziune asupra vietii)
Cu exceptia a 4 carti in romaneste, incepand din 1947 Emil Cioran a scris doar in franceza. Era stabilit la Paris.
Se spun si scriu multe baliverne despre el...
L-am cunoscut personal, era un om generos, cu respect pt oameni, a fost legionar toata viata lui.
Pe vremuri, era unul dintre cei care s-au batut pentru salvarea Bisericii ortodoxe din Paris.
A publicat in editura Galimard, eu am vreo 6 carti scrise de el, dintre care 2 dedicate, pe care mi le-a oferit:
"De l'inconvénient d'être né " si "Écartèlement"
#7318 (raspuns la: #7246) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rugaciunile Parastaselor: Nedumeriri - de (anonim) la: 03/01/2004 09:20:37
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna ziua!

Am citit cu interes explicatiile privitoare la invataturile si practicile Bisericii Ortodoxe in legatura cu cei care au murit. Totusi, am cateva nedumeriri la care m-as bucura sa primesc raspuns din partea pr. Iulian.

Eu sunt inginer de profesie si, daca totul merge bine, spre sfarsitul anului imi voi termina teza de doctorat in inginerie electrica. Pe langa aceasta, sunt foarte pasionat de citit. Printre altele, am citit si Biblia, deoarece cred ca orice om, care se respecta si vrea sa aiba o buna cultura generala, trebuie sa o citeasca. Orice s-ar spune despre ea, Biblia a fost si este cea mai raspandita si citita carte din lume, a influentat cel mai mult omenirea si doar un ignorant in materie de cultura poate sa spuna ca nu este interesat sa o citeasca.

Dar, sa revin la subiect. Mi se parea normal ca explicatiile pe care le-ati dat sa fi fost sprijinite de niste texte din Biblie. Prin urmare, as dori sa aflu ce argumente biblice aveti cand faceti urmatoarele afirmatii:
- sufletul trece in lumea duhurilor (...) si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa. (...) Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente
- Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" (...) ajuta sufletul pe acest drum
- omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
- referitor la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg)

Invatatura Bibliei este ca "orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori" (Deu 17:6, Mat 18:16, 2Co 13:1, etc). Biserica Ortodoxa spune ca invatatura si practicile ei se bazeaza pe Biblie si pe Sfanta Traditie. Cum se procedeaza, insa, atunci cand Biblia si Traditia (sau traditiile, asa cum ati mentionat) nu converg, ba chiar exprima opinii contrare?

Cum raspunde Biserica Ortodoxa la acuzatiile protestantilor si neoprotestantilor, care spun ca ritualurile pentru cei morti sunt de origine pagana si au fost imprumutate din religiile orientale?

Cand este vorba de deosebirile dintre Biblie si Sfanta Traditie, cum se aplica invatatura apostolului Pavel din Galateni 1:8-12?

Cata greutate au principiile biblice in invatatura Bisericii Ortodoxe? Exista principii biblice care astazi sunt depasite, sau Biblia continua sa ramana autoritatea suprema, cand este vorba de credinta crestina?

V-am scris din punctul de vedere al cuiva care este in cautare sa se documenteze atat cu privire la invataturile bisericilor traditionale (ortodoxa si catolica), cat si cu privire la invataturile bisericilor protestante si neoprotestante.

Am acasa mai multe traduceri ale Bibliei: romana, franceza, engleza si spaniola. Pentru varianta romana, prefer traducerea facuta de Cornilescu. Chiar daca nu este populara printre clericii ortodocsi, consider ca limbajul este mult mai apropiat de limba romana moderna, care se vorbeste astazi in Romania, decat cel al traducerilor care poarta sigla Sfantului Sinod de la Bucuresti. Mai mult, aceasta traducere se poate gasi si in format electronic, devenind astfel si mai interesanta cand se doreste gasirea rapida a locurilor in care Biblia trateaza un anumit subiect.

As dori sa stiu, de ce Biserica Ortodoxa se incapataneaza sa accepte traducerea lui Cornilescu, care a fost un student si absolvent eminent al Facultatii de Teologie ortodoxa din Bucuresti, si continua sa puna in vanzare traducerea lui Gala Galaction si alte traduceri de acest gen, care utilizeaza o limba romaneasca arhaica, plina de exprimari slavone, pe care nici acum 150 de ani nu le mai gaseai in limba romana vorbita in popor si care fac lectura Bibliei deosebit de plicticoasa si neatragatoare. Este oare o strategie a Bisericii Ortodoxe Romane prin care urmareste sa-i tina pe oameni departe de Biblie, astfel incat preotii sa poata da orice fel de invataturi, fara ca cei care-i asculta sa-i poata verifica? Daca nu ai o traducere a Bibliei in limba pe care o vorbesti zilnic, cum se pot implini cuvintele din Ps 119, care spun "Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău. (...) Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!" ?

M-as bucura daca as primi raspunsuri la aceste intrebari.

Cu respect,
Tavi
#7552 (raspuns la: #7485) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu totul intamplator am dat - de Dinu Lazar la: 04/01/2004 08:51:04
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Situl www.creanum-belgium.be este condus de un mare prieten al fotografiei europene, Louis Stevigny; acesta conduce un portal fotografic european interesant, unde pot fi vazute multe fotografii extrem de interesante; tot acolo este o importanta lista de discutii foto (in limba franceza).
Domnul Stevigny m-a invitat sa pun si eu citeva fotografii pe situl respectiv; mai sunt prezenti si alti fotografi romani, intregindu-se altfel o imagine destul de cuprinzatoare a fotografiei europene de factura clasica, academica, pentru ca mai sunt si alte ramuri ale fotografiei si nu toti participantii la munca pe cimpul asta sunt conciliabili sau adunabili intr-un for, de prea multe ori existind orgolii si tot felul de bisericutze, desigur la noi mai mult ca oriunde.
Spre deosebire de alte tari, Romania nu are la aceasta ora un muzeu al fotografiei sau macar un sit unde sa poate fi vazute fotografiile celor mai buni fotografi din diverse timpuri; in acest context mi se pare extrem de interesanta initiativa unui domn din Romania, care a adresat de curind mai multor fotografi si foruri de fotografie urmatoarea epistola; poate exista lunetisti care il pot ajuta in proiectul dumisale - sa il contacteze personal.
Iata emailul domnului Portase:
===================================================================
Tuturor impatimitilor de fotografie,
Va salut si va doresc numai bine pentru anul 2004 !
Am urmarit cu interes opiniile pro si contra despre arta fotografica
postate de Dvs. pe diverse site-uri si forumuri...
Va multumesc pentru sfaturile bune si uneori cu tonuri dure, dar daca nu pui intrebari nu primesti raspunsuri...
OK... am o propunere catre Dvs. si alti profesionisti din domeniul foto.
Vreau sa sponsorizez un site despre arta fotografica romaneasca,
istoric, mari maestri, galerii foto vechi si noi, forumuri de discutii
despre arta fotografica veche si noua, bursa foto, fotografia de stoc, agentie de vanzare foto, ... etc...etc....
dar acest proiect nu se poate realiza de o singura companie, am nevoie
de ajutorul vostru al profesionistilor in domeniu...
In acest sens va adresez invitatia de a colabora cu noi,... va asteptam parerile, propunerile etc.
Mentionez ca toate costurile de gazduire, nume de domeniu, web design si administrare vor fi suportate de compania mea,
( APIS Romania www.apis.ro ),
rolul Dvs. este de a participa activ la dezvoltarea acestui proiect
national.

Inca nu avem un nume pentru site, asteptam propuneri...

Eu am gasit libere:
artafotografica.ro ( Arta Fotografica din Romania sau arta fotografica romaneasca )

fotografiaromaneasca.ro

fotografi.ro( Fotografi din Romania sau fotografi romani )

etc.

Prima etapa este de prezentare a istoriei artei fotografice din Romania, vrem ca marii maestri ai Romaniei
generatia veche si cei contemporani, sa fie cunoscuti, urmarim sa facem site-ul bilingv (roman-englez).

Astept propuneri din partea Dvs.

Numai bine !

Cu prietenie,

Adrian PORTASE

adrian@portase.net
#7582 (raspuns la: #7548) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Locuiesc in Toronto de 1 an s - de (anonim) la: 20/01/2004 13:38:40
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Locuiesc in Toronto de 1 an si 9 luni. Socotesc la fix acest timp, pentru ca l-am simtit din plin. Si nu in sensul bun.
Timpul asta mi-a luat ani din viata si sanatate. Daca spun ca a fost iadul pe pamant nu cred ca exagerez cu nimic.

Ceea ce mi s-a parut mie insa curios, este ca nimeni nu ne-a spus ce este de fapt aici. Nu ne-au spus ca si ei la randul lor au trecut prin acelasi iad. Nici ei, cei la care am stat pentru 2 saptamani si care ne sunt rude, si nici altii. De acasa mai auzisem si de alte cunostinte plecate care spuneau ca sunt foarte bine aici.
Doar eu spuneam ce greu o ducem si cum muncim sa supravietuim. Probabil ca am parut ca prostii prostilor. Si asta pe langa diploma "grozava" pe care o avem amandoi: matematica-informatica. si mai curios este faptul ca toti stiau care este cel eficient lucru in gasirea unui loc de munca in domeniu, si anume sa te introduca cineva din interiorul firmei. Desi lucrau in acelasi domenii, nimeni nu a facut asta pentru noi. Asa se face ca si acum tot la nivel de supravietuire suntem.
Suntem amandoi obositi, si cu moralul la pamant.
De ce am ales sa emigrez? Pai sa spun in doua cuvinte situatia in care ne aflam: eu somera, sotul meu avea cam 100$ pe luna, locuiam la parintii mei, iar sanse de a ne cumpara fie si o garsoniera, practic nu existau. In plus, parintii nostri sunt toti pensionari, cu pensii de mizerie.
Absolut toti banii de care am avut nevoie sa emigram au fost imprumutati. Si acum ne chinuim sa ii dam inapoi.
Daca m-as intoarce in Romania? Maine as veni, cu conditia unor salarii decente. Vom astepta sa ne luam cetatenia si apoi vom vedea incotro o vom apuca. De stat aici tot restul vietii, nici nu poate fi vorba. Iarna este foarte lunga si foarte dura, iar vara nu poti respira din cauza umezelii. Si nu sunt acestea singurele motive.
Poate ca nu ar fi trebuit sa spun toate astea, dar daca mai citesc si alti "doritori" de un trai "mai bun", e bine sa stie ce urmeaza aici. Sigur, exista si persoane care nu au trecut prin asa ceva, dar din cati romani am cunoscut eu, sunt foarte putini cei care au avut norocul sa scape de acest iad.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...