comentarii

tripla cetatenie in franta


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Legile imigrarii in Franta si alte tari - de ninel la: 28/10/2003 09:00:17
(la: duplicitatea francezilor)
Valentin,

Din punct de vedere teoretic, francezii is vinovati de incalcarea propriilor principii de baza, dar practic si istoric vorbind, chestia cu "egalite" intodeauna s-a aplicat doar la cetatenii proprii, atat in Franta, cat si in alte bastioane ale dimocratiei. De exemplu, declaratia de independenta a SUA zice "all men are created equal", dar exact aceeasi regula se aplica: doar daca esti cetatean american (vezi cum au fost tratati arabii rezidenti in SUA dupa 9/11). Cat despre imigratie, intreaba-i pe milioanele de mexicani si alti mestizo ce lucra pe ogoarele si in macelariile marii puteri (ce inca are "rezervatii" Iroquois, Sioux, Navajo, etc in care nativii traiesc ca-n Africa), intreaba-i ce statut legal au ei, talpa economiei post-industriale americane, si ce salarii si beneficii minime au ei.

Nu cunosc situatia din alte tari, dar banuiesc ca legile imigratiei sunt asemanatoare si prin alte piscuri preainalte ale tarilor democrate cu PIB/cap mare (cu o foarte mica exceptie in cazul Germaniei care a primit un milion de kurzi, dar nu din marinimie, cred eu, ci pentru a-si rascumpara pacatele de acum 60 de ani).

Spune-mi tu cum ii mai bine pentru imigranti, sa nu-i primesti deloc SAU sa inchizi ochii cand trec granita si sa-i muncesti ca pe vite sub amenintarea deportarii SAU sa-i lasi sa vina temporar la munca si sa-i trimiti pachet inapoi inainte sa ceara mai mult SAU sa-i tii sub ocupatie militara si sa-i bombardezi dupa cum iti vine pe chelie? Zi-mi tu.
Monopolul politiei asupra securitatii cetatenilor - de Daniel Racovitan la: 24/04/2004 06:50:12
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
"sinteti de acord ca o persoana sa aiba in posesie o arma pt. caz de auto aparare pt. propria persoana sau a familiei lui(ei)"

Dreptul la autoaparare isi are originea in istoria cea mai veche, si este determinat de refuzul unei persoane de a intra in stare de sclavie. Refuzul sclaviei se poate traduce in zilele noastre de exemplu prin refuzul de a asista neputincios la violarea sotiei si a copiilor, sau prin refuzul de a te lasa violat/a pe strada, jefuit, fara aparare.

Ce se intampla in cand statul interzice cetatenilor sa poarte arme? Acest stat isi autoatribuie monopolul asigurarii securitatii cetatenilor. Parca ar zice ceva de genul "Lasa-ne pe noi sa iti asiguram securitatea, tu n-ai nevoie de arme. Politia te va apara."
Politia isi atribuie monopolul securitatii mele asadar. Dar ce se intampla atunci cand un talhar incearca sa imi sparga usa? Strig dupa ajutor, iar Politia care a promis ca imi asigura securitatea, ciuciu, nu e! Nu imi ramane decat sa imi asigur singur integritatea. Dar talharul are o arma. Eu am doar lampa de pe birou, eventual o bata de baseball pregatita din timp, care in fata armei de foc nu sunt decat o gluma proasta. Talharul intra, ma jefuieste, apoi imi brutalizeaza sotia si fetita. Politia ajunge la un sfert de ora dupa fapt, si imi prezinta parereile derau.

Asadar, ca sa raspund, atata vreme cat Poitia nu poate sa imi asigure in permanenta securitatea pe care o promite, am tot dreptul sa pretind sa am la dispozitie mijloacele sa ma apar singur, pentru a imi exercita dreptul de a refuza intrarea in "sclavia" celui care ma ataca. Cu un amarat de pistol Carpati, am nimerit patru din patru de la 15 metri, iar tirul cu AKM-ul a fost cel mai meserias moment din armata, asa ca de eficient voi fi eficient. :)

Desigur, purtarea unei arme implica responsabilitate, si aceasta va trebui sa fie tinuta in conditii corespunzatoare.

In orice caz chiar daca armele sunt interzise, raufacatorii vor putea face intotdeauna rost de una. Exemplu e Franta unde atacurile cu mana armata asupra transportatorilor de bani sunt evenimente obisnuite, cu toate ca portul de arme e interzis.

..................................................................................
"Emmenez moi au bout de la Terre"

Franta - de RSI la: 30/05/2005 21:34:33
(la: Constitutia EU - A ratat Franta o buna ocazie de a-si tine gura?)
nu doreste se pare o Uniune Europeana in care sa nu aiba un rol de hegemon, ar zice cei ce nu simpatizeaza aroganta politicii externe franceze. Motivele pentru care francezii au respins constiutia europeana sunt ceva mai complexe:
  • o Europa unita ar insemna ca firmele franceze si multinationale isi vor stramuta cu usurinta fabricile in Est, unde mana de lucru. terenul, sediile si utilitatile sunt mult mai ieftine;
  • sistemul de asigurari sociale din Franta este mult mai dezvoltat decat in restul tarilor europene, o uniune care promoveaza standardizarea inseamna un serviciu social mai putin favorabil cetatenilor francezi;
  • frica de "invazia" est-europenilor in Hexagon, cu consecintele ei sociale.
    Probabil ca UE va continua ca pana acum, urmatoarea incercare de adoptie a unei constitutii europene va fi peste cativa ani.

    ==============
    "- Cum putem face imposibilul?"
    "- Cu entuziasm!"
    Paulo Coelho-Al 5-lea Munte
  • Franta, tara unde BD-urile sunt la ele acasa - de Daniel Racovitan la: 20/10/2003 07:29:03
    (la: Carti ce ne-au marcat existenta)
    Daca ajungi prin in Paris, exista librarii specializate pe BD-uri... Am regasit in ele si Rahanul, si Pif-ul si dr. Justice & co... Sa-ti spun drept, printre celelalte sute de personaje populare de care in Romania nu s-a auzit niciodata, eroii BD ai copilariei noastre pareau niste ilustri secundari, intr-un coltzisor de raft (sper sa nu te dezamagesc). De fapt in orice librarie Fnac mai acatarii gasesti cel putin 1000 de albume BD. Il alegi din raft pe oricare, te asezi jos pe mocheta si incepi sa le citesti fara sa te bata nimeni la cap cu "alo, domnu', aci nu e librarie". Cateodata, cand am timp in pauza de pranz si sunt in libraria de le Fnac, mai dau o tura si pe la BD-uri, asa... de relaxare (si ce te lauzi Racovitane?...:) ) Daca credeti ca in Franta BD-urile sunt considerate ca in Romania, o distractie pentru copii va inselati. Cei care stau pe jos si citesc BD-uri in libraria de la Fnac sunt toti adulti. Exista seriile pentru copii, bineinteles, gen Pif sau Rahan, dar exista si seriile cu subiecte serioase (cum ar fi Razboaiele mondiale, Revolutia din Octombrie, lagarele de exterminare, etc.), ori cele criptice (din care un copil nu intelege o iota), ori poate chiar poetice, cu puneri in pagina complet neconventionale...
    Pe bune, Franta e intr-adevar patria BD-ului, iar volumelor noi li se face reclama pe scara larga, pe strada, in metrou, pe autobuze. Serii la moda: "Le Troisieme Testament", "32 Decembre", "XIII".
    Un singur defect au BD-urile : sunt cam scumpe. Un volum costa de la 12 euro pana spre 35... De aia probabil lumea prefera sa vina sa le citeasca in librarie :)
    #1709 (raspuns la: #1676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Franta nu e o tara civilizata - de ofemeie la: 21/10/2003 10:51:08
    (la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
    Nu stiu ce inseamna respectul.Poate ca noi i-l cunoastem mai mult din suferinta.Poate ca suntem mai civilizati,sau poate ca mai ipocriti,dar franta nu se ridica la nivelul Europei.Nici celelalmte tari.Tarile sarace cunosc mai bine ce inseamna a trai alaturi de oameni.Alexandra
    Traiesc in Franta de patru an - de (anonim) la: 23/10/2003 11:33:53
    (la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
    Traiesc in Franta de patru ani .Am plecat din Romania in 99 cind , dupa ce mi-am terminat studiile , am realizat ca daca voi ramine in tara,pensiile parintilor mei nu imi vor ajunge sa platesc chiria unei garsoniere , undeva la marginea Bucuresti-ului ! Asa ca decizia a fost urgenta si clara ! PLEC !!!! Chiar daca inainte nu m-am gindit niciodata la aceasta varianta ! Cind m-am vazut cu diploma in mina am inceput sa imi caut un loc de munca ..... dar nu am gasit nimic ! Nici macar sperante nu erau !Nu mai era nimic roz ...ca pe vremea studentiei ...Nu am avut de ales ! Nu am plecat pentru ca am vrut ci pentru ca am fost obligata ...obligata de tot ce se intimpla in jurul meu . Si nu imi pare deloc rau ca am luat la momentul respectiv acea hotarire ! Daca as da timpul inapoi alegerea ar fu aceeasi!
    Tot in Franta as ramine ....chiar cu un milion de euro in banca nu m-as intoarce in Romania !!!! De ce ???? Sint atitea de spus ....aici ma simt respectata , ma simt protejata ....toate sint altfel aici ...
    Pacat ....mare pacat ....au plecat atit de multi din tara pentru ca nu au avut nici o speranta ca in Romania pot duce o viata decenta !!!!
    Cine stie ?! Poate intr-o zi ....eeei, ...dar eu n-o sa mai apuc ziua aia !
    Din cauza asta nu m-as mai intoarce in Romania chiar daca as avea muuuuulti bani.....prefer sa ii cheltuiesc aici !
    Imi pare rau dar asta este realitatea !!!!
    trait in franta - de valentinb la: 27/10/2003 11:55:34
    (la: duplicitatea francezilor)
    nu am trait in franta dar asta nu inseamna ca cei din afara frantei nu vad sau nu inteleg niste fenomene....
    adevarat nu asa de bine ca cei care traiesc acolo...dar duplicitatea ca trasatura nationala nu este un fenomen pentru intelegerea caruia iti trebuie secole de cunoastere:))))
    vezi istoria....dupa francezi toti au fost in rezistenta....uita faptul ca jumate din francezi au fost in franta lui petain
    ...sau toti francezii au fost bonapartisti...dar in mod ciudat reinstaurarea regalitatii s-a facut in vreo 5 minute
    #2294 (raspuns la: #2278) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Franta/Germania - de Catalina Bader la: 03/11/2003 12:50:44
    (la: Viata in Germania)
    Cat de bine te inteleg!

    Cred ca mi-ar place si mie in Franta.

    Mi-ar place in orice loc in care as putea sa gasesc OAMENI.

    Norocul meu este ca aici, unde am ajuns, ma simt chiar bine.
    Poate o sa treci sa ma vizitezi ca sa te fac sa intelegi ca si in Germania doresti sa te intorci, nu doar pentru minunata SARBATOARE A BERII.

    Peste tot pe unde am fost am intalnit si ROMANI fericiti.

    Si nu e prea usor sa fii fericit cand bantui prin tari straine. Departe de casa, de familie, de prieteni...

    Sa fie oare intamplare?
    Nu cred.
    #2998 (raspuns la: #2936) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Casatorie in Franta - de Rco la: 04/11/2003 14:37:39
    (la: Casatorie in Franta)
    Multumesc pentru incurajare.
    Este din departamentul Sarthe, mai precis din Le Mans.
    Ma intreb doar daca voi putea sa-mi urmez cariera inceputa aici. Sunt in faza finala la doctorat, mate, predau la universitate, etc. Evident, nu banii pe care ii castig aici o sa-i regret. Dar dupa atatia ani de pregatire, ar fi pacat sa nu pot face acelasi lucru in Franta...
    #3215 (raspuns la: #3175) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    ce cred evreii din Franta... - de Jimmy_Cecilia la: 05/11/2003 09:59:37
    (la: Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...)
    Canalul satelit evreii din Franta, TFJ (television juive française) au vorbit la stirile de la prânz, toti sunt impotriva politicii lui Sharon si pentru pace.
    Franta i-a adus.. - de Jimmy_Cecilia la: 10/11/2003 03:18:00
    (la: Musulmani in Franta)
    Cand mana de lucru lipsea in Franta, a fost politica de incurajare a emigratiei din Algeria, Maroc, Tunis (tari arabe din Africa), mana de lucru ieftina, disponibila pentru munca penibila pe care francezii nu vroiau s-o faca.
    Franta a devenit un mit de emigrare pentru aceste 3 tari.
    In prezent, cand situatia economica s-a degradat mult iar somajul este in crestere, emigrarile clandestine continua.

    Multi s-au integrat perfect in Franta, copiii sunt francezi.
    dar multi au ramas in "cité dormitoare" la periferia oraselor mari, devenind nu numai o problema pentru francezi din cauza delicventei, dar si un start pentru extremisti .
    o discutia asupra unui mesaj despre Franta.. - de Jimmy_Cecilia la: 17/11/2003 05:43:02
    (la: Viata si integrarea romanilor in Franta)
    am citit in "casa si familia" un mesaj destul de revelant despre integrare si de ce se plang unii români de Franta,
    il dau mai jos in copie, este scris anonim, este mesajul nr.3299, din 5 noiembrie..

    "am plecat in urma cu doi ani in fr pentru a ma casatori cu un francez..si o data ajunsa aici viata nu a fost tocmai roz..;e una sa iubesti pe cineva si alta sa locuiesti cu acea persoana;;intervin o multime de nimicuri esentiale legate de diferenta de cultura, mentalitate, personalitate, etc. "

    nu francezii sunt de vina, daca o romanca se casatoreste fara a cunoaste personalitatea si persoana cu care vrea sa traiasca!

    "si eu la ro aveam un post foarte bun;;;eram cunoscuta..;aici am devenit o anonima, care trebuia sa se inghesuie printre analfabeti si nespalati in fata prefecturii la coada pentru titlul de sejur
    in roamnia ma mandream cu originile mele ardelenesti. in franta romanii nu sunt bine vazuti. sunt considerati hoti.
    in ro dadeam un telefon, plateam peschesul de cuviinta si rezolvam problema. in franta ca sa obtin titlul de sejur a trebuit sa indur la umilinte incepaind de la ghiseul consulatului roamn si terminand cu prefectura "

    cand vi intr-o tara, mergi inspre oameni, nu te crezi superior (a) si nu-i dispretuiesti..
    si francezii fac coada, ca toata lumea pe la administratii.. si in Romania se face coada, sa stai la rând nu este o umilinta...
    când locuiesti intr-un mic sat, esti cunoscut, cand te muti la Bucuresti, cine are pretentia sa fie cunoscut?

    Cersetorii stau ilegal in Franta, nu se duc sa aiba acte!
    Poate ca cei calificati de doamna anonima drept "cersetori, nespalati, analfabeti" erau tot români, cu diplome si specializari, dar din cauza mizeriei din Romania, si-au luat lumea in cap...
    vina lor, ca n-aveau bani in Romania...


    "la ro eram independenta din punct de vedere material. aici am ajuns breloc la portofelul sotului meu..situatie foarte greu de acceptat pentru o persoana independenta ca mine. la inceput m am simitit foarte umilita ca trebuia sa cer bani de buzunar, ca trebuia sa dau cuiva socoteala de ce fac cu bani, etc.."

    un proverb spune : cum iti asterni, asa dormi!
    francezii ar fi de vina ca "anonima nu avea "bani de buzunar"...
    cand esti o persoana independenta, nu te casatoresti, mai trebuie sa si ai cap, sa judeci, ca nu tot ce zboara se mananca si in Franta nu umbla cainii cu colacii in coada...
    sau te arunci pe capul primului venit, doar sa pleci din România, si atunci iei si riscurile..


    "aici trebuie sa fii extrem de politicos , francezii au alte codu ri culturale. pe care daca nu le cunosti te frigi"

    si asta ca o ultima aberatie!
    in Franta trebuie sa fi politicos.. dar trebuie sa fi politicos peste tot si sa ai bun simt.
    Cand intri intr-un magazin, spui "buna ziua", cand te duci la piata, dupa ce platesti si-ti iei marfa, spui "merci" si "la revedere"...
    auzi! alte coduri.. de ce? In România intrii si iesi ca boul? nu saluti?

    Concluzia: iata un exemplu tip de cei care critica francezii!
    ce-au fost in Romania de-si permit sa aiba asa pretintii?
    au avut bani multi de au putut sa plateasca "spaga" in toate locurile? au incurajat coruptia?

    Crede ca francezii trebuie sa se ploconeasca in fata ei? s-o astepte cu covorul intins?

    Aici locul ti-l cuceresti dupa merite
    La primul contact, lumea te judeca dupa politete, bunul simt si respectul pe care il ai pentru altii...
    Prin comportare dovedesti ca esti altceva decat un tigan sau hot..

    Si nici francezii si nici Franta nu sunt responsabili de o casatorie ne-reusita, sau de iluziile matrimoniale pierdute..
    Nu numai Chirac este impotriva antisemitismului.. - de Coralie la: 19/11/2003 01:56:08
    (la: Ce este antisemitismul?)
    Anita47,

    Majoritatea francezilor sunt impotriva antisemitismului, asa cum este definit de Declaratie si legi

    sa dai foc la o scoala evreiasca, sa privezi o etnie care traieste in Franta de dreptul liber de invatamant, este contrar Declaratiei Universale.

    Franta este un pamant de "primire", sunt musulmani, slavi, budisti, ortodocsi, evrei, africani, vietnamieni, samd.
    Au intrat in Franta, Franta i-a primit, toti trebuie sa respecte legile republicane!

    Comparatia cateva sute de evrei cu cinci milioane de musulmani, este tendantioasa, Anita
    Sunt toti cetateni francezi, de origini diferite, dar obligati sa respecte regulele Republicii.
    Numarul nu face favoritism! Si nu poti discrimina pe toti musulmanii din Franta, ca ar fi extremisti.
    O astfel de acuzatie se chiama in termeni juridici "discriminare, rasism si antisemitism!
    (ei, da, ca la inceput cuvântul "antisemitism" prin definitie, era si pt arabi, nu numai pentru evrei)

    Cu o mica deviere de la subiect, iata totusi un exemplu de anti-semitism:
    incendiul unei scoli evreiesti.

    Dar Anita47, dac-am discuta "DECLARATIA UNIVERSALA" sau legile???
    Nu de alta, dar nu vreau sa înec subiectul..
    multumiri anticipate...

    Alice,

    Am fost socata des, aici pe forumul Luneta, de usurinta cu care unii utilizatori, in terminare de argumente, te catalogheaza de "antisemit"
    Citind multe mesaje am remarcat ca multi ignora ce este cu adevarat "rasism, antisemitism si discriminare",

    ca multi utilizatori, cand nu esti de acord cu ei, in loc sa accepte ca au gresit sau s-au inselat in "adevarul absolut" sustinut,
    prefera sa strice la "discriminare",antisemitism (care in realitate nu este, daca aplici Declaratia si legile in vigoare),
    discriminand ei la randul lor (o discriminare reala, daca ne bazam pe aceleasi criterii)

    este usor sa faci alegatii gratuite despre una sau alta, sa ridici o FALSA SABIE a LUI DAMOCLES de-asupra capului cuiva...

    sa discuti si incriminezi pe cineva de lucruri, a caror definitie legala nu o cunosti...

    Iata legatura, iata de ce, Alice,
    fara aceste antecedente, n-as fi scris acest subiect..
    #4671 (raspuns la: #4619) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    preotii la Paris (si in Franta) - de pr Iulian Nistea la: 19/11/2003 03:42:20
    (la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
    Buna, Sorine.
      Adevarul e ca, in Franta, intre preotii ortodocsi romani sunt foarte putini cei care pot ("isi permit") sa nu lucreze. Asta pentru ca aici bisericile/parohiile sunt simple asociatii (culturale, adica nici macar cultuale, ca legea din 1905 nu se aplica din cauza procedurii infernale), iar preotii nu pot avea pe aceasta parte in fata legii un statut ce sa le permita obtinerea cartii de sejur de la statul francez. In plus, comunitatile sunt mici si nu isi pot intretine preotul (mai ales cand, cum e in general in ortodoxie, preotul e casatorit si are familie). Asa se face ca aproape toti preotii ortodocsi romani au trecut (sau trec inca) printr'o alta studentie in Franta, ca sa obtina permisul de sejur... Dar studentia nu iti da de mancare la copii (din contra, se plateste), si atunci preotii sunt nevoiti sa lucreze. Deci aici in Franta, cei mai multi preoti ortodocsi romani sunt si preoti si studenti si muncitori. E un cerc vicios care cu greu poate fi spart. E ceva mai usor pentru preotii celibatari (sau calugari) si pentru cei, foarte putini, care sunt in parohii mai mari.
      Acum, cat priveste disponibilitatea preotilor din Paris, nu mi se cade sa vorbesc pentru altii. La noi, la Biserica "Sfintii Arhangheli" din 9 bis rue Jean de Beauvais (Paris, arr.5 -- M.10: Maubert-Mutualité, langa College de France si Sorbona), lucrurile stau asa:


      1. Programul slujbelor:



        • Vineri, ora 18.00: Acatist
          (prima Vineri din fiecare lună, la ora 17.00, Sfântul Maslu)
          (ultima Vineri din fiecare luna, la orele 23.45, Priveghere)
        • Sâmbătă, ora 18.00: Vecernie
        • Duminică, ora 09.30: Utrenie ; ora 10.30: Sfânta Liturghie



      2. In afara de aceste ore, cand biserica este deschisa pentru slujbe (si spovedim, de e cazul), preotii pot fi intalniti pentru spovedanie sau alte slujbe punandu-se de acord asupra unei ore cu persona care le telefoneaza (numarul meu de telefon e: 06.033.18.033). Eu, ca sa dau un singur exemplu, spovedesc regulat lunea pe un roman care lucreaza intr-o pizzerie si nu are liber decat lunea.



      Toate cele bune.
      Pr. Iulian


        P.S. La aceasta adresa http://www.geocities.com/orthodoxeroumain/CelebrationsNov.htm se gaseste programul slujbelor de la o alta parohie din Paris. Mai este si o a treia, dar nu-i stiu programul.
    #4690 (raspuns la: #4634) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    SB,4744 - de anita47 la: 20/11/2003 01:32:56
    (la: A existat holocaust in Romania?)
    1)Nimeni nu zice ca "avem dreptate"!(eu sper sa "nu avem dreptate",daca si eu sunt inclus in cei care "au dreptate").
    Am sustinut numai ca,totusi,s-au intamplat anumite lucruri,se vor cerceta documentele si in 2005 "vom fi mai destepti".
    2)Nu cred ca "se doreste de la TINE' absolut nimic!
    Au mai existat tari care au recunoscut ca pe teritoriul lor a avut loc un Holocaust si nu li s-a pretins NIMIC.(nu-mi amintesc ca Franta sau Ungaria sa fi platit "daune sau despagubiri" cuiva!)Situatia Germaniei si a Elvetiei difera chiar si in mod juridic!(numeni nu a pretins ca in Elvetia-tara neutra-a avut loc un Holocaust si totusi au ajuns la o "intelegere" in privinta platirii unor despagubiri).
    Ce apreciez la tine,SB,este faptul ca ii consideri pe "acei vinovati potentiali"(daca vor fi gasiti vinovati!) a fi niste "bezmetici"(subscriu!!).
    3)Aici este vorba despre o "discutie" la care fiecare isi spune parerea.Nu cred ca eu detin mai multe informatii decat JCC si invers.De acea am avertizat sa nu facem "declaratii pompoase" inainte de termen.
    Eu am un "Legea care indica statutul evreilor pe teritoriul Romaniei" din acea perioada si daca o citesti,nu cred ca ai fi fost fericit sa traiesti cu astfel de "ingradiri"(poti gasi textul pe site-ul Universitatii Bucuresti).Dar nu am adus acest "citat" dat fiind ca nu gasesc ca este suficient!Si nici mu are rost sa retrezesc o "polemica" bazata mai mult pe "sentimente" decat pe "adevaruri dovedite prin documente".Iar daca este cineva care poate intrerupe discutia,inteleg ca acela este "gazda subiectului"(in cazul de fata,Daniel).
    4)Stim cu totii ce s-a intamplat cu populatia romana in Transilvania dupa Pactul de la Viena.
    Dar asta da indreptatire celor intamplate cu populatia evreiasca in alte locuri(daca s-a intamplat si este ultima oara cand folosesc acest "daca" in paranteza,ca doar nu suntem la Tribunal!).
    5)Ce este mai trist(si aici fac o paralela,din nou cu Holocaustul si cu ce se intampla in ziua de astazi-iata au aparut din nou discutii despre "Protocoalele Sionului") e faptul ca "ungurii" continua si acum sa "gandeasca astfel despre romani".Eu am materiale despre acest subiect,dar nu am deschis un "blog" pe acasta tema(puteam sa adaug si niste "perle moldovenesti" culese de Prof.Universitar Viorica Moisuc.)
    Consider acest subiect "neinteresant" si "aberant".
    In schimb gasesc pe toate forumurile romanesti subicte similare despre evrei!
    Nu ma deranjeaza faptul ci "asimetria".
    Ma surprinde in special atitudinea unor "tineri forumisti" care locuiesc in Romania si care cred ca nu stiu cum arata un evreu(crezi ca o comunitate de 7400 de batrani mai reprezinta un pericol pentru cele 21 de milioane de romani?Daca te iei dupa "amploarea subiectului",DA,este prima amenintare care planeaza asupr Romaniei!)
    6)Iar ca ultim subiect,o impresie "personala".
    Nu cred ca subiectul despre Holocaustul din Romania ar fi fost deshis(in general,nu aici pe forum!) daca nu existau acele "declaratii" ale Preseduntelui Iliescu(dar sa nu uitam ca o luna "inainte" au fost declaratii "similare" ale guvernului roman,estompate de violenta reactiei la adresa lui Iliescu-care a facut si "gafe de reactie:"nu am spus";"nu m-au inteles" iar la sfarsit a primit "palma casetelor audio".)
    Tu ce parere ai?Ce au avut ca scop acele declaratii?
    Si de ce:
    -Tocmai atunci(nu cred in "coincidente" politice!)
    -Si legate de "retrocedarea" imobiliara catre cetatenii romani de origine evreiasca.
    Am intrebat de multe ori aceste lucruri si ,recunosc,nu am primit raspunsuri(in afara de "uzualele" Iliescu e un idiot sau un vandut rusilor etc.etc.etc)
    Poate pe acest forum voi avea mai mult noroc?
    Numai bine.
    #4772 (raspuns la: #4744) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Adevarul>>25/11/03 - de anita47 la: 25/11/2003 03:38:12
    (la: S-a schimbat ceva in relatiile romano-franceze?)
    Franta - nerabdatoare sa primeasca Romania in familia europeana
    articol in exclusivitate pentru Adevarul, semnat de ministrul francez al afacerilor europene, d-na Noelle Lenoir
    ===========================================

    Dupa vizita in Franta a primului-ministru Adrian Nastase, in septembrie 2003, a fost randul presedintelui Romaniei, dl. Ion Iliescu, sa efectueze, in luna noiembrie, o vizita foarte reusita in tara noastra. Am avut placerea sa particip alaturi de domnia sa la intalnirea organizata de Camera de Comert franco-romana, putand astfel sa imi dau seama de extraordinara apropiere dintre francezi si romani. Este adevarat ca legaturile noastre sunt ancestrale: Romania latina si francofona isi aduce aminte de sprijinul acordat atat de adesea de catre francezi in trecut: Quinet, Lamartine si Michelet, aparatori ai poporului roman in timpul ocupatiei otomane, Napoleon al III-lea, care s-a angajat in Unirea principatelor romane si armata franceza care a luptat alaturi de romani in timpul primului razboi mondial. La randul sau, Romania a dat Frantei creatori extraordinari precum Tristan Tzara, Eugen Ionesco sau actrita Elvira Popescu. Actualitatea ne apropie inca si mai mult, pe masura ce procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana avanseaza. In acest sens, raportul publicat recent de catre Comisia Europeana recunoaste eforturile importante desfasurate de Romania pe calea aderarii sale. In special, Comisia considera ca Romania poate fi considerata o tara cu o economie de piata functionala daca progresele constatate in prezent sunt continuate cu perseverenta. In acelasi timp, raportul Comisiei subliniaza capacitatea inca nesatisfacatoare a administratiei si a justitiei romane, in ciuda reformelor care au fost deja realizate sau demarate, precum si necesitatea absoluta de a lupta cu mai multa eficienta impotriva coruptiei. Daca raspunde acestui apel, asa cum autoritatile si ansamblul fortelor sale democratice sunt hotarate sa o faca, Romania va reusi. Eu sunt convinsa ca ea va putea, in aceste conditii, sa finalizeze negocierile sale de aderare asa cum doreste in vederea semnarii tratatului de aderare in 2005 si a aderarii efective la Uniunea Europeana la inceputul anului 2007. Franta doreste respectarea acestui calendar, cu atat mai mult cu cat Romania este o tara cu care Franta intretine legaturi de prietenie, si chiar mai mult decat atat, legaturi afective. Sustinerea acordata de catre Franta integrarii europene a Romaniei se materializeaza in cinci directii importante: in plan politic, prin numeroase contacte bilaterale si prin luarile de pozitie in cadrul reuniunilor europene; in plan financiar, prin efortul de solidaritate in crestere realizat de catre Uniunea Europeana - la bugetul careia Franta este cel de-al doilea contribuitor - si prin programele sale bilaterale; in plan tehnic, prin zecile de experti francezi angajati pe principalele santiere ale reformei - si sunt numerosi - in Romania; in plan economic, caci societatile franceze care au investit deja 1,5 miliarde de euro in economia romaneasca contribuie de o maniera semnificativa la modernizarea sa; in planul societatilor noastre civile, in fine, gratie miilor de parteneriate dintre ONG-urile si colectivitatile teritoriale din cele doua tari. As dori sa subliniez, in special, importanta cooperarii noastre in patru domenii: administratie publica, justitie si afaceri interne, agricultura - domeniu in care, din diverse motive, Franta si Romania au multa experienta de impartasit - si cooperare descentralizata. Formarea unei noi generatii de inalti functionari, munca guvernului si coordonarea interministeriala, descentralizarea, dezvoltarea unui corp prefectoral format din profesionisti sunt cateva dintre provocarile decisive ale reformei administratiei publice romanesti la care expertii francezi sunt asociati indeaproape. Primul-ministru are, de altfel, in cadrul cabinetului sau, o consiliera franceza pentru pregatirea tarii in vederea aderarii la UE. Aproximativ 30 de tineri romani urmeaza in prezent cursuri de lunga durata in cadrul Scolii Nationale de Administratie, angajata si ea in proiectul de dezvoltare a Institutului de administratie din Romania. Numirea domnului Pierre Truche, un eminent magistrat francez, fost prim-presedinte al Curtii de Casatie, in functia de consilier al primului-ministru roman, evoca proximitatea traditionala intre dreptul roman si francez. Dar aceasta numire de mare calitate semnifica, in primul rand, angajarea magistratilor francezi in reforma justitiei romane, precum si in lupta impotriva coruptiei si impotriva criminalitatii transfrontaliere. Formarea si recrutarea magistratilor, precum si crearea jurisdictiilor specializate, in special pentru minori, reprezinta exemple importante in aceasta privinta. O comisie mixta de cooperare judecatoreasca si juridica a fost creata in acest an, precum si un grup de legatura operational pentru problematica minorilor romani in dificultate pe pamant francez. Pe de alta parte, politistii francezi si romani au creat la Oradea un centru de coordonare si de control al frontierelor, deschis si altor politisti europeni. Recenta vizita a colegului meu Herve Gaymard si semnarea, cu aceasta ocazie, a unei declaratii politice si a unui protocol de cooperare au confirmat faptul ca Franta si Romania, doua dintre principalele tari agricole din Europa, impartasesc aceeasi conceptie despre Politica Agricola Comuna (PAC). Ele acorda aceeasi importanta dezvoltarii rurale si se arata decise sa-si multiplice actiunile de cooperare in acest domeniu, inclusiv in sectorul securitatii alimentare, care este atat de important pentru consumatorii europeni. Inca si mai fundamentala este cooperarea in domeniul politicii externe si de aparare. Prezenta, in curand, a Romaniei in Consiliul de Securitate a Natiunilor Unite, pentru o perioada de doi ani, va oferi celor doua tari ale noastre ocazia de a-si intari colaborarea in domeniul marilor dosare si de a contribui impreuna la afirmarea identitatii europene in lume, in deplina coerenta cu relatiile transatlantice puternice si de incredere. In fine, vizita in Franta, in septembrie 2003, a primului-ministru Adrian Nastase, care a participat alaturi de mine la incheierea "intalnirilor franco-romane privind colectivitatile locale" in departamentul Aveyron, a permis o noua impulsionare a cooperarii descentralizate, deja foarte dezvoltate, si a intalnirilor dintre cetatenii celor doua tari ale noastre. Francofonia, care este atat de vie in Romania, nu poate decat sa fie si mai favorizata. Ceea ce ma bucura, cu atat mai mult cu cat este important sa consolidam legaturile noastre culturale. Franta a fost alaturi de Romania in momentele dificile ale istoriei ei. Ea doreste sa mentina si sa-si intareasca sprijinul in cursul lunilor si anilor urmatori, pentru a primi in sanul familiei europene, in 2007, o Romanie moderna, care sa poarte o parte importanta a patrimoniului si a devenirii Europei. Un fost prim-ministru al unei tari din Europa centrala a afirmat ca tarile candidate nu doresc un colac de salvare; ele doresc sa urce la bord. Ei bine, Romania aproape a urcat, iar Franta ramane pe pozitii pentru a-i da mana, asteptand sa intre definitiv in familia Uniunii Europene.
    ======================================================================








    Heheheh :) In Franta exista - de Daniel Racovitan la: 26/11/2003 04:19:00
    (la: Egalitate...)
    Heheheh :)
    In Franta exista si Ziua Tatilor, nu numai a Mamelor :))
    Exista si Ziua Bunicilor :)
    O gramada de Zile in Franta...
    Romanii la Paris - de pr Iulian Nistea la: 28/11/2003 04:00:16
    (la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
    Daniel, desi am un contact zilnic cu toate categoriile de romani la Paris, viziunea mea este inevitabil limitata - pentru ca ("se zice") sunt peste 200.000 de romani in regiunea pariziana; pentru ca eu sunt doar de un an si un pic la Paris; etc. E drept ca, in calitate de preot, ai un contact mai profund cu oamenii... Asadar:

    Impresia mea e ca romanii la Paris sunt impartiti pe "falii", destul de net saparate intre ele. O mica enumerare:
    1. foarte mica emigratie dinante de razboi
    2. combatantii in al 2-a razboi mondial (in familii mixte, cei mai multi)
    3. exilatii politic de dinainte de '89(mai mult sau mai putin, desigur, dar, ma rog...), eventual cu membrii ai familiei
    4. emigrantii imediat dupa '89
    5. "noua emigratie sociala" (oamenii care au venit in ultimii ani ca sa lucreze, si care cei mai multi sunt sariti din viza si fara nici un statut sau situatie in Franta)
    6. studentii
    7. fostii studenti care au devenit cetateni franceji
    8. (am uitat pe cineva? :))

    Aceste "falii" reprezinta toate (fara prima nr.1) o emigratie noua, foarte dezbinata, neomogena, si in care unele categorii dispretuiesc pe celelalte. Asa se face, cred eu, ca romanii sunt dezbinati (pt ca argumentul "asa suntem noi romanii" nu tine, ca in America nu sunt chiar asa): emigratia e recenta; nu exista institutii, asociatii, organizatii care sa functioneze cu adevarat si util; romanii din categoria nr.5 sunt prea multi in regiunea pariziana.

    Ar trebui luata fiecare categorie in parte, dar acum nu am timp...
    Poate mai intervine cineva de la Paris, ca sa ma ajute.
    :)

    Iulian
    #5454 (raspuns la: #5395) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Nu ne integram in Franta facind forum la Luneta, Alexandra ! - de gd525 la: 18/12/2003 22:02:32
    (la: Romani in strainatate)
    Copie de mesaj offline pe Yahoo Messenger :

    Ti-am vazut forumul lansat pe Luneta si ma intreb daca e o provocare voita, sau asa gindesti tu ?....
    gd525: 1 - romanii care pleaca poate nu fug de realitate, ci dimpotriva, o cauta
    (realitatea nefiind rezervata poporului si meleagurilor mioritice...)
    gd525: 2 - ce intelegi prin patriotism ? Si de ce anume sentimentul asta ar trebui dupa tine
    sa fie implicit legat de tara in care te-ai nascut ?
    gd525: Mama mea s-a nascut in Cehoslovacia, in timpul razboiului. A trait si traieste in Romania,
    pentru care are sentimente de patriotism. Gasesti asta normal ?
    gd525: Si daca da, atunci ce ne impiedica sa avem aceleasi sentimente pentru tara
    in care am ales sa emigram, sa traim, sa muncim, sa fondam familii, sa avem prieteni si sa murim?
    gd525: EPILOG : nu stiu ce faci tu la Monpellier, dar daca intimpini greutati mai mari
    decit consideri ca ai intimpina intr-un sat din tara TA indepartat de orasul nasterii,
    atunci crede-ma ca ai o problema de integrare, nu de patriotism...
    gd525: Cit despre "calea cea mai usoara", ma bucur ca iti e usor in Franta
    si ca nu trebuie sa te mai "lupti pt. supravietuire".
    Sint mindru de tara mea care are curtoazia sa-i faca viata usoara
    unei patrioate romance de la Montpellier,
    permitindu-i astfel sa intretina forumuri patriotice la Luneta ...
    Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
    (la: Romani in strainatate)
    Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

    - De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

    Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


    M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
    Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

    - Cum se pleca in acei ani?

    In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

    - Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

    Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

    - Ati ajuns in Grecia?

    Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

    - Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

    Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

    - Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

    Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

    - Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

    Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

    - De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

    Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

    - Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

    - Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

    - Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

    Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

    - Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

    Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

    - Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

    L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
    Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
    Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
    Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

    - Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

    Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

    - De prezenta dumneavoastra .....

    Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

    - Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

    E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

    - Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

    In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

    - Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

    Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
    Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

    - Venea chiar pe numele Europei Libere?

    Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
    La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

    - Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

    Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

    - Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

    Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

    - De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

    Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

    - Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

    Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

    - Asta, dupa '90....

    Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

    - Cum v-a marcat exilul?

    Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

    - Fie piine cit de rea....

    Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





    Crede si nu cerceta!...



    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...