comentarii

tu mai sunat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
am sunat eu - de (anonim) la: 10/12/2003 11:12:17
(la: Nu se cer bani, dar poate cunoasteti...)
o voce de robot imi spune ca numarul nu este disponibil
acum 20 de minute
suna tot ocupat.

nu cred ca cineva
ar face asa o gluma proasta.

nu sunati
lasati linia libera.
Cata
Daca mesajul meu a sunat cumv - de belazur la: 23/03/2004 05:02:45
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Daca mesajul meu a sunat cumva confuz, precizez ca ideea mea era aceeasi: ca am indoieli in privinta MISA, nu i privinta practicilor Yoga in general. Ii raspundeam de fapt anonimului care a scris primul mesaj si care vorbeste de "invidia" care a declansat aceste descinderi ale politiei la sediile organizatiei MISA. Nu prea imi vine sa cred ca e vorba de invidie.
#12646 (raspuns la: #12631) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da...eu te-am sunat azi, in j - de mya la: 22/10/2004 12:34:42
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
Da...eu te-am sunat azi, in jur de ora 12. Nu am putut sa vorbesc mult fiindca eram intr-o vizita si ma alergau 3 copilasi (teroare psihica!). Am prins 5 minute de liniste si te-am sunat (stiu ca am vorbit cam haotic da' bine ca ne-am inteles).

"Ramane cum am stabilit".

#25928 (raspuns la: #25813) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gigi, decat sunatoare nu-i ma - de RSI la: 12/07/2005 23:55:50
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
gigi, decat sunatoare nu-i mai bine un guiness? ;))
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#59249 (raspuns la: #59248) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da, si mie mi-a sunat intotde - de Honey in the Sunshine la: 06/12/2005 22:16:00
(la: "cred prea mult in oameni")
Da, si mie mi-a sunat intotdeauna a telenovela sau anunt la rubrica matrimoniale.

Cred in oameni si in nevinovatia pana la proba contrarie... dar asta nu mi-a adus niciodata dezamagiri sau dezavantaje.
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi
#93484 (raspuns la: #93409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anii tineretii ce-"au sunat a - de pici la: 16/02/2006 09:39:48
(la: Intrebari)
anii tineretii ce-"au sunat a cantec" plang a lorelei.....
... 3, 2, 8, 5. rrrrring!... - de relu la: 29/10/2003 18:10:30
(la: o poveste...)
... 3, 2, 8, 5. rrrrring!... rrrrring! 'Dani? Eu sint, Fanel. Ce faci?' Din prima zi de facultate, Dani si Fanel au fost aproape nedespartiti. Faceau un cuplu ciudat. Dani de la tara, inalt si slab, dar nu firav ci fibros, cu par scurt si negru si dinti puternici. Un ris linistit si linistitor, de parca intotdeauna ar ride cu tine, si nu de tine. Rar vorbeste de unde vine si de parintii sai, si stie cind sa taca. Dani il face pa Fanel sa se simta mai normal, mai cu piciorele pe pamint, ceea ce e greu cu energia de nestins care se pare ca emana din el tot timpul. Lui Fanel ii face mare placere sa-l aduca pe Dani acasa si sa vada mutra alor batrini. Tata, judecator; mama in pedagogie. Lor nu le plac baieti simpli de la tara, care nu vorbesc mult. Cu ce-l poate folosi pe Fanel sa fie prieteni cu Dan? Fanel s-a prins repede si nu-i pasa. 'Ce stiu ei? Prea se oftica tot timpul din nimicuri.'

'Bine, multam. Ma chinui cu demonstratia asta de trei ore. Nu-i prea dau de cap. E bine ca m-ai sunat, sa ma destind putin. Tu?'
'Am un plan, dar nu in detaliu. Vreau sa folosesc o metoda geometrica. Daca vrei, ... ti-l spun.'
'Nu, nu, multam. O fac eu, dar am o nevoie de-o pauza. Si Cristina? Ce mai e nou?'
'Aaaaa... Pai nu ne-am intilnit de Vinerea trecuta. N-am avut timp cu temele-astea. Dar chiar voiam s-o sun. Ai auzit de filmul asta nou? E nebun! Complet abstract, si cu un scenariu de groaza! Vreau sa mergem. Vii?'
'Mergi tu cu ea, nu vrea sa, stii cum e...'
'Nu-i nici o problema, zau. O stii pe Cristina, n-o sa zica nimic. Serios, vino; merge toti, o sa fie fantastic. Abia astept.'
'Ma simt cam penibil... poate. Dar intreab-o. Nu vreau s-o supar. Poate o supar, poate e mai bine daca nu vin.'
'NON-SENS! Vii cu noi. Ii dau telefon imediat sii spun. O sa vezi, nici o problema.'

/ var rog continuati daca vreti /
Ei si... - de ofemeie la: 29/10/2003 18:36:02
(la: o poveste...)
In timp ce Gigel cauta disperat numarul lui Fanel cineva suna la usa.
"Cine e?"
"Fanel"
"Fanele nici nu stii cata nevoie am de tine!Tocmai voiam sa te sun!Am dat de belea.Mi-au rapit-o pe Maria!Pe Maria me,intelegi?Scumopa mea Marie!Ce ma fac eu acum?Zi-mi si mie,ai niste bani pusi deoparte,asa...ca pt. zile negre ca asta?"
"Ei...oi avea eu ,cum sa nu,da' ia zi-mi,si cine zici ca a rapit-o?sigur nu a fugit cu vre-un amant si tu vrei sa te scoti?"
"Nu!!!!!Tocmai m-a sunat!Ea era!Si.."
Sirul discutiei e intrerupt de un zgomot.Se aude din curte.Gigel priveste pe geam si...vede o nava spatiala!(hihihihihi)si Maria inauntru.
"Gigele!!!!!!!!Salveaza-ma!"
"Vin Mario"
Fanel ramane mut.Nava ia pe Gigel si dispare.Fanel ramane fara ganduri.
Discutie in nava:
Alexandra
#2605 (raspuns la: #2604) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenie - de Catalina Bader la: 03/11/2003 05:47:41
(la: Prietenia si prietenii)
Am descoperit un lucru minunat.
O prietenie adevarata.
Sa va spun de ce:
L-am sunat pe Cosmin pentru a-l invita in mijlocul nostru.
El imi raspunde ca nu are calculator acasa.
Ii spun: te ajuta Laura.
La care el raspunde: Care Laura - nu stiu cine este Laura?!

Nu-i asa ca prietenia e frumoasa??

Multumim Laura. Esti un prieten minunat.

Cata
Dragostea - de Pisicutza la: 08/11/2003 13:02:47
(la: despre dragoste)
Dragostea inseamna sa dai totul si sa ai totul!Dragostea inseamna tot!Toti suntem in felul nostru romantici!Daca vrei sa aflii mai multe despre dragoste e un pasaj interesant in biblie...un pasaj catre Corinteni al Ap. Pavel care suna cam asa:
"De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor,iar dragoste nu am,facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta,si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii,iar dragoste nu am,nimic nu sunt.
Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars,iar dragoste nu am,nimic nu-mi foloseste.
Dragostea indelung rabda;dragostea este binevoitoare,dragostea nu pizmuieste,nu se lauda,nu se trufeste.
Dragostea nu se poarta cu necuviinta,nu cauta ale sale,nu se aprinde de manie,nu gandeste raul.
Nu se bucura de nedreptate,ci se bucura de adevar.
Toate le sufera,toate le crede,toate le nadajduieste,toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata.Cat despre prooroci-se vor desfiinta;darul limbilor va inceta;stiinta se va sfarsi;
Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.
Dar cand va venii ceea ce e desavarsit,atunci ceea ce este in parte se ve desfiinta.[...]
Si acum raman aceste trei:credinta,nadejdea,dragostea.Iar mai mare dintre acestea este dragostea."
Daca dragoste nu e nimic nu e!
ambiantza :) - de pr Iulian Nistea la: 24/11/2003 05:31:15
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
:)
Daca se intampla sa treceti prin Paris in jurul Pastilor sau a Craciunului (sau cu alt prilej), si aveti timp sa treceti pe la noi, nu ezitati sa ma sunati (06-033.18.033) sau sa-mi trimiteti un email ( inistea@yahoo.com ), poate se nimereste sa fie vreun concert sau ceva care sa aduca aminte de ambianta de alta data.

p.iulian
#5089 (raspuns la: #4891) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
USA - de (anonim) la: 18/12/2003 13:21:50
(la: Nu se cer bani, dar poate cunoasteti...)
Suntem cativa romani ce ne gasim in the US, mai precis in Cleveland, Ohio. Recent am intrat si noi in posesia acestui mesaj. Dupa ce s-a facut o traducere de rigoare a textului, unul dintre noi, si anume Lucian F., a incercat si chiar a sunat la numarul publicat in mesaj. Mesajul primit a fost "numar inexistent". Daca cineva dintre voi stie o alta metoda de contactare va rog sa imi scrieti pe urmatoare adresa de e-mail si anume: orablue@hotmail.com
Va multumim.
Ovi.
P.S.
Daca itr-adevar e ceva real am vrea sa vedem cum am putea ajuta acel copil.
#6921 (raspuns la: #6459) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Cioran: vorbe goale. - de Daniel Racovitan la: 28/12/2003 08:28:24
(la: Emil Cioran - viziune asupra vietii)
N-am rezonat nici o clipa cu ideile lui. Cuvinte sunatoare, potrivite sa aiba o aparentza de intelepciune, dar goale de continut.
Evident, e o opinie personala.
Deh! - de Crisa la: 26/02/2004 15:52:43
(la: Femeia)
M-a sunat ieri o tipa:
- Vino acum! Nu-i nimeni acasa.
M-am dus. Nu era nimeni!!!
10720-CRISA - de ygrec la: 02/03/2004 02:11:15
(la: Femeia)
A SUNAT O TIPA LA POMPIERI -lucra in tura de noapte si se plictisea.
-Vino pina la mine-i-a spus tipului care a raspuns.
Dupa 5 minute, a sunat din nou:
-Ce faci, nu mai vii?...

.....
-Am venit, dar era usa inchisa si nu mi-a raspuns nimeni!

Asta este real.
#11085 (raspuns la: #10720) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de ce atita .."suparare"? - de Ivy la: 08/03/2004 14:40:54
(la: Romani in strainatate)
Oameni buni, de ce ati sarit asa pe Adelina? Chiar a fost de neinteles? A explicat intr-o multime de mesaje pentru ce categorie de oameni au fost jucariile de la McDonald. Da, ..o anume "categorie"..pentru ca in Romania, asa cum bine stim sunt mai multe categorii la ora actuala. Sunt cei care conduc masinile de lux, si locuiesc in vile superscumpe (si care se uita cu mila la cei ce au studiat o viata dar care nu au furat sau nu au avut minunatele "pile") sunt cei care mai degraba aleg sa nu manince bine dar sunt foarte eleganti si in top cu moda, cautind sa poarte haine doar de.."nume" ( si spun asta chiar de stiu ca o multime or sa sara cu comentarii la ceea ce spun, dar o spun din experienta proprie ...acum citiva ani am vizitat Romania..o vizita pe care o asteptasem cu nerabdare..si printre altele o multime de cunoscuti imi studiau hainele sa vada daca port "nume"...am ramas uimita...anyway..) Aceasta "categorie" nu ar accepta in sub nici o forma jucariile de la McDonald si nici lucrurile de mina a doua sau nici macar lucrurile noi dar "no-name ". Si apoi vine si cealalta categorie de oameni, din satucurile indepartate ale Romaniei - oameni care nu isi pot trimite copiii la scoala pentru ca nu au cu ce sa ii incalte, copii care viseaza sa aiba o jucarie de la McDonald. Am intilnit astfel de oameni, si sincer nici macar nu erau dintr-un satuc amarit ci din Bucuresti. O fosta colega de liceu (un liceu renumit din capitala acum ....16 ani), care venea dintr-o familie buna, nu neaparat instarita ci doar buna, la care eu mergeam si mincam in timpul liceului (eu fiind din priovincie), o familie primitoare...In fine s-a casatorit dupa liceu, si intre timp a facut 2 copii. Viata nu a fost tocmai grozava cu ea, si o duce foarte rau..a fost data afara de la servici (fabrica unde lucras ca si contabil a dat faliment....sotul lucra noapte si zi sa intretina copiii si cu toate astea...la un moment dat cind am sunat-o am aflat ca nu avea pantofi de iarna pentru fetita sa o trimita la scoala..ce sa mai spun de jucarii...de..uffff o multime de alte lucruri cu care noi ne rasfatam copiii.
Si revenind la ...mcDonald...copiii mei (ca si ai vostri) sunt rasfatati, au tot ce doresc, jucarii performante si multe altele..si totusi...si totusi...insista sa mergem uneori la mcDonald DOAR PENTRU JUCARIILE CARE LE PRIMESC LA HAPPY MEALS. Si ce daca sunt chinezesti, si ce daca sunt din plastic...si ce daca ei au acasa ultimile aparitii la roboti...papusi sofisticate...sau alte game-boy-uri...sau eu mai stiu ce....ei sunt super incintati de jucariile de la mcdonald. Nu maninca mincarea de acolo...dar ne zapacesc de cap pentru aceste jucarii..
So, nu acuzati....incercati sa intelegeti punctul de vedere..nu aruncati cu "pietre" fara sa analizati...
Mie sincer mi-a placut ce spune Adelina...si stiu exact la ce categorie de copii s-a referit..stiu ce inseamna pentru acesti copii sa primeasca lucrurile ..chiar si de mina a doua....stiu pentru ca am vazut zonele respective din tara si am intilnit oamenii care cu adevarat au neajunsuri..oameni pentru care expresia "nu am bani"..inseamna chiar a nu avea...
Si apoi..de ce trebuie sa fie vorba de lauda??
Era un subiect deschis pe site si de aceea Adelina a contribuit la el...nu e o lauda..

Cu respect pentru toata lumea ca participa la discutii,

Ivy
#11644 (raspuns la: #11461) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in nici un caz! - de (anonim) la: 12/03/2004 01:37:32
(la: Ati mai face armata?)
Ma folosesc de puterea anonimatului ca nu cumva sa divulg vre-o prostie si sa am probleme.
Am intrat intamplator pe acest site si am descoperit OAMENI.
Ca un raspuns la intrebarea d-vs as folosii expresia:
NU! NU! NU!
A fost un iad pentru mine. am fost batut aproape in fiecare zi de puscariasi, ati intelesbine, de puscariasi.
Eu eram in principiu pus sa-i supraveghez pe ei dar din cauza superiorilor au cam luat puterea acolo si a fost iad.
Am facut armata la minele de petrol.
Astea erau majoritatea conectate la conducte suflate mult prea gros cu aur.
Eu trebuia sa-i supraveghez si sa am grija sa nu detina pile sau jmirghel ca nu cumva sa fure din conducte.
Transportul se facea simplu.
Noi controlam buzunarele ca oamenii nu-i controlam si-n fund.
Acesti infractori erau in stare sa faca orice pentru pilitura aceea.
Am fost parasiti de colonelul care avea grija de noi si pe care-l stiau toti de frica.
I acea noapte am fost chemati afara printr-un semnal de alarma scurt.
Atunci,in acea noapte a inceput cosmarul, am fost batuti mai multi cu toate incercarile noastre de aparare, am fost chinuiti , au urinat pe noi si pe cei mai dragalasi i-au supus la tot felul de perversiuni.
8 luni de chin pentru ca am ramas cativa care nu ne-am dat de partea lor.
Cu prima ocazie cand am pus mana pe un receptor (de revelion) am sunat acasa si pe scurt le-am povestit alor mei.
Tatal meu a facut apel la judecatoria militara si a fost arestat 3 zile mai tarziu pentru instigare la scandal intr-o unitate militara.
Noi 4 care am mai ramas bataia de joc a soldatilor, care cu 9 luni in urma ne plangeau in brate de dorul mamelor sau a sotiilor si carora le dadeam de mancare cand nu aveau pachet, am fost transferati la o unitate in Bucuresti si culmea, dupa ce am luat livretul am constatat ca toata perioada am fost imcadrat la acea unitate in Buc. si nu la T.M
Spuneti-mi mie ca armata la voi a fost grea ca ati cules porumb, eu va spun ca am 32 de ani si sunt intr-un program de recuperare fizica, suferind o pareza si din cauza asta nu voi mai avea copii.
Am considerat mereu copiii ca fiind lumina ochilor mei. Astazi va pot spune ca sunt "orb".
sufiienta si aroganta - de andrei p la: 17/03/2004 03:45:54
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
O drama din Spania a adus in constiinta romanilor adevarul.
In Romania, viata este aproape insuportabila. Oare de ce?
Ieri am fost la 2 vernisaje. Nu mi s-a mai intamplat de multi ani.
Mai intai, am fost la expozitia lui Pavel Croh, “Cehii din Romania”. La Muzeul National, in Rotonda, sunt expuse 36 imagini alb-negru facute in Banat, unde sunt 6 sate avand 100% cehi.
Daca 20 imagini sunt medii sau chiar sub, 3-4 sunt mai degraba excelente!
Prim ministrul ceh Vladimir Spidla, in vizita in Romania, a onorat vernisajul.
Mi-a facut o impresie cu deosebita. Un tip sclipitor de inteligent si modest, impresionat sincer de niste oameni foarte simpli, dar cat se poate de cehi, desi cetateni romani.
Nu mi-l pot imagina pe Adrian Nastase sarutand din proprie initiativa 3 tarani, care cantau prea tare la instrumente de alama, in genul formatiei “Mambo Siria”, prezentata de Mircea Dinescu. Televiziunea ceha nu era prezenta. Iar cea romana nu era vigilenta. Baietii degustau cu entuziasm niscai specialitati rurale cu bere ceha adevarata.

In aceeasi zi am fost la GalaTeCa, unde s-au expus premiile editiei a IV-a a Concursului National Fotografie de Presa - Fotomedia 2004. Am primit un mail de la un prieten. Si nu m-am jenat sa ma duc si fara invitatie. Altfel de fotografie. Nu cred sa fi vazut vre-o marire alb-negru. Poate era vre-una, dar nu am remarcat-o. Cateva fotografii foarte puternice.
Mai ales facute de „Fotograful anului” - Mihai Barbu, Reuters. Una mai ales.
Intr-o sala mare, o silueta intunecoasa, profilata pe lumina aurie razanta pe parchet: un handicapat in carucior loveste din voleu o minge de tenis cu mana stanga. Mi-a amintit drama lui Thomas Munster, celebrul tenisman. Campion mondial de juniori, a participat la un turneu in Florida. In parcaj a fost lovit de o masina, condusa de o femeie beata.
A stat ani prin spitale, cu fracturi de coloana, bazin si picioare. Tot timpul a jucat cu mana stanga, intacta, o minge de tenis in perete. Cand a recuperat, in 3 ani a devenit numarul 1 mondial. La Rolland Garros, cand a castigat turneul, avea 50 de admiratoare in primele 3 randuri, cele mai celebre actrite si manechine din lume. Intrebata, Naomi Campbell a raspuns de ce: „Nu e doar numarul 1 in lume la tenis. Evident este si numarul 1 la vointa!”

Am mai retinut fotografiile premiate la: Stiri Generale – Bogdan Iurascu (Jurnalul National), Reportaj – Bogdan Croitoru, Sport – Bogdan Maran.
Radu Szigheti, Reuters, a plecat pe 3 ani intr-un post mult mai important.
Dar nimic nu e perfect pe lume.
Pe pereti erau expuse 5 imagini care fara Photoshop nici nu ar fi existat.
Nu sunt un purist absolut, dar sa faci colaje si sa le prezinti la Concursul de Fotografie de Presa, mi se pare cu totul exagerat. Asta arata cat sunt de slabi acei care le-au jurizat.
M-am intalnit cu cunoscuti. Am dat mana cu Em.Parvu, il cunosc de 25 de ani. Era foarte important, fusese in juriu. Conversam amical, el laudandu-si contributia. Se apropie un fotograf si ma intreaba: Cum de va pricepeti? Nu erati la municipiu?
„Ba da”, raspunde Parvu! „Si nu a facut nimic, Ne-a lasat Fotografia fara spatiu!”
“Prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul” spunea genialul Caragiale.
Recunosc ca mi-am cam pierdut cumpatul cateva secunde.
Avea dreptate? Ca doar aveam 289 de spatii in buzunarul de la ceas, dupa mintea lui!

Mi-am reamintit! Telefon pe 24 dec-89 de la Nic Hanu (Presedinte AAF 1990-92) cita:
M-a sunat „marele” Parvu. Vrea „Sa preluam” conducerea AAF si sa ne manifestam adeziunea la Front”. „Salvarii Nationale – prin reprezentantii ei” daca nu va mai amintiti.
Si de sedintele AAF din 1990, in care 4 persoane vroiau sa faca statut pe veci: „Sa Ramana Ei La Conducere ani de zile”. Nu conta cat ar fi cheltuit. Iar alti 2 (nu aveam nici-o functie) incercam sa propunem o investie de viitor. AAF avea 2 milioane in cont in ianuarie 1990, echivalent 95 mii $. Am propus sa se cumpere un sediu propriu in centru. Cumnatul lui Hanu era atunci primarul sectorului 1. La 120mii lei oferise AAF 1.100mp in Piata Victoriei!!! Hanu imi si spusese. „Ce sunt prost sa cheltuiesc pe sedii. Pai, ma schimba Astia in 2 luni.” Invariabil, „marele” Parvu incheia discutiile cu replica:
Lasati-ne cu prostiile ca avem treburi importante. „Hai Cataline! Sa Bem Si Noi Ceva.” Si uite asa, patrimoniul AAF a disparut. Marele investitor Mitica Dragomir a evacuat AAF.
Tocmai ma intalnisem cu Hanu la "Cehi" si imi reamintise.

Chiar Nu Iti Este Deloc Rusine! Tu sa imi spui mie asta? I-am mai putut spune doar...

De pe pereti imi zambeau fals persoane sinistre din Guvern, cu porecle de genul:
“Manivela, Satanoiu, Spaga, Aroganta Sa”, care au condus Romania “Catre Noi Culmi De Civilizatie Si Progres” – vorba abuziv impuscatului. Din pacate numai la capatuiala.
Cata diferenta intre modestia fotografului si a Premierului Ceh fata de romanashii nostri verzi si atat de fini (de cumetrie).
Nu e chiar asa de bine. AP

#12232 (raspuns la: #12164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Diferente.. Inainte de toate - de Ivy la: 24/03/2004 11:42:59
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
Diferente.. Inainte de toate sintem oameni...Am mai spus lucrul asta prin mesajele mele. Cei veniti inainte de 89 si cei veniti dupa...Am emigrat dupa 1989, si nu stiam pe nimeni in locul unde am aterizat. Aveam un numar de telefon al unei doamne ce fugise din Romania prin 1968, fosta cunostinta a mamei. Nu ne stia...so nu avea nici o obligatie..Au trecut niste luni de la aterizarea noastra si am decis sa o sun. Intre timp cunoscusem oameni, locuiam decent, eram pe o cale. Am sunat...si nu stiu de ce..desi pe cucoana respectiva nu o cheama Jimmy Cecilia..:-), cind ma gindesc acum..parca, parca ar fi fost ea... Sorry Jimmy, chiar de te-am contrazis in destule mesaje am totusi o admiratie fata de tine..
Dar revenind, am sunat si am apucat doar sa ma prezint..pentru ca dupa aceea nu am mai reusit sa spun mare lucru...Frazele doamnei in cauza curgeau fara oprire:"sinteti cumva la aeroport?..noi nu avem nici o obligatie de a veni sa va recuperam de-acolo..si nici bani nu imprumutam, si..si.." Dumnezeule mare..cu ce-am gresit si cu ce am suparat??? I-am spus politicos ca nu dorim nimic, ca am aterizat cu multe luni in urma si ne-am urnit din aeroport in timpul asta...:-), ca nu dorim bani, ca de fap nu dorim nimic....si ca ii multumesc...(nici eu nu stiam pentru ce..)
Am inceput sa-i ocolesc pe cei veniti inainte de 1989. Cum auzeam ca sunt de mult sositi aici, fugeam, imi era frica, ma simteam controlata de privirile lor severe...Nu aveam nimic cu ei..doar frica...Aveam impresia ca vor sa-mi faca rau..
De ce oare?? Poate cei vechi emigranti imi pot raspunde...
Au trecut ani si intimplator am avut norocul sa o cunosc pe respectiva doamna acum in virsta de cred 65, o dulce altfel si cu inima mare. I-am cunoscut si grupul de prieteni, au fost discutii de ce atita fuga de cei veniti mai tirziu, de ce mereu oribila fraza: "ehhhh asteapta, nu poti sa ai totul dintr-o data, incepi de jos...pai ce stiti voi, noi am trecut prin greu..doar nu credeti ca voi o sa primiti totul mai usor..." Well societatea a avansat, conditiile emigrarii sunt altele deci nu pot exista prea multe similaritati..Avem si noi, noi cei ce am emigrat dupa 1989 greutatile noastre, greul nostru...Si culmea, oamenii au cazut de comun acord, si cel putin la suprafata exista respect, exista intelegere...Si asta se cheama intelegere intre generatii...

toate bune la toti din cafenea
Ivy
#12747 (raspuns la: #8790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...