turma fara ciine o maninca lupul

Am citit articolul tovului Doja si am citit si replicile la articol.
Cind cineva este nostalgic dupa vremurile lui Ceau inseamna
ca acel cineva a avut ceva de cistigat de pe urma regimului Ceau.
Fie ca a fost membru infocat"si puternic ancorat", securist or militian.
Replicile date la articolul Doja sint o reactie naturala a majoritatii.
Oricum, nici societatea comunista si nici cea capitalista nu sint
solutii definitive, ci doar etape, dar nu ale unei evolutii or involutii.
Fiecare societate de la facerea lumii a avut si parti bune si parti rele.
Depindea de locul unde te gaseai in societatea respectiva.
Majoritatea nu a fost niciodata in "plapuma societatii", de unde si
denumrea de patura sociala :)
Acum, si tovul Doja are dreptate ca in societatea americana
criminalitatea este ridicata pentru ca se aplica regula "dog eats dog",
"ciine pe ciine se maninca", pe cind in Romania lui Ceau, numai o haita
de ciini puternici ii mincau pe cei din tara sau faceau oridine rinjid
coltii la oameni.
De unde si nostalgia tovului Doja ca nu mai face parte din haita
aleasa a lui Ceau.

....si iata de ce ..am intrat si eu pe..pbase cautind ''tara'' si nu am gasit despre Tulcea decit 1/2 de bloc ..., Galati Calarasi Craiova ../apare Beius../ Braila ,Giurgiu ...nu exista iar imaginile pbase-ate sunt cuminti in cazul Brasov ,Cluj ,Oradea ,Iasi ,Suceava,Timisoara , referitor la Bucuresti cred ca noi toti stim mai bine ce avem de aratat si ce nu ... ca de ascuns nu poate fi vorba ....daca pbase este bagat prea mult in seama ,fara sa avem alta vina decit k gindim in imagini suntem pusi in situatia de a ne alarma si oripila inutil ... pentru ca cei care raspund de ,,brand-ul,, turistic Rominia de exemplu dorm in continuare si inca bine fara sa le pese ca undeva ,,tara = ciungi ,orbi ,si ciini care maninca japonezi .....teme fara sfirsit
PS Delta Dunarii ...e de cautat pe acelasi pbase

A fost odata, demult, demult, un cioban care-si pastea turma lui de oi intr-o poiana frumoasa, din apropierea unei paduri; iar colo mai departe, spre rasarit, isi avea ciobanul stana. Dar tare greu ii era bietului om sa umble, cand avea nevoie, la agonisita lui... si stiti de ce?
N-apuca sa se departeze oleaca si, cat ai clipi din ochi, iesea din padure nasul oilor, un lup, care-i hartapanea pe toata ziua cate-o oaie. Ca n-avea omul pe nimeni altul sa-i fie pazitor al turmulitei lui.
Azi asa, maine asa... s-a luat ciobanul de ganduri, ca nu putea sa se dedulceasca in voie de munculita lui; iar daca se dedulcea, pierdea oile. Da asta pana intr-o zi, cand uite ca nimereste la turma un oaches batran, cu barba alba colilie si parul pana-n calcaie. Ba avea si niste chei la brau.
-Buna ziua, mai ciobane.
-Multumim dumitale. Da incotro?
-Pana aici, mosicule. Rogu-te, fie-ti mila si da-mi olecuta de cas, ca sunt calator si de foame ma abatui pe aici. Crede-ma, tata, ca de foame nu vaz inaintea ochilor.
-He, mosule, zise ciobanul, ti-as da cu draga inima, da nu pot, pacatele mele.
-De ce?
-Apoi, cum ma departez, vine un lup din padurea ceea si-mi hartapane o oaie; ba-mi mursica si din celelalte.
-Asa? Apoi du-te fara grija, daca e numai p-atata, ca pazesc eu in locu-ti.
-Bine, ma duc.
Si a plecat ciobanul. Dar lupul, atunci atat i-a fost. Cand se uita unchiasul, il vede venind cu limba scoasa dinspre padure si... gadina da figa la turma...
Da atunci ce sa vezi dumneata? Unchiasul odata scoate din san doua mere si le arunca inaintea lui, asa ca se dau de-a dura pe langa turma... S-apoi, minune... S-au facut din cele doua mere doua lighioi, amandoua la fel cu lupul, dar ceva mai mici; lighioi care pana atunci nu mai fusesera pe pamant.
Si lighioile acelea, in graba au inceput sa se crete furca cu lupul, sa latre la el si inainte de a-si apuca lupul tainul, sa-l goneasca spre padure.
Asa! Si mosul se uita cu bucurie la fapturile zidite de el; iar oitele pasteau in liniste.
Atunci soseste si ciobanul cu casul si vede minunea. Pricepe ca e la mijloc putere dumnezeiasca; cade in genunchi inaintea unchiasului si incepe sa intrebe:
-Doamne, Doamne! Spune-mi! Cine esti de-mi facusi atata bine?
-Eu sunt Petre! Si ti-am facut binele asta, drept rasplata ca ai avut si tu inima buna cu mine.
-Asa? graieste ciobanul si incepe sa se inchine. Iarta-ma dar, Sfinte Petre ca nu am stiut de la inceput cu cine graiesc.
-Nu-i nimic, omule! Mai bine scoala si asculta aici. Vei sti ca lighioaia aia cea mai haidosa e caine, iar cealalta e catea. Din ele are sa se traga d-aici inainte neamul cainilor, care or apara in toata vremea turmele si toate vitele de lupi.
Si dupa ce vorbi astea, cainii se intoarsera de la padure si incepura sa se apropie de om, sa se milcosesca, sa se dagarteze pe langa el si sa-l linga pe haine.
Iar unchiasul, dupa ce facu cateva semne spre oi si spre caini, semn de binecuvantare, incepu sa se indeparteze incet, incet, pana pieri intr-o lumina orbitoare!
-Mare e puterea ta, Doamne! Zise iarasi ciobanul, cand mai vazu si asta si iarasi cazu in genunchi si multumi Sfantuletului.
Si asa, vezi? Din merele alea se trag cainii de astazi. D-aia cainele nu e spurcat. El saracul, e cel mai credincios prieten al omului si in toata vremea se roaga asa Celui de-Sus si lui Sfantu Petre, ziditorul lui:
-Doamne, Doamne! Sa traiasca stapanii mei si sa faca noua feciori; sa traiasca apoi feciorii, ca sa iasa fiecare cu cate-o imbucatura in mana, sa-mi dea, sa ma satur si eu.
Nu zice ca pisica:
- Doamne, Doamne! Sa moara toti din casa; sa ramana doar o baba si sa fie si aia oarba, ca sa-i pot lua eu din mana, orice-mbucatura.

si noi am crescut cu peturi, nenumarate pisici si un ciine. Cinele, un lup, pe numele lui Spic, foarte inteligent. Dupa ce a fost otravit, mama n-a mai dorit un alt ciine in casa. Il recomand pentru inteligenta si loialitate.

Felicia, mama Lascarului, avea cite un teckel, Snuchi, Taxi etc...extrem de afectuosi. Plingeau cind ea era plecata.

Prietena mea din Florida are un Lasha Apso. Este de marime potrivita, nu deranjeaza daca este tinut in interior. Tare-mi place! Asta-i:;)



Labrador nu recomand nimanui. Stiu doi aici in vecini, amindoi au probleme de sanatate. Ralph, are artrita si-i costa pe stapini 250$ pe luna. Celalalt a fost operat, tot problema de incheieturi.

Un posibil raspuns: toate regimurile totalitare moderne, incepand cu fascismul si terminand cu comunismul si-au dat silinta sa stearga orice urma de individualutate din oameni. toti trebuiau sa gandeasca la fel, sa fie "solidari". Toti trebuiau sa aiba aceeasi Dacie, sa aiba apartamente in blocuri de acelasi tip.
Cine incerca sa gandeasca sau sa fie altfel decat turma indobitocita o lua pe cocoasa.

Spiritul de turma se rezuma cam asa: "unul spune o tampenie, si toata turma il urmeaza behaind, doar pentru ca asa face toata turma"...

cam ceva de genul : cineva se supara fara motiv, facandu-si singur un prejudiciu, atunci cand celuilalt putin îi pasa..?

o povestioara cam asa :)

lupul a mancat un vitel, stapanul vitelului ia spus vacarului sa aiba grija pe viitor si sa-i plateasca vitelul (pretul)in lapte

vacarul s-a suparat pe tot satul si i-a injurat
oamenii din sat i-au retras toata turma de vaci

vacarul a ramas singur, fara sat si fara vaci..

:-))

lupul a mancat vacarul si pe urma a plecat... unde oare ?
sa se bata cu un urs..

...Eu vizitez Romania odata la citiva ani, depinde la citi ani...Vara trecuta am fost dar nu mai fusesem din `98....Prefer sa ii aduc pe ai mei sa ma viziteze....
Pot spune ca din momentul in care aterizam (la aeroport de obicei;)) am emotii .....Chiar imi bate inima... Imi este drag sa vad oamenii, ma gindesc zimbind``rominii nostri´´....chiar vamesii...Dar si cumva imi revin tot felul de amintiri neplacute,nu ceva concret,si ma face sa am si un fel de emotii negative care se amesteca cu bucuria de a fi acasa... Este cumva teama de nepolitete, badaranie,cu care nu mai vreau sa am de-a face, poate sint rani neinchise...
O singura data imi amintesc un lucrator de la pasapoarte la Otopeni mi-a spus ´´Bine ati venit´´ si m-a bucurat si emotionat...
Nu stiu poate intre timp spun mai multi bun venit, ar fi frumos si nu costa nimic.... Dar de valoare mare pentru orice inima de fiu ratacitor...:))
In general timpul in Romania este foarte stressant mai ales daca toate rudele sau prieteni afla ca am venit, fereasca Dumnezeu sa nu ai timp pentru fiecare sa mergi la masa la fiecare si sa maninci pina crapi...:::)))
Ce imi place sa fac este sa merg prin magazine, tot felul dar mai mult de curiozitate si ´´sa ma uit``...Sa maninc mici pina simt ca nu voi fi in stare sa mai bag in gura nimic o saptamina....Sa maninc ´´ora 12´´ si Savarine. Sa imi cumpar pastrama,hamsi...
Dar cel mai important lucru este cind vizitez piata taraneasca, sa ma plimb printre ei si sa-i ascult si uneori cumpar tot felul de zarzavaturi (spre disperarea mamei...)numai de dragul si mila lor...
Ce fac de fiecare data, a must pentru fiecare vizita a mea in Rominia este sa merg la Belu, la Eminescu...Fac asta de pe la virsta de 12 ani...Este o datorie a mea de suflet. Dar incepe sa devina o problema, vara trecuta era sa mor de frica ca erau o gramada de ciini si unul s-a repezit la mine ...Norocul meu a fost un paznic foarte aproape.....
Da, dupa citeva zile abia astept sa plec ...Parca mi-e si frica sa stau mai mult....:((

Foarte interesant dialogul... Ideea de a prezenta oamenii ca pe o turma de animale lipsite de protectie, gasesc ca Tunick o transmite foarte sugestiv, deci din punctul asta de vedere arta lui e valabila (punct de vedere personal, fireste). Oare menirea artei nu e de a transmite (si) idei?

Ne poti da cateva exemple de "lupi tineri" care promit?

Ce pot spune sigur este ca lupii tineri exista. Din pacate nu pot da nume, dar este normal sa existe citeva generatii care sa faca imagini remarcabile sau macar interesante.
O vizionare a siturilor de fotografie din Ro ne arata ca exista lucrari extrem de interesante si traiectorii artistice neasteptate. Poate un critic de arta sau cineva cu mari cunostinte plastice si fotografice sa stabileasca niste elemente muzeografice, curente, apartenentze, interferentze...
Pe de alta parte, fotografia este un magnet urias si foarte multi vin si putini ramin.
Acum exact 10 ani o firma care importa aparate Canon a facut niste demonstatii si workshop-uri in Bucuresti si a chemat fotografii mai rasariti din Bucuresti sau potentialii cumparatori; recunosc cu smerenie ca dintr-o sala de 100 de fotografi daca cunosteam 5-6. Ma uit la fotografiile realizate atunci si ma gindesc ca vreo 15 poate au ramas in bransha...
La fel acum, la o lansare Olympus; nu cunosteam nici trei sferturi din cei prezenti acolo. Deci multi se ocupa o vreme de fotografie si cind vremea trece, gata... ori rezultatele se vad de abia dupa 10, 20 de ani de meserie...
Fotografii romani - cu exceptia celor de presa, care se mai intilnesc citiva la o berica in fiecare saptamina - nu au un club unde sa vina sa isi arate pozele, sau nu simt nevoia de comunicare, nu imi dau seama...prezenta lor pe liste de discutii sau forumuri e ca si nula.
Nu se cunosc unii cu altii decit ca eventual concurenti la vreun bugetzel si atit.
Cred ca unii din cei care expun azi ca anonimi pe siturile gen www.badorgood.com - dar mai sunt citeva - pot sa poarte cu brio titulatura de lupi tineri si sigur ca in viitor vor fi buni si mari fotografi, daca vor rezista, daca vor munci, daca vor invatza limbaj plastic, daca vor avea energie, daca vor avea noroc si daca si daca...
Pe de alta parte, la capitolul portofolii de imagine pe Internet, lupii tineri, ca si cei mai batrini, in ansamblu, inca mai lucreaza... poate vom vedea si asa ceva cit mai curind... fata de macar tarile din jur , comparind numarul de fotografi de acolo si numarul de fotografi romani prezenti pe web, deci numai numarul, singurul lucru care imi poate trece prin minte este: jale mare. Pai Ungaria are de trei ori mai putina populatie si de zeci de ori mai multi fotografi pe web...
Dar sunt sperante mari si, cine stie... oricum la www.efoto.ro, la www.fotomagazin.ro, la www.focus94.ro, se pot vedea multe imagini si se pot gasi linkuri interesante despre fotografia romaneasca.

In tara exista citeva fotocluburi mult mai active decit in Bucuresti, unde de fapt nu e nimic, din cite stiu, in sensul asta.
Exista la Oradea fotoclubul Nufarul, apoi mai exista din cite stiu fotocluburi active la Slatina, Craiova, Brasov, Iasi si Botosani.
Si in jurul grupului de discutii Fotomagazin s-au facut niste adunari, intr-o vreme amatorii se adunau in acelasi loc cu profesionistii de la Asociatia Fotografilor de Presa, pina acestia nu au mai avut loc si au zis valea, va mai duceti si altundeva. De fapt realitatea e mai putin roza, veneau unii amatori care nu plateau ( plata se facea la gramada in centrul mesei) si ramineau pe capul lui Sigheti citeva milioane la sfirsitul serii de platit, si asta a umplut paharul.
Eu am incercat sa organizez un fotoclub la cele mai inalte foruri la HP, la Canon, la Kodak, dar nu au fost ecouri, nu le pasa; s-au mai facut multe intruniri ale fotomagazinarilor la studioul foto al lui Feri de la Union si studioul altui fotograf din Bucuresti; apoi la o agentie de manechine, si s-a mers chiar la filmari la un film al lui Margineanu. S-au facut si deplasari in grup in Maramures sau la Valea cu Pesti sau la Biertan, s-au distribuit sute de kg de reviste si haine si cadouri trimise de un inimos fotomagazinar devenit intre timp mai diferit, s-a mers in gashca foto la eclipsa, la padure, primavara, la Muzeul Satului... al carui director a pus sala de expozitii la disopzitie dar nimeni nu a facut nimic mai departe...
Ramine ca cineva cu initiativa, timp, spirit de organizare, sa puna cumva la punct un fotoclub valabil si in Bucuresti.
Si eu ma mir ca asa ceva nu exista. Si ma intreb daca nu exista pentru ca nu se poate dintr-un motiv sau altul sau nu se poate pentru ca nu exista...
Nu stiu daca menirea unui fotoclub e sa faca pe unii aflati mai la inceputuri sa invetze de la altii mai rasariti; aia de obicei nici nu vin... Ar fi si asta, desigur, dar un fotoclub ar trebui sa fie un loc unde sa se faca workshop-uri, unde sa se puna mina de la mina si sa se ia la comun surse de iluminare si fundal si manechin, unde sa se manince un fursec si sa se citeasca ultimele reviste foto, sa se discute poze la greu si sa existe o emulatie fotografica, sa se participe la concursuri foto...unde sa fie o adresa, sa se primeasca si sa se trimita lucrari si chiar fotografi... vise...

In alta ordine de idei, persoanele care viziteaza orice sit inscris la un server de traking pot fi vazute simplu, clicaind pe butonul din pagina; la Fotomagazin sunt citeva sute pe zi.

Poate usurinta de a comunica pe web sa fie la originea lipsei nevoii de comunicare din viata reala?

Ca sa revin la o intrebare anterioara cu lupii tineri... am vazut acum un sit absolut impresionant, pe care il asez printre cele mai bune situri de fotografie din partea asta a Europei... discret, exemplar facut ca design, imagini si cuvinte care se imbina intr-o simbioza de invidiat: www.gserban.com

Am pornit de dimineata spre complexul Europa, de la marginea Bucurestiului. Urc intr-un microbuz din cele ce asteapta plinul de oameni in fata magazinului Obor, cica asta ar fi ruta 506, am platit zece mii. Cer biletul, iar soferul ma priveste ca pe unul care cauta gilceava. Masina se umple repede de femei cu gitul gros, in treninguri si geci de fis, carind fiecare cel putin cite doua genti mari si goale. Ajungem in citeva minute. Microbuze din toate colturile Bucurestiului opresc in acelasi loc, in fata unei benzinarii. Din fiecare curg oameni de acelasi soi. Lumea celor cu leafa de trei milioane, lumea celor care nu mai cumpara de mult cafea la pachet vidat, a barbatilor dati afara din fabrici si refuzati ca taximetristi, a batrinilor ce-si trec in caiete vechi, cu creionul, fiecare impuls telefonic.
Toti stiu drumul, nimeni nu pare a sta degeaba. Nici macar tigancile insirate pe trotuar, ce-si striga cumva cu fereala averea dintre tite, "facturi, minca-ti-as!". La intrarea in "Europa", nume de complex, din ala de inferioritate, aparate ca la metrou; bag o fisa cumparata trei metri inainte, de la o dugheana, cu cinci mii de lei, si bara de metal se lasa coborita cu mina. Inauntru, zeama de oameni curge printre munti de hirtie igienica la o mie de lei sulul, pulovere la o suta de mii bucata, teancuri de sosete, haine de piele si de nepiele, cojoace din blana sintetica la 900.000 de lei bucata, ciubote de guma si pantofi luciosi, la doua, trei sute de mii perechea, Mos Craciuni din plastic ce-au inghitit fiecare cite-o mina de beculete. Din doua-n doua mese, sta cite un chinez sau o tiganca batrina cu "bombe" in mina, cu petarde.

"Daca nu cumperi, valea!"

Aplecati peste mese, loviti din toate partile de carucioare de marfa, oameni din toata tara indeasa grabnic in sacose uriase de rafie zeci de chile de sosete, hanorace, camasi, perdele. Sint mai ales femei, scunde, puternice, cu privirea iute. Pleaca apoi spre casa cu marfa "de la Capitala", o desarta ba pe un trotuar, ba in magazinele satesti, printre piine si becuri de 40 de wati, ori prin buticuri de la parterul blocurilor ce au balcoanele inchise cu chedere, aceleasi de la Botosani la Severin. In fata mea, trei taranci, invelite in doua rinduri de baticuri groase, fiecare cu rucsac in spinare, pipaie stofe, intreaba de sosete groase de iarna. Au venit din Tirgu-Lapus. Le intreb cum le cheama si ele cred ca ma tocmesc sa le trimit marfa acasa, tocmai in poarta. Le spun inca o data ca-s de la o gazeta, ele o tin pe-a lor, sa-ti dam adresa sa ne trimeti balotii cu sosete!?, le spun ca vreau sa scriu despre ele, n-apuc sa-mi termin vorba ca se stropsesc la mine cu teama lor veche fata de orice golan de oras. "Hai, tanti, ca astia si-or pus gind sa ne insele!", le trage dupa ea una, Dochia.
Ma opresc linga o masa incarcata cu blugi. Vinzatoarea se repede in mine, daca nu vreau o pereche, "Astia-s tare buni, fratioare, is Dolce Gabana, uite-i, doar la 370.000!", "Pai, daca-s tare buni, cum de-s asa de ieftini!?", "Ei, asa mi-au spus sa strig de unde i-am luat!", "Si de unde i-ai adus?", "Ei, gata cu vorba, daca nu cumperi, valea, ca io platesc acilea chiria in euro!".
Citiva metri mai incolo, scot aparatul de fotografiat. Apuc sa vad cum femeia de la taraba din fata mea face un semn celor de peste drum... "psst, psst!", si deodata rasar linga mine doi zdrahoni, nu garzi, ci dintre cei ce vindeau la mese. Privire de briceag, vorba ca mierea: "Ce vrea, domnul, de pe-aici!? Vrea cumva o pereche de blugi, un puloveras!?". "No, zic, domnul ar vrea sa scrie la ziar!". "Ei, bine, am crezut ca esti politai! Hai, uscheala!"

La Risca nu se mai tes covoare, ci sacose din rafie

Citeva sute de metri de intrarea principala, linga doi tovarasi de treaba banoasa, un calugar cersind pentru Schitul Bradul din Neamt si un tigan gras care vinde facturi, zaresc o figura cunoscuta. Casc ochii. Am mai vazut-o in tirgul asta, dar totusi nu-i aceeasi. Tine in miini citeva sacose de rafie, goale si mari, ca ar putea intra un chinez intr-una singura. O cheama Leontina Abrudan, e din comuna Risca, judetul Cluj. Sa tot fie cinci ierni de cind s-a dus barbatu-sau, Gavrila, tractoristul. De la o vreme, muierile din satul ei nu mai tes covoare. Au prins repede o vorba din sud, adusa cu acceleratul de cele care vindeau cite o cerga mitoasa. Iar acum, din razboaiele lor ies sacosele facute din "rafia aiasta ce trebuie la vie". Si s-au pornit la inceputul lui decembrie spre Capitala, "cam la cinspce femei din Risca". Si-au luat camera cu 35.000 de lei de batic, undeva, pe linga Gara de Nord. Dorm cite sapte in paturi suprapuse, iar ziua incearca sa vinda plasele de rafie cu 40.000-50.000 de lei bucata. "Si-s mai bune ca alea chinezesti, uite ce indoitura le-am facut!". Cu banii de pe sacosele de rafie, Leontina crede c-o sa cumpere niste ciubote pentru cele doua fete ramase acasa. Le-am zarit apoi si pe celelalte femei din satul Leontinei, asezate cam la o suta de metri una de alta. Cind le izbeste foamea, nu mai mult de o data pe zi, maninca de la circiuma asta de colea, "Uite, draga domnule, gratarul pe care sfiriie cirnatii!". Sub gratar, cu boturile alungite, asteptau picaturi de grasime ciini de culoarea pamintului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...

Este o eroare voita dar necesara in subiect.

Homosexualitatea este un viciu. Nu este o calitate sau o optiune hormonala.
Inainte de biserica a fost natura care ales sexul ca mijloc de perpetuare.
Daca sintem mamifere avem femele si masculi.
Daca imperecherea se face altfel decit natural este evident ca este o eroare.
Daca insa ridicam aceasta eroare la rang de normalitate atunci de ce zoofilia nu este acceptata in acelasi spatiu gay?
De ce discriminarea aceasta?
Oaia, calul, ciinele sau gaina de ce sa fie scoase in afara legii?

Abia astept o "love parade" in care ea sa vina calare pe armasarul cel focos, iar el sa fie inconjurat de turma de mioare!

Imaginea este aproape idilica, pastorala.

Trista lume gretoasa.

"Homosexualitatea este un viciu. Nu este o calitate sau o optiune hormonala".

Sa intelegem ca nu poate fi predeterminata genetic?

"Inainte de biserica a fost natura care ales sexul ca mijloc de perpetuare.
Daca sintem mamifere avem femele si masculi".

Si nu exista exemple de homosexualitate la animale?

"Daca imperecherea se face altfel decit natural este evident ca este o eroare".

Repet: chiar daca e predeterminata genetic?

"Daca insa ridicam aceasta eroare la rang de normalitate atunci de ce zoofilia nu este acceptata in acelasi spatiu gay?
De ce discriminarea aceasta? Oaia, calul, ciinele sau gaina de ce sa fie scoase in afara legii?"

Pentru ca relatiile homosexuale sunt in interiorul aceleiasi specii.

"Abia astept o "love parade" in care ea sa vina calare pe armasarul cel focos, iar el sa fie inconjurat de turma de mioare!

Imaginea este aproape idilica, pastorala.

Trista lume gretoasa".

Si ce propui concret?

Oameni au plecat din Romania nu sa gaseasca ciini cu covrigi in coada, au plecat ca sa gaseasca piine in brutarii si covrigi pentru ciini 'dogie food'.
How about, sa gaseasca: sapun, shampon, crema de ras, pasta de dinti, detergent de spalat rufe ( nu masina ), vata ( de tampon nu se stia acasa), ca sa nu mai vorbim de alimentele de baza:carne, ulei, zahar, faina, nu nu vorbesc de produse finite sau de lux ( pentru Romania), cafea, ciocolata ( nu Toblerone si nici Suchard, doar Kandia ), sau un Pepsi-cola ( nu rece la gheatza), calda batuta de soare.Ca sa nu mai spun de libertatea spirituala si fizica. Ascultam Rock & Roll pe ascuns, sa nu te prinda Militzia si Securitatea ( cei care umblau in Levi's), purtau ochelari de soare YSL, si fumau HB sau Lucky Strike la un cappuccino.
Noi am ajuns tradatorii de tara si aventurieri economici in Occident, in ochii celor care au ramas in tara.Ei au uitat ca tradatorii de tara au ramas acasa si au falimentat tara, nici in ziua de azi inca nu sa vindecat situatia economica a tarii, dupa 14 ani de capitalism, pentru ca tradatorii de tara sint inca tot acolo acasa. De fapt Románul spune "Cit de bine ar fi in alta parte, tot mai bine este acasa'. Dar sa stitii ca Latinii de la URBE( nu daco romanii), spuneau acu 2000 de ani in urma ''UBI BENE IBI PATRIA", si sunt convins ca multi Romani sunt de acord cu mine.Cei care au fost multzumitzi atunci si azi, le doresc mult spor la lucru, si sper ca intro zi se vor gasii si adevaratii TRADATORI, acolo intre ei acasa, nu,nu tziganii (mai nou ei sunt devina pentru orice).

"To live its only human, to know how to live its Art"

O blonda care s-a saturat sa rida toata lumea de ea se vopseste bruneta, isi schimba numele si pleaca din oras.Pe drum vede un cioban cu o turma de oi.Ce se gindeste ea: toata viata lumea a facut misto de mine, ia sa fac si eu misto de alti, ca acum nu mai sint blonda si nu ma stie nimeni.Zis si facut.Coboara din masina si se duce la cioban.
- Bade, daca-ti spun asa dintr-o privire cite oi ai in turma,imi dai o oaie?
- Da, fata tati.
Blonda se uita de jur imprejur si spune:
- 201
- Da fata tati, intelegerea-i intelegere, alegeti o oaie si a ta sa fie.
Zis si facut.Blonda vesela se urca in masina, cind sa plece ii bate ciobanul im geam:
- Fata tati, daca-ti spun ce culoare naturala are parul tau, imi dai ciinele inapoi?




SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Stimati Domni,

Va asigur de pretuirea mea integrala si matinala.

Am lucrat ieri toata dupa masa si seara la un capitol important al cartii ce va aparea in curind. Seara tirziu am iesit la un jogging. Multi ciini vagabonzi ar fi vrut sa ma prinda.

Am dormit excelent si, pe la trei noaptea, m/am trezit vrajita. Pentru prima oara in acest an a cintat privighetoarea. Privighetoarea, retineti, iara nu ciocirlia, care in poesia mea aduce moartea("in triunghiul ferestrei mele/ ciocirlia maninca spatiu/ iar la urma pe mine/ ca satiu").

Constat ca somnul mi/a priit. Sint foarte roza in arcadele sprincenelor. Semn bun. Ca si culoarea rosie a calciielor, care inseamna o senzualitate de padureanca.

In fata calculatorului, mi/am spus intii Rugaciunea lui Efrem Sirul. Pisica Tzunami a tisnit de sub o coala de hirtie, in acelasi timp cu Mazurca in A minor nr.4(Le petit hebreu) de Chopin de sub degetele lui Arthur Rubinstein.

Doamne, si v/am regasit pe toti, Domniile Voastre, cu tenul palid, inflamat, cu adrenalina de stres picurind din fistula lui Pavlov, cu craniile rase a virilitate scoasa la aerisit. Dragii mei, domnii mei, a iesit o conferinta pe cinste: nervi(exita), vitriol(din belsug), frisca si marihuana, boema si cafe concert, Brahms si Wagner.

Este foarte importanta pentru mine aceasta zi, recunosc. Sub aparenta unui discurs feminist, reusind sa va induc starea de bine a bataliei de care duce lipsa orice barbat plictisit, am incarcat atmosfera cu tot atita electricitate cit sa ne lumineze tuturor apocalipsa cuvintelor. Cred ca asa am trecut botezul de foc al cercului Domniilor Voastre din Cafeneaua, unul destul de exclusivist, usor parsiv misogin(cum se poarta pe paralela 45 in acest deceniu). Astept felicitarile si omagiile Dumneavoastra, caci, de fapt, sint o persoana foarte feminina, care va agreaza compania, care va cunoaste operele cum si mofturile, capriciile cum si stilurile. Primesc si urarile de bun venit in Cafeneaua.

Daca ar fi sa dau glas unei dorinte intempensiv revelate, v/as fi invitat sa luam cina in oras. Dar acum douazeci de ani, cind optzecismul se nastea cu o forta de vulcan(pe care eu inca il consider activ) alimentat de jarul trupurilor si mintilor noastre. Pentru ca, iata, am descoperit impreuna ca avem mult mai multe lucruri care ne leaga decit mantre de sfada.
Dar pina una alta, va invit la o cafea exceptionala si ultimul album al Dianei Krall. Dar numai pentru o jumatate de ora, caci astazi am program de galera.

Ah, dar oare unde am pus frisca ?


Cordial,

Ema Word

"Ce anume te intereseaza din Tezaurul Romaniei ?".

Intrebarea e interesanta . Imi inchipui ca multi au intrebat-o si o voi mai intreba . Subiectul e foarte vast . S-ar putea scrie pe chestia asta multe teze de doctorat si , poate , ca s-au si scris .Oamenilor le place sa iau un subiect si sa-l intoarca pe toate fetzele . Nu avem lipsa de oameni inteligenti .
Eu pesonal am o singura intrebare :
Cum de s-a dat lupului sa pazeasca turma ? .
Cum am spus : Nu avem lipsa de oameni inteligenti .
Avem , insa lipsa de oameni intelepti .
Mosh Gheorghe de la sapa ar fi spus : Cei in mana , nu-i minciuna . Si cu sapa lui ar fi sapat un ascunzis pt comoara asta . Dar moshul asta nu a fost acolo si daca ar fi fost , mai mult ca probabil ca glasul lui nu s-ar fi facut auzit .
Pe scurt . Titlul este : Tezaurul rusilor . Sorry !!! .

.. mai gasesti cateodata un cioban care s-a dat jos din creierii muntilor numai cand a fost abolut necesar. Omul acest, este un om simplu, viata lui se desfasuara intr-o monotonie (ptr noi) interminabila: trezit, spalat, dat oile la usa, dat drumul la turma, plecat la pascut. Aici, daca-i locul bun , cainii pazesc turma, omul pune mana pe coasa, coseste iarba, sau ciopleste lemn sau se uita in zare. Vine amiaza, inotrs la stâna, dat oile la usa , lasat sa doarma oile putin, dormit si el putin, iar plecat cu oile.Seara, iarasi aceasi procedura ( branza o face alt cioban care ramane la stâna) . Aprinsa focul facut mancare, mancat, baut, hai la somn. O viata fara nici un Dumnezeu in opinia noastra. Si totusi , cine e oare mai fericit? Cei care cauta peste tot, isi imbogatesc cunostiintele, cara un bagaj fenomenal stiind asta si asta dar care vai, nici macar sa faca singuri drojdie pentru paine nu mai sint in stare , sau acel om care nu stie multe?
De multe ori mi-am pus aceasta intrebarea. Poate ca de fapt drumul omenirii este un drum fals. Mecanica si fizica mecanica a fost si este stiinta cea mai usor de deslusit prin observatii. Omenirea a apucat-o de mii de ani pe un drum al progresului prin materie, prin stapanirea materiei. Poate ca e drumul fals, poate ca neintelegand sau neavand "en gros" acces la lumea spirituala, acest drum a fos preferat de marea masa si a devenit drumul cel care s-a impus. Astazi ne uitam neincrezatori cand citim de impoderabilitate, telekinezie, telepatie, dedublare, dezintegrare, fortse neexplicabile unde indivizi stramba lucruri doar cu gandul, muta locuri de colo colo cu privire, bioenergie, nenorociri pe care lumea nici nu le mai incape. Multe dintre ele s-au repetat au fost "inregistrate" sint cunoscute de lumea stiintifica si raman deocamdata ca "fenomene inexplicabile". Inexplicabile. Inexplicabile prin prisma noastra, prin modul logicii noastre, prin ceea ce am invatat ca trebuie explicat un lucru. Omul.. omul recunoaste numai ceea ce cunoaste, in rest e un miop.
Poate ca intradevar am luat-o pe o cale limitata sau mult mai grea dusi in eroarea de simplitatea ei initiala..

AlexM