comentarii

u in ajun de anul nou FIGURILE DE STIL


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"casa an flacari" - de Intruder la: 15/03/2010 22:31:52 Modificat la: 15/03/2010 22:32:38
(la: "Va spun voua...")
gaselnite:

soarele ardea mocnit prin aer raspandind culoarea ruginie pe smocurile de iarba./

eu nu stiu a scrie. nu am stiut niciodata, dar am furat si eu idei...da, da, si eu, si tu, si toata lumea nu?¿parerea mea este ca lumea-i o plagiatura continua cu presarari personale ale personalitatii,gandirii etc maselor umane, mai cunoscute, mai bagate dupa

salut daniel si numai bine in "casa noua" si poate domnul te va feri de data asta de lichele../ cum a fost in vacantza??/

o prietena din romania a mostenit casa bunicilor,imi spunea ca a scos din casa toate mobilele vechi, ca le-a vandut aproape pe mai nimic si ca si-a cumparat mobile noi, moderne

satisfactii depline!

dor de casa ma cuprinde/ În ajun de anul nou/ trimitând pe cai de unde/ prietenilor un cadou./ un cadou ce-i o urare/ pentru pace si dreptate,/ pentru fericire mare,/ pentru a lor libertate./ cu zâmbet si voie buna/ ma gândesc la tara mea,/

crema: galbenusele + 8 linguri de zahar + 2linguri de lapte sau apa se pun pe foa pana se ingroasa compozitia.

e apropie pastile, sarbatoarea care a dat nastere unei religii: crestinismul.../ departe de casa, fiecare emigrant o serbeaza mai mult cu lacrimi de dor.../ tuturor romanilor, oriunde va aflati, din canada bc, hristos a inviat!

casa parasita/ -fragment-/ / picaturi de ploaie se scurg lenes pe fereastra in lumina orbitor de aurie a crepusculului.curcubee jucause, incredibil de mobile tremura ametior si haotic pe imobiltatea greoaie a mobilei din sufragerie…afara e totul proaspat

nu stiu despre voi, dar pe mine ma incearca de multe ori tot soiul de stari sufletesi...in afara de iubire, ura sau pur si simplu indiferenta.aseara spre exemplu m-a cuprins un dor nebun de casa, de patul din camera mea,

isi permit tinerii din ziua de azi sa isi cumpere o casa a lor??

mi-am dezmorţit picioarele, mi-am frecat uşor braţele, şi dintr-o scurtă privire mi-am dat seama de câtă dreptate avea puriu: mânecile îmi erau prea lungi, pantalonii prea largi, arătam ca un pui de bogdaproste,


si-am incalecat pe-o maturica...

#531222 (raspuns la: #531216) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Obiceiuri - de Mary la: 03/12/2004 15:02:56
(la: Craciunul... amintiri si obiceiuri..)
Eu imi amintesc de bunicul meu -Dumnezeu sa il ierte-, ridea pe infundate si ma trimtea afara cind colindatorii mai adaugau (vazindu-ma la geam):

Draga Domnisoara
Iesi te rog afara
Ne da un covrig
Ca murim de frig.

Si sigur ca si eu imi amintesc de colinde cu ""buna dimineata"" , Sorcova, dar si de cele ale flacailor din ajun de Anul Nou, mascati, ca mama zicea sa nu ma prinda seara afara ca erau si cutitari printre ei....:) .
Dar se pare ca amintirile noastre au cite ceva comun, portocala parfumata din camara, gutuile de la geam, strugurii stafiditi din podul bunicii, oraselul copiilor....
Daca tot sintem si la Obiceiuri de Sarbatori, mai recent imi incalzesc sufletul cu Gluehwine, bautura de Sarbatori germana, un fel de vin fiert romanesc, mai dulce si mai condimentat in schimb, in functie de ideile fiecaruia. Fiecare poate sa faca, din vin de orice culoare, in general rosu, eu as mai adauga ceva apa sau suc din portocala de exemplu cind il fierb ca altfel iese prea tare, scortisoara, coaja de portocale,de mere, zahar dupa gust, miez de migdale (taiat mic).
In Copenhaga am baut prima data asa ceva facut din vin alb, o bunatate. A fost una din exeprientele pozitive ca frigul nu m-a lasat sa ma bucur prea mult de ce mai era prin oras de descoperit.....Poate data viitoare sa ma duc vara acolo, ar fi o idee mai buna...:)
Iar daca sintem la bauturi de iarna, nici obiceiul americanilor cu cidru de mere fierbinte nu mi-a displacut....
Hm, as putea spune ca pe unde am fost toti prefera ceva dulce si aromat iarna....
Mai putin tare decit tuica noastra...

we all have a role to play
Draga Coralie, ce frumoase erau sarbatorile in Romania... - de Adela Adriana Moscu la: 05/12/2004 04:12:57
(la: Craciunul... amintiri si obiceiuri..)
Adela-Adriana Moscu

Dor de casa ma cuprinde
În ajun de Anul Nou
Trimitând pe cai de unde
Prietenilor un cadou.


Un cadou ce-i o urare
Pentru pace si dreptate,
Pentru fericire mare,
Pentru a lor libertate.


Cu zâmbet si voie buna
Ma gândesc la tara mea,
Pe crestet port o cununa
Ce-i desprinsa adânc din ea.


O cununa de mândrie
Pentru sânge stramosesc
Si cu o dorinta vie
Ca pe toti sa îi cinstesc.


Sa închin acum paharul
În cinstea ce-am mostenit
De la tara cea batrâna
Si stramosii ce-au murit.


Dulcea vorba româneasca,
Si un lung bogat sirag,
Umor din viata sateasca
Ia ce o port cu drag...


Un sirag de datini multe,
Pe care le pretuiesc,
Zicatori si povesti scurte,
Eu pe toate le iubesc.


Muzica cea olteneasca,
Vorba moale din Banat,
Ciorba cea moldoveneasca,
Atâtea am de-nsirat...


Transilvania frumoasa,
Unde mama m-a nascut,
Varza à la Cluj gustoasa
Si locuri unde-am crescut.


Am respect pentru cultura
Ce românii o avem
Si pentru împletitura
Fiintelor ce suntem.


Multumiri trimit acuma
Celor dusi si celor vii,
Bucurie-ntotdeauna
Si îmbelsugare în vii.


Soarele sa straluceasca
Pe plaiuri de neuitat,
Recolte sa încolteasca
Lanul fie-mbelsugat.


Fie hora cât de mare
Pe Câmpia Româneasca
Fie tara-n sarbatoare
Si mereu sa înfloreasca.


Pruncii ca sa creasca-n pace,
Oamenii sa fie buni,
Într-o zi ma voi întoarce
Sa le dau flori în cununi.

(Copyright, December, 1983, New York City)




Adela, pentru Destin - de (anonim) la: 02/01/2005 01:22:25
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela. Ii raspund lui Destin:
Trimit mesaje fara sa ma inregistrez, fiindca am renuntat demult s-o fac. E o pierdere de timp, odata ce am gresit, probabil, de la bun inceput, cand am introdus parola. Asa ca programul nu ma recunoaste, desi sunt inregistrata - primesc o data pe luna mesajele de la "cafenea". Am incercat sa ma inregisrez din nou, dar nu merge, fiindca nu vreau sa-mi iau un pseudonim (de tipul "destin" sa altceva). Asa ca prefer sa ma prezint de fiecare data. Dupa cum vezi, nu sunt din tagma acelora, care isi schimba peste noapte numele sau sexul.

"Limba Romana este una singura,pentru toti romanii de pretutindeni!"
Adevarat graiesti matale, am vrut sa glumesc doar si sa va distrez un pic in ajun de Anul Nou, dar vad ca nu m-ai inteles, ba chiar ai reactionat cu un oarecare dispret si dusmanie. Imi pare rau. Daca ma suspectezi ca nu m-as considera romanca, sau ca nu consider romana ca fiind limba mea materna, te inseli.
Totusi, as vrea sa relatez, ca limba este un proces in continua schimbare, dezvoltare si chiar pokuare cu cuvinte straine, in ceea ce se aseamana cu un organism viu. Daca ar fi ramas pe loc, am fi vorbit si astazi o frumoasa limba latina. Asa - vorbim o frumoasa limba romana, desi nu toti, si nu numai in Basarabia.
Cat despre "scrisoarea la redactii" am scris-o cu ocazia unei prelegeri la radio, in care jurnalistul omni-stiutor si cu mare tupeu a vorbit, intr-adevar, despre cele relatate in scrisoare. Si despre luminarea din fund, deasemenea. Probabil, o fi vrut sa spuna "din interior", saracul.
E mare cunoscator, de altfel, in materie de goroscoape. Pacat ca eu nu cred in ele.
Un An Nou fericit la toata lumea!
Adela Vasiloi


#32561 (raspuns la: #32472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Adevarat graiesti matale,"Pentru Adela(anonim) - de DESTIN la: 06/01/2005 00:57:46
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Adevarat graiesti matale, am vrut sa glumesc doar si sa va distrez un pic in ajun de Anul Nou, dar vad ca nu m-ai inteles, ba chiar ai reactionat cu un oarecare dispret si dusmanie. Imi pare rau. Daca ma suspectezi ca nu m-as considera romanca, sau ca nu consider romana ca fiind limba mea materna, te inseli."


Nu de dispret,dusmanie este vorba,am comentat ce tu ai afirmat a fi :"am vrut sa glumesc doar si sa va distrez un pic in ajun de Anul Nou,"

Citeste si reciteste ce tu ai afirmat referitor la conferinta pe care ai gasit decuvinta sa glumesti,vei intelege sper,ca tu ai gresit locul unei glume,fie ea si buna.

Cat despre "Limba Romana" imi mentin pozitia:
"Limba Romana este una singura,pentru toti romanii de pretutindeni!"

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#32782 (raspuns la: #32561) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Criticile tale sunt foarte bine venite - de alexbrie la: 01/12/2005 11:40:38
(la: Copiii zilei de ieri)
Criticile tale sunt foarte bine venite, multumesc.

Referitor la cele 2 imputari principale, iata si erata:

1. Impresia mea este ca in "Cafenea" notiunea de eseu e una informala, mai relaxata decat cea "literara" (asta o poti vedea urmarind si celelalte creatii grupate sub aceasta rubrica), si la ea m-am referit in comentariile precedente.

Nu am pretentii ca as fi scris un adevarat "eseu literar", ci mai degraba o efuziune lirica in proza nascatoare de polemici, pentru care eseu este, intr-adevar, o categorisire indulgenta.

Putem face pace daca acceptam definitia "Wikipediei" in locul celei a DEX-ului:
"An essay is a short work that treats a topic from an author's personal point of view, often taking into account subjective experiences and personal reflections upon them." ( http://en.wikipedia.org/wiki/Essay )

Cat despre persoana 1, folosirea sa e o figura de stil, intentia fiind sa trezeasca reactii. Ma bucur ca a facut-o :)

2. Despre postpostmodernism ca si curent "de nisa" : ma refeream la acceptarea notiunii de catre doar o minoritate a ganditorilor moderni, la faptul ca numarul sustinatorilor teoriei de post-post-modernitate ca trasatura definitorie a societatii actuale este restrans in comparatie cu cel al detractorilor. Similar felului cum o piata de nisa se adreseaza unui segment restrans al consumatorilor.

Pe de alta parte, nu am studii de specialitate in aceste domenii, si tot ce scriu despre ele este invatat de pe "net", deci sunt mari sanse sa ma insel amarnic, ca un neinitiat ce sunt; don't shoot me.
:-)
#92014 (raspuns la: #91709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iertare...asteptata, - de DESTIN la: 26/12/2006 22:30:31
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
In textul initial aminteam de faptul ca exista o conceptie dupa care Canonul pe care il avem astazi este acelasi cu cel detinut de Biserici imediat dupa Apostoli.

Vizitand Rouen un oraş primitor veti intalni locuri in care s-a scris istorie. Catedrala ,Vieux Marché, locul unde Jeanne d'Arc a fost arsă pe rug sărutand crucifixul.
Statuia ei se afla într-o nişă exterioară a noii biserici.
În catedrala din Dieppe se afla locul unde exista o placa de reabilitare a memoriei lui Richard Simon.
Richard Simon, cel care a cercetat,examinand filologic şi istoric Sfinta Scriptura cel care sa ne amintim, pentru acest fapt, a fost "zdrobit" de Bossuet.
In "Piaţa Veche" din Rouen, locul unde a fost arsă pe rug de către Biserică cea care avea să devină mai apoi sfîntă,
a aceleiaşi Biserici.
În numele cui, al carei ortodoxii, Biserica a condamnat pe aceşti oameni de excepţie?
În numele cărui cuvant al lui Isus Cristos?
Are forta ,demnitatea si intelepciunea necesara Biserica prin cei ce o reprezinta să se spovedească odată în public în faţa întregii omeniri, cerandu-şi iertare şi luandu-şi canon pentru toate ororile comise de nişte oameni însetaţi de putere?
Vom auzi oare de un Conciliu ecumenic în care să nu emite-ţi documente administrative, anateme sau dogme... ci crestineste să vă cereţi iertare?
Cereţi iertare în numele întregii Biserici lui Isus pentru crimele comise în numele Lui substituit,sustras.

http://en.wikipedia.org/wiki/Joan_of_Arc

"Joan of Arc has remained an important figure in Western culture. From Napoleon to the present, French politicians of all leanings have invoked her memory. Major writers and composers who have created works about her include Shakespeare, Voltaire, Schiller, Verdi, Tchaikovsky, Twain, Shaw, Brecht, and Honegger. Depictions of her continue in film, television, and song."

http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Simon

"Simon, however, at first opposed this, in hopes of overcoming the opposition of Bossuet by making certain changes in the parts objected to. The negotiations with Bossuet lasted a considerable time, but finally failed, and the Critical History appeared, with Simon's name on the title page, in the year 1685, from the press of Reenier Leers in Rotterdam"
Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
! - de Intruder la: 08/01/2008 02:08:48
(la: durerea unei mame)
Eu am terminat masterul in economie - mamagemet marketing in afacerile economice si nu prea cunosc detalii juridice , si poate o sa-l pot inainta catre ministerul de justitie si vom schimba toti ceva...

doamna, mi se pare cusut cu ata alba ca o femeie cu studii superioare sa fi stat atat de mult timp la mana unui animal, sa fie in asa hal de orbita incat sa cedeze 50% din actiunile societare, sa se marite cu primul idiot si analfabet intalnit in cale!
din cate am inteles, dumneata ai fost o femeie INDEPENDENTA FINANCIAR si nu-mi vinde gogosi ca o femeie capabila sa stea pe picioarele ei, isi face un camin cu orice golan si terchea-berchea!
un barbat asa cum l-ai descris d-ta, nu vezi nici in filmele romanesti de dupa revolutie!
spun ca este analfabet, intrucat numai un analfabet si-un troglodit ar fi in stare de violente atat de crunte, numai ca nevasta-sa nu i-a facut un baiat!

Am muncit mult ca sa-i ofer o casa si o camera superba pentru fetita mea iar acum sotul meu imi spune ca amanta lui o sa faca un copil( in special baiat) si o sa-i dea camera fetitei mele.

nici o chestie, o sa-ti revina parte din casa si din lucruri la partaj...nici asta nu stiai?
nu cred nimic din ce spui dar zic si eu sa nu tac...si nu, nu-s marcat de complexul Italia!

Toti cei care cred ca ma pot ajuta sa concep un proiect de lege pentru inasprirea pedepselor pentru asemenea bestii va implor ajutati-ma.

legile nu sunt concepute de cetateni ci de cei votati de cetateni! (cetateni si ei, da' mai cu lustru...de la scuipat, of course!)
legile exista si sunt ok!...toata chestia e sa se aplice aceste legi.
chestia cu lovitul si scuipatul in fata politistilor, iar e trasa de par...bun, politia e corupta dar nici chiar asa! bine ca nu-ti ardeau si politaii o scatoalca pe spinare...:D

In momentul de fata eu lupt pentru femeile agresate de catre soti...etc

eu zic sa lupti deocamdata doar pentru divortul dumitale si-apoi restul! (iar vorbesc ca sa nu tac!)

In momentul de fata sunt o femeie batuta , cu scalpul luat ( nu mai am par pe partea stanga),

scalp inseamna si pielea capului!
...daca nu mai ai scalp pe partea stanga, inseamna ca acolo e carne vie, se vede cutia craniana!
pai cu un certificat medical pentru chestia asta, acum era la penitenciarul Poarta Alba sau la Rahova!
...scrie pe fruntea noastra "tampiti"?

dar eu nu vreau ca sa-si reclame sotii sa ajunga la inchisoare

zau?
adica de ce sa nu stea la inchisoare?...ca te-a apucat mila dintr-odata?
buoon, sa zicem ca eu am pofta s-o caftesc pe nevasta-mea: iau un par si cand sa dau, ma opresc ca oparit si zic "hopaaaaa...nu! nu merge! daca dau in ea, ma duc la gherla si acolo nici macar internet n-o sa am, basca sapunul care-o sa pice pe jos!...nush ce sa fac: sa dau sau nu?...ce-o fi, o fi! ii dau doar 5 bucati si-apoi ne iubim ca sa-i treaca!"

Am nevoie de sprijinul dvs. pentru a promova si a face cunoscut faptul ca femeile au aceleasi drepturi ca si barbatii , ca nu trebuie sa le fie rusine sa spuna ca sunt batute , alungate, ca nu ele sunt de vina pentru comportamentul abuziv al partenerului, ca trebuie sa aiba grija de siguranta lor si al copiilor, ca sunt persoane care le pot ajuta si consilia, sa aiba incredere in deciziile lor si in propriile experiente.

aici ai dreptate, dar ce trebuie sa facem?
...nu-mi spune ca exista vreun sit-link-blog pe undeva si noi sa accesam si sa semnam!! :D

Momentam am demarat o campanie impotriva vioentei in familie si am aplelat si la postul de televiziune OTV si la mai multe ziare...

daca te duceai cu scalpul intr-un plic, la OTV...era super!
cauta-l prin casa, s-ar putea sa-l gasesti.

Cu durere in suflet va implor sa-mi asculati durerea din suflet, pentru ca lupt pentru fetita mea ca sa nu pateasca si ea mai tarziu aceeasi situatie., va implor in ajun de an nou faceti ceva sa fie inasprite sanctiunile .

cum iti cresti fetita, asa o s-o ai!
invat-o ca nu-i obligatoriu sa aiba izmene de spalat, invat-o sa stea pe picioarele ei si sa nu puna botul la toti vagabontii, invat-o ca la primul branci sa-l dea pe ala afara sau sa-i plaseze un toc in organele genitale, invat-o sa nu treaca prin scoli ca gasca prin apa si n-o incuraja sa se uite prea mult la OTV si la televizor, in general.
*** - de maan la: 08/01/2008 15:36:53 Modificat la: 08/01/2008 15:38:00
(la: durerea unei mame)
Am nevoie de sprijinul dvs. pentru a promova si a face cunoscut faptul ca femeile au aceleasi drepturi ca si barbatii , ca nu trebuie sa le fie rusine sa spuna ca sunt batute , alungate, ca nu ele sunt de vina pentru comportamentul abuziv al partenerului, ca trebuie sa aiba grija de siguranta lor si al copiilor, ca sunt persoane care le pot ajuta si consilia, sa aiba incredere in deciziile lor si in propriile experiente.

daca incepeai in felul asta, era cu totul altceva!
mai ales daca explicai in ce consta ajutorul pe care-l soliciti!

Parerea mea este ca daca nu facem ceva acum aceasta situatia va lua o amploare mult mai mare, deoarece cu totii stim ca viitorul nostru sunt copii iar ei invata din comportamentul parintilor si vor avea repercursiuni in viitor.

"repercusiuni", se numesc acelea.
incepi deja sa devii patetica....

Momentam am demarat o campanie impotriva vioentei in familie si am aplelat si la postul de televiziune OTV si la mai multe ziare, reviste si cotidiene de presa, dar fara ajutorul dvs. nu pot face mai nimic.
Cu durere in suflet va implor sa-mi asculati durerea din suflet, pentru ca lupt pentru fetita mea ca sa nu pateasca si ea mai tarziu aceeasi situatie., va implor in ajun de an nou faceti ceva sa fie inasprite sanctiunile .
Va multumesc pentru ca m-ati ascultat si va doresc toata fericirea si linistea din lume.


si..termini patetic.
televiziunea otv e pentru gospodine cu trei clase si pentru batranei surzi.
promoveaza scandalul si penibilul.

cineva ti-a zis aici ca daca vrei ca fetita ta sa nu mai treaca prin aceeasi situatie, nu trebuie decat sa-i dai educatia necesara.
nu prea vad cum ai timp de-asa ceva cu-atatea 'lupte' lipsite de substanta da' impregnate cu patetism de doi lei.

CE FACI EXACT, in ce constau luptele tale?
pariez ca e vorba doar de placerea de-a te sti in centrul atentiei si de dorinta de-a-l pedepsi pe cel care ti-a facut rau.

daca-i asa, pe mine sa nu contezi!
nu asa vad eu lupta impotriva violentei domestice!
#272499 (raspuns la: #272456) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de om la: 08/01/2008 19:35:58 Modificat la: 08/01/2008 19:36:53
(la: sfaturi)
"...va implor in ajun de an nou faceti ceva sa fie inasprite sanctiunile." = mie imi suna ca o solicitare de ajutor.

A gresit locul unde face solicitarea, aici nu intra in statisticile NIMANUI!
#272623 (raspuns la: #272614) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lory - de latu la: 15/10/2010 13:22:51 Modificat la: 15/10/2010 13:23:51
(la: o scroafa insarcinata si cinci tovarasi)
Textul e putin dezlanat. De vreo doua ori am fost surprins unde ma aflu sau despre cine-i vorba. Nu ca n-ai fi spus-o, dar pasaje intregi n-ai mai pomenit nimic, pe parcurs avand loc si trimiteri in alte situatii si locuri.

Si pe urma am mai gasit in cateva locuri greseli mici (un i in loc de doi sau doi in loc de trei). Iti enumar cateva, nu cu titlul de critica, pentru ca stiu si eu cum e sa nu scrii multa vreme romaneste :)

otet de vin, din vinul lui tataie
Adica tataie bea otzet, sau vinu-i era ca otzetu'?

parca voiai sa-mi demonstrezi ca esti mai tare decat mine
Asta nu-i greseala, ci mi-a adus aminte de plozii mei: Da, voia sa-ti demonstreze ca-i mai tare. Dar - cred ca intre timp ti-ai dat si tu seama - stia foarte bine ca n-are sanse, desi n-ar fi recunoscut in ruptul capului ca ai fi avut in vreo privinta dreptate :)

voi copii v-ati jucat putin si copii Floricai sunt exemple unde lipseste al treilea i. Mai sus era inca un i lipsa (al doilea) la "chestii"...

ghemotiti
Asta-i o figura de stil, sau ai vrut sa zici "ghemuitzi"? :)

In general mi-a placut si mi-ar place sa mai scrii. E un scris usor si inteligent, ceea ce imi spune, ca, in cazul in care ramai pe-aici - ceea ce iti si imi doresc - si mai scrii, o sa-ti intri destul de repede in mana :)

Deocamdata, bine ai venit! :)

P.S. 78 e anul nasterii, sau pozitia ta pe lista cu nick-uri lory (Nu tre' sa raspunzi: E pura curiozitate si da, stiu: Curiosii mor repede :)

P.P.S. Intrebai de formatare. Ce soft ai folosit cand ai scris textul?
"nimic nu este intamplator" - de DESTIN la: 17/12/2010 07:35:38
(la: A fost Eva prima sotie a lui Adam?)
Multumesc tuturor celor care au comentat pe aceasta tema si anticipat celor ce vor comenta.Cred in Destin,asa cum am raspuns,nimic nu este intamplator in viata noastra.
A crede in Dumnezeu nu inseamna a merge la biserica.Cred in creatie si evolutie,in aceasta ordine.
Cred in civilizatii superioare noua ca fiinte umane.
Mai cred in capacitatea semenilor mei de a dialoga.

Vizitand Rouen un oraş primitor veti intalni locuri in care s-a scris istorie. Catedrala ,Vieux Marché, locul unde Jeanne d'Arc a fost arsă pe rug sărutand crucifixul.
Statuia ei se afla într-o nişă exterioară a noii biserici.
În catedrala din Dieppe se afla locul unde exista o placa de reabilitare a memoriei lui Richard Simon.
Richard Simon, cel care a cercetat,examinand filologic şi istoric Sfinta Scriptura cel care sa ne amintim, pentru acest fapt, a fost "zdrobit" de Bossuet.
In "Piaţa Veche" din Rouen, locul unde a fost arsă pe rug de către Biserică cea care avea să devină mai apoi sfîntă,
a aceleiaşi Biserici.
În numele cui, al carei ortodoxii, Biserica a condamnat pe aceşti oameni de excepţie?
În numele cărui cuvant al lui Isus Cristos?
Are forta ,demnitatea si intelepciunea necesara Biserica prin cei ce o reprezinta să se spovedească odată în public în faţa întregii omeniri, cerandu-şi iertare şi luandu-şi canon pentru toate ororile comise de nişte oameni însetaţi de putere?
Vom auzi oare de un Conciliu ecumenic în care să nu emite-ţi documente administrative, anateme sau dogme... ci crestineste să vă cereţi iertare?
Cereţi iertare în numele întregii Biserici lui Isus pentru crimele comise în numele Lui substituit,sustras.

http://en.wikipedia.org/wiki/Joan_of_Arc

"Joan of Arc has remained an important figure in Western culture. From Napoleon to the present, French politicians of all leanings have invoked her memory. Major writers and composers who have created works about her include Shakespeare, Voltaire, Schiller, Verdi, Tchaikovsky, Twain, Shaw, Brecht, and Honegger. Depictions of her continue in film, television, and song."

http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Simon

"Simon, however, at first opposed this, in hopes of overcoming the opposition of Bossuet by making certain changes in the parts objected to. The negotiations with Bossuet lasted a considerable time, but finally failed, and the Critical History appeared, with Simon's name on the title page, in the year 1685, from the press of Reenier Leers in Rotterdam"
Cu bine,


la subiect, - de DESTIN la: 16/02/2012 17:06:18
(la: "relatia extrataresti/pamanteni"si Vatican,)
iertare...asteptata, - de DESTIN la: 26/12/2006 22:30:31
In textul initial aminteam de faptul ca exista o conceptie dupa care Canonul pe care il avem astazi este acelasi cu cel detinut de Biserici imediat dupa Apostoli.

Vizitand Rouen un oraş primitor veti intalni locuri in care s-a scris istorie. Catedrala ,Vieux Marché, locul unde Jeanne d'Arc a fost arsă pe rug sărutand crucifixul.
Statuia ei se afla într-o nişă exterioară a noii biserici.
În catedrala din Dieppe se afla locul unde exista o placa de reabilitare a memoriei lui Richard Simon.
Richard Simon, cel care a cercetat,examinand filologic şi istoric Sfinta Scriptura cel care sa ne amintim, pentru acest fapt, a fost "zdrobit" de Bossuet.
In "Piaţa Veche" din Rouen, locul unde a fost arsă pe rug de către Biserică cea care avea să devină mai apoi sfîntă,
a aceleiaşi Biserici.
În numele cui, Biserica a condamnat pe aceşti oameni de excepţie?
În numele cărui cuvant al lui Isus Cristos?
Are forta ,demnitatea si intelepciunea necesara Biserica prin cei ce o reprezinta să se spovedească odată în public în faţa întregii omeniri, cerandu-şi iertare şi luandu-şi canon pentru toate ororile comise de nişte oameni însetaţi de putere?
Vom auzi oare de un Conciliu ecumenic în care să nu emite-ţi documente administrative, anateme sau dogme... ci crestineste să vă cereţi iertare?
Cereţi iertare în numele întregii Biserici lui Isus pentru crimele comise în numele Lui substituit,sustras.

http://en.wikipedia.org/wiki/Joan_of_Arc

"Joan of Arc has remained an important figure in Western culture. From Napoleon to the present, French politicians of all leanings have invoked her memory. Major writers and composers who have created works about her include Shakespeare, Voltaire, Schiller, Verdi, Tchaikovsky, Twain, Shaw, Brecht, and Honegger. Depictions of her continue in film, television, and song."

http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Simon

"Simon, however, at first opposed this, in hopes of overcoming the opposition of Bossuet by making certain changes in the parts objected to. The negotiations with Bossuet lasted a considerable time, but finally failed, and the Critical History appeared, with Simon's name on the title page, in the year 1685, from the press of Reenier Leers in Rotterdam"
Cu bine,


"Sermo imago animi est;vir qualis, talis est oratio(Filozoful Syrus)"
Cuvantul este imaginea sufletului;cum este omul,asa-i este vorbirea.


partea a doua - de zaraza sc la: 27/06/2014 11:08:49
(la: Dezbatere )
"Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proști decât cei din Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu să-i învețe, dar nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informații, cu subfinanțarea învățământului, nu cu deșteptăciunea copiilor noștri. Eu cred că guvernanții noștri ne spun „proști” pentru că așa suntem mai ușor manipulabili.

Așadar, copiilor li s-a dat să-și spună părerea despre mesajul unui text liric, la prima vedere – Rânduri pentru Anul Nou, de Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăț să-și exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu știu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învățat. Așadar, viața mea depinde de înțelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aș fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înțelege…

Apoi, li s-au dat sinonime… pentru „fiindcă”, copilul a scris „deoarece”, dar și „pentru că”. Numai că această expresie nu apărea în barem și multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuțiune”.

Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alții nu. La fel, pentru „cer”: în barem apăreau „solicit”, „pretind”, dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ți cer?” –, copilul a scris „vreau”, „te rog”, cum mi se pare și firesc. În fond, nu soliciți de la Anul Nou să fie neprihănit… A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alții nu.

Următorul exercițiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicația era că apărea „o construcție în cazul vocativ”. Dar mulți copii au scris „construcție incidentă”. N-au luat cele 6 puncte, deși, conform Gramaticii Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcția incidentă cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.

Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele o dată în viața ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exercițiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore…
Și, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu știi să le diferențiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeași Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ și participiile și gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil știe să recunoască adjectivul, prepoziția, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziție simplă”!

Marin Sorescu - de (anonim) la: 21/11/2003 07:34:49
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)
'Eminescu n-a existat' poate fi considerat ca un exemplu al nationalismului Romanesc in poiezie.
Comunismul a hranit poporul cu acest nationalism, astupindu-i ochii si urechile, in acest fel reducindu-i sau stagnind-ui nivelul cultural.

Desigur, Eminescu a fost poate cel mai talentat poiet al Romanilor, dar in acelas timp a fost si un poiet puternic nationalist. Poate ca perioada in care a trait Eminescu, i-a dat dreptul sa se ataseze la curentele nationaliste prezente la acea vreme in Europa. Poietii contemporani epocii comuniste ar fi trebuit sa fie constienti de efectul negativ al nationalismului asupra nivelului cultural al poporului.

In orce caz, in afara unor figuri de stil frumoase, gasesc aceasta creatie slaba si lipsita de sens.
#4840 (raspuns la: #4695) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Previzibil!! - de Zenyatta Mondatta la: 10/03/2004 02:45:27
(la: Neocrestinii)
Previzibila remarca!!! Eram convinsa ca voi fi penalizata pentru "figura de stil"!!Asteptam insa comentarii substantiale la adresa ideologiei,a consistentei textului..eventual corijari gramaticale...am folosit neinspirat cuvintul "pudicitate" in locul "pudorii".A trecut de cenzura vad!

cu respect
Zenyatta Mondatta
#11734 (raspuns la: #11656) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu cred ca - de carapiscum la: 28/08/2004 14:16:44
(la: MARINARUL)
autorul a vrut sa scoata in evidenta faptele ca atare si trairile personajelor fara a impodobi prea mult textul cu tot felul de figuri de stil. As numi asta un fel de pictura naiva.

So far, so good.
#20556 (raspuns la: #19383) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sis, - de dinisor la: 16/09/2004 10:24:45
(la: sentimente!)
citii primul comentariu. nu am mers mai departe cu a citii ce ti-a raspuns DESTIN pana nu iti raspund la acesta.

da, animalele au instinct de supravietuire. dar nu e asa ca il avem si noi? sa fie asta o alta forma de sentiment? autoapararea poate fi un sentiment? sau e doar un instinct? care e diferenta intre instinct si sentiment? (si ma repet: voi cei ce traitii cu dictionarele in buzunar, nu explicatia de acolo ma intereseaza, ci gandurile semenilor mei despre asta)

vezi tu sis, scrii tu la un moment dat ca cei ce au avut multe expriente neplacute isi controleaza usor sentimentele deoarece sufletele lor nu mai au energia necesara care favorizeaza sentimente spontane. eu am inteles ce ai vrut sa zici, si ca una care am trecut prin foc, apa, furtuna si cutremur (figuri de stil!) in viata mea, iti spun ca sentimentele spontane inca se mai nasc. sufletul imi este intr-adevar obosit, intr-o oarecare masura, dar nu capituleaza. se intampla asa ca atunci cand ajung la o stare profunda de oboseala emotionala si sufleteasca, ma retrag intr-un fel de colivie imaginara, carapace daca vrei, o tacere totala. nimeni nu aude nimic de la mine. bateriile sunt puse la incarcat. retraiesc evenimentele in gand pentru a le intelege menire. incet incet insa, energia atinge din nou punctul optim de funtionare si atunci reapar! un fel de pasarea phoenix? poate... un fel de ursulet in hibernare? nu stiu... ideea e ca sentimentele spontane inca le posed si crede-ma ca multe "nebunii" s-au intamplat din cauza lor.

"mai mult, cei care au curajul sa le arate lumii sunt oameni puternici care vor trai o viata lunga si implinita fiindca traindu-ti sentimentele din plin (si ma refer la intreaga paleta de sentimente, de la o extrema la alta) iti da acel plus de adrenalina si energie necesara pasului urmator." - spui tu sis, spre sfarsitul comentariului tau. vezi? suntem amandoua de acord ca despre acel gen de energie discutam! caci sentimentele sunt energie: si la propriu si la figurat! energie sub forma de caldura cand le simti, energie sub forma de "viteza in actiune" ca urmare a lor.

si apoi, ai mare dreptate, se poate discuta pe acest subiect pe timp indelungat...ceea ce inseamna ca voi reveni dupa ce am citit mai departe comentariile tale si a le lui DESTIN.


_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#22470 (raspuns la: #22443) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fantana arteziana si seceta! - de dinisor la: 17/09/2004 19:29:31
(la: sentimente!)
Da Alexule, ai dreptate si prezinti frumos punctul de vedere. Ce faci insa cu cei ce nu-si cunosc sufletul, ca il ignora si ca atare acesta se afla intr-o stare de "moarte clinica" (figura de stil!) ? Suflet ce nici nu este supus imploziei, nici exploziei. Doar inertiei!(si aici te rog sa nu crezi ca vorbesc despre haini, caci ei stabiliram ca se bucura (?) de negativul transformat in pozitiv- vorbesc mai degraba de cei "impietriti"). Crezi ca picatura de acid poate crea gaura ce da nastere fantanei? Eu cred ca este o seceta totala... si picatura de acid este prea putin pentru a crea acea tasnire...
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#22695 (raspuns la: #22678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...