comentarii

ultima zi de iarna


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ultima zi? - de Cri Cri la: 20/04/2006 07:10:09
(la: Ultima zi din viatza....)
Pentru mine fiecare zi e ultima zi... Incerc sa nu-mi las datorii neplatite (a nu se citi razbunare sau asa ceva!). Incerc sa las pe toata lumea sa stie exact ce simt si cer iertare chiar cand nu mi se pare ca eu am gresit... pentru neintelegeri, pentru necomunicare, pentru... Si iert, chiar daca mai doare inca; imi apas si imi inghesui in mine "glanda cu venin" si sper in fiecare clipa ca s-a atrofiat de tot si nu voi mai simti niciodata amar.
Nu maine... cred ca pot muri acum. Ar fi un moment bun. Sunt si prea singura, si prea lipsita de sentimente si dorinte... si nu mai astept nimic.
ultima zi...? - de aiyana la: 26/04/2006 19:41:32
(la: Ultima zi din viatza....)
M-am intrebat de multe ori cum ar fi daca as muri maine. Si ciudat, nu m-am intrebat intr-un moment de depresie sau de negativism, din contra intr-un moment de liniste, impacare poate chiar fericire de o anumita intensitate. De fapt, daca ma gandesc bine nici macar nu m-am intrebat ci mi-am spus ca as putea muri in acel moment fara sa am regrete. Cred ca singuratatea, greutatile, apasarile, nu fac decat sa ne provoace sa traim. Depasirea lor este cea care ne face sa radem, sa ne simtim stapani peste noi sau peste lumea noastra, sa ne credem macar, fericiti.
Si totusi, ce as face azi daca as muri maine...? Iertare as cere probabil la toti cei pe care i-am cunoscut, mai mult sau mai putin. Macar o data tot am gresit fiecaruia, imbratisari...cat de multe, iar de iertat n-as avea pe cine sa iert pt ca i-am iertat deja pe toti. Supararea nu tine la mine, iert, dar nu uit.
Ce imi imaginez eu mai des decat ultima zi din viata mea, este ultima zi din viata altor persoane, pe care am trait-o, pe care nu o mai pot schimba dar pe care as vrea sa o traiesc altfel. Si ma amagesc singura...poate poate intr-o buna zi nu voi mai stii cum am trait-o cu adevarat si singurul adevar va fi al meu. Nu spun ca e corect dar nici ca va fi asa...cine stie cum si ce va fi...?


.......
''Ne nastem goi, uzi si flamanzi, apoi lucrurile incep sa se inrautateasca.''
''Omul e singurul animal care roseste, sau singurul care e nevoit sa o faca''
Gaudeamus - ultima zi - de Andrei Birsan la: 27/11/2006 19:21:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Gaudeamus - ultima zi, ultima clipa
http://www.fotohobby.ro/g.htm
#160017 (raspuns la: #159934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ultima zi la mare pe anul acesta - de zaraza sc la: 27/03/2014 11:53:20
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/ultima-zi-la-mare-pe-anul-acesta

"Dimineata ne trezim tarziu si profit de internet pentru a urca inca un calup de poze pe Picassa, dupa care din strangem totul in coburi si ne urnim de data acesta in fomatie de 3 pe drumul catre Hopa. Astazi pedalez primii 40 de kilometrii impreuna cu Jan si Irina pana in Suermene unde ii asteapta urmatoarea gazda, iar dupa despartire sper sa prind acceleratul de vant de la ora 12:00.

In ultimele zile pedalate pe malul marii am avut in general parte de vant bun si in dupa-amiaza aceasta se anunta un mic uragan benefic ce vine din pacate la pachet si cu destul de multa ploaie. Asta e, tinand cont ca vreau sa se termine odata kilometrii plictisitori de pe malul marii prefer sa ma ud astazi si sa incerc sa gasesc un hotel ieftin pe langa Hopa.
[...]
A doua zi vine momentul sa ma despart de mare, cum altfel decat cu o urcare de 1000 de metri diferenta de nivel ce incepe fix de pe malul marii, din Hopa. Partea buna e ca am scapat de traficul principal si desi mai sunt masini ce trec din cand in cand, nu se compara cu traficul ultimelor 2 zile petrecute pe malul marii. Si intr-un fel prefer muntii cu tot cu urcari si coborari si mai putini kilometri pe zi plictiselii de pe drumurile drepte. Aici ai mere, o urmatoare serpentina, un loc bun pentru poza, o scurta coborare care sa-ti puna zambetul pe buze si poate cel mai important, ai tot timpul o priveliste care se schimba. Muchii, drumul, varfuri, rauri toate sunt elemente ce se combina in nenumarate moduri.

In principiu ar trebui sa urc de la 0 la 2000 de metri pana la nivelul la care se gaseste podisul din partea estica a Turciei, nu inainte de a trece de un pas de 2600 de metri. Dar pana acolo e cale lunga si trebuie sa trec prima data de Arvin cu cele 2 baraje ce au fost sapate in inima muntelui. Prima noapte ma prinde fix pe malul primului baraj, cu varfuri acoperite de zapada in jur si cu un peisaj care imi aminteste de Elvetia, doar cu moschei in loc de biserici in fiecare satuc.

Muntii astia arata extrem de spectaculos, si de-abia astept sa mai castig in inaltime sa vad cum arata de sus."

Multe poze faine... am ales cu greu pe aceasta. ;) Pentru peisaje panoramice sau detalii din natura accesati linkul de mai sus. :)
Pedaland catre Ararat si ultima zi a trepiedului - de zaraza sc la: 03/04/2014 12:08:13
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/pedaland-catre-ararat-si-ultima-zi-trepiedului

"Din Digor incepe si vantul din fata cu care m-am luptat cu o zi inainte, astfel incat kilometrii se scurg intr-un ritm anemic pe alternanta deal – vale ce urmeaza de aici incolo. In schimb Araratul se vede absolut genial in departare si devine parca din ce in ce mai mare pe masura ce trec kilometrii, pana cand intr-o curba asezata extrem de fotogenic deasupra unui canion ma opresc sa fac o poza cu trepiedul.

Doar ca trepiedul ia-l de unde nu-i, si dupa scurtul moment de soc si de realizare ca probabil a cazut de pe bicicleta din cauza drumului bombardat incep sa-mi fac calcule in minte unde poate sa fie. In momentul in care mergi pe bicicleta cel mai greu lucru e sa te intorci, mai ales atunci cand ai de urcat. Macar vantul bate din spate la intoarcere si uitandu-ma peste poze imi dau seama care a fost ultimul loc in care l-am avut.
[...]
Si toate astea imi treceau prin minde in vreme ce orice piatra mai neagra imi dadea impresia ca e trepiedul cazut, dar pana la urma, ajuns pana la locul ultimei poze nu a fost sa fie si pornesc pentru a treia oara pe aceasi bucata de drum. 30 de kilometri adaugati in plus, sperantele de a ajunge in Igdir complet scufundate si moralul cam la pamant din cauza problemei nou aparute. Si e pacat pentru ca lumina apusului e absolut superba, Araratul arata genial in departare si momentul in care soarele se duce dupa linia orizontului se potriveste cu momentul in care trec peste albia larga a unuia dintre putine rauri din zona, ce curge printr-o vale ce arata mult prea tare.

Macar seara e salvata de gasirea unui hotel cu internet in Tuzlunga, si de un dus cald dupa aproape 5 zile de pedalat."

Ultima zi in Turcia - inconjurand Araratul - de zaraza sc la: 03/04/2014 12:24:52
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/ultima-zi-turcia-inconjurand-araratul

"Dupa un somn bun a mai crescut moralul dupa ziua de ieri, cand am reusit sa pierd trepiedul si cum astazi e din nou o zi cu soare, si cum primii 40 de kilometri pana in Igdir sunt in coborare, totul e din nou roz, iar Araratul capata proportii masive pe masura ce ma apropii pe el.

Arata cu atat mai interesant cu cat spre nord, la poalele lui, e o imensa campie plata situata pe undeva pe la 1000 de metri iar varful se ridica inca 4000 de metri direct deasupra ei. Iar jos in campie e deja primavara, eu pedalez in tricou si toti pomii fructiferi sunt infloriti si verdele crud a inceput sa-si faca aparatia si pe aici. Iar in fundal, tot timpul e masivul Ararat.
[...]
In Dogubayazid in schimb am marea suprindere sa gasesc un magazin care are si trepiede in timp ce ma plimb pe aleea principala pentru a gasi un mic restaurand in care sa cheltuiesc restul de lire pe care il mai am. Si astfel ca dau fuga pana la gazda, iau aparatul, vad daca trepiedul poate sa-l tina si asa rezolv temporar si problema cu un alt trepied mai mic, mai fragil, mai usor dar si mai ieftin. O sa vad in Teheran daca gasesc ceva mai ok.

Maine ar trebui sa fac trecerea in Iran."

#651578 (raspuns la: #651577) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Satul Kang si o ultima zi petrecuta la Mashhad - de zaraza sc la: 12/05/2014 12:42:30
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/satul-kang-si-o-ultima-zi-petrecuta-mashhad

"[...] Revenind acum la ultima zi petrecuta in Mashhad in asteptarea datei de intrare in Turkmenistan, am zis ca doua zile petrecute fara bicicleta sunt prea mult si e timpul sa fac ceva miscare, astfel incat, la recomandarea gazdei hostelului la care am stat m-am indreptat catre un mic satuc aflat la 35 de kilometri de Mashhad.

Iar ziua de azi e un exemplu foarte bun a randurilor de mai sus, si incepe cu partea negativa, respectiv cu traficul infernal de vineri. Vineri e zi libera in Iran, astfel incat tot orasul pare sa se buluceasca cu catel cu purcel spre dealurile din nordul orasului. Pe de alta parte e relativ normal sa profite de o zi cu vreme buna, caci intr-o luna va deveni mult prea cald pentru astfel de activitati in mijlocul zilei.

Dar totusi sunt atat de multe masini, incat ti se taie orice chef de pedalat, cel putin pana cand intru pe drumul principal care urca catre micul satuc. Pe aici e mai bine, chiar daca momentele de linisite sunt la fel ca in tot Iran-ul extrem de rare. Drumul urca pe firul unei vai pe care sunt amenajate o multime de locuri de picnic, una din indeletnicirile preferate ale iranienilor.

Si fix cand incepeam sa fiu din nou revoltat pe trafic caci drumul pe firul vaii se ingustase destul de mult, apare din spate un grup de biciclisti din Mashhad, destul de nebuni de fel, cu care povestesc vrute si nevrute intr-o engleza de balta pana cand ajungem in Kang. Aici oamenii ma cheama la ceai si facem schimb de experiente aratand poze pe telefoane mobile. Imi place ca pozele vorbesc de la sine si am o parte din pozele alese din ultimele luni pe telefonul mobil si mi se pare ca spun destul de bine povestea calatoriei.

Dupa despartirea de grupul de ciclisti mai hoinaresc putin pe stradutele din jurul satului, prin livezi inflorite incercand sa gasesc un drumeag care sa ma scoata un pic mai sus, dar aparent acesta e cam greu de gasit. Satul in sine arata extrem de interesant, ridicat pe coasta unui deal abrupt casele par sa fie ridicate literalmente una peste alta.[...]"

Image and video hosting by TinyPic
Ultima zi in Tadjikistan si inca doua pasuri de 4300 de metri - de zaraza sc la: 20/06/2014 21:25:55
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/ultima-zi-tadjikistan-si-inca-2-pasuri-de-4300-de-metri

"[...]Dupa granita urmeaza 20 de kilometri pana la granita din partea Kyrgyza, 20 de kilometri ce sunt oficial in Kyrgystan si ce ar trebui sa fie in coborare. In curand ajungem in pas si aici dau si de una din statuile cu caprele de munte din Tadjikistan. Cea mai mare statuie am ratat-o atunci cand am luat-o pe Wakhan, dar de data statuia cu caproiul nu mai scapa si chiar daca lumina nu e cea mai potrivita e un bun prilej de poze.

Peisajul se schimb radical imediat cum trecem pasul si in loc de nisip si pietris dam de noroi si de iarba amestecata cu zapada. Totul e mult mai verde pe partea asta a muntelui iar in departare se vede Varful Lenin, primul varful de peste 7000 de metri pe care il intalnesc pe traseul de bicicleta. In schimb e prea tarziu ca sa trecem si granita kyrgyza astfel incat ne alegem un loc de cort si petrecem o noapte ca imigranti ilegali in Kyrgystan si speram ca maine sa nu fie nicio problema la vama.

Locul de cort a fost in schimb unul din cele mai faine din ultima vreme cu varful Lenin ridicandu-se 3500 de metri deasupra noastra in fundal."

Image and video hosting by TinyPic
Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu, - de (anonim) la: 12/02/2005 04:46:03
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Draga mea, viata nu e alceva decat ceea ce vrei tu sa fie. Nu te impiedica de micile dezamagiri care ti se ivesc in cale, exploteaza fiecare posiblilitate, inconjoarate de oameni pozitivi care te inspira, odihnestete, exerseaza, citeste, reflecteaza. Bucurate de fiecare zi, ca si cum ar fi ultima zi din viata ta. Viata e scurta -pretuieste fiecare secunda a ei!
#36097 (raspuns la: #32803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Frustrat? Nu. - de darianne la: 01/03/2005 18:18:22
(la: A fi roman: frustrare sau mandrie)
Observ cateva voci pe aici care dau cu kktzei in stanga si in dreapta dupa cei care din punctul lor de vedere ori au plecat din tara pt. ca sunt "bozgori" or "schwabo" ori pt. ca sunt ingineri fara capacitatea de a se adapta la furatul stil post-decembrist. Well, eu nu sunt nici una nici alta si am plecat nu din frustrare ci din dorinta de a face putin mai mult decat puteam acasa (a se observa ca si acum dupa multi ani spun "acasa"). Asta pt. ca am invatat sa fiu inginer acasa si am observat ca am capacitatea de a face mai mult decat mi se oferea acolo pe moment. Probabil am sa ma reintorc daca mi se vor oferi aceleasi posibilitati si acasa in viitor. Nu sunt frustrata si nu am nici o problema a spune ca sunt roman. De fapt multi din jurul meu nu stiu pe unde exact e Romania (se uita ei pe harta dupa aceea) si nu ma considera cu nimic mai mult decat "doar de o alta natie". Dar, e bine de mentionat ca sunt in Canada, unde sunt toate natiile Pamantului locuind impreuna. Ar fi total aiurea se se ia unii de altii pe motive nationale. Dar, cand vorbim de romanii plecati in Austria... cu aceia e alta poveste. Acolo au ajuns loazele mai repede ca inginerii, si au lansat ideea ca "romanii fura". Cum majoritatea austriecilor nu sunt doctori, au si ei atata minte incat sa generalizeze. Si noi, romani cu obraz, ne simtim. Si in consecinta ne comportam in asa fel incat sa nu fim considerati loaze, adica ne negam nationalitatea, chiar daca pt. o secunda, cand intram in magazinul nemtesc pe care scrie la intrare "romani si turci, va rugam nu furati".
Eu am prieteni in Austria. Buni prieteni, dar ii consider ac sunt peste media de inteligenta generala a celor care considera ca toti romanii fura. Si chiar si ei recunosc ca altii ii considera pe romani asa cum ii considera. Deci, persoana care vorbea de schwabo care isi reneaga nationalitatea, vezi? Si tu ai face la fel daca ar trebui sa locuiesti acolo. Nu cred ca ai intra cu mandrie intr-un magazin in care esti tratat ca ultima loaza doar pt. ca vorbesti romaneste. Asta e, asa cum ai tu preconceptii despre tigani, asa au si ei preconceptii despre tine, ca roman. Ce poti face e sa mergi acolo si sa dovedesti ca sunt romani care fac si stiu si altceva decat sa fure. Daca vrei sa faci ceva deosebit, fa un doctorat in cea mai buna universitatea de la ei si dovedeste-le ca esti mai bun ca ei; fa ceva deosbit in Romania si mergi la o conferinta internationala si arata-le ce poti ca roman; inventeaza ceva si arata intregii lumi ce poti ca roman; SAU convinge pe cei din jurul tau ca impreuna pot sa faca foarte mult, sa ajunga sa dovedeasca lumii ca nu mai au nevoie sa se ascunda si ca pot fi mandri de ei. Dand din gura si improscand cu kk imprejur nu va ajuta la a misca romanii sa fac ceva bun. Vorbind urat despre maghiari, nemti, tigani si ceilalti, nu faci decat sa arati cata frustrare ai in tine si cat de jos esti. De fapt te vezi la nivelul la care austriecii, nemtii, francezii etc. pot sa rada de tine si sa te calce in picioare, atata doar ca aici ai curajul sa dai din gura si in fata lor nu. A, si inainte sa arunci kktzei, verifica-ti limba romana, ca face parte din pachetul care se numeste "roman mandru" - "zi" (scris si "ziua" prin dictionarele mai vechi) se scrie cu un singur "i" (ex. "ca o zi de iarna in Australia" ;) ).
Chiar daca ultima propozitie a fost adresata personal, nu a fost cu intentia de a jigni pe nimeni. Am folosit-o doar ca exemplu. Adresandu-ma la persoana a doua, vorbeam de o persoana a doua "generalizata", ca in "tu, romane". Imi cer scuze anticipat daca am jignit pe cineva in focul exprimarii... Nu a fost cu intentie.

PS. Dupa ce am scris toata polologhia asta, mi-am amintit de prietenul meu, Sandor, din Oradea (numele de familie e tot unguresc). Imi amintesc cat de nervos era cand ii spuneam ca e ungur. Imi repeta de sute de ori ca noi suntem romani, si el e roman ca e nascut in Romania si acolo traieste si resursele romanesti le foloseste si el trebuie sa faca ceva pt. tara lui care e Romania. Multi il numesc pe Sandor bozgor (drept e? El nici macar nu vrea universitate in maghiara. De fapt, era nervos numai la auzul acelei idei). Si de fapt si pe mine ma numeau "bozgor" (?) desi am toate numele romanesti, doar pt. ca ma trag din vestul tarii. Cred ca tara asta e plina de frustrari locale mai tare decat orice altceva... Poate incepem un thread nou? ;)
O alta despartire - de gigi2005 la: 30/05/2005 02:36:52
(la: Despartirile sau viata pe segmente...)
pe care n-o voi uita a fost nu de un om ci de un caine.
Il chema Printul si avea un aer mandru, pasea sigur pe el si era seful haitei de caini din cartier. Eu aveam un catzelush iar Printul il batuse de multe ori. Il uram. Cand il vedeam dadeam cu pietre dupa el, si nu numai eu... Fugea de toata lumea, era jmecher, se ascundea de hingheri pe care ii miroasea de departe... Avea scoala maidanului, ce mai!
Pana intr-o zi de iarna cu un ger naprasnic cand iesind cu catzelul la plimbare l-am vazut intr-o tufa zgribulit, neajutorat, tremurand din toate madularele, era facut ghem si pierduse toata maretia si ingamfarea. Era o biata fiinta neajutorata... Ma privea cu ochii tristi, singur, infrigurat si infometat... M-am apropiat de el vorbindu-i cu voce plata sa nu-l sperii. Nu a miscat... Cand am intrat in scara l-am chemat si a venit cu mine pana la usa si s-a culcat pe presuletzul de picioare. I-am dat de mancare, l-am spalat si toata iarna a dormit acolo. Nu supara pe nimeni, nu latra la nimeni; cobora la parter si iesea afara cu primul om de dimineata si intra seara. Incepusem sa tin la el ca la un membru de familie dar aveam deja un caine si stateam la bloc...
Ma simtea de oriunde ca veneam si ma intampina cu bucurie, alerga sa-mi iasa in cale, ma astepta in statia de autobuz cand veneam de la serviciu, ma insotea noaptea la plimbare cu catzelul (pe care nu-l mai batea). A fost o fiinta pe care n-a iubit-o nimeni...Cand a vazut ca ii pasa cuiva si de el s-a schimbat, a devenit mai apropiat de oameni, toata lumea il iubea... Avea si el o "casa"...Nu stiu daca ma credeti dar acum plang cand mi-aduc aminte de el...
Dar s-a dovedit ca nu toata lumea il iubea cu adevarat. Profitand de increderea pe care incepuse sa o aiba in oameni, niste nenorociti l-au otravit. A murit in chinuri, cu ochii mari si negrii uitandu-se la mine, in bratele mele... L-am mangaiat, l-am alintat...N-am avut ce sa-i fac. A fost prea tarziu... Parca mi-a reprosat: unde ai fost! Ma bucur ca am stat cu el pana in ultima clipa... A fost Printul, un catzel de maidan cu un suflet de nobil...
Magda Isanos - Ultima zi - de cosmacpan la: 24/06/2006 20:53:08
(la: Intrarea permisa numai cu copilul)
Cind voi muri stiu ca va fi o zi
frumoasa, voi culege-n palme soare
si voi simti intiia sarbatoare,
gindind ca miine n-am a ma trezi
…………..
Si dintr-o data totul sub pleoape
cazind adinc spre linistea de-apoi,
ca-ntodeauna eu voi fi aproape,
si totusi prea departe, linga voi.

"De cealaltă parte a munţilor se afla o întreagă societate de paria. Iar atunci când într-un loc se adună mai mulţi excluşi, se petrece o osmoză mistică şi eşti înăuntru. Înăuntru, acolo unde este cald. Un lucru mic de tot, să te afli înăuntru, unde e cald, dar cât de mult contează. Este probabil cel mai important lucru din lumea asta."


ultima noapte - de anitzasmile la: 17/02/2008 12:01:05
(la: nu sunt yoghina,dar totusi ce stiti despre yoga?)
nu am povestit nimanui cu lux de amanunte cum a fost ultima zi si noapte cu el.daca tot am ajuns aici...poate ar trebui sa spun ce stiu,poate asta si trebuie,sa pot vorbi...voi nu ma cunoasteti,nu ma vedeti...in fine.
il scotea din minti atunci cand ma suna cineva si nu stiu de ce,i se pusese pata pe un bun prieten de-al meu,pe care nici nu a vrut sa-l invit la oficierea casatoriei.asta m-a durut insa l-am ascultat.
in ziua aceea eram deja foarte trista fiindca mi-am dat seama ca nu-mi va da ragazul de cateva zile.il rugasem sa ma lase sa gandesc putin la ce se intampla si la ce nu merge,cu promisiunea solemna ca dupa cateva zile vom vorbi civilizat unul cu altul.insa s-a razgandit si atunci am simtit nevoia sa plang,m-am simtit neputincioasa si aproape capitulasem.mi-am zis ca am facut cea mai mare greseala si trebuie sa suport consecintele.si a sunat acest prieten drag...nu mai vorbisem demult cu el,nici nu puteam sa-i mai raspund la telefon.si i-am raspuns de aceasta data si as fi vrut sa-i linistesc ingrijorarea.astepta cu nerabdare sa ma vada maritata si apoi nu mai dadeam nici un semn de viata,nu mai raspundeam la telefon!!!!!i-am spus ca sunt ok insa ma cunoaste de zeci de ani,deci stia ca nu sunt ok dupa cum i-am raspuns si nici nu a fost greu sa se prinda ca nu pot vorbi.am inchis.si a inceput cearta si iar am izbucnit nervos si i-am spus ca-l urasc,ca nu ma poate tine departe de toti cei dragi mie si pt.prima data de cand incepuse povestea asta am plans si i-am spus ca nu am nimic cu el,nu-l judec pt.nimic si-mi pare rau ca a trebuit sa faca atata drum pt.nimic,dar ca nu ma poate tine legata de el doar pt.recunostinta sau altceva.a spus ca are bani si-mi poate oferi viata pe care nu am avut-o niciodata.eu i-am spus ca nu ma intereseaza,bani am si eu,nu cat are el,dar am.apoi s-a asezat pe un scaun din camera,abatut si coplesit si el.spunea ca am sa raman singura cu demnitatea mea si eu spuneam ca nu-mi pasa,nu-l mai vreau in viata mea,nu ne potrivim si nu are sens sa insiste.nu-mi era teama de el,inca mai credeam ca ne putem intelege,ca putem ajunge la un numitor comun.apoi am vazut ca se intampla ceva,mormaia ceva ce nu intelegeam si fata i se schimonosea intr-un fel hidos...l-am intrebat ce face si mi-a spus ca nimic...m-am speriat si i-am strigat sa inceteze ca ma sperie.a spus ca nu face nimic si zambea...l-am strigat pe nume si i-am spus inca odata sa inceteze...si asta a fost...a zambit si a spus ca va face cum vreau eu fiindca nu vrea sa-mi faca rau.seara a decurs destul de linistita,se parea ca intelege ce-i cer si ca e de acord.si-a strans lucrurile.am facut cate o cana de ceai de tei,mai concentrat,speram sa ne linisteasca pe amandoi.la culcare l-am convins sa doarma in alta camera si,din nu stiu ce motiv,mi-am incuiat camera peste noapte.am adormit bustean...m-am trezit intr-un tarziu fiindca tragea de usa,incerca sa o deschida in timp ce-mi striga numele si-mi spunea sa nu-l gonesc de langa mine,ca are nevoie de mine...la inceput nu realizam,am crezut ca visez.m-am ridicat in sezut si am ascultat atenta.nu era vis,el chiar tragea de usa ,incerca sa intre implorandu-ma sa-i deschid.i-am spus sa mearga la culcare si vorbim dimineata.atunci a tras mai tare de usa si a inceput sa spuna insistent sa-i deschid.am tacut.dupa ceva timp,poate un minut doua,a mieunat...am zis in sinea mea 'ok,asta ce mai inseamna,crede ca ma amuza?'...apoi a mieunat pana s-a transformat intr-un miorlait urat,ca de pisica in calduri.un pic m-am speriat,nu intelegeam ce vrea,ce face...apoi au inceput alte zgomote sinistre,urate rau,infricosatoare.instinctiv am dat patura la o parte si m-am ridicat in genunchi incercand sa alung orice urma de somn si sa inteleg ce se aude...nu se intelegea nimic si cat am stat sa ascult asa,in genunchi am avut impresia ca dincolo de usa sunt adunate toate fiarele padurii...aveam impresia ca daca deschid in acel moment usa voi vedea altceva decat un barbat...nu stiu de ce am inceput sa ma rog in nestire,cu disperare...nu ma rugasem niciodata pana atunci asa ca nu spuneam o rugaciune anume,ci exact ce-mi venea in minte atunci.cand a incetat orice zgomot am aprins lumina cu teama si curaj in acelasi timp si am deschis usa.avea o privire ratacita,parea chinuit si dincolo de frica mea aproape ca am simtit mila...l-am intrebat ce se intampla si mi-a spus ca nu poate trai fara mine,ca are nevoie de mine...i-am promis ca vorbim dimineata,l-am condus inapoi in camera.intre timp s-a trezit mama si sora mea,care mi-au povestit a doua zi ca nu au mai adormit toata noaptea.eu am adormit la loc,ceaiul de tei are efect insa el s-a rugat chipurile toata noaptea.lor le-a fost teama sa-l mai lase singur,asa ca au incercat sa vorbeasca cu el.a doua zi a plecat,docil si implorandu-ma pana in ultima clipa sa nu-l gonesc.
mama s-a trezit abia dupa ce am iesit din camera,asa ca nu stia nimic din ce s-a intamplat,ceea ce m-a mirat.
#286237 (raspuns la: #286218) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A treia poveste...si ultima... - de Baby Mititelu la: 07/10/2011 13:46:33
(la: Steve Jobs )


A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.

Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.

Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.

Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.

A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.

Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.

Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.

Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.

Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.

Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni.

Vă mulţumesc foarte mult tuturor.
#623392 (raspuns la: #623391) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un ultim efort... - de adynet1 la: 19/08/2013 16:20:37
(la: Concurs foto)
Maine,20.8, e ultima zi de vot...
Intamplarea-dar nu cred asa d - de (anonim) la: 04/09/2003 04:21:14
(la: Poveste din liceu, in cheie nostalgica.)
Intamplarea-dar nu cred asa de mult in hazard- m-a facut tocmai azi sa dau peste blog-ul tau.De ce?Tocmai cazusem intr-o stare deplorabila...de ce?Poate pentru ca mi-am adus aminte de un coleg de al meu care a murit acum o luna.Interesant e ca m-am simtit vinovata pentru ca nu am putut sa il salvez-de ce?Nu stiu!Nici macar nu eram alaturi de el atunci si nu stiam ca "setea" lui de viata va sfarsi in acel tragic accident.Se pare ca viata e un sir de intrebari si mereu va exista una care ne va chinui " de ce?".Colegul meu avea ceea ce avea si colega ta!Acea stralucire in priviri care spunea cat de mult iubeste viata si ca vrea sa o traiasca la maxim-ca si cum azi ar fi ultima zi, dar si ca va avea un viitor stralucit daca va scapa de ziua de maine!Nu a scapat!Gaseste tu un raspuns la " de ce lor?"!Eu nu pot-sau nu vreau!
Pisicutza
Incerc sa comentez fara fraze - de Budai la: 24/09/2003 11:26:57
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
Incerc sa comentez fara fraze prea lungi pentru ca am multe de spus :
1)Sf.Petru a pierdut intr-o zi cheile de la Portile Raiului. Dumnezeu l-a pedepsit astfel: timp de trei zile sa pazeasca lacurile in adancul carora se aflau sufletele
unor popoare, in asa fel incat apele sa nu fie deloc tulburate. Sf.Petru
In prima zi Sf.Petru a pazit lacul chinezilor. A muncit enorm, intrucat chinezii erau numerosi si scoteau des capul la suprafata, tulburand apele.
Sf.Petru nu mai prididea sa-i infunde inapoi in lac.
In a doua zi Sf. Petru a pazit lacul rusilor. Iar a muncit enorm pentru ca rusii, desi mai putini, erau caposi: scoterau capul la suprafata de cate doua-trei ori.
In ultima zi Sf.Petru a pazit lacul romanilor.
Unde s-a odihnit cat a vrut. De fiecare data cand un roman scotea capul deasupra apei se gaseau alti doi care il trageau la fund.
Cam asta e bancul.
2)Bucataria franceza e cea mai buna din lume
3)Turismul francez nu e cel mai bun, dar daca nu-ti convine ai posibilitatea sa comentezi si sa-ti ceri banii inapoi
4)Francezii in general vorbesc foarte frumos, bine si corect, dar de fapt stau prost cu culture generala, dar nu toti
Dictionarul Larrousse spune ca Bracusi este un sculptor roman, Eliade un scriitor si istoric roman, Cioran un filozof francez de origine romana, iar Ionesco un scriitor francez de origine romana.
Trebuie sa acceptam ca ultimii doi au trait si scris cam in parti egale in cele doua limbi. Ir daca-ii intrebi pe francezi de cei patru, cel putin jumatate nu au auzit niciodata de ei.
5)Francezii din echipa de atletism sint francezi din departamentele de dincolo de mare, Guadelupa si Martinica foarte francezi chiar daca sint negri (sinteti rasisti?)
6)In orice tara se poate obtine cetatenia pentru merite deosebite, sportul si banii figurind printre meritele deosebite in capul listei.
7)De americani sa nu vorbim, prefer pozitia Frantei pentru razboiul din Iraq decit cea a Americii
8)Romani capabili si incapabili sint peste tot, la fel si francezi si tigani.
Cordialement,

Une française d'origine roumaine
ce a fost, a fost - de Catalina Bader la: 08/11/2003 03:30:52
(la: ROMANIA)
...
UITE CA A VENIT
ULTIMA ZI
#3658 (raspuns la: #3657) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Integrare - de Mi la: 20/11/2003 12:58:15
(la: Integrarea romanilor in occident)
Cred ca e o mare diferenta intre a te integra si a deveni altceva decat roman. Cred ca nici macar formalitatea de a-ti lua o cetatenie noua nu poate sa anuleze faptul de a fi roman. Observ cu placere ca romanii au o capacitate enorma de a se adapta la un nou stil de viata intr-o sociatate straina si ca au intr-adevar talent la invatarea limbilor straine. Sunt insa convinsa ca nimeni nu se poate transforma complet pentru ca "originalii" descopera "falsul", oricat de perfect ar fi. Nu-i asa ca in cazul unei picturi false auzim de multe ori argumentul "e falsa, pe vremea aceea nu existau aceste substante chimice in culori"...
Exista totusi tot mai multe cazuri care urmeaza acelasi tipar: origine romana, cetatenie straina, insa negarea daca nu a originii, macar a tarii, a lui Iliescu, a valorilor culturale, etc. Totul incununat de convingerea ca tara de adoptie e ceea ce se putea intampla mai bun. Mie mi-e destul de greu sa inteleg ce i-a dus pe acestia saaleaga aceasta cale. Inteleg ca multi se vor simti dezamagiti de Romania cu atat mai mult cu cat isi vor gasi un rost in Occident. Romania, e drept face mult (vant) pentru integrarea in NATO/ Europa!/etc, insa ma amaraste faptul ca nu face nimic pentru a-si castiga respectul in lume. Alte tari au la fel de multe parti negetive si pozitive, au trecut prin comunism si se lupta cu marea coruptie, dar glasul lor e ascultat si respectat (vezi Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria).
De aceea, probabil, sunt multi romani care se feresc sa recunoasca de unde vin si se topesc in noua masa. Poate ca la unii mai apare si o doza de snobism, nu stiu.
Si eu am avut sentimente contrarii in prima faza. Cand mi-am vizitat orasul natal pentru prima data dupa ce am plecat era o zi de iarna innorata si tot ce mi-am dorit a fost sa plec mai repede inapoi. Inchipuiti-va, sa nu-ti mai placa acasa la tine! A urmat un fel de cearta cu mine insami si doar sotului meu i-am povestit ce-mi trecea prin cap. N-am vrut sa-mi ranesc parintii si bine am facut.
A doua oara cand am mers acasa m-am simtit altfel. De cum am trecut granita am simtiti ca sunt intreaga din nou iar acasa a decurs totul ca si cum nu as fi fost plecata nici o zi. A fost si meritul parintilor si al rudelor care au tratat vizita mea ca pe ceva normal, fara sa-mi dea impresia ca s-ar fi schimbat ceva si, bineinteles, fara bocete. Eram pur si simplu iarasi pentru doua saptamani acasa.
Insa procesul de integrare a inaintat tot mai mult odata ce m-am intors in Germania si am inceput si sa studiez si mi-am pus si eu candva intrebarea "Oare mai sunt romanca?" Multi ma admira ca ma descurc atat de bine si ca m-am integrat deja in societate si cred ca, daca as vrea, as putea face si eu pasul acela de a nu mai fi romanca. Insa stiu ca nu mi-ar reusi figura, as fi vazuta si prost de nemti. Chiar sambata imi spunea cineva ca are o vecina din Romania de origine germana si care povesteste cat de groaznic era la bunicii ei la tara, ca nu aveau masina de spalat si strazile nu erau asfaltate si ii era rusine sa- si invite prietenii acolo.
Si cunostinta mea, mirata, a spus ca nu intelege de ce isi vorbeste vecina ei tara atat de rau. Ca e normal ca nu toata lumea are masina de spalat in Europa de est la tara si ca i se pare exagerat sa-ti tii prietenii, chiar si din inalta sociatate de judecatori si doctori, departe de tine numai pe motive materiale(mai ales ca la bunicii lor tot la fel trebuie sa fie).
Ce sa faci, e tot vina noastra ca nu stim sa tinem unii cu altii si simtim prea des necesitatea de a ne vorbi de rau. Aceasta e probabil si explicatia organizarii deficitare a romanilor din asa-numita diaspora. Care roman si-ar inchipui sa traiasca intr-un cartier romanesc asa cum o fac italienii sau chinezii? Poate e rusine sa fii roman si de aceea multi prefera retragerea luptei.
Sa zicem ca Romania e o tara bogata, cu cea mai mare crestere economica in Europa, cu o legislatie de nota 10, si cu un venit mediu pe cap de locuitor de 20000 de EUR pe an. Cati romani credeti ca ar povesti ca si ei vin din tara- minune?
Sa revenim la anul 2003, adica la realitate. Cati romani cunoasteti ca s-au prezentat la Ambasadele si Consulatele Romaniei pentru a vota Leges modificarii Constitutiei? Cati romani renunta intr-un an la cetatenia romana? Si cati dintre ei reusesc sa le transmita copiilor lor limba romana si basmele romanesti? Oare cati dintre partenerii romanilor din strainatate vorbesc deja limba romana?
Vi se pare ca exagerez?

Pe curand!
Mi
#4808 (raspuns la: #4573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:21:25
(la: Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!))
Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.

Iata-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu cea mai mare parte a studentilor basarabeni din acel an care veneau in Romania. Cateva ore lungi in Ungheni, apoi Iasi, iata-ma facand cunostinta cu simpaticul meu prieten Cipi, care a terminat aici liceul. La Cluj? Ce bine, si eu! Trebuia sa asteptam vreo sapte-zece ore, tocmai scapasem trenul. Hai sa-ti arat orasul! Hai!

Iata-ne langa universitate, iata-ne pe langa parcul ala lung caruia nu-i mai tin minte numele, iata-ne intr-un bar band cate o cola, cafea, apoi mai departe aiurea pe strazi, numai nu in acea gara, care nu mi s-a parut a avea o imagine estetica, o imagine a unui loc unde poti astepta cateva ore.

Incercam sa compar acest oras cu Chisinaul, nu stiam ce sa cred, comparam parcul cu parcul Stefan cel Mare, sediile universitatii pe care le vedeam aici si cele de acasa. Nu mi se parea urat, din contra, fain, dar incepeam sa simt un dor de orasul meu, de prietenii ce au venit in ultima zi sa ma vada, numai ca eu nu mai eram acolo, de strazile acelea abia luminate ale Chisinaului, dor de verdele halucinant de peste tot, orasul meu extrem de verde ramanea in urma, simteam cum ma indepartez si de prietenii mei, acele ore din Iasi parca incercau sa ma faca sa ma mai gandesc, dar nu, vreau in Romania, in aceasta tara minunata a visurilor mele. Chiar in Cluj, cu cat mai departe de acasa - cu atat mai bine, cu atat mai usor de a suporta lipsa celor dragi, daca stii ca sunt departe, prea departe, imposibil sa reactioneze cand te gandesti la ei.

Iata-ne cu Cipi mancand pe strada sanwichiuri si cautand alt bar pentru a mai bea o cafea ca sa nu adormim. Am gasit. Iar pe drumuri. Apoi la gara. Apoi in tren. Apoi Cipi imi zice sa ne cautam un compartiment gol, gasim, adormim, peste vreo patru ore intra in compartiment niste personaje nu tocmai frumos mirositoare, ni se face rau la stomac, iesim, mergem in compartimentul nostru unde viitorii colegi de la Cluj dorm, dar pe noi nu prea ne intereseaza, ii trezim, ne fac loc si noua si adormim. Aici e Clujul?

Coboram repede, habar n-avand ca trenul sta mai mult aici. Nu ne asteapta nimeni, spre deosebire de colegii care au ramas in Iasi. Incepe panica, spre amuzamentul lui Cipi si al meu. Alearga speriati, iau taxiuri, unii mergand la facultate (e sambata) altii la camine.

Mergem si noi la camine, nu ne asteapta nimeni aici, in sfarsit o administratoare mai inimoasa ne da cateva camere pana luni. Eu cu Cipi mergem sa ne cautam facultatile noastre. Un oras vechi, impresie de film sa vezi prima oara Clujul. Mai ales daca vii din RM. Din orasul viu, energicul si raul Chisinau, fata de dulcele mosnegel romano-maghiar. Da, crezusem ca va trebui sa invat maghiara pentru a ma descurca in acest oras cu toate bancile vopsite in tricolor. La gara, auzeam numai vorba maghiara, probabil din cauza ca pleca un tren spre Budapesta, dar nu m-am gandit la asta.

O fata plangea nestiind ce sa faca, am dus-o la camin. Cipi isi vazuse numele pe lista de cazare. Am gasit niste studenti basarabeni in caminul facultatii de drept. Au zis ca putem sta pana ne descurcam cu toate actele, cu cazarea. Erau simpatici, karatisti sau asa ceva, dar ne-au aratat o perspectiva a Clujului la care nu ne asteptasem.

Ce cautati, bai baieti, in orasul asta? La litere, drept, sunteti nebuni! O sa va strice zilele profii astia, stiti cat iubesc basarabenii? I-ar pica pe toti. Mai ales la drept si la litere. Eu sa fiu in locul vostru m-as transfera acum in alt oras, numai nu aici.

Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. O poveste urmuziana. Povestea silii si a renuntarii. Povestea atrofierii simturilor, deceptiilor. O poveste despre degradare si simtul mortii la numai un pas. A insuficientei aerului in facultatea de litere, a naduselii din unele sali de curs. A sentimentului de a te simti o vita proasta in fata geniului de profesor. Cultivarea sentimentului de inferioritate: 1) student in fata gavniucilor de profesori 2) baiete, nu esti cumva basarabean? Am observat, am observat. Mai cere carti de la colegi, mai invata limba romana etc.etc.

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (suntem desigur cea mai buna facultate de litere din tara, aia de la Bucuresti e clar sub nivelul nostru) si prostie. Da' cate glume proaste am auzit! Stiti cum fac profesorii cate un cacat de gluma si toti rad in sila, sa nu se supere profesorul.

Ma bagase cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!

Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

Asa am inceput sa nu mai fac notite, sa nu mai scriu in caietelul meu, ci direct pe pereti, ziduri, lifturi.

Am obosit sa tot visez si m-am dus la cinematograf. Sa privesc Fight club, sau poate un film de Tarantino, intelegi?



Crede si nu cerceta!...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...