comentarii

ultima zi din an


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ultima zi la mare pe anul acesta - de zaraza sc la: 27/03/2014 11:53:20
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/ultima-zi-la-mare-pe-anul-acesta

"Dimineata ne trezim tarziu si profit de internet pentru a urca inca un calup de poze pe Picassa, dupa care din strangem totul in coburi si ne urnim de data acesta in fomatie de 3 pe drumul catre Hopa. Astazi pedalez primii 40 de kilometrii impreuna cu Jan si Irina pana in Suermene unde ii asteapta urmatoarea gazda, iar dupa despartire sper sa prind acceleratul de vant de la ora 12:00.

In ultimele zile pedalate pe malul marii am avut in general parte de vant bun si in dupa-amiaza aceasta se anunta un mic uragan benefic ce vine din pacate la pachet si cu destul de multa ploaie. Asta e, tinand cont ca vreau sa se termine odata kilometrii plictisitori de pe malul marii prefer sa ma ud astazi si sa incerc sa gasesc un hotel ieftin pe langa Hopa.
[...]
A doua zi vine momentul sa ma despart de mare, cum altfel decat cu o urcare de 1000 de metri diferenta de nivel ce incepe fix de pe malul marii, din Hopa. Partea buna e ca am scapat de traficul principal si desi mai sunt masini ce trec din cand in cand, nu se compara cu traficul ultimelor 2 zile petrecute pe malul marii. Si intr-un fel prefer muntii cu tot cu urcari si coborari si mai putini kilometri pe zi plictiselii de pe drumurile drepte. Aici ai mere, o urmatoare serpentina, un loc bun pentru poza, o scurta coborare care sa-ti puna zambetul pe buze si poate cel mai important, ai tot timpul o priveliste care se schimba. Muchii, drumul, varfuri, rauri toate sunt elemente ce se combina in nenumarate moduri.

In principiu ar trebui sa urc de la 0 la 2000 de metri pana la nivelul la care se gaseste podisul din partea estica a Turciei, nu inainte de a trece de un pas de 2600 de metri. Dar pana acolo e cale lunga si trebuie sa trec prima data de Arvin cu cele 2 baraje ce au fost sapate in inima muntelui. Prima noapte ma prinde fix pe malul primului baraj, cu varfuri acoperite de zapada in jur si cu un peisaj care imi aminteste de Elvetia, doar cu moschei in loc de biserici in fiecare satuc.

Muntii astia arata extrem de spectaculos, si de-abia astept sa mai castig in inaltime sa vad cum arata de sus."

Multe poze faine... am ales cu greu pe aceasta. ;) Pentru peisaje panoramice sau detalii din natura accesati linkul de mai sus. :)
ultima zi? - de Cri Cri la: 20/04/2006 07:10:09
(la: Ultima zi din viatza....)
Pentru mine fiecare zi e ultima zi... Incerc sa nu-mi las datorii neplatite (a nu se citi razbunare sau asa ceva!). Incerc sa las pe toata lumea sa stie exact ce simt si cer iertare chiar cand nu mi se pare ca eu am gresit... pentru neintelegeri, pentru necomunicare, pentru... Si iert, chiar daca mai doare inca; imi apas si imi inghesui in mine "glanda cu venin" si sper in fiecare clipa ca s-a atrofiat de tot si nu voi mai simti niciodata amar.
Nu maine... cred ca pot muri acum. Ar fi un moment bun. Sunt si prea singura, si prea lipsita de sentimente si dorinte... si nu mai astept nimic.
ultima zi...? - de aiyana la: 26/04/2006 19:41:32
(la: Ultima zi din viatza....)
M-am intrebat de multe ori cum ar fi daca as muri maine. Si ciudat, nu m-am intrebat intr-un moment de depresie sau de negativism, din contra intr-un moment de liniste, impacare poate chiar fericire de o anumita intensitate. De fapt, daca ma gandesc bine nici macar nu m-am intrebat ci mi-am spus ca as putea muri in acel moment fara sa am regrete. Cred ca singuratatea, greutatile, apasarile, nu fac decat sa ne provoace sa traim. Depasirea lor este cea care ne face sa radem, sa ne simtim stapani peste noi sau peste lumea noastra, sa ne credem macar, fericiti.
Si totusi, ce as face azi daca as muri maine...? Iertare as cere probabil la toti cei pe care i-am cunoscut, mai mult sau mai putin. Macar o data tot am gresit fiecaruia, imbratisari...cat de multe, iar de iertat n-as avea pe cine sa iert pt ca i-am iertat deja pe toti. Supararea nu tine la mine, iert, dar nu uit.
Ce imi imaginez eu mai des decat ultima zi din viata mea, este ultima zi din viata altor persoane, pe care am trait-o, pe care nu o mai pot schimba dar pe care as vrea sa o traiesc altfel. Si ma amagesc singura...poate poate intr-o buna zi nu voi mai stii cum am trait-o cu adevarat si singurul adevar va fi al meu. Nu spun ca e corect dar nici ca va fi asa...cine stie cum si ce va fi...?


.......
''Ne nastem goi, uzi si flamanzi, apoi lucrurile incep sa se inrautateasca.''
''Omul e singurul animal care roseste, sau singurul care e nevoit sa o faca''
Gaudeamus - ultima zi - de Andrei Birsan la: 27/11/2006 19:21:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Gaudeamus - ultima zi, ultima clipa
http://www.fotohobby.ro/g.htm
#160017 (raspuns la: #159934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pedaland catre Ararat si ultima zi a trepiedului - de zaraza sc la: 03/04/2014 12:08:13
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/pedaland-catre-ararat-si-ultima-zi-trepiedului

"Din Digor incepe si vantul din fata cu care m-am luptat cu o zi inainte, astfel incat kilometrii se scurg intr-un ritm anemic pe alternanta deal – vale ce urmeaza de aici incolo. In schimb Araratul se vede absolut genial in departare si devine parca din ce in ce mai mare pe masura ce trec kilometrii, pana cand intr-o curba asezata extrem de fotogenic deasupra unui canion ma opresc sa fac o poza cu trepiedul.

Doar ca trepiedul ia-l de unde nu-i, si dupa scurtul moment de soc si de realizare ca probabil a cazut de pe bicicleta din cauza drumului bombardat incep sa-mi fac calcule in minte unde poate sa fie. In momentul in care mergi pe bicicleta cel mai greu lucru e sa te intorci, mai ales atunci cand ai de urcat. Macar vantul bate din spate la intoarcere si uitandu-ma peste poze imi dau seama care a fost ultimul loc in care l-am avut.
[...]
Si toate astea imi treceau prin minde in vreme ce orice piatra mai neagra imi dadea impresia ca e trepiedul cazut, dar pana la urma, ajuns pana la locul ultimei poze nu a fost sa fie si pornesc pentru a treia oara pe aceasi bucata de drum. 30 de kilometri adaugati in plus, sperantele de a ajunge in Igdir complet scufundate si moralul cam la pamant din cauza problemei nou aparute. Si e pacat pentru ca lumina apusului e absolut superba, Araratul arata genial in departare si momentul in care soarele se duce dupa linia orizontului se potriveste cu momentul in care trec peste albia larga a unuia dintre putine rauri din zona, ce curge printr-o vale ce arata mult prea tare.

Macar seara e salvata de gasirea unui hotel cu internet in Tuzlunga, si de un dus cald dupa aproape 5 zile de pedalat."

Ultima zi in Turcia - inconjurand Araratul - de zaraza sc la: 03/04/2014 12:24:52
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/ultima-zi-turcia-inconjurand-araratul

"Dupa un somn bun a mai crescut moralul dupa ziua de ieri, cand am reusit sa pierd trepiedul si cum astazi e din nou o zi cu soare, si cum primii 40 de kilometri pana in Igdir sunt in coborare, totul e din nou roz, iar Araratul capata proportii masive pe masura ce ma apropii pe el.

Arata cu atat mai interesant cu cat spre nord, la poalele lui, e o imensa campie plata situata pe undeva pe la 1000 de metri iar varful se ridica inca 4000 de metri direct deasupra ei. Iar jos in campie e deja primavara, eu pedalez in tricou si toti pomii fructiferi sunt infloriti si verdele crud a inceput sa-si faca aparatia si pe aici. Iar in fundal, tot timpul e masivul Ararat.
[...]
In Dogubayazid in schimb am marea suprindere sa gasesc un magazin care are si trepiede in timp ce ma plimb pe aleea principala pentru a gasi un mic restaurand in care sa cheltuiesc restul de lire pe care il mai am. Si astfel ca dau fuga pana la gazda, iau aparatul, vad daca trepiedul poate sa-l tina si asa rezolv temporar si problema cu un alt trepied mai mic, mai fragil, mai usor dar si mai ieftin. O sa vad in Teheran daca gasesc ceva mai ok.

Maine ar trebui sa fac trecerea in Iran."

#651578 (raspuns la: #651577) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Satul Kang si o ultima zi petrecuta la Mashhad - de zaraza sc la: 12/05/2014 12:42:30
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/satul-kang-si-o-ultima-zi-petrecuta-mashhad

"[...] Revenind acum la ultima zi petrecuta in Mashhad in asteptarea datei de intrare in Turkmenistan, am zis ca doua zile petrecute fara bicicleta sunt prea mult si e timpul sa fac ceva miscare, astfel incat, la recomandarea gazdei hostelului la care am stat m-am indreptat catre un mic satuc aflat la 35 de kilometri de Mashhad.

Iar ziua de azi e un exemplu foarte bun a randurilor de mai sus, si incepe cu partea negativa, respectiv cu traficul infernal de vineri. Vineri e zi libera in Iran, astfel incat tot orasul pare sa se buluceasca cu catel cu purcel spre dealurile din nordul orasului. Pe de alta parte e relativ normal sa profite de o zi cu vreme buna, caci intr-o luna va deveni mult prea cald pentru astfel de activitati in mijlocul zilei.

Dar totusi sunt atat de multe masini, incat ti se taie orice chef de pedalat, cel putin pana cand intru pe drumul principal care urca catre micul satuc. Pe aici e mai bine, chiar daca momentele de linisite sunt la fel ca in tot Iran-ul extrem de rare. Drumul urca pe firul unei vai pe care sunt amenajate o multime de locuri de picnic, una din indeletnicirile preferate ale iranienilor.

Si fix cand incepeam sa fiu din nou revoltat pe trafic caci drumul pe firul vaii se ingustase destul de mult, apare din spate un grup de biciclisti din Mashhad, destul de nebuni de fel, cu care povestesc vrute si nevrute intr-o engleza de balta pana cand ajungem in Kang. Aici oamenii ma cheama la ceai si facem schimb de experiente aratand poze pe telefoane mobile. Imi place ca pozele vorbesc de la sine si am o parte din pozele alese din ultimele luni pe telefonul mobil si mi se pare ca spun destul de bine povestea calatoriei.

Dupa despartirea de grupul de ciclisti mai hoinaresc putin pe stradutele din jurul satului, prin livezi inflorite incercand sa gasesc un drumeag care sa ma scoata un pic mai sus, dar aparent acesta e cam greu de gasit. Satul in sine arata extrem de interesant, ridicat pe coasta unui deal abrupt casele par sa fie ridicate literalmente una peste alta.[...]"

Image and video hosting by TinyPic
Ultima zi in Tadjikistan si inca doua pasuri de 4300 de metri - de zaraza sc la: 20/06/2014 21:25:55
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/ultima-zi-tadjikistan-si-inca-2-pasuri-de-4300-de-metri

"[...]Dupa granita urmeaza 20 de kilometri pana la granita din partea Kyrgyza, 20 de kilometri ce sunt oficial in Kyrgystan si ce ar trebui sa fie in coborare. In curand ajungem in pas si aici dau si de una din statuile cu caprele de munte din Tadjikistan. Cea mai mare statuie am ratat-o atunci cand am luat-o pe Wakhan, dar de data statuia cu caproiul nu mai scapa si chiar daca lumina nu e cea mai potrivita e un bun prilej de poze.

Peisajul se schimb radical imediat cum trecem pasul si in loc de nisip si pietris dam de noroi si de iarba amestecata cu zapada. Totul e mult mai verde pe partea asta a muntelui iar in departare se vede Varful Lenin, primul varful de peste 7000 de metri pe care il intalnesc pe traseul de bicicleta. In schimb e prea tarziu ca sa trecem si granita kyrgyza astfel incat ne alegem un loc de cort si petrecem o noapte ca imigranti ilegali in Kyrgystan si speram ca maine sa nu fie nicio problema la vama.

Locul de cort a fost in schimb unul din cele mai faine din ultima vreme cu varful Lenin ridicandu-se 3500 de metri deasupra noastra in fundal."

Image and video hosting by TinyPic
*** - de kiku la: 31/12/2008 10:23:29
(la: CLOvNIADA)
trebuia sa trec si pe aici. :(
de la politica la clovniada...o iau de la capat...in ultima zi a anului.:(
kiku - de Paianjenul la: 31/12/2008 10:40:04 Modificat la: 31/12/2008 10:41:57
(la: CLOvNIADA)

"de la politica la clovniada...o iau de la capat...in ultima zi a anului.:("

- Diverse (si-ncilcite) sint caile cafenelei...

(Ia-ti un GPS...)...

#379804 (raspuns la: #379788) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
honey - de dumbo la: 31/12/2008 13:32:52
(la: Superstitii si traditii de Anul Nou)
nici gand.vorghiam cu baietii astia care gandeau ca sotienu o fo de vina ca n-am avut eu bani.nu vreu sa le produc emotii acu in ultima zi din an :D
#379918 (raspuns la: #379900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A treia poveste...si ultima... - de Baby Mititelu la: 07/10/2011 13:46:33
(la: Steve Jobs )


A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.

Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.

Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.

Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.

A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.

Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.

Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.

Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.

Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.

Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni.

Vă mulţumesc foarte mult tuturor.
#623392 (raspuns la: #623391) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:21:25
(la: Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!))
Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.

Iata-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu cea mai mare parte a studentilor basarabeni din acel an care veneau in Romania. Cateva ore lungi in Ungheni, apoi Iasi, iata-ma facand cunostinta cu simpaticul meu prieten Cipi, care a terminat aici liceul. La Cluj? Ce bine, si eu! Trebuia sa asteptam vreo sapte-zece ore, tocmai scapasem trenul. Hai sa-ti arat orasul! Hai!

Iata-ne langa universitate, iata-ne pe langa parcul ala lung caruia nu-i mai tin minte numele, iata-ne intr-un bar band cate o cola, cafea, apoi mai departe aiurea pe strazi, numai nu in acea gara, care nu mi s-a parut a avea o imagine estetica, o imagine a unui loc unde poti astepta cateva ore.

Incercam sa compar acest oras cu Chisinaul, nu stiam ce sa cred, comparam parcul cu parcul Stefan cel Mare, sediile universitatii pe care le vedeam aici si cele de acasa. Nu mi se parea urat, din contra, fain, dar incepeam sa simt un dor de orasul meu, de prietenii ce au venit in ultima zi sa ma vada, numai ca eu nu mai eram acolo, de strazile acelea abia luminate ale Chisinaului, dor de verdele halucinant de peste tot, orasul meu extrem de verde ramanea in urma, simteam cum ma indepartez si de prietenii mei, acele ore din Iasi parca incercau sa ma faca sa ma mai gandesc, dar nu, vreau in Romania, in aceasta tara minunata a visurilor mele. Chiar in Cluj, cu cat mai departe de acasa - cu atat mai bine, cu atat mai usor de a suporta lipsa celor dragi, daca stii ca sunt departe, prea departe, imposibil sa reactioneze cand te gandesti la ei.

Iata-ne cu Cipi mancand pe strada sanwichiuri si cautand alt bar pentru a mai bea o cafea ca sa nu adormim. Am gasit. Iar pe drumuri. Apoi la gara. Apoi in tren. Apoi Cipi imi zice sa ne cautam un compartiment gol, gasim, adormim, peste vreo patru ore intra in compartiment niste personaje nu tocmai frumos mirositoare, ni se face rau la stomac, iesim, mergem in compartimentul nostru unde viitorii colegi de la Cluj dorm, dar pe noi nu prea ne intereseaza, ii trezim, ne fac loc si noua si adormim. Aici e Clujul?

Coboram repede, habar n-avand ca trenul sta mai mult aici. Nu ne asteapta nimeni, spre deosebire de colegii care au ramas in Iasi. Incepe panica, spre amuzamentul lui Cipi si al meu. Alearga speriati, iau taxiuri, unii mergand la facultate (e sambata) altii la camine.

Mergem si noi la camine, nu ne asteapta nimeni aici, in sfarsit o administratoare mai inimoasa ne da cateva camere pana luni. Eu cu Cipi mergem sa ne cautam facultatile noastre. Un oras vechi, impresie de film sa vezi prima oara Clujul. Mai ales daca vii din RM. Din orasul viu, energicul si raul Chisinau, fata de dulcele mosnegel romano-maghiar. Da, crezusem ca va trebui sa invat maghiara pentru a ma descurca in acest oras cu toate bancile vopsite in tricolor. La gara, auzeam numai vorba maghiara, probabil din cauza ca pleca un tren spre Budapesta, dar nu m-am gandit la asta.

O fata plangea nestiind ce sa faca, am dus-o la camin. Cipi isi vazuse numele pe lista de cazare. Am gasit niste studenti basarabeni in caminul facultatii de drept. Au zis ca putem sta pana ne descurcam cu toate actele, cu cazarea. Erau simpatici, karatisti sau asa ceva, dar ne-au aratat o perspectiva a Clujului la care nu ne asteptasem.

Ce cautati, bai baieti, in orasul asta? La litere, drept, sunteti nebuni! O sa va strice zilele profii astia, stiti cat iubesc basarabenii? I-ar pica pe toti. Mai ales la drept si la litere. Eu sa fiu in locul vostru m-as transfera acum in alt oras, numai nu aici.

Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. O poveste urmuziana. Povestea silii si a renuntarii. Povestea atrofierii simturilor, deceptiilor. O poveste despre degradare si simtul mortii la numai un pas. A insuficientei aerului in facultatea de litere, a naduselii din unele sali de curs. A sentimentului de a te simti o vita proasta in fata geniului de profesor. Cultivarea sentimentului de inferioritate: 1) student in fata gavniucilor de profesori 2) baiete, nu esti cumva basarabean? Am observat, am observat. Mai cere carti de la colegi, mai invata limba romana etc.etc.

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (suntem desigur cea mai buna facultate de litere din tara, aia de la Bucuresti e clar sub nivelul nostru) si prostie. Da' cate glume proaste am auzit! Stiti cum fac profesorii cate un cacat de gluma si toti rad in sila, sa nu se supere profesorul.

Ma bagase cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!

Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

Asa am inceput sa nu mai fac notite, sa nu mai scriu in caietelul meu, ci direct pe pereti, ziduri, lifturi.

Am obosit sa tot visez si m-am dus la cinematograf. Sa privesc Fight club, sau poate un film de Tarantino, intelegi?



Crede si nu cerceta!...
pt. Ingrid - de (anonim) la: 03/02/2004 12:15:20
(la: Practici profesia visata?)
Draga Ingrid,
Ai pus o intrebare grea si necesita mult de scris ca raspuns dar incerc sa reduc pe cit se poate povestea vietii mele.
la vreo 5 ani vroiam sa ma fac calugar... pe la 7 ani visam sa devin scamator, magician,dar o profesoara de desen prin clasa a 7a mi-a zis ca am talent si ar trebui sa ma duc la scoala de belle arte.
Ei bine multi mi-au spus asta si dupa scoala generala am dat examen la Tonitza si am intrat.Acolo am ajuns printre primii artisti elevi de mare talent si desigur ca pasul urmator a fost sa studiez la Grigorescu,insa...acolo am incercat de 5 ori dar neavind pilele necesare...desigur ca n-am intrat.
Intre timp am facut armata la pompieri,si avut diverse meserii,doar una fiind oarecum legata de arta,lucrind 2 ani la Hotel Parc in calitate de grafician.
Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa la facultate dar in acelasi timp mi-am dat seama ca si cu ea facuta ,nu-i un viitor mare in Romania.
Si uite asa mi s-a pus in cap idea sa plec definitiv din tara.Mi-a fost greu si am asteptat 5 ani de lupte cu securitatea si guvernul roman sa-mi dea voie sa emigrez.In final ,in 1982 m-au chemat la Iorga si dat formularele de pasaport.
Toti prietenii imi spuneau ca fac o prostie si parintii la fel,f. tristi,ei au fost dat jos din functii la posturi mici din cauza mea,si ..partidul comunist le-a spus ca nu stiu sa ma educe in spiritul real al tarii!
Desigur ca am trecut prin multe hirjoneli cu securitatea si batai si insulte de genul ca-s un cacat si ca"ce ba boule, crezi ca piinea in America e mai buna ca a noastra?O sa mori de foame acolo si o sa dormi pe strada,cacam-as pe ochii tai"si m-au scuipat efectiv!Mi-au dat suturi in dos si injurat etc...dar nu mai doresc sa-mi aduc aminte,trecutul e mort pt. mine.
Am primit pasaport fara cetatenie,si in acei ani era altfel la ambasada USA din Buc.Daca nu aveai rude ori cineva care sa te sponsorizeze,ambasada iti oferea vreo organizatie de ajutor social ce exista din donatii particulare,sa te ajute ,si fiind in aceasta categorie,mi-au dat sa fiu ajutat de International Rescue Committee cu sediul in Manhattan,New York.
Mi-au platit si biletul de avion la Roma unde am stat 2 sapt. in tranzit la o pensiune condusa de ambasada USA din Roma.# mese pe zi la ore fixe in rest puteam sa fac ce vream si am tot vizitat Roma peste tot.Tot Ambasad USA mi-a dat si bani sa am de cheltuiala in tranzit.Si aia ziceau ca o sa mor de foame....
In dormitor am stat cu 8 romani in aceiasi situatie ca mine.
Ne-au luat cu un microbuz de la aeroport si dus la pensiune iar la plecare la fel ne-au dus la aeroport.Ce sa-ti spun? De cind am luat pasaportul am stat ca in al 9lea cer de fericire.Am plecat fara un cent in buzunare!!!!
Intr-o zi am fost chemat la ambasada si mi-au spus ca pot pleca la NY,si inminat biletul de avion platit de ei!Cu emigranti ca mine ajutorul lor era si mai mare.Pe pasaprot au scris refugiat politic si pus viza de intrare de la ambasada chiar!
Am ajuns la NY pe 14 Dec. 1982 era zapada si 7 seara.La ambasada mi-au spus sa ma uit in aeroport dupa o persoana ce va avea un carton pe care sa fie scris"I.R.C."si am vazut 2 domni(americani)ce ma asteptau la intrare.Erau de la I.R.C. si m-au dus direct la oficiul de imigrari unde un ofiter a pus pe pasaport o stampila pe care era scris ca am dreptul sa muncesc oriunde pe teritoriul USA.
Cum ti se pare pina acum?Iti zici desigur ca mare noroc am avut si iti raspund ca parca Dumnezeu era cu mine la orice pas!!!Noroc,soarta,destin karmic,trebuie sa admit ca cineva acolo sus m-a iubit f. mult si INCA o face si in prezent!!!!Toata viata mea S-A SCHIMBAT cu 360 grade din clipa in care am parasit definitiv Romania,o alta viata urma pt. mine si NICI ca-mi pasa ce voi face ori ce meserie sa am etc,pt. ca eram extrem de fericit si am lasat viata si destinul sa decida pt. mine!Acel Domn de SUS!!!!!
Mi-am zis mereu atunci:" orice-ar fi nu conteaza!N-am de pierdut NIMIC ci doar de CISTIGAT"Zarurile au fost aruncate.
Revenind la acea seara de 14Dec la JFK airport am omis ca in sep. acel an implinisem 27 ani.Deci cei 2 domni apoi m-au condus la limuzina lor si dus in Manhattan in zona Times Square si pus la un hotel 2 stele(nu-mi pasa de stele),camera platita de org. in avans si rezervata pt. mine!Stiam engleza din scoala destul de bine ,domnii s-au uimit ca vorbesc asa de bine.Mi-au dat adresa org.lor(unul din ei era chiar ..directorul ei!)sa ma prezint in 2 zile si la plecare m-a intrebat daca am ceva bani si Nu aveam,ultimele lire la cheltuisem la Roma in ultima zi,deci iar plecasem cu buzunarele goale!
Directorul mi-a dat 50$ din banii lui.Apoi in tot acest timp,mergeam la un diner si mincam breakfast si lunch si dinner,era ieftin dar f. bun.Atunci in USA dolarul era mare si preturile mici,nu ca azi.O felike de pizza era 50 centi,azi este peste 3$,metroul era 60 centi,azi e 1.50$,orice pachet si marca de tigari cost 1.10$ azi e 5.50$.deci 50 $ erau mari!Dupa 2 zile m-am dus la sediul org.pe Park Ave.si un domn de origine romana plecat dupa razboi,m-a ajutat f. mult.
Fusese mare judescator la BUc.Mi-a spus ca org. ma va ajuta f. mult si voi sta la hotel 1 luna timp in care org. imi va gasi un apt. de inchiriat.Ia-m spus ca-s artist si mi-a dat mereu bani sa-mi cumpar culori si pinze etc. orice materiale aveam nevoie.La fel in FIECARE vineri di sapt. mergeam la org. sa-mi ridic un cec de 150$,prin care org. ma intretinea.Dupa 5 sapt. mi-au gasit un apt. de impartit chiria cu un domn american pensionar,divortat si care avea nevoie de bani sa-si poata plati chiria.Un om tare de treaba,si partea mea de chirie era de 220$ pe luna.M-am mutat deci in apt. lui in Woodside(Queens) si aveam propria mea camera mare si spatioasa.Org. A PLATIT chiria mea in plus de cei 600$ pe luna intretinere,timp de ...6 luni!!!!Atita era ajutorul lor,dar CE ajutor!!!Intre timp mi-au spus sa caut de lucru si sa incep sa ma pun pe picioare.Desigur ca asta vroiam si eu,imi era jena ca cheltuiau atita pt. mine si acei bani dati de org. NU -I aveam de platit inapoi deloc!!!!!!
In acel bloc traiau multi romani veniti in USA de cel putin 7 ani si am facut cunostinta cu ei.Dupa o vreme insa mi s-a facut lehamite de ei pt. ca mereu se plingeau de ceva si erau invidiosi te vorbeau pe la spate incit am rupt-o cu ei si am avut de atunci numai prieteni americani!!!Am trait intre ei 2 ani si credama ca au fost DE AJUNS!Aveam un prieten f. bun din liceu ce venise acolo cu 2 ani anaintea mea si el m-a ajutat cel mai mult.
Unul din romani avea un prieten roman ce era suprintendent la un port particular de vaporase si ahturi.Mi-a gasit de lucru acolo ca muncitor necalificat la docuri,nasol si salariul de 5$ pe ora.Era un dobitoc,am stat doar 2 luni si am plecat far sa ma gindesc la viitor.Eu sint o fire cam rebela de fel si daca ceva nu-mi place,plec imediat!Amicul meu din liceu picta temporar firme la diverse magazine si mi-a zis sa-l ajut,pe bani desigur,si asa am devenit si pictor de firme dar el urma sa plece in Montana definitiv curind.Intr-o zi pictam afara la o firma si un tip s-a oprit si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el,si el era tot pictor de firme si mi-a dat cartea de business a lui sa-l telefonez.
Cum amicul meu urma sa plece am telafonat la acest tip american si asa am inceput sa lucrez pt. el timp de 1 an,bani nu prea faceam si traiam de pe azi pe miine si cu pantaloni rupti in cur.Nu mai aveam ajutor de la org. asa ca cu 500$ pe luna din care 220 erau la chirie...nu ma descurcam.Dar eram optimist caci din fire sint!
M-am gindit sa-mi completez studiile in arta si am mers la colegiul faimos(din 1894)din Manhattan,Art Stdents League of NY,unde au studiat mari artisti ai americii si lumii ca Jackson Pollock,Frank Stella,Calder,Andy Warhol si multi altii.
Am vorbit cu directoarea,o doamna colosal de buna care mi-a spus sa prezint orice fel de lucrari posed,si aveam destule acasa caci asta faceam in timpul meu liber,desenam in prostie si pictam in ulei ori acuarele.Am ales pe cele ce am crezut eu ca-s bune si m-am prezentat la directoare.Ea mi-a spus sa revin dupa o sapt. timp in care o comisie de profesori va evalua lucrarile.
M-am prezentat la acea data si mi-a spus ca comisia(6 prof. emeriti si faimosi in USA)a hotarit sa-mi acorde o bursa de studii pe timp de 4 ani si sa studiez ceea ce vreau eu!!Am ales picturade sevalet.
Intre timp pt. ca nu cistigam mult,am depus formular la asistenta sociala din NY si m-au aprobat sa-mi dea ajutor in bani si food stamps.In baza lor cumparfam mincare de la orice magazin.
Am inceput cursurile in 1984 in sep.cu un f. renumit prof. de pictura si mare ilustrator de romane,aici e o meserie f. buna!Am facut imediat prietenie cu multi colegi si studiam seral pt. ca munceam ziua.Un coleg cistiga ilustrind storyboards si mi-a dat de lucru si apoi am avut si o comanda doar a mea,cistigam binisor acum.Tot in clasa mea ,monitorul ,un tip de-o seama cu mine era (este inca)f. mare artist cunoscut de benzi desenate.
Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa cistig bani in plus?Cum sa nu,dar i-am zis ca habar n-am de bd uri,el a spus ca voi invata dac lucrez ca asistentul lui...si uite asa am renuntat la pictat firme si devenit artist de bd!Aici e un MARE business!!!Bill,colegul meu care in timp am devenit f. buni prieteni,incit cu ani dupa acea m-am casatorit si el mi-a fost nas,m-a invatat f. multe despre arta de bd,lucrind cu el 8 ani,dar nu lucram zilnic ci sporadic de 2 ori pe sapt. si trebuia sa caut iar de lucru.Am gasit imediat la o firma de curieri pe bicicleta particulara.Asa am devenit si curier.HA!Intre timp serile mergeam la scoala si weekendurile lucram cu Bill.El era atunci prieten,logodit cu Cyndi care lucra ca manager la muzeul Metropolitan.Intr-o zi ea mi-a spus ca sint posturi la muzeu la serviciul de receptie marfuri ce se vind in muzeu la boutikurile lor.Am facut cerere si asa am ajuns dupa 1 an de curierat prin Manhattan,sa lucrez la stocuri si magaziile muzeului,la 8$ pe ora.Mai bine.Intre timp,ca de obicei,serile la scoala si in zilele libere,aveam joia si duminica,lucram la atelierul lui Bill.Am tinut-o in ritmul asta fara O ZI LIBERA timp de 2 ani!
Intre timp ma mutasem deja in Jackson Heights la fel impartind un apt cu un american si chiria mea era de 300$ pe luna.
La scoala am avut multe relatii cu colegele mele,deh trebuia si le captiva sarmul meu si ca-s din Romania.
In 1987,Bill mi-a zis sa incerc la Marvel Comics sa caut de lucru ca artist ca si el,pt.ca mi-a zis ca am talentul necesar si o experienta de la el.Am ales sa fac niste schite in creion si culoare cu Conan the barbarian,vreo 7.Am telefonat compania si mi-au acordat un interviu.Am mers la editorul revistei si aratat schitele.PE LOC a ales una si spus s-o pictez in ulei pt. ca o va publica ca coperta!Si uite asa am ajuns si artist cu NUME la cea mai mare companie de bd. din USA si lume!!!!Lucram inca la muzeu si cu Bll si mergeam si la scoala si mai si pictam coperti cu Conan!!!Cum le-am facut pe toate NU stiu!
M-am mutat in Brooklyn caci faceam bani bunicei acum si puteam sa=mi permit sa am apt. meu personal cu 2 dormitoare din care unul l-am transformat in atelier.La muzeu prin 1989 am cunoscut pe viitoarea sotie,Marilyn,dragoste la prima vedere!Ea este italianca americana generatia 2a,parinti emigrati in 1952 tatal din Napoli,Mama din Randtzo,Sicilia.Mai are 2 surori ea fiind mijlocia si de-o virsta cu mine.Dupa 1 luna s-a mutat la mine acas in Brooklyn.
In acel an am incheiat cu scoala si cu munca la muzeu!Lucram doar cu Bill 2 zile pe sapt. in rest multe comenzi la Marvel de coperti la alte reviste si apoi
fiin liber profesionist mai lucram si pt. alte companii din NY(Dc Comics)dar si di California,lucram numai acasa si cind aveam de predat coprti ori bd(faceam si desene la reviste)plecam la Marvel dar era poate de 2 ori pe luna,in rest cu California prin posta expres peste noapte.
Marilyn a plecat de la muzeu si a gasit de lucru la NY PUBLIC LIBRARY,ceamai mare din tara.
In 1990 ne-am casatorit si dupa 2 ani ne-am mutat in New Jersey ,la inceput in apt.timp de 4 ani dupa care ne-am cumparat o vila frumoasa in natura si la citeva min. pe jos de plaja Atlanticului.
Prin 1997,deodata businessul in bd. a scazut total si multi editori au fost concediati si multe reviste scoase din circulatie neaducind profit!S-au rarit comenzile si pt. mine....dupa 11 ani ca artist renumit in bd...trebuia s-o iau de la capat in altceva!
Intre timp eu aveam multi fani si colectionari ce vroiau sa-mi cumpere originalele.Am dat peste unul,el mi-a dat telefon intr-o zi si mi-a zis ca va veni la mine acasa si sa fiu pregatit ca va cumparaTOT ce am!!!!N-am crezut dar asa a fost,in acea zi am vindut exact TOATE lucrarile mele in bd.,parca un semn ca acest capitol din viata si experienta va fi incheiat!
Aces domn m-a platit in CASH!!!!venise cu un microbuz!60.000$$$$$ mi-a dat bani gheata ca se umpluse masa de ei si ma uitam si nu-mi venea sa cred!
In acel an am plecat cu Marilyn in Italia la rudele ei si la venetia si Roma si Florenta,1 luna intreaga dupa care am plecat la Paris 1 luna!
Si inca mai ramaseem cu destui bani din cei 60.000$
La intoarcere am zis sa incep sa caut de lucru.Greu de gasit,chiar cind ai nume si experienta!!!Dar ca de obicei niciodata NU am disperat si pierdut optimismul!!!!
Dar restul povestii vietii mele in curind.
Ozzy Osbourne




















































































































































Marea Neagra - de Sedona la: 02/04/2004 08:39:41
(la: Marea Neagra, amintiri)
In fiecare an in August... La inceput sculatul cu noaptea in cap (ai mei, ca eu nu dormem deloc...) ca trebuia sa plecam pe la 1-2 ca altefel prindeam coada prea mare la bac.....
Oprit la marginea soselei pentru a minca pepene rosu.... furat cite o floarea soarelui pe care o rupeam toti in bucati si rontaiam tot drumul.... Ajuns... Lumea deja instalata umbla pe strada in costum de baie, cu colace in mina... La hotel nerabdarea si sentimentul ca dureaza o eternitate pina ai mei iau cheia in timp ce ceilalti forfotesc pe hol cu nisipul inca lipit pe glezne... Hotel Amfiteatru....Unde am stat ani si ani la rind. Primul lucru care imi dadea o senzatie de bucurie unica (n-am mai trait-o decit atunci cind m-am intors in tara) era cind intram in hotel si cercurile mari de sticla galbuie din care erau facute candelabrele se miscau din cauza curentului produs de cele doua usi deschise si produceau un sunet la fel de unic.....
Micul dejun... sunetul linguritelor amestecind zaharul in ceai....
Bazarul din Neptun.... Discoteca Top.....Tristetea din ultima zi care venea totdeauna mult prea repede....
sa fie oare cu adevarat.....posibil.... - de cosmacpan la: 03/10/2004 19:55:29
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
ioo de cand ma stiu nu zic nimica pana-n ultima zi - ca la ultima dorinta dinaintea aburirii ( se citi prajirii, creier pane sau orice tine de electricitate, scaune si alte mobile).partea cea mai frumoasa este ca o sa ne trezim (cei care vor sau vom fi) niste necunoscuti, dornici de vosba, sfada si voroava la o (sta)cana de cafea turceasca si defuland amintiri despre cum ne faceam de cap la "balul mascat" cand numai ve auzeam nu ne si vedeam la ochisori. deci pana cand nu vad parleazul sa-l sar nici nu zic hop. bine ca mai este ceva pana la sfarsit(ul anului).
Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu, - de (anonim) la: 12/02/2005 04:46:03
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Draga mea, viata nu e alceva decat ceea ce vrei tu sa fie. Nu te impiedica de micile dezamagiri care ti se ivesc in cale, exploteaza fiecare posiblilitate, inconjoarate de oameni pozitivi care te inspira, odihnestete, exerseaza, citeste, reflecteaza. Bucurate de fiecare zi, ca si cum ar fi ultima zi din viata ta. Viata e scurta -pretuieste fiecare secunda a ei!
#36097 (raspuns la: #32803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N-ai retinut amanuntul crucia - de horiatu la: 21/06/2005 21:46:04
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
N-ai retinut amanuntul crucial. Zeii n-au fost buni - "the good guys!" Au fost niste delicventi, niste derbedei care si-au facut de cap fara sa le pese de consecinte - in cel mai bun caz niste militari dezertori. Nu au ajuns la nici o concluzie ca erau sau nu destul de buni. De fapt oricare din cei 12 din consiliu s-a considerat mai bun ca celalalt si a luptat din rasputeri sa ocupe locul suprem. Numai putera marelui calculator central i-a moderat si i-a facut sa-si imparta terenul de joaca - planeta noastra pe epoci - zodiace, adica atat cat ii trebuie soarelui sa-si schimbe pozitia rasaritului intr-o anumita zi a anului (solstitiu) dintr-o constelatie zodiacala in alta. De aici marea lor pasiune de a construi observatoare monolitice de piatra care sa dainuie, cum sunt cele de la stonhange, peru, titicaca sau sarmizegetuza! In final au disparut, fie pentru ca au luptat prea mult intre ei, fie pentru ca altii - politisti din epoci mai apropiate de noi au luptat impotriva lor, fie ca timpul a fost zguduit peste limita admisibila si viitorul lor a fost distrus (greu de explicat insa cum existenta lor s-a transformat in legenda, in loc sa dispara definitiv. Dar explicatiile astea vor fi date de teorii care n-au fost inventate inca.)
Exista si o alta explicatie: conform urmelor arheologice, zeii s-au intors la fiecare 3600 de ani. Ultima data la anul 1 a.d. Asa ca vor reveni peste inca 1600 de ani. Intre timp: inarmati-va copii, s-au pregatiti-va credinta sa le castigati mila.
#55919 (raspuns la: #55864) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ref la #55919, de horiatu la Tue, 21/06/2005 - 21:46 - de gigi2005 la: 22/06/2005 17:43:49
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Nu stiu de unde atata hotarare si inversunare sa-ti susti niste idei SF care nu au legatura decat cu imaginatia. Sincera sa fiu nu stiu cui te-ai adresat dar pentru ca argumentele tale mi se par "gogonate" am simtit nevoia sa-ti raspund.
Si pentru ca fiecare comentariu este un izvor de "cunostinte" am sa-ti raspund la fiecare.
Revenind la #55919 "De aici marea lor pasiune de a construi observatoare monolitice de piatra care sa dainuie, cum sunt cele de la stonhange, peru, titicaca sau sarmizegetuza!"
Istoria civilizatiilor incase si preincase din jurul orasului Tiahuanaco, a imperiilor Aztec, Maya, Olmec si Toltec, urmele de la Titicaca, Machu Pichu, Nazca si Tiahuanaco este atat de plina de simboluri incat ar trebui o conferinta numai pentru acestea. Dar sa suti ca "Numai putera marelui calculator central i-a moderat si i-a facut sa-si imparta terenul de joaca - planeta noastra pe epoci - zodiace, adica atat cat ii trebuie soarelui sa-si schimbe pozitia rasaritului intr-o anumita zi a anului (solstitiu) dintr-o constelatie zodiacala in alta" mi se pare de-a dreptul abracadabrant. Daca nu mai aberezi iti promit ca am sa-ti fac o sinteza a culturilor.
Sincer, daca te intreb cam pe unde isi aveau salasul aceste civilizatii mi-ai putea spune?
Si te mai rog sa-mi spui ce urme arheologice ai studiat tu care sa dovedeasca faptul ca "zeii s-au intors la fiecare 3600 de ani. Ultima data la anul 1 a.d. Asa ca vor reveni peste inca 1600 de ani"
Ma doare capu'!
#56036 (raspuns la: #55919) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uom - de Belle la: 18/11/2005 20:24:00
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
eu ultima zi de concediu pe anul asta am consumat-o marti pe 15 cand am fost sa-mi iau pasaportul de la consulara din nyc
iar de pe 26 dec si pana spre sfarsitul lui ianuarie o sa muncesc in medie 12 ore pe zi inclusiv in uichend.......
#88737 (raspuns la: #88731) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: