umbrele-nserarii]

whoaaa, "Lumini si umbre", "Steaua fara nume"... vremuri... :)))

Sper ca nu e una din umbrele gen "ubi bene ibi patria"; oricum, lovesti bine cu bumerangul.

Ce faci cand avatarul umbrei proprii alearga mai repede decat venirea albastrului ?

legi avatarul de-un plop, sa pasca.
impaturesti umbra si-o pui sa se odihneasca sub nuci.
dai cu putin galben pe albastru, sa nu mai vina si s-aiba avatarul ce paste.

ce faci daca pierzi Canalul Manecii?
______________________________________
La mort est un état de non-existence. Ce qui n'est pas n'existe pas. Donc la mort n'existe pas.

Mai intai, enunt o presupunere de baza (fara de care restul argumentului meu nu tine): intelectualitatea recunoaste inechitatile existente si incearca sa le corecteze.

Argument:

Exista un sambure de adevar in afirmatia ca nu exista intelectuali. Pornesc de la faptul ca speculatiile rationale conduc deseori la concluzii irationale cand supozitiile de baza sunt neverificabile sau chiar eronate. Exemple perfecte de baze neverificabile sau eronate, dar des folosite de multi intelectuali atat in trecut cat si chiar in prezent si viitor: majoritatea religiilor, comunismul, anarho-capitalismul, samd. Pe scurt, relativ vorbind, un sistem de valori oarecum consistent din punct de vedere rational poate fi eronat la baza sau misinterpretat, deci pan' la urma urmei, "intelectualii" pot gresi la fel de mult ca cei mai putin inzestrati in materie cenusie.

Combina intelectul cu aroganta, egoism, avaritie sau spiritul de autoprezervare, si poti intelege de ce omenirea nu a depasit cu mult, relativ vorbind, stagiul de acum zeci de mii de ani. Adica, inca ne hlizim la umbre pe pereti prin pesteri, inca ne uitam in oglinzi strambe, sclavagismul inca exista, razboaie si genocide in care mor milioane de oameni inca exista, si nimic nu prezice o schimbare in mai bine. Unde este intelectualitatea asta absenteista? Taie frunza la caini? Nu credeti ca este doar o autoamagire menita a ne mentine noua insine o iluzie de superioritate nemeritata?

din somnul cel de moarte
in care te-azvarlira
barbarii de tirani, barbarii de tirani.

Acum ori niciodata
sa aratam in lume,
ca-n aste maini mai curge un sange de roman,
un sange de roman.

Zariti marete UMBRE:
MIHAI,
STEFAN,
CORVINE...

M-au fascinat intotdeauna fotografiile alb-negru: profiluri, nuduri, umbre...
Am, de fiecare data, impresia ca aceste fotografii surprind detaliile cele mai frapante, in defavoarea celorlalte imagini, ce fixeaza culorile in detrimentul senzatiilor.
Care e parerea specialistului?

Multumesc.
Sper sa nu fi pus prea tarziu intrebarea...

Ulciorul
Ramii sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentru vin si pentru tine
Mai am in sin trei pumni de aur.
Ramii sa-nmormintam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfinta
Din taina unui trup de fata.
L-a faurit cindva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.
Inmiresmeaza-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cit zarea-i plina de albastru
Si lumea plina-i de vedenii
Si-atit cit drumurile vietii
Mai au pe margini bucurii
Ca miine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.
Iubeste-ma acum caci anii
Nebanuiti vor pune friu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe riu.
Ca miine-om putrezi-n morminte
Uitati, nepomeniti de nimeni,
Ca miine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime.
Iar trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri.

Sara pe deal
Iese amurg dintr-o bataie de clopot
caii culeg iarba din ultimul tropot,
pasari adorm daca amurgul le-atinge,
sus la izvor, sus la obirsie, ninge.

Case cuprind sufletul zilnicei fringeri,
oamenii sint umbre tacute de ingeri,
nimeni aici legea cereasca n-o calca,
sufletu-n plop, trupul se-apleaca in salca.

S-a auzit de peste uliti o veste,
un nou nascut viu intr-o iesle mai este,
lemne de foc, oarbe carute mai cara,
ultim sarut, ca o pecete de ceara.

Misticul sat luneca in rugaciune,
nimeni nimic, inspre pamant nu mai spune,
toate se-ntorc ireductibil spre ceruri,
florile tin sipete de adevaruri.

Iarasi amurg, dangatul parca revarsa,
cucii dispar langa clopotnita arsa,
cade-n fintini ziua sa urce iar, miine,
in amintiri satul miroase a piine.

In cimitir, oile nu mai pasc iarba,
mieii o pasc, pofta din ei este oarba,
nevinovati, anii se-ncarca de vina
cum ne-ating, fiintele cum le declina.

Sara pe deal seamana cel mai ades cu
sara pe deal cum o scria Eminescu
sara pe deal e si-aici cum si-ntr-insul,
sara pe deal, fetisizindu-ne plinsul.

Sara pe deal, parte din noaptea eterna,
sara pe deal, capul se-apleaca pe perna,
sara pe deal, totul deodata invie,
sara pe deal, muzica din poezie.

Caii in apus pasc magnetismul chindiei,
omului bun, casa puternica fie-i,
noi intre noi sa mai gustam cat se poate
sara pe deal, cea mai de pret dintre toate.

Si sa privim cerul cu tragice stele,
care mai ia forma poruncilor grele,
oamenii trec, nici nu vom sti unde pleaca,
iar dupa ei se mai aude o toaca.

Urmele lor sint sau copiii sau munca,
intr-un temei lasa intreaga porunca,
sara pe deal nu e dacat un amestic
de fabulos, de nebunesc si domestic.

Ziua s-a stins, zeama de zarzara cruda,
tipa guzgani, cine-are timp sa-i auda,
carii batrini de-o vesnicie lucreaza,
printre copii zgomotul lor isca groaza.

Daca intinzi mana cu-o mica lumina
ai sa si simti vrejuri crescind in gradina,
niste pindari, haulituri isi arunca,
fetele mari grup se intorc de la lunca.

Poarta in sini dorul de-o mana barbata,
cei cautati mult mai tarziu se arata,
podul pe rau scirtie si se indoaie,
mustele bat, semn de-nnorare si ploaie.

Lina-n fuior in turbioane se leaga,
creste-n dovleci dor de saminta intreaga,
parca de ieri luna rasare-nspre miine,
plange-un copil, sau parca latra un caine.

Plaurii morti, cresc dintr-o apa uitata,
sfinti intelepti celor cuminti li se-arata,
sara pe deal, uite un minz care moare,
suflet din el, ca si o seara apare.

Dulce-albastrui cauta suflet de iapa,
ea nu mai e, alta va sti sa-l inceapa,
ultimi copii striga pe ulita noastra,
blinde bunici ii insotesc din fereastra.

Sara pe deal, cumpana sinea nu-si strica,
sara pe deal e ca un duh de bunica,
fruct zemuit imprastiat pe tot locul,
coacem porumb, unde ai nostri fac focul.

Sara pe deal, dulce vinare de vara,
azi nici un om nu are dreptul sa moara,
sara pe deal, fum doborit dintr-un sfesnic,
cade pe om, parca-ntrupindu-si-l vesnic.

Sara pe deal, cinepa fumega bice,
cei pedepsiti, nu au curajul s-o strice,
toate ramin, precum au fost in natura,
starea de om trece spre starea cea pura.

Sara pe deal, spune ca asta ni-i rostul,
sa o numim suflet din sufletul nostru,
sara pe deal, sufletul mare al lumii,
sara pe deal, ochii in lacrimi ai mumii.

Iar cand noi toti vom murmura ce ne doare,
tu sa ne dai o crestineasca iertare,
sara pe deal, nu a murit idealul,
sintem aici: Oamenii..Sara..Si Dealul.

CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.

DINU LAZAR

am avea posibilitatea
sa cream cu ajutorul fotografiei
o imagine
reala a Romaniei zilelor noastre?

lumini si umbre...

ca atat viziunea,cat si mesajul fac parte alaturi de scanteia de geniu, din Talent.M-am gandit la ceea ce ar putea sa aiba comun scriitorii.Inca nu stiu...poate puterea de a face viata,de a crea oameni,universuri.Muzicianul incepe prin a percepe lumea in sunete,pictorul,in culori,umbre,nuante,poetul o percepe in versuri si rime,scriitorul insa o creeaza,o reaseaza pe alte dimensiuni imaginate de el.Aduce culoarea,nuanta,umbra,muzica,sufletul fiecareia pentru a face un altul,care le cuprinde pe toate pentru a da o alta optiune la lumea in care traim deja.
Nu vreau sa acreditez ideea unei ierarhii intre slujitorii artei pentru ca toti inseamna arta.Asa ceva nu exista,dupa parerea mea, pentru ca desi arta nu e fundamentul lumii,o conditioneaza in toata existenta ei.Putem trai si fara arta,dar nu suntem intregi,nici fericiti,nici umani.

Zapada e un subiect formidabil, pacat ca e alb. Suna ca in butada despre o zona care pote sa fie la Tropice - sau poate sa nu fie - cu "tzara e minunata, pacat ca e locuita".
Peisajele cu zapada fotografiate pe film alb negru au un farmec aparte; constituie unul din subiectele grele ale fotografiei.
Daca este soare si nu avem brazi verzi in cadru, pe film alb negru un filtru portocaliu va accentua reliefl zapezii si va face norii sa se profileze bine pe cer; daca avem brazi sau fetze, un filtru verde e mai potrivit; aparatele cu celula TTL vor face corectia de expunere automat, daca nu, prelungim timpul de expunere cu factorul pe care il gasim de obicei pe montura filtrului.
CIne proceseaza singur filmul, daca va developa la o gama mai joasa si va folosi un aparat de marit cu cutie de amestec si o hirtie mata moale, va putea obtine adevarate bijuterii, footgrafii matasoase cu zapada si o simfonie de tonuri atit in lumini cit si in umbre.
Daca se foloseste film color, filtrul de polarizare este singurul pe care il indic.
Pentru fotografiile de interior, eu as folosi lumina existenta si un film de 800 ISO (ASA) ; filmele contemporane sunt incredibil de bune, sunt elastice, in sensul ca permit supra si sub expuneri de citeva diafragme, si nu reactioneaza violent la diversele temperaturi de culoare; nu as folosi becuri suplimentare de loc, ci numai lumina existenta, fie ea ce anormala sau chiar de la luminarile bradului.
Diafragma 2,8 si 1/30 ar trebui sa fie suficiente pentru fotografii generale, considerind iluminarea unei camere normale iluminate de 2-3 becuri de 100W sau echivalente.
Interesant la filmele de 800 ISO actuale este ca pina cel putin la formatul 18x24 cm nu au granulatie vizibila, sau o au foarte mica, daca sunt bine procesate si bine marite.
Idei despre fotografiatul artificiilor si alte sfaturi utile gasim la www.photo.net , un sit pe care il recomand tuturor celor care vor sa mai invete cite ceva despre fotografie. Amatorilor de fotografie digitala, le recomand, printre altele, un extrem de interesant sit, http://www.luminous-landscape.com/

Despre originea omului
Sursa: Isabela Iorga
Data: 06.01.2003

La Annunaki (Nephilim) s-au descoperit cateva tablite sumeriene, continand un text foarte curios pentru noi, prin informatia pe care o transmite. Aflam ca, acum 450 000 de ani a aterizat pe Pamant o civilizatie sosita din Constelatia Taurului, roiul Hyadelor, pentru a-si salva planeta. Au extras de pe planeta noastra cantitati de aur si alte materii prime ce le erau necesare pentru atmosfera lor. Ei sunt cei care raman aici si vor intemeia o supercivilizatie pe care noi o cunoastem sub denumirea de Sumer. Ceea ce se cunoaste eronat este spatiul in care aceasta civilizatie a sosit si a intemeiat prima sa tara. Multi afirma ca civilizatia sumeriana a aparut dintr-u inceputuri pe teritoriul cuprins intre Tigru si Eufrat, in vechea Mesopotamie, insa nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si voi incerca sa demonstrez si de ce, studiind chiar documentele vechi sumeriene.

Aceasta civilizatie intemeiata de catre extraterestrii din Constelatia Taur (steaua Aldebaran), a aparut pe teriroriul vechii Hiperborea, in zona actualilor Carpati. In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se afirma initial ca ar fi fost “importate” din Sumer, dar dupa ce sunt verificate si datate la Moscova, concluziile vor fi altele. Tablite de acelasi tip se vor descoperi ulterior celor de la Tartaria in zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii. Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca sumerienii au migrat din zona carpatica, ducand cu ei o scriere deja cunoscuta. In sprijinul afiramatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul peninsulei balcanice( Geto- Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea “Istoria ceasurilor” pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica. Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara montana sau submontana. Datarile cu carbon radioctiv(C 14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu 2 milenii decat cele din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria, localitate pe care am identificat-o cu prima resedinta regala din lume, atestata in Lista din Larsa, cuprinzând "Regii care au domnit inainte de Potop", sub denumirea de Badtabira (BA/b/-D/u/-TI-BIR-A/ = "Asezarea de la poarta de acces a celui care vorbeste, conduce si traieste in casa de lânga apa" - v. Mures), este mult mai vechi decat cel descoperit pe placutele din Sumer.

Desi s-a realizat o "citire" si traducere a semnelor de pe aceasta tablita, la o "recitire" in sensul invers al acelor de ceasornic am identificat: BAB-SARRU / RABU-DU-KI-USU-EN / ZU-GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU / ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA, pe care le traducem prin: "Poarta de acces a marelui rege cer conduce cele patru districte ale tarii puternicilor zei al Lunei si Focului, a protectorilor care slujesc masa mare pentru jertfele inchinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) si renumitului zeu al Lunii din nord, cel care face sa prospere mâncarea si bautura, dupa disparitia celor doi zei si doua zeite (Igigi)". Pe aceleasi tablite de la Tartaria, s-au gasit scrise cuvintele: “BAB"=Poarta" (intrare-iesire), evidentiata prin "orificiul" realizat in tablita, acolo unde, de fapt trebuia sa fie "fata omului", SARRU-RABU = "Marele rege", un titlu, o demnitate, evidentiata prin "tichia regala", iar prin asocierea termenilor BA/b/-SA/rru/-RABU a rezultat Basaraba, apelativul remarcabilei dinastii regale din spatiul carpato-danubiano-pontic, astfel atestata si ca prima dinastie regala din lume. Orasul Badtabira, cum se numea atunci Tartaria, era resedinta reglui ENMEENLUANNA (EN-ME-EN-LU-ANNA = "Domnul preotilor, cel care proclama transformarea in mod miraculos a lucrurilor inconjuratoare de omul Cerului"). In aceasta tara sunt pomeniti a fi aparut, (tot pe tablitele de la Tartaria), “Cei sapte zei - IGIGI" (I-GIGI/ru/ - "Umbrele oamenilor rai, demoni, de lânga râu", v.Mures), fiii lui AN si stramosii lui Anu, descrisi ca niste demoni cu infatisare monstruoasa.

Am prezentat cateva dintre informatiile existente pe placutele de la Tartaria fiindca legatura dintre ele si ceea ce voi expune ulterior este fantastica. Concluzionand datele expuse mai sus si care sunt imposibil de contestat, fiind autentice si provenind din cea mai directa sursa, aflam ca pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic a existat o civilizatie de “zei”, ai “lunii si ai focului”, o tara mare, care cuprindea patru districte si avea capitala in orasul Badtabira (Tartaria), condusa de catre regele ENMEENLUANNA. Aceasta tara va ramane consemnata in documente sub numele de Tara LUANNA sau Tara regelui AN. Cu toate acestea, el nu a fost primul rege al tarii, ci tatal sau, regele ANU, asa cum ne-o confirma si scrierea de pe placute: “fii lui AN si stramosii lui ANU”. Ei au intemeiat cea mai veche dinastie regala cunoscuta pe pamant, de pana acum, cea numita a Basarabilor. Aceasta Tara, LUANNA sau a lui ANU, se intindea in NV tarii noastre, in munti.

In “Legenda lui Ghilgames”, epopee sumeriana, se povestesc intamplari din timpul domniei regelui Anu si a potopului care a avut loc atunci. Dar pana sa se produca potopul, mai precis pana sa fie provocat de catre extraterestrii din Tara LUANNA, au avut loc mai multe evenimente importante care au determinat, in final, luarea fatidicei hotarari. Pentru a ilustra cat mai corect si clar evenimentele acestea, voi apela la celebra lucrare, despre care nu se poate afirma ca a fost falsificata. In mit ni se povesteste cum au decis “zeii” sa creeze o noua fiinta si cum au si creat-o. Ea este numita Enkidu in povestire, iar in Biblie se va numi Adam ( insotit de catre Eva, consoarta lui). Toate aceste denumiri nu reprezinta nimic. In epopee, fiintei nou create trebuia sa i se dea un nume, in Biblie s-a tradus gresit ceea ce dorea sa se exprime initial. Adam reprezinta denumirea AND-ului pe care noile fiinte il aveau, iar Eva, care in ebraica se traduce prin HAVVA=viata, reprezinta viata fiintei create. Adam si Eva inseamna impreuna AND-ul si VIATA, deci o noua fiinta, viabila, cu ADN-ul uman actual si care a fost creata pe cale genetica, de catre extraterestrii.

Noile fiinte au fost create din ordinul regelui ANU, dar au fost “plamadite” de catre zeita Istar, fiica regelui Anu si nu aratau precum arata omul in prezent, ci, dupa cum ne informeaza epopeea, omul nou era: “o fiinta de-o putere coplsitoare, cu trupul invelit in par, asemeni fiarelor din codri”, “un urias”, care, dupa ce “a imbratisa-o pe frumoasa din Uruk, “si-a pierdut din vlaga”, “fiarele au fugit de el, simtind ca nu mai e de-al lor” si el “s-a facut mult mai chipes si mintea i s-a limpezit.”Observam ca primele fiinte, create pe cale genetica, erau mai putin aspectuoase dar foarte puternice, forta lor bruta fiind prinicipala trasatura care ii interesase pe creatori inca de la inceput, ele urmand a fi folosite in muncile cele mai grele, aidoma sclavilor si totodata, li s-a fixat prin informatia din AND si o limita de viata, de 120 de ani pamanteni. Noile fiinte nu gandeau si nu stiau sa se reproduca ( aceasta idee o regasim si in Biblie, cand ni se spune ca Adam si Eva nu se impreunasera,“nu gresisera” si nu gustasera din “Pomul cunoasterii binelui si al raului”, adica nu incepusera sa gandeasca si, drept consecinta a acestui fapt, nu se bucurau de liberul arbitru, pentru a face diferenta dintre bine si rau). Odata ce aceste fiinte incep sa se reproduca, vor apare modificari in natura fiintei lor, atat de ordin fizic, cat si intelectual. Se pare ca urmasii “primilor creati” sunt fiinte cu un aspect fizic placut, pierzandu-si blana de pe corp, mai slabe ca putere fizica decat stramosii lor, dar cu o minte mai “limpede”, adica mai buna.

Totul ar fi fost bine si frumos daca unul dintre fii regelui, ( acestia erau Enki, zeul intelepciunii, numit si EA si Enlil, zeul vazduhului, numit si EL), Enki sau EA, nu s-ar fi revoltat impotriva tratamentului animalic si fara de mila aplicat noilor fiinte. El le va invata sa se reproduca si ii va invata sa gandeasca. Din acest moment, noile fiinte vor gandi si se vor inmulti independent de vointa creatorilor, dar mai ales, la un moment dat se vor ridica impotriva acestora si a modului in care erau tratati.

Care va fi reactia extraterestrilor? Ce se va intampla? Din mit aflam ca regele a convocat un consiliu, o adunare, in orasul Suruppak, unde s-a discutat foarte aprins despre transformarea suferita de catre fiintele create spre a le deservi intereselor proprii si s-a propus ca toate aceste fiinte revoltate si neascultatoare sa fie innecate printr-un potop, hotarare pe care regele Anu a aprobat-o in final. Prin decizia de a face sa dispara toate fiintele create de ei si pe cele nascute din acestea, extraterestrii au dorit sa distruga urmele si efectele unui experiment genetic, care, din punctul lor de vedere, se soldase cu un esec, ceea ce au si facut. In epopee, zeita Istar, fiica regelui Anu, care face o multime de rautati, urmarind rezultatele potopului la a carui producere consimtise, se inspaimanta:” De ce-am vorbit atat de crunt in adunarea zeilor? Tocmai eu care-i zamislisem pe pamanteni, prin voia mea, i-am lasat prada apelor, fara sa misc macar un deget, ci apasandu-i cat mai mult”. Potopul provocat va fi cu mult mai puternic decat preconizasera “zeii” : “Prapadul se-ntinsese atat, ca nu mai putea fi oprit. Insisi zeii se-nspaimantara de ce dezlantuisera si se uitau din inaltimi, fara sa stie ce sa faca si cum sa le poata opri.” Cat de clar precizeaza mitul lui Ghilgames faptul ca potopul a fost provocat de catre extraterestri si mai ales ca proportia si urmarile sale au fost calculate gresit de catre acestia…

Zeul EA ii informeaza pe oameni (“fii lui Cain”) despre iminentul eveniment si Noe, care in mit se numeste regele Ziusudra, va pleca pe mare si se va salva, el impreuna cu toata tara sa, adica impreuna cu toate fiintele de felul sau, urmasii sai. Zeul EA va fi considerat tradator si damnat de catre neamul sau, urmand ca persoana sa-i fie acoperita de rusine, blamata, creindu-i-se in mod voit un renume malefic si devenind in constiinta omenirii acel “Sarpe” care i-a ispitit pe oameni sa greseasca, Diavolul biblic. Acest personaj apare in Biblie sub forma sarpelui care a ispitit-o pe Eva sa muste din mar, deoarece el era conducatorul unei fratii, a unei societati numita Fratia Sarpelui si, probabil era apelat cu titlul de “Sarpe”, dar Enkil nu a facut altceva decat sa ia apararea unei fiinte slabe si sa o ajute. Dupa Potop, o parte din locuitorii din aceasta zona vor migra spre un alt teritoriu, intemeind Sumerul.

Acestea sunt pe scurt evenimentele care s-au petrecut in acele timpuri, pe teritoriul Carpatic, iar faptul ca Potopul biblic s-a pornit aici poate fi explicat precis si clar. In civilizatia sumeriana ni se vorbeste despre cei opt regi care au domnit inainte de potop, pentru un timp de 241 200 de ani si despre dinastiile Ur, Kis, Uruk de dupa potop, cu regii lor, care au domnit pentru perioade de 177 de ani, 24 150 de ani, 3 luni si 3 zile si jumatate, 2300 de ani, iar dupa dinastia lui Uruk, urmand alte dinastii pe care nu le mai cunosc. Aflam ca din momentul sosorii extrterestrilor si a instalarii lor in Tara LUANNA, acum 450 000ani si pana la Potop s-au scurs 241 200 de ani, timp in care fiinte creata pe cale genetica a avut timp sa evolueze, sa devina independenta fata de creator, ca specie si organizare sociala si chiar sa se ridice impotriva acestora. Facand un calcul ar insemna ca acum 208 800 ani a avut loc marele potop. Data aceasta concorda cu data la care s-a produs cel de-al doilea cataclism din istoria Atlantidei, adica acum aproximativ 200 000 de ani ( primul avand loc acum aprox. 800 000 de ani, cel de-al doilea, acum aprox. 200 000de ani, iar ultimul, prezentat ca fiind un mare potop, acum 11 000 de ani). O prea mare coincidenta, nu-i asa? Potopul declansat de catre extraterestrii din zona muntilor Carpati a afectat foarte puternic Atlantida, determinand plecarea unei populatii numeroase de pe insulele ei, spe alte zone de pe glob. Despre migratia atlantilor si despre conflictul iscat intre ei, extraterestrii si fiintele nou create vom vorbi cu o alta ocazie.

Sper ca am reusit sa va conving de veridicitatea celor mai sus prezentate sau daca nu, cel putin sa va provoc sa cercetati singuri.


http://www.rufon.org/articol/16/


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Pentru cei care nu-l inteleg pe Thomas Kinkade ei ar trebui sa observe ca acest extraordinar pictor american in viata are un stil original ne-mai intilnit pina acum si anume picteaza lumina si umbrele la apuus de soare si noaptea plina de orase si gradini luminate etc.Talentul lui isi merita banii adica cei 130 de milioane de dolari facuti numai din vinzari.
Cam atita.

La ceva timp dupa ce am ajuns pe meleaguri indepartate de "ACASA" mi-a cazut in mana "Umbre in paradis" a lui Erich Maria Remarque. Plangeam si citeam pentru ca regaseam descrise exact sentimentele pe care le traiam: Vreau acasa! Ce-mi trebuie mie America? Cine m-a pus sa vin aici? Si in acelasi timp stiam ca amintirile mele despre tara, prieteni si toti cei dragi sunt deformate si infrumusetate de dor. Ce stiam ca exista nu mai e... Fiecare are acum alte preocupari, alti prieteni, alte griji... Cand m-am dus in vizita abia daca m-am vazut cu ei (si am stat 2 luni!).
Daca nu as avea acolo familia toata pentru ce m-as mai intoarce?
Tot ce-mi ramane e sa caut site-uri ca acesta si carti si sa incerc sa reconstitui in suflet si minte adevarata spiritualitate romaneasca, cea cu care ma mandresc si pe care o "cant" de fiecare data cand am ocazia.

M-am tot intrebat ce s-ar intampla daca fiecare dintre romanii plecati "dincolo" ar povesti unui singur prieten strain despre Eminescu (sau Enescu sau Brancusi sau Blaga sau...), daca de Craciun am da cadou (si) un CD cu muzica romaneasca sau o traducere a poeziilor lui Eminescu ori un album cu reproduceri dupa Grigorescu

...din cate stiam, in compozitia pentru mici se foloseste si carne de oaie;
probabil ca aceasta reteta "ca al buzau" e usor diferita de ceea ce stiam eu; dupa stiinta mea, carnea cea mai buna pentru mici o reprezinta ceafa (porc+vita+oaie)

Dar, una peste alta, ca la Buzau sau ca oriunde pe la noi, astept cu dor anotimpul unor gratare cu mici bine stropiti cu bere la adapostul umbrei generoase ale unei bolti de vita.....

<>

Da.

Dureroasa problema.

Din pacate, exista mereu fotografi doritori sa ilustreze pe de-a moaca si sa aiba imagini in publicatii in care se vobeste de Cohello, Caraion, Liiceanu, si alte multe nume sonore, in ideea ca e o vecinatate onoranta care se va rasfringe si asupra lor cumva.
De fapt mie mi se pare o hotie de la a la z, se profita de niste amariti si treaba merge inainte.
Exista publicatii culturale care platesc mii de dolari pe luna chirie la sediu si citeva sute de dolari iau numele "sonore" pentru un articolas de o mie de cuvinte, si care nu platesc fotografia sau o platesc mizerabil, pentru ca asa e cutuma, fotografu` sa fie mindru ca publica ceva cite o data si il mai ia cineva in seama.
Exista fundatii culturale cu bugete de multe milioane de dolai pe an care nu dau un sfantz pe imaginea pe care o folosesc; exista trusturi de presa cu venituri tot de multe milioane de dolari, care nu vor sa plateasca, si care se bazeaza pe barteru` clasic "te mai publicam si noi, tu nu ceri bani, noi iti mai facem un lobby ceva, mai te vede lumea, facem o simbioza, hai ca e bine, bate palma"

In tarile civilizate sunt calculate sumele care trebuie platite pentru o coperta, pentru o optime de pagina, pentru orice imagine, pentru orice tiraj; stii ca pentru o coperta de carte ar trebui sa iei intre atit si atit si pentru un editorial de 6 pagini care apare intr-o revista de tirajul x, atitia bani.
Nu se spune nicaieri pe acolo ca o revista de cultura si arta ar trebui sa plateasca mai putin sau de loc.

Eu as avea multe de spus pe tema asta, dar din pacate subiectul nu intereseaza pe nimeni, reactiile sunt cu 2-3 exceptii ca si nule, asa ca asta e, fotografii din Ro nu au decit sa se lase furati si sa se intrebe pe tacute rar, din an in pasti, cum devine cazu`.

Nu este adevarat ca in Ro nu exista bani in presa ori aiurea; exista, dar pentru fotografie nu se da nimic, pen`ca merge si asa si pentru ca perceptia generala e ca fotografu` e un bou care mindru este sa se vada tiparit, sau e un artist, el zboara si se hraneste numai cu lumini si umbre, sau e un gindac ce cu sfioshenie trebuie sa se strecoare pe la colturi, mindru ca il baga cineva in seama.

Dragos e intr-un oras moldovean, nu cred ca stie el cit se plateste pe aici fotografia in presa ori in Dilema Veche.
Ii spun eu; prafu` de pe toba se plateste, si nici ala.
Dar ar fi interesant sa fie intrebati pe mail cit se plateste o poza tiparita, cred ca ne-am distra in hohote.

Vorbeam zilele trecute cu o doamna care se invirte in cercurile artistice americane din LA; imi spunea ca acolo treaba e simpla, daca esti bun ai bani si daca esti prost nu ai bani; nu te intreaba lumea ce artist esti, ci citi bani faci; daca vinzi sau nu. Acolo o Dilema Veche ar alerga innebunita sa aiba ilustratii produse de un fotograf cu renume si scump, ca asa i-ar creste si ei actiunile; aici e invers, ca multe altele.

Eu, stimata doamna, sigur ca nu ma refeream la reproduceri, care sunt destul de bune ca sa vedem ce se intimpla; ma refeream la originale, care sunt fotografii sub orice limita, dupa parerea mea.
Sigur, pornim de la titlu; numai un schizofrenic sau un paranoic poate sa faca asa niste poze si sa le dea titlu "Primavara in Ro"; cred ca se poate face o competenta analiza de catre cei care lucreaza in domeniu PR cum se poate face o imagine negativa...
Mie originalele mi s-au parut niste porcarii pentru ca:
- desi tehnic aparent sunt corecte, atit de corecte cit pot fi produse de un aparat automat, minuit la marea zeflemea -
- ca idee sunt banale si la limita de foare jos a limbajului vizual si facute la stilul "opreste aici masina sa-i pozam si pe astia" - pozare care se face ducind aparatul la ochi stind in picioare si luind o "amintire" cu un obiectiv care ala e, cine stie care,
- ca estetica sunt dezastru, sunt poze facute de cineva care habar nu are de ce e aia fotografie, facute in bataie de joc, dupa ce ca subiectul e cum e, mai e si fotografiat ca dracu`; o lumina execrabila, umbre foarte urite, compozitie voit idioata probabil, ca subiectul sa fie si mai dezastruos, linii de fuga si de compozitie zero, perspectiva e la pamint,
genul de imagine facute de un inapoiat mintal care zice ca e voit totul si ca e mare arta pe care noi, intzepeniti in timp, nu o putem pricepe.
Dar in arta se poate orice si totul e relativ, nu?
Cel putin in fotografia clasica, estetica si subiectul nu au nimic comun.
Poti sa ai un subiect timpit pe care sa-l "rezolvi" estetic inaltindu-l in ceruri sau bagindu-l in iad, numai si numai folosind mijloacele de expresie plastica; sigur ca poate apare oricind artistu` din tufis (nu ma refer la Dvs ci la alte specimene de pe aici) si poate spune despre orice porcarie ca e opera de arta si, culmea, are dreptate, ca arta e arta si doar legile compozitiei sunt facute ca sa fie incalcate, nu? Si nimic nu conteaza, care este.

pai, stimate domn, eu nu m-am legat de aparatu` lu` hartistu` care este.
Daca aveti cindva timp si dati o goneta sa cititi ce mai scrie subsemnatu` in vorbele despre fotografie de pe situl asta veti vedea ca eu sunt cel mai mare partizan al lomografiei (vedeti la google ce este) si sunt absolut convins ca absolut cu orice gioarsa de aparat se pot face opere de arta. M-am legat eu de aparatul sau de polaroidu` sau de tehnica??? Poate mai vedeti ce am spus, nu are rost sa repet aici, dar daca poate va e greu sa faceti scroll in jos, acolo scrie:
"- desi tehnic aparent sunt corecte, atit de corecte cit pot fi produse de un aparat automat, minuit la marea zeflemea -
- ca idee sunt banale si la limita de foare jos a limbajului vizual si facute la stilul "opreste aici masina sa-i pozam si pe astia" - pozare care se face ducind aparatul la ochi stind in picioare si luind o "amintire" cu un obiectiv care ala e, cine stie care,
- ca estetica sunt dezastru, sunt poze facute de cineva care habar nu are de ce e aia fotografie, facute in bataie de joc, dupa ce ca subiectul e cum e, mai e si fotografiat ca dracu`; o lumina execrabila, umbre foarte urite, compozitie voit idioata probabil, ca subiectul sa fie si mai dezastruos, linii de fuga si de compozitie zero, perspectiva e la pamint,
genul de imagine facute de un inapoiat mintal care zice ca e voit totul si ca e mare arta pe care noi, intzepeniti in timp, nu o putem pricepe."

Asa ca unde ati vazut ceva de polaroid sau vorbe despre tehnic corect ce poate transmite, chiar sunt curios.

Mesajul transmis de fotografii francezi e unul la misto si daca chiar va intereseaza problema despre cum se face imaginea unei natii, mergeti tot la conferinta mea pe la inceputuri si cititi cum un mare redactor de la o mare publicatie europeana a fost dus la ciolhane la manastiri in moldova, si articolul publicat era despre copii strazii si aurolacii de la Gara de Nord.
Nu vreau acum sa dezgrop mortii, dar a fost vazut un membru marcant al gedeseului cum platea niste aurolaci ca sa se ia la bataie si sa filmeze un sanchi cine verite, ca sa faca un film cu care a luat multi bani de la fundatii barosane... cam asa se scrie istoria.
Si ar mai fi chestii, dar plictisim lume a pe aici.
Parerea mea este ca foarte multe lucruri sunt murdare si jegoase la noi si alte multe lucruri sunt minunate si superbe si incintatoare; de ce se vad in lume numai si numai alea jegoase, sa ne spuna iluminatii care mai beau cafele pe aici, dar parerea mea e ca un aport considerabil il aduc incompetentii nostri guvernanti, care este.
Fraza pe care se bizuie propaganda Romaniei acum este "Romania, pur si simplu surprinzatoare"
Tata si mama campaniilor de imagine a fost anul trecut pe aici in Ro si a fost intrebat ce crede de fraza asta si a spus ca e o timpenie.
Nu mai intru in detalii ca nu are rost.
Cum e cu polaroidu?

Stimate domn,
problema cu obiectivele e mai complexa.
In toate cele trebuie sa ne raportam la ceva; cine face fotografii pe film negativ si le mareste la minilab la maxim 13x8 sau face scanari de vazut pe monitor, va fi multumit cu orice obiectiv si pentru el orice obiectiv oricit de ieftin sau de slab va fi foarte bun; cel mai prost obiectiv din seria Canon sau orice adaptabil Sigma, Tamron, etc, va face cu brio fata testului de a produce o buna imagine printata la minilab sau la imprimanta la 13x18 sau vazuta pe monitor la SVGA ori XVGA.
Cine face fotografie digitala la fel, de vazut pe monitor sau de marit la dublul unei carti postale, de asemeni, poate folosi orice.
Daca vorbim de printuri A4, deja trebuie sa ridicam stacheta si sa nu folosim obiective ieftine; si daca facem printuri A3, deja ca sa arate foarte bine imaginea trebuie sa folosim numai obiective fixe sau din seria L, exclusiv, altfel sunt bani dati pe fereastra.
Asta e valabil si pe digital si pe film... cine vrea mai multe detalii sunt nenumarate teste de obiective si eseuri legate de definitia si calitatea obiectivelor la www.photo.net sau la www.luminous-landscape.com , sit care ar trebui citit cu sfintenie zilnic de orice fotograf amator sau pro.
Deci obiectivele fixe au rolul lor... in orice caz un obiectiv fix de calitate va fi in principiu mai bun decit orice zoom.
Dar calitatea obiectivului, cum spuneam, trebuie mereu raportata la imagine; obiective scumpe pentru poze mici, inseamna bani cheltuiti inutil, si obiective ieftine pentru poze mari de calitate, inseamna si mai multi bani cheltuiti, ca trebuie scapat de gioarse cumva in pierdere si luat ceva ca lumea.
Dar cine mai face poze mari de calitate in ziua de azi?
Ca sa faci poze mari deja trebuie pus osu` la treaba si invatat compozitie, facuta filosofia detaliilor din lumini si din umbre... si deja trebuie un laborator pro sau computer performant si monitor etalonat si softuri pentru asa ceva.
E complicat pentru 99% dintre muritori.
Asa ca...in imensa majoritate a cazurilor, obiectivele ieftine sunt absolut suficiente.
Oricum daca e sa fie, cind se ia un premiu de jurnalism sau de fotografie, nu sta nimeni din juriu sa intrebe de definitia in centru si pe colturi a obiectivului folosit. Conteaza imaginea si subiectul si atit.