un dialog intre soare si un fulg de nea

ce este fulgul de nea ?
raspuns: un exemplu de perfectiune

intrebare: ce este o cizma ?
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi

III. Am fost la mama Omida si mi-a dat Fermecu ala asa cum il voiam:
“Iesi in prag si te stropesti pe tot trupul, pe fata pe cap meniind:
Cum straluceste soarele in zori
a curat sa miros la subtziori,
si capul meu, ca-I teleleu,
si picioru, ce-ncurca-carucioru
si mana beteaga, ce sta ca sa cada
pampers-ul sa tie cat o vesnicie


- Alo? Leni? Buna draga, ce mai faci?
- …………….
- Hai tu!
- ……………
- Ei nu zau! Lasa-ma tu…….cum?…..Auzi draga…….
- ……………
- Leni? Tu esti copil? Hai nu mai plange. Lasa draga……se rezolva…….
- ……………
- De ce te-am sunat? Am si eu un necaz. Vii la o cafea? Bine. Hai ca te astept. La noua? Perfect. Pa. Te pup.
Milica se ridica, strangandu-si capotul. Din oglinda o admira cu invidie o alta. Capotul ii venea perfect. Intotdeauna o prinsesera culorile pale si mai bleul. Dadu sa stranga cordonul halatul dar acesta se desfacu mangaindu-i molatec formele. In apele oglinzii se reflecta un trup. Al ei. Il iubea si-l ura totodata. Era al ei, numai al ei. Putea sa faca cu el orice. Inca era frumoasa. Ce conteaza patruzeci si noua de ani? Un fulg de nea pe ramura cruda si verde a vietii. Sanii putin lasati, pastrau nostalgia zveltetii si obrazniciei. Cute fine se strangeau manunchi spre subtiori. Sfarcurile, ciocolata brobonata, isi lateau simetria avida. Pantecul sobru dar delicat se pierdea pe intinderea soldurilor pronuntate. Coapse, pulpe, glezne, amanunte turnate intr-un tot unitary, imbinandu-se armonios la umbra fostelor vapai. Nu. Nu avea ce-si reprosa. Poate doar o unda de regret pentru pielea putin sifonata ce-i borda semetia gatului sau tesatura deasa ce-i umbrea coada ochilor, ochi ce nu mai scanteiau ca altadata. Parul se ascundea cuminte sub fidelitatea castanie a vopselelor. Hotarat era frumoasa. O aflase chiar alaltaieri de la Misu. Putea sa-l creada. Era om de cuvant.
Gandul ii fugi de la Misu ei de noptile trecute la figura imbibata de curiozitate, uimire si de ce nu, chiar o unda de dorinta a fiului. Isi aminti cum, deschizand brusc usa de la baie, il prinsese aplecat, cercetand deznadajduit si pofticios pe gaura cheii. Abia atunci si-a dat seama ca i-a crescut baiatul si au napadit-o grijile. Se framanta incercand sa gaseasca o cale. Atunci doar bunul Dumnezeu o intarise dandu-i minte ca sa iasa din incurcatura. L-a intrebat daca il apasa vreo nevoie si abia apoi si-a luat calma halatul si a iesit. Da. Se aratase goala in fata lui cautandu-i ochii ce alergau rusinati si lacomi in acelasi timp. Niciodata nu se ascunsese, dar nici n-o facuse voit pana atunci. Spera, credea, ca in felul acesta va scapa de nedorite curiozitati. Uneori chiar il striga sa-i aduca cate ceva, un fleac, un nimic, ramand totusi in apa plina de spuma. Numai ca acum fusese altceva. Ea a tacut, Dinu a tacut si acel moment s-a consumat intr-o duplicitate voita. Apoi s-a gandit – cautandu-si scuze – ca intr-un fel sau altul Dinu tot va afla, tot va trebui sa stie, sa cunoasca ce e femeia, trupul acela dorit si ravnit orisiunde, pe strada, in casa, la teatru sau restaurant, la plaja…….caci nu era barbat sau chiar si femei, care sa nu intoarca capul dupa un trup bine facut.
Varsta isi spunea cuvantul. Varsta lui. Si curiozitatea. Era ultimul lucru care ii intuneca existenta de la acel moment. Cum sa faca, cum sa-i spuna…nu ca i-ar fi fost rusine….dar…..inca nu era pregatita……cum sa-l ajute…..cu cine sa-l lase…… daca s-ar fi putut i-ar fi aratat chiar ea ce inseamna dragostea…dar era prea mult. Dinu al ei era delicat, era altfel decat ceilalti copii. Intotdeauna avusese grija de grupul de prieteni si ii controla sosirile, plecarile si rufaria. Intotdeauna se straduia sa afle de la Dinu sau de la copii, ce faceau, ce spuneau, cum se jucau. Dorea ca Dinu sa nu apuce pe urme gresite pentru ca mai tarziu sa-i reproseze ca nu a crescut cum trebuie din lipsa tatalui. Si apoi, Dinu era al ei, nu putea creste oricum. Nu putea sa-l lase la voia intamplari. Ca o mama grijulie, cauta sa-i netezeasca drumul, sa-l fereasca de necazuri si greutati. Acum, trebuia sa gaseasca pe cineva, o fata sau o femeie care sa-l ajute, sa-l invete. Nu-l putea lasa pe mana oricarei femei, care sa-si bata joc de el. Din cauza asta se gandise sa vorbeasca cu Elena, poate ca ar fi de acord sa o ajute, sa-l ajute…..
Soneria ii intrerupse reveria dureroasa. Isi stranse capotul, legand strans cordonul si deschise usa fara a mai provi pe vizor.
- Sarut mana tanti…….
- A, buna Marius. Hai intra…….
- A……pai….Dinu e acasa?
- Nu. A plecat cu Mircea si cu Dan in parc. Erau tare misteriosi……povesteau despre nu stiu ce alei intunecoase……de tufisuri…….da ce faci? Nu intri?
- Pai daca nu-i acasa……nu mai intru……
- Trebuie sa-i transmit ceva?
- Voiam sa-i cer o carte…..da lasati……trec eu mai tarziu sau ii dau un telefon mai pe seara….ma scuzati……..sarut mana……
- La revedere Marius.

E varaaaaaa!
Ia-ti cu tine oriunde te duci in vacanta o imagine lejera. Lasa grijile, lasa luptele. Inspira aerul inaltimilor si bucura-te de soarele mediteranian. Toamna te bantuie? Jocurile politice te pandesc nemiloaseeee? Esti lider sau esti doar liderul tau? Construieste-ti imaginea ca pe o arma sau ca pe un fulg de nea. Tu alegi.

Tu vrei sa gasesti niste motive sau chiar iti doresti sa fi fericit?In primul caz, nu am nimic interesant sa-ti spun...motive de fericire gasesti oricand si oriunde; tot ce trebuie sa faci este sa deschizi ochii si sa privesti...si un fulg de nea ce-ti cade pe nas e un motiv de fericire...( ca doar se apropie iarna)
Acum, al doilea caz...iti doresti sa fi fericit? Atunci nu mai cauta motive, nu cauta nici macar fericirea...asa nu o vei gasi niciodata...cauta un rasarit de soare, un zambet, cauta iubire, orice vrei...mai putin fericire....si vei descoperi fericirea
Partea nosoala e ca in momentul in care realizezi ca esti fericit, totul se spulbera....

Cred că acest subiect este un subiect foarte adânc, care de cele mai multe ori este trecut cu vederea pentru că ritmul în care existăm este prea alert ca să ştim să îl şi trăim.
Eu despre mine ştiu că nu sunt perfectă, nu am fost şi nu voi fi. Nici nu cred că tind spre perfecţiune, dar îmi place să ştiu că ceea ce simt este bine, este folositor celor din jur, că inima mă ghidează, că sufletul îmi şopteşte, iar raţiunea zice "da" doar atunci când totul este impecabil.
Ce mai pot să spun este că iubesc oamenii...îmi place să mă agăţ de câte un zâmbet când sunt tristă, dar îl găsesc foarte greu, din ce în ce mai greu. Oamenii sunt prea grăbiţi ca să ştie să se oprească pentru o clipă să ofere un gest atât de la îndemână, oamenii sunt prea grăbiţi să viseze, oamenii sunt grăbiţi să stea lângă cei iubiţi, oamenii sunt prea grăbiţi să vadă bătrâni şi copii căutând prin tomberoane, sunt prea grăbiţi să vadă când cade primul fulg de nea, sunt grăbiţi să stea, sunt grăbiţi să plece, sunt grăbiţi pentru tot. Au uitat să mai simtă, au uitat să mai plângă, au uitat să mai râdă, au uitat să îşi exprime sentimentele...le e teamă de tot, le e teamă de iubire, le e teamă de suferinţă.
Toate acestea ne spun că sunt oameni măcar o dată în viaţă, iar dacă suntem oameni măcar o dată, înseamnă că suntem buni măcar o dată.
Un om bun...este acela care atunci când te vede trist ştie să îţi zâmbească, un om bun este acela care te aude şi fără să spui ceva, un om bun este acela care dacă nu te poate ajuta cu ceva nici rău nu îţi face, un om bun este acela care ştie să aprecieze un fulg, un ghiocel, o rază de soare, un om bun este acela care ştie iubi şi se ştie face iubit, un om bun este acela care atunci când te prinde de mână îi poţi simţi sufletul, un om bun este acela care atunci când simte că e trist să nu îi fie ruşine să plângă...un om bun...găsim rar şi găsim în acelaşi timp în fiecare zi.
Dar, oare de câte ori am trecut pe lângă un astfel de om şi nu am ştiut să îi stângem cu putere mâna ca să-i simţim sufletul?
Şi...cred că aş putea continua la nesfârşit...pentru că mie îmi plac oamenii şi îmi place să vorbesc despre oameni.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca

Multumesc de sfat

dragule Lat

Sa prinzi frunza in vant

Si fulgul de nea

Raza de soare

Pe chipul cel drag

In palma cea calda

In sufletul mare

E foarte usor

Cand zaresti pe carare

Noii prieteni

Ce pe cafenea

I-am intalnit




________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu

Adica, chestii pe care le repectam cu strasnicie, ceva de genul nu ma enervez la volan,.... Nu fluier in biserica ca cica nu-i bine.... as vrea sa fac bine ca cica mi se va face bine... superstitii extreme nu detin...Ca ninge, ploua, e soare, e vant, fulgere, transnete,... dificil....imi doresc sa nu am superstitii... nu mi se par a fi frumoase fixatiile de genul asta... spaime am da nu stiu daca le pot numi superstitii... Mi-e frica de singuratate si poate de asta sunt un fricos... mi-e frica sa cad pentru ca numai cazut am stat, mi-e frica sa tip pentru ca nici un glas deosebit nu am...pai da ar trebui sa identific si eu la mine o superstitie.. Nu gasesc da cred ca sunt bune si alea la ceva...macar dau respectivului o nota de verticalitate: "...nu domle nu fac acu chestia asta ca e vant.." i-os mai ciudatel si poate sunt prea fricos sa mai am si superstitii...

venim pe lume si tot de unul singur o parasim, murim. ce daca suntem inconjurati de o multime de oameni care ne iubesc sau ne-au iubit. rascolind prin colbul bibliotecii am redescoperit o coperta, galbena. Prima carte, ultim carte....ce trist e sa termini un lucru inainte de a-l incepe....o carte, viata....o prietenie....o conferinta....ca tot se punea problema paternitatii si a continuitatii acesteia chiar si sub forma de pensie alimentara si scurte telefoane.....singur? de ce nu. fiecare strop de ploaie sau fulg de nea cade sau pluteste singur, alaturi de multi altii dar totusi singur....singuratatea e calma dar doare uneori.....departarea doare si ea....numai moartea nu doare.... moartea in sine...caci drumul pana acolo e uneori sfasietor....s-a varsat tot tusul din calimara si ziua de astazi sa-nnegrit, cernindu-si tristetyile peste mine. ce daca maine-i o alta zi. cu siguranta plina de soare....

"incepea o perioada de contemplare , de reflectare , de meditare , de vis ."

mai viseaza copile...
din cer si raze de soare mai cad fulgi in iulie si cad frumos...

o poezie un picuţ cam trista,dar superbă!!!


Îngerul meu...
eşti umbra neagră din sufletul meu
eşti lacrima ce îmi zâmbeşte mereu
eşti vocea firavă ce-mi şopteşte încet
eşti raza de soare ce-mi pătrunde în piept

eşti surâsul ce-mi va rămâne mereu
eşti amintirea de gheaţă din sufletul meu
eşti dorul săpat în inima mea
eşti dragostea fină a fulgului de nea

eşti caldura ce de frig mă face să uit
eşti iubirea ce până acum mi-a lipsit
eşti ploaia de vară dusă de vânt
eşti frunza de toamnă adusă pe pământ

eşti ultimul zâmbet ce speranţă îmi dai
eşti îngerul meu ce dorinţă nu ai
eşti tăcerea ce încet şi adînc mă apasă
eşti prima iubire şi de mine nu-ţi pasă!

iti multumesc pentru caldura cuvintelor tale...insa oricat e de calda ninsoarea unde poti alerga descult dupa fulgi de nea...imi va fi frig sa stiu ca cineva cu suflet frumos e de partea cealalta :(...oarecum abatuta.
macar din cand in cand as da viscolul deoparte si ti-as zambi...sa simti si tu draga mea cat de cald e soarele in iarna.
iti doresc sa treaca repede si pe nevazute "iernile" din sufletul tau si intr-o zi sa privesti in urma intrebandu-te daca au existat vreodata...

sarbatori fericite maza draga!

clipa in care fulgii de nea dau stafeta ghioceilor, si soarele incepe sa ne mangaie obrajii :)

ce este dascalul?

ce fain :)

io am strans:

crampeie de zambet
raze de soare
curcubee
culori din cele patru zari
aromele anotimpurilor
fulgi de nea
aripi de fluturi
si-un colt de luna
unde am agatzat
traista viselor. )

rolia

iti multumesc
mi-era dor...

Lucian Blaga e mut ca o lebada: mut dar cate poate spune?! Fara cuvinte...Ati vazut ce gratioasa si minunata e o lebada?!

In patria sa zapada faprturii tine loc de cuvant - neprihanirea oamenilor este la fel de minunata ca frumusetea zapezii.Unicitatea noastra este precum a fulgilor de nea...

Sufletul lui e in cautare
in muta,seculara cautare
de totdeauna,
ca noi toti dealtfel, pentru a afla ce este important pentru noi
de ce - muta si seculara cautare - pt ca raspunsul apare greu...

si pina la cele din urma hotare.
care hotare? nu exista hotare
adica dincolo de Univers?
e doar o intrebare...

El cauta apa din care bea curcubeul.
El cauta apa,
din care curcubeul
isi bea frumusetea si nefiinta.
Apa, sursa de viata fara de care noi nu putem exista.
si din care se creaza curcubeul pentru a ne bucura noua sufletul...

relatia cu Franta

cred ca este una dintre cele mai spinoasa.

la nivel minoritar
acest lucru este posibil datorita afinitatii sufletesti

de la minoritar la majoritar
este posibil prin crearea unei IMAGINI REALE a Romaniei

de la majoritar la majoritar
este foarte greu
dar nu imposibil
datorita istoriei.
vor fi multi majoritari care ne vor murdari
si vor incerca sa ne stearga
datorita trufiei lor nemarginite
si a incapacitatii de intelegere.

eu privesc problema aceasta
ca pe o avalansa.
ce trebuie noi sa facem?
sa imaginam CRISTALUL FULGULUI DE NEA.
care va crea fulgul de zapada - unic poporului roman
care va angrena alti fulgi de zapada: fulgul Frantei, al Angliei, al Germaniei, al Italiei, al Spaniei
si se vor contopi in bulgarele EUROPEI
care se va contopi cu bulgarii celorlalte continente
si vor forma
o imaculata avalansa
care ne va lasa sa intelegem
ce inseamna Natura
si ce inseamna Universul .

Avalansa va acoperi lumea intr-o splendida pledoarie pentru curatenie sufleteasca
si ne va inalta
si ne va da fericirea fulgului de zapada
care este constient de individualitatea sa.

Cica nu stiu care mare goanga de la Holiud si-a luat nus' ce casa pe la munte sau naiba stie pe unde, si cica ca sa nu mai trebuiasca sa-si curete drivewayul in fiecare dimineata de iarna si-a instalat radiant heating si in driveway si in toata zona pe unde se plimba el pe proprietatea lui. Asa ca Belle draga, cind cistigi la loz in plic, fa bine si fa si tu la fel, si dimineata stai si tu cu o cafea linga soba din casa nu la mutat fulgi de nea de pe drieveway.

http://news.nationalgeographic.com/news/2004/02/photogalleries/snowflakes

De ce o diferenţă atât de mare între fiu şi fiică?
Să nu ajugem ca şi în povestea "Sarea în bucate".
De fapt cine s-a închis în acel cristal?
Metaforic vorbind un fulg de nea nu se poate compara cu un cristal.
Zeii nu pot fi şi vrăjitori. Aşa că nu poate exista nici o vrajă.
Crăciunul aduce numai bucurii, indiferent de starea sufletească din acea zi sfântă.Iar pentru un părinte copii reprezintă lucrul cel mai sfânt din lume.Fericire nu există decât în basme. Unde oare poate pleca un fiu, cu aşa nume, care inspiră teamă şi dezamăgire? Acolo unde există multă linişte sufletească, speranţă, unde? de găsit nu va vrea nimei să-l găsească.

pai...faptul ca sunt formata din mai multe constiinte mici, care sunt influentate de constiinta mea, m-a facut sa inteleg ca orice sentiment imi afecteaza celulele....si sanatatea..
mai era un experiment discutat in film despre care am uitat sa scriu

un japonez sau chinez..nu mai stiu exact.. a inghetat mai multe sticle cu apa pe care a scris diferite lucruri. pe una a scris "I hate you. I want to kill you!" pe alta "Love" iar pe alta "hapiness" .apoi...dupa ce apa a inghetat a observat la microscop cristalele de apa formate. in sticlele pe care a scris love, hapiness..., cristalele aveau o forma simetrica, erau ca niste fulgi de nea...iar in sticlele pe care a scris I hate you cristalele nu aveau o forma precisa si erau contorsionate...inspirau uratenie.

ideea este ca daca niste cuvinte scrise pot sa influenteze intr-atat..inseamna ca si sentimentele noastre ne influenteaza....daca suntem impacati cu noi insine suntem mai sanatosi...........

....dovada ca avem cu totii o istorie si ca mult timp dupa ce noi vom ajunge unde ne e locul ceva va ramane in urma noastra...

ce este fulgul de nea?





"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)