comentarii

un eseu particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text dramatic studiat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Interesant de văzut ce cred - de Simeon Dascalul la: 16/05/2005 14:01:30
(la: Dupa 60 de ani)
Interesant de văzut ce cred europenii „vechi”. Dacă nici ei nu au o definiţie mai consistentă a ceea ce înseamnă european, atunci cum să ne lămurim noi?

> o suta de motive obiective de a o justifica
Noi nu le avem nici măcar pe astea. Doar speranţa într-o iesle ceva mai plină, susţinută de analogii: Grecia, Portugalia ante şi post aderare.

> conceptul incarcat de simboluri asadar, de ¨fratricid¨
Probabil ai dreptate şi ei se îndreaptă spre ceva ce depăşeşte conştiinţa naţională. În „Saturn. eseu despre Goya” m-a distrat detaşarea cu care Malraux comenta „3 mai”. Fără cea mai mică urmă de implicare naţională, ca şi cum ar fi fost vorba de un basorelief ilustrând lupta asirienilor cu babilonienii, nu de un masacru franco-spaniol.
Noi categoric n-am ajuns la nivelul ăsta. Poate după vreo douăzeci de ani. Dar pe moment mi s-ar părea mult mai firesc războiul cu vreunul din vecini, decât trupele trimise la arabi.

Uniunea pare o construcţie tare şubredă, valabilă în vremuri de prosperitate şi de pace. Dar cum ar reacţiona o entitate aşa de pluricefală în caz de război? Sau în situaţia mai puţin tragică de criză economică gravă ca în '29?
Indraznesc, in mijlocul schim - de Honey in the Sunshine la: 21/06/2006 16:01:46
(la: Despre patriotism)
Indraznesc, in mijlocul schimbului de focuri dintre Mya si Paianjen sa fac o observatie lingvistica:

-patriot vine de la patrie, unde patrie inseamna :
Teritoriu care istoriceşte aparţine unui popor şi unde acesta trăieşte. 2) Ţară în care s-a născut, în care trăieşte şi al cărei cetăţean este cineva. 3) Loc unde s-a născut şi trăieşte cineva; pământ natal; ţară; baştină. 4) Regiune de unde îşi trage originea un anumit soi de plante sau de animale; baştină. 5) Loc unde a luat naştere ceva important istoriceşte. ~

iar

-nationalist vine de la natiune unde natiune inseamna:
Comunitate stabilă de oameni constituită istoriceşte şi apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de viaţă economică şi de factură psihică, manifestate în particularităţile specifice ale culturii.

Acum, din prisma evenimentelor istorice care sunt nazismul si fascismul , se poate deduce ca doar un sentiment ca nationalismul (e drept, exacerbat) poate duce la un genocid, in timp ce patriotismul se refera strict la "loc, tara de bastina, pamant natal". Ori eu nu am auzit pe nimeni sa porneasca un razboi pentru ca are tara cea mai frumoasa sau pur si simplu pentru ca s-a nascut intr-un anumit loc. Concluzia logica e ca patriotismul exagerat poate fi fanatism sau chiar terorism, dar devine nationalism in conditii cu totul diferite.

Mi se pare gresit sa spui ca patriotismul si nationalismul au aceeasi esenta, judecand din prisma evenimentelor tragice ale sec. al XX-lea.

________________________________________________________
What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen
#129159 (raspuns la: #129006) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ne-au schilodit sufletele - de Muresh la: 26/06/2006 21:27:44
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)
Max Solomon este un evreu român in etate de 90 de ani. Aduc aici fragmente din culegerea sa de nuvele "FLUTURAREA CORTINEI NEGRE" - ed. Liternet 2004.

FLUTURAREA CORTINEI NEGRE" - ed. Liternet 2004 -

Parte din întimplãrile relatate le-am trãit pe pielicica mea proprie..____

APROAPE DE 90
Mulţi m-au înscris în catastiful celor morţi
…Puţini sunt cei ce trag un 90 la sorţi.
Dar sunt încã pe-acest pãmînt,
Mai beau cîte-un pahar şi scriu un cînt

Era în colţul de nord al Moldovei, în ţinutul Herţa, dupã infamul pact între Hitler şi Stalin. Împreunã cu ceilalţi soldaţi evrei, eram scos din rîndurile armatei române, dezarmaţi şi ţinuţi ca prizonieri în propriul nostru regiment.
Noi toţi ştiam cã înainte cu o zi, un soldat evreu fusese împuşcat, pretextul fiind învinuirea cã ar fi intenţionat sã dezerteze.

… Pe strãzi, în zile de sãrbãtoare, tineri în cãmãşi albastre cîntau imnul ligii naţiunii creştine:
“Jidanii ne sugrumã naţiunea
Şi-avutul ţãrii noastre jefuiesc“.

........
“Ce-i mãi Colbazi, ce s-a întîmplat?“
Rãspunsul fu o palmã datã cu sete. Întrebarea mea, rostitã cu vocea în surdinã:
“De ce-a fost asta?“
Stîrni chicotiri ale bãieţilor şi fetelor prezenţi la scenã şi ale profesorului de limba românã al liceului.
“Pentru cã eşti jidan. Prostule!“

Am trãit frustrarea interzicerii de cãtre guvernul ţãrii mele de-a practica dreptul; am trãit condiţia de paria, cînd am fost exclus din a doua mea universitate, în ultimul an al facultãţii de chimie, pentru cã eram evreu.

La “Rîpa Galbenã“ din Iaşi, oraşul în care am fost student al facultãţii de drept, am fost oprit de-o micã ceatã de eroi în cãmãşile lor verzi de membri activi ai Gãrzii de Fier. M-au bãtut cu ciomegele lor şi m-au scuipat. Şi n-am fost singurul student supus acestui tratament. Sute de studenţi evrei au avut de trecut prin aceste furci caudine, ca un mesaj adresat tuturor studenţilor evrei sã nu profaneze cu prezenţa universitatea “lor“ ..

Aruncatul oamenilor din trenuri în vitezã, asasinatul colectiv din Piaţa Unirii din Iaşi, un tren închis în care mureau sufocaţi şi fãrã apã oameni îngrãmãdiţi şi trimişi spre o destinaţie nedefinitã, lagãrele şi detaşamentele de muncã, lagãrele din Transnistria şi detaşamentele de muncã obligatorie, toate acestea pe fundalul mult mai crunt al soluţiei naziste,
ura împotriva unor grupuri etnice diferite, a unora de credinţã diferitã " ura împotriva celui pe care-l poţi numi Altul.

Un gînd vag era adresat volumului de inteligenţã, capacitate intelectualã şi talent de tot felul, care a fost pierdut de România şi în toatã Europa prin lichidarea populaţiei ei de evrei.

… umilinţe, începînd cu rostirea cu accent evreiesc a numelui la strigarea catalogului, şi sfîrşind prin bãtãi încasate de la cuzişti şi legionari şi, în sfîrşit, ameninţarea directã cu revolverul, în poziţia de prizonier al armatei care l-a chemat sub drapel, tot şirul nesfîrşit de hãrţuiri, urmãrind dizolvarea ultimei fãrîme de demnitate, toate astea suferite de-a lungul a 30 de ani de viaţã în România.

…şi despre trenurile morţii şi atîrnatul corpurilor de evrei ucişi de legionari în cîrlige la abator, sub eticheta “carne cuşer“ şi mitralierele secerînd evrei în faţa gropilor deschise, toate laolaltã cereau o limpezire şi o confruntare.

Crunta dezamãgire cu “noua ideologie“, cu “planificata construcţie a socialismului şi comunismului… ura şovinistã se îmbogãţea cu ura împotriva celor cu “origine nesãnãtoasã“, totul fiind învãluit în false lozinci umanitare sancţionate de legi votate de un parlament alcãtuit din “membri de partid“ iar legile nu însemnau nimic faţã de “linia partidului“, întotdeauna exprimatã de tiranul-şef

M-au exclus din şcoli publice, din profesorat şi mi-au interzis sã practic dreptul. Eu am gãsit mii de cititori ai cãrţilor mele.

dar ce spui despre antisemitismul actual din România? Antisemitism fãrã evrei? ...îi aud vorbind despre evrei ca stãpîni ai presei internaţionale, a bãncilor, a senatului American şi a armatelor lumii. De-aş da de cãpetenia acelora care îmbrobodesc pe români cu aceste aiureli, l-aş întreba: Aşa? Bine mã, hîldãu flãmînd şi fãrã minte, dacã evreii au banii şi puterea lumii, ce
ce stai sã te pui cu ei? Vrei sã-i dãrîmi tu, cu sãrãcia, în care i-ai adus pe români, ajunşi în coada cozii? Nu mai sunt evrei în România. Te pui tu în fruntea unei coaliţii universale? Şi cum s-a îmbunãtãţit soarta românilor dupã ce au scãpat de cele trei sferturi de milion de evrei? Ai aruncat la gunoi inteligenţa şi creativitatea lor.

....nu vezi milioane de evrei care au trãit în mizerie în Europa? Nu ţi-au fost de ajuns lagãrele, seceratul cu mitraliera, arderea în cuptoare? Îţi mai trebuie cuptoare şi abatoare? Îţi pare rãu cã Hitler nu i-a omorît pînã la unul; ţi-ai închipuit vreodatã ce s-ar fi întîmplat cu românii dacã eroul tãu ar fi ieşit triumfãtor din rãzboiul pe care l-a pornit? Tu, nesãtulule de moarte, ai fi fost sclav şi dacã te ridicai din genunchi, ai fi fost cãlcat în picioare, strivit ca pãduchele. Ai fi învãţat şi tu ce înseamnã sã porţi un nume de dispreţ ca valah sau jidan; sã-ţi fie distrusã demnitatea de om?

Fragment dintr-o nuvele:
Maria pãşea cu siguranţa de sine a unei fetişcane bogate de 17 ani, care a depãşit temerile primelor experienţe carnale, ...
un grup de cãmãşi verzi. Ei le vor cere sa se identifice şi vor descoperi cã numele “Maria“ nu-i preluat de la fecioara Maria sau de la Maria Magdalena şi cã ea este o jidancã, încã una care murdãreşte atmosfera românã cu respiraţia ei puturoasã.

Un român adevãrat, Adrian Paulescu, i-a pus lui Mayer Mayers întrebarea:
“Spune tu, Mayere, cã eşti mai puţin ciufut şi apucat decît ceilalţi. Ai suferit tu, tu personal şi cei foarte aproape de tine, în România, din cauza Holocautului?“
“De bãtut, nu m-a bãtut nimenea; nu m-au schingiuit; de murit, dupã cum se vede; dar legile şi toţi cei cu vreo bucãţicã de putere ne-au umilit clipã de clipã. Ne-au schilodit sufletele.“

Intruder - de wp la: 03/12/2008 16:41:55
(la: "Dumnezeu este mort" vs "Dumnezeu traieste")
Intruder, îmi este greu – ca şi vastitate a subiectului - nu sunt nici în măsură şi nici nu cred că se poate vorbi de religii la modul general. Ele sunt multe şi diverse. Voi încerca o abordare creştin ortodoxă.
În primul rând în creştinismul ortodox raportul dintre ştiinţă şi religie nu a fost văzut niciodată într-o relaţie de adversitate şi acest mod de a vedea lucrurile este complet străin de spiritul tradiţiei ortodoxe şi de spiritul cugetării Sfinţilor Părinţi. Aceştia au văzut în raţiune, puterea de analiză a minţii umane, care se poate exersa şi care poate privi cu mai multă sau mai puţină înţelegere duhovnicească lumea, iar în credinţă, vedeau puterea înţelegerii teologice, aceasta din urmă fiind, reductiv vorbind, un mod al minţii umane de a înlocui criteriile „autonome” cu cele „teonome”. În cele două spre exemplu, Sf. Maxim Mărturisitorul vedea "ratiunea comparativa care priveste [lucrurile] teologic". Privind raportul natural- supranatural, Părinţii Bisericii vedeau o relaţie sinergică în sensul că, cunoaşterea, desăvârşirea şi în general în toate cele ale lumii implică o comuniune a omului cu Dumnezeu.
Abordarea relaţiei dintre ştiinţă şi credinţă sub semnul adversităţii este specifică teologiei occidentale, în speţă catolicismului, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care o vezi pregătită pentru unele descoperiri, după cum afirmi.
Ceea ce este reproşabil ortodoxiei din punct de vedere laic este că, teologia ortodoxă nu se grăbeşte să îmbrăţişeze şi nici să respingă paradigmele ştiinţifice, dar nu din conservatorism.
Scopul teologiei ortodoxe este desăvârşirea omului, ca proces, dacă este să folosim termeni moderni, şi nu a fi sau a nu fi de acord cu diverse teorii despre originea universului. Biserica se poate împăca cu orice teorie ştiinţifică despre univers atâta vreme cât, ştiinţa nu încearcă să nege tot ceea ce iese în afara câmpului ei vizual.
Punţile de legătură nu numai că sunt posibile, dar ele există şi pot spune fără exagerare că sunt superbe. Din păcate laicatul, dar nu numai, are în general o viziune foarte îngustă, deformată sau nu are deloc despre teologia ortodoxă şi atunci judecă în consecinţă.

Religiile nu se reaşează şi nu se pot reaşeza, decât în măsura în care, ele se consideră şi sunt, o construcţie a raţiunii omeneşti. O religie care se consideră revelată - cum este creştinismul - - nu se poate reaşeza, pentru că se autodesfiinţează. De reaşezat se pot şi se reaşează creştinii şi nu numai ei, dar asta ţine de relativizarea adevărului, relativizare care, în esenţă, este o ideologie (nihilismul), dar care nu se mai prezintă astfel omului contemporan pentru că, el – omul contemporan – este sătul de ideologii. Însă, prin mass-media i se poate foarte uşor inocula această ideologie, iar omul o propovăduieşte având impresia că acestea îi vin din raţiunea lui care este foarte „open”. Şi este deschisă, dar cu sens unic...Nu o spun cu măndrie şi satisfacţie, ci cu tristeţe...
#368616 (raspuns la: #368386) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Turismul la Roşia Montană, interzis de şapte ani - de 1brasovean la: 08/02/2010 13:49:21
(la: Rosia Montana Reloaded)
AFACERI. Autorităţile locale sunt acuzate că au blocat orice investiţie şi au sărăcit zona Roşia Montană pentru ca proiectul Gold Corporation să fie considerat singura modalitate de redresare economică.

De mai bine de şapte ani, orice persoană privată care a dorit să investească în zona Roşia Montană din Munţii Apuseni, unde compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) vrea să exploateze resursele aurifere, s-a lovit de refuzul autorităţilor locale de a elibera certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţie.

Motivul: în 2002, prin Planul Urbanistic Zonal zona era declarată una exclusiv minieră, ceea ce a făcut ca orice alte investiţii (pensiuni agroturistice ori ferme de animale) să devină incompatibile cu statutul zonei.

sursa: http://turism.evz.ro/emain/articolul/885735/Turismul-la-Rosia-Montana-interzis-de-sapte-ani
trufe - de (anonim) la: 13/06/2004 22:57:11
(la: Un kilogram de trufe...)
In caz că nu ştiaţi trufe se găsesc şi în România. Şi nu puţini! Eu culeg, cumpâr şi vând trufe. Trufe se pot găsi în judeţele Braşov, Harghita, Covasna, Cluj, Bistriţa, Mureş, dar se poate găsi şi în Caraş-Severin, Telorman, Timiş, Mehedinţi, dar probabil şi în celelalte judeţe unde sunt păduri.

Kilogramul variează după specii:

Trufa chineză şi indiană: 15-50 euro/kg
Trufa de vară şi de iarnă: 150-250 euro/kg
Trufa albă (Choiromzces): 150-200 euro/kg
Trufa albă (Tuber magnatum): 1000-3000 euro/kg

La noi se găsesc trufele de vară şi de iarnă. Şi trufele albe sunt prezente, dar încă nu am găsit cantităţi importante.

Dacă sunteţi interesat de trufe, vizitaţi pagina noastră. Versiunea în limba română se află sub construcţie. www.truffoir.go.ro

Toate cele bune.

Fekete A. Oszkar
Miercurea-Ciuc
trufe - de truffoir la: 13/06/2004 23:05:38
(la: Un kilogram de trufe...)
Trufe se găsesc şi în România în cantitâţi considerabile. Eu culeg trufe în mai multe judeţe, ca Harghita, Mureş, Covasna, Bistriţa, Cluj, etc, dar se găsesc şi în judeţele din Banat sau Oltenia.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre speciile comestibile şi preţurile ei, vă rog să vizitaţi www.truffoir.go.ro pentru mai multe informaţii. Situl este accesabil în limba maghiară şi engleză, în limba română fiind în construcţie.

Cu stimă,

Fekete A. Oszkar
Miercurea-Ciuc
#16200 (raspuns la: #10797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Misterul ...pentru pisicutza, - de DESTIN la: 12/08/2004 01:31:14
(la: Intre mitul credintei si realitate)
"Unde putem pune bariera intre mit,credinta si realitate?"

La intrebarea ta, imi exprim punctul meu de vedere,nu se vrea un raspuns(nici nu poate fi numit asa)

Misterul înţeles în sensul cel mai bun şi mai nobil al termenului este o construcţie a potenţialului interior al omului, neexprimat încă şi, mai ales, un respect pentru acel secret care înconjoară viaţa şi moartea şi pe care toate tradiţiile religioase, filozofice sau ezoterice l-au cercetat.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

CREDINŢA - de PARAU la: 28/07/2005 21:23:54
(la: Clopotele României)
"În cazul adevărului nespus, tăcerea poate deveni asurzitoare"

Eu personal înca mai cred că religia/credinţa/recunoaşterea divinităţii sunt o chestiune personală şi mai ales interioară.Sigur ca o mulţime de influenţe externe pot deveni supărătoare, dar asta nu ar trebui să modifice atitudinea spectrală a celui ce crede, indiferent de forma de respect pe care o capătă credinţa şi dorinţa sa.

Dacă vei reciti capitolui despre "clopotele Europei", paragraful 3, vei regăsi această apreciere a lui Mircea Maliţa pe care şi eu o susţin: "Construcţia catedralei(bisericii) nu este dominată nici de rege, nici de episcop/preot. Autoritatea episcopulu/preotului începe de la altar. Maşina socială care le construieşte este uluitor de neierarhică. Organism colectiv, capitolul (le chapitre-comunitatea) este responsabil(ă) de construcţie şi de administraţie. Catedrala aparţine poporului. În ea, teoretic, intră toată populaţia oraşului..."
Poate sună ciudat ce spun, dar preotul poate să facă parte de drept din credinţă, sau să rămână doar prezent în zona ritualurilor. Depinde doar de el cum se propune comunităţii şi cum este sau dacă este recunoscuţ de către aceasta. Cu sau fără el, Dumnezeu, oamenii şi credinţa, într-o relaţie directă (chiar dacă diversificată), există.

PĂRĂU
#62028 (raspuns la: #61852) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
of şcoala - de Kon Stantin la: 14/12/2005 15:28:54
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Încep cu o mică corecţie pentruYuki: eleva de la Şcoala Centrală nu a fost, din fericire, omorâtă.
Este pentru prima oară când am avut răbdarea şi curiozitatea de a citi toate mesajele unei conferinţe. Recunosc sincer că nu ştiu ce aş mai putea spune interesant faţă de ceea ce s-a spus.
M-am luptat şi eu timp de patru ani cu morile de vânt din sistemul de învăţământ românesc şi de aceea îi admir sincer pe acei frumoşi nebuni care cred că învăţământul din România mai poate fi menţinut la un nivel educaţional acceptabil.
Vina pentru comportamentul „straniu” al elevilor, în opinia mea, o poartă societatea. Majoritatea părinţilor au un venit din salariu mult prea mic şi caută să găsească diverse soluţii de „rotunjire” a acestuia, timpul rămas liber fiind insuficient pentru a se ocupa cu adevărat de educaţia copiilor. Mulţi părinţi consideră că dacă şi-au lăsat copilul 10-12 ore la grădiniţă nu mai este necesar ca ei să se mai joace cu aceştia, să mai repete ori să înveţe o poezie, un joc nou etc.. Există cadre didactice (din păcate tot mai multe) care se gândesc mai mult la salariu şi mai puţin la inactivitatea şi ineficienţa lor la catedră. Mulţi profesori ar trebui să se retragă onorabil de la catedră, fiind demult „depăşiţi” (un exemplu concludent fiind doamna profesoară de la Constanţa, eroina mai multor filmuleţe „educative” cu tema „Cum poţi umili pe cineva!”).
Maan spunea că „televiziunea nu are rol educativ!”. GREŞIT. Un film difuzat la ora 20 cu un cerc în interiorul căruia se găseşte cifra 12 şi explicat în prefaţa filmului printr-un text şi o voce “ genul filmului:DRAMĂ; filmul poate conţine scene … şi … ; film INTERZIS copiilor sub 12 ani” nu are nici un efect asupra copiilor? O emisiune gen “ciao darwin" (nu se mai difuzează deci se poate, intenţionat scris cu litere mici) care promovează incultura, lipsa bunului simţ, câştigul material pe sistemul „ cu cât eşti mai prost (sau te prefaci mai bine că eşti prost) cu atât câştigi mai mult” etc. şi difuzat FĂRĂ INTERDICŢIE DE VIZIONARE nu au nici un efect asupra dezvoltării copiilor şi adolescenţilor? "ProTv-Ştirile de la ora 5"-şi cu aceasta cred că am spus tot despre posibilităţile de educaţie ale televiziunii. Şi exemplele legate de televiziune pot continua. Am să mai dau doar un exemplu: anul de graţie 2003, locul cancelaria unei şcoli generale, un profesor de limba şi literatura română îşi întreabă foarte mirat colegii dacă în România emite un post numit TVR Cultural. Nu avea nici o vină. Pur şi simplu cei care asigurau serviciul de televiziune prin cablu refuzau să-l introducă pe motiv „nu se cere şi nu are audienţă” (este un răspuns oficial cu antetul firmei în cauză). Cum pot profesorii să evite vizionarea de către elevi a unor astfel de emisiuni? Dar părinţii care aleargă zi-lumină pentru a le putea asigura copiilor lor minimul de trai necesar? Oare aici nu este datoria societăţii civile, a celor care fac "reiting" (cu scuzele de rigoare n-am nici cea mai vagă idee privind grafia acestui cuvânt) să cenzureze un pic aceste emisiuni?
Am să vă mai reţin atenţia cu câteva întâmplări din scurta mea carieră la catedră (de care sincer mi-e dor):
„Un învăţător îşi întrebă un elev:
- Pârlea, de ce mai vii tu la şcoală dacă ... învăţătorul nu termină de formulat întrebarea pentru că elevul i-a răspuns deja
- Pentru ca mama şi tata să poată să bea liniştiţi câteva ceasuri fără a-mi purta mie de grijă.” (elevul era unul foarte isteţ. Din păcate a îngroşat rândul celor neşcolarizaţi)
„Elev care în clasa a VII-a obţine o menţiune la o olimpiadă şcolară – faza pe judeţ, este la sfârşitul semestrului I, clasa a VIII-a, în situaţie de corigenţă la mai multe discipline, inclusiv la cea la care a obţinut menţiune la olimpiadă. Întrebat de dirigintă de ce nu mai învaţă a răspuns sec: după olimpiadă mama mi-a spus că ea nu are bani să mă dea mai departe şi cu sau fără diplomă de opt clase tot la coada vacii voi rămâne.”
Yuki ne întreba de măsurile ce trebuie luate pentru ca evenimente ca cel de la Şcoala Centrală din Bucureşti să nu se mai repete. E greu de spus odată ce situaţia a fost oarecum scăpată de sub control. Introducerea uniformelor şi accesul în şcoli să se facă doar pe bază de legitimaţie ar fi două dintre ele. Apoi acel „serviciu pe şcoală” făcut de elevi să fie înlocuit de „serviciul obligatoriu” al unor oameni competenţi şi pregătiţi în acest sens. O altă măsură ar fi retragerea onorabilă (şi forţat dacă cei în cauză nu se simt) din învăţământ a cadrelor didactice care confundă şcoala cu „birtul din colţ”, care „predau” citind în faţa elevilor din cărţile scrise şi publicate de alţii, pentru care elevii sunt doar nişte „saci de box” etc. Dar cea mai importantă măsură este una de natură politică: în fapte şi nu în vorbe demagogice şi politicianiste ÎNVĂŢĂMÂNTUL (alături de SĂNĂTATE şi CULTURĂ) – PRIORITATE NAŢIONALĂ cu tot ce decurge de aici.
Aveţi pîine? - de Muresh la: 26/02/2006 20:13:57
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Un elefant şi o furnică işi petrec o noapte întreaga în desfătările trupului. A doua zi, elefantul moare.
Furnica: \"Băi să fie... o noapte de plăcere, şi acum tre\' să-mi petrec
tot restul vieţii săpînd...\"

O raţă intra într-un bar, şi-l intreabă pe barman:
- Aveţi pîine?
- Nu.
- Aveti pîine? insistă raţa.
Barmanul, iritat, răspunde:
- Nu, nu avem!
- Aveti pîine? spune raţa iarăşi.
- Rato, dacă mă mai întrebi o data dacă am pîine, te iau de cioc şi te bat în cuie de bar!!!
- Aveţi cuie? întreabă raţa.
- Nu...
- Aveti pîine?!

Un canibal cu fiul lui văd un avion. Fiul zice:
- Tata, ăla se mănînca?
- Nu tot, fiule, numai miezul!
Un bărbat merge cu liftul. La un moment dat, intră o femeie. Dupa doua etaje, femeia opreşte liftul, se uită cochet la bărbat, îşi dezbracă bluza ăi sutienul şi le aruncă pe jos.
- Hai, fă-mă să mă simt femeie!
Bărbatul işi dezbracă cămaşa, o aruncă pe jos şi spune:
- Hai, spal-o şi calc-o!
- Dragul meu, tu mă iubesti?
- Da\' tu ce crezi că fac aici? Flotări?
Într-o seară se întorcea Billy Gates de la Microsoft, de la lucru. Mergînd către casă, se opreşte să-şi vadă noua vila în construcţie. Fiind neatent şi obosit cade într-un sanţ unde il vizitează nişte ingeri. Unul din ei îi spune:
- Bună, Bill! Am două veşti să-ţi dau: una buna iar alta proastă. Cu care să încep?
- Începe cu vestea cea buna, răspunde Billy.
- Vestea cea buna e că la noi în cer, pe toate PC-urile ne-am pus Windows 95!
- Foarte bine ! Dar care e vestea cea rea ?
- Vestea cea rea este ca avem o mică problema şi te luam cu noi în ceruri să o rezolvi...

Patru \"calculatorişti\" se întălnesc la o bere. Unul începe să povestească:
- Am agăţat aseară o tipa beton. Am dus-o acasa. Eu încins, ea încinsa. Ne-am apucat să ne dezbrăcăm chiar din momentul în care am intrat pe uşă. Am \"pus-o\" în picioare, rezemaţi de perete... Ne-am căutat o nouă poziţie şi am aşezat-o pe birou, chiar pe tăstătura noului meu calculator...
Este brusc întrerupt de ceilalţi, în cor:
- Aha! Ce calculator ţi-ai luat?

Stiţi culmea calculatoarelor?
Să goneşti musca de pe ecran cu cursorul de la mouse (şoarece).
Au iesit blondele la manifestaţie, supărate că se fac bancuri pe seama lor. Pe pancarte scria \"Nu toate proastele sunt blonde!\"

Trei tipe stau de vorbă;
prima: - Să vezi ce am găsit în buzunarele soţului meu aseară...
Celelate: - ??
- Fotografii porno...
- Şi ce ai făcut cu ele?
- Nici nu am stat să mă gîndesc, le-am aruncat pe foc.
Alta: - Asta nu-i nimic, eu am gasit în buzunarele soţului meu prezervative...
- Şi ce ai facut? Le-ai aruncat pe foc?
- Ei, aş, le-am găurit şi le-am pus la loc.
Cea de a treia lesină...

- Chelner!
- Da, domnule?
- Poţi să-mi mai prajeşti puţin puiul? Îmi mînăncă toată salata!

O mamă şi fiica ei călătoreau cu un taxi.
Fiica vede pe stradă nişte femei îmbrăcate provocator stînd pe marginea străzii uitîndu-se la fiecare maşina care trece.
\"Mami\", intreaba fiica, \"ce fac doamnele alea acolo?\"
\"Îşi asteaptă soţii să se întoarcă de la muncă\" răspunde mama.
\"Hai cucoană, că\'s prostituate.\" intervine taximetristul. După cîteva momente de linişte apăsătoare, fetiţa întreabă, \"Mami,
prostituatele au copii?\"
\"Desigur, draga mea, de unde crezi că au aparut taximetriştii?\"

Un arab scutură un covor de la etajul 4. Un trecător il întreabă:
- Ce are, nu porneşte ?

Un doctor şi soţia lui au o cearta foarte urîta la micul dejun.
- Şi, dacă vrei să ştii, nici nu esti foarte bun în pat! Îi spune ea şi pleacă la lucru trîntind uşa.
Pe la amiaza, începe să-i para rău şi sună acasă:
- Ce ţi-a trebuit aşa mult să răspunzi?
- Eram în pat.
- Şi ce făceai în pat la ora asta?
- Ceream o a doua opinie.

O femeie cu voce baritonala, vine la un doctor:
- Bună ziua, doctore! ( grosssss )
- Vai doamnă, dar ce aveţi la gît?
- Mărgele...

Silogisme false - de anadi108 la: 31/05/2006 19:36:10
(la: Absolutul şi Cauzalitatea)
Rayro a spus:

Mi se pare ca
1. prima cauza poate exista
in acelasi timp cu

2. "prima cauza nu exista".


Replică:

Această părere este falsă pentru că:
o primă cauză nu poate exista
în lumea materială, unde domneşte principiul cauzalităţii,
care spune că orice există trebuie să aibă o cauză, şi deci şi prima cauză trebuie să aibă o cauză.

Silogismul propus este fals, şi nu neagă existenţa lumii Absolutului sau a lumii spirituale.
Absolutul fiind acel « obiect » care se află în afara lumii materiale, unde principiul cauzalităţii nu este valabil, Absolutul fiind propria sa cauză sau propriul său sprijin, existând în Sine Însuşi.


Piky a spus :

Inainte de a te fi avut pe tine, intrauterinul, mama ta nu avea in pantece zigotul eului tau. Cauzalitatea absoluta sau absolutul cauzalitatii, insa, e cu indubitabila si evidenta palpabilitate, tatal tau.


Replică:

Exemplul dat se referă la cauze relative.
Tatăl material, care aparţine acestei lumi materiale, nu poate intra in categoria Absolutului. Pentru a fi Absolut el ar fi trebuit să fie propria sa cauză, dar el însuşi este un produs al lumii relative.
O altă greşeală de logică se datorează jocului înşelător de cuvinte « cauzalitate absolută » care însă nu are de-a face cu noţiunea filozofică de Absolut sau Spiritual.

« Absolutul cauzalităţii » este o construcţie fără sens şi este o invenţie datorată necunoaşterii noţiunii de Absolut şi Cauzalitate.

Silogismul prezentat arată că autorul nu înţelege noţiunea filozofică de Absolut şi nu neagă existenţa lumii Absolutului sau a lumii spirituale.

#125408 (raspuns la: #125370) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Picky a scris: Inainte de a - de anadi108 la: 02/06/2006 19:43:04
(la: Absolutul şi Cauzalitatea)
Picky a scris:
Inainte de a te fi avut pe tine, intrauterinul, mama ta nu avea in pantece zigotul eului tau. Cauzalitatea absoluta sau absolutul cauzalitatii, insa, e cu indubitabila si evidenta palpabilitate, tatal tau

Replică:
« Absolutul cauzalităţii » este o construcţie fără sens şi este o invenţie datorată necunoaşterii noţiunii de Absolut şi Cauzalitate.

Silogismul prezentat arată că autorul nu înţelege noţiunea filozofică de Absolut şi nu neagă existenţa lumii Absolutului sau a lumii spirituale.

lumea e plină de proşti care se cred ... şmecheri.
Acest şir este despre Absolut şi Cauzalitate, nu despre şmecheri,
care dau din gură ca să facă ... vânt.

Picky a scris:

Stropesti cand dai cu bata-n balta ...
Ca la cutremure, replicile-s tot mai slabe !


Replică:
bine zice Picky
Acest şir este depre Absolut şi cauzalitate, iar replicile sale...
trebuiesc înscrise la şirul bancuri ... de prost gust.
#125767 (raspuns la: #125756) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o construcţie - de Liviu Nanu la: 30/08/2006 19:34:48
(la: Neputinta)
lirică bine realizată şi simetrică. Se vede că stăpîneşti tehnica poeziei, nu prea am văzut balast, sau dacă există, el este doar ca legăturăîntre versuri. Pe scurt, mi-a plăcut
Despre frustrări intelectuale şi cai verzi pe pereţi - de Himeros la: 18/09/2006 20:37:15
(la: Miorita laie, laie bucalaie....)
În momentul în care citezi de pe un site care prezintă inepţiile elevilor nepregătiţi la română şi susţii că una dintre aceste inepţii are şi valoare, cu siguranţă că undeva, cineva are o problemă gravă în selecţia construcţiilor cu sens sau poate trece doar printr-o criză adolescentină. Noncomformismul nu a aparţinut niciodată imbecililor, prostia niciodată nu va putea conţine adevărul, nici măcar prin accident pentru că prostia are adâncimi de mucava.
Să ne ocupăm puţin de inepţia care a fost ridicată la rang de critică lucidă: "In Miorita este vorba despre: doi criminali, o oaie turnatoare si un cioban care socheaza prin prostie". Fraza este profund reducătoare, criticul de ocazie a observat formele fără să înţeleagă câtuşi de puţin materia ce le umple mai mult, întreaga interpretare a situaţiei este complet eronată. Această greşeală de interpretare persistă în multe capete seci de ”critici”. Se afirmă că ciobanul moldovean este un simbol al fatalismului, lucru care nu este susţinut cu nici o dovadă din text. Ciobănaşul spune: ”Şi de-a fi să mor/In cîmp de mohor”, ciobănaşul nu spune nicidecum <> ci în eventualitatea morţii lui. Acest minusculă construcţie gramaticală (”şi de-a fi”) se pare că este total ignorată de ”criticii” superficiali a căror primă grijă nu este interpretarea ci cititul cursiv.
Balada reprezintă un testament în eventualitatea unei morţi violente de aceea textul nu mai prezintă măsurile de siguranţă pe care ciobănaşul şi le va fi luat mai apoi. În text nimic nu indică că ciobanul moldovean va sta cu mâinile în sân şi va aştepta să fie ucis.
Altceva l-a interesat pe artistul anonim când a compus această baladă. Moartea este sfârşitul inexorabil pentru noi toţi, totuşi nimeni nu poate şti momentul exact în care aceasta va surveni (de aici şi îndoiala ciobănaşului cu privire la spusele oiţei năzdrăvane: ”- Oiţă bîrsană,/De eşti năzdrăvană/Şi de-a fi să mor/In cîmp de mohor”) şi de aceea viaţa trebuie să fie o pregătire pentru moarte, o asemenea idee o întâlnim şi la Platon. Astfel ne apare clar că testamentul ciobănaşului moldovean nu este o dovadă de fatalism ci o dovadă de responsabilitate morală faţă de cei care îl iubesc şi pe care îi iubeşte. Ciobănaşul se asigură prin testament că după moartea lui (dacă aceasta va surveni) cei dragi vor fi consolaţi. Balada poate fi considerată şi un Memento mori, nu putem trăi ca şi când am fi nemuritori acest lucru ar deprecia cumva valoarea vieţii. Am să răstorn afirmaţia ”criticului”, ciobănaşul nu uimeşte prin prostie ci printr-o profundă înţelegere a lumii, printr-o conduită morală şi un suflet delicat însetat de viaţă. Secvenţa celor trei fluieraşe dovedeşte elocvent această sete de viaţă care se întinde şi dincolo de moarte.
Este inutil să mai vorbesc despre frumuseţea versurilor şi despre sentimentele delicate pe care acestea le trezesc într-un cuget sensibil. Res ipsa loquitor.
Domnişoara Raluca Enescu vrea să ne convingă de lipsa de valoare a folclorului românesc care afectează dezvoltarea actuală a României. Unii cetăţeni români sunt nesimţiţi şi corupţi pentru că nu au învăţat adevărata semnificaţie a ”Mioriţei”. Acum este momentul ca România să se schimbe prin această nouă interpretare a ”Mioriţei”, simbolul mortificator al românilor. Perfect rizibil, cai verzi pe pereţi.
Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că nici măcar nu citim cu atenţie operele noastre de preţ, noi comentăm numai pe frânturi rupte de context, nu mai avem probabil timpul să citim pentru că trebuie să fim prezenţi pe forumuri, să descoperim noi critici să remarcăm noi inepţii.
Monumente? unde-i monumentul Elisabetei Rizea? - de cosmacpan la: 15/08/2007 11:32:59
(la: Un Monument dedicat Emigrantului!)
Emigrantul este cel care face cinste (sau nu) neamului si patriei. Dar ce facem cu cei care sunt uitati voit:
"Pentru a conştientiza toate acestea e nevoie nu doar de smerenie şi de o bună informare, este nevoie de voinţă politică şi de gesturi politice pe măsură. Cred că un astfel de gest ar fi ridicarea, în fata Casei Presei, a statuii Elisabetei Rizea, chiar pe postamentul pe care comuniştii îl aşezaseră pe Lenin.

Elisabeta Rizea este un simbol al dragostei de libertate tocmai pentru că a fost o femeie simplă, crescută creştineşte într-o familie de ţărani şi a fost condamnată la moarte pentru credinţa ei. A fost torturată, ţinută în lanţuri, a supravieţuit tuturor acestor cruzimi, şi-a trăit martiriul cu demnitate şi bătrîneţile cu discreţie. Singura ei apariţie publică a fost alături de Regele Mihai, care a vizitat-o la ea acasă şi căruia Elisabeta Rizea i-a purtat devotament toată viaţa. Elisabeta Rizea a murit în 2003. S-ar putea crede că e prea devreme pentru a-i cinsti memoria în acest fel. Tocmai de aceea, însă, pentru că ea face parte - aşa cum sînt şi tinerii ucişi în 1989 - din morţii noştri cei noi, sîntem cu atît mai răspunzători prin ceea ce facem. De aceea socotesc că acest gest monumental, şi la propriu, şi la figurat, ar trebui făcut."
Scuze Sancho, - de Astoniu la: 09/10/2007 09:10:40
(la: cu pleoapele lespezi)
că-mi permit să-ţi semnalez câte ceva ce mie nu-mi sună prea bine :
- "te va căuta prin midriazele răzvrătirilor sterpe " - aici mă-ntreb câţi ştiu
ce-i aia "midriază" ? ;-))
- " buzele îmi iarăşi vor fi uşi impersonale de templu " - poate ceva cam aşa :
"buzele-mi iarăşi fi-vor uşi impersonale de templu " sau
" buzele-mi iarăşi fi-vor impersonale uşi de templu " , nu ştiu... Înţeleg că aici căutai
o construcţie tip " licenţă poetică", dar poate că ar trebui să le potriveşti altfel...
P.S.
- la început repeţi "să ne iubim să ne iubim " ( ceea ce sugerează frecvenţa ), apoi pui un " uneori " ( adică arareori ) ; tensiunea asta dintru' început nu e confirmată de
o exuberanţă ulterioară... Dar poate că asta şi era ideea ta...

Oricum , e interesantă ! Are mulţi contratimpi, ( "contra-tempo"-uri era să scriu ) , nu , nu în ritm - pentru care eu oricum nu am auz - , ci în logică... Asta e interesant pentru mine ! :)

*** - de picky la: 23/10/2007 10:16:25
(la: plecarea fruntii)
Construcţie, nu izvor!
asta: - de thebrightside la: 28/01/2008 11:09:56
(la: Scrum (XXXV))
"cineva mă caută
nu mihai dumitru gheorghe napoleon hitler ioan mircea iustin
Dumnezeu ori diavolul
cineva imprecis ca nopţile de beţie în care trebuie să fiu “tata”
ca averea pusă la picioarele fetei mele

când am câştigat procesul
şi-a rămas mă-sa cu zugravul petre
eu scriitorul ofeream altceva
un bloc de pe care te poţi arunca de pildă"

da

restul, umplutura.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...