comentarii

undeva candva


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Mai departe - de mircios la: 19/05/2004 16:32:17
(la: Groapa)
***
Am simtit cum ma ridic. Dar eu stiam sigur ca era coborarea. Eram greu, chiar atat de greu incat ma ridicam in caderea catre adevar. Usor ghemuit, in intinderea ce parea ca, departe de a avea un sfarsit, nu incepuse vreodata.
Nu curgea, dar il auzeam. Am inchis ochii si m-a napadit ca un fum gros cu aroma aerului de munte. Am vrut sa plang dar lacrimile au apucat-o prin albia izvorului in susul muntelui. Stanci colturoase si fierbinti imi tulburau raceala. Si eu le muscam si ma taram mai departe. Ma unduiam si ma aruncam. Mereu rostogolirea, domolea, in durerea intinsa in urma, calea devenita poteca. In clocotul meu tipau stancile transformate in pietre. Intreaga padure dansa in tumultul acordurilor mele. Am vrut sa aud ritmul si peste auz a cazut cerul ca un clopot. Lumina se strangea in urma si eu ma imbracam in aur si ma vopseam pe fata cu argila si carbune. Am simtit rasuflarea mea cum cauta. Am simtit-o, in cadere, cum pandeste, cum se zbate, cum se intoarce in ea. Ma loveau, ca pietrele urii, toate lacrimile lumii. Eu le adunam si le croiam in aripi pe care intunericul mi le manca imediat. Apoi l-am simtit in piept si am inteles ca imi strangea, ca in pumni de otel, rasuflarea. Am inaltat privirea si am ridicat bratele dar ochii nu mai puteau face nimic si mi-am simtit degetele dezmierdandu-mi calcaiele. M-am cutremurat. Pieptul mi-a rabufnit in stanci mari, pe care, zdrobindu-mi fata, le lasam clipocind in urma. Imi simteam fata in palme asa cum galeata plina nu mai are ce cauta in fantana. Tresaltarile iuti ale pieptului ma infasurau in jurul rasuflarii imprastiate, ca marea ce nu-si mai gaseste locul. Ma inaltam in ameteala descatusarii. Asa am ridicat din nou capul si bratele. Mi-am simtit fata strivindu-se de inaltul cerului si ma dureau degetele strivite sub calcaie. M-am avantat orbeste. Urcam si norii mangaietori imi dezmierdau spatele. Am inceput sa-i croiesc in aripi ce cresteau odata cu mine. Si am zambit si m-am simtit puternic si cerul era al meu, cu mari aripi de nori, unduite la unceput cu stangacie si apoi mereu mai sigur. Simteam cum ma arde de dedesupt neputinta pasarilor de a ma ajunge. eram puternic si am simtit nevoia de a ma avanta. Mai sus, mereu mai sus. Aripile ma purtau asa cum doream eu. Zborul mi-era un dans iar cerul o fata cu parul albastru si ochii de soare. Am inceput jocul. eram mereu atat de aproape si o simteam ca zambindu-mi peste umar. A disparut brusc si m-am trezit ochi in ochi, asa cum cineva care incearca sa se sarute in oglinda. Am vrut sa strig dar glasul meu nu mai stia decat un nume. Si m-a cutremurat numele pe care l-am auzit si stiam ca e numele meu. Mi-am smuls ochii din imbratisarea privirilor nesfarsite si i-am inchis. Am simtit cum colturi mari de stanca imi strivesc si imi zdrentuie aripile. Am sarit ca un arlechin, sfasiind hartia ce-l desparte de scena. Am deschis ochii si am inteles ca nu mai am ce face cu ei. M-am strigat fara a ma auzi. M-am cautat. Totul era in zadar.era ca si cum ar fi fost in fata mea, dar nu era pentru ca eu nu mai eram. Stiu sigur doar ca eu eram, cumva, intr-una din fetele sale. Fara a-l privi stiam ca arata ca un sarpe. Si era tot. cu penele ridicate si aripile intinse. Cine stie cat era de lung. Stiam ca isi va inghiti coada. Am stiut cu uimire ca se va inghiti. M-am simtit atunci ca o haina intoarsa pe dosStiam ca alt sarpe, ca alt sarpe, desi pe partea cealalta era acelasi, avea candva sa-si inghida, inghitindu-se, coada. M-a privit si am stiut, asa, de parca mi-ar fi spus, ca e Jocul si Natura ii e Lege. In Natura Legii, Jucator este, Invins si Invingator, Niciodata Acelasi, Mereu la fel, Este.
Am deschis ochii si Soarele, pe care il puteam privi in fata mi-a spus sa scriu. se uita peste mine undeva, in noapte. Si asa am scris pana cand am primit binecuvantarea: amandoi, incununati de lumina, imi zambeau inlantuiti.
***
Citesti. Sau visezi. Sau nici nu citesti nici nu visezi. E intuneric. E cald. Undeva, candva, cineva spunea ca cea mai buna relaxare o obtii intr-un bazin cu apa sarata. cum e intuneric nu-ti ramane decat sa crezi ca esti intr-un bazin cu apa sarata. E cald pentru ca nu este frig si pentru ca e bine. Atat. Inainte? Inapoi? De unde? Cat? Sunt intrebari de prisos. Totusi, de cand stai asa? Intrebarea nu face decat sa te nelinisteasca. Te zbati si farmecul nemiscarii se rupe. Ai vrea sa poti spune ca simti furnicaturi in tot corpul, ca simti! Nu poti decat sa-ti musti genunchii. Nu poti cede nimic. Nu poti. Neputinta iti devine evidenta. Evidenta apasatoare devine agitatie. Agitatia aduce cu ea teama. Te zbati. Vrei sa scapi dar nu sti de ce. Nu sti unde. Nu sti cum. nu sti. Nestiinta te paralizeaza, fara ca tu sa sti ca ea e aceea. nu accepti si te zbati mai rau. Realizezi ca intunericul ce te inconjoara a inceput sa nasca cutremure. Ti-e frica? Nu sti ce e frica!
Aluneci si te zbati dar nu sti ce e alunecarea si zbaterea. Oare va dura mult? ai vrea sa te intrebi, dar nu sti ce e a vrea si timpul nu inseamna nimica pentru tine. Te intinzi si ti-e frica. Totusi simti aproape usurarea. Dar nu sti ca simti si nici nu sti ce e usurarea.
Lumina te ia prin surprindere. Ai vrea sa faci ceva. Nu Sti ce...
Lovitura te prinde tot atat de nepregatit ca lumina. Atunci, tipi. Tipi!
Tipi!
scuze sincere pt. neatentie! - de enigmescu la: 24/06/2004 07:11:46
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
nu stiu de ce dar am impresia ca te-am suparat cumva prin faptul ca mi-am sustinut punctul de vedere cu argumente pe care se pare ca nu le pretuiesti. asta ar insemna ca tu nu vrei sa afli adevarul altora ci vrei numai sa-l impui pe al tau ca fiind bun. eu doar ti-am infatisat o alta perspectiva asupra subiectului si nu cred ca prin asta am tinut mortis sa-ti schimb parerea. dar pana la urma orice argument pro sau contra se aduce tocmai in vederea schimbarii anumitor stari de lucruri sau a unor idei preconcepute, nu-i asa?
as putea relua discutia ta plecand de la o intrebare ramasa celebra din Scriptira: "ce este adevarul?" este intrebarea pusa de Pilat lui Hristos in pretoriu inainte de a-L judeca, intrebare la care atunci n-a aflat raspuns pt. ca Iisus tacuse. de aceea Pilat I-a si zis ca: "putere am sa te eliberez si putere am sa te rastignesc." unii Sfinti Parinti talcuiesc aceasta intamplare cam asa: Pilat n-a aflat raspuns intrebarii sale fiindca a pus intrebarea gresit. daca ar fi intrebat 'CINE este adevarul?' probabil ca i s-ar fi raspuns: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri va fi viu in veci". tu vrei adevarul doar pt. comunicare, eu il vreau pt. viata si eternitatea ei.
intr-un fel te contrazici spunand ca aceasta comunicare nu o vrei speculativa cand de fapt chiar din inceputul subiectului tau pui sub semnul indoielii canonicitatea unor carti din Biblie sau calitatea/calificarea celor numiti sfinti de biserica. da, e dreptul si optiunea ta sa te exprimi cum vrei si sa spui ce-ti trece prin minte. dar cand faci aceasta ca si cum ai zice 'invatati de la mine ca stiu eu ce zic' e semn ca vrei sa ne schimbi sistemul de valori si adevarurile in care crezusem pana acum.
sunt curios si-as vrea sa aflu raspuns la intrebarea mea daca ai vreun fel de pregatire teologica fiindca mi se pare f. important. tu vrei sa iei in discutie istoria bisericii fara a uza si de instrumentele puse de ea la dispozitie. vreau sa spun ca ti se pare normal sa studiezi istoria ei dar numai din afara ei. si iar insinuezi ca ti/ni se ascunde adevarul istoric despre biblie... de cine? de ce? cum? vorbesti de analiza... nu ma mira. e deja un obicei in lumea occidentala sa dezgroape mortii pt. a le studia oasele si ramasitele. cica e stiinta. in curand n-o sa mai avem pace nici in morminte, asta tot de dragul sarmanei stiinte sufocate de-a lungul vremii de religie. ce nu se spune e faptul ca stiinta nu L-a contrazis intotdeauna pe Dumnezeu, s-a intamplat uneori chiar sa-L adore si sa-L slujeasca. insa vezi tu, e mai usor sa nu accepti ceva pt. ca nu intelegi decat sa incerci sa intelegi. asta presupune un oarecare efort. ori crestinismul de la asta pleaca, de la efortul personal.
am sa-ti spun pe scurt o istorioara. se zice ca un sfant(am un lapsus acum, poate ma ajuta cineva sa-mi reamintesc) se plimba la malul marii si incerca sa-si faca o schita de idei in gand pt. o carte despre Sfanta Treime pe care voia sa o scrie. numai ca nu putea intelege nicidecum taina Treimii, adica a unui Dumnezeu in trei fete. mergand el asa dadu peste un copil care facuse o groapa in nisip si cu un ciob de sticla carase putina apa din mare acolo iar acum statea pe margine si plangea. sfantul il intreba: de ce plangi copile? acesta ii raspunse. am facut gropita asta aici si vreau sa aduc in ea toata apa marii dar nu pot. incerca el sfantul sa-l imbuneze pe copil si mergand mai departe incepu sa-si rada de naivitatea copilului. numai ca la un moment dat se opri brusc, parca trasnit de undeva, si cazu intr-un fel de contemplatie adanca. ah, isi zise, eu sunt copilul acela. gropita este mintea mea iar marea esti Tu Doamne. cum voi putea eu sa Te cuprind in toata maretia Ta doar cu aceste mici unelte ale mele?
vrei sa cuprinzi adevarul fara a te sluji in realitate de el. poate nici macar eu nu ma slujesc de el si atunci am o pozitie ingrata in acest spatiu. dar macar incerc sa nu ma abat de la o cale pe care au mers atatea mii de sfinti. stii ce-a proorocit Hristos despre vremurile de pe urma? "vor veni prooroci mincinosi si hristosi mincinosi". "nu vor mai suferi invatatura cea buna si folositoare; isi vor inghesui invatatori dupa capul lor"! auzi ce spune! aseara chiar am vazut un asa zis film care se vrea o proiectie in viitor a imaginii regnului animal dupa trecerea a inca nu stiu cate milioane de ani. pe cuvantul meu ca m-am infricosat desi, daca stai si te uiti la asa ceva, poti f. bine sa si razi pe seama unor supozitii fara nici un fel de suport stiintific si mai ales pedagogic. m-am infricosat la gandul ca cineva chiar ia in serios acele prostii menite sa bage lumea in bezna necredintei. o sa fiu intrebat daca stiu in cazul asta cum va arata viitorul, adica daca stiu mai bine decat oamenii de stiinta. sigur ca nu stiu si sincer sa fiu viitorul ma intereseaza doar in perspectiva dobandirii vietii vesnice. altfel n-are nici o relevanta si nu ma poate ajuta cu nimic. descinderea in viitor e a celor credinciosi iar calatoria in spatiu si timp e o chestiune proprie dintotdeauna fapturilor ceresti. a, ca sunt oameni care vor sa dobandeasca asta numai prin mintea lor e altceva.
vrei sa-mi spui ceva ce nu stiu sau de ce-mi pui intrebarea asta? sau e din nou vorba de una retorica... din ce am studiat eu vreme de aproape 14 ani stiu ca Hristos a fost rastignit in ajunul Pastelui evreiesc din porunca guvernatorului roman Pontiu Pilat. de frica pierderii controlului asupra regiunii, dealtfel deseori pusa la incercare de conspiratorii si asasinii evrei, Pilat a fost nevoit sa-L rastigneasca pe Iisus. dealtfel a si incercat sa-L faca scapat fiindca stia ca din invidie si ura Il voiau mort CARTURARII SI FARISEII (ca despre ei este vorba). dar ei, cei care mai inainte Ii strigasera osanale si se umplusera de binefacerile Sale, au strigat: "ia-L, ia-L! Rastigneste-l, rastigneste-L!" adica ce dovada mai buna decat asta vrem? si in tot VT au facut la fel. Sf. Arhidiacon Stefan, primul martir crestin, ii intreaba in soborul lor: "pe care din prooroci nu i-a ucis parintii vostri?" ei, care impodobeau mormintele proorocilor si ziceau ca daca ar fi fost ei in acele zile n-ar fi facut asa ceva, ei insisi s-au facut pe sine urmasii unor ucigasi insetati de sange si gata la miselii de tot felul. sa ne gandim la istoria lui Moise care este considerat parintele lor... care om ar mai fi fost in stare sa indure nedreptatile si necredinta suferita din partea unui popor nesatul si vesnic nemultumit? dar sa amintim si de santajul la care l-au suspus pe Pilat ca sa le indeplineasca pofta de sange. ca i-au zis acestuia ca daca nu-L rastigneste inseamna ca nu este prieten al Cezarului- si se jurau pe ei insisi ca sunt frati de cruce cu el(Cezarul), nu alta. uneltitorii si uzurpatorii puterii romane se faceau frate si cu dracul roman numai pt. a-si atinge scopurile infame. asta iti spune ceva despre adevarul istoric?
da, am curajul s-o reafirm, apocrifa nu ma intereseaza mai mult decat originalul mesaj al Scripturii actuale. pt. mine are mai mult o valoare simbolica sau istorica. asta daca vine in contradictie cu invatatura cea adevarata si ma indeamna sa ma indoiesc de ea.
pt. mine valori ale umanitatii sunt operele nepieritoare prin binele si frumosul ce l-au adus cu ele in lume. celelalte apartin umanitatii dar nu sunt opere ale umanitatii. care va sa zica una e opera lui Brancusi si alta e opera lui Lenin, spre exemplu. unul a lasat posteritatii sculpturi uimitoare, celalalt a lasat o opera distructiva. muzica lui George Enescu va dainui ca un bun peste veacuri, pe cand zgomotele bombelor si ale tancurilor naziste(apoi ale armatei rosii si mai nou ale occidentalilor) nu lasa in urma decat disperare, moarte, confuzie, foamete, boli si multe alte suferinte. sunt exemple pe care nu trebuie sa stai sa le cauti mult ca sa faci diferenta.
ce mi se pare f. ciudat in cazul tau e ca afirmi: "Nu mi-am propus a-mi impune o doctrina, sau sa racolez..." in subconstientul tau deja lucreaza ideea, de unde crezi ca ti-a venit? crede-ma pe cuvant de onoare ca un om n-ar putea sa deschida gura sa afirme ceva fara a fi dinainte patruns de un oarecare adevar al spuselor sale. asa ca nu te mai arata bine intentionat. FII cum spui si arata cum esti! nu am fost deplasat in nimic. oricine isi expune parerile ca obiect de studiu pe un forum va avea din doua motive de suferit: sau va fi contrazis, sau i se vor lua de bune spusele. in primul caz trebuie sa stii sa-ti recunosti greselile si apoi sa ti le indrepti. in al doilea caz e un pic mai complicat si cred ca asta n-ai inteles tu: pilda nebunului ce arunca o piatra in balta...! am mai zis-o undeva, candva: piatra ce-o arunca nebunul e CUVANTUL gresit/prost aruncat aiurea in balta omenirii. stim noi ce valuri face o piatra cand cade in apa. si apoi cati intelepti se caznesc sa repare greseala acelui nebun si totusi niciodata nu se va mai putea repara intru totul. asa ca ia seama la ce spui, cui spui si unde spui.
misiunea mea, ca si a tuturor celor de aici, este de a-mi pazi sufletul curat si fara prihana. sper sa intelegi ca n-am nimic cu tine personal- ca dovada ca inca de la inceput nu m-a interesat persoana ta ci discutia in sine! nu sunt nici misionar, nici papistas, nici cruciat, nici inchizitor si nici altceva. dar poate ca sunt un fel de...inchizAtor de drumuri/directii gresite. si trebuie din nou sa-ti mai amintesc de unde a plecat marea dezbinare din sanul bisericii apusene??? tocmai de acolo unde nu cu mult timp in urma au hirotonit femei, homosexuali, lesbiene, caini si pisici!!! mai urmeaza sa mai traduca, din cine stie ce manuscris vechi descoperit in niscaiva strafunduri ale pamantului, biblia pt. fiecare categorie in parte. si ma intreb: cum sa nu mi se mai faca scarba, greata la propriu?!
adevarul e un soare vazut de toti... insa la ore diferite si din zone diferite. asa ca niciodata nu-l vom vedea deplin, ci doar o fata a lui. e o lege a firii care ar putea fi schimbata in viata de apoi!

just me
#16646 (raspuns la: #16559) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dinisor - de carapiscum la: 15/09/2004 06:37:59
(la: Ateu convins!)
Nu vreau sa ma arat sentimental sau sa dau dovada de un umanitarism fortat, insa stiu perfect/inteleg prin ce treci. Si cred ca intuiesc destul de bine cam cum decurge relatia voastra, de vreme ce eu insumi am trecut prin ceva asemanator in relatia mea cu propriul tata. Sper sa nu te superi daca am sa vin aici cu exemple din experienta proprie.

Spre deosebire de mama mea, care provine dintr-o familie ce a frecventat biserica (ortodoxa) si care tinea cu strasnicie pravilele crestine strabune, tatal meu provine dintr-o familie care a fost exact contrariul primei: oameni simpli si needucati, invatati doar cu munca rudimentara a campului si intotdeauna cu grija vietii de maine, nu numai ca n-au inteles niciodata rostul bisericii si implicit al lui Dumnezeu in viata lor, dar au si dus un fel de campanie sustinuta impotriva oricaror idei despre divinitate luand in ras cam orice legat de aceasta. Prin urmare tatal meu a fost fidel intocmai celor invatate in copilarie si mai tarziu in tinerete, impunand in mod tacit aceeasi nepasare fata de cele sfinte inclusiv mamei mele- nu trebuie uitat insa ca in perioada despre care vorbesc acum sentimentul anti-religios era la moda, comunismul ateu ducand lupta impotriva bisericii pana la limitele imposibilului.

Au trecut anii, repede ca furtuna, ani din care nu-mi pot aminti decat necazuri, greutati, neajunsuri, piedici, injuraturi, blesteme, vaiete, simtamantul neputintei si al robiei sufletesti impuse cu forta...si o singura "Inviere" la care am fost impreuna cu mama mea dupa multi ani de lipsa totala. Am ajuns la varsta intrebarilor mai mult decat la cea a raspunsurilor si, printr-un concurs de imprejurari care avea sa-mi schimbe mai tarziu intreaga viata, am pasit pt. prima data pe drumul spre biserica, singur si neindrumat de nimeni. Care a fost "bobarnacul"? Incerc sa spun pe scurt: o profesoara de limba romana si franceza, care ne preda limba straina la liceul in care am intrat, infruntand obiceiul prin care majoritatea profesorilor la cursuri denigrau biserica si ne invatau sistemul de gandire evolutionist stiintifico-fantastic, ne-a propus la una din ore (celor care eram interesati) sa mergem la una din bisericile ortodoxe ale orasului, loc in care se intalneau de ceva vreme cateva sute de copii si tineri. Asa ca eu cu inca vreo trei colegi de clasa am mers intr-o sambata seara la acea intalnire si dupa vecernie am ramas sa ascultam predica. Aceasta a fost pt. mine prima intalnire reala cu Dumnezeu, prima dintr-un lung sir ce avea sa urmeze. Ca o paranteza, pt. ca acesta este un aspect important, din ceilalti colegi ai mei unul mi-a devenit cumatru (am amintit despre el intr-un alt loc in cafenea), altul s-a lasat de "sportul" asta devenind sergent in politie (sa-l vezi cum umbla ca un cocos pintenat...), si ultimul a devenit un critic si un aspru judecator al faptelor crestinilor pe motiv ca viata ii fusese pusa la incercare de niste greutati ce-l lovisera (dupa ce dusese stilul de viata hollywoodian). Despre ultimul pot spune ca de cate ori ma intalneam cu el, de tot atatea ori se plangea de viata lui, vorbea cu un fel de constiinta a propriului martiraj social, si-i ataca pe preoti (chiar si pe Dumnezeu) fiindca nu-l scapa de necazuri. Nici eu insumi n-am scapat acestor atacuri virulente. Orice i-as fi spus considera din start ca fiind venit din partea unuia "habotnic". Ori asta ma durea f. tare fiindca, f. sincer trebuie sa spun asta, daca as fi fost bine situat i-as fi dat in fiecare zi cate un peste sa manance, n-as fi incercat numai sa-l invat sa pescuiasca. Insa si eu insumi se intampla sa n-am nici macar coada uscata a unui peste pt. mine insumi. Culmea e ca lui i se parea ca eu o duc regeste fata de el. I se parea, fiindca in realitate nici nu beam ca el, nici nu mergeam la "curve" (cum se lauda el), nici nu cheltuiam pe prostii putinii bani de care dispuneam.

Sa revin insa la tatal meu. Putini si dintre prietenii sau cunoscutii mei apropiati stiu faptul ca inca de la inceputul crearii acestui lant acasa-biserica-acasa am intampinat din partea propriului tata o opozitie extrema, opozitie ce s-a soldat nu in putine randuri cu bataile de rigoare suferite pt. ca i-am incalcat porunca de a nu mai merge la biserica. Imi amintesc acum ca si cum ar fi aievea, seara in care intors de la vecernia de sambata impreuna cu sora mea (pe care nici nu mai stiu cum am facut-o sa vina cu mine) am fost luati pe sus inca de la usa. Si in timp ce el se rafuia cu sora-mea, eu am zbughit-o pe usa afara, descult si dezbracat ca un cersetor de rand (norocul meu ca era vara), m-am ascuns printre blocuri o vreme ca sa vad ce mai urmeaza, apoi m-am suit intr-un troleibuz si m-am oprit in fata usii surorii lui care statea in partea opusa a orasului. Povestea e lunga, nu vreau sa o mai continui aici.

In orice caz, vazand el in timp ca nu mai vreau sa-l ascult si ca ii voi incalca hotararea de a nu mai merge la biserica, n-a avut incotro si pana la urma nu facea decat sa ma certe, dar nu ma mai oprea. Cu toate acestea, in sufletul meu n-am fost si nu sunt linistit nici in ziua de azi. Poate te intrebi de ce. Fiindca simt in sinea mea acea mustrare de constiinta pt. faptul ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ceea ce intelesesem eu referitor la Dumnezeu. Nimic de zis, "biruinta" asupra sistemului lui de gandire si logica s-a petrecut atunci cand in sfarsit a inceput sa-si mai faca seara cate o cruce (dupa ce toata ziua pomenise numai de sfinti si de cruci si de dumnezei) si a culminat cu spovedirea lui- probabil prima si ultima. Spun ultima pt. ca nici acum nu crede in asa ceva. Asadar continui sa simt o frustrare adanca in ce priveste persoana tatalui meu, pe care totusi nu-l condamn pt. ce a facut, dar simt aceasta frustrare cu atat mai tare cu cat relatia dintre noi s-a deteriorat mult ducand la o ruptura sufleteasca. Intrebarile ce mi le pun tot timpul: AM FACUT TOT CE SE PUTEA PT. EL? Sunt eu mai putin vinovat fata de el? Nu cumva, undeva, candva, in loc sa-i deschid o portita eu i-am trantit-o in nas?

In fine, anii trec la fel de repede, viata merge inainte indiferent ca vrem sau nu noi. Ce am invatat pana acum la sanul bisericii mama e ca: nimic nu e intamplator in viata asta, totul are o ordine si o disciplina interioara sau exterioara; nimeni nu-ti scrie in frunte destinul (cum gresit se afirma: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus"- poate doar momentul mortii, in nici un caz felul cum mori); fara Dumnezeu suntem suferinzi chiar de am fi cei mai sanatosi oameni (fizic vorbind) si cei mai saraci chiar de am avea milioanele de dolari la tescherea; un om fara constiinta sufletului spiritual n-are cum sa inteleaga existenta unei fiinte spirituale mai presus de fire si de intelegere; un om fara constiinta pacatului nu poate avea un echilibru interior care sa-l faca sa interactioneze pozitiv cu cei din jur; un om care nu-ti accepta explicatiile poate fi usor strabatut de fiorul sfant atunci cand nu o minune, ci un cutremur ii va zgudui viata; cine hraneste spiritual pe cineva, chiar daca "mancarea" asta va fi mult timp aruncata la gunoi de cel/cea caruia ii este destinata, trebuie mai intai sa se inarmeze cu multa rabdare si sa faca asta din dragoste, nu numai din convingerea ca acesta e un lucru bun; cine daruieste aceasta dragoste crestina nu trebuie sa se astepte la multumiri si sa stie ca mai devreme sau mai tarziu samanta pe care o arunca poate sa dea rod- nadejdea poate sa dea rod bun, deznadejdea niciodata. Sunt multe lucrurile pe care le-am invatat, dar totusi atat de putine in comparatie cu cat de adanc este sacul plin cu aceasta invatatura... Si totusi, chiar de n-as sti nimic din stiinta lumii sau a bisericii, in sinea mea exista acel "ceva" fiintial care isi cere legatura cu eternul, cu viata vesnica. Pt. ca, in ultima instanta, a trai doar cu gandul ca viata dureaza doar pe pamant si dincolo suntem desfiintati este optiunea acelora care nu stiu sa iubeasca cu adevarat. Iubirea este nemuritoare, trece dincolo de mormant, e vie si lucratoare ca picatura de apa ce loveste stanca de granit. Asadar pe unii ca acestia trebuie mai intai sa-i invatam sa iubeasca, abia dupa aceea sa le vorbim despre dogmatica crestina.

Si un ultim aspect: impietrirea inimii nu este semnul ateismului din om, ci al lipsei lui Dumnezeu din viata acestuia. Poti fi un "slab" crestin, fara o viata dusa pe principiile evanghelice, dar asta nu inseamna sa fii ateu. Dar poti fi un bun teoretician modern care cunoaste numele si miscarea tuturor stelelor si prin aceasta ti se pare ca Dumnezeu este desfiintat nemaiaflandu-si rostul intre conceptiile tale- asta te poate face sa lupti impotriva Lui. Asadar ateu inseamna sa fii/te pui impotriva Lui. Pt. unul ca acesta exista alternativa "Saul pe drumul Damascului". Si, apropo, menirea vietii tale nu e sa-i mantuiesti pe altii, ci pe tine insati. Fa aceasta si celelalte se vor adauga de la sine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
Adrian & co. - de carapiscum la: 15/10/2004 06:49:40
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Incepusem aseara sa-ti raspund dar dintr-o data s-a facut ceata si invalmaseala pe pagina si mi s-au dus gandurile scrise in neant. Acum incerc sa reeditez.

Un adevar despre religie este un adevar religios! Poti sau nu sa fii de acord cu el dar asta nu-i schimba in nici un fel calitatea sa teologica. Exista adevaruri si adevaruri. De aia mi se pare un pic pueril modul tau de abordare a subiectului prin prisma aceasta.

Vad ca nu s-a mai inteles un lucru important si unii s-au legat de cele scrise de mine inainte. E vorba de ceea ce am afirmat: "adevarul religios este copilul nostru de suflet pe care suntem datori intr-un fel sau altul sa-l protejam". Nu era vorba despre adevarul MEU, ci despre o generalizare la scara globala, nimic mai mult, nimic mai putin. Fiindca spunea cineva de demult cam asa: "am intalnit popoare care nu cunosteau scrierea sau folosirea/intrebuintarea banilor; am intalnit orase fara cetati si intarituri; am intalnit popoare care nu stiau sa scrie si sa citeasca... Dar un popor fara Dumnezeu n-a vazut inca nimeni!" (am parafrazat de undeva, Hypatia- ajutoor!). A, ca mai exista oameni care se cramponeaza acum de crestinatate la fel ca la inceputurile ei cand puternicii zilei ardeau pe rug sau ingropau de vii prin catacombe pe adeptii ei, asta-i alta poveste. Si intr-un fel nu ma mira. Stii tu vorba: "tara arde, babele se piaptana"!!! Asta se intampla mai ales aici pe forumul asta. Toti arata cu degetul spre ortodoxie si valorile ei (care, zic unii, nu mai sunt valori dp lor dv) si se intreaba ce a facut ea pt. omenire. Iar eu vin si le raspund pe fata: ce a facut lumea pt. ortodoxie? Nimic, iata ca nici macar sa existe si sa se manifeste nu o sa mai aiba voie fiindca "interesele" ei contravin unui anumit segment al populatiei ce striga sus si tare: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L, rastigneste-L!" Ca in fond asta se intampla. Dupa ce secole la rand biserica romaneasca a tinut flacara romanismului si a credintei arzanda, dupa ce secole la rand a dat cei mai de seama oameni de cultura, dupa ce ne-a pus condeiul in mana, ne-a invatat sa scriem si sa citim si apoi sa gandim noi insine, iata ca a venit vremea ca elevii/copiii de ieri sa se ridice impotriva dascalilor lor si sa strige cu nerusinare: nu va mai vrem si nu va mai recunoastem! Halal, n-am ce sa mai zic, de asta merge asa de bine in tara asta. Cine ai fi fost tu astazi, domnul meu, daca ortodoxia romaneasca n-ar fi existat pe aceste meleaguri? Iti spun eu: un nimeni, sau poate ca nici macar nu am mai fi existat ca natie. De aia am zis ca religia noastra ramane copilul nostru de suflet, in general vorbind. Fiindca pana una alta, atunci cand avem probleme mai mari decat putem noi duce, tot pe la portile manastirilor sau bisericilor poposim. Si atunci cand ne pierdem orice speranta intr-o viata mai buna, tot biserica vine si ne spune sa avem nadejde si sa credem ca binele va veni mai devreme sau mai tarziu. Altfel am ajunge sa nu ne mai suportam nici pe noi insine si am adopta intr-adevar strategia strutului adoptata, asa cum am spus, de americanii sinucigasi (si multi bolnavi mental).

Sa va spun ceva din experienta mea trecuta. Am fost candva impreuna cu un profesor de religie (student la doua facultati, actualmente calugarit si hirotinit preot) la o mare psihiatra din orasul nostru ca sa discutam unele probleme interesante. Printre altele am ajuns nu mai stiu cum la a-i adresa o intrebare aparent simpla: este sau nu crestina? A stat un pic si s-a gandit si a raspuns asa: eu sunt atee si nu cred in nici un dumnezeu; singurele aplicatii in viata mea sunt copiate din cartile pe care le-am studiat si totul in mintea mea se conduce numai dupa principii logice. La fel procedez si cu pacientii mei. DAR..., mi s-a intamplat nu de putine ori sa vina la mine oameni cu probleme atat de serioase si de greu abordabile (si implicit rezolvabile) incat am fost pusa in situatia ingrata de a nu le putea da nici un fel de suport concret, nici un fel de "medicament". Asa stand lucrurile si afland de la unii dintre ei ca au credinta intr-un dumnezeu, m-am gandit sa fac terapie cu ei prin intermediul slujitorilor bisericii- in sensul ca i-am trimis la niste duhovnici renumiti ca sa le rezolve ei, de va fi cu putinta, problemele. Asta pt. ca m-am gandit la binele lor intai si abia dupa aia la conceptiile mele despre Dumnezeu. Chiar am vrut sa-i pot ajuta si n-am avut cum, teoria pe care o cunosc nu da intotdeauna rezolvarile necesare.

In ce priveste toleranta de care vorbesti, sa avem pardon, dar nu stiu sincer daca nu cumva cineva, undeva, candva, a inventat o noua teorie despre toleranta mergand pana acolo incat a afirmat ca trebuie sa toleram pacatele din oameni, nu numai pe purtatorii acestora. Tu vrei sa admiti ca ortodoxia nu este toleranta? N-ai decat, dar uiti un fapt indubitabil si anume ca tocmai pe asta se cladeste ea si pe asta a si rezistat de-a lungul veacurilor: nu i-a infierat pe pacatosi (cum fac nu putine culte mai noi si mai vechi) ci a combatut pacatele acestora. Daca cineva s-a simtit confundat cu pacatele respective, atunci nu-i vina bisericii c-a ajuns la asa o stare depreciativa fata de sine incat s-a simtit ofensat direct. Biserica ortodoxa este singura (pe langa catolicism, desigur) care nu excomunica pe credinciosii ei, cat de pacatosi ar fi. Dimpotriva, pe toti vrea sa-i aduca la o stare de "jertfa si rascumparare" (teza de licenta, cred, a regretatului Prof. Pr. Galeriu) pt. ei insisi si pt. toata lumea. Adica o "unire in cuget si simtiri".

Vorbesti de toleranta numai in sanul unei anumite denominatiuni...? Asa o fi pe la altele, dar la ortodocsi toleranta este intr-adevar vie prin slujbele si viata ei duhovniceasca fiindca, oricat de bigoti, habotnici si de "ghebosi smeriti" ar parea unii crestini, nu ei sunt cei care se separa de restul lumii, ci restul lumii se separa de ei atunci cand isi alege calea cea larga si cu placeri trecatoare. Eu vad ca exista intoleranta mai degraba din partea unora ca cei de aici, nicidecum din partea crestinilor fata de atei (spre ex.).

"Oamenii religiosi" de care vorbesti tu nu sunt cei care au pastrat traditiile si obiceiurile primelor secole de crestinism, de aia nu pot cadea la un numitor comun. Toti si-au ingramadit invatatori dupa capul lor, asa cum zice Hristos, pt. ca n-au mai suferit inavatura cea buna si duhovniceasca. Asa ca acum fac orice ca sa-si castige noi adepti, de fapt sa fure dintre crestini. Stii ce spunea Ap. Pavel cand s-a pus problema taierii sau netaierii imprejur a crestinilor? Ca "in Hristos, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur poate ceva, ci fatura cea noua (sufletul curatit de pacate)"! Si zice in continuare ca "cei ce voiesc sa va taiati voi imprejur va silesc sa faceti aceasta CA SA SE LAUDE EI IN TRUPUL VOSTRU"! Cu alte cuvinte cine indeamna la schimbarea mentalitatii bisericii si a datinilor ei, aceia fac asta ca sa se laude ori ca ei sunt detinatorii singurului adevar, ori ca ca sa se laude cu numarul lor de prozeliti (in paranteza fie spus, se invart sume fabuloase pe la unele congregatii care se vor crestine dar care n-au nici o legatura cu Hristos- singura lor legatura este banul si influenta).

Si ca sa revin, religia chiar este o forma a cunoasterii vietii si lumii in general, dar o altfel de cunoastere. Cercetarile ultimilor ani se axeaza f. mult pe stiinte noi care n-au nici o legatura cu stiintele exacte. Tot mai multi tind sa creada ca vor ajunge sa studieze fenomene "paranormale" prin inducerea de stari de tot felul si prin simturi ascunse dar redescoperite in om. Sigur ca asa ceva nici nu se poate compara cu ceea ce presupune o viata duhovniceasca reala, spun numai ca pana si stiinta a mai lasat macaitul despre religie deoparte si s-a apucat sa studieze fenomene care altadata ii erau straine. Asta inseamna evolutie? Probabil, nu ne putem noi pronunta acum.

Si cu asta imi inchei pledoaria, argumentele fiecaruia in parte sunt diferite ca si punctele de vedere de la care pleaca. Argumentele pot fi aceleasi numai daca se schimba unghiul de privire al lucrurilor, altfel tot asa se intampla. Vrei numitor comun? Iata unul f. la indemana: Hristos!!! Cand oamenii vor inceta sa mai fie dispusi, din invidie si mandrie, la tot felul de concesii care contrazic invatatura de baza crestina, atunci si numai atunci se va realiza unitatea inclusiv fiintiala a bisericii universale. Altfel nu.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25140 (raspuns la: #24953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
underbelife - de (anonim) la: 27/11/2004 00:13:35
(la: Reincarnarea sufletului si suflete surori)
Undeva, candva, intr-o anume perioada a timpului... cineva a zis ca intr-o anume regiune a creierului este inmagazinata, in subconstientul colectiv, toata informatia pe care un "suflet" o capata pe tot parcursul timpului in care rataceste in spatiu sau se localizeaza efemer intr-un trup... se reincarneaza... Asa cum stim constientul se leaga de subconstient... dar diferenta majora este ca in cele din urma constientul ramane constient... si subconstientul o himera... si totusi... exista situatii si momente in care in mod reflex apar a nivel constient franturi de imagini, chiar secvente, simturi olfactive etc... undeva foarte familiare dar nu atat de conturate incat sa poata fi explicate logic... asa cum fiecare dintre noi tinde sa faca... :-) gandim deci existam... da intr-adevar... asa cum bine au fost denumite si de altii deja-vu... si aici ca adepti ai gandirii ce suntm... nu putem accepta asa usor... si ce face... cerebralul din noi... cerceteaza si iar cerceteaza... pentru ca omului nu i se poat servi cruditati, nu? Ok... si totusi intr-un final dramatic, impropriu zis..." final"...pentru ca noi suntem cei limitati... singura explicatie a acestor surprize neasteptate este ca undeva, candva noi nu am fost noi...
De ce acum? - de (anonim) la: 29/12/2004 20:49:22
(la: ...Si cade! (randuri pentru un vis))
Pai am cautat in Google "pasi de vals"... si dau de o poezie! SI MOARTEA DISTINSA... parca este o replica din "Undeva ,Candva" (carte). Ai luat cateva suturi de la viata... Se vede cu ochil liber. Si acum trimit un mesaj la nimeni, oare sa fie de vina febra anului nou? Psihoanalizeaza-ma. Pe mail. danib@home.ro. Si da-mi o confirmare ca accepti sa fii la mine pe site cu poema asta. www.danib.home.ro Am beut dar inca pot sa citesc si sa simt. RSVP (daca vrei), daca nu... inca un sut, la mine de data asta (nu ca ar fi chiar singurul, dar inca unul nu se mai simte... ca o picatura in galeata). Dar destul cu reflectiile...
Dan de Deva (judet HD, age 34)
trecutul este viitor: parerea lui Mircea Dinescu - de carmen-mihaela la: 30/03/2005 18:05:10
(la: trecutul este trecut sau viitor?)
undeva, candva pe un post de televiziune, m.d a povestit ca, intr-o zi, a fost intrebat:
"Mircea Dinescu, nu-ti este frica de poetii tinerei generatii, care vin tare din urma?"
si a raspuns:
"Da! uneori, imi este cumplit de FRICA, de poetii TINERI, care vin tare din urma: Nichita, Arghezi, Blaga."


c.m.
Lui Om - de irina fiorentina la: 14/08/2005 12:24:53
(la: Vizite-n astral si din tainele egoului)
Cred ca am avut experiente extra sau para, dar undeva, candva, pe cand inca nu plonjasem atat de crunt in jungla vietii...pe atunci aveam sufletul ceva mai liber de tot felul de nelinisti si preocupari terene si acest lucru imi permitea sa explorez alte dimensiuni, in mod mai mult sau mai putin voit. Doar ca nu cred ca e necesar sa le descriu in detaliu, in general sunt destul de rezervata asupra propriilor experiente, mai ales cand tin de anumite sfere... oricum , ceea ce pot spune e ca experienta iesirii din corp am avut-o cu siguranta, apoi am avut destule premonitii, in vise sau in stare de veghe...si altele.
Ceea ce ma interesa era sa incit la dialog, sa mai schimbam o impresie sau idee despre aaceste lumi si realitati prea putin cunoscute...dar se vede ca nimeni nu prea are chef de asa ceva (lucruri serioase) pe timp de vacanta.

Pe curand,
irina.
#65273 (raspuns la: #64033) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lume, lume, ia la glume....... - de cosmacpan la: 20/10/2005 20:49:03
(la: Glume proaste)
diferenta dintre gluma de bun gust (ca ciorba cu sarea-n bucate) si cea de prost gust este data de omul care o face. sa ma explic? sunt oameni pentru care bunul gust "pute" si sunt oameni pentru care prostul gust are naturaletea si nonsalanta bunului gust. eate la fel ca si diferenta dintre prost crescut si binecrescut. caci parca spunea cineva, undeva, candva:" mai bine tzaran cu bun simt sanatos decat mitocan".
Nu-mi iese prea bine.
Cat despre diatanta, merita sa incerci mereu: cine nu incearca nu stie ce-a pierdut.
orice e posibil - de A_Carmen la: 17/11/2005 18:50:35
(la: Despre complexul de inferioritate si grandomanie)
in lumea asta. exista oameni si oameni peste tot, de toate felurile. mai ales acesti grandomani sau cei loviti de impresia de inferioritate.

am senzatia ca undeva, candva, erau doar cazuri, azi sunt printre noi. normalul e din ce in ce mai rar, devine anormal. nu mai exista reguli.

grandomani? complexati? lasa-i sa traiasca, sunt si ei oameni... pe mine nu astia ma deranjeaza, altii sunt mai periculosi.

oricum, si daca il iei pe unul de guler, ii zici ca e grandoman, i-o demonstrezi, ii desenezi pe hartie, duci diagonala, extragi radacina, se vor intampla doua lucruri: mai intai ca nu recunoaste, apoi ca va fi in continuare asa cum ii place lui, mai ales ca tocmai i-a spus-o, eventual demonstrat-o cineva.

... ma gandeam acum daca am avut accese de inferioritate sau de grandomanie. hm. oi fi avut, am uitat.
concurenta neloaiala - de om la: 18/11/2005 20:19:34
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
Haideti fetelor la mine ca am bath-tub-ul mai ingust (de 4 persoane) si stam mai ... strans.
Hai fara misto poate ne vedem undeva, candva de sarbatori. Ce planuri aveti? Luati vacante/concedii sau ... vorba lui Lenin :((
#88731 (raspuns la: #88726) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Chickenita - de om la: 11/01/2006 23:21:09
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
"...dar din nou trebuie sa te dezamagesc si sa iti spun ca traiesc din si pentru detalii." = nu este nici o dezamagire, ba din contra sunt bucuros pentru tine! Bravo fata taichi!
"..o sa incerc sa te lamuresc incetu cu incetu..." =mersic pentru ca am nevoie :))
"...eu sunt cea care asculta tot si pe toti si nu are nimic de care sa se planga, niciodata si asta pentru ca am incercat dar nu s-a lipit de nimeni." = hmmm stii tu proverbul cu picatura care umple paharul ?!?!Poate din cand in cand este bine sa spui TU "vreo doua de suflet...feel free!:))" la cate ai primit pana acum! ;))
Sau in alte cuvinte, daca tot vrei sa se "lipeasca" de cineva...poate ca ar fi mai sanatos sa-i spui: mai TU, fi si tu mai atent(a) la mine pentru ca eu VREAU ASTA, AILALTA, etc ;))


PS: daca iti este DOR de un om, inseamna ca ai gasit undeva candva omul si l-ai pierdut...nu poate sa-ti fie dor de ceva ce nu sti! Deci...nu ne mai framanta si spune ce ai gasit atunci si nu acum ;))
#99765 (raspuns la: #99684) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lascar - de om la: 27/01/2006 01:32:00
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
raspuns pe fuga:"Placerea vine dupa ce scapi de acolo:)))" = fi cinstit si recunoaste ca cele mai frumoase amintiri sunt atunci cand ai facut-o lata undeva, candva...cand ai sarit calul si ai scapat ca prin minune de copita lui ;))
#102419 (raspuns la: #102415) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#103390, de Guinevere - de om la: 01/02/2006 22:03:34
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Placerea este de partea mea!..si nu te da batuta...undeva, candva o sa se descopere si Missing link-ul, ca doar CREDEM in El ;)) = (voila de vezi insertiunea lui Dumnezeu in link-ul cu pricina ;))
#103425 (raspuns la: #103390) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe categorii - de M a o la: 25/02/2006 00:29:41
(la: Cele mai bune filme)
primul loc pe categorie:

SF- "Calauza", dupa "Picnic la marginea drumului" de fratii Strugatki
dragoste- "Undeva, candva..."
thriller-horror - "Saw"
thriller-psihologic -"Blair Wich Project"
drama - "Pe aripile vantului"
psihologic- "Glissando"
comedie -"Tantalaul si gogomanul"
western - "Pentru un pumn de dolari in plus"
aventuri- "Indiana Jones"-seria
actiune- filmele lui Bruce Lee (parca are vreo sase)
desene animate- "Tom si Jerry" -alea vechi
documentar- "Socanta Asie" -desi acum pare mai putin socanta
serial- "Twin Peaks"- dupa parerea mea, mai bun decat filmul si "Star Trek" -deasemenea mai bune decat "colitele".

___________________________
men shi jiao you yu xian
(Mao Tze-Dung)
servus voi - de om la: 17/03/2006 22:42:09
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
maimu' unde esti...cred ca dormi :(( sper sa nu sughiti pentru ca m-am apucat de testul pus de tine....este mai interesant decat car-puzzelul lui pasager (daca nu ma insel...el l-a pus undeva candva ;)
#112035 (raspuns la: #111987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cineva, undeva, candva... - de rast la: 06/09/2006 04:52:17
(la: Prapastia dintre intelepciune si inteligenta)
... spunea ca: "Un om inteligent este cel care crede doar 50% din lucrurile pe care i le spun cei din jur. Un om intelept este cel care alege corect cele 50%"....
Ma bucura faptul ca mai exist - de inadia la: 06/10/2006 20:51:00
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Ma bucura faptul ca mai exista locuri unde se discuta despre carti...din pacate pt foarte multa lumea nu mai exista conceptul de carte..exista televizor..calculator...
Tinerii din ziua de azi considera ca daca se uita la discovery au toata stiinta lumii in mana lor..nu zic ca nu este interesant dar se poate compara cu emotia unei carti...cu imaginatia pe care o lasi sa zboare...desenand in mintea ta personajele,actiunile?
Imi amintesc ca prima carte care m-a marcat cu adevarat a fost Lorelai a lui Ionel Teodoreanu..desi poate putin siropoasa m-a facut sa simt ce nu mai simtisem pana atunci...am plans si am ras citind-o.
Apoi a inceput goana dupa cat mai multe carti si mi-au ramas in minte Undeva,candva...Marele Gatsby,La rascruce de vanturi,Jurnalul fericirii,Magicianul...faimoasa Lolita a lui Nabukov,Luni de fiere,Moarte la Venetia....
De curand ..mai bine zis de vreo 2 ani l-am descoperit pe Coelho.Era marea febra cu Alchimistul...si totusi cartea care mi-a placut cel mai mult de la el a fost 11 minute.
Ma simt un pic nedreapta...nu pot spune cu mana pe inima care carte mi-a marcat existenta..toate cartile pe care le-am citit mi-au marcat-o..intr-un fel sau altul..din toate am avut de invatat si de la fiecare am ramas cu ceva...
### - de Baloo_ la: 19/10/2006 19:39:56
(la: Decembrie '89)
De cei ce au facut ce ai numit in topic nu ai auzit tu. ... Si nici eu, chiar daca am bantuit atunci pe strazi de credul.

Am plecat de la ipoteza ori ca folosesti cuvantul revolutie fara sa-i cunosti definitia, ori ca ai auzit tu ca ar fi fost o revolutie undeva, candva.

Habar n-am sa fac un pronostic. Sic!
afaa13 - de rast la: 21/10/2006 11:26:26
(la: Paulo Coelho?)
Zicea cineva, undeva, candva:
"paradoxul uman este ca s-a spus totul dar nu s-a inteles nimic".
Coelho poate de asta "preia niste mituri esentiale pe care le explica prea mult pina devine obositor". Cati dintre cei care au citit Alchimistul au puterea interioara, curajul si vointa de a incerca sa-si urmeze legenda personala? Multora le-a placut ideea, le-a uns sufletul, dar cine a inteles beneficiul fiintei de a-si urma legenda?

> parafrazindu-l pe blaga,,distrugind misterul
Blaga, Eminescu, Eliade, etc... au pus sacrul in profan... nu i-a inteles nimeni. Le-a placut doar cum suna ideea si forma de exprimare... Culmea, lumea cauta misterul.. sa aiba oarece emotii misterioase, dar nimeni nu cauta sa-si imbunatateasca viata de zi cu zi.... ceea ce multi autori au incercat sa ne transmita.

> Nu este destul de profund, nu poate sa dezvolte o intriga,
> reia un leit motiv
Dupa parerea mea, Coelho nu a vrut sa scrie literatura care sa "bucure sufletul", ci a vrut sa dea niste retete de optimizare a vietii. Daca mergi la un "doctor pentru suflet" si el te trateaza cu intrigi si mistere il consideri idiot.
Eu nu-l consider pe Coelho un scriitor :-) dar nici medic, ci o persoana care a vrut sa transmita un mesaj.... adica un fel de reporter care a ales sa spuna ceea ce avea de spus prin intermediul literaturii narative.
#152458 (raspuns la: #152401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...