comentarii

urme de cutit in vint


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
cele mai tari filme - de Giordano Bruno la: 04/07/2008 21:03:59
(la: *Cele mai bune filme*)
Doi chei se trag de par
Musca gravida
Urme de cutit in vant
Doi orbi citesc ziarul
etc :)
Urmele sfinte ale dacilor I - de Grigore Rotaru la: 07/04/2008 09:10:23
(la: Afla despre Trecut!!!)
Acolo unde au vietuit dacii – le gasim urmele . Ofer o lista cu informatii sigure ( nu legende ! ) despre astfel de posibile urme:
- in zona Carpatilor de curbura – locuintele rupestre au fost locuite de sfintii calugari misionari – insa acele grote ( chilii ) au fost cioplite in piatra cu mult inainte ( una dintre ele a fost datata stiintific : sec VI inante de Hristos ) ;
- la Alunis – Colti , langa biserica dintr-o piatra , langa cele trei chilii descoperite se afla un platou – sanctuar (este greu de scris la ce a folosit …);
- la nordul satului Muscelul Caramanesc se afla un depozit in aer liber cu material rezultat in urma reducerii fierului – l-a vazut un inginer metalurg si s-a exprimat – aproximativ astfel ; localnicii numesc produsul pamancior – in trecutul nu foarte indepartat era dislocat , uscat , cernut si dizolvat in apa de var sau in apa de mortar pentu a da culoare varului sau pamantului folosit la tencuit sau lipit … omologul oxidului galben de zinc de azi ;
- fantana din preajma depozitului are apa feruginoasa – greu de consumat ;
- pe fata de est a dealului Vatraiu , la poale , in spatele catunului Camboru – fantana are apa cam cu acelasi gust – consuma si oamenii …
- izvorul Ruginoasa , ce inconjura dealul Vatraiul prin partea de nord are apa feruginoasa ( gust specific , oricum rau – nici animalele chiar la neagra nevoie nu consuma) ; in Anini , la Bordei , la Coada Storistei , langa Lacul Verde – ochiuri de apa cu aceeasi compozitie ( in strafunduri este fier ) .
- in acest catun Camboru a fost descoperit un brazdar de fier al plugului de lemn ( dacic ? roman ? feudalism timpuriu ? ) – are cutitul lipit de corp prin sleire , nu prin nituri si nu are cormana ( pentru a intoarce brazda ), are jgheab din fier – masiv pentru a fi intodusa pana de lemn ca sa se faca bloc – comun cu scheltul de lemn al pluglui; as fi bucuros daca l-ar vedea un specialist !
- numele dat unui deal – Vatraiu – te duce cu gandul ca undeva prin zona a duduit cuptorul cel pantecos pentru topit minereu ( cu memoria colectiva nu-i de glumit : ce sa insemne denumirea asta pentru o forma de relief ?! ).
- dealuri cu varful retezat ( Varful Gotilor ( Getilor !?) la nord de satul Scaieni ,
si In Muchie la Arie – dealul Ivoiu , langa Varful Gosa ; in locul varfurilor gasim cate un platou inconjurat fie de prapastii – Stancile lui Leonardo , fie pe toate partile de pante foarte abrupte – greu de escaladat ; nu a facut nimeni vreo incizie in acele locuri ( poate ca … mai bine ! ) ; ( daca vezi stancile lui Leonardo , atunci poti intelege ce este aceea salbaticie a naturii ! ).
- la locul numit Pe Balta ( in Seciu – un fost sat ) au fost descoperite( tuburi de ceramica ) – conducte pentru apa – tip olane si au fost ridicate , oficial ; ce o fi cu ele ? in ce catalog apar ?
de Grigore Rotaru
Urmele sfinte ale dacilor III - de Grigore Rotaru la: 07/04/2008 09:13:57
(la: Afla despre Trecut!!!)
- urmele ramase de la daci trebuie urgent cercetate , monitorizate si declarate sfinte si intangibile ( sub blestem - daca nu se poate altfel !)
- cautam aur , dar comorile sunt langa noi – la verdere ; trebuie sa nu ne mai facem ca nu le vedem.
- crestinarea dacilor prin apostolul Andrei a fost posibila pe un fond spiritual bun pe care dacii il aveau ; translatia s-a facut din mers . Cele scrise aici nu vor sa minimalizeze importanta crestinismului in a inalta cu multe trepte spiritul nostru ca popor , ci pentru bunul echilibru al balantei trebuie sa recunostem ca dacii au lasat atatea urme prin care sa arate ca nu erau niste salbatici.
Intrebarea : Intamplator am descoperit brazdarul de fier al plugului de lemn : nu stiu daca este dacic , roman , epoca feudala .
Brazdarul cantareste 12 kg , are cutitul lipit de corp prin sleire , nu prin nituri si nu are cormana ( pentru a intoarce brazda ), are jgheab din fier – masiv pentru a fi intodusa pana de lemn ca sa se faca bloc – comun cu scheltul de lemn al pluglui; as fi bucuros daca l-ar vedea un specialist !
Daca stie cineva care este diferentya intre brazdarul; dacic si cel roman , este rugat frumos sa faca o descriere. Multumesc !

de Grigore Rotaru
iubire cu cutitul la gat - de cosmacpan la: 19/09/2008 22:29:27
(la: Locul in care "Si caii se impusca, nu-i asa?")
IO te-am facut, io te omor, pastele matii de zdreanta

http://www.youtube.com/watch?v=6Piwzh7DqG8&NR=1
http://www.youtube.com/watch?v=jREbKeursYA&NR=1
http://ca.youtube.com/watch?v=DOAZeAALUsA&feature=related
http://ca.youtube.com/watch?v=h7PIDiKSStk
http://ca.youtube.com/watch?v=Bwxhxxm7xyE
http://ca.youtube.com/watch?v=iWadd-MRUPk&feature=related
http://ca.youtube.com/watch?v=PQKSEltADno&feature=related

daca imi iau gandul de Confa Intrusului imi dau seama ca intr-adevar astia suntem noi...Pana si soarele are petele lui negre, noi parca suntem pelagra...

"Vorbele scrasnite scapau cu greu din stransoarea buzelor. O perdea vinetie acoperi trupul in intregime, dandu-I paloarea si rigiditatea unui cadavru. Doar mainile si ochii mai dadeau semne de viata. Mihai scoase o tigara din pachet si vru sa o aprinda. Insa degetele sale tremurate fransera ca din greseala tigara, incepand s-o framante. Incarca sa inainteze un pas dar mainile celuilalt zvacnira taind aerul, cautandu-l. Mihai se intoarse cu spatele cautand ochii maiorului. Haralambie ramasese pironit in tocul usii. Ochii lui de animal batran si speriat rascoleau aeru nemaipricepand nimic. Maioru se ridiase si el asteptand incordat. In acel momant locotenentul se intoarse brusc aruncandu-i celuilalt in ochi praful, firimiturile de tutun. Cu cealalta mana prinse mana inclestata pe cutit si trase cu putere. Gelu avu un moment de ezitare caci nu mai stia daca sa-si apere ochii vatamati de iuteala tutunului sau sa loveasca cand se trezi smucit si imbrancit totodata. Se dezechilibra si cazu in genunchi oprindu-se cu pieptul in marginea fotoliului. Trupul greu al locotenentului cazu asupra lui, pravalindu-l la pamant si tragandu-i mana cu cutit spre spate. Mihai incerca sa-i desclesteze degetele dar cutitul parea parea lipit, crescut din trupul lui. Un racnet zgudui incaperea si daca n-ar fi sarit si maiorul poate ca l-ar fi rasturnat pe Mihai, cu toata greutatea lui. Mihai ridica ochi.
- Domnule Haralambie, repede va rog. Poate gasiti o sfoara, un cablu, ceva….ceva de legat….domnule maior….
- Ce-i Mihai?
- Eu il tin asa ca va rog sa-l legati……
Domnul Haralambie isi scoase cu miscari tremurate cureaua, si tinandu-si pantalonii cu o mana intanse cureaua. Nu-i venea se creada tot ce vedea. Parca erau imagini rupte dintr-un film de groaza. Locotenentul ii aduse mainile impreuna iar maiorul stranse cureaua bine si o prinse in catarama. Incerca sa-I smulga cutitul dar nu reusi.
- De unde atata inversunare domnule Mandroiu…..
- Domnule maior poate ca incercati sa vedeti ce-i in dormitor acum ca-l tin…..
- Da Mihai. Domnule Haralambie, va rog sa sunati la noi la sediu, cereti interior 492 si le spuneti sa trimita un echipaj si o salvare…..urgent!
Maiorul se ridica se deschise usa. Traversa holul mic si deschise usa dormitorului. Ramase in prag fara sa poata spune ceva.
- Dumnezeule, mare…….
- Ce se intampla domnule maior?
- Ai grija de el Mihai. Sa nu-ti scape……aici e prapad……
Doamna Haralambie intra ca o furtuna in apartament si pana sa-i spuna cineva ceva era deja in usa dormitorului alaturi de maior. Ochii ii iesira din orbite si albul lor se lati, patandu-i faţa. Trupul se inmuie prelingandu-se pe tocul usi. Maiorul o prinse incercand sa sustina acel trup flasc. Deschise usa la baie si aprinse lumina. Un nou tipat, ultimul, si trupui doamnei Haralambie se prelinse strecurandu-se printre mainile maiorului. Acesta privea buimac, nevenindu-i sa creada. Oglinda, cada, peretii, totul era plin de sange, in cada zaceau maruntaiele aruncate de-a valma iar chiuveta era plin cu plamani, inimi si……..
Maiorul se apleca si ridica trupul inert. Traversa holul si o aseza pe un scaun, dar doamna Haralambie nu dadea nici un semn. In prag aparu domnul Griguta privind deznadajduit spre trupul sotiei.
- Aduceti putina apa domnule Haralambie. La bucatarie…..incercati la bucatarie…
In acest timp soneria icni scurt si usa de la intrare scartai scurt ca un tipat. Un casa intrara pe rand trei barbati urmati de personalul ambulantei.
- Ce-i cu tine Mihai? Parca ai fi un ogar ce amusina urme…..
- Taci doctore si vino sa-i faci o injectie sa-l inmoi ca simt ca ma termina.
Cel caruia i se adresase locotenentul intra in sufragerie desfacandu-si trusa. Doamna Haralambie zacea pe scaun teapana si cu ochii bulbucati iar maiorul o batea usurel peste maini.
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Spiderman - de Little Eagle la: 13/05/2004 14:28:48
(la: Evoluam?)
Sper sa nu te superi ca te numesc:Spiderman"Daca da,atunci sa-mi scrii si n-o mai fac.Imi aduce aminte de revista de b.d.pt. care am ilustrat o vreme acest super hero cu ani in urma cind lucram pt. Marvel Comics.

Nu m-am referit la acele filme documentare computerizate,ci am vrut sa spun despre dovezile arheologice.Daca ai veni in NY si merge la Museum of Natural History,vei vedea schelete de dinozauri sau alte animale preistorice,ele au trait cindva pe acest pamint.Existenta lor e de netagaduit.
In Biblie nu se mentioneaza nimic despre ele,ca si cum nu ar fi existat...totul incepe de la...Adam si Eva....deci lumea a aparut deodata cu 2-3000 ani in urma....aiurea si desigur in Israel,ca si cum atunci era centrul universului.
Ca si cum acela era pamintul si centrul creatiei,sa nu uitam ca la o vreme se credea ca pamintul e...plat si ca soarele se invirtea in jurul lui....a veni cu dovezi stiintifice=arderi pe rug!

La fel pot sa spun si eu ca NIMENI NU a fost ATUNCI cind...Eva s-a ..nascut din coasta lui Adam!!!Si la fel sa fi fotografiat Garden of Eden cu ...digital camera!
De fapt in acest aspect,NU exista nici o dovada decit...cele scrise de Biblie.
Cel putin arheologia aduce dovezi ale evolutiei lumii,sapaturi,artifacts,lumi mult mai vechi decit in Biblie ce real au existat si a le nega este o dovada a ignorantei umane.

Sa nu crezi ca nu am o credinta in Dumnezeu.Cred ca exista!Dar nu in sensul vechiului testament unde mereu e sucarit si e pus pe a pedepsi omul.
Daca vei citi textele mele scrise lui Desdemona,la subiectul ei legat de Respect,iti vei da seama de mai multe despre cum gindesc si cred despre lume si mai ales Creatia toata.
Am fost si sunt blessed de a fi avut niste experiente in viata rarisime.Daca traiesti in Australia,incearca sa intri in contact cu nativii vostri,the aborigines,sunt o rasa unica pe glob si f. spirituali,vei invata multe de la ei,lucruri de 1000 ori mai spirituale decit orice credinte in lume si mai ales cea crestina!
Dar de fapt doar daca iti e scris de soarta poti avea reale contacte cu ei.la fel cum mi s-a intimplat mie,NU am ajuns intimplator sa cunosc si sa-mi fac prieteni,indieni americani.NU i-am cautat,soarta m-a dus la ei,si a avea un vision quest....NU este daruit de un elder(chief of the tribe)sau un Medicine Man decit daca el vede in tine ca meriti acest ritual,mai ales cind NU esti din singele lor!!!!
Si ei cred in reincarnare!!!!Un elder e ca un shaman,se uita in ochii tai si vede tot trecutul vietilor tale dar si viitorul.Sint cei mai spirituali,asa ca stiu ca in trecut cu vieti in urma am fost indian.Pare greu de crezut,dar simti in spirit si suflet asta cind acel elder te priveste in ochi direct,si la fel el STIE cine ai fost.

Multi de pe forum nu cred in reincarnare si semne spirituale,si mai putin cred ca au avut reale experiente cu reali indieni americani ori cunosc credinta lor si o pot intelege.
Sa stii ca in credinta lor ei stiu ca au existat animale preistorice,de fapt in Black Hills,loc sacru pt. natia de indieni din toate triburile,dai peste oase de dinozauri la tot pasul,dar este pamintul LOR si nimeni nu are dreptul sa ia aceste oase,nici chiar guvernul american,ele trebuie lasate in pace in spiritul Creatiei,neatinse de nimeni,ci venerate.

Este un respect fata de natura si Creatie si NU o sa dai peste unul mai patrunzator si autentic din suflet si dragoste ca la un indian!In Australia e la fel legat de aboriginies!Multi din prietenii mei(ne numim intre noi brothers and sisters)indieni au prieteni aboriginies.
Unul din ei John Little Feet(tribul Crow) chiar mi-a dat cadou un vechi boomerang ce e cioplit de mina cu piatra de aboriginies si dateaza din 1843 cel putin!Un prieten aboriginie i l-a dat la rindul lui cadou.
E imens!Are 80 cm lungime usor curbat si vezi urmele pietrei cind a fost cioplit,e din lemn rosu f. dur,cred ca e tec.Cine stie cite animale au fost omorite cu el?

Ce vreau sa-ti spun este ca natura mereu m-a atras dar abia cu 14 ani in urma real o inteleg si o iubesc si lupt pt. conservarea ei si protejare,de la piatra la pasare si aer.
In credinta lakota(sioux,cum omul alb a numit acest trib),Creatia este sub forma unei indience f. frumosa ce o numesc Buffalo Cow Woman si ea a creat stelele din lacrimile ei vazind suferinta indienilor.A fost creata de Marele Spirit,
care a creat noaptea fiind trist pt. Creatia lui si ziua fiind bucuros ca ea exista.

Indienii NU isi vind religia lor nimanui,nu e de vinzare,este doar a lor si ea exista in ei de cind Marele Spirit a creat universul.Credinta e transmisa si azi oral de mii de ani de la elders la copii si cei tineri,pt. ca ea nu trebuie sa fie pusa in scris,e un sacrilegiu.
Cum ti-am scris mai sus cred in Dumnezeu si am o credinta in Meher Baba,totodata cred in religia indienilor americani,este dupa mine cea mai realista si buna,pt. ca e bazata pe RESPECT fata de Creatia toata,de la piatra la pasare si nori,nu uita ca noi trebuie sa fim servitorii creatiei,s-o pastram curata si pura daca vrem sa mai existam in ea si prin ea.

Dar azi ea e murdarita de egoismul si nepasarea omului,e tratata ca un decor la o piesa de teatru,nici in Biblie NU se vorbeste despre natura si cit de importanta e in existenta noastra!!!!
Ca trebuie venerata si respectata,ca trebuie sa te inchini in fata ei pt. ca azi e f. trista!!!!
Iti dai seama oare,sau o auzi vreodata cum plinge si cit de mult sufera pt. noi?Ai luat vreodata un copac in brate si simtit in tine cum ii bate inima?
Buffalo Cow Woman plinge mereu si e trista pt. ca am ucis-o incet sistematic si o ucidem zilnic.
Sa nu ne miram sau sa ne apuce pe noi plinsul cind mari suferinte vor veni in lume sub diverse forme,dezastre naturale si razboaie prin care deja trecem!!!!E vina noastra!!!Daca sintem cu adevarat puternici in spirit,vom accepta razbunarea ei!
Si mai mult daca avem curaj...ca un real brave warrior ne vom cere iertare si apoi vom fi pregatiti sa murim fara a ne schimonosi fetele si sa ne fie frica de moarte,caci nici un Dumnezeu nu va veni in ajutor oricite rugaciuni vom face!

Mai revin altadata,

Love&peace,
Ozzy
..........................................................................................................................
Cum s-au nascut natiile de indieni si cum au aparut ei in lume.E o poveste veche,ce-mi amintesc de la bunica lui Vern,Pe numele ei Starleaf:
Odata,o porumbita ranita zbura deasupra pamintului si din aripa i-a curs o picatura de singe pe sanul Mother Nature.Copacii au inceput sa freamate,si cu crengile lor au chemat vintul care a inceput sa adieze pe locul unde picatura de singe a cazut.
Iarba si florile au chemat soarele sa bata in acel loc si The Great Spirit s-a trezit si incet a suflat din rasuflarea lui pe acel loc.Din acea picatura de singe
s-au nascut indienii americani,de culoare rosie si f. agili si f. mindri.

Sa stii ca astfel de creatie o consider mult mai interesanta si placuta decit cea din Biblie.
.........................................................................................................................

































































































#15358 (raspuns la: #15268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GONE WITH THE WIND si nu numai! - de kradu la: 24/10/2004 06:27:34
(la: Filmele americane/vs/ filmele europene)
Uneori m-a intreb daca "Pe aripile vintului" ar fii putut fii creat in Europa?
M-a intreb daca "AS GOOD AS IT GETS" ar fii putut fii creat in Europa?
Cred ca unele filmele pot fii facute numai in Europa! Altele pot fii facute numai in America! Cred ca "Corabia Nebunilor" a fost un film deosebit!
Cred ca filmele lui Felini sunt grozave! Il iubesc pe Alberto Sordi si comedia aceea italina in 1955 si 1965.
Urasc totusi timpii aceia mortii s-au fara imgine din filmul European, si stereotipele din filmele Americane! Cum vorbim despre doua culturi diferite, cred ca arta filmului pe cele doua continente nu se afla intr-o competitie directa! Nici nu poate fii vorba! Se completeaza intr-un fel
nedefinit! Gasesc ca America are un potential imens si arunca pe piata filme "usoare" dar cind vrea sa creeza ceva serios, are potentialul si subiectul care va merge direct in multe suflete! Asta nu tine insa numai de cultura si tehnologie ci de acea "lumina" si nota personala despre care se vorbeste putin dar care cu adevarat exista in toate peliculele Americane ajunse deja in inimile noastre!
...........................
Uneorii gasesc filme pentru care nu s-a facut reclama! Si surpriza, ele sunt grozave!
Gasesc ca "Pacientul Englez" a fust unul dintre cele mai slabe filme care au ajuns la Oscar!
Am gasit cinemaul Polonez foarte interesant! Andrei Waida ca regizor si Tzibulschi ca actor (Cutitul in apa) au fost preferatii mei!
Cu bine!
"K"

Oameni sau porci de Cosmin Bumbutz. - de andrei p la: 02/11/2004 11:34:31
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am vazut expozitia cu 2 ore inainte de vernisaj, prin amabilitatea D-lui Ciocan. La vernisaj nu am putut ajunge.
N-am deloc aceeasi parere ca dvs.

Sigur, aportul personal nu este la nivelul unei expozitii ca Pamant Sucit.
Spatiul limitat de la Kabinet a restrans expunerea la o tema traditionala, usor anecdotica.
In Expozitie era o Fotografie excelenta, pe gustul meu. In coltul din dreapta o imagine de noapte, cu flacari de la paiele care ard.
Erau si 3 poze foarte bune; si mai multe medii. Nu e o gluma sa faci doar Capo-d’opere intr-o ora–doua.

Cea color, Babutza cu carnatii proaspetzi, intre 15 alb-negru, facea o evidenta conexiune la carnatii atarnati de lampa in centru, de care mai atarna si un cutit mare. Asta inainte de vernisaj.
Probabil dvs ati vizitat expunerea dupa consumarea vesela a acestor exponate Ne Artistice, dar tentante.

Eu aveam alte obiectii, relativ minore. Copiile A-N sunt facute intr-un revelator moale si au tonuri frumoase argintii.
Dar as zice cam nerealiste pentru un amurg.
Intr-una dintre imaginile Forte, pe stanga, apare porcul in fundal, iar in prim-plan un cutit si o strachina alba emailata. Apar urme evidente (de la 4m pentru mine) de interventie in albirea cutitului.
Nu sunt impotriva acestor interventii.
Dar faptul ca se vad ma deranjeaza evident. Domnul Bumbutz ar fi contestat interventia. Poate nici nu a facut-o dumnealui.
Eu imi mentin parerea. As fi dispus si la un pariu.

Expozitia mi s-a parut foarte simpatica.
Am apreciat si ca a deschis-o in prima zi a sezonului electoral. Si nimic nu este perfect.

Si despre o alta expozitie.
Francesc Catala-Roca (1922-1998), a fotografiat in alb-negru orasul sau drag, Barcelona.
Prieten cu Salvador Dali si Juan Miro, in anii 50 facea filme de succes. “Ciudad en otono” in 1951 si altele.
O expozitie cu 139 de lucrari, organizata impreuna cu Institutul Cervantes Bucuresti s-a deschis in Sala Ronda, la etajul 4 al Teatrului National.
« Barcelona /Madrid, cu anii Cincizeci » sunt redati cu mare curaj. Fotografii de strada, pe viu, sunt facute din mana cu un aparat cu burduf ArcaSwiss cu format 9 x 12.
Macar 50% dintre imagini sunt in contralumina.
Si pe vremea lui Catala-Roca absolut nimic nu era automat.
Expozitia este deschisa pana in 10 ianuarie 2005.
Dar vizitati-o chiar acum.

Aceasta expozitie ar trebui sa fie vizitata, admirata si inteleasa de tinerii fotografi.
Aceste fotografii sunt facute cu entuziasm, o mare parte erau nevandabile, in conditii grele.
Cu un aparat greoi din cauza formatului mare, dar expresiv mai ales din cauza detaliilor infime si a tonurilor bogate, pozeaza scene de strada, dimineata pe contra-lumina, ceata sau ploaie. Spre deosebire de sapunierele digitale, profunzimea de camp este dramuita.
Filmele aveau sub 50 Asa (acum Iso) pe vremea lui Catala-Roca.
Superangularul de 135mm avea profunzime 50cm in fata si 1m in spate la f : 5,6, la 3m.
« Poti sa pui blur in jurul subiectului. » spunea mai proaspatul PhotoShopist D.D.
Ca mare legatura are neclarul din fotografia clasica cu « Bluratul » din computer. Pe film, in zonele neclare, lumina « mananca » efectiv intunericul !
Ceea ce nu este deloc cazul in Pshp, care reface un fel de flou de miscare.
Si cine este obisnuit sa faca imagini in conditii grele, fara AF, Program, AFS, IS si altele, se descurca usor si la subiecte usoare.
Cine are dotare de ultima ora si pozeaza exclusiv subiecte "table top", lsaba speranta sa progreseze vizibil.

PS. Prietenul M.Oroveanu a avut un grav accident de automobil saptamana trecuta.
Si asezarea cam neinspirata a imaginilor in sala Ronda arata ca dansul a fost absent…
#27298 (raspuns la: #27286) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dar de premiile Darwin stiati? - de Mi7haela la: 27/01/2005 11:00:39
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Chestia asta am gasit-o anul trecut pe net sau am primit-o pe mail...:

Premiul Darwin este un omagiu anual acordat persoanei care in cursul anului a facut cel mai mare serviciu bagajului ereditar al omenirii, reusind a se lase ucis in modul cel mai stupid. Ca intotdeauna, competitia acestui an a fost foarte strinsa. Unii candidati pareau a se fi antrenat toata viata pentru aceasta competitie.

Candidatii la premiul Darwin:

1. In Septembrie 2000, in Detroit, un barbat de 41 de ani a ramas intepenit si s-a inecat intr-o apa adinca de juma de metru dupa ce mai intai reusise sa se strecoare printr-o gura de canal de 40 cm,incercind sa-si recupereze cheile de la masina.

2. In Octombrie, un agent de bursa in virsta de 49 de ani, din San Francisco, care "era grozav de concentrat cind alerga" dupa spusele sotiei sale, a "alergat" accidental peste marginea unei stinci inalte de 30 metri.

3. Buxton, North Carolina: un barbat a murit cind groapa de aproape 2 metri si jumatate ce si-o pregatise in nisip, la plaja, s-a surpat peste el. Cei din jur au declarat ca Jones, in virsta de 21 de ani, din Woodridge, statul Virginia, sapase groapa ori ca sa se amuze, ori ca protectie impotriva vintului, si sezuse la fundul gropii pe sezlong toata dupa amiaza pina cind peretii gropii s-au surpat, ingropindu-l sub un metru si jumatate de nisip.
Cei de pe plaja au incercat din toate puterile sa sape pina la Jones, dar nu -au putut elibera. Lucratori cu echipament greu au lucrat aproape o ora ca pina la urma sa-l scoata, sub privirile a peste 200 de spectatori.
Jones a fost pronuntat decedat la spital.

4. In Februarie, Santiago Alvarado, in virsta de 24 de ani, a murit in Lompoc, California, cazind cu capul inainte prin acoperisul magazinului de biciclete pe care planuia sa-l prade. Moartea a survenit cind lunga lanterna ce si-o plasase in gura (spre a-si mentine mainile libere)i-a zdrobit baza craniului in momentul impactului cu podeaua.

5. Conform politiei din Dahlonega, statul Georgia, cadetul Nick Berrena, de 20 de ani, a fost injunghiat mortal de catre camaradul sau, cadet Jeffrey Hoffman, 23 de ani, care incerca sa-i dovedeasca cum ca un cutit nu poate strapunge vesta de camuflaj purtata de Berrena.

6. Silvester Briddell, in virsta de 26 de ani, a fost omorit in Februarie in Selbyville, statul Delaware, cistigind un pariu pus cu un prieten. Acesta pariase ca Briddell nu ar fi capabil sa-si puna un revolver, incarcat cu patru gloante, in gura, si sa traga.

7. In Februarie, conform politiei din Windsor, Ontario, Canada, Daniel Kolta, de 27 de ani, si Randy Taylor, de 33 de ani, au murit intr-o coliziune frontala, astfel cazind la egalitate in jocul de-a "lasul" ce-l jucau pe scuterele lor de zapada.

Mentiunile de Onoare Darwin

1. In Guthrie, Oklahoma, in Octombrie, Jason Heck incerca sa omoare un miriapod cu pusca sa de calibrul 22, glontul insa a ricosat dintr-o piatra si l-a lovit pe tovarasul sau Antonio Martinez in cap, fracturindu-i craniul.

2. In Elyria, statul Ohio, in Octombrie, Martin Eskins, incercind sa-si curete pinzele de paianjen din pivnita, si respingind folosirea maturii in favoarea unei lampi de sudura cu propan, a cauzat un incendiu ce a mistuit parterul si primul etaj al casei.

3. Paul Stiller, 47, a fost spitalizat in Andover, New Jersey, iar sotia sa Bonnie a fost de asemenea ranita, in urma exploziei unui sfert de cartus de dinamita in masina lor. In timp ce conduceau aiurea la 2 dimineata, cuplul plictisit a aprins dinamita si a incercat s-o arunce afara pe geamul masinii, ca sa vada ce se intimpla. Geamul era inchis...

Premiul Doi:

Tacoma, statul Washington - Kerry Bingham era la bautura cu citiva prieteni cind unul dintre acestia a povestit ca a cunoscut un amator de bungee-jumping care se lanseaza de pe podul Tacoma Narrows la ora de virf. Discutia s-a incins din ce in ce, si cel putin zece oameni au marsaluit pe trotuarul podului la 4 si jumatate dimineata. Ajungind la mijlocul podului au descoperit ca nici unul nu aduse de fapt fringhia elastica.
Bingham, care continuase cu bautura, se oferi voluntar vazind un colac de cablu electric ce zacea pe jos.
Un capat al cablului a fost legat in jurul piciorului lui Bingham, iar celalalt legat de pod. Caderea libera a durat cam 12 metri pina ce cablul s-a intins si i-a smuls piciorul la glezna. In mod miraculos, el a supravietuit caderii in apa rece ca gheata a riului si a fost salvat de catre doi pescari aflati in apropiere. "Ce pot sa zic," declara Bingham,e ca Dumnezeu a vegheat asupra mea in noaptea aceea. Nu e alta explicatie."
Piciorul lui Bingham nu a mai fost gasit.

Si Cistigatorul:

Paderborn, Germania - Dintr-un exces de zel, ingrijitorul de zoo Friedrich Riesfeldt i-a administrat constipatului elefant 'Stefan' 22 de doze de laxativ si cel putin 35 de litri de diferite fructe zemoase, smochine si prune uscate inainte ca elefantul cu dop sa-si dea in cele din urma drumul sufocindu-si ingrijitorul in peste o suta de
kilograme de rahat. Investigatorii spun ca nenorocosul Friedrich, de 46 de ani, incerca sa aplice suferindului elefant o clisma de ulei de masline, cind animalul s-a usurat peste el precum o basculanta plina cu noroi. "Pur si simplu forta neasteptatei evacuari a elefantului l-a trantit la pamint pe Riesfeldt, care s-a lovit cu capul de o piatra si a ramas fara cunostinta in timp ce elefantul isi continua evacuarea intestinelor asupra sa," sta scris in raportul detectivului politiei din Paderborn, Erik Dern. "Cu nimeni in preajma sa il ajute, Friedrich a zacut sub toata balega aceea cel putin o ora pina cind a aparut un paznic, iar in timpul acela s-a sufocat. Se pare ca este unul din acele accidente care pur si simplu se intimpla."
Hmm - de fefe la: 17/02/2005 21:17:20
(la: Ultima luna din viata)
Poate as intra in depresiune, nu pentru faptul ca mor ci pentru faptul ca stiu ca mor intr-un anumit timp. Dar la urma urmei toti murim, nimeni nu este nemuritor, toti avem un sfirsit. Ceea ce este groaznic este faptul ca majoritatea dintre noi traim ca niste paraziti fara nici o grija, fara nici o remuscare pentru faptele noastre mirsave si egoiste. Avem impresii foarte mari despre noi, ne purtam ca niste zei si avem pretentii sa fim tratati asemenea. Totul este despre noi -- eul vesnic. Dar viata noastra nu e altceva decit o luminare in vint, un abur care la prima adiere se spulbera in abis. Ce facem cu ea insa este important. Deci daca mai ai de trait un minut sau inca 100 de ani, este acelasi lucru. Poate cel care-si cunoaste sfirsitul este mai avantajat, dar noi ceilalti care nu-l stim, care in orice clipa putem sa ne stingem, ce facem? Cum ne pregatim viata, cum ne rinduim afacerile, cum ne intretinem relatiile?
mineriade... - de Dinu Lazar la: 17/04/2005 09:56:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"cum a fost, ce ati simtit atunci si cum le vedeti acum?"

Cum a fost?
Pai ce sa spun... din punct de vedere fotografic a fost foarte bine... mii de subiecte interesante fotografic peste tot... a fost excelent chiar.
Citeva dintre imaginile de atunci au facut ocolul globului... mai ales cea in care un civilache pupa mina minerului ( sunt pe situl meu la lucrari personale, la capitolul MINERIADE, A ROMANIAN WOR(L)D citeva imagini).
Altfel am scapat relativ bine din aglomeratie.
Pentru mine a fost primul dus rece, apropo de relatia cu alti coledzi fotoreporteri... chiar in fata la Guvern, in spatele jandarmilor care tzitziiau de frica, cineva mi-a jmanglit dintr-un buzunar al vestei foto de care eram foarte mindru un dos de aparat Hasselblad si niste filme (expuse). Cineva ala nu putea fi decit tot un fotograf, erau vreo 10-15 dintre care numai 2-3 romani.
Altfel ce sa zic... am adoptat si eu tehnica mimetismului, mai murdar, mai nebarbierit, mai salopetos (aveam o salopeta murdara mai militaroasa cu care ma bagam sub masina de obicei... buna a fost salopeta aia in acele vremuri)
Desigur fara ochelari si cu aparatul invizibil.
Cit de invizibil si unde pus nu va spun, ca o sa mai fie nevoie, asa cum stau lucrurile la noi.
Tot ce pot spune e ca mineriadele au fost, cel putin din punct de vedere fotografic, foarte interesante. Pacat ca minerii aveau ecsiva de la conducatorii fenomenului printre altele sa distruga orice aparat foto sau video; pe ansamblu fata de grozavia fenomenului si fata de picajul in haurile decaderii umane de atunci, sunt prea putine imagini care au ramas despre fenomen.

Ce am simtit atunci?
Un sentiment complex de jena, de film care nu se poate in realitate, de surpriza amara si in final de ura.
Sigur ca am vazut din prima ca minerii veniti nu erau decit niste brute nespalate, multi pusi pe ciordeala si pe garagatza, multi doritori de skandal si de caft cu oricine; dar era evident ca erau numai o nenorocita masa de manevra, condusi exact si milimetric de unii care acum sunt iata, spalati si curati ca lacrima, printre noi, oameni cu gipane si viloaie.
Grupe operative de mineri, condusi de grupe de manevra care actionau la ordin, au mers la adrese exacte si au actionat ca echipe unitare de bagat spaima in oase ( vizitele la Humanitas sau Romania Libera), de ciordit la fix ( cazul Ratiu) sau de ascuns si distrus imagini extrem de importante de la bembolutia din `89 ( cazul colegului meu fotoreporterul Mihai Popescu Stoienesti, cu care am fost impreuna pe baricade la Revolutie si la care au fost minerii acasa si au distrus si furat arhiva si ce mai era acolo si au batut-o animalic pe necasta-sa si pe baiatul lor, un nevinovat autist; Mihai s-a suit in aceeasi noapte in masina si nu s-a oprit decit in Belgia, unde e si acum)
Asa ca minerii si mineriadele - din ce am vazut la fata locului - nu au fost decit niste manevrati si niste la urma urmei nevinovati inculti violenti si nespalati care au facut exact si cu sfintenie ce li s-a spus, au distrus ce li s-a spus, au mers unde li s-a spus si au acoperit multe, prea multe alte mirshavii incredibile petrecute atunci.
Asa cum nazistii in Noaptea cutitelor lungi aveau totul pregatit si pus pe lista asa a fost si atunci.
Numai ca intelectualii romani au studiat fenomenul din chil si nu se stie de fapt nimic nici acum exact ce si cum devine cazul cu mineriadele.

Cum vad acum mineriadele?
Cu jena. Cu infinita rusine.
Cu un sentiment ca in tara asta de regula nimic bun nu se poate si ca justitia, iata, practic nu exista.
Dar la chestii diabolice, cite o data, ce e drept, suntem mari, foarte mari maestri.
Mineriadele ne-au dat inapoi limbile la ceasul tzarii cu cel putin 10 ani si au stirnit un urias curent negativ ale carui valuri le simtim din plin si acum.
#44021 (raspuns la: #44009) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La urma urmelor,divortul este - de doctors la: 17/09/2005 14:32:00
(la: Divortul, un esec?)
La urma urmelor,divortul este doar o trecere de la o stare de fapt,in care doi oameni nu se mai inteleg,la o alta stare de fapt,cand cei doi incearca sa-si refaca viata independent unul de celalalt.Nu cred ca divortul trebuie privit ca un esec-este adevarat ca este un factor de stres,dar momentul poate fi depasit
Candidatii la premiul Darwin: - de om la: 27/09/2005 16:32:59
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Mai dragilor pana ma mai gandesc cum sa pun in pagina si alte idei dawkinseniene luati o portie de umor, chiar daca o sa-mi dea Cassandra cu forumul in cap :(
Candidatii la premiul Darwin:
>
> 1. In Septembrie 2000, in Detroit, un barbat de 41 de ani a ramas
> intepenit si s-a inecat intr-o apa adinca de juma de metru dupa ce mai> intai reusise sa se strecoare printr-o gura de canal de 40 cm, incercind> sa-si recupereze cheile de la masina.
>
> 2. In Octombrie, un agent de bursa in virsta de 49 de ani, din San
> Francisco, care "era grozav de concentrat cind alerga" dupa spusele
> sotiei sale, a "alergat" accidental peste marginea unei stinci inalte de 30 metri.
>
> 3. Buxton, North Carolina: un barbat a murit cind groapa de aproape 2
> metri si jumatate ce si-o pregatise in nisip, la plaja, s-a surpat peste el. Cei din jur au declarat ca Jones, in virsta de 21 de ani, din
> Woodridge, statul Virginia, sapase groapa ori ca sa se amuze, ori ca
> protectie impotriva vintului, si sezuse la fundul gropii pe sezlong
> toata dupa amiaza pina cind peretii gropii s-au surpat, ingropindu-l sub> un metru si jumatate de nisip. Cei de pe plaja au incercat din toate> puterile sa sape pina la Jones, dar nu -au putut elibera. Lucratori cu> echipament greu au lucrat aproape o ora ca pina la urma sa-l scoata, sub> privirile a peste 200 de spectatori.> Jones a fost pronuntat decedat la spital.
>
> 4. In Februarie, Santiago Alvarado, in virsta de 24 de ani, a murit in> Lompoc, California, cazind cu capul inainte prin acoperisul magazinului> de biciclete pe care planuia sa-l prade. Moartea a survenit cind lunga> lanterna ce si-o plasase in gura (spre a-si mentine mainile libere) i-a> zdrobit baza craniului in momentul impactului cu podeaua.
>
> 5. Conform politiei din Dahlonega, statul Georgia, cadetul Nick Berrena,> de 20 de ani, a fost injunghiat mortal de catre camaradul sau, cadet> Jeffrey Hoffman, 23 de ani, care incerca sa-i dovedeasca cum ca un cutit> nu poate strapunge vesta de camuflaj purtata de Berrena.
>
> 6. Silvester Briddell, in virsta de 26 de ani, a fost omorit in
> Februarie in Selbyville, statul Delaware, cistigind un pariu pus cu un> prieten. Acesta pariase ca Briddell nu ar fi capabil sa-si puna un
> revolver, incarcat cu patru gloante, in gura, si sa traga.
>
> 7. In Februarie, conform politiei din Windsor, Ontario, Canada, Daniel> Kolta, de 27 de ani, si Randy Taylor, de 33 de ani, au murit intr-o> coliziune frontala, astfel cazind la egalitate in jocul de-a "lasul"> ce-l jucau pe scuterele lor de zapada.
>

> Mentiunile de Onoare Darwin
>> 1. In Guthrie, Oklahoma, in Octombrie, Jason Heck incerca sa omoare un> miriapod cu pusca sa de calibrul 22, glontul insa a ricosat dintr-o
> piatra si l-a lovit pe tovarasul sau Antonio Martinez in cap,
> fracturindu-i craniul.
>
> 2. In Elyria, statul Ohio, in Octombrie, Martin Eskins, incercind sa-si> curete pinzele de paianjen din pivnita, si respingind folosirea maturii> in favoarea unei lampi de sudura cu propan, a cauzat un incendiu ce a> mistuit parterul si primul etaj al casei.
>
> 3. Paul Stiller, 47, a fost spitalizat in Andover, New Jersey, iar sotia> sa Bonnie a fost de asemenea ranita, in urma exploziei unui sfert de> cartus de dinamita in masina lor. In timp ce conduceau aiurea la 2> dimineata, cuplul plictisit a aprins dinamita si a incercat s-o arunce> afara pe geamul masinii, ca sa vada ce se intimpla. Geamul era inchis...
>
> Premiul Doi:
>> Tacoma, statul Washington - Kerry Bingham era la bautura cu citiva
> prieteni cind unul dintre acestia a povestit ca a cunoscut un amator de> bungee-jumping care se lanseaza de pe podul Tacoma Narrows la ora de> virf. Discutia s-a incins din ce in ce, si cel putin zece oameni au
> marsaluit pe trotuarul podului la 4 si jumatate dimineata. Ajungind la> mijlocul podului au descoperit ca nici unul nu aduse de fapt fringhia> elastica. Bingham, care continuase cu bautura, se oferi voluntar vazind> un colac de cablu electric ce zacea pe jos. Un capat al cablului a fost> legat in jurul piciorului lui Bingham, iar celalalt legat de pod.> Caderea libera a durat cam 12 metri pina ce cablul s-a intins si i-a> smuls piciorul la glezna. In mod miraculos, el a supravietuit caderii in> apa rece ca gheata a riului si a fost salvat de catre doi pescari aflati> in apropiere. "Ce pot sa zic," declara Bingham,e ca Dumnezeu a vegheat> asupra mea in noaptea aceea. Nu e alta explicatie." Piciorul lui Bingham> nu a mai fost gasit.
>
> Si Cistigatorul:
>> Paderborn, Germania - Dintr-un exces de zel, ingrijitorul de zoo
> Friedrich Riesfeldt i-a administrat constipatului elefant 'Stefan' 22 de> doze de laxativ si cel putin 35 de litri de diferite fructe zemoase,> smochine si prune uscate inainte ca elefantul cu dop sa-si dea in cele> din urma drumul sufocindu-si ingrijitorul in peste o suta de kilograme> de rahat. Investigatorii spun ca nenorocosul Friedrich, de 46 de ani,> incerca sa aplice suferindului elefant o clisma de ulei de masline, cind> animalul s-a usurat peste el precum o basculanta plina cu noroi. "Pur si> simplu forta neasteptatei evacuari a elefantului l-a trantit la pamint> pe Riesfeldt, care s-a lovit cu capul de o piatra si a ramas fara> cunostinta in timp ce elefantul isi continua evacuarea intestinelor> asupra sa," sta scris in raportul detectivului politiei din Paderborn,> Erik Dern. "Cu nimeni in preajma sa il ajute, Friedrich a zacut sub> toata balega aceea cel putin o ora pina cind a aparut un paznic, iar in> timpul acela s-a sufocat. Se pare ca este unul din acele accidente care
> pur si simplu se intimpla."
#74978 (raspuns la: #74960) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tot de pe la noi... - de Dinu Lazar la: 29/11/2005 14:23:33
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Din pacate, tzeapa e regula in domeniul asta - poate si in altele.
De aceea, rezista mai mult fie fotografii cu aptitudini de comunicare sau negociere peste medie, fie cei care au si alte surse de venit.
Ce faci ca imagine aproape ca nu mai conteaza; conteaza mai mult sa fii glumet, amabil, comunicativ, dar mai ales sa accepti preturi mici, minuscule, si cind iei banu` sa nu faci git daca il iei la anu` sau niciodata.
O modalitate eficienta ar fi poate sa nu se dea lucrarea din mina fara o discutie despre pret si plata cu cine trebuie si fara copia de la ordinul de plata.
Ce ma distreaza pe mine, este ca firmele cele mai bengoase, cu sedii in cartiere selecte, cu vile si mertzane, dau cele mai mari tzepe si platesc cel mai putin.
Si cel mai tare ma distreaza cind vad stilpi ai democratiei romanesti, adevarate fanioane ale luptei impotriva oligarhilor, securistilor, mafiei, nedreptilor, imbuibatilor, care se lasa cu chilotii in vine cind nu te astepti si si ei te platesc, daca ai facut prostia sa faci ceva fotografii pentru ei, mizerabil sau putin sau tirziu sau niciodata.
La urma urmei, in fotografie, ca si in viata, totul e sa faci un slalom printre capcane si tepari, sa te astepti sa ti-o traga si justitiarul cel mai infocat, si sa continui fara sa pui la inima, ca atunci e jale.
Eu am dezvoltat doua tehnici pe care vi le impartasesc cu placere.
Era o vreme cind toata ziua buna ziua primeam cereri de oferte de pret. Cit e aia, dar ailalta, dar daca renuntam la elicopter cit e, ca luam o macara, si daca ploua facturezi ziua sau nu, si tot asa.
Acu` le spun ca un deviz estimativ costa 5% din valoarea totala si daca vor sa-l aiba contul meu e cutare. Si ca se deduce din factura finala.
Sigur ca i-am linistit cu asta.
Acu e liniste.
Se duc la altii care pot face devize gratis toata ziua.
Alta chestie... cind fac o lucrare, pun pozele ciuntite pe un server.
Le pun decupate,cam o cincime din imagine, la 1:1; le pun si in intregime la 400x600 de pixeli. Le spun ca asta e, si cind am confirmarea platii, ori pun imaginile intregi, ori le trimit pe CD.
Cu un print deproba, sa nu zica ca nu a iesit din cauza mea si sa vada ce detepisti inculti are.
Deci, nu dati lucrarea fara bani, ca nu mai vedeti nimic.
Contracte, facturi, stringeri de mina, sunt vorbe in vint si amageli inutile.
Si faceti si infarct cu post negocieri si lamentari si stai ca nu a platit cutare si vino in trei luni si alte frectii.
Viata de fotograf e cam departe de ce vedem prin seriale...
#91473 (raspuns la: #91453) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In legatura cu "Evanghelistii - de Cassandra la: 22/03/2006 13:00:42
(la: Caricaturile lui Mahomed)
In legatura cu "Evanghelistii" - cartea Alinei Mungiu. Ea a fost scrisa in 1991, an in care asa cum subliniaza si autoarea, mentalitatea in Romania era diferita de cea din 2005 cind a fost pusa in scena la Iasi de catre un regizor francez. In momentul publicarii, cartea nu a produs protestele pe care le-a stirnit punerea posterioara in scena, din contra a fost premiata. Asta ma pune pe ginduri, pentru ca asa cum comenta si Alina intr-un interviu, Romania a parasit de mult drumul secular pe care l-ar fi putut urma. Si sint absolut de acord cu ea cind afirma ca sintem un popor ipocrit - in trecut inghiteam doctrina comunista, azi o inghitim pe cea ortodoxa. Totul depinde de ce ni se da sa inghitim. O spun cu sincera parere de rau.
Protestele la punerea in scena au fost instigate de Biserica Ortodoxa care a cerut (chiar si fetze bisericesti din SUA) ca piesa sa nu mai fie reprezentata. Multe din aceste proteste au aparut inainte de prima reprezentare cind nici nu se stia exact despre ce era vorba. Studenti la teologie se rugau ingenunchiati cu luminari aprinse la portile teatrului. Iar regizorul a primit prin posta un plic cu un cutit si scrisori de amenintare in care era calificat printre altele de pedofil si homosexual. Becali a amenintat ca isi va pune "baietii" pe urmele actorilor care au jucat in piesa. In Ungaria piesa s-a jucat fara nici un fel de proteste. In fond, Biserica i-a facut Alinei un mare serviciu pentru ca o piesa de care putea sa nici nu se auda (se pare ca nu are o critica teatrala prea favorabila), a devenit faimoasa international. Dar cind e vorba de credinta, mereu se simte nevoia de a demonstra ceva, nu-i asa? Sau poate Biserica se temea sa nu piarda adepti din cauza piesei Alinei Mungiu? HA, HA!

Azi citeam o stire in care o profesoara de scoala primara din SUA (Colorado) a fost suspendata pentru ca le-a proiectat elevilor sai 12 minute din opera Faust. Parintii au acuzat-o de "adorare a diavolului" si de faptul ca nu este crestina. Profesoara care este pasionata de opera (si la rindul sau cinta opera si a inregistrat printre altele opere crestine), se declara crestina. Desi are familie si este mama a doua fetite, a fost acuzata de lesbianism (ea le explica elevilor ca unul din tinerii indragostiti de Marguerite era interpretat de o soprana). Alti parinti au spus ca filmul trata despre avort!

Cum vedeti, cind e vorba de manifestari irationale, critica este necesara si binevenita. Si trebuie adopata o atitudine ferma. Sau sinteti de acord sa eliminam Faust (si multe altele) pentru totdeauna pentru a menaja sensibilitatile bigotilor inculti si ipocriti?
___________
"The more sand has escaped from the hourglass of our life, the clearer we should see through it" Niccolo Machiavelli
CRI, Cutitul la git!!! - de Muresh la: 24/06/2006 13:44:12
(la: poveste)
Am primit certificat (nu pasaport) de calatorie valabil pt. 24 de ore. Cine a avut timp sa se certe. Cutitul la git!!!
#129768 (raspuns la: #129497) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vintul sufla rece,ranile ma d - de munteanu rodica la: 04/01/2007 18:24:03
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
Vintul sufla rece,ranile ma dor...
........................................
Fata(rodica) se intoarce si din cornu-i suna.
Oaste sa zdrobita de prin vai(sa fie cafenea?) aduna.
Lupta iar incepe.
Dusmanii(???) zdrobiti,
Cad ca niste spice de un zeu loviti.
#166410 (raspuns la: #166408) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Focul vinat e gonit de vint - de zaraza sc la: 09/09/2007 15:40:36
(la: Cele mai frumoase poezii)
de Serghei Esenin

Focul vinat e gonit de vint,
Zarile-au uitat sa ma mai doara
De iubire-ntiia oara cint,
La scandal renunt intiia oara.

Am fost cring paraginit pe loc
La femei si vodca dam navala
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.

E de-ajuns sa te privesc tacut,
Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul
Ca, uitind intregul tau trecut,
Tu sa nu mai poti pleca la altul.

Tu, mers gingas, zimbet diafan,
Dac-ai sti, cu inima-i pustie,
Cit poate iubi un huligan
Si cit poate de supus sa fie!

Circiumile le-as uita pe veci,
N-as mai sti nici versul ce inseamna,
De-as atinge aceste brate reci
Si-al tau par ca floarea cea de toamna.

Vesnic te-as urma pe-acest pamint
Departarea mi-ar parea usoara
De iubire-ntiia oara cint,
La scandal renunt intiia oara.

Aceasta poezie e cintata superb de Ducu Bertzi

prezumtia de nevinovatie - de apol la: 11/12/2007 19:55:28
(la: Caz penal)
Urmele pe portofel
si amprenta pe cutit
nu-s facute clar de el
defunctul l-a asmutit!

Poti sa faci un serial
cu 50 de episoade
dac-ajungi pe un canal
care sta pe baricade!
#264724 (raspuns la: #264711) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tiganii,aurul si diamantele - de iancu-samson@orange.fr la: 22/01/2008 00:53:43
(la: tiganii,aurul si diamantele)
"Nimic nu este cu neputinta:sant cai care duc la toate lucrurile.Daca am avea atat vointa,am avea intotdeauna si destule mijloace" (Fr .De La Rochefaucault) 30 de km pe jos,pamantul pe care calc e lipicios.Prin ceata inserarii vad haurile,le ocolesc atent.Am tipat pe marginea unei prapastii: Maaa numesc Saaaamsooooon ,nu mai plang,nu mai plang ,nu mai plange!Ce dracu am,doar nu sant femeie?Ma mir si eu cum de pot sa ma prostesc in halul asta si strig asa de tare pe marginea unei prapastii!!!)"Regele Midas are urachi de magar"Mi-am zis :prea mult zgomot pentru nimic.Se spune ca regele Midas avea puteri nemarginite,orice obiect atingea ,se transforma in aur.Puteam sa ma dau de gol!eram intre doua frontiere.Urme proaspete de roti,mi-au dat de inteles ca zona era patrulata.Dorinata mea este sa ajung la Paris,orice dorinta a devenit pentru mine ca o constrangere.Sant liber sa plec unde vreau,sa fac ce doresc cu mine!Ce libertate poate fi libertatea mea,daca n-ar exista drumuri intre care sa pot alege?Am trecut si pe la comoara mea,am luata tot ce-a mai ramas.Incerc sa estimez timpul cand a fost ascunsa!parea mea este:ca a fost ascunsa in periopada primului razboi mondial.1914-1918.O parte din monezile de aur dateaza din perioada lui Napoleon 1 si Napoleon al -3-lea.Mai erau monezi de aur si argint ,datate cu anii 1845 si 1905.Potrivit cele spuse de Asclepsois,un zeu grec din antiqitate,spune:daca vrei sa fii bogat,un om bun are nevoie de'o minte rece si-o inima calda."Le-am indesat pe toate in ruxacul meu jerpelit,acolo,unde Robert baiatul meu ce-l mic i'mi tinu'se companie cateva saptamani.Ruxacul avea doua gauri,asa ca m-am reintors cateva sute de metrii,cu impresia ca pierd cate ceva la fiecare pas.Am bagat intreaga comoara in patura,am rasucit-o ,si-apoi am legat-o strans cu o sfaora.Poteca pe care cobor acum este destul de noroiasa si alunecoasa.Chiar si la coborare,ruxacul parca devenea din ce in ce mai greu.Gàfàiam,eram transpirat si parca auzeam cateva zgomote in jurul meu.M-am oprit decat o singura data,n-am mai respirat cateva secunde,eram pregatit,cutitul era in mana mea.Teribila tacere!am pus cutitul la loc si-am inceput sa merg mai repede.Sper sa nu am o imagine bolnava?Am 39 de ani si o constitutie de fier.Ma gandeam la o specie de serpi care traiesc in Afrique.Mamba.Mamba este un sarpe care depaseste 3 metrii,ce-l de culoare verde!este intradevar periculos,iar pentru tratament urgent, exista serul antivenin ,de specia asta se mai poate scapa cu viata.Dar de mamba neagra nu poate sa mai existe nici'o sansa.Nu exisita tratament pentru veninul lui.Saritura lui poate sa depaseasca 10 metrii,fata de mamba verde,acest mamba nu are frica de nimeni ,nu fuge niciodata din fata oricarui pericol.Moartea desparte sufletul de trup in cateva minute.Am alunecat cativa metrii,la naiba cu mamba asta!!!)aici in Europa n-are ce sa caute.
#277236 (raspuns la: #277125) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...