comentarii

urs ars mers curs parcurs scurs parcurs


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Am parcurs cu interes cateva - de liana vlad la: 26/05/2005 08:33:58
(la: Clopote. De ce nu m-as face protestant)
Am parcurs cu interes cateva dintre textele dvs.. Pe unele la ceva distanta de momentul editarii lor, asa incat mi se va sterge, sper, zambetul, de pe lista celor care nu v-au mai putut fi de folos, dar au incercat.:)
E deosebit de agreabil stilul acesta direct, simplu, profund, limpede, elegant, sensibil, emotionant, plin de umor sau strabatut de o ironie fina, in perfect acord cu subiectul ales (dintr-o gama si ea destul de larga).

Cat despre clopote, eu ce sa mai zic :)
Nici mie nu-mi vine sa cred - de Nanina la: 06/12/2005 20:04:33
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Dragul meu,eu cred ca nu este o exprimare tocmai potrivita; sunt ,,student'' al organizatiei M.I.S.A.Tu urmezi un curs de yoga si nu un curs de M.I.S.A.Spui ca se incurajeaza din plin sexualitatea.In cursurile pe care le-am facut la aceeasi scoala, la mine, incurajarile au mers pe alte directii.Daca la tine s-a prins, in putinele lectii pe care le-ai studiat,ideea ca se da liber la sex ,inca nu este rau.Esti liber sa faci sex daca ai cu cine. Ideea este ca din cate am citit eu se punea accent pe dragostea dintre parteneri. Termenul de sex nu exista in nici un curs de yoga.Si nici exprimarea mea ,, parteneri''nu este cea pe care yoghinii o folosesc.Cele doua fiinte care s-au intalnit , nu intamplator, care nutresc sentimente firesti de dragoste si care se doresc si fizic se numesc iubiti.
Iti pui intrebarea:,,pai cum oare pot eu ajunge unde mi-am propus daca invatatorul nu respecta normele elementare!"
Mai intai de toate fixeaza-ti scopul sau locul unde vrei sa ajungi; asta in cazul in care esti lamurit in ceea ce te priveste.
Daca astepti ca un instructor sa te i-a de mana si sa te duca undeva, atunci nu ai nimerit unde trebuie.Ai sa auzi de Liberul arbitru, de cuvintele care se comporta ca un bumerang, iar legea rezonantei o vei intelege ca si pe celelalte legi atunci cand le vei descoperii in viata de zi cu zi.Legea nonrezistentei si multe altele care se invata la curs, dar si multe altele se pot aprofunda prin citirea unor carti, ca lectura suplimentara.
Dupa ce vei citi mai mult, vei intelege ca yoga este si o filozofie de viata.
Cat despre faptul ca esti in anul intai si ai nevoie de maestru, iti pot spune ca ai un instructor si in cazul in care pe parcursul timpului hotarasti ca yoga este potrivita pt.tine, acesta(instructorul)iti este suficient.De maestru ai nevoie atunci cand nu mai ai ce invata de la instructor.
,,Invatatorul''(cred ca la instructor te referi)nu poate incalca ,,normele elementare''asa un-doi.El se afla in fata unor cursanti si se prezinta cu demnitate si cu lectia bine invatata.
Nu tot yoghinul care vrea, devine instructor.
Cat despre fericire sau emis diferite definitii de catre scriitori, filozofi, psihologi si multe alte categorii de specialisti.Noi ne vom gandi mai mult timp la ce inseamna fericirea pt. noi. Vom gasi mereu ceva de adaugat la ce inseamna fericire.
Iti doresc sa capeti raspunsuri la tot ce te framanta, dinauntrul tau. Este cel mai bun raspuns, deoarece specialistul in ceea ce te priveste cu siguranta esti tu. Si daca vei intelege ca in ceea ce facem si suntem avem o forta care se numeste Dumnezeu, atunci vei fi senin si impacat.
Toate cele bune!
#93419 (raspuns la: #15637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Lui JCC de la Ozzy Osbourne - de (anonim) la: 06/02/2004 12:05:39
(la: Sa fi sau sa nu fi..? Electia lui Bush)
Draga JCC,
Cind am venit in USA Reagan era presedinte de 2 ani si deja incepuse politica lui economica ce peste alti 6 ani a finalizat-o aducind tara in stare jalnica.
A introdus ceea ce a numit"trickle down economics"si la fel si o multime de someri si homeless people ce au umplut strazile tarii.
La acest fapt ce a ..creat,a gasit scuza prin a repeta mereu"exista someri si saraci in USA pt. ca acesti oameni sint lenesi si nu vor sa munceasca"!
Pe plan extern era mare aliat cu Saddam pe care l-a sprijinit cu armament,daca-ti aduci aminte faimosul proces al lui Oliver North.
In cele din urma acest actor de duzina care mereu a spus ca ..niciodata in viata lui si-a vopsit parul a fost urmat de V.P lui, Bush Sr.care printre vomari pe la japonezi a continuat sa distruga ce-a mai ramas drept mostenire de la Reagan.
Un foarte indragostit dupa petrol imediat a intors spatele lui Saddam pt. a veni in ajutor Kuweitul asaltat de Irak,o crima impotriva umanitatii,petrolul din Kuweit trebuia salvat,nu?
La un moment dat chiar a atras de partea lui o mare popularitate de salvator al lumii si generalul Schwartzkoff,un f. mare strateg militar la fel a devenit un supererou depasind chiar si faima idolului sau Fieldmarshal Erwin Rommel a carui carte a stat mereu la loc de cinste pe masuta lui oriunde a fost alaturi de biblie desigur.
Cu toate ca razboiul a reusit sa sustraga de la atentia americanilor problemele economice,dupa o vreme ele au revenit si americanii s-au trezit din betia patriotica si imediat au dat de pamint cu Bush Sr. si cu mic cu mare au votat un nou presedinte mai aratos si cu un sarm ce doar JFKennedy l-a avut.Era interesant sa vezi in dezbateri si pe parcursul anilor cum Tinarul Clinton devenea tot mai alb la par in contrast cu Nea Regan,dar important e ca a reusit sa puna tara pe picioare si luptat destul sa repare stricaciunile celor 2 prune uscate de dinaintea lui!Nici tuica n-ai fi putut face din ele.
Economia a inflorit lumea o ducea bine si era multumita de rezultate,Hillary era o First Lady cum n-a avut America niciodata de la betivanca de Lady Bird Johnson,umbla peste tot cind Georgica era pe la vreun MacDonalds si alerga pe strazi sa fie in forma.
Dar tot lipsind de acasa cu treburile ei politice,l-a scapat din vedere pe Georgica care nici el nu era mai prejos decit idolul sau,JFKennedy.Si uite asa
l-a prins ca-si pierduse ..creionul sub biroul din Oval Office si o fetiscana brunetica Monica Lewinsky il cauta de zor folosind nu doar miinile in explorarile ei.
Mare scandal mare si o gramada de minciunele scoase la minut de Georgica.
Astea i-au scazut popularitatea de salvator al tarii si al Bosniei.
Oricum apucase al doilea termen...acum tine conferinte pe sute de mii de dolarasi si Hillary s-a facut ca auitat incidentul rusinos de la birou,concntrindu-se in cariera ei de senator de NY.

Acum insa sa discutam freely despre marele cow boy care conduce tara ca-n vestul salbatic incercind sa mentina vacile ce sintem mereu in tarc,iar daca una o ia razna o si prinde repede cu lasoul.
Baietasul asta este fiul nebunatic al lui tata Bush.Multe ispravi a facut el in tineretea lui,un Ivy League studinte la Yale pe care l-a trecut ca rata prin apa printre grame de cocaina inspirate pe nasuc si clondire de whisky pe gurita,mai tirziu chiar a devenit dezertor din armata un anisor de zile stind acasa la ranch cu taticu si petrolul.
Cu timpul a luat-o chiar bine razna si chiar devenit brain damaged,insa l-a salvat bunul Dumnezeu care i-a artat calea spre lumina si adevar facindu-l BORN AGAIN CHRISTIAN.Hehe he alta viata acum!
Intra puternic pe politica si dupa ce este guvernator al statului sau in care nu s-a nascut,si dupa ce trimite la gazare o gramada de detinuti fie real vinovati fie pedepsiti aiurea si murind de pomana,i se scoal ca trebuie sa fie presidinte
acum.
Si fostul drogat si betiv si dezertor candideaza impotriva moliului de Gore si cu putin ajutor fratesc de la Jeb in Florida si mismasuri pe la masini de vot fixate
reuseste o dublare de voturi miraculoasa de care si Dumnezeu s-a mirat.
Se face deci singur presedinte si incepe sa -si aleaga acolitii lui pe sprinceana,ca intr-un film western gen clasicul My Darling Clementine,doar ca nu exista un Whyatt Earp sa-l sperie la OK Corall si nici Henry Fonda care-i mort demult.
Primul lucru ce-l face e sa distruga TOT ce a facut Georgica,poate din vanitate sau invidie,cine stie cert e ca reuseste din plin si azi are renumele de primul presedinte din istoria tarii care in doar 3 anisori de putere deplina sa faca cele mai mari ravagii in economie si datorii interne cit n-au facut ultimii 11 presedinti la un loc!Apoi asta e real o enorma realizare si tatuca Reagan in semn de mare respect pt. el,are de gind sa-l puna pe moneda de 10 centi si sa-l stearga pe Roosevelt din istorie,sa speram ca NU apuca!!!Altfel cine stie ce nazbitii mai face acest strengar?
Este insa f. ambitios a rezolva anumite probleme pe care Papa Sr.le-a lasat balta,si anume o vendeta e la orizont si folosind cu larghete termeni tipici de cow boy il face pe Nenica Saddam "WANTED,DEAD OR ALIVE"
Ca prin farmec intimplarea nefasta de la TWIN TOWERS,un fel de Pearl Harbour modern,se iveste si uneste tot poporul in jurul lui,acuma toti sintem patrioti mari si fiecare casa,masina ,cladire arboreaza steagul,cu timpul chiar se dovedeste a deveni un simbol nationalst ce parca aduce aminte de neica Hitler si zvastica peste tot chiar si pe cacastor.
Si adunind vacile la un loc noul Georgicaw boy le indeamna spre noi meleaguri alte tarimuri,adica o invazie asupra Irak ului ce trebuie pedepsit exeplar si tiranul Saddam prins cu lasoul,pe Bin laden il pierde din vedere.
Da sfoara in tara cum ca ar avea ceva armament de distrugere in masa,nuclear si plenipotentiar nuclear,si in plus un alt justitiar din Anglia insa se raliaza acestei cauze drepte odata numita de Georgica"cruciada".
Arapul ulterior e prins intr-o gaura de sobolan.Dar unde-i armamentul?Se pare ca CIA e de vina ca a dat informatii false lui Harap Alb!Vorba aia,anul asta sint noi alegeri si Georgicaw boy trebuie sa fac niste scheme noi sa iasa basma curata,altfel Kerry il ingroapa in pamint pina la umeri si ii ia capul!
Deci si-a implinit misiunea de distrugere a Irakului si a Americii si a alocat reconstructia Irakului unor firme de-ale curtii lui regale,deh o mina spala pe alta nu?
Vacile ce sintem am inceput sa ne cam agitam in tarc si sa facem git,sa mugim tare,doar marii baroni si baronasi sint de partea lui John Wayne.
Noi vacile democrate dam ocol lui Kerry si Edwards,dar Kerry e mai experimentat si decorat si real a zburat cu avionul NU IN avion precum Georgicaw boy.
Si uite asa speram sa-i stea in git lui Bush Jr.bine infipt un covrig mai mare sa lesine,ala de acum 2 ani era prea mic,dar tot a lesinat.
In numele petrolului si al Americii va candida din nou,multe giumbuslucuri are el in minte sa faca dar speram sa-l oprim din elanul lui creator,caci daca mai apucam 4 ani cu el...ne luam bocceluta si ne ducem pe alte tarimuri de poveste.
Nu vom mai avea natura si nici economie nici de munca nici pensii nici ajutor medical nici haine de primeneala si bani de cheltuiala,nici punguta cu 2 bani,
deja sint vreo 34 milioane de vaci in tarc ce n-au asigurare medicala de nici o culoare si mai multi someri ca niciodata.
Dinastia din Texas trebuie oprita cit mai e timp asta e parerea mea si a sotiei mele,dar a multor altora.Vom merge la OK Corall si ii vom alunga pe toti si pe acolitii lor.Pe Jeb il dam la aligatori de nici Steve Erwin n-o sa-l poata salva!
Un senator democrat ce a pierdut insa si a iesit din cursa,Dick Gephard a spus un lucru interesant:" Sa fii un adevarat republican e sa devii democrat"
Si cu astea,incalecai pe-o sa si va spusei povestea mea.

LOVE&PEACE,
Ozzy Osbourne

















































































































Pt. Happy Cajun - de andreea la: 20/02/2004 09:28:19
(la: De ce vreau sa emigrez)
E un comentariu rautacios, evident al unui om care este frustrat, din cine stie ce motive. In plus, este un comentariu care arata o lipsa de intelegere a substantei a ceea ce am vrut sa spun si sa explic aici. Nu ma pling legat de ceea ce am realizat, ma pling de pretul pe care trebuie sa-l platim, cei care am plecat pentru a reliza ceva, orice ar fi acel ceva. Dilema pe care eu si multi altii in situatia mea o traim este ca nu stim daca ceea ce gasim aici merita dezradacinarea. Inclin sa cred ca am dreptate cind spun ca nu ati inteles mesajul meu pentru ca nu faceti nici o referire la comentariul meu legat de lipsa familiei si a prietenilor. Imi veti replica, poate pe buna drepatate, de ce nu m-am gindit la asta cind am plecat iar eu voi raspunde, cu toata candoarea de care sint capabila, ca nu m-am gindit. Sint anumite rani sufletesti pe care numai timpul le provoaca. Dorul de familie si de prieteni este una din aceste rani.

Cit despre intrebarea, oarecum justificata de ce am ales NY, cred ca am explicat la inceput ca plecarea mea s-a datorat casatoriei, a fost o intimplare, am plecat pentru ca m-am casatorit cu baiatul pe care il stiam de la 19 ani, nu m-am casatorit ca sa plec.

In sfirsit, nu intentionez sa-mi (mai) justific nemultumirile. Discutia a fost initiata de articolul "De ce vreau sa emigrez". Cred ca raspunsul meu la acel articol nu a fost agresiv, nu a avit caracterul de "punctul pe i" si "numai eu am dreptate". A fost o opinie, divergenta, dar numai o opinie. Din pacate sint oameni, ca dvs., al caror instinct este sa sara la jugulara si chiar sa jigneasca, atunci cind o opinie, contrara cu a lor, este exprimata.

Am sa mai subliniez inca o data, de dragul clarificarii: m-am realizat profesional aici, si am facut-o in scurt timp. Cine are o idee despre ce inseamna a fi avocat pledant in California sau NY intelege ce vreau sa spun. Ma bucur atit pentru mine cit si pentru faptul ca inca un roman a aratat societatii occidentale ca sintem capabili si ca romanii nu insemana numai neispravitii care s-au dus in Austria si au mincat lebedele. Cu toate acestea, mi-e dor de Romania, asa inglodata cum este ea, si nu mi-e rusine sa o spun. Am mai spus si o repet: ce ma tine aici este sotul meu si nu cred ca pot fi condamnata pentru faptul ca nu pot sfarima cu usurinta aceasta legatura. Spun asta ca sa se inteleaga ca nu fac parte din acea categorie de emigranti care pleaca, se pling si continua sa ramina. Daca aceasta casatorie ar inceta sa existe miine as lua primul cursa one way spre Bucuresti.

Acestea fiind zise imi dau seama ca, datorita lui Happy, am ajuns de la a exprima trairi, la a le justifica si cred ca nimeni nu trebuie pus in situtia asta.

De aceea, voi considera ca, pe parcursul am trei zile, am spus tot ce aveam de spus si am raspuns, cit am putut de bine, tuturor celor care au avut amabilitatea sa ma citeasca si sa raspunda.

Vreau sa le multumesc tuturor pentru frumosul gest de a ma citi si de a-mi raspunde.
#10149 (raspuns la: #10095) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Articolul din ACADEMIA CATAVENCU - de bodo la: 26/02/2004 21:19:01
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
ACADEMIA CATAVENCU a publicat, miercuri, 25.02.2004, informatii inedite despre "treimea" Roberts-Dick-Gaetan si un scenariu potrivit caruia candidatul romano-american este un pion impotriva lui Theodor Stolojan, prentru a determina un tur doi intre Adrian Nastase si C.V. Tudor. O femeie ar obtine voturi de la electoratul feminin si de la naivii prooccidentali din tabara Stolojan. Ca naivi prooccidentali nu se prea gasesc in tabara lui Nastase. O campanie profesionista o poate aduce pe candidata respectiva la un 7 procente, ceea ce poate stabili, in clasamentul final, locul trei pentru Stolojan. Despre personajul principal aflam ca ar avea o avere de 500 de milioane de dolari, ca si-a pus antena de satelit la negru ca sa nu plateasca foarte mult si ca anuntata suma de campanie, 15 milioane de dolari, fie nu este a ei, fie este, caz in care spera sa-i deconteze ulterior. Dick Morris nu este nici el ceea ce pare, adica un superconsulant vanat de orice politician care si-ar dori sa ajunga presedinte. In acest moment, „marele strateg” american este intr-o scadere de credibilitate la Washington. Dar, inainte de declin, a apucat, in 2000, sa livreze Romaniei un scenariu de succes, finala Iliescu-Vadim. In ceea ce-l piveste pe Victor Getan, aici lucrurile sunt mult mai limpezi, desi este vazut la Washington ca un personaj tulbure. In urma unui mic test de inteligenta medie, se pot trage niste concluzii cu privire la legatura dintre Gaetan si fosta Securitate. De mentionat ca, in momentul emigrarii in SUA, Gaetan se numea Andronescu si ca si-a schimbat numele in urma unui proces. Dupa Revolutie, s-a impritenit cu Dumitru Mazilu, a incercat sa intre sub pielea lui Corneliu Coposu, a trecut, meteoric, prin tabara „vatrasilor”, fiind prieten cu senatorul PUNR Adrian Motiu si facand lobby in SUA pentru Gheorghe Funar, a luptat impotriva ambasadorului Alfred Moses, asa cum astazi lupta impotriva lui Michael Guest.

Tradatorul lui Clinton cauta clienti romani
Dick Morris e la fel ca vedetele de la Cerbul de Aur, vin la noi dupa ce si-au trait traiul si si-au risipit malaiul, cand mai ciupesc un ban cu bruma de glorie care le-a mai ramas. In acest moment „marele strateg“ american este intr-o scadere de credibilitate la Washington. Aparitia volumului de memorii semnat de Hillary Clinton i-a mai tras lui Dick Morris un bobarnac, fota Prima Doamna neavand cuvinte magulitoare pentru fostul prieten al sotului ei. Realizarea cea mai mare a lui Dick Morris este contributia la victoria lui Bill Clinton in fata lui Bush senior. Partea nasoala si ruptura dintre Bill si Dick a intervenit in urma unui scandal de presa care a aratat ca Morris avea legatura cu o prostituata, Sherry Rowlands careia, ca sa se dea mare, ii povestea discutiile cu Clinton si chiar o lasa sa asculte conversatiile secrete. Discursurile pregatite pentru Hillary Clinton ajunsesera sa fie citite in premiera de aceasta Sherry. Cand s-a aflat toata tarasenia, Bill Clinton i-a intors definitiv spatele, iar Dick Morris a inceput sa critice administratia pe care a servit-o sa ajunga la putere. Deh, tarie de caracter. Incepand cu acest scandal, credibilitatea lui Dick Morris a scazut si el si-a cautat de lucru pe afara, prin alte tari, profitand doar de o parte din CV-ul sau, adica de realizarile de pana la scandalul cu prostituata. In preajma alegerilor din 2000, Dick Morris a fost consultat, prin Victor Gaetan, de Virgil Magureanu in legatura cu candidatura ridicola la Presedintie a lui Marian Munteanu. I-a spus ca nu are nici o sansa si, prin urmare, nu au mai batut palma. Dar americanul a mai avut contacte de taina si cu alte forte politice. Chiar a furnizat un scenariu de succes: finala Iliescu -Vadim. Beneficiile din aceasta finala au fost clare: Ion Iliescu a devenit salvatorul natiunii si toata lumea buna, speriata de perspectiva castigului lui Vadim s-a dus sa-l voteze!

Alt actor, aceeasi piesa cu final patriotic
Daca un scenariu a mers o data, de ce nu ar merge si a doua oara, cu o distributie usor schimbata? Adica de ce nu s-ar duce lumea sa-l voteze pe Nastase ca sa scape tara de perspectiva lui Vadim? Cum s-ar putea realiza acest scenariu de turul doi? Prin „redistribuirea“ voturilor din primul tur, prin prezenta unui candidat care sa ciupeasca semnificativ de la Stolojan, astfel incat el sa ajunga pe locul trei, in vreme ce Nastase si Vadim se califica pentru finala. Bun scenariu! Dar cine ar putea sa ia voturi numai de la Stolojan si nu si de la Nastase? De pilda o femeie din SUA, care ar putea promite marea cu sarea. Ca oricum nu ajunge presedinte si nu trebuie sa-si tina promisiunile! O femeie ar obtine voturi de la electoratul feminin si de la naivii pro-occidentali din tabara Stolojan. Ca naivi pro-occidentali nu se prea gasesc in tabara lui Nastase. Asta ca sa va servim, in acelasi pret, si putina analiza politica! O campanie profesionista o poate aduce pe candidata respectiva la un 7 procente, ceea ce poate stabili, in clasamentul final, locul trei pentru Stolojan. Femeia din SUA a fost deja identificata in persoana doamnei Lia Roberts despre care vom vorbi in ultima parte a articolului. Pentru ca pana atunci va prezentam un alt personaj cheie al acestei afaceri, o mai veche cunostinta a revistei noastre, Victor Gaetan.

Mic test de inteligenta medie
1. Securitatea a trimis multi oameni afara, inainte de ’89, pentru diverse actiuni, cu diverse acoperiri. Una dintre cele mai bune acoperiri pentru un „infiltrat“ este, trebuie sa o recunoastem, o Galerie de Arta. E un loc public, poate veni oricine, poate servi de „casuta postala“ si, de asemenea, de „casierie“. Tranzactiile cu tablouri pot ascunde foarte bine fluxuri de bani. Ce mai, o Galerie de Arta e o excelenta casa conspirativa. Victor Gaetan are o galerie de Arta in Washington, Galeria Alex, undeva intr-o zona buna. Pentru concluzia corecta veti obtine cinci puncte!

2. Visul de aur al oricarei agentii de spionaj (chiar si al spionajului romanesc) este sa plaseze un pion in miezul clasei politice din tara tinta si, astfel, sa aiba acces la diversele informatii pe care nu le-ar putea obtine in alt mod. Sau chiar sa poata influenta, intr-o oarecare masura, decizia politica din tara respectiva. Sa reusesti sa determini casatoria unui agent de-al tau cu fiica unui om politic american este un vis! Victor Gaetan este casatorit cu Eleanor Kennelly, fiica fostei membre a Congresului SUA, Barbara Kennelly. Si aici aveti ocazia sa castigati cinci puncte daca ajungeti la concluzia corecta!

Gaetan isi face oare numai datoria?
Cu punctele in buzunar, mergem mai departe. In mediul romanesc din Washington Gaetan este cunoscut drept un tip tulbure, fost lobbyst iliescian imediat dupa Revolutie, luptator, aproape la propriu, impotriva dizidentilor si inainte, si dupa. Dar gata pentru orice fel de misiuni in patria muma. De mentionat ca, in momentul emigrarii in SUA Gaetan se numea Andronescu. Si-a schimbat numele in urma unui proces. „Baietii“ stiu de ce.Unul dintre oamenii de care s-a atasat Gaetan dupa ’89 a fost Dumitru Mazilu. Nu stim daca a fost o relatie personala sau una, sa zicem, institutionala! Dar a incercat sa intre si pe sub pielea lui Corneliu Coposu, reusind sa pacaleasca niste oameni. De altfel, exista niste scrisori ale Seniorului in care acesta afirma clar ca Victor Gaetan este un mincinos si ca tot ce a declarat in numele sau sunt pure inventii. Le putem aduce la proces! Apoi, Gaetan a trecut, meteoric si prin tabara „vatrasilor“, fiind prieten cu senatorul PUNR Adrian Motiu si facand lobby in SUA pentru Gheorghe Funar. Dar luptand si impotriva ambasadorului Alfred Moses, daca va mai aduceti aminte. Asa cum, in zilele noastre, Dick Morris a pornit o campanie impotriva lui Michael Guest. Nu stim pe ce cale au ajuns sa se imprieteneasca Gaetan cu Morris, dar cartea ultimului, aparuta recent la editura ziarului Ziua, a fost prefatata de primul.

Gerontofilia salveaza Romania?
Ei, acesti doi oameni sunt temelia campaniei electorale a doamnei Lia Roberts care a anuntat ca va arunca in lupta 15 milioane de dolari. Deci, cu atat ar cumpara ea voturile romanilor. Oare e vorba de o simpla inabilitate prin aparitia in discutie a sumei sau e vorba de o miscare intentionata, ca sa ameteasca adversarii? Sfatuita, probabil, de sefii de campanie, Lia Roberts a si spus ca vor veni atacuri din partea PSD. Aceste randuri nu sunt un atac PSD! Sunt doar un efort de a intelege mai bine resorturile acestei candidaturi. Odata iesita in arena publica, doamna Lia Roberts trebuie sa spuna despre ea absolut tot. Cum a facut banii, ce drum a parcurs pana aici, tot, absolut tot. Si, mai ales, daca inainte de ’89 a activat in vreo organizatie a exilului sau a fost pur si simplu „adormita“? Nu trebuie sa-i mai spunem noi uzantele, doar traieste in SUA, acolo unde transparenta in campanii e maxima! Sigur, e explicabila prima casatorie cu un cetatean american, voia sa plece din tara si sa calatoreasca. Nu conta ca domnul Arnold este un om mult mai in varsta decat ea, dragostea nu cunoaste obstacole. Ramasa vaduva, doamna Lia, inca tanara si nelinistita, s-a orientat tot spre un om in varsta. Joseph Grier Roberts, veteran din al doilea razboi mondial a fost cel de-al doilea sot care a lasat-o, pentru a doua oara vaduva. Si mostenitoare. Joseph avea 87 de ani anul trecut, cand a murit, pe 7 aprilie, intr-un spital din Las Vegas. De la cei doi soti, Lia mosteneste multi bani. Potrivit reporterilor speciali care au publicat un amplu reportaj de la fata locului, ar fi vorba de 500 de milioane! De dolari.

Ne va da sau nu ne va da doamna din NEVADA?
Poate va amintiti, imediat dupa victoria lui George W. Bush a aparut numele Liei Roberts ca ambasador sigur al SUA in Bucuresti. Pentru a obtine acest post Lia a facut o serie de eforturi, i-a determinat pe oamenii politici din Nevada sa o sustina.

Dar Administratia SUA a preferat un excelent diplomat de cariera. Poate de aceea il ataca, acum, Dick Morris pe Guest? Intra in contractul de campanie? Doamna Lia nu s-a resemnat si, pentru ca a reusit sa adune un milion de dolari fonduri pentru campania republicanilor, a fost aleasa presedinta organizatiei din Nevada. Adica omul care da telefoane si aduna cotizatii. De altfel colegii de partid stiu de mai multe luni ca Lia va candida la Presedintia Romaniei. Doar noua ni s-a dat impresia ca decizia a fost luata recent dupa sondaje de opinie si chibzuinte electorale.

Da, trebuie sa stim tot despre doamna Lia. Doamna Lia este zgarcita. Cand ai 500 de milioane de dolari ai cel putin un sofer si o masina potrivita cu averea. Doamna Lia conduce un Mercedes model mai vechi si locuieste intr-un cartier obisnuit, intr-o casa fara personal de serviciu. Ba, mai mult, dupa cum sustine un roman intors din Nevada, si antena parabolica si-ar fi montat-o la negru! Bine, putem zice, e o femeie care nu si-a pierdut capul cu atatia bani. Ar fi laudabil. Dar doamna Lia chiar este zgarcita! A initiat o bursa in amintirea tatalui sau care a fost defavorizat in cariera din cauza plecarii fiicei in SUA. Asta se obisnuieste, sunt zeci de societati americane si sute de oameni bogati care fac donatii si dau burse studentilor. Doamna Lia a initiat o bursa pentru un student din Romania (bursa a avut doua editii). Bursa, pe un an, este in valoare de cinci sute de dolari. Nu pe luna, pe an! Asta, scuzati-ne, nu e bursa, e un mic bacsis cu care nu te mai si lauzi!

Intrebare de zece puncte
Si, cu toata zgarcenia ei, Lia Roberts anunta ca arunca in lupta 15 milioane de dolari. In acest caz exista doua posibilitati: ori banii nu sunt ai ei, ori spera sa-i scoata ulterior. Daca nu sunt banii ei, atunci ne gandim unde duc firele urzite de Victor Gaetan. Daca, insa, sunt ai ei si ar vrea sa-i recupereze, atunci chiar e nasol. Din salariul prezidential, in nici un caz nu va putea sa puna atatea milioane de dolari la loc. Atunci. Din ce? Si cine raspunde la intrebarea asta obtine inca zece puncte. Faceti totalul. Cat aveti? Douazeci de puncte? E clar, nu sunteti votant de-al Liei Roberts!
Articolul este preluat din Academia Catavencu
#10738 (raspuns la: #10659) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un interviu cu Lucian Boia - de Filip Antonio la: 27/02/2004 03:22:56
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28
RE: TEORIA CONSPIRATIEI, my dear Spirit Intelept... - de spirit_intelept la: 04/08/2004 01:03:23
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga ampop,

se pare ca totusi uneori sunt nevoit sa ma repet :). Ti-am mai spus o data de ce presupunerea ca Grieg este in legatura cu guvernul sau cu diverse partide sau servicii secrete mi se pare puerila. Chiar numai daca te documentezi putin relativ la viata lui, iti dai seama de asta. Iti ofer cateva repere:

A. Pe vremea comunismului

- Grieg inca de tanar incepe sa aiba anumite stari spirituale cu totul deosebite. La 5-6 ani le vorbea copiilor din sat despre Dumnezeu, si chiar mai tarziu a desenat pe o usa un simbol traditional, aflat in legatura cu Revelarea Sinelui.
- Are o pasiune pentru citit exceptionala, fapt confirmat de bibliotecari, pe care ajunge sa-i cunoasca foarte bine. Il intereseaza foarte mult cartile spirituale, care la acea vreme se gaseau numai la fondul secret de carte. Urmareste totusi prin diverse metode sa le poata citi. Face multe notite si insemnari pe marginea acestora.
- Intretine o corespondenta bogata pe teme spirituale cu Eliade. Deoarece inca de pe atunci era in vizorul securitatii, la o perchezitie i se confisca toate materialele cu tenta spirituala gasite la el acasa.
- Intretine discutii pe teme spirituale cu diversi cunoscuti si chiar cu membrii ai Bisericii, cum ar fi Parintele Galeriu.
- Deschide un curs de yoga care ulterior a fost interzis. Grieg este arestat de securitate (ca inamic foarte periculos al statului, din cauza ca se credea ca vrea sa-l elimine pe Ceausescu prin metode paranormale, necontracarabile), torturat si incarcerat.
- Evadeaza facand uz de anumite puteri paranormale prin care determina niste gardieni sa-l ajute. Pana astazi este singura persoana care a reusit vreo-data sa evadeze dintr-o inchisoare a securitatii. Din aceasta cauza un ofiter care trebuia sa fie facut general nu mai este avansat.
- Este prins si inchis la un spital psihiatric unde se urmarea distrugerea psihicului persoanelor periculoase pt regim. Scapa de acest "tratament" prin omenia unui medic si la Revolutie este eliberat.

B. Dupa Revolutie

- Infiinteaza impreuna cu un grup de sustinatori mai vechi MISA.
- MISA capata rapid amploare si incepe sa aiba filiale si in alte tari. Este apreciata peste tot si instructorii MISA se intorc din diverse ashrame si alte centre spirituale pe care le viziteaza cu multe impresii pozitive precum si alte forme de recunoastere a meritelor.
- In momentul in care Grieg publica primele carti despre francmasonerie, incep sa apara primele probleme. Este amenintat, apartamentul explodeaza, apar sicane din partea institutiilor statului. Grieg nu renunta ba chiar mai scoate niste carti pe aceasta tema si organizeaza un set de conferinte la nivelul intregii tari despre francmasonerie. MISA devine astfel una dintre putinele organizatii din lume care ia atitudine publica impotriva acestei miscari oculte.
- Sicanele se inmultesc, massmedia aservita in cele mai multe cazuri anumitor interese intervine in joc si incepe campania de denigrare a MISA. Se arunca cu noroi, invocand pretexte foarte sensibile pentru public cum ar fi orgii sexuale, urinoterapie, anticrestinism, spalarea creierului, etc...
- Din cauza acestor campanii concertate yoghinii incep sa fie vazuti in Romania ca niste paria sau chiar ca elemente antisociale. Apar si conflicte familiale, in care parinti sugestionati de aceasta campanie incearca prin forta sa-i indeparteze pe copii lor de la practica yoga.
- Ca un element comun al acestor dezinformari, cu toate ca se incearca distrugerea MISA si a lui Grieg si chiar se incearca gasirea unor probe incriminatorii pentru acuzatiile foarte grave aduse (trafic cu droguri, trafic cu arme, prostitutie, sechestrare de persoane, trafic cu carne vie, etc), evident ca aceste probe nu sunt gasite, pentru simplul motiv ca ele nu exista.
- Apare astfel situatia paradoxala in care dupa cele mai ample actiuni ale politiei de dupa Revolutie (doar la primele faze ale perchezitiilor au participat 300 de procuri si jandarmi), nu se gasesc nici un fel de probe, nimeni nu este invinuit si evident nu au loc nici arestari.
- Aceasta situatie paradoxala in aparenta, face ca unii sa se gandeasca la posibile conexiuni ale lui Grieg cu puterea sau cu alte organizatii si care il apara pe acesta. Si asta datorita discrepantei flagrante in ochii cetateanului de rand intre ce aude la televizor datorita dezinformarii despre MISA (adica droguri, arme, orgii, etc..) si faptul ca politia nu face nimic. Evident ca nu va face nimic nici pe viitor, fiindca nu are ce.
- MISA se regrupeaza dupa loviturile initiale si incep sa aiba loc proteste ample, cu mii de participanti veniti inclusiv din strainatate, emisiuni radio-tv, articole, etc. Grieg si altii sunt aparati de abuzuri si de "erori de procedura" de niste avocati foarte buni, unii dintre ei chiar cursanti yoga. Dintre toate acuzatiile initiale ramane doar "sex cu o minora", care nici asta nu se sustine...daca vrei iti pot explica de ce.
- Forumurile internationale, chiar senatori europeni se sesizeaza despre acest scandal si incep sa aiba loc diverse interventii oficiale. Tot mai multi reprezentanti ai statului incep sa se scuze pentru "unele erori" si sa dea vina unii pe altii.
- Din ce in ce mai multe fire conduc catre guvern si chiar catre Adrian Nastase, Ion Rus, etc. In doua randuri guvernul se simte obligat sa spuna ca nu are tangenta cu acest scandal.
- MISA isi reintra in normal, cu toate ca Grieg este ascuns. Se tin cursurile de yoga precum si alte activitati specifice, evident urmarindu-se solutionarea si situatiilor noi aparute pe parcurs.

Cam asta ar fi situatia la momentul actual. Vezi si tu ca spiritualitatea a fost o caracteristica permanenta a vietii lui Grieg si ca de fapt problemele care le avem vin din cu totul alte directii.

Am dedicat acest reply unei scurte biografii a lui Grieg si a MISA, ca sa poti sa-ti faci o parere mai clara. Daca vrei, am sa-ti dau mai multe informatii si despre acele organizatii/persoane despre care ai pomenit. Acum am sa-ti dau doar un scurt citat din ziarul Ziua (21-iulie-2004), in care Papa si Vaticanul fac anumite afirmatii in contextul aprobarii Constitutiei Europene fara nici o mentiune la Dumnezeu:

<<< Din pacate, foarte putini lideri ai Europei de azi s-au aratat dornici de a sprijini crestinismul, dovedind inca o data legaturile sau apartenenta acestora la gruparile oculte masonice, afirma surse neoficiale de la Vatican. Proiectul unei Europe unite nu trebuia sa fie atat de strans legat de planurile masoneriei mondiale, mai afirma aici prelati revoltati, care considera ca prin aceasta lovitura masoneria si-a demonstrat inca o data caracterul sau profund anti-crestin.>>>

Daca vrei poti sa-i acuzi si pe ei de paranoia si de teoria conspiratiei :).

Spirit Intelept

PS: ma flateaza supozitia ca as fi Grieg :). Tin sa spun ca il cunosc de mai mult timp, timp in care diverse manifestari comune m-au facut sa-l cunosc mai bine si sa capat un profund respect si admiratie pentru el, atat ca om cat si ca maestru spiritual.
#18936 (raspuns la: #18869) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
S-a mai clarificat ceva - de carapiscum la: 01/09/2004 14:32:49
(la: "Biserica afuriseste administratia PSD")
Acum ai vorbit pe limba mea, ca sa zic asa. In sfarsit, ai tu dreptatea ta, nu zic ba. Insa chestia cu slavizarea nu poate fi probata, realizezi asta. E doar o presupunere. Sicer sa fiu nu mi-as fi dorit sa fiu prea "slav" (mai, si intotdeauna cand scriu cuvantul asta imi vine sa spun "slab"...), sau cel putin nu in sanul bisericii. Tot respectul pt. credinta lor platita cu atata sange si suferinta, la fel cum respect si pe cei ai nostri, ortodocsi, catolici sau protestanti care si-au aparat crezul spiritual. Acestia sunt, probabil, corifeii noii generatii de crestini de azi.

Daca e sa facem referire la latinitatea noastra..., cred ca se deviaza de la subiect. Vezi tu, multi dintre romani incep sa nu mai creada chiar asa de usor "povestea" cu romanii care ne-au latinizat "exact cand trebuia", adica atunci cand poporul nostru incepea sa fie si crestin. Unii au mers mai departe chiar zicand ca noi am fost crestini inca inaintea romanilor. Si parca ii poti contrazice?... :}

E drept ca nu putem categorisi o intreaga denominatie religioasa pe temeiul faptelor doar catorva dintre credinciosii ei. Dar mai tot timpul, atunci cand se aduc in discutie aceste fapte, se arata cu degetul la modul general. Si asta ca si cum noi insine am fi fara pata. Indraznesc sa spun ca avem liderii pe care ii meritam. Daca noi am fi fost mai buni, atunci si liderii nostri s-ar fi straduit sa fie la fel, nu-i asa? Altfel s-ar fi exclus ei singuri din randurile noastre.

Intr-adevar, slujitorii bisericii nu trebuie sa faca politica- motivele sunt deosebit de complexe si nu cred ca are rost sa le aducem aici in discutie. Cu toate acestea, fiindca si preotii sunt oameni, mai "altfel" decat noi dar oameni, unii fac politica. Acuma, sigur, depinde in ce fel si a cui politica o fac. Te-ai gandit, totusi, vreodata ca fiecare dintre noi facem politica fara sa vrem, sau chiar si atunci cand o detestam? De ce? Fiindca politicul se rasfrange asupra vietii sociale! De aia cine zice ca nu face politica e mincinos. Fiecare vrea o viata mai buna si niste lideri pe gustul nostru, asa ca cine voteaza face politica inevitabil. Dar chiar si acela care nu voteaza face politica, fiindca in acest fel "se razbuna" pt. nedreptatile pricinuite de cei care mai cuteaza sa candideze. Nu e vorba de dezinteres, in opinia mea, e vorba de pierderea curajului, de coruperea responsabilitatii si de neincrederea capatata pe parcurs. Asa ca si preotii fac politica, mai ales ca ei (ca si lideri spirituali) sunt adesea pusi in situatia de a da raspunsuri concrete celor ce sunt nehotarati. Intelegi tu ce vreau sa zic. Daca intra in vreun partid, atunci e alta poveste.

Ok, cam atat deocamdata.

So far, so good.
#20772 (raspuns la: #20688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestioara - de sorin1975 la: 03/10/2004 11:12:12
(la: L-am gasit pe Dumnezeu, stii ce FANTASTIC e?)
Probabil multi stiti aceasta povestioara... dar sunt si din cei ce nu o stiu...
Dupa moarte un om a mers in fata Lui Dumnezeu pentru a-si justifica faptele... Dumnezeu i-a aratat drumul pe care l-a parcurs in viata sa... pe acest drum se aflau uneori doua randuri de pasi alteori un singur rand... nedumerit omul il intreaba pe Dumnezeu al cu este cel de al doilea rand de pasi iar Dumnezeu ii raspunde ca al Sau. Suparat omul intreaba: " Doamne, de ce cand imi era mai greu in viata ma lasai singur? uite, este un singur rand de pasi.." "Eu nu te lasam singur cand iti era mai greu ci te luam in brate!"
Din pacate sint foarte multi.... - de camyb1981 la: 20/10/2004 11:23:56
(la: Exista oameni cu adevarat prosti?)
Si eu am crezut pina de curind ca oamenii au toti un potential bun si ca doar imprejurarile in care se nasc si cresc ii limiteaza sau dimpotriva, ii dezvolta intr-un anumit sens;aici faceam distinctia intre oameni inteligenti si oameni destepti, (inteligenti fiind cei mai multi dintre ei, desteptaciunea fiind un apanaj al educatilor, o desavirsire a inteligentei).

Refuzam sa cred ca exista oameni absolut prosti, considerind ca doar "nenorocul" i-a adus in anumite situatii, dar ca ei ar fi fost capabili sa duca la capat orice misiune de un nivel intelectual mai inalt daca li s-ar fi oferit sansa.

Ei bine, NU, nu este asa. Exista si oameni care pur si simplu nu sint in stare de mai mult. Nu stiu daca asa s-au nascut, ma intreb daca nu e cumva si o stare indusa pe parcursul vietii din cauza lipsei de vointa si initiativa...

Ideea e ca prostii exista, sint foarte multi si se afla peste tot: pe strada, in parc, in autobuz, la serviciu, la scoala, in baruri si, culmea!!!... in functii de conducere; cum ii recunosti? in mare parte tine de fler, dar mai exista si elemente "auxiliare": prostia merge mina in mina cu grosolania, nesimtirea, aroganta exagerata si nefondata; toate astea o completeaza, dar nu sint conditii sine qua non ale ei. Mai exista si prostii absolut linistiti, aparent impacati cu ei si de un echilibru psihic remarcabil, ai zice la prima vedere; dar ei sint asa pentru ca n-au niciodata nimic de spus, nimic de facut, de adaugat, pentru ca n-au niciodata idee despre ce e vorba in jurul lor si pentru ca nu disting dreapta de stinga decit daca le pictezi miinile in culori diferite (existind chiar si-atunci sansa sa incurce cele doua...multe!!!! culori).

Eu ii recunosc pur si simplu, n-as putea sa-ti spun cum si de ce, uneori chiar dupa haine, mers sau machiaj, sau mai bine zis nu dupa obiectele ca atare, ci dupa sistemul de optare, dupa motivatia din spatele alegerii facute; o singura data mi s-a intimplat sa cred ca am gresit fata de cineva si ca l-am judecat in mod prematur si superficial clasindu-l drept "prost", dar ulterior am ajuns la concluzia initiala; exista si unii prosti suficient de smecheri (ei au totusi sclipiri primordiale de inteligenta, dar ele sint rare si neinchegate, prezente in mod fragmentar).

Prostia nu vine de undeva, cel putin asa cred eu, nu e ceva adaugat psihicului, ci dimpotriva, e o lipsa, un minus... pentru ca in mod normal oamenii sint inteligenti, si doar prin exceptie sint altfel.

Singurul meu sfat in ce-i priveste nu este sa incerci sa-i schimbi, pentru ca nu ai cum, doar sa nu te molipsesti (nu tu personal, ci noi toti in general); in mod inexplicabil, a doua varianta e posibila!!!

Numai bine!
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De asemenea, la subiect de Adela - de (anonim) la: 31/10/2004 15:24:56
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Eu personal,am simtit nevoie de o reprezentarea a fiinte divine, a CREATORULUI, pentru ca, in afara de alergarea asta catre moarte, simt ca mai e ceva."
Ceea ce simti nu este un argument. Simturile iseala adesea, mai ales daca dorim cu disperare sa ne insele.

"Viata intreaga ascunde altceva, sunt atatea intrebari ce nu s-au gasit raspunsul."
Si ce daca? Ca sa gasim un raspuns, trebuie sa cautam, fiind echipati cum trebuie si cautand acolo, unde il putem gasi.

"Cum gandesc eu,cum gandesti tu,pastram ascuns,fiecare din noi, altceva,in noi,in adancul fiintei noastre,in sufletul nostru nemuritor sau cum fiecare il defineste."
"Sufletul nemuritor" este o suma de informatii, partial inscrise deja pe matricea creerului nou-nascut (instinctele,reflexele), partial acumulate pe parcursul vietii (cea mai mare parte, care cuprinde amintirile noastre despre tot ce am vazut, auzit, mirosit, gustat si pipait, precum si cunostintele insusite de la altii), plus legaturile formate intre neuronii creierului, care pune in ordine toata aceasta informatie, plus micro-curentele electrice care circula in creier, atunci cand acesta este activ.

"Sunt clipe cand te simti atat de liber,de spontan,de ganditor,fara sa fie nevoie de peisaje mistice,filozofice si celelalte... parca ar fi aceeasi muzica sincronizata in lumina ascunsa pretutindeni, in toate si in totul cat ar fi ele de neinsemnate..."
Aceasta este de acum poezie, nu discutie. Cineva simte o muzica, altcineva vede imagini colorate, dupa cum este constituit din punct de vedere psihologic. Dar daca includem emotiile, nu mai putem discuta.

"Pentru cei care sustin ca stiinta are suficiente argumente sa infirme existenta CREATORULUI,este necesar sa recunoasca fara rezerve ca nu pot infirma nici faptele descrise in Biblie."
Faptele descrise in Biblie sunt foarte "pestrite". Unele sunt fapte istorice, care s-au petrecut intr-adevar, dar au fost descrise de un om al epocii respective, un nomad pascator de oi, pentru care "sa nu fierbi edul in laptele mamei sale" putea sa insemne o porunca plina de intelepciune. Marea lor majoritate nu pot fi nici confirmate, nici infirmate, datorita faptului ca s-a scurs atata amar de vreme. Dar cred ca doar o mica parte din aceste fapte, sau "adevaruri" ar putea avea importanta din punct de vedere gnoseologic. Prin aceasta si se explica, cred eu, ca majoritatea oamenilor de stiinta nici nu le dau vre-o atentie, fiecare ocupandu-se cuminte de trebile sale in domeniul care le suscita interesul si in care s-au specializat. Ar fi pacat sa pierzi timpul pretios, cautand confirmarea sau infirmarea unor fapte putin importante, atunci cand cele cu adevarat importante isi asteapta rezolvarea.

"Existenta CREATORULUI mi se pare conditionata de existenta Bibliei si invers."
Biblia este o carte foarte veche, si atat, scrisa de oameni, ca si cele din ziua de azi.

"Stiinta a reusit sa descopere o parte atat de infima in Univers, incat am putea afirma ca nu stim nimic."
Oricat de putin ar fi descoperit stiinta, este mai mult decat nimic. Oamenii au umplut miliarde de tomuri cu teorii si fapte stiintifice demonstrate, care pot fi verificate de oricine are la indemina echipamentul portivit si aptitudinile necesare. Ce a descoperit pe parcursul a 2000 de ani "comunitatea religioasa"? Stiinta merge inainte, iar religia ne indeamna sa mergem inapoi, la izvoarele intelepciunii pastorale de acum 2000 de ani.

"Nu,cred ca numai stiinta e o cale de rezolvare a problemei...o alta cale mi se pare in forta noastra spirituala...daca stii cum sa privesti, cum sa intelegi viata din interiorul tau catre exterior."
Tu personal, ai descoperit ceva prin aceasta metoda? Daca nu e secret, spune-ne si noua. (Poate iti par rautacioasa, dar singur te expui la asemenea intrebari). Nu face afirmatii, care nu sunt intemeiate pe nimic,
decat pe inclinatiile spre romantica si poezie - acestea sunt bune si ele, dar la locul potrivit.
Ce poti sa-mi raspunzi la aceasta?
Cu sincere salutari, Adela

#27074 (raspuns la: #27033) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
Am ramas un pic blocata citin - de (anonim) la: 14/12/2004 13:10:40
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
Am ramas un pic blocata citind aceasta definitie: 'Esti roman si ai dreptul sa vorbesti despre destinul acestei tari daca ai parcurs neaparat toata mizeria bucuresteana, daca ai peste 18 ani (evident), daca nu poti ¨sa iti permiti o prietena chiar daca esti baiat destept..si nu prea urat¨, daca stii ce e aia suferinta, si daca esti in state si te cheama Tombola.'

Daca putem face ceva bine este in a-l analiza pe cel de langa noi... Am ajuns la nivelul la care am ajuns pentru ca toti ne vaitam dar nimeni nu face nimic. Asteptam sa se schimba ceva ba pe plan politic, ba al arhitecturii sau peisajului inconjurate mai la tot pasul de mizerie, ba al nivelului de trai s.a.m.d. Dar de unde vin toate? Se intreaba cineva in tara asta: 'Ce am schimbat eu, ce am facut eu sa schimb ceva in viata mea?'. Majoritatea priveste in jur si atata timp cat toti sunt ca mine, de ce sa ma complic eu sa fiu oaia neagra? Astept sa vad ce va fi! Stam toti in bataia vantului... Ne vaitam ca este mizerie la tot pasul, incepanad cu strazile 'moderne' si pana pe 'landscape-urile' montane de inalta altitudine cu care mandrim. Cine face mizeria? Noi toti, si tot noi toti ne vaitam de ea. Schimbarea incepe cu fiecare, nu se poate schimba ceva atata timp cat la nivel individual toti incurajam mersul in linia mostenita. Ne ignoram tinerii, este uimitor cum Arcturus vede viata la cei 18 ani; si cand ti se da in cap la o asemenea varsta spunanduti-se ca nu esti roman doar pt ca nu indeplinesti 'conditiile' de a fi peste 18 ani si a fi sarac, ce asteptari si sperante sa mai ai de la societatea in care traiesti?! Trebuie sa invatam sa fim receptivi la tineri, la modul in care ei vad viata... Traim cu prejudecata ca 'ai facultate, esti destept'... Studiati viata in multe centre universitare in care multi patrund ca 'studenti' cum necum, si termina tot in acelasi mod, cu pretentia de a fi considerat 'intelectuali'. Suntem asadar o tara de intelectuali, fie la stat, la o sectie usor accesibila, fie la stat la cu taxa, fie la o particulara, tinerii reusesc sa se agate petrecand cativa ani pt a obtine 'diploma' de intelectual, cu care au 'dreptul' de a cere respect si a-l oferi nimanui...
Mergi pe strada in Romania si vezi numai frunti incretite, toti alergand care incotro intr-un haos de nedescris. Batranii vad speranta in tineri, da-ti sansa tinerilor sa ne invete...Daca franam tinerii, cei care inca nu au prins gustul amar si vad viata cu alti ochi, de ce sa nu le dam sansa sa ne invete lumea lor?! Varsta ne da dreptul de a ne considera atotstiutori?!
Daca vrei schimbare, incepe cu tine insuti!

Si daca altii au mai mult decat tine, sunt cu un pas mai sus, sunt realizati material, foarte frumos. Invata domnule de la ei! Ce au facut? Care le-a fost viata? Cu siguranta nu au stat privind in jur si criticandu-i de 'vita straina' pe cei superiori lor dintr-un punct de vedere sau altul.

Mergand in viata orientandu-ne dupa 'capra vecinului', ne vom duce dupa ea dupa o viata in care nu am contribuit cu nimic societatii si culturii in careia 'pretindem' ca am apartinut.

'Un invatat Zen a trait intr-o coliba saracacioasa la poalele unui munte. Intr-o seara, pe cand era plecat din coliba, i-a fost intrat in locuinta un hot care si-a dat seama ca nu avea ce gasi in habitatul invatatului. Pe cand surprinse hotul in coliba, invatatul rosti: 'Ai facut un drum atat de lung sa ma vizitezi..., nu trebuie sa te intorci cu mainile goale. Te rog primeste hainele mele drept cadou'. Hotul a ramas uimit si luand hainele oferite o lua la fuga din coliba. Invatatul, stand dezbracat si privind luna se gandi: Bietul de el, mi-as dori sa-i fi putut oferi luna aceasta minunata...'
Intrebarea mea suna asa: "cum crezi ca exista aerul, pe care nu-l vezi si nu-l poti pipai sau mirosi, dar in schimb nu crezi in Dumnezeu pe care la fel nu-L vezi, nu-L pipai si nu-L mirosi?"
Tu raspunzi: "aerul, adica existenta si inexistenta precum si componenta lui pot fi determinate experimental. in grecia antica, Democrit si al filozof apropiat lui (i-am uitat numele si nu am timp sa caut pe net) au reusit sa aprecieze destul de precis tinand seama de apratura pe care o aveau la dispozitie marimea moleculelor (folosind ulei si apa)."
Faptul ca s-a demonstrat existenta aerului nu explica in acelasi timp si cum sau cand a luat el fiinta- sau de ce, spre ex., este specific numai invelisului atmosferic al pamantului si nu tuturor corpurilor cosmice. Si daca stiinta aproximeaza data formarii acestui invelis fara de care n-ar fi posibila viata terestra, ea este pur si simplu incapabila de a arata si care sunt mecanismele sau fortele exterioare care intretin acest invelis neschimbat de mii de ani. Am auzit si am citit despre nenumarate povesti de succes ale unor cercetatori care s-au grabit sa dea verdicte pt. ca mai apoi sa vina altii dupa ei si sa-i contrazica cel putin partial in teoriile lor. Sa nu te mire daca peste catva timp o sa se gaseasca cineva sa demonstreze ca de fapt vidul este un nonsens si ca nu se poate practic scoate aerul din aer, ca sa zic asa, ci doar sa se scoata o parte din el pt. a-l face sa aiba proprietatile pe care le cunoastem. Oricum tehnica nu este destul de avansata si nici nu va avansa destul incat sa fie capabila sa explice in totalitate formele existentei unor lucruri sau fenomene. Nu pt. ca omul nu-i capabil sau nu si-ar dori, ci pt. ca suntem limitati in gandire si mai ales in simtire. Citeam de curand o carte scrisa despre o femeie oarba care tamaduieste cu puterea energiei ce izvoraste din ea, o femeie simpla si fara educatie de specialitate (insa si credincioasa), care prin puterea simturilor sale extraordinare a patruns dincolo de tainele cunoscute de stiinta moderna, mai exact dincolo de puterea de patrundere a celui mai puternic microscop din lume. Specialistii au ramas perplecsi cand femeia respectiva le-a dat detalii uimitoare despre ceea ce ei stiau doar din studii aprofundate si le-a mai descoperit si ceva in plus. Ce vreau eu sa spun e ca nu intotdeauna stiinta poate si reuseste sa patrunda tainele universului prin puterea mintii/logicii, uneori e nevoie de ceva mai mult care cu siguranta nu mai tine de stiinta: anume suflet (cu inteles de simtire interioara). Dealtfel in ultima perioada s-au intensificat studiile pe marginea descoperirilor oferite de stiintele spirituale (neexacte).
In fine, ca sa ne intoarcem la problema aerului, eu consider ca existenta lui este prea sofisticata si incalcita chiar pt. cei mai multi dintre specialisti. Ca si in cazul oferirii imaginilor acelor monstri preistorici (sau, mai nou, a monstrilor care se vor naste dupa nu stiu cate milioane de ani de evolutie de acum inainte), stiinta abuzeaza de-a dreptul in a nascoci cele mai nastrusnice si idioate explicatii care sa le sustina niste fundamente invechite fara de care dealtfel nici n-ar mai exista. Ia spre ex. cazul omului de neanderthal, caz care a facut deliciul lumii intregi atunci cand s-a descoperit ca totul a fost pus la cale de niste indivizi dornici de a intra gratuit in cartea de aur a istoriei lumii- si cate alte multe masluiri voite sau involuntare care i-au pus in incurcatura chiar pe unii dintre cei mai zelosi cercetatori.

In ce priveste lumina si existenta ei tu-mi raspunzi: "lumina e formata din fotoni, deci intunericul e lipsa de fotoni (cum vacuum-ul e lipsa de aer sau 0 e lipsa de orice ". Pt. a putea trece mai departe in explicarea acestor lucruri, te rog mai intai sa-mi mai raspunzi la o intrebare: acesti fotoni cum se misca (daca se misca), au o miscare rectilinie si uniforma sau una alandala?

Despre Aghiazma Mare (sau apa sfintita la Boboteaza- este diferita de Aghiazma Mica ce se poate face in tot cursul anului) stiam ca asa o sa mi se raspunda- si aici ii dau raspunsul inclusiv Danielei. In primul rand imi dau seama ca tu insuti n-ai incercat niciodata macar experimental aceasta treaba, adica sa pui intr-un vas de argint apa nesfintita si in altul Aghiazma de la Boboteaza ca sa vezi cat sta una si cat sta cealalta nestricata. Te-ai rezumat la a exprima o parere raspandita de clica iudeo-comunista de dupa caderea regimului Antonescian, idee care a inoculat populatiei (fara pregatire teologica) in timpul greilor ani de comunism ateu acest "ghiseft" ridicol prin care se vrea distrugerea valorilor ortodoxiei romanesti- si nu numai. Ca dovada ca este o bazaconie tin sa-ti spun ca eu insumi am luat parte la un mare numar de astfel de sfintiri de apa si in multe din aceste cazuri preotii n-au folosit cruci de argint si nici macar vase din acelasi metal. Apa a stat bine merci in butoaie mari de plastic zile in sir, descoperita si la temperatura camerei. Nu s-a stricat niciodata- dealtfel am adus cu mine aici o sticla cu astfel de Aghiazma si dupa un an inca are aceleasi proprietati. Sticla e din plastic, reciclabila, si o tin in camera. N-am supus-o nici unui tratament special ca s-o mentin in starea ei initiala, asta-i sigur. Apoi voi uitati ca atat argintul cat si aurul au fost dintotdeauna niste metale scumpe folosite in semn de adanca piosenie fata de divinitate, in nici un caz ca sa intretina anumite proprietati ale unor materii folosite in cult. Asta e una gogonata rau. Si inca un contra-argument este acela ca la nunta din Cana Galileii, acolo unde Hristos a prefacut apa in vin, acea apa n-a stat in vase de argint ca sa-si pastreze prospetimea in timpul nuntii respective, ci in vase DE LUT, si de acolo luau slujitorii si duceau la mese. Apoi faza cu spalarea mainilor in ritul evreu n-are nici o legatura cu argintul (materia in sine), ci cu faptul ca era un act ritualic ce nu permitea atingerea sub nici o forma a acelor vase (nu numai a celor de argint, ci in general). Si cum evreii au fost dintotdeauna inclinati sa puna accetul pe forma mai mult decat pe implinirea Legii, se ajunsese pana acolo incat ei nu miscau nici un deget in zi de sabat, nu ajutau nici macar un sarac in respectiva zi ca sa nu intineze sfintenia ei, in schimb isi aveau slugile lor care le slujeau si le faceau toate (si pana in ziua de azi a ramas la fel: ei nu misca nici un deget in zi de sambata, dar toata lumea munceste pt. ei); tocmai de aia i-a facut Hristos fatarnici, ca puneau sarcini grele pe umerii tuturor, sarcini pe care ei insisi nu le miscau nici macar cu un deget.
Si ca sa revin, unii au mai insinuat ca de fapt chiar busuiocul folosit in sfintirea apei are anumite proprietati in "distilarea" ei. Nimic mai eronat! In primul rand nu peste tot in lumea ortodoxa se foloseste busuiocul; apoi daca lasi fie si o simpla crenguta in Aghiazma pt. cateva zile, atunci aceasta pur si simplu cloceste. Scurt si cuprinzator. Ca se foloseste pulbere de argint in curatirea apei de impuritati e adevarat, insa nu mai putin adevarat e ca la robinete nu curge Aghiazma, nu-i asa? Ca daca ar curge Aghiazma pe teava din casa, atunci n-ar mai fi nevoie de nici o pulbere. Si cum ti se pare, oare n-ai invatat ca cel mai bun filtru pt. apa e chiar pamantul? Si ce, in scoarta terestra care filtreaza apa se gaseste peste tot pulberi de argint? Sa-ti spun ceva, eu as prefera sa beau apa dintr-un rau de munte decat din apa filtrata de ei si trasa prin arginturi.
In ce-l priveste pe saracul Emmanuel Kant sa pastram decenta cuvenita si sa nu-l vorbim de rau. Critica ratiunii lui pure este una cu totul impura si plina de prostii dupa care se ia lumea asa-zis scolita si moderna. Daca cineva imi poate arata un singur om pe pamantul asta care sa aiba asa o ratiune de curata si de clarvazatoare incat sa nu puna pe tapet vreo greseala ca fiind buna, apoi eu ma las de sportul scrisului. Dumnezeu se reveleaza in permanenta ochilor omului, n-are nevoie sa faca minuni ca sa Se descopere pe Sine fiindca in fapt noi nu putem vedea din cauza valului de pe ochii mintii. Raspunsul il da chiar Proorocul David in psalmi: "cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor lui o vesteste taria; ziua, zilei spune cuvant si noaptea, noptii vesteste stiinta." Apoi in alt loc zice ca "iti multumesc Doamne ca ai ascuns acestea de mintea inteleptilor si le-ai descoperit pruncilor". Si inca una: "din gura pruncilor si a celor ce sug Ti-ai savarsit lauda." Cu alte cuvinte de aia S-a si exprimat zicand: "Lasati pruncii sa vina la Mine si nu-i opriti"! Ca nu doar de prunci Ii pasa lui Hristos. Ci e vorba de inima si de sufletul uman curatit de pacate, curatit de acea pacla care innegureaza constiinta si stiinta in egala masura. Caci zice tot David asa: "ce este omul ca-ti amintesti de el sau fiul omului ca-l cercetezi pe el? Micsoratu-l-ai pe el cu putin fata de ingeri, cu slava si cu cinste l-ai incununat". Asadar omul este aproape ca ingerii in ceruri, numai ca starea lui de decadere morala il face sa-si piarda capacitatile pe care le-a avut la creatie- una din aceste capacitati era aceea de-a vorbi direct cu Dumnezeu. Paralel cu asta trebuie spus aici clar si raspicat ca la inceput Dumnezeu nu se revela oamenilor prin minuni, ci minunile au aparut ca o necesitate in istoria mantuirii oamenilor dupa caderea in pacat, ca sa nu piarda omenirea legatura cu divinitatea. Apoi minunile au scopuri diferite si se adreseaza unor grupuri diferite de oameni, nu doar unor cazuri izolate si singulare-asa cum se crede indeobste. Si pt. ca sa aiba loc o minune este nevoie mai intai de o necesitate ori, asa cum spune Hristos prin pilda "saracului nemilostiv si a saracului Lazar, nici daca ar invia cineva din morti si-ar merge sa vesteasca celor vii Evanghelia n-ar crede nimeni. Daca noi nu putem crede vietii si invataturilor parintilor nostri care ne-au invatat credinta in Dumnezeu, atunci cu greu ne va fi sa credem fie si intr-o minune- ca si pt. unele minuni se mai gasesc explicatii "logice". Insa ce se pierde intotdeauna din vedere este faptul ca minunile in sine SUNT LOGICE chiar daca uneori trec dincolo de pragul legilor fizice, numai ca noi le percepem ca fiind minuni tocmai din cauza ca n-avem credinta nici cat un graunte de mustar.
In incheiere n-am inteles ce ai vrut sa intrebi, dar daca e ceea ce banuiesc eu atunci gasesti o parte din raspuns in cele de mai sus. Ce vreau eu sa-ti mai zic insa e ca cu cat cercetatorii si oamenii de stiinta vor gasi mai multe raspunsuri la intrebarile lor, cu atat mai multe intrebari vor trebui sa-si puna pe parcurs. Este ceea ce eu as numi "teoria spitei/rotii"- ajuns intr-un anumit punct, dupa ce in prealabil ai mai trecut prin nu stiu cate puncte si-ai cautat sa ajungi pe orbita cercului fiecaruia urmand o anumita spita, iti dai seama ca acel punct constituie in sine o alta roata care se invarte in propriul cerc si trebuie sa-i descoperi mecanismele dupa care actioneaza. Asa ca mergi din roata in roata si din spita in spita ca sa descoperi mecanismele ceasorniclui universal si cu cat inaintezi in stiinta cu atat mai mult iti dai seama cat esti de limitat si cate ar mai fi de descoperit. Tocmai in asta consta una din minunile lumii moderne, ca multi nu se sfiesc sa ia in mainile si gandul lor cele despre divinitate ca sa demonstreze ca-i o aberatie, si pe masura ce inainteaza in vana lor stiinta isi dau seama ca s-au invartit in cerc, un cerc cu spite infinite si uneori nedefinite. Cam acelasi lucru l-a facut si Kant, cam acelasi lucru probabil uneori il fac eu insumi.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#34261 (raspuns la: #33810) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Esti mult prea pornit, Yrch - de (anonim) la: 12/04/2005 00:56:06
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Tocmai, tu ma judeci pe mine iar nu am judecat pe nimeni.......ca sa raspund cu armele tale, tot Iisus a spus "Nu judecati si nu veti fi judecati" (ma rog, nu retin exact cuvintele, ci doar ideea )... am spus ca doar ma irita la culme vanitatea crestinilor "inflacarati" de a demostra suprematia unei religii asupra alteia, si mi-am expus parerea a ceea ce cred eu in aceasta privinta. Nu ai comentat nimic despre acea responsabilitate pe care NOI o avem asupra lumii si viitorului, sau despre picatura de Ocean care suntem fiecare in infinitul Ocean de Iubire pe care noi il numim Dumenezeu. sau ca El nu este frica ci Iubire. Probabil ca nici cu acestea nu esti de acord. Nu contest, ba chiar cred ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu si a venit nu numai ca simplu Invatator ca sa ne calauzeasca, ne-a aratat prin modelul sau ca oricine poate.... DAR ceea ce eu am afirmat in mesajul precedent, si ceea ce inteleg din mesajul esential cu care a venit Iisus este ca si noi toti suntem Fii de Dumenezeu.....noi suntem dumnezei...dar noi trebuie sa ne reamintim acest lucru (picatura din ocean....nu poti desparti picatura de ocean, divinitatea de Divinitate, lumina de Lumina)..ceea ce spun eu este o blasfemie si insulta la adresa Domnului, asa-i? Biblia e o metafora intreaga, interpretata mult prea rigid de fetele bisericesti, mai ales rigid ptr timpurile care vin, schimbarile spirituale pe care le vom trai cat de curand (curand inseamna cativa ani), si chiar zilele trecute am aflat, si rectific ultimul mesaj....masa critica inca omenirea nu a atins-o dar se va intampla de la o clipa la alta...nu pot decat sa ma bucur.
Da, Iisus nu este ca mine, este o entitate de lumina mult mai evoluata decat mine spiritual, el stie Cine este, eu inca Nu...asta nu inseamana ca eu, ca si noi toti nu putem fi ca El. Si da , cred ca singura calauza adevarata suntem noi insine (nu vad nimic orgolios in asta hahaha mi-era mult mai usor daca as fi avut posibilitatea de evolutie pe mainile altcuiva mai "rasarit" ca mine)....da, vin avatari ptr noi, vine Iisus, vin Buddha, Krishna sau altii mai "mici", ca de ex Socrate, fiecare cu misiunea sa, de a ma ajuta sa imi amintesc cine sunt eu cu adevarat, dar nimeni , absolut nimeni nu da examanele vietii in locul meu si nimeni dar absolut nimeni nu traieste in locul meu, si nu are experientele mele...pana la urma fiecare prin eforturile proprii reuseste, iar Calauza este in noi. Degeaba am cerut ajutor si sfaturi in stanga si in dreapta, daca ti se ofera e ca si cum ti s-ar fura roadele pe care ar trebui sa le obtii singur ( si nu e o chestie egoista). Asta am descoperit prin lectiile pe care mi le-a oferit viata in ultimele luni si asta cred, probabil si asta este o blasfemie pt tine...dreptul tau, si respectul pt tine de a crede asa si nu incerc cu nimic sa te conving ca eu am dreptate si tu nu, sau invers...mi-am expus doar parerea a ceea ce cred eu. Ah, si ca sa iti raspund si la intrebarea cu extrasele despre reincarnare: la una din manastirile de pe Sf Athos exista un document cu extrasele originale din Biblie, si din cate stiu exista marturii si in documentele secretel ale Bibliotecii Vaticanului. Plus ca ideea aceasta vehiculeaza demult, si am amintit-o ptr ca am vazut ca a mai scris cineva despre aceasta cand am lecturat pe sarite mesajele. Bancul e un simplu banc.....era o gluma!!! cand cititm un banc, ar fi bine sa ne destindem, si sa lasam chestiile serioase ptr momentele serioase.... nu am venit cu un citat al lui Iisus ci cu esenta invataturii lui: iubirea (iubeste-te pe tine, iubeste-l pe aproapele tau si problemele se rezolva...hahaha...adevarat dar chiar era in interiorul unei glume).
Ok, imi pare rau ca arunci cu venin... ca spun "tampenii" si "imi permit sa judec"..... nu ar fi trebuit, eu nu am facut-o si tu ai tot respectul meu, chiar daca parerile noastre difera, este dreptul tau de a te ghida dupa propriile credinte, pe care eu nicidecum nu le gasesc si nu le cataloghez "tampenii". Nu gasesc nici o cale gresita, si nici alegeri gresite, toate duc tot Acolo, doar ca difera drumul parcurs, daca preferi meri infloriti pe margine iar nu lalele ca mine.. asta e, tot in " gradina Gradinarului" ajungem amandoi. Greseala vine din " religia ta merge pe un drum gresit, este incompatibila cu Adevarul, a mea e cea adevarata si Unica" adica dorinta de a-ti impune credintele asupra altora......din pacate multi o fac (au facut-o cu forta); e dureros cat sange nevinovat a curs atatea secole in numele Domnului si al crestinismului ; e nevoie sa amintesc de sangeroasele Cruciade ( cu scop economic si poltic dar pretext religios) sau de Inchizitie, misiunile crestine din Africa, cele doua Americi, sau Asia (desi in Asia impactul nu a fost nici pe departe sangeros deorece nu s-a reusit patrunde ) s.a.m.d.?
Nu este cazul....

Numai bine, Daniela
("anonima" :-))

#42974 (raspuns la: #42689) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns - de cattallin2002 la: 09/06/2005 13:59:24
(la: Scopul umanitatii)
Poate fi si o intrebare retorica. Nu fii asa sigur ca intrebarea nu are un raspuns absolut. Si eu am cautat mult raspunsul la intrebarea asta si iata ce am gasit.
Mai intii l-am cautat in stiinta, am fost ateu si nu ma gasit ce ma interesa, mai ales ca am citit intr-o carte de filozofie ca fericirea e numai un concept, nu prea exista.
M-a atras apoi paranoramul, desi inainte nu aveam nici o legatura. Am vazut ca exista si ceva dincolo de ceea ce se vede. Am si facut un curs de bioenergie. Am studiat si diferite religii.
Acum stiam destul de multe si mi-am zis ca mai trebuie sa aflu ceva de Dumnezeu, acolo mai trebuie sa studiez, dar am lasat pe mai tirziu.
Din intimplare am inceput sa citesc Biblia si ce am citit acolo am gasit ca este adevarat, era totul logic si adevarat. Am zis ca toate religiile crestine sint bune.
Mai ramasese sa ma informez despre ortodoxie. Am inceput sa merg si la biserica si din ce am auzit si citit mi-am dat seama ca ortodoxia este ca si denumirea: orto-dreapta, doxo-credinta, dreapta credinta.
Aici am gasit eu ce cautam si ma bucur ca ceea ce am gasit este chiar adevarul. Ca puteam sa ma opresc pe parcurs (de exemplu la paranormal), sau puteam sa gasesc ceva care numai credeam ca este adevarul.
Am facut asa o introducere mai mare ca daca iti dadeam un raspuns simplu nu avea greutate.
Eu zic cam care cred ca este scopul oamenilor, dar cel mai bine este sa-l cauti tu. Ca asa scrie si in Biblie sa cercetam sa aflam adevarul.
Si atunci o sa gasesti ca scopul vietii noaste este sa ne apropiem de Dumnezeu pentru a putea ajunge dupa moarte unde e cald si bine, in Rai.
Daca o sa cauti si gasesti altceva sa stii ca mai trebuie sa cauti.

iti doresc cautare spornica.
Cata
Atasamentul - de TeodoraPA la: 15/06/2005 14:31:30
(la: Nevoia de oameni)
Uite ca citindu-te mi-am amintit de lucruri studiate de mult. Erich Fromm si Karen Horney, i-am devorat in facultate. Asta era la cursul de psihologia maselor, iar la Psihologia dezvoltarii copilului lucrurile au devenit un pic mai clare. Acolo se vorbea foarte mult despre atasamentul pe care si-l formeaza copilul fata de parinti in primii 3 ani de viata. Zicea ca daca s-a gresit ceva acolo, relationarea copilului cu altii pe parcursul vietii nu va fi sanatoasa. E mult de spus aici si nici nu mai tin bine minte, dar e o explicatie.
Si apoi mai e aspectul religios-fundamentalist-existentialist: relatia cu Dumnezeu. Preotii si pastorii ti-ar spune ca golul acela trebuie umplut de Dumnezeu.
Si-apoi mai e un aspect - bagajul cu care ne nastem. Avem anumite inclinatii, talente, orientari, preocupari, predispozitii pe care pur si simplu le avem si tare greu ne dam seama ce sa facem cu ele.
Pt. gigi2005 - de Paianjenul la: 17/06/2005 17:41:24
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"Da stiu precis, cu precizia pe care ti-o dau cei 5 mil de ani de evolutie si cercetarile."


- La ce metode de calcul al timpului s-a recurs pe tot parcursul acestor cercetari si care este coeficientul de acuratete al acestor metode, din moment ce invoci cu atita certitudine aceasta "precizie"?!...


"Australopitecus afarensis si africanus sunt stramosii comuni al omului si cimpanzeului, adaptate la mers (bipede), atingeau 1,50 m inaltime si capacitate craniana de 550 cmc. Asta se intampla acum 3,9-2 mil ani."


- De unde stiu oamenii de stiinta (?) ca

asta se intimpla in urma cu nici mai mult, nici mai putin de 3,9 - 2 mil de ani...

si ca

pe vremea aceea nu existau si oameni-oameni ca noi cei de astazi?...
#55336 (raspuns la: #55297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...