comentarii

va înceta


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
hooo...ia-ma-ncet!!! - de Intruder la: 22/09/2009 15:26:10
(la: neputinţa orgoliului sau orgoliul neputinţei)
ia-ma-ncet ca am nasturii cusuti cu sarma si nu poci pentru care sa inteleg sau pricep!
...daca tot ai inceput, nu ma lasa pe acoperisul fierbinte...si explica-mi ca la projti:
ce-i cu picky?
ce poze?
ce peltea?
zacusca nu faci????
ce-i cu modigliani? (pardon, el e din alt tablò)
deci: V O R B E S T E...




La steaua - de ninel la: 13/10/2003 11:48:18
(la: Cele mai frumoase poezii)
La Steaua
de Mihai Eminescu
1886

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Lucii vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pierii în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.
Intrebare - de Adrian Danila la: 18/10/2003 05:54:54
(la: Pestele de la coada se impute, sau "bovina si Constitutia")
In timp ce citeam tot felul de comentarii negativiste la adresa noii constitutii mi-am dat seama ca nu sint singurul roman care simte ca cei de sus isi bat joc de el. Si mai frustrant e sentimentul ca nu se poate face nimic pentru a schimba ceva...

Si totusi se poate!!! Textul constitutiei se spune:


(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 semnaturi in sprijinul acestei initiative


Poate parea nebunesc dar, oare nu ne gasim o mina de oameni din citeva judete ale tarii sa stringem 500.000 semnaturi pentru un referendum pentru o constitutie care ar include ceea ce lipseste:

1. se va introduce votul uninominal, măcar la una din Camere;
2. se va introduce controlul averilor ilicite;
3. imunitatea parlamentară se va restrânge şi va înceta să mai fie un paravan al corupţiei şi abuzurilor;
4. se va renunţa la sistemul bicameral sau i se vor da fiecărei Camere funcţii specifice;
5. se va interzice migraţia parlamentarilor de la un partid la altul;
6. o transparenţă totală privind biografia demnitarilor şi a candidaţilor la funcţii de conducere;

Astept parearea voastra aici si/sau pe adrian_danila60@hotmail.com
#1605 (raspuns la: #1496) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cyber, - de Alice la: 19/10/2003 08:44:12
(la: Cine suntem defapt?)
cand ai auzit aceleasi intrebari de j’de mii de ori in alte guri, la fel de-ntrebatoare, ce-ai raspuns? ...Ai raspuns?
Ca vad ca ducem intrebari din gura-n gura si nu gandim cu capul nostru, altele, mult mai usoare, la care sa avem raspuns.
Sa rezlovam in pasi marunti problema!
Ca-ncet-incet, ajungem si la "cine suntem", dar numai daca stii intai "cum esti"!
Ca de fac eu asa, si faci si tu, vor fi cu doi frustrati in minus...si ne-o durea (si nici acolo!) de UE si de NATO - pe-amandoi!
Pt. Imm torturi de biscuiti - de Coralie la: 25/10/2003 13:55:30
(la: DESERT si DULCIURI)
Roulada de biscuiti

300 gr biscuiti sfarâmati, 150 gr zahar pudra, 1 ou întreg crud, 4 linguri de cafea tare, 2-3 linguri de cacao,, lapte, rom, 1 pahar vin, 4 linguri nuci macinate.

Se face o pasta mai moale, se intinde pe celofan peste care se pune urmatoarea crema :
100 gr unt frecat cu 150 gr zahar, coaja si zeama de la o lamâie, apoi se rade un galbenus de ou fiert.

Se ruleaza si se da la rece


TORT de BISCUITI

500 gr biscuiti, 3 linguri cafea fiarta, 3 linguri cacao, 150 gr zahar, 150 gr unt.
Cafeaua, cacaoa, zaharul se amesteca si se lasa pe foc sa se lege ; cand e caldutza se adauga untul
Biscuitii se insiropeazain cafea cu apa si rom (dupa gust), si se asaza in dreptunghi (3 x 5 biscuiti)
Se adauga crema, alt rând de biscuiti, se insiropeaza, se intinde crema,sama, ultimul rând de biscuiti
Garnitura pentru imbracat tortul : 1 albus ou batut spuma cu zahar (dupa gust), apoi se adauga zeama de lamâie si coaja


Salam de biscuiti

1 kg biscuiti, 250 gr unt frecat cu 250 gr zahar pana devine spumos. 12-14 biscuiti se zdrobesc pana se fac ca grisul, faina, se adauga peste unt, se mesteca.
Ceilalti biscuiti se rup, 150 gr nuca taiata marunt, 100 gr stafide, coaja de portocala zaharisita taiata marunt, coaja rasa de 1 lamâie, praf de vanilie.
Se toarna totul peste unt, se adauga 50 gr cacao si 2 oua intregi ;

Se amesteca pe foc micut, pana se înmoaie totul.
Când s-a racit putin, se face sul, se împacheteaza in hartie pergament sau sulfurizata, se da la rece


Rulada de biscuiti

500 grame biscuiti sfarâmati, 250 gr nuci, 3 linguri cacao, 250 gr zahar pudra, 1 ou intreg, 1 galbenus, 1-2 pachete zahar vanilat, putin rom.
Se face un aluat si se întinde subtire.

Crema :
250 gr unt amestecat la spumos cu 150 gr zahar, 3 galbenusuri de ou fierte date prin sita,apoi frecate cu 2-3 pachetele de zahar vanilat ; se amesteca totul.

Se intinde peste aluat, se face rulada, se da la rece


TORT de PISCOTURI

250 gr piscoturi, 4 galbenusuri, 1 pahar zahar vanilat, 1 cescuta cafea neagra concentrata, 200 gr unt, 100 gr migdale sau nuci, 1 paharel mic de rom

Crema : se freaca galbenusurile cu zaharul vanilat, pana devine ca o crema, se adauga încet cafeaua.
Separat se freaca spuma untul, se pun galbenusurile frecate cu cafeaua , par mici cantitati o data, se mai freaca ;

Se curata migdalele, se taie fin, se prajesc putin in cuptor.

Se asaza un rând de piscoturi pe farfurie, (in forma dreptunghiulara sau patrata), se stropesc cu rom sau rom cu apa (dupa gust), se ung cu un strat nu prea gros de crema, se presara migdale, se pun iarasi piscoturi, se stropesc cu rom, se pune crema, samd, ultimul rând de piscoturi.
Se îmbraca tortul deasupra cu un strat de crema si se presara cu migdale prajite.


Tort de biscuiti cu zahar ars

500 gr biscuiti, 1 litru lapte,8 linguri de zahar,2 linguri de faina,1 lingura de rom,vanilie , 100 gr nuci

Se arde intr-o cratita zaharul, se stinge cu putina apa si se amesteca sa se topeasca tot caramelul
Separat se mesteca faina cu o ceasca de lapte rece,dupa ce nu mai sunt cocoloase se adauga tot laptele, se amesteca cu siropul de zahar ars,se mai adauga 4 linguri de zahar, romul si vanilia.
Se pune pe foc pana crema incepe sa se ingroase, amestecand
Se da la o parte si se adauga biscuitii sfaramatiin bucati mici, se amesteca usor si se da la rece, ca crema sa-i patrunda bine.
A doua zi se asaza totul pe o farfurie, dandu-i forma rotunda sau dreptunghiulara, deasupra se presara nucile taiate marunt si prajite putin in cuptor.
Se imbraca totul cu frisca batuta.


Tort de biscuiti cu crema de vin

500 gr biscuiti, 1 litru lapte, 7 linguri zahar, 2 linguri faina, 4 galbenusuri, 70 ml de vin

Glazura :
4 albusuri, 4 linguri zahar, 2 linguri marmelada

Se freaca intr-o cratita 4 linguri zahar,faina si galbenusurile, sa devina ca o crema, se toarna deasupralaptele clocotit ; se pune pe foc amestecand tot timpul,si cand incepe sa se ingroase crema se adauga vinul
Separat se pun intr-un castron biscuitii rupti in bucati mici, deasupra se toarna crema fierbinte, se amesteca usor, se da la rece.

A doua zi se asaza pe o farfurie, se da forma de tort.
Se bat albusurile spuma cu 4 linguri de zahar si cu marmelada si se imbraca tortu cu aceasta spuma, se da la rece.
La Steaua - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:32:11
(la: ROMANIA)

de Mihai Eminescu
1886

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Lucii vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pierii în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
#3707 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Idei - de ofemeie la: 15/11/2003 20:20:55
(la: Poezii !!)
Gandu-mi zboara
Si-n zadar ma-ntreb
De ce noaptea-ncet coboara
Si pe net la prostii ma-ntrec?!

Astept soarele sa-mi rasara,
Licurii luminii sa-mi nasca idei,
Inspiratie inteleapta sa-mi apara
Si simpatizata de voi sa fiu.

Dar noaptea treneaza.
Si timpul e incet si greoi...
Si mintea-mi in viitor viseaza
Zambindu-mi plina de...idei!

Alexandra
TARAIn tine nu mi-e dor de - de Ingrid la: 16/11/2003 23:11:57
(la: Cele mai frumoase poezii)
TARA
In tine nu mi-e dor de nimeni,
Pamant apus în somn
Prin verzi orbite,
Si sunt straina daca trec hotarul
Pletelor tale obosite.
Eu numai limba ta
O stiu vorbi in vis
Si spune basme numai pentru tine
Prea trecatoru-mi paradis,
Prea trecatorule stapane.
E frig afara
Si e ceata deasa,
Se face seara,
Timpu-ncet se lasa,
Dar cat de bine si de cald e-acasa,
Cand unul altuia ne suntem tara.

Ana Blandiana
Testamentul lui Arghezi...intreg - de Madalina la: 22/11/2003 20:45:05
(la: Poezii !!)
Poezia se numeste "Testament" si este intr-adevar superba! Asa incit, iat-o intreaga...cu toata placerea!

Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
In seara razvratita care vine
De la strabunii mei pana la tine,
Prin rapi si gropi adanci
Suite de batranii mei pe brinci
Si care, tinar, sã le urci te-asteapta
Cartea mea-i, fiule, o treapta.

Aseaz-o cu credinta capatai.
Ea e hrisovul vostru cel dintai.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine.

Ca sã schimoam, acum, intaia oara
Sapa-n condei si brazda-n calimara
Batranii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Si leagane urmasilor stapani.
Si, framantate mii de saptamani
Le-am prefecut în versuri si-n icoane,
Facui din zdrente muguri si coroane.
Veninul strans l-am preschimbat în miere,
Lasand intreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, si torcand usure
Am pus-o când sã-mbie, când sã-njure.
Am luat cenusa mortilor din vatra
Si am fãcut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,
Pazand în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surda si amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul, ca un tap Injunghiat.
Din bube, mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi.
Biciul rabdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbaveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptatirea ramurei obscure
lesita la lumina din padure
Si dand în varf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii intregi.

Intinsa lenesa pe canapea,
Domnita sufera în cartea mea.
Slova de foc si slova faurita
Imparechiate-n carte se marita,
Ca fierul cald imbratisat în cleste.
Robul a scris-o, Domnul o citeste,
Far-a cunoaste ca-n adancul ei
Zace mania bunilor mei.

#4953 (raspuns la: #4935) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E.A. Poe...din nou... - de sanjuro la: 25/11/2003 06:41:42
(la: Cele mai frumoase poezii)
CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
#5164 (raspuns la: #4734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mda...Sublima tacere... - de Madalina la: 26/11/2003 22:53:15
(la: Poezii !!)
Frunza

Nu ma -ntreba nimica-n noaptea asta
Nici cit e ceasul nici ce ginduri am
Mai bine lasa-ma sa-nchid fereastra
Sa n-aud frunzele cum cad din ram.

Fa focul si preumbla-te prin casa
Fara sa spui nimic nici un cuvint
Vreau sa ma simt la tine ca acasa
Sa n-aud frunzele cum zboara-n vint.

Invaluita-n straie de culcare
Aseaza-mi-te alaturea in gind
Si deapana mereu fara-ncetare
Sa n-aud frunzele sub pasi cum gem.

Pazeste-ma in calea ta de vasta
Urgie a toamnei care bintuie
Si nu ma-ntreba in noaptea asta
De ce ma inspaiminta frunzele.

Iubito, in noaptea asta-mparateasca
Numai tacerea las-o sa vorbeasca.
#5282 (raspuns la: #5205) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Colindul gutuii - de Ingrid la: 27/11/2003 10:06:24
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dulce galbena gutuie cum si eu balai eram
Mi-a pus mama o gutuie ce se coace-ncet la geam
As musca-o ,dar ma doare, ma cuprinde-un fel de jind
Iar acum ca trece anul parc-o vad imbatranind.

Galbena gutuie dulce amaruie,
Lampa la fereastra toata iarna noastra.

Mama mea n-avea nici globuri, nici beteala si nici stea
Sarbatorile de iarna cu gutui le-mpodobea.
Mi-a pus mama o gutuie la fereastra dinspre drum
Si o vad cum lumineaza, n-am putere s-o consum.

Galbena gutuie dulce amaruie,
Lampa la fereastra toata iarna noastra.

Parca are-n ea ceasornic si al mamei planset sfant
Lumineaza si se stinge o gutuie pe pamant.
Luxul mamei cel mai mare cand copii ne mai simteam
Era painea de pe masa si gutuia de la geam.

Galbena gutuie dulce amaruie,
Lampa la fereastra toata viata noastra.


Consider ca e printre cele ma - de My la: 24/12/2003 14:26:18
(la: Casatorie in Franta)
Consider ca e printre cele mai faine lucruri care ti s-ar putea întâmpla. Cum spunea un antevorbitor, te duci în Franta, nu în jungla si nici în România.
O sa gasesti oportunitati din domeniul matematicii la fata locului. Ajunge numai sa stai o perioada acolo, sa intri încet-încet în sistem, sa-l cunosti ca sa stii care-s drumurile de urmat. Fii linistit ca sunt drumuri.
Nu te lasa intimidat de cei care spun ca lumea se poarta "naspa" cu imigrantii, pentru ca în primul rând depinde cine esti. Poarta-te natural, fii dezghetat, vorbeste frumos franceza si o sa vezi minune, nu se uita nimeni urât la tine.
Succes.
Pantalonasii cu puiuti - de Alice la: 05/01/2004 09:40:22
(la: forever)
Ca veni vorba ...
Mi-amintesc ce cam uitasem.
Pantalonasii cu puiuti ...ce-i mai uram, cum ma strangeau. Facuse Buna la elastic nod amar care-mi intra in piele hotarat, lasand un semn rotund si mancacios, la zece milimetri de buric.

Si erau scurti, dar pantaloni, iar "ei" crapau cand nu vedeau chiloti atuncea cand priveau sub fusta mea, de jos, de sub cires.

In cires...
Vedeti, exista stransa legatura intre cires si-al meu elastic la pantalonii cu puiuti.
Cand venea vremea de ciresi, urcam in pom de fiecare data prima, zdrelindu-mi coate si genunchi, purtand strategic, pantalonii cu puiuti...:)N-aveam mai niciodata scara, sau ne era enorm de grea si cin’ cu scara in cires urca era un prost.

Acuma, fix in varf.
pai, spanzuram acolo, un om de carpa prea urat si-apoi ma speriam eu insami, de fiecare data ce-l zaream, clipind chioras la mine, de printre cirese.
Apoi carabaneam la fructe-n san si ma miram, vazand cum creste burta ca la vite, cand le scapi la lucerna si trifoi.
Da. Elasticu-si facea treaba lui tinand burtica sa nu pierz ciresile.
Elastic strans, ce chinuia ca naiba un copil ce blestema in chin sa moara nodul si nu ceda defel durerii...

Intr-un final, castron de tabla zmaltuit primea fo kila-doua de cirese mult-prea-ochioase.
Acuma, apa proaspata venea, si tot asa, vreo cana-doua, marmorata.
Alt gand aveam, ’nainte de sfanta imparteala, nu sa le spal.

Miraculos, ciresele cresteau sub apa si imi luceau ca fermecate.
bagam in apa mana sa n-o tulbuir, cu doua dejte dibuiam codita si-apoi trageam cireasa-ncet, pan’ la oglinda apei.

Dura putin...

S-apoi samanul sufla-n inalturi inima ciresei, ca semnal!!!
Mancam cu pumnii amandoi si maraiam ca fiare mici, de pofta si de bucurie.

Atunci uitam cat ma strangeau, uitam de nod, de pantalonii cu puiuti ce-mi piuie acum din departari.


Aleg sa fiu ce sunt, aleg o clipa din prezent, de dragul celei care-am fost, sperand in ce voi deveni,nicicand pierzandu-ma.
Caci ma intorc la mine azi in ieri sau in alaltaieri, cu usurinta unui zambet.Copilul din cires, adolescenta agresiv-timida, femeia ce inca nu mi-am devenit, sunt toate EU intortocheat - un joc in flori, in praf, pe pietre sau in nori.
Nu stiu sa zbor, dar port pe limba gustul inaltului ...am fost mereu mai mult de-o schioapa, c-o secunda.

...ca maine-i doar exact ce nu vom sti de se va naste.
...iar ce ne-a fost deja-i cu noi, ACUM.
Cati romani sunt in RM - de belazur la: 29/02/2004 06:26:31
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Cat priveste numarul celor care s-ar declara romani in RM, diverse sondaje dau cifre dintre cele mai diferite, incepand 2-3 % si terminand cu 19-20%. Cunosc ca s-au facut sondaje in care cifra era chiar mai mare, rezultalele carora nu au fost publicate. Si nu e de mirare, avand in vedere romanofobia ridicata la rang de politica de stat in RM... Iata un interviu publicat in ziarul Timpul cu Victor Stepaniuc (luderul comunist caruia ii apartine celebra fraza "In tara asta sunt prea multi romani"):

"Întrebare: Credeţi că minoritatea românească are dreptul să aibă nişte şcoli în Chişinău? Ce aţi face dacă majoritatea şcolilor s-ar declara româneşti?

V. S.: Acuma, jumătate din şcoli în republică sînt declarate româneşti. Deşi părinţii vin la şcoală şi întreabă cum liceul ista se numeşte româno-englez sau româno-turc dacă pe copii îi trimitem la şcoală ca moldoveni. Ce ar însemna asta? Şi apare problema elementară. Iaca asta se numeşte asimilare.

Întrebare: Aţi avut o iniţiativă ca securitatea să verifice loturile de carte românească adusă în RM. Aveţi de gând să lichidaţi bibliotecile de carte românească din RM, despre care aţi putea spune că prezintă un pericol pentru societate, statalitate?

V. S.: Eu am spus foarte clar, deci, literatura subverisvă. Ian închipuiţi-vă că noi azi începem a aborda foarte tranşant problema Moldovei istorice. Asemenea literatură dacă ar nimeri pe teritoriul României, statul român are dreptul şi el aşa şi face statul român, face bine, că el ştie a-şi apăra securitatea naţională. Asemenea literatură nu nimereşte în bibliotecile şcolare. Ea nimereşte la index. Da, aţi înţeles? În RM un asemenea mecanism nu există şi el nu există special. Special nu există. Nu a fost făcut. Când am anunţat acea adresare către organele respective, eu am vorbit despre literatura subversivă, antistatală. Acolo când nu se recunoaşte statalitatea RM, nu se recunoaşte nici populaţia majoritară moldovenească, când este atacată însăşi bazele statului moldovenesc, statul e numit stat artificial, creatură a Rusiei, a şovinismului rus ş.a., iată asemenea literatură nu trebuie să nimerească. Dacă vine literatura ştiinţifică pentru obiecte ca fizica, chimia, biologia atunci e o altă întrebare. Dar atuncea când e vine la tema aşa foarte jângaşă dacă spunem aşa pentru RM, pentru mentalitatea noastră, spiritualitatea noastră, aicea apar întrebări.

Întrebare: Totuşi, n-am înţeles ce ar putea presupune la modul concret "neutralizarea juridică".

V. S.: Şi ce dacă e scris "neutralizare juridică"? Ce noi acum nu încercăm să neutralizăm juridic româno-unionismul din această concepţie? Iată aceasta se numeşte neutralizare juridică. Încetişor, adică, am scos-o, am făcut dintr-însa lege. Dar dacă o să facem un referendum şi în baza acestuia o să adoptăm o lege, nu o să fie asta neutralizare juridică? Facem lege, dacă legea nu se respectă, după aceea încep să lucreze organele de drept.


Întrebare: Admit că sunteţi moldovean de etnie. Dar cu ce drept vă consideraţi majoritar dacă nici un studiu în acest domeniu nu s-a făcut, dacă nu puteţi numi nici un procent, confirmat ştiinţific sau sociologic, şi dacă cele trei instituţii de specialitate de la AŞM combat concepţia. De unde aţi luat că moldovenii nu-s români şi-s majoritari?

V. S.: Da de unde aţi luat dvs. că sunteţi majoritari? Dvs. aţi monopolizat absolut viaţa spirituală în RM. Dvs. nu vă convine că sunteţi minoritate? Bine, consideraţi-vă ce doriţi. Dar vă spun că aţi monopolizat absolut viaţa spirituală în ţara noastră. Iacat-aşa. Noi spunem aşa: fraţilor, nici românii, nici ucrainenii, nici leşii şi nici ruşii n-au creat aicea stat. Aicea au creat stat moldovenii din cele mai vechi timpuri şi ei s-au delimitat foarte clar de ucraineni, de români, de munteni ş.a.m.d. de la 1359 şi ei îs delimitaţi până astăzi. Dacă dvs. aveţi alte formule statale, dovediţi. Eu vă arăt cinci documente istorice, care nici un istoric din acei care se socoate că ei sunt cu adevărul ştiinţific în mână şi nu ştiu de unde îl au, care afirmă că este popor moldovenesc şi limbă moldovenească. Numai după 1990 absolut voluntar, fără drepturi, fără a primi acceptul populaţiei s-a întrodus în mentalitatea şi în spiritualitatea din RM două lucruri: Istoria românilor şi limba română. Pe teritoriul Moldovei lucrul ista n-o fost. El o fost numai când ne-am aflat în ocupaţie de la 1918 până în 1940. Şi punctum, cum spunea Eminescu la tema asta."

http://www.timpul.mdl.net/Article.asp?idIssue=12&idRubric=192&idArticle=384
#10924 (raspuns la: #10902) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Martisor - de SB_one la: 29/02/2004 13:10:20
(la: 1 Martie - despre Martisor)

În fiecare martie, natura îşi reia ciclul vital. Şi în noi înmugureşte iar, şi iar, speranţa. Nu întîmplător, în luna martie se celebrează „Ziua Femeii”. Femeia este aceea care păstrează viaţa şi o înnoieşte. Femeia este fiinţa prin care Dumnezeu şi-a luat un trup omenesc şi a venit printre noi să ne re-înveţe omenia, în esenţa ei: iertarea, răbdarea, dreapta judecată, toleranţa, mila, iubirea de semeni. Vrem să recunoaştem sau nu, tributari orgoliului nostru masculin, Femeia, prin ce are ea misterios, prin răbdarea ei egală cu istoria lumii, dă consistenţă, substanţă şi scop acţiunilor noastre.
Bolta catedralelor este susţinută de o cheie – cheia de boltă, secret cunoscut doar de constructorii iniţiaţi şi transmis exclusiv în mediul lor. Fără această cheie, bolţile catedralelor s-ar prăbuşi. Fără femeie -, cheia de boltă a lumii noastre, secretul rezistenţei, continuităţii şi măreţiei ei, viaţa ar înceta. Uităm adesea că suntem fiii unor mame. Uităm uneori că partenerele noastre care ne iubesc îşi zidesc vieţile în temelia vieţilor noastre. Luaţi de vîltoarea „războaielor” noastre, cel mai adesea inutile, uităm să preţuim şi să acordăm respect acestui nevăzut izvor de blîndeţe, duioşie şi înţelegere.
Poate că lumea bărbaţilor a obosit. Poate că vitalitatea lor s-a erodat, fiind mereu expuşi exigenţelor de tot felul, proprii sau impuse de regulile sociale. Poate că a venit vremea să acordăm şi femeilor dreptul de a decide, de a continua ceea ce noi am început. Pentru că au dovedit calităţi incontestabile de lider, de bun organizator şi o stăruinţă fără seamăn în a-şi atinge ţelurile. Pentru că au dovedit, într-o istorie multimilenară, mai multă toleranţă şi putere de a ierta, decît am putea noi dovedi. Poate a venit vremea să demontăm eterna sintagmă a misoginismului: „lumea noastră este şi trebuie să fie condusă de bărbaţi”. Uitînd că echilibrul aceste lumi l-a creat, pe nevăzute, tăcut, lumea femeilor.
Cel care nu respectă femeia nu respectă viaţa. Iar cine nesocoteşte viaţa, este pierdut. Doresc tutror femeilor să fie fericite. Doresc să le mulţumesc că există şi că au grijă de noi, de viaţă, de continuitate. Au în mine un mare admirator. Al puterii lor de care nu sunt niciodată conştiente.

semnat
NB



SB
................................................................
#11031, de schitroc - de anita47 la: 01/03/2004 12:31:12
(la: Preoti homosexuali?)
(1)

"În prefaţa redactată de Nae Ionescu romanului lui Mihail Sebastian De două mii de ani, ilustrul magistru îşi propunea să demonstreze fără putinţă de tăgadă că evreul trebuie să sufere pentru că este… evreu. Ca să nu păcătuiască printr-o obscenă dialelă, corifeul trăirismului ortodox se vede dator să-şi întindă alocuţiunea până acolo unde cititorului să-i fie limpede ce se înţelege prin a fi evreu. Iehuda patet nu pentru că anume sumbre circumstanţe l-au adus în situaţia să sufere, ci pentru că, esenţialmente, substanţial, evreul este bolnav. Calitatea de a fi evreu, evreitatea adică, ar fi idestructibil, din illo tempore - eventual, împreunată cu cel mai costisitor dintre beteşuguri: trufia. Trufia de a se fi înscris în istorie drept popor ales conjugată cu trufia nerecunoaşterii unui mântuitor pe care el însuşi îl anunţă şi îl aşteaptă face din acest neam unul care este îndreptăţit să agonizeze până la sfârşitul lumii. Iată şi judecata reputatului maître: dacă poporul ales l-ar recunoaşte pe Mesia, atunci riscă să înceteze a mai fi poporul ales, întrucât mesajul christic este universal, el nu se adresează unei anume pepiniere. Ca atare, poporul în discuţie se mai poate considera pe el însuşi ales numai în măsura în care îşi aşteaptă mai departe şi cu încăpăţânare mântuitorul anticipat de scrierile sfinte. Dar Mesia a sosit, continuă Nae Ionescu, însă evreul nu-l poate vedea, căci trufia mai sus amintită i-a tulburat privirea.

“Mesia a venit, Iosef Hechter, şi tu nu L-ai cunoscut.” “Îl cunoşteau vecinii toţi/ tu nu l-ai cunoscut” - pare a parafraza sacerdotul filosofiei interbelice, după care adaugă în forţă (şi patetic): “Iosef Hechter, nu simţi că te cuprinde frigul şi întunericul?” Dincolo de acest opulent material didactic pentru un Freud dispus să-şi verifice teza paricidului pe teoriile resentimentare ale unei ideologii religioase ce parazitează vechile scrieri evreieşti, avem în discursul lui Nae Ionescu câteva năstruşnice presupoziţii de ordin general.

Mona Mamulea

Revista RESPIRO

======

Iosef Hecter = Mihail Sebastian

anita47

=====

(2)

"Nu am citit deloc senin prefaţa lui Nae Ionescu la romanul lui M. Sebastian De două mii de ani. Dar aceasta nu pentru că sunt evreu de origine ci pentru că această prefaţă sfidează spiritul de toleranţă democratică din raţiuni ideologice ortodoxiste. Şi am fost la fel de indignat când am întâlnit într-un articol al aceluiaşi Nae Ionescu din "Cuvântul" injurii împotriva lui Samuil Micu, considerat doar "un călugăr papistaş", negându-i, deşi a fost cofondator al Şcolii Ardelene, chiar calitatea de român numai pentru că a fost de confesiune greco-catolică. Şi nu l-a declarat acelaşi Nae Ionescu neromân pe I.C. Brătianu ("dar român n-a fost"), totuşi unul dintre fondatorii României moderne, numai pentru faptul că a adaptat, la noi, modelul civilizaţiei occidentale?"

Cele de mai sus au fost declarate de catre Zigu Ornea intr-un interviu acordat lui Daniel Cristea-Enache ,aparut pe:
atelier.liternet.ro
=====



#11043 (raspuns la: #11031) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mesaj de Sfintele Paşti - de SB_one la: 10/04/2004 08:13:48
(la: Christos a inviat si Paste fericit pentru toti!)
Mesaj de Sfintele Paşti


Dragi creştini,




Întreaga creştinătate îşi primeneşte, în această săptămână, a Patimilor, trupul şi sufletul pentru a primi în curăţenie Învierea Domnului.
Chiar dacă lumea modernă pare mai puţin preocupată de dimensiunea spirituală a vieţii, realitatea este cu totul alta. Nici unui om nu îi este indiferentă starea şi evoluţia propriului suflet. Marile traume ale umanităţii nu au fost niciodată generate de crizele materiale ci de alienarea sufletului individual şi colectiv.
Nu sunt un credincios habotnic sau practicant fervent. Sunt un om care îşi pune mereu întrebări despre sine şi despre lume. Cred în Dumnezeu. Într-un Dumnezeu iubitor şi înţelept cu creaţia lui. Cred că fiecare om poate, prin faptele sale, prin grija de a nu răni, de a nu călca peste vieţile altora, prin vorbele sale să-şi încununeze propria viaţă. Dumnezeu şi-a iubit atât de mult creaţia încât ni l-a dat pe Fiul Său Preaiubit să-l sfâşiem pentru a putea descoperi veşnicia vieţii. Un mare gânditor spunea:”De două mii de ani ni se spune să ne iubim şi noi nu încetăm să ne sfâşiem”. Lecţia răstignirii Mântuitorului este o lecţie perpetuă, din care n-am învăţat să extragem esenţa. Este o lecţie despre nesocotinţa şi instabilitatea noastră, tentaţi de Rău care e mai lesne şi nu de Bine, care e anevoios. Dumnezeu ne-a dăruit un univers de ale cărui minunăţii să ne bucurăm deplin. Dumnezeu ne-a dat viaţă să trăim şi pentru alţii, Dumnezeu ne-a dat suflet şi conştiinţă pentru a iubi, pentru a ne bucura, pentru a împărtăşi bucuria cu cei asemenea nouă, pentru a sluji luminii şi binelui. Şi nu pentru a spori răul şi suferinţa în noi şi în lume.
Vă doresc să vă regăsiţi sufletul dumnezeiesc, să găsiţi calea spre fericire şi să păşiţi în lumina Binelui.




E. BARBU


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#13663 (raspuns la: #13658) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre ingeri - de (anonim) la: 14/07/2004 02:24:08
(la: Ultima carte)
Cartea, Despre ingeri, reprezinta un moment important in cultura romana de dupa 1944. De citit cu cit mai multe materiale bibliografice la indemina, intre care, si cel mai citat: Biblia. Recomand tuturor rabdare si tenacitate in infruntarea stilului si mai ales al lexicului extrem de particulare si respectiv incarcat; (autorul insusi declara la un moment dat ca refuza sa traiasca mecanic si sa foloseasca toata viata doar citeva sute de cuvinte; mereu aceleasi). Pe parcursul lecturii, repet dificile pentru cei mai multi, inclusiv cel ce scrie, dificultatile dispar ca prin minune. Stilul si imbajul devin in cele din urma "familiare" si mai mult decit justificate, adica firesti. Cu aceeasi verva si dispozitie psihoafectiva abordati si lectura unei alte capodopere: Omul recent. Luati-o-ncet, cu nadejdea ca stradania va va fi rasplatita. Pe curind, horia ivan (Roma)
#17831 (raspuns la: #14102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...