comentarii

va ieşit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ocupaţie zici? - de abbilbal la: 12/08/2008 15:27:19
(la: cutia uitată)
Uite că am. Iau căciula care şi auma geme de ciudă, ascund în ea la grămadă lirele tale apoi... sunt curios şi eu.
A ieşit M, A, C, O, R, I, D. Au sens? Da dacă le separ: MAC! O, RID. Da Mac. Ea are un rid. Dar, e numai unul. Mai e până nu le poate număra.
- CAMI! ROD.
- Ha, ha, ha, ce rozi Mac?
- Eu nu rod nimic Cami. Rod e MAR COD I
- Ooo, DOI CA M.R. (me, re)
- Păi... MR ACI DO...
- MOR de râs CA-I D. (de)
- De? IA COR M (me)
- Meee, DA OI C.R. (ce, re).
- Nu DAM OI R.C.(re, ci)
- IO DAM C(e)R
- D OM RACI?
- C DAI O RM?
- DC! O RM IA
Nota: RM = râmă dar şi rimă
#333648 (raspuns la: #333540) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adrian - de carapiscum la: 17/10/2004 10:19:26
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Stii care este diferenta dintre noi doi? In timp ce eu ti-am facut cunoscute margaritarele ortodoxiei si ti-am expus cateva date concrete despre cum vede aceasta anumite stari de lucruri, tu n-ai venit sa-mi arati cat de frumos este ateismul si ce aduce el bun in lume, ci ai inceput sa-mi combati si sa-mi terfelesti credinta crestina facand din asta teza ta anti-teologica. Reciteste-ti mesajele si gaseste-ti singur cate ocari ai aruncat asupra ei si slujitorilor de pretutindeni, ca ai etichetat-o in fel si chip dupa bunul tau plac. Asa ai manjit cu noroi! Eu unul n-am nimic de impartit cu tine si speram sa fie la fel din partea ta, dar tu nu, vrei cu orice pret sa demonstrezi ca esti mai breaz si mai drept decat toti inapoiatii de ortodocsi- asa-i vezi tu. N-ai decat, da-i 'nainte cu tupeu, ca toti tupeistii de ieri si de azi se bat cu pumnul in piept zicand ca din cauza ortodoxiei nu mai pot ei sa-si traiasca viata si sa si-o manance cu placerile.

Da, prin prisma celor gandite si exprimate de tine am convingerea ca daca tu ai ajunge intr-o oarecare functie de decizie, primul lucru pe care l-ai face ar fi sa te legi de Biserica Romana. Dar stii ceva, nu mai e nevoie, deja ti-au luat-o altii inainte. Eventual poti sa-ti oferi sprijinul in aceasta lucrare.

Nu m-am pierdut deloc cu firea si nici n-as fi avut cum, pur si simplu ma asteptam la mai mult de la tine. Se pare insa ca nu trebuie sa te astepti de la oameni la nimic bun, mai bine ramai realist "d'al capo al fine". Fiindca nu lipsa de argumente ma determina sa iau aceasta atitudine, ci intelegerea unui fapt concret si anume ca orice ti-ar spune cineva acuma, tu n-ai sa crezi si n-ai sa accepti in ruptul capului ca fiind o privire realista si lipsita de ipocrizie.

In plus nu pot sa nu observ ca de fiecare data cand se pun in discutie probleme legate de ortodoxie, absolut toata lumea (neortodoxa) isi uneste eforturile pt. a lovi in ea- atei, protestanti, neoprotestanti, musulmani, evrei/mozaici etc. Toti acestia fac front comun impotriva ortodoxiei. Dar cand vine vorba de vreunul dintre ei, atunci automat se apara intre ei si spun ca se inteleg unii cu altii fiindca se afla in "duhul vremurilor", adica la masa ecumenismului. In opinia mea sincretismul religios (vazut ca ecumenism) si ateismul sunt ratacirea cea mai de pe urma a veacurilor.

Iti dau mai jos cateva randuri pe care am sa te rog sa le citesti cu ceva mai multa luare aminte.

Epistola catre Tit, cap. 3:
"3. Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi, slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul;
4. Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat,
5. El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt,
6. Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru,
7. Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice.
8. Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor.
9. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte.
10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit."

Apoi Evangelia lui Luca, cap. 8:
"4. Şi adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în pildă:
5. Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
6. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.
7. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.
8. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.
9. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta?
10. El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.
11. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu.
12. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
13. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.
14. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.
15. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.
16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare." Aici insist doar asupra ultimului verset: nimic din ce facem sau spunem nu va ramanea ascuns, tainuit sau nebagat in seama de Dumnezeu. Totul isi va primi rasplata cuvenita mai devreme sau mai tarziu.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25335 (raspuns la: #25261) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Încrederea în oameni - de Anca Tudor la: 24/10/2004 13:29:23
(la: Prietenia si prietenii)
Anisia,
Îmi permit să-ţi spun şi eu câteva lucruri, apropo de încrederea în oameni. Am avut, până pe la 16 ani, o adolescenţă grea. Eram complexată de felul în care arătam şi, în consecinţă, eram retrasă, închistată, uşor rea. Într-o zi, un coleg de liceu, mai mare, m-a privit şi mi-a spus: "Eşti o fată frumoasă! Păcat de atitudine!". Nu ţineam neapărat la opinia lui, dar m-a pus pe gânduri şi am hotărât să mă schimb. Am luptat cu timiditatea mea, cu ideile fixe ale mele şi ale celorlalţi despre cum trebuie să fie cineva pentru a fi popular. Am trecut barierele şi, chiar dacă n-am fost poate niciodată populară, am reuşit să mă fac respectată. Mi s-a acordat încredere şi la rându-mi am acordat încredere celor din jur. Acum, sunt un adult care nu are mulţi prieteni, ci puţini, dar buni, dar care este acceptat social, ştie să se facă plăcut atunci când trebuie şi chiar naşte simpatii. Totul ţine de mentalitate. M-am simţit mult mai bine după ce am ieşit din cochilia mea. Orice mediu social poate fi cucerit, dacă eşti inteligent (iar tu, cel puţin din ce scrii, eşti!). Şi chiar dacă nu vei avea niciodată încredere deplină în oameni (din experienţă, îţi spun că nici nu e o idee prea bună!), cel puţin vei avea mult mai multă încredere în tine. Prietenii adevăraţi, atunci când îţi intră în viaţă, o simţi undeva în diafragmă. Pur şi simplu ştii că cineva îţi va fi prieten, că e pe aceeaşi undă cu tine... Rămâne doar de verificat prima impresie...
#26091 (raspuns la: #25786) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fără organisme de supraveghere! - de Anca Tudor la: 24/10/2004 13:52:10
(la: Observatorul presei - tichie de margaritar)
Oh, Doamne, nu avem nevoie nici de legi speciale, nici de supraveghere, doar să fim lăsaţi să ne facem datoria. Să fie ziariştii pedepsiţi dacă greşesc, dar pe baza Codului penal, ci a celui civil, să se respecte deontologia profesională a ziaristului, dar în rest să fim lăsaţi să trăim! Poate m-am aprins prea tare, scuze, dar sunt ziarist de peste cinci ani de zile şi m-am săturat să se tot bage câte cineva... Avem nevoie să-şi vadă politicienii de politică şi pe noi să ne lase să vedem de ei, nu să fim observaţi saa monitorizaţi. Există organisme independente de monitorizare, Agenţia de Monitorizare a presei Academia Caţavencu, precum şi asociaţii care protejează libertatea de exprimare, precum APPLE. Nu e nevoie de comitete şi comiţii în care guvernanţii să ne spună ce avem de făcut. Iar dacă am ieşit prost la monitorizarea europeană, este pentru că, în multe locuri din ţară, presa este aservită politicului prin economic. Din fericire, lucrez la un ziar independent, dar am văzut multe cazuri unde presiunea politicul este foarte mare. Asta se vede în afară!
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum alegem? - de Anca Tudor la: 11/11/2004 18:15:37
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
Nu ştiu cum ne alegem perechea... Personal, nu cred că alegerea se face în urma unor analize. Cred că ne bazăm mai mult pe instinct, că "mirosim" dacă cineva ni se potriveşte sau nu. Asta, evident, la început. Atracţia e importantă, eu, cel puţin, n-am ieşit a doua oară cu un bărbat dacă m-a sărutat şi nu mi-a plăcut. Dar, dincolo de atracţie, care e suficientă pentu o aventură plăcută (sau chiar una superbă!), pentru căsnicie sau convieţuire e nevoie de încredere. E nevoie să-l fi văzut sau să te fi văzut bolnavă, nefardată, ieşind din duş, cu picioarele umflate de mers pe jos o zi întreagă, cu manicura stricată de spălatul vaselor... Vedeţi imaginea... E nevoie să ştii că te iubeşte şi îl iubeşti şi când sforăie şi când e prea obosit să facă dragoste cu tine azi, acum şi aici sau viceversa... Pentru asta e nevoie, în general, de timp, dar nu înseamnă că doi oameni care s-au cunoscut şi căsătorit după câteva luni (sau chiar săptămâni ori zile) nu pot fi fericiţi! Totul depinde de steaua fiecăruia, de noroc, de cât de buni judecători de caractere suntem. Criterii? Onestitatea, dăruirea de care este capabil, generozitatea (în toate, nu neapărat financiară), puterea de sacrificiu, iată câteva repere. Dar nu vă gândiţi la lucruri bătute în cuie, dragostea nu funcţionează aşa... Credeţi că actriţa Anca Sigartău, când s-a căsătorit cu soţul ei, arabul, ştia că o va bate şi o va umili şi-i va trebui mult să-şi revină? O poate cineva condamna fiindcă a iubit şi a crezut în dragostea ei? Cam asta ar fi ce voiam să spun. Ah, şi încă ceva: un francez deştept a spus că o căsnicie bună este un exerciţiu zilnic de voinţă! Concluziile le trageţi singuri .
None taken... - de Rvaan la: 21/11/2004 12:19:42
(la: Anatomia unei venere timpurii)
Alice, poezia în general se bazează chiar pe ce simte fiecare... ar fi mişto ca fiecare să simtă ce-a vrut "poetul" să spună, dar e cam imposibil...apropo, în mod conştient nu vreau să impresionez (adică nu aici :)), dar cine ştie ce complex/fixaţie freudian(ă) am...

Ce am vrut să exprim: atracţia faţă de un obiect/persoană este esenţialmente personală... adică nu contează cum arată, ci doar cum o văd eu :). Aşa că dorinţa este pur personală, nu prea are de a face cu obiectul dorinţei (intrinsec), ci cu ce am eu nevoie în momentul respectiv. De-aici o serie de inadvertenţe ... Iar poezia în sine: mi se-aprind călcâiele după o "superbă", dar o atracţie pur fizică, sexuală care, ca privtor vs. 'telectual, mi se pare scabroasă, animalică... Atracţia este de fapt o narcoză a animalului, a instinctului, nu a sufletului...

Asta am vrut...ce-a ieşit, judecaţi voi!

Btw.: mersi de atenţie/comentariu...
#29417 (raspuns la: #29402) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A nu vota e o prostie - de wirespot la: 24/11/2004 17:14:13
(la: Mergi la vot!)
Se pare că faptul de a nu vota (înadins) e perceput de unii ca un fel de rezistenţă pasivă sau palmă morală. E hilar, avînd în vedere către ce monştri de nesimţire e destinată acea palmă. Chiar credeţi că le va păsa de mesajul nerostit din spatele absenţei? Sau că-şi vor vedea de scos cu forţa "simpatizanţii" la vot şi că vor obţine mult mai uşor rezultatul dorit?

Poate că vă simţiţi frustraţi cînd ajungeţi să alegeţi între un Iliescu şi un Vadim. Ceva îmi spune că a constata că a ieşit Vadim fiindcă n-au votat suficienţi oameni împotriva lui ar fi fost un sentiment mult mai neplăcut. Ceva de genul "oh, fuck".

Daţi-mi voie să întreb: ce rezolvă abţinerea de la vot? Chiar nu văd ce. Eu susţin că absolut nimic. Comparaţiile cu situaţia din SUA sau speculaţiile privind ce-ar face cei care au murit la revoluţie sînt irelevante. Aici şi acum, situaţia este cea pe care o ştim; ai de făcut o alegere şi poţi s-o faci să conteze votînd. Dreptul de a ALEGE are o unică manifestare care contează: VOTUL.

Ne-votînd, votezi de fapt. Poate pentru cel mai mare rău dintre alegerile posibile. Nu că ar mai avea vreo importanţă; ai renunţat la votul tău şi i-ai lăsat pe alţii să decidă. Eşti o oaie cu principii, bravo. Sînt sigur că lupul o să respecte chestia asta.

P.S.: referirile la ieşitul în stradă îmi provoacă un sentiment între scîrbă şi amuzament. Mă îndoiesc sincer că o persoană care nu se deranjează 200 de metri pînă la secţia de votare are calităţile necesare pentru a risca tot ce are şi a deveni un scut uman, pe caldarîm, pentru anumite valori abstracte.
Alte păreri - de Simeon Dascalul la: 21/01/2005 14:43:26
(la: Bush-Personalitatea Anului)
1. armele - probabil în viziunea lui Saddam armele de distrugere în masă au o funcţie exclusiv mistică, aşa ca vălul lui Tanit din „Salammbộ”, şi a preferat să-i fie statul invadat, regimul răsturnat şi el însuşi să ajungă prins de americani decât să le folosească; dar cu siguranţă există, au fost pitite pe undeva pe lângă scufundata Atlantidă, în Groapa Marianelor ori în Câmpia Bărăganului; sau mai probabil li se va prinde urma în Siria, Iran, Coreea de Nord şi alte locaţii în care vrea armata americană să-şi petreacă vacanţa ; până la apariţia misterioasă a armelor în cauză, America are ăl mai ţapăn potenţial de distrugere pe care-l foloseşte tot mai mult în ultima vreme; i-ar ieşi mai ieftin să se autodenunţe, să se autoinvadeze, să şi le autoconfişte, iar în cele din urmă să le predea frumos la ONU: „ia uitaţi ce-am găsit la noi!”

2. libertate
a) irakienii o duc mai bine, numa’ că-s mai înceţi la minte, de asta nu s-or prins încă
b) va să zică, dacă nu era debarcat Ceaşcă în timp util, eram şi noi pasibili de o eliberare cu tancuri şi victime colaterale
c) oameni necivilizaţi dom’le, nu pricep ce important îi ca CNN-ul să-şi facă treaba pe-acolo şi milostivii de la ONG-uri să se fâţâie nesupăraţi


3,
b) va să zică, America, numai de inima ei bună, îşi pradă banii din buget, îşi trimite câţiva soldaţi la moarte şi încasează atentate; nu ca-ar avea vreun interes, dar soarta obidiţilor de peste tot n-o lasă să doarmă; are o slăbiciune specială pentru oprimaţii din zonele cu petrol;
Că nu-i iese bilanţul, asta-i adevărat - ăia, mântuiţii, nu se arată prea recunoscători şi a fost nevoită să-şi suplimenteze cheltuielile.
a) „şi cei care s-au opus intervenţiei aveau interesele lor” - ce-i cu „şi”-ul ăsta, la ce se referă? că în b)-ul pe care l-am tratat mai întâi America era o păguboasă altruistă, absolvită de bănuiala unor mârşave interese materiale;
Iar între cei ce au interes să mă ia la bătaie şi ăilalţi, cu un interes la fel de material, da’ să mă lase-n pace, îi prefer totuşi pe primii.


4. În concluzie, pasienţa n-a ieşit chiar cum era planificat, dar dacă merem acasă va fi şi mai naşpa.
#34055 (raspuns la: #33959) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N-am urmărit emisiunea, dar - de Simeon Dascalul la: 31/01/2005 14:49:24
(la: “Vulpea” şi ascultacii…)
N-am urmărit emisiunea, dar cred că nu a dat Măgureanu explicaţii prea clare. Deci, ca să pricep:
- cine a fost ascultat
- ce fel de discuţii s-au recepţionat
- cum s-au justificat
- şi de ce a ieşit acuma la iveală şi nu s-a ascultat mai departe în linişte şi pace?
limită sau nu, Băsescu e no - de Simeon Dascalul la: 01/03/2005 09:13:39
(la: V-A DEZAMAGIT BASESCU?)
limită sau nu, Băsescu e norocos că n-a ieşit asta la iveală în campanie

cred că Năstase l-ar fi acoperit cu aur pe cel care i-ar fi dat informaţia

de ce a ieşit acum? probabil cel care a tăcut loial consideră că n-a fost recompensat suficient
#37734 (raspuns la: #37522) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea omului... - de spinroz la: 07/05/2005 13:48:46
(la: Copilaria)
A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)
recitit enunţul - de Simeon Dascalul la: 06/06/2005 14:50:42
(la: rasismul, xenofobia, intoleranta... cuvinte straine romanilor?)
Să fii român cred că presupune să ai ca limbă maternă româna şi majoritatea strămoşilor definiţi ca români. În plus să mai ai chef să fii român. Nu cred că mai poţi intra în categoria asta dacă te efortezi să devii altceva, să te integrezi în alt stat, să încetezi să mai vorbeşti limba, etc. Fără intenţia de a judeca pe cineva – nu-i cine ştie ce afacere să fii român.

Gargara cu toleranţa, cumsecădenia, bunătatea noastră m-a enervat încă din generală când nu-mi dădeam seama că s-a născut ca o justificare pentru faptul că deseori am mâncat bătaie.

E de-a dreptul tonică tendinţa din ultimii ani de a prezenta o istorie nefardată.

De exemplu cartea ieşită recent la Polirom cu pogromul de la Iaşi.
papanashi pentru Ani :) - de cico la: 16/06/2005 00:01:23
(la: care-i cel mai "tare" gol inscris de Hagi in cariera sa ?)
"Destins. Zîmbitor. La braţul soţiei. Nebărbierit. Aşa a revenit ieri Hagi în România după vacanţa petrecută în Spania... La final, a ieşit din aeroport, dar nu-şi mai găsea soţia. "Unde sînteţi, măi? Să mă fi lăsat singur aici? Nici o problemă, acum sînt printre românii mei", a zis, după care un BMW 740, condus de prietenul său Darius a parcat în dreptul lui. Pe bancheta din spate stătea soţia, îmbrăcată într-un costum alb, şi care ţinea în braţe un buchet mare de flori." (din Gazeta Sporturilor, 10 iunie 2005)

De unde se vede ca fara sotie Hagi e pierdut :)) Iata si reteta celebrilor papanashi ai acesteia (sic!), fara de care Hagi ar fi dat cu shutu-n ... gol :

Ingrediente: 250 de grame de brinza de vaci sau de boi, o lalea ("cine-a infipt laleaua-n brinza?"), 1 ou mare sau doua oua mici (nu din castrare), 3 linguri de gris, sare, 1 lingura de faina, 2 linguri de unt, 1 lingura de pesmet si

Se freaca intr-un castron brinza de vaci cu ouale, grisul si sarea. Se amesteca bine, sa fie compozitia potrivit de tare. Se ia cu lingura din ea, se fac cu mina muiata in faina galuste mici rotunde, se turtesc putin intre maini si cu degetul se face la fiecare adincitura la mijloc. Se pune la fiert o cratita cu apa si putina sare. Cind da in clocot, se pun papanasii si se tin pina se ridica toti deasupra. Se trage cratita la o parte si se mai lasa sa fiarba vreo 10 minute la foc foarte mic. (Daca fierb in clocote mari, papanasii se terciuiesc). Se scurg, se oparesc cu unt si se presara deasupra pesmet prajit. Se servesc foarte fierbinti cu smintina si zahar. Se-nfige laleaua-n brinza :)


ps E doar o gluma pentru Anisia, scuze Hagi :)))
#55102 (raspuns la: #55095) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alta poveste - de cattallin2002 la: 31/07/2005 13:23:05
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
O povestire din Pateric.
Era un oarecare sihastru iscusit şi trăia în pustie cu multă înfrânare, postire şi priveghere şi alte osteneli pentru mântuirea sa, dar care se socotea pe sine că a ajuns la măsura părinţilor celor de demult. Pe acesta a început vrăjmaşul diavol a-l amăgi şi a-l înşela cu năluciri diavoleşti. I se arăta lui adesea în chip de înger, ca şi cum ar fi fost de la Dumnezeu trimis pentru pustniceasca lui viaţă cea iscusită, ca să-l povăţuiască şi să-l înveţe cele ce i se cad lui. Şi aşa, multă vreme arătându-i-se în chipul îngerului luminat, multe lucruri neştiute îi arăta şi îi spunea. Iar el, nesocotind vicleşugul vrăjmaşului, a crezut că este îngerul şi îi slujeşte pentru viaţa sa plăcută lui Dumnezeu.
Tatăl acestui sihastru era încă în viaţă şi trăia la ţară. Şi după multă vreme auzind el despre feciorul lui, sihastrul, unde trăieşte şi în ce loc în pustie, a dorit să meargă acolo, să-l mai vadă cu ochii mai înainte de moartea sa, fiindcă numai pe acel fecior îl avea şi de mulţi ani nu îl văzuse. Şi aşa, luându-şi traista şi o secure în mână, a plecat şi a ajuns în acea pustie. Apropiindu-se de acel loc unde era chilia sihastrului, acel înger al satanei care pururea i se arăta sihastrului i-a grăit lui zicând: „Păzeşte-te şi ia aminte de tine, că diavolul s-a închipuit în chipul tatălui tău şi vine la tine cu o traistă şi cu o secure în mână, vrând să te omoare. Deci, ia-ţi şi tu degrabă securea în mână şi ieşi înaintea lui şi, apropiindu-te de dânsul, apucă înainte şi-l loveşte cu securea şi-l omoară”.
Iar el, încredinţându-se acelui înger şi ascultându-l, a ieşit şi, văzându-şi tatăl venind cu securea în mână, precum i-a spus, s-a apropiat de el şi, lovindu-l cu muchia securii în cap, l-a omorât şi îndată l-a apucat necuratul duh şi l-a muncit până l-a omorât şi pe el.
#62641 (raspuns la: #62640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de la Lazarescu citire...(fragmente) - de Intruder la: 13/08/2005 22:36:56
(la: "Academia Cafeavencu")
cele redate mai jos, nu sunt ''critici''...nici nu mi-as permite sa critic texte din acest site sau de aiurea...ceea ce unii ar considera ''critica'' facuta de Intruder, este de fapt zeflemea nevinovata, fara intentia de a fi eu mai catolic decat papa...
(asta ca paranteza la postarile mele anterioare)

cititi sa va amuzati...textul e super si autorul talentat...;)

Jurnal intim
Publicat de lazarescu la 12/02/2004 - 06:03 la Eseuri


Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici.

în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins.
Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui.

Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit.

Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat.

Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac.

Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui.

Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale.
(...)
Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui.
(...)
Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei.

În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!".

Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită.

Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu:
''situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :)'' . Semnat: un gigel oarecare

Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze.

Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă.

Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut
(bunicii- n.b). a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/1018


pt. sc frankotrans srl - de Simeon Dascalul la: 22/09/2005 14:42:27
(la: despre saracie)
să nu crezi că Sighişoara-i o excepţie

văru-meu de exemplu a primit acum câţiva ani de la conducătorul lui de doctorat sarcina de a plimba nişte profi străini veniţi la un schimb de experienţă
nu mai ştiu dacă respectivii au fost plimbaţi pe la nişte mănăstiri sau la cetăţile săseşti, sigur n-au ieşit din Transilvania
când s-au oprit într-un orăşel – Mediaş, Sebeş? - să ia apă minerală au fost imediat reperaţi de copii de ţigani ce activau în zonă
văru-meu spune că nu arătau de loc înfometaţi; în schimb erau foarte insistenţi şi nu păreau deloc impresionaţi de fraze gen “nu-ţi dau nimic” sau “du-te”
puradeii trăgeau de haine, insistau foarte degajaţi ca şi cum şi-ar fi cerut un drept consfinţit prin lege şi după ce străinii s-au baricadat în maşină au început să-şi pună labele pe geamuri
bineînţeles că nimeni n-a mai avut chef de căutat de-ale gurii prin zonă;
au plecat rapid şi au răbdat de sete până la o benzinărie lipsită de asemenea mostre de pitoresc local
nu îndeajuns de săraci după unele opinii - de Simeon Dascalul la: 27/09/2005 13:06:28
(la: despre saracie)
m-am prins că n-am răspuns direct la întrebarea din titlu, aşa că revin – da, eu cu tot neamul meu consider că ne încadrăm cu succes la săraci, pauperi, clasa de jos, oricum s-o fi numind

dar sunt cel puţin două grupuri care ne refuză încadrarea asta

primul grup e constituit din cei care-o duc de la sensibil mai rău la mult mai rău ca noi; un văr, încă la liceu, după ce-a stat o săptămână la noi în casă i-a raportat maică-sii la întoarcere despre belşugul năucitor în care ne lăfăim; bogăţia noastră avea dovezi incontestabile: nu apăream cu restanţe la cheltuielile de bloc, mai rău, ne pusesem centrală; eu şi surorile mele aveam blugi cumpăraţi noi, nu de la second; în frigider se găseau tot timpul lămâi, nu se cumpărau doar cu un motiv anume
în plus am ieşit cu prietena mea la o pizza şi l-am luat şi pe el; aproape şase sute de mii stricaţi într-o seară e o sumă cam neruşinată pentru unii ce se distrează cu întreţinerea din pensii şi salarii „normale”; morala ar fi să ieşi în oraş numai cu cei cu venituri asemănătoare

faţă de ăştia într-adevăr mi-ar fi jenă să mă plâng de bani, nu că aş duce-o bine, ci că o duc prea bine faţă de ei


dar mai apare şi al doilea grup, din fericire nu prea avem tangenţă cu oameni de felul ăsta, aşa că nu ne enervăm
în august a picat în oraş un fost coleg de-al părinţilor mei, cărat în Danemarca repede după revoluţie; omul părea că se integrase bine în ţara de adopţie şi acum manifesta o sfântă indignare occidentală faţă de obiceiurile reprobabile ale românilor; s-a supărat şi pe mine aflând că îmi fac banii de buzunar din proiecte la negru, fiindcă de asta se duce de râpă ţara asta din lipsă de disciplină fiscală şi exces de economie subterană; i-am zis că oricum mi se pare că-s prost plătit, dacă din suma asta s-ar scădea şi taxele nu s-ar mai merita tătă activitatea
neplăcut surprins de faptul că nu vreau să mă duc să lucru pentru a treizecea parte din venitul lui mi-a sugerat să-mi fac firmă, doar a auzit că sunt facilităţi pentru studenţii ce-şi fac firmă
cum era o persoană mai în vârstă şi cunoştinţă de familie m-am mărginit să dau din umeri
dar ar fi trebuit să-i răspund „de ce naiba te-ai dus să iei salar de la vikingi, dacă ştiai aşa de bine cum să te realizezi în România?”
am uitat să menţionez că după ce ne-a estimat apartamentul, boarfele şi mâncarea a ajuns la concluzia că „n-o duceţi chiar aşa rău cum se spune”
frică sau fobie - de gaga la: 28/09/2005 09:34:51
(la: Aveti fobii??)
mie mi-e frică de înălţime. Cănd m-am mutat la bloc, la etajul 3, luni de zile nu am ieşit decât până la uşa care dădea în balcon. La munte îmi este frică de prăpăstii, iar nici până acum nu am avut curajul să conduc pe serpentine de munte. Credeţi că sunt într-o stare gravă?
fii serios - de Simeon Dascalul la: 04/10/2005 16:42:32
(la: Ţara handicapaţilor şi ologilor)
mi s-ar fi părut unul din cele mai faine lucruri din lume ca ai mei să fi fost nişte ştabi respectabili
aş fi avut întotdeauna bani de ieşit în oraş
idem maşină sau măcar scuter
aş fi avut parte de vacanţe în străinătate; cunosc un ştăbişor incipient şi de mai mică anvergură care se plângea că s-a săturat de cât îl duc părinţii în Grecia
în liceu ar fi fost arhi-lejer că nu m-aş fi stresat să tocesc pentru facultă
în facultă n-ar fi trebuit să muncesc pentru bani de buzunar
nici să mă surmenez mergând la cursuri – cine să mă pice? oricum s-ar fi rezolvat
iar la ieşire ştiam că am post asigurat

în fine aş fi apreciat toate darurile sorţii numai că n-am avut parte de părinţi care să fi fost pe fază



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...