comentarii

val mor a cuv vrui


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Toamna pe Valea Morii - de Gabi Udrea la: 05/10/2006 19:45:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
http://gabiudrea.blogspot.com/2006/10/toamna-pe-valea-morii.html

Enjoy!
Oase uscate - de Roman Haduch la: 10/12/2007 18:18:14
(la: George Bacovia)
"În sfera tristã
Din Valea Morţilor Vii,
Culoarea-i aceeaşi...
Stafia spune şi scrie:
Prezent! "
GB, luptă, vei câştiga şi vei gusta bucuria de a trăi. Te vei bucura de credinţăî, nădejde şi drgoste. Priveşte în sus, chiar dacă eşti într-un subsol al vieţii în care colcăie stafii neruşinate, priveşte în sus , întrucât există Unul care învie morţii şi care vrea ca tu săi nădejde.La Cuvântul Său o vale plină de oase uscate (morţi vechi, un cimitir întors pe dos de inundati si alunecări de teren)),o vale care seamănă leit cu VMV-ul descris de tine, o vale a oaselor uscate a înviat. Biblia spune " ce a fost va mai fi". Priveşte în sus , gândeşte la IIsus, spune o rugăciune scurtă şi sfera tristă va trozni, va pârâi, va dispărea , iar tu, prietene, vei fi salvat, stafia va fugi şi aureola vieţii îţi va bucura sufletul cu spledori de culori şi evenimente la care încă nici nu gândeşti. Desigur, tu eşti liber să alegi , dar eu zic să nu te complaci în "sfera tristă" ci să adori prezenţa Sferei Sfintelor Promisiuni . El este Cuvântul şi El - Dumnezeu- veghează pentru a împlini Cuvântul Său în dreptul fiecărui suflet. Amin!
Credinţă, Nădejde , Mişcare.
Cu respect Roman Haduch
p.s. Sărăbtori Fericite! în măsura în care păşeşti în Sfera Crăciunului ...
Cu "simpatie"pentru OM - de munteanu rodica la: 10/05/2008 06:33:37 Modificat la: 10/05/2008 06:36:15
(la: amintiri de tinerete)
şi cu menţiunea ca acest cuvint,"OM" ar trebui prin decret(de oricare ar fi)sa se scrie doar cu majuscule chiar şi atunci cînd acestea sunt minuscule;))



"Ideea cu procesele este buna, asa ar fi mai mult respect pe cafenea...macar de frica ;))" zice OM.

eu ofer o"dedicaţie"
Lupul Moralist(Grigore Alexandrescu)

V-am spus, cum şi se pare, de nu îţi fi uitat,
Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.
Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroşii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori,
Porunci să se strîngă obşteasca adunare,
Lîngă un copaci mare;
Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,
Şi-n puţine cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.
Toţi se înfăţişară: şi-nălţimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte;
Încă, pe la soroace,
Cîte un dar vă face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveţi din fire,
Nu se tămăduieşte.
Vedeţi cu ce morţi grele
Se isprăvesc din lume
Şi cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gîndiţi-vă că poate veţi da cuvînt odată.
La-nalta judecată.
Gîndiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine
Pildă a face bine.“
Ast cuvînt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,
Trecînd pe lîngă sat.
La ziua unui sfînt, cînd preotul citea
Şi propoveduia,
Pe mulţi din dregători, să plîngă i-a-ndemnat.
„E! ce aţi hotărît, jupîni amploiaţi?
Oare-o să vă-ndreptaţi?“
Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?“
— „Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?“

Cînd mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.

(Ed. 1842)

sau mai bine doua



http://www.trilulilu.ro/zummagio/8cd30b7571fa10
#309523 (raspuns la: #309513) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cantec de vale si deal - de Intruder la: 16/06/2008 17:28:40
(la: de unul singur........)
fata 'nalta cum e plopul
m-ai ucis de sapte vieti
mi-ai lasat un dor si of-ul
ingropat sub ziduri reci.

fata cu trup ca vioara
si cu ochii cum e frunza
eu sunt dealul, tu esti valea
intre noi nu-ncape ruga.

te-as lua pe-o iapa alba
sa te duc unde e bine
te-as purta doar dezbracata
si te-as aduna sub mine.

frunza-verde fir de laur
cum se duce timpu-n zbor
ca n-apuc sa ma mai satur
si nu am vreme sa mor.

PS: pane...presimt ca semanam cu doi handralai care se pregatesc de petzit. :)))))))))
#318319 (raspuns la: #318302) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Expresia scrisă e un mod de a pricepe" - de cosmacpan la: 30/09/2008 23:13:48
(la: Despre scris - cu Andrei Pleşu)
Mi-s oasele golite de ecou
Cuvintele-au plecat cu-un ultim tren
Din faţa valului de necuvinte.

Privesc la mână, ea îmi râde-n faţă
Mi-s degetele apă-n roata morii
Ce sfarămă şi dulce din tărâţă îl desface.

Dansez şi urmele mă scriu în praful vieţii
Doar vântul singur va citi ce-am scris
Am smuls cuvântul din adâncul fibrei,
Trăiesc sau mor. El viciu, eu proscris.
amari, proud - de batranutragator la: 22/05/2010 18:27:51
(la: 21 de secunde într-un Mizil ascuns)
eh, de-asta mi-era teama.

pe langa faptul ca n-ati inteles ce-am intrebat, era clar ca nici nu stiati, plus ca raspunsul il cautati pe wiki.

nici nu ati merita mai mult, decat sa va las prada futilei voastre ignorante.

Semne
Geo Bogza

Cu genunchii la gura, cu pumnii strânsi,
Dorm pruncii în pântecul mumelor,
Gingase semne de intrebare.

Cu trupul drept, cu fata în sus,
Dorm mortii în adâncul pamântului,
Rigide semne de exclamare.

Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!



Cum îmi bate ceasul
Geo Bogza

Dacă îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvânt.



Aş vrea să fiu cinci minute poet…
Geo Bogza

As vre sa fiu cinci minute, numai cinci minute, poet:

Unul dintre acei oameni extraordinari pe care zeii ii inaripeaza
Cand vor sa exprime in vesuri o suferinta sau o bucurie
-si-n acele versuri se recunosc apoi milioane de oameni,
iar generatii intregi le stiu pe de rost si de cate ori le aud
sunt cuprinse de aceeasi adanca emotie.

As vrea sa fiu, numai cinci minute, un astfel de om privilegiat,
Pentru a tese-, si nimeni sa nu-l gaseasca injosit- vesmantul poeziei
In jurul celei mai banale intamplari cu putinta,
Intamplare ce pe mine m-a emotionat la culme,
Si as vrea ca emotia aceasta sa nu se piarda, sa o-ncerce
- o, de s-ar putea !- cat mai multi oameni.

Haideti, degete ale mele, indrazniti, incercati sa teseti
Vesmantul de aur al poeziei
Pe umerii rapanosi ai acelei atat de prozaice intamplari,

Cand dimineata unei urate zile de toama m-a prins intr-un tren apropae pustiu,
Si intr-o mica gara de munte, pierduta in ploaie si ceata,

Un alt calator, un ins cam antipatic, a intrat tocmai in compartimentul meu.

Ma simteam atat de bine singur, in trenul care strabatea negura muntilor,
Si iata-l acum pe asta morocanos si mirosind a caine ud
Iar pe deasupra- animalul- se si apuca sa manance.

Era evident un ins antipatic, cu nasul lui borcanat,
Cu ochii bulbucati si umezi de broscoi,
Cu putin par in crestetul foarte tuguiat
De parca l-ar fi strans prea tare poarta prin care venise in lume.

Am vazut cu sila cum dintr-un petec sois de ziar
Scoate o bucata de peste prajit, o ceapa si un colt de paine,
Si ca sa nu-l mai am in fata ochilor, m-am intors spre fereastra.
Dar apoi l-am privit iarasi, cel putin ca sa ma infurii de-a binelea.

Ghemuit in coltul lui ca intr-o vizuina, intrusul a inceput sa infulece,
Miscand capul in sus si in jos, si facand apoi efortul suprem
In urma caruia imbucatura ii aluneca in sfarsit pe beregata
Si iar intindea mana spre hartia slinoasa,
Fara nici o lumina in priviri, ca si cum ar fi implinit o osanda.

Si deodata mi-am dat seama ca n-avea nimic de baut
Nici apa, nici vin, si ca in lipsa lor, masa era o osanda.

Din acea clipa, miscarea capului sau plina de efort si suferinta,
mi-a aparut sfasietor de umana.
Atunci am simtit painea si ceapa ca de piatra, zgariindu-mi gatlejul,
Ca si cum carnea si sangele lui ar fi fost carnea si sangele meu,
Ca si cum carnea si sangele lui ar fi fost carnea si sangele umanitatii.

Cum curgeau afara paraiele de munte dupa trei zile de ploaie,
Asa a inceput sa curga prin mine torentialul fluviu al compasiunii.

Palid, sedeam in coltul meu, prada unei puternice emotii.
Atat de fierbinte si necontrolat e valul dragostei de oameni
Care imi ineaca uneori, in cele mai banale imprejurari,
Inima vesnic nepotolita si flamanda.
Palid sedeam in coltul meu, cuprins de o singura, mistuitoare dorinta,
Ca, desfacandu-mi arterele, sangele sa mi se prefaca in vin.

O, cum le-as fi desfacut atunci, lasandu-l sa curga, umpland cu el o cana, o carafa,
Pe care le-as fi intins acestui am atat de antipatic si totusi
Atat de uman, acelui frate necunoscut al meu.

Aceasta e intamplarea banala pe care as fi vrut sa o imbrac in vesmantul poeziei,
Daca as fi putut sa fiu cinci minute, numai cinci minute, un mare poet.
#543756 (raspuns la: #543751) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
4 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:36:50
(la: Apartamentul)
-Nu ştiu...dar mie mi s-a părut că de acolo vine, arată ea cu mâna spre camera încuiată.
Ştefan se uită la ea chiorâş zâmbind în colţul gurii.
-Mă! Tu vrei să mă faci cu tot dinandinsul să deschid uşa aia, nu-i aşa?!
-Ce zici?! Nu măi, nuu! Ţi-am spus că de acolo s-a auzit, acum ce să fac. A bubuit ceva, de două ori, ca şi cum ar fi căzut ceva jos aşa, din două mişcări. M-am uitat dar nu s-a mai auzit nimic.
Ştefan se întoarce pe călcâie, deschide uşa şi se uită se uită. Trec câteva secunde, apoi ridică din umeri.
-Se pare că nu-i nimic. Cine ştie, poate că întradevăr o fi căzut ceva. Habar n-avem ce e acolo. Poate că o fi picat ceva. Dumnezeu ştie.
-Dragul meu, eu m-am speriat, dacă vrei să ştii.
-Offf, măi Carmenuţa, o cuprinde el în braţe. La urma urme-i nu-i decât o casă veche. Îţi dai seama că se mai poate să pice câte ceva. Acum...
-Mda, cât de uşor e să zici... Dar să fi fost aici să auzii.
-Nu zic nu, probabil m-aş fi speriat şi eu, dar asta e, ce să facem acum. Trecem peste. Hai mai bine să mâncăm ceva că altfel ce vei auzi vor fi maţele mele cum chiorăie de foame.
Carmen răsuflă adânc şi nu mai comentează nimic.
Noaptea se lăsa ca un linţoliu, încet şi greu peste întreaga natură. Pe cerul senin apăruseră zdrenţe de nori negri ce păreau a se unii cu fiecare minut formând o perdea opacă. Luna, ce răsării aruncându-şi lumina albăstruie, începu să se recunoască învinsă de aceşti nori ameninţători. Aerul se răci, iar vântul se înteţii.
Ştefan se ridică de la masă ţinându-se cu mâinile de burtă şi închise geamul. Carmen, după ce abandonă tacâmurile în farmurie, îşi aprinde tacticos o ţigară.
-Bine că acum îţi aprinzi, după ce am închis geamul, o dojeneşte el părinteşte.
-Las’ că nu mori, se ridică ea greoi târşiindu-şi leneşă picioarele.
-Te-a moleşit masa asta, nu?râde el de ea.
-Cam aşa ceva. Acum m-aş băga în pat şi gata!
-Păi cine te opreşte?
-Şi cine strânge? Strângi tu?!
-Strângem mâine amândoi.
-Las’... Lasă că strâng eu după ce fumez. Nu lăsăm pe mâine, şti că nu-mi place, mai zice ea sprijinându-şi coatele pe pervazul geamului deschis suflând fumul albăstrui afară unde fu împrăştiat pe loc de vânt.
Aproape că înghiţi al doilea fum când vede, pentru o fracţiune de secundă, prin geamul întunecat ce dădea tot spre curte, al camerei încuiate, o siluetă albicioasă.
Se îneacă şi tuşeşte tare oprindu-i-se respiraţia. Ştefan din doi paşi e lângă ea şi după ce o loveşte uşor după ceafă o face să-şi revină. O ajută să se ridice lângă geam ca să respire câteva guri de aer proaspăt.
Ochii ei roşii şi înlăcrimaţi începeau să-şi revină.
-Vezi ce păţeşti dacă fumezi, o ceartă el.
-Am văzut ceva în camera aia, se agaţă ea de gulerul lui cu amândouă mâinile. Sincer îţi spun, de aceea m-am înecat. A fost cineva în dreptul geamului. Când m-am uitat acolo s-a ferit brusc, dar tot l-am văzut!
-Un bărbat?!
-Nu ştiu...! Pe cuvânt, îţi spun, doar nu mă joc acum! Era îmbrăcat cu ceva ce părea un halat descheiat sau aşa ceva, în orice caz, deschis la culoare. Nu te mint l-am văzut. Parcă stă şi mă urmăreşte pe oriunde merg. Mai întâi când ai coborât tu cu bubuiala aia şi acum aici!
Fără să stea să se gândească prea mult, Ştefan, cuprins d eun val de adrenalină şi furie, deschide nervos uşa ce dă spre holul întunecat, îl străbate cu paşi repezi şi apăsaţi, apoi bate cu pumnul în uşa camerei încuiate.
Bum..! Bum..! Bum..!
-Băi, care eşti acolo! Te-ai pus să te joci cu noi, bă! I-a ieşi tu afară să stăm de vorbă, să vorbim aşa, ca între bărbaţi! Bum...! Bum..! ,mai dă el cu pumnul în uşă apăsând totodată pe clanţa, dar uşa rămase închisă, iar dinăuntru nu răzbăte niciun zgomot. Ascultă, bă amărâtule!continuă el pornit. Dacă mai te joci de-a sperietoare cu noi, trec şi prin uşa asta şi prin tine! M-ai auzit, laş nenorocit!îşi varsă el năduful şi încheind cu un picior bine plasat în mijlocul uşii ce se scutură din încheieturi.F___ţi mama ta de nenorocit!!
Carmen îl apucă de mână trăgându-l până înapoi în bucătărie.
-Opreşte-te! Acum indiferent cine-o fi sper c-a înţeles mesajul!
Ştefan mai trage câteva înjurături ameninţând cu pumnul încleştat uşa ce abia se mai vede din întunecimea holului.
#626570 (raspuns la: #626569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu intocmai.Exista vocale ce - de Diana G. Verpe la: 26/08/2003 02:29:45
(la: Cuvantul, ca prieten !)
Nu intocmai.Exista vocale ce pot fi citite sub forma diferita, in functie de pozitia pe care o au in cuvant. De ex: vocala "o", in mod normal ei o citesc ca pe "u"-romanesc ("Romania", ei citestc RUMANIA,"mor"- ceea ce inseamna mama, ei citesc MUR );exista cuvinte ca:"godt" din expresia "like godt"-la fel de bine- ce se citeste GOT, pe cand cuvantul "god" ( ex.: "god dag" - buna ziua- , "God Jul" - Craciun Fericit- , "god smak" - bun gust - ) se citeste GU; iar ca ultim exemplu, cand vocala "o" este citita "o", putem lua cuv. ca: "ordreseddel" -formular de comanda (folosit in comert) se citeste cum se scrie, "produkter" - produse- , "kolleksjon" - colectie- in ambele cazuri in acest cuvant "o" se citeste "o" indiferent ca este situat la inceputul sau sfarsitul cauvantului.

mai exista totodata grupuri de consoane ce se citesc intr-un mod anume determinat.si aici ne putem gandi la:
1) "sk": "skive" - felie- citit SHIVE, "unnskyld" - scuze- citit UNSHIULD
2)" sj": "sjokolade" - ciocolota- citit SHOCOLADA, "nasjonalitet" - nationalitate- citit NASHONALITET
3) "skj": "skjorte" - camasa- citit SHIORTE, " skjort" - fusta- citit SHIORT, "kanskje" - poate- citit KANSHIE
4) "kj": "kjøre" -conduce (masina, tren, avion, vapor)-citit CIORE, "kjærlighet" - dragoste- citit CIARLIET
5) "tj": "tjue" - 20 - citit CIUE

Dan, sper ca aceste cateva exemple sa iti raspunda la intrebarea ta.
#56 (raspuns la: #25) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GLOSSA : ce e val, ca valul trece.. - de JCC la: 15/10/2003 11:09:44
(la: Cele mai frumoase poezii)
de Eminescu : Glossa

Vreme trece, vreme vine,
Toate 's vechi si nouã toate;
Ce e rãu si ce e bine
Tu te'ntreabã si socoate;
Nu spera si nu ai teamã,
Ce e val ca valul trece;
De te'ndeamnã, de te cheamã
Tu rãmîi la toate rece.

Multe trec pe dinainte.
In auz ne sunã multe.
Cine tine toate minte
Si ar sta sã le asculte?
Tu aseazã-te deoparte.
Regãsindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbã
Recea cumpãn-a gândirii
Inspre clipa ce se schimbã
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipã tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si nouã toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sã te-nchipui;
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se ceartã,
Tu în colt petreci în tine
Si'ntelegi din a lor artã
Ce e rãu si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei douã fete,
Vede'n capãt începutul
Cine stie sã le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sã fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreabã si socoate.

Cãci acelorasi mijloace
Se supun câte existã.
Si de mii de ani încoace
Lumea-i veselã si tristã;
Alte mãsti, aceeasi piesã,
Alte guri, aceeasi gamã,
Amãgit atât de-adese
Nu spera si nu ai teamã.

Nu spera când vezi miseii
La izbândã fãcând punte,
Te-or întrece nãtãrãii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamã n'ai, cãta-vor iarãsi
Intre dânsii sã se plece,
Nu te prinde lor tovarãs;
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenã
Lumea'ntinde lucii mreje
Ca sã schimbe actorii'n scenã.
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alãturi te strecoarã,
Nu bãga nici chiar de seamã,
Din cãrarea ta afarã
De te'ndeamnã, de te chiamã.

De te-ating, sã feri în laturi,
De hulesc, sã taci din gurã;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacã stii a lor masurã;
Zicã toti ce vor sã zicã.
Treacã'n lume cine-o trece;
Ca sã nu'ndrãgesti nimica,
Tu rãmâi la toate rece.

Tu rãmâi la toate rece,
De te'ndeamnã, de te cheamã;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teamã;
Tu întreabã si socoate
Ce e rãu si ce e bine;
Toate-s vechi si nouã toate;
Vreme trece, vreme vine.



.... - de GOOVER la: 22/10/2003 17:19:07
(la: Romani in strainatate)
Ce ofera tara asta? Am terminat Automatica si trebuie sa traiesc din 3000000 lei/luna, cand chiria la o baba nebuna e 1200000 in iasi? decat sa mor de foame aici mai bine de dor afara. sunt la 170 km de parinti si nu-i pot vedea decat o data la 4-5 luni. celor care au plecat le e dor de tara. au uitat cum e sa n-ai bani de paine? si mie mi-e dor de tara asta, mi-e dor de valea oltului, de bucegi, de mare. si mi-e atat de dor de mama....
Andrea Pora - Foisorul de foc - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:43:47
(la: Socant: bebelusi nou-nascuti tratati ca pe niste gunoaie)
Daca mai era vreo urma de indoiala, evenimentele ultime au risipit-o in cele patru vinturi. Traim intr-un haos moral si etic. Nou- nascuti mor in maternitati, cazul de la Ploiesti este doar unul dintr-un lung si lugubru sir, fara ca sensibilitatile acestei populatii sa tresara. Neglijenta, lipsa unei minime etici profesionale. Te cuprind frisoanele cind ii auzi pe medici si asistente declarind cu patetica nesimtire cum au semnat la gramada actele de deces, cum hirtiile s-au incurcat intre etaje, iar bebelusii au luat anonimi drumul crematoriului fara ca cineva sa aiba fie si macar o ora de insomnie.
Cu ce fel de oameni avem de-a face, in ce lume traim? Nu stiu oare medicii din maternitati sau de aiurea, de prin spitale patriei, ca acestea sint infectate de sus pina jos. Ca focarele de “infectie nosocomiala” transforma pina si o banala cezariana sau operatie de apendicita intr-o aventura. Teoriile lui Darwin au gasit excelente laboratoare de testare in spitalele noastre: cel mai viguros rezista, ceilalti, dupa cum vrea Dumnezeu. Falsa credinta tine loc de virtute. In timp ce salile de operatie, de reanimare si in general spitalele sint dezinfectate cu detergenti, pe principiul sacrosanct al economiei, chirurgii opereaza in continuare ca sa nu-si strice mina, avind, nu-i asa, si povara lungilor liste de asteptare.
Unele spitale sint veritabile antecamere ale mortii. Un exemplu era cardiologia din Fundeni, pina ca acesta sa intre in “reparatii”. Pacientii, mici si mari, mor pe capete. Citeodata, miraculos, unii invie. Ca sa povesteasca. Daca micutii de la Ploiesti nu ar fi renascut dupa patru luni, totul ar fi ramas la nivel de statistica neagra. Medicii si ministerul stiu, dar tac. Rar se aude cite o voce protestind, “demascind”, refuzind sa mai participe la aceasta sinistra mascarada. Oportunismul iese intotdeauna triumfator. S-a ostenit oare cineva sa faca vreo statistica a deceselor datorate infectiilor intraspitalicesti. A deceselor suspecte. Probabil ca nu, pentru ca altfel ne-am trezi ca Romania cade victima vreunei monitorizari a Uniunii Europene. Iar asta ar fi cea mai crasa dovada de lipsa de patriotism. Complicitatea tacerii, iata cuvintul de ordine. Din cind in cind cite un scandal ca cel de la maternitatea din Ploiesti, mai ridica un colt al valului.
Ce se vede e terifiant. Dar constiintele viguroase ale puterii pesediste si ale natiei, in ultima instanta, nu dau semne ca ar suferi de vreo criza existentiala. Si cum scandalul a ajuns inoportun si nefericit in presa, se fac inspectii si anchete, se dau penalizari. Criminalii sint si ei pedepsiti in mod exemplar. 10a sau 5a retinere din salariu, pierderea sefiei si cam atit. Acesta este tariful autohton al mortii si complicitatii. Asa functioneaza toate. Atunci de ce sa ne mai miram, ca de revoltat, nici vorba, ca figuri triste, dar vai, cit de pitoresti, vor sa faca legi si sa imparta puterea. Nimic nu mai poate surprinde. Pentru totul exista o justificare si oameni grabiti sa o accepte. Ba mai mult, sa o ridice la rang de virtute
"Nu crezi ca o relatie se baz - de SB_one la: 06/03/2004 05:34:30
(la: Romani in strainatate)
"Nu crezi ca o relatie se bazeaza pe DRAGOSTE?"

Amoore mio,
-ca observatzie generala: cind faci "clic" pe nume , afli in gen. unde locuieste omul.( incearca) cu conditzia sa nu fie anonom, si sa-si dea "datele"

- ...dupa ce trece "primul val" ce mai ramine din dragoste? Ca doar in lume nu-i nimic nou. Am facut comentariile de mai sus, tocmai ca stiu cum sint unii care nu gindesc ca noi. Pentru mine , respectul cuprinde totul. Cind iubesti -de fapt- nu intzelegi nimic; iubesti si-atit.Nu inseamna ca respecti neaparat.( iubirea poate fi f. egoista si posesiva, nu?) Adauga aici respectul de care vorbeam si vezi ce iese.

Cred ca vorbim aceeasi limba dar ...exprimarea si perceperea e diferita.:)))


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#11466 (raspuns la: #11461) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elevii români - premianţi ai Concursului Internaţional de Pro - de SB_one la: 01/05/2004 04:48:16
(la: Jos palaria!)
Rompres-01.05.04

Elevii români - premianţi ai Concursului Internaţional de Proiecte Informatice

Bucureşti, 29 apr /Rompres/ -

Elevii români au reuşit să câştige trei medalii de aur din patru posibile la a doua ediţie a Concursului Internaţional de Proiecte Informatice - InfoMatrix 2004 la care au participat reprezentanţi din 22 de ţări.
Astfel, Vlad Lapatadescu şi Livia Bacaian de la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din Petroşani au câştigat locul I la secţiunea Creerea şi folosirea unui sistem cu proiectul "Virtual Keyboard". Totodată, Andrei Niciu şi Ciprian Zăvoianu, de la acelaşi liceu din Valea Jiului, şi-au adjudecat premiul I la secţiunea Programare cu soft-ul "Virtual Architect". În plus, Delia Constantinescu şi Popescu Dragoş de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti, autori ai proiectului "Cnmv-promotion", la secţiunea desktop publishing, au reuşit să impresioneze foarte mult juriul format din profesori şi specialişti de la firmele de IT încât le-a fost acordat nu numai primul loc pe secţiune, ci şi Marele Premiu al concursului.
Premiul I la secţiunea Computer Art a fost câştigat de Klimova Ekaterina de la Şcoala Economică din Moscova. Medalii de argint şi bronz au mai fost câştigate de elevi de la Liceul de Informatică din Petroşani, Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanţa şi Colegiul Naţional "I.L. Caragiale" din Ploieşti. Premiile au constat din laptopuri, MiniPC-uri şi alte componente IT oferite de sponsorii concursului.
La ediţia din anul acesta a InfoMatrix s-au înscris 421 de participanţi din 33 de ţări de pe cinci continente, fiind evaluate 272 de proiecte. Dintre acestea au fost selectate pentru etapa finală 30 de proiecte concepute de elevi români şi 38 ale unor tineri din 22 de ţări pentru etapa finală.




SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#14841 (raspuns la: #8482) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aeiouăî... - de SB_one la: 22/05/2004 04:11:30
(la: Gramatica si butélia)
Exemple:

1) cuvînt / cuvinte, cuvinţel

2) sfînt / sfinţenie, a sfinţi, sfinte etc.

3) vînătă / vinete

4) a vinde / vînzare, vînzător

5) veşmînt / veşminte etc

sau numai interschimbarea â « a

Exemple:

1) a sta / stând, stână, stâncă (în Dex. ultimele două sînt date cu Et. nec. pentru că s-a scris stînă, stîncă, ceea ce maschează etimonul)

2) ţăran / ţărână

3) mână / manual, manuscris, manoperă

4) rămâne / rămas, remanent

5) crezare / crezând etc.

Realitatea indubitabilă că Limba Română este matca din care provin diferitele graiuri europene care au pierdut sunetul â(î) este şi ea atestată de această regulă.

Niciodată î din aşa-zisa indo-europeană, în realitate din Română străveche, nu a dat în alte limbi decît i.

Exemple:

1) Rom. vînt


Sued. vind
Dan. vind
Mhd. wint (germ. medie de sus)
Engl. wind
Sp. viento


2) Rom. vîsc


Isl.veche visk
Ahd. wisc (germ. veche de sus)
Engl. whisk
Mhd. wisch


3) Rom. vîscos


Fr. visqueux
It. viscoso
Sp. viscoso


4) Rom. strîngere


Ital. stringere




Totdeauna â din aşa-zisa i-e, în realitate din Româna străveche, a dat în alte limbi a.

Exemple:

1) Rom. a mânca


Fr. manger
It. mangiare
Sp. manducar


2) Rom. mâncare


Fr. manger
It. mangiare
Sp. manjar


3) Rom. mână


Fr. main
It. mano
Sp. mano


4) Rom. mânecă


Fr. manche
It. manica
Sp. manga


5) Rom. mâner


Fr. manche
It. manico
Sp. manija


6) Rom. mâine


Fr. (de)main
It. (do)mani
Sp. mañana


7) Rom. pântece


Fr. panse
It. pancia
Sp. panza



Pentru a ilustra ce consecinţe poate antrena scrierea defectuoasă a Limbii Române, vom prezenta un caz care se poate înmulţi.

În lista sa de cuvinte curat albaneze în limba română (v. studiul 4) Hasdeu scria părîu în loc de pîrîu.

Dacă l-ar fi scris în spiritul limbii române, analitică şi sintetică, singura limbă cerebrală din Europa, concepută pe familii logice de cuvinte, confuzia nu s-ar fi putut face pentru că originea română a lui pî/rîu apare cu toată evidenţa: pi, pî (cu alternanţa menţionată i « î) poartă în limba română (nicicum în albaneză) înţelesul de micime.

Să-l ilustrăm în contextul limbii:

pic
picătură
picătoare
picuş
picura
pici
picoti
pigmeu
piguli
pisa
piscoi (om mic)
pistrui
piti
pitic
pitula
pitulice
piţigoi
piui
pîlc
pîlpîi
pîrgă
pîrgui
pîrleaz
pîs etc.

Din pi(pî) = mic + rîu = pîrîu (rîu mic).

http://getica.go.ro/ai.htm



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15742 (raspuns la: #15405) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
amintiri din copilarie/Ozzy/06.04.04 - de (anonim) la: 04/06/2004 03:16:54
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Dragi frati si surori,

Cei din generatia mea pot cunoaste ceea ce scriu acum.Cei mai tinerei nu stiu.
Cand m-am nascut la conducerea tarii era Gheorghe Gheorghiu Dej,a murit cand eram in clasa a 2 a primara.Am facut scoala in Mandravela nici nu stiu daca mai exista.Tataie(tatal tatalui meu)ma ducea zilnic la scoala si ma lua inapoi.Toti baietii purtam un fel de uniforma ca o fustita pepita cu patratele mici alb-negru,guler alb si funda mare rosie la guler.Cam ciudat obicei,nu?

Prin clasa a2 a dupa ce Dej a murit,a fost plans de popor atunci,a venit la
conducere Chivu Stoica,un tip cu capul chel(se radea)care emula pe bossul lui rus,Hrusciov.Un var apropiat al tatalui meu a fost atunci adjunctul lui Stoica.
Cand erau petreceri in famile,nunti,sarbatori etc,venea adus cu masina si sofer personal care statea pana pleca el acasa.
Era una neagra cu...perdele la geamuri,marca Zil(mai tarziu a avut o Volga),era un lux pe atunci.Cand a cazut Stoica,a cazut si el.

Dar a apucat sa aiba o casa vila mare pe Aleea Trandafirilor data de partidul comunist pe gratis.Acest var al tatalui meu era un mocofan mare.Cand venea la mese,se indopa la refuz si apoi se ducea la WC si isi baga degetul pe gat,voma sa poata manca si mai mult!
Avea un baiat de-o varsta cu mine,sotia lui mereu se dadea mare cucoana,dar tot taranca era.
Cu varul meu,de cate ori ne vedeam ne luam la bataie,il cafteam bine.Alteori,pana la batai eram prieteni si la petreceri ne bagam sub masa sa ne uitam sub fustele rudelor,chiar si a mamelor noastre.De mic am luat-o aiurea in viata!
Cand noi ne duceam la ei,isi acopereau cu ziare picioarele mesei,nu cumva sa le zgariem ...din greseala.Aveau si mobilierul ,sifonier,etc,...imbracat in ziare.
Odata am furat un pistol cu capse jucarie de la varul meu si mama mia ce scandal a iesit!L-am dat inapoi dar ai mei m-au batut in prostie.

Imi placea sa stau la bunici(din partea tatalui)si in vacante,mai ales cea de vara,ai mei ma expediau la ei,eram fericit si aveam si prieteni de joca,unul pe nume George altul Gabi,dar noi ne numeam intre noi"Domne".
Tataie a fost locotenent de cavalerie in primul razboi si decorat pt. rani si bravuri.Avea pe un perete pe hol poze in sepia cu el ca soldat.
Un om admirabil,f. bun si mereu interesat in politica,citea ziarele zilnic si multe.
Se culca la 7 seara si se scula la 4 dim.Cu gainile.Aveau in curte un prun si un cais,o magazie si un loc unde crestea in fiecare an un porc pt. Craciun.Avea o capra,gaini,rate si o gasca pe nume Maritza,care era ca un caine,doar familia o stia,in rest ataca pe orice strain,postasului ii era frica sa vina la gard.Maritza a murit de batranete,asa o indrageam toti de mult.

Mamaie n-a muncit in tinerete deloc,s-a maritat cand avea 18 ani cu Tataie care era cu 15 ani mai in varsta,era un fel de traditie.
Au avut 2 copii,o fata,a murit la 17 ani de TBC si pe tatal meu.
Pe aceiasi strada locuiau multe din rudele lor,2 surori ale lui mamaie si veri ai tatalui.Bunicii pe atunci nu aveau inca televizor si cu mamaie mergeam in fiecare seara la una din sorele ei sa vedem filme.
Multi de pe strada nu aveau TV-uri,cand era un film f. bun si american sau francez ori italian(rareori,in rest erau rusesti in prostie numai despre razboi si comunism),ne adunam cate 15-20 persoane fie la un vecin fie la sora lui mamaie,sa-l vedem.

Mai tarziu,ai mei au cumparat si lor un TV,ca al nostru,rusesc si desigur cu lampi,daca se ardea una erai in pom pt. ca se gaseau f. greu de schimb,trebuia sa ai...relatii.Nu-mi aduc aminte marca TV ului,stiu ca era desigur in alb-negru si ecranul oval, cutia din lemn si in fata jos avea 2 butoane mari in stanga si dreapta,pt. sonor si altceva,avea 6 clape mici la mijloc pe care apasai sa-i dai drumul,sa-l inchizi,etc.

Multi din voi poate nu ati auzit de anume emisiuni din vremea mea,poate altii stiu,ma uitam duminicile dim. la un serial pt. copii numit"Aschiuta si Daniela".
Aschiuta era o papusa din lemn cu o palarie ascutita pe cap.El o numea pe Daniela,Danielutza si vorbeu despre copii si scoala si raspundeau la scrisori trimise de copii.
Danielutza era tare frumoasa cu gropite in obraji si cred ca aveam 6 ani atunci si eram indragostit de ea la nebunie.Ea avea vreo 25 ani...apoi m-am indragostit nebuneste de alta actrita din alt serial ce-l urmaream cu sufletul la gura"Capitanul Val-Vartej",pe nume Irina Bora,bruneta si frumoasa la culme.
Danielutza era blonda.Uneori a jucat si ea in episoade cu Irina,era o placere pt. mine sa le vad pe amandoua deodata.
Mai tarziu Irina Bora s-a maritat cu un tenor de opera,Dan Iordachescu.
Ca veni vorba de muzica,pe atunci se asculta Gica Petrescu,Mia Braia,Dorina Draghici,Angela Moldovan,Ioana Radu,mai tarziu a aparut Margareta Paslaru,
Marina Voica,Aurelian Andreescu(pe asta am ajuns sa-l cunosc cand eram la liceu),Cornel Fugaru si in special italieni,ca Gianni Morandi(erau si filme pe ecrane cu el,muzicale),Adriano Celentano,Domenico Cutugnio Rita Pavonne,francezi ca Eddy Mitchell,Joe Dasin,Johnny Halliday,Yves Montand,Gilbert Becauld ,Sylvie Vartan(era casatorita cu Halliday),Juliette Grecco si multi altii.

Mergeam cu mamaie la filme serile,ori alteori stateam pe o bancuta in fata gardului casei si alte femei se adunau la taclale,ma fascinau barfele lor.Aveam un costumas vara din catifea albastra cu pantaloni scurti,de vizite.Si un fes pe cap cu alb si albastru.Am apucat s-o vad si pe strabunica,mama ei, avea 105 ani si eu aveam 5.Mereu eram pus pe prostii(inca de atunci!),ii placeau dulciurile si ii dadeam o bomboana de ciocolata(Se numeau Lebada),dar ii spuneam:"Inchide ochii si deschide gura".Apoi dupa sa zic 30 min.ii spuneam acelasi lucru si ea facea.De data asta ii puneam in gura un gainatz de gaina....
Si radeam da cadeam pe jos de cum se stramba,si incerca sa ma loveasca cu o nuia,dar nu putea,atunci venea mamaie si ma alerga prin curte si eu ma cataram pe magazie si radeam mereu.

Cu prietenii mei ne dezbracam goi sa ne uitam la putzele noastre,Goergica avea o sora ,tot de 5-6 ani Mihaela(o numeam Ela) si se dezbraca si ea si-si arate pasarica.Cred ca de pe atunci mi s-au tras treptat pornirile mele sexuale de mai tarziu....

Mamaie si Tataie,aveau ce se numea atunci,closet in fundul curtii,sau cacastor,sau altii il numeau vatra.Eu aveam sub pat insa olitza si imi faceam nevoile in ea,mamaie ducea apoi olita la closet.Nu aveau baie(cada sau dus),ci se spalau intr-un lighean mare,la fel mamaie ma spala in lighean.
Nu aveau nici apa in casa,pe strada era o cismea(asa se numea)comuna si toti de pe strada se duceau cu galeti sa ia apa pt. gatit si spalat.

Bunicii nu aveau aragaz,ci o soba mare din fier in care puneau lemne si ca ochiuri erau cercuri de diferite dimensiuni din fier si daca doreai foc mic scoteai cercul mic,sa intre foc mic.
Avea un burlan ce iesea la acoperisul bucatariei.Vara gatea in magazie.Aveau soba si foloseau lemne sau carbuni sa fie cald.Tataie avea un lighenas mic in care facea spuma din sapun sa se barbiereasca,si vara,mereu afara in curte.

Noptile,la culcare dormeam cu mamaie,tataie era in sufragerie.Mamaie ma punea sa ne rugam la Dumnezeu,spuneam impreuna"Tatal Nostru"si apoi imi citea cate un basm din Fratii Grimm,pana adormeam.
Tataie a avut 2 frati,el s-a nascut in Bacau.Mamaie s-a nascut in satul Greci nu departe de orasul Gaesti.Ea a avut 3 surori si 3 frati.Acum toti au plecat din lumea asta,ultima a fost mamaie,la 95 ani.A plecat cu 2 ani in urma.
Sorele ei de pe strada,au murit cu 2-3 ani inaintea ei,mamaie se senilizase saraca....mergea la casele lor si statea cu orele pe bancutze asteptandu-le sa iasa din curte...Tataie a murit cu mult inaintea ei,in 1985.

Eram deja in USA,i-am iubit si iubesc inca.
Tataie dupa razboi a muncit ca postar,cu bicicleta,au tras de bani cu dintii sa-si puna copii la scoli(erau cu plata),sora tatlui meu a fost o f. buna in matematica,tatal meu a facut liceul la Gh. Sincai si apoi a vrut sa devina chirurg insa si-a dat seama ca e prea sensibil si a urmat in schimb facultatea de biologie.A fost cel mai bun!La 25 ani un savant roman(Traian Savulescu)
l-a ales sa-i fie asistent.Mai tarziu a devenit directorul Institutului de biologie din Bucuresti.Avea masina la scara.
A fost demis si mutat la Baneasa,la Institutul de protecia plantelor pt. ca eu devenisem dizident politic....Are 74 ani azi.

Familia mamei mele a fost mai instarita si au avut pamanturi...inainte de comunism.Ea a avut 6 frati si surori dar toti au murit de mici copii de TBC,inca din timpul razboiului(al 2lea mondial),ea a fost cea mai mica,doar unul din fratele ei a trait pana la 33 ani dar a murit tot de TBC.Ea avea 7 ani pe atunci.
Mama ei a fost casatorita de 3 ori,n-a avut noroc de soti buni....toti 3 betivi
o bateau mereu,al treilea cel mai rau si era in Garda de Fier,mare scula de nazist imputit atat sub Zelea Codreanu cat si Horia Sima.Era mandru cand isi punea uniforma cu diagonala si pistol la centura si avea un bici,venea acasa
beat si o batea pe bunica cu biciul din senin!!!A murit in munti impuscat de comunisti.

Bunica pe care eu o numeam"Cuscra"pt. ca asa o numea mamaie,a murit la 82 ani de cancer la stomac,in 1972.Mamaie a ingrijit-o mult.
Cand lua pensia, mereu imi dadea pe furis 20 lei.I-am facut si ei destule poante proaste de copil mic...o scuipam si imi spunea:"pe lumea ailalta ai sa ma lingi",puneam in mancarea ei sare cu nemiluita,ii faceam sicane de ex. legam 1 leu cu ata si il puneam pe holul casei si ma ascundeam dupa perete,ea il vedea si eu il trageam incet,ea dupa el,odata a cazut pe jos.
Altadata aveam un prieten pe care ea nu-l agrea,si venea acasa sa ne jucam de-a indienii si cowboyy,eu eram mereu ....indian si ma vopseam cu culori pe fata si eram la pielea goala.
Odata a vrut sa-l dea afara din casa si m-am suparat,am imbrancit-o de a cazut si lovit la cap de frigider....am crezut ca murise si am plans si l-am luat la bataie pe prieten.
Din fericire n-a avut nimic...!

Mamaie si tataie nu aveau frigider ci racitor,el la 2 zile mergea si cumpara blocuri de gheata,le punea in el pe o usa deasupra.

Bunica"cuscra"a avut 3 surori,una din ele o numeam in familie"Cucoana"pt. ca era bogata si sotul ei mare businessman in flori si mai ales lalele,le importa direct din Olanda.
De cate ori venea in vizita la Cuscra la barfe si cafea,ma supara pt. ca mereu de cum ma vedea imi zicea:"Ce mai faci bai putza?".
Alta sora a fost castorita cu marele inginer si pilot de raliuri din anii interbelici,Jean Calcianu.
Alta a fost casatorita cu un colonel din garda personala a regelui Carol.

Mama mea la fel a urmat liceul Sincai(cu tatal meu s-au castorit la 25 ani,amandoi nascuti in 1930)si apoi facultatea de economie si a fost contabil sef la Fabrica de Ciocolata si Produse Zaharoase Bucuresti,pe Sos. Viilor.
Urma sa devina directoare cand a fost si ea data jos din pozitii ca si tata cand eram pe lista..neagra a securitatii.

Am fost singurul lor copil,dar inaintea mea urmau sa aiba altul,insa a murit prematur...ma gandesc si azi la soarta....ce ar fi fost s fi fost eu ...primul?
Azi nu mai scriam aceste randuri!

Mi-am stricat dintii de copil....prea multe dulciuri ce aducea mama acasa.
Ei traiesc azi in Buc.in apt. de bloc,comunistii au luat casa dupa ce am intrat eu impotriva lui Ceausescu si a lor.
N-au vrut sa vina aici in USA,dar ii ajut lunar cu dolari,pensia lor e mica.E randul meu sa-i ajut.

Eu?Eu trebuia sa fi fost mort de 5 ori pana acum.
Cand aveam 2 luni,tataie avea un cantar si asa ma cantareau,unul vechi cu balanta si o greutate de bronz in forma de para,grea.Odata m-a pus pe cantar si din greseala a facut para sa cada pe capul meu....mi-am pierdut cunostinta si au trebuit sa ma duca la reanimare imediat.Ai mei au fost tare suparati pe el o vreme,caci puteam sa mor.

A 2 a oara,aveam 9 luni si am facut pneumonie cronica.La reanimare din nou si apoi zilnic niste injectii.I cheated death again!

A 3 a oara aveam 4 ani si eram la poarta,ma uitam la baieti mai mari jucand fotbal pe strada.Un altul care nu juca m-a ochit cu prastia si m-a lovit in cap de mi-am pierdut pe loc cunostinta si sangeram de nu se oprea deloc.La spital din nou...si azi am o scobitura mica in craniu,dar pacalisem iar moartea.

A 4 a oara era sa mor in batai la securisti,Dumnezeu exista!Am pacalit iar moartea.

A 5a oara,in USA de O.D.(overdose)prea multe droguri si bautura combinate deodata.La spital dus de gagici.
Am pacalit iar pe Mr. Death.

Nasa mea mare care mereu mergea la sora ei in Franta,fie la Nice ori Paris,aducea reviste multe si chiar si sora ei ii trimitea apoi postal in R. reviste.Unele se numeau CineVerite,si la mijloc aveau poza dubla(gen Playboy) cu diverse starlete in pielea goala.Aveam 10 ani si mergeam la ea in pod unde la tinea pe cele vechi si furam acele pagini.Acasa ,in camera mea,le puneam pe perete la pat,si tin minte ca atunci eram indragostit lulea de Raquel Welch,aveam si poze cu ea pe perete.Desigur ca incepusem sa ma masturbez deja cu gandul la ea mereu.
Odata a venit un preot cu dascal de paste sa sfinteasca casa si in camera mea...popa dadea cu busuiocul si apa sfintita aiurea peste tot,caci ochii lui esra pironiti pe pozele mele!Ha!Tin mint ca repata mereu:"...Minunat,minunat..."

Mai la 7 ani aveam o papusa,in chip de fata si nu stiu de ce(nici azi)o numisem ...Magdalena?Dar dormeam cu ea in fiecare noapte,ai mei faceau misto de mine.
Prima mea iubire a fost la 6 ani(nicidecum sex!) si toti baietii o iubeau,se numea Renata,o alergam peste tot si odata am prins-o si sarutat-o pe gura(nicidecum french kiss),m-a strans in brate si m-a sarutat inapoi....am fost
cel mai fericit pt. ca ceilalti baieti nu au avut sansa asta,m-au urat chiar.O vreme am fost prieteni si mereu ne ascundeam si ne sarutam copilareste pe gura.

Apoi ne-am mutat si am schimbat scoala,nu ne-am mai vazut.Dar au venit alte fetite in viata mea,cu gramada,mai tarziu cand am dat de gustul pasaricii....
nu ma mai opream,desigur ca primul sex ce am avut a fost lamentabil,dar la 14 ani ce stii?Nici fata nu stia deloc,fiind de-o seama cu mine si amindoi la virginitate,desigur ca nu a avut orgasm.
Dar cu timpul ne-am educat si expertizat,apoi am trecut ca un fluturas de la una la alta.
Am mai scris astea.

Cand aveam 14 ani eram deja cu o gasca de copii de-o varsta si mai mari cu 5 ani ca noi.
Ne duceam pe terasa unui bloc al unora si ne masturbam toti ,care se scapa primul trebuia sa dea 25 lei ....era Tudor Vladimirescu pe hartie.
Furam din magazine zilnic bautura si conserve,alteori spargeam masini noaptea sa furam,de multe ori ne bateam cu alte gasti din alte cartiere,era unul numit Ferentari(plin de tzigani),altul Pajura,altul Chibrit,altul Damaroaia de ex.Batai cu bate si cutite,am fost taiat de cateva ori,as putea zice ca as fi putut muri a 7a oara.
Aveam un lant cu mine mereu,cu asta loveam la sange.Ionel,un tip din gasca avea de ex o bara de fier,asta a fost mereu prin puscarie,ca si Virgil,Faraonul,Gica cutit lung,Broscoiul.Pe mine ma numeau Montzi.
Broscoiul era un tzigan mic dar f. rapid cu pumnul,nici nu-l miroseai!Odata m-am batut cu el si mi-a spart nasul,n-am vazut pumnul deloc!
Erau niste frati pe nume Carligel(3)si erau spaima cartierelor,mai era si Gelu Pandelica,asta doar se arata si fugeu toti,mai era Virgil Vlajganul,si asta batea de speria lumea.

Odata eram si jucam barbut afara in dosul blocului si o femeie a cazut(s-a sinucis)chiar langa noi,blocul avea 9 etaje.Tin minte si acum,ne uitam la ea cum ii curgea sange din nas si urechi si gura.Am plecat si chemat militia.
Altadata omoram niste broaste si popandai cu latzul de sarma si vedem o gramada de oameni,femei,copii ,barbati alergand dupa un tip la 23 ani urland :Puneti mana pe el ca si-a omorat tatal cu toporul."
Atata am asteptat,eram cred ca doar eu Ion si Valerica,ca ne-am si luat dupa el,l-am prins si luat la cafteala de l-am umplut de sange.O patrula de militari trecea pe acolo si l-au luat ei in primire pana a venit militia.

Mergeam la scoala si acolo iar batai cu alte gasti.Fumam deja si beam ,jucam poker pe bani si haine(aveam cativa legaturi la Shop-uri pe valuta),uneori aveam noroc de o pereche de jeans,de multe ori insa pierdeam.Trebuia sa fur bani de la parinti ori din casele altora.Intram pe geamul de la baie,stiam cand nu e nimeni acasa.
Uneori cu Valerica ne uitam la femei cum fac baie,odata era una f. frumoasa si cada era chiar sub geam.Geamul deschis,si ea in cada.Ne bagam efectiv capetele pe geam ,ea se spala si noi eram la 1 metru de ea!!!!N-am fost prinsi niciodata.

Cand aveam 10 ani alergam cu Georgica dupa fetite si le prindeam si apoi le bulaneam si frecam la pasarica.Odata am vazut o fata de 14 ani masturbandu-se cu un creion in WC,tot pe geamul de la baie.
Ca sa te uiti la bloc pe geam se facea in curtea interioara si era un culoar de trecere de la o scara la alta pt. a duce gunoiul la tobogan.Ei bine trebuie ca eram inconstienti!!!!Geamurile la 2 apt. erau la perete pe acest hol care avea
o balustrada de fier....Ne urcam pe balustrada si ne sprijineam de perete si apoi ne uitam pe geam.
Ganditi-va ca uneori eram la etajul 3,6,8,9 si o miscare gresita...moarte,te faceai praf in curtea interioara.
Oare de cate ori am sfidat moartea???

Dar acum inchei aici cu alta amintire de cand aveam 5 ani.Parintii de Craciun cumparau jucarii cu 1 sapt. inainte si le ascundeau in sifonier.Eu stiam unde-i cheia si ziua deschideam sifonierul ,le luam si ma jucam cu ele,apoi le puneam la loc in aceleasi pozitii,cand venea ziua Craciunului ma prefaceam ca sunt uimit de ele....

Pt. mine aceste randuri ma ajuta la scrierea memoriilor,la copiez pe printer si apoi le traduc si rescriu in detalii in engleza,dar sper ca si pe voi din Cerc va intereseaza sa cititi.Poate multi din voi nu ati avut astfel de copilarie ca a mea.Sper sa fie candva publicat acest text.

Desigur si repet sunt alta persoana azi si de 14 ani total opusa,dar de ce sa fug de trecut?E parte din viata mea,o experienta prin care am trecut odata.

Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries).














































































































































































































































































































one more...for you, Belle! - de SB_one la: 18/07/2004 18:48:21
(la: Femeia)
TOP TEN THINGS ONLY WOMEN UNDERSTAND

10. Cats' facial expressions.

9. The need for the same style of shoes in different colors.

8. Why bean sprouts aren't just weeds.

7. Fat clothes.

6. Taking a car trip without trying to beat your best time.

5. The difference between beige, ecru, cream, off-white, and
eggshell.

4. Cutting your bangs to make them grow.

3. Eyelash curlers.

2. The inaccuracy of every bathroom scale ever made.

AND, the NumberOne NumberOne thing only women understand:
1. OTHER WOMEN

...WE ALL NEED TO SMILE !!!



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#18029 (raspuns la: #18028) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pacat ca "dinozaurii prosti" mor greu !!!! - de Misoginul la: 29/07/2004 16:16:14
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)

Stau si ma uit cu mirare...

la prostiile pe care sunt unii in stare sa le debiteze pe net (vezi onor "Domnul"
de mai sus..)



Stimate Domn,

Se pare ca fie nu v-ati dat seama si suferiti de o boala incurabila pentru care
din pacate inca nu s-au deschis saloanele la noile ospicii, fie bateti campii
"cu gratie" neavand alta ocupatie...

Este adevarat ca net-ul este un loc liber unde fiecare poate sa isi exprime
opiniile insa ... cu bun simt.

Americanii (pe care ii blamati atat de mult) au un cuvant "netiquette"
ceea ce in traducere libera in limba materna ar insemna "eticheta", "politete
pe net", "bun simt", etc.

(Mi-am permis sa fac traducerea intrucat din cate vad, Dumneavoastra, comunist
convins fiind, nu cred ca v-au interesat vreodata "valorile capitaliste"
aici incluzand si limbile straine...)

Sa revenim "la concret tovarashu' " cum se spunea pe vremea
Dumneavoastra (de fapt si a mea tinand cont de faptul ca am sarit de 40 de ani
de ceva timp).

Se pare ca Domnia Voastra isi aminteste cu nostalgie de anii respectivi
cand in orice clipa iti putea bate un securist la usa ca sa te ia ...nu se stie
pana cand (asta in cazul fericit in care mai vedeai lumina zilei vreodata),
ani in care stateai la coada doua zile pentru o punga de "tacamuri de
pui
" sau pentru o punga cu "nechezol" (pentru cei
tineri "tacamuri de pui" = capuri + gheare, "nechezol"=cafea
cu foooarte multi inlocuitori in ea, naut, soia, etc in proportie de 80% inlocuitori
si...ceva cafea pe acolo :).....

Se pare ca uitam prea usor serile cand programul la televizor dura 2 ore din
care 1 ora era telejurnalul cu "ispravile Tovarasului Nicolae Ceausescu"
iar inca o ora erau ODE, de lauda despre marile realizari ale
comunismului...

Nu vreau sa fiu inteles gresit, am trait acei ani, e adevarat ca s-au facut
multe dar cu multa munca, fara nici o bucurie, in "foame" de
mancare, de cultura, de informatie si cu multe vieti sacrificate degeaba (din
pacate)...

Da recunosc, s-au construit mii de blocuri, poduri, sosele, tot ce doriti...dar
la fel recunosc ca am crescut cu frica in suflet ca nu cumva sa spun vre-un
banc fereasca Dumnezeu ca mama (singurul parinte) sa nu isi piarda painea din
cauza asta.

Dumneavoastra va amintiti cu nostalgie ce bine era atunci ?

Eu imi amintesc ce sarbatoare era cand veneau de Craciun portocale in "Alimentara"
si cum mama dupa ce statea la coada 3-4 ore pentru 2 Kilograme, nu manca ca
sa pot manca eu !!!!!

Sunteti un "TRIST" Domnule , trist pentru ca sunteti "ORB",
nu din fericire nu in sensul fizic ci "ORB" referitor
la amintirile triste.

Stiu, ma veti intreba cu ce este mai bine astazi cand mii de oameni nu au de
lucru, sunt someri, etc, etc, bla, bla, bla...?

Spre diferenta de Dumneavoastra am invatat ceva in anii de dupa '89.

Somerii sunt de doua feluri:

- temporari (pentru ca isi schimba munca sau isi cauta alt serviciu)

- permanenti (pentru ca sunt incapabili sa se reprofileze sau sa faca ceva,
sau sa munceasca, sau sunt puturosi, etc)

Personal sunt inginer mecanic insa vazand ca incep sa "fac foamea" m-am reprofilat,
am invatat ani de zile si inca mai invat si har Domnului am avut ce manca si
eu si familia mea tot timpul.

"Onorate Domn", munca e grea de aceea din pacate sunt someri,
nu pentru ca nu sunt locuri de munca ci pentru ca fie nu vor, fie le considera
degradante, refuza, sunt lenesi si puturosi, etc.

Am uitat sa va spun:

- NICI O MUNCA NU E RUSINOASA !!!!! (daca nu v-a spus nimeni
pana acum, asa ca lasati chestiile cu somerii, altceva ?)

Oh, nu...

Hai sa anticipez, crimele....


"Musiu", crime erau si pe vremea aceea numai ca nu se spunea
si nu se recunostea nimic.

Altceva ?

Parca imi amintesc ca scriati ca pe vremea lui Ceausescu Romania avea "miliarde"
de dolari in vistierie ?

HAHAHAHA, SUNTETI HILAR Stimate Domn !!!!

Aveti notiunea de milion sau miliard, stiti cate cifre (zerouri) are fiecare
si in cazul afirmativ, chiar stiti ce bani avea Romania atunci ? Mai interesati-va
!!!!

Bateti campii !!!!! (scuze)

Revenind la tampeniile pe care le-ati debitat in "epistola trista"...

Scrieti acolo ca americanii isi consuma tot salarul pe chirie si sunt vai de
mama lor...

Aveti macar idee la cat se cifreaza venitul mediu in America pentru un american
normal cu un serviciu normal si cat costa o chirie, mancarea si necesitatile
pe luna?

Vad ca stiti sa accesati internetul, datele sunt publice, cautati-le Dumneavoastra
si veti fi mirat sa constatati ca dupa ce isi plateste chiria, "prostul
de american"
mai cheltuie 3-400 de dolari pe luna pe mancare si
mai si ramane cu 6-800 de dolari lunar in buzunar
!!!

Hai sa concluzionez pentru ca deja am obosit si nu cred ca merita sa pierd timpul
cu "EX" activisti de partid, securisti, sau ce veti fi fost
pe vremea aceea..

DA, la Domnia Voastra ma refer !

E adevarat ca azi viata nu e roz insa, personal, prefer sa muncesc 14 ore pe
zi si sa le pot oferi copiilor mei portocale si tot ce isi doresc decat sa ii
vad ca saliveaza de pofta sau le e foame cum se intampla pe vremea aceea.

Prefer sa "ignor" RAP-ul si MANELELE si sa caut un post de radio sau o muzica
adevarata pe CD decat sa aud stau si ma uit la "ODE"
si "LAUDE CONDUCATORULUI IUBIT" sau prefer sa ma
uit cu mirare la prostiile pe care sunt unii in stare sa le debiteze pe net
(DA, la Domnia Voastra ma refer !!! )


In incheiere:

Bunicii mei au fost invatatori (ai Domniei Voastre ce au fost, activisti care
au introdus comunismul in Romania ???)

Pe vremea aceea (tot capitalism era) o duceau saracii asa de greu incat bunicul
lucra iar bunica nu era nevoita decat sa stea acasa si sa aiba grija de casa
si copii chiar daca era si ea invatator...


E adevarat ca nu aveau de niciunele (in afara de 2 vaci, cateva hectare de
teren, ca nu era Craciun fara porc + vitel taiat, ca mama a facut o facultate
si a fost profesor toata viata....)

Si toate astea dintr-un amarat de salar de invatator (al bunicului) care lucra
intr-un sistem capitalist de rahat !!!

Nu DOMNULE, nu CAPITALISMUL este de vina ci
indivizii de teapa Dumitale care il deformeaza batand campii
si oprind schimbarile !!!

Pe scurt:

Uite ce-i "BADIE" , personal mi-e rusine ca mai sunt oameni care desi
ar trebui sa aiba capul pe umeri ne fac tara de rahat batand campii pe net,
prin strainatate si prin ziare!!!

Ia du-te si impusca-te MATALE, dar nu oricum, in cap sau in
gat !

O sa obtii doua mari avantaje:


  • o sa mori repede si fara chinuri


  • ne vei scuti pe viitor de prezenta Dumitale obositoare, tampa si incomoda





  • Cu.....consideratie (desi e prea mult cred, de stima nici nu poate fi vorba...)


    Un...."batran" realist !!!



    Misoginul

    #18544 (raspuns la: #18438) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
    (la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
    see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

    Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

    Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

    De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

    Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

    Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

    Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

    Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

    Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

    Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

    Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

    Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

    1.Plăsmuirea minciunilor.

    2.Răspândirea lor hoţească.

    3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

    În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

    Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

    După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

    A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

    Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

    Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

    Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

    Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

    Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

    În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

    În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

    De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

    Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

    Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

    Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

    Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

    În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

    Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

    Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

    Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

    O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

    Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

    Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

    Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

    În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

    În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

    Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

    În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

    De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

    Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

    Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

    La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

    Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

    Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

    Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

    Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

    Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

    O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

    Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

    După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

    După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

    La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

    De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

    De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

    Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



    În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

    Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

    Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

    În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

    Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

    Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

    Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



    În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

    „Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

    „Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

    „Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

    „Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

    Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

    Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

    Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

    Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

    Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

    Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

    Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

    Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

    Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

    Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

    William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

    Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

    Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

    Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

    Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

    Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

    Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

    Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

    Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

    Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

    Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

    Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

    Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

    Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

    Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

    Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

    Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

    Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

    Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

    Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

    Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

    Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

    Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

    Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

    Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

    Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

    Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

    Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



    Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

    Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

    -semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

    -devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

    -deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

    -deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

    -exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

    -animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

    -asprimea comportamentului;

    -severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

    -atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

    -răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

    -nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

    -vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

    Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

    Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

    În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

    Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

    Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

    Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

    Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

    Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

    Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

    Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

    În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

    Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

    Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

    Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

    Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

    Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

    În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
    RADACINILE ADANCI ALE CIVILIZAŢIEI DANUBIENE - de SB_one la: 01/09/2004 22:20:04
    (la: Afla despre Trecut!!!)
    RADACINILE ADANCI ALE CIVILIZAŢIEI DANUBIENE
    de Marco Merlini

    1. Starea înaltă a Civilizaţiei Danubiene

    Starea de “civilizaţie de început” nu mai poate fi limitată numai la regiunile care au atras de mult atenţia cercetătorilor (Egiptul, Mesopotamia, Libanul şi antica vale a Indusului),

    Dar ea a trebuit să se dezvolte ca să poată imbraţişa civilizaţia Neolihică şi Cialcolitică a Vaii Dunării.

    Câteva caracteristici ale civilizaţiei în sud-estul Europei:

    - Dezvoltarea unei economii de subzistenţă agrară prin îmbunătăţirea terenului agrar şi a tehnologiei. Agricultura nu mai este limitată numai la cele mai bune petice de pamânt arabil din jurul aşezămintelor, ci este practicată pe terenuri mai dificile la o oarecare distanţă de casă. Există evidenţă a folosirii plugului şi a irigării.

    - Rafinamentul şi îmbunătăţirea tehnicei de producţie a ceramicii. Progresul în tehnologia ceramicii este la fel de rapid atât în vest cât şi în est.

    - Apariţia metalurgiei a fost un proces independent care n-a fost influenţat de tradiţiile din Orientul Apropiat.

    - O creştere în comerţ poate fi observată încă de la mijlocul mileniului opt t.p. (timpul prezent). Era un comerţ la distanţă lungă şi care implica scoici, marmoră, obsidian şi cupru.

    - Urbanism. In cadrul aşezământului care se extinde, un aranjament mai eficace poate fi observat în cursul dezvoltării sale. Planurile stilurilor de strazi şi aliniamentul caselor devin mai complexe în timp. Cât despre mărimea aşezămintelor, unele cresc atât de mult încât oferă case pentru câteva mii de locuitori.

    - Case. Au loc schimbări în mărimea şi funcţia clădirilor. In timp ce mărimea medie a caselor este de cam 8 x 5 m, clădiri în oraşe mai mari pot avea o lungime de până la 30m, două etaje, cu două până la trei camere pe fiecare etaj.

    - Cladirile îşi asumă funcţii mai specializate. In mileniul opt p.t., există o tendinţă fie ca spaţiul să fie separat după etajele din casă sau, mai preferabil, să se construiască clădiri separate cu funcţii specializate. In plus, arhitectura profană şi sacrală tinde să-şi asume trăsături mai distincte decât în perioadele anterioare. La câteva şantiere arheologice au fost excavate modele de temple. Unele dintre ele trebuie să fi fost probabil structuri mari pe platforme întinse.

    - Stiluri sophisticate de imagini religioase.

    - Europa de sud-est şi-a dezvoltat sistemul ei de scris (Scrisul Danubian) acum 7300 de ani şi este cel mai vechi scris cunoscut până azi.

    http://www.dacia.org/articole/radacini-civilizatie.html


    SB
    ................................................................
    it's nice to be important, but it's more important to be nice !
    #20814 (raspuns la: #20782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
    Menhirul îsi avea psihologia lui. - de DESTIN la: 03/09/2004 03:19:12
    (la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
    Amintem in ultimile comentarii ca raspuns dat:

    "Milenara noastra istorie, cultura si credinta dacilor, odata citite, studiate sunt reale surse ce vin sa ne vorbeasca despre nemurirea sufletului."

    TRECUTUL ESTE GARANTIA VIITORULUI - DACIA STRABUNA

    O dovada ce sta marturie – formidabila ideologie, pe care dacii au raspandit-o în toata lumea, prin marele flux dacian,asezand, totodata, pe langa temelia scolilor teozofice si temelia unei singure biserici.

    Biserica daciana universala, dupa cum constata marele Pitagora.

    Simbolul acestei biserici este bolovanul de piatra – menhirul.

    Carpatii nostri devin sfinti: “Piatra Domnului” (Car ˆ piatra; pati ˆ Domn), în limba clasica armeana, care este o ramura dacica.

    Menhirul este un cuvant compus: men ˆ spirit; hir ˆ hire – hirea (firea) omeneasca, în perioada ei de trecere din tertiar în cuaternar.

    Menhirul = Simbolul perfectiunii si al vietii eterne.

    El stabileste o norma în viata omului.

    Este un nucleu divin.

    Menhirul îsi avea psihologia lui.

    Strabunii nostri i se închinau,cu credinta ca se adreseaza însasi divinitatii, iar în aceasta forma sadita adanc în sufletele lor, ca trimis de sus, menhirul se raspandeste peste tot pamantul.

    “Sub acest înteles a patruns peste tot locul unde exista suflare omeneasca, punand temelia unui singur lacas – biserica universala si a celei dintai scoli doctrinare, desavarsite de marii initiati care le conduc.”

    Pentru explicarea faptului,amintesc de profesorului arheolog Archinti, care, în cartea sa Degli steli, vorbind de menhire, spune:

    “Istoria si descrierile calatorilor antichitatii, ca si arheologii moderni, au semnalat existenta unei imense cantitati de monumente brute, mai primitive decat toate monumentele cele mai frumoase ale antichitatii”. Aceste “razii”, de cea mai veche arta primitiva se gasesc raspandite în întreaga omenire. Oriunde ramane amintirea unei stravechi civilizatii”

    Intalnim aceste monumente pe toata suprafata pamantului, pe ambele emisfere, în unele locuri sunt mai numeroase, iar în altele sunt dispuse la distante foarte mari si rare.

    Cele situate în afara Europei sunt putine si foarte departe unele de altele, iar cea mai mare parte au aspectul de adevarate opere de arta, care au scapat atentiei arheologilor.

    Cele existente în Europa starnesc de secole curiozitatea si interesul oamenilor de stiinta si inspira o teroare mistica celor din jur.

    Numele lor e menhir sau menir, iar cea mai mare parte se gasesc în Franta (Bretania), Anglia, Irlada, Scotia etc., formand mari aliniamente sau cercuri sfinte (Cromlech). Noi avem Curm. Numele lor sunt luate din vechile dialecte galice.

    În regiunile unde este prezent menhirul, populatia vorbeste un dialect neanteles nici de francezi, nici de englezi etc. ceea ce denota ca numele lor sant luate din vechile dialecte: menhiri, cromlechi; în Sardinia – “Pietre del circo”“ toate cu acelasi caracter religios.

    Obiecte de groaza mistica, sau de teroare, de legende stranii, fabuloase si socotite opere supranaturale, ele sunt anterioare oricarei arte orientale egiptene sau asiatice.

    Intrebarea este :
    cum si cu ce mijloace preistoricii au putut ridica în picioare acei monoliti, menhiri, de înaltimi si grosimi considerabile atingand zeci de metri?

    Asemenea monumente se afla în nordul Frantei (Armorica), în Anglia (Irlanda), în Spania, dincolo de Gibraltar, în nordul Africii.

    Ptolemeu, marele geograf, le gaseste în Egipt.

    Se mai semnaleaza în Rusia, prin Siberia, India, Asia (Chaldeea, Persia, Palestina), în America si peste tot pamantul.

    Profesorul italian Ed Morse a descoperit grupuri de dolmene la baza muntilor situati la 10 mile de Osaka (Japonia).

    În toate aceste regiuni, traditiile locale spun ca popoarele vechi îsi faceau rugaciunile înaintea acestor pietre, încredintati ca se adreseaza însasi divinitatii.

    Cu ele si-au facut oamenii lacasuri de rugaciune, mari aliniamente, cercuri sacre.

    Menhirul este temelia bisericii universale, temelia adevaratului ortodoxism, în sensul strict al cuvîntului.

    Cu toate acestea …de ce?
    Conciliul Ecumenic tinut la palatul Trulli din Constantinopole, compus dintr-o preotime influentata de Vechiul Testament, a hotarat sa se darame pretutindeni aceste pietre sfinte, oprind pana si pomenirea numelui lor.

    Unul dintre membrii Conciliului a dat ordin sa se distruga pietrele sfinte din Galia.

    S-a lovit, însa, de rezistenta antropologului Quatrefages, care s-a opus acestui ordin.

    Pe întinsul Galiei, s-au descoperit peste 15.000 de asemenea monumente sacre, cu toate intemperiile si mai ales distrugerea oamenilor.

    Pitagora spune:

    “Ceea ce se misca în tine, ceea ce se numeste – tu – sufletul tau este un dublu eterat al corpului, care cuprinde în sine un spirit nemuritor.
    Acest corp spiritual este organul spiritului. El slujeste sa însufleteasca corpul, care fara dînsul ar sta inert”.

    (va urma in conferinta: Cum gandim?)

    Bibliography:

    Herodot:Historiarum Liberi IX edidit Henri Rudolph Dietsch. Editio altera Curavit H. Kellenberg vol. I Lipsiae, in Aedibus, B. G. Tenbueri, 1885;

    Herodot:Traducerea româneasca publicata dupa manuscrisul gasit în manastiirea Cosula, de N. Iorga, Valenii de Munte. Tip. Neamul Rom. Soc. Pe actiuni, 1909, p. 553;

    Dione Cassius: Historia romana, vol. I-V, Leipzig, Taubner, 1864;

    Hoefer, tomes I-IV, ed. II, Paris, Hachette, 1865;

    W. Froehner: La Colonne Trajane d’après le surmoulage exécuté à Rome en 1861-1862;

    Salomon Reinach: La Colonne Trajane, Paris, Leroux, 1886;

    A.D. Xenopol: Istoria Românilor din Dacia Traiana, ed. III, vol. I-IV, Iasi;

    A. D. Xenopol: Materiale arheologice, vol. I si II;

    Ph. Le Bas: Histoiire romaine depuis la fondation de Rome jusqu’à la chute de l’empire d’Occident, vol. II, p. 558, Paris, Didot, 1846;

    Gr. G. Tocilescu: Dacia înainte de Romani, Tip. Acad. Rom, 1880, p. 594;

    N. Densusianu: Dacia preistorica, Buc. Instit. De Arte Grafice, Tip. Carol Göbl, 1913, p. 1152;

    Teohari Antonescu: Lumi uitate. Studii liiterare si arheologice, Iasi, Tip. Edit. Dacia, P. Iliescu si D. Grossu, 1901, p. 214
    Columna lui Traian, vol. I-III, Iasi, Tip. Goldner, 1910, p. 271

    Dionisiu Fotino: Istoria generala a Daciei. Trad. G. Sion, Tom I, Buc., Impr. Nat. Rom., 1859;

    Teohari Antonescu: Cetatea Sarmisegetuza reconstituita, Iasi, Tip. Goldner, 1906;

    Anton D. Velcu: Contributii la studiul crestinismului Daco-Roman sec. I-IV d. Chr.,Imp. Nat. Buc.;

    Vasile Pârvan: Dacia. Recherches et découvertes aechéologiques, vol. I/1924, vol. II/1925. Buc. Cultura Nationala;


    Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

    #20914 (raspuns la: #20911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...