comentarii

valoare morfologica a cuvintelor dintre ramanem a care


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
stii la ce m-am gandit? - de Catalina Bader la: 09/01/2004 02:22:05
(la: un web server deprimat)
daca este asa cum spui

de ce atata tristete sfasietoare
repetata obsedant

de ce acest sentiment de neputinta
de deprimare
si de ce atata durere si parere de rau.

pentru cuvintele care raman mereu nespuse?
sau pentru ceea ce simtim de fapt?!
#7817 (raspuns la: #7761) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cum va simtiti, aveti impresia ca va intoarceti acasa ? - de realitatea la: 16/03/2005 14:05:15
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Sunt in Toronto, Canada de 24 de ani. Obisnuit ? Nicidecum. Am intrat intr-o hora si o joc. Stiu ca am un acoperis, ma duc la servici unde petrec toata ziua si vin acasa. A doua zi, totul de la capat. Vorbesc engleza la perfectie si totusi nu pot comunica cu canadienii. Trebuie sa fim atenti la ce spunem sa nu fie interpretat si sa nu fim dati in judecata. Copiii nu se joaca afara, trebuie sa dai telefon la prieteni cu saptamani inainte pentru a face o vizita din an in paste, daca nu cumva se anuleaza si aia. Ah, da ! De weekend facem cumparaturile ! Ce placere sa ne umplem carucioarele cu gunoaiele din rafturi, cumparam si ce nu avem nevoie ca de, este "in sale".
Dupa aceea le aruncam. Dar e bine in Canada ca mancam ca porcii pana ne spargem de draci si unde mai pui ca mancarea este plina de hormoni, nu are gust si nici miros. Politica este care este, totul pentru bogati si corporatii, gropile pe strazi se inmultesc, lumea nu vocifereaza, la servici trebuie sa "ungi" sefii pentru a-ti da atentie. Vi se pare familiar ? Ce ma deranjeaza este ca lumea este revoltata cand aceste lucruri se petrec in Romania, dar daca este in Canada este totul normal si in regula. De una zi am fost la biserica. Doua romance vorbeau intr-o engleza proasta. Una o roaga pe cealalta sa vorbeasca numai in engleza ca este venita de 6 luni din Romania si a uitat limba romana. Cum de nu am eu problema asta dupa 24 de ani de Canada ? Vorbesc romana la fel de bine ca atunci cand am venit. Un numar foarte mic din romanii intalniti spun cu adevarat ce au pe suflet. Majoritatea spun ca se simt ca si cum s-au nascut aici. Cum este posibila o asemenea minciuna ? De ce se mint pe ei insisi ? Nici tramvaiele nu sunt la fel. Trenul nu are aceeasi atmosfera romantica. Un prietem imi spunea de una zi ca ii este dor si de clanta de la usa din apartamentul din Bucuresti. Deci, revenind la oile noastre cum ma simt cand ma duc in Romania ? O fac de fiecare am in concediu(care este si asa scurt nu ca in Europa) mie drag de fetele rudelor si prietenilor, de dialogurile cu sens si substraturile cu umor care rezulta din discutii. Imi este drag de toate locurile unde am crescut de copacii vopsiti cu var pana la jumatatea trunchiului, de micii zemosi, de savarine, de peisajele superbe,
da, ma simt acasa unde atunci cand spun ceva, lumea ma intelege. Romanilor care vorbesc acele meleaguri de rau si injura si-i fac pe romani in tot felul sa le fie rusine ca au uitat de unde au plecat. Ma bucur ca ei sunt aici si sufera orele lungi de lucru, platile la o casa sau un apartament le ies pe nas, multi nu isi permit nici un concediu, sa se invete minte. De ce in Romania aveau curajul sa vocifereze si aici tac chitic ? Ca sa emigrezi intr-o alta tara este in regula, multe nationalitati au facut-o dar noi romanii avem niste valori si a refuza in a vedea realitatea este o aberatie. Nu ne putem compara cu mexicanii care emigreaza si care acasa la ei aveau pamant pe jos prin magazine si normal, aici este raiul. Parerea mea este ca romanii din afara sunt foarte dezbinati si nu vor sa auda unii de altii. Pe langa asta au prostul obicei de a se lauda cu mai stiu eu ce porcarie de mocheta si-au pus in casa si nu cu parchetul care are o valoare. Da ! Sunt si voi ramane roman cu domiciliul altundeva. Si sunt mandru ! Cei parveniti ar trebui sa se trezeasca si sa inceteze cu mofturile de prost gust. Sfarsit
e foarte greu - de A_Carmen la: 28/10/2005 20:40:15
(la: Exerciţiu de imaginaţie)
sa faci comentarii pe-aici fara sa-ti atragi huiduieli din public. insa, pe aceasta conferinta, treburile stau ceva mai calm. ma bucur.

cu toate astea, nu pot sa nu remarc saritura in inaltime a lui intruder, atunci cand am spus ca intr-o zi are sa-si rezolve problemele. daca asa vad eu lucrurile, ce sa fac? sa ma impusc? sau sa si le rezolve el?

revenind... am observat ca descrierile facute nu tin cont de altceva decat de simpatii/antipatii, cu alte cuvinte, obiectivitatea ramane un deziderat. cum spuneam, e ca-n viata: daca nu inghiti pe cineva, in veci n-ai sa-i spui ceva de dulce chiar, daca persoana ce ti s-a oprit in gat a dat dovada de bunatate in pielea goala. daca inghiti pe cineva, ai s-o inghiti cu tot cu gafe, spunand ca asa bomboane n-ai mai mancat niciodata.

nu vreau sa par a vorbi de sus, sau detasat, dar uneori (de exemplu acum) ma cuprinde o senzatie de zadarnic.
exercitiul asta de imaginatie e, totusi, bun, spune ceva (nu mai spun ce, ca primesc iar oua si rosii in cap).
ivy :) - de ooanna la: 28/03/2006 17:52:47
(la: Trancaneala Aristocrata "9")
....are 2 ani 1/2 , si este o bomboana de copil , a inceput sa vorbeasca , si stalceste toate cuvintele , de ramanem cateva minute cu gura cascata la el pana intelegem ce vrea ....;D
#113957 (raspuns la: #113954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intruder - de maan la: 22/08/2007 15:28:10 Modificat la: 22/08/2007 15:43:38
(la: GANDUL BUN)
cum justifica pruteanu "r"-ul ala dintre cratime????
gata, m-am informat: "Nu e infinitivul, e un condiţional cu valoare de imperativ. R-ul e doar o consoană de sprijin, pentru uşurarea pronunţiei, fără niciun(o) sens(valoare) morfologic(ă). "(pruteanu)

asa deci!
in cosecinta, daca pronuntz "fireaisafii", tre sa scriu "fi-re-ai sa fii", nu?
caz in care se mai adauga o vocala de sprijin!
mai-mai!

mie-mi apare ca se scrie "fire-ai", asa cum am zis io!
a fi (inf. scurt), fire (inf. lung)

alt exemplu:
a da, dare - dar(e)-ar boala!


#229038 (raspuns la: #229028) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RH - de munteanu rodica la: 04/09/2007 17:22:03
(la: entuziasm)
Acuma da ,cred ca exprimarea , textul,
si scriitura te reprezinta.
Felicitari.In sfirsit, se vede adevarata valoare(lipseste un cuvint mic, mic, din propozitia mea)
Rodica - de Abecedar la: 11/02/2009 20:37:59
(la: Masina adevarului)
Am scris mai sus " ca tine si ca picky", corectez: ca tine ori ca picky, sunteti diversi ca si comportament in cafenea.
Nu mai tin minte cand am citit ceva scris de tine in trecut care mi-a mers la suflet, cuvintele acelea raman ca amintire despre sufletul intins si nu mana intinsa. Mi-a parut rau citindu-te atunci ca ne-am comportat ca dusmance...
Asta e! Fac pauza cu confele daca va tulbura neplacut. Nu asta am intentionat, :(
#405120 (raspuns la: #405109) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de mazariche la: 20/06/2011 09:03:25
(la: Trezeşte-mă cu tine...)
Nu-s tocmai aberatii... e un miez acolo, destul de faramitat si greu de reconstituit, dar se simte.

As mai scoate din cuvinte, sa ramana intelesul mai concentrat.
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dan - de Radu Herjeu la: 02/02/2004 07:56:48
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Imi pare rau, dar se pare ca nu au fost citite cuvintele mele cu atentie. N-am spus nicaieri c-am ramas in tara (sau ca cei care raman o fac pentru asta) ca sa ma sacrific. Eu n-am facut decat sa raspund la intrebarea acestei conferinte. Eu nu ma sacrific. Mie ceea ce fac imi aduce imense satisfactii umane si intelectuale. Atunci cand iubesti ceva sau pe cineva sau atunci cand faci ceva din pasiune, nu se pune problema sacrificiului. Tot eu am spus ca, decat sa ramai si sa te lamentezi toata ziua ca nu ti se da si ca nu ti se face, mai bine iti asumi responsabilitatea.
Si nici nu i-am infierat pe cei care pleaca. Mi-am exprimat dezacordul cu decizia lor, mai ales atunci cand sunt oameni de valoare. Ca sa fiu sincer, mi-as dori sa-i am langa mine, aici, in Romania, incercand sa ne folosim calitatile pentru a schimba ceva. E rau ce-am facut ? Atunci cand te trezesti singur (su aproape singur) intr-un razboi despre care toata lumea iti spune ca este sortit esecului, n-ai cum sa nu-ti manifesti macar amaraciunea. Si dezabrobarea care, poate, ramanand in tara, te-ar fi ajutat sa castigi macar cate o batalie.
Sprer ca, macar de data asta sa fi fost inteles corect.
#8747 (raspuns la: #8685) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Ramane de vazut daca are si valoare..." - de belazur la: 19/03/2004 10:55:21
(la: Abundenta de poezie si prea putina proza?)
Da, poate ca e mai usor sa faci pe cineva sa citeasca un text mic, decat sa-l faci sa te "urmareasca" pe parcursul a cateva sute de pagini, dar "atentia" cititorului nu-ti adauga valoare. Deci, in fata "marii judecati" poezia sau " marea proza" sunt egale, totusi.

Si mai e un aspect. Sunt timpuri noi cu ritmuri noi... Energiile creatoare se indreapta spre alte genuri, si se poate ca proza "pierde teren" din alta cauza, care nu are nimic cu lenea...
#12422 (raspuns la: #12252) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mesia exista din vesnicie fiind de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. El este fara de inceput si fara de sfarsit, altfel spus El este "inceputul si sfarsitul, alfa si omega". Prin urmare toate proorociile VT vorbesc despre El si misiunea Lui. Gasim in VT mai multe referiri la Sfanta Treime, din care face parte si Hristos, Cel ce avea sa vina pe pamant pt. a sterge pacatul stramosesc. Facerea 1, 26 si Isaia 6, 3 sunt doar doua exemple. Cel mai concludent este episodul in care Sfanta Treime se coboara in chip firesc, omenesc (sub chipul a trei tineri) la stejarul Mamvri, unde sunt intampinati cu cuvintele: "Doamne, de am aflat har inaintea Ta"...(adica desi erau trei persoane distincte, Aaron li se adreseaza ca uneia singure).

Ce am vrut sa zic prin toate acestea? Ca Hristos a existat din vesnicie, ca si Fiu al lui Dumnezeu, si ca la vremea hotarata EL A VOIT sa coboare pe pamant, n-a fost obligat. Dar vremea hotarata nu trebuie inteleasa ca fiind hotarata din afara, cum se pare ca intelegi tu, ci hotarata de STAREA SPIRITUALA A LUMII- deci nu e vorba de nici un destin prescris aici fiindca Dumnezeu a stiut dinainte ce va face omenirea, dar n-a voit sa-i incalce libertatea si ca atare n-a intervenit printr-un act dur ca s-o oblige la a respecta Legea caci n-ar mai fi fost atotdrept atunci.

Pui intrebarea "cine e Isus atunci ca el nu este amintit nicaieri inainte de a lua forma umana?" Insa inainte de asta faci o remarca: "Isus a existat inainte de Isus deoarece el a coborat si a luat o forma umana." Tocmai in aceasta consta dualitatea Lui (Dumnezeu si om in acelasi timp), ca a existat dinainte ca Dumnezeu si Si-a insusit trupul omenesc in spatiu si timp. Dealtfel ar fi fost ilogic sa vina ca Dumnezeu in afara trupului omenesc fiindca faptura umana n-ar putea percepe formele spirituale si natura divina in maretia ei, ci ea poate sa o perceapa doar daca persoana divina se supune legilor firii/materiei/fizice. Cine este Iisus? Sper ca ti-am raspuns. Daca ai fi vrut sa se vorbeasca inca din VT despre Fiul ca venind si luand numele Iisus, atunci te inseli. Asta ar fi dus inevitabil la nasterea unei multimi nemasurate de Mesia contrafacuti fiindca si-ar fi luat de buna seama acest nume si s-ar fi folosit de el in scopuri personale (mai ales ca acest nume era intre cele mai uzuale la evrei).

Spui apoi ca "a murit forma umana pe care a luat-o, deci nu forma divina, ca atare deicid= nimic". Paianjenul a incercat sa spuna ceva referitor la aspectele legate de crucificare si ce insemnau ele pt. condamnati- si pt. ceilalti. Tin sa punctez un aspect extrem de important la acest capitol: crucea era nu numai un instrument de tortura extrema, dar si un mijloc de lapidare a moralitatii persoanei respective. Si chiar daca acesta era un mijloc de ucidere legala la romani, evreii au adoptat destul de usor acest mijloc in practicile lor fiind mai feroce si mai drastic decat uciderea cu pietre in mijlocul pietei. De remarcat ca nici macar ei insisi nu doreau sa fie partasi la asa o executie fiindca mortul "spanzurat pe lemn" era considerat profanator pt. cei ce s-ar fi atins de dansul. Asta nu-i impiedica totusi pe curiosi sa se stranga ca la balci in jurul crucii. Prin urmare invinovatirea de deicid vine pe fondul interpretarii urmatoare: Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu care a venit sa mantuiasca lumea. Insa evreii, fiind sub jugul ocupatiei romane si dorindu-si un eliberator nu din chingile pacatelor ci din cele ale tiraniei straine, asteptau un reformator social, un fel de haiduc care sa-i dezrobeasca si sa intemeieze statul Israel in "pamantul fagaduintei". Prin urmare venirea lui Mesia s-a facut imediat subiect de dispute in chiar sanul Sanhedrinului, cei mai multi punand sub semnul indoielii persoana lui Hristos care, pe deasupra, se aratase in dese randuri impotriva practicilor lor invechite in faradelegi. Asta insemna subminarea puterii israelite, in opinia lor, si o incercare de substituire in persoana lui Mesia- ceea ce, sa fim obiectivi, era inacceptabil. Numai ca ei nu intelesesera ce fel de imparat venise sa fie acest Mantuitor, n-au inteles ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta (cum El Insusi marturiseste in fata lui Pontiu Pilat). El le vorbea pe fata de o imparatie a sufletului iar lor li se parea ca vorbeste asa doar ca sa-i faca pe ei de rusine. De aici si invidia si rautatea lor (precizam ca nu e vorba de toti evreii, ci de mai marii fariseilor si carturarilor). Razbunarea pt. cuvintele Lui rostite cu indrazneala a fost posibila tinand sfat "ca sa-L omoare". Deci nu ca sa-L chestioneze, ci ca sa-L omoare! Inca inainte de a ajunge la judecata, soarta Sa era pecetluita.

De ce au fost invinovatiti totusi de deicid? Sa citim la parabola lucratorilor viei: "33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis." (Matei cap. 21). Ce ne spune aceasta pilda rostita de Mantuitorul in chiar ziua intrarii in Ierusalim, cand se pregatea de patima Sa? Spune f. multe! Pur si simplu nici nu trebuie sa mai completez nimic. Dar ca sa revin la intrebarea de la care am pornit am sa mai dau un citat: "Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac." (Hristos pe cruce). Aparent evreii nu stiau ce fac. Oricum, nu toti stiau, asta e clar. Daca n-a fost evident ca instigatorii au dorit moartea Lui din dorinta de razbunare, atunci cum se interpreteaza acest text: "10. Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie." (Marcu 15)? Sigur ca ei n-ar fi putut sa ucida pe Dumnezeu, departe de noi gandul acesta, insa faptul ca si-au invartosat inimile si s-au impotrivit lui Dumnezeu Insusi cerandu-I moartea, desi faceau varsare de sange nevinovat si puteau (daca ar fi fost sinceri cu ei insisi) sa renunte la simulacrul de proces fie numai si pt. ca ar fi putut fi intr-adevar Dumnezeu, acest fapt zice multe despre moralitatea acelora si despre scopurile lor ascunse. Insasi ideea de ucidere a Celui Care le dovedise in atatea randuri ca este Fiul Omului, ucidere menita sa distruga trup si suflet deopotriva, este o idee indreptata impotriva Duhului Sfant si a voii divine.

Scenariul tau e ca un film pt. copii, menit copiilor si conceput copilareste, nu te supara. In primul rand e doar un scenariu. In al doilea rand este gresit fiindca, daca prin absurd am accepta acestea, atunci nu se mai pune problema neimplinirii Scripturilor, ci aceea a nemantuirii omenirii! Pt. ca Hristos n-a venit (numai) ca sa implineasca Scriptura, ci ca sa desavarseasca omenirea. Proorociile despre El n-au fost date pt. ca mai tarziu in timp El sa le adevereasca, nu acesta a fost scopul lor, ci acela de a face cunoscute SEMNELE venirii/persoanei Lui, la fel ca si in cazul apocalipsei. Asadar nu proorociile sunt conditia venirii Sale, ci venirea Sa este conditia pt. care au avut loc proorociile.

Afirmi ca: "intr-o discutie teologica trebuiesc lasate crezul religios personal si credinta in sine la o parte. Daca nu o facem, atunci discutia o sa aibe o natura "credincioasa" dar nu teologica ( teos= zeu, logos= a vorbi ) si atunci nu mai e necesar sa ne pierdem timpul despicand firul in 4." Teologie (din greaca) nu are intocmai sensul dat de tine. Theos inseamna Dumnezeu (zeu daca vrei tu neaparat) iar logos inseamna cuvant. Prin urmare teologie se traduce prin "Cuvantul lui Dumnezeu", adica Fiul lui Dumnezeu. Vorbirea "teologica" (vorbirea despre Dumnezeu) in afara crezului religios personal ("credintei in sine") este vorbire in afara lui Dumnezeu si nu mai este teologica, daca-mi permiti sa-ti atrag atentia. Poate fi cel mult "logica", va fi cu siguranta profana si, repet, in nici un caz despre Theos. Cum ai putea patrunde spiritual asa niste lucruri sau vorbi despre ceva ce nu cunosti si nu poti patrunde cu sufletul? Ca unde e loc numai de logica, nu prea mai ramane pt. simtirea interioara. Eu incerc pe cat posibil sa nu despic firul in 4, cum zici tu. Iti fac cunoscute unele chestiuni, daca vrei, dar sa stii ca n-am sa arunc margaritarele credintei in gura porcilor fiindca, asa cum zice Hristos, daca fac aceasta porcii se pot intoarce spre mine sa ma rupa. Eu iti spun o data, de doua ori, poate si de noua ori, dar dupa aia nu mai avem ce "teologhisi" impreuna, daca vad ca doar te prefaci a asculta ceea ce zic.

Toti invatam cate ceva in viata asta, mai mult sau mai putin. Eu nu dau sfaturi nimanui, atrag atentia asupra unor lucruri si atat. Ca o fac cu ceva ravna, nu mi-e rusine si nu ma tem de reactiile nimanui. Fiecare va da socoteala si pt. tot cuvantul rostit, la vremea cuvenita. Ceea ce stiu spun cu tarie fiindca nu stiu de la mine insumi, ci de la cei care au experimentat timp de 2000 de ani si-au pus in valoare aceasta stiinta despre Dumnezeu. Eu doar vorbesc despre ele. Daca nici macar vorbele nu sunt suferite, atunci cum ar mai putea sa fie suferita viata dupa preceptele Scripturii?!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21351 (raspuns la: #21153) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa ramanem la subiectul initial - de carapiscum la: 27/09/2004 13:40:12
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Cinstite autorule, fara a ma da roman-verde tin sa-ti spun ca ai in mine un iubitor de patrie si de neam, poate mai mult decat altii de aici sau de aiurea. Sigur, asta nu se afirma, cat mai ales se dovedeste prin fapte. Dar fiindca e vorba de fapte, sunt mandru ca am la activ cateva experiente personale care daca nu ma fac vrednic de demnitatea de roman, cel putin ma pot lasa sa vorbesc liber despre cum vad eu acest subiect.

Asadar am avut sansa si in acelasi timp cinstea de a ma afla in cateva randuri printre romanii adevarati, romanii de dincolo de Prut si cei din satele sasesti de prin Covasna si Harghita... Acuma nu ca doar acolo s-ar afla romani adevarati, ce vreau sa spun e ca acolo i-am intalnit pe putinii romani care stiu ce inseamna patriotism, dragoste de tara si de neam- la modul concret. I-am vazut plangand si cantand romaneste, plangand si vorbind romaneste, plangand si traind romaneste. De ce plangand intotdeauna? Hmmm, motivele sunt atat de multe... De dorul tarii mama?! Din cauza deziluziilor pe care le traiesc zilnic?! Din cauza neputintei lor de a mai face ceva care sa conteze in istorie?! Oricum, sigur e faptul ca plansul pe romaneste este cel mai bine cunoscut de toti acestia. Asta au toti romanii in comun: plansul- si de aici doinele.

Imi amintesc de parca a fost ieri: o intreaga comunitate dintr-un sat cernautean adunata la un praznic al bisericii locale, prilej nu numai de bucurie (fiindca le-au venit oaspeti mari din Romania: o parte a unei comunitati ortodoxe) ci si de in/cantare dupa datina strabuna. A auzit cineva de Hruseuti, com. Voloca? Eu atunci am auzit pt. prima data de acest sat- ironia consta in aceea ca nici macar nu e departe de granita. Nu as putea niciodata descrie in cuvinte ce am trait in acele momente pe viu.

Se apropie cu pasi repezi sarbatoarea nationala a Romaniei... Cu ceva ani in urma, in ajun de sarbatorile Domnesti ale iernii, cutreieram impreuna cu cateva zeci de romani, tineri si indrazneti ca mine, plaiurile care candva au fost rascolite de vuietul si valmaseala luptelor pt. neatarnare. Asa trecand din sat in sat si din comuna in comuna pana in Mun. Sf. Gheorghe, nu pot sa nu-mi amintesc cum eram primiti de romanii de acolo si sa nu mi se stranga pielea pe spate si acum: prapuri, cruci, mese pline cu tot felul de bucate (de post, ca era vremea postului), sateni calari pe cai si purtand drapele... Doamne, ce fior, sa te prinzi in Hora Unirii ca la Alba-Iulia si sa reeditezi acele momente unice ale Romaniei Mari! Si apoi sa tragi o dusca de vin nobil din plosca lasata de la daci incoace, din tata-n fiu... Si Imnul National cantat din toate piepturile..., marsul tinerilor care plecau la lupta... Nu e nici vreme si nici decent cred sa-mi vars pasiunea aici. Dar pot sa mai adaug ca aceste intamplari, chiar in momentele in care le traiam aievea, erau in plus si aducerea aminte a celor jertfiti pt. idealul suprem de reintregire a neamului romanesc. Da, ei s-au indoliat pt. ca noi sa putem astazi purta vesminte/straie de sarbatoare. Ei au purtat drapelul intr-o mana, arma in cealalta si crucea in inima. Unii dintre ei mai traiesc si azi, uitati de lume sau pur si simplu nebagati in seama, si cu unii dintre ei ma intalnesc din cand in cand cu promisiunea de a depana amintirile istoriei "live".

Dar care este rostul acestora, ce ma face sa scriu asa? Tocmai titlul subiectului. Nu-mi pot retine acum, asa cum nici atunci nu mi-am putut retine, acel sentiment ciudat cand in fata statuii lui Mihai Viteazu (din Sf. Gheorghe) se canta Imnul National si doar cativa dintre romanii adunati acolo au avut curajul de a intra in Hora Mare. Le-am vazut expresia de pe chipuri, un fel de teama de "imprejurimi"... Si i-am inteles atunci fiindca doar cu cateva zile inainte nu-mi putusem cumpara un film foto de la un magazin- nu stiam decat limba materna, adica romana! Si iar nu pot sa nu amintesc un aspect: noi cantam si hoream in piata iar "oficialii" si-au facut datoria de ochii lumii, au depus coroanele de flori si-au plecat "la vestiare"- ca era frig si pe masa primariei zgribulea un godac cum numai prin filmele despre timpurile medievale mai poti vedea. Si oricum cu putini te puteai intelege, ca nici ei nu stiau (?) romaneste. Iar noi, romanii din toate colturile Romaniei Mari, mersesem sa-i colindam dupa datina strabuna... Mai are rost sa va spun si ce ingretosati am fost la vazul acestora?

Una peste alta, "bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi". La intrebarea daca am cu cine sau cu ce ma mandri ca roman pot raspunde intr-un singur fel: nu mi-e rusine de neamul meu, nici chiar de as ramane singurul care mai tine la el. Si daca prin absurd as admite ca nu m-am nascut in Romania, ochii mei tot spre ea s-ar indrepta fiindca nu are asemanare pe lume. S-o fi umplut de uscaturi si de lepre, ca asa a lasat Dumnezeu ca dupa potop gunoaiele sa fie ridicate de umflatura apelor si sa fie duse unde nu merita si unde nu se asteapta, dar mai stiu pe de alta parte ca dupa potop vine si soarele dogoritor care le usuca si le face netrebnice- nici macar pt. foc nu mai sunt bune. De aici si cuvantul Psalmistului: "cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni"!

P.S. Imi plac morile, cu noroc sau fara, plutind sau nu pe ape; imi place cantecul greierilor si dezmierdarea lebedelor; imi place culoarea cerului romanesc mai mult decat a celui strain; imi plac muntii nostri milenari pe care de cate ori i-am vazut am vrut sa-i iau acasa... Prea multe imi plac, ca sa le scriu aici. Am sa admit insa ca sunt si lucruri ce nu-mi plac: parvenirea, stilul "copist de pretutindeni", ingamfarea, tiganeala, cersetoria profesionalizata, vinderea pe un blid de linte s.a. E adevarat, nu suntem sfinti, dar avem cel putin datoria de onoare de a urma celor ce au scris cu sangele lor istoria noastra. Stiti ce zice in Scriptura atunci cand Cain il ucide pe fratele sau Abel: "iata, sangele fratelui tau striga la Mine din pamant". Asa sa stim, ca sangele inaintasilor nostri striga la Dumnezeu cerand dreapta rasplatire pt. ce se intampla cu tara. Si cine va fi aflat nevrednic...
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
Cine ne judeca pentru ce am facut? - de cesensare la: 28/10/2004 15:34:29
(la: CICCIOLINA, actrita porno - o meserie ca oricare alta)
Salut,
m-a impresionat mesajul tau. Dar ma intreb cine ne judeca pentru ce am facut? Si in ce fel?
Constiinta noastra? Sau nevoia noastra de a a face lucrurile intr-un anumit fel, ideal as spune, prin care rezultatul ajuns sa ne dea o bucurie. Adica...eu imi doresc sa tratez bine o persoana, fata la care tin, de exemplu. Si deseori nu o fac. Si imi dau seama de acest lucru in chiar acel moment, indiferent de ceea ce fac. Si atunci...care este termenul de comparatie? In primul rand este intentia pe care o am in raportul cu acea persoana. Eu ii vreau binele, o iubesc, as vrea sa ii si demonstrez acest lucru, dar nu reusesc. Ba din contra, ma comport exact invers. Si apoi incep sa ma acuz, sa ma enervez si sa depasesc niste limite de comportament atat fata de mine cat si fata de ea si de ceilalti.
Pentru mine, in raportul cu cei dragi, in primul rand, una din cauzele pentru care lucrurile nu merg bine este aceea a propriei priviri asupra propriilor greseli. Adica imaginea mea despre mine, devenita tot mai negativa, imi determinta un comportament pe masura mai negativ. Si atunci sunt ca intr-un cerc vicios, sau pe o pista in cadere ce pare sa nu se mai termine.
Dar atunci incep sa imi pun problema: ce atentie am fata de mine, eu care in intentiile mele sunt bun si in punerea lor in practica sunt deseori rau? Cum ma privesc eu? Cine sunt eu si ce valoare imi dau?
Mi se pare o intrebare deschisa oricui, care ar putea sa fie un inceput de intelegere a dilemei in care ma aflu in raport atat cu mine dar si cu ceilalti.
Deci criteriul de analiza pentru faptele noastre trebuie sa fie intentiile inimii noastre. Ne "judecam" pe noi insine in raport cu ceea ce dorim sa facem si nu cu ceea ce am facut. Chiar si in urma unei greseli, desi deseori nu suntem in stare sa o reparam, noi avem intentia aceasta de a readuce lucrurile la normal. Dar se pare ca intotdeauna ramanem in urma cu aplicarea.
Cine a facut astfel inima noastra? Cine a facut inima noastra plina de aceste intentii pozitive? Si de ce a facut-o asa?
Si mai ales de unde vine aceasta contradictie intre ceea ce inima noastra doreste sa faca si ceea ce noi apoi reusim?
Dar in final, aceasta contradictie cine o poate salva? Cine poate da o valoare acestei lupte necontenite dintre binele si raul din noi?
La toate aceste intrebari trebuie sa existe un raspuns? Si noi toti suntem datori sa ne silim sa il gasim? Altfel viata pare sa fie in van. Dar nu este.
Un prieten imi spunea ca nu existe raspuns la o intrebare care nu se pune? Deci intrebarile trebuie sa ni le punem. Si din viata mea de pana acum am invatat ca de obicei raspunsurile nu intarzie sa apara. Mai ales atunci cand intrebarea mea nu este sub forma unei pretentii. Si am mai invatat ca INTREBAREA este cel mai mare motor al inimii noastre. Ca CEREREA de SENS nu trebuie abandonata niciodata, nu trebuie ascunsa niciodata, nu trebuie lasata nicioadata neluata in seama.
Incearca si tu sa iti pui intrebari despre tine si despre ceea ce se intampla in viata ta. Sunt convins ca vor aparea raspunsuri. Singura conditie este ca sa fii fidel acestei neintrerupte nevoi de semnificatie a ceea ce se intampla. Si sa prevaleze acest lucru in fata propriilor acuzatii, in fata insistentelor asupra propriilor incapacitati si fragilitati. Pentru ca altel ramanem la nivelul acestora si nu vom avea bucuria sa le aflam sensul. Pentru ca totul trebuie sa aiba un sens, chiar si atunci cand suntem asa cum te descrii tu. Dar eu nu ma opresc acolo. Merg mai departe si ma intreb despre sensul lor. DE CE?

Poate iti vor fi de ajutor aceste cuvinte. Sper.
Radu
#26619 (raspuns la: #17344) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu cred ca e scris la mishto - de donquijote la: 06/07/2005 12:31:20
(la: „De la monocultură la interculturalitate“)
sa ne puna la incercare.
si e si plin de greseli de sintaxa.
Raportul monoculturalitate – inteculturalitate este unul diurn pentru ceea ce remarcăm la vedere şi unul nocturn spre ceea ce asortăm la prevedere în latenţă tocmai pentru a pune în valoare ceea ce este expus dând consistenţă ceea ce este indus fiind necesar utilizarea a ceea ce este unda retrovizoare, dincolo de fecunda improvizatoare atracţie şi implicit înmănunchiate aceste moduri de întrevedere, se întrepătrund, sinergia curcubeului vocaţional fiind consecinţa moştenirii comune.

...dand consitenta ceea ce este indus'... 'dand consistenta' - cere forma dativa - cui? (sper ca m-am exprinmat corect) sau cuvantul consistenta e in plus, sau lipseste o virgula dupa dand consistenta si un 'la' inainte de utilizarea...fiecare din corectari da alt sens (care tot ramane ascuns, dar e gramatical corect)
sau
'dincolo de fecunda improvizatoare atractie'
asta nu-i romaneste, lasand la oparte semnificatia cuvintelor.
2 adjective inaintea substantivului in lb. romana? unul singur treaca -mearga., da doua? macar de punea un si ...

p.s. bacalaureatul la lb romana l-am dat acum vreo 30 de ani...asa ca imi cer scuze daca am facut vreo greseala. sau poate revolutia din '89 a schimbat si gramatica...
O definitie a kitsch-ului ? - de Geroge Bush la: 16/09/2005 09:22:17
(la: Cum ati defini kitsch-ul?)
Am citit carti despre kitsch dar o definitie scurta si simpla nu am gasit. Pana la urma cred ca originea kitsch-ului poate fi gasita tocmai in incapacitatea celor mai multi de a-si explica simplu ce este arta. Si cu cat, pe masura ce trec anii si "curentele", ne indepartam tot mai mult de acea stare originara in care arta se confunda cu viata, in care ritualul facea parte din cotidian, asistam la o secare de continut, sau o desacralizare cum ar spune Eliade, a vietii de zi cu zi.
In vremuri de demult cand viata era un ritual continuu, artistul se confunda cu consumatorul de arta. Incetul cu incetul disjunctia artist-consumator de arta s-a produs inevitabil si s-a accentuat, astazi fenomenul catalogat drept kitsch fiind rezultatul direct al faptului ca tot mai multi isi inchipuie ca sunt artisti si "produc" pseudo-arta si multi, tot mai multi, fara sa inteleaga ceva din ceea ce se cheama arta, fac totusi "achizitii" de arta, fiind inevitabil clientii celor dintai. De ce acest fenomen este mai ales o plaga a societatii contemporane ? Pentru ca pe de o parte din arta se fac tot mai multi bani, deci e un business rentabil si, pe de alta parte, pentru ca tot mai multi oameni au acces la suficient de multi bani pentru a-si permite "achizitii". Arta nu se mai face, ca pe vremea lui Van Gogh sau Emily Dickinson, departe de bursa, ci tinde sa intre in cataloagele IKEA sau Quelle.
Artistul trebuie sa vanda pentru a - si "confirma" "valoarea" si astfel trebuie sa fie cat mai "original". Proportia celor "chemati" in lumea artistica in raport cu cei "veniti" pentru ca se inchipuie "chemati" tinde asimtotic catre zero pe masura ce democratia si legile pietei libere pun stapanire pe ce a mai ramas din arta.
Dar ce este pana la urma arta, daca non-arta o numim kitsch ? Un mod simplu de a explica fenomenul este sa acceptam ca un obiect de arta trebuie sa aiba mai multe niveluri de decodificare al propriilor intelesuri. Cel mai lesne se poate face demonstratia privind un obiect de arhitectura: se pot discerne 3 niveluri de decodificare: 1.cel functional in care percepem calitatile de utilizare a obiectului; 2.cel estetic in care percepem (intelegem) elemente de compozitie, raporturi de forma, culori, ritmuri, ierarhii, trasee, etc.; 3.cel simbolic in care deslusim intelesuri superioare, prin raportare la tipare si modele ce nu sunt numai ale individului ci apartin grupului din care acesta face parte. Decodificarea intelesurilor la unul sau mai multe din cele 3 niveluri este sursa de confort, satisfactie estetica, catharsis. Arta fara catharsis nu exista, cu alte cuvinte ceea ce se limiteaza la primul sau al doilea nivel este condamnat sa ramana obiect de folosinta strict functionala, sau "moda", ceea ce de multe ori nici nu este rau, daca producatorul (am evitat termenul de artist) este un profesionist pregatit pentru aceasta profesiune.
Kitsch-ul este arta care "se doreste a fi arta" dar nu transmite mai mult decat intelesuri functionale sau cel mult estetice. Fac astfel diferenta intre "profesionistul" de mai sus care nu are ambitii de artist, care-si face treaba onest si corect, si "amatorul" cu veleitati de artist, care "incearca" sa devina, de ce nu ? este asa de greu ?, genial.
Prin urmare cel care-si face casa cu turnulete stie ca trebuie sa aiba turnulete pentru a fi categorisit ca avand acces la un anume nivel de prosperitate (mai nou nu se mai poarta turnuletele ci numarul de etaje !!!) si tot el stie ca deasupra patului trebuie sa stea o "rapire" iar in camera curata trebuie sa aiba flori nemuritoare si acvarii cu pesti. Nu intelege nimic nici din una nici din alta dar stie care este "functia" celor doua. Elefanteii, bibelourile si toata gama de suveniruri afisate in "vitrina" de "middle-class people" nu satisfac altceva decat functia de afisare a nivelului de trai (bun !!!) fata de cei din aceeasi categorie. Am elefantei deci am bani sa-i cumpar; sunt frumosi ? bineinteles doar am dat bani pe ei !!!
Cel mai interesant fenomen din categoria kitsch-ului il constituie manelele care indeplinesc conditia functionala cu brio - au ritm, se pot canta la petreceri, ba mai au si texte desuchiate !!!, au chiar oarecare elemente de compozitie remarcabile (in sensul ca pot fi remarcate !) dar spre deosebire de o doina sau chiar o sarba care-ti poate taia respiratia, manelele nu acced domeniul catharsisului nici daca Gigi Becali plateste milioane in acest scop.
Si cu aceasta ocazie descoperim o alta caracteristica fundamentala a kitsch-ului: caricaturizarea prin copiere a artei adevarate, rezultata din demersul diferit al "manelistului" fata de cel al "profesionistului". Autorul de slagare este in general un profesionist.
Cred ca o sa ma apuc sa scriu o carte pe acest subiect incitant.
Mai important insa este ca subiectul sa fie dezbatut in mass-media pentru ca mai avem cred eu inca sansa sa ne salvam si sa ne intoarcem de la procesul complex de transformare in maimute-robot la natura noastra de fiinte superioare iar arta cu ritualurile sale face si trebuie sa faca parte din aceasta natura.
Nu am decat cuvinte de lauda. - de Honey in the Sunshine la: 20/09/2005 21:46:40
(la: ai carte, ai parte (?!))
Nu am decat cuvinte de lauda... ramane doar de vazut cat de ad literam va fi pus in aplicare noul regulament.

Am o singura nedumerire.. partea cu maxim 200 de elevi... Mi se pare imposibil de realizat.Am fost la 4 scoli in Romania si toate aveau peste 500 de elevi.Vor sa construiasca noi scoli ?!
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.
well, ramane de stabilit in c - de Daniel Racovitan la: 21/10/2005 15:34:03
(la: Ce facultati se cauta?)
well, ramane de stabilit in ce masura textul e veritabil; mie mi se pare o facatura.

pe de alta parte, presupunand ca e veritabil, vorbitorul a uitat sa arate si reversul medaliei (de ex nu banii sunt cel mai important lucru in viata, cu tot ce presupune asta)

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#80508 (raspuns la: #80348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
contrariile... provoaca - de Sibipot la: 04/12/2005 15:29:33
(la: sa facem un film!)
Sa imi fie scuzata interventia anterioara dar nu am avut nici o clipa intentia sa va descurajez, ba din contra... si ca sa argumentez cele sustinute am sa va scriu o mica istorioara care sa inspire in initiativa voastra

Bunicul meu, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu deiverse treburi, si astea se intampla de cateva ori pe an. Intotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau si dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca si o sticla de Fancusa de Dragasani. Atunci uita de toate treburile si necazuirle si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. Toate aste pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
In urbea noastra prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. Avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. Omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,
ceva parale,
ca-i ziua matale,
ca sa traiesc si eu,
dati-ar Dumnezeu
mii si milioane
in buzunar.."
De aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
Intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". Era plin ochi. Chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. Asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "Si ciene-i patronul?" "Rabdare că o sa apara imediat." Si bunicul mai mult privea spre usa de unde banuia ca o sa apara patronul. Tare mult dorea sa-l cunoasca, tinand cont de bucuria pe care o avea cand era servit "boiereste" si uita ca-i un amarat de taran.
Sosi clipa mult asteptata. In pragul usii ce ducea spre birouri aparu patronul, elegant imbracat insotit de doua cadane, una blonda si una bruneta cam oachesa. Bunuicului intai i-a picat ochii pe madame si cand s-a uitat spre insiotitor, sa-i pice plombele (nu prea avea ca avea o dantura de spargea samburi de maslina). S-a frecat la ochi si mai privi inca odata mai cu atentie. Nu, nu-i posibil, mai curand o asemanare. S-ar putea sa fie fratele geaman a lui Dinu Milogu. S-a dumirit doar cand seful de sala a anuntat ca "Domnul Dinu doreste sa va adreseze cateva cuvinte, rog liniste!"
Cand domnul Dinu a treminat spiciul toti s-au ridicat in picioare si au aplaudat si aclamat pe vorbitor, numai el a ramas pironit pe scaun, cu imbucatura inca neinghitita. Un chelner s-a apropiat si l-a intrbat la ureche: "Nene Ghiorghita ori iti e rau?" Simtea cum il apuca nabadaile si asta nu-si vede de treburi il intreaba tampenii. "Ba foarte rau draguta si nu-mi trece decat daca patronul vine la masa mea." "Se face nene. Ma duc sa-i spun dorinta dumitale" si s-a trezit cu patronul la masa lui cu insotitoare cu tot. Bunicu a inghitit imbucatura si doar atat a spus: "Tu?.."holbandu-se ca apucatul la viztatorul din fata lui ramanand cu ochii pironiti pe chipul lui. Nu, nu-i greseala el este sigur Dinu Milogu, confirmare care veni si din partea celuilalt. "Da, Ghiorghita... Hai pan' la mine in birou" si facu semn unui chelner sa-i mute tacamul in biroul lui.
Dinu a fost sarac si venit de la tara cand razboiul era in toi. A muncit pe unde a apuca, munca cu rupere de oase si castig putin. Intr-o zi facand un pariu cu alti colegi de munca cine castiga mai bine timp de o saptamana s-a apucat sa caute si alte slujbe, dar tot cam fara bani. Se apropia ziua scadentei si nu prea castigase mare lucru si ca orice oltean ambitios si de frica sa nu piarda pariul i-a venit ideia sa se apuce de cersit in colt la Coltea. La inceput nu pre il baga nimeni in seama si nu castigase decat doua monede si alea de la niste babe care-l priveau cam pofticioase. I-a venit ideia sa zica si ceva nu sa stea ca mutu. Incet, incet a compus si cunoscuta-i "poiezioara", e drept nu prea academica, dar acum ii aduce o gramada de bani. Bineanteles ca a castigat pariul, mai ales ca ce castigase intr-o saptamana acum castigase intr-o zi. Asa ca s-a lasat de munca si a inceput sa cerseasca zilnic pana intr-o zi cand l-a vazut un consatean, oltean de-al lui si a simtit ca-i crapa obrazul de rusine. Asa a hotarat sa cerseasca in alta parte, ca Bucurestiul e plin de olteni si mai stii... S-a urcat in tren si cersind din compariment in compariment (niciodata nu a inteles de ce nasu' nu-i cerea biletul) asa a ajuns si la Buzau unde in fiecare sambata si duminica este in Piata mare. In restul saptamanii cersea in alte orase. Afacerea mergea si prinsese chiag, dar se purta tot imbracat modest si curatel sa nu atraga atentie. Intr-o zi de iarna geroasa a vrut sa intre in birt sa bea un vin fiert. La usă un chelner l-a oprit, vezi doamne ca nu este imbracat decent. Atunci si-a propus sa puna mana pe birt si sa intre in el cand va dori si mai ales sa-l dea afara pe nesimtitul de chelner sa ramana pe drumuri. Mai intai a inceput sa se intereseze al cui este. Asa afla ca este al unuia Profir Bundala, care avea doar o mostenitoarea cam tanta, sluta si urata ca muma padurii. Bietii oameni erau inebuniti ca nu scapa de tuta din casa, nimeni nu se incumeta s-o ia de nevasta. Asta mai putin l-a preocupat pe Dinu, ba din cotra era un atu in plus. Si ce daca e urata, noaptea si muma paduri e frumoasa.
Dinu a inceput sa dea tarcoale casei, imbracat la trei ace cu garoafa la butoniera, plimbandu-se pe trotuarul de vizavi cat era ziulica de mare. Safira, fata birtarului, l-a vazut o data, de zece ori si i-a cazut cu tronc baiatul. I-a spus ma-si si aceasta la instiintat pe barbate-su, care greu s-a lasat induplecat sa-l abordeze pe flacau. "Ce, fa, crezi ca ala este chior? Uitate ce chipes e." La insistentele femeii s-a lasat induplecat ca stia ca Retuta lui nu o sa-i dea pace pana cu face ca ea. Ca din intamplare intr-o zi Dinu si cu Profir s-au intalnit, au schimbat cateva cuvinte si Profir l-a invitat acasa sa-l cinsteasca asa, cum se cade pe o caldura de foc, cu o inghetată, lucru pe care Dinu atata astepta şi cam greu s-a lasat comvins sa accepte invitatia. De atunci nu a mai plecat din casa lor, iar el vedea in Safira nu urata si tampa, care de cum scoatea o vorba da cu maciuca in oale, ci averea din carca ei. Ii deveni draga. Spre toamna au facut sui nunta. Dupa nunta Dinu i-a propus socrului sa se ingrijeasca el de birt apoi sa i-l vanda lui oferindu-i ceva banuti, cam la jumatea valorii. Mai tarziu s-a felicitat ca a avut aceata ideie cand dupa nici un an jumatate scumpa lui nevasta a fost intelpata de o viespe si in cateva ore, din cauza socului anafilactic produs de intepatura, s-a petrecut in lumea celor drepti.
Pe chelnerul care nu l-a lasat sa intre l-a ridicat la rang de sef de sala, ca o rasplata ca l-a abitionat si nu l-a dat afara cum isi propusese catranit ca nu-l lasase sa intre in acea zi geroasa.
Cu toate astea el tot venea la Buzau, mai ales ca isi gasise acolo o vaduvioara cu trei copii, care era tare frumoasa si focoasă. De cersit cersea acum din placere, altfel simtind ca ii lipseste ceva, dar mai ales ca vaduvioara asta stia despre el.
Intr-un din zilele pe cand cersea in Piata mare a intalnit un micut cersator pe care l-a luat sub obladuriea lui. I-a placut baiatul ca era tare fasnet si simtitor. L-a invatat cum sa castige simpatia trecatorilor si cum sa se chivernisească si sa puna bani de-o parte, pentru zile negre. Intr-un fel l-a adoptat si mai tarziu l-a indemnat sa faca scoala, ba chiar sa mearga si la facultate, ajutandu-l dupa puteri si avea, mai ales ca atunci cand il vedea isi aducea aminte de copilaria lui. Nicuta, asa il chema pe micul cersator, l-a ascultat si il considera al doilea parinte alui ca parinti cu avea.
Au venit coministii si a ramas fara birt. Nu l-au lasat nici macar sa lucreze in birtul lui asa ca s-a intors mai abitir le meseria de cersator, dar numai in Piata mare din Buzau. Aici era si singura lui bucurie, Nicuta, acum profesor la o scoala dintr-o comuna limitrofa si care nu uitase ajutorul pe care l-a primit. Nicuta niciodata nu l-a ocolit si ici nu a tinut secret relatia lor. Cand s-a asezat la casa lui, casa facuta cu mainele lui dar si cu bani de la Dinu, Nicuta l-a asezat in capul mesii alaturi de tata socru, care se uita cam urat la el ca stia ceine-i. Nicuta si sotioara lui l-a iubit ca pe un parinte si acesta cersea mai putin in Buzau acun schimbandu-si locul de munca la Braila si Galati, unde isi luase si o camaruta. A murit singur doar cu gandul la Nicuta al lui, cam prin anii 1965-66 caruia , simtind ca ii vine sfarsitul i-a lasat o scrisoare si un testament si se spune ca in camaruta lui s-au gasit sub saltea 43 de cecuri cu castiguri in masini si patru cu cate 10000 de lei, toate pe numele lui Nicuta, copilul lui de suflet. Ganditi+va ce valoare aveau cand o casa bunicica in noile cartiere muncitoresti, costa intre 50-60 de mii lei

Si maine este o zi... poate mai buna!
#92779 (raspuns la: #92721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e dezastru, da-i inainte, nu te uita ca n-ai unde - de decibelus la: 09/12/2005 19:54:36
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Vremuri in care s-a mers din vointa, cu vointa. Doar vointa. Gandirea exclusa, nu e timp pentru ea (efect toflerian?).
Vremuri in care s-a trecut peste oameni. Unii oameni. Impinsi deoparte. Fara timp pentru ei. Oamenii care gandeau, care analizau / planificau.
“Fara analiza”, “inainte” am putea spune ca ar fi fost cel mai potrivit slogan, motto al acelor vremi.

Poti sa disperi analizand actiunile celor din jur? Cred ca da. Ii vezi pornind activitati uriase prin consecinte. Nepregatiti. Ii vezi ca habar n-au ce usi deschid, ce cutii ale Pandorei forteaza. Dar ei au vointa. Actiunea la baza e vointa. Poti sa te ingrozesti anticipand grozaviile ai caror germeni sunt saditi sub ochii tai. Poti sa te chircesti de frustrare vazand ce risipa de resurse (chiar si timp – culmea, evitand analiza) se desfasoara, ce probleme viitoare isi creaza. Si ai vrea sa le dai peste mana, sa le spui solutia la problemele inca nenascute dar deja fecundate, dar sti ca ar fi inutil. Capeti experienta. Sunt crunti. Isi bat cuie in talpa cu vointa, cu forta, cu incapatanare. Sunt insistenti. Iar tu poti sa suferi pentru ca in fata ta se desfasoara ceva rau pe care nu poti sa-l opresti. Ca un copil care se uita cu pumnii si cu dintii inclestati la golanii care il buzunaresc in curtea scolii pe un necunoscut. Asta are vreo legatura cu idealismul? Ideea de bine pe care o vezi atacata in atat de multe initiative ale celor cu vointa este cea care da drumul frustrarii? Cei cu inclinatii spre analiza sunt idealisti?
De unde dorinta de bine general? Din ea insesi sau din frica de rau? De raul deja cunoscut, trait, atins. Sau din dorinta de securitate. In sine. Formatia culturala ne spune ca binele e … bine si trebuie cautat, ni-l dicteaza ca tel. De aici oare diferenta intre golanii pentru care binele nu are valoare si cei care ar fi in stare sa moara pentru “bine”? E o simpla diferenta de cultura? Putem da la o parte simplitatea explicatiei: este sufletul este spiritul este evolutia?
Daca mergem pe firul suflet, spirit, evolutie cautam in noi. Daca mergem pe firul cuvant, concept, logica … cautam in neant. In necunoscut, in “orice”.
Cautarea din cuvant in cuvant este revolutionara. Prin asta nu spun ca aduce multasteptata, mult cautata evolutie, nu spun ca ar fi pasul mai aproape de raspunsurile mari, finale. Ci este revolutionara in masura in care atrage firile revolutionare. Firile care nu accepta status quo-ul. Firile rebele. Si firile orgolioase…
Si de unde cautarea? Unii spun ca din neliniste. Dar o neliniste este suficienta? Aici trebuie implicata si nevoia… De unde nelinistea, de unde nevoia? Putem sa cautam raspunsurile prin factorii care le slabesc? (pe astia ii cunoastem … parca) Dar mai pertinent ar fi de luat in atentie factorii care le potenteaza … dar care sunt acestia?
Cautarea prin cuvant, idee, concept. Am o pornire puternica de a o desfiinta, de a o face farame. Este mica, inutila, goala, stearpa. Starpa in emotie. Este comerciala. O analogie pentru cele doua cautari putem sa cream luand muzica. Diferenta este intre muzica comerciala si cea clasica. Intre banal, deconectare consumatoare si complex, deconectare visatoare.
Complexul. (antinom: simplu). Se crede ca este greu, este vazut ca un bau-bau. Normal in cazul in care se incearca inglobarea sa totala intr-un sigur gand pentru intelegere, pentru patrundere. Nimic mai fals. Abordarea este gresita. Din contra, un “ceva” complex este oportunitate de reverie, de zbor. Plimbare intuitiva printr-o gradina a gandurilor.
Intuitie. Superba unealta. Este capabila de a linisti nelinistea, de a satisface nevoia. Ramane uneori o umbra de mister dar are doar efectul unui parfum bun. Poate fi precursor al certitudinii. Aparent, din nimic se naste acel raspuns care inchide chinul, straduinta. Cautarea logica nu are final. Cautarea prin cuvant este repetitiva (ca fenomen, ca etape parcurse), este infinita este masochista. Un pic de claritate este suficienta pentru a intelege asta. Cautarea prin cuvant este metoda sigura pentru a nu gasi raspuns, metoda sigura de cautari nesfarsite, sisif cu al sau bolovan.
Insa cautarea prin cuvant inseamna teorii, inseamna material pentru propaganda. Propaganda propriei persoane. Inseamna uneori autoritate. Autoritate din capacitatea de a cuvinti. Inseamna faima, renume. Inseamna comercial, de consum. Prin muntii de cuvinte pe care ii poate produce un individ acest tip de cautare capata valoare sociala. Avem concepte care definesc alte concepte (parafrazare Rebreanu / Adam si Eva). Il avem astfel pe Kant. Acest tip de cautare si-a arogat dreptul de a fi posesorul “filosofiei”. Varstnicii se rasucesc. Nu mai este iubire de intelepcine, este iubire de cuvant, iubire de concept, iubire de hatis.
Filosofie … Iubire de intelepciune… intelepciunea ofera raspunsuri. Orice manual de filosofie actual postuleaza neincetat ca filosofia nu ofera raspunsuri… ce legatura mai este intre titlu si continut (?) … poate panza de bomfaier…
am inceput cu ceva si terminat cu altceva ... asa si? conteaza?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...