valoare morfologica a cuvintului a fiecarui

cine a zis, ce a zis, ce a vrut sa zica?! si uite asa ne indepartam de la subiect...

poate ca modul in care ma exprim este putin mai greoi. as pute incerca sa rescriu intr-un stil simplu si concis, direct - cum il numesc unii! dar refuz! este ca si cum mi-as vopsi cuvintele intr-o culoare comerciala ...

o sa iti explic doar doua dintre frazele/propozitiile mele, asta ca sa iti dau un punct de reper fatza de modul/stilul de scris.

1) "e doar o liniutza de dialog" tradus in mod direct: si acum este randul tau sa continui debaterea. textul meu a fost liniutza mea de dialog, din dialogul nostru.nu suntem ajunsi la concluzia finala. (pur si simplu);
2) "yeap, I can get a hint :)" a fost un spirit de gluma ca replica la expresia ta "Nu comentez!" , pe care (scuze daca sunt directa!) am gasit-o pur si simplu inutila in context. pentru ca erai invitat la dialog, iar daca hotararea ti-a fost de a nu comenta, era pur si simplu de ajuns sa pastrezi tacerea in loc sa subliniezi o fraza a mea (subliniere ce denota ca ti-a atras atentia) si apoi sa ne instiintezi ca nu vrei sa comentezi. de aceea remarca mea. si daca ai observat am adauga a smiling face.

se pare s-a intamplat si in dialogul nostru ca punctul meu de pornire (numit de AlexM - punctul 0) sa fie total diferit de al tau. ceea ce nu spune decat ca fiecare om gandeste in felul sau. sa ca vorbele asternute pe hartie isi pierd intr-o oarecare masura sensul / valoarea . asta pentru ca cititorul nu iti aude intonatia gandurilor.

acestea fiind expuse, eu personal am sa ma intorc la aceeasi intrebare, si am sa incerc in continuare sa ii gasesc raspunsul.

deschisa dialogului,




_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!

Modul tau de exprimare ...!!!

Gandesc a avea capacitatea sa-l inteleg.

"cine a zis, ce a zis, ce a vrut sa zica?! si uite asa ne indepartam de la subiect..."

Eu nu m-am indepartat de la subiect,dimpotriva ...

"dar refuz! este ca si cum mi-as vopsi cuvintele intr-o culoare comerciala ..."

nici nu te sfatuiesc sa iti "vopsesti cuvintele..."

OK! am inteles si sensul "liniutei"si a "glumei"...

Daca nu am pastrat tacerea si am zis "Nu comentez" ,si a deranjat imi cer scuze insa afirmatiile ce apareau acolo, sunt chiar de necomentat...

"se pare s-a intamplat si in dialogul nostru ca punctul meu de pornire (numit de AlexM - punctul 0) sa fie total diferit de al tau."

Daca te referi la "dialogul nostru" gandesc a fi discutabil...insa daca te referi la acest subiect eu consider ca nu am denaturat discutia.

"sa ca vorbele asternute pe hartie isi pierd intr-o oarecare masura sensul / valoarea . asta pentru ca cititorul nu iti aude intonatia gandurilor."


Ce asternem pe hartie sunt ganduri,trairi,sentimente nu este necesar sa vii cu "intonatia..." sa te faci inteles...

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Procedura prin care textele noilor utilizatori sint analizate de admin inainte de a fi publicate mi se pare cel putin exagerata, ca sa nu mai vorbim de faptul ca e greoaie. Am publicat un text, a aparut dupa o zi, am facut apoi niste modificari in cadrul textului si a disparut complet...nici la texte personale, nicaieri. Pur si simplu s-a topit.
Treaba asta s-a intimplat de 2 ori consecutiv.


Ce se intelege prin "utilizator nou"? Cine decide daca un utilizator trece sau nu de statutul de "monitorizat"? In functie de ce criterii? Nu uitati ca oamenii se exprima diferit si fiecare are propriul stil; daca nu va convine ceva dintr-un text, acesta poate fi eliminat din start, creind autorului sentimentul inutilitatii efortului facut de a comunica altora ideile/opiniile sale. Frustrant...si subiectiv.

Denumirea de "Cafenea", in contextul curent, este sinonima cu "Forum". Interzicerea abordarii unor tematici cum ar fi holocaustul sau criza din Orientul Mijlociu pe motiv ca genereaza certuri mi se pare usor infantila. In definitiv, acestea sint subiecte "grele", oamenii au opinii, de ce sa li se interzica sa-si spuna parerea?

Sa va dau un exemplu: pentru rromi, termenul "tigan" e jignitor insa nu intereseaza asta pe nimeni; in schimb termenul "jidan" este automat exclus din orice exprimare. Mi se pare o usoara discriminare...
( Sper sa publicati acest mesaj, chiar avind in vedere cuvintul "jidani"...)



Intelegeti-ma corect: caut sa fiu cit mai obiectiv posibil. In definitiv, puteti monitoriza toate mesajele DUPA publicarea lor si lua masuri in consecinta; implementarea unui sistem automat de cenzurare ar fi o idee insa multe mesaje si-ar pierde farmecul...



In concluzie, lasati oamenii sa se exprime, lasati-i sa comunice...cei 50 de ani de cenzura si auto-cenzura au fost prea dramatici si prea multi; din cite am inteles, proprietarul acestui website traieste in Occident; nu pot sa cred ca nu intelege valoarea unei comunicari LIBERE.





"Create each day anew by clothing yourself with heaven and earth, bathing yourself with wisdom and love, and placing yourself in the heart of Mother Nature."
-- O-Sensei Morihei Ueshiba --

Eric Johnson, fara cuvinte...da´nici nu e nevoie de ele la tip!

Draga mya,

constat ca din pacate reply-urile tale au o calitate din ce in ce mai proasta si ca practic acum ele consta doar in atacuri gratuite la persoana.
Atributele pe care ti le-am acordat, de orgolioasa, inflexibila si copilaroasa, ti le-am dat fara nici o placere dar se pare ca am avut dreptate.
Am sa-ti mai explic inca o data de ce cred ca esti asa:

1. Orgolioasa - desi in mod clar ai facut anumite greseli, de ex relativ la viata lui Ramakrishna, nu ai avut niciodata umilinta sa recunosti aceasta. Chiar mai mult, atunci cand nu puteai raspunde la un argument care era foarte bine argumentat, pur si simplu sareai peste el si nu-l mai aminteai de loc...fiindca ar fi inseamnat sa te "umilesti", recunoscand ca nu mai aveai ce spune. Din pacate aceasta atitudine a ta nu te ajuta in nici un fel si de fapt orgoliul tau este cel care te umileste cel mai mult.

2. Inflexibila - m-ai acuzat pe mine de mai multe ori ca as fi "indoctrinat". Daca te gandesti putin, o caracteristica de baza a unei persoane indoctrinate este ca indiferent de ce argumente i-ai aduce, ea nu renunta in nici un fel la ideile sale.
Ei bine, felul in care te-ai comportat pana acum, arata ca de fapt tu esti cea indoctrinata (am preferat termenul de inflexibila). Cum spunea un ganditor "chiar si ateii de fapt au credinta lor". Acest sistem de convingeri al tau din pacate se dovedeste rigid si inchis, el nepermitandu-ti sa vezi validitatea chiar si a unor argumente de bun-simt. Nu ti-am cerut nici tie nici altora sa devina yoghini tantrici :), dar o atitudine corecta din partea cuiva care isi da seama de un adevar, chiar daca nu este de acord cu el, ar fi sa spuna "da, unii au facut asta si se pare ca pentru ei a fost bine, dar mie simt ca nu mi se potriveste". O asemenea atitudine ti-ar fi facut totusi cinste.

3. Copilaroasa - Se pare ca ai un fel plin de "pasiune" in care citesti si raspunzi la reply-urile mele. Nu esti atenta la ce-ti scriu, anumite fraze le sari cu totul iar altele nu le-am spus niciodata. Am impresia ca probabil ori te enervezi ori nu ai rabdare sa fii atenta si atunci cum gasesti ceva de care sa te legi, lasi tot restul la o parte si esti bucuroasa de gaselnita ta.
Spun asta fiindca de mai multe ori a fost necesar sa te corectez in privinta cuvintelor mele.
Chiar in acest reply ai facut aceasi greseala: "nu detine suficiente date" si "verticalitate morala" nu se referea la tine, ci la o alta persoana de pe acest chat cu care, chiar daca ne-am situat pe pozitii diferite si probabil si acum avem divergente de opinii, nu i-am adresat niciodata atributele pe care ti le-am adresat tie (deci exact pe dos de cum ai afirmat tu). Aceasta din simplul motiv ca respectiva persoana a dat dovada de demnitate si maturitate si a fost o placere sa discut cu ea, chiar daca de pe pozitii diferite.
In acest sens imi permit sa-ti dau un sfat: daca ceva nu este pe placul tau, citeste-l totusi cu atentie, chiar de mai multe ori, fiindca ai sa constati uimita ca uneori orgoliul iti joaca feste si ca la prima citire pur si simplu mintea refuza sa receptioneze ceva cu care nu e de acord. Abia dupa ce iti dai seama in mod real ca poti sa explici intelesul fiecarui cuvant din acel mesaj devii capabila cu adevarat sa raspunzi la el.

Dupa ultimele tale reply-uri as mai putea adauga la aceste 3 atribute si altele, la fel de proaste pt tine, si pe care le-ai merita cu varf si indesat. Oricum iti promit ca daca am sa le adaug, am sa-ti si explic de ce am facut-o :).

Spirit Intelept

"Pai, cind un critic de arta ii spune ceva unui pictor, aceluia nu ii trece prin cap sa ii arate criticul ceva lucrari ca sa vada daca e legitimat prin creatia domniei sale sa vorbeasca despre pictura.
Arta e una, si critica, e altceva."

D-le Lazar, nu uitati ca cei ce picteaza, au la baza, de regula, o scoala de specialitate. Amititi-va situatia evocata de dvs pentru fotografie.
In plus, asa cum am mai spus, sunt intr-adevar curios si mi-as dori sa vad si imagini facute de dl Pandele la Vulcani. Si nu numai. Pe internet n-am gasit, AAFeu nu mai e etc.
Va rog sa ma intelegeti ca eu nu contest valoarea dansului, nici ca fotograf, nici ca si critic.

Mai spuneti: "Eu cred ca in primul rind comunicarea e cheia care ne lipseste in fotografia romaneasca. Si intrebarile. Si raspunsurile. Si toate astea sunt fara poze de aratat."

Hmmm, sa inteleg ca nu mai e valabila cestiunea cu "o imagine face cat 1000 de cuvinte ?"

Am citit astazi intr-un ziar urmatoarele si ma gandii sa impart cu voi zambetul adus:

Bak en hver suksessfull mann står en sterk kvinne. Og for å si det på en annen måte, forran mange kvinner står det en mann... i veien.
( In spatele fiecarui barbat cu succes se afla o femeie puternica. Cu alte cuvinte, in fatza multor femei se afla un barbat...ce-i sta in cale! )

"""De multe ori nu vrem sa recunoastem copilul din noi dar el singur poate deslusi visele prin ceata deasa a nimicurilor zilnice cu care ne inconjuram."""

Pasajul de mai sus pentru mine este cumpana intregului subiect dezbatut. Este de un adevar necontestat. Nu am ce sa mai adaug decit ca ce ai scris mai sus ar trebui publicat in toate ziarele si in toate revistele citite de oameni. Toti putem sa invatam ceva, toti putem lua cite o firimitura din cuvintele scrise si aplica in vietiile noastre.

camyb1981

Scumpa mea, pina spre sfirsitul liceului cei din jurul meu credeau ca sint muta (glumeam, nu chiar muta, dar pe-aproape:); n-as fi vorbit niciodata neintrebata, n-as fi vorbit deloc daca s-ar fi putut; am un tata extrem de dur (sever spre badaran, genul de animal care rezova cu pumnul, la propriu!!! ce nu rezolva cu vorba), nu aveam voie sa ies din casa decit la scoala si-napoi; probabil cea mai la indemina forma de revolta era sa nu vorbesc (dat fiind ca daca ma revoltam prin cuvinte o incasam...si asta s-a intimplat inclusiv cind aveam 21 de ani, acum am 23).
Avind in casa un astfel de exemplar, baietii (barbatii) mi se pareau cele mai groznice fiare din lume si ideea era sa te feresti cit mai mult. Primul sarut adevarat a fost la 20 de ani, dar dupa ce-am mers la facultate si mai ales stind in camin mi-am dat seama ca traind printre oameni, nu poti sa nu ai nici un fel de relatii cu ei; azi o vorba, miine o vorba si tot asa...pina am ajuns sa-mi dau seama ca nu sint nici pe departe monumentul de prostie si oribilitate (nu stiu daca nu exista cuvintul:)pe care dumnealui mi-l sugera "discret " a-l reprezenta; dimpotriva, o persoana inteligenta, cu bun simt, si, dupa unele standarde, chiar frumoasa. Asta mi-a dat curaj sa vorbesc, sa leg prietenii pe strada, in cafenea, la biblioteca si oriunde. In momentul in care am aflat ca pot sa seduc lumea mea s-a schimbat. Acum nu mai fac compromisuri mai mari decit se fac in mod obisnuit ca sa traiesti si nu accept jignirile si comentariile nimanui fara sa protestez. Totul e sa te analizezi si sa-ti dai seama ce valoare reprezinti; asta nu va fi deajuns sa te faca fericita, dar va fi un inceput pentru a intra intr-o lume nu neaparat frumoasa, dar vie.

Nu e ceva de neacceptat, dimpotriva, cu cit accepti mai repede ca asa esti tu, cu atit te vei simti mai in largul tau oriunde.
Nu e tirziu pt. tine nici acum nici alta data, si nu, nu vei ramine asa, doar ca nu a fost momentul. Mult succes, ai grija de tine!

sunt cuvintele tale, tu cu mina ta ai scris "Nu e cazul sa devii ofuscata sau isterica"

isteria este un termen medical, diagnostic, folosit pt a defini acea boala pe sistem nervos. "isteric/a" este termenul folosit in domeniul medical cu referire la persoanele care sufera de aceasta boala.
cind termenul este folosit in alt context, ca de exemplu in conversatii pe teme non-medicale, este o insulta, o jignire adusa persoanei vizate. face parte din categoria injuriilor in care se incadreaza "cretin/a", "idiot/a" si exemple sunt multe. nu accept sub nici o forma sa ma jignesti doar pt ca nu esti de acord cu mine. daca nu esti in stare sa aduci argumente logice cu care sa ma combati in mod civilizat, nu-ti cere nimeni sa iti calci pe orgoliu si sa recunosti acest lucru. dar cel putin ai bunul simt si nu ma injura. eu nu te-am injurat pe tine, nu ti-am spus sa "nu devii isteric" te-am atentionat doar sa iti moderezi tonul. tu cu ce drept folosesti astfel de cuvinte la adresa mea?

si nu ma leg eu de viata ta, mai priveste si dincolo de lungul nasului ca nu esti tu buricul pamintului: la subiectul meu au raspuns si persoane (atit barbati cit si femei) care nu au fost de acord cu ideile mele. m-au injurat ei/ ele pe mine? s-au aruncat ei sa isi dea cu presupusul despre mine si familia mea? NU! tu esti singurul care a facut asta. nu ma leg eu de viata ta, tu te-ai legat de a mea si in lipsa de argumente ma injuri!

Hypatia, personal va vad o luptatoare. Asta e o calitate nobila. Nu-mi placeti din momentul in care folositi multa demagogie si frazeologie goala, ori vorba lui Ozzy ¨un great Chief trebuie sa faca in asa fel incat cuvintele lui sa patrunda in inimile tuturor ca razele soarelui¨
Altfel imi sunteti indiferenta, dorm noaptile precum inainte, scaunele imi sunt tari, cat despre tonus, acesta e ridicat.
Nu inteleg la ce ¨context al manipularilor pe care le fac prin mesajele personale¨, va referiti si stiu ca aceasta conferinta e a dumneavoastra.
Si nu cred ca nimeni vrea sa va deposedeze de ea. Lasa-ti intervalele pentru alti, am altele mai bune de facut decat sa urmaresc fiecare cuvintel pe care l-ati slobozit pe forum, ca ma apoi¨¨sa-l supun unei atente analize¨

Altfel discutia despre solutionarea conflictelor mi se pare cam asa:
¨- Hmm! Hmm! zise regele, cred că pe planeta mea e pe undeva un bătrîn şobolan. Îl aud noaptea. Vei putea să judeci acest bătrîn şobolan. Îl vei condamna la moarte din timp în timp. Astfel, viaţa lui va depinde de justiţia ta. Dar tu îl vei graţia de fiecare dată pentru a-l păstra. Nu e decît unul. ¨ Micul Print

Salut,
m-a impresionat mesajul tau. Dar ma intreb cine ne judeca pentru ce am facut? Si in ce fel?
Constiinta noastra? Sau nevoia noastra de a a face lucrurile intr-un anumit fel, ideal as spune, prin care rezultatul ajuns sa ne dea o bucurie. Adica...eu imi doresc sa tratez bine o persoana, fata la care tin, de exemplu. Si deseori nu o fac. Si imi dau seama de acest lucru in chiar acel moment, indiferent de ceea ce fac. Si atunci...care este termenul de comparatie? In primul rand este intentia pe care o am in raportul cu acea persoana. Eu ii vreau binele, o iubesc, as vrea sa ii si demonstrez acest lucru, dar nu reusesc. Ba din contra, ma comport exact invers. Si apoi incep sa ma acuz, sa ma enervez si sa depasesc niste limite de comportament atat fata de mine cat si fata de ea si de ceilalti.
Pentru mine, in raportul cu cei dragi, in primul rand, una din cauzele pentru care lucrurile nu merg bine este aceea a propriei priviri asupra propriilor greseli. Adica imaginea mea despre mine, devenita tot mai negativa, imi determinta un comportament pe masura mai negativ. Si atunci sunt ca intr-un cerc vicios, sau pe o pista in cadere ce pare sa nu se mai termine.
Dar atunci incep sa imi pun problema: ce atentie am fata de mine, eu care in intentiile mele sunt bun si in punerea lor in practica sunt deseori rau? Cum ma privesc eu? Cine sunt eu si ce valoare imi dau?
Mi se pare o intrebare deschisa oricui, care ar putea sa fie un inceput de intelegere a dilemei in care ma aflu in raport atat cu mine dar si cu ceilalti.
Deci criteriul de analiza pentru faptele noastre trebuie sa fie intentiile inimii noastre. Ne "judecam" pe noi insine in raport cu ceea ce dorim sa facem si nu cu ceea ce am facut. Chiar si in urma unei greseli, desi deseori nu suntem in stare sa o reparam, noi avem intentia aceasta de a readuce lucrurile la normal. Dar se pare ca intotdeauna ramanem in urma cu aplicarea.
Cine a facut astfel inima noastra? Cine a facut inima noastra plina de aceste intentii pozitive? Si de ce a facut-o asa?
Si mai ales de unde vine aceasta contradictie intre ceea ce inima noastra doreste sa faca si ceea ce noi apoi reusim?
Dar in final, aceasta contradictie cine o poate salva? Cine poate da o valoare acestei lupte necontenite dintre binele si raul din noi?
La toate aceste intrebari trebuie sa existe un raspuns? Si noi toti suntem datori sa ne silim sa il gasim? Altfel viata pare sa fie in van. Dar nu este.
Un prieten imi spunea ca nu existe raspuns la o intrebare care nu se pune? Deci intrebarile trebuie sa ni le punem. Si din viata mea de pana acum am invatat ca de obicei raspunsurile nu intarzie sa apara. Mai ales atunci cand intrebarea mea nu este sub forma unei pretentii. Si am mai invatat ca INTREBAREA este cel mai mare motor al inimii noastre. Ca CEREREA de SENS nu trebuie abandonata niciodata, nu trebuie ascunsa niciodata, nu trebuie lasata nicioadata neluata in seama.
Incearca si tu sa iti pui intrebari despre tine si despre ceea ce se intampla in viata ta. Sunt convins ca vor aparea raspunsuri. Singura conditie este ca sa fii fidel acestei neintrerupte nevoi de semnificatie a ceea ce se intampla. Si sa prevaleze acest lucru in fata propriilor acuzatii, in fata insistentelor asupra propriilor incapacitati si fragilitati. Pentru ca altel ramanem la nivelul acestora si nu vom avea bucuria sa le aflam sensul. Pentru ca totul trebuie sa aiba un sens, chiar si atunci cand suntem asa cum te descrii tu. Dar eu nu ma opresc acolo. Merg mai departe si ma intreb despre sensul lor. DE CE?

Poate iti vor fi de ajutor aceste cuvinte. Sper.
Radu

Eu nu stiu daca tu ai citit cu atentie tot ce am scris eu, pentru ca din cite am vazut din comentariul tau nu cred ca ai inteles exact ceea ce am vrut eu sa spun. Dar nu conteaza. Ce vreau eu sa te intreb, din moment ce vad ca ai o ideie formata, este cum vezi tu de fapt o relatie intre un sot si o sotie? Ce trebuie fiecare in parte sa faca, cum trebuie fiecare sa se comporte, ce trebuie sa zica, si asa mai departe? Este foarte usor sa vii cu replici, acuzari si criticari, dar in acelasi timp toate astea nu au nici o valoare daca nu vii si cu inbunatatiri sau sugestii pentru inbunatatiri. Sa stii ca eu nu am trait destul de mult in Romania sa pot vedea stilul de viata intre sotii si sotiile de acolo. Deci majoritatea ideilor mele sint bazate pe observatiile facute la cuplurile americane, unde daca nu stii, rata de divort este de 50%. Deci asa cum am mentionat intr-unul din comentariile mele de mai jos, nationalitatea nu are nimic de a face cu buna stare a relatiilor dintre un sot si o sotie. Ci mai degraba "supunerea" (cuvintul acela care tie nu-ti place dar care are foarte mare adevar) unul fata de altul. Nu schimb nimic din tot ce am spus pina acuma, deci nu ma invinuii de schimbari sau alte chestii, din contra vreau sa mai adaug, chiar si barbatul trebuie sa fie supus fata de sotie. Binenteles aceasta supunere este o supunere care nu poate fi intelease decit numai daca esti indragostit, daca iti respecti partenerul/a si daca vrei buna stare a familiei.

Cum ziceam mai devreme, eu nu sint responsabila pentru ce face barbatul, eu sint responsabila pentru ce fac eu. Dar te rog nu-mi lua propozitia din context, pentru ca dupa propozitia asta am explicat clar, fiecare actiune are si o reactie. Deci, repet, daca eu vreau dragoste dau dragoste, dar daca eu dau critici, nervi, cicalituri, fii sigura ca nu voi primi nimic altceva inapoi decit ceea ce am dat. Lucru acesta face parte din natura, sau sa folosesc cuvintul tau, este logic. Si ca sa-ti intaresc "statement-ul", DA, sintem responsabile pentru lipsa de buna intelegere in familie atunci cind NOI nu ne comportam cum trebuie cu sotii nostrii. Nu uita, fiecare are partea lui, deci barbatii sa ieie aminte aici, si pentru barbatii suna si se aplica aceeasi "reteta". Probabil comentariile mele de la bun inceput trebuia sa mentioneze lucrul acesta, dar faptul ca aud femeiile plingindu-se in continuu de barbatii lor, trebuia sa i-au pozitia de "educatoare" pentru femei.

Sper ca de data asta m-am facut mai inteleasa, si sper ca tu, Rodi, nu esti suparata pe mine. Eu inteleg foarte bine ideologia feminista, dar in acelasi timp vad mai departe si nu ma opresc numai la un punct de vedere.

Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi

Inviato: giovedì 25 marzo 2004 17.21
A: idei.libertate@tvr.ro
Oggetto: Domnului Horia-Roman Patapievici
Draga domnule Patapievici,

Ma grabesc cu aceste rinduri sa-ti marturisesc nemasuratul entuziasm ce incerc citind, deloc lesniciosul discurs ce se deruleaza in paginile acestei, da, capodopere a Literaturii romane, care este „Omul recent”. Nici nu se putea pasi mai cu dreptul intr-al trei-lea mileniu, de crestinism si, datorita lui Neacsu de la Cimpulung cu a sa scrisoare din 1521, in al saselea veac de scris romanesc. Intrebare, e drept, retorica dar cu şpil: De ce cartea asta trebuie sa aibe soarta tuturor tratatelor anoste ce pot interesa eventual doar o extrem de restrinsa elita si , prin urmare, sa fie savurata doar de citeva (sau multe, e acelasi lucru) sute de cititori, pentru ca tot restul de mii, sa o cumpere din doar snobism, si o mica parte dintre acestia, intelectualmente apta, sa abanoneze lectura din comoditate: iritata la intilnirea primelor obstacole in intelegerea textului. Si de ce sa n-aibe soarta „monumentelor” caragialesti, prin a caror lectura de masa nivelul de cultura a romanului a crescut, pentru ca bunul sau simt - al umorului mai ales – sa devina si mai acut? Tineretul nostru are nevoie, draga Horia, pentru a creste bine, si a nu avea nimic de invidiat la vecinul sau european, mai ales de lecturi bune. Formatoare. Intrucit cu asta se creste. Nu cu imbracaminte firmata si cu manele. As spune fara sa exagerez ca tinarul roman (si nu numai) are nevoie , chiar daca nu este constient, de „Omul recent” tot atit cit omologul sau francez de Eseurile lui Montaigne.
Iata dar de ce imi permit sa-ti sugerez o transcriere intr-un limbaj mai accesibil a acestor idei, de inestimabila valoare, ce strabat cele 456 de pagini ale operei.
Incerc acum - cu necesara „obraznicie”, dar si cu umilinta ce trebuie pusa in oric actiune ce se doreste utila - sa fac citeva observatii, luind ca exemplu paragaful (eseul) de la pagina 98 - am un exemplar al editiei din 2001, iesit de sub tipar in 2002 - [25]: „Agenda ascunsa a limbilor internationale”. Cuvintul agenda, foarte corect, este din pacate, tot atit de inadecvat intelegerii imediate: ...”agenda ascunsa a acestor limbi, agenda care le-a facut atit de apte sa exprime agenda vizibila a acelor civilizatii?” Aici avem sinonimele: plan, proiect, program, calendar, schita, schita de..., (ordinea de zi, apartinind limbajului de lemn, fiind de exclus). E drept, agenda ramine cuvintul cel mai elegant dar si cel mai ermetic pentru, repet, intelegerea imediata a conceptului de catre miile de bravi, si de loc mediocri, cititori. Altele, pe care ma limitez a le doar enumera, comentariul ingreunind peste masura discursul: „explcatia monocauzala”, „remarce” (?, poate remarci), „Ceea ce nu inseamna vointa de a fi original in grad extrem.” (de... comandor?, s-ar putea intreba glumet careva de la Academia Catavencu) N-ar fi fost mai bine, mai putin afectat: cu orice pret ? Pentru a nu mai adauga dificultatea ce se intimpina cind dai peste un cuvint, pe care tipograful il scrie gresit (poate) pentru ca nu a inteles sensul frazei?! Iata fragmentul cu pricina: „... felul in care reusim uneori sa ghicim motivele unui comportament dupa o anumita trasatura, sezisanta, a chipului.” Poate ar fi fost mai bine decit corectul sesizanta, si la fel de elegant, sa fi folosit: surprinzatoare, miscatoare, impresionanta, frapanta, luate cu modestie direct din DEX ?! Nu stiu. Ma-ntreb doar. Bine. Departe de mine voia de a diseca, pentru a critica malitios, textul! Daca o fac totusi, este pentruca-ti iubesc si condivid, pe masura ce le-nteleg, ideile. In plus este dorinta de a dialoga... Nu numai engleza permite distorsini si/sau alterari ale limbii. Daca englezescul Jesus (Giizăs) genereaza forma scurta: Giiz, romana noastra nu-i mai putin prolifica in gura scolarului de rind cu banalele: mate, prof, bac, etc. Ba chiar mai mult, avem datorita genialtatii unui tiz de-al nostru, arh. Horia Oancea, fiul fostului (anii ’60) ambasador roman in Belgia, o bijuterie monosilabica, ce rezuma sensul si rezonanta unei extrem de virile fraze: „zgîti”. In ce priveste simbolurile, cifrele si frinturile de cuvinte, avem George = gxg si mai ales Q8, adica: Cueit, numele, asa cum se pronunta cel putin aici in Italia, al statuletului arab din Golful Persic. Prescurtarea este de cele mai multe ori opera persoanelor cu putina cultura, dar si foarte inteligente. Adica a acelora care descopera mijloacele minime, suficiente si ncesare, unei clare si precise comunicari. Iata un exemplu din dialectul bergamasc (vorbit in provincia „di Bergamo” a regiunii Lombadia). Pentru a spune: „Ma duc sa iau vin”, „Vado per vino”, este suficient sa zici: „A ò a ì”. Sau, si cu asta inchei, pentru posibila intrebare: „Veniti si dumneavoastra (voi) sa vedeti albinele vii?”, „Venite anche voi a vedere le api vive?” se zice simplu: „Ignì a o a et le ae ìe?” Si asta pentru ca taranul, trebuie recunoscut in cor cu excelentul Horia Bernea, este exact antonimul „omului recent”. Taranul, mioritic sau nu, este omul ancestral, as zice mai vechi decit traditia insasi. Taranul este omul preadamic... In ce priveste dorinta (vointa) exprimata colectiv de rupere cu traditia, de taiere a cracii de sub sezut, de-a se smulge din radacini, potrivit sloganului : „Sa uitam traditia!”, cred ca aici se are mai degraba de a face cu nevoia disperata a individului alienat (vezi Strainul „vechi” de peste jumatate de secol a lui A. Camus) de a-si (re)gasi o proprie identitate. Fiecare individ in parte si/sau - de teama solitudinii - innauntrul unui mic grup: gasca, familie, trib, echipa (vezi ritualul de grup recitat inainte de partida a echipei de rugby neozeeandeze), etc. Feluri de a marca aceasta identitate: tatuaj, „piercing”(perforarea pielii cu introducerea inelelor, etc.), cuafura bizara, idem imbracaminte; vorbire si gestica ermetice... Dar „omul recent” este mai ales o entitate utopica, si iata de ce. Daca-i adevarat cum afirmi - si sint in perfecta sintonie cu tine – ca: „Totul, in omul recent, trebuie sa fie expresia propriei vointe – si dorinte.”, ei bine atunci ar fi bine sa amintesc aici surprinzatoarea fraza a imparatului „Federico il Grande”, ce poate fi citita intr-o scrisoare catre amicul sau Voltaire: „Cu cit imbatrinesti cu atit mai mult te convingi ca Majestatea Sa sacra, Cazul face trei sferturi din „muncă” in acest mizerabil univers”. Iata de ce doar gindul c-ai putea realiza prin mijloace exclusiv proprii si pe-ndelete chiar si cel mai modest proiect - nici pe departe omul de tip nou, omul recent - este o utopie si o erezie - vezi falimentul turnului Babel - pentru omul religios, pentru ca celui ce se proclama laic, aceasta iluzie sa nu fie altceva decit o prostie.
Cu cele mai alese sentimente de simpatie, la care adaog nadejdea crestineasca cum ca si cu o singura floare se face primavara, te las nobilelor tale indletniciri, dar nu inainte de-a-ti dezvalui bucuria ce-as incerca primind eventual din parte-ti chiar si numai un gentil rind de raspuns.
Roma, 25.o3.2004 Horia Cornel Ivan
e-mail: horiaivan@libero.it

UEIT: Cred ca argumentele pe care le aduci privitor la relatia stiinta religie nu sunt fondate. Iata de ce:
"Intotdeauna va exista un punct in care stiinta se va bloca, facand loc nespusului si inexplicabilului, a ceea transcende Limitarile umane."
1) Faptul ca anumite lucruri sunt necunoscute astazi nu implica faptul ca maine nu vor fi explicate pe cale naturalista. Experienta de pana acum ne sugereaza acest fapt"miscarea nu poate exista fara existenta unei forte la fel cum nu exista efect fara de cauza"

GIO: Faptul ca ,prin inspiratie divina, oamenii gasesc metode de a numi si a identifica anumite fenomene in univers , nu demonstreaza nimic..tot ce face omul este sa devina constient de legile perfecte ale creatiei, sa puna etichete si sa pretinda ca detine adevarul suprem…In viitor stiinta se va dezvolta din ce in ce mai mult, oamenii vor deveni constienti de aspecte pe care noi nu le putem inchipui inca, insa rationamentul dumneavoastra pica la fel de usor cum spuneti ca pica al meu: mergand inapoi pe linie stiintifica, pana la originea lucrurilor, tot la un pct mort se ajunge, la punctul primordial si Unic al existentei

UEIT-1) Fizica cuantica ne spune ca exista efect fara de cauza.

GIO-Si stiinta isi are limitarile ei..probabl ca sunt lucurri mult mai subtile la mijloc, de care inca fizica cuantica nu a devenit constienta.de asemeni,realitatea divinitatii si createi in sine este rupta atat de cauza si efect, transcendand aceste aspecte ce limiteaza si divizeaza, dupa un anume punct.

UEIT-4) Daca nu exista efect fara cauza atunci pe Dumnezeu cine l-a cauzat?

GIO-Lumea existentei fizice , este o lume Cauzala, supusa transformarii, alterarii si continuei evolutii..Dumnezeu este Imuabil,ne creat , etern, impersonal,atotcuprinzator, atoatestiutor si auto-suficient.EL nu are nevoie de noi, se afla dincolo de dorinta sau orice limitare umana.Pana si faptul ca il numim si ii atribuim anumite atribute este absolut ridicol, considerand adevarata natura a divinitatii.

UEIT-Nu cunosc nici un exemplu de vis premonitor sau "deja-vu" care sa nu poata fi explicat decat prin existenta transcedentului. Din cate stiu eu toate studiile stiintifice care au abordat aceste fenomene au avut rezultate negative. Intuitia nu are nimic miraculos.

GIO-Eu cunosc exemple clare, chiar personale!NU vi s-a intamplat niciodata sa visati un loc pe care nu l-ati vazut niciodata sau o situatie anume si mai tarziu, peste ani, sa va aveti ocazia sa vizitati chiar acel loc si viata sa ava duca in eact situatia de mult visata??Mie da!Si nu o singura data.Dar banuiesc ca asta tine de perceptiile spirituale, aferente sufletelor deschise spre Mister.


"daca intr-adevar nu ar fi nici un Creator si sufletul nu ar exista sau ar inceta sa existe odata cu degradarea corpului fizic, atunci intreaga istorie a umanitatii nu ar fi decat un circ,iar marile minti si spirite ale diferitelor epoci, niste clovni!"

UEIT-1)Un argument foarte slab. Multe lucruri sunt neplacute (bolile, dezastrele naturale) si cu toate astea sunt reale. Universul nu pare a fi interesat de sperantele noastre.

GIO-Universul cauzal este direct interesat de sperantele noastre si mai ales de actiunile noastre.Prin ceea ce facem , noi insine devenim clipa de clipa creatori, prin simpla exercitare a liberului arbitru.

UEIT-3)As spune dimporiva ca in cazul in care religia crestina de exemplu este adevarata istoria este un circ. Viata tuturor oamenilor nu a avut valoare intrinseca, a fost doar o insiruire de teste la care Dumnezeu i-a supus asemeni unor cobai intr-un labirint (desi evident stia de la inceput rezultatul) pentru ca mai apoi marea majoritate sa fie trimisi spre tortura eterna in timp ce cativa isi vor petrece eternitatea cantand imnuri de slava si bucurandu-se la vederea suferintei pacatosilor din iad (care pot fi frati, parinti, copii, prieteni).

GIO-Personal nu cred in existenta raiului si a iadului in sensul dezvoltat de credinta crestina(in interpretarea data de unii si altii)…argumentul dumneavoastra are sens atata timp cat as fi de acord ca unii merg in rai si unii in iad .Dar asta ar dovedi limitare din partea creatorului insusi, si este un alt subiect , la fel de vast.

UEIT-1) Este fals ca, in caz ca Dumnezeu nu exista nu pierzi nimic. Pierzi timp, bani, crezi toata viata intr-o minciuna, unii si-au pierdut chiar viata.

GIO-MeSajul de baza al tuturor marilor religii si cai spirituale este :Iubirea,pacea si unitatea!IN general cei ce practica o anume credinta sau macar admit existenta unui creator suprem, iubesc pe cei din jurul lor cu dezinteres, isi servesc semenii cu devotiune, incearca sa devina mai desavarsiti in fiecare zi, nu ucid, nu se ataseaza de partea materiala pana la obsesie, nu mint , sunt generosi , muncesc cu devotiune, in permanenta lucrand pentru dezvoltarea umanitatii.Iar cei care isi pierd si viata, din dragoste de Dumnezeu, sunt cei mai norocosi dintre noi, si chiar acest fapt este o dovada esentiala a existentei lui Dumnezeu.Daca dumnezeu nu exista pierzi: bani,timp, crezi intr-o iluzie, si unii chiar au murit pentru asta…Dar daca Dumnezeu exista?? Poti pierde aspecte mult mai pretioase decat cele practice pe care le-ati dat dvoastra exemplu.printre care confort sufletesc, intr-un plan nesupus timpului, unde vei sta intr-o stare de involutie spirituala si indepartare de dumnezeu ..si e mult mai dureros decat a crede in ceva ce poate nu exista,pierzand timp si bani, dar traindu-ti viata curat si frumos.

UEIT-2) Justetea argumentului depinde de probabilitatea existentei lui Dumnezeu, care este mult sub 50%. Daca neglijam acest fapt ar trebui sa credem si in Mos Craciun, ca, nu-i asa, daca nu exista nu pierdem nimic, iar daca exista ne aduce daruri

GIO-.-probabilitatea existentei lui Dumnezeu este de 100 la suta.Dumneavoastra ce sursa ati folosit pentru aceasta afirmatie(50 la suta)?Eu am folosit puterea ratiunii mele, ani de cautare si milioane de intrebari, inima si chiar sufletul pe care El mi l-a daruit.

UEIT-3) Exista mii de religii, majoritatea incompatibile. Nu poti fi si crestin si musulman, iar daca alegi gresit, desi crezi, mergi tot in iad. Este posibil ca religia corecta sa fi disparut sau sa nu fi aparut inca. Prin urmare nu ai de ales intre doua ci mii de posibilitati, sansele de reusita fiind prin urmare aproape nule.

GIO-Daca alegi cu un ochi vigilent, sansele sunt mai mari decat doriti dumneavoastra sa credeti ca sunt de fapt.Cuvantul lui Dumnezeu insusi, are putere creatoare si insamantat in inima la momentul potrivit poate trezi din punct de vedere spiritual, pana pe cel mai intunecat ,ignorant si indepartat de adevar suflet.De fapt , poti fi de toate de odata …Eu cred ca : moise, noe, avram, budha, krishna, zoroastru, mohammed,bab, baha’u’llah si multi alti profeti de care istoria nu este constienta, au adus acelasi mesaj umanitatii, in esenta lui unic si neschimbat.Singura incompatibilitate a diferitelor mari religii consta in legile sociale ,ce au fost schimbate si denaturate, in timp, chiar de oameni(de obicei chiar de liderii lor spirituali) in scopuri egoiste ,sau care pur si simplu sunt diferite pentru ca la momentul revelatie, necesitatile societatii din respectivele timpuri, erau diferite.Asadar eu sunt crestin, musulman, zoroastrian,hindu…totul la un loc,pentru ca vad unicitatea creatie dar mai ales unitatea ei.Si asta se numeste ca sunt baha’i

UEIT-4) Este posibil ca Dumnezeu, chiar daca exista, sa aprecieze ratiunea si nu credulitatea, iar credinta sa fie astfel un alt test la care oamenii sunt supusi. In aceasta ipoteza, crezand mergi in iad.

GIO-Este posibil ca Dumnezeu,daca exista, sa aprecieze atat permanentii cautatori, cat si pe cei care pur si simplu cred.Ideala este o moderatie intre cele doua. A fi cautator dar nu a lasa puterea ratiunii sa te duca pe fagasuri pur materialiste si a crede dar nu orbeste, in traditii si dogme neverificate ci doar transmise din generatie in generatie.Noi nu putem stii ce apreciaza El,pentru ca se afla dincolo de astfel de limitari. La fel de bine, Stiinta poate fi testul cel mai de pret la care omul este supus..(vezi clonarea, unde oamenii au inceput sa se creada dumnezei,NEGAND EXISTENTA DIVINITATII, pentru simplul fapt ca au descoperit cum sa creeze viata singuri, …folosind totusi ceva preexistent, ce nu depinde de puterea omului de a crea.

UEIT-5) Nu poti crede la comanda si e o prostie sa crezi ca Dumnezeu nu-si da seama ca nu crezi cu adevarat si ca ai facut un calcul egoist.

GIO-Corect, de aceea drumul unui cautator este intortocheat dar in final atat de frumos.Cred ca dumneavoastra sunteti un cautator

UEIT-6) Credinta nu este suficienta. Fiecare religie are o serie de alte conditii necesare salvarii.

GIO-Adevarat ; a marturisi apartenenta la o anume religie sau cale spirituala,nu este de ajuns.Este timpul faptelor,ci nu al cuvintelor.Numai bine!

eu le-am uitat (cuvintele), le cunoaste cineva?

"Mos Craciun cu plete albe..."

pe tine ce te deranjeaza mai mult, faptul ca daca esti in canada tot ar fi indicat sa stii sa vorbesti corect romaneste, sau pur si simplu cauti samanta de scandal? ...deduc asta din faptul ca in loc sa raspunzi la intrebare cu yay sau nay tu te legi de mine. iar faptul ca am tot subliniat ca era vorba de un text literar scris de cineva din romania, era exact pentru ca inteleg perfect pe cei plecati de cativa ani si nu ii invinovatesc de nimic, deci nu era cazul sa-nceapa sa se scuze.

ce crezi tu personal e problema ta, eu nu am deschis subiectul pentru motivele spuse de tine, si nici n-am cautat adepti ai perfectionismului. ce ma deranjeaza defapt este cand eu insami fac greseli de ortografie, gramatica sau punctuatie, in limba romana sau engleza... dar asta nu inseamna ca voi aprecia valoarea literara unei poezii scrise incorect in limba materna. nu stiu cum as mai putea percepe mesajul cand cuvintele prost scrise imi zgarie ochii

probabil ca pentru tine eu nu fac parte din acei "oameni minunati" cu "suflete calde" ...de ce ti-o fi casunat pe mine n-am idee, dar daca ai chef sa bestelesti si sa provoci, atunci alegeti-i pe cei carora chiar le face placere, ii stim cu totii cam care-ar fi. imi pare rau sa te informez ca eu sunt una din fiintele "pasnice" de la cafenea.

Draga Mihaela,am citit cu atentie mesajul tau.Am gasit in el tot atitea amar,deziluzie,si singuratate pe cita am si eu in suflet.Imi iubesc tara si ma laud sa spun ca sint roman chiar daca traiesc de 12 ani in alta tara.Noi am fost loviti de soarta cum spui tu ,de cind am deschis ochii.Cuvintele tale au mare valoare pentru mine,m-au impresionat mult.Sper sa-mi fie pilda si invatatura...

Nu numai ca au fost cuvintele lui dar a si recunoscut ca a zis-o. Cica in spirit de gluma... Se pare ca si meseria de prim-ministru si-a facut-o tot in spirit de gluma! Oare cat de glumet va fi atunci cand va fi presedinte?

Poporul care voteaza un astfel de individ se numeste, din pacate, poporul roman, iar daca vrei sa-i castigi votul e suficient sa-i da-i o masa la restaurant si ceva de baut in ziua de votare si apoi poti sa-l plimbi cu autobuzul pe la toate sectiile de votare din tara si va vota ca imbecilul, fara a-si da seama ca-si da cu piciorul si la urmatorii 4 ani din viata pentru o masa la restaurant, care, culmea, este platita din bani publici, adica tot din banii lui... Ce-ar mai fi de zis?

Dan