valoarea morfologica a cuvantului sufletul

"- ce este "sufletul omului" ?... (definitie va rog!...)"

Cuvantul "suflet" provine de la suflare, respiratzie. In antichitate oamenii corelau viatza cu respiratzia (in mod eronat) pe care o considerau o fortza vitala misterioasa. In prezent mecanismul shi rolul respiratziei au fost elucidate, dar oamenii au simtzit nevoia de a completa golul ramas, de a spera ca moartea nu este sfarshitul. Astfel sufletul a devenit un concept abstract, fara corespondent in plan real shi lipsit de o baza logica, prin urmare indefinibil. Se incadreaza daca vrei alaturi de cuvinte ca Dumnezeu, corp astral, energie vitala, etc. Definitzii se pot gasi insa la o analiza atenta se dovedesc a fi intemeiate pe un ratzionament circular.

"- poate sa existe si sa se manifeste (gindeste? simte? vorbeste?) ca entitate separata de trupul material al individului?

- este muritor sau nemuritor?"

De vreme ce este un concept abstract este absurd a vorbi despre caracteristicile lui.

"nu discutam la acest capitol despre sensurile:

suflet = individ, persoana, etc.
suflet = suflare de viata, energie vitala care mentine pulsul inimii, etc....

ci exclusiv despre acea a doua componenta care impreuna cu trupul material defineste o fiinta umana!..."

Se pare ca ai shi dat o definitzie, "a doua componenta care impreuna cu trupul material defineste o fiinta umana".

Pe ce itzi bazazi afirmatzia ca "trupul material" in sine nu poate "defini o fiinta umana"?

Numai bine.

"Lost without music in a world of noises"

Intrebare: Ce este cantecul?
Raspuns: Cantecul este cuvantul sufletului si sunetul spiritului

Ce este mandragora?

Ioan 11:11-14: Isus compara moartea cu un somn.

Biblia compara moartea cu somnul in peste 50 de versete;
....Cei adormiti in Isus vor invia la cea de-a doua Sa venire;

...Fiintele omenesti nu au nemurirea, numai Dumnezeu o are;

Biblia foloseste de 1600 de ori cuvantul “suflet” dar nu spune niciodata “suflet nemuritor”;

...Mortii nu-L lauda pe Dumnezeu

...Cel care moare nu-si mai aduce aminte de Dumnezeu

...Mortii nu stiu nimic;

Apoc. 22:12: Atunci cand Isus vine, El aduce cu Sine rasplata Sa, care este viata vesnica;

si avem exemplul invierii lui Lazar?ce le-a spus Isus?,,lazar doarme..."

viata...dupa moarte?(2)
#143607, de Bygot la Wed, 06/09/2006 - 19:43


Ioan 11:11-14: Isus compara moartea cu un somn.

Biblia compara moartea cu somnul in peste 50 de versete;
....Cei adormiti in Isus vor invia la cea de-a doua Sa venire;

...Fiintele omenesti nu au nemurirea, numai Dumnezeu o are;

Biblia foloseste de 1600 de ori cuvantul “suflet” dar nu spune niciodata “suflet nemuritor”;

...Mortii nu-L lauda pe Dumnezeu

...Cel care moare nu-si mai aduce aminte de Dumnezeu

...Mortii nu stiu nimic;

Apoc. 22:12: Atunci cand Isus vine, El aduce cu Sine rasplata Sa, care este viata vesnica;

si avem exemplul invierii lui Lazar?ce le-a spus Isus?,,lazar doarme..."

Cuvantul ''suflet''folosit in Biblie se refera la viata unei persoane sau a unui animal.Definitia pe care o da Biblia termenului''suflet''este simpla,logica si libera de filozofii complicate si de superstitii.Dar ce se intampla cu sufletul la moarte?Pentru a raspunde la aceasta intrebare,trebuie mai intai sa intelegem de ce murim.....
Adam si Eva au incalcat legea lui Dumnezeu,devenind pacatosi si au pierdut speranta vietii eterne,deoarece ''plata pacatului este moartea''(Romani6:23).In ziua in care au pacatuit,Adam si Eva au inceput incet,dar sigur sa moara(Geneza3:19,23,24),iar descendentii lor nu au mai fost perfecti.
Ce se intampla cu sufletul dupa moarte,este o alta replica...

- Conform unor opinii, sufletul poate sa existe si ca o entitate separata de trupul material al omului, fiind astfel capabil sa continue sa existe si sa se manifeste (sa gindeasca, sa simta, sa se emotioneze, etc.) independent de acesta si dupa moartea trupului-gazda. Unii merg pina acolo incit sustin ca sufletul unui individ exista de fapt chiar inainte de momentul conceptiei individului... dar nu mai au nici o explicatie atunci cind vine vorba de originea lui (a sufletului individului)... Altii invoca ideea (re)incarnarilor succesive, care si ea presupune pina la urma un start/origine a respectivului suflet.

Fara a ma erija in atoatestiutor, eu insist ca sufletul/spiritul unui individ apare dupa momentul nasterii!... doar in faza in care creierul individului este suficient de dezvoltat pt. ca individul sa fie constient de existenta sa ca individ... doar in faza in care creeierul sau devine capabil sa proceseze (reflecteze, analizeze, sintetizeze) idei... sa manifeste sentimente/emotii... Abia intr-o asemenea faza se poate vorbi cu adevarat de inceputul dezvoltarii personalitatii/caracterului - sufletului/spiritului unui individ.

(...Pentru a evita confuzie in mintea cititorilor acestui comentariu, precizez ca in contextul de mai sus


notiunea de "suflet" nu este sinonima cu notiunea de "suflare de viata"/energie vitala...

referirile facute la functiile creierului vizeaza exclusiv procesele mentale care au de-a face cu personalitatea individului... si nicidecum cele care raspund de restul functiilor fiziologice din organism...

Io stiam ca se scrie frumu-schatz-o, da ma rog, voi sunteti teutonii:)))
Limba asta teutona e tare grea: Morfologia unui cuvant, poate avea un inteles anume, nuantat, diferit de aceeasi grupare de litere, oranduite similar. De aici posibilitatea nuantarii potrivite pentru un anume context.
Limba unor triburi conlocuitoare este imbogatita prin preluarea de nuante.
Sigur n-am scris gresit...:-)))
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

cum justifica pruteanu "r"-ul ala dintre cratime????
gata, m-am informat: "Nu e infinitivul, e un condiţional cu valoare de imperativ. R-ul e doar o consoană de sprijin, pentru uşurarea pronunţiei, fără niciun(o) sens(valoare) morfologic(ă). "(pruteanu)

asa deci!
in cosecinta, daca pronuntz "fireaisafii", tre sa scriu "fi-re-ai sa fii", nu?
caz in care se mai adauga o vocala de sprijin!
mai-mai!

mie-mi apare ca se scrie "fire-ai", asa cum am zis io!
a fi (inf. scurt), fire (inf. lung)

alt exemplu:
a da, dare - dar(e)-ar boala!

cand te gandesti ca exact aceste texte fac diferenta...intre oameni si restul...

ady, nu ca m-as astepta sa imi raspunzi asa cum ma astept...stii care e diferenta intre oameni si pietre?
pietrele raman, dar oamenii lasa mereu ceva in urma lor - o atingere - care ne bucura, care ne face sa ne-o dorim mereu... - se numeste sarutul sufletului!

sa stii ca oamenii pe care tu te chinui sa ii pui la zidul plangerii tale au facut demult diferenta ramanand oameni de valoare ai acestui forum - suflete cu adevarat remarcabile care se simt si dincolo de cuvinte si...ne raman asemeni unei atingeri!

eu ma bucur ca i-am cunoscut pe multi dintre ei!

multumesc! Mi-ai adus bucurie prin ceea ce-ai spus...

"Mi-au dat lacrimile cand a inceput sa-si ceara iertare Irina."

:)denota ca nu mazgalesc degeaba.
inseamna ca am atins fara sa-mi dau seama prin cuvant suflete delicate.

rolia

unde-i sexul? adica, ce se-ntampla cu tunelul? nu se primesc pe site scriituri eroice?

ma gandesc la o continuare cu titlul "falusul falnic" in care sa vorbesti despre cum fericirea nu te mai neaga, dimpotriva, iti patrunde in suflet si ti-l umple... fraza asta era construita fara cuvantul "suflet" initial.

acelasi rezumat care se aplica la toate textele tale: "nimeni nu ma iubeste". schimba foaia. cuvintele mari nu ascund neaparat idei stralucite. or fi bune pentru profa de romana la teza, dar pe mine personal nu ma misca, dimpotriva, ma cam plictisesc.

Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.

DESTIN,

"Privind raportul dintre trup si suflet, trebuie sa recunoastem ca exista diverse doctrine."

Poti fi mai explicit ? Care sunt aceste doctrine ?

Din cate stiu eu stiintza lucreaza cu modele, ipoteze, teorii dar nu cu doctrine. Religia se foloseste de doctrine. Din pacate religia este confuza si in aceasta privintza. In Vechiul Testament ideea de suflet abia daca apare. Nu exista judecata de apoi, rai sau iad. De fapt, ideea unui suflet nemuritor pare a fi combatuta de Vechiul Testament:

Geneza 2:7

"Domnul Dumnezeu l-a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu"

A se remarca faptul ca omul insusi este sufletul, nu o parte separata, un balast al sufletului.
Cuvantul ebraic tradus in romaneste ca suflet este " nephesh". Este folosit pentru oameni si animale si sensul sau este de creatura vie, care respira.

Ideea de suflet in sens modern a fost probabil preluata de crestinism din filozofia greaca. Nu vad de ce ideile unor oameni de acum 2-3000 de ani trebuie pretuite mai mult decat concluziile stiintzei moderne. Fara indoiala inteligenti, acei oameni erau lipsiti de cunostinte elementare in ceea ce priveste functionarea organismului uman. Creierul era considerat un organ de mica importanta. Nu este de mirare ca ei au putut emite ipoteze greshite.

"Insa atentie ele doctrinele in acest context sunt la nivel de ipoteze, fara nici o legatura cu faptele observate."

Nimic mai adevarat. Nu numai ca doctrinele religioase nu au nici o legatura cu faptele, dar sunt contrazise de fapte.

"Putem afirma cu certitudine ca exista legaturi intre procesele mentale si cele fiziologice.

Din nefericire referitor la natura si modul de functionare al acestor conexiuni stim putin, sau chiar nimic."

Este adevarat ca modul in care este stocata memoria la nivel neuronal este inca un mister. Nimeni insa nu contesta ca ea este stocata in creier. Nu vad cum ignoranta unuia care nu stie cum este scrisa informatia pe un CD poate sa-i dea sperante ca dupa ce distruge CD-ul respectiv ea va continua sa persiste independent. In nici un caz ignoranta cu privire la un anumit subiect nu se poate constitui intr-un argument.

"Sa privim judecatile de valoare concrete si actiunile umane specifice,acestea nu se preteaza la a fi analizate dincolo de ele insele."

Cum ai ajuns la aceasta concluzie ? De vreme ce inca nu cunoastem in detaliu procesele la nivel neuronal nu ne putem, cred, pronunta in aceasta privinta.
Chiar daca ar fi asa, eu nu sustin ca universul este strict determinist si nici mecanica cuantica nu sustine asta. Nu vad insa cum un creier ce nu functioneaza pe baze deterministe ar implica un suflet nemuritor.

"De acord,putem crede sau presupune destul de bine ca ele sunt absolut dependente si conditionate de anumite cauze.

Insa atata vreme cat nu cunoastem cum produc faptele externe,cele fizice si fiziologice,anumite ganduri si volitiuni in mintea umana, care se soldeaza cu acte concrete, suntem nevoiti sa ne confruntam cu un dualism metodologic insurmontabil."

Aceeasi ideie ca mai sus. Faptul ca nu cunoastem cum anumite procese mentale sunt produse nu ne indeamna sa presupunem ca ele se produc in afara creierului. Dupa cum am mai spus, exista argumente solide care sustin originea lor in creier.

Poti sa detaliezi in ce consta "dualismul metodologic insurmontabil" ?

"Nu putem trai in afara spiritualitatii,a dragostei...este parerea mea,referitor la ce tu ai zis:

"Sufletul este un produs al creierului, asa cum imaginea pe care o vezi in fata este un produs al monitorului.""

Folosesti aici un argument circular. Presupui ca dragostea sau spiritualitatea nu pot lua nastere decat in afara creierului pentru ca mai apoi sa arati necesitatea sufletului. Ce te face sa crezi ca un creier nu este capabil de generarea acestor sentimente? Si de ce crezi ca localizarea lor in creier le-ar diminua valoarea?

Observ si un alt tip de argument, de asemeni eronat, acela ca o ipoteza indezirabila trebuie sa fie falsa si una dezirabila adevarata. Este un argument des folosit de biserica pentru a-i atrage pe oameni. Eu cred ca este bine sa facem abstractzie de dorintzele noastre si sa privim cu curaj adevarul in fatza.

Daca prin spiritualitate te referi la religie sunt de acord cu tine. Inexistenta unui suflet nemuritor face religia inutila. Asta este. O teorie falsa ramane falsa oricati oameni ar dori contrariul. Sa nu pierdem timpul, cum am facut mii de ani, peticind-o sau ignorand faptele.

P.S.

Probabil analogia cu monitorul nu este intocmai corecta. Ce am vrut sa spun este ca sufletul este un proces, produsul activitatii unei entitati materiale (creierul) si nu o entitate de sine statatoare. Nu a fost in intentia mea sa sustin o analogie totala (gresita de altfel) intre modul de functionare al creierului si cel al calculatoarelor.

Astept raspunsul tau, poate si parerile altora. Pe curand.

*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.

CUM SA FACI O MANEA DE SUCCES IN 10 PASI SIMPLI

PASUL 1
Nume de bastan (Elvis, Florin Fermecatoru', Englezu', etc).

PASUL 2
Incultura generala obligatorie.

PASUL 3
IQ mai mic decat numarul de la pantofi. Castigarea unui loc in categoria prosti, dar multi.

PASUL 4
Posesie (sau achizitionare pe parcurs) limuzina, castel, faraoanca si boraci (puradei).

PASUL 5
Rude-n puscarie.

PASUL 6
Imagine

I. Bijuterii - Lant, ghiul si bratara de aur - mai mult de ½ din greutatea corporala

II. Freza - 2 parti gel, o parte par

III. Hainele - Cat mai stralucitoare si de prost gust
a. Camasa (alba sau neagra)
b. Pantaloni (preferabil negri)
c. Pantofi de lac
d. Vesta, manta sau capa

PASUL 7
Versuri

I. Vocabular obligatoriu: "bani, dusmani, tigani, golani, femei, fetite, printesa, bautura, dolari, aur, parai, lovele, milionar, Mercedes, celular, inima, suflet, Dumnezeu, viata, valoare".
Interjectii: "oooooooof, ah, sha-la-la, cicalaca-cichicha" etc

II. Sunt admise
a. greseli gramaticale
b. verbe - conjugare si acord
c. substantive - plural la alegere
d. greseli de tipul "la toti", "lu' copilu' meu" si din seria "casa" - "as vrea ca sa te regasesc"
e. versuri albe
f. rime cu acelasi cuvant
g. metafore duse la extrem ("floarea florilor", "sugativa-n portofel")
h. cuvinte straine ("bambina", "ragazza", etc)

PASUL 8
Subiecte:

I. iubirea
a. relatiile:
1. cu mai multe femei
2. reusite
3. nereusite (vezi parasire)
b. parasire
1. pentru altul / alta (merge si homo)
2. pentru bani
3. pentru ambele
4. moarte

II. familia
a. copiii
b. nevasta
c. fratele - bunastare, parasire sau lauda

III. banii
a. detinerea lor in cantitati mult exagerate
b. risipa fireasca
c. invidia celorlalti

IV. lauda proprie (bogatie, bunastare, performante sexuale, sex-appeal, performante muzicale)

PASUL 9
Melodia

I. instrumente consacrate
a. acordeon
b. orga proasta
c. instrument de suflat
d. tobe de sintetizator, cu generozitate

II. voce
a. optionala si/sau chinuita
b. ecou
c. accent obligatoriu
d. rap inclus

III. originalitate facultativa

PASUL 10
Videoclip

I. miscari necesare (pt. manelist)
a. stanga-dreapta (maxim doi pasi)
b. pocnire din degete
c. zambet cuceritor

II. 15-20 de fete dotate care sa-si agite echipamentul

III. decor prost (sau inexistent)

IV. lumini cat mai colorate

V. cateva masini decapotabile in care sa cante barosanu'
poate te-am lamurit:)))
sursa net.

nu stiu de ce dar am impresia ca te-am suparat cumva prin faptul ca mi-am sustinut punctul de vedere cu argumente pe care se pare ca nu le pretuiesti. asta ar insemna ca tu nu vrei sa afli adevarul altora ci vrei numai sa-l impui pe al tau ca fiind bun. eu doar ti-am infatisat o alta perspectiva asupra subiectului si nu cred ca prin asta am tinut mortis sa-ti schimb parerea. dar pana la urma orice argument pro sau contra se aduce tocmai in vederea schimbarii anumitor stari de lucruri sau a unor idei preconcepute, nu-i asa?
as putea relua discutia ta plecand de la o intrebare ramasa celebra din Scriptira: "ce este adevarul?" este intrebarea pusa de Pilat lui Hristos in pretoriu inainte de a-L judeca, intrebare la care atunci n-a aflat raspuns pt. ca Iisus tacuse. de aceea Pilat I-a si zis ca: "putere am sa te eliberez si putere am sa te rastignesc." unii Sfinti Parinti talcuiesc aceasta intamplare cam asa: Pilat n-a aflat raspuns intrebarii sale fiindca a pus intrebarea gresit. daca ar fi intrebat 'CINE este adevarul?' probabil ca i s-ar fi raspuns: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri va fi viu in veci". tu vrei adevarul doar pt. comunicare, eu il vreau pt. viata si eternitatea ei.
intr-un fel te contrazici spunand ca aceasta comunicare nu o vrei speculativa cand de fapt chiar din inceputul subiectului tau pui sub semnul indoielii canonicitatea unor carti din Biblie sau calitatea/calificarea celor numiti sfinti de biserica. da, e dreptul si optiunea ta sa te exprimi cum vrei si sa spui ce-ti trece prin minte. dar cand faci aceasta ca si cum ai zice 'invatati de la mine ca stiu eu ce zic' e semn ca vrei sa ne schimbi sistemul de valori si adevarurile in care crezusem pana acum.
sunt curios si-as vrea sa aflu raspuns la intrebarea mea daca ai vreun fel de pregatire teologica fiindca mi se pare f. important. tu vrei sa iei in discutie istoria bisericii fara a uza si de instrumentele puse de ea la dispozitie. vreau sa spun ca ti se pare normal sa studiezi istoria ei dar numai din afara ei. si iar insinuezi ca ti/ni se ascunde adevarul istoric despre biblie... de cine? de ce? cum? vorbesti de analiza... nu ma mira. e deja un obicei in lumea occidentala sa dezgroape mortii pt. a le studia oasele si ramasitele. cica e stiinta. in curand n-o sa mai avem pace nici in morminte, asta tot de dragul sarmanei stiinte sufocate de-a lungul vremii de religie. ce nu se spune e faptul ca stiinta nu L-a contrazis intotdeauna pe Dumnezeu, s-a intamplat uneori chiar sa-L adore si sa-L slujeasca. insa vezi tu, e mai usor sa nu accepti ceva pt. ca nu intelegi decat sa incerci sa intelegi. asta presupune un oarecare efort. ori crestinismul de la asta pleaca, de la efortul personal.
am sa-ti spun pe scurt o istorioara. se zice ca un sfant(am un lapsus acum, poate ma ajuta cineva sa-mi reamintesc) se plimba la malul marii si incerca sa-si faca o schita de idei in gand pt. o carte despre Sfanta Treime pe care voia sa o scrie. numai ca nu putea intelege nicidecum taina Treimii, adica a unui Dumnezeu in trei fete. mergand el asa dadu peste un copil care facuse o groapa in nisip si cu un ciob de sticla carase putina apa din mare acolo iar acum statea pe margine si plangea. sfantul il intreba: de ce plangi copile? acesta ii raspunse. am facut gropita asta aici si vreau sa aduc in ea toata apa marii dar nu pot. incerca el sfantul sa-l imbuneze pe copil si mergand mai departe incepu sa-si rada de naivitatea copilului. numai ca la un moment dat se opri brusc, parca trasnit de undeva, si cazu intr-un fel de contemplatie adanca. ah, isi zise, eu sunt copilul acela. gropita este mintea mea iar marea esti Tu Doamne. cum voi putea eu sa Te cuprind in toata maretia Ta doar cu aceste mici unelte ale mele?
vrei sa cuprinzi adevarul fara a te sluji in realitate de el. poate nici macar eu nu ma slujesc de el si atunci am o pozitie ingrata in acest spatiu. dar macar incerc sa nu ma abat de la o cale pe care au mers atatea mii de sfinti. stii ce-a proorocit Hristos despre vremurile de pe urma? "vor veni prooroci mincinosi si hristosi mincinosi". "nu vor mai suferi invatatura cea buna si folositoare; isi vor inghesui invatatori dupa capul lor"! auzi ce spune! aseara chiar am vazut un asa zis film care se vrea o proiectie in viitor a imaginii regnului animal dupa trecerea a inca nu stiu cate milioane de ani. pe cuvantul meu ca m-am infricosat desi, daca stai si te uiti la asa ceva, poti f. bine sa si razi pe seama unor supozitii fara nici un fel de suport stiintific si mai ales pedagogic. m-am infricosat la gandul ca cineva chiar ia in serios acele prostii menite sa bage lumea in bezna necredintei. o sa fiu intrebat daca stiu in cazul asta cum va arata viitorul, adica daca stiu mai bine decat oamenii de stiinta. sigur ca nu stiu si sincer sa fiu viitorul ma intereseaza doar in perspectiva dobandirii vietii vesnice. altfel n-are nici o relevanta si nu ma poate ajuta cu nimic. descinderea in viitor e a celor credinciosi iar calatoria in spatiu si timp e o chestiune proprie dintotdeauna fapturilor ceresti. a, ca sunt oameni care vor sa dobandeasca asta numai prin mintea lor e altceva.
vrei sa-mi spui ceva ce nu stiu sau de ce-mi pui intrebarea asta? sau e din nou vorba de una retorica... din ce am studiat eu vreme de aproape 14 ani stiu ca Hristos a fost rastignit in ajunul Pastelui evreiesc din porunca guvernatorului roman Pontiu Pilat. de frica pierderii controlului asupra regiunii, dealtfel deseori pusa la incercare de conspiratorii si asasinii evrei, Pilat a fost nevoit sa-L rastigneasca pe Iisus. dealtfel a si incercat sa-L faca scapat fiindca stia ca din invidie si ura Il voiau mort CARTURARII SI FARISEII (ca despre ei este vorba). dar ei, cei care mai inainte Ii strigasera osanale si se umplusera de binefacerile Sale, au strigat: "ia-L, ia-L! Rastigneste-l, rastigneste-L!" adica ce dovada mai buna decat asta vrem? si in tot VT au facut la fel. Sf. Arhidiacon Stefan, primul martir crestin, ii intreaba in soborul lor: "pe care din prooroci nu i-a ucis parintii vostri?" ei, care impodobeau mormintele proorocilor si ziceau ca daca ar fi fost ei in acele zile n-ar fi facut asa ceva, ei insisi s-au facut pe sine urmasii unor ucigasi insetati de sange si gata la miselii de tot felul. sa ne gandim la istoria lui Moise care este considerat parintele lor... care om ar mai fi fost in stare sa indure nedreptatile si necredinta suferita din partea unui popor nesatul si vesnic nemultumit? dar sa amintim si de santajul la care l-au suspus pe Pilat ca sa le indeplineasca pofta de sange. ca i-au zis acestuia ca daca nu-L rastigneste inseamna ca nu este prieten al Cezarului- si se jurau pe ei insisi ca sunt frati de cruce cu el(Cezarul), nu alta. uneltitorii si uzurpatorii puterii romane se faceau frate si cu dracul roman numai pt. a-si atinge scopurile infame. asta iti spune ceva despre adevarul istoric?
da, am curajul s-o reafirm, apocrifa nu ma intereseaza mai mult decat originalul mesaj al Scripturii actuale. pt. mine are mai mult o valoare simbolica sau istorica. asta daca vine in contradictie cu invatatura cea adevarata si ma indeamna sa ma indoiesc de ea.
pt. mine valori ale umanitatii sunt operele nepieritoare prin binele si frumosul ce l-au adus cu ele in lume. celelalte apartin umanitatii dar nu sunt opere ale umanitatii. care va sa zica una e opera lui Brancusi si alta e opera lui Lenin, spre exemplu. unul a lasat posteritatii sculpturi uimitoare, celalalt a lasat o opera distructiva. muzica lui George Enescu va dainui ca un bun peste veacuri, pe cand zgomotele bombelor si ale tancurilor naziste(apoi ale armatei rosii si mai nou ale occidentalilor) nu lasa in urma decat disperare, moarte, confuzie, foamete, boli si multe alte suferinte. sunt exemple pe care nu trebuie sa stai sa le cauti mult ca sa faci diferenta.
ce mi se pare f. ciudat in cazul tau e ca afirmi: "Nu mi-am propus a-mi impune o doctrina, sau sa racolez..." in subconstientul tau deja lucreaza ideea, de unde crezi ca ti-a venit? crede-ma pe cuvant de onoare ca un om n-ar putea sa deschida gura sa afirme ceva fara a fi dinainte patruns de un oarecare adevar al spuselor sale. asa ca nu te mai arata bine intentionat. FII cum spui si arata cum esti! nu am fost deplasat in nimic. oricine isi expune parerile ca obiect de studiu pe un forum va avea din doua motive de suferit: sau va fi contrazis, sau i se vor lua de bune spusele. in primul caz trebuie sa stii sa-ti recunosti greselile si apoi sa ti le indrepti. in al doilea caz e un pic mai complicat si cred ca asta n-ai inteles tu: pilda nebunului ce arunca o piatra in balta...! am mai zis-o undeva, candva: piatra ce-o arunca nebunul e CUVANTUL gresit/prost aruncat aiurea in balta omenirii. stim noi ce valuri face o piatra cand cade in apa. si apoi cati intelepti se caznesc sa repare greseala acelui nebun si totusi niciodata nu se va mai putea repara intru totul. asa ca ia seama la ce spui, cui spui si unde spui.
misiunea mea, ca si a tuturor celor de aici, este de a-mi pazi sufletul curat si fara prihana. sper sa intelegi ca n-am nimic cu tine personal- ca dovada ca inca de la inceput nu m-a interesat persoana ta ci discutia in sine! nu sunt nici misionar, nici papistas, nici cruciat, nici inchizitor si nici altceva. dar poate ca sunt un fel de...inchizAtor de drumuri/directii gresite. si trebuie din nou sa-ti mai amintesc de unde a plecat marea dezbinare din sanul bisericii apusene??? tocmai de acolo unde nu cu mult timp in urma au hirotonit femei, homosexuali, lesbiene, caini si pisici!!! mai urmeaza sa mai traduca, din cine stie ce manuscris vechi descoperit in niscaiva strafunduri ale pamantului, biblia pt. fiecare categorie in parte. si ma intreb: cum sa nu mi se mai faca scarba, greata la propriu?!
adevarul e un soare vazut de toti... insa la ore diferite si din zone diferite. asa ca niciodata nu-l vom vedea deplin, ci doar o fata a lui. e o lege a firii care ar putea fi schimbata in viata de apoi!

just me

1-"si luna de ar stinge dorul parfumurilor doar in gand
tu ai pleca cu ei in rand"
2-"si sufletul in piatra de ti s-ar transforma acum
tu ai uita ca m-ai iubit candva"
1-"doar" nu isi are rostul in acest vers,apare ca un cuvant inutil de umplutura ce da impresia de muzicalitate versului insa nu este justificat, iar muzicalitatea este doar la nivel auditiv si nu cognitiv.Este un cuvant ce falsifica versul.
-cine sunt "ei"?In toata poezia nu ne oferi nici un indiciu.Oricat de neomodernista si plina de semnificatii vrei sa para ea trebuie sa aiba un fundament logic.Indiciul trebuie sa existe pentru a restrange sfera de simboluri.Nu trebuie sa ne lasi pe noi cititorii sa il gasim in orice ne vine noua prin cap.Tu esti un ghid al poeziei tale si trebuie sa ne deschizi un orizont de tine bine delimitat pentru a ne face sa intelegem mesajul pe care vrei sa ni-l transmiti .Ca mesaje si indicii putem noi sa gasim si fara sa citim poezia ta.Valoarea poeziei tale consta tocmai in faptul ca ne indrepti pe noi spre o sfera de idei mai mica decat generalul,ca altfel transformi poezia in eseu filozofic si isi pierde calitatea ei de poezie.
2-aceste doua versuri au logica impreuna insa contrazic tot ce ne-ai povestit tu pana acum in poezie.Daca lumea ar deveni mai sensibila,acesta este mesajul pe care ni l-ai expus pana la ultimele versuri,s-ar transforma in piatra sufletul lui.Ajungem aici la o contradictie logica.Efectul asteptat este cel de sensibilizare.Trebuie sa-ti organizezi sub alta forma ideile.Unele metafore mi se par bune in poezia ta insa alaturarea lor ar trebui sa fie alta.Iti dau o alta sugestie-incearca sa spui partea cu sufletul de piatra sub alta forma pentru ca expresia mi se pare foarte uzata.Reinventeaza ideea.Asa creezi ceva original.Nu te mai chinui ca "rand" sa rimeze cu "gand" si renunta la unele conjunctii care se repeta de prea multe ori,organizeaza-le altfel pentru ca in loc sa dea muzicalitate si sa valorifice procedeul repetitie aluneca in plictiseala.
-"acum" deasemenea nu isi gaseste rostul mai ales in contradictia pe care ti-am subliniat-o mai sus.

Apreciez si respect comentariile prezentate in cadrul acestei conferinte.Ganduri exprimate,ce pot alcatuii in ansamblul lor imagini ale existentei noastre spirituale si nu numai...
Cum intelegeti urmatoarele versete din BIBLIE?nu voi comenta acum sa nu influientez intr-un fel ...
I CORINTENI 15
35.Dar va zice cineva:"cum inviaza mortii?Si cu ce trup se vor intoarce?"
36.Nebun ce esti!Ce sameni tu,nu inviaza,daca nu moare mai intai.
37.Si cand sameni,sameni nu trupul care va fi,ci doar un graunte,cum se intampla:fie de grau,fie de alta samanta.
38.Apoi Dumnezeu it da un trup,dupa cum voieste;si fiecarei seminte ii da un trup al ei.
39.Nu orice trup este la fel;ci altul este trupul oamenilor,altul este trupul dobitoacelor,altul este trupul pasarilor,altul al pestilor.
40.Tot asa,sunt trupurile ceresti si trupurile pamantesti;dar alta este stralucirea trupurilor ceresti,si alta a trupurilor pamantesti.
...
42.Asa este si invierea mortilor.Trupul este semanat in putrezire,si inviaza in neputrezire;
43.este semanat in ocare,si inviaza in slava;este semanat in neputinta,si inviaza in putere.
44.Este semanat trup firesc,si inviaza trup duhovnicesc.Daca este un trup firesc este si un trup duhovnicesc.
45.De aceea este scris:"Omul dintii Adam a fost facut un suflet viu."Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata.
46.Dar intai vine nu ce este duhovnicesc,ci ce este firesc;ce este duhovnicesc,vine pe urma.
47.Omul dintai este din pamant,pamantesc;omul al doilea este din cer.
48.Cum este cel pamantesc,asa sunt si cei pamantesti;cum este Cel ceresc,asa sunt si cei ceresti.
49.Si dupa cum am purtat chipul celui pamantesc,tot asa vom purta si chipul Celui ceresc.
...
51.Iata,va spun o taina:nu vom adormi toti,dar toti vom fi schimbati,
52.intr-o clipa,intr-o clipeala din ochi,la cea din urma trambita.Trambita va suna,mortii vor invia nesupusi putrezirii,si noi vom fi schimbati.
53.Caci trebuie ca trupul acesta,supus putrezirii,sa se imbrace in neputrezire,si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire.
54.Cand trupul acesta supus putrezirii,se va imbraca in neputrezire,si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire,atunci se va implini cuvantul care este scris:"Moartea a fost inghitita de biruinta.
55.Unde iti este biruinta ,moarte?Unde iti este boldul,moarte?"

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Thanks for the "cheer-up" part!
Poate nu sunt in masura sa zic asta,dar...chiar merita sa faci atatia bani si sa nu iti poti gasi linistea?nu stiu!!!Sincer!Pentru ca si eu credeam pana acum ceva timp asta,dar acum nu mi se mai pare enough....
Despre prieten...hmmm...pisicutza nu e cu nimeni de foarte mult timp pentru ca nu gaseste acea persoana care sa-i inteleaga mentalitatea si sa ii semene cat de cat....despartirea...a fost...dar nu de un iubit in adevaratul sens al cuvantului...ci de un pseudoiubit... in fine...poate o sa am puterea sa povestesc vreodata de asta....
*****************************************************
Putinta de a trai noi insine in sufletul altuia e singura adevarata valoare omeneasca,
Love Pisicutza

Mesia exista din vesnicie fiind de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. El este fara de inceput si fara de sfarsit, altfel spus El este "inceputul si sfarsitul, alfa si omega". Prin urmare toate proorociile VT vorbesc despre El si misiunea Lui. Gasim in VT mai multe referiri la Sfanta Treime, din care face parte si Hristos, Cel ce avea sa vina pe pamant pt. a sterge pacatul stramosesc. Facerea 1, 26 si Isaia 6, 3 sunt doar doua exemple. Cel mai concludent este episodul in care Sfanta Treime se coboara in chip firesc, omenesc (sub chipul a trei tineri) la stejarul Mamvri, unde sunt intampinati cu cuvintele: "Doamne, de am aflat har inaintea Ta"...(adica desi erau trei persoane distincte, Aaron li se adreseaza ca uneia singure).

Ce am vrut sa zic prin toate acestea? Ca Hristos a existat din vesnicie, ca si Fiu al lui Dumnezeu, si ca la vremea hotarata EL A VOIT sa coboare pe pamant, n-a fost obligat. Dar vremea hotarata nu trebuie inteleasa ca fiind hotarata din afara, cum se pare ca intelegi tu, ci hotarata de STAREA SPIRITUALA A LUMII- deci nu e vorba de nici un destin prescris aici fiindca Dumnezeu a stiut dinainte ce va face omenirea, dar n-a voit sa-i incalce libertatea si ca atare n-a intervenit printr-un act dur ca s-o oblige la a respecta Legea caci n-ar mai fi fost atotdrept atunci.

Pui intrebarea "cine e Isus atunci ca el nu este amintit nicaieri inainte de a lua forma umana?" Insa inainte de asta faci o remarca: "Isus a existat inainte de Isus deoarece el a coborat si a luat o forma umana." Tocmai in aceasta consta dualitatea Lui (Dumnezeu si om in acelasi timp), ca a existat dinainte ca Dumnezeu si Si-a insusit trupul omenesc in spatiu si timp. Dealtfel ar fi fost ilogic sa vina ca Dumnezeu in afara trupului omenesc fiindca faptura umana n-ar putea percepe formele spirituale si natura divina in maretia ei, ci ea poate sa o perceapa doar daca persoana divina se supune legilor firii/materiei/fizice. Cine este Iisus? Sper ca ti-am raspuns. Daca ai fi vrut sa se vorbeasca inca din VT despre Fiul ca venind si luand numele Iisus, atunci te inseli. Asta ar fi dus inevitabil la nasterea unei multimi nemasurate de Mesia contrafacuti fiindca si-ar fi luat de buna seama acest nume si s-ar fi folosit de el in scopuri personale (mai ales ca acest nume era intre cele mai uzuale la evrei).

Spui apoi ca "a murit forma umana pe care a luat-o, deci nu forma divina, ca atare deicid= nimic". Paianjenul a incercat sa spuna ceva referitor la aspectele legate de crucificare si ce insemnau ele pt. condamnati- si pt. ceilalti. Tin sa punctez un aspect extrem de important la acest capitol: crucea era nu numai un instrument de tortura extrema, dar si un mijloc de lapidare a moralitatii persoanei respective. Si chiar daca acesta era un mijloc de ucidere legala la romani, evreii au adoptat destul de usor acest mijloc in practicile lor fiind mai feroce si mai drastic decat uciderea cu pietre in mijlocul pietei. De remarcat ca nici macar ei insisi nu doreau sa fie partasi la asa o executie fiindca mortul "spanzurat pe lemn" era considerat profanator pt. cei ce s-ar fi atins de dansul. Asta nu-i impiedica totusi pe curiosi sa se stranga ca la balci in jurul crucii. Prin urmare invinovatirea de deicid vine pe fondul interpretarii urmatoare: Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu care a venit sa mantuiasca lumea. Insa evreii, fiind sub jugul ocupatiei romane si dorindu-si un eliberator nu din chingile pacatelor ci din cele ale tiraniei straine, asteptau un reformator social, un fel de haiduc care sa-i dezrobeasca si sa intemeieze statul Israel in "pamantul fagaduintei". Prin urmare venirea lui Mesia s-a facut imediat subiect de dispute in chiar sanul Sanhedrinului, cei mai multi punand sub semnul indoielii persoana lui Hristos care, pe deasupra, se aratase in dese randuri impotriva practicilor lor invechite in faradelegi. Asta insemna subminarea puterii israelite, in opinia lor, si o incercare de substituire in persoana lui Mesia- ceea ce, sa fim obiectivi, era inacceptabil. Numai ca ei nu intelesesera ce fel de imparat venise sa fie acest Mantuitor, n-au inteles ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta (cum El Insusi marturiseste in fata lui Pontiu Pilat). El le vorbea pe fata de o imparatie a sufletului iar lor li se parea ca vorbeste asa doar ca sa-i faca pe ei de rusine. De aici si invidia si rautatea lor (precizam ca nu e vorba de toti evreii, ci de mai marii fariseilor si carturarilor). Razbunarea pt. cuvintele Lui rostite cu indrazneala a fost posibila tinand sfat "ca sa-L omoare". Deci nu ca sa-L chestioneze, ci ca sa-L omoare! Inca inainte de a ajunge la judecata, soarta Sa era pecetluita.

De ce au fost invinovatiti totusi de deicid? Sa citim la parabola lucratorilor viei: "33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis." (Matei cap. 21). Ce ne spune aceasta pilda rostita de Mantuitorul in chiar ziua intrarii in Ierusalim, cand se pregatea de patima Sa? Spune f. multe! Pur si simplu nici nu trebuie sa mai completez nimic. Dar ca sa revin la intrebarea de la care am pornit am sa mai dau un citat: "Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac." (Hristos pe cruce). Aparent evreii nu stiau ce fac. Oricum, nu toti stiau, asta e clar. Daca n-a fost evident ca instigatorii au dorit moartea Lui din dorinta de razbunare, atunci cum se interpreteaza acest text: "10. Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie." (Marcu 15)? Sigur ca ei n-ar fi putut sa ucida pe Dumnezeu, departe de noi gandul acesta, insa faptul ca si-au invartosat inimile si s-au impotrivit lui Dumnezeu Insusi cerandu-I moartea, desi faceau varsare de sange nevinovat si puteau (daca ar fi fost sinceri cu ei insisi) sa renunte la simulacrul de proces fie numai si pt. ca ar fi putut fi intr-adevar Dumnezeu, acest fapt zice multe despre moralitatea acelora si despre scopurile lor ascunse. Insasi ideea de ucidere a Celui Care le dovedise in atatea randuri ca este Fiul Omului, ucidere menita sa distruga trup si suflet deopotriva, este o idee indreptata impotriva Duhului Sfant si a voii divine.

Scenariul tau e ca un film pt. copii, menit copiilor si conceput copilareste, nu te supara. In primul rand e doar un scenariu. In al doilea rand este gresit fiindca, daca prin absurd am accepta acestea, atunci nu se mai pune problema neimplinirii Scripturilor, ci aceea a nemantuirii omenirii! Pt. ca Hristos n-a venit (numai) ca sa implineasca Scriptura, ci ca sa desavarseasca omenirea. Proorociile despre El n-au fost date pt. ca mai tarziu in timp El sa le adevereasca, nu acesta a fost scopul lor, ci acela de a face cunoscute SEMNELE venirii/persoanei Lui, la fel ca si in cazul apocalipsei. Asadar nu proorociile sunt conditia venirii Sale, ci venirea Sa este conditia pt. care au avut loc proorociile.

Afirmi ca: "intr-o discutie teologica trebuiesc lasate crezul religios personal si credinta in sine la o parte. Daca nu o facem, atunci discutia o sa aibe o natura "credincioasa" dar nu teologica ( teos= zeu, logos= a vorbi ) si atunci nu mai e necesar sa ne pierdem timpul despicand firul in 4." Teologie (din greaca) nu are intocmai sensul dat de tine. Theos inseamna Dumnezeu (zeu daca vrei tu neaparat) iar logos inseamna cuvant. Prin urmare teologie se traduce prin "Cuvantul lui Dumnezeu", adica Fiul lui Dumnezeu. Vorbirea "teologica" (vorbirea despre Dumnezeu) in afara crezului religios personal ("credintei in sine") este vorbire in afara lui Dumnezeu si nu mai este teologica, daca-mi permiti sa-ti atrag atentia. Poate fi cel mult "logica", va fi cu siguranta profana si, repet, in nici un caz despre Theos. Cum ai putea patrunde spiritual asa niste lucruri sau vorbi despre ceva ce nu cunosti si nu poti patrunde cu sufletul? Ca unde e loc numai de logica, nu prea mai ramane pt. simtirea interioara. Eu incerc pe cat posibil sa nu despic firul in 4, cum zici tu. Iti fac cunoscute unele chestiuni, daca vrei, dar sa stii ca n-am sa arunc margaritarele credintei in gura porcilor fiindca, asa cum zice Hristos, daca fac aceasta porcii se pot intoarce spre mine sa ma rupa. Eu iti spun o data, de doua ori, poate si de noua ori, dar dupa aia nu mai avem ce "teologhisi" impreuna, daca vad ca doar te prefaci a asculta ceea ce zic.

Toti invatam cate ceva in viata asta, mai mult sau mai putin. Eu nu dau sfaturi nimanui, atrag atentia asupra unor lucruri si atat. Ca o fac cu ceva ravna, nu mi-e rusine si nu ma tem de reactiile nimanui. Fiecare va da socoteala si pt. tot cuvantul rostit, la vremea cuvenita. Ceea ce stiu spun cu tarie fiindca nu stiu de la mine insumi, ci de la cei care au experimentat timp de 2000 de ani si-au pus in valoare aceasta stiinta despre Dumnezeu. Eu doar vorbesc despre ele. Daca nici macar vorbele nu sunt suferite, atunci cum ar mai putea sa fie suferita viata dupa preceptele Scripturii?!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

Souris,

Intzeleg ce simti pentru ca si eu am trecut prin asta. Am fost deprimat o buna bucata de vreme, dar nu am abandonat calea ratziunii si acum privesc lumea mult mai optimist.

Biserica ne invatza ca trupul nostru e pacatos, este un balast al sufletului. Viatza pamanteasca este lipsita de valoare intrinseca. Este un teatru, o comedie absurda in care oamenii trebuie sa treaca prin tot felul de incercari la care Dumnezeu, sau diavolul cu acceptul tacit al Lui, ii supune. In final cei mai multzi vor ajunge in iad, catziva vor merge in rai de unde se vor desfata la auzul strigatelor celor damnatzi (care pot fi fratzi, parintzi, copii). Regulile pe care trebuie sa le respectzi sunt aproape imposibil de urmat (cei mai multzi creshtini au o intzelegere proprie a creshtinismului, putzin asemanatoare cu doctrina lui Iisus ilustrata in Biblie). Sa nu agonisesti pentru ziua de maine, este de preferat sa nu atingi femeia, sunt exemple de conduita care te vor mantui. Eu unul, nu imi pot inchipui cum unii oameni se pot bucura veshnic in timp ce chiar si un singur om, pentru un pacat finit, este torturat pentru eternitate. Sute de ani, religia a considerat dorintza omului de a cunoashte un pacat. Printre primele masuri luate de creshtinii proaspat ajunsi la putere au fost inchiderea universitatilor, distrugerea cartilor necreshtine. Acum nu o mai poate face, in schimb le spune oamenilor ce searbada e viatza in afara ei.

Nu trebuie sa ne dispretzuim trupul. Faptul ca oamenii, dupa secole de munca incep sa intrevada modul de functionare al creierului trebuie sa ne umple de mandrie, nu de deznadejde. Nu vad de ce intzelegerea modului in care functionam trebuie sa ne mahneasca. Observatzia cu vinul este extraordinara. Nu trebuie sa fii neurolog ca sa vezi legatura indisolubila dintre constiintza si materie.

Acceptarea realitatii ca suntem ceea ce suntem presupune curaj, dar aduce si sperantza. Putzina lume shtie, dar deja mecanismul imbatranirii este cunoscut. Sunt animale care nu imbatranesc, anumite specii de broashte tzestoase de pilda. Inca nu se stie durata lor de viatza, dar depasheshte 100 de ani. Aceasta solutzie poate fi aplicata, cel putzin teoretic, shi la oameni. O cunoashtere detaliata a creierului poate oferi solutzii de pastrare a informatziilor din el, prin urmare a conshtiintzei. Iata ca, solutzii pentru o prelungire indefinita a vietzii asteapta sa fie descoperite. Cat timp insa oamenii vor prefera amagirea paradisului demersului stiintzific progresul va fi dureros de lent.

"a spune ca sufletul este o emanatie a creierului mi se pare ca e totuna cu a spune ca Dumnezeu este o creatie a mintii omenesti si nu invers."

Asha este. Citeshte Biblia cu atentzie. Vei vedea ce mult seamana Dumnezeu (Yahveh) cu evreii nomazi shi primitivi. Creatorul universului, cu miliardele de galaxii shi sisteme planetare, are o obsesie bolnavicioasa pentru modul detaliat in care nomazii costruiesc cortul. (Ieshirea, cap. 36). Narile lui se bucura la mirosul carnii arse de oaie. Este profund interesat de expansiunea teritoriala (de altfel nesemnificativa in plan global) a poporului sau shi ordona uciderea cu sadism a milioane de oameni, spintecarea femeilor insarcinate, pentru atingerea acestui scop. Se vorbeshte mult despre cele zece porunci. Vei vedea ca ele nu coincid cu cele pe care le cunoshti:

" Iar intaiul nascut al asinei sa-l rascumperi cu un miel, iar de nu-l vei rascumpara, sa-i frangi gatul. Toti intaii nascuti din fiii tai sa-i rascumperi si nimeni sa nu se infatiseze inaintea Mea cu mana goala"

"Sa nu fierbi iedul in laptele mamei sale". etc.
Vezi Ieshirea, cap. 34; online: www.alcor.com.au/ro_church/biblia_sfanta_scriptura/iesire.asp

Sa fie acesta oare creatorul universului, sau o creatzie a poporului evreu?

Numai bine!