valoarea morfologica a cuvintului pace

cum justifica pruteanu "r"-ul ala dintre cratime????
gata, m-am informat: "Nu e infinitivul, e un condiţional cu valoare de imperativ. R-ul e doar o consoană de sprijin, pentru uşurarea pronunţiei, fără niciun(o) sens(valoare) morfologic(ă). "(pruteanu)

asa deci!
in cosecinta, daca pronuntz "fireaisafii", tre sa scriu "fi-re-ai sa fii", nu?
caz in care se mai adauga o vocala de sprijin!
mai-mai!

mie-mi apare ca se scrie "fire-ai", asa cum am zis io!
a fi (inf. scurt), fire (inf. lung)

alt exemplu:
a da, dare - dar(e)-ar boala!

Acuma da ,cred ca exprimarea , textul,
si scriitura te reprezinta.
Felicitari.In sfirsit, se vede adevarata valoare(lipseste un cuvint mic, mic, din propozitia mea)

´taluta chiar nu intelegi ca mie mi place textul ala si il consider suficient de explicit, chiar de as fi singura din univers ce-l intelege? Pana atunci o sa strig in gura mare care mai doriti? care mai serviti? ia bomboana..ciresica..maimutica !(si mai trag un zambet stirb ca deh sunt..racita)
Te rog frumos sa nu mai insisti cu emiterea judecatilor de valoare si da mi pace femeie. avea bunicu o vorba :¨eu inghit chibirite da´ nu si stalpi de telegraf¨
Ti am citit parerea 1 data/2 ori/3 ori ..suficent.Du te te rog la tomurile tale bracuite, muzici si la ce ti face placere !

להתראות

ff> Credeti ca, in linii generale, culturile se pot auto-izola, sau este macar asa ceva posibil in secolul 21?

Bineinteles ca nu se pot autoizola, dar putem sa incercam totusi, nu? ;-)



core> De unde se ajunge la concluzia ca teistii sunt demonii, iar umanistii post-moderni, un fel de clone laice ale sfintului gheorghe in razboi cu modernistii si europa la gramada.

Ai perfecta dreptate: no toti teistii sunt demoni. Iar pe tema umanistilor postmoderni, as prefera o comparatie cu Lucifer mai degraba 8-]

core> tot ce e vechi, este cu necesitate subred si prafuit, va sa zica, lipsit de valoare- se subintelege din ditirambele dvs.

Referitor la arta, cu putine exceptii, DA! Daca insinuezi ca m-am referit la toate cele vechi, nu numai la arta, exceptiile sunt mai multe.

core> De partea cealalata, a post-modernilor ("umanistii" new age? :))) ), singura valoare intrinseca pe care le-o point-ati pare a fi doar vederea buna pe timp de noapte, caci ei sunt in stare sa vada nudul imparatului (macar ala era un imparat, nu o paiata, model in serie )

N-am nevoie de ochelari infrared sa vad goliciunea imparatului (Iulian sau Boschete Jr)...

core> Din start ii grupati pe post-moderni in simpli observatori ai predecesorilor, nihilisti numai pe argumentul timpului, nobili strict prin alianta cu arta pentru ca oricum nu pot fi aristocrati din nastere (aristocratii sunt goi, sa nu uitam), laici pentru ca trebuia sa voluntarieze cineva si ca adversari ai teistilor :))

Generalizezi cam multe din putinele mele cuvinte. Nihilisti? Pentru pacea sufletesca a teistilor, modernistilor si structuralistilor, da. Nobili? Nu exista nobili. Aristocratii sunt goi? Imparat este cuvant peiorativ pentru mine. Imparatul este mai degraba un parvenit cu aere manierate, decat un aristocrat (un idol fals si gaunos de altfel). Laicii, adversari ai teistilor? Cam drastic, nu?

core> Curios cum un judecator al teismului da sentinte absolut nemuritoare (in sensul ca sunt bune de inscriptionat in piatra, ca Tablele Legii) la adresa a 240 de milioane de oameni!

Te rog, nu-mi pune vorbe-n gura. "Sentinta" mea a fost limitata specific la arta si la felul cum arta inaintasilor trebuie vazuta in prezent, nicidecum un fel de sentinta inscrisa-n piatra la adresa tuturor europenilor. Mai citeste inca o data paragraful cu pricina. Iar pe chestia cu inscriptia in piatra, nu te-ncrunta asa de tare ca apa trece si pietrele se macina si se sfarama in timp oricum.

core> Reteta de varza a la bruxelles mai lipseste la masa imparatului si ecce post-modernismul cu fatza umana! :))

Reteta de varza? De ce o reteta, si nu doar varza ori salata? Sau o coroana de spini in contrapoint cu ghiulurile si lanturile de 'spe carate si dintii incrustati cu diamante?

Salut copii,

Eu cunosc foarte multe despre acest subiect si am stranse foarte multe materiale. Din pacate obligatiile sociale si profesionale imi limiteaza drastic timpul pe care-l pot afecta discutiilor, asa incat ma voi multumi in loc de lamuriri si mesaje personalizate sa reproduc texte si sa va invit sa urmati niste linkuri. Cine vrea mai mult sa-mi scrie pesonal.

---------------

COMISIA INTERNATIONALĂ DE CERCETARE SI EVALUARE A
CONTENCIOSULUI ROMÂNO-EVREIESC

La initiativa mai multor persoane si a unor asociatii si fundatii culturale si de actiune civică, se constituie COMISIA INTERNATIONALĂ de CERCETARE SI EVALUARE a CONTENCIOSULUI ROMÂNO-EVREIESC, demers la care ne vedem constrînsi de faptul că în ultimii ani s-au înmultit atacurile nedrepte si nefondate la adresa unor persoane si institutii, inclusiv de stat, românesti sau evreiesti (israeliene), atacuri la adresa adevărului istoric privind relatiile dintre români si evrei. Aceste încercări de falsificare a adevărului istoric au culminat în toamna anului trecut, 2003, cînd, la initiativa d-lui Ion Iliescu, s-a înfiintat COMISIA INTERNATIONALĂ PENTRU STUDIEREA CONSECINTELOR HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA.

Considerăm că pe cît de bună ar fi, în principiu, ideea de a se constitui o asemenea comisie, pe atît de nepotrivită este componenta acestei comisii, precum si pretentiile formulate de unii membri ai comisiei, pretentii sub ale căror auspicii urmează să actioneze numita comisie. Considerăm, mai întîi, că este cu totul inadmisibilă prezenta în această comisie a unor persoane care si-au dovedit deja incorectitudinea, împinsă de unii pînă la sperjur în justitie (cazul Radu Ioanid). Ridică de asemenea serioase semne de întrebare prezenta în fruntea comisiei a lui Elie Wiesel. Lideri de opinie si de constiintă ai lumii noastre, inclusiv lideri evrei, si-au exprimat deja, de-a lungul timpului, în termeni inechivoci, rezerve serioase ori chiar contestatii, judicios argumentate, cu privire la statura morală a numitului Elie Wiesel. Grave carente de etică profesională a dovedit, din păcate, si Lya Benjamin, membră si dînsa a Comisiei Wiesel.

În plus, majoritatea membrilor comisiei sînt publicisti si istorici care au afirmat de-a lungul timpului aceeasi opinie: în România anilor 1939-1945 s-a desfăsutat un veritabil holocaust, cu sute de mii de victime. Desi cel putin la fel de multi sînt si istoricii si publicistii care neagă producerea acestui „Holocaust în România”, nici unul dintre ei nu a fost invitat să facă parte din comisie, iar cînd unii dintre ei au cerut în mod expres participarea la cercetările si lucrările comisiei Wiesel, nimeni nu le-a dat un răspuns.

Stîrneste de asemenea nedumerire si suspiciuni faptul că o asemenea comisie este organizată la mai bine de 60 de ani de la producerea evenimentelor, ca si cînd cei interesati (victimele si mai ales urmasii acestora) au asteptat să treacă timpul si să dispară fizic atît martorii si participantii directi la asa-zisul Holocaust din România, cît si acuzatii si vinovatii prezumtivi.

Nu dăm importantă si relevantă faptului că membrii evrei sînt mai multi decît membrii români ai comisiei. Dar dăm cea mai mare greutate, în contestatia pe care o formulăm la adresa Comisiei Wiesel, modului în care, ca presedinte al comisiei, numitul Elie Wiesel îsi imaginează că se poate căuta, afla si propaga adevărul istoric. Cităm din declaratia de intentii prin care Elie Wiesel a acceptat „postul de presedinte al acestei Comisii” (vezi revista „Observator Cultural”, nr. 193/2003, pag. 7): „Sîntem devotaţi principiului potrivit căruia descoperirile Comisiei vor fi acceptate ca definitive în legătură cu acest subiect, atît în România, cît şi în lume.”

Ne pronuntăm categoric împotriva principiului invocat de contestatul detinător al Premiului Nobel pentru Pace. A pretinde să i se ia în serios acest „principiu” este un act de insolentă si de incompetentă agresivă. A formula un asemenea principiu este expresia unei gîndiri corupte, denaturată de ură si cupiditate. Îi rugăm pe onorabilii membri ai Comisiei Wiesel, ca si pe cei care au initiat-o să declare public dacă:

- cunosc care altă comisie cît de cît similară a functionat după principiul instaurat de Elie Wiesel ?
- au fost consultati asupra acestui principiu ?
- au cunoscut această „regulă” a comisiei atunci cînd au fost invitati si au acceptat să facă parte din comisie ?
- sînt de acord cu acest principiu ?

În mod fals se afirmă în comunicatul oficial (vezi acelasi „Observator Cultural” ) că „Comisia va fi independentă, iar cercetarea se va efectua numai în conformitate cu standardele în domeniu” (s.n). Întrebăm: în ce loc, în ce lucrare de metodologie a cercetării stiintifice, poate fi găsit principiul Elie Wiesel ? Sîntem gata să ni-l însusim dacă ni se face dovada că un asemenea principiu circulă printre oamenii seriosi, onesti si competenti, printre istorici sau printre juristi.

Precaritatea morală în care s-a instalat de la bun început Comisia Wiesel era inevitabilă, dat fiind că această comisie, în intentia initiatorilor ei, urmăreste de fapt să stabilească în bani suma echivalentă suferinţei sutelor de mii de evrei ucisi de români. Această sumă se ridică după unii petenti la 50 (cincizeci) miliarde de dolari. După alte estimări, ar fi vorba „doar” de 10 (zece) miliarde de dolari. Ce reprezintă această sumă ? Ceva mai mult decît totalul investitiilor străine făcute în România după decembrie 1989…

Acest total în 15 ani încă n-a atins valoarea de 10 (zece) miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un nou episod din „Industria Holocaustului”, din ceea ce lumea întreagă numeste de-acum a fi Holocash-ul, exploatarea cinică si nerusinată a mostenirii Holocaustului, care încetează de a mai fi un moment de tragică referintă din istoria umanitătii si devine o escrocherie abil concepută si dirijată, o diversiune amplă, complexă, în care sînt angajati sefi de state, politicieni, mass-media, istorici si publicisti mercenari, fiecare cu partea sa de gheseft. După miliardele (totusi, nu asa de multe) pe care băncile elvetiene le-au plătit prin abuz si santaj acelorasi cercuri evreiesti, sumele cu care vor să ne încarce Wiesel & comp. ar reprezenta nu numai o lovitură extrem de dură dată avutiei nationale românesti, o lovitură care ar afecta în mod sever bugetul fiecăruia dintre noi, dar ar constitui un atac la onoarea si demnitatea neamului românesc, ar însemna introducerea unui capitol rusinos în istoria României.

În măsura în care – cel putin deocamdată – stim si credem, sîntem convinsi că în România NU A EXISTAT HOLOCAUST, că nu s-a conceput si urmat vreodată în România o politică de exterminare a evreilor, ne înscriem împotriva Comisiei Wiesel. Nefiind acceptati să cercetăm împreună care este adevărul, ne constituim într-o comisie paralelă, prescurtat numită Comisia noastră, cu gîndul de a ne controla si verifica unii pe ceilalti în ceea ce priveste calitatea cercetărilor si, mai ales, a „descoperirilor” pe care le va face fiecare comisie.

Comisia noastră porneste la drum sub patronajul (juridic si moral) al următoarelor organizatii:
- Liga pentru Combaterea Anti-Românismului
- Uniunea Vatra Românească – filiala Bucuresti
- Asociatia Veteranilor de Război si a Urmasilor Veteranilor
- Grupul Scara
- Uniunea Mondială a Tuturor Românilor

Sîntem bucurosi să ni se alăture oricine este de bună credintă în răspunderile pe care le avem ca fiinte umane înzestrate de Bunul Dumnezeu cu constiinta binelui si a răului, a dreptătii si a injustitiei, a adevărului si a minciunii.

Comisia noastră a început să functioneze

Desi nu si-a definitivat componenta, Comisia noastră a început să functioneze, să adune mărturii, dovezi, acte si probe privind contenciosul româno-evreiesc si, îndeosebi, perioada 1939-1945. Printre primele materiale obtinute se află si declaratia d-lui Constantin I. Dărăsteanu, născut la data de 28 iulie 1914, în comuna Stoienesti, judetul Giurgiu, martor ocular la ceea ce s-a întîmplat în ziua de 24 ianuarie 1941 la Abatorul din Bucuresti. În numărul trecut din revista „România Mare“ am publicat fragmentul cel mai important din această mărturie. Am procedat, însă, si la înregistrarea, prin notariat, a acestei mărturii exceptionale, sub semnătură legalizată. Punem această declaratie la dispozitia oricărei persoane sau institutii interesate.

De asemenea, le facem cunoscut celor care doresc să ni se alăture în acest efort si, în primul rînd, celor ce detin informatii sau documente, să ne contacteze la adresa: Ion Coja, OP 41, CP 30, Sector 1, Bucuresti, tel. 0744.903.890, tel./fax 211.87.84. Doamne ajută!

În numele Comisiei noastre,
ION COJA,
secretar executiv

============
Bogdan
http://ro.altermedia.info, cealalta fata a realitatii

secular vine din "seculum", care in latina inseamna si secol, insa mai inseamna, intr-un sens mai larg, veacul de acum ca opus eternitatii in viata duhovniceasca. de aici expresia "lasata secului", adica lasarea placerilor veacului de acum pentru post, care e sinonim, in acest context, cu placerile imateriale ale vietii de apoi.

Laic vine de la grc laos, care inseamna popor, si care este aproape acelasi lucru etimologic cu mirean, ce vine de la slav mir, care inseamna si pace si lume. precum se vede, mirean exprima mai puternic o incarcatura filozofca/religioasa.

Sa vedem cam cum merg antonimele, si cred ca merita sa ne uitam, datorita faptului ca aceste cuvinte sunt folote mai mult in contex reliogios, chiar acolo.

Laic este opus lui cleric, mirean e opus lui calugar. Deci, laic este ceea ce nu fae parte din ierarhia superioara a bisericii, insa o sprijina, caci nu poate exista ierarhie fara stratele inferioare, pe cand mireanul si calugarul nu se inter-conditioneaza.

Laic mai poate fi inteles si ca profan, chiar daca sensurile sunt totusi diferite, caci profan este ceva care se afla in opozitie cu sacru, pe cand laicul sustine ierarhia.

Mirean denota un crestin care, indiferent de starea lui duhovniceasca, traieste in lume, insa nu "veacul acesta", adica acea relatie de opozitie perfecta, ci in lumea care e crestinata. Se poate vedea si o influenta istorica, caci "lumea" celor care vorbeau latina in romania in primele secole era practic lumea pagana, pe cand lumea in contextul slavizarii romaniei era lumea crestina aflata in afara zidurilor manastirii.

Deci,

secular e total opus lui religios (e drept ca statul roman o o exceptie, caci zice ca e secular, insa sponzorizeaze Biserica, si pune obligatorii orele de religie, insa trebuie sa ii intelegem pe acesti batranei ce conduc si BOR si Republica Socialista Democrtica Romaniacare au fost colegi candva la scoala securitatii)

laic are ideea de ierarhie cad e folosit in cotext religios, si ideea de inferioritate(care pana la urma e tot un fel de ierarhie) cand e folosit in sensul de profan.

mirean presupune standarde mai inalte duhovnicesti, care nu sunt insa necesare pentru mantuire, cum sunt voturile monahale.

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

UEIT: Cred ca argumentele pe care le aduci privitor la relatia stiinta religie nu sunt fondate. Iata de ce:
"Intotdeauna va exista un punct in care stiinta se va bloca, facand loc nespusului si inexplicabilului, a ceea transcende Limitarile umane."
1) Faptul ca anumite lucruri sunt necunoscute astazi nu implica faptul ca maine nu vor fi explicate pe cale naturalista. Experienta de pana acum ne sugereaza acest fapt"miscarea nu poate exista fara existenta unei forte la fel cum nu exista efect fara de cauza"

GIO: Faptul ca ,prin inspiratie divina, oamenii gasesc metode de a numi si a identifica anumite fenomene in univers , nu demonstreaza nimic..tot ce face omul este sa devina constient de legile perfecte ale creatiei, sa puna etichete si sa pretinda ca detine adevarul suprem…In viitor stiinta se va dezvolta din ce in ce mai mult, oamenii vor deveni constienti de aspecte pe care noi nu le putem inchipui inca, insa rationamentul dumneavoastra pica la fel de usor cum spuneti ca pica al meu: mergand inapoi pe linie stiintifica, pana la originea lucrurilor, tot la un pct mort se ajunge, la punctul primordial si Unic al existentei

UEIT-1) Fizica cuantica ne spune ca exista efect fara de cauza.

GIO-Si stiinta isi are limitarile ei..probabl ca sunt lucurri mult mai subtile la mijloc, de care inca fizica cuantica nu a devenit constienta.de asemeni,realitatea divinitatii si createi in sine este rupta atat de cauza si efect, transcendand aceste aspecte ce limiteaza si divizeaza, dupa un anume punct.

UEIT-4) Daca nu exista efect fara cauza atunci pe Dumnezeu cine l-a cauzat?

GIO-Lumea existentei fizice , este o lume Cauzala, supusa transformarii, alterarii si continuei evolutii..Dumnezeu este Imuabil,ne creat , etern, impersonal,atotcuprinzator, atoatestiutor si auto-suficient.EL nu are nevoie de noi, se afla dincolo de dorinta sau orice limitare umana.Pana si faptul ca il numim si ii atribuim anumite atribute este absolut ridicol, considerand adevarata natura a divinitatii.

UEIT-Nu cunosc nici un exemplu de vis premonitor sau "deja-vu" care sa nu poata fi explicat decat prin existenta transcedentului. Din cate stiu eu toate studiile stiintifice care au abordat aceste fenomene au avut rezultate negative. Intuitia nu are nimic miraculos.

GIO-Eu cunosc exemple clare, chiar personale!NU vi s-a intamplat niciodata sa visati un loc pe care nu l-ati vazut niciodata sau o situatie anume si mai tarziu, peste ani, sa va aveti ocazia sa vizitati chiar acel loc si viata sa ava duca in eact situatia de mult visata??Mie da!Si nu o singura data.Dar banuiesc ca asta tine de perceptiile spirituale, aferente sufletelor deschise spre Mister.


"daca intr-adevar nu ar fi nici un Creator si sufletul nu ar exista sau ar inceta sa existe odata cu degradarea corpului fizic, atunci intreaga istorie a umanitatii nu ar fi decat un circ,iar marile minti si spirite ale diferitelor epoci, niste clovni!"

UEIT-1)Un argument foarte slab. Multe lucruri sunt neplacute (bolile, dezastrele naturale) si cu toate astea sunt reale. Universul nu pare a fi interesat de sperantele noastre.

GIO-Universul cauzal este direct interesat de sperantele noastre si mai ales de actiunile noastre.Prin ceea ce facem , noi insine devenim clipa de clipa creatori, prin simpla exercitare a liberului arbitru.

UEIT-3)As spune dimporiva ca in cazul in care religia crestina de exemplu este adevarata istoria este un circ. Viata tuturor oamenilor nu a avut valoare intrinseca, a fost doar o insiruire de teste la care Dumnezeu i-a supus asemeni unor cobai intr-un labirint (desi evident stia de la inceput rezultatul) pentru ca mai apoi marea majoritate sa fie trimisi spre tortura eterna in timp ce cativa isi vor petrece eternitatea cantand imnuri de slava si bucurandu-se la vederea suferintei pacatosilor din iad (care pot fi frati, parinti, copii, prieteni).

GIO-Personal nu cred in existenta raiului si a iadului in sensul dezvoltat de credinta crestina(in interpretarea data de unii si altii)…argumentul dumneavoastra are sens atata timp cat as fi de acord ca unii merg in rai si unii in iad .Dar asta ar dovedi limitare din partea creatorului insusi, si este un alt subiect , la fel de vast.

UEIT-1) Este fals ca, in caz ca Dumnezeu nu exista nu pierzi nimic. Pierzi timp, bani, crezi toata viata intr-o minciuna, unii si-au pierdut chiar viata.

GIO-MeSajul de baza al tuturor marilor religii si cai spirituale este :Iubirea,pacea si unitatea!IN general cei ce practica o anume credinta sau macar admit existenta unui creator suprem, iubesc pe cei din jurul lor cu dezinteres, isi servesc semenii cu devotiune, incearca sa devina mai desavarsiti in fiecare zi, nu ucid, nu se ataseaza de partea materiala pana la obsesie, nu mint , sunt generosi , muncesc cu devotiune, in permanenta lucrand pentru dezvoltarea umanitatii.Iar cei care isi pierd si viata, din dragoste de Dumnezeu, sunt cei mai norocosi dintre noi, si chiar acest fapt este o dovada esentiala a existentei lui Dumnezeu.Daca dumnezeu nu exista pierzi: bani,timp, crezi intr-o iluzie, si unii chiar au murit pentru asta…Dar daca Dumnezeu exista?? Poti pierde aspecte mult mai pretioase decat cele practice pe care le-ati dat dvoastra exemplu.printre care confort sufletesc, intr-un plan nesupus timpului, unde vei sta intr-o stare de involutie spirituala si indepartare de dumnezeu ..si e mult mai dureros decat a crede in ceva ce poate nu exista,pierzand timp si bani, dar traindu-ti viata curat si frumos.

UEIT-2) Justetea argumentului depinde de probabilitatea existentei lui Dumnezeu, care este mult sub 50%. Daca neglijam acest fapt ar trebui sa credem si in Mos Craciun, ca, nu-i asa, daca nu exista nu pierdem nimic, iar daca exista ne aduce daruri

GIO-.-probabilitatea existentei lui Dumnezeu este de 100 la suta.Dumneavoastra ce sursa ati folosit pentru aceasta afirmatie(50 la suta)?Eu am folosit puterea ratiunii mele, ani de cautare si milioane de intrebari, inima si chiar sufletul pe care El mi l-a daruit.

UEIT-3) Exista mii de religii, majoritatea incompatibile. Nu poti fi si crestin si musulman, iar daca alegi gresit, desi crezi, mergi tot in iad. Este posibil ca religia corecta sa fi disparut sau sa nu fi aparut inca. Prin urmare nu ai de ales intre doua ci mii de posibilitati, sansele de reusita fiind prin urmare aproape nule.

GIO-Daca alegi cu un ochi vigilent, sansele sunt mai mari decat doriti dumneavoastra sa credeti ca sunt de fapt.Cuvantul lui Dumnezeu insusi, are putere creatoare si insamantat in inima la momentul potrivit poate trezi din punct de vedere spiritual, pana pe cel mai intunecat ,ignorant si indepartat de adevar suflet.De fapt , poti fi de toate de odata …Eu cred ca : moise, noe, avram, budha, krishna, zoroastru, mohammed,bab, baha’u’llah si multi alti profeti de care istoria nu este constienta, au adus acelasi mesaj umanitatii, in esenta lui unic si neschimbat.Singura incompatibilitate a diferitelor mari religii consta in legile sociale ,ce au fost schimbate si denaturate, in timp, chiar de oameni(de obicei chiar de liderii lor spirituali) in scopuri egoiste ,sau care pur si simplu sunt diferite pentru ca la momentul revelatie, necesitatile societatii din respectivele timpuri, erau diferite.Asadar eu sunt crestin, musulman, zoroastrian,hindu…totul la un loc,pentru ca vad unicitatea creatie dar mai ales unitatea ei.Si asta se numeste ca sunt baha’i

UEIT-4) Este posibil ca Dumnezeu, chiar daca exista, sa aprecieze ratiunea si nu credulitatea, iar credinta sa fie astfel un alt test la care oamenii sunt supusi. In aceasta ipoteza, crezand mergi in iad.

GIO-Este posibil ca Dumnezeu,daca exista, sa aprecieze atat permanentii cautatori, cat si pe cei care pur si simplu cred.Ideala este o moderatie intre cele doua. A fi cautator dar nu a lasa puterea ratiunii sa te duca pe fagasuri pur materialiste si a crede dar nu orbeste, in traditii si dogme neverificate ci doar transmise din generatie in generatie.Noi nu putem stii ce apreciaza El,pentru ca se afla dincolo de astfel de limitari. La fel de bine, Stiinta poate fi testul cel mai de pret la care omul este supus..(vezi clonarea, unde oamenii au inceput sa se creada dumnezei,NEGAND EXISTENTA DIVINITATII, pentru simplul fapt ca au descoperit cum sa creeze viata singuri, …folosind totusi ceva preexistent, ce nu depinde de puterea omului de a crea.

UEIT-5) Nu poti crede la comanda si e o prostie sa crezi ca Dumnezeu nu-si da seama ca nu crezi cu adevarat si ca ai facut un calcul egoist.

GIO-Corect, de aceea drumul unui cautator este intortocheat dar in final atat de frumos.Cred ca dumneavoastra sunteti un cautator

UEIT-6) Credinta nu este suficienta. Fiecare religie are o serie de alte conditii necesare salvarii.

GIO-Adevarat ; a marturisi apartenenta la o anume religie sau cale spirituala,nu este de ajuns.Este timpul faptelor,ci nu al cuvintelor.Numai bine!

Sa imi fie scuzata interventia anterioara dar nu am avut nici o clipa intentia sa va descurajez, ba din contra... si ca sa argumentez cele sustinute am sa va scriu o mica istorioara care sa inspire in initiativa voastra

Bunicul meu, taran cu ceva avere si mai citit un pic avea o mare placere cand mergea la Bucuresti cu deiverse treburi, si astea se intampla de cateva ori pe an. Intotdeauna se imbraca in "haine nemtesti" elegant şi ferchezuit de doar mainele batatorite de plug il tradau si dupa ce-si termina treburile musai mergea pe Lahovari unde era un birtulet tare intim si placut "LA profir", unde consuma o cinzeaca de mastica, o friptura garnisita cu cartofi prajiti si doi mici si o salata nemteasca si o sticla de Fancusa de Dragasani. Atunci uita de toate treburile si necazuirle si se simtea "boier" cum ii placea sa spuna. Toate aste pana intr-o zi cand a descoperit cine-i patronul birtului si cand cu obida a hotarat sa nu-i mai calce pragul.
In urbea noastra prin anii 30, din secolul trecut, in fiecare zi de sambata si duminica in Piata mare cersea unul Dinu, poreclit pe drept Milogu. Avea un anume fel de a cersi si toti il simpazizau si nu era trecator să nu-i puna un bănut in palma intinsa, curata, nu ca a altor cersatori mizerabili si zdrenturosi, in care pastra era mereu o moneda. Omul cersea dar cu o anumita demnitate:
"Di dai vere si matale,
ceva parale,
ca-i ziua matale,
ca sa traiesc si eu,
dati-ar Dumnezeu
mii si milioane
in buzunar.."
De aceia ii se mai spunea si "poietul" iar multi sustineau ca ar fi de vita nobila, scapatat.
Intr-una din zilele de vizita la Bucureşti, ca deobicei a mers la birt"la Profir". Era plin ochi. Chelnerii, care-i luase seama ca era un client cu dare de mana, de cum l-au vazut au facut pe dracu-n patru si i-au asezat intr-un colt o masuta nu mai mare decat o batista, probabil un piedesta de flori si i-au adus ceea ce stiau ca are obiceiul fara sa apuce sa dea comanda. Vazand atata clientela a intrebat ce se intampla. "Patronul sarbatoreste zece ani de cand a cumparat birtul si si-a invitat prietenii la sarbatoare. Asa ca, nene Ghiorghita, azi consumatia e pe gratis." "Si ciene-i patronul?" "Rabdare că o sa apara imediat." Si bunicul mai mult privea spre usa de unde banuia ca o sa apara patronul. Tare mult dorea sa-l cunoasca, tinand cont de bucuria pe care o avea cand era servit "boiereste" si uita ca-i un amarat de taran.
Sosi clipa mult asteptata. In pragul usii ce ducea spre birouri aparu patronul, elegant imbracat insotit de doua cadane, una blonda si una bruneta cam oachesa. Bunuicului intai i-a picat ochii pe madame si cand s-a uitat spre insiotitor, sa-i pice plombele (nu prea avea ca avea o dantura de spargea samburi de maslina). S-a frecat la ochi si mai privi inca odata mai cu atentie. Nu, nu-i posibil, mai curand o asemanare. S-ar putea sa fie fratele geaman a lui Dinu Milogu. S-a dumirit doar cand seful de sala a anuntat ca "Domnul Dinu doreste sa va adreseze cateva cuvinte, rog liniste!"
Cand domnul Dinu a treminat spiciul toti s-au ridicat in picioare si au aplaudat si aclamat pe vorbitor, numai el a ramas pironit pe scaun, cu imbucatura inca neinghitita. Un chelner s-a apropiat si l-a intrbat la ureche: "Nene Ghiorghita ori iti e rau?" Simtea cum il apuca nabadaile si asta nu-si vede de treburi il intreaba tampenii. "Ba foarte rau draguta si nu-mi trece decat daca patronul vine la masa mea." "Se face nene. Ma duc sa-i spun dorinta dumitale" si s-a trezit cu patronul la masa lui cu insotitoare cu tot. Bunicu a inghitit imbucatura si doar atat a spus: "Tu?.."holbandu-se ca apucatul la viztatorul din fata lui ramanand cu ochii pironiti pe chipul lui. Nu, nu-i greseala el este sigur Dinu Milogu, confirmare care veni si din partea celuilalt. "Da, Ghiorghita... Hai pan' la mine in birou" si facu semn unui chelner sa-i mute tacamul in biroul lui.
Dinu a fost sarac si venit de la tara cand razboiul era in toi. A muncit pe unde a apuca, munca cu rupere de oase si castig putin. Intr-o zi facand un pariu cu alti colegi de munca cine castiga mai bine timp de o saptamana s-a apucat sa caute si alte slujbe, dar tot cam fara bani. Se apropia ziua scadentei si nu prea castigase mare lucru si ca orice oltean ambitios si de frica sa nu piarda pariul i-a venit ideia sa se apuce de cersit in colt la Coltea. La inceput nu pre il baga nimeni in seama si nu castigase decat doua monede si alea de la niste babe care-l priveau cam pofticioase. I-a venit ideia sa zica si ceva nu sa stea ca mutu. Incet, incet a compus si cunoscuta-i "poiezioara", e drept nu prea academica, dar acum ii aduce o gramada de bani. Bineanteles ca a castigat pariul, mai ales ca ce castigase intr-o saptamana acum castigase intr-o zi. Asa ca s-a lasat de munca si a inceput sa cerseasca zilnic pana intr-o zi cand l-a vazut un consatean, oltean de-al lui si a simtit ca-i crapa obrazul de rusine. Asa a hotarat sa cerseasca in alta parte, ca Bucurestiul e plin de olteni si mai stii... S-a urcat in tren si cersind din compariment in compariment (niciodata nu a inteles de ce nasu' nu-i cerea biletul) asa a ajuns si la Buzau unde in fiecare sambata si duminica este in Piata mare. In restul saptamanii cersea in alte orase. Afacerea mergea si prinsese chiag, dar se purta tot imbracat modest si curatel sa nu atraga atentie. Intr-o zi de iarna geroasa a vrut sa intre in birt sa bea un vin fiert. La usă un chelner l-a oprit, vezi doamne ca nu este imbracat decent. Atunci si-a propus sa puna mana pe birt si sa intre in el cand va dori si mai ales sa-l dea afara pe nesimtitul de chelner sa ramana pe drumuri. Mai intai a inceput sa se intereseze al cui este. Asa afla ca este al unuia Profir Bundala, care avea doar o mostenitoarea cam tanta, sluta si urata ca muma padurii. Bietii oameni erau inebuniti ca nu scapa de tuta din casa, nimeni nu se incumeta s-o ia de nevasta. Asta mai putin l-a preocupat pe Dinu, ba din cotra era un atu in plus. Si ce daca e urata, noaptea si muma paduri e frumoasa.
Dinu a inceput sa dea tarcoale casei, imbracat la trei ace cu garoafa la butoniera, plimbandu-se pe trotuarul de vizavi cat era ziulica de mare. Safira, fata birtarului, l-a vazut o data, de zece ori si i-a cazut cu tronc baiatul. I-a spus ma-si si aceasta la instiintat pe barbate-su, care greu s-a lasat induplecat sa-l abordeze pe flacau. "Ce, fa, crezi ca ala este chior? Uitate ce chipes e." La insistentele femeii s-a lasat induplecat ca stia ca Retuta lui nu o sa-i dea pace pana cu face ca ea. Ca din intamplare intr-o zi Dinu si cu Profir s-au intalnit, au schimbat cateva cuvinte si Profir l-a invitat acasa sa-l cinsteasca asa, cum se cade pe o caldura de foc, cu o inghetată, lucru pe care Dinu atata astepta şi cam greu s-a lasat comvins sa accepte invitatia. De atunci nu a mai plecat din casa lor, iar el vedea in Safira nu urata si tampa, care de cum scoatea o vorba da cu maciuca in oale, ci averea din carca ei. Ii deveni draga. Spre toamna au facut sui nunta. Dupa nunta Dinu i-a propus socrului sa se ingrijeasca el de birt apoi sa i-l vanda lui oferindu-i ceva banuti, cam la jumatea valorii. Mai tarziu s-a felicitat ca a avut aceata ideie cand dupa nici un an jumatate scumpa lui nevasta a fost intelpata de o viespe si in cateva ore, din cauza socului anafilactic produs de intepatura, s-a petrecut in lumea celor drepti.
Pe chelnerul care nu l-a lasat sa intre l-a ridicat la rang de sef de sala, ca o rasplata ca l-a abitionat si nu l-a dat afara cum isi propusese catranit ca nu-l lasase sa intre in acea zi geroasa.
Cu toate astea el tot venea la Buzau, mai ales ca isi gasise acolo o vaduvioara cu trei copii, care era tare frumoasa si focoasă. De cersit cersea acum din placere, altfel simtind ca ii lipseste ceva, dar mai ales ca vaduvioara asta stia despre el.
Intr-un din zilele pe cand cersea in Piata mare a intalnit un micut cersator pe care l-a luat sub obladuriea lui. I-a placut baiatul ca era tare fasnet si simtitor. L-a invatat cum sa castige simpatia trecatorilor si cum sa se chivernisească si sa puna bani de-o parte, pentru zile negre. Intr-un fel l-a adoptat si mai tarziu l-a indemnat sa faca scoala, ba chiar sa mearga si la facultate, ajutandu-l dupa puteri si avea, mai ales ca atunci cand il vedea isi aducea aminte de copilaria lui. Nicuta, asa il chema pe micul cersator, l-a ascultat si il considera al doilea parinte alui ca parinti cu avea.
Au venit coministii si a ramas fara birt. Nu l-au lasat nici macar sa lucreze in birtul lui asa ca s-a intors mai abitir le meseria de cersator, dar numai in Piata mare din Buzau. Aici era si singura lui bucurie, Nicuta, acum profesor la o scoala dintr-o comuna limitrofa si care nu uitase ajutorul pe care l-a primit. Nicuta niciodata nu l-a ocolit si ici nu a tinut secret relatia lor. Cand s-a asezat la casa lui, casa facuta cu mainele lui dar si cu bani de la Dinu, Nicuta l-a asezat in capul mesii alaturi de tata socru, care se uita cam urat la el ca stia ceine-i. Nicuta si sotioara lui l-a iubit ca pe un parinte si acesta cersea mai putin in Buzau acun schimbandu-si locul de munca la Braila si Galati, unde isi luase si o camaruta. A murit singur doar cu gandul la Nicuta al lui, cam prin anii 1965-66 caruia , simtind ca ii vine sfarsitul i-a lasat o scrisoare si un testament si se spune ca in camaruta lui s-au gasit sub saltea 43 de cecuri cu castiguri in masini si patru cu cate 10000 de lei, toate pe numele lui Nicuta, copilul lui de suflet. Ganditi+va ce valoare aveau cand o casa bunicica in noile cartiere muncitoresti, costa intre 50-60 de mii lei

Si maine este o zi... poate mai buna!

O incursiune neasteptata in profunzimile filozofice ale facerii.
Chiar din introducere, aflam ca timpul e o clepsidra si ca omul vine pe pamant.
Desi autorul omite - cu buna stiinta, pentru mentinerea suspensului pana la gongul final? - a descrie drumul.
Cititorul superficial poate trece peste acest pasaj, dar - daca o va face - va pierde prin aceasta clipa meditativa intentionata de autor asupra facerii, constatand facil prezentza dar ignorand devenirea.
Situata la antipod, pozitia cititorului dotat si inarmat - cu intelect si cu potential - se vede in postura cercetatorului, incurajat sa reia atat rationamentele darwiniste cat si teoria creerii precum si variantele adiacente cum ar fi transportul via barza sau transferul beamat.

Tocmai ultimei categorii ii este insa adresata incurajarea neechivoca a autorului: In sinele fiecarui om vibreaza un ecou..., o propozitie pregatitoare pentru mesajul cheie de culoarea existentialismului: ...care tinde sa izbuteasca....
Marturisindu-ne inmarmurirea vis-a-vis de cardinalitatea ideii continute, nu facem decat sa aducem un omagiu spelb acestei genialitati senzitive transpuse in patru cuvinte: Toate variantele si variatiunile primesc un sens prin simpla introducere a tendintei, ca metoda de comutare a accentului de pe "trebuie" pe "poate".
Remarcabil de asemenea artificiul prezentarii in premiera intelectuala, a posibilitatii ecoului de a izbuti!

In continuare suntem invitati la o orgie de figuri stilistice, aidoma unui foc de artificii: Pasari fara glas care si-ar dori sa fie ascultate iau chipul si trasaturile apropiatilor care au glas, desi nu dorim sa-i ascultam; Viata este prezentata ca un parcurs dinamic, ceea ce ne constientizeaza vivacitatea de zi cu zi necesara trecerii peste - sau pe sub - incercari; Foamea si setea sunt smulse cotidianului prozaic, devenind obstacole si dandu-ne senzatia de eroism zilnic doar prin faptul ca mancam si bem...

Iar la capatul acestei ingemanari cu profunzimi abisale pe taram emotional, autorul linisteste, reda speranta, se situeaza cu incredere si hotarare alaturi de cititor pe calea spre eterna pace.
Nu cadem in greseala de a le atribui un sens mistic, dar recunoastem puterea revigoratoare a cuvintelor din citat: Calea, eternitatea, pacea. Ne apartin. Si noi le apartinem lor...
Cat priveste gestul profund loial al autorului - acela de a nu-si aroga o pozitie fruntasa - el are valoare simbolica fiind totodata discret sugerat, fara ostentatie dar cu puterea covarsitoare de convingere a familiaritatii unui deja-vu in ce priveste punctuatia, scrierea, exprimarea.

Ce ramane este dorinta de mai mult.
Mai mult discernamant, mai mult recensamant, mai mult ingrasamant: Discernamant pentru a conferi acestei lucrari locul cuvenit in ierarhia milioanelor de litere desarte din arhive; Recensamant pentru a ghici la timp zacamintele intelectuale ale noutatilor scriitoricesti - pe cafenea sau aiurea; Ingrasamant, in spiritul imaginii trandafirului crescut din pamant murdar...

Ne plecam crestetul in acompaniamentul inimii, in fata unei asemenea demonstratii de putere paralizanta a genialitaii, cu mijloacele manuite tranchilizant - si din acest punct de vedere maiastru - de catre autor.

Vive la libération! (Pe romaneste: Hai 'liberare!)

__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

1. De ce "prescurtare" este un cuvant asa lung ?

daca-i mai mic, se confunda cu "prescura".

2. De ce soldatii Kamikaze purtau o casca ?

asa...daca purtau caciuli rusesti, nu erau sexy.

3. De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilor la moarte ?

sa nu moara acul!

4. Care este sinonimul cuvantului " sinonim" ?

patapoliedriesterilidol

5. De ce nu exista mancare de pisici cu gust de soarece ?

sa raspunda aia care au mancat soareci!

6. Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie?

cu scuipat.

7. De ce balerinele merg mereu pe varfuri ? Nu ar fi mai simplu sa angajeze balerine mai inalte ?

nu. alea inalte vor sa fie Miss.

8. Vreau sa imi cumpar un bumerang nou. Cum pot sa scap de cel vechi ?

cand doarme bumerangul, il iei si il duci in padure sau il depui la un orfelinat!

9. De ce localurile deschise non stop au incuietori ?

sa nu intre tzantzarii.

10.Adam avea buric ?

nu, dar avea aerisire.

11.Cum poate avea Donald nepoti daca nu are frati sau surori ?

poate are copii...intrebarea e prea inteligenta!

12.Daca Superman este asa de destept, de ce isi ia chilotii peste pantaloni ?

ca sa-i arate la lume. unde scrie ca era destept?

13.Cand faci fotografii cu Mickey la Disneyland, omul din interiorul lui Mickey zambeste ?

nu. cand m-am fotografiat eu cu el, manca seminte.

14.Cand o masina merge, aerul din interiorul pneului se invarte ?

e pur si move...

15.De ce nu castiga ghicitoarele la 6 din 49?

ele nu joaca, sunt ocupate sa fraiereasca.

16.Cum se traduce "Ziua Pacii" in engleza fara sa sune vulgar in romaneste?

daca vrea, romanul vulgarizeaza totul.

17.Daca despre o femeie se spune atunci cand nu este moarta ca este vie, de ce nu face struguri?

n-are materie prima.

18.Daca uleiul de porumb se face din proumb, cum este cu uleiul de corp?

uleiul de corp care este se face din suc de veveritza.

19.Daca lipiciul superglue lipeste intr-adevar orice, de ce nu si interiorul tubului?

pai acolo nu e aer, a intrat in pneurile de mai sus.

20.De ce iti trebuie programare la clarvazator?

ca sa nu stea secretara lui degeaba.

21.De ce oamenii te cred pe cuvint cind le spui ca exista 400 milioane de stele pe cer, dar cind le spui ca aceasta banca a fost proaspat vopsita, cred ca glumesti?

gresit.
sunt douazeci si opt de miliarde unsprezece milioane sase sute cinci bucati.

22.De ce sucul de lamiie este in mare parte din ingrediente sintetice, pe cind in solutia de spalat vase este zeama de lamiie adevarata?

da? nu stiu, n-am gustat solutie de spalat vase.

23.De ce Tarzan nu are barba?

sa nu fie confundat cu Pavarotti.

24.Oamenii casatoriti traiesc mai mult, sau doar li se pare?

aaaa...traiesc si ei?

25.Cu ce viteza se deplaseaza intunericul?

cu a III-a la drum drept si cu a I-a in panta.

26.Cum ar arata scaunele, daca am avea genunchii la spate?

nu stiu, dar e sigur ca ar exista scaune pentru barbati si scaune pentru femei.

27.Un termos vara pastreaza bautura rece, iarna calda. De unde stie termosul cind e vara si cind e iarna?

din Wikipedia.

28.De ce in avioane se impart veste de inot, in loc de parasute?

sunt si parasute, ele se ofera.

29.Un sofer care lucreaza pe masini de dezapezire, cum ajunge dimineata la servici ?

cu elicopterul personal.

In primul rand vreau sa va spun ca aveti un mod tare ciudat de-a comenta poeziile. latu este ( pana acum ) singurul care se ridica la profesionalismul unui critic . picky are un mod transant si pur obiectiv crezand ca doua trei cuvinte sunt suficiente pt asi zice parerea, si de a se mentine obiectiv .. Partea buna este ca l-am impresionat la "una bucata poezie" asta insemnand juma din valoarea lui Eminescu in ochii lui :). cri cri , daca nu-i convine stilul o zice direct fara prea multe ascunzisuri. Nu mai vreau sa-i aduc pe ceilalti in discutie pt ca incep sa am migrene. Dar asta nu inseamna ca-i detest sau ceva de genu
Acum va prezint reteta "biscuitelui" de mai sus, pe nume "Grylliolus".... in latina insemnand greier, si are punct de pornire discutiile avute cu userul Cri Cri pe cafeneaua.com si pe ym.

'Adesea:
Cântã neînţeles pe lângã pragul uşii mele'
= Suntem atat de diferiti si nu te inteleg, e vorba de poeziile tale si nu numai.

'Din struna lui de lene sau din durerea vieţii;'
= cu indiferenta ta sau din experienta ta, de viata.

'Prin câmpurile-nseninate - pe lângã umbre '
= umplutura

'El toarce simfonie. '
= cel mai adesea esti bine intentionata si este normal sa mi se para simfonie... daca imi shi place melodia .. o ridic la rangul de simfonie ( muzica superioara )

'Adesea:
El sforãie sau cântã neînţeles de nimeni '
= intrebare pt Cri Cri. De cate ori te-ai simtit scarbita de ideile userilor sau chiar de ideile mele Sau a oamenilor in general ?

'Melancolia mea îl duce, pe palme cãtre iarbã;'
= ti-am dat ignore la ym cristalx bla bla bla

'Nevinovat revine, ca valul unduios al mãrii '
=Iti trece supararea, si ne reintalnim pe conferinte ce tie iti par interesante relevanta comentariu luat de pe conf Frantura Picasso "GB - de Cri Cri la: 03/05/2007 21:07:15
hai sa fie-n baza 3, ca nu dai de la tine, ok? :))
ma surprinde sa revin, sa ma retrag, iar sa revin, nu mereu cu-aceeasi impresie, cum nu-i un val la fel. Intai iti gasisem sufletul, apoi ironia neprincipiala, nervii, platitudinea, acum ordinea; unitar totusi in acestea. Si cel mai bine e ca zambesti simtind sau doar constatand :)"
.......
Greierash - de Giordano Bruno la: 06/05/2007 14:59:58
M-ai dat gata la asemanarea cu valurile :) ( mi-a placut !!! ) .

'Ce mângâie limanul.'
= pai daca te intorci, este normal ca mangai limanul

'Adesea:
Nu-i înţeleg recenta simfonie şi mã-avânt -
Prin lanuri verzi sau prin câmpiile înflorite;
Natura-i - cugetul - tãlmaci şi astfel râd
Cãci cântã doar de bine.
'
= Adesea dupa discutiile tale a trebuit sa ma documentez, sa cuget la ce zici.. rad si iar ma gandesc cat de sclipitoare esti. Poate sunt subiectiv ... pt ca nu te cunosc si scriu din soaptele vantului

'Odatã:
Sub ţârâitul simfoniei lui a râs şi-a zis:
- În cuibul meu e plin de flori! Final bizar;
Duminica şi stropitoarea lui, aduce ploi -
Seducţie de nori - Seducţie de flori.

= Intr-o Duminica mi-ai zis ca ai (parca) 60 de ghivece de flori si trebuie sa le uzi. Astfel, poti fi o seductie si pentru flori si pentru barbati. Darrrrrr !! Mentionez !!! A nu se interpreta gresit ca va mananc "huzerilor" :)
Asta-i " dincolo de a doua perdea "
....................................
A doua perdea:

Incepi sa-i citesti fetei tale , pe care o cheama Bianca ... Heiii !!!! nu imi mai zice ca am o memorie grozava :)). Sau sa nu crezi ca-s vre-un psiho pt ca mi-au ramas detaliile arhivate pe materia cenusie . Gata... sa trecem la a doua perdea...
Ii citesti fetei tale poezia. Din start ! ea te intreaba : - Mami, ce inseamna Grylliolus ?. Iar tu ii spui ca, in limba latina inseamna greierash. Peisajele amazoniene, peisajele magnifice si de basm incep sa o capteze .Cand ajungi la final si reciti : - În cuibul meu e plin de flori! ea se amuza si tresalta minunanduse , daca face asemanarea intre cuibul greierashului si casa/apartamentul in care locuiti, :))) stai ! ca mi-am adus aminte " apartament. Hmmm doar o ora jumate de discutie intr-o Duminica :). Am o minte odihnita se pare .. Astea se pot intampla intr-un caz ideal "Carton nush cum ... ma refer la postul de televiziune ce emite doar Desene Animate " si alte filmulete sunt , o mai mare preocupare a copiilor.. sa nu mai zic de filmele de groaza. Poezia sau basmele fiind detronate de Superman, Spider Man, etc. DAR, asta nu-i ceva rau ...Ar mai fi a treia perdea, ar mai fi de scris la a doua ... dar sincer nu-i vad rostul. Ii dau cuvantul Marelui Eminescu :

Somnoroase pasarele


Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna,
Se ascund în ramurele –
Noapte buna.

Doar izvoarele suspina,
Pe când codrul negru tace;
Dorm si florile’n gradina –
Dormi în pace.

Trece lebada pe ape
Între trestii sa se culce –
Fie-ti îngerii aproape,
Somnul dulce !

Peste-a noptii feerie
Se ridica mândra luna,
Totu-i vis si armonie –
Noapte buna !

iti scriu pe confa ta raspunsul meu la mesajul privat, ca sa fiu sigur ca-l citesti!

s-o luam incet, de la origini...
am redat pe cafeneaua.com, 3 subiecte "Plesu" pan-acum: "Feluri de-a vorbi - cu Andrei Plesu", "Despre scris - cu Andrei Plesu" si "Cultura de internet - cu Andrei Plesu"...bun.
la fiecare text PUS IN GHILIMELE, am precizat foarte clar, SURSA de unde am copiat aceste texte: dilemaveche.ro si am zis acolo TEXT REDAT INTEGRAL DIN...
plus ca in fiecare titlu, apare precizarea "cu Andrei Plesu", nu cu Intruder sau Stan Papusa!
de ce spun asta? pentru ca nu-nteleg DE CE mi-ai trimis un mesaj privat din care n-am priceput mare lucru - fiind nevoit, deci...sa deduc.
nu-mi place sa redau continutul mesajelor private insa fac o exceptie si pun un fragment.
printre altele, spui:
faptul ca navighezi pe inetrnet nu anseamna ca esti o personalitate si te poti tutui sau trage an deget cu AndreiPlesu,Eugen Sinion,Augustin Buzura etc... ma mira ansa faptul ca autori de valoare nu a-si securizeaza operele astfel ancat sa-si protejeze drepturile de autor (sublinierea imi apartine)

daca vrei sa-mi zici pe sleau "Intruder, ai furat de pe net", zi-o curat-luminat...si lamurim AICI...nu pe mesaje private.
domnule/ doamna sau domnisoara, uite care-i treaba: faptul ca navighez pe internet, ca redau un text al cuiva - specificand foarte clar sursa - nu-nseamna ca ma trag "an deget" cu acel cineva...ci doar intentia de-a discuta cu userii pe marginea celor scrise de acel cineva! ca fapt divers, mentionez ca imi place de Plesu - cum le zice si cum gandeste...dar asta-i alta treaba! de nu ma-nsel, nimeni nu-i zeu pe pamant si fiecare avem dreptul sa ne placa sau sa nu ne placa ceva, cineva...si avem dreptul s-o si spunem, nu?
iar dumneata...faptul ca navighezi pe "inetrnet" nu "anseamna" ca neaparat ai ceva de spus!
in alta ordine de idei, in limba romana nu exista cuvinte care-ncep si se termina cu â ci numai si numai cu î.
ce vreau sa spun? pai... NU "ân", NU "âmpreuna", NU "ântr-o/ântr-un", NU "ânseamna-a ânsemna", NU "âncât", NU "a urâ" - ci: "în", "împreuna", "într-o/într-un", "înseamnă-a însemna", "încât", "a urî (de la ură). notiunile astea nu le-am invatat pe net, sau la facultate...le stiu din scoala generala.
ca fapt divers, cumpara Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (editia II-a) sau descarca-l de pe net in format PDF/Adobe Acrobat!
personal, mi se pare un tupeu nemaipomenit sa-mi atragi atentia c-as face smecherii...cand dumneata nici macar nu scrii corect niste notiuni elementare! ok, mai sarim o virgula, mai gresim la tastare...hai, sa zicem ca poate esti surdo-mut si nu te intereseaza gramatica...dar daca tot te apuci de scris, scrie cat de cat corect cand imi atragi atentia!
cam atat.

in primul rind pentru ca vrei ironie si bascalie iar asta i numa' buna n caz de rasboi
apoi vrei, inventivitate, originalitate, patos si calitate - lucru stiut, in conditii de sera talentul si spiritul se cam blegesc
so, is omu' tau, ai sa primesti exact ce ti doresti, astept sa ti vad comm urile istete la confe ori poezele ori texte si ne vorbim acolo
la obect, deci
sa te vaz la lupta cu monotonia si non valoarea deci, taticule
fisura n tot discursul tau in schimb, este acolo unde totul ti se blocheaza exact la nivelul ala de care zici ca vrei sa te dezici, adica la provocari ieftine, atacuri nejustificate la persoana si dat la gioale
proba o gasesti la primu ti comm si n crescendo la urmatoarele
ori nu mai stiu eu ce nseamna o provocare subtila si o ironie de calitate
cu alte cuvinte, clamezi toata ziua buna ziua ca lupti cu mediocritatea, dar in afara de textele lui apoll pe care din motive care mie imi par evidente, chiar daca tu crezi ca esti sigurul care stie de ce exact apoll, ti s o pus pata, nu ti am vazut comentarii la texte
si texte sint dupa toate gusturile si bune sa ti afirmi competenta si proaste sa faci deratizare culturala


in alta ordine de idei, este a doua oara intr o singura zi si sper sa fie si ultima
daca ai ceva de spus despre un text al meu ori despre valoarea/non valoarea mea ca scriitor, poet, autor ori mascarici liric, o faci acolo, clar?
daca ce spui tu o sa mi stirneasca interesul si o sa consider ca merita un raspuns o sa l ai daca nu ai garantat dreptul ca ti poti expune parerea despre un text fara ca autorul acestuia sa ti dea la oase, pentru ca nu coincide cu a lui, nu am facut o niciodata si dovada o ai la orice text al meu
nu strecori aprecieri valorice si aporii gen 'ai imaginatie dar esti incrincenat', in comm uri si folosindu le sa sustii un punct de vedere generat de alt context, nu au niciun suport si din punctul meu de vedere sint simple artificii

so, chiar nika n am cu tine, ma raportez in functie de circumstante la oricine
deci pacea i in mainile tale
ca si rasbelul, deci

Poetul Ion Nicolescu [nascut Niculescu, dar care si-a modificat legal numele in Nicolescu] s-a nascut la data de 19 Ian, 1943 in orasul Buzau si a incetat din viata pe data de 19 Feb, 2012. Urmeaza a fi inmormantat chiar astazi 23 Feb, 2012 la Buzau.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Ion Nicolescu nu a avut deloc o viata usoara. El s-a opus constant tuturor guvernelor nelegiuite ale Romaniei si din pacate, normal, s-a ales cu consecintele "dragute" ale actiunilor sale.
Cu toate greutatile imaginabile a terminat tousi cu succes doctoratul in filosofie la Berlin.
Pe langa faptul ca a fost un poet de mare valoare, cu o cultura extraordinara, Ion Nicolescu a fost si un logician de exceptie, cu o gandire extrem de profunda.
A revenit dupa 1989 cu alte cateva poezii impresionante pe care am sa fac tot posibilul sa le recuperez si eventual sa le postez aici.
Din pacate sunt extrem de multe de spus despre Ion Nicolescu dar cel putin adaug aici Alma Venus, poezie "preluata si revizuita" de tov. Paunescu, reintitulata Traiasca Romania, k sa fie pe placul regimului ceausist [desigur fara consimtamantul autorului de drept, Ion Nicolescu, care nu se ingrijuse sa placa regimului comunist...]:

"ALMA VENUS

Noi cavaleri ai doinei noi liberi cetateni
din dragoste ne nastem din soare si polen
aluat al nemuririi pastori si militari
cu podul palmei viata ne-o mangai si ne-o ari
noi freamatul de codri noi lanciile lui
noi nu suntem o tara onor a nimanui

Vom fi stramosii vostri urmasi ne tineti minte
o clipa-n care-o mana de oameni si cuvinte
au pus un pic de suflet un pic de tricolor
ca sa-ti ramana toate in vis la locul lor
ca sa-ti ramana hora oratia-n pridvor
am pus si trup si suflet la inaltarea lor

Noi fiii tai nu ardem pe rug cuvinte mari
noi te rugam cu piatra batrana de hotar
noi te rugam cu brazda de sange de sub plug
noi fiii tai nu ardem cuvinte mari pe rug
noi fiii tai nu suntem a mare sau a mic
noi te rugam cu viata si nu cerem nimic

Tot ce doreste tara asa se implineasca
Moldova si Ardealul si Tara Romaneasca
sa aiba vecinic pace si dragoste sa nasca
Moldova si Ardealul si Tara Romaneasca
Moldova si Ardealul si Tara Romaneasca
copii frumosi si liberi si vivat sa traiasca

Traiasca Romania Traiasca Tricolorul
Traiasca – Alma Venus – Maria Sa Poporul"
[Vox Populi, Vox Dei]

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Ion Nicolescu!

Sunt de acord, insa chiar daca Diana face erori asta nu inseamna ca nu poate fi o "pasionata"! Poate nu erudita, dar de ce nu pasionata?
In ce priveste radacinile comune ale unor cuvinte in diferite limbi, exista asemanari , si nu numai in cazul neologismelor. Dar e un subiect foarte vast.
Va trimit un zambet sperand sa fiti mai ingaduitor(oare).

Stiam ca e o valoare, dar nu constientizam ca e chiar atat de mare :)

E de bun inteles ca nimeni nu doreste confruntarea, abstractie facand de cazuri patologice.

Nu va fi insa pace in Orientul Apropiat pana cand nu se asigura dreptul la existenta in state independente, reciproc recunoscute, atat israelienilor cat si palestinienilor.

Excesele, care se manifesta de ambele parti (ar renunta oare Israelul la sofisticatul sau arsenal in schimbul centurilor cu exploziv?), nu pot decat sa dauneze.

La fel ca si zidul.

...scria la sfirsitul unui comentar al sau urmatoarele cuvinte la care ma alatur pentru ca si mie personal mi se pare interesanta intrebarea.Deci citez:

PS. S-a mai pus intrebarea, si eu o reiau, la care nici un evreu sau neevreu nu a dat un raspuns concret, clar, si documentat: de ce sint evreii persecutati de toate popoarele lumii?
Nu am studiat acest aspect, dar mi se pare extrem de ciudat. Nu se poate ca toate popoarele sa deteste si asupreasca evreii asa pur si simplu!
Trebuie sa fie o cauza sau mai multe, trebuie sa fie motive concrete!
Incheiat citatul....

Despre conflictul in Palestina mi-as permite fara sa am pretentia ca sint politician...(;) sa mentionez doua aspecte.
De violenta sint ambele parti de acuzat,absolut,cu aceeasi tarie.
Nu inteleg de ce palestinienii nu inceteaza cu sinuciderile si ignora sanse(chiar daca par minore la inceput) care li se ofera, si nu inteleg de ce Israel se duce noaptea si bombardeaza blocurile in care locuiesc si oameni nevinovati si ce-i mai rau familii, copii...

Despre Israel fiind tara mai civilizata nu inteleg mai multe...de ce trec cu tancuri peste jurnalisti si chiar activisti ai pacii cum a fost cazul unei tinere americane.... De ce, daca vor pace si rezolvarea conflictului pasnic, au ales conducatorul care l-au ales desi precis stiau de ce se intimplase in Libanon...De ce nu demonstreaza pentru pace si arat ca se opun violentei,daca se opun(?????) uciderii de oameni nevinovati ...E adevarat mai sint si gesturi din acestea, cum citisem de curind despre CITIVA (!!....)piloti care s-au opus sa zboare sa arunce bombe stiind ca vor muri si oameni nevinovati si nu numai citiva teroristi....Chiar daca stii exact ca un anume terorist pe care il cauti se afla intr-un loc la un moment dat, esti mai bun ca el daca arunci bombe stiind exact ca tot acolo se afla si alti oameni, nevinovati, copii,mame, batrini ?? ....Nu prea vad spiritul de popor ales, in ce se intimpla in coltul ala de lume de cind ma stiu de fapt.
It takes two to tango, dar lupta mi se pare si strigator la cer de unfair/nedreapta pentru ca ma gindesc daca Israel nu s-ar simti sprijinit/aparat de ....nimeni...., conflictul ar avea mai multe sanse de a fi rezolvat cit de cit intr-un viitor care acum mi se pare foarte indepartat. Si desi personal nu cunosc dar tot aud vorbindu-se de mindria popoarelor arabe, ma gindesc ca poate daca aceasta mindrie le-ar fi si lor respectata cit de cit, dreptul uman de a trai in conditii mai bune si mai civilizate si s-ar inceta cu ocupatia, ma gindesc ca poate ATUNCI nu ar mai fi atita ura si disperare in sufletele lor care sa indemne atitia tinerii palestinieni la acte de sinucidere.
S-au intimplat in istorie nedreptati ingrozitoare contra evreilor.Dar popoare (germania de exemplu)si-au cerut iertare si au platit si mai platesc despagubiri etc.., acum cred ca e timpul sa mai mergem si inainte....
Sa invatam din istorie de exemplu ca violenta nu este buna pentru nimeni, nici contra noastra, dar nici folosita de noi...si sa nu folosim istoria numai ca un paravan in spatele caruia sa ne ascundem, sa si dam nu numai sa cerem..... Istoria nu este o scuza ipocrita pentru un copil alintat´´dar tata uite ce mi-a facut si el mie...´´
Mai bine ma opresc aici inainte de a incepe sa bat cimpii prea tare.

Buna Ingrid, ma bucur sa te-aud

eruditia e ceva ce nu ma caracterizeaza;cu meseria mea, traiesc mai mult printre "fiare"( desi mai nou plasticul e la moda si nu mai scap de el)

ce pun aici sint articole ce le gasesc in net. De cind sint "pe-aici" totul are o alta valoare. Povestea asta cu istoria romanilor nu-mi mai da pace; e ca o revelatie. ma bucur ptr. orice e nou si doamne ajuta- avem internet!

Exista cercetari americane care spun ca cu 7000 de ani inainte de hristos in zona marii negre a fost acel potop care a ramas in memoria lumii( prin invadarea marii negre de mediterana; aasta se stia deja)Arca lui Noe e tot in zona nu?

PS m-as bucura ptr. orice info