|
te provoaca sa gandesti
valorile morfologice ale lui printre crengi
cosmaruri sunt rare, dese-s culorile...:)
visez ca zbor in picaj, ca traversez anotimpuri, si-s ploi ce nu ma uda ori zapezi ce m-ating delicat cu aripa. cobor in spirala si strig de fericire sau m-alearga un suflu caldut si prietenos, printre crengi... "Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya
Intr-adevar asa este multe intrebari (niciodata prea multe). Totusi asta nu este un lucru rau. Atat timp cat omul se intreaba isi asuma nestiinta, isi asuma limitele poate sa progreseze. Valorile nu se dobandesc printr-o atitudine comoda de auto-suficienta. Astfel incat sa ne bucuram ca mai exista intrebari. 'stari' d-astea am asa de des ca-s una cu mine si nimic nu ma mai mira.
dar nici n=as putea sa le fac poezie, ii drept. dureaza, probabil, mai putin d-un minut, dar ii ca si cand te-au prins si te zbati cu plasa-n cap si-ti pierzi, de teama, rasuflarea . minutul ala e insa veacul meu. dup-aia ies si le rup gatu'. alt' data am senzatia aia din somn...aia de te trezesti speriat ca ai calcat in gol. doar ca o experimentez minute-ntregi. e ca si cand ai cadea printre crengi sau ai luneca fas-fas de pe-o capita-nalta. iti ramane sufletul mult in urma. 'starea' ce-o avui cetindu-te... toporasii in padure intr-o zi de primavara.si soarele cernandu-se printre crengile copacilor.:)
Am un piersic inflorit in fata geamului de la dormitor iar printre crengile lui azi dimineata(si nu numai) si-a facut loc o raza de soare si s-a oprit direct pe fatza mea. M-am trezit zambind:)
latu
- de
alex andra
la: 30/10/2007 18:52:57
Modificat la: 30/10/2007 18:53:48
(la: Cum se bea cafeaua? ) Inainta pe strada pustie acum. Luminile yachtului erau stinse. Doar o luminita de control se zarea printre crengile unui copac batut de vantul usor ce se iscase parca din senin. Era tot mai intuneric. Un frison ii scutura umerii. Isi stranse shalul subtire, sperand sa se incalzeasca putin. Ii era frig sau era o umbra de teama in tremurul abia perceptibil al intregii ei fiinte ? Pipai involuntar cardul. Era la locul lui, atarnat la gat, sub bluza. Simti butonul de activare sub degetul aratator. Nu. Nu avea sa apese.
- N-am alt nick decat pe ala cu care tot intru.
- Nu sunt membru secret al administratiei sitului - cum presupuneau niste vajnici aparatori ai valorilor morale ale cafenelei printr-o confa trecuta. - Nu ma intereseaza cine - ce, cate - nick-uri are si de ce. Odata pentru ca nu vad rostul si a doua oara pentru ca undeva discutia asta eterna ar trebui sa-si afle si sfarsitul: Ce folos daca "Cre' ca esti clon" e inlocuit cu "Am banuit imediat, ca ceva nu-i in regula cu tine" sau "Tu??? N-as fi crezut". Imi ajunge convingerea ca se are in vedere problema si ca in masura posibilitatilor tehnice tentativele mizerabile vor fi ingradite - iar cele fundamentate vor fi respectate - intr-un viitor in care cineva cum a fost nick-ul Guinevere n-ar mai pleca de groaza apostolilor. Acolo mi-era si mie gandul. Intre www.triburile si Tibotib. :)
Ce copila-am fost si eu Printre crengi urcam mereu. Si acum as vrea sa urc Dar in tzepi ades ma-ncurc. tzeapa mi-i greu sa vizualizez izvorul ala curagand printre crengi de brad, da' mai stii?:)
Apel... nope...nu liicenesc... Rog prin prezenta a nu se lua in consideratie numita poezea Toamna... rasfirata uituca si natanga printre crengile confei... Multam foarte fain...
Imblanzirea harfei: Poveste taoista
- de
Tot Areal
la: 23/09/2009 10:27:52
(la: POVESTIRI CU TALC(V)) Demult, in valea Lungmen [Cheile Dragonului, in Honan] crestea un arbore de paulownia, adevarat rege al padurii. Coroana lui se inalta pana la stele, iar radacinile ii erau adanc infipte in pamant, incolacite in jurul dragonului de argint, locuitor al taramurilor subterane. Se zice ca un vrajitor de seama a facut din lemnul acestui copac o harfa, a carei indaratnicie nu putea fi supusa decat cel mai mare dintre muzicieni.
Multa vreme harfa s-a aflat la curtea imparatului Chinei, dar toti cei care au incercat s-o faca sa cante au esuat. Oricat s-ar fi straduit, de pe corzile ei nu iesea decat note ascutite de dispret, care nu aduceau nici pe departe cu melodia pe care ei incercau s-o cante. Harfa era in asteptarea adevaratului ei stapan. In cele din urma, a venit si Peiwoh, printul cantaretilor la harfa. Cu o mana blanda a mangaiat instrumentul, asa cum ai mangaia un cal naravas si i-a atins usor corzile. A inceput atunci sa cante despre natura si anotimpuri, despre munti si ape curgatoare si a trezit la viata amintirile arborelui de paulownia! Vantul caldut de primavara s-a jucat din nou printre crengile lui; apele involburate, dansand la vale, s-au inveselit la vederea florilor imbobocite; s-au auzit din nou vocile miilor de insecte bucurandu-se de venirea verii, ropotul placut al ploii, cantecul cucului. Din departare a parut sa auda si glasul amenintator al unui tigru - ecoul vaii i-a raspuns; acum a venit toamna - in noaptea tacuta, luna, ascutita ca un tais de sabie, stralucea deasupra ierbii acoperite de bruma. In fine, a venit si iarna - uneori, stoluri de lebede albe se invarteau printre fulgi, alteori grindina se abatea cu bucurie patimasa asupra cremgilor. Apoi, Peiwoh a schimbat nota si a cantat despre iubire. Varfurile copacilor s-au leganat in vant, ca un tanar indragostit cazut pe ganduri. In inaltimi, un nor alb si stralucitor a traversat cerul - marturie a trecerii lui, pe pamant s-au intins umbre lungi, negre ca disperarea. Peiwoh a schimbat din nou tema, cantand de data asta despre razboi, despre zanganitul sabiilor si tropotul cailor. De pe corzile harfei s-a inaltat ecoul furtunilor din Lungmen, al fulgerului-dragon, al avalanselor rostogolindu-se ca tunetul printre munti. Extaziat, monarhul l-a intrebat pe Peiwoh care este secretul sau. "Sire, a raspuns el, ceilalti au esuat pentru ca au vrut sa cante despre ei insisi. Eu am lasat harfa sa-si aleaga singura melodia si n-am stiut pana unde e harfa si de unde incepe Peiwoh." Aceasta poveste ilustreaza perfect misterul aprecierii artei. Orice capodopera este o simfonie, ale carei corzi sunt simtirile noastre. Peiwoh reprezinta adevarata arta, iar noi suntem harfa din Lungmen. Corzile secrete ale fiintei noastre sunt trezite de atingerea magica a frumosului si vibreaza ca raspuns la chemarea lui. Suflet cu suflet comunica; auzim ceea ce nu este rostit, vedem ceea ce nu ni se arata in fata ochilor. Maestrul cheama la viata note despre care noi insine nu stiam ca exista. Amintiri de mult uitate reinvie, cu noi intelesuri. Sperante inabusite de temeri, dorinte la care nu indraznim nici sa ne gandim, toate ies glorioase la lumina. Mintea noastra este panza pe care artistul pune culoare; nuantele pe care le foloseste sunt, nici mai mult nici mai putin, decat propriile noastre simtiri, clarobscurul picturii se naste din lumina bucuriei si umbra tristetilor noastre. Asa cum noi existam gratie operei de arta, opera de arta exista si ea gratie noua... Sursa: Cartea ceaiului / Okaura KAKUZO, Bucuresti: Nemira, 2008, pp. 83-86.,/u> da-i fara garantie. Reusita nu berea:)
Personal consider ca cele mai faine poze le-am facut cind nu aveam aparatul la mine:) Asa, cadru din degete, 16/9 cu injuraturi! Ultima am "lovit-o" acum 2-3 luni in Arkansas, dupa saptamini de ploaie si ploaie(rufele sa moaie!). Apus de soare printre crengile pomilor, proiectat pe plantatiile de bumbac. Un rosu de sud pe alb stralucitor filtrat cu imbunatatiri de griuri "arborale":)) Am pus frina sa fac carambolaj pe hwy. Tras pe shulter, deschis geamul de pasager si intins mina la spate, dupa Nik... Care era uitat/lasat acasa...:(( Regret tirziu si inutil.
adynet, van de velde e impresionant, îti atrage privirea,
- de
Bucu
la: 28/09/2010 21:40:03
(la: pinacoteca) e chiar strident.
diferenta majora de stil fata de van gogh e ca-i prea plin, prea multa vegetatie si prea putin cer (putin de tot în dreapta si putintel printre crengi), prea putina libertate de miscare prin el, lipsit de aer, sufocant. ce m-a facut sa ma opresc la el, in afara de îmbulzeala colorata, care te fura într-adevar, era ca tot cautam umbra omului. e clar ca n-a pus-o acolo in mod intentionat si ma gândeam de ce oare? si uite-asa trece sfertu academic holbându-te dupa stafii pe pereti....
***
- de
httbogdan
la: 09/01/2011 10:01:42
Modificat la: 09/01/2011 10:03:09
(la: Şi totuşi, e poet!) Poeziile lui Sorin Lucaci sunt grele. Ferite de convenienta si monotonie, acestea lasa brazde zigzagate in mintea cititorului, pe care nu le va mai sterge pe deplin nici trecerea timpului, nici departarea de sursa si nici chiar insistenta ferma a unora sau a altora ca poezia nu mai e actuala.
Cu permisiunea D-lui Stefan, un mic fragment din "Cu buzunarele ticsite de iluzii" "“sur le pont d’Avignon L'on y danse, l'on y danse Sur le pont d’Avignon L'on y danse tout en rond” fredona copilul cu mâinile întinse spre cer ca şi cum ar fi uitat acolo un zâmbet răzlet printre multe alte zâmbete ca şi cum şi-ar fi prelungit puţin copilăria prin care treceau ritmic aşchii bolnave timiditatea-şi făcuse locaş în dimineaţa aceea ca o senzaţie de pasăre oarbă pentru că rămăsese doar senzaţia ca un gol înfipt în stomac cu ghearele răsfirate mirosind a tristeţe scurma haotic în pământul din faţa casei unde printre crengi şi cârlige de rufe jubilau un cuplul de pisici fericite acolo era locul în care mai credeau doar naivii cu buzunarele ticsite de iluzii cu aromă de mentă şi turma de bivoli năvălind în somnul său ca o eşarfă neagră la gâtul providenţei lăsa urme adânci pe pământul din faţa casei lăsa urme adânci pe obrajii palizi ca nişte roiuri de viespi în călduri " Scris de Sorin Lucaci. Anadaria, nedelicatul "ce s-o mai lungim?" rostit pe drumul nostru-n doi, n-aş vrea să fie tălmăcit astfel: "Rămâi sănătoasă, vecină, că de-acu' ne-mpărţim desagii şi dumbrăvile! Tu ia jambonu', eu pastrama, dă încoace colacu' să-l înjumătăţesc, sticlele cu rachiu înveleşte-le-n cârpe şi ai grijă să nu crape de la hurducătura pasului, că-s cu prune culese din livada tătucăi, mai na ş-o fărâmă de caş şi gata, tu apucă poteca din vale, eu sui dealu', de aici încolo ne despreunăm umbletul." Nici vorbă de aşa ceva!
Soaţă de cuvânt îţi sunt pe cărare-n continuare, recunosc însă că nu-mi este deloc uşor să car în spinare spăngi, baroase, durde late, când printre crengi n-avem duşmani: ursu-i plecat colea-n stupină, lupul dă târlelor târcoale, vulpea-i cu gheara pe găină... şi nu ne-au mai rămas în pădurice mai mult de-un iepuraş ş-o căprioară. Grijile tale, cu insistenţă mi-aş permite să spun, pe umerii mei lasă urme de tanc, de aceea m-am simţit datoare s-afirm că ai noştri copii nu-s mai tâmpiţi azi. Presupunerea că unii nu pot gândi mai mult de-atât: " tu esti destept- iei premiu, tu esti prost- nu iei", mi-a părut că le-ar compromite isteţimea, dar aici vinovat e părintele că deformează mintea micuţului şi nu-l lasă-n echilibrul său nativ: "am învăţat bine, premiul e al meu" sau "nu mi-am dat silinţa, sper să fac o figură mai bună la anul". Mai mult decât eşecu-n sine contează cum ne raportăm la el, iar tacticile maladaptative – proiectarea unui viitor fiasco: "dacă nu va lua iarăşi premiu?", ocolirea stimulilor care au produs dureri emoţionale-n trecut: interzicerea ceremoniilor de încununare a victorioşilor, evitarea experienţelor ce pot culmina cu neizbânzi: anularea examenelor şi desfiinţarea sistemului clasiv de notare, adoptarea unui comportament de evitare – sunt cele pe care adultul le injectează-n mintea copilului, spre nenorocul acestuia. Vorbindu-mi despre Finlanda, cu siguranţă ştii că-n topul celor mai bune sisteme de învăţământ din lume se află şi Coreea de Sud care ocupă un minunat şi muuuuuuuuuult trudit loc II. Dacă elevii finlandezi huzuresc, plăpânzii coreeni aproape că-şi dau duhu-n băncile şcolilor, orele petrecute-n clase întrecând cu mult limitele europene, iar temele de acasă nu le mai lasă cine ştie ce timp de joacă. C-o structură strictă, cu multe examene şi teste, sarcini restrictive, iată-i pe podiumul global alături de învingători, urmaţi de... alte furnicuţe asiatice: Hong Kong, Japonia şi Singapore. http://www.bbc.co.uk/news/education-20498356 M-am uitat la film. ... Si mai pastrez si imaginea unui copil adorabil si istet care parca intuieste cu ce fel de animale are de-a face (‘Ati fost la zoo? Ati plecat pentru ca va hraneau prost?’). Dincolo de toate, un nefericit care-si razbuna furata poveste de iubire, gratulandu-se in final cu o moarte care nu-i reda in niciun fel demnitatea. Destul de trist. Filmu' rusesc în mine a avut alte abateri - zic "abateri" deoarece mi-a încălcat dispoziţiile: "Să nu curgă lacrimi astă-seară!" -, cel mai tare m-a întristat prezentarea prin joc a tehnicilor de rezistenţă asupra năpastei bolşevice: "Tăicuţule, să ne punem mâinile-n urechi, să-nchidem bine ochii, să facem din gură: "Uuuuuuuuuuuuuu!" şi să-ncercăm să nu cedăm cât mai mult.", căci doar aşa puteai supravieţui în zgomotu' acela infernal de ivăre trase peste libertăţi: cu genele-n jos, auzu' astupat, alienat şi-nsingurat. Am ramas cu imaginea ratacitului care si-a luat-o fara sa aiba vreo vina si fara sa stie de ce. Cine întinde mâna Diavolului şi se bucură de fiecare reîntâlnire, nu se mai cheamă naiv odată ce-a trecut de fioru' primului salut. Dacă îşi saltă cu bună ştiinţă cuşma de pe cap, aplecându-şi uşor fruntea, şi nu trece pe trotuaru' celălalt, ba dimpotrivă, are şi cuvinte de schimbat cu Necuratul, credul nu mai e de mult. Mi-a fost milă, multă milă, da' din prieteşugu' cu dracu' ăl roş nu s-a mântuit nimeni.
"Partidele de acum, nu prea au doctrina politica, n-au principii, n-au valori, nu au nimica."
- de
cosmacpan
la: 10/09/2009 11:29:26
(la: Ne Trebuie un Nou Partid ! (Care sa Ne Reprezinte !)) Bre la mine pe Bistrita aiurie (ca-s plutas din tata-n mine ca fiu nu am inca) suna a bataia pestelui la gura turcului...
pai daca partidele de acvum nu au doctrina politica (nu vorbesc de ce aplica ci de pun in fereastra) inseamna ca politica social-democrata inca nu s-a inventat, ca politica liberala lipseste cu desavarsire iar conservatorismul este o teapa de fript caracuda... Ca sa vorbesti ca avem/nu avem personalitati politice este ca cum ai spune ca nu vezi eclipsa de soare printre atatea stele...ca oamenii nostri politici sunt jeguri asta e altceva...cand spui ca Personalitatile noastre ori sunt vandute/ori sunt constranse/ori sunt absente de lehamite asta iar este cu totul si cu totul altceva... cat despre sistemul de valori si faptul ca lipseste cu desavarsite asta nu-i din cauza de lipsa genetica ci din crunta si perfida manipulare... cat despre ceea ce se va intampla cu noul partid tehnocratitesc si cand va reusi el sa formeze noul guvern (ipoteza mult indepartata in timp) ce oameni/personalitati va pune, ca vorba veche spune ca:cizmarul umbla cu pantofii dezlipiti, croitorul cu haina desfacuta si brutarul moare de foame ca nu-i place painea... sincer cam cati membri ar trebui sa aiba un guvern de tehnocrati caci dupa cum bine stim, in ziua de azi specializarea implica si o reducere a orizontului/paletei de cunostinte...deci? revin si-ti spun ca io sunt cel mai frumos, cl mai destept, cel mai iute-n neuron si merit, sa fiu ales presedinte...ba daca stau bine si ma gandesc pot face ca si USA sa adera la trupul sfant al tarisoarei asteia...ca doar si Cuza tot asa o pornit de s-o facut unirea...
valori sigure?!
- de
(anonim)
la: 16/09/2003 03:23:42
(la: Ani de liceu, cu emotii la romana si tatuaje in buric) O.K.Am cam inteles...aluzia.Da' ce-nseamna,azi,"valori sigure"? Pentru mine,poate,doar incercarea de a respecta cele 10 porunci.Sau de a incerca sa respect invataturile din "Noul Testament".Si daca o faci,ce poti obtine in societatea noastra?!Cand eram mic incercam sa ma pregatesc pentru o lume in care corectitudinea,onoarea,bunul simt,in fine,respectarea legilor sa fie niste repere pentru o scara de valori.Credeam ca daca voi fi asa voi fi respectat,voi avea un loc demn in societate.Acum...Nici macar legile nu pot fi respectate pentru ca...pentru ca!
Un adolescent,un tanar,ce vede atunci cand se uita in jurul sau? Coruptie generalizata, agramati la tv pe post de prezentatori,impostura si incultura acceptate la cele mai inalte niveluri... Hai sa ma opresc aici ca m-am cam ambalat... Atat,deocamdata...
E greu de dat sfaturi.. Imm
- de
JCC
la: 15/10/2003 07:18:27
(la: Uitarea de sine sau pierderea identitatii) cand nu cunosti toate amanuntele, e greu de dat sfaturi.
daca vi cu economii din occident, ca sa poti asigura in Ro o viata confortabila, daca mai ai plin de familie si sunteti foarte uniti, daca n-ai de facut hartii administrative, ar mai merge dar daca o sa te gasesti singura in romania si nu poti astepta ajutor si prezenta de la nimeni acolo, chiar daca ai economii confortabile, o sa fi chiar ca intr-o padure oameni care au ramas acolo, s-au schimbat mult, chiar si prietenii, au trait altceva decat cei plecati in occident, se zbat tot timpul sa razbata, sa traiasca si de multe ori nu mai vorbim de confort. o sa fi privita ca "americanca" ce vine la ei.. n-am trait aceleasi lucruri, n-am mai trecut prin aceleasi probleme, nu mai avem aceleasi preocupatii nici in occident nu e usor, te zbati mult pana sa razbesti, dar o data razbit nu este repus totul in cauza ne e dor la toti de unde am copilarit si n-o sa putem uita nici cand, dar cum spunea alice cred o sa ne simtim straini de toate, nu la noi acasa, nu cu obiceiurile noastre din viata noastra de acum ne ducem cu sperante, dar dupa un timp de 2-3 saptamani, vrem "acasa", acasa la noi primii ani in occident sund mai grei, depinde si de tara unde ajungi si de posibilitatile ce le ai sa te integrezi repede, sa-ti faci repede adevarati prieteni printre localnicii tarii, sa te simti la tine acasa... daca ai toata familia cu tine, parinti, frati si surori este ideal, daca nu tanjesti mai mult. depinde mult si de tara unde traiesti, prieteni din USA imi spun ca e greu la ei sa te imprietenesti cu localnicii, sa contezi pe ei in tarile latine pare mult mai usor, mai ales daca se au loc casatorii cu un (o) localnica romanii intre ei, in occident, fac mici "bisericute" si cate o data esti admis mult mlai greu in ele decat comparat cu localnicii toate astea sunt relative, depinde de tara, profesie, caracterul fiecaruia si de o oarecare sansa trebuie sa mergi inspre oameni, sa nu astepti sa vina ei la tine, dar sa ai si sansa sa mergi bine, sa cazi pe bunii oameni si pe cei care merita sau corespund asteptarilor tale Imm, nu lua nici o data o hotarare definitiva, fa o incercare la "batranete" jumatate de timp unde esti si jumatate de timp in romania, decizia o sa vina normal pe urma daca vrei sa mergi in vizita, du-te linistita, cu sufletul deschis si ia oamenii asa cum sunt pe acolo, incearca sa-i intelegi de ce au devedit asa, ca viata nu le-a fost tot timpul usoara.. nu-s aceleasi valori de evaluare.. din pacate si din nefericire cumperi 2 cartuse de tigari (400 tigari) si dai 80 de euro, sunt multi in RO care n-au suma asta pentru toata luna sa traiasca, asta este cel mai banal exemplu, dar poate fi vorba de altceva, nu de tigari.
Ba bine ca nici nu mi-a trecut prin cap
- de
Alice
la: 17/10/2003 11:57:45
(la: Chiar conteaza cine sunt ?) ca te-ai fi referit la tine-n mod direct!
Asta-i una. Alta ar fi ca se poate (vorbim la modul absolut ipotetic!) sa fie si anonimatul asta bun la ceva! Pai, cum? ai sa-mi spui...Nu te contrazici? Nu, nu ma... Fiinca oamenii se sperie repede. Incredibil, dar adevarat. De la dai prea putin: se sperie ca, oare,nu cumva nu ma place destul? Mai bine-o rupem acum! Dupa principiul "What’s wrong with me?". Rezultat: FUGA la loc caldut si cu verdeata, adica printre cunoscuti care stiu tot, sau nu mai vor sa afle-n plus. De partea ailalt-acum: daca le dai prea multe (eu fac, eu dreg aia si p-ailalta, mie-mi place sa citesc Kant...) acelasi rezultat! Ma, da EXACT acelasi, parol. FUGA la loc caldut unde-s oameni cunoscuti despre care stiu cam ce-au nevoie...Pe principiul ca: daca-mi da multe, va cere multe. Am eu sa dau cat cere? Nu-i periculos? Daca pic de fraier?...Nu ma bag, ca-i complicat! Concluzia-si face loc in doi minuti. TOTI avem nevoie de intimitate. Multa. Cea mai buna administrare: "lingurita". Vezi bine: RABDAREA-i cuvant cheie, ca magia. Nu da cand nu ti se cere si cand ti se cere nu da tot... "Te aberezi" mi-ar zice frate-miu. Dane, cand le spui tu, ma opresc! Sanatate! PS. Caci n-am ABS...:)Avem cam aceeasi varsta +/- 2,3 ani da cine sta sa numere? Invers, cred...:)))) Ce-as zice, la ce-ai raspuns? Deocamdata nimic. Sa vedem ce mai spui tu, conform principiilor de mai sus! Procesez si verific mai intai sa vad de-ai fost "cinstita" - mai ales à propos de "scara de valori", pe care m-angajez s-o pun sub "luneta".
|
 loading... loading...cautari recente
"nu intra in joc daca nu vrei sa joci"
"ma cheama dani sunt baiat numai imi zi pufu sau fefe" "cappuccino" "luara-ti" "dunare daca" "lol" "mare si soare" "ne mai putand" "ma indrumati" "in ochii ei toate basmele s-aduna" "trestii de mihai eminescu" "poze zapada craiova" "macara de atsa" "Belle de Jour-confesiunile unei prostituate de lux" "scriitor" "aiurea pe net" "cearta in fata copiilor" "ce rol are chimie in viata omului" "a trece prin sabie si foc" "a fi luat peste ppicior" "mamaligalingura și strachina mămăliga-i gata" "omul are mai mult de cistigat daca practica binele" "mancate-ar" "plan afacere" "emigratie comunicare localnici" "neputincios" "a adula" "dor de mine" "mari realizari" "cum se scrie corect io" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Dupa ce ne-am luat cafeluta si-am stat la taifas, m-am apucat si-am curatat prin gradina toate uscaciunile, am taiat din trandafiri, am sapat, in fine am gradinarit. M-ai tirziu am zis hai sa ne plimbam un pic pe strazile vecinatatii. Aerul ala proaspat era pacat sa nu-l consumi si sa nu-ti imbeti un pic plaminii cu el. Asa ca zis si facut. Cred ca ne-am plimbat vre-o 45 de minute daca nu mai mult, caci pe cind am ajuns acasa am facut febra musculara. Eu cind ma plimb fac exact la fel de mult efort ca si cind alerg. Probabil ca seaman pe bunicu, din partea lui mamica, ca numa el era ca un titirez cind mergea. Ce sa fac, imi este in singe, iar un alt lucru este ca sotul fiind foarte inalt cind el face un pas eu tre’ sa fac unul jumate ca sa pot tine pasul cu el. Noroc ca nici eu nu-s prea mica, ca altfel ar trebui sa fac doi sau trei pasi, sau poate chiar sa alerg. Hehe, ma distrez de una singura acuma gindindu-ma la imaginile astea.
Dupa ce am ajuns acasa am continuat mai departe gradinaritul, iar apoi am luat micul dejun sa avem energia necesara de a face cumparaturile pentru saptamina. Toata dimineata afara a fost noros, dar dupa masa a iesit soarele iar norii i-a luat vintul si i-a dus la munte. Ne-am gindit ca nu ne-ar strica si noua o excursie la munte, sau cel putin pina in Dumbrava Cavalerilor, un satuc mic la vre-o 40 de minute distanta de casa. Este un loc foarte frumos, unde deseori mergem sa ne balacim in apa cristalina a riului sau sa ne cataram pe stincile imense ce-s presarate de-a lungul riului. De ani si ani de zile merg in Dumbrava Cavalerilor ca sa-mi relaxez mintea si sa iau o vacanta de o zi de la viata oraseana.
Deci planul l-am facut, asa ca a doua zi Duminica dupa ce am plecat de la biserica am mers acasa sa ne schimbam echipamentul si masina, si-am pornit inspre Dumbrava. Ne-am oprit sa punem benzina si sa ne luam ceva de-ale gurii, ca ne-am propus sa mincam prinzul stil picnic, iar pe cind am ajuns la destinatie am fost numa buni de prinzit. Ne-am dus pina intr-unul din locurile noastre preferate, un loc mai ascuns si mai linistit, unde apa riului este ca oglinda. Ne-am asezat si am mincat timp in care niste fluturasi ne-au aratat miscarile lor acrobatice si frumusetea aripioarelor lor colorate. Citeva pasarele ne ciripeau de-asupra capurilor, iar adierea vintului fluiera usor printre crengile copacilor colorati de toamna. Toate culorile stincilor, toate nuantele de verde, galben si caramiziu erau reflectate in apa riului care numai vintul ii mai incretea fata. La un moment dat vre-o sapte vulturi imensi au inceput sa se invirta sus sus de tot pe deasupra dealurilor care ne inconjurau. Cite-odata auzeam glasul lor, un tipat melodios si trist dar in acelasi timp taios. Am vazut si niste libelule care-si dadeau aere pe deasupra apelor, unele erau albastre altele erau verzi. Cind razele de soare au inceput sa ne infierbinteze ne-am mutat mai sus pe niste stinci la umbra altei stinci mai mari. De acolo am putut vedea si mai bine reflectiile din apa in combinatie cu ce se afla pe fundul apei. Mi-a parut rau ca nu mi-am adus cu mine uneltele de pictat ca aveam ce picta, plus de asta eram si inspirata. Dar poate ca mergem si weekendul viitor si-atunci precis ca-mi iau echipamentul de artist cu mine.
Am plecat cu chiu si vai, ca nu ne-am mai fi dus acasa de-acolo, iar pe cind am ajuns acasa eu cel putin eram istovita. N-am mai fost in stare sa fac nimic, asa ca m-am intins la televizor, la care m-am uitat numai cu un ochi ca celalalt dormea. Eram obosita, dar era o oboseala din aia care-ti convine. Stii cum e cind tot trupul iti este relaxat si greoi, cind tot ce vrei sa faci este sa dormi, si poti dormi pentru ca nu mai ai nimic de facut ca toate-s la locul lor si treaba-i complectata.
Dimineata m-am trezit tot asa de improspatata ca si aerul de-afara. Cind mi-am scos nasul la iveala primul lucru care m-a intrebat sotul a fost: “Ce-ai visat?” L-am intrebat de ce ma intreaba iar el mi-a raspuns: “Pai cind m-am trezit tu vorbeai in somn si spune-ai “In primul rind, cine esti tu?”” Am inceput sa rid in hohote dar nu mi-am putut da seama sau aminti ce am visat. Deci “in primul rind” azi dimineata am fost odihnita, si tot “in primul rind” foarte bine dispusa. Ma bucur pentru ca desi Luni este cea mai urita zi din saptamina, a inceput cu bine. “In primul rind” asta e tot ce conteaza.