valul uitarii

de Eminescu : Glossa

Vreme trece, vreme vine,
Toate 's vechi si nouã toate;
Ce e rãu si ce e bine
Tu te'ntreabã si socoate;
Nu spera si nu ai teamã,
Ce e val ca valul trece;
De te'ndeamnã, de te cheamã
Tu rãmîi la toate rece.

Multe trec pe dinainte.
In auz ne sunã multe.
Cine tine toate minte
Si ar sta sã le asculte?
Tu aseazã-te deoparte.
Regãsindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbã
Recea cumpãn-a gândirii
Inspre clipa ce se schimbã
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipã tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si nouã toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sã te-nchipui;
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se ceartã,
Tu în colt petreci în tine
Si'ntelegi din a lor artã
Ce e rãu si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei douã fete,
Vede'n capãt începutul
Cine stie sã le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sã fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreabã si socoate.

Cãci acelorasi mijloace
Se supun câte existã.
Si de mii de ani încoace
Lumea-i veselã si tristã;
Alte mãsti, aceeasi piesã,
Alte guri, aceeasi gamã,
Amãgit atât de-adese
Nu spera si nu ai teamã.

Nu spera când vezi miseii
La izbândã fãcând punte,
Te-or întrece nãtãrãii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamã n'ai, cãta-vor iarãsi
Intre dânsii sã se plece,
Nu te prinde lor tovarãs;
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenã
Lumea'ntinde lucii mreje
Ca sã schimbe actorii'n scenã.
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alãturi te strecoarã,
Nu bãga nici chiar de seamã,
Din cãrarea ta afarã
De te'ndeamnã, de te chiamã.

De te-ating, sã feri în laturi,
De hulesc, sã taci din gurã;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacã stii a lor masurã;
Zicã toti ce vor sã zicã.
Treacã'n lume cine-o trece;
Ca sã nu'ndrãgesti nimica,
Tu rãmâi la toate rece.

Tu rãmâi la toate rece,
De te'ndeamnã, de te cheamã;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teamã;
Tu întreabã si socoate
Ce e rãu si ce e bine;
Toate-s vechi si nouã toate;
Vreme trece, vreme vine.

Pe 28 septembrie se deschide Targul Photokina la Koln.
Firmele mari se pregatesc de un an de zile. Pentru toate aparatele digitale, senzorul este foarte important. Dar nu numai acesta. Progresele unui senzor nou dau probleme in productia in serie. De regula acestea intarzie cu luni de zile aparitia noului model.
A aparut prima revizie cu Fuji S3 pro, pe www.dpreview.com . Acesta are noul senzor, la 6Mpx cu dinamica extinsa, sau 12Mpx normal, care (se pare) va fi folosit si de Nikon.
Superioritatea Pro a Canon 1 Ds are zilele numarate. Dupa Photo-Kina, aproape sigur altul va fi numarul 1 mondial. Si Nikon – si Canon – pot anunta noutati la inalt nivel.
Dar sunt de asteptat zeci (daca nu sute) de surprize importante.
Cum PhotoKina este in Germania odata la 2 ani, surprize adevarate ar trebui asteptate si din Europa. Daca Rollei a fost jalnic la PMA in februarie, va arata acum macar un prototip. Va scoate Leitz la iveala Leicaflex-Imacon digital back ? Sau mai mult? Finlandezii de la Nokia au in pregatire telefoane cu 6Mpx, Suedezii de la Hasselblad s-au unit cu danezii de la Imacon. Ar putea coace si ei ceva inca de acum.
In Statele Unite, fotografia pe captor digital a obtinut deja 50% din imaginea de reclama, doar 36% in Europa.
Si se asteapta progrese spre 50% in 2 ani. Nu mai e timp de stat pe ganduri. Ori iei trenul digital din zbor, ori te matura valul.

La B&H, Nikon 8.700 de 8Mpx, aparea initial cu 1000$. Acum, impreuna cu cartela CF de 1Gb Lexar, este anuntat la 740$.
Cum proprietarii B&H sunt chiar importatorii in State, acesta este un semn sigur ca Nikon schimba modelul, iar exemplarele din modelul vechi trebuie urgent vandute.
Pentru fotografia digitala, pe masura ce calitatea de referinta creste, preturile scad. Cam cu 25% la fiecare 9 luni.
Aceasta perioada de boom digital duce la dezechilibrarea pietei de fotografie. Nechemati prezenti la locul actiunii pot face imagini, care pot fi recunoscute, chiar daca sunt proaste si jalnic compuse.
Lipsa de cultura a imaginii si capitalismul salbatic local, cu firmele care doresc beneficii peste 50%, preseaza plata fotografiei la noi catre cifre ridicol de mici. Partea proasta este ca din „turma de fotografi romani incapabili sa se adune si sa discute cum devine cazul cu supravietuirea si sa puna piciorul in prag,”
fac parte tocmai cei mai nepregatiti pentru a face fotografii de calitate, pe care sa le ofere eventual la alt pret, unor beneficiari mai elevati.
Asemenea lucruri se vor echilibra doar cu economia de piata reala. Peste cativa ani, cand proaspetii imbogatiti s-ar putea reduce spectaculos la numar, neputandu-se adapta la o concurenta reala.
Numai bine, Andrei

Cartea, marele mister
Deruland mesajele acestei sectiuni trebuie sa marturisesc ca am doua bucurii si o tristete (ca in patru nunti si o inmormantare). Prima bucurie este ca nu sunt singurul contaminat cu acest virus « vorbulitza de la Alice: fugi cat te tin picioarele, 'chestiile (astea) interesante' dau dependenta. eu nu cautam nik pe net, cand am dat de teroarea, extazul si umilinta ultimului an din viata mea. fugi, om bun, ca-i mai rau decat orice drog » (si e vorba de virusul numit carte si nu cafenea), a doua bucurie e ca am reusit sa-mi « infectez si copii cu acelasi virus » caci numai o nebunie poate sa te indemne sa mai cumperi carti pe care sa le si citesti cand poti afla mult mai repede si usor tot felul de lucruri de la tv-u. Tristetea consta in faptul ca de multe ori uitam si incepem sa ne « fudulim » cu ce avem. Pentru mine cartea este un mister, este ceva plin de viata care te cauta si te gaseste (si nu invers cum s-ar putea crede). De ce spun acest lucru : pentru ca am tavalit in avalansa uitarii carti deosebite (pentru care nu eram inca pregatit) si au fost momente de vraja si mister cand am pus mana pe ea si nu am mai lasat-o sa-mi scape. De ce am pus mana ? pentru ca-mi facea cu ociul ? pentru ca ma atragea ca un magnet ? mister, suspans…nebunie. Sunt carti pe care le recomand si carti pe care le vreau uitate. De ce uitate ? din doua motive : unele sunt ca un cutremur devastator si simt ca n-as putea sa le mai citesc odata sau macar sa le frunzaresc (cum poetic marturisea de Arcturus - 16/04/2004 - O asa carte nu poate fi citita decat cu un sentiment de "inaltare in abisurile nebuniei umane".) iar celelalte sunt oglinda sufletului meu si recunosc ca ma doare sa vad cata uscaciune si uraciune zace si colcaie acolo, in mine.
Dar intotdeauna am avut momente si trairi si indiferent daca am trait toata « viata pe un peron » sau « in lanul de secara » intotdeauna mi-am amintit ca la « rasarit de eden » trebuie sa fie cateva « dune ». cand voiam sa plang imi aminteam « ce verde era valea mea » si-mi dadeam seama ca nu suntem decat « oameni si soareci » in acelasi timp, chiar daca suntem in « zbor deasupra unui cuib de cuci » Obraznicia facea din mine « omul care rade » iar cunoscutii ma alintau in deradere cu : ce a mai citit « magicianul ». Iar eu « Don Quijote » imi permiteam sa le raspund ca « jocul cu margele de sticla » a fost inventat pentru a tine minte numarul celor « o mie si una de nopti » iar toate « basmele » si « povestile » lor nu ma ating. Caci eram si sunt « idiotul » care la fel ca « alchimistul » speram sa gasesc « pendului lui foucault » undeva la baza, la « fundatia » lumii. Dar « numele trandafirului » staruia ca o grimasa pe buzele lor ce sopteau privindu-ma ingaduitor « asa grait-a zarathustra » si nu intelegeau ca eu dupa ce asistasem la « fenomenul pitesti » ma chinuiam sa descopar in « jurnalul fericirii » « enigma otiliei ». dupa ce raspundeam la intrebarea « cum am ajuns scriitor » cautand printre « amintiri din copilarie » « casa budenbrock » de pe « muntele vrajit » caci « maestrul si margareta » lui plecasera dupa « vrajitorul din oz » care se afunda in desisul preeriei dupa « winetoo » iar « coliba unchiului tom » era neancapatoare ca si « insula cu elice » sau « hanul ancutei ». De multe ori, noaptea pe cand « soldatul sjvek » patrula intrebandu-se « pentru cine bat clopotele », stateam ca « omida » si ma intrebam, ce face « colectionarul » daca eu raman in stadiul de larva iar « batranul si marea » sopteau : « mizerabilii », iar au aruncat « cei patru cavaleri ai apocalipsului » « valul pictat » incat o sa vezi numai « orizonturi rosii ». Dar « de la pamant la luna » e-o cale atat de lunga ca mii de ani i-au trebuit minciunii sa ajunga.
Lasand gluma proasta la o parte trebuie sa recunosc ceea ce am mai spus : nu cartile ne marcheaza existenta, ele doar ne arata ca existam, ne arata cum suntem, unde suntem si unde am vrea sa fim. La fel ca multi dintre voi am cartile mele pentru momentele de singuratate, de tristete de bucurie, cartile care imi sunt dragi si pe care nu este nevoie sa le iau cu mine pe o insula caci le port tot timpul cu mine, traiesc in mine, cresc in mine. Este cea mai teribila simbioza :
Caci fara ele as murii iar fara mine-s moarte.

Deschid fereastra si ma vad, sunt Narcis, tu esti lacul
Prin randuri-valuri ma strecor, ma regasesc, sunt altul.
O noua carte am deschis, Sesam, ce-mi dai tu oare?
O usa-n spate s-a inchis, vlastar - altoi ce doare……..

Vali draga sa fii sanatos!!
Ce sa zic..esti chiar funny!!! Iti place tie sa vorbesti ca ai bani, noa..asta e, daca iti place, iti place..te lasam, te ascultam..daca vrei pornim si la a te lauda...
Eu una nu ma tem de nimic darling, am fost la bine, am fost la greu...sunt iar la bine...relatia a fost la acelasi nivel minunat tot timpul. Ai dreptate, ..se poate deci ca relatia sa fie la acelasi nivel super tot timpul...

Tu tine-o tot asa, si daca vezi ca nu reusiti sa cheltuiti pe masura cistigurilor, vezi ca exista "donatiile".. Cu ajutorul donatiilor o sa reusiti sa echilibrati bugetul...well, dar tu stii ca doar esti absolvent de ASE..

Sa auzim de bine.

Mai intai de toate vreau sa jur pe ce am mai sfant ca cele ce urmeaza sa le scriu aici sunt purul adevar, adica acelasi adevar pe care l-am ascuns cu buna stiinta, intai de mine insumi apoi de ceilalti.

De aici a inceput totul:
EU- "Sa-ti spun ceva: eu am fost multi ani pe cont propriu, inainte de a ma casatori, si singur m-am intretinut fara vreo greutate, sa stii. Dupa fericitul eveniment lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca nu intotdeauna m-a asteptat mancarea calda intinsa pe masa- si asta nu m-a suparat. Nu m-au suparat f. multe lucruri desi in sinea mea nu le-am agreat niciodata. Si ce s-a intamplat cand am avut curajul si nasabuinta de a rosti ce gandesc? Sa fiu considerat un fel de intrus in viata ei. Am stat atunci si m-am intrebat: de fapt cine este intrusul aici, eu sau ea? Cine mi-a invadat viata cu iubirea pe care apoi a uitat-o? Cine s-a gasit sa-mi zica mai apoi ca nu-mi da socoteala unde merge si ce face, asta in conditiile in care eu ii spuneam cu f. mici exceptii unde sunt si ce fac? Femeia care s-a folosit de iubirea mea pt. ea!!!"
Daniela M.- "in cuvintele tale vad ciuda de mascul respins din barbatul roman fata de barbatul strain care "are mai mult succes". si nu ai facut decit sa iti ungi orgoliul ranit cu acelasi balsam: cu alte cuvinte "aha, daca nu ma vrea pe mine si il vrea pe altul, asta nu e din cauza ca nu sunt eu bun de nimic sau ca nu stiu cum sa ma port cu ea, cum sa o respect si cum sa o tratez ca egala mea pt ca e si ea o fiinta umana care merita acelasi respect ca si mine, ci pt ca are altul mai multi bani ca mine! asta-i motivul, nu altul". este o autoamagire masculina, tocmai pt ca DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii, si atunci judeca si femeia dupa calapodul sau. sau ii este barbatului mai usor sa dea vina pe bani decit sa se "uite in oglinda" si sa vada ca ii lipsesc anumite calitati.

lamureste-ma si pe mine: vrei ca femeia sa fie "si desteapta si frumoasa si banoasa si devreme acasa" (sau ma rog, asta o fi idealul) ... ok, dar tu, barbat roman, ce ii oferi?"

PRECIZARE NECESARA: nu e vorba de o a treia persoana in cazul nostru!

Nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep. Am recitit ce am scris eu si ce au scris altii despre mine la acest forum si va spun cu toata onestitatea de care mai pot da dovada ca MI-A FOST EXTREM DE RUSINE DE MINE INSUMI!!! Dar ce urmeaza sa va spun tuturor sub forma de marturisire publica, spre stupefactia unora si spre extazul altora, tin sa precizez ca nu cauta sa atraga nici compasiune/compatimire, nici incurajari si nici altceva. Este pur si simplu vorba de nevoia mea interioara de a restaura cat de cat dreptatea si de-a ma putea impaca- cu Dumnezeu si cu oamenii, semenii mei- in special cu sotia mea. De iertat eu singur nu ma pot ierta! Ramane la latitudinea voastra sa ma judecati cum vreti. Pe langa asta, consider ca o mai mare umilire decat insusi faptul ca ne vom desparti anul asta nici nu pot concepe.

Decizia de a scrie aceste lucruri aici si acum vine intr-un context cu totul special din viata mea, asa cum deja v-am spus- pe fondul unei imense deznadejdi si pareri de rau pt. ceea ce am facut in trecutul nu tocmai indepartat. Va scriu acestea si cu greu imi pot retine lacrimile care deja mi-au inundat cararile vietii, zile si nopti la rand.

Din conversatia mea cu gazda acestui subiect, stand acum si judecand mai pe indelete, am dedus ca am facut pe interesantul la momentul postarii raspunsurilor mele. Eram intr-o pasa proasta, asta pot sa-mi amintesc, nici nu mai stiu ce am gandit atunci. Nu-mi caut scuze, am facut ce-am facut si acum suport consecintele faptelor mele. Am pozat in drept si sfant, am facut pe lupul moralizator, m-am impaunat cu tot felul de citate care nici macar nu aveam caderea necesara de a le lua in gura mea. Nu stiu cat de cerebral mai pot fi sau daca am fost vreodata, insa stiu ca mi-e dor de demnitatea mea pe care ca un nebun eu singur am profanat-o.

Nici unul dintre voi nu mi-ati atras atentia, cand i-am raspuns Danielei si i-am pomenit de deziluziile mele, ca prin afirmatiile acelea am jignit-o crunt pe sotia mea, mai ales ca nu era de fata sa-si poata lua apararea. Imbecil, nerod, ipocrit bicisnic ce sunt, sa ma ierte Dumnezeu ca spun asta dar mai bine mi-ar fi fost in ziua aceea sa-mi fi pierdut o mana ca sa nu mai pot redacta elucubratiile alea! Cum adica s-a folosit de dragostea mea? Iubindu-ma si iertandu-mi toate mojiciile, trecand cu vederea impasibilitatea unui trantor care-i sugea mierea sufletului, suportand absolut eroic traiul alaturi de un om care a dezapreciat-o si i-a calcat demnitatea in picioare in numele iubirii lui parsive??? Pai asta n-a fost casnicie pt. ea, a fost temnita grea in care cu ferocitate si fata schimonosita de ranjetu-mi salbatic am aruncat-o ca pe-un gunoi nefolositor. Si pt. faptul ca m-am considerat cel drept, care nu savarseste nici o faradelege asupra ei, am indraznit sa-i cer si ultima picatura de inima ce-i mai ramasese, am adus-o pana la stadiul acela de epuizare psihica si fizica in care a cazut bolnava. Iar cand am vazut asa ceva ce credeti ca am facut? NIMIC, oameni buni, NIMIC!!! Am lasat-o ca pe-un gard ce sta sa se prabuseasca si nici macar un leat de compasiune nu i-am pus in sprijin. De apa si de alte cele nici nu mai vorbesc. Sigur, in sinea mea ma gandeam atunci ca am dreptate sa ma port asa. ...Ah, nesuferitul de mine, dar cum poti lasa un bolnav sa zaca in patul de suferinta in care de fapt chiar tu l-ai infundat, mai ales ca este vorba de consoarta ta, cand legea crestina pe care ai invocat-o de atatea ori spune ca pana si pe dusmanii tai esti dator sa-i ajuti la vreme de necaz??? Si uite-asa mi-am dat singur dreptate si m-am intaratat in propria-mi inima pana ce am devenit dusmanul dinauntru- cariul ce roade in nestire si subrezeste lemnul de cea mai buna calitate. Zice o vorba: "pazeste-ma, Doamne, de prieteni/(casnici), ca de dusmani ma pazesc eu singur!"

Vreau in contextul asta sa vorbesc si despre ceva ce n-am vorbit cu nimeni niciodata. E vorba de vizionarea unor scene sexy sau porno, din reviste sau filme. Stiu ca e greu de crezut, chiar pt. mine insumi este pur si simplu inexplicabil, dar niciodata revistele porno sau sexy n-au avut alta insemnatate pt. mine decat ca material informativ, de documentare. Nu stiu cum priviti voi lucrul asta, insa eu in afara de sotia mea, de formele trupului ei frumos si curat, n-am dorit mai mult. Exista instinctual in fiinta mea dorul de ea, nu de femeie straina, pt. ca fantezii erotice nici macar nu mi-am putut inchipui sa am cu altcineva in afara ei. Si poate ca n-ar fi rau de spus un lucru aici, anume ca ea a fost prima femeie din viata mea si a ramas singura! Cred ca totusi i-am ramas fidel pana la capat, in pofida aparentelor care m-au tradat de inselator. Dar, sigur, asta ramane o afirmatie neverificabila. Cred ca ei i s-a parut a fi hidoasa aceasta fata ascunsa a mea, insa mie mi s-a parut a fi in regula fiindca oricine isi doreste sa aiba o viata sexuala normala, mai ales cand e vorba de inceputurile acestei vieti. Asta nu m-a facut instabil in sentimentele mele fata de ea si nici in dorintele mele pasionale pt. ea ca femeie. Daca macar ar fi existat posibilitatea citirii gandurilor...

Revenind la conversatia mea cu gazda, stiti cum s-a intamplat atunci cand mi-a zis verde-n fata cine sunt? Am scuturat din cap si-am zis: NU, eu cu siguranta nu sunt asa! NU sunt eu cel zugravit aici! Cata mascarada, ce oglinzi diforme am trebuit sa folosesc pt. a-mi canta singur in struna...! Pai e normal de vreme ce ego-ul uman si in special cel masculin nu poate accepta ideea ca daca ai gresit cumva trebuie sa recunosti asta cat mai curand, nu sa dai din colt in colt doar-doar s-o gasi o portita de scapare din fata propriei constiinte. Cand nu-ti joaca nimeni dupa cum ii canti, crezi ca nu vrea sau nu stie sa joace, nu te gandesti niciodata ca muzica ta e proasta si ca are ritmul stricat. In plus uiti ca fiecare are anumite afinitati pt. probabil lucruri diferite decat ale tale.

Mi-am zis la un moment dat ca de s-ar deschide pamantul sub mine si pe loc m-ar inghiti, nu mi-ar parea rau. Merit cu varf si indesat o bataie crunta, dar daca s-ar intampla asa n-as mai avea vreme sa indrept pe cat posibil greselile trecutului. Si apoi cui i-ar folosi un asa sacrificiu? Ei, asta-i o intrebare mai dificila. Poate ca in felul asta ar scapa lumea de tirania si de mandria mea...

Stiti ce e cel mai dureros in amintirile astea? Ca unele persoane din apropierea ei mi-au atras atentia inca de la inceput sa n-o ranesc, fiindca e o fiinta sensibila si a indurat destule la viata ei. Dar nesimtitul de mine a dat din cap atunci ca un natang ca intelege, a raspuns sa nu-si faca griji pt. ea si i-a asigurat ca o iubeste nespus de mult. Sigur ca o iubeam, insa indiferenta mea in a applica in practica acest sentiment rafinat si uitarea rugamintilor ei si ale prietenilor ei a facut din mine cel mai josnic si lipsit de constiinta barbat de care ar fi putut avea parte. Si nu pot sa nu ma intreb acum: de ce mi-au atras atentia atunci, ce au vazut acele persoane in viitorul nostru...?

Cred insa ca cea mai mare greseala pe care am putut-o face a fost aceea de a-i reprosa unele lucruri, asta fara a ma gandi in prealabil ca era necesar sa-mi aplic intai mie aceleasi reprosuri. M-am grabit sa ridic piatra si sa arunc asupra ei cu manie, n-am cautat niciodata cu adevarat sa inteleg si logica dupa care isi randuia ea propria viata. Si chiar sa fi avut dreptate, oare nu puteam macar sa fiu mai blajin, mai bland, mai temperat??? Sigur ca n-au existat numai zile negre, totusi ce folos de toate celelalte zile bune daca atunci cand a fost mai mare nevoie de mine eu am lipsit cu desavarsire la apelul cel mai important??? Vedeti voi, eu am gandit (superficial ca intotdeauna) ca ea n-a vazut decat partea goala a paharului... Insa nu m-am gandit niciodata ca in fapt eu n-am turnat nimic in respectivul pahar, ea mi l-a intins plin si eu am sorbit pana la ultima picatura apoi am uitat de asta si m-am trezit ca cer din nou sa beau- ceva in genul: "muieti ti-s posmagii?". In imaginatia mea bogata eu il vedeam plin, dar in el sufla vantul deznadejdii ei, nu era iubirea sau vreun rod al iubirii mele, ci numai un gol imens- si iata ca acum asta se razbuna fiindca acest gol s-a transferat pe deplin in propria-mi inima ca sa vad si eu cum e...

Stiti ce regret cel mai mult? In primul rand zambetul ei cald, dragastos, aproape nelumesc, acel zambet care incetul cu incetul s-a intunecat, apoi a disparut fara urma de pe fata ei obosita de atata chin sufletesc. In al doilea rand regret enorm timpul ei irosit in van in incercarea ei supraomeneasca si inutila de a mentine viabila o casnicie pe care eu o daramam prin orice mijloace. Apoi regret noptile pierdute in fata monitorului sau a televizorului, nopti care cel putin teoretic ar fi trebuit sa i le dedic in totalitate. Imi vine acum sa ma dau cu capul de toti peretii, sa-mi sfasii pieptul ca sa-mi scot inima si sa mi-o arunc la caini, dar cred ca nici cainii n-ar manca asa o inima neagra si stricata. Si cate regrete nu s-au ancorat acum in sufletul meu..., cate pareri de rau... Ce folos, sunt tardive.

A avut anumite pretentii pe care m-am grabit sa le accept gandindu-ma ca chiar daca unele nu-mi prea convin va trebui sa invat sa le respect ca atare. Dar bineinteles ca nu i le-am respectat nici o clipa; cum adica ea sa ridice pretentii si eu nu? Pai bine, mai golane, atunci de ce-ai mai acceptat? Si daca ti-a cerut s-o respecti si sa nu-i incalci anumite reguli pe care ea le avea deja in practica, tu te-ai gasit sa terfelesti totul fara zabava in dorinta de a-ti impune tu propriile legi? Adica tu sa-ti hranesti orgoliul masculin pana crapa iar ea sa taca si sa inghita ineptiile tale? Ce te asteptai, sa-ti puna cununi de lauri pe tamplele-ti intelepte??? A avut dreptate sa afirme ca ai incercat sa manipulezi in fel si chip unele situatii de asa maniera incat, normal, ea sa apara ca o scolarita prinsa cu copiatul si pedepsita- pusa la colt. Dar stii ceva interesant? N-ai facut decat sa te manipulezi pe tine insuti, pana la urma.

Stiu acum ca nu mai exista cale de intoarcere din voiajul de...despartire, incerc sa ma impac cu ideea asta. Acum..., acum ce-i de facut? Nimic nu mai e de facut decat bineinteles luarea aminte pe viitor si indreptarea copacului crescut stramb. Mai este posibil oare? Minuni se mai intampla, dar se spune ca tin doar 3 zile. Socotesc ca mie mi s-au oferit din partea sotiei mele mai mult decat suficiente zile pt. minuni (fara a mai pune la socoteala noptile) si daca ineptia si inertia nu m-ar fi dus in continuare pe acelasi val pierzator, azi n-as mai fi avut ce scrie aici. De aia va spun ca daca este cineva de care trebuie sa va fie mila in toata povestea asta sordida, acea unica persoana este sotia mea.

O singura dorinta mai am acum in viata, indiferent pe ce drumuri vom apuca fiecare din noi: anume sa reuseasca in cele din urma sa-si calce (inca o data, pt. a cata oara???) pe inima si sa ma ierte- nu cu sensul de a ma primi inapoi in viata ei, n-as merita asa ceva. Recunosc totusi ca sufletul meu nu mai are pace de cand ne-am separat si ca singura alinare mai rasare in sufletu-mi hain doar atunci cand o zaresc, altfel viata mi se pare lipsita de sens, lipsita de culoare, de farmec... Vioiciunea de altadata m-a parasit definitiv in ultima vreme iar de reusesc sa uit pt. o clipa si zambesc, atunci vine glasul acesta cumplit care ma intreaba: mai poti zambi? Si ca un facut, chiar de vad o femeie mai frumoasa in fata mea, ma uit la ea ca prin sticla- fiindca dincolo de ea o vad tot pe frumoasa si nevinovata mea sotie!!!

Am avut un noroc orb sa dau peste asa o femeie care sa ma iubeasca sincer, si asa cum spunea un antevorbitor aici (care nu stie cum sa-si mai arate aprecierea fata de propria sotie) eu n-am stiut/n-am invatat sa-i apreciez calitatile decat dupa ce am pierdut-o.

Cred ca pe aceasta cale am raspuns inclusiv cererilor mai vechi de a-mi cere iertare fata de unele persoane de pe forum.

Vreau sa inchei prin copierea unuia din ultimele mesaje aparute la acest topic fiindca mi se pare ca se potriveste f. bine acestei situatii.
"Barbatii nu sunt cele mai importante fiinte de pe Pamant ,caci in fata lui Dumnezeu toti suntem egali ,si daca va iubim-noi femeile ,nu inseamna ca nu mai avem si alte prioritati in aceasta viata.Imi pare indaratul acestei afirmatii o unda de aroganta.DA, sigur gresim ca sunteti centrul universului nostru ,ca va iubim cu disperare ,ca sunteti lumina ce ne ghideaza pasii prin intunericul vietii,ca suntem orbite de dragoste sub influenta careia se sterg toate supararile provocate,dar nu e greseala noastra ca sentimentele nu sunt impartasite ,ca suntem tratate necorespunzator, pentru ca barbatii habar nu au ce este respectul in primul rand pentru ei si apoi pentru cei din jur.Suntem sclave ale iubirii da ,si deci si ale barbatilor spre rusinea noastra.Oare nu ar trebui sa mai iubim?Ar trebui sa ne schimbam sufletele, materia creierului nostru,caci doar asa stim sa iubim oferind tot ce este inlauntrul nostru.
Atat a avut de spus o romanca din Ploiesti."

Asadar uitati ce ati citit in carti sau ati vazut prin filme, asta e povestea adevarata a doua vieti irosite si a unei iubiri distruse de un barbat roman- damnat sa fie in veci!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

"discutii de unificari de tarife sau chestii sindicale, dar nu stiu cum se face, se vorbeste o chestie, si a doua zi nu mai e nimic, fortza centrifuga e si mai mare si se asterne uitarea."
***1.O lista de preturi orientativa este absolut necesara,stabilita in urma unor dicutii,acorduri si acceptari generale.
***2.Ea trebuie sa cuprinda preturi reale,ale celor cu aparate si softuri cumparate,cu toate aprobarile si autorizatiile necesare,spun asta fiindca toate preturile din jurul nostru se vor alinia la preturile europene.Breasla care nu va sti sau nu va putea sa impuna asta va da faliment.
***"fotografii de presa sunt incapabili sa inteleaga ca este imposibil sa faci ceva ca angajat, ca lefegiu, in fotografie.
Daca ar exista un puternic corp de fotografi independenti, cu aparate babane, softuri cu licenta, computere si cunostinte dobindite cu munca si efort, atunci nu ar mai exista ciubuceala asta permanenta si jenanta, care face atit de rau breslei si coboara mult stacheta si face imposibila orice dialog.
Pai ce sufletu` meu, eu platesc la impozite de ma sparg, mai dau si cite 38 de milioane de lei pe Pphotoshop, pierd un timp imens cu hirtzogaraia si toate rahaturile care insotesc aberatia de a avea o firma in Romania, si vine la un client de-al meu un fotograf de la o agentie de presa nationala, care e finantata de stat, deci din banii mei, munciti de mine, pe care ii dau ca prostu` in fiecare luna, si vine cu aparate de la agentie, si propune un pret de citeva ori mai mic pentru o lucrare mai mare, ca pentru el totul e un ciubuc, i se rupe de orice investitie si are cheltuieli zero si orice ban e bun venit. Pai cu astia sa fac eu asociatie?"
***3.Aici e o mare problema,rezolvabila insa dupa ce primul punct s-a realizat.Din momentul existentei unei LISTE DE PRETURI minimale,corect calculate si adoptate,nu ziaristul de presa(cu tot ciubucul lui incorect)devine un inamic ci numai aceia care presteaza sub pretul stabilit (E drept ca trebuie aflat ),practica preturi de dumping.Ei vor fi chemati la comisia profesionala sa explice cum au putut oferi acele preturi.Daca
pot,bravo lor,daca nu...E suficient sa se friga doi,trei ca vestea se duce asa de repede
***4.Daca lucrurile sunt corect facute vor intelege repede(si de nevoie-asta e un profesor al dracului de bun)ca nimeni nu are ceva personal cu nimeni.Amintitiva dialogurile dintre mafiotii din "Nasul"(- Nu e nimic personal.(se scuzau si precizau ei)E doar bussines !.
***5.Lucrurile sunt aparent complicate,dar,de fapt destul de simple si culmea chiar si in avantajul lor.Multe ziare si agentii platesc salarii foarte proaste,tocmai fiindca inchid ochii la ciubucele angajatilor lor. In momentul cand vor avea de ales intre ciubuce si salariu,pretentiile lor salariale,vor creste simtitor.
***6.REPET si-mi pare rau ca o tot fac,e o directie si un proces aproape independent de vointa noastra personala. EXISTA O SINGURA OPTIUNE;valul (tsunami)care vine,ne prinde mai bine sau mai prost asezati sa-l primim,sau,ne facem ca nu stim ce urmeaza pana cand va fi calare pe noi si atunci sacapa cine si cum poate.
***7.As pune mesajele astea si pe alte site-uri cu fotografi,dar nu prea cunosc(a)si scriu prea incet ca sa o mai fac inca o data.

Cartea rasului si a uitarii a fost editata la editura Univers. O poti gasi in franceaza la BCU (Unitatea Centrala), e cota libera pentru acasa. Sau la sucursala de la Litere sau la Asachi (in romana).

honey, iti place sa ma intepi...asa crezi tu ca am s-o uit? dramatizez,ai?hmmm...nu-ti doresc sa suferi din dragoste vreodata...am iubit-o, o iubesc mai mult decat orice...inainte de ea am avut destule relatii, experiente, am facut cateva fete sa sufere, chiar am stricat o casnicie, tineri casatoriti, a suferit tipul enorm, o iubea...eram mai necopt pe-atunci, nu cred ca as face aceeasi greseala acum, tinand cont ca erau prieteni de familie cu familia fratelui meu...acum cred ca asta mi-e pedeapsa de la Dumnezeu, m-a facut sa-mi pierd capul dupa Georgiana, sa o iubesc mai mult decat orice pe lume, si acum mi-a luat-o...
Am ajuns departe cu uitarea, spui tu? mda... Dupa cum am spus, noroc de prieteni, adevarati prieteni, tinand cont ca 2 ani de zile, le-am cam intors spatele...in doi ani de zile nu am vazut altceva inafara de EA. Eram numai noi doi si atat...zi de zi...nu-mi suporta prietenii, colegii, nimic...A fost o dragoste sufocanta, pasionala,...si cum spuneam, acum de cand a plecat (caci ea e plecata acum in Italia, sigur), am dormit mai mult pe la prieteni, prietene, nu puteam sa stau singur pentru ca innebuneam...stiti ce-i aia ca aveam/am o amintire,ceva care sa nu o includa si pe ea?Singura muzica care o ascult acum e house(ei nu-i prea placea), caci in rest orice melodie as asculta imi aduce aminte de ea...sincer, nu credeam ca o iubesc atat de mult, sau ca am sa sufar atat de mult...si daca ai citit mesajele trimise de ea, ti-ai da seama ca si ea ma iubea la fel de mult...dar alea sunt doar niste mesaje, inchipuiti-va ce fel era cand eram impreuna...de aceea nu pot accepta realitatea asta cruda si asa de brusca cum ca s-a trezit deodata, maturizat, ascultat familia, sau mai stiu eu ce, si a plecat in Italia...ea mi-a spus pe la inceputul relatiei ca din partea matusei ei se ocupa cu farmece, si ii era frica sa nu ne faca ceva, mai ales cand incepusera sa o preseze sa ma lase...plus ca stiam ca bunica-sa cunoaste femei care dau in carti, cafea, i-au dat si ei de cateva ori...aa, sa va spun o chestie... a fost acum ceva timp in urma de i-a dat una in carti, chipurile are har, se duce numai lume buna la ea etc...(ea cred ca s-a dus sa vada daca eu o iubesc cu adevarat sau daca o insel...era cam geloasa din fire, adica extrem de geloasa..)...si i-a spus ca lucruri din trecut (care i se potrivisera spunea ea), si din prezent...i-a spus ca este cu un baiat bun, ca invata (sunt student) dar si munceste (asa era), ca o iubeste mult, ca mai sunt si alte fete care ii dau tarcoale, dar el nu are ochi pt niciuna (asa era, nu am inselat-o niciodata, ocazii fiind), i-a spus chiar ca o sa fim impreuna, ca o sa am bani mai tarziu, ca o sa avem nu un copil ci doi, ca am multi dusmani, multa lume e impotriva noastra, apoi i-a spus ca pe ea o asteapta un drum lung, ca va avea un drum in strainatate, dar sa aibe grija ca e ceva rau, ca ar fi o cumpana, ceva...cam atat ce am retinut eu de la ea...eu nu credeam in ghicitoare, ii spusesem sa nu se duca, imi era frica pe de-o parte sa nu-i spuna aia cine stie ce prostii, si sa se indeparteze ea de mine, eu stiu...dar daca am vazut ca i-a spus de bine (despre mine), mi-am zis ei lasa ca-i bine, o sugestioneaza pozitiv chestia asta...sa nu va spun ca mai tarziu m-a convins si pe mine sa merg, eu care nu credeam dar am spus ei hai sa fie din curiozitate...(vroiam sa fie doar o simpla replica pt honey dar m-am lasat dus de val...ei lasati, mai adaugati asa o mica piesa la puzzle-ul povestii mele)...deci am mers cu ea la ghicitoarea aceasta, o femeie la vreo 40 ani, femeie bine, plina de aur normal, casa mobilata normal, icoane ca la orice familie de crestini, era credincioasa chipurile, ne-a povestit si cum s-a apucat ea de ghicit...cu multi ani in urma facea niste drumuri la un spital din Iasi, sotul ei era bolnav nu stiu de ce, si acolo a intalnit o femeie doctor si in stiintele astea de parapsihologie...si acea doctorita cica i-a a simtit asa ca ea are o energie mare pozitiva, au intrat in vorba, s-au imprietenit, a indrumat-o pe calea aceasta, a invatat-o sa-si foloseasca energia etc etc si in ziua de azi corespondeaza chipurile cu mai multi mari parapsihologi din tara, ne-a dat ea nume dar nu am retinut, nici nu ma interesa, abia mai tin minte ce mi-a dat in carti...defapt astea ni le-a spus dupa ce imi daduse incarti... eu credeam ca o sa fiu singur in camera cand o sa-mi dea, dar ea a lasat-o si pe Georgiana...(de aici m-am indoit si mai tare de ce avea sa-mi spuna, caci poate nu ar fi spus ceva ce nu i-ar fi convenit Georgianei)...mi-a dat in vreo 4 sau 5 perechi de carti, nu mai tin minte...toate diferite...eu chiar nu mai tin minte ce mi-a spus...decat dupa cum i-a spus si Georgianei, ca am dusmani, prieteni care ma invidiaza, (nu asta e ordinea, spun si eu cum imi amintesc), ca in alta viata am fost un om mare, imparat intelept :), ca sunt destept, caci prin munca voi avea bani (normal ca nu pot crede asa ceva, dar cel putin ma ajuta sa ma autosugestionez pozitiv), multi oameni vor depinde de mine, mi-a spus de mai multe ori asta, ca o sa fiu cica un om mare cu influenta, si ca multi vor depinde de mine (nu radeti mai, eu spun ce mi-a spus), ca eu sunt protejat de un fel de stea, inger, nu stiu,ca asa vede,ca ceva ma protejeaza mereu...mi-a spus ca Georgiana ma iubeste ca nu stiu ce, ca nu are altceva in gand decat pe mine(mmm, asta credeam caci asa era pe-atunci, vedeti in mesaje), ca o sa fiu fericit alaturi de ea (da, ca acum!), mda si daca-mi aduc aminte bine parca mi-a spus ceva de o durere, de un necaz sa am grija (da, dar lasa loc la interpretari, prea evaziv ce spunea ea, ca la horoscopul de zi cu zi, poti face tu conexiunile in asa fel incat la sfarsitul zilei sa spui ca ti s-a potrivit), dar o sa treaca, am sa pun la spate (sigur pun la spate), si parca mi-a spus si mie, da mi-a spus si mie de un drum in strainatate, care o sa-mi aduca satisfactie (dar de unde, eu niciodata nu m-am gandit sa plec, nu vreau sa plec, dar...in fine...), si cam atat ce mi-aduc aminte pe moment...si ne-a spus la plecare sa venim la ea peste ani si sa-i spunem cum o mai ducem (hmm, nu mai stiu eu sa ajung acolo, Georgiana m-a dus,si era destul de greu e ajuns, ca i-as fi spus eu ce fel o mai duc...chiar, la naiba trebuia sa-mi fi noatat adresa)...da fratilor, v-am spus si asta...adevarul ca faza cu drumul ei in strainatate s-a adeverit...:))...
...am deviat de la subiect, da honey, si dupa cum spuneam tu ma mustri ca gata, in cateva zile am sa uit de ea...am spus ca am gasit pe cineva, nu ca am o relatie, sunt fericit etc...deocamdata am sa pastrez distanta, nu am sa ma arunc cu capul inainte, si sincer nici nu pot...dar chiar voi spuneati ca e bine sa-mi revin, sa-mi vad de viata in continuare...asta incerc sa fac...cand am ramas fara ea, parca stiti ce-am simtit? parca am ramas fara punct de sprijin, parca mi s-au naruit toate visele, planurile, eram dezorientat (defapt inca sunt), mi se pare ca nu mai are sens viata mea etc...ei iarta-ma daca acum incerc sa-mi gasesc un alt punct de sprijin, un substitut ceva, sa ma pot iar concentra asupra a ceea ce vreau de la viata...incerc sa-mi pastrez ratiunea in gandire...chiar nu stiu ce fel par acum din afara, ma bucur ca am dat de site-ul acesta, asa am putut spune lucruri pe care prietenilor mei nu le-am putut spune, sa nu par prea patetic...de la voi mai primesc cate un sfat, mai ma mustrati mmm, e bine...va multumesc...
multumesc shtevia pentru sfat, cand dau de bani am sa incerc sa procur cartea, am gasit site-ul de unde s-o comand, dar cred ca vorba lui cata, deocamdata eu si God...daca Dumnezeu crede ca-i femeia potrivita pentru mine, o va aduce inapoi...

wow suna foarte aiurea stiu ca e extrem de dureros atunci cand realizezi ca tot ceea ce ai simtit pana intr-un moment si ceea ce intr-un fel te facea sa traiesti mai intensiv...s-a dus...insa....uneori ma gandesc ca e mult prea mult...adik....numai ideea ca ei nu se gandesc cu aceeasi intensitate sau nu se gandesc deloc la mine ma omoara...si de multe ori ma gandesc ca sunt proasta k sufar atat si imi doresc sa nu imi mai aduc aminte de ei insa asa cum ai zis si tu...atunci probabil ca o sa fie si mai dureros/....:((( nu stiu ce o sa fac,,,continui sa visez ca o sa-i revad si...cam atat mi-e foarte teama de uitare:(( mi se pare cel mai groaznik lucru kre poate interveni in viata unui om.... si care totusi incepe sa mi se intample si mie.....



kisses!

de sub vale la Rovine

si Ropleaca tot nu vine

tare as scrie ca mi-e bine

daca doar un haiduc vine

dar nu-i bine

e chiar foarte bine

sa tot vina

sa-l avem la cina

al sau glascior

langa cu vin ulcior

in urechi sa-l auzim

noi doua il primim



________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu

pentru cea din vale de Rovine

revin si iti spun acum tie

draga Elbereth Tinúviel

poate-i mai bine fara el

daca haiducul ne ignora

si in nori se evapora

semnez si iscalesc

in limba elfa iti vorbesc

Lúthien Númenessë


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu

de-o fi vale, de-o fi deal
murgu l-am vandut mai an
si rucksakul e cam greu
ca sa umblu teleleu
pe carare nemarcata
prin padure neumblata
pe din vale de Rovine
cine-I oare, cel ce vine?
omul nou s-a ratacit
intruder s-a pribegit
iar hangita-i la habsburgi
stau si sparg la buturugi.
dau la stanga, mandra floare
in dreapta ii alta floare
cum o-ntorci de ele dai
ca-s cu limba pe vatrai
si-ar lua si-ar pureca
si la darac ar mai da
sa m-abat din drum meu?
sa-mi trag sufletu' de-un leu?
-vai tu ce mai mofturos,
si se da ca e falos,
-cin-te crezi tu mai badie,
cu tzurtzuri la palarie?
oi fi vreun zmeu paraleu?
Fat frumos? ori semizeu?
ia mai vin-o pe pamant
nu-mi umbla cu capu-n vant
nu adulmeca parfume
sa ai ce barfi prin lume,
ba ca aia nu-ti prieste
ori ca nu se potriveste
ori ca alba, ba ca-i neagra
ori ca-i alunitza-n barba
ba c-o fi si c-o patii
si-uite-asa cum ne vedeti
nu ne dam pe cinci baieti

sura 33 vers. 59 " o, invitatule! nevestele tale, nevestele credinciosilor si fiicele tale sa poarte valul si sa se acopere cu vesminte largi. in acest fel se vor deosebi de celelalte femei, si in acest fel va fi ocrotita virtutea lor." sura 24 vers. 31 " spune credincioaselor sa se acopere cu un voal , si sa arate frumusetea lor numai sotului, tatalui, tatal sotului, fiilor, fiilor sotului, fratilor, fiilor fratilor si surorilor, prietenelor, sclavelor, eunucilor si baietilor care nu au inca varsta cand se au dorinte pentru femei" o sa revin cu citate unde sant interzise imaginile .

val

IMAGINE ŞI FOTOGRAFII
de Val Mănescu

Pe deasupra centrului dragului meu oraş a plutit, vreme de-o săptămînă, zeiţa Thalia însoţită de o cohortă redutabilă de artişti, la a căror simplă rostire a numelor tremură frunza şi iarba sutelor de actoraşi de provincie şi de aspiranţi la gloria scenei, a laurilor şi a ropotelor de aplauze ale poporului.
Profitînd de mărinimia unei Primării care pare din ce în ce mai interesată de nivelul cultural al celor pe care - temporar – îi păstoreşte, conducerea Teatrului Municipal Bacovia a reuşit să pună în practică un proiect pe care orice manager teatral cît de cît ambiţios şi-l doreşte. Festivalul Gala Star a văzut lumina rampei, în pofida tuturor cîrcotelilor, suspiciunilor şi contestaţiilor. Pentru toată lumea, a fost un succes al urbei, nu doar bătaia în piept a cîtorva isteţi decişi şi responsabili cu imaginea Bacăului.
Nu-mi prea stă în fire să laud - şi nici n-o fac - dar nu se poate să nu consemnez regalul teatral de la Bacău ca pe cel mai important eveniment cultural întîmplat aici în ultimii ani. Cu toate lipsurile, inerente unui experiment aflat la prima încercare. Şi în pofida insidioasei întrebări care a planat la unele spectacole pe sub cupola cu norişori a sălii: Unde ne sunt băcăuanii deştepţi, intelectualii, scriitorii, artiştii, profesorii, actorii, toţi cei înebuniţi după replica deşteaptă, bine spusă, care ascunde sensuri descifrabile doar de cei cu un coeficient de inteligenţă şi cultură situat peste medie? Cum or să poată critica, cei puşi pe critică, ceva ce n-au văzut? Din auzitelea, nu se pune, băieţi! Ochi văzut, ochi crăpat, zicea Tudor Vornicu. Dacă îşi mai aminteşte cineva de omul care a făcut cu adevărat artă din televiziune în ţara asta...

Lumea evoluează. În domeniul imaginii, al filmului şi al fotografiei, am asistat într-un scurt interval de timp, la adevărate minuni. Dacă ia capul profesorului de chimie de pe fotografia din tabăra de astă-vară şi l ataşează trupului deja decapitat al silfidei care-i predă engleza, orice copil se poate amuza copios în faţa display-ului. Oricine poate trimite instant filmuleţe în direct prin telefonul mobil. Te şi întrebi unde vor ajunge, frate, cu tehnica asta?
În acelaşi timp, adică în zilele noastre, adică taman săptămîna asta, secretara unei şcoli ( nu-i dăm numele, persoană importantă, monşer!) ceartă rău de tot fetele care aduc - pentru diploma de absolvire a zece clase - poze în care zîmbesc, au priviri luminoase şi o atitudine degajată. Departe de Doamna secretară gîndul că acele fotografii le-au costat pe eleve cam 10 lei noi, adică gustarea lor pe vreo cîteva zile. Nu contează nici că sunt atît de expresive încît par pline de prospeţime, de viaţă, de naturaleţe, şi chipurile sunt frumoase şi tinere, chiar aşa cum trebuie să fie adolescenţa.
Doamna în cauză le trimite din nou la fotograf pentru că pretinde ca imaginea absolventului pe docoment să fie reflectarea seriozităţii, cu privirea drept înainte, tunsoare regulamentară, fără cercei în urechi, ferească Dumnezeu de ruj sau machiaj! Rigid ca mortu’ , aşa să fie!
Pentru că n-au apucat să devină utecişti, elevele şi elevii respinşi la proba foto a secretarei nu înţeleg de ce atîta rigoare şi de ce ar trebui să aibă o faţă inexpresivă, ţeapănă, pe un act oficial care îi va însoţi de-aici înainte pe drumul evoluţiei sociale şi profesionale, toată viaţa lor.
Pe vremuri, primii secretari erau stăpînii absoluţi ai unui judeţ, aveau drept să taie şi să spînzure, aveau drept să bage şi să scoată din origini pe ori cine nu respecta codul principiilor eticii şi echităţii socialiste care cerea cetăţenilor să fie serioşi, înţepeniţi pe linia construcţiei comunismului, viitorul de aur al omenirii. Le cereau să muncească şi să tacă. Să nu comenteze. Să nu vrea. Să nu-şi dorească blugi, plete, fuste scurte, muzică, filme, pîine, carne, maşină, nimic. Să fie mulţumiţi cu soia, cu frigul, cu întunericul, cu tăcerea. Să zică mersi că au pentru ce să stea la coadă. Cine îndrăznea să-şi dorească altceva, era împotriva politicii partidului şi partidul era ferm : cine nu e cu noi, e împotriva noastră, e infractor. Ca la armată, se aplicau principiile supunerii: dacă nu ştii, te învăţăm, dacă nu vrei, te obligăm.
Doamna secretară i-a invidiat la timpul potrivit pe superiorii ei într-ale secretariatului. Frustrările ei se observă, pesemne, de multă vreme. Dar ea e corectă, punctuală, face cafele bune, ba, cînd se termină zahărul de la protocol, dă o fugă la chioşcul din colţ şi ia din banii ei un kil, doar n-o sărăci dintr-atîta. Treaba să meargă. Dom director să fie mulţumit. Democraţia actuală îi permite secretarei să se manifeste plenar, ca un om nou, care-şi face treaba exact, ca un robot, fermă în principii şi în tot ceea ce a învăţat. Directorii pe care i-a avut în ultimii şaisprezece ani, i-au apreciat capacitatea de a nu creea probleme, seriozitatea şi intransigenţa faţă de leprele astea de elevi care vin la şcoală de parcă ar fi vii, de parcă ar gîndi, de parcă ar spera. Dracii ăştia nu înţeleg că au voie să pună întrebări şi să comenteze, doar dacă ridică mîna şi li se dă voie. Şi, la poze, nu se discută: privirea drept înainte, bărbie sus, fruntea liberă, urechile vizibile! Aşa rămîi pe diplomă. Şi nu te rîde ca prostu !
Vă dorrresc multă sănătate şi ferrricirrre! – îşi încheia discursurile către naţie, inclusiv către secretare secretarul general al primilor secretari şi al tuturor secretarilor şi secretarelor din România. Dumnezeu să-l ierte!

val
PĂCATUL ANCESTRAL
de VAL Mănescu



Cînd am ucis pentru prima oară, cred că aveam vreo cinci ani. Am făcut-o mai mult din spaimă, decît din sadism. Dădea din picioare ca apucatul, doar-doar o scăpa din strînsoare. L-am lipit de gardul lui Ichim şi i-am înfipt cu putere în spate, printre elitrele chitinoase, un ac de siguranţă care i-a perforat abdomenul. Continua să se zbată. Brusc mi s-a făcut frică şi mi s-a năzărit că nenumăraţii lui fraţi i-ar putea sări în ajutor. Am luat un bolovan şi l-am lovit pînă cînd n-a mai rămas din el decît un lichid albicios în care pluteau fragmente maro de tegument cuticular. Cred că am ţipat de emoţie şi de scîrbă. A apărut ca din senin, maică-mea, mai speriată ca mine. Mai întîi m-a mîngîiat, apoi m-a altoit părinteşte la fund, ca să ţin minte să nu omor niciodată o vietate, nici muscă, nici cărăbuş, că drept de viaţă şi de moarte asupra a tot ce mişcă pe pămînt, numai Dumnezeu are. Poţi să faci tu un cărăbuş? Numai ce poţi face tu, ai voie să distrugi, băiete! Altfel, e mare păcat.
Cu altă chelfăneală m-am ales, nu mult după asta, cînd am adus acasă un briceag cu mîner argintiu în formă de peştişor. Îl găsisem în iarbă, dar briceag ca ăla nu avea decît Nicu Paşcu. I-l cumpărase taică-su, ceferist, de la Focşani, şi el era tare fudul, pe de o parte pentru că taică-su era singurul tată de pe strada noastră care ştia să pornească o locomotivă cu aburi, iar pe de alta, cu tăişul cuţitaşului atîrnat mereu la brăcinar. Cînd rămînea fără săgeţi la arc, era singurul dintre noi care şi le putea face repede din draniţă sau din ramuri de salcie. Toţi visam să ne facem mari şi să ajungem la Focşani, să ne cumpărăm şi noi bricege-peştişori şi să mergem ca Nicu pe mijlocul străzii, bălăngănindu-le de lănţişorul legat la curea. Şi să ne facem săgeţi, oricît de multe, de cîte ori am fi avut chef. Trebuie spus că, acum cincizeci de ani, Focşaniul era cam la fel de departe cum e acum Parisul de Bacău.
Am ţinut briceagul ascuns şi am dormit cu el sub pernă. M-am trezit de vreo cîteva ori şi-am verificat dacă mai era acolo. A doua zi, l-am înfipt în pămînt de un milion de ori, am aruncat cu el la ţintă, mi-am sculptat o bîtă dintr-un lemn de brad, mi-am făcut douăzeci de săgeţi, am săpat o groapă pentru bilele de sticlă şi mi-am scrijelit numele pe o scîndură din gardul din fundul grădinii. După fiecare întrebuinţare, îl ştergeam cu batista şi mîngîiam solzii strălucitori ai prăselelor. Era briceagul meu. Aveam briceag.
La masă, l-am scos din buzunar să tai pîinea. Io-te ce-am găsit eu pe deal! – am murmurat mai mult pentru mine. Soră-mea a uitat să mai înghită. Taică-meu s-a uitat pe sub sprîncene, a terminat de mestecat şi-a zis „ I-ai furat briceagul lui Paşcu! Bravo ţie, mă nelegiuitule! Băiatul meu e hoţ! Asta am crescut eu la casa mea: un hoţ, să mă facă de rîsu’ lumii!” M-a altoit, mi-a desfăcut nervos carabina lanţului de la brîu şi mi-a îndesat obiectul de metal în mînă: „Acu’ te duci, îi dai băiatului cuţitul înapoi şi-i spui iartă-mă, auzi, nu pleci de-acolo pînă nu-ţi iartă păcatul!” De bucurie că şi-a recuperat peştişorul, Nicu m-a iertat pe loc. A zis că sunt cel mai bun prieten al lui pe viaţă şi-a vrut să ne facem fraţi de sînge ca-n Huckleberry Finn. Numai că eu n-aveam nici un chef să-mi văd izvorînd sîngele şi i-am zis să amînăm ritualul pînă după Paşte, că eram în post. Iar el a pierdut briceagul la cîteva zile, definitiv. Între timp, descoperisem în pod o Carte de Cetire din anii douăzeci, plină cu pilde legate de cele zece porunci biblice. În paralel, Vică Paisa îmi furniza fascicole din colecţia Povestirilor ştiinţifico-fantastice, alt orizont excitant al imaginaţiei.
Oscilam între concretul imaginar al viitorului şi credinţa în autoritatea supremă a creaţiei divine. Mîncam marmeladă sau halva cu pîine neagră şi învăţam să joc şah cu Costel Bobeică. Apoi am primit cu mîndrie cravata roşie de pionier.
Cu timpul mi-am dat seama că, deseori, o minciunică face mai bine decît adevărul. Învăţam din mers, viaţa. De la cei mari. Bunica îmi tot spunea că e foarte hrănitoare marmelada. Profesorul Alexandrescu m-a învăţat să suflu în trompetă cele trei marşuri pioniereşti, obligatorii pentru demonstraţia de 1 Mai. Dacă nu le ştiai, nu erai om. Prin liceu adoptasem amuzat butada: eu nu sunt mincinos, pentru că nu spun minciuni inutile. Ca orice adolescent, mă grăbeam să fiu bărbat şi pufăiam din ţigară în pauze, trăgeam cîte o votdcuţă după ore, îmi poftea trupul după dragoste muierească. Păcătuiam nonşalant, mai mult cu gîndul, şi mi se părea că n-am să fiu niciodată pedepsit pentru asta.
La organizaţie, americanii erau nişte ticăloşi, sovieticii erau deştepţi şi umani. Numai că, americanii aveau Corvette Sting Ray frumos şi Cadillac Eldorado alb, iar ruşii aveau Volga neagră şi Moskvici urît. Din est venea lumina corurilor revoluţionare alb -negru; din vest, Elvis era vesel color la Acapulco şi se săruta panoramic pe gură cu iubita lui. Apoi ni s-a administrat nechezolul din Codul principiilor şi echităţii socialiste, impunîndu-ne în fals sfinţenia ideologică. Dogma din noua biblie stabilea că noi suntem bunii şi capitaliştii sunt răii, iar noi ne întrebam mereu cum naiba, dacă la noi e atît de bine şi la ei atît de rău, de ce la noi e atît de rău şi la ei atît de bine ?

Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că, de cîţiva ani plătim facturile nelegiuirii: pentru cincinale şi revoluţie, pentru Bancorex, inundaţii, Iliescu, mineriade, molime, Cernobîl, Cîntarea României, Năstase, Vîntu, Băsescu, Becali, şi pentru alte şi alte catastrofe pe care le-am declanşat în timp, oridecîteori am luat în deşert legile sfinte ale onoarei, cinstei şi respectului, ca nişte oameni fără Dumnezeu, dintr-o ţară fără Dumnezeu.

val

Cred că aveam vreo şase - şapte ani cînd, într-o vară, a venit circul la Comăneşti, judeţul Bacău, România. De fapt, era un cort cu patru pereţi de pînză albă, fără acoperiş, montat pe cîmpul viran din centru, între alimentara lui Zavadovscki şi Farmacia nr.1 . Un panou de carton era prins de cei doi pari care marcau intrarea. Pe el erau pictate grosolan, în culori violente, două fiinţe uluitoare: Omul cu Faţă de Bou şi Fata Fără Mîini. Îi aşteptam, ştiam că fuseseră cu o săptămînă înainte la Moineşti. Trepidam de emoţie, mai ales că Omul cu Faţă de Bou, înfăşurat într-o mantie de mătase neagră, umbla prin băcăniile din tîrg ca să-şi cumpere de mîncare. De la spate arăta ca un uriaş, cu umerii largi şi pălăria cu boruri mari de ţigan ardelean. Avea jumătatea dreaptă a feţei acoperită cu o eşarfă roşie. Ochiul care se vedea era de un verde strălucitor. N-o fi fost şi ăla de sticlă? Da’ cum vedea cu el? La cîrciuma lui Paisa ceruse o tescovină. Băieţii îl văzuseră cum îşi dezgolise pentru o secundă faţa ca să dea ţoiul de duşcă, cu buzele groase şi pline de bale. Se şoptea ba că arătarea se născuse în urma unui incest, ba că maică-sa se culcase cu un bou adevărat, ba că, de fapt fusese om normal, pînă pe la douăzeci de ani, cînd se îndrăgostise nebuneşte de o îngeroaică măritată cu un vrăjitor. Unii jurau că-i văzuseră copitele şi coada. Sigur era că era blestemat.
Pe la ora cinci a intrat în cort şi noi ne-am înghesuit în faţa intrării, fiecare cu un leu de hîrtie în mînă. Cu un leu cumpărai atunci o îngheţată Doina pe băţ.
În sfîrşit, iată-ne în cort, pe băncuţele soioase de lemn. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră, minunile secolului : Omul cu Faţă de Bou şi Frumoasa Fără mîini! Cei bolnavi de inimă sunt rugaţi să părăsească sala. Banii se restituie la ieşire. Lume, lume ! Pentru prima şi ultima oară în oraşul dumneavoastră, circul nostru prezintă două fiinţe unice pe pămînt. Încarnarea blestemului ! Lume, lume, vino să vezi minunea!
Chiar dacă aş fi fost bolnav de inimă, n-aş fi stat acasă.
Un cerşaf jegos s-a ridicat şi un răpăit de tobă ne-a tăiat respiraţia. Încet, cu o mişcare studiată, Omul cu Faţă de Bou şi-a dat deoparte năframa roşie. Pe obrazul lui drept creştea păr galben, ţepos, iar ochiul imens emitea o lumină roşie. Din tîmplă îi ieşea un cucui absurd, ascuţit ca un corn. În locul unde ar fi trebuit să fie bărbia şi gîtul supura o plagă roşie–vineţie. Brusc se făcuse frig. Ceafa era umflată ca o băşică de porc. Priveam hidoşenia numai o fracţiune de secundă şi îl ascultam uitîndu-mă la vîrful tenişilor mei de cauciuc. Dacă am murit vreodată de scîrbă, atunci am murit. Făptura se fălea cu copita braţului drept de pe care, cu aceeaşi încetineală, scosese mănuşa din piele neagră. Era maiestuos şi în acelaşi timp, ridicol. Inima mi se urcase în gît şi îmi venea să rîd şi să plîng. Vocea lui gravă, insidioasă, ne suspenda între realitate şi poveste. Spunea că se simte om, că nimic nu-i mai grozav pe lumea asta decît dragostea şi că durerea lui e că l-au respins la recrutare. Apoi, a scos dintr-o valiză jerpelită o trompetă de aur cu care a început să cînte Silence. Înmărmuriţi, nu ne-am dat seama cînd s-a terminat cîntecul şi s-a dat deoparte altă cortină. Nimeni nu s-a gîndit să bată din palme. O prinţesă adevărată, cu pietre preţioase în coroniţă, se uita la noi de pe scena de scîndură. Ochi negri imenşi, părul solar şi trup de silfidă într-o rochie de mireasă care nu avea mîneci.
Fata Fără Mîini, bătea ritmul Ursului de la Asău într-o tobiţă de pionier cu beţele ţinute nefiresc între degetele de la picioare. Avea pielea albă şi, prin transparenţa ei, puteai să-i vezi sîngele curgînd. Îşi punea picioarele pe după gît, îşi scotea coroniţa şi se pieptăna. Putea să coase şi chiar împletea un fular din lînă galbenă. Ne holbam la pulpele ei rotunde şi la chiloţii albi care se vedeau de sub rochie. Degetele cu unghii de sidef se mişcau cu precizie şi agilitate. Ducea mîncarea la gură fără nici un efort, contorsionîndu-şi imposibil coapsele lungi de divă .
Vocea baritonală a monstrului pe jumătate om explica savant gesturile fetei. Era născută aşa, fără mîini. Blestem de neam. Dar prelungirile delicate ale tălpiţelor ei roz puteau face mai mult decît puteam noi să facem cu mîinile. La sfîrşit, ne-a dat autografe.
O chema Elena şi , după cum scria, cred că nu ştia să citească.
Totul era al naibii de adevărat şi, în acelaşi timp, nefiresc.
A doua zi, parcă nimic n-ar fi fost. Dimineaţa la şapte, cînd m-am dus să iau pîine de la Zavadovscki, cortul dispăruse.

De ani de zile, acelaşi sentiment de increat, de suspensie între neant şi viaţă, mă paralizează ca atunci cînd eram mic şi neputincios. Mi-e scîrbă că nu pot face mai mult ca respingătorul circ politic din ţara mea să ia sfîrşit. Şi mi-e milă de noi, copiii, că plătim atît de scump intrarea, doar ca să fim prezenţi la acest spectacol jalnic.

Dintotdeauna m-a interesat lingvistica. Amprenta lingvistica a unui popor, ca şi săpături arheologice, permite aflarea multor fapte istorice. Aduc aici fragmente dintr-un articol în care autorul sustine ca romanii şi daco-getii au avut origină comună.
Noi nu sîntem urmaşii Romei (O prostie monumentală.)
Doctor Napoleon Savescu
Edtura Intact
Bucuresti - 2002
Noi nu suntem urmaşii Romei
Dacia preistorica a lui N. Densuşianu, probabil cel mai documentat scriitor al istoriei dacoromnilor, …
Ce limba vorbeau dacii, azi nimenea nu ştie!... (Afirmaţii de "amator". V. 47522. GP, 26.6.06)
Lingviştii socotira, mai cu luare aminte şi în final gasira vreo 7-8 cuvinte. (Afirmaţii de "amator". V. 47522. GP, 26.6.06)
Întrebarea pe care ne-o punem astazi este: ce limba vorbeau geto- dacii (pelasgii = tracii)? Iar raspunsurile nu pot fi dect doua, dintre care avem de ales unul: vorbeau o limba diferita de cea a cuceritorilor (NU ÎNŢELEG – mai apoi autorul spune cam pe dos - Louca) şi în consecinţa au fost nevoiţi sa-şi însuşeasca latina dupa
ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de catre legiunile împaratului Traian.
….în 106 d.H., ori limba populaţiei autohtone a Daciei era asemanatoare cu latina, astfel înct nu a fost necesara învaţarea altei limbi….
…au încercat sa reconstruiasca aceasta limba ’matca’, generînd doua teorii care susţin doua origini: limba indo-europeana pe de o parte şi limba ariana pe de alta parte, localizata undeva în Europa Preistorica.
Cercetatoarea americana Marija Gimbutas, profesoara la
Universitatea din Los Angeles, California, spune: ’Romnia este vatra a ceea ce am numit “vechea Europa“, o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H.,..
A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche
civilizaţie europeana precede cu cteva milenii pe cea Sumeriana,
Spaţiul Carpato-Dunarean este una din puţinele zone ale Europei
care nu a fost afectata direct nici de calota glaciara, nici de cea
alpina, ramînînd în cea mai mare parte zona cu condiţii de vieţuire atît pentru om cît şi pentru animalele şi plantele ce-i asigurau traiul, deşi pe înalţimi s-au format gheţari în cteva masive muntoase: Rodna, Calimani, Bucegi, Fagaraş, Cindrel, Parîng, Retezat.
Astfel, cercetari fara reproş
de la Universitatea din Cambridge au stabilit ca singurul ’spaţiu care corespunde condiţiilor din vechea literatura Vedica este cel Carpatic şi sub titulatura “Ancient Indian“, plaseaza faza primara a culturii Vedice la noi. Dupa învaţaţii englezi (şi nu romni), cetatea Carpatica face parte din ’habitatul primitiv al arienilor.
’Pe daci îi ocupara acei viteji romani
şi i-a-nvaţat latina în cam 100 ani!
Dar ca-şi uitara limba, vocabular întreg???
Vezi domnule, eu asta nu pot s-o înţeleg!
Ca un popor îşi pierde treptat din obiceiuri,
Ca îşi mai schimba portul, ar fi niscai temeiuri...
Dar ca îşi uita limba, exemplu nu-i sub soare,
Dacît acele cazuri, cnd un popor... dispare!
Legiunile armate romane au ocupat numai 1/7 din teritoriul Daciei
(14%) şi pentru o perioada istorica foarte scurta, de exact 165 de ani - (106 d.H. - 271 d.H.).
Astfel cum se explica ’romanizarea Noastra’ de catre cuceritorii Daciei?
Cum sa ni-i închipuim pe ţaranii daci, locuind prin vai şi munţi, dealuri şi paduri, repezindu-se sa înveţe latina?...
..şi nu numai ei, cei din teritoriul ocupat de romani, dar şi dacii liberi, din teritoriul de 86% al Daciei neocupata de romani.
… impotriva celor care din interese geo-politice încearca sa bage în capul generaţiilor acestui secol ca avem o alta limba şi o alta origine dect cea evidenta şi reala.
… cum va explicaţi ca romanii au reuşit în aproximativ 100 de
ani, aflaţi fiind la 1500 kilometri departe de Roma, performanţe pe care nu au fost în stare sa le reproduca în propria lor casa?...
şi asta fara ca picior de roman sa fi calcat pe mai mult de 86%
din teritoriul Daciei!
Ardealul a stat sub Unguri aproape ani o mie şi asupriţi Romnii, aşa precum se ştie, nu şi-au uitat nici graiul, nici obicei, nici portul,
Cum de-n a zecea parte Dacii uitara totul?
’Cnd sub Traian Romanii i-au biruit pe Daci,
La Sarmisegetuza n-a trebuit talmaci!
Afirma Densuşianu şi asta totul schimba:
Deci Dacii şi Romanii vorbeau aceeaşi limba!
La Nord şi Sud de Istru (de Herodot e scris)
Traia un popor harnic, pe plaiuri Carpatine
Ce cultiva pamntul, vîna, creştea albine
Ei Daci sau Geţi sau Sciţi sau Iliri se numeau.
Uniţi sub Burebista şi-apoi sub Decebal
Ei stavileau barbarii, ce veneau val de val...
Dar secole înainte cînd nu erau regat,
O parte-acestor Traci spre vest au emigrat
De-a lungul Europei, pe-alocuri s-au oprit
şi-aproape în tot Sudul, treptat s-au stabilit
Iar bunele-obiceiuri şi limba o pastrara,
Deşi cu alte neamuri, în timp se-ncrucişara
Aşa se-explica faptul de ce zisa Latina
Au înţeles-o Dacii şi nu le-era straina!
Deci nu cu Roma începe al nostr’ bogat trecut,
Ci mult mai înainte cautaţi un început!
În conformitate cu afirmaţiile lui Nicolae Densuşianu despre
migraţia spre vest a pelasgilor în Dacia Preistorica şi ale lui N. Iorga în Istoria Romnilor, în mod special în capitolul intitulat
’Stramoşii înainte de romani’
a existat o ’Romnie Apuseana din care s-au desfacut naţiile franceza, italiana, spaniola, portugheza şi o ’Romnie Rasariteana’ unde urmele-i traiesc înca...
Un aspect controversat cu privire la limba, care mi se pare ca a
fost ignorat, ar fi: daca ’romanitatea Occientala a evoluat
dezvoltndu-se în mai multe limbi romanice (italiana, latina, spaniola,
provensala, portugheza, franceza), de ce în cadrul ’Romnitaţii
Orientale nu s-a ajuns la formarea unei limbi noi, ci s-a ramas numai la stadiul de dialecte: istro-romn (pe teritoriul ocupat de iugoslavi), megleno-romn (pe teritoriul ocupat de bulgari), aromn (pe teritoriul ocupat de greci), daco-romn (Romnia de astazi, plus teritoriul ocupat de ruşi, ucraineni şi iugoslavi - Banatul Srbesc)?
Unitatea lingvistica a acestor dialecte nu poate avea dect o
explicaţie: cuceritorii romani au întlnit o populaţie de aceeaşi limba.
…din nou, de la noi, se desprind doua mari grupuri, unul ce se va
raspndi spre Est, Indo-Asia, iar celalalt spre estul Europei.
Cnd poetul roman Ovidiu a
fost deportat la Tomis (Constanţa de astazi, pe ţarmul apusean al
Marii Negre) a scris şi poeme în limba localnicilor geţi, limba
Tracilor dar în alfabet latin , limba pe care a putut sa o înveţe cu uşurinţa datorita asemanarii limbii latine cu ea. Din pacate, poemul
este
pierdut pe undeva prin arhivele Despre limba latina aflam de la Cesar Pruteanu ca era dialectata - la fel ca orice limba vorbita în zilele noastre - în:
1. limba latina culta (sau clasica)
2. limba latina vulgara (pe care o vorbea poporul)
3. limba latina prisca (batrîna) cum avem şi noi limba din cronicile
noastre. Aceasta a fost limba dacilor, aceasta a fost şi prima
limba
vorbita de carpato-dunarenii invadatori ai Peninsulei Italice, ramase
în carţile sfinte numite Saliare, aceasta a fost limba sanscrita-vedica.
o mulţime de cuvinte din limba noastra sunt
aproape similare cu cele din sanscrita-vedica în timp ce ele nu exista
aproape în limba Latina? De exemplu: apa = apa (aqua în Latina), gata
= gata, guşa - ghosa, iata = yatha, maiu = mayu, mascara = mascara,
pita = pita, pricina = pracina, pleava = plava, gramada = gramata, iasca
= jaska, isma = isma, limba = lamba, mnie = manyu, muierea =
muherea (mulier-mulieris în Latina), pluta = pluta, poteca = path-ika.
Dar numaratoarea în sanscrita-vedica nu este mai apropiata de
limba noastra dect Latina culta? Iata cum numarau ei: una, duya,
treya, patra, pancia, sase, sapta, ashte, nava, dasha, shata = suta
(centum în latina). Ma întreb, prin ce minune limba noastra pastreaza
aceste forme de sanscrita-vedica? Explicaţia este una singura: spaţiul
carpato-dunarean este locul de unde Europa a început sa existe şi sa
se extind
Odata stabilita problema limbii geto-dacilor, descoperim cu
mndrie ca noi nu suntem urmaşi nici ai slavilor, nici ai romanilor, ci
ei sunt urmaşii noştri.
Dupa N. Iorga analizele chimice au aratat ca parte din aurul
faraonilor egipteni provine din Munţii Apuseni
Spartacus, acel gladiator care s-a autoeliberat şi s-a pus în fruntea sutelor şi miilor de sclavi romani, crend o armata
care a speriat Roma, era un trac de-al nostru, din munţii Rodopi?...
H erodot arata ca: ’... dupa indieni, neamul tracilor este cel
mai numeros dintre toate popoarele.
Apariţia romanilor a condus indirect la unificarea acestor
pelasgi, traci, iliri, daci, geţi, tibali şi odrii în lupta lor împotriva
cotropitorilor. … pna în secolul al VI-lea d.H. cnd sosesc slavii,
popor barbar, crud şi nemilos, care, dupa insuccesul de la Nordul
Dunarii, se aşaza în Sudul acesteia şi în felul acesta ne vor desparţi pentru totdeauna printr-un ’coridor slav de fraţii noştri de la sudul Dunarii.
Mai existam şi astazi
prin aceste locuri: istro-romni (foarte puţini la numar) prin aria
iugoslavo-croata, megleno-romnii, sub bulgari şi aromnii (înca
în numar mare) sub greci. Dupa încercari nereuşite de asimilare
forţata, şi astazi, dupa aproape 1500 de ani de ocupaţie,
macedonenii nu şi-au schimbat nici limba, nici portul, iar limba
sau ’dialectul cum îl numesc ei însişi, nu-l pot înţelege nici
grecii, nici bulgarii ori iugoslavii, ci numai noi, romnii. De ce?...
…în urma cu
2000 de ani Alexandru I al Macedoniei era respins la Jocurile
Olimpice pe motiv ca nu era grec,
…regele Filip al Macedoniei (tataia lu’ Alexandru – Loucas) îi va aduce tnarului de 7 ani, Alexandru, pe Aristotel (care era grec dupa tata şi macedon dupa mama) ca sa-l înveţe limba civilizaţiei de atunci, elena, daca aşa cum spun azi grecii, ei, macedonenii, sunt greci? De ce a trebuit sa treaca 2000 de ani de la moartea lui Alexandru Macedon, ca acesta sa fie recunoscut ca grec şi pus în Pantheon?
…în Macedonia, existau biserici şi şcoli romneşti care mai trziu au fost arse şi distruse iar populaţia locala (aromnii - cum se numesc ei înşişi, valahi, cum grecii în numesc cu dispreţ) a fost persecutata, chinuita, chiar omorîta.
Sa fim şi noi oare, descendenţi direcţi ai poporului pelasgic, trac,
un popor blestemat?... şi astazi ucrainenii şi ruşii vor sa ne faca sa
uitam cine suntem, acolo la noi acasa, în Bucovina, Ţara Herţei,
Basarabia şi Buceag, unde romnilor li se spune ca nu sunt ’romni,
ci o naţie slava, vorbind o limba slava, moldoveneasca!... Cînd oare
ne vom dezdoi?
’De la Atlantic şi pî na la Don şi Marea Getica (Marea
Neagra) a existat o impresionanta arie culturala, o sublima
unitate de manifestare spirituala/lingvistica, de la ’Dansul bizonilor, din sanctuarul-peştera de la Altamira (Spania), sau de la Front-de Gaume (Franţa), la Felina de fildeş de la Pavlov (Cehia), la Pantera, cai şi ’Cavaler ucis, din sanctuarul-peştera de la Cuciulat (1.500-1.200 î.e.n. din România)
ori la Gaie-n atac, din sanctuarul peşterii Gaura
Chindiei (10.000-8.000 î.e.n.- România) aşa ne spune în
’Caietele Daco-Romaniei Ion Pachia Tatomirescu.
*Caietele Daco-Romniei, Anul III,nr.6,23 dec. 1997-21 martie 1998, Editura Aethicus, Timişoara, România.
Sa vedem cum arata limba macedoneana în comparaţie cu limba
dacoromna. Pentru aceasta am ales un cntec vechi aromn, compus
cu mult înainte ca Bolintineanu sa publice ’Muma lui ştefan cel
Mare:
Dialect aromn-macedonean
Cari-nîi bati, noaptea
La firida mea, moi?
Io huia, msata Marioara
Nu-nîi ti-aspirea, moi.
ooooooooooooo
Scoal aprondîi lampa
S-ti vedua fata ta,
Fata ta tea alb-arosi
Ca trandafila.
Traducere în romneşte
Cine-mi bate noaptea
La fereastra mea, mai?
Eu sunt, frumoasa Marioara
Nu te speria, mai.
ooooooooooooo
Scoal’de-aprinde lampa
Sa-ţi vad faţa ta
Faţa ta cea alba-roşie
Ca de trandafir.
Sfirsit.

Cules de muresh

Eu as zice sa smulgi franele cand traiesti frumos si iubesti, n-ai nevoie nici macar de vreun spectru opritor, chiar daca nu functioneaza.
O sa-ti pui singur o mare palma de stop in piept, doar de vei provoca suferinta altora. Ca suferinta se induce si ajungi sa nu mai fii fericit tu insuti.
Altfel... mergi inainte si nu pune frana decat daca te duci la vale! :o)

daca ai glumit e ok, daca nu probabil ca acesta este dictonul dupa care merg si azi multi romani. consider ca uitarea nu inseamna intelepciune. intelepciune inseamna sa inveti din ce a fost pentru a nu mai repeta greseala sau pentru a nu mai lasa pe altii sa greseasca. a merge mai departe te face sa treci mai usor peste ceva ce a fost gresit si intradevar asta inseamna intelepciune.

http://gabiudrea.blogspot.com/2006/10/toamna-pe-valea-morii.html

Enjoy!