vas ruga

SALVE ! SUNT NOU PE AICI , ASA VA SALUT PE TOTI. AM SI EU O MARE RUGAMINTE LA VOI ,VASI RUGA SA IMI TRIMITETI SI MIE LANTUL AMINTIRILOR , TOATA LUMEA ESTE A MEA, SI ALTELE . IMI PLAC FOARTE MULT SI NU AM POSIBILITATEA DE A MA DEPLASA SA MI LE PROCUR VA ROG DIN SUFLET . VA MULTUMESC ANTICIPAT . ASTEPT UN RASPUNS DE LA VOI!

>>eu cred ca nu ar trebui sa cautam ce nu ar trebui cautat si nici sa cercetam ce nu suntem pregatiti sa gasim sau sa intalnim.<<

"Exorcismul sau alungarea duhurilor rele au o lungă tradiţie în creştinism şi se bazează pe textele Evangheliilor, în care se relatează felul în care Isus alunga demonii şi le încredinţa apostolilor puterea de a îndepărta şi ei Răul din oamenii chinuiţi de duhuri rele.
Cel mai mare exorcist al istoriei creştinismului este considerat Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscop al Cezareii în secolul al IV-lea şi autor al celor mai cunoscute rugăciuni de exorcizare numite, în tradiţia ortodoxă, "Molitfele Sfântului Vasile".

Rugăciunile de alungare a duhurilor rele sunt adesea însoţite de ritualul Sfântului Maslu, al ungerii cu ulei sfinţit, pe fruntea şi la încheieturile de la mâini ale celui bolnav, în prezenţa familiei sau a aparţinătorilor.
Toate Bisericile creştine, Ortodoxă, Catolică, Protestantă şi cultele neoprotestante recurg la practici de exorcizare care sunt reglementate potrivit tradiţiei fiecărui cult, de la rugăciuni citite în bisericile şi mănăstirile ortodoxe, până la şedinţe publice de exorcizare televizate efectuate de predicatorii neoprotestanţi americani.
Toate Bisericile creştine recurg la practici de exorcizare
La începutul anului 2005, Vaticanul a relansat specializarea teologică şi psihologică a preoţilor catolici în domeniul exorcizării, prin cursuri speciale ţinute la prestigioasul colegiu Athenaeum Pontificium Regina Apostolorum, care includ ore de istorie a satanismului şi de teologie biblică în domeniu.
Sunt incluse de asemenea ore de psihologie, medicină şi drept.
În Franţa, dioceza Ile-de-France din Paris primeşte aproximativ 1500 de cereri pentru alungarea duhurilor rele în fiecare an, iar în 1999 Comisia franceză pentru studiul Sfintei Liturghii a nominalizat 100 de preoţi care să fie specializaţi în domeniul exorcismului.
Biserica Ortodoxă Română are o tradiţie neîntreruptă de scrieri referitoare la practica exorcismului şi de preoţi cu experienţă în acest domeniu.
Cel mai cunoscut este, în prezent, Daniel Horga, din comuna Călugăreni, judeţul Suceava, iar cel mai venerat este fostul stareţ al mănăstirii Cernica, Ilarion Argatu.
Spre deosebire de Biserica Catolică, BOR nu are însă reglementări şi proceduri stricte în practica exorcismului, ci lasă la latitudinea preoţilor modalitatea şi oportunitatea de aplicare a rugăciunilor Sfântului Vasile."

http://209.85.135.104/search?q=cache:RHNuH7x-8rUJ:www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2008/01/080130_exorcism.shtml+exorcismul+la+ortodocsi&hl=ro&ct=clnk&cd=9&gl=ro

si asta este doar un exemplu.
daca Biserica Catolica este mai deschisa in acest subiect si prezinta mai multe cazuri si fete ale problemei, Biserica Ortodoxa nu face prea multe referiri.
Totusi parintele Ilarion Argatu a fost denumit de catre Biserica Ortodoxa:

".. marele duhovnic si exorcizator Ilarion Argatu de la Manastirea Cernica,..."
http://www.crestinortodox.ro/Ilarion_Argatu-51-153.html

Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

Intorcandu-se de la coasa, cu caruta plina, Vasile isi mana de zor calul. In faptul serii fiind isi biciuia bidiviul din ce in ce mai tare. La un moment dat, satul de atata cotonogeala, calul se opreste in drum, se intoarce catre Vasile, si cu o privire plina de expresivitate ii spune:
-Mai Vasile, da-o ma-n aia ma-sii de treaba! Dai in mine ca intr-o vita. Nu te gandesti ca sunt si eu din carne, ca simt fiecare lovitura si sufar enorm. Ce dracu'ma Vasile...
Auzindu-si calul vorbind, ingrozit, Vasile arunca haturile din maini si o rupse la fuga peste fanete livid la fata. Credinciosul lui caine ii urma indeaproape. La un moment dat, obosit, Vasile se opri
si se aseza pe o piatra. La scurt timp sosi si cainele care, gafaind, ii spuse:
-Ba Vasile, sa fiu al dracului, ce m-a speriat calul ala cand a inceput sa vorbeasca

pentru toti cei cu numele Vasile...de la strengaritza:
LA MULTI (B)ANI!!!!

P.S. Sa ajungeti toti sfintisori

In primul rand vreau sa te intreb: De ce oare avem nevoie de aer? Nu putem trai fara a respira.
- de ce oamenii cand sunt slabi, cand au probleme si iti pierd orice speranta in fortele proprii trebuie sa se roage la divinitati? In primul rand nu numai cand sunt slabi oamenii se roaga; nu doar atunci cand isi pierd speranta. Te poti ruga si/sau multumi si chiar o faci atunci cand esti in culmea bucuriei.
- si in plus cum poti sa explici aceasta divinitate?
Sunt lucruri pe care oameni nu si le pot explica:lumina (corpuscul sau ondulatoriu), parfumul copilariei redesteptat de un cuvant, Pamantul ca planeta sau corp ceresc; rostul piramidelor; locul continentelor pe hartile antice; atomul ca materie si filozofie....si cate altele.....
- fiecare evenimet major marcheaza oameni simpli sau colectivitati, impregnand o stare emotionala - nu mai departe revolutia din decembrie cu toata aura reala sau tesuta.
- daca ai sa frunzaresti noul testament (cea mai citica opera la nivel mondial, indiferent de limba) ai sa gasesti la un moment dat urmatorul indemn: "Fiti Dumnezei". Omul a fost creeat sa fie liber, drept si bun. depinde de fiecare cum isi creeaza sau accepta modelele.
Ce sa intamplat cu zeii? cu templele lor, cu credinta in ei?
Ce s-a intamplat cu muntii Macinului care candva erau cu mult mai inalti decat Carpatii sau ce s-a intamplat cu lantukl Himalaian care odata era doar o insiruire de coline si delusoare? Intrebari.
Credinta in zei era o credinta crunta, sangeroasa, pe cand crestinistmul era bland, fara sacrificii umane, dar totusi cum se explica aceasta trecere foarte usoara si rapida? Uitam foarte repede ca in timpul cruciadelor crestii au ucis, macelarit, violat. Hitler- tot un crestim stim ce a facut, Stalin care a fost la Seminar a secerat mai multe milioane de vieti decat razboiul. Nu cred ca este important daca tu crezi si in ce crezi ci cum te manifesti si ce haina dai credintei tale. Cum actionezi in numele acestei credinte. Pentru ca tot Mantuitorul spune la un moment dat: " spalati vasul pe dinafara iar toata murdaria si spurcaciunea o lasati inauntrul" (cu scuzele de rigoare pentru citarea din memorie). Dar vorba butadei: cand te intrebi stii ca nu stii. Succes si indiferent de ce se va intampla trebuie sa CREZI macar in puterea, inteligenta si succesul tau (nu trebuie sa uiti ca esti castigatorul celui mai scurt si mai fioros maraton - altfel nu tu te-ai fi nascut ci altcineva). Bucura-te de viata si lasa credinta sa-si gaseasca locul ei natural. "Dati Cezarului ce-i al Cezarului, si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu"
Cosmacpan

Eu cred ca daca ai pus fumatul in locul altui lucru care pe deasupra mai este si bun, mai ales ca si constientizezi acest aspect, atunci e cu atat mai rau. Exista mai multe scnerarii posibile: 1. in fiecare dimineata si seara in loc sa-ti faci rugaciunile de rigoare iti pui mustiucul in coltul gurii si tragi cu sete din tabacioc de zici ca vrei s-o inghiti deodata- va sa zica renunti la rugaciune in folosul tigarilor si a satisfacerii nu unei necesitati, cum zic multi, ci a unui viciu personal care te tine legat in chinga lui amara (renunti la dragostea lui Dumnezeu pt. un lucru nefiresc); 2. iti faci rugaciunile necesare dar dupa ce te ridici din genunchi te duci intins spre pac-ul cu cartuse neconsumate si-ti tragi cate un glonte direct in inima plamanilor- ar fi mai multe explicatii plauzibile aici si mai multe motivatii de la care pleaca gestul respectiv, eu insa vreau sa scot in evidenta un alt aspect f. important si anume ca nerenuntarea la acest viciu chiar in conditiile in care suntem mai apropiati de viata bisericii, face ca rugaciunile noastre sa-si piarda aproape in mod automat efectul. 3. nici nu te rogi si nici nu fumezi- ultimul lucru e bine ca nu-l faci, dar daca esti crestin numai cu numele (sau poate ca nici macar asa) atunci trebuie ca cineva sa-ti spuna pe sleau ca "vamesii si pacatosii vor intra primii in imparatia lui Dumnezeu" iar tu te vei uita la ei cum se bucura; ultima categorie, a patra, este a oamenilor care implinesc cuvantul Scripturii intocmai si nu-si intineaza viata cu fumuri de nici un fel- fumatul lor consta in consumarea zilnica in rugul aprins al rugaciunii, in post si smerenie.

Concluzia mea e ca daca ai pus fumatul in locul a ceva bun si folositor, atunci e cazul sa pui acel "ceva" bun si folositor la locul lui de cinste de mai inainte si sa scoti de la tine tabaciocul. Vorbesti de "pionieza in loc de cui"... De unde stii tu sigur ca fumatul e mai degraba o pionieza in comparatie cu altele, de unde stii tu cum va judeca Dumnezeu? In fond si la urma urmelor problema nu e neaparat tigara, ci faptul ca ne lasam prada unui viciu. Aminteste-ti: bogatia nu e un rau in sine, ci reaua ei folosire duce la pierderea sufletului.

Acest principiu se aplica peste tot in viata: depinde in ce scopuri folosim anumite lucruri, chiar si vorbe. Si aici vin cu argumente ca fumatul este un rau in sine, un pacat. Sa-mi zici mie acum cam care ar fi scopul fumatului, ce aduce el benefic in noi? Nimic, numai desertaciunea fumurilor. Ca daca am sta sa socotim pana si cheltuiala care se face cu tigarile, asta sa stii ca un fumator sadea ar putea f. bine sa-si cumpere in vreo 20 de ani o masina destul de buna cu banii ce i-ar economisi din tigari. Ca sa nu mai pomenesc de aspectul moral al problemei si anume ca in timp ce parintii stau la cafele si tigari, copiilor lor le refuza placerea unei prajituri pe motivul lipsei de bani. Dar ce-ar fi ca in loc sa fumam o saptamana sa punem banii in celalalt buzunar, sa-i economisim si sa facem o fapta de milostenie unui amarat care moare de foame? Sau ce-ar fi daca nu numai ne-am lasa noi de fumat, dar si pe altii i-am indemna sa faca la fel si n-am incuraja viciul? Vezi tu, am vorbit despre ce nu aduce bun fumatul... Stii tu oare cam cate rele aduce in schimb? Sa zicem ca lasam la o parte problema majora a cancerului de plaman pe motiv ca multi afirma ca pot sa traiasca cu el (ca oricum cu o moarte suntem datori) dar fara tigari nu pot. Ok. Sa vedem totusi ce mai influenteaza fumatul: respiratia, vazul, auzul, culoarea pielii (in special in zonele frecvent atinse de caldura degajata din chistoc), culoarea dintilor si smaltul de pe ei, papilele gustative, mirosul gurii, parului si imbracamintei, sputa ce se elimina (scuipatul- majoritatea fumatorilor sunt flegmatici, in sensul ca scuipa pe unde apuca), circulatia periferica a vaselor sangvine, inima, ficatul, rinichii... Am uitat ceva? Se prea poate, toate organele interne si externe ale omului sunt afectate mai mult sau mai putin de fumat. Si nu in ultimul rand cei de langa noi care nu fumeaza sunt cel mai puternic afectati pt. ca inhaleaza gazele expirate din gura fumatorilor- fumatul pasiv este considerat si mai nociv.

Crezi ca e mai pacat sa bei o cafea? Ma indoiesc. In primul rand depinde si in acest caz care sunt motivatiile tale. Daca la cafea adaugi si o tigara, si daca in loc sa o bei din necesitate (desi aspectul este totusi discutabil) tu te duci si o bei la vecina/vecinul ca sa mai poti barfi un picut... Sau daca cafeaua (ca sa folosesc o cacofonie ce-mi place sa o aud la unii) se lungeste cat o zi de post si te face sa uiti de indatoririle tale...

Eu te pot asigura, ca fost fumator si consumator ocazional de cafea (adica o data la cateva luni), ca simptomele care ma aprind cand vin in contact cu persoane din acestea afumate la propriu sunt f. neplacute. Culmea e ca fumatorii si cafengiii, betivii sau desfranatii, toti au impresia ca ei sunt cei care nu gresesc si ca eu, care ma abtin de la asa ceva, sunt "impotriva firii". Cum adica, Doamne ma iarta, de cand ne-a facut pe noi Dumnezeu locomotive cu aburi de scoatem fumul pe gura mai ceva ca furnalele de minereuri? Pai daca ar fi vrut ca noi sa fumam, vorba parintelui Cleopa, atunci ne-ar fi facut cate un burlan in cap ca sa putem scoate fumul pe acolo.

Precizez ca in unele locuri am folosit exprimarea la modul general.


-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

e superba!chiar te-as ruga sa continui......exact o discutie asemanatoare am avut acum cateva zile cu prietenul meu care eplecat din tara.....si suntem impreuna de peste 2 ani.......sunt curioasa care este continuarea

Ieroschim. Daniil de la Rarau (autorul "Acatistului Ragului Aprins") a scris ultima sa poezie - de o tulbratoare frumusete - in dimineata zilei arestarii sale. Se va stinge din viata in inchisoare bolnav si batut.

AM AUZIT CANTECUL PASARII UNICE

Dimineata, la ceasul rugaciunii,
Cand pe ramuri sta inca proaspata
Roua,
Am auzit langa mine
Cantecul pasarii unice.
Iata! Se inalta asa de minunat,
Asa de limpede
Si rasuna in atata ecou
Incat pare ca lumea,
Marea si larga lume,
Toata il asculta, firea toata il aude
Si ii raspunde,
Il aude
Si-l insoteste
Pana sus de tot
La Dumnezeu.
Privesc, pe mladita unei ramuri,
Intr-o picatura
Limpede de roua
Si ascult cantecul de lumina
Al pasarii.
In linistea lunga a clipei
Acesteia
Atat de inalte,
Fara voie imi inchipui
Bucuria cereasca;
Fara voie
O descopar acum,
In pacea
Starii e rugaciune
La care
Ma aflu si care
Ma stapaneste
Deplin.
O descopar nu ca o oprire
Si inecare
In simtire,
nu ca o pierdere
o uitare de sine
in extaz,
ci ca o ascutime de inteles
trait,
limpede si curat,
ca o necurmata
si nemarginita suire
tot mai apropiata,
tot mai crescuta
la inima
cea tainica
si sfanta a Domnului.

La inceputul lunii iunie 1958, dupa ce a slujit Utrenia, slujba de la miezul noptii, Parintele Daniil si-a cerut iertare de la toti vietuitorii Schitului Rarau si i-a intarit duhovniceste, spunandu-le ca va fi arestat de cei necredinciosi si va muri in inchisoare, marturisindu-l pe Dumnezeu.

Iata sfarsitul vietii unui ziarist care s-a intors la credinta in urma unei excursii la Muntele Athos unde a stat 2 sau 3 sapatamani (nu imi mai amintesc exact), iar cand a venit a organizat cunoscuta miscare a Rugului Aprins, apoi si-a vandut toata avutia si a intrat in monahism.

Este un exemplu foarte bun pentru oricare dintre noi, cei care sustinem - pe buna dreptate - ca traim niste vremuri tulburate, pline de confuzie, angoasa si deznadejde...

Linkuri in legatura cu viata si scrierile Parintelui Daniil Tudor:
http://ro.altermedia.info/religietraditii/daniil-tudor-floarea-de-foc-a-ortodoxiei_2471.html

http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/rugaciu/imn-ac.htm
http://ortodoxia.topcities.com/ST.html

http://www.cloudsmagazine.com/12/George_Enache_Rugul_aprins.htm

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mradul/prolog.htm

Si una dintre cartile lui Mihai Radulescu despre preoti si mireni care au cunoscut viata de detentie in perioada comunista:

http://www.litdedetentie.as.ro/carte12.php

Doamne ajuta!

pe care le stiu de la bunica mea (Dumnezeu s-o odihneasca ca nu mai e printre noi).
Se tragea dintr-un sat din Valcea, plin de "draci" cum obisnuia sa spuna un preot la babele ce faceau moshmoane.
Un baiat frumos foc si tinerel, vine acasa la mama-sa cu o "fata" s-o ia de nevasta. "Fata" era cu vreo 20 de ani mai mare si urata cu flacari. Parintii lui nici n-au vrut sa auda si baiatul a plecat in satul de unde se tragea aleasa inimii lui. Peste vreo 5 ani vine baiatul acasa la mama-sa ca ii e sotia bolnava grav, sa vina sa-l ajute ca el nu stie sa ingrijeasca de ea si mai avea si treaba pe camp cu recolta. Vine mama-sa, cu toata ura ce-o purta pentru femeia aia, era totusi baiatul ei. Dupa cateva saptamani, nevasta baiatului il cheama langa patul ei si ii spune:
Du-te la temelia casei si sapa acolo. O sa gasesti o oala cu niste legaturi inauntru. Ia-o, sparge oala iar legaturile fa un foc mare in curte si arunca-le acolo sa arda pan' ce nu mai ramane nimic.
Asa a facut baiatul. Dupa ce au ars legaturile de n-a ramas decat cenusa alba, intra in casa s-o intrebe pe mama-sa de nevasta lui, cum se simte. Cand intra o vede pe mama lui la capataiul unei femei de o varsta cu mama-sa, si nevasta ioc.
Mama, unde e Maria (nu stiu daca o chema asa, nu mai tin minte)? pai aici este, a spus maica-sa. Cine, femeia asta? Nu e ea nevasta mea, cum puteam eu sa iau asa o urata de nevasta. Ba uite mama, ca ai putut, i-a zis mama-sa plangand.
Maria a murit impacata ca nu a tinut baiatul legat de ea si in moarte, iar el s-a trezit ca dupa un somn, fara sa creada ca a putut fi atat de orb.
Farmece cu ulcica se fac si azi, precum si farmece de legare a unui barbat. Numai ca noi suntem prea orbi sa le vedem.

Cealalta "poveste" nu este cu vrajitoare, dar pe mine m-a impresionat mult. Era dupa razboi si barbatii veneau acasa la familii. Numai Ion nu mai venea. Femeia lui zicea ca Ion al ei nu e mort, ca stie ea. Ion aparuse pe lista dsparutilor si era ca si mort. In fiecare an de sambata mortilor, femeia ii facea lui Ion parastas de pomenire cu mese intinse si vase date de pomana. Dar in sinea ei stia ca Ion nu murise si se ducea mereu la biserica si se ruga la Sf. Anton sa-i aduca barbatul acasa.
Dupa 6-7 ani in poarta apare un barbat in carje, numai cu un picior, imbatranit, dar care semana leit cu Ion al ei. El era, venise acasa.
Si a inceput sa-i povesteasca: reamasese la o rusoaica focoasa (cu femeia asta avea un copil care avea un an cand a plecat tata-sau la razboi, acum avea 10) care avusese grija de el si s-a gandit sa nu mai vina acasa. Rusoaica era bogata si vaduva, era de casa si gospodina. "Am zis ca daca n-oi mai veni o sa ma crezi mort si nu ma mai astepti. Dar tu nimic. In ziua cand imi faceai pomeni eram satul toata ziua si simtzeam gustul sarmalelor si a cozonacului. Dar asta nu e nimic. De 3 ani mi se arata in vis un batran care ma indeamna sa vin acasa. Du-te omule, imi spune, ca nevasta te asteapta si copilul tau creste si nu-si cunoaste tatal. Si uite, intr-o zi am plecat si am venit acasa. Ma mai primesti?"

Astea sunt povestile pe care mi le-a zis bunica mea. Daca or fi fost numai legende, numai ea stia.

racti-am indeplinit ruga de a nu troll...le-am dat tema pentru acasa fetelor siacum inrosesc internetul pe Victoria's secret ;))

totul pentru front, totul pentru victorie!
(numai pentru concursul mister 2005)

vasi, intreaba-l direct pe Descartes, ca eu n-am timp sa-i "tin lumanarea" ;P
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"
Descartes

Eu i-as ruga macar sa-i invete pe copiii lor limba romana!...

"Cine nu crede in minuni, nu e realist."

Cu siguranta ca omiti (oare de ce ?) sa tzii cont de anatomia atipica a aparatului circulator la poeti.
Probabil fiindca deoarece si pentru ca de mic copil m-au...indopat cu anatomia cealalata...cea tipica.:)

Pe langa vene si artere, ei au si o a treia categorie de vase ( se cheama vasele poenguine) prin care curge fluidul lor vital numit poezie !
Ah! acum imi explic ce se prelinge prin fantele inguste lasate de lacrimile coltzuroase...

da, domnule am vazut blogul.
am vazut si poezia mea "challenge..." pe acest blog.
am mai vazut nume ilustre (Ana Blandiana, Vasile Voiculescu, Magda Isanos, Radu Gyr, Ion Pribeagu, Nina Cassian, etc) puse de-a valma langa...Intruder.
dac-as fi modest, as zice ca e hilar. nu sunt modest, dar parca hilar tot este.
eu nu v-am dat acordul, probabil vi l-a dat proprietarul acestui site si atunci, e ok.
sau nu. (?!)
pelerina asta de "poet talentat si cu harul cuvantului" imi este prea larga si habar n-am daca pot (inca?) s-o port...nici nu m-am gandit vreodata sa port asa ceva intr-un viitor apropiat.
de-o fi una, de-o fi alta...eu va multumesc pentru aprecieri.
cu atat mai mult, venite din partea dvs...
acum:
domnule, imi permit sa va dau un sfat omenesc: scoateti-l pe Intruder de pe scena cu monstrii sacrii si mutati-l mai la dreapta, unde sunt locuri "in picioare".
(poezia aia cu Mariuta lui Scovarda inca ma marcheaza, e mortala!)

in legatura cu site-ul cafeneaua.com nu fac nici un compromis. putinul ce l-am publicat pe alte site-uri se afla si AICI.
(am motivele mele ce tin de niste principii si ceva sentimente, chiar subiective fiind.)
deci, va las pe dvs. sa trageti concluzia.

probabil ca va voi contacta dac-am sa gasesc pe bookblog o adresa de mail.
daca nu, v-as ruga sa mi-o lasati la "mesaje private".

multumesc.

vas' zica sunt la alta categorie decat oameni buni :PPP :)))

pe scurt, ca n/am timp: de cand realitatea are nevoie de acordul bisericilor de caca, oricare ar fi ele?

si hai sa facem o chestie: iti trag un glont in mufarina, dupa care imi recunosc greselile :P. ma mai apreciezi?

ce voiam sa spun cu "ce te/a impresionat asa? din toate timpurile biserica ne/a ars pe rug pentru afirmatiile noastre pentru ca mai apoi, cand nu s/a mai putut opune, sa recunoasca adevarul " este ca a devenit o obisnuinta din partea bisericii catolice metoda asta. arunca cu noroi, apoi zice, vai da ma/nselai, scuze hahaha.

La cina cea de taina, in camera de sus,
Inconjurat de apostoli S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
Pe azimile calde, pe mielul fara vina.
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar, vai, uitase gazda o sluga a trimite:
Un rob sau o copila, ca dup-a vremii lege
Cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
Sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se intrebau in cuget: cum vor sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta privind cu tulburare
Cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba cu soapta lui usoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
- Chiar eu? Nu sade bine, eu doar sunt mai batran.
- Dar tu? Tu, cel mai tanar? - Eu stau langa Stapan…
- Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu? Sunt cel din urma la Domnul, dintre ei?
- Dar tu, ce doar tii punga? Eu am facut de-ajuns:
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns.
- Tu, Toma, nu vrei sa fii tu oare cel ce spala?
- Sunt trist!… se lupta-n mine o umbra de-ndoiala.
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu?… Dar tu…
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: NU!
Atunci lasandu-Si braul si haina intr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul cel coborat din cer
Si-a-nfasurat stergarul, S-a aplecat usor
Sa-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus!
Si-acum a cata oara, Se-aseaza iar Iisus
Prin Duhul Sfant sa-ntrebe pe cei ce-L inconjoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu Gheorghe, stergarul asta seara?
Tu sora Marioara, tu Mircea, tu Mihai?
Frumos va fi odata acolo sus in rai!
Dar azi sunt mii de treburi… Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?
Sunt rani neingrijite, sunt flacari ce se sting,
Batiste-n care lacrimi in taina se preling!
Sunt vaduve bolnave, batrani fara putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mangaiere,
Sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
Sunt suferinzi ce-astepta al Cerului semnal.
Se cere osteneala si jertfa uneori
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori!
Nu manui cuvantul cand harul nu ti-e dat,
Cat matura si acul si rufa de spalat!
Cat lingura in cratiti si roata la fantana,
Ciocanu-n tabla casei si-un gard la vreo batrana,
Sa stai de veghe noaptea, la cate-un capatai,
Sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai,
Sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
- Chiar eu? Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
- Chiar eu? Eu sunt prea tanar, eu stau langa Stapan.
- Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
- Chiar eu? Chiar eu? se-aude acelasi trist raspuns.
Atunci, lasand sa cada cununa Lui si haina
Iubirii fara margini traindu-i iarasi taina
Incet, a cata oara Se-apleaca iar Iisus
Si plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus!
Asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava, Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala astazi, cu propria Sa mana.
Veniti voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau Sange!
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea cu Domnul
Si nu uitati: pe cale orice lucrare-i buna,
Dar cine ia stergarul, acela ia Cununa!

de C.Ioanid

Ø
de esteu la: 07/06/2007 17:06:36 modificat la: 07/06/2007 17:07:53 arata originalul
rezumat: de fapt proza poematica
taguri: Poezii
voteaza:
big
13783
nodes
Ø

o mie de naşteri sunt doar un capăt luminos
pe care ea îl lustruieşte poveştile-i se-nchid în cele
o mie de nume strălucitoare
şi istovită se-ntoarce-n mănuşile chirurgicale

cîinii din curtea spitalului au însoţit-o întotdeauna
lăţosul de berbec bătrîn uitat de fiecare dată
în iarba înaltă pe marginea aleii spumegă-nţelept
mîinile ei citesc solemn din marea poezie

ei dau din coadă el îşi loveşte coarnele de-un stîlp
cînd mîna ei lasă ferestrele deschise
mamele stau cu ochii mari lipiţi de geam
cîinii din curte le scheaună la-ntîmpinare rugăciuni

berbecu-ngenunchează la rădăcina stîlpului electric
cinci lovituri cu sete de berbec în instalaţia de cupru
ascunsă bine în pereţi subit sfîrşită cu becul Tungsram
şoptind acelaşi Fiat lux mamele văd spitalul luminat

aici neamul cîinesc eu-n clan prea bine aşezat
amuşinînd instrumentarul de inox al naşterii
topindu-se după mirosul de viaţă proaspătă
eu pot să-i pierd prosopul ud şi mîinile încă pătate

oraşul nostru s-a reîncarnat aici
cîinii-ăştia ling cu poftă mănuşile chirurgicale
ca pe organul unui zeu imaculat
lumină din lumină chioară nimicul nu se poate pierde

nicicum să fi crezut ea în aşa ceva tristeţii ei nu-i mîrîiau
a pagubă nici nenăscuţii cîini nici nimeni în curtea spitalului
o infirmieră plînge la fiece gură de aer irosită
uitarea nu scrie nici un nume pe nici un stîlp

lumina becului se-mprăştia pe trupul gol
prea aplecat pentru o goliciune
care curgea în apa fierbinte-a vasului
în spate t.v.-ul turuia mesajele fierbinţi

ea a-nmuiat prosopul nu tremuram
în două ore aveam să tai iar fluviul cu roţile de tren
cum numai venele pe seară se dau crestate ştiam
asemănarea-mi ştearsă usucă prosopul goliciunii

pe umeri îmi stătea drept pelerină eu nu mai tremuram
delta în care trupu-mi gol se naşte izbitor
între copaci şi ape ne-ntinate unde sunt cel ce taie spaţii
vag mama încă iese din maternitate

La cina cea de taina, in camera de sus,
Inconjurat de apostoli S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
Pe azimile calde, pe mielul fara vina.
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar, vai, uitase gazda o sluga a trimite:
Un rob sau o copila, ca dup-a vremii lege
Cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
Sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se intrebau in cuget: cum vor sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta privind cu tulburare
Cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba cu soapta lui usoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
- Chiar eu? Nu sade bine, eu doar sunt mai batran.
- Dar tu? Tu, cel mai tanar? - Eu stau langa Stapan…
- Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu? Sunt cel din urma la Domnul, dintre ei?
- Dar tu, ce doar tii punga? Eu am facut de-ajuns:
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns.
- Tu, Toma, nu vrei sa fii tu oare cel ce spala?
- Sunt trist!… se lupta-n mine o umbra de-ndoiala.
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu?… Dar tu…
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: NU!
Atunci lasandu-Si braul si haina intr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul cel coborat din cer
Si-a-nfasurat stergarul, S-a aplecat usor
Sa-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus!
Si-acum a cata oara, Se-aseaza iar Iisus
Prin Duhul Sfant sa-ntrebe pe cei ce-L inconjoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu Gheorghe, stergarul asta seara?
Tu sora Marioara, tu Mircea, tu Mihai?
Frumos va fi odata acolo sus in rai!
Dar azi sunt mii de treburi… Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?
Sunt rani neingrijite, sunt flacari ce se sting,
Batiste-n care lacrimi in taina se preling!
Sunt vaduve bolnave, batrani fara putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mangaiere,
Sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
Sunt suferinzi ce-astepta al Cerului semnal.
Se cere osteneala si jertfa uneori
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori!
Nu manui cuvantul cand harul nu ti-e dat,
Cat matura si acul si rufa de spalat!
Cat lingura in cratiti si roata la fantana,
Ciocanu-n tabla casei si-un gard la vreo batrana,
Sa stai de veghe noaptea, la cate-un capatai,
Sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai,
Sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
- Chiar eu? Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
- Chiar eu? Eu sunt prea tanar, eu stau langa Stapan.
- Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
- Chiar eu? Chiar eu? se-aude acelasi trist raspuns.
Atunci, lasand sa cada cununa Lui si haina
Iubirii fara margini traindu-i iarasi taina
Incet, a cata oara Se-apleaca iar Iisus
Si plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus!
Asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava, Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala astazi, cu propria Sa mana.
Veniti voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau Sange!
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea cu Domnul
Si nu uitati: pe cale orice lucrare-i buna,
Dar cine ia stergarul, acela ia Cununa!
de C. Ioanid

Nu ştiu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu ştiu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.

Nu ştiu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.

Nu ştiu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt, departe.

Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Şi cu ce fel de salivă
Ai amestecat şi-ai frământat huma-mi?

De nu ştiu ce am
Că exist,
Nu ştiu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.

(Ceva ca rugăciunea - Marin Sorescu )