vazduh

Draga Vim.
Ai dreptate, numai crestini ortodocsi, cred in vamile vazduhului. Problema e ca sint adevarate si nu sint povesti.Daca citesti carti ale Parintelui Cleopa or Arsenie Boca si multi alti o sa te convingi ca ele exista si la fiecare vama cei rai asteapta sufletul omului care nu si-a spovedit pacatele

eu sunt vazduhul
ti-am raspuns printre
ulucii protejati de zapada
neintinata

intreaba-ti amintirile
cum ma respirau la drum de seara
cand alergai cu genunchii juliti
dupa cate-o minge
batand berbunca-n lung
si-n lat

eu sunt orizontul
linie neintrerupa intre dimineata si noapte
ca un fel de pact semnat
de soare
de luna
fara plata fara rasplata
cat ca sa tie lumii echilibru

intreaba-ti rasuflarile
pierdute-n plete rostogolite peste umeri neatinsi
peste brauri necurpinse
peste obraji nemangaiati
cum ma alungau
de teama sa nu le dezvalui identitatea

eu sunt bruma
de speranta ce a ramas atarnanda
intre doua dimineti furate
cu obraznicie
pentru ca fara ele
ochii i-ar fi ramas goliti de lacrimi
precum firele de iarba
de roua.

intreaba-ti lacrimile
uscate de-acum de prea multa infricosare
ramase neprelinse
peste pometii coltosi
de-nflamanzire, de dor, de temeri.

Cu gleznele julite, eu te pîndesc cînd treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cîte le-ncap ochii spre ea,
si vor zbura fîlfîind, cînd ai sa vii,
pîna-n piscul vazduhului cu o stea.

Vor ramîne prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
stîrnind margeanele domoale
si corzile.

Uite, epava corabii lui Simbad, marinarul
cu un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un vîrf înjungie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.

Îti daruiesc o stea de mare, un crab si un delfin!
Adu-i în spinare pîna la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul întins, sa-ti mîngîi chipul.


sanjuro

vazand la PROTV International o "pauza" cu imagini din Ceahlau si mi-am amintit de superba poezie a lui Cosbuc:

Vara

Priveam fãrã de tinta-n sus...
Intr-o salbatica splendoare
Vedeam Ceahlaul la apus,
Departe-n zari albastre dus,
Un urias cu fruntea-n soare,
De paza tarii noastre pus.

Si ca o taina calatoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Si n-avea aripi sã mai zboare !

Si tot vazduhul era plin
De cântece ciripitoare.
Privirile de farmec bete
Mi le-am întors catre pãmânt
Iar spicele jucau în vînt,

Ca-n hora dup-un vesel cînt
Copilele cu blonde plete,
Când salta largul lor vestmînt.
In lan erau feciori si fete,
Si ei cântau o doinã-n cor.

Juca viata-n ochii lor
Si vintul le juca prin plete.
Miei albi fugeau cãtrã izvor
Si grauri suri zburau în cete.

Cit de frumoasa te-ai gatit,
Naturo, tu ! Ca o virginã
Cu umblet drag, cu chip iubit !

As vrea sã plâng de fericit,
Ca simt suflarea ta divina,
Ca pot sã vad ce-ai plasmuit !
Mi-e inima de lacrimi plina,

Ca-n ea s-au ingropat mereu
Ai mei, si-o sã mã-ngrop si eu
O mare e, dar mare lina --
Natura, în mormintul meu,
E totul cald, ca e lumina !

Despre originea omului
Sursa: Isabela Iorga
Data: 06.01.2003

La Annunaki (Nephilim) s-au descoperit cateva tablite sumeriene, continand un text foarte curios pentru noi, prin informatia pe care o transmite. Aflam ca, acum 450 000 de ani a aterizat pe Pamant o civilizatie sosita din Constelatia Taurului, roiul Hyadelor, pentru a-si salva planeta. Au extras de pe planeta noastra cantitati de aur si alte materii prime ce le erau necesare pentru atmosfera lor. Ei sunt cei care raman aici si vor intemeia o supercivilizatie pe care noi o cunoastem sub denumirea de Sumer. Ceea ce se cunoaste eronat este spatiul in care aceasta civilizatie a sosit si a intemeiat prima sa tara. Multi afirma ca civilizatia sumeriana a aparut dintr-u inceputuri pe teritoriul cuprins intre Tigru si Eufrat, in vechea Mesopotamie, insa nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si voi incerca sa demonstrez si de ce, studiind chiar documentele vechi sumeriene.

Aceasta civilizatie intemeiata de catre extraterestrii din Constelatia Taur (steaua Aldebaran), a aparut pe teriroriul vechii Hiperborea, in zona actualilor Carpati. In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se afirma initial ca ar fi fost “importate” din Sumer, dar dupa ce sunt verificate si datate la Moscova, concluziile vor fi altele. Tablite de acelasi tip se vor descoperi ulterior celor de la Tartaria in zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii. Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca sumerienii au migrat din zona carpatica, ducand cu ei o scriere deja cunoscuta. In sprijinul afiramatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul peninsulei balcanice( Geto- Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea “Istoria ceasurilor” pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica. Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara montana sau submontana. Datarile cu carbon radioctiv(C 14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu 2 milenii decat cele din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria, localitate pe care am identificat-o cu prima resedinta regala din lume, atestata in Lista din Larsa, cuprinzând "Regii care au domnit inainte de Potop", sub denumirea de Badtabira (BA/b/-D/u/-TI-BIR-A/ = "Asezarea de la poarta de acces a celui care vorbeste, conduce si traieste in casa de lânga apa" - v. Mures), este mult mai vechi decat cel descoperit pe placutele din Sumer.

Desi s-a realizat o "citire" si traducere a semnelor de pe aceasta tablita, la o "recitire" in sensul invers al acelor de ceasornic am identificat: BAB-SARRU / RABU-DU-KI-USU-EN / ZU-GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU / ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA, pe care le traducem prin: "Poarta de acces a marelui rege cer conduce cele patru districte ale tarii puternicilor zei al Lunei si Focului, a protectorilor care slujesc masa mare pentru jertfele inchinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) si renumitului zeu al Lunii din nord, cel care face sa prospere mâncarea si bautura, dupa disparitia celor doi zei si doua zeite (Igigi)". Pe aceleasi tablite de la Tartaria, s-au gasit scrise cuvintele: “BAB"=Poarta" (intrare-iesire), evidentiata prin "orificiul" realizat in tablita, acolo unde, de fapt trebuia sa fie "fata omului", SARRU-RABU = "Marele rege", un titlu, o demnitate, evidentiata prin "tichia regala", iar prin asocierea termenilor BA/b/-SA/rru/-RABU a rezultat Basaraba, apelativul remarcabilei dinastii regale din spatiul carpato-danubiano-pontic, astfel atestata si ca prima dinastie regala din lume. Orasul Badtabira, cum se numea atunci Tartaria, era resedinta reglui ENMEENLUANNA (EN-ME-EN-LU-ANNA = "Domnul preotilor, cel care proclama transformarea in mod miraculos a lucrurilor inconjuratoare de omul Cerului"). In aceasta tara sunt pomeniti a fi aparut, (tot pe tablitele de la Tartaria), “Cei sapte zei - IGIGI" (I-GIGI/ru/ - "Umbrele oamenilor rai, demoni, de lânga râu", v.Mures), fiii lui AN si stramosii lui Anu, descrisi ca niste demoni cu infatisare monstruoasa.

Am prezentat cateva dintre informatiile existente pe placutele de la Tartaria fiindca legatura dintre ele si ceea ce voi expune ulterior este fantastica. Concluzionand datele expuse mai sus si care sunt imposibil de contestat, fiind autentice si provenind din cea mai directa sursa, aflam ca pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic a existat o civilizatie de “zei”, ai “lunii si ai focului”, o tara mare, care cuprindea patru districte si avea capitala in orasul Badtabira (Tartaria), condusa de catre regele ENMEENLUANNA. Aceasta tara va ramane consemnata in documente sub numele de Tara LUANNA sau Tara regelui AN. Cu toate acestea, el nu a fost primul rege al tarii, ci tatal sau, regele ANU, asa cum ne-o confirma si scrierea de pe placute: “fii lui AN si stramosii lui ANU”. Ei au intemeiat cea mai veche dinastie regala cunoscuta pe pamant, de pana acum, cea numita a Basarabilor. Aceasta Tara, LUANNA sau a lui ANU, se intindea in NV tarii noastre, in munti.

In “Legenda lui Ghilgames”, epopee sumeriana, se povestesc intamplari din timpul domniei regelui Anu si a potopului care a avut loc atunci. Dar pana sa se produca potopul, mai precis pana sa fie provocat de catre extraterestrii din Tara LUANNA, au avut loc mai multe evenimente importante care au determinat, in final, luarea fatidicei hotarari. Pentru a ilustra cat mai corect si clar evenimentele acestea, voi apela la celebra lucrare, despre care nu se poate afirma ca a fost falsificata. In mit ni se povesteste cum au decis “zeii” sa creeze o noua fiinta si cum au si creat-o. Ea este numita Enkidu in povestire, iar in Biblie se va numi Adam ( insotit de catre Eva, consoarta lui). Toate aceste denumiri nu reprezinta nimic. In epopee, fiintei nou create trebuia sa i se dea un nume, in Biblie s-a tradus gresit ceea ce dorea sa se exprime initial. Adam reprezinta denumirea AND-ului pe care noile fiinte il aveau, iar Eva, care in ebraica se traduce prin HAVVA=viata, reprezinta viata fiintei create. Adam si Eva inseamna impreuna AND-ul si VIATA, deci o noua fiinta, viabila, cu ADN-ul uman actual si care a fost creata pe cale genetica, de catre extraterestrii.

Noile fiinte au fost create din ordinul regelui ANU, dar au fost “plamadite” de catre zeita Istar, fiica regelui Anu si nu aratau precum arata omul in prezent, ci, dupa cum ne informeaza epopeea, omul nou era: “o fiinta de-o putere coplsitoare, cu trupul invelit in par, asemeni fiarelor din codri”, “un urias”, care, dupa ce “a imbratisa-o pe frumoasa din Uruk, “si-a pierdut din vlaga”, “fiarele au fugit de el, simtind ca nu mai e de-al lor” si el “s-a facut mult mai chipes si mintea i s-a limpezit.”Observam ca primele fiinte, create pe cale genetica, erau mai putin aspectuoase dar foarte puternice, forta lor bruta fiind prinicipala trasatura care ii interesase pe creatori inca de la inceput, ele urmand a fi folosite in muncile cele mai grele, aidoma sclavilor si totodata, li s-a fixat prin informatia din AND si o limita de viata, de 120 de ani pamanteni. Noile fiinte nu gandeau si nu stiau sa se reproduca ( aceasta idee o regasim si in Biblie, cand ni se spune ca Adam si Eva nu se impreunasera,“nu gresisera” si nu gustasera din “Pomul cunoasterii binelui si al raului”, adica nu incepusera sa gandeasca si, drept consecinta a acestui fapt, nu se bucurau de liberul arbitru, pentru a face diferenta dintre bine si rau). Odata ce aceste fiinte incep sa se reproduca, vor apare modificari in natura fiintei lor, atat de ordin fizic, cat si intelectual. Se pare ca urmasii “primilor creati” sunt fiinte cu un aspect fizic placut, pierzandu-si blana de pe corp, mai slabe ca putere fizica decat stramosii lor, dar cu o minte mai “limpede”, adica mai buna.

Totul ar fi fost bine si frumos daca unul dintre fii regelui, ( acestia erau Enki, zeul intelepciunii, numit si EA si Enlil, zeul vazduhului, numit si EL), Enki sau EA, nu s-ar fi revoltat impotriva tratamentului animalic si fara de mila aplicat noilor fiinte. El le va invata sa se reproduca si ii va invata sa gandeasca. Din acest moment, noile fiinte vor gandi si se vor inmulti independent de vointa creatorilor, dar mai ales, la un moment dat se vor ridica impotriva acestora si a modului in care erau tratati.

Care va fi reactia extraterestrilor? Ce se va intampla? Din mit aflam ca regele a convocat un consiliu, o adunare, in orasul Suruppak, unde s-a discutat foarte aprins despre transformarea suferita de catre fiintele create spre a le deservi intereselor proprii si s-a propus ca toate aceste fiinte revoltate si neascultatoare sa fie innecate printr-un potop, hotarare pe care regele Anu a aprobat-o in final. Prin decizia de a face sa dispara toate fiintele create de ei si pe cele nascute din acestea, extraterestrii au dorit sa distruga urmele si efectele unui experiment genetic, care, din punctul lor de vedere, se soldase cu un esec, ceea ce au si facut. In epopee, zeita Istar, fiica regelui Anu, care face o multime de rautati, urmarind rezultatele potopului la a carui producere consimtise, se inspaimanta:” De ce-am vorbit atat de crunt in adunarea zeilor? Tocmai eu care-i zamislisem pe pamanteni, prin voia mea, i-am lasat prada apelor, fara sa misc macar un deget, ci apasandu-i cat mai mult”. Potopul provocat va fi cu mult mai puternic decat preconizasera “zeii” : “Prapadul se-ntinsese atat, ca nu mai putea fi oprit. Insisi zeii se-nspaimantara de ce dezlantuisera si se uitau din inaltimi, fara sa stie ce sa faca si cum sa le poata opri.” Cat de clar precizeaza mitul lui Ghilgames faptul ca potopul a fost provocat de catre extraterestri si mai ales ca proportia si urmarile sale au fost calculate gresit de catre acestia…

Zeul EA ii informeaza pe oameni (“fii lui Cain”) despre iminentul eveniment si Noe, care in mit se numeste regele Ziusudra, va pleca pe mare si se va salva, el impreuna cu toata tara sa, adica impreuna cu toate fiintele de felul sau, urmasii sai. Zeul EA va fi considerat tradator si damnat de catre neamul sau, urmand ca persoana sa-i fie acoperita de rusine, blamata, creindu-i-se in mod voit un renume malefic si devenind in constiinta omenirii acel “Sarpe” care i-a ispitit pe oameni sa greseasca, Diavolul biblic. Acest personaj apare in Biblie sub forma sarpelui care a ispitit-o pe Eva sa muste din mar, deoarece el era conducatorul unei fratii, a unei societati numita Fratia Sarpelui si, probabil era apelat cu titlul de “Sarpe”, dar Enkil nu a facut altceva decat sa ia apararea unei fiinte slabe si sa o ajute. Dupa Potop, o parte din locuitorii din aceasta zona vor migra spre un alt teritoriu, intemeind Sumerul.

Acestea sunt pe scurt evenimentele care s-au petrecut in acele timpuri, pe teritoriul Carpatic, iar faptul ca Potopul biblic s-a pornit aici poate fi explicat precis si clar. In civilizatia sumeriana ni se vorbeste despre cei opt regi care au domnit inainte de potop, pentru un timp de 241 200 de ani si despre dinastiile Ur, Kis, Uruk de dupa potop, cu regii lor, care au domnit pentru perioade de 177 de ani, 24 150 de ani, 3 luni si 3 zile si jumatate, 2300 de ani, iar dupa dinastia lui Uruk, urmand alte dinastii pe care nu le mai cunosc. Aflam ca din momentul sosorii extrterestrilor si a instalarii lor in Tara LUANNA, acum 450 000ani si pana la Potop s-au scurs 241 200 de ani, timp in care fiinte creata pe cale genetica a avut timp sa evolueze, sa devina independenta fata de creator, ca specie si organizare sociala si chiar sa se ridice impotriva acestora. Facand un calcul ar insemna ca acum 208 800 ani a avut loc marele potop. Data aceasta concorda cu data la care s-a produs cel de-al doilea cataclism din istoria Atlantidei, adica acum aproximativ 200 000 de ani ( primul avand loc acum aprox. 800 000 de ani, cel de-al doilea, acum aprox. 200 000de ani, iar ultimul, prezentat ca fiind un mare potop, acum 11 000 de ani). O prea mare coincidenta, nu-i asa? Potopul declansat de catre extraterestrii din zona muntilor Carpati a afectat foarte puternic Atlantida, determinand plecarea unei populatii numeroase de pe insulele ei, spe alte zone de pe glob. Despre migratia atlantilor si despre conflictul iscat intre ei, extraterestrii si fiintele nou create vom vorbi cu o alta ocazie.

Sper ca am reusit sa va conving de veridicitatea celor mai sus prezentate sau daca nu, cel putin sa va provoc sa cercetati singuri.


http://www.rufon.org/articol/16/


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

*
Semnul infinitului din inima
isi leapada crusta
sta sa se preschimbe-n cuvant

Mi-s umerii slabi
si mainile pline de vant.

**
Du-te,te du,
intarziatul meu Domn
eu am sa vin dupa tine
pe drumul din somn
ia cu tine comorile
si-nchide toate cararile
mai este un tarm pe
care vreau sa-l ajung
mai este-un amurg
pe care vreau sa-l inund
eu mai raman sa ma cern
cu smeritele frunze
pe fruntea adormita
a mumelor lumii
du-te, te du,
intarziatul meu Domn,
n-ai grija
te voi ajunge-ntr-o noapte
pe drumul din somn.
***
Asa cum stai
cu fruntea lipita de cer
rasuflarea ta abureste cu nouri albi
vazduhul
ce s-or fi mirand cei de pe lumea cealalta
de cuvantul Dumnezeu
scrijelit de degetul tau,
cititndu-l invers,
neintelegendu-i sensul.
****
Iubeste-ma ametitor ca vantul
si rupe-mi zagazurile
sa cad din nou in cer
din leaganul tandru
al bratelor tale
si daca lovindu-ma cu tampla
de o stea abia nascanda
eu ma voi pierde de tine-n milenii
cu lacrima-nghetata
in ochiul meu stelar
tot voi mai trece
prin fata ferestrei tale luminate
ca o cometa
odata la un milion de ani.
*****
Asa cum iti reversi in mine
nefiinta
purtandu-ma ca pe-o corabie
in vesnicie
si-mi infloresti pe trup
manunchiuri mari de lotusi
pe frunte
aurore
asa cum treci din tine
in mine
parca ai fi Dumnezeu
generos scufundat
in creatie.

Iar cea mai iubita poezie cu adevarat este Luceafarul de Eminescu. Nu cred ca poate fi o alta mai frumosa si mai profunda decat aceasta.
Am invata-o cand eram in scoala primara. Este singura poezie pe care mi-o amintesc perfect.
redau un fragment:
"Porni Luceafarul
cresteau in cer a lui aripe
si cai de mii de ani treceau
in tot atatea clipe
un cer de stele dedesubt
deasupra cer de stele
parea un fulger ne-ntrerupt
ratacitor prin ele."

Absolut perfect.
Marturisesc ca am citit multi alti poeti mari, Rilke,Goethe,Milton, Elitis, Elias Canetti, Puskin, Esenin, Beaudelaire, s.a., insa nimeni nu mi s-a parut a fi perfect ca Eminescu. Un alt poet pe care-l iubesc este Lucian Blaga.

"...amandoua elementele constitutive ale omului (si trupul si sufletul) vor fi partase invierii de apoi si judecatii."

- Conceptia mea personala despre combinatia trup-suflet si despre inter-dependenta acestora este expusa in comentariul meu "Pt. hgrancea,
#13614, by Paianjenul on Fri, 09/04/2004 - 20:08" in contextul subiectului "SUFLETUL" (vezi: http://www.cafeneaua.com/node/view/1245)


"...trupul va capata caracteristici spirituale (fiind patruns de spirit) intocmai ca si trupul Domnului dupa inviere, un trup care poate trece prin usile incuiate si in acelasi timp sa fie pipaibil de mana Apostolului Toma. Faptul ca a mancat si a baut in fata ucenicilor Sai dupa inviere vad ca nu mai are nici o relevanta."

- Dupa toate aparentele trupul lui Isus de dupa inviere era constituit dintr-o forma de materie diferita de cea a trupului Sau de dinainte de inviere... si nu stiu daca la inaltare, dupa parasirea atmosferei terestre, Isus avea tot acelasi trup - trupul in care inviase...

La a doua venire "pe norii cerului", Isus nu va cobori pe pamint, ci dreptii inviati in trupuri "nesupuse putrezirii" Il vor intimpina in vazduh, si impreuna se vor intoarce in ceruri unde vor ramine pina dupa curatirea prin foc si re-crearea Pamintului, rastimp in care dreptii isi vor pastra trupurile dobindite la inviere. Daca ei isi vor pastra aceleasi trupuri si dupa intoarcerea pe Noul Pamint, nu stiu...

Lacrimi si suspine
Izvor nesecat
Dau ratiunii libertate
Si-ti spun:
Deznodamantul ii departe!

Si daca...
Pe tarmul tropical
Din spuma valurilor, poate
Si din vazduhul plin de nori
E-un curcubeu
Trasat de noi
Iubirea, dispersand-o-n doi.
Si dintr-o dat,
Se lasa noaptea...
Ai fi in stare sa ma crezi?

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

1937

1. ecumenism,
2. vamile vazduhului?

din putinul ce-l cunosc in ale religiei, am sentimentul ca aceste "vami ale vazduhului" sunt numai in religia ortodoxa. e adevarat? si acest obicei de a trece prin mai multe intersectii (parca 9 la numar, daca-mi amintesc corect) cand este condus decedatul pe ultimul drum... si aruncatul de maruntei in fiecare intersectie ..ca sa aiba cu ce plati vamile pana la Sfantul Petru. nu am mai auzit povestindu-se despre un astfel de obicei la altii.
hm...vorba noastra din batrani "cate bordeie atatea obiceie" se aplica la nivel de neam, in cazul asta... (oare? crezi asta?)

Cred ca ecumenismul e o idee frumoasa, dar este imposibil de pus in practica. Dovada ca este cam un secol de cand a inceput miscarea ecumenica, iar rezultatele sunt nule. Cum s-ar putea intelege Biserica Ortodoxa cu protestantii, cand diferentele de dogma sunt atat de mari? Singura cale valabila ar fi sa renunte ei la prostiile si inovatiile lor si sa se intoarca in sanul Bisericii. Dar vor ei asa ceva? Ma tem ca nu...
In privinta vamilor vazduhului, nu prea stiu ce sa cred. De fapt, nu cred ca este atat de important sa stim exact cum se intampla lucrurile cu sufletul dupa moarte, adica detaliile "tehnice". Stim pe baza caror principii vom fi judecati, si asta este ceea ce conteaza. Modul in care se face judecata, si cine o face, astea conteaza mai putin.

nasicule!

ce faci? ai terminat lucru? unde-s puii? i-ai hranit si le-ai dat drumu' in vazduh?

scriu aici un articol al lui andrei plesu, apropo de imaginea noastra, a tuturor, ca romani...sper sa va placa daca nu-l stiati deja..:)
"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela
Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase,Constantinescu
si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat. Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori,
postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor - reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

Andrei Plesu in "Jurnalul national"

... la barul din colt. Acolo dau intotdeauna de oameni necunoscuti, de care ma despart catre dimineata in cele mai stranse relatii de prietenie. Cu limba grea si inima plina de intentii bune, ne promitem reciproc sa ne cautam, evitand in graba sa facem schimb de numere de telefon. Uneori consideram si numele intreg ca lipsit de importanta. Intr-o prietenie atat de stransa, ce mai conteaza nume sau numere?

Dar - daca nu sunt indiscret - ce prieteni sunt cei care te parasesc?
Si de ce esti disperata?

O oarecare insemnatate are intrebarea a doua, pentru ca exista o deosebire intre un motiv de disperare ca: "Nu putem determina pamantul sa se opreasca macar o clipa, atat cat mi-ar trebui pentru ma contopi cu raza de soare de pe obrazul palid al vazduhului...?" si un motiv de disperare ca: "Am copii, mi-am pierdut serviciul, am ramas cu doua chirii in urma - la a treia ma scoate proprietarul din locuinta - si de trei zile mi-e foame...".

Daca prima varianta constituie un motiv lesne de inteles pentru orice prieten cat de bun de a parasi pe lunaticul cu pricina, al doilea motiv nu este un motiv pentru un adevarat prieten de a da bir cu fugitii. Cine face asa, n-a meritat oricum atributul de prieten.

“… exista o deosebire intre un motiv de disperare ca: "Nu putem determina pamantul sa se opreasca macar o clipa, atat cat mi-ar trebui pentru ma contopi cu raza de soare de pe obrazul palid al vazduhului...?" si un motiv de disperare ca: "Am copii, mi-am pierdut serviciul, am ramas cu doua chirii in urma - la a treia ma scoate proprietarul din locuinta - si de trei zile mi-e foame...".

Daca prima varianta constituie un motiv lesne de inteles pentru orice prieten cat de bun de a parasi pe lunaticul cu pricina. …”

user ‘latu’, de ce ti se pare primul motiv ‘lesne de-nteles’ si-al doilea de-a dreptul condamnabil?
stii dumneata pretul unei raze de soare si cati oameni sunt pe lumea asta care-ar manca bucurosi posmagi toata viata sa fie macar o zi luna iar?

Uite io, ca sa dau un exemplu: am petrecut o ora scribaluind la un mail pe care nu l-am trimes si stiind ca nici nu-l voi trimete si inca o ora cu nasu lipit de geam, aburindu-l cu rasuflarea, doar asa, sa vaz cum cade ploaia si sa-mi imaginez ce cool ar fi sa ma pot scurge si yo-n locuri nevazute, de cate ori am chef.
mi-am facut scrum mancarea-n timp ce scriam tampenii si-acu’ n-am ce hali, intrucat nu m-am putut duce-n timp util la magazin, caci am recetit toata noaptea o carte despre ras_uitare praga_si_tamina (ori mai curand invers) si m-am trezit in crucea zilei, tehuie de cap da’ fericita.
Ce mananc io azi in loc de pastrav la cuptor?
O cana de cafea cu lapte, trei felii de paine prajita cu unt (bleah), niste turta dulce, o duzina de mere (dintre care patru coapte cu unt si scortisoara), o alta cana de cafea ca noaptea (dar fara luna), doi litri de borsec, o juma de pahar de orangina si-un ou fiert, gol, ca nici paine n-am.

In mod curios, daca strig mi se umple casa de prieteni gata sa ma hraneasca.
N-o fac, oricum as muri de foame – nici unul n-ar sti sa-mi aduca raze.

Nu-ntelegeti nimica?
mi-ati face mare cinste daca m-ati parasi, ‘nainte de-a arunca cu rosii…: )

place baru'.....Scaunele alea 4 imi stirnesc imaginatia...:))Muzica la bar,zornait de pahare,dopuri in vazduh si parfum de iperita si roze......
Open for friends.....

esti optimist, daca ai impresia ca e posibil. eu nu cred ca se poate asa ceva! adica sa treci din lumea virtuala, in cea reala. sa faci pasul cu pricina iti trebuie mai mult decat "curiozitate". iar conversatiile cu oameni pe internet se nasc din curiozitate, nu? pai vezi? baza de pornire nu e suficient de solida.hai sa-ti spun o poveste... mie imi place sa spun povesti, cand si cand. deci, listen:

au fost odata ca niciodata un baiat si o fata. baiatul purta pantaloni in carouri, camasa in dungi si cravata cu romburi. fata purta un sarafan de stamba, bluza inflorata si dresuri de PNA. intr-o zi dau unul peste altul pe o alee...bang, cap in cap se lovesc! se uita curiosi unul la altul, isi cer scuze pe aceeasi limba si pleaca fiecare in treaba lui. cu un simplu click pe o masinarie a timpului, aleea dispare, baiatul si fata asijderea, viata merge mai departe.
dupa cateva zile, un noua intamplare are loc si cei doi iata ca se nimeresc iara pe aceeasi alee. intra ei in vorba, incet , incet... frângându-si palmele de jena, ori ascunzandu-si ochii sub priviri in pamant. vorbele sunt stopate de acelasi click pe aceleasi masinarii ale timpului. aleea dispare de fiecare data, luand cu ea si cuvintele lor.
timpul trece. aleea devenise de-acum un loc de intalnire, nerostit. vorbele zburdau in vazduh precum farfuriile zburatoare. o noua lume era inventata. lumea cu o singura alee...
din pacate, o vorba rostita si uitata a picat pe neasteptate si a sapat o prapastie imensa chiar in mijlocul aleii. distanta dintre baiatul cu pantaloni in carouri si fata cu bluza-nflorata a devenit deodata atat de mare, incat vorbele s-au pierdut pe drum, iar lumea cu o singura alee s-a naruit.
_________________________________________________________
"iau viata in piept, vânez bucurii, caut raspunsuri, alung dureri..." (Marita Golden)

Omul bun este cel care iubeste cu adevarat viata..cel care iubeste soarele si luna la un loc,cel care iubeste si primavara si toamna,cel care iubeste albul si negrul si reuseste sa ia exemplu de la toate.om bun este acela care stie sa pretuiasca orice minune, om bun e acela care vrea sa faca numai bine.din pacate,om care sa fie numai bun nu exista caci chiar daca iubeste albul,iubeste si negrul si chiar daca e speranta,e si dezamagire.om bun insemna sa sti cand sa te opresti si om bun e ceea ce aduce zambetul pe fata celor mai nenorociti dintre noi.om bun este cel care respecta totul,de la furnica ce i-a taiat calea pana lo norul alb si pufos din inaltul vazduhului....

deshert sa fie si soare torid... ca sa infloreasca toti cactusii si sa se ofileasca plantele carnivore.
stii cum se zice... sa fi putut sa multumesc toti mesenii, as fi fost un lautar perfect. dar nu perfectiunea o cautam noi, cei ce ne punem gandurile in versuri... noi doar slobozim cuvintele in vazduh, ochi sa se minuneze, guri sa se deschida, suflet sa se usureze...

mai stai lelita pe la noi, lelita Ioana....
___________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...