veata in ocii unui copil

Un copil crescut doar de mama nu cred ca este un handicap pentru copil. Mai mare este handicapul daca copilul creste de ambi parinti intr-un mediu cu certuri, batai si atmosfera incarcata.
Eu imi cresc sigura copilul de la varsta de 6 luni. Acum are 11 ani, este un copil educat cum ar fi face sport, picura mergem impreuna la teatre , concerte si la noi in casa este numai veselie si o atmosfera foarte placuta. Copilul meu este constient ca trebuie sa lupte in viata, sa invete sa demonstreze ca poate si singura. L a scoala la fetita, in casa sunt cam 8 copii din 20 care traiscu numai cu mama, ei discuta foarte mult pe aceasta teme, intre ei prieteniile sunt mai puternice si chiar ii compatimesc pe copii la care tatal lor este un betiv sau un puturos care nu munceste.

Eu:romana,franceza,engleza foarte bine,binisor italiana si greaca,biigui maghiara sh'atat ca nu ma mai credeti daca va spun ca stiu si putina germana cit sa gasesc drumul sau sa nu mor de foame pe strasse cu banii in mina! Sotia:romana,franceza,engleza,italiana,spaniola daca nu perfect..cel putin lipsa citeva virgule pe ici pe colo!
Copilul 2 ani si incepe sa vorbeasca!
Problema:La gradinita e franceza,acasa eu romana,sotia engleza. Cum sa fac sa il inteleg ca el vorbeste limba de bebelusi pe care numai el o intelege aceeasta fiind o amestecatura d tot ce aude de peste tot?
Ajutor!:))

Copilul meu vorbeste si romaneste cu toate ca locuim in strainatate.In primul rind copilul vorbeste limba mamei si cum eu sint romanca va dati seama ce limba vorbeste el.

Eu eram doar un copil inainte de 1989, asa ca nu as putea face o analiza obiectiva acelor vremuri, insa imi aduc aminte cu placere de doua lucruri (desi s-ar putea ca acestea sa fie putin distorsionate):
1. Oamenii erau mult mai zambitori, mai lipsiti de griji. Duminicile strandurile si parcurile erau pline de oameni; muntele si litoralul erau pline de romani care isi puteau permite un concediu. Azi, daca te uiti la lumea care trece pe langa tine observi multi oameni incruntati si ma trist este ca vezi foarte multi tineri incruntati.
2. In vizitele, excursiile care le faceam prin tara, orasele erau mult mai curate si existau chiar flori plantate prin parcuri si zonele verzi. Astazi acestea au disparut cu desavarsire, putand a mai fi gasite in fata primariilor si prin parcurile de langa acestea. Daca cumva te-ai indepartat de centru... risti sa fi ingropat in gunoaie. Nu cred ca inainte romanul ar fi fost mai bine educat din punct de vedere ecologic, dar nu existau flacoane PET si resturi de ambalaje din plastic care sa domneasca pretutindeni... macar existau toalete publice care functionau la un pret accesibil tuturor.

Din fericire, un copil nu este un recipient care, odata umplut, refuza ulterioare adugiri raspunzind cu datul pe afara a continutului. In acest sens consider ca tot ce stim, ca parintzi, ca tot ce simtzim, ca oameni, se poate da mai departe copiilor. Nu indesa, ci oferi. In cazul particular al limbii romane, cunoasterea ei ushureaza intzelegerea altor limbi, fiind ea un incredibil cocktail, si deschide mintea, precum orice alta limba. In ceea ce ne priveste (cuplu ro - ro), a insista putin in privintza invatzatului limbii materne a sfirsit prin a ne penaliza, fiind acum obligatzi sa recurgem la engleza pentru a discuta argumente pe care fetitza noastra, nascuta in occident in urma cu 10 ani, nu trebuie sa le capteze :) Asta ca sa nu mai vorbim de o sumedenie de carti din biblioteca pe care sper sa le poata aborda intr-o zi, de comunicarea cu bunicii din Romania care ne viziteaza regulat, de prietenii romani cu care vorbim doar romaneste, etc. Fara a recurge la ore dedicate limbii, fara carti de gramatica, dar mentzionind in raspunsul la fiecare intrebare "ce inseamna cuvintul X" (X fiind in italiana) ca in romaneste X se spune Y, in franceza Z s.a.m.d., ceva se zideste, zi cu zi.

si eu eram doar copil... si imi aduc aminte de cozile ordonate de la portocale ...Oare ajunge? oare nu ajunge???

Dar intre timp am crescut asa ca am avut ocazia sa primesc pe bon:
1) cate un kil de carne pe an ... de 1 mai si de 23 August
2) doua kile de cartofi pe luna
3) un sfert de pachet de unt ( adica 50 de grame)
am avut ocazia :
4) sa-mi hranesc copilul la lumina lumanarii
5) sa fiu fericita cand gaseam cu pile lapte praf la farmacie ca era pe repartitie
6) sa fac bisnit in parcare cu sarbii care aduceau alimente pentru nou sascuti ca in alimentara nu gaseai cateodata nici macar clasicul gris
7)...

Sa mai adaug si altele...

poate dar altadata

n-am ce regreta, eram copil si nu realizam ce se intimpla, ma intreb acum insa sub se regim suntem,ati fost cumva la sate sa vedeti cum se cultiva pamantul? acum mor multi si nici macar nu inteleg de ce in timp ce alti isi cladesc la propriu palate

Mai stii cumva care sunt valorile din Romania? Si eu am fost crescuta in cultul valorilor , al istoriei, al eroilor romani, si ma gandesc cu placere la ceea ce am invatat in Romania. Din pacate astea nu prea tin de foame, nu prea tin de cald, nu tin de masina, nu tin de casa. Si s-au cam pierdut, scoala nu mai este scola, droguri sunt peste tot iar relatiile intre tineri sunt departe de ceea ce era acum 10 ani.
Si nu te supara dar America nu inseamna suburbiile Chicago-ului, nu inseamna Washington, nu inseamna Los Angeles sau San Diego, nu inseama New York. Incearca sa gasesti un alt loc in care sa traiesti si atunci ai sa intelegi ce este America si poate chiar sa intelegi de ce americanii din statele centrale l-au votat pe Bush. Am norocul sa traiesc intr-o localitate dintr-un stat din zona de miljoc si ma simt excelent, stiu ca imi pot creste copilul in liniste , ca pot sa-i ofer o viata buna, sa il pot invata fara teama valorile romanesti, stiu ca alorile pe care le-am adus aici sunt apreciate si mai stiu ca pot sa plec de acasa si sa-mi las usa deschisa fara teama. Imi pare rau ca ai descris o America rea, urata, hidoasa chiar. Ai uitat de restul atat de mult bun de aici. Mai bine incearca sa iesi de unde ai intrat!!!!!!!

Ma apropii de colinele copilariei mele si simt emotia, nostalgia, ca de fiecare data. Acum imi amintesc de o iarna geroasa... inghetase bocna lacul de langa satul bunicilor mei, iar eu tocmai primisem o pereche de patine. Tare mult imi doream sa plutesc pe gheta, asa ca, dupa ce m-a infofolit bunica intr-o broboada maronie, sa nu-i inghete gatul si urechile copilului, am fugit spre lacul inghetat. Acum, cand ma gandesc, cred ca eram tare caraghioasa, dar niciodata nu m-am simtit mai libera ca atunci. Lacul ere pustiu, nimeni nu se incumeta sa iasa afara pe asa un ger si nici nu aveau de ce. Alunecam pierduta in visele mele , din cand in cand ma ancoram in prezent, ma bucuram din plin de fiecare clipa si ma simteam Craiasa Zapezii, Zana Zanelor, cea mai frumoasa balerina... lumea toata era a mea si eu eram a lumii, si nimic nu tulbura atunci fericirea mea de copil...

Mama moare peste 10-15 ani, dar copilul ramine si..... si ramine orfan! Placera de a fii mama este primara, dar... la o asa virsta?! Ea nu sa gindit la viitorul copilului!

"Dr Evil zice:
Fratilor, o copila care accepta compania amoroasa a unui batrin libidinos nu este nici nevinovata si nici pura!"

Desigur nu pot decat sa fiu de acord cu tine,in parerea expusa mai sus.

Eu, in ce am comentat, mi-am spus punctul de vedere in contextul temei...

Iubirea nu are granite...nu i-se poate impune conditii...

Nu am discutat de fiinte umane deformate sau altfel de relatii intre "mosi libidinosi sunt impreuna cu copile nevinovate si pure..."

Cu bine,





Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

...si-mi spunea: "tati tati hai sa lipim si noi un abtipild pe geam" ma uitam serios in ochii copilului si-i plesneam una de nu se mai trezea !

Este un bun subiect si din pacate de actualitate in societatea romaneasca.

Parintii ignora sistematic personalitatea copilului lor!

Copilul devine prizonierul unor sabloane existentiale,singurii ei parinti sunt detinatorii de adevar.

Copilul asculta supus, n-are incotro, este dependent.

Intre ceea ce i s-a spus si ce vede ca se intampla in realitate,copilul mai devreme sau mai tarziu incepe sa discerne.

Copiii n-au adevaruri,cat de dureros??? Numai parintii detin adevarurile despre ei, apriori.

Asa gandind ,asa educand, ei nu formeaza copii, ci ii deformeaza.

Copilului nu i se ofera informatii si posibilitati,de catre parinti, ci solutii gata alese.

Societatea romaneasca este condusa de parinti.

Copilul, nu se poate opune, se supune, orice tentativa de a fi altfel e aspru reprimata,prin:santajat, hartuiala, cearta, constringere uneori chiar prin lovire din nefericire...agresat fizic.

Viata copilului ii este impartita intre,ce trebuie si ce nu trebuie...

Marea masa ajunge sa-si imite parintii. Ajunge sa creada ca aceasta este singura cale.


Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

parerea mea e ca intr-un cuplu momentul in care vine pe lume un copil nu trebuie lasat la intamplare... daca 's-a intamplat' nu stiu cat de bine va fi in viitor, dar daca 'ti-ai dorit sa se intample' atunci in mod cert nu va reprezenta vreodata o povara...
pe de alta parte nu-i musai sa faci parte dintr-un cuplu ca sa decizi ca vrei sa ai un copil...

iar cu referire la ceea ce a spus man, ca femeia nu-i femeie pana nu-i si mama, vreau sa-l intreb la ce s-a gandit 'mama biologica??? ' in cazul asta tind sa nu-i dau dreptate...

Un copil nu-l programezi ca pe ora la dentist. Esti desigur atent sa nu-l aduci pe lume cand esti, de exemplu, in lagarul de concentrare si maine esti pe lista la gazare. Dar orice om (femeie sau barbat) clinic sanatos, care vrea sa munceasca pentru painea lui, poate, FARA INDOIALA, sa intretina un copil. Nu-i poti da niciodata chiar totul, dar eu, care-i dau mult prea mult, imi doresc uneori sa fi fost saraci lipiti si sa fi avut garantia ca ne iubim cu adevarat.
Asa, vine si cere mereu ceva (o jucarie noua, parcuri de distractii, etc) si daca nu-i dai se supara. Cand ii dai ti se pare ca te iubeste mai mult. Si asta creaza disconfort. Vrei sa ai garantia ca te iubeste si daca nu-i dai. Dar nu rezisti sa nu-i dai pentru ca iubesti tu prea mult... E un cerc vicios.

Iata parerea mea:
Maturitatea e o calitate care un om poate sa o aiba sau nu, indiferent de varsta fizica pe care o are. Ea presupune atat o parte de experienta cat si o atitudine corecta fata de problemele care apar. Sigur, aici atat experienta cat si corectitudinea sunt discutabile: unele persoane considera corecta o atitudine, altele una opusa. Si unele persoane pot sa traiasca zeci de experiente fara a invata nimic din ele. Intr-un fel, maturitatea unei persoane este ca gustul pe care il are un fruct. Un fruct copt e dulce, aromat, se digereaza usor, el cade din copac. Unul necopt e acru, fara aroma, si poate da dureri de burta. In acelasi copac pot exista unele fructe coapte si foarte bune si altele (de aceeasi varsta) care sunt acre, uscate, sau bolnave. In aceeasi generatie pot exista persoane mature si altele mai putin mature.
Ideea mea despre maturitate nu e deloc incompatibila cu cea de-a fi ca un copil. Exista multe calitati in copii care nu exclud maturitatea. De exemplu spontaneitatea, iubirea si umilinta, capacitatea de-a se bucura usor si de-a fi multumit cu putin. Un ego exacerbat exclude maturitatea, ca si excesul de conditionari mentale. Pe de alta parte, copiii rasfatati manifesta in mod cert simptomele unor persoane imature (si invers). Dar in opinia mea, un om nu este cu adevarat matur decat atunci cand apreciaza calitatile spontaneitatii, umilintei, bucuriei inocente, iubirii mai mult decat ambitia, faima, dominarea altora, faptul de-a avea intotdeauna dreptate.
Sunt eu oare o persoana matura ? Nu pe de-a-ntregul, dar incerc sa ma corectez in aceasta directie. Mai am multe de invatat, si lectia (atunci cand vine) sper sa nu cada in urechi surde.

Desdemona

mai intai iei copilul in brate, si faci repede o cercetare sa vezi daca s-a lovit, ii curge sange, ceva de genul asta care-i poate ameninta starea de sanatate. daca nu-i grav poti apoi, cu el pe brate, sa te duci si sa stingi robinetul, pe drum strigi la ala de la usa sa astepte nitel. dupa ce ai inchis apa, ridici receptorul si-i spui interlocutorului sa te sune peste un sfert de ora ca esti ocupata. te duci si deschizi la usa si-l poftesti pe musafir sa sada o leaca pana cand potolesti de tot plansul copilului. de rufele de afara nu ma catadicsesc. chiar de se uda de la ploaie, soarele rasare din nou la un moment dat, asa ca se vor usca ele odata si odata. apoi, cu copilul potolit, apa oprita, convorbirea telefonica amanata si rufele lasate in voia soartei, il intrebi pe musafir care-i scopul si durata vizitei...:)

Daca nu vorbim neaparat de pasiune, pentru ca e gresit sa ne imaginam ca intr/o lunga convietuire pasiunea se pastreaza ca la inceput, trebuie neaparat sa vorbim de tandrete, de caldura sufleteasca, de un climat in care, pentru ca un copil sa se simta in siguranta, sa existe iubire. Tu spui ca sotii nu se mai iubesc. In cazul in care nu mai e deloc iubire, in cazul in care a intervenit raceala, parerea mea este ca atmosfera devine presanta pentru copil chiar daca comportamentul se pastreaza in limitele decentei. Copiii de regula sunt foarte senzitivi si observa mult mai acut viata. Ei sunt mimetici pana dupa adolescenta si se poate foarte bine, sa/si formeze o idee gresita despre ce inseamna cuplul in general si asta sa le afecteze comportamentul ulterior. Copiii nu traiesc doar cu hrana si imbracaminte, doar cu confort, doar cu exterior, ei sunt sensibili si in formare. Daca simt raceala dintre parinti dezvolta, un complex. Nu pot fi nici dusi de nas cu falsuri pentru ca le sesizeaza foarte repede. Daca ajung si sa simta primii fiori ai iubirii, sa spunem adolescentine, se poate intampla sa faca parintilor reprosuri pentru ca nu au trait intr/o atmosfera de iubire. Pe de alta parte copiii sunt si foarte egoisti si isi doresc sa fie cu ambii parinti. Asa ca oricat de hotarati ar fi parintii sa accepte compromisul copiii sunt afectati negativ. Cred ca nu merita sa incercam intr/o astfel de situatie sa acceptam compromisul, ci sa facem recurs la amintirile placute si atata timp cat convietuim sa facem un efort sa reaprindem dragostea trecuta. E foarte putin probabil ca odata ce ne/am casatorit si am avut si bucuria impartasita a aparitiei unui copil, iubirea care a fost la inceput sa se stinga cu totul, asa, ca o lumanare.Nu faceti un asemenea compromis e nociv si pentru sufletele voastre si pentru ale copilului. Mai bine luptati pentru iubire.Un copil creste in primul rand cu iubire.

"dacă aş avea un copil cu boala respectivă aş prefera, în măsura în care se poate, să-i dau medicamentele acasă. Un spital din România nu-i cel mai recomandabil loc, mai ales un spital de nebuni. "
Intrebarea mea era daca-l duci la doctor sau la "exorcist". Nu se referea la internare in spital sau la tratament acasa. Deci il duci la doctor sa-l diagnosticheze , nu in alta parte. Atunci de ce pentru ca sunt numai "niste tarani" unii trebuie sa se bucure de "tratamente folclorice, populare, traditionale". Eu asta numesc snobism. Slujbe, molivte etc. n-au omorat pe nimeni daca au fost facute impreuna cu si nu in loc de tratament medical.
Iar protestul general impotriva acestor practici obscurantiste culminand cu tragedia de la Tanacu nu inseamna ca toti au "un dinte" contra BOR, ci ca atitudinea de "n-aude nu vede" a capilor BOR nu este acceptata de majoritate. Sunt multumit sa adaug ca in sfarsit Sinodul s-a adunat si a adoptat o pozitie ferma confirmand masurile luate de arhiepiscopul de Husi. Better later than never.
P.S.
Nu consider ca a lega pe cineva timp de 3 zile pe o cruce,fara apa si mancare, cu un calus in gura este la fel de "folcloric" ca si Calusarii sau Paparudele. Cred ca remarci diferenta. Sper...
P.P.S.
Sunt adeptul reformelor si al progresului, nu neaparat al revolutiilor. Nu consider snobism imitarea oamenilor care se spala si nu vad rostul transformarii jegului in valoare traditionala. Bine-inteles vorbesc in mod eufemistic
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"
Descartes

"marinarel" = copil avortat

___________________________________________________________________
fereste-ma Doamne de mainstream.