comentarii

vegheau


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
DHEA si tineretea vesnica... - de JCC la: 11/10/2003 10:10:02
(la: D.H.E.A. sau tineretea vesnica ???)
Ce-a gasit Nico pe internet este adevarat, cu exceptia ca la 70 de ani corpul uman nu mai contine decat 10 -maximum 20% din doza de DHEA pe care o continea la 20 de ani,
Doar 5% ar fi dramatic..

dar, dar...
nu este chiar atat de simplu, iar subiectul este f. vast, sunt si multe informatii false, iar altele sunt selective
in plus nu exista multa experienta anterioara, nu se poate discuta eficace despre efecte secundare.
Ce este sigur, este ca pastilele de DHEA, de care americanii sunt gurmanzi iar doctorii din SUA le prescriu generos, trebuie luate numai dupa un control sanghin exact, pentru a evita supra-dozajul.
Nu se cunoaste inca nimic despre efectul in timp asupra oamenilor, nu exista suficienta anterioritate,
dar experimentari in curs, facute pe animale, au aratat o progresie al cancerului de ficat.

S-a constatat la fel si un risc marit de cancer de sâni la femeile care l-au luat fara dozare prealablila prin analiza de sange...

Acest hormon actioneaza in acelas timp asupra corpului, dar si asupra spiritului (moralului)
Ar juca un rol important pozitiv asupra sistemului cardiovascular, sistemului imunitar, sur le libido ( :-)) ), ar ameliora functionarea creierului, ar diminua stresul, ar intineri pielea, ar mari cantitatea de muschi si ar avea un rol important in prevenirea unor cancere.

Spun toate astea la conditional, tinand cont de perioada mica de experimentare, de riscul de asimilare al unui produs de sinteza si tinand cont de efectele secondare ale unui hormon de sinteza si nu al acelui produs natural de corpul uman

Cum deja la 45 de ani doza de DHEA din corpul uman este doar de 50% din nivelul maxim de la 20 de ani, aportul exterior in DHEA ar trebui inceput la aceasta varsta..

Atunci ce facem??? Servim de cobai, pt a putea intocmi mai tarziu statistici si creia o anterioritate???

Sau facem atentie cum ne hranim, cum traim, pentru a putea redinamiza pe cai naturale productia naturala de DEHA in corpul nostru ???

Cum spuneam, este un subiect vast, nu o sa ma intind prea mult, este insa clar ca fiecare dintre noi ar avea posibilitatea teoretica de a trai pana la 120 de ani
Inima, muschii, creierul si kilometrii de vine si vinisoare sanghine din corpul nostru, in principiu sunt capabile sa ne-o permita

dar pentru asta trebuie numai sa veghiem sa dam de mancare cu bune nutrimente celor 70 de milioane de celule din corpul nostru...

Sunt reguli de baza si de viata de respectat pentru a putea face plinul in corpul nostru si asta in mod natural, de hormoni de tineretze.

as adauga aici, caci poate deschid mai tarziu un subiect aparte, cateva sfaturi :

-slabirea
rezervele de grasime inutile provoaca hormoni daunatori, ca de exemplu cativa oestrogeni "rai", care reduc productia hormonilor de tinerete, anti-imbatranire (anti-age)

-faceti sa lucreze rinichii : minimum 2 litrii de apa pe zi, pt eliminarea deseurilor

-faceti rezerve de lumina si soare
acestea mentin in forma glandele care servesc la producerea melatoninei (atentie, nu este melanina!; melatonina este un hormon secretat de glanda pineala in timpul noptii)

- luati Chrome, de la 45 de ani, 200 mcg pe zi, in farmacie in complexe de oligo-elemente sau in hrana pe care o mancati

-atentie la lysina, un amino-acid (carne, branza, lapte) ajuta la fixarea calciului in oase si previne osteoporoza

-mancati soia (soja) (stiau ei de ce au facut in RO salamul cu soja.. :-)) )
evita cancerul de sani, datorita tamoxifenului continut ( foarte putin cancer de sani la asiatice)

-veghiati nivelul proteinelor in sange, daca sunt destule, organismul poate produce hormonii de tinerete (carne si peste slabi, bogati in amino-acizi)

-stresul trebuie eliminat
stresul e responsabil de marirea dozei de cortizol in sange, un hormon care mananca proteinele din organism, slabeste sistemul imunitar si blocheaza gandirea (distruge celulele din creier)

-hormonii in pilule
numai si numai dupa un control hormonal de sange si prescrisi de doctori, pt a complecta ce lipseste, orice supradozare este periculoasa

-utilizati muschii
muschii activi (mers pe jos, haltere, sport, etc) stimuleaza producerea de testosteron si al hormonului de crestere umana HGH
in fiecare zi 20 de minute de gym cu haltere este de ajuns pentru "a destepta" hormonii de tinerete

10 sfaturi…. Sa mai adaug inca evitarea alcolului si al fumatului???

si acum bun curaj pe drumul celor 120 de ani...

Marin Sorescu ------- - de SB_one la: 18/11/2003 14:13:29
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)

Marin Sorescu
--------------------------------------------------------------------------------
Ceva ca rugãciunea
Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine

#4633 (raspuns la: #4624) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adica - de mama la: 25/11/2003 09:31:42
(la: Cele mai frumoase poezii)
fabula aia cu corbu care casca gura sa-i cante vulpitei nu mai e valabila
pt ca acesta s-a prins si n-a mai dat drumu' la cascaval?!

si incepe cu once upon... adica ca o poveste
creata cand veghea si oboseala pot inca sa-ti mai potenteze gandirea?
in mijlocul unei nopti... nu chiar de vara?!
#5175 (raspuns la: #5167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Romania vazuta din balamuc" - de Dinu Lazar la: 02/12/2003 09:41:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe scurt, treaba sta cam asa: sic transit gloria mundi.

Pe la anii `58 sau `59, daca imi aduc bine aminte, un doctor ( domnul Hananel) indragostit de fotografie ( existau multe fotocluburi, al arhitectilor, al medicilor era cel mai tare) a fondat Asociatia Artistilor Fotografi; asociatiei i s-a dat sediul din Brezoianu 23, unde este acum tractir si biliard, si un studio foto cu laborator in cladirea Ansamblului UTC, linga Liceul Lazar.
In anii `60 domnul Hananel, presedintele AAF, a murit, si a fost ales secretar general domnul Sylviu Comanescu, un tip cu mult bun simtz, multa diplomatie si cu multe aptitudini necesare supravietuirii in acele vremi.
In consiliul de conducere al AAF au fost in timp unii din cei mai mari fotografi ai natiei; comisia artistica a AAF veghea sa nu apara toate boriturile, cum e acum uneori; existau bani, bani buni, si daca erai bun nu mureai de foame. Asociatia organiza saloane internationale, expozitii de fotografie ale membrilor, in tzara si strainatate, se faceau schimburi de vizite de documentare - ce mai, atit cit s-a putut, raportat la ce era in jur, ca amintire, era raiul pe pamint. De trei ori pe saptamina se adunau seara fotografii ca intr-un club select si se mai punea de o expozitie, de o participare la saloane, de o birfa.
Exista cum am mai zis si un studiou unde se puteau face fotografii cu aparatele din dotare - Sinar, Plaubel, Pentax 6x7; si un laborator extrem de bine dotat.
Eu am fost membru al AAF in ultimii 20 de ani, pina in `90; la inceput am fost cel mai tinar membru si datorez mult, daca nu totul, celor ce au fost acolo.
Datorita AAF cam 20-30 de fotografi au putut s-o tunda - in acele vremi era greu sa pleci in vest - si alti peste 200 au putut sa vada lumea. E ceva...
In anii `90, un grup de fotografi ( ma rog...) mai tineri au organizat o lovitura de palat si au luat ei conducerea.
Rezultatul: cei batrini au murit de oftica si amaraciune, in singuratate; (la inmormintarea lui Comanescu sau a lui Napoleon Frandin nu a venit aproape nimeni...); sediul s-a vindut sau pierdut la arshice si AAF s-a mutat intr-o camera in spatele Muzeului Sticlei unde nu are curent electric, tel, fax, mail si desigur web; studioul si toate aparatele s-au evaporat; revista Fotografia, care aparea lunar, nu mai apare de mult; nu s-au organizat saloane sau participari de nu se stie cind; si de fapt cei care mai conduc acum fantoma o fac numai pentru shtampila si pentru cine stie ce interese care nu-mi sunt clare. Sutele de medalii obtinute de AAf si de membri s-au evaporat, trofeele la saloane de asemeni, biblioteca cu mii de volume si periodice nu mai exista nici ea, si fotografiile din colectiile istorice, urmele fotografilor romani pe pamintul asta, au deveni probabil colb.
Deci la ora asta AAF nu exista practic. Mai sunt ceva bisericute fotografice, probabile reuniuni de fortze, probabil la Muzeul de Arta, probabil pe la Fundatia Soros, probabil la Artexpo, dar nu au sit si nici programe si nu stiu ce fac.
In rest, fotografi romani sunt in urmatoarea situatie; nu exista sindicate, uniuni, grupuri puternice - cu exceptia a 7 zile de linga domnul Bumbutz - si cam toata lumea e foarte multumita. Poate ca astea sunt timpurile si asa e bine si normal sa fie, nu-mi dau seama...adica la noi, pentru ca in lume sunt in continuare asociatii, uniuni de creatie, bani pentru proiecte, concursuri, saloane de arta, reviste, si cite si mai cite.
Cam asa vad eu lucrurile, sau mai degraba nu le vad, si nu am nici o solutie pentru ca nu sunt nici bun organizator si nici nu am timp de organizat ceva. Prefer sa pun un mar pe masa si sa ma uit la el din toate unghiurile si sa pun lumini pe el si sa ma gindesc la o fotografie... am incercat sa fac cite ceva dar nu mi-a iesit pasentza, deci nu sunt bun la organizat pasentze.
Poate daca boierii care cistiga pe cheiul Dimbovitzei milioane de dolari pe an din fotografie or sa dea o ciozvirta se va putea face un sit al fotografilor romani care nu mai sunt, cu ceea ce se poate aduna. Altfel, sa faca Ministerul Culturii sau al sau Institut de memorie culturala ceva pentru fotografia romaneasca, nu cred ca sunt bani, mai ales ca vin alegerile si milioanele de dolari trebuie sa nu fie cheltuite pe astfel de prostii ci pe maiestre afise electorale care au si alea multa arta fotografica, nu?

ZIceam ca una din putinele oaze creative in fotografia romaneasca de acum e in jurul domnului Bumbutz; imi permit sa fac aici o invitatie; am primit de la domnia sa urmatorul email:
===================================================
Brigada Fotografica "7 ZILE" (www.7zile.ro) va invita sa gustati niste slanina cu brinza si ceapa si sa beti o palinca luni 8 decembrie 2003, orele 19:00 la Galeria GalAteCa a Bibliotecii Centrale Universitare, str. C.A. Rosetti nr. 2-6. Printre inghitituri puteti sa o ascultati pe Ada Milea cintind live si puteti privi fotografiile facute de Cosmin Bumbut, Voicu Bojan, Petrut Calinescu, Vasile Dorolti, Silviu Ghetie, Alexandru Paul, Fred Rohde, Bernhard Seidel, Gheorghe Serban, Oleg Tishkovets, Rene Triebl.
Slanina, palinca si pozele sint din Maramures.
Va asteptam cu drag!

Cosmin Bumbut
www.bumbutz.com
www.7zile.ro
=================================================
#5837 (raspuns la: #5747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. - de Daniel Racovitan la: 16/12/2003 03:47:12
(la: Codex Rohonczi)
Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."


Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza
UFO, - de Alice la: 06/01/2004 09:59:07
(la: Cele mai frumoase poezii)
gasesc "idei" si cred, ne pacalesti spunand c-ai scris la repezeala.:))

Mi-au placut: "curgeau raze", "veghea pamantul fumuriu", 'pe marginea patului am sa las cosmarurile", "MI-AM PUS IN GAND SA NU MA LAS',"fiorii m-au adunat", "intamplarea l-a calcat" si "orb".
Nu mi-au placut: "incep CA SA cedez" (incep SA ...strengarito!), "si cum stam sa ma gandesc" (n-are ce cauta, zic eu, intr-o poezie ...)

La nici op’shpe ani (cat marturiseai ca ai) ...pune-ti in gand sa nu te lasi!

#7668 (raspuns la: #7144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Academicianul Balaceanu-Stolnici - de RSI la: 23/01/2004 05:07:34
(la: A existat holocaust in Romania?)
Reproduc aici blogul lui Arlekyn din 22/01/2004 :
"Comunitatea evreieasca a comemorat pogromul din ianuarie 1941


Academicianul Balaceanu-Stolnici a cerut iertare evreilor in numele poporului roman

Acad. Razvan Theodorescu: "Holocaustul din Romania a provocat moartea multor evrei"
"In numele meu, al generatiei mele si al poporului roman cer evreilor iertare."

Cu lacrimi in ochi, si foarte emotionat, acestea au fost cuvintele rostite de acad. Constantin Balaceanu-Stolnici, de la amvonul Sinagogii mari, la ceremonia in amintirea evreilor ucisi in pogromul din Bucuresti, in zilele de 21-23 ianuarie 1941. Au asistat ministri si deputati din Romania si Israel, personalitati de seama ale vietii politice si culturale a tarii, inalti reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe si ai Bisericii Catolice, consilierul Victor Opaschi a citit un mesaj emotionant al presedintelui Ion Iliescu, a vorbit si doamna Rodica Radian-Gordon, ambasador al Israelului la Bucuresti, iar acad. Razvan Theodorescu, ministrul Culturii si Cultelor, a spus raspicat: "Holocaustul din Romania a provocat moartea multor evrei. Pogromul din 21-23 ianuarie 1941 a fost un preludiu al jertfelnicului care a urmat. Vom veghea ca asemenea nenorociri sa nu se mai abata peste tara romaneasca". Un moment emotionant l-a provocat profesorul israelian Ben-Zvi Guttman. El a povestit cum la 21 ianuarie 1941 tatal sau, rabinul Zwi Guttman si doi frati ai sai , Iancu si Josef, au fost dusi de legionari in padurea de la Jilava si au fost impuscati. Tatal a cazut sub povara celor doi fii care s-au prabusit peste el, dar a scapat cu viata. Profesorul israelian povestea simplu, fara accente patetice, amintind de o durere care nu se mai lecuieste. E acelasi profesor care a stabilit si continua sa dezvolte legaturile industriei aeronauticii israeliene cu cea romaneasca. In holul de intrare al Sinagogii Mari, erau expuse cartile care au fost scrise dupa savarsirea pogromului: "Orasul Macelului. Jurnalul rebeliunii si al crimelor legionare" de F. Brunea-Fox si "Cartea Neagra": de Matatias Carp. In memoriam!"
Tristete maxima, sau comedie in delir ?!? - de Dinu Lazar la: 24/02/2004 13:02:29
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
La adresa http://www.fotomagazin.ro/desprefotografie/teza/ gasim niste pedefeuri despre care se spune in prezentarea de acolo ca:

"Avem placerea de a publica, prin bunavointa domnului Moldovan Eliodor o extrem de interesanta lucrare ce descrie aspectele comunitatii fotografice romanesti in anii premergatori evenimentelor din Decembrie 1989. AAF - celebra Asociatie a Artistilor Fotografi, personalitati, fapte celebre, istoria fotografiei romanesti in epoca comunista, toti am auzit cate putin despre ele. Lucrarea domnului Moldovan incearca sa umple acest gol de informatie, constituindu-se intr-o remarcabila analiza a acelor timpuri."

Acum, eu nu as vrea sa vorbesc nimic despre acest subiect, pentru ca in sinea mea sunt convins ca trebuie sa existe si esecuri ca sa stim masura binelui, si sigur ca fara vai nu am sti ce sunt muntii, si fara , ma scuzati, ideea de latrina, nu am sti cum e intr-un cimp de trandafiri si tot asa.

Cit de remarcabila e acea analiza ramine de vazut si de apreciat de fiecare; din partea mea, nu pot decit sa ma bucur foarte sincer si foarte intens ca majoritatea celor din acea perioada si care au fost pe linga sau in trecere prin lumea fotografica romaneasca, asa cum si cit a fost ea, au murit, si ca spiritele lor nu mai pot fi atinse.

Dupa razboi multi viteji se arata, si cei care cu mestesugire pot rasuci istoria sau o pot prezenta trunchiat sau rau voitor, pot avea cistig de cauza in fata celor care nu stiu cum e de veghe in lanul de secara.

Asta este...

Dulce ca mierea e glontul patriei ... chiar cind ucide uitarea.
#10473 (raspuns la: #10426) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cartzile comoara!!! - de miramash la: 19/03/2004 09:44:09
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
de veghe in lanul de secara
sa ucizi o pasara cintatoare
prima carte/ultima carte
procesul
oameni si soareci
razboi si pace
...etc


nu stiu de ce dar au ramas cartile copilariei si adolescentei, in nici un caz cele ale maturitatii, nu mai am aceeasi sensibilitate, nici rabdare. Am inceput acum o luna "viata lui Pi" si inca ma asteapta pe noptiera. Pe vremuri o mie de pagini luau o saptamina, acum par sa ia un an. Poate pentru ca atunci era o evadare iar acum este o placere , am trecut de la cantitate la calitate... Poate am doar imbatrinit!
Giovanni Papini - Un Om Sfars - de anda la: 28/03/2004 10:58:25
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Giovanni Papini - Un Om Sfarshit

Simona Popescu - Exuvii

Garcia Marquez - Despre ragoste shi altzi demoni, Un veac de singuratate, Dragoste in vremea holerei, Vivir Para Contarla

Ernesto Sabato - Tunelul

Cioran - Caiete, Pe culmile disperari, Amurgul Gandurilor, Demiurgul cel rau, Silogismele amaraciunii etc

Salvador Dali - Jurnalul unui geniu

JD Salinger - De veghe in lanul de secara (Catcher in the rye)

Ileana Vulpescu - Arta conversatziei

Paolo Choelo - Alchimistul, The Warrior of Light

Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop

a trecut ceva timp de cand n-am mai fost pe aici - de enigmescu la: 16/04/2004 13:07:43
(la: A fost odata Romania)
dar vad ca se intampla lucruri interesante in continuare. felicitarile mele, domnule Radu! cine are minte o sa inteleaga ce ati spus; cine e om cuminte o sa si tina seama de specificarile domniei-voastre. interesant totusi faptul (si cred ca nu lipsit de importanta) ca de la data postarii subiectului si pana azi nu s-au gasit mai mult de cateva persoane care sa aiba curajul sau determinarea necesara sa comenteze pe marginea basmului creat. asta spune multe, nu-i asa?
in alta ordine de idei cred ca fiecare om are datoria morala si obligatia in acelasi timp (fata de sine insusi in primul rand si fata de ceilalti in al doilea rand) de a veghea, ca sa zic asa, ca propriul "EU" sa nu fie denaturat. omul este din fire creat bun: are ratiune si vointa proprie si poate iubi. aceste atribute ne apartin doar noua, oamenilor. cu toate acestea se observa intr-adevar in ultima vreme un fel de ambitionare in adoptarea spiritului de turma, ceea ce este cat se poate de daunator. si nu stiu de ce dar imi tot vin in minte doua intrebari legate intre ele: despre ce e vorba in definitiv si la urma urmei, despre politica sau despre putere?! si ca sa procedam ca in instanta de judecata (intai motivul faptei apoi persoana care pune in aplicare planul...) , CINE vrea ca aceste stari de lucruri sa ia amploare?
in ce priveste problema libertatii (sau a liberului arbitru) invocata de cineva aici mi se pare un pic pueril sa gandesti asa simplist cand e vorba despre viata in particular si despre viata in general. chiar zilele astea ma gandeam la problema aceasta si m-am tot intrebat cum e cu drepturile copiilor in fata propriilor parinti... chestiune grea... doua lucruri sunt certe: uneori in numele dragostei se pot face mari greseli, apoi copiii nu stiu dinainte totul ca sa poata avea deplina libertate. abia la maturitate unii dintre ei sunt in stare sa deosebeasca binele de rau, si de cele mai multe ori dupa ce au gustat in prealabil cupa decaderii. iertati-mi divagatia dar mi s-a parut oportun sa spun aceste lucruri fiindca vreau sa-mi structurez catusi de putin aici scheletul unui rationament- si mai ales ca toate se leaga intre ele. problema cred ca trebuie pusa cam asa: CUM, DE CINE SI CAND TREBUIE SA ASCULTE CINEVA cand primeste un sfat??? exista o zicala care zice cam asa: "daca iti zic mai multi ca esti beat, atunci trebuie sa mergi sa te culci!" sa va traduc...?
just me
popoare-calatoare - de papadie67 la: 27/04/2004 01:35:41
(la: tigani)
o societate civilizata poate fi definita ca fiind "civilizata" din momentul in care da un ban "din buzunar" si-acelora care le strang gunoaiele. Dandu-le lor, gunoierilor posibilitatea de-a DEVENI, macar prin odraslele lor. O societate CRETINA, menita pierzaniei, se-mbuiba in ce-i AZI, uitand ce-ar putea fi maine. Cine dreaq citeste ce-mi bese mintea-mi proaspat?
Good-luck! M-am strecurat, deja. Veghez, putin...tot mai putin
#14582 (raspuns la: #14154) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sex in public - de adriouko la: 30/04/2004 11:18:03
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
Nedumerirea este legitima.
Cred ca aspectul reprobabil al sexului in public vine dintr-o morala dubla a crestinilor: incapacitatea lor de a se-mpaca cu experienta sexuala, care este pe de-o parte naturala, pe de alta pacatoasa.
Nu ne asteptam ca oamenii sa nu faca amor de placere, dar sa nu-i vedem.
Dusa la extrema (ca in cazul puritanismului anglo-american) asta revine la a spune: nu este pacatos decat ceea ce se vede. Interzicerea sexului in public e un fel de anestezie a simtului moral (religios), care indeobste ar trebui sa ne tina "de veghe".
Intr-un fel, este o discreta conventie cu ceilalti 'pacatosi': atata timp cat suntem discreti, nimeni nu se plange...
Desdemona, "...noi 'speed - de Florin si atat la: 12/05/2004 15:28:35
(la: Automobile si soferi)
Desdemona,

"...noi 'speed cameras' montate pe ... soimi dresati sa identifice.." Ha! Ha!....:):)))))))))).

Daca 'soimii patriei' ar veghea la drumurile tarii...
1. M-as face membru al RSPSA si as spune ca gestul este barbaric sau
2. Mi-as cumpara o pusca sa-i dobor sau
3. As instiga o campanie nationala de implantare a 'female' soime in locuri fara strazi...ca sa tina soimii satisfacuti. Cu filmele inregistrate poate s-ar face un program despre viata soimilor politisti....:)

Stii ca aici s-a dat o lege anul trecut in care toate camerele de filmare pe strazi sint vopsite in galben? Cred ca le-ar lua ceva timp sa vopseasca 'soimii patriei' in galben...:).

Daca mai ai sursa de unde ai luat informatia...mi-ar place sa o am. Nu de alta dar o sa pot sa-i justific sotiei de ce ma uit eu la 'birds' cind conduc.
#15307 (raspuns la: #15274) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce Este Un Vis? - de Pavel Campeanu la: 05/07/2004 21:09:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Preotul Iulian Nistea a abordat problema Visului dintr-un punct de vedere nestiintific. Nu spun ca interpretarea dansului este complect eronata, dar spun ca pe langa interpretarea Bisericii, mai exista si o interpretare stiintifica. Ambele pozitii ar putea fi puse in acord.
De exemplu, parintele Nistea ne spune ca "visele trag sufletul omului in jos, spre pamant," si ca "visele fac parte dintr-o sfera nebuloasa in care noi nu mai suntem in stare sa facem discernamantul intre BINE si RAU." Cu tot respectul pe care i-l datorez parintelui, eu sunt in total dizagrement cu interpretarea sa.
In mintea mea eu cred ca Dumnezeu, cand a creiat Omul, a creiat si Visul (posibiltiatea omului de a visa vise). Probabil ca Visul a fost pus in om nu ca sa-l confuzeze, ci ca sa-l ajute cumva.

Asa dar, ce este un vis?

Visul este nimic altceva decat o forma simbolica de comunicare a omului inteligent. Subiectul este foarte complex, dar daca aveti putina rabdare si vreti sincer sa stiti pozitia stiintelor, dati-mi voie sa va explic mai "pe romaneste":

Creierul este intr-o activitate constanta, fara pauza, manifestate electric prin asa numitele unde cerebrale, care se pot examina direct pe hartie. Diferitele stari de constiinta, cum sunt starea de veghe, somnul, starea de alerta, somnolenta, agitatia, plictiseala, visarea cu ochii deschisi, concetratia mentala, toate astea cauzeaza diferite unde cerebrale. Activitatea noastra constienta foloseste numai circa 10% din activitatea cerebrala. Alte activitati (respiratia, bataile inimii, simtul vederii si al auzului, echilibrul mersului etc.) reprezinta si ele un mic procentaj. Exista in creier o arie speciala care controleaza IMAGINATIA. Stiinta abia acum descopera cum functioneaza. IMAGINATIA este ceva mai mult decat atunci cand visam ca suntem la volanul unei masini noi sau cand "vedem" pe cineva in pielea goala care ne atrage sexual! Este la fel ca atunci cand privim norii si vedem diferite forme ciudate. Este tendinta noastra naturala de a desparti "ordinea de haos." Mintea noastra nu prea agreaza haosul, de fapt i se opune si alteori incearca sa faca ordine din haos. Asta este foarte important in procesul de visare. Procesul acesta ia si el un procentaj destul de mic din activitatea cerebrala. Dar mai exista si MEMORIA. Memoria este vasta! Memoria ocupa un mare procentaj din activitatea creierului! Mai mult decat va imaginati dumneavoastra.

Si apoi, avem VISUL. Eu personal cred ca -- intr-un grad mai mare sau mai mic -- toti visam, zi si noapte. Visam chiar cand suntem la serviciu, sau cand conducem masina pe freeway, sau cand ne bem cafeaua, sau cand facem dragoste. Procesul are loc in subconstient, nu in realitate. Poate ca din punct de vedere technic nici nu putem sa spunem ca visam, dar activitatea este foarte apropiata de vis.
Cand dormim, dupa un numar oarecare de cicluri de activitate cerebrala, incepem sa "vedem" aceste vise cu mintea noastra constienta si sa "inregistram" cu ajutorul memoriei (asa se intampla ca ne aducem aminte de ele uneori).

Bine, bine, nene Pavele, dar...ce sunt visele? ma veti intreba.

Pai, din cele ce v-am explicat mai sus (in special chestia cu despartirea ordinei de haos), incercati sa va imaginati urmatoarele:
Creierul vostru, constiinta voastra si spiritul vostru, in timp ce se odihnesc, "revizuiesc" si "analizeaza" (in felul lor special) datele inregistrate in memorie. Undeva in culisele memoriei, se gasesc toate tendintele naturale ale vietii voastre, ale credintei voastre, fie ca le-ai violat sau nu, toate informatiile pe care le-ai castigat prin intuitie psichica (NOI TOTI avem asta in noi) si bineinteles, toate formele de comunicare cu Dumnezeul nostru.
TOATE ACESTEA, la fel ca si "citirea subconstienta printre randuri" a ceiace stim dela alti oameni ca si noi, sunt procesate, prelucrate de catre noi. Toate datele vin ca un HAOS, iar mintea noastra (la fel ca atunci cand privim norii si vedem forme) pune totul la un loc si restabileste o oarecare ORDINE sub forma unor scenarii vizuale, ca intr-un spectacol de sunet si lumina. emotie si activitate imaginara.
Rezultatul este...Ati ghicit, este VISUL!

Dar vai, ce bine ar fi fost daca ar fi fost atat de simplu!

Visele noastre sunt influentate de factori din viata noastra si din spiritul nostru, si toate aceste influente creiaza "categorii" infinite ca variatate. Uneori avem tendinta sa "categorisim" visele noastre ca "profetii" sau ca "vise obisnuite" sau "fizice" sau "cosmare" (ca sa amintim numai cateva). Si incepem sa le studiem pe fiecare in parte cu speranta ca vom gasi ceva in ele care sa ne fie de folos.
Iata cum vad eu problema: Mintea si spiritul nostru, impreuna cu creierul fizic, constituie de fapt cel mai mare computer care a fost creiat vreodata. Ca sa-i intelegi "bucataria" trebuie mai intai sa inveti despre tine insuti, despre Dumnezeu, despre viitorul nostru, si despre ceilalti oameni. Avem multe de castigat din vise, de exemplu o sanatate mai buna (fizica si mentala), o calitate de viata superioara, sau chiar cum sa castigam mai multi bani (de exemplu cand visezi o inventie sau o ideie mare).
Acum, pentruca aveti o ideie de baza despre vise si visare, stiti acum ce este un vis din punct de vedere teoretic, puteti acum sa intelegeti mai bine si sa decideti cum sa folositi visele voastra spre folosul vostru propriu.
#17342 (raspuns la: #17075) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. morcoveata - de Paianjenul la: 18/08/2004 15:28:05
(la: Ce parere aveti despre o cariera sportiva?)
"Nu stiu ce sa aleg... nu stiu ce ar fi mai avantajos: scoala sau sportul..."

- Depinde de sistemul tau personal de valori. Daca te intereseaza banul, si ai cu adevarat potential de sportiv de performanta, opteaza pentru sport. Lucrind zi si noapte intr-un laborator de cercetare pentru a descoperi medicamentul pentru vindecarea SIDA sau a cancerului, sau veghind toata viata la capatiiul suferinzilor intr-un salon de reanimare, ca si Maica Tereza, ti-ar putea aduce enorme satisfactii sufletesti, dar nu vor fi platite financiar niciodata asa cum este platita goana aiurea dupa o afurisita de minge, a lui David Beckham sau Maradona. Contemporanii nostri nu ezita sa plateasca 30 de euro pe un CD cu rap music a lui Eminem, sau citeva zeci de dolari americani pentru un tricou de bumbac care nu valoreaza mai mult de cinci dolari americani... dar pe care scrie "Nike"... sau citeva sute de euro pentru un bilet de concert a lui Metallica, etc... dar aceiasi contemporani ai nostri se "scirtiie" sa scoata din buzunar citeva monede cind e vorba de o donatie pentru o societate de binefaceri sau un institut de cercetari medicale...
dinisor - de (anonim) la: 18/09/2004 07:44:28
(la: Ateu convins!)
Devotamentul tau este admirabil si faci bine ca veghezi la binele ei precum un inger pazitor.

Ceea ce ea crede este rezultatul unei experiente de viata si al unei educatii pe care tu nu poti sa le schimbi peste noapte fara argumente beton. Ai incercat vreodata sa vezi lucrurile din punctul ei de vedere? Daca nu, atunci iti va fi foarte greu sa comunici pe aceeasi lungime de unda cu ea.

Oamenii pot vedea lumea in felul ei fara a suferi. Poate ca prietena ta sufera nu de o conceptie diferita despre Dumnezeu cat de depresie. Daca este asa, poate ca ar trebui sa vada un specialist in psihiatrie. Cu un tratament adecvat ar putea vedea lucrurile altfel.
#22777 (raspuns la: #22640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Carti ce ne-au marcat existenta - de camyb1981 la: 22/09/2004 12:41:48
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
camyb1981

La fel de adevarat ca faptul ca unele carti ne marcheaza existenta e si acela ca fiecare carte are timpul ei, momentul ei... daca nu esti pregatit sau nu ai citit altceva anume inainte, pur si simplu nu merge. Acum citiva ani am incercat de doua ori fara succes sa citesc "Conditia umana" a lui Malraux, dar pur si simplu n-am putut continua, n-aveam nici o tragere de inima. Dupa aproape un an de la a doua incercare, am reluat lectura si nu m-am dezlipit de ea pina n-am ajuns la sfirsit, si asta fara nici un efort. Nu fusese timpul ei.
Sint multe carti dupa care n-am mai fost in totalitate aceeasi: "De veghe in lanul de secara"(J.D. Salinger), "Crima si pedeapsa" (Dostoievski), "Spuma zilelor" (B.Vian), "Un veac de singuratate"(G.G. Marquez), "Micul Print"(A.de Saint-Exupery)...si mai sint destule, nu neaparat in ordinea asta si nu in egala masura, dar din fiecare am ramas cu ceva pentru suflet, nu doar pentru creier, ceva de care-mi amintesc cu drag sau cu spaima, cu nedumerire sau cu dezgust, dar toate mi-au dat o lectie de viata...
sufletul nemuritor - Adela Vasiloi - de (anonim) la: 26/09/2004 15:34:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii, care promite nemurirea sufletului, este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului. Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare? Cum se întâmplă adesea, mirajul este confundat cu realitatea. Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire. Dar trupul este atât de evident muritor! Prin urmare, unica salvare (a orgoliului nemărginit şi egoist din noi) este credinţa în nemurirea sufletului. Şi ce paradox! Pentru a scăpa de obsesia morţii, dar şi pentru a satisface acest orgoliu, omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare (cum ar fi împărtăşania, când toată lumea e obligată să guste cu aceeaşi linguriţă din turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică). Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri. Cum! Sfânta împărtăşanie! Dacă vrem să scoatem un subiect din discuţie, e destul să-l declarăm sfânt – pe urmă îi putem ostaciza, arde pe rug, trage pe roată şi pune la respect pe acei, care “clatină temeliile”. Aşa au procedat cu Hypatia – prima victimă celebră a creştinismului, aşa au procedat cu Giordano Bruno, cu Huana cea Nebună şi cu mulţi alţii. Trebuia să gândeşti altfel, ca să fii declarat nebun sau rău intenţionat.
Dar să ne întoarcem la subiect, adică la nemurirea sufletului. Spuneam, omul e capabil să se umilească pentru a căpăta convingerea, că va trăi veşnic. Cu adevărat extremele se ating. Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate! Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”, să se considere importanţi în acest Univers infinit, importanţi în asemenea măsură, încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal! Nu e prea mult? A cui mândrie e mai mare – a acestor oameni, sau a acelora, care nu pretind nimic de la divinităţi, ci încearcă a pătrunde ei-înşişi cu mintea realitatea, în care au fost aduşi să trăiască, atât cât vor fi în stare. Ei nu caută să se “documenteze” despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre ceea ce văd cu ochii şi ating cu mâinile, cunoştinţele pozitive despre lume – matematica, fizica, chimia, biologia – nu trec pe alături de conştiinţa lor, fără a lăsa urme. Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim? Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii şi de poveşti simpluţe despre “facerea lumii în 7 zile”. Îmi amintesc adesea vorbele lui Hristos, în care el declară sincer şi nedisimulat: “Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul! Nefiind buni de nimic aici, pe Pământ, las să spere la o existenţă fără griji în acea împărăţie imaginară. Ci pentru omul care poate face ceva util şi frumos în viaţa reală, ca să dăinuie ca o amintire frumoasă în conştiinţa oamenilor, este re-a dreptul dăunător să se concentreze asupra găndurilor despre moarte – aceasta îl deturnează de la ocupaţiile cu adevărat utile, de la opera vieţii lui, de la edificarea modestei lui nemuriri personale, cea pe care o merită cu adevărat. În memoria posterităţii.
Îmi cer scuze, dacă am fost dură, dar de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere – nu cumva să jignim “sentimentele religioase”. Ce păcat că nu avem şi noi un fel de “sentimente ateiste”, cate nu trebuiesc şocate nici într-un caz! Dar daca avem aici o discuţie serioasă, nu putem evita să spunem lucrurilor pe nume, sinceri pînă la capăt, să punem punctele pe “i”. Discuţiile de salon nu cred că au loc pe Internet. Sunt de acord, nu trebuie să atacăm persoanele, ci doar ideile, dar orgoliul fiecăruia dintre noi e atât de vulnerabil! Să încercăm, totuşi, să-l înfrânăm, dacă dorim să discutăm cu adevărat.
Cu respect pentru toat[ lumea - Adela Vasiloi



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...