comentarii

veneam


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Carti preferate... - de (anonim) la: 17/10/2003 23:25:15
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Ce sa va spun dupa ce v-am citit preferintele in ale cartilor am ajuns la concluzia ca acest forum este plin de "telectuali":)
Da de "Papillon" voi ati auzit s-au poate nu era la nivelul "telectual" multilateral dezvoltat de Nea Ceasca comunistul care dupa cum stim cu totii numai carti din occident va publica el.....
De "Cei Trei Muschetari " ati auzit? sau de "Contele de Monte Cristo" carti mincate cu pine neagra si mustar dupa ce veneam de la scoala si n-aveam altceva de mincare in strachina dar le citeam pe rupte din scoarta-n scoarta si care de fapt iti creau o imagine a unor caractere demne de urmat mai tirziu ca exemple in viata ? Sau voi citeati numai Balzac si care mai de care alti filozofi si poeti aiuriti si-n original in frantuzeste impreuna cu cartea de economie politica si cea de marxist leninism ?
Mofturi!
P.S. Da de un Liviu Rebreanu ati auzit ?
#1573 (raspuns la: #1478) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cei care o duc bine in tara se gandesc la plecare...? - de (anonim) la: 29/10/2003 02:11:39
(la: Romani in strainatate)
Cind cineva pleaca fuge DUPA ceva sau DE ceva. La mine a fost DE ceva.

Binele material nu a fost un factor. Nu vorbesc de bogat aici ci de comfortabil si eram asa....

DAR, nu mi-a placut lipsa de respect fata de munca. A celor in viata si a celor de dinaintea lor. Pensiile parintilor mei erau aproape simbolice dupa zeci de ani de munca - noroc ca aveau copil !!! Plateam mai mult impozit la salariul/ venitul meu decit pensia lor cumulata. Si nu reuseam sa vad unde se duc banii aceeia...

Ca gropile pe strada se reduceau prin ...unirea lor catre mai putine si mai mari, in spitale jucam ...pocker cu doctorii si asistentele la cit sa dau sa fie multumiti si mai si veneam cu medicamentele de acasa !!!

In plus alocatia lunara la copii era asa cam de valoarea unui burger la McDonalds. Asta intr-un moment de reasezare cu inflatia !!!! ca altfel mai ducea la 1/2 sandwich doar !!! (evaluarea in "unitati McDonalds" aleasa doar pt. scop umoristic. Ceea ce nu schimba suma excesiv de mica pt alocatie !!!)

Si n-am reusit sa dezleg misterul a ce se intampla cu banii aceeia de taxe. Si nu numai de la mine !!!!

Respectam munca ?!!!!

Si apoi coruptia. Orice document oficial putea dispare si reapare in infinite forme de puteam crede ca au dat extraterestrii....mai rau, s-au cazat in institutiile romanesti de orice dosar era un caz de X-files. Mistere totale !!!! Si evolutii "uluitoare" !!!! Curat-murdar nenea Iancule !!!!

La primarie ca la primarie, si la altii asemenea idem, dar cind s-a intimplat de citeva ori si cu justitia civila - adica in judecatorie pt. un pirlit de teren de citiva metri - am tras concluzia ca macar sa nu le mai dau atatea taxe daca tot doar le folosesc sa plateasca diversi indivizi care au uitat cele mai elementare reguli despre profesia lor...

Cum ar fi unii judecatori si doctori.... (cu multe vile)

Asa ca am plecat.

In concluzie totul in cazul meu s-a redus la RESPECTUL FATA DE MUNCA ,INDIVID SI PROPRIETATE.

Sincer sper ca e mai bine acum... Ca altfel tara frumoasa, fun, oameni placuti....

#2502 (raspuns la: #1693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gala Galaction, parintele si omul - de Ingrid la: 18/11/2003 06:40:44
(la: Antisemitism)
Gala Galaction, slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane:

Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...

In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.

Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!

Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!

In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.

Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.

Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herzel spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.

Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza
sarmale - de nicolina la: 27/12/2003 10:07:07
(la: Urarea mea ptr. voi)
si mie mi-au iesit niste sarmale,mama!pt ca am bagat carne afumata printre ele,aia a fost.
pacat ca nu stai nitel mai aproape ca veneam si va mancam gasca din cuptor.
sarbatori fericite!
#7294 (raspuns la: #7270) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
emigrant - de (anonim) la: 14/01/2004 03:40:41
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
ma numesc George, si parerea mea este ca in momentul de fata emigrarea este o solutie care este dificil de luat, trebuie gandita bine inainte de a se actiona in vreun fel, si consecintele trebuie suportate, indiferent de decizie! eu, pana in 2000, nici nu ma gandeam sa plec din tara! eram student, aveam o viata frumoasa, si plecat din tara nu am fost decat in 1990, pana in Bulgaria! apoi m-am angajat la o firma nemteasca, si am fost trimis in Germania de 3 ori, la specializare. atunci am vazut cu ochii mei cum e dincolo, si bune, si rele. in 2003, am plecat in Franta, la prietena mea care era colo la un Master, si am stat turist 6 luni (3 luni acolo, veneam in tara, iar plecam 3 luni). atunci am vazut cum e sa stai si sa te descurci singur, si am zis ca e OK. cand sa plecam iar, in toamna lui 2003, ca studenti, a intervenit o viza pentru SUA, si am lasat Franta, indreptandu-ne spre "pamantul fagaduintei". de 3 luni suntem aici, si ne e inca greu cu adaptatul, cu oamenii. adevarul e ca stam si in New York, unde gasesti toate natiile si culturile de pe glob! si ceea ce este curios, nu ne lipseste atat Romania, cat ne lipseste Franta! dar hotararea a fost luata, ne-am gandit mult la asta, si acum nu avem decat sa ne luptam pe frontul de aici, unde ne sunt interesele. un factor important in emigrare a fost si faptul ca din prietenii mei, mai mult de jumatate au plecat din Romania! nu pentru ca m-au impulsionat ei, dar pentru ca legatura cu ei e mai simplu de luat de aici (SUA)! in fiecare zi ne gandim si la ce o sa facem, si la ce am fi facut in tara, si ceea ce ne impinge sa mergem mai departe este si faptul ca dupa 5 ani, dupa ce avem cetatenia americana, ne sunt portile deschise aproape peste tot in lume, si ne putem stabili unde ne este mai drag (inclusiv in Romania!). dar pana atunci... mai este! la revedere, sa ne citim cu bine
#11499, de schitroc - de anita47 la: 06/03/2004 13:40:03
(la: Perle de pe Cafenea....Comentarii?)
1)Nu te-am acuzat de NIMIC!!
Din nou pui vorbe in gura partenerului!!(subiectul nu a fost macar deschis de tine!!)
Si-ti propun sa nu citezi fragmente pe care foarte usor le poti scoate din context!Am mai avut noi "o ciocnire" cand mi-ai facut observatie din cauza unui mesaj care fusese "anulat"(fapt care a scos TOATA discutia din context.Si atunci ai afirmat ca "stii sa-ti ceri si scuze".Astept pana acum , inca!!!Sper ca raspunsurile "in cifre" nu se vor lasa tot atat de mult asteptate!
2)Daca doresti sa duci o discutie cu mine,te rog sa folosesti limba roamana(esti pe un forum romanesc,nu?).

3)Daca doream sa discut in engleza,nu vad de ce veneam pe un forum romanesc.
Acelas lucru daca doream sa discut pe un forum antisemit!
Crezi ca nu "le cunosc" si as fi nevoit sa ma multumesc cu "un surogat"?

Numai bine

anita47

#11502 (raspuns la: #11499) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
respectul - de amoore la: 09/04/2004 12:14:09
(la: Tot mai bine in Romania, oare?)
Cind am venit in anglia am venit cu prietenul, planul a fost sa facem bani deajuns sa ne luam un apartament in tara....
...dupa 2 ,ani eu nu am vrut sa ma intorc in romania...el a plecat(alta poveste)
M-a invinuit ca m-am "englezit" si el uraste englezoaicele!
Imi amintesc de serile cind veneam de la munca(lucram mai multe ore de cit el)cu cumparaturi, faceam mincare..curatenie...si el ...nimic..pentru ca asa era si tatul lui..nu facea nimic!

Am decis sa stau aici pentru stilul de viata,pt respect (ex, la munca cu sefii), respectul ca femeie(care in tara se reduce la "cratita")...libertate...da si banii(pentru ca esti platit pentru cit valorezi, nu ca in tara)...cultura..am intilnit oameni minunati...mi-am intilnit sotul...

Am decis sa stau aici pentru ca anglia mi-a oferit posibilitatea sa devin o persoana mai buna,am constat ca daca vreau pot sa ma realizez profesional, financiar...etc..am posibilitatea sa imi ajut parintii...

Bani cred ca au o importanta foarte mare...ce minunat e sa-ti cuperi cartea pe care o vrei...cind vrei, sau un cd, haine, papuci(recunosc sunt obsedata cu shoppings)...sau o masina
Pentru mine bani sunt o masura a inteligentei, cit valorezi..

Da ai dreptate nu totul se reduce la bani...sunt de acord cu tine..respectul, libertatea...vin in frunte
Si ce minunat e cind le ai pe toate la un loc!

Mie anglia mi-a oferit toate acestea, sper ca si tu ai tot ce iti doresti in franta, si de aceea nu locuiesti in romania.

Adelina




#13608 (raspuns la: #13523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Roma - de amoore la: 21/04/2004 04:11:35
(la: Apel la marturii: "Aventuri la ambasade? Povestiti aici!")
Acum citiva ani am fost in vizita la Roma (sora mea locuieste acolo).
Intentia era sa stau o saptamina la roma apoi sa merg in tara sa ma casatoresc.
Povestea e ca mi s-a furat pasaportul romanesc (prima zi cind am ajuns in roma)doar pt ca vorbeam engleza (eram cu viitorul sotul veneam din anglia) ...cei care mi-au furat poseta au facut-o intr-o secunda... cine sa mai fuga dupa ei cu valize si....
A trebuit sa merg la ambasada romaniei sa imi iau pasaport alb ...a fost o experienta foarte neplacuta...
Toti astepau gramada la portile ambasadei...imi adusese aminte de ani din romania cind stateam la rind la carne sau lapte inainte de craciun.

Si personalul ambasadei a fost nepoliticos, chiar "rude" as putea spune,noroc ca am avut bilet de avion si ceva hirtii de la politie altfel ar fi durat zile.Am stat acolo o zi intreaga si nu am fost deloc inpresionata de felul lor de a trata romanii.
Sper ca s-au mai schimbat de atunci..in bine!


Adelina
#14218 (raspuns la: #14195) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt.Dan Logan de la Ozzy - de (anonim) la: 01/06/2004 23:20:16
(la: Ani de liceu, cu emotii la romana si tatuaje in buric)
Dear Brother,

La 14 ani(pare un secol trecut...)am auzit prima oara pe Jimi Hendrix,Nasa mea(Dumnezeu s-o aiba in pace acum)mi-a dat de ziua mea un disc cu hituri al lui.M-a schimbat total.Eram un Beatles fan si Rolling Stones,sunt o generatie a anilor 69-70 ca muzica.Chiar acum cand iti scriu,am pe mine un T-shirt cu Jimi.
Apoi am descoperit Led Zeppelin si desigur The Who si desigur Black Sabbath,sunt un fan al lor de peste 30 ani,am fost norocos venind in USA si vazut live multe grupuri celebre.
Desigur...Ozzy Osbourne,pe care multi il considera "satanist"....la fel B.S.la care a cantat din 1968-1979,i-am vazut reuniti acum 2 ani,inca sunt f.f.f. buni si chiar si azi umplu stadioane intregi,cei vechi rezista cel mai mult datorita muzicii lor. Alt ex. The Stones.Nu am mare interes in muzica de azi,traiesc cu cea din trecutul meu,dar imi place Moby,U2,Nirvana,Tool,Radiohead,Depeche Mode,cu rap-ul nu le am,mi-a placut insa Run DMC si Public Enemy.
Dar am fost mereu fan Pink Floyd,Yes,Jethro Tull,Deep Purple,Guns'n Roses,
Aerosmith,Judas Priest,Genesis,Peter Gabriel,si i-am vazut pe toti in concerte,la fel Bowie.

Si sunt tatuat pe brate,am 7 tatuaje si pe picioare la fel 3 si nu am nimic impotriva fetelor cu inele in buric.Odata am fost la un party al unor Hell's Angels in Alphabet City(NY),si unii se tatuau.O fata f. draguta avea spatele tot tatuat si pe coapsa si am intrebat-o la misto unde duce dragonul ei de pe coapsa si si-a dat pantalonii jos fiind goala in fata mea.Era un frumos tatuaj un dragon inaripat de la spate si pe piciorul stang la glezna.

Avea inel in buric si in nas si in limba.Nu ma supara astea deloc.Eu sunt artist plastic si la acea vreme desenam si cream tatuaje pt. ei si Tattoo parlors in NY.Bani f. buni si droguri pe gratis(de calitate buna,nu...indoite!).
Poate eu nu eram la fel in liceu,dar cred ca eram mai rau ca cei de azi.Ha!
Mergeam beat la cursuri,beam la ore si nu-mi pasa de romana si mate,am trecut ca gasca prin apa ,talentul de artist m-a salvat de la repetentii,am ramas de cateva ori corigent si odata repetent totusi,pt. ca nu mi-a placut scoala,chiuleam cu lunile.

Odata prof. de istorie(care era si directoarea liceului Tonitza,Bertea)m-a vazut dormind in clasa la ora ei,eram beat si ca de obicei in ultima banca,mi-a zis sa-i suflu in nas si puteam a bautura,m-a trimis acasa,pt. ca aveam talent prof. de arte mereu ma aparau si scoteau din cacat.Dar eram renumit ca betiv si pornograf.
Trebuia sa fim tunsi scurt si noi baietii uram asta,cei din cerc care stiu acele vremuri stiu ce spun.Stii ce faceam,mai ales cand cu 2-3 luni inainte de vacanta mare?De acasa zilnic ne faceam o solutie de apa si zahar si ne ungeam pe par,devenea gretos dar il puteam indoi si aranja la ceafa sa para scurt caci la ora 8AM cand veneam la liceu,era un prof. la usa ce ne controla!

Eu mi-am facut un amic din mecanicul liceului si asta imi deschidea o fereastra
pe care intram in scoala fara a trece prin control.
De multe ori in clasa dormeam...noaptea eram la petreceri si sex.
Sefa clasei trebuia sa spuna fiecarui prof. la ore cine e absent,ii ziceam sa nu ma dea si imi jucam ruleta norocului,daca eram chemat la lectie sau nu.Dormeam in ultima banca si mereu am stat langa o fata si imi puneam capul in poala ei.

Cu fumatul...alta poveste.Desigur nu aveai voie sa fumezi dar noi tot o faceam,fie in boschetii din curtea liceului de iesea fumul ca la locomotiva si Prof.Macarie(de Romana)Augustin,venea in pauze cu o nuia sa ne arda dar saream gardul si radeam de el.Alteori,iarna fumam in Wc si venea si acolo dupa noi caci iesea fumul gros pe hol.Ne adunam 4-5 intr-un WC,in special primul care dadea la usa de intrare ,de ce? pt. ca atunci cand o deschidea,mergea mai intii la celelalte Wc uri,si noi deschideam usa noastra ce o bloca pe cea de la intrare,incat el nu ne putea vedea si o roiam razand.

Dar cate si mai cate,crezi ca-mi pare rau de acele vremi,NU!Si sa stii ca si azi nu am nimic impotriva tinerilor de liceu din RO,ca au cercel in buric sau jeansi evazati si isi arata buricul fetele.Eu am trait intr-o vreme cand era moda evazata in RO. si la o vreme cu dungi,par lung etc.Eram rebeli.

Cand aveam 3 zile pe sapt. cursuri de arta,la alta cladire,deci nu erau prof. de materii,atunci ne purtam parul lung.
Eram mereu beat si acolo,dar luam 10 pe linie la desen,pictura,sculptura,schite,compozitie,grafica etc si prof. nu ziceau nimic.
Am avut expozitii in Austria,Franta,Cuba,Germania...desigur eu am stat in RO,doar picturile mele au plecat....

Dear brother,fi mai loose,nu stiu ce varsta ai,eu am 48 si inca simt in mine ca sunt un teenager si de ce nu?Poate azi sunt mai intelept si imi cunosti parerile actuale dar omul trebuie sa fie free,orice varsta are lasa-l sa se descopere singur si nu critica,ani de nebunii,rebeliuni etc.se vor duce candva,sa ai amintiri de orice fel este bine sufletului,se cunoaste mai bine,invata diferite lectii din viata asta.

Astea am avut de spus,sa ma critice cercul nostru acum.
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)

Ps:Pt. cei din generatia mea,in liceu fumam si era o moda atunci,Bucegi,Tractorul,Carpati si desigur Marasesti.
In NYC in Alphabet City este un Tattoo Parlor al carui propietar este un om f. faimos Huggybear,f. talentat in a face tatuaje,are pe corpul lui 250 de fluturi
de diverse culori si specii.Huggybear a fost in razboiul din Vietnam,veteran decorat cu 3 Purple Hearts si 1 Bronze medal,un Brave Warrior!
250 de soldati ca el din acel razboi inutil,au fost ucisi atunci,fiecare fluture de pe corpul lui este sufletul unuia din cei morti,i-a cunoscut personal,in acest fel isi aduce mereu aminte de ei purtindu-i pe corpul lui.

Wakan Tanka Tunkashila onshimala(Grand Father Spirit,pity me,so my people may live)

Great Chief and Medicine Man,Lame Deer(Lakota-sioux-Takche Huste)































































School's out for summer/Alice Cooper - de Little Eagle la: 23/06/2004 00:32:52
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
Dear sister Belle,

Prin scoli am trecut ca gasca prin apa in Romania inca din clasa a doua...si tot de pe atunci un chiulangiu si desigur inhaitat cu baieti ...rai,ce sa fac nu mi-a placut scoala deloc! am trecut clasele la limita adica cu 5,cred ca cel mai mult ca medie de promovare am avut 6 sau uneori 7,dar colectionam 2-uri si 3-uri in prostie.
Am ramas un an in a 8a repetent,in a 7-a corigent la romana si matematica,am trecut cu 5 in toamna la examene.

Nu-mi ardea de scoala si sa invat si sa-mi fac temele,copiam pe ruptelea de la altii.
Cum veneam acasa de la scoala ieseam afara la joaca cu prietenii,la un fotbal,la vreo cafteala spre seara,la agatat fete,la sarutari si bulaneli,si sa stii ca bine am facut ca am profitat de acele tinereti.
Mai tarziu sex in prostie si inceput sa beau sa fumez(de la 14 ani am tot fumat si baut alcool si avut sex) sa chiulesc mereu de la scoala ,in generala nu ma vedeau prof. cu lunile!
Falsificam note in carnet si la fel falsificam semnaturile parintilor pe carnet,ei saracii credeau ca merg la scoala dar ma faceam ca plec si cand ei plecau la servici eu intram in casa si telefonam golanii mei si gagici si ne puneam pe baut si sex.

Nici in liceu n-am fost mai breaz.Chiuleam in prostie,nu suportam romana,algebra chimia,imi placea istoria antica si medievala.Nu chiuleam insa de la cursurile de arta(desen,pictura,sculptura,modelaj in lut,crochiuri etc),stii ca am studiat la Tonitza.
La fel ca si in generala,am trecut anii de liceu la medii de 5-7(si astea pe copiat)
vorbesc de partea teoretica,la cea artistica insa am avut mereu 9 si 10 pe linie!!!
Si la fel ca si in generala,zilnic petreceri,betii,sex,chiuluri etc.

Obisnuiam sa si fur din alte clase bani din buzunarele altora,odata am pretins ca ma doare maseaua si cerut prof. sa merg la w.c sa ma clatesc cu apa,dar am stiut ca in sala de sport o alta clasa era afara(vara)la sporturi si exercitii fizice si mai stiam ca seful acelei clase adunase banii pt. o excursie ce urmau sa o faca clasa la Predeal.Am furat toti banii,erau cam 6000-7000 lei,bani mari pe atunci prin 1974.
Nimeni n-a stiut cine i-a furat!!!A fost mare scandal in liceu cu politie si directori etc,nimeni nu m-a vazut.
I-am baut cu prietenii si gagicile.Uite ca asa eram,oare ma mai iubesti acum?

Mergeam in practica in vacantele de vara cate 2-3 sapt. sa pictam,eram cazati prin camine si mancam la cafeteria ce ne dadeau de 3 ori pe zi.Plateau parintii totul inclusiv transport.Am fost la Sighisoara,Tulcea,Campeni si desigur ca pe langa pictat ziua,noaptea ne duceam la fete in caminul lor sa avem sex,ori ieseam afara prin boscheti,era frumos totusi.
Desigur betii in nestire,mereu am fost in centrul atentiei,the cool guy.
Pictam mereu beat,atat la scoala cat si in aceste practici si prof. stiau,dar mereu tranteam numai lucrari f. bune si luam 9-10.Colegii mei ma rugau sa prezint la critica lucrarile mele la inceput sa imblinzesc prof. sa nu le dea note mici.

Cand am venit in USA,in 1981(Dec.14),in 1984 am primit bursa la A.S.L.of America pe talent,la acest colegiu infiintat in 1894 in Manhattan accross Carnegie Hall,au studiat Jackson Pollock,Frank Stella,Jasper Jones,Alexander Calder,Andy Warholl,Helen Frankenthaller...ce onoare!

Am studiat pictura in ulei si desigur ca am fost mereu considerat f. bun si la fel.....
desigur ca nu se putea sa nu-mi continui faima.
Asa ca da-i cu bautura in prostie,beam de fata cu prof. mei,directoarea stia dar fiind artist bun mereu astea au fost uitate de ei.
Apoi da-te la fete,nu doar cele din clasa dar la oricare din altele,mereu in centrul atentiei,NU puteam fi singur niciodata,crede-ma,pt. ca daca ma asezam la masa in cafeteria sa beau cateva beri inainte de cursuri,si eram singur la masa...cum intra cineva in cafeteria,venea direct la masa mea si se adunau vreo 15-20,puneam mesele cap la cap.Tipi si tipe,fetele ma sarutau mereu,una odata mi-a zis ca are fantezii despre mine si ca 'I'm playing with myself",cum mi-a zis,si ce sa fac?
In noaptea aia am mers cu ea acasa la ea si avut sex in prostie,era mai greu sa scap de ele...
Ori cu altele mergeam pe acoperisul scolii...Vezi tu Belle,asa eram eu si nu regret o secunda!daca a fost sa invat ceva in viata am invatat din proprii experiente si fiind autodidact,adica am citit ceea ce m-a interesat,ce nevoie aveam de matematica sau chimie...?
Sunt artist profesionist si de 18 ani traiesc din arta mea doar.
Dar asta e viata mea si e unica in felul ei,nu poate fi aceiasi cu a nimanui.
.multa lume ar condamna cum am trait si cat de free minded I was(still am)dar crezi ca-mi pasa?
Am trait din plin si m-am bucurat mereu de o noua zi in viata,"live for today,tomorrow never comes."a fost crezul meu.
ma bucur ca am cunoscut multa lume diversa si fiecare cu culorile ei,am invatat destule si asta mi-a fost scoala mea.Prin proprie experienta si nu din carti.

Odata ,si am tot stat pe ganduri daca sa scriu sau nu,pt. ca lumea din cafenea e prea pudica si pusa pe a trage concluzii gresite,dar in definitiv nu-mi pasa,am avut unele conexiuni cu o secta satanica din Manhattan,pt, ca mereu am fost curios sa cunosc cat mai multe.In final nu am fost pe placul lor,nu f. serios...Ha!
Se numeau "Red Hood Society"si they worshiped of course...Satan!!!
Pot spune insa ca am avut cel mai clasa Ia sex din viata mea.Sa fiu acum ...animalic,the beast.
Am scris ceva despre asta lui LMC.
Aveau un shop in Manhattan si cu toata parafernelia de obiecte de cult,chiar skulls adevarate.O vreme am purtat la gat o pentagrama data de ei si am pictat pt. ei 2 portrete reprezentand pe Lucifer.Era o fata acolo,Christina(Chrissy),asa de frumoasa ca ma topeam in fata ei,avea 26 ani si eu cu 4 ani mai in varsta.
Nu stiu Belle,dar degaja din ea ceva misterios si mirosea mereu frumos si excitant.Par lung si vopsit negru puternic,ruj negru,unghii negre,imbracaminte sexy neagra,era pe vremea cand Madonna aparuse cu hit-ul ei"Like a virgin"si fetele o copiau ca imbracaminte,mereu mi-a placut acel stil de moda.
Era f.f.f. frumoasa,ceva de vis !

Am avut sex cu ea si nu puteam sa cred,ii cam placeau cele S&M si ma lega de pat cu catuse si avand sex cu mine stand deasupra mea(ii placea sa fie in control)picura ceara de la lumanare neagra pe pieptul meu,dar nu simteam nici o durere,eram inebunit dupa ea.
Am fost la cateva party-uri ale sectei lor,erau multi si unii f. bogati locuind in mari loft-uri in Soho,dar totusi nu am simtit ca fac parte din gasca lor si ei la fel si-au dat seama despre mine.
Asa ca dupa 2-3 luni acst capitol din viata mea s-a dus,la fel si Chrissy...i s-a interzis sa aiba de-a face cu mine....stiu ca la un moment dat mi-a spus sincer ca ma iubeste si la fel si eu ei...deh...
O f.f.f. real frumoasa fata,corp superb,picioare la fel,totul perfect chiar.Sa fi fost...Satan in disguise???Ha!Ha!

Deci vezi draga mea Belle cum am fost si cum sunt azi.
Sper sa nu fiu criticat din nou,ce parca voi nu le-ati avut pe ale voastre in tinereti?
Ori toti sunteti usi de biserca?
Poate nu chiar ca mine,dar ceva tot ati avut,dar nu vrea nimeni sa -si dezvaluie trecutul,NU e nici o rusine!!

Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)
































































































































































Copilarie imi amintesc...(continuare) - de DESTIN la: 28/07/2004 05:05:05
(la: Amintiri din Copilarie)
...de arsita verii cu roua diminetii.
De matusa Catrinca de capra si salcami...
si de amurgul seri cand de pe deal veneam
cu sanul plin de mere, sau prune mancam
pana plesneam...
Acasa langa tuci ce stransi eram...
Deabia de apucam sa-nting si eu ceva...
Catrinca se uita la noi,la laptele de capra
mai bea si ea din cand in cand ...
si tot vorbe de capra...
Imi amintesc de varu Gicu copilu lui Catrinca
cum tot plangea intr-o seara,
Ce-l mai pupa Catrinca...!!!
Aflai ca doua zi el nu mai vrea cu capra...
il prinse paduraru in puieti si se sperie saracu,
-Ba puta!!! nu esti tu cel mic,baiatul lu Catrinca?
-Eu -s nea Gogu da nu facu-i nimic...
-Ce cati tu in puieti cu capra?
-Pai n-am stiut ,pai stai sa vezi...
Nimica paduraru-l cearta ,Gicu scapase pipi chiar pe el...
Cum povestea saracul Gicu,Catrinca-l mangaia...
-Mai mama eu nu mai merg cu capra la pascut...
-Nea Gogo paduraru mi-a zis asa sa-ti spun
De ma mai prinde iara :ma bate imi ia capra
si pe Catrinca-o f_t
-Mai Gicu puiul mami,nea Gogu e glumet...
-Nu mama nu e drept tie-ti convine...
dar eu si capra cum ramane...

Biblipgraphy:
Copilarie imi amintesc text integral
il gasiti la:http://members.aol.com/cenaclu/afa1.txt

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18473 (raspuns la: #18428) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
apropo de plangareti - de desdemona la: 02/09/2004 15:27:13
(la: Plangaretii)
Care e culmea lamentarii ? Simularea sinuciderii! Odata ce decizi ca esti atat de nenorocit incat 'asa nu se mai poate', nimic de facut decat sa incerci o sinucidere (cu cat mai multi martori, si care nu are nici o sansa sa aibe succes)!

Azi dimineata veneam la servici cu tramvaiul, cand vad ca acesta se opreste intre doua statii, unde nu era nici macar semafor. Ce sa fie ? Culmea: o femeie tânara, asezata in iarba intre sinele de la tramvai, cu scopul declarat de a se sinucide. Era imposibil sa nu fie vazuta, era in plin soare si nici macar o tufa n-o ascundea privirii. Tramvaiul in care eram si eu s-a oprit la cativa metri de ea (oricum, merge incet in zona aceea), dar ea nu se dadea dusa de-acolo. Trecatorii incercau s-o convinga sa se traga la o parte, de vreme ce isi 'ratase' sinuciderea, dar ea nu si nu, urla din toata puterea 'lasati-ma in pace'. In cele din urma au ridicat-o un gardian de la primarie (ca era pe-aproape) si doi trecatori mai vanjosi, dar ea tot furioasa ca de ce n-au lasat-o sa moara.

Ma intrebam - oare ce-o fi in capul ei ? Daca chiar voia sa moara, se putea aseza pe linie intr-unul din locurile pe unde metroul-tramvai merge pe sub pamant, prin tunele. Acolo e intuneric, sunt curbe cu vizibilitate redusa, si viteza e mai mare. Nu mi se pare ca asa ar proceda un sinucigas cu simt practic. Mai degraba cred ca voia sa isi planga de mila in deplina justificare, argumentand ca 'am incercat chiar sa ma sinucid' = sunt intr-adevar nenorocita!. Si cu cat mai multa lume imi plange de mila, cu atat mai bine ! Dar instinctul ei de conservare a indemnat-o sa se puna intr-un loc unde aproape sigur va fi vazuta, si 'sinuciderea' va esua. Mi s-a parut mai degraba o comedie decat o tragedie.

De fapt cunosc si eu cateva persoane care se lamenteaza - cu sau fara justificare pentru altii. Problema cu acestia e ca - in momentul in care chiar sufera, nimeni nu-i mai crede. Cand nu-i mai suporti pe acestia, le-o zici clar, ca te-au obosit cu lamentarile lor. Eventual iti iei o 'vacanta' de la prezentza lor. Trebuie sa stie si ei ca rabdarea si toleranta au o limita, si uneori ajungi pana la ea daca le folosesti prea intens.

Daca descoperi tu insuti ca esti un 'plangaret' si iti displace asta (unora nu le displace sa se stie asa) trebuie sa iti schimbi un pic stilul de viata. Iesi in natura cand e soare, danseaza, cânta, gaseste-ti ceva sa te ocupe (de exemplu fa menajul sau calca), fa sport, mananca un ardei iute, uita-te la comedii si gandeste-te la lucruri care iti creeaza senzatii pozitive. Fa un foc si aseaza-te langa el, privindu-l, gandeste-te la alti oameni care au trecut prin incercari mai mari si au invins. Cel mai sigur insa e râsul, gaseste pe cineva care te face sa râzi.

Desdemonovici
In principiu este ceruta experienta... - de Jimmy_Cecilia la: 13/09/2004 20:04:41
(la: inginer mecanic)
In State n-am lucrat si nici nu mi-o doresc, c-ar presupune sa traiesc acolo
Insa cand ai o diploma de inginer, mai întai trebuie echivalata, in orice tara ai fi,
iar in al doilea timp trebuie sa justifici de ce stii sa faci in meserie, de ce experienta ai practic..

este o perioada de incercare prealabila oricarui contract de lucru, câte o data chiar un examen practic pentru selectia candidatilor...


personal in FR, viitorul patron mi-a aratat o masina veche, de pe timpul lui Pazvanti chiorul, pe care o avea in uzinuta lui si m-a intrebat daca sunt capabila s-o repar... (tehnicianul de la mazrca respectiva n-a putut s-o puna in functie, NU MAI ERAU FABRICATE PIESELE DE SCHIMB !!! :(

Eu veneam dintr-o tara recunoscuta campioana în "Sistem D", am scos piesa uzata, am re-desenat-o, am cerut un strung si o freza... piesa a fost refacuta... si eu angajata la încercare pt. 3 luni... asa am avut sansa sa-mi fac probele ca merit postul...
cam tarziu dar asta e :) poate citesti.. - de (anonim) la: 11/10/2004 17:51:11
(la: Sunt supraponderal! De ce ma alunga lumea?)
mai andrei... si eu sunt tot un andrei, am 1.89 m 19 ani si 110 kg....
nu as putea sa spun ca sunt gras.. adica sunt un pic dar sunt mai mult facut cum s-ar spune..
sa stii ca si eu am avut asemenea probleme cu ceva timp in urma...
cand eram in generala eram un copil durduliu (si uram sportul, si inca il urasc):) .. dar totzi imi spuneu grasul... asta era.. deja ma cam obisnuisem... tzineam cure de slabire etc dar cat as fi slabit tot gras paream din cauza ca eram solid...asta tot asa cam pana prin clasa a 10.. atunci mi-am descoperit o noua pasiune.. calculatoarele. erm cel mai bun din clasa la calculatoare(si inca sunt si acuma :P) si incet incet colegii au inceput sa ma strige pe nume.. intai numele de familie.. dupa aia andrei.. si dupa aceea andy care era nicknameul meu de pe irc..deci colegii care ma priveau cu dispret acuma imi erau prieteni... si cam asa cu clasa a 10-a... mam imprietenit cu cine nu trebuia si urma sa fiu exmatriculat din cauza absentelor... din acest motiv m-am transferat la alta scoala etc..care nu avea profil informatic. aici vechea poveste.... pana cand am vazut ca prostanii (cum eram numit si eu) erau batjocoritzi de altzii cica mai "smecheri"... asa ca m-am apucat sa trag de fiare...si asta cam un an de zile...si am facut tata un brand de n-ai mai vazut dealea :))
dupa asta apaream si mai mare... si mai "gras".. dar ce crezi ca se intampla.....odata m-am enervat asa de tare (cu toate ca sunt o fire extrem de calma) ca lam pocnit pe unu de i-am dizlocat maxilarul(si i-am platit spitalizarea) si tot asa unul cate unul pana au inceput baietzii sa stie de frica....si nici cel mai al dracului din liceu nu se putea pune cu mine... pt ca dupa ce ca eram si "gras" mai aveam si fortza... asa ca nu am mai auzit nici un zgomot... si pana la urma baietzii au inceput sa se dea bine pe langa mine... si nu i-am mai auzit niciodata sa ma vorbeasca de rau(cel putin nu in fata). cu toate astea am avut si cativa prieteni adevarati, care nu tineau cont ca eram "gras" si cu toate ca ma mai suparau cu cuvantul asta cateodata(si ma mai supara si acuma) dar stiam ca in gluma... si de altfel am si eu cum sa le zic :))
au trecut si anii de liceu.. am dat bacul...am luat nota destul de mare... am intrat la facultate la profil informatic...si iata-ma in anul 3 de facultate ... si la facultate parca sunt baietzi mai desteptzi :)) n-am auzit pe nimeni sa ma vorbeasca pe la spate si ma inteleg bine cu toti colegii si nu numai..... asa ca fapt haios... eram in anul intai de fac... chiar in primele zile de scoala... (trebuie sa mentionez ca fac. are o echipa de rugby numai cu baietzi "mari" si la totzi le e teama de ei :))
si cum mergeam eu pe colidor... numai vad o inghesuiala la o grupa din anul 3... si eu veneam intre ei... si numai ca-l vad pe unul cum il trage pe un prieten de-al lui si se dau la o parte din fata mea soptindu-i.."da-te ba la o parte ca asta-i de la rugby....si am ras cu pofta atunci... :))
aa.. si acum cateva zile... un boboc pe care nici nu-l cunosteam imi deschide usa la iesire ... faina treaba n-am ce zice.... singurul dezavantaj e ca nu-mi prea gasesc haine pe masura....
E tare asta cu menajul modern - de mya la: 12/10/2004 14:41:16
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
E tare asta cu menajul modern. Modern...auzi, ce termen...

Am lucrat cu randul, cand el nu lucra gaseam casa luna, potolul pe masa, cainele plimbat, pisica frecata si cazuta lata (leguma!) etc. Chiar daca veneam epuizata ne caram instantaneu afara, ne plimbam, ne duceam la sala, la piscina sau la rau (chiar si noaptea...se poate face baie si e bestial!).

Cand lucram amandoi, nu lucram pana nu mai puteam...ci cat sa ne ajunga banii (si sa ne ramana ceva lunar). Asa ca serile erau tot la fel, plimbat afara, mancarea rapida (salate si omlete trantite rapid pe masa). Mancarea e ceva asa...pe langa. Eu pot sa mananc 3 morcovi si 2 mere seara si sunt super plina la mat! Iar tipul e in delir dupa mamaliga si aia se face rapid asa ca...

Cel mai misto e sa lucreze doar el, asa a fost in ultimul timp. Eu sunt studenta...asa ca...Invat de rup. Si ...si mai misto e ca el lucreaza de acasa ;-).

Noi nu suntem impovarati de treburile casei, nici nu suntem unul mai sef ca altul. Daca avem un sot care sa ma puna sa fac zilnic tocana, snitele si sa dau cu aspiratorul...ii dadeam cu tigaia in cap si o taiam ;-). Deabia imi spal eu izmenele...da´sa mai spal si pentru altii. Noroc cu ala care a inventat masina de spalat. Destept a fost!´

#24808 (raspuns la: #24795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Obezitatea a ajuns intr-adeva - de mya la: 30/10/2004 18:15:43
(la: Obezitatea la americani)
Obezitatea a ajuns intr-adevar o problema foarte mare in Sua. Asa este, mancarea e foarte ieftina, portiile sunt extrem de mari (se discuta mai nou despre micsorarea lor) iar paharele cu suc pe care le cumperi de la McDonald's (sa zicem) se pot reumple pana ai chef...fara bani. Poti sa torni in tine ca intr-o galeata fara fund.

Mai exista apoi multe restaurante mici si ieftine unde platesti un pret si mananci pana dai in primire...le zice "All you can eat". Poti sa bagi in tine de dimineata si pana seara pana esti pe punctul de a exploda, la acelasi pret fix (6$ sa zicem). Bauturile nu intra in pret. Poti sa mananci si sa vomiti si pe urma sa o iei de la capat...precum romanii.

Cat despre tipul care a decis sa manance timp de o luna la McDonald's...nu pot sa zic decat ca e lovit in scufa. Orice handicapat stie ca mancarea lor e plina de calorii (ieftina!) si consecintele sunt pe masura. Nu tre' sa fii un geniu ca sa realizezi chestia asta. Nu inteleg ce a vrut sa demonstreze.

In Romania...fast-food-urile de genul McDonald's sunt considerate ceva cool, e tare de tot sa fii vazut mancand acolo. Chiar acum, cand veneam spre Internet-cafe-ul unde ma aflu, am trecut pe langa un "Spring time" foooarte la moda cica (langa Libraria Eminescu din Bucuresti). Vine lumea cu masina, imbracati ca de duminica (ele "e" toate niste doamne cu tocuri si machiaj adecvat si ei cu geci de piele negre=uniforma in Romania). Aici sa mananci la McDonald's e un lux de prima mana, reprezinta incununarea suprema...se cheama ca te-ai ajuns, te-ai scos...om te-ai facut.

Pun pariu ca daca si in Romania mancarea de la fast-food-uri ar fi la fel de ieftina si la indemana oricui...ar creste si aici procentul obezilor rapidamente.

Pana la urma obezitatea e o consecinta a lipsei de vointa. In Sua proicentul obezilor e mult mai mare in randul paturilor sarace. Dar tot in Sua (in California spre exemplu) exista si exempul de la polul opus: obsesia a propos de silueta si sanatate (vegetarieni, aia care trag de fiare, care mananca numai salata unsa pe salata, etc.).

"Unde e lumina cea mai puternica e si intunericul cel mai dens".
Uite sparg eu gheata ca sa ve - de mya la: 02/11/2004 10:21:10
(la: Muzee, expozitii, manastiri...si altele)
Uite sparg eu gheata ca sa vedeti ca nu e greu de scris...

Cu cativa ani in urma, am locuit in Anglia cateva luni (6). In prima luna am stat in Londra. Cum eu nu lucram pe vremea aia (doar sotul meu si era destul!) de doua ori pe saptamana veneam cu el in "City" (centrul Londrei) si-mi petreceam zilele absolut singura. Tipul se ducea la birou intre orele 9 si 17 iar eu bantuiam strazile, muzeele si expozitiile. Ma duceam apoi sa-l iau de la birou si plecam in doi acasa.

Imi luam rucsacelul in spate, ghidul in buzunar si cateva mere si...cascam ochii peste tot. Dadeam din coada de bucurie, ma simteam extraordinar. Eram socata de viteza scurgerii timpului.

Ei bine, atunci m-am amorezat de National Gallery (intrarea libera), muzeu situat in Trafalgar Square...foarte spectaculoasa perspectiva pietei mai ales vazuta dinspre treptele de la intrare ale muzeului. Am fost cu totul de 8 ori la muzeul in cauza si am stat in medie cam 4 ore de fiecare data (intre 3 si 6...depinde de starea de spirit). Uneori nu-mi mai venea sa plec (au si closet la subsol ;-)), alteori preferam sa stau cate 2 ore si pe urma sa ma plimb prin parcul St. James, sa stau in librarii (Borders), sa intru la Internet-cafe-uri sau pur si simplu sa-mi odihnesc ciolanele batrane zacand pe bancile din parcuri si facand conversatii cu mosi englezi (ei intrau in vorba...am o fata foarte pasnica!). Ne uitam la rate si "vorbeam discutii".

Cel mai mult mi-au placut picturile cu tema religioasa din National Gallery (in aceasta clipa cei care nu cred...se vor cara la alte subiecte!). Au fost cateva care m-au inspirat asa de mult incat nu am cuvinte sa descriu starile in care am intrat brusc. In orice caz, am simtit puternic inspiratia divina (intuitiv) pe care pictorii in cauza au perceput-o atunci cand si-au creat operele. Ex: Caravaggio. Nu dau date si titluri despre pictor si tablouri fiindca lumea se plictiseste repede (stiu), va las sa cautati singuri - daca sunteti chiar interesati - date despre asta pe Internet.

Sunt tablouri in care culorile te inspira (combinatiile in cauza), altele in care ideea/mesajul te inspira si altele in care ceva ce nu poti sa explici te face atent. Ei bine...pe mine cele religioase m-au atras cu adevarat (nu toate, doar cateva!). Era ceva acolo in panze...ceva ce nu se poate descrie in cuvinte, ceva mai special.

Intrebarea este...ati simtit vreodata asta atunci cand v-ati uitat la o pictura, manastire, ati citit o fraza mai speciala (nu neaparat din cartile bisericesti) sau chiar cand v-ati uitat in ochii cuiva (un copil sa zicem)? Pot sa-i zic inspiratie divina sau numai inspiratie (pentru cei necredinciosi).

In fond, creatorii si artistii adevarati asta vor, sa-i inspire pe privitori (din inspiratia lor proprie - a creatiilor lor finite) si sa le schimbe perceptiile chiar si pentru cateva clipe.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...