|
te provoaca sa gandesti
versuri astre iubire
am s-ajung sa fac versuri si noaptea in pat, oameni buni!
Ca veni vorba: Tu ce-ntelegi printr-o noapte romantica in doi, la lumina jucausa a flacarilor din camin, in fata paharelor uitate pe jumatate negolite, in jocul monoton al ritmurilor ploii de afara, cand ea sopteste valuros "Vino...." dupa ce gravitatia a rezolvat si problema nimicului din matase care fusese ultima opreliste...? Daca nu atunci, cand zici ca e momentul de a face versuri ? "Ah iubirea mea perena Ce bine ca azi n-ai migrena..."....:-)))) sau ceva de genul asta, face minuni! bun, n-am citit restul comentariilor, m-a interesat strict poezia vizualizata. versurile sunt faine, stilul oarecum facil dar totusi fain. imaginile nu m-au deranjat, mi s-au parut inspirate cu exceptia celor de la versurile despre iubire, lacrima, Dumnezeu si a celor in care aparea chipurile alea de femei super-model in prim plan - am strambat din nas: desuet. n-am ascultat interpretarea si sunt convinsa ca asta a fost un castig. n-am citit alte poezii de-ale tale, deci as fi curioasa.
hoti, cat lumea si pamantul. is multi. misuna precum carcalacii.
prieteni falsi asijderea. de tradari nu mai zic. rasar, intzeapa, lasa rani. o etapa a vietii. din care madam Patricia a ramas mai saraca nu doar cu un prieten, dar cu o onoare. nu-si vede lungul nasului. nici mana-ngropata in bunul altului. e oarba. orbita de falsul succes. a furat un pocal cu versuri, ganduri, trairi. de-ale tale. se simte-mbogatita. trufasa, chiar. cand cerneala s-a usca-n tipografie, si asa zisa-i publicatie va ajunge prafuita printr-un colt de raft, madama isi va pierde condurul de argint, si se va regasi pasind searbad in cei slapi cu talpi ponosite. singura. insingurata. sleita. tu insa vei fi aceeasi. sufletu-ti va fi acelasi. acelasi izvor de ganduri, versuri, trairi, iubiri. si vei scrie in continuare. la fel cum ne-ai obisnuit. bogatiile sufletului nu ti le poate fura nimeni. iutimea mintii tale nu si-o poate insusi nimeni. gingasia-ti n-are cum sa si-o faca manta. tu esti un singura. o copie n-are sa existe, iar o imitatie n-are sa razbeasca. ti-a furat undita, dar nu darul de a pescui. un pup :-* Am fost intotdeuna un adept inversunat al poeziei traditionaliste. Il ador pe Eminescu, cu poezia lui adusa la perfectiune, si nu admiteam nici o deviere de la canoanele poeziei clasice. Afrmam (si acum sunt sigura de aceasta), ca un adevarat maestru akl cuvintului trebuie sa munceasca, pentru a-si aduce poeziile la aceliasi conditie de perfectiune, ca Marele Eminescu, altfel... ce mai ramane din poezie? Ce este atunci o poezie, daca nu se mai respecta canoanele ei? Afirmam, ca versurile albe sunt un fel de surogat pentru grafomani, o portita de intrare a lor in mirificul templu al Poeziei. Ei si! Totusi, ei continuau sa scrie versuri albe, albe pina la absurd, cand nici nu se mai desluseau pe foaia alba de hirtie. Am auzit nu demult un banc (dar un fapt real) - cineva afirma, ca "A fost o baba si un mosneag" ar fi un vers alb. Bine, daca e, este furat si acesta.
Pina la urma, m-am gandit: eu muncesc la o poezie in sudoarea fruntii, iar astea, tineri si impertinenti, fabrica "versuri albe" cu duiumul, fara sa le pese de nimic. Se lauda unii pe altii si astfel devin celebri. Nu ca i-as invidia, dar simt in aceasta ceva putred, caci aceste poezii nu intotdeauna merita sa fie considerate poezii. In plus, in goana dupa originalitate au inceput sa utilizeze un limbaj infect, uneori de-a dreptul scabros, care nu are ce cauta in poezie. Adevarat, ca din acest puhoi tulbure putin se va alege si se va depune, ca pulberea de aur, pe prundul curat al izvorului Poeziei, minunate si veritabile. In fine, pina la urma am decis: daca versurile albe sunt un nou gen de poezie, de ce sa nu incerc si eu. Va trimit cateva incercari, printre care si un sonet clasic, si astept opiniile Dumneavoastra. Pendulul Oscilaţiile timpului pedant Umplu spaţiul de unde albastre, Iar noi plutim în acest ocean, În cojile noastre, De nucă, care se clatină avan. - Piastre! Piastre! Piastre! – Ţipă papagalii piraţilor contemporani, Care poartă semnul dolarului Pe reverele tunicilor de gală, Iar pe feţele buhăite de beţivani Poţi citi numai lăcomie şi fală. Pendulul masiv de aramă Scârţîie enervant şi apăsător… Care sunt valorile autentice, Scopul călătoriilor noastre? - Piastre! Piastre! Piastre! – Strigă papagalii piratilor contemporani... Nu-i credeti - fericirea nu e in bani! Mărul lui Adam În grădina raiului încă e linişte şi pace. Cei doi adolescenţi inocenţi Încă nu cunosc Taina cea mare. Fructul interzis e în siguranţă, se pare. Dar şarpele poznaş, Mare amator de şotii răutăcioase, Îşi cloceşte deja planul diabolic… Dreptu-i oare, Ca numai El unul să cunoască Adevărul cel Mare? El unul să-şi poată face Feciori, după chip şi asemănare? - Gus-s-stă, băiatule, gustă Din rodul dulce-amărui al cunoaşterii, Află, de unde se iscă cu adevărat Copilaşii dulci şi drăgălaşi – Ei nu se modelează din lut, Nici se găsesc în varză, Nici nu-i aduce o barză… Gus-s-stă, Adam, băiatule… Bolidul Planeta înfloritoare Îşi trăia viaţa, paşnic, Fără să bănuiască măcar Ce urgie o paşte, necruţătoare… Erbivorele agere, Care simt pericolul de la depărtare, Continuau să pască liniştit Vegetaţia încărcată de sevă… Dinozaurii răpitorii, fără grabă, Îşi făceau planuri de vînătoare… Toţi credeau, că vor trăi veşnic În acest paradis binecuvântat. Dar a venit în zbor, Şuierând ca un balaur uriaş, bolidul, Şi totul s-a schimbat… Cerul s-a prăbuşit şi a explodat! În rafale zdrobitoare de vânt Iarna cosmică a pogorât pe Pământ… Sete de viata Aş vrea să mă dizolv încet în toate - Să alăptez cu dor întreaga fire, Turnându-i dureroasa mea simţire În toate florile, în orice vietate. Spre ea înalţ aceste mâini crispate, Spre ea îndrept sfioasa mea privire, În muta rugăciune de iubire Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate. Extaz şi chin... O sete mă sfâşie De-a tinereţii apă veşnic vie, Deşi-mi coboară iernile în plete. Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie, Dar voi întoarce sacra datorie Când potoli-se-va această sete... Nu citisem aceaste versuri, sunt frumoase... proiectiile noastre cand sufletul ne este preaplin de iubire... ce frumos... asa facem oare mereu, proiectam asupra celorlalti ceea ce e in noi?! Ancore intr-un port!
M-ai facut sa plang, ai atita claritate in exprimarea sentimentelor mi-am amintit cu cita disperare scriam si eu poezii pentru o iubire pierduta si pe care am s-o pastrez in suflet pina la moarte. Desi credeam la inceput ca e vorba despre o iubire vie care mai arde inca pentru ca pui sentimentele la prezent (te iubesc, te admir, etc), vad in finalul poeziei tale un trist "Tare mult ne-am mai iubit". AM perceput o schimbare radicala de ton deci la ultima ta strofa. As fi preferat mai mult poezia ta fara ultima strofa, caci o iubire nu poate dura pina la moarte decit atunci cand sentimentele te ard si te dor la timpul prezent. Oricum, mi-a placut mult si te felicit. Iti trimit si eu citeva versuri care iti completeaza gandurile (la mine sunt chiar ultimele strofe dintr-o poezie!) :
Chiar daca durerea surda viata intreaga mi-ar zdrobi stie inima mea muta, tot pe tine te-as iubi! Iar de-n ultima secunda in val negru voi pluti, tu esti ultima dorinta, doar pe tine te-as iubi! Lasa-mi aripa sa poarte dorul trist la nesfarsit! In lumea banala, toate, doar de tine mi-au vorbit.... Te salut cu simpatie razvy si mult succes in continuare ! O imposibilitate pentru unii din zilele noastre si totusi o relitate de a crea, de a compune cele mai fumoase poezii sau numai catrene.... O "lume a visului" trait pe pamant, o lume pe care nu poti sa o parasesti in orice clipa, dar pe care o poti descoperi in fiecare moment alaturi de persoana iubita. De fapt, e o lume a cuvintelor, ideilor, sentimentelor si a Lacrimilor din umbra, dar niciodata nu va fi traita ca "activitate fizica". Momentul in care va cadea prada fizicului, va inceta sa-si caute placerea de a trai in "lumea cuvantului".
... nimic nu-i mai frumos ca iubirea unei "umbre" si mai greu de-a o transpune intr-o "lume de cuvinte"... PS: Iubirea... Iubirea e viata ce naste durere. E glasul tacerii ce zace-n privire, E tot ce putem citi doar in ochi Si "tot" ce in versuri lasam ca un orb, Un orb ce privirea si-o tine intinsa Spre marea de vise, spre culmea neinvinsa. O unica forma, nicicand o dublura. O unica mana far' alta-n masura, Cu unice riduri pe fata placerii, Cu unice "brezde" in coasta durerii, Dar sigur, noi stim, ca doar o fiinta Pastreaza in suflet imensa iubire, Iubirea aceea ce naste durere; Iubirea, cuvantul acesta etern Ce-i aspru muncit prin glasul tacerii. Sunt glasul fiintei de simplu poet! E simplu sa stai de-o parte si sa privesti detasat...ti se pare ca intelegi, dar adevarul nu-l afli decat daca ti se intampla...Imagineaza-ti doi oameni, un el si o ea, la capatul unei iubiri de 25 de ani...ea indragostita inca de el...el violent,vulgar si dispretuitor...Sunt situatii cand e iubire si renunti de bunavoie...unilateral...Interesant?
Ce sa crosetezi cu imaginatia? Un fular cu care sa te spanzuri poate.Cand lupta e inechitabila,fugi ca sa te salvezi...Si ramai cu durerea unei iubiri...Ce daune sa ceri cand esti umilit? cCe pret sa pun pe 25 de ani de iuire sincera? Cat de adevarate sunt versurile:,,si sunt aici si nu mai sunt,ca sa rostesc aceste stihuri,cand nu ma laud cu nimic, de ce te lauzi cu nimicuri? Si simt carari ce nu se stiu, taceri uitate intre plicuri,nu ma intorc din drumul meu ca sa ma pierd in necuprinsuri,,.E iubire asta?Am renuntat sa mai caut un raspuns.Am piedut deja prea mult timp cu iubirea asta imposibila.
Iubirea e-n toate...
- de
Rafail
la: 03/02/2011 16:22:55
(la: Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt, si-n cele ce maine vor rade la soare...) Poezia "Partidul",scrisa de Dan Desliu, ajunsesem sa o urasc in clasa intaia. Am spus-o la serbarea de iarna, iar la serbarea de vara a trebuit sa o spun iar. Suparata ca invatatoarea imi da sa spun aceiasi poezie, am realizat cat de stupida era poezia. Cu toate ca aveam doar 8 ani, bodoganeam in sinea mea:" Ce prostie sa personifici partidul, de parca ar fi cineva si nu ceva..." Din momentul acela am inceput sa-mi dau seama de absurditatea glorificarii partidului si a ceea ce insemna el. Am fost un mic dizident...Omarian14, iti multumesc mult! Probabil am fost colegi de generatie, sau poate nu. Iti multumesc mult pentru intuitia ta. Intradevar, aceste versuri pot fi o definitie minunata pentru ceea ce inseamna Dumnezeu sau Iubirea. Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca: "Dumnezeu este iubire". Iubirea personificata este Dumnezeu...Multumesc, Dan Desliu! Sper ca Iubirea te-a primit in imparatia Lui pentru delicatetea sufletului tau de poet, si pentru intoarcerea spre Adevar, prin dizidenta. Cat de mult ma incanta acum aceasta poezie: "Iubirea e-n toate, e-n cele ce sunt/ si-n cele ce maine vor rade la soare / E-n holda intreaga si bobul marunt/ E-n pruncul din leagan si-n omul carunt/ Si-n viata ce vesnic nu moare".
ce inseamna pt voi iubirea? pt mine durere sufleteasca in primul rand dar si o caldura sufleteasca si spirituala care-ti da putere in sine atunci cand ai nevoie(doar atunci cand esti iubit).ce parere aveti voi despres asta?
Nu stiu, caci n-am ajuns sa traiesc fara iubire (sa iubesc si/sau sa fiu iubita). Mi-as putea imagina cum ar fi? Poate, dar nu vreau sa ma gindesc, caci nu e ceva placut (sunt o optimista, vezi)
tocmai descopar ca imi este fantastic de bine si de suficient numai sa iubesc desi sunt iubita la fel de mult..e incredibil stiu dar numai iubirea mea imi e de ajuns... habar n-am ce mi se intampla dar daca asta e iubirea atunic toti prietenii mei care sunt indragostiti habar nu au despre ce vorbesc...sau poate asa trebuie sa fie...diferit
Putem trai si fara iubire. Atata timp cat intr-o relatie exista respect si intelegere, n-avem nevoie de iubire. Iubirea nu aduce altceva decat suferinta... intr-un final; pentru ca mai devreme sau mai tarziu va fi un final... nimic nu dureaza o vesnicie. Dar daca avem respect, ajunge sa fim impacati cu noi insine. Ma intrebi cum ramane cu fericirea? Eu te intreb ce e exact fericirea? Nu exista fericire, atata timp cat exista valori "materiale" in lume. Si astea vor exista intotdeauna. Asa ca va sfatuiesc sa gasiti pe cineva care sa va respecte si sa inteleaga ce aveti nevoie si nu doar atat, dar sa-i si pese si daca simti acelasi lucru, e OK.
Nu, sigur ca nu....altfel te amagesti ca ai lucruri importante
de facut, ca n-ai timp de iubire, de sentimente, te minti pe tine insuti, dar la un moment dat ne intoarcem la inceputurile fiintei noastre si descoperim ca in fond trebuintele ar fi cam aceleasi, cele de baza, e doar un pic de mai multa spoiala, cumva o alta cultura, civilizatie - lucruri inventate tot de noi - dar stii undeva in adincuri ca motorul tuturor lucrurilor este iubirea. Nu filozofez acum despre iubire, depsre ce inseamna sa fii indragostit, sau sa iubesti - un om, o carte, cuvintul e aproape automat folosit....ma gindesc la dragostea aceea frumoasa, la acel sentiment frumos si cald dintre oameni...si sigur exista, chiar daca nu e usor de gasit, Dar inveti la un moment dat sa pretuiesti fiecare clipa de iubire, fiecare zimbet si preaplin al sufletului. Cam atit azi. Nu va lasati pacaliti de motivatii si teluri mai mult sau mai putin reale chiar daca traim intr-un secol al tehnicii, stressului si al depresiilor. Viata aia adevarata, frumoasa sta in simplitatea si bucuria clipelor. Iar parasit cu adevarat poate ca nu esti niciodata. Poate de cel pe care l-ai iubit, sau il iubesti, dar atunci ceva nu a fost adevarat...n-ai vazut adevarul, te-ai amagit.....e frumos sa visezi dar uneori e si durerors.....asa ca cu sperante, zimbete si incredere in tine si Dumnezeu mergi inainte pe drumul existentei tale. Si chiar daca e toamna, si poate melancolie, nu uita sa zimesti, face si iti face bine. Asta este pt "ratusca"....nu ca sfat ci asa ca un gind sincer exprimat. Yra65 Poate pe alta data.....nu pot spune ca viata mi-a adus in cale numai bucurii, dar din durere si suferinta, dupa caderi, dupa abisuri, am regasit calea spre lumina, am invatat sa ma cunosc, incetul cu incetul si sa iubesc. Antoine de Saint Exupery spune ceva de genul-cine iubeste oamenii, semenii, iubeste cu mult mai mult decit cei ce se inchid in iubirea lor de cuplu,cam asa e ideea - sigur ca nu e citat - si ceva de genul iubirea care se roaga e frumoasa, cea care implora e dezgustatoare....asa ca in viata asta tumultoasa, de zi cu zi, fiecare se teme de ceva sau doreste ceva, fiecare cauta un sens al existentei sale mai mult sau mai putin constient, dar daca dragoste nu e nimic nu e.....asa ca sa fiti iubiti!!!! si sa iubiti! si iubirea unde e?
Atata timp cat intr-o relatie exista respect si intelegere,n-avem nevoie de iubire ....e adevarat,dar pana cand?Va exista un moment in care vei avea nostalgia unei iubirii adevarate....nu crezi?
versuri Vasile Militaru
A venit aseara mama Din satucu-i de departe Ca sa-si vada pe feciorul Astazi om cu multa carte. A batut sfios la usa, Grabnic i-am iesit în prag, Mi s-a umezit privirea De iubire si de drag. Sarutandu-i mana dreapta, Ea m-a strans la piept duioasa, Si-ntreband-o cate toate, A intrat apoi in casa. In launtrul casei mele, Cata bruma-am adunat Da prilej ca biata mama Sa se creada-ntr-un palat. Si de-abia o fac sa sada Pe-un divan cu scoarta noua: "Mi-era dor de tine, maica, Ti-am adus vreo zece oua, Nitel unt, ia, colea-n traista Niste nuci, vreo doua sute ..." Si cu ochii plini de lacrimi Prinse iar sa ma sarute. "Poate mor, ca sunt batrana ... S-a prins dorul sa ma-ndrume Sa mai vad o data, maica, Ce mi-e azi mai drag pe lume ..."
Denis de Rougemont - Iubirea
- de
core
la: 24/12/2003 09:57:27
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?) Denis de Rougemont - Iubirea si Occidentul
Tocqueville - Democracy in America (la a doua lectura) Paul Auster - Timbuktu, Mr. Vertigo Tolkien - Lord of The Ring si acuma citesc The Hobbit tot de Tolkien :) dupa care vreau sa recitesc Darul lui Humboldt de Saul Below pe care dealtfel am si inceput-o in paralel cu LOR. Ariel, ma bucur pentru tine si Daniel Martin, superba lectura... :) (doamne, ce mi-i dor de papadie67 ala, manca-i-as gura lui, sau nu, dejtele alea ca butucii din ograda, ca bine le zicea el, cand catadicsea s-arate ca-i pasa!!!)
N-am auzit, belazur, 'versuri' d-astea ... mozica, cu atat mai putin! Ascult cu placere Nicu Alifantis, Andries ... sunt unii care se numesc Vama Veche ... alteori Hara ...si, mai nou, moldoveni de-ai mei, Fara Zahar (aici gasesc eu autoironia muscatoare de care pomeneai tu ...) Uite mostra de vama veche, bunaoara: ""Vama Veche Se poate sa fie zi... Se poate sa fie noapte... Se poate sa fie vara... La fel cum iarna poate fi. Nisipul sa fie ud Iar marea un pic amara Nisipul sa zgarie lin Iar marea sa fie murdara. Vrei soare, soare iti dau Sau pielea ti-e ruda cu luna Pe stanci daca vrei te sarut Sau in apa...mi-e totuna. Sa pot sa te aleg dintr-o suta In ochi sa ai inima mea Sa-ncerc sa ma ascund de iubire Dar sa nu te mai Sa nu te mai pot uita Iar noaptea sa ai pielea uda Insetata sa tragi din tigara Pe mare se aude sirena Al tau san imi mangaie mana. Povestea merge mai departe Ca vantul din Vama Veche... Eu nu pot sa mai continui Caci eu mi-am gasit pereche. Povestea merge mai departe Ca vantul din Vama Veche... Eu nu pot sa mai continui Saruta-ma in ureche. Am plecat la Vama Veche Ca sa imi gasesc pereche Am ajuns la Vama Veche Si sunt apucat de streche Stau pe plaja-n Vama Veche Si-am sarutul in ureche Doar pe plaja-n Vama Veche Noi toti vom avea pereche." Ei bine, nu-i Alifantis, fredonanad Nichita, cam asa ... "Ploua infernal , si noi ne iubeam prin mansarde . Prin cerul ferestrei ,oval , norii curgeau in luna lui Marte. Peretii odaii erau nelinistiti sub desene de creta . Sufletele noastre dansau nevazute-ntr-o lume concreta . O sa te ploaua pe aripi , spuneai , ploua cu globuri pe glob si prin vreme . Nu-i nimic iti spuneam , Lorelei , mie-mi ploua zborul , cu pene . Si ma-naltam . Si nu mai stiam unde-mi lasasem in lume odaia . Tu ma strigai din urma : raspunde-mi , raspunde-mi , cine-s mai frumosi : oamenii ? ... ploaia ?... Ploua infernal , ploaie de tot nebuneasca , si noi ne iubeam prin mansarde . N-as mai fi vrut sa se mai sfarseasca niciodata-acea luna-a lui Marte ." asta-i... d-aici incep eu sa ma pierd printre metafore si ma droghez in nestire cu sensuri ... stii, unicul meu viciu...
|
 loading... loading...cautari recente
"suntem cu toii papadii"
"parul tau" "muzica din filmul Jivago" "Vinul ce spune adevarul" "iertat" "zbateri la pulpa piciorului drept" "farmece si descantece cu solzi de peste" "muZica electronica anilor 80" "sosii" "rsi" "orice caine e viteaz la usa lui" "ia zi" "Valori nationale si personale" "M-am simtit mereu impresurat de liane nevazute care imi ingreunau mersul -dar in genunchi n-o sa ajung niciodata" "descrierea unei persoane comice ciudate" "motanel" "hau" "concurs de fotografie" "voi fi mereu" "habar n-ai" "dulce si amar film" "si eu tin atit la mаmа ca nici cind nu indraznesc dumnezeul din privire sa ma vir sa-l murdaresc" "nu ma m-ai uit la filme 1 an" "Jostein Gaarder - Lumea Sofiei" "monolog despre o zi obisnuita la scoala" "monitor pentru editare fotografii" "joc ca la aprate cu capsuni" "CINE ARE CARTE ARE PATRU" "arginti" "un om nu trebuie sa incerce decat ce poate face" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Ca veni vorba: Tu ce-ntelegi printr-o noapte romantica in doi, la lumina jucausa a flacarilor din camin, in fata paharelor uitate pe jumatate negolite, in jocul monoton al ritumurilor ploii de afara, cand ea sopteste valuros "Vino...." dupa ce gravitatia a rezolvat si problema nimicului din matase care fusese ultima opreliste?
Daca nu atunci, cand zici ca e momentul de a face versuri ?
"Ah iubirea mea perena
Ce bine ca azi n-ai migrena..."....:-))))
sau ceva de genul asta, face minuni!