|
te provoaca sa gandesti
versuri de cicerone theodorescu
mi-e teama ca nu stiu exact ce sa-ti explic. Mi-ai quotat un text care banuiam ca ar trebui sa fie cel care trebuie explicat, textul fiind acesta:
"Dupa caderea Bizantului societatea greaka , elitismul grecesc refugiat in Romania precum si marele vis de refacere a Imperiului Bizantin, adica al Romaniei au influentat enorm de mult elita Romaneasca." Daca asta este ce se cere explicat, eu vad aici numai un lucru care trebuie explicat. Romania . Cuvântul estet folosit in mod gresit deoarece nu exista nici o Românie dupa caderea Imperiului Bizantin ci existau numai Principatele Româneeste. Cuvantul "romanesca" consider ca nu e folosit gresit dat fiind ca populatia principatelor române era in marea ei majoritate, populatie românã. Grecii refugiati din Imperiul Bizantin, au ales cu precadere Principatele Române ca loc de refugiu si pe tema asta este o groaza de literatura, special literatura ce vizeaza istoria Greciei. Tot ce ai scris mai departe nu mai are legatura cu textul meu decat in mod indirect. Spun aici "in mod indirect" dupa modul meu de perceptie a ceea ce scrii. Aratand cu cateva puncte legatura prin limba a românilor cu Imperiul Roman ( aceste puncte fiind destul de controversate de fapt) cred ca ai vrut sa bati spre tendinta elitei Romanesti de a numi Tsara România. Nu sint sigur daca asta este ceea ce ai vrut sa scoti in evidenta. Daca nu asta este, atunci poate consideri necesar sa fii putin mai explicit. Revenind la punctele pe care le-ai marcat in trecere referitor la latinizare, amintesti pe Jirecek din care citezi, aducandu-i opinia in discutie, unde omul considera ca Latinitatea era un lucru cert inainte de Traian. Jirecek e un savant al lumii moderne, un om care si-a construit printre altle si o teoriei a zonelor de influentã Latinã si Greceascaã in Spatiul Imperiului Roman de la Dunare si din Peninsula Balcanica, prin asa numita linie care-i poarta numele, Linia Jirecek. Eu nu vad de ce trebuie sa-l cred pe Jirecek si deductiile lui cand un roman, contemporan cu Augustus dar inainte de Traian, infirma categoric ceea ce sustine Jirecek. Acesta nu e altul decat Ovid, care sustine ca getii nu inteleg nici greceste nici Latineste si ca grecii care s-au ashezat in pont au devenit mai mult geti , limba de comunicare fiind limba getica (aviz motivului cultural si cum ca limba culta da la cea "inculta". Theodorescu ar infirma asta aratand prin exprimare proprie cum ca limba inculta da expresii de exprimare la la cea culta). In caz ca se doreste unde exact este mentiunea lui Ovid, o sa ma pui la munca, dar o sa caut sa ti-o dau desi poate e ushor de gasit pe internet. In caz ca mai sint intrebari, o sa ma straduiesc sa le raspund in masura in care le pot raspunde. cu stima, AlexM voi incepe concluzionand: io n-am inteles, bre, nimic.
sau ce zic io c-am priceput, nu se scurge pana la capat, in asa fel incat sa ma dumiresc, deslusind sujetul de discutie propus acilea. bunaoara, ma-ntreb cum de-alege cineva CHIAR fraza aia din hesse?! io as fi ales imediat prima biografie (a aducatorului de ploaie) si poate-as fi scris si versurile astea: "nebunia tineretii e biruitoare nu eu il caut pe tanarul nebun nebunul cel tanar ma cauta pe mine" ...da-nteleg ca nu 'rimeaza' bine continutului.(: apoi, de ce teoria lui Maiorescu ar fi 'stalpnicul' Junimii? si care-i 'treaba', mosule, cu I.H.Radulescu ?("scrieti, baieti, numai scrieti"!!!) fie, am s-accept ca vad cuvantul 'piatra' peste tot si ca-l ieu metafora la ... treapta catre cer... da' chiar sh-asa ... indura-te! ai vrut sa neprovoci la competitie unindu-ne? sau vrei sa vezi de competitia ne va uni? e legatura stransa intre competite si 'proiect comun'? ii vreo legatura cu forma fara fond? joseph knecht Saracul, are o problema, si cred ca-i una "big": vede "atacuri la persoana" peste tot! Si in plus n-a inteles defel cum e cu trupul si sufletul omului dupa moarte, asa dupa cum nici inainte de moarte nu prea-si da seama cum e, de buna seama. De aia si sufera sarmanul, si orice argument contra il va face sa urle la tine ca un disperat- gen taicuta Theodorescu.
Acuma nu stiu, ori tu l-ai facut purtatorul tau de cuvant, ori isi aroga din nou dreptul de a vorbi in numele altora...! Dar pt. ca mi-a atras atentia asupra faptului ca nu ti-am raspuns nu stiu carui mesaj- asta ca sa se vada si cata tinere de minte are el in ce priveste persoana mea- te rog sa-mi mai adresezi odata acel mesaj sau sa ma trimiti la el sa vad despre ce e vorba. Din cate stiu am raspuns tuturor mesajelor de pana acum fiindca nu-mi sta in caracter sa nu raspund celor ce ma chestioneaza. Dar e posibil sa fi fost vreunul postat mai tarziu, ca am vazut deseori mesaje postate inaintea mea desi la timpul la care le-am editat pe ale mele nu erau acolo. Stii ce vreau sa zic. No, "acum te las, fii sanatos si vesel de Craciun"! ----------------------------------------------------------------- So far, so good.
ok. m-am aprins si gata! scuze!
- de
(anonim)
la: 28/09/2004 07:27:35
(la: Iliescu si Theodorescu insulta protestatarii din diaspora) Ok. Te bazezi pe faptul ca : cult = educat, citit.
Intr-adevar. Au fost educati in spiritul timpurilor lor. Si probabil au citit la greu literatura de "specialitate". Eu ma refeream la cult = rafinat, bine-crescut. Ceea ce nu putem spune despre cei doi. Uf, scuza-ma, dar imi sunt atit de antipatici! Stiu ca am incercat sa urmaresc o emisiune cu Theodorescu si mi-a displacut aerul lui de superioritate si ingimfarea. De atunci evit sa imi stric zilele cu el. Si de Paunescu..... nu comentez. E prea "satrap" si dominator.
...
- de
korny
la: 29/09/2004 11:36:20
(la: Iliescu si Theodorescu insulta protestatarii din diaspora) De mult se stie ca Theodorescu nu afiseaza decat ignoranta fata de tot ceea ce inseamna cultura. Pentru ieseni, caci ei l-au ales, Theodorescu nu este mai mult decat un mancator de rahat si tragator de bani, bineinteles, in interesul propriu. Manastirea Trei Ierarhi, Palatul Culturii stau sa se prabuseasca de ani de zile, ca sa nu mai amintim de alte proiecte cu care probabil Theodorescu s-a sters la fund cu ele...iesenii inca mai aveau speranta si il asteptau...insa s-a dovedit ca pe tot timpul mandatului sau sa fie invizibil.
Cu siguranta acum s-a facut remarcat...si inca cum... it's just me "Vei vrea
Totul si nimic Vei ajunge sa simti Ca esti un nimic." Cred ca strofa aceasta nu-i in armonie cu ideea poeziei, oferi atat de multa sperantza si visare in restul versurilor...si ajungi sa palmuiesti visul trezindul la o realitate jignitoare...
oare numai ale noastre?
- de
cosmacpan
la: 02/10/2004 23:11:11
(la: femeile din diaspora (si nu numai)) Faceti partie ca am venit
Este curios dar totusi hai sa aprindem lumina si sa nu mai orbecaim asa pipaind ce ne iese in cale. Cu toate ca traiesc in tara si nu stiu ce este diaspora, banuiesc ca nu poate fi ceva venit din spatiu. Este o colectivitate care a parasit un anumit climat social, moral, educational si s-a integrat sau incearca sa se integreze in altul (dexul si filozofia mi-au mancat copilaria ; versuri ? prosteala soro). Dar despre romani si romance numai de bine ca doar suntem patrioti, nu ? Si noi ca oricare natie avem emigrantii, imigrantii, turisti, si cei care muncesc in alte tari (bussiness) pentru prosperitate. Deci nimic nou sub soare. Femeile indifferent daca sunt romance sau de alta natie au aceleasi necesitati (onest vorbind) sau boli (tot onest, dar nu sunt de specialitate, ceva ca nimfomania sau trebuinta de…). Deci sunt femei care o fac pentru ca au nevoie (acuta nevoie de……iubire), au nevoie de bani (pentru a epata, a manca, a ingriji pe cineva drag). Viata ne arata ca « nevoia » nu tine de nivel social, educational, intelectual si ca poti sa fi foarte rasata dar sa fii o foarte buna prostituata. Atata timp cat revistele de specialitate nu someaza (dispar am vrut sa spun) din lipsa de subiecte (Playboy, Hustler…etc) rezulta ca sunt destule fete si femei care o fac din placere, din necesitate (bani, reclama, publicitate). Deci nu numai romancele o fac asa ca nu trebuie sa disperam. A ca fetele noastre au preturi mici pe piata muncii de orisiunde poate sa ne intristeze putin (de ce ? pentru ca ajung mai putini bani in tara ca sa umple buzunarele celor care iau imprumuturi de la banci si uita sa le mai dea inapoi). Daca am face o statistica eu nu am acces la date, am vedea ca sunt destule actrite care o fac in lumina reflectoarelor (sunt sute de filme pe an sau pe luna sau pe ora) ca sa nu mai vorbim de ceea ce se chiama « live » in fata webcamerei. Rebuie sa uitam oare ca prostitutia este printre cele mai vechi meserii sau arte (gheise parca se scrie) din lume ? Problema tine mai mult de : -starea materiala a celei care o practica ; -starea emotionala (nu sunt psiholog sa dau verdicte dar statisticile ne arata ca emotionalul ne controleaza existenta) (de unde si vorba aia : avea de toate, ce-i mai trebuia ? exact AIA !) -sanatate mentala (o fi bine, n-o fi bine ?) cam la atat ma duce capul acum, restul intr-o editie viitoare.
"As face ceva anormal de normal,"Sonia,
- de
Denysa
la: 04/10/2004 01:55:04
(la: Nu-mi mai place nimic!) Iubesc poezie,ocupand un loc in "cautarile"mele...am citit cu placere aceasta poezie de o sensibilitate deosebita.
Mi-a placut mult expresia din versul ce l-am "asezat"ca titlu. Continua sa ne incalzesti sufletele cu versurile tale. Bye!
"Sa-mi tzii discursuri de negativism?"AlexM,
- de
DRACULA-i
la: 06/10/2004 23:23:54
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!) AlexM, zic si eu doar asa...
Condam eu toate ce le scriu... Fara a gandi in versuri... Matale stai si scrie...bre!!! Nu eu te judec...ci esecul... TRASUL IN TEAPA Lasii Ironici Negativistii Gelosii Avarii Impostorii SilviaV
Am citit poemul acesta undeva pe Internet cu vreun an sau doi in urma, fara sa stiu cui apartinea. Am fost coplesita atunci de sinceritatea trairii, de capacitatea autorului de a-si transpune sentimentele intr-o forma atat de potrivita, de simplitatea si frumusetea versurilor. Acum il descopar cu emotie pe poet si doresc sa-i transmit intreaga mea consideratie. Iti multumesc! Daca iti face placere, ti-as oferi ultimul volum de versuri! Doar sa-mi spui cum!
SilviaV
Multumesc mult, Radu, sunt fericita sa am un volum de versuri de-al tau. Iata o adresa de mail unde putem stabili detaliile: mg_leny@yahoo.co.uk SilviaV
Multumesc, airymary, pentru comentariu, ma bucur ca am reusit sa ma fac inteleasa. Frumoase versurile tale, demne de a fi publicate separat. Te mai astept. Antiprimavara - Tudor Gheorghe pe versuri de Adrian Paunescu, dar acum s-a terminat si a inceput Richard Clayderman - Les mers mortes.
Ancutzel
Pasagerul
- de
carapiscum
la: 24/10/2004 16:29:23
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!) Cica un preot oarecare, dintr-o comuna oarecare, voia sa faca o biserica noua intr-un sat oarecare, insa crestinii lui erau mai degraba crestini prin botez, nu prin viata. Femeile stateau prin porti si barfeau mai toata ziua, pe cand barbatii isi petreceau veacul pe la crasme si dughene, intotdeauna pline pana la refuz- pline atat de zurbagii/cheflii cat si de fum de tigara si de miasme. Vazand el preotul nostru aceasta stare de lucruri si voind sa indrepte pe cat posibil pe cei cazuti in aceste patimi de dispretuit, desi inca tinerel si neinvatat in ale vietii, porni cu mare ravna sa stranga bani pe la oameni si sa le zica ce binefaceri ar aduce in viata lor spirituala o biserica crestina. Zis si facut. Numai ca din 10 abia unul de mai lasa ceva, si tot cu zgarcenie. Atunci se gandi asa: am sa ma duc si pe la aia din carciumi, poate ca fiind aburiti de alcool ma vor trata mai cu ingaduinta si le voi rupe din banii pe rachiuri. Intra la prima carciuma din cale... "Ce mai freamat, ce mai zbucium"...! Bodega clocotea intr-adevar ca in versurile "scrisorii a treia"- pasamite oamenii se razboiau cu paharele mai ceva decat cu plugul. Oarecum timid preotul indrazni sa spuna cateva vorbe, dar cum deschise gura toti amutira si-si indreptara privirile asupra lui. Din schimonositurile fetelor albastrite de bautura sau inrosite de transpiratiile aburilor alcoolici, preotul observa imediat ca facuse o impresie pe cat de proasta pe atat de neavenita. Unul dintre aia, care se credea mai destept si mai motat decat toti la un loc- deseori se gasea vorbind singur ca unei multimi de oameni- si care, se vede treaba, era pe cat de beat pe atat de pornit impotriva bisericii, veni tantos (pe cat il tineau picioarele inmuiate) in fata tanarului preot si-l scuipa de-a dreptul grosolan in obraz trantindu-i pe deasupra si o injuratura din aia porcoasa. Nimeni nu se astepta la asa ceva, nici chiar cei mai porniti impotriva bisericii. Insa preotul isi duse mana linistit si-si sterse flegma puturoasa de pe fata, apoi zise cu cel mai nevinovat glas pe care l-ar fi scos poate numai un copil: -Bine, iti multumesc, asta e pt. mine; dar pt. biserica si Dumnezeu dai ceva???
Din acea zi nici unul dintre cei care luasera parte la scena n-a mai lipsit de la biserica pe care ei insisi au ridicat-o si-au infrumusetat-o. Concluzia referitoare la mine si mesajele mele: ce se zice despre mine mai pot rabda, insa ce se zice despre biserica n-am sa rabd niciodata!!! Oare n-ati citit nicaieri in Psalmi: "ravna casei Tale m-a mancat, Doamne!"? ----------------------------------------------------------------- So far, so good.
Nichita costa 200 parai?
- de
Adrian Marchidann
la: 26/10/2004 01:56:55
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?) "Stimate domn, cu parere de rau, dar in conditiile in care o carte de poezie costa un salariu, ( vezi Nichita Stanescu - Poezii = 6 000 000 lei) ma cam indoiesc de multiplul de 100 la nr de carti ce ar putea fi cumparate."
Dar ce editie este asta care costa aproape 200 parai? Nici in America nu gasim carti de versuri OK asa de scumpe. Cred ca ati incurcat cifrele, ori este o editie de lux cum nu gaseati pe vremea Regretatului. Cred ca cine vrea neaparat sa-l citeasca pe Nichita gaseste si editii mai ieftine. am avut o colega in scoala generala. nu am sa ii dezvalui numele aici. dar ea era foarte priceputa in a scrie versuri. si mi-am amintit de aceasta poezie caci am mai citi-o cindva. printre ale ei. sa fii tu colega mea din scoala generala? atunci lumea ar fi ingrozitor de mica. pentru ca nu mai stiu nimic de ea de atunci.
_____________________________ ***************************** Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi! Eu văd floarea de colţ în versuri: "Izbucneşte în râs argintiu/Dintr-un freamăt de stâncă/Se urcă pe creştetul norilor/Şi ia din culoarea lor/Se uită mirată la curcubeu/E delicată ca un ou Faberge/Iscodit din superbe emailuri/O fată fragilă ce-abia a-nvăţat/Cum să danseze la baluri/Te cheamă timidă, mirată/Graţioasă gazdă de poeme/În casa de vulturi iscată/Sub zid sumbru de cremene./E caldă şi pură, ascunsă în umbră/De cetini bătrâne, sub bolţi/De granit şi o cheamă, simplu/Floare de colţ."
Despre poezie
Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată. Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă. Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă. Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate “La steua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii, să ne-ajungă…” au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze. Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia. Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie. Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă. Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur. Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului. În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui. Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare. În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv. Adela Vasiloi
|
 loading... |
(la: Iliescu si Theodorescu insulta protestatarii din diaspora)
Nelutu si Teodorel-
Cioclul si-ncrezutul chel-
S-au tocmit in zi senina
Sa se-nfrupte din slanina
Afumata de romani
Pe la case de straini
Si-au purces ei voiniceste
Ca nimic nu-i mai opreste.
Prilejul le-a cazut bine
Caci in tara, la prostime,
Le-au zis ca vor sa sfinteasca
Prin prezenta lor regeasca
O statuie indrazneata
Dintr-o romaneasca piata;
Cata gala, cata fala
De toamna electorala!
Si, precum va spun cinstit,
Nu stiu cum au nimerit
Ca in loc sa faca ranza
Au primit in cap o branza
Cat o suta de dolari-
Ca da bine-n demnitari.
O fi vrand branza sa zica
Ce-au facut ei, la adica,
De cand ne-au gonit din tara
Cu manie proletara
Si cu legi tocmite-anume
Sa ne-mprastie prin lume.
Asadar taicuta Nelu
A tacut chitic ca lemnu',
Nu a mai rostit sloganuri
Din tribuna cea cu flamuri;
S-a luat singur de cap
Si-a pornit tiptil la trap
Lasandu-si numai lacheul
Sa infrunte curcubeul.(Sa necheze ca si zmeul)
Ba mai mult, comunicat
De la sine el a dat
Jurandu-se pe bunu-i nume
Cum c-au fost doar niste glume
Si ca lumea n-a-nteles
Care-a fost realul mers.
Branza-i pt. presedinte,
Restul au drept doar la linte!
Dar sa revenim la span
Cel cu nume de jupan
Care prins de naduseli
Si de crunte banuieli
Incepu sa zbiere-n piata
Ca o oaie magareata
Si cu venele umflate
Sa ii dea pe toti pe spate.
Dar si asta, cum sa spui,
Nu e vina nimanui
Ca din a culturii scoala
Inca de la ma-sa-n poala
A ramas doar cu injurii
Si cu a orbirii furii,
Ca de unde nu-i putere
Nici chiar Dumnezeu nu cere.
Se apuca, mari, chelul
Sa sfasie-n cuvant, mizerul (miselul),
Pe romanii cei vazuti:
Nespalati, cretini, inculti...
Inca face-analogie
Cu ce-a fost candva orgie
Faptuita de mineri
Si de cativa pisicheri.
Auzi do-le, sa-ndrazneasca
Pe romani sa-i terfeleasca
Chiar in propria lor casa,
Singura de drept ramasa,
Fiindc-au avut curajul
Sa-i strige ca nu e breazul
Si ca a fi cel mai bun
O zice doar un nebun.
Asa ca tot necioplitul,
Frate drept cu fandositul,
Dupa ce-si turna veninul
Si spurca pe tot romanul-
Ca-n mandria sa maiastra
Uita ca-i din neam de traista-
Intocmi scrisoare noua
Ca sa ne mai ceara noua
Satisfactie si scuze.
Cata rautate-n buze
Si-n privirea lui laiata
Ce se crede natafleata!
Si ca si cum n-ar fi de-ajuns
Cat pumnalul l-a impuns,
Mai afirma cu tarie
Ca nu-i fiu de Romanie
Cel care vazand statuia
Eminescului astuia
Nu i se inchina-ndata
Ca la cea mai mare arta.
Poate a uitat senilul:
Arta nu e numai stilul
Hotarat de el, pe bune,
Judec-o intreaga lume!
Iar acum la incheiere
Mai zic fara-ntarziere
Amanduror travestiti
Sa stea ceva mai cuminti
Si din gura-mbalosata
Alte ganduri sa nu scoata
Caci, imi pare, semetia
Face casa cu betia
De putere si de bani-
Calitatea de romani,
Demnitatea de-a fi om
Ca si mult roditul pom,
Nu se dau pe avutie,
Diplome si-mparatie;
Cinstea de conducator
Este-a-ntregului popor!
Acesti "domni" au privilegiul
De-a fi ultimii-n cortegiul
Celor ce ne-au impilat
Si cu sila ne-au manat.
Astor ipocriti le-om da-
Nu cum dat-au altora-
Judecata sfanta care
Fi-va nepartinitoare;
Iar de i-om gasi ascunsi
Dupa masti si dupa usi,
Mainile batatorite
O sa le arunce linte...
Dupa geamuri zabrelite!
Asta ca sa nu mai uite:
"Parul cel destept, frumos,
Paraseste capul prost"!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.