comentarii

vesela sens diferit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
horica si fefe - de Belle la: 27/04/2005 22:42:49
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
horica,
oki... banuiam mai degraba ca e pe espn
daca nu uit o sa ma uit (ce aiurea suna "uit" asa aproape intr-o propozitie dar cu sens diferit)
la mine-i aproape 4, ma duc ca-s franta, sa nu fii cuminte si-o seara placuta in continuare

fefelici,
am inchis canalul 3, o seara placuta si tie si pe maine :)
#46007 (raspuns la: #46005) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rac - de cico la: 05/09/2005 22:57:58
(la: Materialist sau idealist?)
scuze ca te contrazic, dar nu-i nicidecum vorba de perceptie. e ca aceiasi doi termeni pot reprezenta doua lucruri esential diferite si au DEFINITII diferite, depinde din ce pct de vedere ii consideri. Materialist\idealist au capatat si sensul (diferit) de pe urma prin considerente la mod figurat. Dar acest ultim sens n-are nimic de-a face cu modul FILOZOFIC in care poti percepe existenta in sine.

Exemplu: unul poate fi idealist (in sens FILOZOFIC) si crede in lumea conceputa de Dzeu, dar in viata poate fi "materialist" (cu sens FIGURAT), ghidindu-se dupa bani si avutie.
#69855 (raspuns la: #69852) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Cassandra - de Paianjenul la: 23/10/2005 08:30:39
(la: Chiar nu deranjeaza pe nimeni greselile de ortografie?)
"va rog sa ma corectati atunci cind imi detectati greseli. stiu ca fac mai ales folosesc multi "false friends" cum se traduce naiba stie."


- N-am gasit nici eu pina in prezent un echivalent mai acceptabil decit omonime: cuvinte identice ca formă, dar care se deosebesc radical ca sens - vezi http://dexonline.ro/search.php?cuv=omonim&source=.

In contextul nostru: cuvint care apare in aceeasi forma, in doua/mai multe limbi, dar care are sens diferit in fiecare din limbile respective.


PS.

Pt. cei care eventual n-au inteles inca despre ce e vorba, citeva exemple de "prieteni falsi" intilnite de romani in limba engleza:

MAGAZINE
Ro = magazine, pravalii
En = revista

TURN
Ro = turn, turla
En = a vira, a intoarce

MARE
Ro = mare (ca dimensiune, element geografic)
En = iapa (femela calului)

DEAL
Ro = deal (ca forma de relief)
En = afacere, intelegere, tranzactie

etc.


#80868 (raspuns la: #78043) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 20/11/2007 10:57:49
(la: omul cu inima carpita )
E adevărat şi chiar ciudat, că pleacă de la acelaşi infinitiv. Prin nuanţare se dă de fapt sens diferit verbului. Varianta cu "datoreşte" o consider drept o oficializare a unei forme greşite şi regionale dar cu meritul de-a permite nuanţarea cu pricina.
#257737 (raspuns la: #257732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de irma la: 06/12/2007 11:38:05 Modificat la: 06/12/2007 11:38:54
(la: La o cafea, cu toţii...)
era o vorba in scoala generala: "mama, ca bulane are aia!!"
bulangiu pare sa aiba un sens diferit... sau o fi unu' obsedat de bulane (adica picioare)? :)

editare: bulan se mai numeste si bastonul al' de cauciuc pe care-l au politzarii. :D
#263305 (raspuns la: #263301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dilema veche - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:03:37
(la: Regele Mihai de PSD)
Înainte să moară sufocat în abundenţa de cîrnaţi, şorici, raportări guvernamentale glorioase şi zgomotoase veselii în masă puse la cale de primarii noii lumi, anul 2003 a strecurat, cu ultimele-i puteri, o dezamăgire în inimile unora care nu meritau, sub nici un chip, un asemenea cadou. Pentru acea categorie firavă care mai crede, încă, în idei întrupate şi care mai priveşte, încă, cu respect pios spre simboluri istorice şi naţionale, decembrie 2003 a fost o lună proastă. Desuetă în maniere şi nostalgică în aşteptări, ridiculizată de şleahta de pragmatici dezlănţuiţi ai tranziţiei noastre, prostiţi de o istorie care s-a scris peste capetele lor, cu capetele lor, minuscula categorie de români care mai crede, încă, în M.S. Regele Mihai I a putut vedea, stupefiată, în imagini vii şi adevărate, la emisiunile de ştiri, abdicarea Sa. Căci Regele a abdicat în decembrie 2003 şi nu în decembrie 1947.

Abdicarea din 1947, semnată de tînărul Rege de atunci în condiţiile ştiute, a fost şi este nulă din punct de vedere juridic şi imposibil de considerat din punct de vedere moral - ea există doar din perspectiva, e drept, decisivă, a lui real-politik. De aceea, am fost dintre cei care s-au revoltat, în decembrie 1990, cînd Regele a fost alungat din ţara sa ca un borfaş alogen care a trecut ilegal frontiera. De aceea, am fost printre cei care au plîns de bucurie, cîteva luni mai tîrziu, cînd au vazut mulţimea venită pe Calea Victoriei să-şi ovaţioneze Suveranul - pentru prima dată după instaurarea ciumei roşii. De aceea, am fost printre cei care s-au umplut de admiraţie şi respect cînd l-au auzit pe Rege pledînd, în 1991, cauza României în faţa Consiliului Europei - adevărată demonstraţie de nobleţe şi de patriotism. În ochii mei, Mihai I umplea fără rest conturul majestuos al regalităţii. În acel timp, aveam fotografia Majestăţii Sale pe masa mea de lucru.

Cînd, mai tîrziu, administraţia Constantinescu, temîndu-se şi de umbra ei, a înţeles să lase chestiunea monarhică în coadă de peşte, am fost dezamăgit. Mai apoi, cînd Regele s-a aşezat cu preşedintele la masă, mi-am temperat nedumeririle cu truismul "Regele e deasupra..." Istoria pe care o încarnează îl plasează nu dincolo, ci deasupra preferinţelor noastre politice. Micile noastre idiosincrazii, fie ele şi politice, nu au cum să intre în logica regală. În fond, dacă mie nu-mi place preşedintele României, Regele nu e în nici un fel obligat să-şi croiască atitudinile în consecinţă. La fel mi-am spus cînd am aflat că ginerele regelui, "Prinţul", a acceptat un post de consilier al actualului prim-ministru. Am refuzat mereu să cred zvonurile privitoare la starea materială a Regelui şi a familiei
. Sale şi la dependenţa acestora de bunăvoinţa actualului guvern. Mi-am spus, de fiecare dată, că "Regele e deasupra..."

Dar, în ultima lună a lui 2003 (de bună seamă, luna decembrie nu e deloc fastă pentru acest Rege), am încetat, pentru prima oară, să-mi repet mantra monarhiştilor şi mi-a venit în minte o întrebare mult mai republicană: bine, bine, dar Regele e chiar deasupra a orice, pluteşte inocent şi angelic, fără responsabilităţi? Nu există, totuşi, rigori ale acestei detaşări? O atare situare deasupra nu impune, totuşi, o oarecare cenzură în relaţia cu imediatul? A fi deasupra te îndrituieşte să fii la braţ cu oricine de dedesubt? A fi deasupra, în sens regal, îţi dă dreptul să operezi indiscriminat în raporturile cu lumea "supuşilor"? Aşa m-am gîndit cînd l-am văzut pe Rege înmînînd dlui A. Năstase, la festivitatea organizată de o revistă mondenă, titlul de "omul anului 2003". Nu ştiu ce o fi fost în mintea Regelui cînd a acceptat să joace rolul de vedetuţă la butoniera acestui prim-ministru, hrănindu-i ştiuta obsesie de "a da bine" şi dîndu-i iluzia anvergurii istorice. Şi nici ce o fi fost în sufletul lui cînd a schimbat elogii cu premiantul anului, pe scenă. Dar nici nu mă interesează, pentru că nici lui nu i-a păsat ce va fi în sufletul puţinilor care, încă, mai credeau în el.

Deşi efectele sale ţin de exercitarea puterii, substanţa oricărei abdicări e extra-constituţională. Strict juridic, abdicarea unui rege înseamnă părăsirea tronului, a puterii prin voinţă unilaterală. O abdicare în sens constituţional poate fi oricînd discutată şi disputată. Scurta istorie a monarhiei noastre ne oferă două abdicări, amîndouă cît se poate de controversate. Dar adevărata abdicare a unui Rege înseamnă părăsirea stării de regalitatate, a nobleţei superioare, a aristocraţiei autentice, înseamnă demisia din logica demnităţii pe care trebuie să o încarneze un Suveran - înseamnă, de fapt, părăsirea lui "deasupra". Mihai I a abdicat de la starea de regalitate în decembrie 2003, împins, probabil, de nevoi pămîntene. Mihai I a devenit un personaj monden, cu nimic diferit de Mutu, Jojo sau Pepe. Mihai I s-a integrat în mecanismul pieţei notorietăţii bucureştene şi cel mai puternic om al momentului l-a afişat, vanitos, în vitrina sa. Păşind pe scenă în dans tandru cu dl Năstase, în coregrafia celebrului Micky, Regele a întors spatele destinului său înalt şi a părăsit inima cîtorva români, de Sărbători. Sigur că, la urma urmei, asta nu are nici o importanţă. Într-o ţară rănită aproape fatal de atîtea dezamăgiri, gestul neputinciosului Rege nici nu adaugă, nici nu scade ceva. Şi poate, cine ştie, Regele pe asta s-a şi bazat...

Sever VOINESCU

ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Lucruri diferite - de Ovidiu Bufnila la: 14/06/2004 09:30:50
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Sunt, evident, lucruri diferite. Identitatea fara numire nu ar avea sens in timp ce imaginile sunt adeseori independente de regimul identitar. Cum stabilim sau cladim o identitate tine de vointa. Tine de curaj. Tine de actiune. O identitate nu se poate afla in afara actiunii. Ar fi moale, banal si vulgara. A fi identic e iarasi chestiune de ambitie dar poate foarte bine sa-si bage coada si hazardul punand la cale ghidusii. Identic absolut nu se poate insa pentru ca totul este proces si asta inseamna miscare continua, alergatura si gafaiala. Ca aparenta, identitatea poate exista, observand sau inchipuind lumea.
#16213 (raspuns la: #15859) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e adevarat - de filek la: 16/08/2004 12:09:12
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Fiind un Polonez vad foarte clar aceasta energie negativa si patologia care insoseste Romanilor cind vorbesc despre tara lor propria.

Romania de acum este putin ca Polonia de acuma 10-15 anii - dar mental, nu economic. Din punctul de vedere al economiei Romania sta acum mai, mai bine. Somajul Polonez este un fenomen groaznic si la inceputul lui August era 34 %.

In comparatie cu Polonia Romania este abundenta si bogata (cel mai mult estetic si mental): fiecare 100 km ai pejzajul diferit, architectura diferita, locuri de frumosete deseversita, luata din secolul tracut, satele unde a ramas ceva de naturalete de care pot sa numai citesc in literatura. Tirguri, tarani, tigani, lipsa banalitatii care maninca Vestul; ceva gen de pulsatie vieti.

Polonia este tara unde salarii sunt romanesti si preturi daneze. Imiediat dupa sosirea in Polonia vazi ca nu se traieste bine acolo, Polonezi nu-s un popor vesel, ca Romani. Fiecare om depresat cu frustratie inscrisa pe fata.

Romani sunt obsedati cu materialism, cu consumptie, cu viziune occidentului care de fapt nu exista. De fapt sunt foarte naivi.

Romani este un popor foarte nematur. Face comparatie Romania-Occident, noi, Polonezi nu o facem pentru ca suntem constienti ca ea nu are sens, incet, incet ne schimbam tara.
#19857 (raspuns la: #7597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
parerea mea despre ADOs - de desdemona la: 09/11/2004 12:24:25
(la: Interzis interzisul)
(adica adolescenti) este in mare parte influentata de experienta proprie (si a cunostintelor mele). Rebeliunea adolescentina se manifesta foarte diferit in functie de natura educatiei date in copilarie si a relatiei cu parintii.
Parerea mea e ca atat adolescentii cat si copiii trebuie tratati cu acelasi respect si cam aceeasi atitudine ca si adultii, in special nu trebuie sa fie considerati incapabili de-a intelege un lucru (ce stii tu, esti mic/tanar) - pentru ca desconsiderand puterea lor de intelegere, si dispretuindu-le judecata putem fi siguri ca nici ei nu ne vor respecta opinia si judecata. Sigur nu e usor sa ii explici unui copil tot ce vrea sa stie dar nici nu e just sa il trimiti la plimbare fara explicatii. Relatia dintre parinti si copii trebuie sa fie construita ca o relatie de colaborare, daca ea se bazeaza pe dominare sau intimidare, cand copilul va creste, el va incerca sa rectifice asta, sau sa se razbune.

In cazul meu, n-am fost niciodata capabila sa ma revolt nici macar un pic impotriva tatalui meu, si nici nu i-am iesit din cuvant; si asta fiindca are o buna intelegere psihologica. El niciodata nu m-a fortat sa fac un lucru, mi-a spus ca sunt libera sa fac ce vreau, dar ca daca voi face ceva nedemn (nepotrivit) isi va pierde respectul ce-l are pentru mine. Intotdeauna am pretuit acest respect mai mult decat orice (mai mult decat capriciile mele trecatoare) si desi as fi putut nu am mers impotriva vointei sale. Altfel a fost situatia cu mama mea. Ea nu avea rabdare sa imi explice de ce mi-a refuzat un lucru sau altul, si nu mi-a recunoscut libertatea de actiune si judecata decat formal ('credeam ca am vorbit deja despre asta si ne-am inteles ca nu e bine sa faci asta', sau 'credeam ca te-ai maturizat si intelegi acum ca ...'). Asta e o conceptie gresita, de ce isi inchipuie adultii ca ei au neaparat dreptate ? In momentul in care ei incep sa judece e posibil ca tinerii sa vada in anumite aspecte mai just decat noi insine (hey, cine e perfect?).
Daca ii lasi unui copil (adolescent) libertatea sa gandeasca si respectul pentru ideile lui, si in acelasi timp il ajuti cu experienta ta sa isi dezvolte viziunea proprie (dar fara a il forta in alta directie decat vrea el) nu vei intampina rezistenta. Adolescentii sunt foarte naivi si manipulabili, cu conditia sa o faci corect. Nici eu nici cunostintele mele nu am avut parte de crize adolsecentine.
De fapt e o problema generala a 'interzisului'. Oamenii sunt egali in fata legii si a lui Dumnezeu, ei au aceleasi drepturi, si nu ar trebui sa isi ingradeasca unul altuia libertatea. Legile si regulile sunt facute ca sa ii protejeze pe oameni de altii aflati in momente critice (in care e posibil sa fie periculosi) sau de ei insisi cand se afla in momente critice. De exemplu, sa luam alcoolul la volan. Daca n-ar fi nici o regula in acest sens, un om va bea si va conduce, fiind fericit ca poate sa se exprime in liberate. Presupunand ca face un accident, si omoara 3 persoane nevinovate, care probabil ca ii sunt cunoscute. El va regreta acest lucru, si chiar daca n-o regreta, intr-o zi altcineva poate sa ii omoare propria familie in acest fel. Atunci acel om isi doreste sa fi fost protejat impotriva actiunii soferilor beti, chiar a sine insusi, fiindca pentru cateva ore de veselie produci o suferinta imensa altcuiva.

Mai este un aspect, exista unele reguli absolut vitale (cum ar fi sa nu ucizi, sa nu furi) si altele care sunt niste conveniente fara prea multa importanta (sa nu mananci pestele cu cutitul, sa nu versi cafeaua pe fata de masa alba a gazdei, sa nu vorbesti tare in locuri publice, sa nu abordezi un stil de coafura socant ...). Un tanar poate judeca singur daca e just sau nu sa le urmeze pe unele din ele, si poate in mod justificat sa le conteste pe altele. Oare e chiar asa de important cum te imbraci, cum vrobesti sau cum mananci ? Mai importante sunt calitatile interioare, cum gandesti, cata compasiune ai, ce poti da altora. Daca 'interzisul' se extinde prea mult va fi contestat. Din pacate, cu energia tineretii, cand te 'ia valul' de contestare, nu te opresti din drum, si contesti si lucruri pe care mai tarziu le vei considera bune. Dar cel mai bine e sa ii lasi sa isi 'dea cu capul' si vor invata ce e peretele.

Desdemona
#28150 (raspuns la: #28140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A trai in cuplu sau cum sa convietuiesti cu o persoana diferita - de Grettel la: 11/01/2005 17:22:26
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
iata un articol extrem de interesant pe care as vrea sa il cititi:
A trai in cuplu sau cum sa convietuiesti cu o persoana diferita

Dupa primele intalniri, care sunt intotdeauna limitate in timp, trebuie sa invatam sa traim relatia intr-un angajament continuu, de durata (in spatiu si timp), daca cei doi parteneri isi doresc sa creeze un cuplu.

Fiecare intalnire amoroasa, chiar daca are partea sa de imprevizibil si de mister, este bazata pe atractia in sens unic sau reciproc (mai rar decat am crede), pe existenta sentimentelor in sens unic sau impartasite (mai rar decat am putea gandi), pe proiectiile reciproce (ne place la inceput imaginea celuilalt - cea care ne este prezentata), care ulterior se vor confrunta cu persoana reala (asa cum este in viata de zi cu zi).

O relatie de cuplu se construieste in jurul a patru componente personale care trebuie sa fie prezente la fiecare dintre parteneri:

• pentru a putea sa intram in relatie, trebuie sa fim liberi, sa nu avem angajamente afective prea puternice care ar risca sa intre in competitie cu partenerul ales;

• trebuie sa fim suficient de autonomi afectiv si material pentru a putea sa ne implicam intr-un astfel de angajament;

• sa fim capabili sa ne propunem reciproc un proiect de viata ce face parte dintr-un viitor ce va fi construit in doi;

• la acestea se adauga capacitatea (care este prezenta sau care ramane sa fie dezvoltata) de a ne propune reciproc modalitati de comunicare si de schimburi de calitate care vor fi puse in practica in viata de zi cu zi pentru a alimenta si anima o relatie de respect reciproc.

Astfel, fiecare dintre partenerii de cuplu va depasi si demistifica imaginile "ecran" care insotesc prima intalnire si de care trebuie sa se elibereze pentru a gasi distanta corecta fata de relatiile semnificative din trecut (familiale, alte iubiri, angajamente anterioare...).

Fiecare dintre parteneri va trebui sa invete sa traiasca in interiorul unei relatii apropiate, care contine o dubla intimitate: 1) intimitate comuna si impartita si 2) intimitate personala si rezervata. Ei vor trebui sa isi ofere mijloace de a trai impreuna trecand prin confruntari (pornind de la diferentele lor, convingerile, obiceiurile lor) firesti vietii cotidiene (si nu conflicte), de a se sustine (si nu a se nega, descalifica sau devaloriza), de a se dezvolta (si nu a intra in competitie, asa cum se intampla uneori).

Fiecare relatie de cuplu se va traduce astfel printr-un plus de energie si de bine, atat pentru unul cat si pentru celalalt, daca fiecare dintre parteneri este constient de faptul ca este de datoria lui sa clarifice si sa duca mai departe diferitele mize, dintre care, rezum aici esentialul:

Dezvoltarea unei capacitati de autonomie afectiva

Pentru a se alia cu celalalt trebuie mai intai sa intram in alianta cu noi insine. Cunoasterea de sine presupune o responsabilizare mai mare a propriilor sentimente si resentimente. "Sunt responsabil de ceea ce simt, nu trebuie sa il fac pe celalalt responsabil de felul meu de a fi sau de gandurile mele".

A nu ne lasa definiti de celalalt

A invata sa ne respectam si sa-l respectam pe celalalt cu toate diferentele sale, aceasta inseamna "a nu ne mai lasa definiti de celalalt". Ceea ce ii mentine pe doi parteneri impreuna nu este nici compromisul, nici supunerea si nici concesiile, ci afirmarea si recunoasterea diferentelor. Exista, de asemenea, riscul de a dezvolta relatii dominant - dominat, care in cuplu iau forme subtile (sau violente) si care trebuie sa faca obiectul unei amri vigilente - in special printr-o pozitionare clara de la inceputul relatiei cand unul dintre cei doi tinde sa-l domine pe celalalt, sa-i impuna dorintele sale, sa-l puna in serviciul nevoilor sale.

A ajunge la un acord

A gasi mijloacele de comunicare potrivite, adica a se pune de acord. Si pentru aceasta trebuie sa invatam sa ne definim mai bine asteptarile, aportul fiecaruia si propriile zone de toleranta... si sa le confruntam cu ale celuilalt.

A iesi din tipare

A iesi din conventional si a depasi anumite prejudecati eronate cum ar fi: "daca celalalt ma iubeste, ar trebui sa stie ceea ce gandesc fara sa trebuiasca sa-i spun...., ar trebui sa raspunda asteptarilor mele fara sa le exprim...".

A accepta schimbarea

A accepta evolutia si schimbarea, ceea ce inseamna si faptul ca trebuie reactualizate angajamentele. Caracteristica vietii pe planeta Pamant este evolutia, maturizarea sau transformarea. O relatie vie se supune acestei legi a evolutiei. Mizele unui anumit moment, despartirile, reajustarile vor fi indispensabile si vor trebui sa faca obiectul nu numai unei comunicari verbale, ci a unei confruntari pentru a-i permite celuilalt sa ne vada (si sa ne accepte) asa cum suntem si nu cum ar dori el sa fim.

de Jacques Salome, autorul cartilor aparute la editura Curtea Veche:
Culturi diferite...trecut diferit - de ampop la: 14/01/2005 08:13:56
(la: Bush-Personalitatea Anului)
Draga prietene Alex, roman vesel...se pare ca provenim din medii diferite, desi cred ca suntem ambii de varste apropiate (eu cel putin am 45). Your personal background it's your own bussiness...dar atitudinea ASA ZIS de "stanga" manifestata in toate textele tale spune ceva despre acest "background" si stii bine ce...NO acusation! Stiu ca ai un IQ mare dar crede-ma politizarea asta este cam...ciudata. Trebuie ca tinerii de pe acest forum sa fie "educati" , dar intr-o maniera normala iar ...PROPAGANDA atat de intensa impotriva TUTUROR valorilor lumii occidentale nu poate face decat sa arate ceea ce este "obvious". Let's make fun of it!
Best wishes ,
Mario
#33355 (raspuns la: #33272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
toti, dar diferit - de om la: 07/05/2005 16:46:27
(la: iubire? acum serios vorbind...)
Sunt de accord cu Honey in the sunshine :"Eu cred ca iubirea e pentru toti... doar ca "ataca" in moduri diferite, nu doar de la om la om ci si de la relatie la relatie." in sensul ca iubirea este un "proces" extrem de complex care se manifesta prin 1001 de forme in raport cu 1001 de "lucruri". TOTI iubim (diferit bineinteles), unii chiar pe ei insasi -Narcisism-.:-)

Chestia cu ACCEPTAREA SINGURATATII (pentru ca de IUBIT oricum iubesti ceva, chiar daca ai sau nu) este, dupa mine, (i) ori foarte pesimista =inhibare, punere la colt de ceilalti si numai asa poti supravietui in societate (ii) ori optimista = te cunosti atat de bine incat STII ce vrei pentru binele tau si implicit pentru ceilalti.
#47439 (raspuns la: #47433) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
turma... - de Homo Stultus la: 25/03/2006 11:29:41
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Sunt multe moduri in care poti deveni victima efectului de turma. Chiar si pe cale rationala. La nivel cultural sa nu mai vorbim. Sa ne gandim la acele isterii numite Paolo Coelho sau Cartareascu sau Usa Interzisa.... Sa ai o religie nu inseamna automat ca trebuie sa urmezi turma. Sunt cazuri in care oameni ultrareligiosi sunt crediciosi in virtutea inertiei. Asta nu este insa religie crestinism in speta ci mai mult ...o traire superstitioasa a acesteia. A fi crestin nu inseamana a fii batut in cap cum se creeaza de multe ori senzatia. Un sfat din Biblie care ne spune sa fim " blanzi ca porumbeii si intelepti ca serpii." Imi pare rau sa te contrazic a fi religios nu inseamna a fi slab dupa cum a fi ateu nu te face mai puternic. Si intr-un caz si in celalat omul cu adevarat constient simpte tragismul ce deriva din perisabilitatea existentei sale. Si pentru credincios dar mai ales pentru autenticul ateu moartea este "un scandal". Ai sesizat bine neputinta noastra de a trai singuri intr-un spatiu golit de prezenta celuilalt. Asta se datoreaza faptului ca suntem fiinte personale. Exista paradigme diferite referitor la aceasta problema la credincios si la ateu. O atitudine a omului credincios constient de faptul ca a fost despartit de Dumnezeu tinta suprema a iubirii sale prin pacat ar putea fi explicata astfel: "Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-l caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit si vrajmasul nu avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine; si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte si duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar un pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si dupa multimea intristarii plang cu suspine, miluieste-ma Dumnezeule pe mine zidirea ta cea cazuta....Am intristat pe Dumnezeu pe care il iubesc." (Sf. Siluan Athonitul). Pe care il iubesc nu de care ma tem... Si acelasi spune : "Nu-mi mai este draga pustia. Nu-mi mai sunt dragi muntii cei inalti nici campiile, nici codrii, nici cantecul pasarilor, nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e intr-o mare mahnire pentru ca a intristat pe Dumnezeu. Si daca Domnul m-ar aseza din nou in rai, chiar si acolo as suferi si as plange pentru ca am intristat pe Dumnezeu pe care Il iubesc..."
Adevarata credinta nu se rupe de iubire. Nu cred de frica. Nu ma tem de Dumnezeu in sensul ca El ar fii fioros ci pentru ca imi este teama sa nu ma despart de El. Mi-e teama sa nu fiu despartit de ceea ce iubesc. Asta e atitudinea nu aceea de lasitate.
#113347 (raspuns la: #113307) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sancho - de onutza la: 25/03/2007 23:21:40
(la: toate vin.....si....toate se trec:)...)
daca nu arunc cu piatra nu inseamna ca incurajez un asemenea comportament.
in loc de raspuns am sa-ti scriu un citat din momo, michael ende:
"nici prietenii lui momo nu scapasera de noua reglementare. fusesera despartiti dupa cartierul de unde proveneau, fiind bagati in diferite depozite de copii. fireste ca nici nu mai putea fi vorba ca acolo sa li se ingaduie sa-si nascoceasca ei insisi jocurile. supraveghetorii erau cei care le prescriau jocurile si erau numai dintre acelea prin care puteau invata cate ceva folositor. e drept ca in acelasi timp uitau alte lucruri si anume, sa se bucure, sa se entuziasmeze si sa viseze.
treptat fetele copiilor capatau o infatisare de mici economisitori de timp. morocanosi, plictisiti si dusmanosi faceau ceea ce li se cerea. iar daca uneori ramaneau totusi nesupravegheati, nu le mai venea in minte nimic ce ar fi putut face.
singurul lucru la care se mai pricepeau dupa toate acelea era sa faca zgomot- dar fireste nu era un zgomot vesel, ci unul furios si rau."

poate o sa spui ca este doar literatura... asa este, dar mi se pare un fragment relevant pentru ceea ce copiii nostri sunt, marea lor majoritate.
cat despre fata asta, a scris asta , iar apoi nu a mai aparut.:(
interesant ca stie sensul formei reflexive a verbului "a se trece".
#181037 (raspuns la: #180733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu ne-am sarit la gat, asta-i clar:)) - de mazariche la: 09/05/2008 12:48:26
(la: Poveste de mai)
Cum cei prezeni la intalnire si-au dat seama, eu sun datatoarea cu bata-n balta.
Impresiile mele, cat mai am curaj:
Motanelul: fin, delicat, timid zice el, dar la modul placut;
Cri-Cri: uimitor de asemanoare cu maginea ce-o aveam despre ea: subtire-subtire, directa, din pacate avea febra, deci cu atat mai mult de apreciat efortul de a participa la intalnire;
Irma: vesela, deschisa, mi-ar putea fi vecina, sa sar gardul sa-i cer un ciur de malai. Dar tanara, foarte!
Un brasovean: educat, companie placuta, are un fel magulitor de a asculta;
Zaraza: mi-o imaginasem mai inalta, masiva, influentata poate de avatar- desi stiam ca trebuie sa ma astept la contrariul. Tanara, frumoasa, imagine foarte simpla, deloc genul artist boem.
Ana e o femeie vie, surprinzatoare, ii datorez ocazia de a cunoaste niste oameni ce mi-au oferit surpriza de a nu fi mult diferiti de ce stiam despre ei. Sper sa-mi faca onoarea de a ma socoti prietena.
Am vorbit despre locuri, profesii, studii, copii.
Despre mine va pot spune ca accentul meu a fost cel mai original din grup, nu neaparat in sensul cel mai bun:D
#309322 (raspuns la: #309300) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Asadar, dragii mei, are economia un sens in societate?" - de cosmacpan la: 15/03/2010 15:55:37
(la: Despre educatia economica)
Inainte de a intreba daca are vreun sens, hai sa vadem cine este economia, ce vrea ea si cum arata de fapt la fata...
eu nu iti voi da raspunsuri pentru ca (pe langa faptul ca n-am mai luat lecitina ma si doare capul) e mai usor sa pui intrebari...
Intai de toate sa tragem o linie groasa intre ani...mai precis la varsta de 25 de ani. De ce? pai pentru ca cei trecuti de varsta asta au invatat economia politica ce difera (daca nu fundamental, macar prin partile esentiale) de economia studiata in vestul capitalist...
cei mai mici de 25 de ani incearca sa invete ceea ce profesorii accepta mai greu sau mai usor (pentru ca si ei este oameni supusi greselilor)
la cele spuse mai sus poti sa contrazici, dar inclin sa cred ca nu te cred...dar mergem mai departe...

Intre ceea ce se preda in scoala si ceea ce se intampla la nivel macro sau microeconomic sunt diferente mai mici sau mai mari in functie de interesele celor care conduc...

o economie functioneaza atunci cand are vechime, are traditie si are si o motivatie...o economie subterana nu poate fi nici predata in scoala si nici nu prea este previzibila...ca sa nu mai vorbim de regulile ei mai mult sau mai putin ortodoxe...

pe cine oare intereseaza in Romania (caz particular al discutiei) ce se intampla cu toti acesti indicatori cand cei care pleaca afara la munca sunt interesati sa-si stabileasca repere din zona in care ei sunt localizati, cei care au ramas in tara ori nu pot, ori nu au posibilitati, ori nu au timp...cat despre guverne si guvernare...vorba lui Nenea Iancu: pupat Piata Independenti si ura si la gara...

nu o spun nici cu rautate, nici cu invidie cu doar cu resemnare...de ce? pentru ca lumea nu vrea dar nici nu este lasata sa vrea sa gandeasca...ideea de baza: e doua... tunul sau mica ciupeala...adica ori te lupti pentru tainul zilnic (ciupeala adica) sau te lupti si ai dat un tun dupa care te dai la fund sau plecui afara si devii om respectabil: patron de librarie de editura, de hotel, de taxiuri, de local, orice dar nici sa iei fata nici sa tragi targa...

despre ce vorbeam? aa, bateam campii cu gratie...lumea aici in Romania considera inca cea mai buna investitie tot un teren, tot un apartament, o casa deci lucruri cu rata foarte mica de profit dar care ofera certitudini (vorbesc de marea masa de cumparatori) pentru ca daca te uiti in oricare zi de saptamana la un market ai sa vazi ca romanul este inca un consumator fidel caruia ii este frica de investitii, jocuri de bursa si alte calcule economice mai dificile...e doar o parerea ( a mea) asa ca nu pune prea multa baza in ea.
Re Papa... - de dogmatic la: 30/09/2003 04:15:58
(la: Viata gay romaneasca)
Intelesu-ti grija pentru fat, tu cel purtat de vanturi... De inteles nu-i greu, ast' sens al vietii ce-l descrii. Curate ganduri-ti-nplinesc visarea, un ideal propice pentru al tau urmas eu vad. Este normal... si nu, tot ceea ce ai spus; caci doar ca nemurire noi stam la sfada aci. Aista lume oarba ne umple-atat de ura. Nu neglijenta-i cuiul ci soarta noastra-i buba, nevrednice amic. Este ciudat cum tu, intelectual vad bine, afirmi atat de crancen, prelung motiv sa-mi dai. Pe tot parcursul barfei ce ne-ntinseram-n blog, vad doar inversunare si e' pacat crezare-mi da', nu mint!. Ce nu-ntelegi, vezi bine, nu-i vina ta deloc...la 1,5 si 6 eu tin sa te aprob. La 2 iti dau dreptate, devreme nu fii vesel...caci nu-n totalitate. De boala unui creier degeaba fugi ca' lepra nu-i, stii bine. Tot oameni sunt si ei ...la fel si cei de care nu stii dar zilnic ii atingi si le vorbesti fara probleme. Mirat vei fi, dac-ai putea sa simti ce ei gandesc cu-adevarat! Deci despre-ndepartare nu-i cazul sa vorbesti ca' sun'a-ipocrizie. Chiar daca declarati ei iti vor sta in fata, nu pune etichete de "bulangiu" ...pe viata. Imagineaza-ti simplu, un frate sau o sora ce nu-ti impartaseste aceasta ..."scriitura" . Vei renunta la dansul ...asa ...doar din principiu, bagand in fata iarasi a ta progenitura? Cat de cinstit e' oare in ochi sa il privesti spunandu-i franc pe nume "draga, bulangiu acum tu esti". A ma explica ... consider ca nu-i cazul in pentru a ta persoana! Aceasta sezatoare nu-mi cere motivare...ori inca eu nu stiu! Oricum insinuarea-ti nu afla macar urma de tinta in personalitatea mea. Precum am scris deja, sotia mea cunoaste gay ce dau "de sus" clasa multora. Curiozitatea-ti este satisfacut-acum? Asemeni tie si nu numai , greu a fost a intelege ce mintea unui gay ...alege. Dar Papa draga, afla ca nu te tabara! Scuzate-mi fie aceste randuri fara noima ... dar pline de atata inteles!
#556 (raspuns la: #548) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vinu dulce te cam duce... pe cand berea... - de dogmatic la: 30/09/2003 08:16:19
(la: Viata gay romaneasca)
Nebanuite sunt caile Domnului! Dupa cum vezi, suntem cam singurii care dezbatem acest subiect "controversat". Oricum, imi face placere sa discut cu un om inteligent, totusi. Ce ma frapeaza este lipsa ta de intelegere cauzata de "necunostinta" in domeniu. Imi este greu sa tin cursuri de psihologie si genetica pe acest forum...dar pentru tine o fac....intr-un scop nobil :P
In mod deloc paradoxal exista binecunoscutul conflict dintre religie (zona culturala) si stiinta; ceea ce in mod indubitabil, vad in nelamuririle tale. Cum se intelege de la sine, ei isi desfasoara activitatea in zone diferite. Destul de rar vei vedea teologi interesati de obiectele din metal inoxidabil cat si invers...oameni de stiinta interesati de salvarea sufletului, rai sau iad. Dar aceste zone de interese sunt intersectate mai mult decat banuim. Adesea convingerile lor fiind in conflicte directe. Nu in mod intamplator iti explic acest lucru, deoarece chiar daca nu traiesti in zona mea geografica, ai fost crescut si educat aici in spiritul celor spuse mai sus. Ei bine, in concordanta cu majoritatea cercetatorilor sexualitatii umane, psihologi, psihoterapeuti, psihiatri, a unei parti din religiile lumii, gay, lesbiane, bisexuali, etc., homosexualitatea este una din cele trei orientari sexuale existente(hetero, homo si bi) cunoscute de rasa umana in regnul animal. Homosexual este ... cel ce este astfel! Diferenta dintre cele trei tipuri de orientari face imposibil dialogul. De retinut este ca dictionarele de specialitate definesc homofobia ca fiind: "o irationala frica, aversiune sau discriminare impotriva homosexualitatii sau a homosexualilor" Din pacate, termenul are doua intelesuri. Asta duce la o multime de resentimente, confuzie precum si imposibilitatea de dialog. Cel ce este homofobic uraste homosexualii(de ambe sexe) chiar daca nu este interesat in a oprima sau a lupta in discriminarea lor.
Deasemeni pot fi numiti homofobici cei ce lupta impotriva lor si au o frica irationala fata de ei. Consider ca ar fi mai eficient sa iti rezolvi propria problema in acest sens decat in a incerca sa demonstrezi ceva despre care cunostintele tale sunt de limitate. Inversunarea unora este comparabila cu cea nazista cand acestia discriminau tot, introducand pedeapsa cu moartea pentru aceasta minoritate sexuala sau concentrarea acestora in lagare. In esenta razboiul a dus la stangerea in grupari mari de barbati care in procente de peste 80% au experimentat homosexualitatea. Insusi Hitler a tolerat homosexualitatea pentru a se ridica in fruntea ostilor, ca dupa a aceea sa elimine prin crime oribile acest "flagel" Dupa cum vezi nimeni nu a reusit si nici nu v-a reusi. Impotrivindu-te nu faci decat sa alimentezi si mai mult inversunarea in credinta lor. Tolerand...le vei da de gandit! ;) Nu ti-amraspuns complet la intrebare ...tre' sa mai plec si catre casa , de unde voi completa raspunsul.
#572 (raspuns la: #565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...