comentarii

vestit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
nu fii dezamagit, Gabi - de (anonim) la: 31/10/2003 10:14:18
(la: Filmele mele)
Nu te dezamagi, Gabi, Oh, brother, where art thou si Big Lebowsky sint adevara capodopere. Nimeni nu zice nimic de filmele lui Tarantino, Pulp Fiction si Get Shorty? Vocea divina a lui Farinelli il castrato n-a facut sa vibreze inima nimanui? Nimeni n-a vazut costumele si detaliile si desfasurarea inevitabila si ingrozitoare a tradarii fratelui acestui mare cintaret, poate cel mai mare si vestit dintre tenorii castrati? Marturisesc ca mie mi-a placut.
Nimeni n-a gustat comediile cu Hugh Grant - Four weddings and a funeral, Notting Hill, Bridget Jones diaries? Usoare, dar atit de comice, atit de englezesti ...
#2813 (raspuns la: #2009) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cecilia,4752 - de anita47 la: 19/11/2003 23:48:21
(la: Este posibila pacea in Palestina?)
1)Exact EU,in carne si oase si cu idei neschimbate!!Principalul este sa CITESTI si nu sa IGNORI!
Si cu asta consider ca "incidentele din trecut" au fost inchise!
Eu primesc in discutie pe oricine(mai ales daca da dovada si de putina "obiectivitate").
2)Zidul nu a inveninat aproape nimic.Relatiile de "neincredere" erau atat de "existente" pe teren ca nimic nu mai putea sa inrautateasca lucrurile.
Dar pe aceste ralatii s-a bazat strategia lui Arafat cand a luat hotatrarea sa se reintoarca pe acest drum "al sangelui" imediat dupa CampDavid(acest lucru a dus si la caderea discutiilor care au urmat la Taba!)
De multe ori,am vazut ca ceri parerea "pacifistilor israelieni" si nu a extremistilor(ma considerai si pe mine in aceasta tabara de extremisti!tii minte?)
Ar fi interesant sa citesti parererile unor asemenea "pacifisti" despre Arafat(cum ar fi Prof.Ben-Ami,pe care-l poti citi,cred,in limba franceza!)
"CU ACEST OM NU AVEM CE DISCUTA!!Este principalul obstacol in calea oricarui "aranjament".Nu si-a schimbat cu nimic strategia din timpul cand era numai conducatorul ElFatahu-lui."
3)Guvernul israelian(Sharon nu face lucruri chiar "de capul lui",mai exista si un guvern si un cabinet de securitate si un serviciu de securitate externa si un serviciu de securitate externa-vestitul Mossad!) nu a facut nici o greseala cand a atacat ce a atacta in Siria.Te-ai intrebat de ce nu a fost atacat o "baza militara siriana" sau un "aeroport sirian".Nu exista nici o problema!Aviatia siriana este "aproape inexistenta" in regiune.
A fost un avertisment catre presedintele sirian,sa inceteze inarmarea,antrenarea si finantarea Hamasului si Jihadului islamic
E si normal ca voi,de departe,sa vedeti acest atac ca o "incalcare de frontiera"(si sirienii au vazut-o asa,dar numai "declarativ")
POacat ca nu vedeti si celelalte "operatiuni siriene" amintite de mine TOT ca o incalcare de frontiera.
Dar aici "deviem" spre "interesele unor tari vecine" in conflict,lucru care se imbina foarte bine cu ce descrii tu in continuare despre "interventia siriana" in Liban.
Observi ca nimeni nu discuta despre Cecenia?As mai adauga si Kurzii?
Nu o lua "personal" Cecilia,dar acest lucru "nu intereseaza".
Acolo nu este amestecat "poporul ales" si nici nu se poate face o paralela cu......"animala de Ana Pauker"!!(asa am auzit ca este caracterizata de enorm de multi evrei originari din Romania aceasta "aparitie" a neamului lor").
4)Nu de pomana am amintit acele "patrule combinate".Erau o solutie!Si nu "una venita de pe planeta Marte".Ci una excelenta,de aici,din regiune!
Dar am mai discutat despre "strategia Arafat"(strategie si nu tactica!!!A se face diferenta!),asa ca nu "mai bat apa'n piua" inca o data!
Numai bine.
#4770 (raspuns la: #4752) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la noi... - de sanjuro la: 12/12/2003 02:21:30
(la: Din tata in fiu, de zece generatii...)
se afla un sat pe valea Buzaului numit Plescoi. In el triesc doua familii: V. si T., care de foarte multe generatii se ocupa cu fabricarea si comercializarea vestitilor carnati de PLescoi. Pe vremea lu' ceasca, mai multi membri ai acestor familii au facut puscarie pentru taiere ilegala de animale, si comercializare de produse alimentare fara autorizatie. Astazi, au magazine si restaurante pe care le aprovizioneaza in Buzau, dar in Bucuresti si in alte mari orase. Exista un secret de fabricatie, pe care il pazesc si-l transmit din generatie in generatie, si orcat de mult ar incerca altii sa fabrice acesti carnati, nu sunt si nu vor fi niciodata la fel de buni ca "originalii".
Oferindu-i cumnantului meu olandez din acesti carnati, dupa ce i-a gustat mi-a declarat ca n-a mancat niciodata ceva mai bun, in viatza lui.
Deci? Care-i spilu' cu mesajul tau cu strudelele, "parizianule"?
Pentru mine un lucru e clar: unii se pricep mai bine la unele lucruri, iar altii, nu! Dar asta e un truism, si oare avea rost sa postezi un mesaj din care sa deducem ca romanii care au ramas acasa, sunt ignoranti?
Stie cineva care nu a fost ni - de (anonim) la: 18/12/2003 23:21:04
(la: Romani in strainatate)
Stie cineva care nu a fost nici o ora emigrant ce inseamna lupta pentru supravietuire? Stie cineva ce inseamna sa faci fata la niste interviuri pentru angajare, cind esti disperat ca nu mai ai nici un ban si trebuie sa dai de mincare la copii si sa platesti chiria, si sa vorbesti limba lor la nivel de scoala generala sau cel mult de liceu, ca nu stiu citi emigranti invata la perfectie si mai ales la nivel "academic" limba tarii unde se duc?
Cale usoara? Stie cineva ce inseamna sa lucrezi 8 ore exact la linie, sau uneori 12, dar sa lucrezi, in viteza si bine, nu sa te faci, sau sa povestesti filme sau sa joci carti la servici? Sa sosesti la postul de munca cu 10 minute inainte si cu 2-3 minute inainte sa incepi sa lucrezi: la fix ora de masa sa lasi sculele jos (ca Charlie Chaplin intr-un film vestit) si dupa exact 20 minute sa fii inapoi la banda, iar exact la terminarea programului sa inchei si tu munca, uneori cu citeva minute mai tirziu si sa pleci acasa.
Stie cineva ce inseamna sa lucrezi pentru un patron din constructii in fiecare zi cite o ora sau doua in plus fara plata, doar ca sa te cheme si a doua zi, ca ai nevoie de bani sa supravietuiesti?
Stie cineva cite sute de mii de euro sau dolari vin anual in tara, de la astia care "nu-si iubesc tara", dar isi iubesc rudele si uneori o groaza de familii nenorocite sau cu nevoi pe care le ajuta si de care pe guvernul patriot de la Bucuresti il doare-n cur?
Vorba lui Caragiale (ca l-au pus si pe bancnota de 1 milion): "Fii serios, monser!"
Unu' de afara
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lamurire:Patul lui Procust - de core la: 25/01/2004 22:06:56
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Off Topic (scuze): Draga Anonimule, Patul lui Camil Petrescu gazduieste o drama sentimentala, nu iti ajuta ca argument in dezlantuirea anti-comunista( indreptatita in general). Faci confuzie, pesemne, intre Fred Vasilescu si Damastus, poreclit mai apoi Procrustes, hotul vestit din vechea Attica, cel care sechestra calatorii si se amuza pe seama lor fortandu-i sa se potriveasca intr-unul dintre cele doua paturi pe care le avea (unul mare pentru pitici, altul mic pentru vlajgani). Si-a permis sangeroasa placere de a le taia "surplusurile" celor din urma pana i-a venit Tezeu de hac (omorandu-l adica). Detalii gasesti la Ovidiu, nu la Camil Petrescu.
Asta ca sa se vada totusi ca limba romana ca atare poate fi forma fara fond pana si pentru nativi, ca tot se vorbea de marea pierdere a copilului daca nu cunoaste cultura din care provin parintii.

On topic:
http://www.formula-as.ro/articol.php?nrrev=399&&idart=1274&&numecap=Diaspora%20in%20direct


#8456 (raspuns la: #8395) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cooperativa?... impreuna, toti ca unul? - de (anonim) la: 03/02/2004 01:49:23
(la: Preturi)
JC vorbim despre acei romani minunati din Ro.
by the way, stiti ce a fost in Ro pe 24-25. 03., da, anul trecut in ajun?
un post de radio a pus la dispozitia sinistratilor o linie telefonica pentru cine avea mobil-si ii rechema-pentru a spune unde se afla si de ce are nevoie. in vestita localitate Florica, -pe la buzau pe acolo parca-au ramas oamenii inzapeziti in masina, cu copii cu tot, vreme de 14-16 ore si mai mult!!! si au batut pe la portile celor din localitate, si nu i-a primit nimeni!!! era o doamna cu doi copii disperata: pentru ca le era foarte frig; in final, proprietarul casei in poarta caruia se afla aceasta familie, a iesit sa isi ia...tigari, oamenii s-au rugat de el, pentru copii-si sotie, i-a primit, le-a dat un ceai-NU MAI MULT!!!-si a spus ca nu i-a primit in casa pe motiv ca el este foarte instarit si a crezut ca asta este motivul pentru care au batut la usa lui: adica"hai la asta ca asta e bogat, ne lipim noi de ceva".
a durat emisiunea aia toata ziua, erau disperati reporterii de la radio-jos palaria pentru ei!! a fost o emisiune dramatica-si se intrebau: DOMNE, UNDE E PRIMARU COMUNEI??? este o coloana de masini blocate prin comuna mea, oamenii aia stau de o zi aici, eu, cum sa-i ajut?

probabil draga JC...se gandea la cooperativa...la binele colectiv.

#8784 (raspuns la: #8748) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
12016/Antonescu - de Tombola la: 15/03/2004 11:58:56
(la: Ion Antonescu - erou sau criminal de razboi)
Ai dreptate Filip,Antonescu nu a fost nici una nici alta ci un mediocru a carui incapacitate l-a pus la lada de gunoi a istoriei noastre alaturi de un al "carturar" vestit si el prin analfabetismul lui.
Mai, oare de ce ne-om fi pricopsit noi cu un Antonescu,Dej ,Ceausescu ,Iliescu,Nastase?
Oare cu ce-a gresit saraca Romaniei ?

Cu Stima

Andre Morariu
#12087 (raspuns la: #12016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu,si care e intrebarea? sau - de (anonim) la: 18/03/2004 03:02:07
(la: USS Liberty, sau Cum i-au bubuit israelienii pe americani)
nu,si care e intrebarea? sau in cazul israelului nu functioneaza prezumtia de nevinovatie? ei sant mereu vinovati apriori? pot sa-ti spun,din experienta mea in tsahal ca era sa fim omorati de doua ori de propriile forte,odata in timpul unui antrenament de noapte la tzeilim,pe cand transportorul nostru n-a fost vazut din cauza prafului intens de un tanc,ce a oprit la mai putin de un metru de noi,si a doua oara langa kfar tel,unde un tanchist nou si zelos a crezut ca pozitia noastra(mutzav sela pentru cei care stiu locul) e o adunatura de arabi,si doar faptul ca tunarul a identificat steagul in ultima clipa a impiedicat o catastrofa.
din pacate altii n-au avut acelasi noroc in liban(de mai multe ori),in hebron(unde lunetisti din "saieret matcal" au ucis trei din proprii colegi,sau in vestitul accident petrecut tot la tzeilim,cand se spune ,se punea la punct asasinarea lui saddam.
deci ,inainte de a ne grabi cu concluziile,trebuie sa ne gandim ca-n razboi
e mult mai greu sa reactionezi lucid ,decat din spatele tastaturii.
cu respect,sorin
loc de dat cu parerea - de (anonim) la: 04/04/2004 03:59:05
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
Am plecat si eu din Romania, scarbit de ceea ce se intampla acolo.
Ajunsesem intr-un punct in care ramineam indiferent la presa, in general, desi zilnic vedeam cum un oarecare politician/baron local/afacerist fura statul si poporul, bineinteles fara a fi sanctionat conform legii...
Oare de ce? La altii nu se face oare la fel?
Se scria undeva mai sus ca Romania nu este intr-un punct critic... dar atunci unde? Din punct de vedere economic suntem pe nicaeri, desi nu ne place sa recunoastem, din punct de vedere social sa nu mai vorbim...
Observ ca se vorbeste extrem de mult pe aceasta tema, dar situatia devine tot mai grea in tara, oamenii par sa se complaca in situatie.
De inteles atit timp cand omul de rand este intai preocupat de faptul ca trebuie sa puna o paine pe masa, sa plateasca taxele, curentul, caldura, etc... ramine putin timp pentru a mai face politica, sau pentru a-si orienta gandurile in directia respectiva.
Speranta la generatia noua? Sincer sa fiu ma indoiesc de acest lucru, avind in vedere ca tinerei generatii (din care si eu fac parte) ii lipseste sentimentul social-civic. Unde a ajuns tinarul roman? Face o scoala, apoi se chinuie cu o facultate in care studiaza dupa manuale din anii '50, apoi intra direct in somaj, sau gaseste cu greu ceva de lucru (de obicei in cu totul alt domeniu), pentru 2-3 milioane de lei, pentru ca jobul care il dorea a fost dat nepotului unchiului varului socrului... etc :)
Intrare in Uniunea Europeana? Un vis frumos pentru unii, un cosmar pentru altii. Sincer pentru mine ca student intr-o tara din UE ar fi ideal ca in 2007 sa dea Domnul sa intram, dar ma gandesc pe de alta parte la ce se va intampla in tara. Stimabilii politicieni au inceput deja "reforma economica" in vederea aderarii si cu ce ne-am ales? Preturile urca, salariile nu. Ce se va intampla cand preturile ajung la standard european, iar salariile ramin la ... un nivel ridicol cum sunt acum? De unde credeti ca are/va avea statul bani sa plateasca romanului un salar macar decent?
Inca o mica observatie: un alt domeniu in care sunt pur si simplu scarbit de vestita "amabilitate" a romanilor este relatiile cu publicul, unde banuiesc ca nu sunt singurul care a avut experiente mai mult sau mai putin bune cu persoane care in loc sa te ajute te incurca. Nu intru in detalii pentru ca tema e prea putin importanta pe langa altele...
In curand vin alegeri in Romania... Candidatii incep de pe acum sa isi "spele geamurile", romanul e mai derutat ca niciodata.
Sa-l alegem pe Adrian, este sef in PSD, sa-l alegem pe Stolojan? Oare mai are rost? Sau sa il luam pe Vadim, stie sa isi elimine verbal adversarii...
Sincer sa fiu ma intreb tot mai des cand va veni urmatoarea revolutie in Romania? Oare aceasta este democratie pentru care am luptat in '89?
Oare va veni bush (nu merita sa scriu numele cu majuscula, imi pare rau) sa faca ordine la noi?
Ce va aduce 2007? Bulgaria, cotata statistic ca cea mai saraca tara din Europa (sincer ma intreb de ce...), se plange ca ii tragem in jos, pentru ca sincer ne-au luat-o si ei mult in fata, mai ales in domeniul turistic...
In incheiere:
Totusi cred ca Romania merge in jos, si singurul care poate face ceva nu este nici UE, nici SUA, nici Adrian sau Stolojan, ci poporul roman...
#13273 (raspuns la: #13056) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tot nemtzii / Rollei - de Dragos Bora la: 19/04/2004 08:12:27
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Rollei-International
de ing. Iuliu-Gavril Morariu
"Fotografia" - Nr.134, III-IV / 1980

Pe la mijlocul secolului al XVIIl-lea exista, in Brauns-
chweig, un mic atelier de aparatura optica, unul dintre
primele ateliere de acest fel. De-a lungul vremii atelierul
mestesugaresc a devenit vestita fabrica, Voigtlander care,
cea dintii in lume, a produs un aparat de fotografiat in
serie. Si aceasta inca din anul de gratie 1841. ... ... ...
Dragut raportul :) La Pant - de Daniel Racovitan la: 28/04/2004 06:55:33
(la: Maurice Ravel si Franta)
Dragut raportul :)

La Panteon ai putea sa precizezi ca la subsol se afla cripta unde sunt inmormantati cei mai de seama oameni ai Frantei (principala destinatie a cladirii), precum si ca adaposteste vestitul Pendul al lui Foucault, cu care s-a demonstrat ca Pamantul se invarteste.

Turnul Eiffel, ca inginer constructor pot sa afirm ca este o realizare tehnica de exceptie, mai ales luand in calcul vremurile cand a fost construit, iar ca arhitectura si forme este superb.


.....................................................................................
Ce-o mai face domnu' Melcu?

Marele savant NiKola Tesla a fost roman - de SB_one la: 05/05/2004 12:03:18
(la: Jos palaria!)
Marele savant NiKola Tesla a fost roman
>Era istro-roman de origine si il chema Nicolae Teslea
>Marele savant si inventator Nicolae Teslea (Nikola Tesla) s-a nascut in noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. Familia tatalui era de
>graniceri antiotomani, in fostul imperiu austro-ungar.
>Numele initial de familie era Draghici, dar el a fost inlocuit in timp, prin porecla de Teslea, dupa meseria transmisa in familie, de dulgher (teslari). Tatal lui Nicu Teslea (Tesla) a mai avut un
>frate, Iosif, militar de cariera, care dupa absolvirea scolii de ofiteri a predat matematica in diferite scoli militare, ca pana la urma sa ajunga profesor la Academia de Razboi din Viena. Tatal lui
>Teslea, initial, si el elev la scoala militara, si-a schimbat repede profesia, trecand la seminarul teologic, devenind preot ortodox in 1845, cand s-a insurat cu Gica. Biserica in care a slujit
>initial parintele Teslea se gasea in comuna Similian, la poalele muntilor Velebiti, acoperiti de paduri de stejar, fag si corn, in provincia Lica, cu centrul la Gospici, unde a fost transferat si
>parintele.
>Henri Coanda il prezinta pe marele inventator Tesla ca roman banatean din Banatul sarbesc, dar realitatea era ca prietenul sau Nicolae era istro-roman din Croatia. Provincia Lica era locuita compact
>de istro-romanii morlaci, inca din sec. XV-XVI. Gospici se afla la cativa kilometri de tarmurile Marii Adriatice, iar satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla, Teslea, Tesla.
>Preotul, om cult, se interesa cu precadere de literatura, filosofie, stiinte naturale si matematica. Incercarea de desnationalizare i-a adunat pe morlaci sub stindardul bisericii ortodoxe.
>Mama lui Teslea, Gica Mandici, romanca si ea dupa nume, a ramas - copila fiind - orfana, si a trebuit sa se ocupe de cei sase frati mai mici. Tatal sau a refuzat s-o trimita la o scoala in limba
>straina, dar ca autodidacta si-a completat cultura ca eleva a sotului ei. In casa preotului se stransese, cum am vazut mai sus, o vasta biblioteca din felurite domenii, mai mult stiintifice. Gica era
>vestita datorita frumoaselor broderii pe care le facea.
>Teslea a mai avut un frate, Dan, mort tanar intr-un accident, si trei surori: Anghelina, Milica si Marita, mezina pe care a iubit-o cel mai mult.
>Despre familia Teslea s-ar putea povesti mult.
>Nicolae, inventatorul, si-a facut studiile la Karlovat si la Politehnica din Graz (1875-1881). Isi incepe celebrele descoperiri si inventii inca din 1881-1882 la Graz, la Budapesta, la Paris, in
>cadrul Companiei Edison (1882), Strasbourg (1884), dupa care porneste in vajnica odisee americana.
>Cand zici Nicolae Teslea (1856-1943), te gandesti la istro-romanul devenit cetatean american, omul de stiinta si inventatorul prolific in domeniul electro si radiotehnicii, descoperitorul campului
>magnetic invartitor (simultan cu italianul Galileo Ferraris, 1847-1897). Tot el a inventat si sistemul bifazat de curent electric alternativ si a studiat curentul de inalta frecventa. El a construit
>primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de inalta frecventa etc. In atomistica, a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului
>electrostatic de inalta tensiune. Noi, romanii, am uitat sa-l comemoram la 140 de ani de la nastere, cand Tesla a fost pomenit doar, intr-o scurta comunicare de 15 minute la Academie, de prof. N.
>Leonachescu.
>Inventia fenomenului "camp electric invartitor" se naste in 1882 la Budapesta, dar imediat, in baza unei recomandari, Teslea pleaca la Paris, unde este angajat la "Compania continentala Edison". Aici,
>modifica dinamo-masina Edison. In cadrul aceleiasi companii, construieste centrala electrica Strasbourg. Desi i se promisesera 25.000 dolari la incheierea dificilei lucrari, a fost frustrat de
>gratificatii. Unul din asistentii lui Edison, Charles Bechelore, ii propune sa emigreze in America si ii da o scrisoare de recomandare pentru Edison personal (1884). Dupa unele peripetii (i s-au furat
>banii in gara Le Havre), se adreseaza proprietarului vasului, care ii intelege situatia (biletul si locul ii apartineau, fiind nominalizat), si pe baza documentului de bord este primit si astfel, fara
>bilet, ajunge la New-York, unde se prezinta la Edison. Este primit cu dificultati si raceala, dar in baza recomandarii scrise, este angajat in atelierele companiei, ca inginer-electrician pentru
>repararea motoa-relor si generatoarelor de curent continuu Edison.
>O situatie neprevazuta il face sa se remarce in mod deosebit (1885). Transatlanticul Oregon, dotat cu generator Edison, care se defectase, trebuia sa plece spre Europa la data fixa; avea toate
>locurile vandute si intarzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison il insarcineaza pe Teslea sa repare scurt-circuitul generatorului, cauza pe care o descopera in spirele
>infasurarii bobinei si o remediaza, rebobinand-o in 20 de ore. Edison ii promisese un premiu de 50.000 dolari daca defectiunea este indepartata in timp util plecarii vasului la data prenotata. Nava
>pleaca la timp, dar promisiunea premiului se transforma in explicatii: fusese o gluma. Nici alte gratificatii promise, de exemplu pentru perfectionarea generatoarelor si motoarelor electrice Edison in
>24 de variante, inzestrate cu un regulator si un nou tip de intrerupator, nu i se acorda. Edificat asupra conduitei lui Edison, Teslea va lucra de acum inainte pe cont propriu si va realiza
>definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenti alternativi polifazati. Trecerea timpului ii da dreptate lui Teslea in competitia sa cu Edison si treptat, teza sa privind curentul alternativ
>se impune.
>Din primavara lui 1885, mandrul Teslea refuza sa mai colaboreze cu Edison si lucreaza independent, infiintandu-si propria firma, "Tesla Arc Light Company".
>Intr-o discutie cu Henri Coanda, inregistrata pe magnetofon, marele savant mi-a declarat personal ca il cunoscuse pe Teslea: "Eu l-am cunoscut pe Teslea, cand eram tanar de tot, prin tatal meu
>(Generalul Constantin Coanda - n.n.), care a fost intotdeauna langa mine. Nicolae Teslea, care este inventatorul curentului electric alternativ, era roman din Banat (era aroman - n.n.); e banatean, si
>felul lui de a gandi si de a vedea, m-a frapat enorm de mult. El era cu patru luni mai tanar fata de tatal meu, dar nu pot sa spun ca nu am fost influentat si de el, pentru ca felul lui de a vorbi si
>de a prezenta lucrurile erau asa de extraordinare incat, desi eram copil, n-am uitat. Vezi, unul din romanii foarte importanti, care a schimbat poate toata viata omenirii, e un banatean!...". Daca
>acum, sa zicem 150 de ani, s-ar fi spus, ar fi venit cineva sa ne spuna cum spunea Teslea Nicolae, Teslea, romanul din Banat: "Voi face lumina electrica, adica lumina, voi face asta miscand o bucata
>de fier in fata unui fir de arama", lumea l-ar fi inchis ca nebun. Intalnirea lui Coanda cu Teslea s-a petrecut in 1893, cand Teslea se afla in tara, datorita mortii mamei sale. Era deja celebru in
>lumea intreaga, in Romania insa mai putin.
>In noiembrie 1933, recent emigrat in SUA, Albert Einstein afla de cercetarile lui Tesla asupra fisiunii nucleare si cauta sa-l cunoasca. Apropierea se face cu ajutorul unui tanar reporter stiintific,
>Kenneth Sweasy, care se prezinta la Tesla cu o scrisoare de recomandare din partea lui Einstein. Teslea avea 75 de ani, in 1931, cand primeste scrisoarea lui Einstein. Cu prilejul sarbatoririi
>aniversarii sale, el marturiseste ca lucra la o noua sursa de energie, informatie care-l incita pe Einstein spre a-l cunoaste.
>Teslea se ocupa de campurile gravitationale (asemenea celui electromagnetic). Einstein ia cunostinta de articolul savantului roman din "Scientific American", bazat pe experientele efectuate la
>instalatia sa de la Institutul Tehnologic din Massachussetts (1934), pentru obtinerea tensiunilor inalte, cu ajutorul unui generator Van den Graaf, destinat cercetarii nucleului atomic.
>La 13 martie 1885, un incendiu distruge laboratorul lui Teslea din New York. Flacarile mistuie toate instalatiile de telegrafie si intreaga aparatura pentru obtinerea curentilor de inalta frecventa.
>Catastrofa il lasa sarac la batranete pe Teslea, fara mijloace financiare, dar savantul isi recompenseaza secretarele care-l parasesc, taind in doua medalia de aur Edison pe care o primise. Dupa ce
>incendiul laboratorului l-a lasat in strada (nefiind asigurat), Teslea s-a mutat intr-o modesta camera de hotel. Dar si in aceste conditii precare el isi continua cercetarile.
>In primavara lui 1898, Teslea demonstreaza public dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj. Experientele au fost efectuate in largul marii, in apropiere de New York.
>In 1899, Teslea construieste la Colorado un mare post de radio, cu o putere de 200 kw, si realizeaza transmisii prin telegrafie fara fir, de peste 1000 km, face sa se aprinda lampile orasului de la
>distanta, obtine tensiuni de 12 milioane de volti.
>Edison si Teslea au fost propusi impreuna sa imparta premiul Nobel pentru fizica pe 1915, ca unii ce-si inchinasera viata pentru descoperiri si realizari tehnice utile omenirii. Teslea a refuzat
>premiul, din cauza animozitatilor din trecut. Dar era in 1916, si premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza razboiului mondial...
>Nicolae Teslea moare la New York, in noaptea de 7-8 ianuarie 1943 si este inmormantat la 12 ianuarie. O covarsitoare personalitate care a marcat doua secole prin geniul sau.
>Prof. univ. asoc. dr. ing.
>DINU-STEFAN T. MORARU,
>membru titular al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
>P.S. Imi permit sa atrag atentia ca in vreme ce lui Teslea, guvernul iugoslav i-a acordat o pensie viagera lunara pentru meritele sale, de 7500 dolari, desi lucra la "Massachussetts Institute of
>Tehnology", nu cunosc vreun om de stiinta roman care sa fi primit vreo pensie viagera de merit, din partea statului. In aceeasi serie de nedreptati, amintesc si faptul ca in vreme ce la Belgrad exista
>un mare muzeu tehnic "Nikola Tesla", la noi, fostul "Muzeu Coanda" din casa parinteasca a savantului a fost desfiintat, din dispozitia Elenei Ceausescu.
>Cine are urechi de auzit?
>
>
>
>Mia Cojocea
>PDS MLPRO/MUNIS
>*Tel: 201 557-2586
>Fax: 201 557-2123
>
>



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15010 (raspuns la: #14841) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un subiect aruncat la bataie - de miraz la: 21/06/2004 12:30:38
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)
mi se pare mie ca subiectul asta e mai mult o provocare aruncata la bataie. dar e bine si asa.
oricum, mi se pare ca muresh a ignorat valurile de migratori si alti cuceritori trecuti, unii ramasi pe meleagurile mioritice. de fapt, fraza cu ne tragem din daci si romani e mai mult o dovada a vechimii poporului român, decat un "certificat" de paternitate.
oricum se pare ca nimeni nu se indoieste de maternitate.
aveam eu un prof. in liceu care ne-a zis ca suntem singurul popor care se lauda ca se trage din doi barbati: decebal si traian.
romanii s-au purtat cu mare cruzime. nu stiu cum era viata pe vremurile alea dar ma indoiesc ca dacii ar fi fost niste mielusei. vremurile erau cum erau si ma gandesc ca triburile dacice se luptau intre ele si cu altii destul de des (cam ca echipele de fotbal). iar cand unii invingeau, ceilalti sufereau.
cat despre romani, nu li se poate nega meritul de a fi fost un factor de civilizare - cu toate bunele si relele. "Huliti au fost romanii de unii invatati din vremi mai
noua ca metafizica n-ar fi creat ca alte glorioase semintii, doar apeducte, drumuri....." (L. Blaga, Cimitirul roman).
cat despre limba vorbita de daci, din cate am invatat eu la istorie patura buna a dacilor foloseau limba latina. de altfel, romanii nu cucereau teritorii care nu aveau un anume grad dezvoltare. problema cu limba daca este ca nu s-au pastrat prea multe dovezi care sa ateste existenta ei. la limba romana am invatat ca exista cuvinte de origine daca - vestitele varza, viezure, mazare - dar nu imi amintesc sa fi auzit vreodata de o limba scrisa daca.
daca printre cei care citesc acest forum se gasesc si persoane mai avizate poate ca vom primi niste lamuriri in acest sens.
am si eu o intrebare. am citit de curand un roman istoric, Ultima Legiune, scris de un istoric italian (Alfredo Mansini parca). in finalul romanului eroii ajung pe teritoriul marii britanii si reinvie o legiune - legiunea dragonului - al carei steag este prezentat in carte ca un dragon - cap de lup, corp de sarpe - si care scotea sunete. vi se pare cunoscut?
Steagul roman - de RSI la: 26/06/2004 21:19:48
(la: Afla despre Trecut!!!)
"Romanii au imprumutat de la daci vestitul stindard reprezentand lupul si sarpele, unic in lumea antica si care va fi insusit de toate legiunile romane". Hmmm...
Lupul nu era lupoaica? Acea faimoasa lupoaica ce i-a alaptat pe Romulus si Remus, fratii care au intemeiat Roma? Nu cred ca avea legatura cu dacii.
oh desdi, oh mona...! :))) - de enigmescu la: 01/07/2004 04:20:29
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
mi-am amintit de replica asta dintr-un film, comedie mare. sper sa nu te superi. iti multumesc pt. aprecieri, ma flateaza, dar cred ca trebuie sa spun ca am gasit astfel de mesaje "vibrante" si la altii. dorul de tara (cu tot ce reprezinta ea), indiferent ca recunoastem sau nu asta, ne ajunge oriunde si ne infasoara in valul misterios si aproape imperceptibil al romantei despre patrie. am cunoscut in viata mea o multime de oameni, mai varstinici sau mai tineri, unii (cei mai multi) trecuti prin razboaie, ceilalti prin comunism, oameni puternici si tari de fire care la auzul imnului national sau la vazul drapelului plangeau ca niste copii. nu vreau sa ma laud, nu e o virtute asta, dar am plans si eu cu ei intelegand intr-un fel ca aici nu e vorba doar de patriotism sec, ci si de o dragoste nefatarnica si arzatoare ca flacarile izvorate din tortele vestitelor Olimpiade.
am incercat sa aflu in mod special de la cei mai in varsta, care aveau experienta trecutelor razboaie, cate ceva despre cum a fost viata traita de ei atunci, in imprejurarile acelea. desi au avut parte de greutati inimaginabile, de chinuri constante, nu s-au plans de nimic. insa ACUM, AZI, toti se plang de ceva anume, in mod special de viata grea dusa din motive neintelese pt. ei. au sperat la ceva mai bun si cred ca idealul lor de pace si bunastare e la fel de tanar in simtirile lor ca atunci cand si-au varsat sangele pt. indeplinirea lui. intr-un anume fel, in mintea mea acest ideal pur si simplu se contopeste cu ei. iar regretele amarnice pe care le am in suflet de atatia ani sunt din ce in ce mai profunde fiindca ma tem ca nu cumva odata cu trecerea lor (a fauritorilor de istorie nationala)la cele vesnice sa piara si idealul acesta purtat cu mandrie ca un stindard. se spune ca "de ce te temi, de aia nu scapi"... insa se mai zice si ca "paza buna trece primejdia rea"! SPER din toata inima ca aceasta primejdie rea o pazim noi bine aici, asemeni altora in alte locuri.
iertare pt. deviatia de la subiect, nu ma pot abtine niciodata cand vine vorba de patrie. va multumesc anticipat pt. intelegere. si mai sper ca mesajul meu n-o sa intristeze pe nimeni. sa facem "haz de necaz" e specific romanesc. sa-l pastram in continuare ca pe un bun de seama.
just me
#17116 (raspuns la: #17047) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dezmintire publica - de enigmescu la: 01/07/2004 05:17:37
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
Alice draga, te confuzezi singura fara nici un rost, crede-ma ca-ti spun f. sincer, cinstit ca si pana acum. n-am avut niciodata asa un nick-name pt. ca a te numi dogmatic mi se pare a fi un pic fortat si in acelasi timp nu tocmai conform cu realitatea. nu ma intereseaza cine si de ce si-a luat acest pseudonim.
chiar daca stilul meu seamana cu al altcuiva, ceea ce ma indoiesc fiindca nici un om nu seamana cu altul, sa pastram totusi identitatile fiecaruia asa cum sunt. o spun si dintr-o oarecare mandrie, dar si din stanjeneala. e ca si cum as fi clonat acum. ori eu tin f. mult la personalitatea proprie, sper ca intelegi. n-as vrea sa mai stiu inca unul ca mine, altminteri mi-as lua lumea in cap si as fugi incotro m-ar indrepta pasii. :) asta e o gluma destul de serioasa!...
acestea fiind zise trebuie sa-ti multumesc pt. materialul pe care l-ai publicat. sunt multe informatii referitoare strict la subiect. ce vreau sa te rog acum, tinand cont de ce s-a scris pana aici, e sa imi clarifici nelamuririle in legatura cu rolul jucat de ei in viata politica si sociala nu ca serbi/robi/sclavi (se poate vedea clar ca n-au putut avea nici o influenta importanta in toata acea perioada) ci ca oameni liberi. f. importanta si interesanta mi se pare a fi perspectiva asimilabilitatii(corectati-ma daca gresesc cuvantul). sa ma explic: am invatat in scoala ca populatia daca de sub stapanirea romana a fost asimilata de noua civilizatie si ca pana la vestita "retragere Aureliana"(275 d.Hr.- asadar in mai putin de trei secole) vechii daci nu-si mai vorbeau limba si nu-si mai pastrasera vechile traditii. asadar facand o comparatie dar pastrand proportiile, desigur, cum se face ca tiganii n-au fost asimilati (sau cel putin nu in totalitate) de populatia majoritara romaneasca? de fapt, CINE PE CINE ASIMILEAZA SI CUM??? altfel poate fi 'neasimilarea' o forma timpurie a "indulgentei"/tolerantei moderne fata de etnii?- asta se poate vedea mai bine la societatile capitaliste, occidentale. si inca o intrebare: ei au devenit singuri robi sau au fost facuti de vanzatorii de sclavi?
just me
#17118 (raspuns la: #17049) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dor de tsarã - de AlexM la: 01/07/2004 13:12:56
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
Enigmescu scrisã:
----------------------------------------------------------------------
am cunoscut in viata mea o multime de oameni, mai varstinici sau mai tineri, unii (cei mai multi) trecuti prin razboaie, ceilalti prin comunism, oameni puternici si tari de fire care la auzul imnului national sau la vazul drapelului plangeau ca niste copii. nu vreau sa ma laud, nu e o virtute asta, dar am plans si eu cu ei intelegand intr-un fel ca aici nu e vorba doar de patriotism sec, ci si de o dragoste nefatarnica si arzatoare ca flacarile izvorate din tortele vestitelor Olimpiade.
----------------------------------------------------------------------

Nu este o virtute sa plangi si nici o rusine nu este. M-am intrebat la fel de ce plãng atunci cand aud Imnul sau cand vad drapelul...
Pentru mine unul mi-am gasit raspunsul. E un blestem al dragostei. E blestemul acelui pamant in care ne-am nascut si care nu vrea sa ne lase. Acel pamant unde, asa cum spunea buna mea, "acolo sint ingropate cârpele". El stie ca apartinem lui, si prin sentimtele care ni le insufla, ne lasa sa intelegem ca nu ne-a uitat, ca nu ne va da drumul, ca ne asteapta sa ne intoarcem la el, ca sintem ai lui si ca, din el nascandu-ne , in el ar trebui sa ne intoarcem. E ca blestemul de mama, o injectare de durere pentru ca l-am lasat fie chiar si temporar.

De ce oare ajungand acasa in pamantul meu lasat de la mosii si stramosii mei imi vine sa chiui cat pot si sa strig catre neant "mammmmãããã..........., tatãããã..... m-am intors acasã mãi oameni buni mãi, acasã, acasã la noi". Stiu ca mama si tata nu mai ma pot auzi dar stiu ca ei sint acolo , in pamantul pe care calc, in pamantul nost. Si nici nu chiui. De rusine sa nu ma auda lumea care niciodata nu a plecat din acele locuri si care s-ar uita uimita la mine. Pentru ca ei nu ar intelege ceea ce simt. Pamantul te urmareste cu durere numai cand pleci de langa el...
#17136 (raspuns la: #17116) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Retragerea lui Aurelu - de AlexM la: 01/07/2004 13:29:07
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
Enigmescu scrisã:
---------------------------------------------------------------------
am invatat in scoala ca populatia daca de sub stapanirea romana a fost asimilata de noua civilizatie si ca pana la vestita "retragere Aureliana"(275 d.Hr.- asadar in mai putin de trei secole) vechii daci nu-si mai vorbeau limba si nu-si mai pastrasera vechile traditii.
---------------------------------------------------------------------


invatsara-ti asa ca asa fura-ti obligat. Asa vi s-a spus si asa trebuia sa invatsati. Altfel ar fi fost bai:-)
Ceea ce s-a predat la shcoala vis a vis de acest lucru nu este o realitate sau un fapt istoric dovedit ci numai o dorinta introdusa frumos in teza care sa arate continuitatea bravului popor român prin stramosii sai dacii. La retragerea lui Aurelian dacii vorbeau bine mersi propriul idiom ( vezi despre viata lui Aurelian unde se spune clar ca se admisese ca dacii si alte neamuri sa-si aibe propriile comenzi si strigate de lupta ) Mai mult, Atila este numit printre alte titluri de noblete si Dux Dacorum iar Priscus in celebra sa calatorie spre curtea lui Atila ne vorbeste despre limba localnicilor care suna a limba "ausonica". Desigur ca iarasi nu vreau sa itnru in amanunte aici ci numai vreau sa punctez ca la shcoala dpdv al istoriei s-au spus o gramada de prostii pe care oamenii au trebuit sa le invete.
Romanizarea Dacilor a fost dubiectul care a trebuit demonstrat de arheologi si de lingvisti. Arheologii nu au putut-o demonstra aratand ca din nefericire urmele "romane" se pierd catinel catinel dupa retragerea aureliana iar singurii care au demonstrat acest lucru sint lingvistii care au aratat ca limba româna este acea limba Latina vorbita neintrerupt de cand a venit Traian si pana azi. Cata dreptate au aceshti lingvisti? Aparent nu chiar atat de multa. Pana si nume de referinta in Romanistica s-au indoit de Latinitatea limbii Române. Un H. Schuhard spunea la vremea sa: "der Beweiss daß das Rumänische eine romanische Sprache ist, ist noch nicht erbracht." Pentru urechile noastre si pre limba noastra: "dovada cum ca româna este o limba romanica inca nu a fost adusa". Dar asta suna pentru multi a blasfemie , nu-i asa?


#17139 (raspuns la: #17118) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Medicii lui Zalmoxis", - de DESTIN la: 24/07/2004 04:53:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
" Potidea, anul 432 BC,aici a avut loc o intalnire "neformala" dintre Socrate si unul din " medicii lui Zalmoxis"... intalnirea l-a coplesit atat de tare pe Socrate, care era inca la virsta cautarilor sale filosofice, incat intorcandu-se la Athena, s-a indreptat "bucuros" spre palestra Taurului, poate cea mai vestita la acel timp, ca sa relateze atenienilor anume aceasta intalnire (si mai putin stirile de ultima ora de la razboi);
Medicul trac ii relateaza lui Socrate ca regele lor, Zalmoxis, care este si zeu (pe noi ne intereseaza aici si micul amanunt al timpului la care se face relatarea - "Zalmoxis, regele nostru, care e zeu", adica este vorba, probabil, de un Zalmoxis care e rege si zeu chiar atunci cind avea loc intalnirea; ii invata pe ei (pe geto-daci?) ca "nu trebuie sa incercam a vindeca ochii fara sa vindecam capul, ori capul fara sa tinem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi insanatosit fara suflet";
Nimeni nu poate fi, insa, lecuit cu aceasta metoda, mai spunea medicul lui Zalmoxis, pina nu-si infatiseaza sufletul, fie el "bogat, frumos, ori de neam ales";
Socrate chiar i-a jurat medicului lui Zalmoxis (textual: "...i-am jurat si sint dator sa-i dau ascultare.") sa nu lecuiasca pe nimeni cu acele descintece (deci ele i-au fost transmise lui Socrate!!! - impreuna cu iarba de leac) pana bolnavul nu-si infatiseaza, adica deschide, sufletul.
Socrate a fost motivat pentru a ajunge la acea intalnire si pentru a afla de la cei care cunosteau cu certititudine "mestesugul de a te face nemuritor" taina vietii si a mortii, taina fiintarii omului pe Pamint, taina adevarului cu care zeii l-au "insarcinat" pe om. Cele aflate l-au influentat atat de categoric pe Socrate incat de aici, adica de la Potidea (si sa remarcam un amanunt de exceptie, Platon la acea vreme inca nu se nascuse!), incolo, adica pina la anul 399 BC (adica aprox. 33 de ani, Platon avea atunci 28 de ani), el nu se mai teme categoric de moarte, lucru pe care l-a si repetat tot timpul, surazand, in luna de dupa condamnare, imbarbatandu-si prietenii in acea luna intr-un mod cum n-a mai vazut Athena. Ba chiar mai mult: felul cum s-a purtat la proces, cum a provocat procesul, cum a refuzat sa evadeze (desi chiar si cei care i-au cerut moartea ar fi inchis ochii) demonstreaza ca el nu se mai temea de moarte.

Bibliography:
Platon, Opere, vol. I, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1977, p. 155-233
Platon, Dialoghi, 1986
Platon, Opere , vol VII, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1993, p. 257-262

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...